O evaluare a programului pentru producerea de aparatură medicală în România (22 decembrie 1980)

Vineri, 4 noiembrie 2016, s-a întrerupt din nou (a câta oară într-un an şi jumătate de funcţionare?) sistemul informatic al cardului naţional de asigurări de sănătate. Situaţia respectivă ne aduce aminte de anii ’80, când nu se ştiau intervalele orare la care aveau loc întreruperile cotidiene de energie electrică, iar vecinii din blocuri se anunţau reciproc în momentul în care autorităţile comuniste din România binevoiau să furnizeze apă caldă pentru două-trei ore, prin sistemele centralizate de distribuire a apei calde menajere. Nişte români mai hâtri spuneau, tot vineri, că poate ar fi mai bine ca autorităţile politice de la Bucureşti să renunţe la mesajele lor repetate despre întreruperea din motive tehnice a sistemului informatic al cardului de asigurări de sănătate şi să-şi anunţe pe concetăţenii doar în momentele în care acesta funcţionează – eventual în perioadele în care medicii de familie se află deja în cabinetele lor (de exemplu: luni şi joi, de la ora 10.00 la ora 12.30).[1]

Dacă tot am menţionat despre România anilor ’80 şi întreruperile cotidiene de energie electrică din acea perioadă, se poate reaminti de unde s-a pornit şi cine a fost autorul ideii respective. La şedinţa din 26 aprilie 1974 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu a criticat faptul că nu au fost aplicate măsurile stabilite la o altă reuniune a aceluiaşi for de partid (desfăşurată, probabil, în decembrie 1973), privind reducerea iluminatului în locurile publice, precum şi dezafectarea tuturor reclamelor luminoase instalate la magazine, restaurante etc. Preşedintele României a declarat la 26 aprilie 1974 astfel: „Nu vreau să mai revin la energie – că am discutat recent cu tovarăşii – trebuie numai să spun că nu se aplică hotărârile Comitetului Executiv. În comerţul interior se constată că nu se aplică şi nu s-a trecut la reducerea iluminatului, la scoaterea luminilor. S-au stins atunci şi acum s-au reaprins din nou. Hotărârea Comitetului Executiv prevede, şi eu după o lună de zile voi trimite procuratura şi voi trimite în judecată pe cei care nu vor aplica legea. Să fie clar pentru toată lumea. Nu se poate merge mai departe în felul acesta. Sunt judeţe care n-au acţionat de la început, cum este de exemplu Braşovul. I-am spus tovarăşului Drăgan şi de Anul Nou, şi după aceea. În Bucureşti, la fel, lucrurile nu se simt cum trebuie. Noi trebuie să înţelegem, tovarăşi, că nu am stins atunci două-trei zile luminile şi după aceea să revenim. Hotărârea prevede clar: se vor dezafecta luminile respective, se va strânge totul. Practic, nu s-a făcut nimic. S-au stins câteva zile şi s-au reaprins din nou. Trebuie o dată să aplicăm hotărârea şi trebuie stabilit – aşa cum s-a stabilit – pentru fiecare judeţ pentru iluminat trebuie stabilit câtă lumină, câtă energie [electrică] şi nimic în plus. Nici în ce priveşte apa caldă nu s-au luat măsuri. Şi căldura, la fel. Adică, nu se aplică, nu se urmăreşte aplicarea legilor. Eu atrag foarte serios atenţiunea, că am creat o comisie de partid şi de stat, să acţioneze, să punem ordine aici (subl.n.)”[2].

Motivul care l-a determinat pe Nicolae Ceauşescu să se gândească la aplicarea acelor măsuri restrictive este clar: creşterea preţului petrolului într-un mod exponenţial pe plan mondial. De exemplu, în luna iulie 1970, autorităţile algeriene au impus o modificare a preţului de referinţă fiscală al barilului de ţiţei algerian, de la 2,08 la 2,85 dolari. Alte state din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (O.P.E.C.) au adoptat măsuri similare după o conferinţă desfăşurată în luna decembrie 1970 la Caracas (Venezuela).[3] Presiunea statelor din cadrul O.P.E.C. nu a scăzut şi preţul petrolului a urcat cu 8,49% în ianuarie 1972 şi 11,9% în luna mai 1973, iar la 16 octombrie 1973, pe fondul desfăşurării războiului declanşat de Egipt şi Siria împotriva Israelului, a avut loc o modificare cu 70% a preţului ţiţeiului livrat de statele din regiunea Golfului Persic – faţă de nivelul de circa 3 dolari pentru un baril, care se înregistrase în august 1973. Trendul crescător impus de O.P.E.C. pe piaţa petrolului a continuat în luna decembrie 1973, când autorităţile iraniene au solicitat 11,65 dolari pentru un baril de ţiţei. Arabia Saudită a cerut acelaşi preţ la începutul anului 1974 şi escaladarea nu s-a oprit la acel nivel. Libia a solicitat chiar şi 22 de dolari pentru petrolul propriu vândut pe piaţa mondială.[4]

Al doilea şoc major la care a fost supusă economia românească, dependentă în mare măsură de importurile de materii prime şi resurse energetice, a avut loc în perioada 1979-1981. Preţul petrolului a crescut din nou, după schimbarea la 16 ianuarie 1979 a regimului politic din Iran. Turbulenţele apărute atunci în relaţiile internaţionale au fost agravate de declanşarea, la 22 septembrie 1980, a războiului dintre Irak şi Iran. Regimul de la Bagdad, condus de Saddam Hussein, a dorit să profite de problemele apărute la Teheran din cauza revoluţiei islamice şi a încercat, fără succes până la urmă, să obţină rezolvarea rapidă în favoarea Irakului a disputelor teritoriale de la frontiera comună dintre cele două state.

O mare parte din cantitatea de petrol importată de România în anii ’70 provenea din Iran. În cadrul acordurilor comerciale încheiate de către autorităţile de la Bucureşti cu guvernul de la Teheran existau o serie de prevederi care facilitau exportul de produse româneşti, în special utilaje industriale şi tractoare, în contrapartidă cu ţiţeiul iranian.

Lovitura de stat din Iran, din luna ianuarie 1979, a generat multiple probleme financiare statului român. La momentul înlăturării de la putere a şahinşahului Mohammed Reza Pahlavi Aryamehr se reluase construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră, iar lucrările la rafinăria de la Midia-Năvodari (care urma să utilizeze petrol iranian, ca materie primă) se aflau într-un stadiu avansat de execuţie. În consecinţă, Nicolae Ceauşescu a fost pus în situaţia de a găsi rapid fonduri pentru finalizarea lucrărilor începute la canalul respectiv şi la rafinăria de lângă Năvodari. Din cauza întreruperii furnizărilor de petrol iranian, Nicolae Ceauşescu a decis ca unităţile de prelucrare a ţiţeiului din România să se aprovizioneze cu materie primă provenită în special din Arabia Saudită. Acea schimbare majoră a mărit însă preţul de cost al petrolului prelucrat la rafinăria de la Midia-Năvodari deoarece aceasta fusese proiectată să utilizeze ţiţeiul iranian, cu un conţinut mai mare de sulf decât cel saudit.

Creşterea preţului petrolului cu 10% în anul 1979, impusă de ţările membre ale O.P.E.C. după declanşarea revoluţiei islamice din Iran, a agravat situaţia precară a economiei româneşti. Atunci, autorităţile de la Bucureşti au fost nevoite să importe pentru prima dată gaze naturale şi ţiţei din Uniunea Sovietică şi să-şi sporească producţia internă de petrol şi cărbune. În plus, în mai 1980, Nicolae Ceauşescu ar fi menţionat faptul că 69% din datoriile în valută ale statului român erau faţă de creditorii comerciali internaţionali (împrumuturi pe termen scurt şi cu dobândă mai mare decât în cazul celor guvernamentale), iar circa 43% din datoriile comerciale ale României deveneau scadente în mai puţin de un an.[5]

Pe fondul măririi deficitului care se înregistra în balanţa comercială (peste 3 miliarde de dolari, în 1980)[6] şi creşterii exponenţiale a datoriei externe a ţării, autorităţile comuniste de la Bucureşti au avut de rezolvat şi alte probleme importante. De exemplu, la şedinţa din 22 decembrie 1980 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu a exprimat un punct de vedere (rudimentar şi antiştiinţific, în opinia noastră) privind achiziţionarea de aparatură medicală necesară în spitalele din România, astfel: „Apucaţi-vă mai bine şi instruiţi personalul, nu aparatură. Personalul a supravegheat întotdeauna copiii şi oamenii operaţi. Începem să transformăm medicina în mecanică fină şi medicii nu mai sunt nici medici şi nu sunt nici mecanici şi devin nişte oameni fără o meserie (subl.n.)”[7].

Alte detalii despre discuţia care a avut loc la 22 decembrie 1980, în legătură cu programul de producere în România a aparaturii medicale, pot fi găsite şi analizate într-un fragment din stenograma întocmită cu acel prilej – pe care îl publicăm cu intervenţii minime asupra textului original, marcate cu paranteze drepte, pentru corectarea unor greşeli gramaticale şi înţelegerea unor abrevieri. La acesta am adăugat indicaţiile lui Nicolae Ceauşescu pentru sectorul medical din România şi mai multe ministere, incluse în protocolul şedinţei respective.

Ideile expuse de Nicolae Ceauşescu la reuniunea din 22 decembrie 1980 ne pot ajuta să analizăm viziunea idilică a acestuia despre medicii şi personalul medical cu care a avut contact (în calitate de nomenclaturist al P.M.R./P.C.R.), precum şi concepţia sa autarhică despre modalităţile de dezvoltare în România a producţiei de aparatură medicală – bazată şi pe copierea unor produse străine, fără a se respecta drepturile de proprietate asupra patentelor şi licenţelor de fabricaţie. În acel moment, estimările internaţionale privind datoria externă a statului român indicau o creştere de la 6,7 miliarde de dolari (1979) la 10,3 miliarde de dolari (la sfârşitul anului 1980).[8] La rândul lor, politicienii comunişti de la Varşovia – care au comis mai multe erori în anii ’70, în domeniul economic – erau nevoiţi să constate faptul că datoria externă a Poloniei a crescut de la 17 miliarde de dolari[9] (nivel atins la sfârşitul anului 1979) la 27 miliarde de dolari (la începutul lunii decembrie 1980).[10]

Fiind probabil conştient de gravitatea bolii sale şi de timpul limitat pe care îl avea la dispoziţie, liderul suprem al P.C.R. a insistat din anul 1982 pentru a fi plătită datoria externă a României, înainte de trecerea sa la cele veşnice. După trei luni de la vizita lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale în Canada (14-18 aprilie 1985), o publicaţie din Toronto a semnalat pentru prima dată în Occident că preşedintele român era grav bolnav de cancer la prostată, însă ipoteza noastră privind motivul achitării anticipate şi în întregime a datoriei externe a României este foarte greu de confirmat sau infirmat deoarece Nicolae şi Elena Ceauşescu nu mai pot răspunde astăzi la întrebările fireşti ale istoricilor.[11]

În final, semnalăm şi o coincidenţă cronologică, aşa cum viaţa ne oferă câteodată. De la şedinţa din 22 decembrie 1980, despre care am amintit, până la fuga lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale cu elicopterul de la sediul Comitetului Central al P.C.R. s-au scurs exact nouă ani.

Post-scriptum:

O posibilă referire a noastră la sloganul „Mândru că sunt român!” şi la evoluţia sistemului medical românesc în ultimii 26 de ani ar putea fi considerată nepotrivită, uşor ironică sau chiar răutăcioasă de către anumiţi cititori. Din respect faţă de aceştia, nu vom face, de această dată, nici un fel de comparaţie între regimurile politice dinainte şi după 22 decembrie 1989. Cunoaştem însă, în linii mari, problemele care existau la achiziţiile de aparatură medicală în timpul regimului comunist (expuse de miniştrii Eugen Proca şi Ioan Avram la 22 decembrie 1980) şi problemele similare din perioada în care România a fost condusă de către politicienii Traian Băsescu (operat de hernie de disc la Spitalul Universitar din Viena, în noaptea de 8 spre 9 mai 2006, în timpul primului său mandat prezidenţial) şi Victor-Viorel Ponta (operat la meniscul de la genunchiul stâng într-o clinică privată din Turcia, la 15 iunie 2015; acesta tocmai inaugurase, în calitate de prim-ministru, celebrul sistem informatic al cardului naţional de asigurări de sănătate – amintit în introducerea noastră şi care, de la 1 mai 2015, a devenit „unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate”[12]).

• A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 77/1980, f. 13, verso (foto: Petre Opriş).

Protocolul şi stenograma şedinţei din 22 decembrie 1980 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia s-a discutat, printre altele, despre modul de utilizare a fondurilor destinate modernizării în România a producţiei de tehnică medicală (extrase).

Protocol nr. 24 al şedinţei Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv din ziua de 22 decembrie 1980

Au participat tovarăşii Ceauşescu Nicolae, Banc Iosif, Bobu Emil, Burtică Cornel, Constantin Nicolae, Niculescu Paul, Oprea Gheorghe, Păţan Ion, Rădulescu Gheorghe, Verdeţ Ilie, Andrei Ştefan.

Au fost invitaţi tovarăşii Ciobanu Lina, Fazekaş Ludovic, Filipaş Cornelia, Ioniţă Ion, Gere Mihai, Avram Ioan, Agachi Neculai, Bulucea Vasile, Caranfil Gheorghe, Gaston Marin, Olteanu Constantin, Proca Eugen, Dobrescu Emilian, Pungan Vasile, Gigea Petre, Bumbăcea Vasile, Curticeanu Silviu.

Şedinţa a început la ora 10.00 şi s-a terminat la ora 11,00.

A prezidat tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Ordinea de zi:

I. Raportul privind controlul efectuat asupra utilizării aparaturii medicale.

II.  Proiectele unor acte normative.

III. Încheierea unor acorduri.

IV. Alte probleme.

În urma discuţiilor, Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. a hotărât următoarele:

I. Se aprobă Raportul cu privire la controlul efectuat asupra folosirii fondurilor destinate modernizării producţiei de tehnică medicală şi utilizarea aparaturii medicale de către unităţile sanitare, cu următoarele indicaţii:

– Ministerul Sănătăţii, împreună cu Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini şi Ministerul Industriei Chimice va prezenta, până la 25 ianuarie 1981, un program cuprinzând aparatura, instalaţiile medicale şi materialele sanitare care urmează a fi fabricate pentru acoperirea necesarului; se va asigura tipizarea şi specializarea întregii aparaturi.

Guvernul va analiza anual şi va informa conducerea partidului asupra modului cum se realizează sarcinile prevăzute în program.

– Până în luna martie 1981 va fi elaborat un sistem perfecţionat de normative (baremuri) cu privire la dotarea cu instalaţii şi aparate specifice diferitelor categorii de unităţi sanitare.

– Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, va organiza un centru de cercetare şi proiectare în domeniul aparaturii medicale, pe lângă Întreprinderea de tehnică medicală, care va coordona întreaga activitate de producţie de aparatură, instalaţii, instrumente medicale şi materiale sanitare tipizate.

– Se vor lua măsuri ca începând din anul 1981 să fie realizate în întregime instrumentele medicale şi materiale sanitare de uz curent.

– Ministerul Educaţiei şi Învăţământului şi Ministerul Sănătăţii vor lua măsuri ca studenţii facultăţilor de medicină să-şi însuşească temeinic cunoştinţele necesare utilizării eficiente a aparaturii şi instalaţiilor medicale, precum şi cunoştinţele cu privire la întreţinerea şi repararea operativă a acestora.

II. Se aprobă proiectele următoarelor acte normative: […]

Stenograma şedinţei Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 22 decembrie 1980

La şedinţă au participat tovarăşii Ceauşescu Nicolae, Banc Iosif, Bobu Emil, Burtică Cornel, Constantin Nicolae, Niculescu Paul, Păţan Ion, Rădulescu Gheorghe, Verdeţ Ilie, Ştefan Andrei.

Au fost invitaţi tovarăşii Avram Ioan, Agachi Neculai, Ioniţă Ion, Caranfil Gheorghe, Olteanu Constantin, Proca Eugen, Filipaş Cornelia, Fazekaş Ludovic, Ciobanu Lina, Bulucea Vasile, Răican Aurel, Gaston Marin, Gere Mihai, Solomon Mircea.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

PUNCTUL 1

Stabilirea preţurilor de producţie, de livrare şi cu amănuntul pentru radioreceptorul auto „LIRA” şi la unele variante ale acestuia.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu este prea mare rabatul comercial, de 10%?

Tov. Gaston Marin: Comerţul face într-adevăr beneficii foarte mari. Avem aparate cu diferite antene şi condensatoare de deparazitare la care preţul cu amănuntul este între 1150 lei şi 1985 lei, deci în funcţie de echipamente.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ce spuneţi, tovarăşi, sunteţi de acord?

(toţi tovarăşii sunt de acord).

Dar trebuie să vedem, în general, problema aceasta a rabatului comercial.

Tov. Gaston Marin: Pe ansamblu, rabatul comercial este mare. Trebuie să se stabilească şi nişte diferenţieri mai corecte (sic!) între grupele de mărfuri, unde au cheltuieli efectiv mai mari; la unele, într-adevăr rabatul comercial este mare. Să facem o analiză completă.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

PUNCTUL 2

Stabilirea duratei timpului de lucru pentru personalul care lucrează la instalaţia Gamacid B a Combinatului petrochimic Borzeşti.

De acord? (toţi tovarăşii sunt de acord).

PUNCTUL 3

Raportul cu privire la controlul efectuat asupra folosirii fondurilor destinate modernizării producţiei de tehnică medicală şi utilizarea aparaturii medicale de unităţile sanitare.

Noi avem un program pentru producerea aparaturii medicale. Ce s-a realizat din acest program?

Aci văd că din nou se spune să se stabilească un program.

Atunci, ce s-a făcut cu programul care a fost?

Făcând alt program, înseamnă că absolvim ministerele de realizarea programelor care le-am avut.

Tov. Ioan Avram (ministru al Industriei Construcţiilor de Maşini – nota P. Opriş): Tovarăşe secretar general, programul prevede să atingem un nivel de aproape 300 milioane; am atins un nivel de 160 milioane.

Dificultăţile sesizate şi acest material sunt la partea de asimilare din acest program.

Noi am analizat, pe baza aceasta, şi am ajuns la concluzia că din acest punct de vedere n-am lucrat corespunzător, în sensul că ne-am dispersat foarte mult forţele. Sunt 124 de tehnici de asimilare în acest program, dintre care, ca număr de poziţii 70. Din acest punct de vedere vrem să vă propunem să fiţi de acord ca să ne mai concentrăm puţin programul. Aşa ne-am gândit noi să facem, sub aspectul tipizării şi concentrării pe o sistemă de aparate medicale, care să ne dea posibilitatea să facem şi o serie mai mică, mai economică şi care să ne dea posibilitatea să ieşim cu ele şi la export.

Din acest punct de vedere v-aş ruga să ne aprobaţi să facem o proiectare şi o cercetare organizată. Adică, să facem un centru de cercetare şi proiectare în domeniul aparaturii medicale. Spun aceasta pentru că noi şi în următorul cincinal va trebui să dublăm producţia şi o parte din această producţie va trebui să o dăm la export.

De aceea, vă rugăm să fiţi de acord cu această problemă.

În al doilea rând, acest nou program care trebuie să se facă, să plece de la nişte baremuri foarte serioase, pe o sistemă tipizată, ca să avem o concepţie, în ideea de a putea să ne asigurăm pentru tehnologiile şi utilajele de bază, ceea ce putem face în ţară.

În al treilea rând, noi am zis să propunem aci din punct de vedere al capacităţii de producţie, ca să satisfacem cererea, şi eu vă raportez că anul viitor va produce şi noul centru de aparatură medicală de la Cluj şi mai avem trei sectoare specializate în trei întreprinderi, care produc aparatură medicală: Î[ntreprinderea] O[ptică] R[omână], „Electrotehnica” şi „Electronica”.

Trebuie să organizăm furnizorul general şi aci, pentru că unele instalaţii au devenit complexe.

Ultima problemă care vreau să o ridic: concepţia de bază este să ne asimilăm unele materiale în ţară, cum sunt partea de componente electronice specifice acestei ramuri, pentru care ne-am gândit să facem câteva centre de microproducţie, dar acelaşi lucru să fie şi la industria orizontală pentru sticlă şi alte produse.

Tov. Eugen Proca (ministru al Sănătăţii – nota P. Opriş): Raportul prezentat de Curtea Superioară de Control Financiar corespunde realităţii, inclusiv criticile aduse Ministerului Sănătăţii.

Vă informez că noi am luat măsuri operative pentru redistribuirea aparaturii nefolosite şi, în plus, pentru inventarierea tuturor aparatelor, pe plan local. La Timişoara, Tg. Mureş şi Braşov se fac lucruri foarte bune cu ajutorul organelor locale.

Deşi în ultimul timp s-a îmbunătăţit simţitor situaţia, sunt totuşi probleme: din 500 milioane lei s-a realizat o producţie numai de 1 milion lei, şi vă rog să-mi permiteţi să apreciez că este foarte puţin.

În urma hotărârii Congresului al XII-lea al partidului am pus în aplicare 6 programe pentru maladiile cardiovasculare, tuberculoză şi aşa mai departe. Este necesară o corelare între aceste programe şi înzestrarea cu aparatură medicală.

Este necesară crearea unui organism la nivelul unui minister economic, care să se ocupe în exclusivitate cu aceste probleme. Credem că formarea unui organism la nivelul Ministerului Construcţiilor de Maşini sau unde va crede Biroul Permanent este de natură să uniformizeze această activitate, să-i dea un conţinut practic, pentru că acum se fac lucrurile în ritm încet şi dispersat.

Însăşi industria medicală are o diversitate prea mare: 120 repere nu poate să facă o întreprindere mare.

Avem tehnicieni foarte buni. Există o catedră de electronică medicală la Timişoara, cu realizări foarte importante. Specialiştii de acolo ar putea fi antrenaţi în crearea de produse originale româneşti şi ar putea coordona activitatea unor centre disparate, a unor meseriaşi din industria locală care ar putea lucra foarte bine şi să putem acoperi nevoile.

Nu cred că va fi posibil ca toate nevoile noastre să fie acoperite din industria locală. Majoritatea ţărilor recurg la colaborări. Noi facem un aparat de radiologie „Eltex”, care dă rezultate foarte bune. Noi facem aparate de anestezie foarte bune, lămpi pentru operaţii foarte bune, instalaţii de sterilizare, aparate pentru radiologie.

Am putea să fim mai mult sprijiniţi pentru că aparatura din import este foarte scumpă, şi totuşi avem nevoie de aparatură, ca de exemplu, pentru supravegherea operaţiilor, pentru supravegherea noilor născuţi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Apucaţi-vă mai bine şi instruiţi personalul, nu aparatură. Personalul a supravegheat întotdeauna copiii şi oamenii operaţi. Începem să transformăm medicina în mecanică fină şi medicii nu mai sunt nici medici şi nu sunt nici mecanici şi devin nişte oameni fără o meserie.

Nu pe aparatură trebuie să punem accentul în îngrijirea oamenilor. Aparatura este un auxiliar. Nu aparatura trebuie să vegheze noii născuţi, ci personalul medical, aşa cum s-a făcut întotdeauna şi cum se face în toată lumea.

Este o concepţie greşită care se dezvoltă în Ministerul Sănătăţii, care face din medic un om lipsit de spirit uman, îl dezumanizează. Nu mai văd decât aparatură …

Noi am avut o medicină bună când medicul nu lucra cu aparatul, ci cu urechea, cu simţul lui de om, şi de aceea am avut poate cei mai buni medici din lume.

Tov. Eugen Proca: M-am exprimat greşit, tovarăşe secretar general.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu, aceasta este o realitate la noi. Am citit câteva articole unde se dă un semnal de alarmă.

Tov. Eugen Proca: Este adevărat.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Medicul se depărtează de om. Între medic şi om se interpune aparatul, şi aparatul nu are simţ uman şi nu va avea niciodată, cu toate teoriile care se fac.

Tov. Eugen Proca: Într-adevăr, este o mare ruptură între clinică şi aparatura medicală.

M-am referit la cele strict necesare.

Am reţinut tot ce aţi spus, tovarăşe secretar general.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Materialul nu este făcut cu cine ştie ce specialităţi de aparatură deosebită, cum au spitalele americane. Vreau să atrag atenţia că instrumentarul de uz curent care trebuia să-l facă construcţia de maşini, conform programului, nu l-a făcut. N-am pus aci, şi pe bună dreptate, ce s-a făcut din program. Din 500 milioane lei nu s-a făcut decât de un milion lei. Dar n-am mai vrut să spunem aceasta.

Este vorba că noi nu avem instrumentar de uz curent. Eu susţin concepţia dumneavoastră, ca să avem medici care să ştie să folosească aparatura, dar lipseşte instrumentarul necesar, aparatura curentă care este în toată lumea.

Ce am făcut? N-am făcut programul acesta şi de aceea spunem să facem într-adevăr ce este absolut necesar. Nu avem seringi, care sunt foarte necesare. Miniştrii sănătăţii anteriori, cum toţi au avut un spital al lor, făceau spitalul respectiv ca un magazin modern, ca o expoziţie. Şi-au adus pentru 5-7 operaţii pe an aparatură ultramodernă şi noi nu avem lucruri mult mai simple care ne trebuiesc în toate spitalele.

Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini n-a făcut din planurile acestea decât foarte puţin, nici aparatura de control. Programul pentru 1971-1975 l-a transferat pe cincinalul 1975-1980 (corect: 1976-1980 – nota P. Opriş), iar acum vrea să-l pună în cincinalul 1981-1985. El n-a organizat un centru, pentru că chiar siringile acestea trebuie să ştie cum să le facă, că altfel omoară şi oamenii sănătoşi cu ele. Acestea într-adevăr sunt făcute de uzinele care au de făcut alte aparate şi fac şi o parte de instrumentar medical.

Suntem la total producţie la fel ca bulgarii, deşi ei au populaţia pe jumătate. Nu s-a organizat producţia, nu s-au făcut cooperări, cu ţările socialiste chiar, cu bulgarii, cehii şi alţii. Am adus din alte părţi tot felul de aparate şi piese de schimb.

Eu zic că materialul acesta nu este rău. Să facem dotarea necesară minimală.

Şi am făcut împreună propunerile, şi pentru cooperări, pentru că nu se poate să faci toate acestea.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi trebuia să facem o întreprindere specială.

Tov. Ioan Avram: Am preluat întreprinderea aceasta în 1975, am început să o dezvoltăm, aceasta de la Berceni. Terminăm dezvoltarea ei la sfârşitul anului 1981, pentru că trebuie să reorganizăm radical.

Facem a doua întreprindere, care ne-aţi aprobat (sic!).

Producem la anul 9 milioane şi vom produce 100 milioane la Cluj şi definitivăm cele trei secţii [pe] care ni le-aţi aprobat dumneavoastră la Î[ntreprinderea] O[ptică] R[omână], „Electronica” şi „Electrotehnica”.

Astăzi suntem cu 60% grad de cooperare. În 1985 vom ajunge la 82-83%.

Unde este deficienţa noastră, că ce zice tovarăşul Gogu Rădulescu aşa este?

Ne-am întins pe o suprafaţă foarte mare şi n-am avut un nucleu multidisciplinar de medici, constructori, fizicieni, să ne concentrăm pe nomenclatorul de bază.

Eu cred că, cu dotarea care o facem până la sfârşitul lui 1981 putem realiza programul [pe] care ne-am angajat, de 81-82%.

Vă rog să fiţi de acord să înfiinţăm acest centru, cu sarcina noastră de a concentra efortul nostru şi la industria orizontală şi să facem cooperări. Am început deja să facem cooperări cu bulgarii, cehii, sovieticii.

Avem însă o concepţie. Nu putem să ne diversificăm. Mergem destul de greu, pentru că s-au adus din toată lumea, în decurs de 20 de ani, tot felul de aparatură, şi va trebui să ne clarificăm şi să ne focalizăm pe anumite sisteme.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cred că trebuie să facem aşa. În primul rând, un colectiv să strângă toata aparatura ce avem (sic!), să o trieze şi să stabilească ce aparatură vom folosi în România. Şi, sigur, ce avem o lăsăm, nu este vorba să aruncăm.

Dar, să vedem pe ce aparatură ne specializăm.

Aci rapid trebuie să facem o tipizare. Într-o lună să terminăm. Facem într-unul din spitale o expoziţie şi cu un grup de medici şi stabilim, din zece feluri de aparate să rămână unul, şi să-l adaptăm pe cel mai bun şi pe care îl putem însuşi şi fabrica.

Deci, acesta este primul lucru [pe] care trebuie să-l facem, mă refer la aparatura care este necesară. Pentru că totuşi nu este nevoie de o diversificare prea mare, şi sigur, în fiecare ţară fiecare şi-a făcut aparatura sa şi susţine că este cea mai bună şi ultramodernă. Dar noi trebuie să alegem din toate una.

Să stabilim această tipizare, mă refer la aparatele acestea mai mari.

Restul însă, toate aceste lucruri mici, le-am făcut şi în trecut şi trebuie să ne apucăm din 1981 să realizăm în întregime necesarul de instrumente de uz curent. Nu este o problemă care să nu poată fi rezolvată.

Până la 20-25 ianuarie 1981 trebuie să avem programul acesta, după ce o comisie, formată în mod corespunzător, unde să intre de la construcţia de maşini, dar medicii trebuie să aibă cuvântul hotărâtor, să vedem cu ce aparatură rămânem.

În general, trebuie să tipizăm şi să vedem şi alte probleme legate de chimie.

Tov. Gheorghe Caranfil: Într-adevăr, aici şi noi avem de rezolvat o serie de probleme.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Pe urmă, să revedem programul.

Eu sunt de acord să creăm un centru pe lângă o întreprindere.

Tov. Ioan Avram: Pe lângă Întreprinderea de tehnică medicală.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi ea să coordoneze toată producţia aceasta, şi să aibă şi un centru de cercetare, împreună cu Ministerul Sănătăţii, adică cineva din partea Ministerului Sănătăţii care să coordoneze. Trebuie să fie un organism şi la ei care să se ocupe de aceste probleme.

În al doilea rând, trebuie să stabilim cooperarea cu ţările socialiste, pentru a putea să soluţionăm rapid aceste probleme ale aparaturii de care avem nevoie; şi în cadrul ţărilor socialiste se face aparatură suficient de bună.

Şi, să producem aparatură pentru export, neapărat.

Aceasta este problema.

Până cel mai târziu, la 25 ianuarie 1981, să ni se prezinte, să putem să vedem acest program şi să vedem şi tipizarea. Adică să vedem materialul, să vedem câte au fost şi câte rămân.

O altă problemă este specializarea cadrelor. În învăţământ trebuie să introducem şi cunoaşterea şi mânuirea aparaturii, pentru că noi introducem aparatură şi medicul habar nu are să umble cu ea. În învăţământ trebuie să introducem ca disciplină şi studenţii să înveţe aparatura, să fie în stare s-o repare, adică anumite lucruri mărunte: se strică o siguranţă, nu trebuie să aştepte să vină cineva s-o repare. Ei să ştie să mânuiască aparatul, să-l întreţină şi să umble cu el, că altfel, degeaba avem aparate, doar să ne uităm la ele.

În câteva luni să facem un sistem de dotare, ca să evităm aceste supradotări la unele spitale, în detrimentul altora. Să facem o normare clară. Sigur că nu vom putea da peste tot aparatură de specialitate. Sunt spitale de specialitate care trebuie să dispună de aparatură de specialitate, pentru că nu putem să ne propunem peste tot să facem operaţii de ochi sau de rinichi.

Adică, una este dotarea spitalelor generale şi alta este dotarea unor spitale de specialitate, care trebuie să fie câteva. Nu putem să dăm peste tot aparatură pentru chirurgie. Deci, şi din acest punct de vedere să punem puţină ordine.

Dar, pentru aceasta până prin luna martie 1981, ca să fie timp să se analizeze serios. De acord?

(toţi tovarăşii sunt de acord).

Şi, anual, trebuie ca orice plan, să se analizeze cum se realizează şi aci planul, ca în orice domeniu.

[…]

A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 77/1980, f. 2-3; 11-16.

NOTE__________________________

[2] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 47/1974, f. 27.

[3] René Sédillot, Istoria petrolului, Editura Politică, Bucureşti, 1979, p. 341.

[4] Ibidem, p. 342; 350-351.

[5] Joseph F. Harrington, Bruce J. Courtney, Relaţii româno-americane, 1940-1990, Institutul European, Iaşi, 2002, p. 438-439. În anul 1980, circa 25% din cantitatea totală de petrol necesară României a fost importată din Uniunea Sovietică. În anul următor, livrările de ţiţei de provenienţă sovietică către statul român au fost evaluate la suma de 523,6 milioane ruble, pentru ca în anul 1982 acestea să scadă de aproape 8 ori, ajungând la 66,3 milioane ruble. Totodată, în perioada 1980-1981, autorităţile de la Bucureşti au sporit cu 25% schimburile economice cu Uniunea Sovietică şi au exprimat intenţia de a încheia o înţelegere guvernamentală de lungă durată cu URSS, pentru ca exporturile de petrol sovietic în România să fie realizate cu un preţ mult mai scăzut. În compensaţie, partea română ar fi crescut „schimburile avantajoase de mărfuri” dintre cele două ţări  peste nivelurile din anii anteriori – a se citi „livrările de produse agro-alimentare româneşti către URSS”. Ibidem, p. 439; 458; Anneli Ute Gabanyi, Cultul lui Ceauşescu, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p. 210-211.

[6] Joseph F. Harrington, Bruce J. Courtney, op. cit., p. 438-439.

[7] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 77/1980, f. 13.

[8] Joseph F. Harrington, Bruce J. Courtney, op. cit., p. 438-439.

[9] Memoires du monde. Volume 15: Vers un avenir meilleur? (1965-1985), Cavenne Médias, France, 1995, p. 143.

[10] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 74/1980, f. 58.

[11] AROUND THE WORLD Romanian President reported to have cancer, în „Globe & Mail”, Toronto, Canada (July 23, 1985), News: p. 11, Custom 150 Journals. Web. 22 Mar. 2012 (Gale Document Number: GALE|A165599573). În decembrie 1985, Paul Lewis – corespondent la Bucureşti al ziarului „The New York Times” – a menţionat că diplomaţii occidentali din România au observat o deteriorare a stării fizice a lui Nicolae Ceauşescu (slăbit la faţă, iar aspectul său general părea mai fragil). Aceştia bănuiau că liderul român ar fi fost supus unei intervenţii chirurgicale în lunile iulie sau august 1985 din cauza cancerului descoperit la prostată. Diplomaţii occidentali au mai spus că doi doctori francezi, unul elveţian şi un medic român ar fi efectuat operaţia respectivă într-o sală special amenajată la rezidenţa lui Nicolae Ceauşescu, deşi rapoarte anterioare semnalau că preşedintele României fusese consultat în anul 1984 de doctori francezi şi avertizat că o intervenţie chirurgicală îi putea fi fatală. În consecinţă, liderul român ar fi acceptat să urmeze un tratament cu acupunctură, în timpul vizitei oficiale pe care o efectua în R.P. Chineză (7-12 octombrie 1985). Paul Lewis, Health of Ceausescu provokes speculation on possible succesor, în „Globe & Mail”, Toronto, Canada (December 18, 1985), News: p. A11 (ILLUS), Custom 150 Journals. Web. 22 Mar. 2012 (Gale Document Number: GALE|A165537595).

[12] Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, http://www.cnas.ro/page/cardul-national-de-asigurari-de-sanatate-2.html (accesat la 5 noiembrie 2016).