Home » Administratie »Justitie/Ordine publica »Reactie rapida » Citesti:

…Și dacă nu se lasă suspendat?

Miron Damian iulie 4, 2012 Administratie, Justitie/Ordine publica, Reactie rapida
54 comentarii 9,432 Vizualizari

Există multe motive foarte bune pentru a numi acțiunile USL de zilele astea în termeni de ”lovitură de forță”. Problema e că, dacă ne uităm la motivație mai degrabă decât la acțiunea în sine, temeiurile expresiei se clatină rău. Nu ”forță” arată, ci slăbiciune. Și tocmai de asta e atât de periculoasă. USL se laudă cu sprijinul populației, sursa de legitimitate democratică, singura sursă de legitimitate democratică. Or, dacă ar avea acest suport, atunci acțiunile de azi ar fi inutile. Pretenția puterii actuale că, chiar și cu acest suport popular și legitimitate aferentă, tot nu pot exercita puterea este o minciună grosolană, un strop din torentul de mitomanie care se revarsă dinspre USL și reprezentanții săi. Haide să le luăm pe rând.

Vor cei de la USL ca premierul să reprezinte România în exterior? Tot ce trebuie să facă e să schimbe Constituția. E un proces perfect democratic, care nu are niciun fel e problemă. La fel, dacă vor să scape de președintele Băsescu. Dacă ai suportul electoratului, așa cum pretinzi, treci prin parlament o lege de revizuire, convoci un referendum, gata, e rezolvat. Dacă vrei ca judecătorii de la Curtea Constituțională să fie schimbați și numiți în alt mod decât până acum, exact același demers trebuie urmat. Nu există niciun fel de problemă cu asta – cum spuneam, într-un stat democratic nu există niciun fel de obstacol în realizarea obiectivelor politice ale unei puteri, atunci când ele sunt legitimate de suportul popular. Instituțiile statului democratic sunt menite să se controleze și echilibreze reciproc, nu să se obstrucționeze sau să se blocheze. Iar în măsura în care apar blocaje politice sau instituționale, acestea sunt rezolvate într-un fel sau altul la vot. La referendum de revizuire a constituției sau la alegeri parlamentare.

De asta vorbesc de slăbiciune. De ce să schimbi șefii Camerelor la 4 luni de la alegeri? Oricum își pierd mandatul atunci. De ce, chiar, să suspenzi președintele, la patru luni de la o rundă de alegeri în care, zice-se, intri cu suport popular major? Nici chiar în condițiile în care suspendarea rămâne un abuz, conform actualei legi fundamentale, tot nu cred că ar fi fost cine știe ce scandal dacă, după o rundă electorală cu un câștigător categoric, adversarul politic ar fi fost înlăturat din post. Ca să nu mai repet faptul că o revizuire a constituției ar fi rezolvat orice fel de problemă de genul acesta, ar fi luat, perfect democratic, orice atribuții președintelui, ar fi schimbat modul de alegere al Curții Constituționale, subordonarea și atribuțiile Avocatului Poporului etc. Și atunci? Dacă ipoteza e că în demersurile ei actuala putere se bucură de sprijinul majorității electoratului, atunci ”loviturile de forță” împotriva regimului constituțional nu se justifică. De unde și remarca din primul paragraf.

Încă o dată. Problema nu e cu obiectivele politice ale puterii actuale. Cu siguranță că democrația nu se clatină chiar deloc dacă șefii camerelor sunt schimbați prin votul parlamentarilor. Înlăturarea șefului statului este, de asemenea, un scop perfect legitim. Problema gravă stă în modul în care acest lucru e făcut, călcând în picioare norme regulamentare, legale și constituționale. De bine de rău, din motive ce țin de insistența PSD de a-l ține șef la Cameră pe dl Năstase, din 2005 regulamentele camerelor au exclus revocarea președinților altfel decât la cererea grupului politic care i-a propus. Avocatul Poporului are un mandat de cinci ani, și nu poate fi revocat decât dacă încalcă legea. Președintele are un mandat de cinci ani, și nu poate fi suspendat decât dacă încalcă constituția. Regimul instituțiilor fundamentale, Curtea Constituțională, de exemplu, nu poate fi modificat prin OUG. Judecătorii de acolo nu pot fi revocați altfel decât de plenul Curții.

Ignorarea deciziei Curții Constituționale privind reprezentarea externă este un abuz revoltător, și unul extrem de periculos. Curtea nu a făcut decât să soluționeze, strict în limitele constituționale ale instituției, un conflict juridic de natură constituțională. Atacul ulterior la adresa judecătorilor de acolo nu vine decât să întărească acest abuz. Am văzut acum că guvernul Ponta dezminte intenția de revocare a judecătorilor. Nu există nicio diferență, în efect, între a revoca împotriva constituției membri Curții și a ignora deciziile ei. Cât timp guvernul Ponta și reprezentanții săi se fac vinovați de al doilea abuz, e absolut irelevant dacă se jură, fie și sincer, că nu-l vor face pe primul.

În fine, de ce e precedent periculos? Observați că toată această ”lovitură de forță” se bazează pe prezumția că, în timp instituțiile conduse de USL își pot permite să încalce grav legea, constituția și prerogativele altor instituții, instituțiile abuzate în acest fel vor continua să le respecte. Și dacă nu se va întâmpla asta? Hm? Dacă președintele Băsescu va spune pur și simplu că nu-i pasă de hotărârea de suspendare, la fel cum nu i-a păsat nici dlui Ponta de decizia Curții privind reprezentarea externă? Dacă nu se lasă suspendat?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "54 comments" on this Article:

  1. claudia spune:

    Ar fi …. “wait…. wait…. AWESOME”!

  2. catic spune:

    Mi-e teama ca aceasta posibilitate nu exista. Dl. Basescu e obligat sa aiba o atitudine diferita in comparatie cu USL, altfel se va spune pe buna dreptate ca nu e mai breaz.

  3. vandam spune:

    Daca nu se lasa suspendat atunci arestat si la Rahova coleg de celula cu fostu lui vecin.

    • Erasm spune:

      Cred ca va fi exact pe dos. Autorii loviturii de stat vor fi arestati si aruncati in puscarie, alaturi de colegul lor, Adrian Nastase. Ca sa ticluiasca acolo lovituri de stat, nu in Parlament…

    • radu spune:

      [...] unii din noi inca mai stiu retete de cocktail…

    • Lol spune:

      Si de ce el si nu Ponta si ceilalti care incalca legile si constitutia atunci? Ce spui este exact problema descrisa in articol.

  4. Isailă Brătfălean spune:

    USL face circ ca să câștige voturi la urnătoarele alegeri parlamentare și prezidențiale.

    Băsescu este de fapt o țintă falsă. Cei care îl susțin ajută la această diversiune urâtă a USL.

    Era mai greu să câștigi voturi pe cale normală.

    Dacă vrea să dea o replică adevărată, Băsescu participă la alegerile paralmentare pentru a putea face politică fără limitele impuse de Constituție.

    Și trebuia să evite circul. Nu-l duce capul și nici nu înțelege că un președinte face puțină politică. Tocmai pentru că nu are dreptul să facă politică un președinte constituțional împinge în față guvernul, pe plan intern sau pe plan extern, când sunt chestiuni spinoase. Așa a procedat regele Ferdinand I când cu Pacea de la București.

    Dacă nu iese din Cotroceni îl scot cu poliția spre amuzamentul adversarilor. Și i se intentează proces penal.

    • fefe spune:

      PROBLEMA SUNT TOCMAI OBIECTIVELE POLITICE ALE USL. Pentru ca in afara de o lupta cu institutiile statului, care de bine de rau au incercat sa mai sanctioneze coruptia generalizata din Romania, alt obiectiv politic nu am reusit sa identific la USL.

      Trebuie sa fii fie de rea credinta, fie bine spalat pe creier, ca sa crezi ca USL are vreun scop bun din momet ce doi parlamentari ai acestuia care au hotarari judecatoresti irevocabile care arata ca nu au ce cauta in parlament fiind incompatibili declara cu nonsalanta ca ei nu respecta acele hotarari. Logica asta am dreptate pentru ca sunt cel mai tare si pot, este logica dictaturilor.

      De aceea, sustinerea facuta de USL si apologetii lor ca e o simpla schimbare de persoane care s-a mai intamplat in Romania, este falsa. Nu e o simpla schimbare de persoane, ci deturnarea institutiilor statului de la functionarea la corecta si instaurarea domniei bunului plac.

    • Erasm spune:

      Domnule Isaila [...] Ce vreti sa spuneti, ca Basescu e complice cu USL la propria suspendare? Dvs. vi se pare doar “un circ” ce se intampla aici? Daca sunteti atat de detasat, incat priviti lucrurile din avion, de ce va mai obositi sa comentati? Din plictiseala?

    • Ana spune:

      Dar Ponta cum plateste pentru ca nu a respectat Decizia CCR, mai exact Constitutia???

    • Gavroche spune:

      Miza este controlul justitiei

      USL nu “face circ ca sa castige voturi la urnatoarele alegeri parlamentare si prezidentiale”.
      Se apropie alegerile pentru sefii DNA si a Parchetului General si USL doreste sa aiba controlul deplin asupra numirilor, pentru a putea sa isi protejeze coruptii prin controlul justitiei.

    • Andor spune:

      O fi circ USL n-o fi circ? Chiar ca nu mai stiu ce sa cred.
      Deoarece sunt prin definitie optimist – nu ma pot opri sa cred ca totul e o diversiune Basescu. A dovedit de prea multe ori ca stie sa foloseasca atuurile si oamenii pentru a-si atinge scopurile. Si spre deosebire de alte regimuri, desi au furat si ei ne-au permis si noua (celor 3 mil de muncitori care produc) sa ne ridicam putin.
      Si daca totul e ceva similar cu “Fundatiile” lui Asimov? Daca totul e orchestrarea lui Basescu pentru a reduce haosul unei guvernari USL de la 4 ani la 4 luni???
      Asa-i mai optimistilor ca mai avem o sansa?

  5. Gamma spune:

    Au sprijinul poporului iar poporul merita ce o sa i se intample . Graba e datorata doar faptului ca Voiculescu trebuia salvat de ce i s-a intamplat lui Nastase . Nimic mai mult . Iar Basescu o sa respecte votul popular pentru ca spre deosebire de 98% din clasa politica actuala are oaresce onoare .

    • Anca spune:

      ”Sprijinul poporului” cu care se lauda mafia USL consta in spagi grase acordate votantilor… ziaristii sa se intereseze ce sume s-au dat ca sa voteze prostimea cu ei la locale…de la 400 RON in sus. Cum credeti ca a iesit la sectorul 3 mafiotul, proxenetul Robert Negoita, primar?
      Daca tara aia e atat de saraca si indobitocita este pentru ca asa au vrut-o Iliescu si PSD-ul inca din 1990…mult mai usor cumperi votul unui amarat analfabet decat pe al unuia care are cat de cat ceva in cap. Zicem cu cinism ca romanii merita ceea ce au…dar de fapt ei sunt doar niste victime ale celor ce i-au ”condus” in tot acest rastimp si au avut interesul ca ei sa ramana saraci si, prin urmare, usor de manipulat. E de ajuns sa te uiti la libidinosul si gretosul de Mazare cum este imbratisat si pupat de niste batrani amarati, dupa ce i-a ”pomenit” cu cate 200 RON si o punga cu alimente…e jalnic! Ce este si mai jalnic si te duce in culmea deznadejdii este ca sunt foarte multi amarati si usor manipulabili in Romania. Daca se va ajunge la suspendarea lui Basescu – pe aceasta masa de oameni usor de manevrat mizeaza USL sa iasa la referendum. Ma rog din tot sufletul sa nu le iasa si Basescu sa fie repus in functie de popor. Si nu raman doar la stadiul pasiv, ci voi face tot posibilul sa imi conving prietenii, cunostintele, rudele sa voteze la referendum impotriva suspendarii lui Basescu. Pentru binele nostru, al tuturor, dar mai ales pentru binele copiilor nostri, inca o data, ma rog din suflet ca mafia sa nu invinga din nou!

      • Alius spune:

        Asta cu “au dat bani sa voteze cu X”, eu nu o cred… Adica sunt convins ca s-au dat bani sa se voteze cu X, dar nu cred ca datul de bani ar fi avut vreo influenta. Ce garantie are cel care da bani, ca cel care o sa voteze va vota asa cum doreste mituitorul?

        Nu domnule, cu sau fara bani, lumea a votat cum a votat. Din pacate…

  6. bogdan spune:

    Pun pariu pe ce vrei ca basescu nu face asha ceva. Asta ar insemna haos generalizat, lovitura violenta de stat. Iar Basescu e prea inteligent sa se expuna la asha ceva. Plus ca rolul de victima il stapineste cel mai bine. Oricit de dictator ar fi dupa mintea mafiei USL, basescu nu va incalca niciodata o hotarire a parlamentului doar pentru ca asha “vrea” mushchii lui.

  7. Bubu spune:

    Vai ce idee incredibila ti-a venit. Spune-i-o si lui, poate nu s-a gandit la ea!
    Inteligentule, va lua elicopteru de Targoviste, aia se va intampla :) ))

    De unde tot apareti ma? :) ))) [...]

  8. alex1234 spune:

    PRESEDINTELE TREBUIE SA CONTESTE LA CURTEA CONSTITUTIONALA

    “PROCEDEELE JURIDICE ILEGALE” CARE AU DUS LA “IMPUNEREA LEGISLATII DE AZI” LEGATA DE SUSPENDAREA SA

    El trebuie sa accepte SUSPENDARE doar daca

    CURTEA CONSTITUTIONALA

    declara legala

    “INTREAGA LEGISLATIE IMPUSA AZI DE USL”

  9. Dan spune:

    De ce face Ponta chestiile astea? Plagiatul ala cum poate fi desfiintat? Doar prin actiuni care sa-l eclipseze. Daca masurile de zilele astea n-ar fi fost luate, cel mai important subiect ar fi fost plagiatul. Ori plagiatul insemna sfarsitul USL si al lui Ponta. Ce varianta a ales Ponta, oare?

  10. stelian spune:

    In loc sa va pierdeti vremea scriind pe forumuri (intentia e laudabila, dar USL pe asta mizeaza), ati abandona platformele astea, care oricum nu au impact asupra electoratului si ati iesi in strada.
    Cu hidra comunista lupta este crunta si nu se vor da la o parte usor.
    Trebuie remarcat ca PDL a facut destul de mult rau incit si-a pierdut tot sprijinul popular(daca l-a avut), astfel ca azi singura speranta este actiunea civica. Nu vorbesc de oragnizatiile alea ce nu exista decit pe hirtie, ci de actiunea celor neinregimentati.A celor ce au ales sa voteze cu candidati independenti.
    Dupa 3-4 luni de greva parlamentara, masina USL s-a pus in miscAare si vedeti ca e extrem de eficienta si are o viteza apreciabila, asa incit cind va veti trezi va fi prea tirziu.

  11. Bogdan spune:

    E si o problema tehnica la mijloc, lasand la o parte partizanatul politic. Lucrarile Camerelor Parlamentului de astazi incolo stau intr-o zona gri din punct de vedere al legalitatii, atat timp cat presedintii acestora si-au dobandit calitatile dincolo de limitele regulamentelor. Faptul ca nu mai avem momentan o instanta care sa cenzureze direct hotararile Parlamentului (decat Parlamentul insusi), nu inseamna ca revocarea fostilor presedinti si alegerea noilor presedinti ai Camerelor e legala. La un moment dat, dupa ce se vor linisti apele, indiferent de cum se va intampla acest lucru, mizeria asta va iesi oricum la suprafata. Mie nu imi este foarte clar care vor fi efectele juridice ale acestor lucruri asupra actelor Parlamentului din perioada urmatoare..

  12. Han spune:

    Voiculescu nu poate fi salvat decat pentru moment.Este urmarit penal din 24.09.2008 in dosarul ICA[ in incercarea de a cumpara ICA cu suma de 100.000 Euro, ICA avind active de 7.5 milioane Euro].
    Basescu are si el de dat explicatii, in cazul in care poporul va decide ca nu il mai vrea la Cotroceni.
    In mod normal ar trebui sa nu se fereasca de acest referendum.E un om cu onoare si nu cred ca se va feri de votul popular.

    Nu are cum sa se opuna hotaririi majoritatii parlamentare exprimata in conditiile legii.
    Majoritate inseamna jumatate+1 din totalul senatorilor si deputatilor.
    Basescu isi pierde imunitatea doar dupa referendum, daca jumatate+1 din alegatorii prezenti la urne voteaza pentru demiterea sa.
    Daca ar fi reales ar mai scapa prin imunitatea oferita de pozitie pina la sfarsitul mandatului.
    Ce-o face dupa ce se termina mandatul, ramine de vazut.

  13. Porumbelul Pacii spune:

    As aborda ideea si dintr-un unghi personal de vedere:
    eu mi-am castigat painea, incepand de prin 2006,
    prestand o munca de sustinere mediatica a
    lui Traian Basescu.
    Nu numai eu – umbla vorba ca am fi vreo 600…
    …nu ne cunoastem toti cu toti….ci doar pe celule
    de actiune…dar ne intuim usor in blogosfera.
    *
    Daca Basescu se lasa suspendat trebuie
    sa renuntz la concediul planificat la Los Angeles si sa
    ma inghesui cu mitocanii in Antalya.
    Iar la anu cred ca ma voi multumi si cu cortul in Vamă…
    Democratia trebuie deci salvata !

    • Dinu Dan Ioan spune:

      ok porumbelule.
      Vino in strada, intilneste-te cu noi, declina-ti identitatea, fa-ne proba ca faci ceea ce spui ca faci si promit sa devin cel mai mare inamic al lui TB.
      Pina atunci, lasa-ne naibii in durerea noastra.

    • Vasile Roaita spune:

      Combate bine toarshu! Cum le abureste, cum seamana suspiciunea, bine le zice! Ehe, ce prema tovaraseasca o sai dea tov Felix! Adica cum vine, ca toti astia care apara Constitutia si legea – neste inventii burghezo-mosieresti, da care un tovaras adevarat nu sa impedeca, ca e om da bine, este toti vanduti lu Base, cam multi, ca data trecuta na trecut suspendarea. Ce, tovarasii nostri e prosti sa puna in aplicare vointa poporului, parlament unicameral da doar trei sute de deputati(Doamne iartama, vorba marxistului, era sa zic deportati, nare romanii norocu asta)? Numa ai nostri e idealisti, adica ia venit lui Dan Voiculescu, alias Felix Felina, sa le mai dea ceva banuti, ca e saracuti, saracii. Da vine si vremea noastra, sa combatem burghezia si capitalismul prin hotia da partid si da stat! Ce vremi, domle, ca daia la arestat pa Nastase! Tot inainte! Ca inainte era mai bine! Salut voios de utecist!

  14. Dinu Dan Ioan spune:

    “Înlăturarea șefului statului este, de asemenea, un scop perfect legitim.”
    de ce?
    Inlatur un om ales prin votul popular (eu, tu, noi) doar daca exista grave abateri ale constitutiei sau tradare de tara.
    In caz contrar, parlamentul si majoritatea sa-si vada de treburile lor.
    Deci aici nu pot fi de acord cu dvs.
    In plus, daca va uitati la insiruirea logica a actelor actualilor guvernanti, nu va sperie directia in care se indreapta?

    • Miron Damian spune:

      “Inlatur un om ales prin votul popular (eu, tu, noi) doar daca exista grave abateri ale constitutiei sau tradare de tara.”

      Asta spun și eu, dar nu se contrazice deloc cu ce spuneam înainte. Vorbim de mijloace, nu de scop. Cât timp mijloacele sunt perfect legale – inclusiv prin revizuirea Constituției – scopul de a înlătura din demnitatea ocupată un oponent politic este cât se poate de legitim.

      • Aha spune:

        Scopul este inlaturarea oponentilor politici??? Si poporul care crede, sfinta naivitate, ca scopul este asigurarea cadrului juridic si alte chichite pentru progresul natiei. Poate ca un “mijloc” de atingere a scopului de progres al natiei ar fi inlaturarea oponentilor politici din functie ca altfel nu se poate. Dar daca scopul este inlaturarea oponentilor lumea sta si se mira degeaba ca are salarii mici si trai mai slab ca in alte parti.

  15. marcel marian spune:

    vai si amar de Romanica daca ajunge condusa de MickY Mouse si arici pogonici.Boc cu toata supusenia lui a fost o bomboana pentru Romania fata de talharii si jigodiile astea criptocomuniste.Nu poti avea o angoasa mai mare decat sa ti-l inchipui si pentru o zi pe antonescu crin presedinte.Mineriada anilor 2011.Sper ca pe amandoi farseuri sa-i loveasca pedeapsa fatala a providentei!

  16. droid04 spune:

    Dle Damian – un articol bun, dar cu o concluzie complet gresita. Dupa capul meu, concluzia la aceasta actiune in forta este una singura:

    USL a realizat ca:
    1. aparatul justitiei trebuie ACUM luat in fraie. Nu mai au timp sa astepte pana in Decembrie sa urmeze procedurile normale – ar fi prea tarziu si imaginea lor se deterioreaza rapid multumita premierului.

    2.exista certitudinea la nivelul USL ca la alegeri nu vor obtine peste 50% din voturi. Asta ar lasa drum liber PDL sa formeze o noua alianta majoritara si USL sa ramana in opozitie. Deci trebuie sa ia puterea acum pentru a frauda alegerile parlamentare. Si ca sa nu fie efortul prea mare mai bine fraudezi 2 alegeri concomitent – pentru Parlament si Presedinte…

  17. io spune:

    Lucrurile sunt mult mai grave.
    Ceea ce doreste USL este suspendarea presedintelui cel putin pana dupa alegerile parlamentare.
    (Basescu nu e scopul suprem, ci doar unul dintre obstacole).
    In acest timp vor guverna exclusiv prin OUG-uri pe care Dorneanu nu le va ataca la CC,
    iar un presedinte marioneta va promulga pe banda rulanta toate actele USL.
    Pun pariu pe ce vreti ca pana la alegeri cel putin, nu vom vedea nici o lege prin parlament,
    ci doar ordonante de-astea de acaparare si modificare a functionalitatii diverselor institutii.
    Populatia i-a votat la locale pe baza promisiunii reintregirii salariilor si pensiilor …
    Pacat de tara asta ca e locuita.

  18. Alin spune:

    Foarte interesant. Cred ca exact asta ar trebui sa faca institutiile siluite. Sa nu accepte siluirea.
    Si cred ca noi ar trebui sa propagam mesajul de nesupunere la violul uslas.
    Felicitari pentru articol!

  19. Marlon Juvet spune:

    Are simtul ridicolului si orgoliu, asa ca nu o sa fie nevoie sa-l scoata cu militia de la Cotroceni. Simt al ridicolului care se pare ca le lipseste unora din participantii de la mitingul de ieri, care pistonau in continuare pe chestia cu plagiatul. Simt al ridicolului care, se pare, ii lipseste lu’ madam Traila (omu’ lu Elena Udrea de la ISP) cand lanseaza apeluri la iesit in strada pentru apararea statului de drept.

  20. Liciu spune:

    Pina la urma, sa-mi explice si mie cineva daca cele trei inlocuiri de ieri (av poporului, sefii celor doua camere) s-au facut legal sau nu. Daca nu, atunci care au fost articolele de lege sau de regulemente care nu au fost respectate.

    Chiar a gasit USL-ul o bresa legala in paienjenisul de legi si regulamente ca sa poata schimba intr-o singura zi trei sefi e institutii majore?

    Daca e ilegal si CCR nu mai poate judeca acest lucru cita vreme i s-au luat aceste atributii, ce e de facut? Care ar fi institutiile internationale la care se poate apela contra acestui abuz?

  21. Domnule Domnule Damian,
    Spuneti, din pacate pe buna dreptate, (chair daca nu convine), faptul ca suspendarea se incadreaza in limitele legii (chiar cam fortate).
    Nu am competentele de a ma exprima pe toate subtilitatile legii respectiv pe cele constitutionale, dar cativa neuroni am si pot incerca si eu o analiza.
    Argumentele pro-suspendare aduse, sunt de tip circular: il suspendam pentru ca poate fi suspendat.
    Cu alte cuvinte se confuzeaza necesitatea cu oportunitatea, iesind o frumoasa si reusita bataie de joc fata de lege si spiritul legii.
    In acest sens, putem de exemplu face si afirmatia, ca un politai poate bate un cetatean pe strada, pentru ca poate (are dreptul). Daca la parlament nu ne incurcam cu motive, de ce sa o facem pentru un amarat politati.
    Sa nu uitam ca aparenta respectului legii nu insemna respectul legii. La fel cum sarutul lui Iuda nu a insemnat niciodata o dovada de dragoste.
    Ce ma inspaimanta pe mine mai tare, este ca mereu in discutiile pro-contra suspendare se uita ca acest act – constitutional – este ultima miscare constitutionala inainte de anarhie, a carei aparitie, incearca sa o impidice. Este o masura exceptionala, luata in imprejurari exceptionale, pentru uvitarea unei alte situatii mai rea. Ca atare, intotdeauna este preferabil sa se vorbeasca si despre oportunitate, pentru ca nu se reglementeaza zecimea procentuala a unui impozit, ci pur si simplu drumul spre prapastia sociala de la cativa centimetri de talpile noastre.
    A vorbi detasat si tehnicist despre asta, este ca egal cu a citi un curs de depanare a motoarelor, intr-un avion care se prabuseste.

  22. W spune:

    O propunere pentru CCR de soluționare a cererilor președinților revocați Anastase și Blaga.
    *
    http://noradamian.wordpress.com/2012/07/04/impotriva-unui-parlament-cu-legitimatie-falsa-securista/#comment-81043

  23. Gerula spune:

    Doc, înainte scriai texte cu mai multă logică, motiv pentru care le citeam cu plăcere, chiar dacă de multe ori aveam alte opinii. Acesta este un text scris pe fond emoțional.

    Dacă Băsescu nu s-ar lăsa suspendat, ar da apă la moară adversarilor săi și ar confirma post-factum argumentele lor.

    • Miron Damian Miron Damian spune:

      Gerula,

      dacă poți identifica ceva emoțional / lipsit de logică în text – te rog :-) Notez răspunsul pe are îl dai tu, dar nu e potrivit cu întrebarea mea. Ea se referă la ce anume s-ar întâmpla în cazul în care președintele ar refuza să respecte hotărârea parlamentului, un abuz absolut echivalent cu cele facute de actuala putere. Sigur, ar da apă la moară adversarilor ( nu pare sa le lipseasca, mitomania a ajuns absolut grosieră ), dar asta e mai puțin important. Întrebarea se referă la ce s-ar petrece cu statul nostru, odată ajunși într-o astfel de situație.

      • Bubu spune:

        Dacă CCR va da aviz favorabil :( , cred că se va supune unui Referendum popular (pe care are șanse bune să-l câștige :) ), în caz contrar cred că NU se va lăsa suspendat. :) Și nu uitați un mic amănunt esențial: Băsescu le-a dat un ULTIMATUM puciștilor – nu un strigăt de disperare, cum au crezut unii – așa că prevăd că inconștienții aștia fără scrupule vor face cunoștință curând cu LEGEA.

  24. Socrate spune:

    Presedintele Basescu nu va putea fi suspendat deoarece conform legii referendumului aflata in vigoare, ar trebui sa voteze pentru demitere peste 8.000.000 de cetateni, lucru aproape imposibil. Noua lege a referendumului aflata la CCR va fi declarata pe buna dreptate neconstitutionala, pentru ca nu poti sa schimbi la nesfarsit regulile jocului in timp ce acesta se desfasoara. Asadar, referendumul va fi invalidat de CCR si Basescu va ramane presedinte!

    • Miron Damian Miron Damian spune:

      Socrate,

      nu cred că CCR va declara legea aia neconstituțională, decât eventual pe formă (unde ar avea temei). Orișicât, dacă va face asta, CCR se va vedea pusă în fața altui fapt împlinit : guvernul va face aceeași modificare printr-un OUG, care nu poate fi atacat direct la Curte.

  25. Mihai Ghiduc spune:

    alt scenariu

    Mai mult ca sigur, CC nu va da avizul consultativ in 24 de ore, cum cere Antonescu.
    Parlamentul va vota oricum suspendarea vineri, pe motiv ca avizul e oricum consultativ si oricum nu le pasa de ce zice CC.
    SUA si statele occidentale vor declara ca a fost incalcata independenta CC si nu vor recunoste presedintele interimar.
    Next?

  26. Oana spune:

    Stie careva daca presedintele interimar poate semna decrete de gratiere? Stim cu totii la a cui gratiere ma refer. Parca zilele trecute Andrei Nastase era pe punctul de a merge la Cotroceni cu o cerere de gratiere, apoi si-a schimbat brusc si fara motiv declarat planurile…

  27. momo spune:

    Nu cred ca Basescu, politic, isi poate permite sa refuze suspendarea. Pentru ca daca lasa impresia ca se agata de scaun si evita confruntarea cvu votul popular da apa la moara populatiei sa ii voteze demiterea la referendum. Ori nu suspendarea e miza, USL il pot lasa linistiti la Cotroceni in timp ce organizeaza referendumul. Pentru ca referendumul e miza: daca e organizat si Basescu il pierde ii este imposibil sa se mai mentina presedinte, orice ar zice CCR. Cu un vot popular clar in spate partida e incheiata. Practic Basescu are doua variante: pe de o parte sa impiedice prin mijloace juridice sa se ajunga la referendum, ceea ce are sanse dar ii strica si mai mult imaginea pentru ca USL va spune ca fuge de popor, sau poate sa mearga la referendum si sa riste totul. Basescu in general e adeptul strategiilor totul sau nimic, as paria ca se ajunge la referendum. Sanse lui insa sunt mici, e nepopular. Vom trai si vom vedea…

    • Miron Damian spune:

      Momo,

      foarte corect si pertinent raspunsul, dar, din nou – intrebarea avea oarecum alta nuanta. Nu intrebam in ce masura cineva crede ca asa ceva s-ar putea intampla sau nu, si de ce. Intrebam, si invitam la reflecție, apropo de ce anume s-ar intampla daca si presedintele ar refuza sa mai respecte celelalte institutii, prerogativele lor, si constitutia. Ma refeream la efecte , mai degraba decat la cauze si motivatii.

  28. Apolitic spune:

    Ar trebui să-și depună demisia și apoi să lupte (politic) contra actualei găști.
    În calitate de cetățean, membru de partid sau whatever.
    Nu să se folosească de dosarele lor de la SRI, SIE, DIA, și alte superservicii românești de scormonit în gunoi.

  29. irinel spune:

    Nu mai suport sa vad batalia asta pe toate fronturile. O coalitie numita USL, clan infractional format din membrii mafioti avizi de putere pe care si-o insusesc prin forta sub camuflajul majoritatii insinuand ca ei vor binele Romaniei cand de fapt nu fac decat sa distruga in cateva zile ceea ce populatia a trebuit sa suporte de la inceputul crizei economice si ma refer aici la masurile ostile pe care guvernul anterior a trebuit sa le aplice in defavoarea numelui partidului, dar care a mentinut Romania pe linia de plutire. Pot spune ca domnul Traian Basescu a salvat Romania de la un naufragiu incasand cu demnitate lovituri la adresa imagini sale si a partidului pe care l-a sustinut. Imi dau seama cu stupoare ca oamenii „pun botul” la promisiunile de marire a salariilor ne luand in calcul faptul ca moneda noastra se depreciaza pe zi ce trece in raport cu euro din cauza evenimentelor provocate de unele personalitati ( Devil Tweety cu ochelari si carismaticul Crin cu tenta de teapa) care sunt interesate doar de buzunarul lor si al bogatilor lipsiti de putere, cea ce prin urmare va duce la o marire a salariilor, numai ca aceasta va fi inutila si nefolositoare. Oamenii cu siguranta nu vor iesi masiv in strada pentru ca este cod galben sau portocaliu de canicula cea ce arata ca nici nu este nevoie de o astfel de manifestatie pt ca majoritatea Romaniei EDUCATE este in momentul de fata „portocalie” de indignare. Nu pot decat sa sper ca atunci cand va fi nevoie intradevar de votul cetateanului , cei care inca au capul pe umeri vor vota corespunzator inclinand balanta in favoarea unor oameni capabili si educati. Dar stati asa ?! Nu cumva la urmatoarele alegeri vom avea de ales intre USL si… USL ???

  30. burebista spune:

    daca nu se lasa suspendat …

    ar da o sansa la 20 de milioane de romani sa ia tara din mainile a trei sute de derbedei.

    • Miron Damian Miron Damian spune:

      Burebista,

      cât timp românii au această șansă la referendum și alegeri, orice altă cale de acțiune e ilegitimă și periculoasă. Repet, *cât timp*. Trebuie să ne gândim și ce țară luăm înapoi. Puterea USL a făcut deja foarte mult rău pe plan extern, am ajuns să fim priviți ca o țară pe cale să-și piardă regimul de stat de drept. E posibil să ștergem impresia asta, sau să o adâncim. Ține cont că statul nostru nu se termină cu alde Ponta sau Băsescu, trebuie să ne gândim ce facem cu el și când onorabilii vor părăsi scena politică, ca să meargă în cărțile de istorie, la pensie, la lada de gunoi a istoriei sau la pușcărie.

      • burebista spune:

        …vreau o tara ca afara …sau mai altfel spus …vreau sa ma simt bine in tara mea…
        de doua zeci de ani tara e tot a lor …in urma cu 22 de ani ne-au pacalit …
        si acum vor sa transforme 20 de milioane de romani in sclavi…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Miron Damian


Miron Damian

Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are b... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)