Home » Administratie »Economie »Financiar »Reactie rapida » Citesti:

Țopăielile caprei guvernamentale

Cristian Felea noiembrie 8, 2017 Administratie, Economie, Financiar, Reactie rapida
7 comentarii 4,520 Vizualizari

Motto:

Disperarea este ultima soluție a proștilor.

Benjamin Disraeli

Țopăiala fiscală, o sintagmă făcută recent celebră de președintele Klaus Iohannis, nu este decât un aspect particular al țopăielilor la care au recurs mai multe guverne post-decembriste; în fapt un tip aparte de sport în care a ajuns să exceleze, în mod nedorit, actuala echipă guvernamentală.

Desigur, discuția pleacă de la modul grosolan în care a fost compromisă paradigma de schimbare fiscală, luată în calcul și de alte guverne (poate mai bine intenționate), prin care un salariat din orice entitate (al unei companii sau instituții publice) urma să încheie cu angajatorul său un tip de contract oarecum asemănător celui încheiat în prezent cu o persoană fizică autorizată.

Cu alte cuvinte, angajatul semnează un contract de muncă care stabilește condițiile de plată ale unei remunerații brute, după care respectivul își administrează singur[1] sarcinile fiscale, plătind cu ajutorul băncii comerciale la care are deschis un cont pentru veniturile sale salariale atât impozitul pe profit, cât și contribuțiile la fondul de pensii, șomaj, sănătate, inclusiv contribuția de 2% din impozitul pe venit destinată unor prestatori de servicii sociale.

De ce ar fi bine ca angajatul să-și administreze singuri veniturile, inclusiv sarcinile fiscale, este o discuție separată, pentru că implică recursul la termeni doctrinari. Pe scurt, însă, ideea principală ar fi aceea că o persoană trebuie să fie liberă în administrarea relației sale cu statul, fără intermediari (adică angajatorul), care uneori se dovedește a fi incorect (de exemplu nu își plătește partea sa de contribuție la asigurările sociale[2]). Desigur, este și un mod prin care membrii unei societăți își pot dovedi gradul (mai înalt) de civilizație și educație individuală, iar pe de altă parte este o viziune apropiată de doctrinele liberale, de dreapta.

De la o guvernare de stânga este de așteptat o cu totul altă abordare. Guvernările de stânga sunt teoretic adepte ale unui stat paternalist, în care funcționarii statului prestează în slujba cetățeanului anumite tipuri de servicii pe care și le-ar putea asigura și singur – adică asistă activ cetățeanul. Acest gen de viziune are părți pozitive, dar și negative, mai ales pentru că implică suplimentarea birocrației de stat, care tinde în cele din urmă să sufoce libertatea cetățeanului.

Din păcate, actuala guvernare nu se încadrează, ca formă de exercitare a actului public de guvernare, în niciuna din cele două categorii doctrinale. ”Revoluția fiscală” a guvernului Mihai Tudose – patronată de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, încuviințată de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și pusă efectiv în operă de miniștrii Olguța Vasilescu și Ionuț Mișa, sub consilierea lui Darius Vâlcov (&Co.) – a devenit un instrument non-doctrinal pe care nu l-ar recomanda nicio teorie economică și pe care un cor ad-hoc de specialiști insistă să-l respingă, pe bună dreptate. Din păcate, fără a fi ascultați.

DE CE A DEVENIT REVOLUȚIA FISCALĂ O STÂNJENITOARE ȚOPĂIALĂ?

Simplu: pentru că nicio teorie economică serioasă și nicio doctrină nu ar putea credita setul de politici pe care guvernul Mihai Tudose, împins de la spate de interesele și orgoliile liderilor PSD și ALDE, vrea să-l legalizeze, modificând în mod dramatic Codul Fiscal (cu încălcarea legii[3]), prin ordonanță de urgență, la mai puțin de două luni de la începutul anului 2018.

Codul fiscal modificat implică transferul cvasi-total al sarcinii fiscale către angajat, care înseamnă plata unui impozit pe venit ce ar trebui să fie redus de la 16% la 10%, după ce angajatului i se reține sarcina fiscală pe muncă, de 35%. În plus, angajatorul va mai plăti o o contribuție suplimentară, de solidaritate, de 2,25%.

Cotele de 10 + 35% , prelevați din salariul angajatului în ordinea: 35% din salariul brut și 10% din baza care rămâne după taxarea muncii, nu vor fi plătiți efectiv de angajat (așa cum, doctrinar, ar fi fost dezirabil), ci vor fi reținute tot de angajator, care este obligat să-i verse la bugetul general consolidat al statului și rămâne astfel intermediarul angajatului. Singurul lucru care se schimbă este acela că întreaga contribuție prelevată de angajator în numele angajatului său constituie stopaj la sursă și, ca urmare, neplata sa va deveni infracțiune.

Deciziile de mai sus pot să afecteze veniturile salariale, inclusiv salariul minim pe economie, definit prin lege, dar și cotele de venituri defalcate din impozitul pe venitul salariatului care se constituie în venit la bugetele locale (prin scăderea cotei de impozitare de la 16% la 10%), astfel că ordonanța de urgență care modifică Codul Fiscal este însoțită de alte dispoziții legale, ce vor avea efecte absolut bulversante, și anume:

(i) salariul minim pe economie va fi majorat la 1900 de lei[4] începând cu 1 ianuarie 2018, astfel încât salariul minim net încasat să nu scadă pentru angajat sub cel actual, ba chiar să crească puțin, cu circa 90 – 100 lei. Decizia pune presiune pe angajatori, mai ales în sfera IMM, care pot decide disponibilizarea unora dintre angajații remunerați cu salariul minim, în condițiile în care acest tip de afaceri nu numai că nu vor avea parte de vreo compensare fiscală, ci urmează să fie taxate cu 1% din cifra de afaceri și nu cu 10% din profit, începând cu 1 ianuarie 2018;

(ii) pentru bugetari vor crește veniturile salariale cu 25% începând cu 1 ianuarie 2018, pentru a compensa transferul sarcinii fiscale la angajat. Pe de altă parte, cum nu există vreo prevedere legală care să oblige patronatele să modifice (toate) contractele de muncă (nici nu ar fi fost constituțională o astfel de prevedere legală), există o largă probabilitate ca mulți angajați din sfera privată să-și vadă salariile diminuate;

(iii) pentru a echilibra colectarea cu nevoile bugetului (ca o recunoaștere a aventurismului pseudo-revoluției fiscale), guvernul va modifica cadrul legal, astfel încât la Pilonul II de pensii, administrat privat, cota actuală de 5,1% va fi redusă la 3,75%. Interesantă este motivația guvernului, aproape infantilă, bazată pe ideea că angajatul nu pierde bani la pensionare, suma netă vărsată la Pilonul II de pensii păstrând aproximativ același cuantum. Și totuși, manipularea din discursul guvernamental nu ține loc de realitate: guvernul jonglează cu cifrele, pentru că reforma fiscală nu este corect fundamentată, iar angajatul pierde ocazia de a avea o pensie mai mare;

(iv) premierul a anunțat că, pentru a compensa pierderile de venituri din cotele defalcate pentru administrația publică locală, va crește de la 41,5% la 43% cota din impozitul pe venit care revine primăriilor, urmând ca, din fondul de rezervă al guvernului, să aloce și alte compensații, după caz.

Situația din administrațiile publice locale suscită o discuție aparte, din mai multe motive. În primul rând, primăriile au primit în anul 2017, prin lege, posibilitatea de a majora salariile funcționarilor cu o singură condiționare: să nu depășească nivelul veniturilor salariale ale viceprimarilor.

Cum primarii și viceprimarii și-au crescut și ei salariile, baza de raportare s-a majorat și pentru funcționarii obișnuiți din primărie, astfel că multe primării au ajuns în situația ca fondul de salarii să devoreze efectiv toate resursele financiare pe care le aveau la dispoziție.

De ce primarii nu au anticipat situația? Simplu, guvernul i-a asigurat (mai ales pe primarii PSD) că se vor găsi soluții de compensare de la bugetul consiliilor județene și din bugetul de stat (fondul de rezervă al guvernului, nu?). Ei bine, nu doar că nu le-a găsit (în presă apar zilnic știri despre primării care nu mai au fonduri pentru plata salariilor și așteaptă ajutorul guvernului), dar prin scăderea impozitului pe profit la 10% guvernanții vor agrava și mai mult situația administrațiilor publice locale în anul 2018.

Că este așa, o dovedesc foarte clar calculele. Astfel, conform actualului Cod Fiscal, la un venit salarial de 3000 lei brut, impozitul pe venit este de 400,8 lei. Din acești bani, 41,5% erau direcționați către administrația locală, respectiv 166,33 lei. Dacă angajatorul va menține același salariu brut pentru angajatul în cauză și după 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit va fi de doar 195 de lei și chiar dacă cota defalcată crește la 43%, primăria va primi doar 83,85 lei. Presupunând, însă, că angajatorul va fi de acord să păstreze actuala cheltuială cu angajatul și să ridice salariul brut la 3660 de lei, impozitul pe profit va fi de 233,025 lei, din care, la cota defalcată de 43%, primăria va primi 100,2 lei.

În primul caz, primăria va pierde jumătate din venituri, chiar dacă va crește cota defalcată de la 41,5% la 43%, iar în al doilea caz vor pierde 39,8% din venituri. Este foarte puțin probabil ca aceste pierderi să poată fi suplimentate de guvern de la bugetul de stat, chiar dacă se va încerca și o creștere a altor tipuri de taxe locale, fără ca deficitul bugetar să bată spre 6-7%. Ceea ce ne-ar scoate din MTO și din politicile de convergență convenite cu Comisia Europeană. De fapt România este deja sever monitorizată de Comisia Europeană, pentru devierea evidentă a politicilor fiscale de la MTO.

Și cum cel mai probabil primăriile nu vor primi compensațiile promise de premier, cele mai multe se vor vedea cu bugetele locale în aer în anul 2018, astfel că singura decizie rațională va fi aceea de a reveni la niveluri salariale apropiate de cele de la începutul anului 2017. O astfel de perspectivă va pulveriza efectiv baza de susținere a PSD și ALDE în teritoriu, deja șubrezită prin acțiunea marilor centrale sindicale, nemulțumite de transferul sarcinii fiscale pe muncă de la angajator la angajat.

ȚOPĂIELI FISCALE TRECUTE ȘI DEZAMĂGIRI PREZENTE

În plină criză financiară, în luna mai a anului 2010, președintele de atunci al României, Traian Băsescu, anunța, în numele fostului guvern Emil Boc, măsuri fără precedent pentru reducerea cheltuielilor publice, în următorii termeni: ”…constatăm că venitul mediu în bugetul de stat este 31% din PIB, iar cheltuielile bugetului de stat sunt de 40%. Trebuie să completăm această diferență, iar locul unde trebuie să restructurăm este sectorul bugetar și sectorul social.”[5]

Cu acest anunț a început țopăiala fiscală a guvernului Boc, una doar aparent de sens contrar celei pe care și-o dorește guvernul Tudose. Ambele guverne au fost/ sunt tutelate de personaje politice care își dominau/ domină premierii, adică Traian Băsescu și Liviu Dragnea, cândva colegi în PD, devenit ulterior PDL.

Sub pretexul extrem de greu de contrazis al crizei economice globale, într-o perioadă în care criza bancară, scepticismul investitorilor și determinarea guvernelor de a pompa fondurile publice în salvarea sistemului bancar a scumpit împrumuturile, guvernanții noștri au decis cu cinism că pot să se împrumute ieftin de un important segment de populație activă, prin tăierea salariilor bugetarilor cu 25%. Mai mult decât atât, intenția inițială a fost aceea de a tăia 15% și din veniturile pensionarilor, dar s-a opus Curtea Constituțională (oare astăzi ar mai face-o?).

Pentru că nu s-a putut atinge de pensii, guvernul Boc a majorat TVA de la 19 la 24%, cu 5 puncte procentuale, ceea ce a lovit încă o dată în bugetari, dar și în celelalte categorii de angajați, din sectorul privat, precum și în pensionari.

În primul semestru al anului 2010, cheltuielile statului cu salariile au fost de 5,6 miliarde de euro[6], astfel că se poate presupune că, după tăierea salariilor, economiile pe care ar fi trebuit să le obțină statul s-ar fi situat în jurul a 2,5 miliarde de euro/ an. În același timp, tăierile de salarii au văduvit bugetele locale de sume defalcate de circa 290 – 300 de milioane de euro/ an și au scos din consum circa 2 miliarde de euro anual, afectând puternic zeci de mii de mici afaceri, care au falimentat.

În condițiile în care:

(i) România a semnat un acord de asistență financiară cu troica FMI – BM – UE;

(ii) BNR a încheiat un acord cu principalele bănci mamă străine cu privire la temperarea repatrierilor de capital din România;

(iii) au crescut taxele (în speță TVA);

(iv) hotărârea de guvern prin care s-au tăiat salariile și au fost înghețate/ reduse alte drepturi salariale ale bugetarilor nu a prevăzut compensații ulterioare;

se poate pune retroactiv întrebarea cui i-a folosit, sau de ce a fost necesară țopăiala fiscală a guvernului Boc, pe spatele bugetarilor?

Este o întrebare retorică, care în spațiul public nu a primit până acum vreun răspuns, și probabil că nu va primi nici în viitor; în virtutea deciziilor/ hotărârilor Curții Constituționale și după probabila adoptare a Codului Administrativ în Parlament nici măcar problema unui răspuns în justiție nu se va mai pune.

Dar de ce ar trebui să se ajungă la un eventual demers penal? Poate pentru că, atunci când Traian Băsescu anunța, în numele guvernului Boc, tăierea salariilor bugetarilor și a unor categorii de cheltuieli sociale, o parte din bugetul statului era drenat de un grup infracțional organizat, constituit din persoane din jurul și de la conducerea ANRP. Calculele procurorilor au evaluat prejudiciul în dosarele ANRP la aproape 1 miliard de euro.[7] Pe de altă parte, din calculele DNA, în 11 mari dosare penale pe care le-a instrumentat prejudiciile au fost de circa 306 milioane de euro.[8]

În fine, merită să reținem că, în septembrie 2010, în a patra lună în care se plăteau salarii reduse cu 25%, cheltuiala statului cu personalul angajat în sectorul public a fost de 3,15 miliarde de lei, cu doar 0,10 miliarde de lei mai mică decât în septembrie 2009. Interpelat de presă pentru a explica situația, Gheorghe Gherghina, pe atunci secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, a declarat (puțin agasat): ”Comparaţia nu este corectă, comparaţi cheltuielile cu personalul, cheltuielile cu salariul au scăzut, cheltuielile cu personal dacă citiţi legea 118 veţi constata că instituţiile autofinanţate introduc şi acei 25% care se virează la bugetul de stat.”[9]

Dacă Gherghina avea dreptate (probabil că da), nu putem concluziona decât că cel care ne-a indus în eroare de la bun început a fost Traian Băsescu, cu afirmații de genul: ”Reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România cu 25 %, iar până la sfârșitul anului șefii de instituții au obligația să facă selecția și să-i aleagă pe cei mai buni!”[10]

La cinci luni după această declarație, deși salariile fuseseră tăiate din iunie 2010, presa constata că, de fapt, statul nu-și redusese de fapt decât marginal cheltuielile cu personalul. O țopăială fiscală care al cărei gust amar mulți îl resimt și acum.

SE POATE ȘI ALTFEL? DE FAPT, SE MAI POATE FACE CEVA?

”Băsescu a tăiat salariile bugetarilor cu 25% – azi Dragnea le taie (sic!) salariile bugetarilor și celor din privat cu 21% !!! Să nu mai spunem că mai rău nu se poate – ba se poate.”[11] – declarația îi aparține fostului premier Victor Ponta și, la limită, are dreptate.

Ceea ce reținem în peisajul economic al ultimului deceniu sunt țopăielile guvernamentale începute de guvernul Călin Popescu Tăriceanu, un guvern PNL, dar susținut de PSD, care a anticipat zodia populistă în care a intrat România după aderarea la UE, prin crearea USL și adoptarea de măsuri prociclice care au vulnerabilizat teribil economia României în prag de criză economică globală, ale cărei semne erau deja vizibile.

Nici guvernul Boc nu a stat cu mâinile în sân, asistând activ deciziile prezidențiale ale lui Traian Băsescu, cel care promulga legi prin care creșteau (pe hârtie) salariile cu 50%, pentru ca apoi să ceară tăieri de salarii în sectorul bugetar cu 25%.

În tot acest peisaj, guvernarea Ponta pare chiar un exercițiu de administrare profesionist, în care au fost promovate măsuri interesante pentru mediul de afaceri, cum a fost reducerea cu 5% a contribuțiilor angajatorilor la taxarea muncii, sau pentru populație, cum a fost reducerea TVA la alimente. Cu toate acestea, întregul lanț de guvernare, Tăriceanu – Boc – Ponta nu a făcut altceva decât să pregătească dezastrul populist al actualei guvernări, patronată de Liviu Dragnea.

Modul populist de a aborda administrarea economiei pe care PSD l-a adoptat sub președinția lui Liviu Dragnea a fost vizibil încă din perioada guvernului Cioloș, subminând sau insistând pentru măsuri pe care, dacă guvernul nu le-a promovat, atunci au fost impuse în actul de legiferare din Parlament, cu unicul scop de a obține puterea și a-și subordona statul.

Din acest punct de vedere, promisiunile anului 2016, promovate intens de PSD, au indus cetățenilor României – care au și reacționat ca atare, aducând PSD la putere cu un scor apropiat de 50% – credința că salariile și pensiile vor crește cu cel puțin 20 – 25%. Față de aceste așteptări, ceea ce legiferează acum guvernul Tudose se poate numi, așa cum o spune și Victor Ponta, o ”tăiere”.

Dar de ce insistă PSD să își compromită baza de voturi, promovând măsurile pachetului fiscal pe care îl susține? Ei bine, chiar dacă răspunsul ultra-vehiculat este acela că pentru a abate atenția de la demersul insistent al PSD și ALDE de a-și subordona justiția, și eu marșez pe aceeași idee. Așa cum Băsescu a tăiat salarii, dar l-a încurajat pe Emil Boc să ofere spațiu bugetar semnificativ ANRP, pentru deturnările de fonduri în favoarea clientelei lor politice, și Liviu Dragnea ”taie” salariile pe care până mai ieri le creștea, pentru a abate atenția românilor de la siluirea justiției, canalizând nemulțumirile într-o cu totul altă direcție.

Dacă legile justiției în varianta Iordache ”Altă Întrebare” vor fi adoptate și promulgate, guvernul Tudose poate deveni un sacrificiu foarte mic, prin care să se deturneze protestele celor nemulțumiți de salarii și ale primarilor nemulțumiți că nu vor avea suficiente venituri la bugetele locale. Mihai Tudose, chiar în ziua onomasticii sale, a pierdut ocazia de a face istorie pentru români, așa că-și va merita soarta, atunci când se va transforma în țap ispășitor.

Până atunci Liviu Dragnea nu va fi cu adevărat deranjat dacă în Piața Victoriei vor fi zilnic 15 – 20 de mii de oameni care vor protesta împotriva pachetului fiscal adoptat de guvernul Tudose, atât timp cât ei nu vor protesta decât marginal pentru a cere păstrarea independenței justiției. Niciun preț nu va fi prea mic pentru a canaliza astfel nemulțumirile românilor.

De altfel, aparatul de propagandă al PSD și ALDE a fabricat deja câteva teme – ca românii să ”plece după fentă”, o expresie care i-a scăpat lui Ionuț Mișa în ședința de guvern de miercuri[12] – pe care canalele media aservite le vor relua probabil fără încetare în următoarele luni, insistând că pachetul legislativ este benefic tuturor angajaților, dar deranjează multinaționalele. Probabil că mulți români au să cadă victime acestor mesaje de un populism strigător la cer.

Dacă se mai poate face ceva, este greu de spus. Dacă românii își cunosc interesul și dacă le pasă de destinul lor, de viitorul copiilor, atunci vor veni din ce în ce mai mulți în piețe și vor cere puterii cu tot mai multă forță să nu modifice legile justiției. De vor obține această victorie asupra grupului de interese care încearcă să-și subordoneze statul român, românii își vor fi dat șansa de a repara lucrurile în țară în viitorul apropiat.

NOTE_______________________

1] De fapt recomandat ar fi să o facă cu sprijinul unui contabil autorizat, mai ales că stabilirea bazei de impozitare depinde și de alte venituri, respectiv de deducerile legale.

2] Motiv pentru care, actualul Cod Fiscal prevede plata de către angajator a unei cote de 0,25% pentru un fond de asigurare în cazuri de neplată, neculpabilă (de exemplu faliment) sau culpabilă (sustragerea voluntară de la plată)

3] Conform cadului legal în vigoare, Codul Fiscal nu poate fi modificat în anii electorali sau la mai puțin de 6 luni de la intrarea în vigoare anunțată. În cazul de față, Codul Fiscal, dacă va fi adoptat în data de 8 noiembrie ac., ar trebui să intre în vigoare în data de 8 mai 2018.

4] Măsură anunțată, dar încă neadoptată de guvernul Tudose

5] http://stirileprotv.ro/stiri/politic/presedintele-traian-basescu-declaratie-de-presa-live-pe-stirileprotv-ro.html

6] Ziarul Financiar, 1 septembrie 2010 – ”Statul scoate un miliard de euro din consum prin tăierea salariilor bugetarilor. La ce renunţă prima dată românii?”

7] http://adevarul.ro/news/eveniment/jaful-secolului-dosarele-anrp-prejudiciu-record-700milioane-euro-1_567c559f37115986c6c9608d/index.html

8] http://www.gandul.info/stiri/un-simplu-calcul-arata-de-ce-romania-are-o-mare-problema-nota-de-plata-a-marilor-dosare-de-coruptie-14109825

9] http://www.cotidianul.ro/template/article.php?id=130497&skip=1

10] http://stirileprotv.ro/stiri/politic/presedintele-traian-basescu-declaratie-de-presa-live-pe-stirileprotv-ro.html

11] http://www.capital.ro/ponta-dragnea-taie-toate-salariile-cu-21.html

12] https://www.libertatea.ro/stiri/ionut-misa-impozitarea-multinationalelor-este-esenta-acestei-ordonante-romanii-sa-nu-mearga-dupa-fenta-cu-trecerea-contributiilor-2032863

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. pandele spune:

    Darius Valcov e un derbedeu psihopat, care se crede dincolo de justitzie!

  2. cetateanul turmentat spune:

    Problema cea mare este că nimeni nu răspunde pentru jaful generalizat și pentru sărăcirea accentuată a populației. Năstase care a început prăduiala României a făcut un an de pușcărie pentru niște termopane, Băsescu cu Boc și-au asumat răspunderea că Stelu, Cocoș &Co. au să care banii cu sacu’ din bugetul hrănit prin tăieri de salarii și TVA majorat și sînt bine-mersi, MRU a cedat patrimoniul de un miliard de dolari al fundației Gojdu statului maghiar, Tăriceanu a dat aproape 9000Km patrați spre exploatare companiei Sterling Resources și ne învață democrație, iar Ponta făcut 760 milioane $ cadou companiei KazMunaiGaz și umblă liber pe la tv unde face opoziție. Niciunul din ei nu s-a atins de redevențele republicii autonome OMV care trebuiau renegociate în 2014, toți au pompat bani cu nemiluita în servicii, acum se înjură între ei și n-au nicio treabă fiindcă ”și-au asumat răspunderea”, iar justiția liberă și independentă zice că așa e ok. Dacă ești prim ministru ai liber la prăduială iar președinții, ca bonus, au voie să fure și niscai case, important e ca oamenii ăștia să-și asume răspunderea ca să poată da socotela în fața electoratului. Așa că electoratul întreabă ”de ce ne furați, hoților?!” și băieții răspund ”fiindcă putem și fiindcă voi sînteți o adunătură de dobitoci, d-aia! Capisci?!”.
    Ca în vremurile de tristă amintire, să încheiem cu o lozincă.
    Să trăiască justiția independentă în frunte cu DNA, SRI, STS, SPP, SIE, DGIPI, DGA, SIPA, DIICOT etc., etc!
    P.S.
    Să trăiască și presa liberă aferentă!

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      100% corect. Dar acum ce facem? Mergem tot așa pe mai departe?

      • cetateanul turmentat spune:

        După ce pedeleul (liberal pe stil nou) Cătălin Predoiu a clocit împreună cu colegii reformiști și justițiari noul cod penal din care subminarea economiei naționale a dispărut și nu mai e infracțiune, nu prea mai ai ce face. Au lucrat ziua, ca reformatorii lu’ Băsescu, nu noaptea ca hoții lu’ Dragnea, așa că nimeni nu a avut nimic de zis, presa liberă și independentă a ținut ciocu’ mic, iar tehnocrații și specialiștii bruxellezi în vocalize erau ocupați cu strategii geopolitice și încălzirea planetară. Ambasadorii permanent îngrijorați tocmai salvaseră țara de lovituri de stat ca să poată Băsescu să ne mai ia la reformă încă doi ani, așa că erau și ei în pauză. Mucles pe tot frontul politicii fiindcă toți aveau interesul să scape de o eventuală pușcărie, iar boborul, ca de obicei, dormea liber și frumos în ciubote. Acum Dragnea poate să joace capra după pofta inimii că nu are ce să pățească, decît eventual să ia vreo șase luni de pîrnaie fiindcă a călcat pe iarbă sau s-a bășit în lift, exact ca tătucu’ Năstase care a furat de a rupt și a stat la mișto cîteva luni la zdup.

  3. Ronald spune:

    Radiografie excelenta.

    Modul populist de a aborda administrarea economiei pe care (oricare gubern post-decembrist) l-a adoptat sub președinția lui (x-ulescu) a fost vizibil încă din perioada guvernului (oarecare), subminând sau insistând pentru măsuri pe care, dacă guvernul nu le-a promovat, atunci au fost impuse în actul de legiferare din Parlament, cu unicul scop de a obține puterea și a-și subordona statul.

    Din pacate gresiti dle Felea

    Dacă românii își cunosc interesul și dacă le pasă de destinul lor, de viitorul copiilor, atunci vor veni din ce în ce mai mulți în piețe…

    … romanilor carora le pasa cu adevarat de destinul lor si de al urmasilor au plecat, pleaca si inca vor mai pleca. Analiza dvs este preponderent economica dar o pot “amenda” cu precizarea despre calitatea emigratiei din perioada (re)fo’mista. In fapt, pe intelesul oricui poseda nativ cativa neuroni ex-prezidelu-actual-penzionar-de-lux a avut o singura mare “realizare”: scufundarea Biruintei… la care se poate adauga (aprox) triplarea datoriei externe. Halal “dreptaci” (re)fomi’zd.

    • donquijote spune:

      Uite cum se nasc legendele; nici macar nu e nevoie de documentare, doar vorba zboara din gura-n gura.
      Biruinta a fost scoasa din uz in 2007 deci la o varsta de vreo 20 si ceva de ani… nu-I tocmai de colea.
      Poate vreti za ziceti Independenta, dar peste aia au intrat niste greci (probabil beti) cand era in ancora. Sau Unirea care a explodat in timp ce se degazau tancurile… cred ca Basescu a incercat sa vada cu un chibrit daca mai sunt gaze inauntru.

      Oricum puteti sa-l faceti vinovat pe Basescu de orice, nu mai conteaza, (are coaja groasa) dar da bine la A3.

      • Ronald spune:

        N-am ceva in comun cu latrinele inca din vremea-n care era doar una… dar, mea culpa pt graba si/sau ignorarea detaliilor. Insa fondul ramane.
        Daca vrei, pt fi mai explicit prin exemplificare comparativa:
        raposatul “liberal” MI Quintus a obtinut o sentinta judecatoreasca in care se precizeaza doar ca CNSAS nu poate emite “verdicte” dpdv juridic. Drept urmare, pe forma, decizia CNSAS a fost invalidata… dar, ceea ce era de pe fond a ramas. Presupun c-o sa-mi vii cu exemple contrare de criminali care au scapat de parnaie speculand vicii de procedura. Pana la urma nici divinitatea nu doreste sa creasca numarul decedatilor si pune accent pe indreptarea gresitilor. Probabil ca-n sinea ta stii ca musiul invocat nu doar ca nu da semne de-ndreptare ba chiar da din gura (si din maini si din picioare) (cu precadere pe la latrine) re-relevand ceea ce se vedea inca din timpul gubernarii Conventiei. Si anume ca este aliat/membru de nadejde al neo-comu’ismului.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Felea


Cristian Felea

Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor... Citeste mai departe


E randul tau

...primul e termenul curent, din lat. culus. Cu ani în urmă, cineva i-a pus exact această întreb...

de: Funeriu

la "Întâmplări lingvistice triste, hazlii și puțin indecente. Astăzi despre spelling"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)