Home » Administratie »Cultura »Educatie » Citesti:

Comisia Națională de Arheologie și arheologia publică

Sorin Nemeti iunie 5, 2017 Administratie, Cultura, Educatie
2 comentarii 2,258 Vizualizari

Nu o să vorbesc azi decât despre câteva probleme ale arheologiei din România din perspectiva experienței de un an ca membru și vicepreședinte al Comisiei Naționale de Arheologie. Nu am pretenția că observațiile mele sunt general valabile, că diagnosticurile puse problemelor reperate sunt corecte și că sunt în măsură să propun soluții care să îmbunătățească în vreun fel haosul legislativ în care funcționăm sau o să ne permită să depășim blocajele care încearcă arheologia românească. Scopul propus este mai modest și intenția mea se traduce doar într-o încercare de a sistematiza nesfârșitele discuții din cadrul ședințelor și meselor rotunde din anul care a trecut.  Deci, despre modul în care arheologia este percepută public, dar și despre modul în care Comisia Națională de Arheologie este percepută în interiorul comunității arheologice.

Despre constituirea și legitimitatea comisiei

Ce nu pare să se înțeleagă printre colegii arheologi din țară, mai ales în rândurile celor mai tineri, este că organismul numit Comisia Națională Arheologică are doar un rol consultativ pe lângă Departamentul Patrimoniu Cultural al Ministerului Culturii și Identității Naționale. Comisia este numită de Minister în urma unor propuneri venite de la diverse instituții din țară, unități de învățământ superior, institute de cercetare și muzee. Cel care alege poate să accepte propunerile sau să le respingă, fără explicații. Această comisie s-a născut delegitimată și lipsită de autoritate de la început. Puțini dintre membri actuali au mai beneficiat de un mandat în comisia anterioară. Voci diverse au acuzat vârsta noilor membri, chipurile prea tineri pentru dificila misiune de a păstori arheologia românească. Chiar fără înțelepciunea bărbilor albe, trebuie remarcat că majoritatea membrilor comisiei au între 40 și 50 de ani și, în consecință, circa 20 de ani de experiență de teren. E adevărat că nu există experiența în birocrație a vechilor membri, care au beneficiat de acest statut câteva mandate însumând 10-15 sau mai mulți ani. Dar cum orice avers are și un revers, tinerețea și prospețimea se asociază cu lipsa de experiență, în timp ce prezența în comisie mulți ani la rând cu deprinderea anumitor practici nu neapărat potrivite pentru bunul mers al arheologiei românești.

Comisia a fost contestată prin memorii adresate Ministerului, în mediile on-line și în presă. Recunosc că am simțit un gust amar când împotriva comisiei și implicit și a persoanelor numite luate individual, deci și împotriva mea, au semnat colegi, unii pe care îi crezusem prieteni, alții cu care nu am avut nimic de împărțit niciodată, unii care nu mă cunoșteau deloc, alții foști studenți, chiar dintre cei pe care îi recomandasem personal să devină arheologi, adică să se înscrie în Registrul Arheologic Național. Atitudinea acestor colegi se explică parțial și prin lipsa de repere și ierarhii care afectează societatea românească în ansamblu, la toate nivelele ei. Ceva ne împiedică să îi apreciem corect pe ceilalți și să ne auto-apreciem. Toți suntem buni, toți merităm să fim în vârful scării profesionale și celălalt este prost, nepriceput, lipsit de orice calități. În domeniul arheologiei carențele acestea sunt pregnante: știința noastră este greu măsurabilă. Nu am auzit mulți arheologi să își laude colegii. Ba mai mult, remarca «cutare nu știe să sape» am surprins-o pe buzelor multora. Cine stabilește cine știe să sape? Comisia Națională Arheologică în nici un caz. Membrii ei pot cel mult să analizeze un dosar de specialist sau expert și să decidă dacă aplicanții îndeplinesc criteriile formale conținute în actul care reglează accesul în registru. Nu întotdeauna rezoluțiile comisiei sunt luate în considerare, dat fiind rolul ei strict consultativ.

În lipsa unei organizații profesionale a arheologilor din țară comisia este investită simbolic cu rolul de patron și păstor al arheologilor, poate și datorită prezenței în hotărârile de guvern după care funcționăm ca breaslă a atribuțiilor de control și coerciție (traduse concret în suspendarea pe o perioadă oarecare de timp a arheologilor care au încălcat procedurile sau deontologia profesională). Revin asupra problemei reglării accesului în Registrul Arheologic Național și controlului trecerii treptelor de specialitate (arheolog debutant, specialist și expert). Rolul comisiei este consultativ și controlul este doar teoretic pentru că în caz de contestație decizia îi aparține Ministerului, prin Departamentul Patrimoniu Cultural. Trierea arheologilor conform procedurilor de acces în registru se face cu dificultate în contextul legislației actuale. O cerință absurdă este ca arheologii debutanți să fie recomandați de un membru al Comisiei Naționale de Arheologie. Ori comisia are doar 21 de membri, care nu sunt repartizați uniform geografic.  Accesul spre treapta inferioară ar trebui facilitat și numărul de arheologi debutanți crescut față de media actuală. O măsură complementară ar fi înăsprirea criteriilor de acces spre treptele superioare, în special spre cea de expert. Ochiurile plasei actuale sunt prea largi și pot fi trucate de colegi a căror activitate se desfășoară preponderent pe teren și care nu împărtășesc cu noi toți rezultatele muncii lor prin publicații. Actuala procedură spune că un arheolog expert trebuie să fi publicat «o carte», fără precizări. Nu o carte de specialitate, nu o carte de unic autor, ci doar o carte. Un caz concret din anul 2016 a fost când un coleg a solicitat avansarea la categoria expert și  singurele lucrări publicate erau cataloage de expoziție cu mulți autori. E drept că  arată ca niște cărți, au coperți, ISBN-uri și tot ce e nevoie, dar, întreb, cum îl califică drept arheolog expert. Comisia Națională deArheoogie a respins respectivul dosar, dar contestația la Minister a fost soluționată în favoarea sa de către departamentul juridic și Departamentul Patrimoniu Cultural, trecându-se în  acest caz peste decizia comisiei consultate. Sunt cataloagele de expoziție o carte? Conform departamentului juridic al Ministerului, da. Alți colegi mai inventivi am văzut că publică câte un articol semnat de două sau trei persoane și poți găsi  în comisie trei dosare de specialist care conțin aceleași unsprezece articole semnate împreună. Adică cu unsprezece articole faci deodată trei specialiști, când fiecare în parte ar avea, de fapt, nevoie de unsprezece. Aceste exemple, cazuri concrete, nu indică decât modul în care niște criterii insuficient precizate pot fi driblate.

Despre funcționarea comisiei

Astfel, o comisie care își găsește cu greu direcția, o comisie percepută ca ilegitimă de mulți dintre colegi, o comisie ale cărei decizii sunt ignorate, nu poate funcționa corespunzător, ținând cont și de cadrul legislativ actual.

Care ar trebui să fie rolul principal al Comisiei Naționale de Aarheologie? Părerea mea este că cel al analizării și aprobării rapoartelor de cercetare arheologică preventivă în vederea aprobării sau respingerii propunerilor formulate de arheologii autori ai cercetării. Comisia se întâlnește o dată pe lună și întreb retoric: câte rapoarte ar trebui sa fie pe ordinea de zi? Câte cercetări preventive au loc în România într-o lună și sunt finalizate printr-un raport care trebuie supus atenției comisiei? În realitate, nu foarte multe. Zece, 15 rapoarte ar putea fi parcurse și discutate de membri comisiei în cele circa șase – șapte ore de ședință.

În realitate ordinea de zi este mult mai încărcată datorită introducerii documentației necesare pentru autorizarea cercetărilor arheologice preventive, supravegherilor arheologice, utilizării detectoarelor de metale, evaluărilor de teren etc. Este lăudabil faptul că Departamentul Patrimoniu Cultural solicită aprobarea comisiei pentru aprobarea autorizării și celor mai minuscule intervenții cu caracter arheologic din România. Asta sporește fără îndoială autoritatea și prestigiul comisiei. Comisia Națională de Arheologie trebuie, în fond, să analizeze proiectele de cercetare propuse de arheologii solicitanți, nu cererea de autorizație, nu coordonatele topo sau protocoalele de colaborare cu instituțiile muzeale. Această muncă birocratică, dublarea secretariatului Departamentului Patrimoniu Cultural, înghite mult din timpul care ar fi trebuit dedicat analizei și discutării rapoartelor de cercetare preventivă sau discutării problemelor cu adevărat importante ale arheologiei românești, oricare ar fi acestea. Și apoi, mă întreb: este necesar ca 21 de arheologi din toate colțurile țării să verifice documentația necesară pentru supravegherea arheologică a unei intervenții pentru un racord de gaz de patru metri din zona de protecție extinsă dintr-un oraș de provincie, de exemplu? Și cum ar trebui să arate un proiect științific de executare a unei cercetări arheologice preventive pentru construirea unui coteț de patru metri pătrați undeva aiurea prin țară? Sau de ce o simplă evaluare de teren, o periegheză, o plimbare pe dealuri, are nevoie de autorizație și de avizul comisiei naționale? De unde atâta preocupare a Comisiei Naționale de Aarheologie și a  ministerului să monitorizeze fiecare gest al arheologilor din țară? Am înțeles că în condițiile legii actuale orice descentralizare a controlului este imposibilă. Ministerul Culturii și Identității Naționale este singurul organism abilitat să emită autorizații, dar, după umila mea părere, o poate face prin instituțiile deconcertate, prin direcțiile județene de cultură. Ca o soluție de viitor, cred că s-ar putea introduce în Comisiile Zonale ale monumentelor câte un arheolog din fiecare județ. Astfel trei arheologi numiți de Minister, împreună cu arheologii angajați ai direcțiilor județene s-ar putea constitui într-o subcomisie care să discute proiectele științifice ale supravegherilor și evaluărilor de teren și să propună autorizarea (și funcționarii direcției județene de cultură chiar să emită o autorizație). Astfel comisia națională nu ar fi înecată cu mărunțișuri, iar Departamentul Patrimoniu Cultural de la Ministerul Culturii și Identității Naționale ar emite autorizațiile pentru cercetările preventive pe care le-ar monitoriza mai ușor și mai atent.

O altă problemă este ce anume se găsește în dosarul pentru autorizare pe masa comisiei. Doar actele depuse prin platforma ACERA, eventual protocolul de colaborare și coordonatele topo. Lipsește actul esențial care ți-ar permite să știi pe cine autorizezi de fapt. Pentru că arheologia privată este nu în afara legii, ci pe lângă lege, în România, unii colegi au căutat și au găsit soluții. Firme private mai mari sau mai mici încheie contractul cu beneficiarul pentru diagnostic sau chiar cercetare și asigură serviciile de logistică, topografie, înregistrare informatizată. Pentru că autorizația trebuie acordată unui arheolog angajat într-o instituție abilitată (muzeu, institut de cercetare, universitate) lucrările de cercetare efectivă sunt subcontractate de către firma privată unei instituții de stat. Titularii de autorizație sunt arheologi de la instituții abilitate dar în colective apar și arheologii angajați ai firmelor private, care în realitate desfășoară activitatea de cercetare în teren. Dar cum  lumea arheologică din România este mică și arheologii prea vorbăreți, mai ales la o bere, toți știm că autorizându-l pe unul îi dai de fapt altuia posibilitatea să își dezvolte bussines-ul. Știm și ne prefacem că nu știm, ascunzându-ne după pretextul că un contract nu este piesă la dosar. Eu personal nu mai doresc să girez prin semnătura mea arheologia gri și propun ca pentru autorizare să existe în dosar și contractele cu beneficiarii. Sau să se modifice OG 43/2000 în sensul liberalizării profesiei și să poată fi autorizați și arheologii angajați ai firmelor private.

Despre discuțiile din cadrul meselor rotunde.

O noutate în desfășurarea activității comisiei în anul care a trecut a fost deplasarea în diferite centre din țară, în scopul cunoașterii realităților arheologice locale și stabilirii contactului direct cu arheologii din respectivele regiuni ale țării. În timp ce în trecut ședințele comisiei s-au desfășurat exclusiv la București, în incinta Ministerului Culturii, la inițiativa președintelui comisiei,  unele au avut loc la Cluj-Napoca, Caransebeș și Iași. Întâlnirile comisie au fost completate cu trei mese rotunde pentru facilitatea dialogului cu comunitatea locală interesată de patrimoniu (arheologi, muzeografi, cadre didactice, funcționari ai Direcțiilor județene de cultură, ofițeri de poliție implicați în protecția patrimoniului).

Arheologii și monumentele

În întâlnirea de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca a  avut loc o masă rotundă cu tema Arheologie și restaurare. Tentația reconstrucției monumentelor, Cluj-Napoca, 28 octombrie 2016, la care au participat, pe lângă membrii comisiei, mai mulți specialiști locali din domeniul protecției patromoniului, inclusiv arhitecți (dar în număr redus). De remarcat a fost prezența doamnei secretar de stat, Oana Bogdan. De reținut câteva idei principale: tonul general al  vorbitorilor a fost cel al lamentației publice și blamării vinovaților anonimi, al deplângerii sorții triste a monumentelor care se distrug pentru că statul nu le protejează și nu le pune în valoare, datorită lipsei fondurilor și al interesului scăzut al autorităților locale. Pe de altă parte, așa cum am menționat, numărul arhitecților a fost redus, deși cu o zi înainte a existat o masă rotundă organizată de arhitecți, pe aceeași temă, unde, numărul arheologilor a fost redus. Situația este simptomatică pentru lipsa dialogului între aceste două grupuri profesionale, arhitecți și arheologi, care, totuși, se întâlnesc în zona cercetării, protecției, conservării, restaurării și punerii în valoare a monumentelor.

Revenind la relația arheologilor cu monumentele putem constata două atitudini perfect opuse: pe de o parte o nepăsare și o lipsă de responsabilitate vizavi de edificiile și zidurile descoperite și pe de altă parte o abandonare voioasă a acestora către autoritățile locale care prin proiecte megalomane doresc să facă parcuri arheologice kitsch. Oricine face cercetări arheologice într-un sit clasic sau medieval trebuie să fie conștient de la bun început că este aproape sigur că va descoperi structuri de zidărie și, în consecință, trebuie să aibă în vedere, dacă nu un proiect, cel puțin soluții pentru conservarea primară a acestor vestigii. Nu știu care sunt azi soluțiile dată fiind subfinanțarea domeniului: acoperirea cu pământ, conservarea in situ cu șape de ciment sau reconstrucția efectivă. Reconstrucția pare preferata autorităților locale care vor să-și facă în curtea proprie disneylanduri cu tematică antică pe care să le populeze cu reenactori și să crească astfel atractivitatea turistică a zonei. Pentru colegii arheologi care fac cercetări în siturile unde apar structuri de zidărie, vreau doar să le reamintesc că dezvelirea lor este făcută de noi și viitorul lor cade în responsabilitatea noastră. Nu le putem nici abandona naturii sălbatice, dar nici să le transformăm în monumente kitsch ale patriei. Trebuie dialogat cu autoritățile locale decidente și explicat de ce aceste monumente sunt valoroase așa cum sunt, de ce nu trebuie reconstruite așa cum au fost odinioară și înecate în butaforii.

Arheologii insuficienți

Cuocazia întâlnirii din 22 februarie 2017 de la Caransebeș, la Muzeul Etnografic și al Regimentelor de Graniță, a avut loc masa rotundă ți suntem? O inițiativă a Comisiei Naționale Arheologice pentru arheologia publică. Discuțiile s-au purtat în jurul răspunsului la întrebarea din titlu, adică dacă arheologii practicanți și înregistrați în Registrul Național al Arheologilor sunt suficienți pentru acoperirea nevoilor pieței deschise de nevoile arheologiei preventive. Am remarcat incapacitatea participanților de a discuta la subiect, structurat și cu sens, trăsătură care a caracterizat toate aceste trei mese rotunde și cred, din păcate, că este nota comună a întâlnirilor mai multor grupuri profesionale din România (nu doar a arheologilor). Fiecare se raportează strict la munca lui, la cazul lui particular și tinde să generalizeze plecând de aici. Astfel că nu se discută probleme, concepte și soluții, ci mai mult cazuistică de tipul «uite ce mi s-a întâmplat mie atunci…». O problemă conexă a fost cea atestării arheologilor și a înregistrării lor în registru. În opinia mea accesul debutanților ar trebui lărgit și evoluția ulterioară spre treptele de specialist și, mai ales, expert, condiționată de publicarea rezultatelor cercetărilor. Nu se mai poate să adunăm materiale în muzee și documentații de șantier în birouri, iar reglementările actuale ar trebui respectate și cei care nu își publică rezultatele cercetărilor în termen de cinci ani să își piardă dreptul de proprietate asupra materialelor. Niciunde în lume nu cred că există cutuma aceasta a dreptului de propietate etern al arheologului asupra bunurilor descoperite. La noi se ajunge la cazuri caraghioase în care arheologul are drepturi științifice până în momentul pensionării, chiar după pensionare și, mai mult, chiar le lasă moștenire urmașilor.

Cred, deci, că o soluție este lărgirea bazei piramidei arheologilor atestați,  și construirea, de fapt, a acestei piramide cu un raport de tip 3/2/1 între debutanți, specialiști și experți. Pentru aceasta nu este suficientă lărgirea bazei, ci și restricționarea accesului spre treptele superioare, iar condiționarea se poate face doar pe criterii științifice. Prezența pe șantier este importantă, decisivă pentru arheologul de teren, dar acesta trebuie să facă și dovada că înțelege ceea ce excavează. Un arheolog care nu-și înțelege propria săpătură și nu o traduce celorlalți colegi printr-o publicație științifică, nu este specialist și cu atât mai puțin expert, indiferent câte mii de ore de șantier a acumulat.

Dosarul și criteriile cantitative sunt insuficiente și aceste criterii se pot eluda, după cum am exemplificat mai sus. Eu propun ca pentru accesul la categoria expert candidatul să prezinte un studiu extins al unei săpături proprii într-un dosar (nu neapărat publicat, ca un portofoliu de lucrări pentru arhitecți) și apoi, același raport, să îl susțină public în fața Comisiei Naționale de Aarheologie. Astfel, vom restrânge numărul experților făcuți  experți cu «o carte».

Arheologii și patrimoniul neînregistrat

Cea mai recentă dintre aceste întâlniri a fost cea de la Iași din 28 aprilie 2017, la Universitatea Al. I. Cuza și Institutul de Arheologie Iași al Academiei Române. Aici a avut loc o masă rotundă cu tema Arheologia în spațiul est-carpatic. O analiză SWOT necesară: zona Moldovei în circuitul arheologic național și european. Cumva discuția a fost generată de faptul constatat, în momentul eliberării autorizațiilor pentru cercetări arheologice sistematice și preventive, că prezența arheologilor din Moldova este destul de rarefiată în peisajul arheologic național. De unde vine această reținere a comunității arheologice din Moldova? De ce sunt atât de puține cercetări sistematice care să aplice pentru finanțare la Ministerul Culturii și Identității Naționale? Din intervențiile participanților, multe off topic, am reținut ideea principală că patrimoniul arheologic din județele Moldovei este slab reperat și repertoriat. Aceasta antrenează, ca primă consecință, absența supravegherilor arheologice pentru lucrări de intervenție în sol sau a  cercetărilor arheologice  preventive. Siturile nefiind reperate și protejate prin includerea in Lista Monumentelor Istorice și Repertoriul Aarheologic Național, direcțiile județene pentru cultură și Comisiile Zonale ale Monumentelor Istorice nu au instrumente pentru protejarea sau cercetarea lor preventivă. O consecință secundară este scăderea ponderii activității de teren a arheologilor. Evident că problema nu este atât de simplă precum am schițat-o eu aici: lipsa săpăturilor se datorează și nerespectării legilor privind protecția patrimoniului de către beneficiari, incapacității poliției de patrimoniu de a monitoriza și sancționa toate aceste nereguli, poate și letargiei și lipsei de implicare a unor membri ai comunității arheologice.

Concluzii

Am făcut acest rezumat al excursiilor Comisiei Naționale de Arheologie și a meselor rotunde asociate pentru a arăta, pe de o parte, cum s-a deschis această comisie tînără și deligitimată, spre publicul restrâns al comunității arheologilor și celor interesați de protecția patrimoniului.

Cea mai importantă concluzie care reiese din toate aceste dezbateri este că legislația de profil este depășită în momentul de față, atât «legea organică» după care funcționăm, adică OG 43 din 2000 cît și  celelalte regulamente și proceduri.

De ce în alte domenii legile se pot schimba, ajusta, adapta la situațiile concrete și în arheologie nu? În anul 2000 nu exista nevoia de azi a societății pentru arheologie preventivă. Nu se cereau sute de autorizații pe lună. În contextul dezvoltării în progresie a cercetărilor preventive reflexul statului centralizat a fost să controleze cât mai bine și s-a intrat într-o logică totalitară care a condus la o birocratizare excesivă. O propoziție aflată pe buzele tuturor este că trebuie simplificată procedura de autorizare, fără să poată cineva propune o soluție mulțumitoare. «Rezolvarea autorizării» trebuie făcută fără amatorism și grabă. Cred că arheologii trebuie să se așeze la masă cu juriștii și să găsească o formulă de amendare a OG 43 din 2000 care să se acorde cu legislația existentă, dar și cu nevoile reale ale meseriei noastre. Legile în România nu pot să anticipeze dezvoltările sociale, dar măcar să reglementeze din urmă,  să se acorde retrospectiv cu evoluția. Concluzia mea este că noi avem o lege de ieri, pentru o arheologie de azi. Știu că este o platitudine, că am descoperit că iarba e verde, dar acum trebuie luate măsuri pentru a face ca lucrurile să funcționeze.

NOTA ____________________


[1] Dare de seamă prezentată la masa rotundă Protejarea patrimoniului arheologic între discurs și practică. Unde suntem în materie de legislație?, din cadrul Sesiunii Naționale de Rapoarte Arheologice, ediția 51,  București, 26 mai 2017.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Florela Vasilescu spune:

    Pentru că am fost implicată în unele din chestiunile prezentate în articol, voi face și eu câteva observații:
    - Actuala Comisie Națională de Arheologie nu a fost contestată din cauza tinereții (dl. Piso are peste 70 totuși) și a prezumtivei lipse de experiență. Așa cum nimeni nu a spus că vechile comisii erau perfecte. A fost și este contestat doar modul de numire (și a celor vechi, dar măcar înainte s-a mai păstrat un simulacru de consultare publică), conflictul de interese – că în ce lume normală cine face lista se trece și el pe ea? Cât despre o pricepere birocratică nu tocmai fastă a vechilor membri, spre deosebire de o puritate absolută în cunoașterea potențialelor șmecherii a noilor membri, nu am a comenta decât faptul că vorbim de o cunoaștere a unor proceduri administrative și a unor realități din alte domenii , cunoaștere care lipsește și a lipsit, nu doar membrilor CNA ci și chiar funcționarilor ministerului. Oricum, în general, necunoașterea legilor nu este în sine o virtute, cred.
    - Memoriile și contestațiile nu s-au referit la persoane. Cunosc majoritatea arheologilor din noua CNA, cu unii am avut discuții mai lungi și relații de amiciție mai apropiate și sunt mulți pe care îi apreciez profesional. Deci nu, nu a fost niciun atac la persoană, nimeni nu i-a contestat nici pe Sorin Nemeti, nici pe Ovidiu Țentea nici pe oricare dintre cei 21 din punct de vedere profesional, a fost și este contestată numirea acestei comisii, fără transparență, fără a se respecta nici măcar de formă vreun principiu din cele pe care de altfel le clamăm ca fiind corecte și democratice. Deci fără victimizări, fără atacuri la persoană și fără impresia falsă că ar exista oameni dezinformați sau că invidia profesională i-a făcut pe mulți să reacționeze, actuala Comisie Națională de Arheologie rămâne una ilegitimă și numită ilegal, iar aceste fapte sper că vor fi demonstrate în final în justiție.
    - Subiectul meu favorit rămâne însă arheologia privată sau “arheologia gri” așa cum plastic se exprimă autorul. În primul rând OG 43/2000 dădea un termen de 6 luni pentru aprobarea unei metodologii de acreditare a instituțiilor privind cercetarea arheologică. Au trecut doar 17 ani și aproape 6 luni de atunci, iar acum 2 ani vechea comisie a respins fără să discute o propunere de metodologie pentru acreditarea tuturor – și muzee și firme și universități și oricine s-ar mai fi dorit pe “piața ” asta. Dar până se va ajunge acolo, nu este ilegal că sunt firme care completează ceea ce un muzeu nu poate face, că până la urmă asigurăm salarii (mici și pentru 2-3 luni și uneori doar teoretice, pentru că beneficiarii uită să ne mai plătească uneori) unor arheologi tineri pentru care porțile muzeelor sunt închise, că încercăm să supraviețuim cu toată concurența neloială (pentru că un muzeu este finanțat de stat, noi ne luăm doar banii pe care îi producem, iar ANAF nu ne iartă). Iar pentru a nu mai exista suspiciuni referitoare la munca noastră în arheologia contractuală, mai propun o dată ministerului (iar autorul poate să ceară oficial departamentului de specialitate) publicarea tuturor rapoartelor de cercetare preventivă începând cu 2011, pentru că nu mi-e rușine deloc de săpăturile la care am participat și atunci nici Sorin Nemeti nu ar mai avea “dileme morale” în a semna aprobarea unor autorizații pe care apar arheologi din firme. Deci, atâta timp cât statul – adică Ministerul Culturii, Comisia Națională de Arheologie și departamentul de specialitate refuză să ne acrediteze, încălcând de altfel și directiva 7 a Comisiei Europene, funcționăm și noi în limitele permise de lege și nu este vina noastră. Și nu, chiar nu există vreo diferență între profesionalismul și pregătirea unui arheolog angajat în firmă față de un arheolog de la stat. Diferența ține doar de noroc, dar ce vină avem noi că nu vrem nici casieri la Auchan să ne facem, nici să fim asistați social și nici nu am avut talentul să cărăm geanta nimănui?
    - Referitor la același subiect, necunoașterea procedurilor administrative se vede și în dorința de a trimite copii după contracte în cazul cercetărilor preventive. Cum ar putea avea dreptul o comisie consultativă să vadă contracte comerciale, cum ar avea pregătirea să le judece? Și ce anume dintr-un contract comercial ar fi dubios/ilegal/de neutorizat etc? Dar se pare că suntem toți o adunare de procurori wanna be și se merge în continuare pe principiul că procedura de autorizare reprezintă demonstrarea nevinovăției și a intențiilor curate ale arheologului, el fiind prezumat a priori vinovat și infractor, în momentul în care cere autorizația.
    - Și ca să spun și câteva lucruri bune – sunt total de acord cu simplificarea procedurii de autorizare (dar pentru asta ar trebui respectată doar legea, nu modificată, dar, așa cum am spus, pot să înțeleg că membrii actualei comisii nu au cele mai bune capacități administrative), pentru că oricum totul se judecă doar extrem de formal (și în termenii pe care i-am expus mai sus – adică un solicitant este oricum vinovat, iar comisia trebuie să îi găsească doar motivul pentru a-l refuza) și s-a pierdut scopul inițial al autorizării. Dar mai ales sunt de acord că acreditarea arheologilor – mai ales la categoriile de specialist și expert – a devenit o formalitate și mai mult un concurs între cei care se recomandă și nu se supără unii pe alții. Dar evident, pentru a fi un demers credibil, ar trebui mai întâi făcută reacreditarea pentru toți cei ce sunt astăzi experți, în special membrii CNA, cu publicarea dosarelor acestora, pentru că în târg s-a auzit și de cataloage de expoziții pe care s-au făcut experți exact colegii autorului și de articole cu zeci de semnături (ținând cont că trăim în 2017, cred că este normală cercetarea în echipă, dar dacă asemenea exigențe s-ar cere de acum încolo, ar trebui verificați toți, dacă vrem să fim corecți).
    - Cât despre mobilitatea noii CNA, despre mesele rotunde și despre deschiderea către public a unei comisii numite în disprețul aceluiași public, nu am ce spun până nu voi vedea măcar un rezultat, măcar un ordin de ministru modificat în favoarea arheologiei și a arheologilor, măcar un rezultat concret în cazul unui sit distrus, o luare de poziție fără compromisuri. Că la identificat problemele toți suntem buni, dar unii dintre noi ajung uneori în poziția în care le-ar putea rezolva măcar în parte și totuși nu o fac.

  2. Sorin Cociș spune:

    Până când arheologii nu vor avea o asociație profesională serioasă poate fii oricine în Comisia Nationala de Arheologie problemele breslei noastre nu se vor rezolva.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Sorin Nemeti


Sorin Nemeti

Conferențiar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Istorie Antică și Arheologie. - Arheolog expert, înscris î... Citeste mai departe


Bucharest Science Festival 2017

Bucharest Science Festival 2017, 27 septembrie - 1 octombrie

Cateva dintre evenimente:
  • Exploratorii frontierelor Cosmice - Conferința susținută de Prof.l Mark McCaughrean, Senior Advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene
  • Food Evolution - Cum decidem cum să ne hrănim? - vizionarea documentarului Food Evolution + o discuţie prin Skype cu scenaristul şi producătorul lui, Trace Sheehan
  • Atelierele de chimie Kids' Lab
  • Atelierele GeneEd - ateliere practice de extragere a ADN-ului
  • Noaptea Cercetatorilor de la Muzeul Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" si de la Muzeul National de Geologie

Pentru detalii despre programul complet al festivalului și rezervări vă invităm să vizitați siteul www.BucharestScienceFestival.ro.

E randul tau

Foarte bun si foarte necesar articol. Practic o schita de istorie economica a romaniei, care incearc...

de: Rares Benga

la "Unde sunt fabricile lui Ceausescu?"

Cauta articole

septembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)