vineri, martie 29, 2024

2015-2016, încă doi ani irosiți. Când s-ar putea relua reformele în România?

La scara istoriei încă doi ani pierduți nu înseamnă nimic. Poticnelile noastre pe drumul modernizării, însă, tind să devină simptome ale unei neputințe cronice de a ne confrunta cu ”destinul înapoierii”. Dacă am fi sinceri cu noi, am admite că aderarea la Uniunea Europeană, pe lângă beneficiile minimale asociate apartenenței la un club select, ne-a adus și o stare de lâncezeală și automulțumire. E confortul celui care s-a urcat pe platforma ultimului vagon și se lasă purtat pe cărările unei istorii care i s-a promis a fi glorioasă. Să mergi însă în același tren cu Franța, Olanda și Germania, într-o anumită direcție, nu înseamnă că vei călători în aceleași condiții și la aceeași clasă cu francezii, germanii sau olandezii. Înseamnă că poate unii dintre noi vor avea șansa să circule liber între vagoane, înseamnă că, la un moment dat, ne vom plăti masa la vagonul restaurant în aceeași monedă ca și francezii și germanii, dar nimic mai mult. Ultimul vagon e totuși ultimul vagon.

Strategia Europa 2020 e prea puțin pentru ce are nevoie România. Bilanțul intermediar arată că obiectivele s-au dovedit nerealiste și că, foarte probabil, strategia are nevoie de revizuiri serioase. Chiar și așa, Strategia Europa 2020 nu poate înlocui un Proiect Național. Ea reduce decalaje, dar nu schimbă fundamental ierarhii. Secretul salturilor istorice e ceva mai subtil. Când ceilalți bat pasul pe loc, tu trebuie să găsești resursele pentru sărituri spectaculoase. Vreți dovada? E chiar sub ochii noștri, ne privește pe noi, dar nu prea am bagat de seamă. În clasamentul competitivității globale România a sărit în ultimul an de zile 17 locuri, de pe locul 76 pe locul 59 (din 144 de țări) (http://www3.weforum.org/docs/WEF_GlobalCompetitivenessReport_2014-15.pdf). Cum am reușit această performanță? Se pare că am excelat la câțiva piloni pe care se sprijină definiția competitivității: inovare, eficiența piețelor, stat de drept și piața muncii.

Privind mai în detaliu, poza ultimului an arată cam așa: companiile românești au crescut alocările pentru cercetare și dezvoltare, avem mai mulți oameni de știință și ingineri la dispoziție, avem politici agricole mai echilibrate intre interesele contribuabililor, consumatorilor și producătorilor, procedurile vamale s-au mai simplificat, piața nu este dominată doar de câteva grupuri de afaceri, companiile sunt mai orientate spre consumator și legile anti-monopol se dovedesc mai eficiente. De asemenea, sistemul judiciar își manifestă și mai mult independența în raport cu politicul, practicile corupte sunt descurajate într-o măsură mai mare și piața muncii funcționează semnificativ mai flexibil decât în anii anteriori.

Deși creșterile propriu-zise sunt modeste în valori absolute (între 5 și 10%), urcarea în ierarhii este pe alocuri spectaculoasă, din simplul motiv că, în vreme ce noi ne-am îmbunătățit anumite performanțe, alte țări și le-au înrăutățit. În plus, profitând de criza economică, am reușit să menținem indicatorii macro-economici (creștere PIB, deficit bugetar, grad de îndatorare, inflație) la un nivel foarte bun, în timp ce țări mai ”titrate” s-au arătat incapabile deocamdată să iasă din trendul negativ al crizei (Grecia, Slovacia, Slovenia). Pe ansamblu, rămânem o economie de pluton mijlociu, orientată mai mult spre eficiența piețelor, dar prea puțin încă spre inovație și sofisticare.

Așadar, eforturile făcute în ultimii ani pentru macro-stabilizarea economiei, flexibilizarea pieței muncii, consolidarea independenței justiției, lupta împotriva corupției, modernizarea codurilor judiciare, reformele din educație nu sunt lipsite de efecte la nivelul competitivității economice. Iar aceste reforme, deși pregătite cu mult timp înainte, au fost legiferate doar în doi ani de zile, 2010-2011. Al cui este meritul? Pe de o parte este meritul românilor care au acceptat sacrificiile, mulțumindu-se să provoace doar costuri politice partidelor aflate la guvernare, dar nu și costuri de instabilitate socială majoră (așa cum s-a întâmplat în alte țări europene), al oamenilor din sistem, care și-au mai diminuat rezistența la schimbare, al politicienilor aflați la putere, care au acceptat pierderile electorale uriașe, dar și al politicienilor aflați în opoziție, care s-au rezumat doar la demagogia discursivă, dar au evitat să treacă la acțiuni brutale de restaurație atunci când au venit la guvernare.

Judecând însă ultimii 15 ani, nu putem să nu observăm că preocuparea politicienilor pentru modernizarea instituțiilor s-a concentrat în aproximativ 5-6 ani, din care doar trei sau patru ani de implementare efectivă de legislație. Restul de 9-10 ani s-au consumat în bătălii politice mai mult sau mai puțin utile. Cauzele acestui ritm de tip ”stop&go” trebuie căutate mai ales în aranjamentul instituțional.

Dacă dăm la o parte anii electorali, când partidele politice evită schimbările bruște sau confruntările cu inerția sistemului, ar trebui să rămână măcar opt ani dintr-o decadă, care să fie dedicați reformelor profunde, de care România are atât de mare nevoie. Într-o lume ideală, din 2004 până în 2014, am fi putut să avem doar doi ani de vacanță a reformelor. În realitate au fost mult mai mulți.

Iată câteva cauze instituționale, altele decât anii electorali, care anihilează orice apetit al politicienilor pentru reformă:

–        Guvernele ultra-minoritare – așa cum a fost în perioada 2007-2008, când un partid, cu o pondere de 20% în Parlament, și-a asumat întreaga guvernare. Nu era de așteptat să se producă nici o reformă, pentru că reformele, în esența lor, presupun învingerea inerției și anumite costuri la nivel individual sau colectiv. Ele nu sunt populare, motiv pentru care politicienii din opoziție pot profita de sprijinul minoritar al guvernului pentru a câștiga capital electoral. Un guvern ulta-minoritar, mai ales în ani electorali, nu va putea fi altceva decât un guvern ultra-populist.

–        Crizele politice iscate din conflicte inter-instituționale – așa cum a fost în anii 2007 și 2012, când Parlamentul a decis ex-abrupto suspendarea președintelui și organizarea referendumului pentru demitere. E adevărat că cele două acțiuni au reflectat și rezistența unor grupuri din societate la reformă (în special reforma sistemului judiciar), dar criza politică în sine a făcut imposibilă orice agendă de reformare a societății. Atunci când crizele politice sunt instrumentate prin știrbirea statului de drept, așa cum s-a întâmplat în 2012, efectele lor asupra stabilității generale sunt și mai dramatice.

–        Coalițiile ultra-majoritare – adică, în fapt, coalițiile între cele două blocuri politice mari. În ciuda iluziilor că acestea sunt ”adevărate alianțe politice pentru reformă”, ele au durat în România între 9 luni (PSD-PDL) și 19 luni (PSD-PNL). E adevărat că în 2009 era an electoral, deci era cumva previzibil eșecul marii coaliții între stânga și dreapta. Dar în 2013 (an post-electoral) două mari proiecte au fost sacrificate și din cauza ambițiilor politice. Revizuirea Constituției, de exemplu, a fost respinsă de Curtea Constituțională și pentru că PSD încerca să facă un aranjament viitor pentru un președinte slab, pe care îl promisese deja PNL. Proiectul regionalizării, în fapt restrâns doar la un soi de descentralizare, urmărea să întărească puterea locală a baronilor PSD și PNL. Și el a fost respins în unanimitate de CCR.

–        Mutiplicarea anilor electorali – Odată cu prelungirea mandatului prezidențial la cinci ani, practic a mai apărut un an electoral. Din fericire, anul electoral prezidențial se suprapune cu anul scrutinului pentru Parlamentul European. Chiar și așa, în următorii zece ani, vom avea doar șase ani fără alegeri (2015, 2017-2018 și 2021-2023). Începuturile de mandat pentru Președinte și Parlament se vor suprapune în mod natural abia în 2024, după care se vor separa din nou. O recorelare înainte de 2024, adică în 2016 sau 2019, nu se poate face decât fie prin demisia actualului Președinte și modificarea Constituției până atunci (scurtarea mandatului la 4 ani), fie prin alegeri parlamentare anticipate în 2019, dar probabil tot printr-o modificare anterioară a Constituției, care să flexibilizeze mecanismele dizolvării Parlamentului.  Cum spuneam, anii electorali sunt ani pierduți din punctul de vedere al reformelor.

–        Coabitările Președinte-majoritate parlamentară. Până acum aceste coabitări, deși în limitele jocului democratic, s-au dovedit extrem de păguboase pentru îndeplinirea vreunui program de reformă. Asta pentru că Președintele și premierul, în actualul regim republican, împart atribuții executive. Polemica la vârf, deși utilă pentru asigurarea balanței puterilor sau confruntarea curentelor dominante din societate, nu este deloc propice alinierii sub o singură viziune și nici împărțirii costurilor asociate reformei. Chiar și atunci când se anunță o coabitare liniștită, ”consensuală”, așa cum pare să avem în aceste zile, guvernarea orientată spre reformă sau chiar minim eficientă este imposibilă. Asta pentru că ”opoziția prezidențială”, mult mai bine cotată în topurile popularității, amenință cu o iminentă schimbare de cabinet. Și, așa cum s-a dovedit în repetate rânduri în România, ”iminentele” schimbări de majoritate blochează aparatul administrativ, puternic dependent de factorul politic. Ce funcționar mai e preocupat de actul guvernării, când toate calculele sunt orientate spre supraviețuirea în funcție?

–        Politizarea administrației – Pentru programe de reformă coerente, desfășurate pe parcursul mai multor ani, e nevoie de o minimă stabilitate a aparatului birocratic. În România, funcțiile administrative depind în mod crucial de deciziile luate în sediile de partid. Orice anticipare a prăbușirii majorității paralizează birocrația. Așa cum arătam mai sus, funcționarul public este extrem de sensibil la orice zvon de schimbare politică. Cea mai mică adiere de schimbare îi blochează acțiunea și îl îndreaptă spre negocieri cu viitoarea majoritate. Sabotajul din interior nu este nici el exclus în asemenea situații. Dependența aparatului birocratic de factorul politic irosește timp prețios și din începutul de mandat al guvernului. Întrucât la noi stabilitatea funcționarului public este mimată, multe luni după preluarea pârghiilor executive sunt căutate soluții ”legale” pentru înlocuirea șefilor de deconcentrate și prefecturi cu ”ai noștri”.

E suficient să privim la circumstanțele de mai sus, extrem de nefavorabile reformelor, ca să înțelegem că 2015 și 2016 sunt ani pierduți din această perspectivă. Pentru că 2016 este an electoral, iar 2015 este anul coabitării executive cu sabia deasupra capului. Actuala majoritate dă semne de destrămare, iar actuala opoziție, chiar dacă doar declarativ, revendică venirea la guvernare în cel mai scurt timp. Așadar, nicio șansă pentru reforme. Chiar dacă PNL ar prelua guvernarea mai repede, adică în 2015, este puțin probabil că va fi dispus să inițieze schimbări în sistem care să fie asociate unor costuri electorale.

Cel mai probabil, 2017 și 2018 sunt următorii ani propice pentru inițierea unor reforme precum: revizuirea Constituției, legea sănătății, finanțarea partidelor politice, depolitizarea administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, liberalizarea pieței politice și altele poate chiar mai importante.  Un pas decent ar fi ca în acești doi ani irosiți să se creeze măcar un consens la nivelul partidelor politice pentru liniile majore de schimbare fundamentală în societate. Asta pentru că multe din proiectele de mai sus, extrem de necesare acum României, pot fi folosite pentru a sprijini strict interese partizane, așa cum s-a mai întâmplat (revizuirea Constituției pentru slăbirea puterilor prezidențiale sau reforma administrativ-teritorială pentru întărire puterii baronilor). Dar pentru asta e nevoie de o viziune. E nevoie de cineva care să înțeleagă cum trebuie să arate România peste 10 ani sau peste 20 de ani, dar și cum va arăta lumea modernă în acest interval de timp. Despre asta, însă, într-un articol viitor.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Dar 2=25=27. Nu-i cam mult ? O generatie de fapt ! Nu-i putem scutura cumva pe politicieni ? Chiar daca „Motiunea de cenzura” nu va duce la caderea guvernului, nu se pot discuta si rezolva teme de interes national? Chiar pe nici un fel de subiect vital pentru tara nu putem avea o politica bipartizana ?
    Presiunea opiniei publice asupra majoritatii parlamentare trebuie sa fie permanenta. Gata cu vacantele parlamentare prelungite ! Fiecare deputat si senator va trebui sa dea seama alegatorilor pentru votul pe care il da pentru legi importante. Vot care trebuie facut public de o presa profesionista, aplicata la marile teme politice si mai putin la cancanuri, procese de intentie i si mistocareli. Ca sa stie toti alegatorii ce reprezentant au, pe cine au trimis in Parlament !
    Astept mult de la noul partid initiat de Monica Macovei, o personalitate politica potrivita si pentru activitatea in opozitie dupa ce a dovedit, in calitate de ministru, capacitatea de a gestiona si reforma un minister atat de dificil.

  2. Uite-o idee radicală: în loc să pledați voalat împotriva democrației și pentru autoritarism, strict necesar în opinia dvs. pentru impunerea unor reforme „nepopulare”, ce-ar fi dacă ați pleda pentru reforme în sine, ce-ar fi dacă am convinge publicul sau măcar intelighenția și liderii de opinie de validitatea și necesitatea acestor reforme ? Nu poate fi foarte greu pentru o persoană cu viziune așa ca dvs., un om care înțelege foarte bine locul României în lume în următorii 20 de ani, să exploateze ciclul electoral tocmai pentru a aduce în discuție acele probleme fundamentale care lipsesc din dezbatere, atât de seacă și încărcată de fumigene.

    • Parca nu as vedea o pledare impotriva democratiei si pro-autoritarism, ci ca o asezare a asteptarilor intr-o formula mai realista. Adica noi romanii ne asteptam sa se repare chestii peste noapte, am votat pe cutare, gata, maine curge lapte si miere.
      Ei bine, lucrurile nu stau chiar asa, si orice „revolutie” care schimba din temelii un sistem de pe azi pe maine rezulta la o perioada de tranzitie foarte lunga, cu ape tulburi in care pescuiesc sute de rechini mai mari sau mai mici. Noi, cetatenii, suntem plevusca inghtita pe nemestecate de acesti rechini.
      Ca sa dureze, schimbarea se face incremental, si dureaza mult. Se pastreaza de la ce exista, si functioneaza, care va putea fi folosit in continuare. Pentru dozarea eforturilor se incepe cu schimbarea lucrurilor care au combinatia ideala intre „cat mai putin efort cu impact cel mai mare”, pasi mici si desi si constanti. Schimbarea este privita negativ, prin natura psihologica a omului, asa ca daca se face gradual rezistenta este mai mica. Politicul, legile, economicul si societatea pot reactiona negativ pe termen scurt la schimbare, de unde si suspendari ale presedintelui, distrugere/creare de majoritati parlamentare, reactie populara cu vot de blam sau pro diverse planuri.
      In aceste conditii, ceea ce scrie domnnul Lazaroiu este o analiza decenta si mai ales realista a ceea ce se poate intampla, in cazul cel mai fericit, daca se doreste. Nici Roma, nici Lumea nu au fost construite intr-o zi.

      • Aveți firește dreptate, schimbarea este dificilă, inerția este mare și reformele făcute peste noapte țin de obicei tot câteva nopți. În articol ni se servește totuși ideea că reformele rapide, de până la cinci* ori mai rapide, deși nepopulare, sunt posibile dacă guvernanții sunt lăsați să lucreze, dacă prostimea nu se mai amestecă, cu mojicia caracteristică, în actul de guvernare insistând să aibă un cuvânt chiar mai des decât i-ar fi tainul constituțional. Toate crizele politice și majoritățile șubrede, toți anii electorali se reduc în definitv la capriciile votanților care pot fi ușor manipulați să-și voteze contra propriului interes, ni se lasă de înțeles.

        Nu se suflă un cuvânt despre nevoia de a explica și populariza reforma printre români înainte de a trece la implementare, de dialog real cu societatea civilă, de nevoia ca tocmai cetățenii să pună presiune pe clasa politică pentru adoptarea reformelor necesare. Se trec sub tăcere circumstanțele care au declanșat criza suspendării președintelui: încercarea de a impune un proiect de reformă a sănătății – în opinia mea necesar și bine conturat – pe ușa din dos, pe fondul unei neînțelegeri și deci neîncrederi populare crase, în ciuda dorinței românilor. În loc să se așeze la masa dialogului și să demonteze foarte clar prejudecățile, să accepte anumite concesii și gradualism, primul ministru de facto al României de la acea vreme s-a lansat într-un atac vehement împotriva „stângismului” perceput al opozanților. Restul e istorie.

        Adicătelea tocmai reforma autistă și prost comunicată a stricat stabilitatea politică, nu vițeversa.

        * 15 ani calendaristici în care reforma „s-a concentrat în aproximativ 5-6 ani, din care doar trei sau patru ani de implementare efectivă de legislație”

        • Mie imi miroase ca domnul Lazaroiu pregateste revenirea in politica a lui Traian Basescu pe undeva prin 2016, in speranta ocuparii unui post de prim-ministru.
          As zice ca in 2007 s-a explicat bine, de unde si sustinerea populara, pe cand in 2012, bine mentionat, reforma sanatatii pe usa din dos, de unde si oprobiul public, populatia fiind dispusa sa treaca peste constitutie si alte cele numai ca sa dea blam(pe langa alte cele gen partea cu manipulare trusturi TV de moguli care nu s-a terminat).
          Oricum Traian Basescu s-a comportat ca un despot luminat, a facut ce l-a taiat capul, nicidecum ca un presedinte, ca el stie mai bine ca prostimea. Cand a vrut, a putut explica niste chestii, cand nu, s-a simtit …

  3. Consider articolul o buna analiza; nu imi arog competenta de a-i aduce imbunatatiri ori de a-i gasi hibe.
    O singura obiectie la paragreaful „- Crizele politice iscate din conflicte inter-instituționale”.
    Cele doua actiuni de demitere a presedintelui nu pot fi rezumate scurt: „rezistența unor grupuri din societate la reformă (în special reforma sistemului judiciar)”.
    Se uita ca in decembrie 2006 presedintele a citit in Parlament Raportul Final de condamnare a comunismului, raport care a stirnit cuibul de şerpi, de la Iliescu si Felix pina la comentatori de doi bani si jumatate, unii motivind impotrivirea lor asupra persoanei dlui Tismaneanu.
    Liberalii, pe care in „copilaria lor” Eminescu ii numea „roşii”, de la Guta Tatarascu si pina azi au stat numai in siajul comunistilor; au avut acelasi rol ca si pesedistii lui Iliescu.
    Un mare „vinator de securisti” liberal era dusmanul declarat al celui ce condamna comunismul ca ilegal si criminal. Ca puţin mai tirziu sa devina aparator de securisti si turnatori.
    Ca atare, nu doar de la incapatinarea presedintelui in a ajuta la reforma Justitiei au pornit incercarile de demitere: urmasii comunistilor, chiar daca deghizati in alte straie, voiau sa-si apere inaintasii.

    • Da, acel moment a fost capul de pod pentru începutul reformelor. Acceptarea Concluziilor Raportului Tismăneanu și adoptarea celor câteva Propuneri alese de președintele Băsescu ar fi marcat debutul unui process de primenire a societății românești.
      Parlamentarii care au asistat atunci (18 decembrie 2006) la acest eveniment au considerat că este prea periculos și au preferat să destabilizeze țara.
      Daunele cauzate de Războiul de 10 ani contra lui Băsescu sunt incuantificabile în termini financiari.

    • De la Tatarescu incoace liberalii au stat totdeauna in siajul comunistilor?? Daca nu ai avea gandirea mutilata de basism, ai sti ca multi liberali au murit in puscariile comuniste (cei din adevaratul PNL, bratienistii), liberalii au facut parte din primul guvern de dreapta de dupa 1990 (CDR), l-au sustinut pe Basescu pentru primul mandat, au facut opozitie fata de guvernul PSD-PDL in 2009, iar la momentul integrarii Romaniei in UE in 2007 tara era condusa de un premier liberal. Din noiembrie 2014 avem un presedinte liberal, care a invins masinaria pesedista.

      • @ mihai,
        mina pe carte si ochii pe pagini.
        Lasa-i pe Bratieni, nu-i murdari punindu-i in rind cu Tariceanu ori Cretinel.
        „Faptele vorbeste” ;) au vrut sa inlature din functie, aliindu-se cu Iliescu si Felix, un presedinte care a condamnat comunismul; ce dovada mai evidenta vrei?
        Lasa-i pe Bratieni sa se odihneasca!

    • Victor L, „mâna pe carte” e un îndemn bun, urmați-l. E fals că Eminescu îi numea „roșii” pe liberali, „roșii” îi numea doar pe liberalii radicali ai lui C.A. Rosetti. Lectură plăcută.

      • @ Dan TM,
        formidabil:
        ” E fals că Eminescu îi numea „roșii” pe liberali, „roșii” îi numea doar pe liberalii radicali ai lui C.A. Rosetti.”
        Deci nu e fals.
        Pe unii ii numea „rosii”; iti indic si sursa: M. Eminescu – Opere vol XIII (publicistica 1882 – 1883, 1888 – 1889). Editura Academiei RSR, 1985.
        Istoria ne dovedeste ca liberalii „rosii” au ramas contemporanii nostri.

  4. Imji pare rau, insa in multe privinte nu pot fi de acord cu domnul Lazaroiu din urmatoarele motive:
    1)Este total gresit sa se acrediteze ideea ca functionarii publici isi ,,inclina” orientarea si in special performanta in munca in functie de zvonuri sau certitudini cum ca la putere va avea sanse mai mari partidul z sau y. In nici un caz. Influenta nefasta a politicului consta in ocuparea multor posturi cu oameni ,,de la partid doar pentru ca au lipit afise in campania electorala” Acesti functionari, multi la numar, nu sunt capabili sa asigure o calitate a muncii asteptata chiar de autor. Unii functionari din aceasta categorie sunt prosti ca noaptea
    2) Daca Lazaroiu crede ca un stat ca Romania ar putea progresa doar prin reforme de tipul ,, schimba legea pentru ca avantajeaza partidul nostru” sau schimba oamenii din conducerea unor ministere si agentii guvernamentale si ii punem pe ai nostri se inseala amarnic. In plus, in conditiile in care fluxul de numerar se indreapta in mica masura la bugetul statului, iar bahatul spre clientii politici si marii corupti, nu ne putem astepta la aplicarea unui program ,,pompos” pentru dezvoltarea Romaniei, cu exceptia efectuarii de noi imprumuturi impovaratoare.
    3) Cu privire la ,, insinuarea” marilor reforme facute de PDL si Basescu – cu oarece timiditate – ca sa nu-i supere mai tare pe romani, pot sa spun ca acestea au fost adevarate catastrofe economice si sociale, intrucit au fost sifonate miliarde de euro pentru ce? Ce ramas demn de luat in seama dupa guvernarea PDL de 10 ani? Ceva de durata, care sa puna bazele unui progres economic ? Absolut nimic, cu exceptia circului politic si divizarea grava a societatii romanesti. Punct.

    • Nu te pricepi la politica Maria. Asta e de inteles, dar macars a citesti textul si sa vezi argumentele lui Sebastian.
      1. PDL nu a fost 10 ani la guvernare. Basescu a fost 10 ani presedinte. 2 lucruri total diferite. PDL a facut guvern si majoritate cu toate speciile din spectrul politic, de la conservatori (solutia imorala) pana la pesedisti si penalisti. Deci nu ai cum sa le imputi lorr esecurile. Singurle catd e cat reforme s-au petrecut exact in acei ani PDL isti puri (Boculete I, II etc). Ca esti o asistata bugetara care a primit cu suparare niste taieri de nevoie asta e altceva. Asta nu e esec social. Esec social e ca USlul a tipat din toti bojogii cum taie basescu (pdl) pensii si salarii dar nici dupa 2 ani nu au intregit acele pensii si salarii. Nici TVA scazut…nimic. Pai de ce? Nu ii apar aici pe pdl-isti…tot politicieni de dambovita sunt…doar ca nu poti sa-i acuzi acum de ceea ce (nu) au facut.
      2. De ce zic ca nu intelegi politica. Politica inseamna consens. Ca sa faci reforme structurale democratice trebuie ca toti actorii (sau ma rog, o majoritate) sa sustina aceste lucruri. Cand unii insa vor sa faca populisti gen pontache, Syriza sau chiar antonescu 8alias kkrau) latra ca lupii la luna ca e austeritate, probleme sociale etc si promit marea cu sarea. Ei stiu foarte bine ca marea si sarea alea nu se pot doar ca vor sa ajunga neaparat la putere. Ca syriza asta. Dupa 3 ani nici probleme sociale rezolvate, nici infrastructura, nici viata mai buna la amarastean. Si o tin asa, din populism in populism cu fiecare ciclu electoral. Iar prostimea sta si asculta, crede si da cu stampila. Pana intr-un secol. Inapoierea e vina masei critice, nu a reformatorilor atutentici. Si amsa critica e prea MARE.
      Pricepi,l mariuco?

      • n-are cum; @ Maria a ramas incremenita in proiectul „jos Basescu”.
        Acum avem un profesor ca presedinte, dar pe care nu-l deranjeaza ca trateaza cu un plagiator ordinar.

    • 1. Io zic ca a mai adanca cugetare a dv. e aia cu „… divizarea grava a societatii romanesti ” ; e clar ca sunteti o intelectuala autentica , formata la prestigioasa scoala de gandire a Antenei 3 .
      Da’ n-ati putea sa fiti oleaca mai concreta si sa ne luminati care este solutia pentru a rezolva tragica problema a ” divizarii societatii romanesti ” : pagubasii sa se uneasca cu hotii sau viceversa ?
      2. Este evident ca Razvan A – spre deosebire de dv. – nu intelege nimic : de fapt , Calin Constantin Anton Popescu Tariceanu ( zis Manechin ) si VVPonta ( zis Pacalici ) e pedelei ( supt acoperire ) – asa ies , fara probleme , aia 10 ani de guvernare ai pedeleilor .
      Punct .

    • @maria, repeta dupa mine cu voce tare: in „regimul basescu” s-au contruit de trei ori mai multi km de autostrada decat in regimurile ceausescu + iliescu + constantinescu. si efectul economic al acestor km se simte, don’soara maria,… suntem deasupra liniei din cauza exporturilor pe care le face industria romaneasca prin aceste autostrazi…

  5. E o analiza in datele sistemului. Pai, daca vrei sa fii eficient, tai nodul gordian! Sistemul politic romanesc este unui importat acum un secol si jumatate si nu a dus Romania la varful puterii, scopul ultim al oricarui stat. Democratia romanesaca este impotenta de la facere! Pentru ca este mimetica si sabotata continuu. Populatia a inteles acest lucru si incearca sa se acomodeze acestei smecherii prostesti. Cei care o saboteaza vor un stat care sa poata fi exploatat in interes personal. Nimic din ce se intreprinde nu presupune participarea si decizia majoritatii la nivelul aspiratiilor tuturor indivizilor. Totul suprapus cu o societate occidentala in criza. Care pe noi ne gasete jos iar pe ei la varful evolutiei. Semnele drumului corect sunt in preajma dar sunt ignorate! Fiind atat de jos, Romania are usor posibilitatea alegerii!

  6. Daca reformele sunt destinate imbunatatirii conditiilor de viata ale populatiei (pomenile sunt excluse, fiind amagiri/inselatorii) pana si anii electorali sunt prielnici, poate chiar in masura mai mare. Prestatia intregii clase politice postdecembriste perindate la putere a fost in propriul folos, de aici interpretarea eronata a nepopularitatii reformelor.

  7. Este incurajator faptul ca exista inca minti lucide (ca aceea a lui SL) capabile sa produca o viziune asupra proiectului de tara, aceasta virtualitate atat de clamata de mai toti politicienii romani, dar inexistenta in activitatea lor dirijata – parca exclusiv – de interese personale sau de grup (IOP), frustrare, inertie si/sau ineptie.
    O fi avand caracatita o multime de tentacule (fiecare pentru o tentatie, probabil), dar iata ca „balaurul” cu care se lupta are ceva si mai puternic: nu numai mai multe capete, dar si urmasi asijderea. Intre creier si muschi, eu aleg „Sa ganditi bine!”.

  8. UE a fost creata din cu totul alte motive, si anume sa asigure supravietuirea civilizatiei europene in fata agresiunilor economice si militare mondiale. Adica se chinuie ca sa reziste.
    Cat despre reforme si alte chestii ( care de fapt sunt aberatii la ora actuala) acestea vor depinde sau nu de atacul Rusiei in Ucraina si/sau mai departe.

  9. Cind s-ar putea relua ,,reformele”?Care reforme, d-le Lazaroiu?!A prezentat vreun partid sau lider, un ,,proiect de reconstructie economica si industriala” a tarii, proiect care sa asigure logistica, sa orienteze tehnic, organizatoric, financiar, etc. acea unica ,,REFORMA a dezvoltarii”, capabila sa,,tracteze” in zona pozitiva, reformele punctuale din fiecare din sectoarele bugetare sau economice?
    Ce altceva decit un astfel de proiect poate oferi busola si ,,instrumentele de bord” ale unei administrari economice profesioniste, generatoare a unui decolaj economic major?
    Ce altceva poate oferi indicatii si solutii asupra modului in care sa fie realizata reforma invatamintului, a sanatatii, pe ce criterii poate fi realizata o ideologie a regionalizarii, sau modificarea Constitutiei, daca Romania nu pleaca de la unicul fundament – dezvoltarea economica de ajungere din urma a tarilor dezvoltate – ca ,,proiect national postaderare”?
    In lipsa unui astfel de proiect national, conducerea politica si economca ramine una haotica, ,,sarind” de la un surogat politic, economic ori social la altul, de 25 de ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sebastian Lazaroiu
Sebastian Lazaroiu
Sebastian Lazaroiu este nascut in 1970. Este de profesie sociolog. A lucrat in domeniul sondajelor de opinie la CURS (1997-1999, 2002-2007) si CSOP (1999-2001). A participat in calitate de consultant politic la campanii electorale din 1996 pana in 2009.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro