vineri, martie 29, 2024

Adevăr, dreptate, echitate, justiție sau o simplă idee despre civilizație și democrație

Motto:

Ce este strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi trecut la număr.

Ecleziastul, I.15

După mai mult de patruzeci de ani de comunism, în care mai multe generații au trăit neputința libertății în fața arbitrariului, sfârșitul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu promitea să aducă zorii unei noi speranțe. Pentru ca acest lucru să fie posibil, întregul eșafodaj care l-a făcut posibil pe dictator, adică comunismul și partidul unic, trebuia pulverizat în neantul istoriei. Un mileniu de pace, libertate și domnie a legii ar fi trebuit să se aștearnă în România.

Nu s-a întâmplat așa, dar nici povestea libertății nu a luat sfârșit. De fapt, ea se scrie și se spune în continuare, are personaje negative și personaje pozitive și o intrigă pasionantă, refuzând să încremenească într-o scenă anistorică ce să întrupeze fie Raiul pe pământ, fie un infern oarecare. Cu tineri educați și pasionați care desenează curcubee, cu cerșetori și familii împărțite între țară și locuri de muncă la mii de kilometri, cu biserici pline de enoriași și un Parlament în care majoritățile par să se întrunească doar pentru a vota legi strâmbe, România merge înainte și își scrie povestea.

De la București încă mulți continuă să vadă în America un reper al vieții libere, al poveștilor de succes, în ciuda faptului că administrația președintelui Trump pune la încercare democrația și în această țară. Dar cetățenii Statele Unite și-au construit o societate a libertății după ce au experimentat provocări majore timp de sute de ani, pentru că, la ei acasă, femeile și bărbații americani au rezistat dârz și au optat mereu, cu cerbicie, pentru libertate, piață liberă și domnia legii.

Această poveste despre democrația din Statele Unite este rostită mereu și mereu și cu toții știm că nu are rost să o idealizăm, pentru că nu este perfectă, dar este cea mai uluitoare poveste despre democrație și libertate pe care o putem spune, fiindcă a rezistat și continuă să reziste, să fie scrisă, oferind un exemplu inclusiv continentului mamă al acestei noi Americi, adică Europei, care este și casa noastră comună.

Anul 2017, în care coaliția de guvernare nou instalată în Parlament și-a propus să rescrie legile justiției, a adus în România vești proaste pentru marea majoritate a cetățenilor săi, preocupați – pe bună dreptate – că țara ar putea derapa din nou către obiceiuri ale trecutului în care domnia legii era doar un deziderat. Mulți dintre cei care au crezut că vremuri pe care le credeam uitate, peste care flutură încă zâmbetul de rău augur al lui Ion Iliescu, nu s-ar mai putea întoarce după integrarea țării în organizații ale țărilor democratice cum sunt NATO și Uniunea Europeană, au avut un șoc când au constatat că trecutul trăiește în personaje cum sunt Dragnea, Tăriceanu și acoliții lor.

Femei și bărbați din România s-au ridicat în apărarea redutei justiției, zeița legată la ochi, cerând în piețe, în adunări care nu au încetat nici astăzi să aibă loc, ca politicienii să nu amestece propriile interese în mașinăria de vot a Parlamentului, pentru a extrage de acolo legi viciate, care să protejeze infractorii și arbitrariul. În schimb, conducătorii coaliției de guvernare au inventat povestea statului paralel, cel care ar fi pus sub control instituțiile, inclusiv justiția, pe care le-ar folosi pentru a influența decizia politică.

Plonjând pe tărâmul acestor dileme cu scopul de a le desluși, am să construiesc la rândul meu o poveste ajutătoare despre justiția din America, folosind ca exemplu istoria unui infractor cu principii, care a dat bărbătește și cu încredere piept cu justiția din Statele Unite, deși era femeie, și a primit dreptate. O dreptate care a însemnat totuși o condamnare, pe care a acceptat-o, pentru că era o sentință corectă, etică, just administrată de un judecător american.

Povestea o găsiți în cartea ”Molly’s Game: From Hollywood’s Elite to Wall Street’s Billionaire Boys Club, My High-Stakes Adventure in the World of Underground Poker”[1] și, pentru că a fost de curând ecranizată, o puteți viziona la cinematograf și în România, sub numele ”Jocuri Secrete”.[2] Intenția mea nu este aceea de a (re)povesti subiectul cărții autobiografice a lui Molly Bloom, ci de a extrage câteva caracteristici ale modului în care justiția americană face dreptate, pentru a înțelege cum ar trebui să ajungă justiția să facă dreptate și în România: etic și civilizat, în virtutea adevărului, dar și în folosul societății.

Molly Bloom cea reală a intrat în atenția FBI și a Procuraturii după un an în care aceștia anchetau o rețea de criminalitate organizată formată din ruși de etnie evreiască, care dezvoltau afaceri ilegale pe teritoriul SUA. Molly Bloom organiza jocuri de noroc, adică partide de poker privat, în mod legal (plătea taxe și nu percepea comision), la care, la un moment dat, a invitat și mafioți ruși.

În acel moment, Molly a intrat în atenția FBI, dar agenții federali au inclus-o în anchetă ca parte a rețelei criminale și pentru că au făcut o eroare majoră de interpretare (așa cum se mai întâmplă, chiar dacă agenții sunt profesioniști de calitate), în sensul că cel puțin unul din mafioții ruși când rostea cuvântul ”molly”, și nu o făcea rar, nu se referea neapărat la o persoană – adică la Molly Bloom – ci și la denumirea uzuală a unei categorii de substanțe stupefiante, pe care le consuma.

După încă doi ani de anchete, timp în care Molly Bloom fusese nevoită să renunțe la organizarea de jocuri de poker pentru simplul fapt că a refuzat să plătească taxă de protecție altor mafioți, care se oferiseră să-i recupereze datoriile de la jucătorii care nu-și onorau datoriile, FBI și Procuratura ajunseseră cu ancheta într-un punct mort. În acel moment, au decis să opereze arestări, bazându-se pe probatoriul deja existent (mai ales interceptări de convorbiri telefonice), dar și pe posibila mărturie incriminatorie a lui Molly Bloom.

Așadar, FBI și Procuratura au plusat – la cacealma, cum s-ar spune – și au reținut-o și pe Molly Bloom, după doi ani în care renunțase să mai organizeze jocuri de noroc, iar acuzația adusă a fost aceea că, în ultimele șase luni în care mai făcuse acest lucru, forțată de faptul că unii jucători nu-și onoraseră datoriile (iar datoriile se ridicau la peste 2 milioane de dolari), a perceput comision, pentru ca ”banca” să nu dea faliment.

Pornind de la acest cap de acuzare, FBI a arestat-o folosind – la fel ca în România ultimilor ani – agenți înarmați în număr mare, cătușe, precum și alte procedee prin care să o intimideze pe Molly Bloom: i-au confiscat toți banii din conturi, IRS[3] i-a calculat și dobânzi și penalități și i-au oferit un termen de 48 de ore pentru a-și găsi un avocat, înainte de audiere, știind foarte bine că, în lipsa banilor, nu-și va permite să angajeze un avocat capabil profesional să o apere etc.

Ceea ce sperau cei de la FBI și Procuratură era ca Molly Bloom, pusă în fața unei condamnări grele în raport cu infracțiunea care-i era imputată, să accepte o înțelegere cu anchetatorii și, prin declarațiile și probele pe care le putea produce în favoarea acuzării, să ajute consistent la condamnarea unor infractori periculoși. Este de precizat faptul că Molly Bloom își publicase cartea înainte de a fi arestată, dar refuzase și propunerea editorului de a divulga numele jucătorilor de poker care participaseră la întâlnirile pe care ea le organizase[4]; ori anchetatorii sperau, cu temei, că sub presiunea anchetei, ea putea produce probe consistente – nume, sume de bani, mesaje telefonice, mail-uri, conturi etc. – care nu doar să contribuie la arestarea mafioților ruși, dar și să extindă lista celor ce ar mai fi putut fi anchetați și acuzați (unii fiind influenți oameni politici).

Orice asemănare cu unele anchete ale parchetelor specializate din România nu este întâmplătoare; altfel spus, nici DNA și nici DIICOT nu au inventat roata atunci când au decis, în anchetele lor, să pusă sub presiune anumiți învinuiți, pentru a-i determina să coopereze în administrarea unui probatoriu cât mai consistent, care să susțină obținerea de condamnări și să permită recuperarea unui prejudicii importante.

Dacă este să ne întoarcem la cazul Molly Bloom, FBI și Procuratura au eșuat în a ajunge la o înțelegere cu cea pe care au inculpat-o, pentru că aceasta a refuzat să încalce promisiunea de onoare pe care o făcuse jucătorilor de poker care au participat la jocurile organizate de ea, de a le păstra numele confidențiale, chiar și cu riscul condamnării la 42 de luni de închisoare, așa cum cereau anchetatorii. Așa că, sub temeiul unei agravante, anchetatorii au adăugat și infracțiunea legată de facilitarea spălării de bani pentru organizațiile criminale. Proba pentru această infracțiune ar fi fost refuzul său de a depune mărturie în defavoarea mafioților ruși.

Ceea ce este cel mai interesant la acest caz, dincolo de faptul că Molly Bloom a reușit să obțină serviciile unui avocat serios și profesionist, care a acceptat să o reprezinte pe datorie, a fost prestația judecătorului. Judecătorul nu a marșat în favoarea anchetatorilor și nu a pedepsit-o pe inculpată pentru că a refuzat să facă o înțelegere cu anchetatorii; nu, i-a oferit acesteia șanse egale în raport cu avocații statului, plecând de la premisa că FBI ar fi trebuit să depună eforturi mai consistente în a-și construi probatoriul.

Cu alte cuvinte, judecătorul a refuzat să facă jocul anchetatorilor, constatând că Molly Bloom, ca cetățean american liber, nu trebuie pedepsită pentru că are principii, ci doar pentru infracțiunea dovedită: perceperea de comision la un joc de noroc pe care l-a organizat. Judecătorul a administrat justiția fără a considera că statul și agenții săi ar trebui avantajați, încurajați în a nesocoti drepturile unui cetățean simplu, fie el și infractor, care apoi să fie pedepsit exemplar pentru că și-a respectat principiile și a avut încredere în justiția oarbă.

Aici povestea americană se desparte de cea din România. În România, un general al Serviciului Român de Informații a afirmat, într-un interviu, că instituția în care activează nu oferă doar sprijin tehnic parchetelor specializate, ci își menține ”interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”.[5] După ce a oferit acest interviu, care a dat frisoane unei anumite părți a societății[6], interesată de corecta administrare a justiției, oficialul în cauză nu și-a prezentat demisia, rezinstând în Serviciu chiar și după plecarea șefilor săi din acel moment: George Maior și Florian Coldea.

Până la un punct, faptul că anumite cauze penale, foarte grave și extrem de toxice pentru sociatate, sunt investigate și monitorizate de parchetele specializate cu tot sprijinul pe care îl pot avea, este absolut logic, în interesul societății, și ar trebui să fie și cât se poate de legal. În România acest lucru nu mai este posibil. În România situația menționată de generalul respectiv nu s-a soluționat prin demisia celui care a făcut o declarație aberantă, care nega independența judecătorilor în administrarea actului de justiție, ci emiterea de noi norme de drept și prin modificarea legii de către Curtea Constituțională (în anul 2015) și în Parlament (în anul 2017).

În România infractorii, dovediți sau încă nedovediți, au folosit afirmațiile generalului SRI pentru a demantela forța anchetelor procuraturii, mai întâi decuplând efectiv posibilitatea serviciilor secrete de a acorda sprijinul tehnic necesar pentru probarea unor fapte infracționale grave, apoi prin amânarea la nesfârșit a legiferării unor modificări ale legii securității naționale, pentru a completa gama de infracțiuni grave la adresa statului cu infracțiuni cum sunt cele de corupție și, mai nou, prin modificarea legilor justiției și proiectata modificare a pachetului de legi penale, astfel încât infractorii să nu mai poată fi dovediți. În sine, chiar și un astfel de act sabotează securitatea națională, demolând unul din pilonii statalității.

În ciuda ditirambilor cântați de Tudorel Toader – care, incredibil, este cadru didactic universitar, doctor în drept și conducător de doctorate – soluția administrării civilizate a justiției în România, garanția apărării intereselor cetățeanului și a echilibrelor sociale, nu constă în modificarea legilor justiției după bunul plac al penalilor. Soluția constă în încurajarea independenței și profesionalismului judecătorilor.

Judecătorul în România trebuie să fie în sine un om civilizat, o persoană integră, un om de cultură, un om cu valori care să știe să aprecieze valorile (pozitive, în termeni civilizaționali, ale) altor concetățeni, să fie capabil să cunoască și să respecte adevărul. Desigur, o astfel de persoană este, prin educație și caracter, ca set de valori, opusă a tot ceea ce cunosc sau sunt ei înșiși oameni politici de tipul lui Dragnea, Tăriceanu și, din păcate, chiar și Tudorel Toader.

Vestea bună pentru unii ca Dragnea, Tăriceanu sau Toader – de care nu par să poată fi conștienți -, este aceea că un stat care are judecători de valoare, independenți și care administrează civilizat justiția, cu dreptate, le oferă și lor personal garanția că niciodată nu vor putea fi condamnați pe nedrept, dar și că nu vor avea a se teme în țara lor că pot ieși pe stradă fără gărzi de corp. Un astfel de stat nu se va teme nici să ofere procurorilor toată puterea și autoritatea de care vor avea nevoie pentru a dovedi încălcarea legilor și nu va interzice parchetelor colaborarea cu serviciile secrete.

Până la urmă de ce avem servicii secrete, dacă nu pentru ca ele să lucreze în interesul menținerii domniei legii și apărării ordinii de drept? Iar în exercițiul prevenirii infracțiunilor grave, care pun în pericol securitatea națiunii, cum pot fi aceste servicii eficiente, dacă le este de facto și pe alocuri de iure inhibată cooperarea firească cu procurorii?

Să facem un exercițiu de imaginație și să încercăm să punem cazul Molly Bloom mai întâi în contextul justiției în viziunea generalului Dumitru Dumbravă și apoi în cel al justiției așa cum o vede Tudorel Toader și sponsorii săi politici. În primul caz, Molly Bloom nu ar fi putut găsi un judecător integru care să o condamne doar pentru infracțiunea de care era responsabilă, ci doar judecători dispuși – ca să fie bine – să o condamne la 42 de luni în închisoare, așa cum ceruseră anchetatorii.

În al doilea caz, dacă scăpa cu viață după refuzul de a colabora cu mafioții americani care i-au cerut taxă de protecție (și care puteau ușor să-i ia viața, doar nu riscau mai nimic în fața anchetatorilor, ce ar fi putut cu greu să strângă probe ale infracțiunii de omor, conform modificărilor ce se vor aduse codurilor penale), atunci nu ar mai fi avut de ce să se mai teamă: după doi ani, anchetatorii nu ar mai fi putut să o aresteze și să o ancheteze.

NOTE_______________________


[1] https://www.amazon.com/Mollys-Game-Billionaire-High-Stakes-Underground/dp/0062213075

[2] https://en.wikipedia.org/wiki/Molly%27s_Game

[3] Fiscul american

[4] Molly Bloom nu poate fi, astfel, acuzată nici de lăcomie. Prin gestul său a renunțat la un avans de 1,5 milioane de dolari de la editură. Pentru că nu a pomenit nume în cartea sa, editura i-a plătit doar 35 de mii de dolari

[5] http://evz.ro/csm-cere-inspectiei-judiciare-sa-verifice-daca-independenta-justitiei-a-fost-afectata-de-sri.html

[6] Este vorba aici de acea categorie de cetățeni care este cu adevărat preocupată de independența justiției și a autonomiei instanțelor în actul de administrare a judecății fără interferențe din afară, indiferent de miza unui proces sau al altuia.

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Interventia energica a conducerii SRI prin care a fost eradicat sistemul ”protocoalelor” de colaborare cu mai toata lumea ar fi o dovada destul de clara ca treaba nu era deloc in regula. Nici DNA ul – altminteri foarte vocal cand este rost de acuzat presiuni politice – nu a zis PAS si s-a reorientat rapid spre alta schema de asezare a microfoanelor. Judecatorii au apludat si ei in unanimitate, desi s-ar putea sa fi fost si o exceptie. Prin urmare , exceptand traditionala opinie separata a doamnei Stanciu , articolul Dvs este prima luare publica de pozitie care deplange renuntarea la stransa colaborare dintre procurori si agent in anchetele de drept comun. Nici chiar repovestita de Dvs istoria lui Molly Bloom nu ofera vreun argument pentru ceea ce sustineti in final. In povestea americana apar procurori si politisti (FBI = politisti federali) , nu agenti secreti , dar chiar si asa se comit abuzuri pe care JUDECATORUL le tempereaza. Si in povestea romaneasca apare JUDECATORUL care combate abuzul. Cel mai reprezentativ ar fi Daniel Morar , in prezent CCR, in trecut DNA, adica familiarizat cu hatisurile , dar si scolit prin SUA , patria democratiei. Reinvestirea cu atributii de ancheta penala a seviciilor de informatii poate fi si ea o optiune – doar ca , inainte de a iesi la manifestatie pentru un astfel de obiectiv ar trebui intrebate si familiile victimelor – fiul dizidentului Ursu , de exemplu.

    • CSAT (adică acea parte a executivului care gestionează securitatea națională) a emis o hotărâre prin care corupția extinsa era catalogata ca fiind o problema de securitate națională. Mi se pare corect ce a făcut.
      Ar fi urmat:
      Pasul 1, realizat – organizarea instituțiilor executivului pentru a trata problema ca atare. S-au încheiat protocoale, celebrele Protocoale.
      Pasul 2, nerealizat – Parlamentul completa legea securității naționale si, implicit Cpp.
      Consecință:
      CCR ia act de inconsistenta legislativa si cere desființarea Protocoalelor. Instituțiile se executa.
      Concluzie:
      Acesta este background-ul tezei din articol.
      Precizare:
      Nu vreau sa conving pe nimeni de nimic, nu „iau poziție”. Cred ca fiecare cetatean știe sa gândească cu ” capul lui”. „Statul paralel” este o poveste, o perdea de ceata. Parerea mea.

    • Cat cinism! Cum e posibil sa se faca o comparatie intre imprejurarile uciderii lui Gheorghe Ursu si luxul si intelegerea de care se bucura penalii si coruptii zilei (care fac parte din marea familie a celor care l-au ucis pe ing. Ursu)?????
      Cine ii plange pe penali sa dea o tura prin fata inchisorii Rahova. Va vedea in parcarea de acolo cele mai tari masini.

  2. Citez: „…în ciuda faptului că administrația președintelui Trump pune la încercare democrația și în această țară”.
    De-a lungul celor „După mai mult de patruzeci de ani de comunism”, am auzit sub diferite formulari asemenea vorbe, despre presedinti si SUA, incit azi vreau ca asemenea vorbe sa fie documentate si sa nu ni se mai serveasca vestitele lectii politice.
    Punjctul pe „i”: ce asemenea urgii si apocalipse face Trump? ca sa stim si noi.
    Doar formularea „pune la incercare democratia” seamana prea mult cu formularile de la lectiile politice.
    Din moment ce vreti sa ne vorbiti despre „Adevăr, dreptate, echitate, justiție”, eu astept sa aflu ce in neregula cu Trump.
    Inainte de a fi ales, citeam pe Contributors ca va aduce Apocalipsa. As vrea sa cunosc mai multe si sa ma pazesc.

    • Perfect de acord.
      Aduc ca argument suplimentar articolul lui Christopher Hill – „Democrația arătata cu degetul”. Il găsiți tradus in ultimul număr al Dilema Veche.
      Mulțumesc, o zi minunata!

    • „Din moment ce vreti sa ne vorbiti despre “Adevăr, dreptate, echitate, justiție”, eu astept sa aflu ce in neregula cu Trump.”

      Ce nu e clar cu Trump? E prost. Nu auziți cum vorbește? nu citiți cum scrie? nu vedeți ce freză are? Nu va dărâma America (pentru că e solidă) dar nici nu o va face mai bună.

      Chestiunea mă lasă rece dar e edificatoare pentru susținătorii lui. „Spune-mi pe cine admiri ca să îți spun cine ești!”

  3. Acesta este unul dintre motivele pentru care am decis să nu părăsesc niciodată România: imaginația. Concetățenii mei debordează de romantism și imaginație. Își imaginează câte cineva, spre exemplu, că dacă nu toți, măcar majoritatea celor ce știu să citească sunt atât de tâmpiți încât să creadă că A Năstase este comparabil cu Iuliu Maniu, fiind victima unei mascarade judiciare.

    Membrii kleptocrației care a capturat statul român în prezent sunt victime ale condamnărilor politice la comandă, în dosare (pre)fabricate pe tipar stalinist, ale parchetelor care se comporta astăzi fix precum procurorii comuniști. Ei, adică d-nii Dragnea și complicii domniei-sale de la Teldrum, bunăoară, sunt pe deplin îndreptățiți să se adreseze, cu sprijinul magistraților apropiați (cei 30 din UNJR, spre exemplu) și al ONG-urilor favorabile, forurilor europene, pentru a reclama hărțuirea bieților oameni ți a familiilor lor într-un mod incompatibil cu valorile europene, ale democraţiei şi statului de drept.

    Liviu Dragnea spunea profetic cu ceva timp în urmă „Lupta a intrat în alt registru”.

    Prin urmare, treaba procurorilor DNA nu este deloc în regulă. Iar judecătorii comit abuzuri împotriva politicienilor aflați la putere de 28 de ani în România, în contextul în care victimele justiției de astăzi, respectiv cei care au devalizat averea publică, transferând-o ilegal în proprietate privată, sunt perfect comparabile cu victimele regimului comunist…

    • Mi-am asumat riscul sa fiu răstălmăcit. Dar tot cred ca judecătorii civilizați, cultivați, profesioniști si independenți sunt soluția. Ei sunt „mana lui Dumnezeu” si tot ei sunt zeița legata la ochi.

    • judecatorii despre care faci vorbire/scriere, desi au parte de extra-mega-super drepturi in comparatie cu p*limea, comit oricum abuzuri deoarece impart „dreptatea” „decat” in functie de spagi si/sau promovari. V-as recomanda sa mergeti prin judecatoriile (re)fo’mate din Costesti, Videle (sac!), Motru, Salonta, Salaj, Darabani, Mizil, Rm.Sarat, Harlau, Medgidia…nu de alta dar ca sa constatati realitatea.

  4. Problema se găsește în valorile morale ale fiecărui român. Indiferent de profesie, de nivelul studiilor, de clasa socială. Românul pune moralitatea și onoarea mai presus de interese materiale, poziție socială, funcții, afirmare în comunitate?

    • Ti-as recomanda sa nu te mai gandesti la „valori-morale”. Termenul corect si potrivit pt realitatea din rssh ro este etic. Probabil ca stii la ce ma refer. Daca ma-nsel… uita-te la Estonia. Tara-n care peste 3/4 are „decat” valori etice. „morala-cre(s)tina” este impartasita (sac!) de rest. Probabil coincidenta draqu’ dar Estonia are excedent bugetar, „decat” 12 ministri (maxim 15, temporar, pt proiecte), reforma reala in toate domeniile, „decat” 6% datorie publica… etc. Tot coincidenta draqu’ (ptiu!) Estonia n-are resursele minerale care (inca) se gasesc pe aici, n-are suprafata arabila equivalenta, n-are potentialul hidro-energetic, are „decat” unu virgula milioane de locuitori…

      • Chiar ca nu stiu la ce te referi. Daca avantajul Estoniei fata de Romania se datoreaza diferentei dintre etica si morala, care e marea diferenta? Sa stim sa-i ajungem si noi din urma.
        Apoi, cei un sfert pe care ii insulti cu litere in paranteze sunt de fapt jumatate, iar cei trei sferturi cu sistemul etic, la care cred ca te referi, sint de fapt 9% atei.
        Si, in sfarsit, fiecare isi poate alege corelatiile care sa-i „demonstreze” teoria preferata. Eu, de exemplu, pot sa aleg Coreea de Nord: 100% atee, 100% dezastru economic.

  5. Chestia asta cu raportul dintre Libertate-Dreptate-Morală în cadrul unui sistem juridic este foarte complicată, filozofic vorbind. Nu este vorba numai de profesionalism, este vorba de credinţe şi de morală, ceva ce nu se face în şcoală. Numai un popor foarte civilizat şi cult poate produce un sistem de justiţie care să răspundă cât de cât bine imperativelor de Libertate, Dreptate, Morală. Sunt puţine popoare care se pot lăuda cu asta, respectiv cu o justiţie deasupra societăţii şi aproape de Dumnezeu. Nu este cazul României, aflată în trista situaţie de a nu înţelege niciunul din termenii trinomului…

    • Judecătorul Toni Grebla nu exista. Dar am auzit ceva de politrucul cercetat penal cândva Toni Grebla. Sper sa nu-i încurc si-mi cer scuze daca am facut-o. Anticipat sau post-factum.

  6. @Mihai2: Ori esti naiv…, ori interesat. Si terorismul, traficul de droguri, arme, sau carne vie sunt infractiuni de drept comun. Ancheteaza-le tu doar cu politia rurala…
    Ideea articolului este ca e normala implicarea serviciilor in faza de urmarire penala, insa nu si in faza de judecata.
    Pornind de la declaratii stupide gen „camp tactic in justitie”, politicienii penali au interzis orice colaborare dintre servicii si parchete – adica in faza de strangere a probelor, ca asta ii doare…

    • @Cosmin – în urmă cu vreo 30 de ani, Securitatea aresta oameni și făcea dosare penale în numele Procuraturii. Ce s-a întâmplat în România după 2005 a fost practic același lucru.

      Un alt aspect semnalat și la un alt articol este că FBI nu schimbă judecători în timpul procesului. Iar în Statele Unite vinovăția este stabilită de un juriu, ”12 oameni obișnuiți”. Judecătorul poate da indicații juriului cu privire la aspecte care trebuie sau nu trebuie luate în considerare, dar nu stabilește el vinovăția inculpatului.

      Tu vrei de fapt justiție comunistă cu metode comuniste.

      • Si noi am avut, in perioada interbelica, juriu in procesele penale. Doar ca, in principiu, codurile noastre sunt adaptate dupa cele franceze.
        Si nu, nu vreau justitie comunista – cum spuneam, cooperarea trebuie sa existe intre servicii si parchete, nu intre servicii si judecatori.
        Si care judecator anume a fost schimbat in timpul procesului de servicii?
        Nu mai crede tot ce auzi la A3…

        • Poate ar fi o idee bună să te documentezi tu despre judecătorul schimbat în timpul procesului. Și poți să te uiți și la Antena 3, dacă te ajută asta cu ceva.

      • Ca de obicei, ești în eroare. Te uiți prea mult la Antena3.

        Ceea ce spune Cosmin e logic. Tu susții că justiția a fost bună până în 2005, ceea ce a absurd.

        Statul e prea slab ca să lupte cu mafia politico-securistică (pe stil vechi). SRI-ul ori e util și îl lăsăm să își facă treaba (bine controlat de stat, evident, nu ca acum când, pe partea economică, a devenit el însuși o mafie) ori îl desființăm.

        Tu, de fapt, (așa se scrie corect, cu virgule, observi?) vrei un stat mafiot sau ești un troll rusesc.

        • Cam de-obicei, ad hominem. Și ca orice progresist, susții controlul asupra societății ca în Rusia, dar o invoci pe post de sperietoare. Plus ”straw man” cât cuprinde.

          Unde am scris eu că până în 2005 justiția a fost ”bună”? Până în 2005 justiția fost total subordonată politic, la fel ca în comunism. După 2005 serviciile secrete au pus mâna pe justiție, exact ca în Rusia. Și au ajuns să conducă ele însele țara, tot ca în Rusia. Înainte de 1990 supremația în stat aparținea întotdeauna Partidului, dar după 1990 KGB (și SRI for that matter) și-au luat revanșa.

          Genul ăsta de agresivitate orientată spre persoana comentatorului denotă mentalitate totalitară. Demonizarea oponentului, desființarea lui, eliminarea lui ”fizică” (i.e. de pe forum) este ceea ce te leagă de părinții comunismului, de la care ai învățat asemenea atitudini. Pentru România de azi ești parte a problemei, nu parte a soluției.

          • Aș vrea să stingem acest „conflict”, devine plictisitor și nu produce nimic constructiv.

            Nu cred că ai dreptate pe fond, intervențiile mele sunt, de obicei, motivate doar logic și/sau moral. Atât. Nu am nicio altă miză. Dar asta nu are importanță. E o evidență că te exprimi corect, că ai opinii motivabile, că ai un bagaj cultural semnificativ, pentru cine înțelege. Nici măcar nu cred că avem opinii substanțial diferite, en gros. Observația mea cu virgulele a fost o răutate, fraza ta avea sens și fără ele. Dar nu era ad hominem, aici greșești, după carte.. Era doar o tușă îngroșată. Opinia fusese exprimată mai înainte.

            Cred totuși că am avut dreptate în context, afirmația ta despre justiție era ambiguă și asta nu era problema mea. Așa cum ai explicat-o ulterior, e în regulă.

            Să ai o viață frumoasă! Nu garantez că nu ne vom mai certa, hi, hi!

            PS1. Scrisesem pe telefon o replică mult mai dură, ce bine că am pierdut-o! e bună și nevasta cănd te ia la rost!

            PS2. Când am semnat gabarelo, într-un dialog anterior, era tot de pe telefon, fără ochelari. E un nickname străveziu. Numele meu e Gabriel Deliu, automatician printre poezii. Nu e o crimă să semnezi cum vrei. Și nu are o semnificație anume, dacă argumentația e valabilă. E totuși amuzant să mă cerți (repetat!) pentru asta, tu semnând permanent sub pseudonim.

            PS3 Ad hominem, strictu sensu, poate fi aplicat la un pseudonim? Logic, da. Dar nu știu cine/de ce/dacă are de ce să se plângă.

            A rivederci, Romald!

            • @Gabriel Deliu – intervențiile tale sunt de-obicei ad hominem și sub mai multe nick-name-uri, ceea ce denotă rea credință. În plus, una e să exprimi o opinie pe un anumit subiect și alta e să dai lecții de pus virgule. Asta înseamnă comunicare patologică, scopul comentariilor tale este să marchezi puncte în dispute personale, nu să exprimi opinii care să contribuie la mai buna înțelegere a unui subiect.

  7. Din cauza lui Trump NU mai e DEMOCRATIEI nicaieri, deci, si noi suntem nevoiti sa platim cei mai scumpi combustibili din regiune.
    Din cauza lui Trump Putin vinde prin intermediari romanilor cea mai scupa benzina si motorina, chiar daca intermediarii lui Putin extrag de prin subsolurile PATRIEI noastre cca jumatate din ceea ce consumam noi efectiv aici in Romania?
    (nici vorba. din cauza fostilor securisti din tata in fiu, politruci etc, care lucreaza in neam pentru rusi sabotand Romania din interior, fackand-o cea mai saraca, inapoiata si fara viitor tzara din UE si din NATO in folosul RUSIEI
    … cine ne exploateaza PLATFORMA continenntala obtinuta de la UCRAINA?
    cumva rusnacii?!

    • E clar pentru toata lumea ca exista niste org care ne saboteaza din interior – din institutii chiar – org stalal chiar si implicit STATALITATEA. Intrebarea e de ce SERVICIILE nu-si fac datoria, de ce asa-zisa pressa nu zice nici pisssss, NU cum de niste tradatori pozeaza peste tot in PATRRIOTI care stiu ei mai bine ce-i bine pentru ROMANIA= neamu lor redUS si buzunarele prop org.

  8. intrebare (naiva) : de ce justitia, militia, interesii nationali (platiti regeste de cetateni), n au stopat GIO (nu doar PSD, ci si celelalte vlastare, toate PCR iste si jefuitoare) ? doar pentru ca GIO le putea creste salariile, pensiile speciale, privilegiile, stelele de pe epoleti ? nu asa functioneaza o societate civilizata si democratica, ci doar gloatele tribale lipsite de compasiune, moralitate si demnitate, ghidate doar de spiritul de haita.

    • Sa ilustram: „Curtea Suprema a SUA va examina a treia versiune din decretul antiimigratie al lui Donald Trump” – Hotnews. Decizia presedintelui ales direct, democratic, e la cheremul unui grup neales de nimeni. Ce legatura are aceasta decizie cu curtea suprema, cand constitutia nu zice nimic de imigratie?

  9. DleFelea, Justitia Americana este mare, coplesitoare, nu prin cazuri rasunatoare cae implica FBI, CIA, DOJ White House si asa mai departe. Este mareata prin miile, poate zecile de mii de judecatori locali, cinstiti, respectati de toata lumea, si ale caror decizii sint acceptate fara ezitare de toti concetatenii,, cei care seara poate beau o bere cu judectarorul dar a doua zi i se adreseaza plini de respect cu ” your honour „

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro