vineri, martie 29, 2024

Adrian Năstase, România şi vocaţia indecenţei

Nimic nu mai pare imposibil în luna august a anului de graţie 2014. După condamnarea definitivă a unui preşedinte –fondator de partid, trustul media creat de acesta incită la violenţă, invocând libertatea presei spre a ataca şi intimida jurnalişti, în vreme ce organul de supraveghere media, CNA, alege să tacă, complice. Un fost prim-ministru, Adrian Năstase, elberat condiţionat din penitenciar, alege să creioneze programul de regenerare al României, înconjurat de camerele de luat vederi ale televiziunilor. Este ca şi cum, în România de astăzi, bunul-simţ, echilibrul ar fi fost suspendate. Iar dominantă ar fi, asemeni unui val seismic de neoprit, indecenţa publică.

Domnul Adrian Năstase a jucat, ieri, în prime–time, rolul unui domnitor-martir, trădat de ai săi şi executat mişeleşte:Constantin Brâncoveanu. După acest excurs istoric, domnia sa a ţinut să precizeze punctele in care actuala ordine juridică a României s-ar cere modificată. Vremurile glorioase al guvernării sale păreau să se fi intors, o dată cu aplombul oratoric. România este cu adevărat fericită să aibă parte de o asemenea capacitate intelectuală, pregătită să reintre în viaţa publică.

Micile detalii, legate de natura infracţiunilor pentru care a fost comdamnat, au fost omise de cei care, în platourile de televiziune, au elogiat eroismul celui privit, cu o indecenţă supremă, ca un autentic nou deţinut politic al vremurilor noastre, evocând destinul unor Maniu sau Mihalache. Cât despre natura regimului pe care Adrian Năstase l-a întruchipat,până la căpăt, memoria istoriei recente este încă vie. Filipicele domniei sale la adresa “ justiţiei băsiste”, ( spre a relua acel clişeu obsesional ce infectează spaţiul public) sunt fireşti. Nimeni, în mandatul domnului Năstase, nu ar fi avut cutezanţa de a crede că legea este egală pentru toţi. O asemenea impertinenţă ar fi fost sancţionată fără ezitare. Regimul Năstase a fost unul al justiţiei atente la persoane şi la funcţii, un regim în care funcţionarea statului a fost impecabilă şi transparentă.

Momentele în care lecţiile constituţionale şi sfaturile morale sunt oferite, în transmisie directă, naţiunii întregi de către Adrian Năstase sunt memorabile. Indecenţa se etalează fără ambiguitate. Cum ar putea arăta o Românie văduvită de o justiţie independentă? Spre a privi în acest viitor este suficient să revedem scenele din seara de 21 august 2014. Opţiunea la alegerile prezidenţiale nu va fi una abstractă. Ea va privi, finalmente, viitorul pe care ni-l dorim.

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Ma bucur, pentru dl. Adrian Nastase si familia sa, de aceasta intoarcere la normalitate.

    Din acest articol, desi il aprob in totalitate, am sa ma refer doar la aceasta propozitie:

    „România este cu adevărat fericită să aibă parte de o asemenea capacitate intelectuală, pregătită să reintre în viaţa publică”.

    Sper ca dl nastase sa fie suficient de intelept si sa fi inteles lectia servita recent de viata. Desi nu da inca semne de remuscare pentru faptele pentru care a fost, pe drept, condamnat, nici de modestia, umilinta care ar trebui sa radieze din comportamentul unui om in aceasta situatie, am sa-i fac pe aceasta cale o rugaminte:

    Folositi-va de cum inainte inteligenta, cultura si puterile in folosul natiunii si tarii careia-i sunteti dator. Reformati PSD si odata cu acesta intreaga clasa politica, astfel ca partidele sa se dedice nu intereselor mogulilor sau baronilor locali, nu apararii politicienilor corupti care incearca sa se sustraga legii, ci poporului, tarii. Lasati amintire oamenilor o asemenea legatie si nu lupta pentru imbogatire, rapacitate si inequitate sociala.

    Fiti sigur ca oamenii vor aprecia la adevarata valoare ceeace veti sau nu veti face pentru ei. Aveti acum sansa de a deveni un erou pozitiv al natiunii, nu o lasati sa va scape iar.

    • @ Lucky – fara suparare, dar traiti intr-un univers paralel, altfel nu imi imaginez cum puteti adresa un asemenea mesaj unui asemenea individ. Unul dintre cei care stiu cat de manipulabili suntem si care au contribuit si contribuie in mod direct si activ sa fim cat mai slabi si manipulabili ca natie, astfel incat ei sa devina tot mai bogati si mai puternici.

      • Va inteleg consternarea. Dar asta este firea mea, imi place sa ofer oamenilor inca o sansa, mai ales acelora care au calitati ce pot fi utile tarii.

        Adrian Nastase este un tip deosebit de inteligent. Alunecarea sa alaturi de lege a fost o imensa piedere, si directa si indirecta, pentru societate. Sper sa se poata auto-recupera…spre binele comun.

        • Oh, Doamne, sfanta iluzie! Si cam care ar fi semnele de pana acum ca s-ar indrepta aceasta veritabila lichea? Eu nu vad niciunul. Ba dimpotriva!
          Una-i una si alta alta. E frumos sa vedem ceea ce e bun in fiecare din semenii nostri, nu zic ba. Dar exista niste limite. Dumneavoastra ati vrea sa ii intoarcem si celalalt obraz fix cand isi bate joc de noi mai abitir.

          • Nu chiar asa….
            Daca nu a invatat lectia ce i-a fost servita si va reconfirma proverbul lupului care-si schimba parul dar naravul ba, sa-i fie de bine. Este alegerea lui si numai a lui. Eu mi-am facut datoria adresandu-i acea rugaminte, ramane de vazut daca o aude si care-i va fi comportamentul in continuare. La urma urmei: A gresi este omenesc, dar a persevera in gresala este diabolic.

            • Banuiesc, d-le Lucky, ca faceti parte din majoritatea care-l voteaza pe ponta, (cu p mic de la plagiat) si din cea care, nu numai crede ca N0049 a fost condamnat politic, dar si ca merita sa ne mai conduca, saracul, a fost atit de terorizat de Tiran. Mai e si varianta ca sunteti minor si atunci s-ar impune doar o parola pe computerul parintilor, una dintr-acelea care protejeaza copilul pe internet.

              Chestiunea e, ca de la o virsta, daca o aveti, nu mai vorbim de naivitate.

            • Nefericitul a gresit de mai multe ori – cert este ca a fost condamnat de doua ori…
              Sa nu uitam ca nefericitul a facut disparut un dosar – si asta mi se pare absolut de neacceptat.

              A bagat in inchisoare, si sunt inca acolo in timp de domnul este acasa langa familia sa.
              Acei oameni sunt mai putin vinovati decat el – dar care s-au lasat impresionati de harurile omenesti ale domnului respectiv si au uitat ca au de respectat legile si au uitat sa fie corecti cu ei insisi si cu cei multi…Poate justita ar trebui sa analizeze implicatiile acestor dosare si sa purcede in a actiona pentru o corecta aplecare legala.

              Deci personal apreciez ca Nastase este Diabolic!

              Nu sunt jurist – incerc sa judec cu minte si sa nu uit ca oamenii au si suflet.

              Dvs. aveti atata putere de iertare – ma bucur pentru Dvs. si va respect pozitia.
              Sper ca mesajul Dvs. sa aiba ecou in mintea si sufletul condamnatului.

            • @MadameDuRecamier; @gobru
              Nu stiu ce anume v-a condus la ideea ca as vota cu Ponta plagiatorul. Nici vorba!

              Nu va inteleg nici pe dvs., nici pe @Gobru.

              Am constatat de mult timp ca majoritatea indivizilor incep o idee cu propozitia: Nu se poate pentru ca ….

              Va marturisesc ca niciodata nu am gandit asa. Intotdeauna am incercat sa vad „cum se poate”, nu sa explic „de ce nu se poate”. Poate de aici si aceasta particularitate care surprinde aici.

              Pe de alta parte, bogatia unei natiuni este un cumul de bogatii individuale intre care inteligenta mi se pare cea mai importanta. Cum nu prea da peste rascoale la poporul nostru, nu vi se pare ca ar merita toate eforturile pentru a recupera ceeace se poate? daca se poate? Intransigenta este buna cand o aplici constructiv, nicidecum destructiv.

            • Draga @Eu,
              De mult am inteles ca avem vederi apropiate. Multumesc pentru comentariu.

            • @Lucky, aspectul unde gresiti amarnic si unde se regaseste naivitatea de care vorbeau ceilalti comentatori ce v-au raspuns, este ca a 4-a sansa (a 2-a sansa in cazul lui Nastase s-a consumat de mult) presupune un risc mult prea ridicat de a face a 4-a gresala. Problema nu consta in „ofera-i omului inca o sansa” sau „intoarce si celalalt obraz”, ci consta in faptul ca o gresala a acestui individ, precum celelalte 3, este foarte costisitoare pentru noi ceilalti … noi am platit pt furturile lui. Ati uitat? Cand exista 3 precendente, a oferi a 4-a sansa se cheama cam bataie de joc de semenii care ar plati pt a 4-a gresala ce are in mod statistic o probabilitate mare (caci nu vorbim de evenimente independente aici).

              Mai simplu spus, dupa cum zice englezu’: the best predictor for future behaviour is past behaviour … dvs scapati din vedere acest aspect crucial, fie din naivitate, fie voit. Pt primul caz, recomand ceva maturitate. Pt al doilea caz, din pcate nu prea sunt multe de recomandat.

        • Fara suparare ,dar dumneata esti rau intentionat cand declari sau chiar nu faci diferenta intre moralitate si inteligenta/pregatire profesional.Ce are una cu alta?
          E ca si cum m-ai trimite la un doctor inteligent ,bine pregatiti dar rau intentionat in loc sa ma trimit a un medic care desi nu ar vaea chiar experienta primului si-ar da toata silinta sa ma puna pe picioare doar pentru ca este bine intentionat.
          Sper ca ai inteles exemplul meu de clasa a 2-a.Daca nu ,te rog nu mai posta pe aici.
          In general cei de pe aici sint oameni cu buna credinta si care sint suficient de inteligenti(poate nu chiar ca geialul Bombonel,dar oricum….)

        • corect, Nastase este deosebit (sic!) de inteligent. Ponta, in schimb, e o idee mai smecher decat Nastase. Pentru ca el nu a fost inca prins. Doar in privinta ambitiei personale de-a parveni, precum si-a dispretului fata de natiunea romana si fata de Lege si Justitie se afla pe aceeasi treapta.

          Nastase n-a alunecat din naivitate alaturi de Lege, Nastase (cu buna stiinta si vointa) a calcat Legea in picioare, a maltratat-o, a violat-o, i-a dat de toate si din toate pozitiile, iar cand a terminat, a luat-o de la inceput.

          Ii urez la si mai multi ani racorosi si confiscari extinse.

    • @Lucky
      Ca o scursura ca Nastase a ajuns sa conduca tara e o tragedie. Dar acesta nu ar fi putut sa-si construiasca propria mafie transpartinica si sa genereze baroni locali fara oameni ca dvs. Oamenii de teapa dvs. au reprezentat pt. regimul comunist si cel post-decembrist linia intai a fariseismului, linguselii absolute si a abjectului. Tupeul din comentariul dvs., demn de o oda de Scanteia, este pur si simplu reflexia unei nesimtiri tipice.

      • Simplul fapt ca imi permit o idee diferita de a dvs, va da scanteia pentru a-mi cara bocanci in gura.
        In acest fel, folosind violenta verbala, cea mai destructiva forma de comunicatie, vreti sa va impuneti punctul dvs de vedere?

        Cand mintea ramane goala in cautarea de argumente, mitocania violenta este la indemana…

  2. da, revoltator. mizeria se revarsa din ecrane, te intrebi care i limita abjectiei.
    prin intermediul televiziunilor deprofesionalizate si nerusinate, prezentul si viitorul ni se reveleaza in sfinta treime : tata, fii si cugetari vizionare.
    ce tara i aceea care si omagiaza calaii ?
    ce legi sint astea si ce justitie ?
    cei care ar trebui inchisi pe viata c au distrus o natie, cu toate averile – dobandite ilicit din jaful economiei si resurselor naturale – confiscate, sint pusi in libertate pentru merite „intelectuale”. incredibil.

  3. viitorul va fi luminos;potrivit ptr un popor atit de mindru.
    uite ,io tot zic ca 89 a fost continuitatea cu mai multa determinare decit ruptura.natzionalism comunismul(aci si la autor am remarcat afine) a ieshit invingator atunci.amnezia autoimpusa se aplica doar acolo unde nu pot fi date alte interpretari gen dragostea de patrie si popor,ha ha
    nu shtiu daca s a confirmat ca unu din patru rumini era informator!?ashtia erau retribuitzi.La marea rivolutzie cred ca multzi dintre ashtia au fost certificatzi ca revolutzionari.
    asha se fidelizeaza o populatzie pe care comunistii o numesc blinda,harnica si ospitaliera.
    io zic ca ruminu are aplecare spre hotzie,lashitate si tradare

    • buna ziua

      azi, maine..poimaine se vor prezenta/infatisa celebrele Orizonturi Rosii. Culoarea Rosie este vinovata/conexata de URSS de Gulag si atrocitati cel putin egale cu ale Holocaustului. e necesar sa combatem prin vorba si gest ORICE expansiune cu genetica sovietica, rosie pentru a nu readuce ORICE imberb bolsevic pe ecrane….Adrian Nastase este purtatorul cunorii roshii…Victor Viorel Ponta isi asuma rolul de Raspandac…chiar nu le putem bloca Misiunea de a Intoxica socitetatea cu propaganda lor ?…50 de ani de communism nu sunt suficienti ? mai avem nevoi de X ani cu acelasi regim ?….22 decembrie 2014…remember si sa ne pregatim sa ne aducem aminte, in 22 decembrie 2014 in mod civilizat la Piata Universitati…spunand NU acestor exponenti contemporani ai NEO comunbismului…similar…fascismului !

      • Astazi este 23 August, zi ce in memoria majoritatii romanilor este asociata festivismelor ceausiste, dezmatului dezgustator caruia ii erau supuse masele indoctrinate. Prea putini stiu ca, in 23 August 1944 Romania a intors armele impotriva Germaniei lui Hitler si ca, din 2011 comemoram victimele comunismului. Este lege, semnata de Presedinte si publicata in Monitorul Oficial.
        Nici ca poti invinovati poporul de nestiinta, cita vreme onor televiziunile noastre se zbuciuma de mama focului sa ne prezinte de mult arhivatele parade nationale, uitind sa precizeze adevarata importanta a zilei de azi.

        Sigur, nu te poti astepta de la o Mass-media care traieste din sorbirea cuvintelor de pe buzele unui infractor nespasit, la pronuntarea numelor Bratienilor, al Parintelui Staniloaie, Mihalache, adevaratilor martiri ai Romaniei. Ele reamintesc cuvintele unei foste comuniste, ce il asemana pe infractorul de drept comun de azi cu martirul erou Iuliu Maniu. Nimic despre Ficior, tortionarul care nu regreta nimic si cei asemeni lui. Se anunta preluarea puterii absolute de catre nepotii tortionarilor de atunci. Cum sa stricam armonia rosie cu asemenea lucruri marunte.
        Rusine!

        O mica nota aparte face Digi24 rememorind actul de 23 August 1944 si polemica Rege-Maresal.

      • Oamenii ar trebui sa inteleaga si sa aprecieze daca comunismul a fost sau nu a fost bun.
        Decizia le apartine!

        Personal consider ca tot ce a adus comunismul este toxic pentru om, pentru libertatea sa si pentru libertatea unei natiuni. Din pacate inca nu sunt prea numerosi cei care apreciaza asa. Consider ca timpul va demonstra fara echivoc greselile istorice ale comunismului, numai ca viata mea poate se va termina pana când comunismul va apune de tot.

        Am crezut, am sperat si am muncit numai in sitemul privat din 1995 ca sa vad comunismul apus in RO!

        Astazi, dupa 23 de ani, constat ca inca functioneaza comunismul pentru ca economia a fost subjugata de acolitii din vechiul sistem.

        Cine sunt cei mai mari condamnati?
        Nastase, Voiculescu – agentii din fostul sistem – reprezentantii sistemului inca nerapus.

        Caracteristicile care definesc acest sistem:
        – fura de la stat/ de la altii pentru ca TU sa fii mai puternic! (not a real/fair competition)
        – te intereseaza ceilalti NUMAI ELECTORAL!!!!

        De aceea consider actuala putere ticalosita, bazata pe o ideologie comunista – o ideologie nesustenabila, falsa!

        Comunistii au fost rapusi temporar, dar si-au creat deja clone.
        Rapunerea clonelor comuniste depinde in mare masura de societatea civila – justitia si DNA-ul nu pot face singure curatenie in societate.

        Trist este ca tinerii, care nu au trait niciodata in comunism, accepta asa de usor balivernele scornite de cei de acum la putere in RO. Accepta comoditatea si nu isi doresc ceva mai bun. Nu isi folosesc propria minte pentru a gandi si a actiona. Tinerii care isi folosesc mintea parasesc RO – si imi pare ca au acest drept. Cei care lupta cu sistemul comunism sunt poate inca prea putini sau poate prea slabi sau poate nu muncesc suficient in aceasta directe. Sistemul este inca ticalosit de comunism. Astfel suntem in mare pericol de auto-distrugere nationala.

        Ceea ce se intampla acum in RO seamana extrem de bine cu perioada in care in USA crestea comunismul, flower-power… Trezirea acelora a fost brusca si ireversibila!

        Oare pot sa sper ca in viata mea tinerii din RO se vor opune activ comunismului si vor refuza abordarea nesustenabila adusa de comunisti?

  4. Sper ca iesirea (legala, dar prematura din pacate) a lui Nastase din puscarie va avea un efect de bumerang asupra candidaturii si sanselor lui Ponta de a deveni presedinte.
    Ponta parca e o potaie ce da din coada si scheuna la intoarcerea acasa a stapinului, iar declaratiile primului ministru (scabros!) parca sunt incontinente urinare cauate tot de bucuria elibararii „maestrului” resimtita in fundul fiintei sale de biped politic..
    Populatia poate vedea acest spectacol dezgustator si actiona in consecinta…trebuie iesit la vot fiindca altfel vor vota doar masele de pauperizati manevrate de Dragnea si alti baroni locali…si vor iesi invingatori nu doar Ponta..ci si Nastase, Voiculescu, cu umbra nemuritoare a rinjitorului Iliescu ridicata in spatele lor….
    Deci..imi pun speranta in cit mai multe deservicii de imagine/campanie ce i le poate aduce Nastase unui Ponta jalnic de slugarnic si de penibil..
    Sau se trezeste zona aceea europeana, de dreapta si moderna a Rominiei, sau lasam asistatii social din Teleorman, tiganimea din suburbiile Constaneti si pensionarimea imbecilizata sa ne „incoroneze” cu domnia lui El Ponta, cocota si cateaua lui Nastase – bombonel…infractor eliberat conditionat…

    • Nu, nu va avea. Uite de ce:
      http://ihincu.wordpress.com/2014/08/23/politicieni-infractori-si-reactia-publica-domnia-legii-serios/

      Si nu, n-ati inteles (ca nu v-a explicat nimeni si probabil nu sunteti absolvent facultate de drept, cum este, de exemplu autorul, care a omis sa va explice lucrurile astea, crezand ca le stiti):

      nu e legala liberarea conditionata a lui Nastase (aveti pe link de ce). Doar pare, pt ca asa-i prezentata de incompetenti (media de larga audienta) sau rau-voitori (slugile si fanii individului). Iar juristii tac, indolenti, nepasatori, incompetenti sau timorati (nesigur pe cunostintele lor teoretice si practice, le e teama sa-si afirme public opiniile)

  5. I-am reprosat d-lui Nastase chiar pe blog-ul dumnealui faptul ca se apuca sa dea sfaturi despre camapania prezidentiala, desi nu are dreptul moral sa faca asta, din postura de condamnat chiar pentru ilegalitati in campania prezidentiala. Blog-ul probabil e pentru delectarea adulatorilor, caci nu si-a insusit critica, dovada e declaratia stupida din partea unui om exclus de la alegeri prin sentinta judecatoreasca. Omul inca nu intelege ca a fost condamnat pentru delicte rusinoase, el pozeaza in condamnat politic. In mod sigur perioada de detentie a fost prea mica si averea i-a ramas intacta.

  6. Eu cred ca Adrian Nastase are dreptate. El stie cel mai bine ce beneficii a avut de pe urma unor privatizari dubioase. Sa dai Sidex-ul pe cateva milioane de euro sau dolari, cand acesta valora miliarde, sa privatizezi Petrom in niste conditii foarte dezavantajoase pentru Romania si inca multe altele ca sa nu mai vorbesc de contractul cu Behtel si institutiile statului sa nu-ti gaseasca nimic, nu-i frustrant ? De ce a fost acuzat ? De niste maruntisuri din campania electorala, unde doar a beneficiat de lucruri promotionale pe care nu si le-a comandat si insusit, sa fii acuzat de niste termopane si obiecte sanitare nu-i strigator la cer ? Se uita in jur si vede ca alti mari beneficiari din banii publici sunt „bine merci’ si fac pe neprihanitii, indiferent unde sunt pe scara politica si sociala. S-a dat un exemplu slab. I-a controlat cineva proprietatile, conturile etc si sunt justificabile toate, sau a fost destul de abil si s-a impiedicat in fleacuri in raport cu ce stie el ca a facut ? Poate de asta are reactiile astea. Ati vazut cu cata usurinta si rapiditate a dat niste bani inapoi ? Cred ca zice in sinea sa ” sunteti niste fraieri, habar nu aveti ce am facut, iar pentru ce m-ati condamnat suna a razbunare, sunt indreptatit sa vadau lectii in continuare „.

    • Legea in Romania este mult prea blanda pentru astfel de cazuri.
      Legal sau nelegal se dovedeste ca inca renteaza sa furi in Romania de la stat.Vei fi prins tarziu,cu maruntisuri si cu o mana de avocati buna faci vreo 2 ani ,dupa care huzuresti pana te ia naiba(ma gandesc ca nu are pretentia de un loc in rai…sau are si acolo pe cineva „dator”?)
      Poate printr-o minune natia asta se va destepta si nu va mai trimite in Parlament sute de hoti care sa dea legi (inca) atat de favorabile hotiei.Scuzati-mi tonul irealist de optimist,inainte de a scrie acest comentariu mi-am facut curaj cu o gura de vin:-) AM senzatia ca natia asta niciodata nu va invata nimic!Au trecut atatia ani si degeaba!Au fost atatea exemple si explicatii si nimic!
      PM-ul ( prim mitomanul)Romaniei are (teoretci) prima sansa la Cotroceni.Si daca peste doi ani Parlamentul va fi iar umplut de hoti,atunci pazea!Vor urma minim 3(TREI) ani dezmat si hotie.
      Deja se vede ca acest guvern nu face practic NIMIC pentru buna guvernare a tarii.Doi ani PIERDUTI.

      • 2 ani in care nu mai ca s-a pierdut timp, dar resursele s-au redus dramatic.

        Cine s-a intarit in acest timp?
        Numai reprezentantii actualei puteri – aici DNA, justitia lucreaza deja si vom vedea in curand…

        De aceea Ponta urmareste metodic distrugerea independentei justitiei…

    • Nu, nici el n-are dreptate, nici dvs. Iata de ce:
      http://ihincu.wordpress.com/2014/08/23/politicieni-infractori-si-reactia-publica-domnia-legii-serios/

      Ca pe sistem, ar trebui sa liberam toti borfasii care au produs prejudicii cunatificabil mai mici. Asta nu mai e domnia legii si egalitate in fata legii. Nu e nici macar individualizarea corecta a pedepsei (deocamdata, repet, deocamdata, a produs un prejudiciu demosntrat de 1,8 milioane de euro; aveti dvs banisorii astia din salariu, fie el si de inalt demnitari?)

      Nimic nu se pricepe domle despre astia si despre legi. Nimic. Nada. Zero. Suntem cu capu-n evul mediu. Dar parerim, parerim…..si nu oricum, ci ferm, fara dubii. Vai de noi

  7. Domnule…eu, e prima data că îl aud pe domnul acesta (l-am mai vazut la arestare, cand mi-a trezit oarecare respect). E greoi, e didactic, bancurile sunt prea laborioase (si proaste), tonul e preţios-ridicol, e lent, e narcisist…Unde e „marele intelectual” ? Antonescu avea mai mult aplomb- deşi răsuflat… E ceva in neregula cu perceptia publica a „capacităţii intelectuale”.

    • Adrian Rusu, sunt de acord cu dvs cand spuneti: ” E ceva in neregula cu perceptia publica a „capacităţii intelectuale” „!
      Doar ca neregula despre care vorbiti nu va este prea straina, daca judec dupa CINE va suscita respectul „l-am mai vazut la arestare, cand mi-a trezit oarecare respect”…!?

      • De ce? La prima vedere, si la mine era prima, părea ca are oarecare simt al onoarei, ca nu e un piș….os. Cel putin în raport cu mârlanii aceia care au maimuțărit tentativa de sinucidere. E adevarat, interiorul casei era demonstrativ „cultivat”, parte din tablouri erau reproduceri, materialele erau chinezești….etc. dar, intre anumite limite, se poate accepta la romani, ptr ca n-au TRECUT – toți sunt des nouveaux-riches, toti sunt un pic ridicoli, cu mofturile lor „intelectuale”. Nu ptr asta mi-a trezit respect, ci ptr tentativa de salvare a onoarei. E chestie arhaica, intr-adevar, dar ceilalti NU o au. Acuma….v-ați obișnuit să judecați lucrurile după propria ură. Nu e in regulă. Il puteți detesta, dar trebuie sa-i vedeti INTÂI, cu un apriori pozitiv. Pe urma n-aveti decat sa fiti dezamagit(ă). Intr-adevăr, ca om de spirit, NU are (spirit). Se caznește din greu sa aiba haz. Dar aici ne aflam. Nu e singura figura publică ridicolă. mai toți sunt lamentabili

  8. Sper ca bunul simt si dramul de demnitate care le-au mai ramas romanilor sa-i trezeasca acum, in ceasul al 12lea, din coma in care au vegetat in ultimii ani!
    Trebuie sa se repete, ca fiecare sa inteleaga(!), ca romanii nu sunt nici ostaticii si nici victimele neputiincioase ale acestei detestabile clici de infractori, reuniti sub egida PSD, sunt COMPLICII lor!
    Este de datoria tuturor oamenilor de buna credinta din Ro, care au privilegiul sa fie in contact direct cu masele populare, sa le explice ca saracia (cu tot ce implica!) in care traiesc astazi, nu este, nici o fatalitate si nici actiunea Sfantului Duh!

    • Ela, ma tem ca totul ar trebui sa inceapa cu constientizarea ca ei sunt urmasii PCR, nu numai prin Iliescu si doctrina, ci si prin obiceiuri ce se perpetueaza de la o generatie rosie la alta. Pina atunci vom avea de-a face cu ei, cu copii si nepotii lor. Si cu o patura sociala tot mai needucata, generatii ce vor trai, din tata-n fiu din ajutoare sociale. Ei ii vor vota.

      Socialistul Dancu, sociolog, cum ii place Domniei sale sa se pozitioneze, nu era atit de ingrijorat de plagiatul presedintelui sau de partid, cit de cel ca, reactionind societatea romaneasca normal, pesedeul ar fi pierdut sansa sa guverneze Tara 10 ani. Vezi, Doamne, prim-mitomanul dindu-si demisia, cadea urmasul PCR in opozitie.

      Asta dupa ce, in 2008 scrisese urmatorul editorial:

      http://vasiledancu.blogspot.ro/2008/10/sindromul-pinocchio.html

      Uite ca Plagi e tot in fruntea Statului, pe cale sa aduca partidului puterea absoluta.
      Sa fi fost Dancu de buna credinta?

  9. Excelent articolul!

    Oare cat de tare ne dorim – noi=cei care se opun actualui sistem – un Presedinte care sa reprezinte valorile pro-europene, pro-atlantice, fara deviatii comunistoide???

    Oare cat de mult se lupta pentru afirmarea acelor valori?

    Oare se poate face mai mult si mai bine pentru a sustine valorile pro-europene, pro-atlantice, fara deviatii comunistoide???

    Sincer am capatat un imbold de a merge inainte, mai repede si mai bine!
    Va multumesc!

  10. Culmea nesimtirii/ arogantei specifice:
    0049 se gandeste sa predea la universitate!!!!!

    Oare un fost detinut, care nu este un detinut politic, are acest drept???
    M-ar interesa practica din alte tari legata de astfel de cazuri!

    Multumesc!

  11. Intamplator, cunosc o persoana care a primit doi ani de puscarie cu executare pentru o infractiune economica la care a participat din naivitate (faptasul principal a sters-o din tara).
    Din cate stiu, persoana respectiva nu are dreptul de a detine telefon mobil, calculator cu acces la Internet si niciun alt mijloc de comunicare cu exteriorul.
    Intrebare: cum se face ca Nastase a putut scrie pe bloguri in timp ce era detinut? Oare legea nu se apl.ica pentru toata lumea, sau Bombonel e mai presus de lege?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro