marți, martie 19, 2024

2016 a fost anul în care au intrat cei mai mulți bani europeni în România (date oficiale)

Anul care tocmai s-a încheiat a fost, o spun datele oficiale, cel mai de succes pentru România privind încasările de la Bruxelles de la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, asistăm în aceste zile la o dezbatere ipocrită și politicianistă legată de buget și absorbția pe fonduri europene din mandatul tehnocrat, dezbatere care nu reușește sau nu vrea să abordeze  aspectele de fond, esențiale pentru ințelegerea nivelului de performanță atins.

În această scrisoare am să mă refer în primul la ce a presupus managementul fondurilor europene (cum se face absorbție) și mai puțin la modul în care se construiește bugetul sau cum, contabiliceste, sumele de la Comisia Europeana sunt înregistrate în formularele bugetare.

Fluxurile financiare dintre Romania si Uniunea Europeană arată că, cu peste 7 miliarde de euro incasați pană la la 30 noiembrie 2016, 2016 este anul în care România a beneficiat de cele mai mari sume primite de la Uniunea Europeană, de la momentul aderărării, 2007, si până în prezent. Acestea sunt datele oficiale ale Ministerului de Finante, luate de pe site-ul instituției.

Tabelul de mai jos sintetizează aceste fluxuri financiare:

Motivele pentru care aceste sume nu sunt reflectate în bugetul general consolidat îl reprezintă faptul că aceste miliarde de euro s-au dus direct către beneficiari – companii private, autorități locale, ONG-uri etc. În principiu, mare parte din acești bani s-au dus către entități private (onorându-se astfel cereri de plată amânate mai vechi sau mai noi) sau au fost utilizați pentru a returna împrumuturi făcute de autoritățile de management în anii trecuți atunci când nu existau resurse din fonduri europene pentru a onorara plățile beneficiarilor. Acesta este un procedeu prin care Autoritățile de Management se împrumută de la Ministerul de Finanțe atunci când nu dispun de lichidități.

Nu există nici un euro din fonduri europene pe care să-l fi pierdut (nici nu ai cum, în logica unui buget național anual care începe cu o filă nouă pentru fiecare perioadă bugetară). În acest an am pus sistemul într-un cadru clar care să permită o absorbție efectivă, urmărind impactul si sprijinul real pentru politicile naționale. Rezultatele în acest domeniu nu pot apărea imediat, însă, tot acest efort va fi vizibil în anii următori. Asta dacă se continuă această abordare si nu se revine la vechile obiceiuri…

Ce am găsit și ce am lăsat la finalul mandatului – am crescut rata absorbției de la 58% la peste 80%

Pe scurt, guvernul tehnocrat a găsit o situație dezastruoasă pe segmentul de fonduri europene – nu aveam nici o autoritate de management desemnată și nici un plan realist pentru organizarea procesului de desemnare; doar 10 apeluri de proiecte lansate, nici un contract semnat și, evident, nici o plată făcută către beneficiari; de asemenea nici o condiționalitate din cele 25 cu șanse reale de a fi indeplinită.

Pentru perioada de finațare precedentă, 2007-2013, aveam o rată de absorbție de 58% și decizii grele de luat privind proiecte problematice. Decizii ce au fost amânate sine diem de guvernele anterioare. Credibilitatea noastră în fața partenerilor de la Comisia Europeană era extrem de scăzută. Cu alte cuvinte nu ne respectam angajamentele si nu ne mai credea nimeni.

Într-un an am reușit să schimbăm lucrurile semnificativ, să le punem într-un cadru clar si să oferim transparență si predictibilitate. Am deblocat astfel o situație extrem de complicată. Fără a intra în detalii tehnice (mai multe informații pot fi găsite în raportul de final de mandat http://www.fonduri-ue.ro/presa/noutati/2168-raportul-de-guvernare-portofoliul-fondurilor-europene-noiembrie-2015-decembrie-2016), sintetizez în tabelul de mai jos situația pre și post guvernare tehnocrată:

Desemnarea sistemului de management si control
Ce am preluat Ce am făcut
Pachete de desemnare finalizate:0 Pachete de desemnare finalizate: 6
Autoritati desemnate: 0 Autoritati desemnate: 3
Conditionalitati ex-ante
Ce am preluat Ce am făcut
Conditionalități agreate/realizate: 0 din 25 Conditionalități agreate/realizate: 20 din 25 (pt restul de 5, agreate planuri de actiune pentru a evita suspendarea fondurilor)
Apeluri lansate
Ce am preluat Ce am făcut
Nr apeluri lansate: 10 Nr apeluri lansate: 41
Valoare fonduri lansate: 1 miliard euro Valoare fonduri lansate: 13 miliarde euro
Contractare 2014-2020
Ce am preluat Ce am făcut
Valoare contracte semnate:0 Valoare contracte semnate: 1,5 miliarde euro
Închidere 2007-2013
Ce am preluat Ce am făcut
Rata de absorbtie: 58,67% Rata de absorbtie: 81,73%

Tehnic,  despre absorbție

Condiții sine qua non pentru absorbție de fonduri europene:

–        sistem desemnat, adică acreditat

–        condiționalități ex-ante îndeplinite până la 31 decembrie 2016

Pe lângă cele două condiții de bază, pentru a genera absorbție trebuie efectiv să mai ai i) posibilitatea dată potențialilor beneficiari de a aplica la fonduri (adica apeluri de proiecte lansate), ii) aplicații evaluate și iii) contracte semnate.

E important de reținut că, pană la desemnarea completă a sistemului, statele membre nu rămân blocate pe zona de fonduri. Se pot lansa apeluri de proiecte, semna contracte și implementa proiecte utilizând sumele primite ca avans sau resursele bugetare proprii ale statului membru.

Cu alte cuvinte, în primii ani ai perioadei de programare, nu absorbția în sine (rambursările de la Comisie) e cel mai important lucru, cât lansarea efectivă a programelor și asigurarea unui flux de proiecte care să genereze absorbție imediat ce sistemul e acreditat.

Dragos Dinu a fost ministru al Fondurilor Europene în guvernul Dacian Cioloș. A lucrat ca secretar de stat în același minister și anterior a fost consultant internațional în reforma administrației publice în țări din Balcani și fosta URSS.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. Felicitari pentru realizari. Dupa ce am citit materialul dvs am ramas cu un semn de intrebare: nu apare nicaieri un total al problemelor (ramase) de rezolvat. Mai precis: nu stim cat de lung e drumul de parcurs, sunt 100 de kilometri, 200, 300? Ati preluat 0 puncte realizate, ati rezolvat 6 dar nu ne spuneti cate sunt in total. Ar fi util pentru noi, profanii, din perspectiva evaluarii in continuare a performantei guvernamentale.

  2. Din punctul meu de vedere problema guvernului Ciolos a fost faptul ca nu a stiut sa comunice, sa transmita informatia catre opinia publica. Erau neceare conferinte de presa, prezente in media , saptamanale, in care sa se prezinte realizarile guvernului.
    Cu cat erati mai atacati de opozitie, cu atat ar fi trebuit sa va prezentati mai bine activitatea.

    Un guvern care merita felicitari.

    • Guvernul a comunicat permanent, foarte detaliat, tot ce a facut, dar massmedia nu a transmis mai departe aceste informații. De ce credeți că a câștigat PSD alegerile? Din cauza dezinformării. Dacă tot ce auzi sau citești în massmedia este de rău despre guvernul tehnocrat, chit că acesta arată săptămânal activitățile pe care le-a realizat, dar aceste date nu ajung la cei care se informează doar din massmedia așa zis tradițională, cum credeți că poate exista comunicare? Cum poți comunica cu cineva căruia tu îi spui „alb” iar el transmite „negru”?

      • Daca a comunicat asa de bine cum se face ca nu s-a auzit nimic si mai ales nus-a vazut nici un rezultat palpabil. un ceva acolo, o caramida pusa, un sac de ciment sau macar o statuie :).

        • Pt ca unii oameni se informeaza exclusiv de la numite televiziuni, are bineinteles nu au nici cel mai mic interes sa comunice mai departe aceste realizari. Ba din contra, dezinformau fara rusine…

  3. Se spune ca Ion mergea, de luni de zile, in fiecare Duminica la biserica si se ruga: „Doamne Dumnezeule, copilasii mor de foame, nevasta e bolnava, fa sa cistig si io la Loto, sa iau cite ceva de mincare”. Intr-o buna zi Dumnezeu se enerveaza si striga din inaltul Altarului, „Mai Ioane, da-mi o sansa, joaca si tu macar odata la Loto!”. Asa e si cu fondurile europene, Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista.

    Mult ma bucur cind aud ca s-au mai intimplat si lucruri bune, poate ca aceasta scrisoare ar trebui sa apara nu numai pe acest biet site, ci si in ziarele mari sau chiar la TV. Un an e extrem de putin la nivelu unei tari, intr-un an nu se poate face mare lucruri si totusi, felicitari. Sper ca procesele implementate de fostii tehnocrati sa fie preluate si chiar imbunatatite de actualii decidenti.

  4. Mulțumesc. O prezentare pe ințelesul tuturor. Un bilanț după un an de responsabilitate, așa cum e normal din partea unui fost ministru. Așa se crează încredere și stabilitate în administrația țării. Onorabil.

    …. „… Fluxurile financiare dintre Romania și Uniunea Europeană arată că, cu peste 7 miliarde de euro incasați pană la la 30 noiembrie 2016, 2016 este anul în care România a beneficiat de cele mai mari sume primite de la Uniunea Europeană, de la momentul aderărării, 2007, și până în prezent. Acestea sunt datele oficiale ale Ministerului de Finante, luate de pe site-ul instituției…. total din tabela 40,581 miliarde Euro subventii nerambursabile 2007- 2016„ ….

    Ca partener în UE din 2007 s-au obținut peste 40 miliarde de subvenții nerambursabile pentru INVESTITII în țară! Ce s-a realizat? Unde? Ce trebuie continuat? Care proiecte au prioritate azi pentru alocațiile de la Bruessel?

    … „… guvernul tehnocrat a găsit o situație dezastruoasă pe segmentul de fonduri europene – nu aveam nici o autoritate de management desemnată și nici un plan realist pentru organizarea procesului de desemnare; doar 10 apeluri de proiecte lansate, nici un contract semnat și, evident, nici o plată făcută către beneficiari; de asemenea nici o condiționalitate din cele 25 cu șanse reale de a fi indeplinită… … Într-un an am reușit să schimbăm lucrurile semnificativ, să le punem într-un cadru clar si să oferim transparență si predictibilitate. Am deblocat astfel o situație extrem de complicată. „ ….

    Atenție de la început. Noua administrație preia o situație clară (peste 7 miliarde Euro pe an) la alocațiile nerambursabile din UE. Care va fi randamentul 2017 la absorbția fondurilor de la UE?
    Sezonierii au trimis în țară anual miliarde de Euro la familli, cea ce a înbunătățit balanța de devize.

    Invesțiile private din toată lumea în țară 1990 -2016 au creat intreprinderi, au adus tehnologie, management nou, produse, servicii și cel mai imoportant clienți/ desfacerea pe piața globală.
    S-au creat nuclee industriale în orase/ regiuni: București, Sibiu, Tinimșoara, Cluj, Brașov, etc. Aici azi e posibil: o creștere economică în sens de randamant mai ridicat și salarii mai mari, în concordanță cu creșterea productivității și a competitivității unităților economice din zonă. Cum e situația la cercetare, știință, inovație 2017 în țară? Regionalizarea ar putea fi un răspuns, o cale de focusare a resurselor în cercetare, inovație și știință aplicată. Decalajul…..

    Era digitala oferă condiții excelente pentru conectarea la un patrimoniu universal pentru fiecare cercetător, unitate economică și universitate de vîrf. Care sunt prioritățile 2917 în cercetare și aplicarea lor în economie, în sens de creare de produse /servicii noi și o salarizare mau bună?

    Care sunt așteptările, aspirațiile și dorințele tinerilor în țară 2017?
    Prezentarea de față e un izvor de speranță și crează încredere. Minunat.

  5. Ce este ciudat în toată afacerea cu fondurile europene este că nu le-aţi adăugat la Buget ca să acoperiţi gaura lui Dragnea, cea mai nefericită declaraţie cu impact negativ pentru problemele financiare ale României.

    • Cele 7 miliarde euro prezentate de dl. ministru Dragos Dinu reprezinta public + privat.
      In buget sunt prinse numai fondurile atrase de catre institutiile publice.
      La intocmirea bugetului s-a estimat ca institutiile statului vor atrage vreo 3 mld E si au atras numai 1 mld. E, adica vreo 2 mld E minus.

      PS Precizez ca acesti bani nu ” au fost pierduti pe drum” si din ei s-ar fi putut mari salarii & alte beneficii pentru populatie, cum zice Dragnea.
      Acesti bani se conteaza cu plus pe venituri in momentul primirii de la UE si cu minus pe cheltuieli, in momentul platilor catre institutiile care au depus facturi de plata, aferente proiectelor implementate.

      • Adica Dragnea ar trebui sa zica „bodaproste” pt ca ce nu s-a incasat in dec 2016 (8 miliarde RON) o sa se incaseze in 2017 si o sa fie parte de incasari in bugetul pe 2017. O sa ii fie mai usor sa isi atinga tinta aia de 252 mld RON venituri la buget, nu?

  6. Totusi e ceva ce nu inteleg. Eu stiam ca platile catre beneficiari se fac din bugetul de stat si apoi banii sunt rambursati de Comisia Europeana. Deci pentru proiectele din 2007-2013 ma asteptam de exemplu sa fie si plati facute in 2014-2015 care beneficiari din Ro si care au intrat la rambursare in 2016. Acei bani nu ar fi trebuit sa se vada in bugetul de stat? Adica de ce din cele 7 miliarde de euro doar un miliard apar efectiv in buget? Probabil sunt niste subtilitati contabile pe care nu le inteleg…

    • In bugetul de stat petnru 2016 asa cum a fost el aprobat si publicat in MO initial apar la venituri 8.973.000 mii de lei care urmeaza sa fie primiti din sursa de proiecte europene nerambursabile.

      Ca si cheltuiali ele sunt evidentiate diferit pe grupa 46 respectiv grupa 48 pentru proiectele din perioada 2007-2013 , respectiv 2014-2020

      Toate aceste lucruri sunt bine stiute de P$D-isti care se uita la TV si rad de cum au mintit dimineata, la praz si seara astfel incat fraierii au muscat nada intinsa de ei.

      Scrisoarea cadru pentru bugetul 2016 a fost semnata de raposatul Orlando.membru PSD, si care tot el cu manuta sa a decis sa bage in aceeasi oala sumele din cele 2 runde de finantare pentru proiectele nerambursabile europene. Scrisoarea se poate citi aici.

      http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget/scrisoare_cadru2016/ScrisoareCadru2016.pdf

      Tot in MO oficial se pot citi proiectile pentru finantarile europene nerambursabile pentru urmatorii 3 ani – este un buget multi-anual – prietenii stiu de ce…

      DIn ceea ce stiu eu este ca toti banutii europeni nerambursabili ajung la MF in conturi anume create – conturi care zac la BNR, iarasi daca stiu corect. Din aceste conturi ele se rostogolesc mai departe, fie spre entitatile publice, fie spre cele private dupa ce privesc undele verzi de la MF/Autoritatile lor de Management.

      Nimic nu curge orisicum fara sa se stie in ce directie se scurge banul.

      Aburerile lui ala cu Mustata venit din TR, care este PcM -Paiata cu Mustata, dar se vrea PM – sunt ABSOLUT NUMAI PROSTII – de parca noi suntem in Moldova unde bancile au fost devalizate ca in filmele cu gangsteri – si sa ii lasam pe aceeia sa se odihneasca in linistite iar pe noi, romanii, sa ne lase asa cum suntem adicalea mai vioi, mai tineri si mai nelinistiti…

  7. domnule dinu, eu zuc sa le aratati si degetul mijlociu daca nu pricep altfel. recunosc, nu-i frumos, dar poate asa inteleg, caci, asta-i limbajul pe care ei il pricep.

    • „sa le aratati si degetul mijlociu” este fara rost. Nu le produci nici o emotie.
      Scriam de pe vremea cand PSD trambita peste tot ca guvernul Ciolos este guvernul zero: guvernul ponta este guvernul – 2 deoarece au fost doi ani 2014 si 2015 in care nu au absorbit nici un euro din exercitiul UE 2014 – 2020. Mai mult decat atat nu au facut nimic pentru o viitoare absorbtie. Eram o voce singulara. Cateva persoane au apreciat cea ce am scris. Atat.
      PSD este un sistem care isi prezerveaza „valorile” prin actiune mediatica si nu numai. Pentru a razbi si vocea celor care au muncit cu folos sa fie auzita ar trebui o actiune oarecum asemanatoare cu cea folosita de Udrea inainte de a ajunge in parlament cererile DNA. A anuntat ca va da un interviu, a precizat ora si ca va fi la o televiziune ostila. A fost la hotnews interviul iar la catava vreme dupa ora precizata toate telviziunile de stiri au inceput sa dea secvante din interviu. Atunci cea ce a zis a avut impact iar azi incepe sa aiba si consecinte.
      Cred ca tehnocratii ne datoreaza si isi datoreaza asta.

  8. Ordinul pe PSD este: „Invocati cu orice ocazie greaua mostenire”, ca sa aiba motiv dl Dragnea in fata votantilor PSDului, cand maine poimaine va inchide robinetul promisiunilor imposibile!
    Am mai gasit o minciuna de acest gen, este vorba despre NErealizarile de Venituri la Buget pe anul 2013, ale Guv Ponta, a-propos de celebra deja „gaura” invocata de Dl Dragnea!!
    Veniturile NErealizate fata de cele Prognozate in Buget pe 2013 au insumat FIX 10 Miliarde Lei, adica 2,3 Miliarde Euro!
    Uite aici in Ziarul Financiar din 30 ianuarie 2014!

    „România a pierdut anul trecut venituri de 2,3 mld. euro la buget

    30 ian 2014 Autori: Iulian Anghel , Claudia Medrega

    Guvernul estima că va strânge la buget 33,6% din PIB, adică 47,3 miliarde de euro, dar veniturile s-au prăbuşit anul trecut la doar 32% din PIB (45 mld. euro), sub media din ultimii cinci ani.

    Veniturile bugetului general consolidat s-au întors în 2013 la un mediocru 32% din Produsul Intern Brut (32,9% în 2012), marcând astfel unul dintre cei mai mai „gri“ ani din punctul de vedere al colectării bugetare din ultimul deceniu, şi asta în ciuda cruciadei declarative împotriva evaziunii fiscale, dar şi a restructurării Fiscului.

    Primul an de guvernare „plină“ a guvernului Ponta 2 se încheie astfel cu un eşec major, fiind egal în mediocritate doar cu penibilul an 2009 când nu doar economia s-a prăbuşit, ci şi veniturile bugetului, la 31,4% din PIB.

    Guvernarea la televizor practicată şi de actuala putere şi decuplarea factorului politic de economia reală îşi arată acum roadele, iar oalele sparte sunt plătite de contribuabili pentru că necolectarea la buget a sumelor anticipate a condus la noi valuri de taxe şi impozite.

    Guvernul Ponta 2 ratează astfel încă din primul an – după cum indică execuţia bugetului general consolidat pentru ianuarie – decembrie 2013, publicată marţi-seară de Ministerul Finan­ţelor – propria ţintă de venituri avută în vedere la fundamentarea legii bugetului pe 2013, care prevedea un grad de colectare a veniturilor de 33,6% din PIB, adică mai mult cu 2,5 miliarde de euro decât a reuşit să strângă până la urmă.

    O a doua ratare în politica bugetară este dată de faptul că, deşi unele taxe au fost majorate în două valuri în 2013 (taxe suplimentare în sistemul energetic şi în agricultură la începutul anului şi majorări de accize la unele produse şi articole de lux în a doua parte a anului), veniturile nominale nu au avansat decât cu 3,6% faţă de 2012, adică sub inflaţia medie de anul trecut de 4%.”
    http://www.zf.ro/zf-24/romania-a-pierdut-anul-trecut-venituri-de-2-3-mld-euro-la-buget-11989281

    Dar dl Dragnea NU l-a anchetat pe dl Ponta in 2014, NU l-a acuzat de incompetenta !
    Manipulare si un risc urias pentru Romania!

  9. Adevarul trebuie spus pana la capat, nu cu jumatati de masura si manipulari. Din cele 7 mld euro au fost mare parte rambursari pt proiectele din vechiul ex financiar 2007-2013, care s-a inchis la 31 dec 2015. Tehnocratii au avut de lucru in 2016 sa proceseze si sa plateasca ultimele Cereri de Rambursare (finale), de la beneficiari, depuse pana in 15 feb 2016, sa stranga sumele plstite de stat ca rambursari in 2015 si 2016 la beneficiari si sa le ceara de la Comisie. Adica partea cea mai usoara, finalul procesului.
    La banii primiti cu titlu de rambursare se adauga prefinatarea/avansul pt noul exercitiu, pt care tehnocratii nu au trebuit sa faca nimic, s-a virat, pur si simplu, in conturile statului, de la Comisie pt programele operationale aprobate (toate) in 2015. Ce au muncit tehnocratii ar trebui sa vedem in 2017, 2018. Portofoliul de proiecte este insa fff anemic, tare imi e ca in 2017 o sa plateasca la ele cel mult prefinantarea din conturi si cam atat.

    PS: observati ca se si recunoaste in raport: banii intrati in 2016 au intrat IN Romania, NU in Bugetul de Stat. De ce? Pentru ca cei aferenti vechiului exercitiu financiar reprezinta plati facute de stat cu titlu de rambursare beneficiarilor privati si publici de proiecte, pt care AM-urile s-au imprumutat de la MFE in 2015 si 2016 (s-a folosit un „buffer” din banii proveniti din privatizari in acest scop) si practic mai tot ce a rambursat Comisia statului in 2016 pentru vechiul exercitiu financiar a trebuit returnat catre MFP, pt a reintregi acele fonduri (rezerve). La fel, avansul pt noul exercitiu financiar „sta” cuminte in conturile BNR (sau Trezoreriei) si „asteapta” sa fie consumat ca prefinantari si rambursari la proiectele aflate in implementare. Cum spuneam, aceastea nu prea sunt- sunt doar putin peste 200 la POC , 0 la POCU, cam 5 la POAT, vreo 56 la POCA, iar din cele mari de la POIM de abia in nov au inceput sa „curga” aprobari de la Comisie pt fazate (ultima stire de acum 2 zile pt 11 proiecte de 500 mil euro total, tot fazate). Deci stocul de proiecte aflate acum in implementare este anemic- cel putin cred ca nu e nici 10 % din cate ar trebui sa fie in implementare, daca ne uitam comparativ la 2014 si 2015. Totusi, apropos de ce a intrat in Romania, chiar daca nu au ajuns la BS, ci la beneficiari, tot e o mare realizare, pt ca ei au intrat ulterior in investitii, consum, etc..adica au ‘miscat’ mai departe angrenaje economice, iar statul, in 2014, 2015 si 2016 a incasat din ele contributii CAS, CASS, impozite, TVA, accize, apoi din ce a ramas cei din proiecte au platit mai departe produse si servicii, deci iar TVa, accize, samd. Deci, au ajuns multi bani indirect la BS.

  10. Dle autor, știți foarte bine că finanțarea unui proiect european are două faze:
    1) Depunerea proiectului, evaluarea lui și semnarea…. poate dura câteva luni, poate un an. Acesta ar fi momentul în care se contabilitează „reușita”. Poate dura de la câteva luni la un an.

    2) Executarea proiectului, coplată, depunere cereri de rambursări …. și intrarea banilor în cont. Această fază este dependentă de execuția proiectului dar și de tipul de program european. Nu sunt rare cazurile în care trece de un an.

    Ce vreau să spun este că monitorizând și adunând fluxul financiar de fonduri europene din anul 2016, practic adunați proiectele depuse în anii anteriori care au fost guvernați de PSD și Ponta.

    Nu vă mai lăudați cu proiectele altora. Eu atât am avut de spus.

  11. Din pacate nu reiese clar meritul guvernului Ciolos. Cred ca ar trebui raspuns la cateva intrebari, ca de ex:

    Cat din sumele atrase sunt rambursari din proiectele incepute in timpul lui Ciolos, cat Ponta si mai important cat a facut fiecare in termeni de cheltuieli de rambursat? Cat reprezinta banii pt proiecte publice si cat pt private – in ideea ca meritele unui guvern sunt pt proiectele publice? Pt proiectele private, ce a facut guvernul Ciolos fara de care nu se puteau primi fonduri UE?

    Si ce sunt apelurile astea? Inteleg ca sunt primul pas in obtinerea fondurilor, adica deschiderea liniei de finantare si de-abia apoi se pot depune proiecte – dar mi-e teama ca nu inteleg bine. Si n-am gasit nicaieri o explicatie clara.

    • Vad ca multi discuta de perioada 2014-2020. Situatia sta cam asa:

      -Guvernul Ponta-2 ani la dispozitie>2014 si 2015>>tradus ar fi cam asa: a reusit sa faca ceva de genul: va punem la dispozitie 1 miliard de euro. Depuneti proiecte sa luati banii. Si nu s-a semnat nici un contract adica un mare 0 (zero) barat in 2 ani.
      -Guvernul Ciolos-1 an>2016>>tradus ar fi cam asa:va punem la dispozitie 13 atentie 13 miliarde de euro depuneti proiecte sa semnati contracte . Si s-au semnat contracte pe 1.5 miliarde.

      Alte nelamuriri? Daca e sa o luam dupa logica asta ar iesi si mai nasol pt ponta asa ca nu mai aberati pe aici postacilor.

      1:13 si respectiv 0:1,5 miliarde. Mai e ceva de spus?

  12. Am o intrebare: din aceste fonduri atrase, cat reprezinta plati finale ( plati realizate dupa raportul de audit), cat plati intermediare si cat pt proiecte noi? Sa discutam aplicat despre aceste fonduri pt ca un ministru/ guvern performant nu se masoara in suma globala atrasa ci in apelul de proiecte lansat , apel de proiecte care intregeste apoi suma.. un guvern performant arata dupa procentul proiectelor admise la finantare si finalizate ( multe proiecte sunt abandonate si atunci banii trebuie recuperati si dati finantatorului )
    Va voi spune extrem de transant: ori ati scris acest articol in interesul de a manipula ori sunteti cu adevarat un necunoscator pus vremelnic intr-o functie!

  13. Un articol complet manipulator. Este o diferenta in plus fata de 2015 de 0.5 miliarde euro adica nimica toata in schimb pe Fondurile UE care intra in bugetul de stat e un minus de 3 miliarde EURO. Pe total eficienta in 2016 e mult mai slaba decat 2015 oricum ati manipula-o http://www.zf.ro/eveniment/guvernul-expertilor-bruxelles-luat-cei-putini-bani-uniunea-europeana-bugetul-2016-estimat-venituri-fonduri-ue-13-5-mld-lei-primit-final-dupa-primele-estimari-jur-4-4-mld-lei-adica-treime-suma-16057912

  14. Din ce știu eu în 2016 au fost doar accelerate deconturile finale pentru perioada 2007-2013 pentru a debloca începerea proiectelor pentru perioada 2014-2020. Cred că mult mai interesant ar fi fost să faceți o analiză a faptului că master-planul pentru infrastructură până în 2030 a fost aprobat . Asta e adevărata realizare. Înțeleg că un astfel de titlu oferă mai mult rating dar țin să cred că nu pentru rating se elaborează articolele pentru această platformă.
    Și da, faptul că în 2016 am avut specialiști la guvernare a fost extrem de benefic pentru statul român și cetățenii ei.

  15. Să te lauzi că ai luat bani fără să fi avut alt rol decît să-i primești (ciuciu proiecte!) e jenant!
    Au fost încasați bani pînă și dinainte de 2013, cînd NU CIOLOȘ ERA PREMIER!
    Ia vedeți ce scrie ÎN DOCMENTUL ORIGINAL în partea stîngă a tabelelor, pe care căd că le-a refăcut personagiul ca să se poată lăuda:

    http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget/reformabugetue/BFN30112016.pdf

    A. SUME PRIMITE DE LA BUGETUL UE din CFM (Cadrul financiar multianual) 2007-2013: 4.533,56 milioane euro / 2016. Dă-o dreaq de manipulare!

  16. Pacat ca meritele de necontestat ale guvernului Ciolos (mai ales ca, timpul de care a dispus a fost de numai 1 an…) au ramas, in mare parte, necunoscute publicului! Ar fi fost mai putin loc pentru Interpretari tendentioase, manipulatoare! Ar fi si in continuare mare nevoie de guvernanti corecti, onesti, responsabili, profesionisti, dedicati binelui general…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Dinu
Dragos Dinuhttp://contributors
Dragos Dinu a fost ministru al Fondurilor Europene în guvernul Dacian Cioloș. A lucrat ca secretar de stat în același minister și anterior a fost consultant internațional în reforma administrației publice în țări din Balcani și fosta URSS.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro