Home » Administratie »Analize »Asigurari Sociale »Economie »Sinteze » Citesti:

ANALIZĂ Impozitarea veniturilor salariale în România post-decembristă

Borbala Kovacs februarie 19, 2020 Administratie, Analize, Asigurari Sociale, Economie, Sinteze
50 comentarii 1,606 Vizualizari

Introducere

Sistemul de impozitare poate fi unul dintre principalele mecanisme de redistribuire a veniturilor, prin nivelarea veniturilor nete în ciuda inegalităților de venituri brute: nu și în România. Cele patru articole din seria introdusă de această intervenție – unul despre sistemele de impozitare a persoanelor fizice de după 1989, unul despre variația cotelor reale de impozitare din 1991 încoace, penultimul despre facilitățile fiscale dedicate persoanelor fizice și ultimul un argument despre echitatea sistemelor progresive – arată faptul că în România post-decembristă impozitarea veniturilor persoanelor fizice a fost în cel mai bun caz minimal redistributivă. Nici sistemele nominal progresive ale anilor 1990 și nici sistemele cu cotă unică începând cu 2005 nu au schimbat notabil inegalitățile veniturilor brute. Cota unică actuală, de 10%, și sistemul de deduceri, aplicabil exclusiv celor mai mici salarii la locul de muncă de bază, face ca variația veniturilor brute să fie reflectată aproape perfect în variația veniturilor nete: redistribuirea prin impozitare a fost redusă și a ajuns la potențial zero în 30 de ani de economie de piață.

Primul text prezintă pe scurt diferitele sisteme de impozitare a veniturilor din salarii din 1991 până în 2018, accentul fiind pe variația cotelor marginale (cote impozit aplicabile pentru diferitele benzi de venit). Acest text arată că înaintea introducerii cotei unice din ianuarie 2005 de guvernul Tăriceanu, sistemele progresive de impozitare s-au tot simplificat, aducând beneficiile cele mai mari celor de la vârful distribuției de venituri.

Al doilea text prezintă evoluția cotelor reale de impozitare pentru veniturile minime și cele medii pentru aceeași perioadă. Acest text arată faptul că deși anii 1990 au fost caracterizați de sisteme de impozitare progresive aparent complexe, cotele de impozit aferente veniturilor salariale minime și medii au fost comparativ similare chiar și în perioade cu mari inegalități de venit. Cu alte cuvinte, dispersia cotelor de impozitare pe salarii pentru veniturile salariale de la baza distribuției de venituri a fost comprimată de-a lungul ultimilor 30 ani: nu este nicidecum artificiul cotei unice.

Cotele de impozitare reale sunt funcția cotelor nominale împreună cu deducerile aferente diferitelor veniturilor salariale, din acest motiv a treia analiză prezintă evoluția deducerilor pentru salariați pe perioada 1991-2018. Ce este de reținut este faptul că sistemele românești de impozitare a veniturilor salariale de după 1989 au tins să neglijeze potențialul redistributiv al instrumentelor fiscale: deducerile și creditele fiscale fie au lipsit, fie au fost nesemnificative, cu efecte redistributive absolut marginale.

Al patrulea text formulează un argument pentru un sistem de impozitare a salariilor progresiv în locul celui actual, cu o cotă unică redusă și un sistem de deduceri nesemnificativ din punct de vedere redistributiv.

____________________

Impozitarea veniturilor persoanelor fizice în România post-decembristă

Introducerea cotei unice de impozit pe venit începând cu ianuarie 2005 a urmat după singura dezbatere electorală pe impozitare după 1989. În afară de recente sugestii izolate în spațiul public pentru reintroducerea unui sistem de impozitare progresiv, de pildă de la Liviu Voinea (Radio Europa Liberă, 2019; Voinea și Mihăescu, 2009) sau din partea Platformei Demos, cota unică pare să fie populară nu doar în rândul elitelor politice, dar și în rândul contribuabililor (Domonkos, 2016: 435–436). Acest lucru ar trebui să fie surprinzător în lumina următoarelor:

  • România este țara UE cu o inegalitate de venituri printre cele mai pronunțate în Uniunea Europeană (Eurostat, 2019b),
  • România are o piață de muncă cu o proporție comparativ ridicată a salariaților cu salariul minim pe economie (Eurostat, 2018),
  • România este țara care are, de departe, cea mai ridicată rată a sărăciei în rândul persoanelor ocupate[1] (Eurostat, 2019c),
  • România este o țară cu un stat al bunăstării comparativ puțin generos (Eurostat, 2019a).

Cel puțin din aceste motive ne-am aștepta ca dorința de a reduce aceste inegalități printr-un regim de taxație progresiv, adică impozit pe venit mai ridicat în termeni procentuali cu cât venitul este mai mare, să fie mai generală. Pare că românii nu își doresc un astfel de mecanism redistributiv. De ce?

O explicație poate să fie înrădăcinarea cotei unice, cota de 16% fiind aceeași între ianuarie 2005 (prin Ordonanța de urgență 138/2004) și decembrie 2017 (Ordonanța 79/2017 reducând cota unică la 10%)[2]. O altă explicație poate să fie simplitatea cotei unice nu doar pentru autoritățile fiscale, ci și pentru contribuabili: sistemele de impozitare progresive tind să fie mai complicate nu doar datorită formulei de calcul, dar și datorită sistemului de credite fiscale și deduceri ce le completează de regulă. Scopul acestui articol este de a prezenta pe scurt regimurile de impozitare a veniturilor persoanelor fizice între 1991 și 2018. Pe baza unei cronologii complete a legislației (de altfel fragmentată și disparată) referitoare la impozitul pe salarii (1991-2000), apoi la impozitul pe venitul global al persoanelor fizice, materialul analizează pe de-o parte cotele nominale de impozitare între 1991 și 2018, precum și sistemul deducerilor personale pentru această perioadă.

1991-2004, perioada impozitării progresive

Prima legislației post-decembristă privitoare la impozitarea salariilor a fost Hotărârea 52 din ianuarie 1991 și Legea 32 din februarie 1991, legea preluând practic prevederile Hotărârii. Legislația din 1991 a introdus un sistem de impozitare progresiv cu 13 tranșe pentru venituri salariale (vezi Tabelul 1 mai jos), impozitul fiind calculat pentru fiecare loc de muncă separat, conform ratelor marginale[3] prevăzute în lege (art. 7). În același timp, veniturile sub 2.000 lei/lună de la locul de muncă „de bază” erau scutite de impozit pe venit (art. 6), iar veniturile între 2.001-2.389 ei/lună aveau un regim de impozitare preferențial, impozitul fiind diferența dintre venitul brut și 2.000, deci între 1 și 389 lei (conform Instrucțiunilor nr. 115.665 ale Ministrului Finanțelor din iunie 1991, care prevedea publicarea unor „calculatoare de venit”[4]). Salariul minim pe economie în momentul intrării în vigoare a legii, 3.150 lei/lună (conform Hotărârii 133/1991), se încadra în a șaptea tranșă de venit, impozitul fiind calculat ca 592 lei plus o cotă marginală de 25% pentru ce depășește 3.000 lei/lună. Legislația din 1991 nu prevedea deduceri personale. În schimb, persoanele care aveau copii în întreținere sau erau căsătorite cu persoane cu copii puteau solicita un credit fiscal de 20%, o măsură mai regresivă[5] decât deducerile chiar și în contextul unei dispersii reduse a veniturilor salariale, cum era România imediat post-comunistă. Și salariații cu vârsta de până la 25 ani inclusiv aveau dreptul la acest credit fiscal.

Cele 13 cote marginale au fost menținute până în 1993, activitatea legislativă în această perioadă focalizându-se pe ajustarea tranșelor de venit în contextul inflației uneori galopante și ajustarea tranșei de impozitare preferențială în sensul erodării acestei tranșe, de la 2.000-2.389 lei în ianuarie 1991 la 2.000-2.120 lei în iunie 1993. Magnitudinea acestei erodări a fost semnificativă: în 1993, 2.000 lei/lună reprezentau venituri pentru doar 12 ore de lucru/lună remunerate cu fracțiunea corespunzătoare a salariului de bază minim brut (conform Hotărârii 208/1993). Între 1991 și 1993, tranșele de venit au fost ajustate astfel încât venitul de bază minim pe economie să fie impozitat cu o cotă marginală de 25%[6].

Legea 35/1993, modificată înaintea intrării în vigoare de Hotărârea 300 din iunie 1993, a extins progresivitatea sistemului de impozite pe salarii cu două tranșe (vezi Tabelul 1), a mărit diferența dintre cota minimă și cea maximă (de la 6%-45% la 5%-60%) și a ajustat limita de venit pentru scutiri, Hotărârea 300 ridicând-o de la valoarea complet erodată de inflație de 2.000 la 8.000 lei/lună[7]. Creditul fiscal de 20% a fost eliminat. Grila introdusă prin aceste modificări a rămas în vigoare până la capătul anului 1997. Modificările legislative din această perioadă au vizat modificarea limitelor de venit scutite de impozitul pe venit sau tratate sub regim preferențial, nivelul acestora crescând semnificativ în august 1995 prin Ordonanța 17/1995 pentru a coincide cu salariul minim pe economie. Ulterior, guvernele Văcăroiu și Ciorbea au modificat constant aceste limite, astfel valorile s-au apropiat sau au coincis cu salariul minim pe economie (vezi Tabelul 2 mai jos). Între 1993 și finele anului 1997, salariul minim pe economie s-a încadrat tot în a șaptea tranșă de impozitare, cu o cotă marginală de 20%, în afara scurtelor perioade când acesta depășea pragul scutirilor și cel al regimului preferențial.

Anul 1991-1993 1993-1997 1998-1999 2000-2004 2005-2017 2018
Cote de impozit pe venit 0%, 6%; 10%; 18%; 22%; 23%; 24%; 25%; 26%; 28%; 31%; 35%; 40%; 45% 0%, 5%;8%; 14%; 17%; 18%; 19%; 20%; 21%; 22%; 25%; 28%; 32%; 36%; 40%; 60% 21%; 30%; 38%; 45% 18%; 23%; 28%; 24%; 40% 16% 10%

Tabelul 1. Cote de impozitare între 1991 și 2018. Cote marginale între 1991-2004 și cotă unică între 2005-2018. Surse: Art. 7 al Hotărârii 52/1991, Art. 10 al Legii 35/1993, Art. 3 al Ordonanței de urgență 6/1998, Art. 24 al Ordonanței 73/1999, Art. 43 al Ordonanței de urgență 138/2004, Art. 64 al Ordonanței 79/2017. Note: Între 1991 și 1999, aceste cote se aplicau doar salariilor. Cota de impozit de 0% nu exista nominal, fiind practicat prin scutiri de impozit pe anumite tranșe de venit. Veniturile persoanelor fizice din alte surse erau impozitate conform legislației fragmentate pentru diferite profesii (profesii libere, taximetrie, venituri din activități agricole etc.), apoi ceva mai unitar conform Ordonanței de urgență 85/1997. Conceptul de venit global al persoanelor fizice a fost introdus doar în 2000, prin Ordonanța 73/1999.

Ordonanța 6 din ianuarie 1998 a simplificat semnificativ sistemul de impozitare a salariilor. Cele 15 tranșe de venit, dintre care primele șase erau în mare parte redundante, acoperind venituri sub salariul minim într-o economie în care vasta majoritate a salariaților lucrau cu normă întreagă, au fost înlocuite de patru tranșe de venit, cu cote marginale variind între 21% și 35%. În același timp s-au eliminat pragurile pentru venituri salariale scutite de impozit și impozitarea preferențială a salariilor mici la locul de muncă de bază. Aceste modificări au însemnat că cei cu un salariu minim pe economie plăteau un impozit nominal fix de 21% din brut.

Ordonanța 73/1999, cu intrare în vigoare în ianuarie 2000, a fost prima încercare post-decembristă de a face mai coerent regimul impozitării salariilor persoanelor fizice, prin introducerea noțiunii de venit global. În plus, actul normativ a modificat din nou grila de impozitare, introducând cinci tranșe, cu cote marginale între 18% și 40%, și a introdus un sistem de deduceri personale și suplimentare (vezi Tabelul 2 mai jos). Deducerea personală a fost inițial calibrată astfel încât cei cu salariul minim pe economie să fie scutiți de impozit, însă în ciuda faptului că Ministrul Finanțelor a ajustat valoarea deducerii de mai multe ori în această perioadă, inclusiv retroactiv, aceasta a fost egală cu sau a depășit salariul minim brut doar pentru scurte perioade. Noul cod fiscal (Legea 571/2003)[8], cu intrare în vigoare în ianuarie 2004, a menținut aceste cote și un sistem de deduceri ceva mai puțin flexibil și generos față de cel introdus în ianuarie 2000, fiind regimul progresiv de impozitare eliminat de cota unică în ianuarie 2005.

Era cotei unice

Perioada 2005-2017 a adus o continuitate fără precedent în ce privește impozitul pe venit al persoanelor fizice. Cota unică de 16% a fost introdusă nelegal prin ordonanță de urgență la o zi după formarea guvernului Tăriceanu[9], în 30 decembrie 2004 cu intrare în vigoare la 1 ianuarie 2005 și a rămas în vigoare până în decembrie 2017. Și deducerea personală a rămas nemodificată între 2005 și 2015, în valoare de 250 RON/lună pentru venituri cub 1.000 RON/lună și cu valori „degresive” (scăzânde) pentru venituri între 1.000-3.000 RON/lună, erodându-se semnificativ în timp. Modificarea deducerilor prin Legea 227/2015[10] (noul cod fiscal) nu a fost notabilă: deducerea personală a crescut de la 250 la 300 RON/lună pentru venituri brute mai mici de 1.500 RON/lună, însă deducerile pentru persoane în întreținere au rămas tot 100 RON/lună/persoană. În plus, limita maximă pentru eligibilitatea pentru deduceri a rămas la 3.000 RON/lună, neschimbată din 2005, iar deducerile degresive pentru cei cu venituri între 1.501 și 3.000 RON/lună s-au modificat și ele nesemnificativ.


Tabelul 2. Facilități fiscale aferente impozitului pe venit al persoanelor fizice, 1991-2018. Surse: Art. 6 și 8 al Legii 32/1991, Art. 9 al Legii 35/1993, Art. 9 al Hotărârii 300/1993, Art. 9 al Ordonanței 17/1995, Ordonanța 6/1998, calculatoarele 1 și 2 ale Ministrului Finanțelor pentru 1991-1999, Art. 12 al Ordonanței 73/1999, Hotărârea 1379/2000, Hotărârea 613/2001, Art. 12 al Ordonanței 7/2001, Ordinul 1754/2002 al Ministrului Finanțelor, Ordinul 52/2003 al Ministrului Finanțelor, Art. 45 al Legii 571/2003 (noul cod fiscal), Ordinul 192/2004 al Ministrului Finanțelor, Art. 56 al Ordonanței de urgență 138/2004, Art. 77 al Legii 227/2015, Ordonanța 79/2017.

Ordonanța 79/2017, ultima modificare a regulilor ce au guvernat impozitarea veniturilor persoanelor fizice până în 2018, a adus schimbări mai mari. Cota unică a scăzut la 10% din veniturile globale brute, iar deducerile personale și pentru persoane în întreținere au crescut. Pentru venituri sub 1.950 RON/lună (adică venituri puțin peste salariul minim pe economie pentru 2018), deducerea personală a devenit 510 RON/lună, iar pentru fiecare persoană în întreținere aceasta a crescut la 160 RON/lună. Deducerile pentru persoane cu venituri între 1.951 și 3.600 RON/lună au rămas, ca înainte, degresive, modificându-se corespunzător cu noile valori ale deducerilor. O schimbare remarcabilă în ce privește sistemul de deduceri este faptul că cele pentru persoane în întreținere au devenit un drept individual, aceeași persoană calificând mai mulți contribuabili pentru deducerea fixă. Acest lucru înseamnă că într-o familie cu două venituri se calculează două deduceri pentru aceeași persoană în întreținere, în timp ce anterior acestei prevederi persoana în întreținere „intra” la un singur contribuabil.

Pe scurt

Ca în alte țări europene, anii ’90 în România au adus simplificarea unui sistem de impozitare progresiv deosebit de complicat. În același timp, regimul de impozitare preferențial al veniturilor mici s-a erodat foarte repede, revenindu-se la reducerea nivelului de impozit pentru cele mai mici venituri temporar, în 1995-1996. În plus, creditul fiscal pentru persoane cu copii și salariați tineri a fost eliminat cu trei luni înainte de introducerea alocației universale pentru copii în octombrie 1993 (prin Legea 61/1993). Un sistem de deduceri a fost reintrodus alături de un sistem de impozitare mult simplificat începând cu 2000, fiind preluat odată cu introducerea cotei unice în 2005, însă valoarea deducerilor, în lipsa indexării regulate, s-a erodat masiv între 2005 și 2017. Deși lipsa deducerilor din anii ’90 ar fi trebuit să accentueze progresivitatea impozitării salariilor în contextului unui sistem care dădea impresia unui regim de impozitare deosebit de progresiv, de fapt lipsa lor a redus și mai mult diferențele dintre cotele reale de impozitare pentru venituri minime, medii și peste medie. Următoarea analiză prezintă în detaliu evoluția cotelor reale de impozitare în România post-decembristă, arătând că cel mai progresiv sistem de impozitare a persanelor fizice a fost în perioada 2000-2004 ca urmare a Ordonanței 73/1999, introdusă de guvernul Vasile.

Referințe__________________

Domonkos S (2016) Who Wants a Progressive Income Tax?: Determinants of Tax Policy Preferences in Post-socialist Eastern Europe. East European Politics And Societies 30(2): 423–448. DOI: doi:10.1177/0888325415602055.

Eurostat (2018) Low-wage earners as a proportion of all employees (excluding apprentices) by sex (10 employees or more) [earn_ses_pub1s]. Eurostat. Available at: http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tessi014&plugin=1. (accessed 11 June 2018).

Eurostat (2019a) Expenditure on social protection per inhabitant (PPS per inhabitant in euro) – 2016. Eurostat. Available at: https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-datasets/-/tps00100 (accessed 6 May 2019).

Eurostat (2019b) Income distribution – Quintile share ratio [sdg_10_41]. Eurostat. Available at: https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-datasets/-/sdg_10_41 (accessed 6 May 2019).

Eurostat (2019c) In-work at-risk-of-poverty rate by age and sex – EU-SILC [ilc_iw01]. Eurostat. Available at: https://ec.europa.eu/eurostat/web/income-and-living-conditions/data/database/ (accessed 6 May 2019).

Institutul Național de Statistică (2019) Câștiguri salariale – din 1991, serie lunară. Available at: http://www.insse.ro/cms/ro/content/c%C3%A2%C8%99tiguri-salariale-din-1991-serie-lunar%C4%83 (accessed 22 April 2019).

Radio Europa Liberă (2019) Liviu Voinea pleacă la FMI în momentul înnoirii conducerii BNR. Radio Europa Liberă România, mai. 2 mai 2019. Available at: https://romania.europalibera.org/a/liviu-voinea-pleacă-la-fmi-și-lasă-liber-postul-de-viceguvernator-la-bnr/29916844.html (accessed 3 May 2019).

Voinea L and Mihăescu F (2009) The Impact of the Flat Tax Reform on Inequality – the Case of Romania. Romanian Journal of Economic Forecasting 2009(4): 19–41.

NOTE______________________

i - Sărăcia în rândul persoanelor ocupate înseamnă că deși persoana lucrează, ea rămâne sub pragul sărăciei, adică veniturile câștigate sunt atât de mici, încât persoana activă, cu contract de muncă înregistrat, trăiește cu familia sa în sărăcie.

ii - Doar Federația Rusă are o continuitate mai îndelungată, cotă unica de 13% fiind neschimbată din 2001 încoace.

iii - Ratele marginale sunt procentele de impozit aplicate pentru diferitele benzi de venit. Un sistem progresiv de impozitare înseamnă, practic, că pe diferite componente ale unui venit brut se aplică diferite cote marginale de impozitare.

iv - Ministrul Finanțelor a publicat aceste așa-numite calculatoare până la capătul anului 1999. Calculatorul 1 se referea la venituri salariale în general, iar calculatorul 2 la cele de la locul de muncă de bază scutite de impozit, respectiv cu un regim de impozitare preferențial (acesta a fost publicat până la finele anului 1997). Ele erau, practic, niște tabele din ce în ce mai extensive care specificau impozitul datorat pentru fiecare venit, de la 1 leu până la limita inferioară a ultimei tranșe de impozitare. Ultimul calculator de venit, în vigoare pentru venituri realizate în decembrie 1999, specificau impozitul pentru venituri între 1.000 și 4.361.000 lei din mie în mie lei.

v - Un sistem de impozitare regresiv este unul prin care redistribuirea se face către cei cu veniturile mai mari, în timp ce un sistem progresiv este unul prin care redistribuirea se face către cei cu veniturile mai mici.

vi - Excepție fiind perioada mai-iunie 1993, când minimul pe economie a „alunecat” în următoarea tranșă, cu cota marginală de 26%.

vii - Trebuie menționat, totuși, că noul prag era comparativ mai puțin generos decât cel anterior la momentul introducerii, când 2.000 lei/lună reprezentau 100% din salariul minim brut (ianuarie 1991), în timp ce 8.000 lei/lună constituia doar 26,7% din salariul minim brut în iulie 1993.

viii - Legea 571/2003 a abrogat Legea 32/1991 și lungul șir de modificări prin care regimul de impozitare a salariilor s-a tot simplificat.

ix - Acest act modificator contravenea art. 4 din Legea 571/2003, care prevedea faptul că noul cod fiscal „se modifică și se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia”, obligatoriu la 1 ianuarie a anului următor adoptării unor astfel de legi. Trebuie menționat faptul că, în ciuda acelorași prevederi, și guvernul Năstase a adoptat o ordonanță în august 2004, Ordonanța 83/2004, cu intrare în vigoare în ianuarie 2005, care ar fi introdus trei tranșe de impozitare cu cote marginale de 14%, 26% și 38%. Aceasta nu a fost niciodată implementată, fiind înlocuită de ordonanța de urgență 138/2004.

x - Ultimul cod fiscal, introdus de guvernul Ponta, în premieră ca lege organică.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "50 comments" on this Article:

  1. fefe spune:

    Auzi, sistemul cel mai progresiv era cel introdus de guvernul Vasile?
    Era ala care te taxa cu 40% daca aveai si tu un salariu mai rasarit la corporatie, adica castigai cat sa iti permiti si tu o masa buna, un concediu si poate sa strangi bani (sau sa platesti rata) pentru un apartament nenorocit. Adica minimul de civilizatie.
    In timpul asta se manevrau miliarde fara niciun fel de impozitare!

  2. Cinicul spune:

    Sper sa aveti taria si norocul de a scrie si ultimul articol, cel despre impozitarea progresiva, fara sa fiti linsata mediatic.

  3. Robert Turcea spune:

    Daca face cineva greseala de a baga impozitarea progresiva in Ro, atunci sa vedeti evaziune fiscala, doar cretinii se vor conforma!

    • David FK spune:

      @ Robert Turcea (19/02/2020 la 19:21)

      Evaziunea fiscala (pentru o impozitare progresiva) se va reduce DRAMATIC daca se va face ca in USA de o agentie ca IRS nu de o agentie stil romanesc ca ANAF (care-i o gluma !) sau orice nume ar avea.

  4. k.s.vaida spune:

    ce ar fi sa faceti o simulare si sa vedeti in Polonia cu cat ramai in mana la un salariu de :

    3000
    4500
    10000 de unitati monetare

    am ales Polonia pentru ca
    leul e putin sub zlot

    https://partnersontheroad.com/net-salary-calculator-poland/
    http://www.calculator-salarii.ro/4500-brut-calcul-salariu-net/

    la 1000 de euro brut un polonez ia apropape. 150 euro in plus fata de un roman
    la un minim brut pe economie , polonezul ia 1900 fata de 1200 la roman

    verificati apoi procentele alocate de stat pentru sanatate si invatamant vis a vis de aceleasi state

    repetati comparatia cu restul tarilor estice fost socialiste si o sa intelegeti ce autoarea nu pare a vrea sa explice: statul roman ia cel mai mult si face cel mai putin pentru cei de unde a luat.

    o alta concluzie ar fi nu ca patronul roman e lacom si da salarii mici , ci ca statul “fumareste”cu sarg.

    sa ne mai intrebam de ce jumate din forta de munca a plecat din tara ?

  5. Adrian B spune:

    Pana la al patrulea articol incerc sa imi imaginez motivatia morala pentru care cineva care munceste pe mai multi bani si deja plateste impozit mai mare decat cineva care munceste pe un salariu mai mic, trebuie sa plateasca si mai mult ca sa ii dea celui care nu are. Un soi de Robin Hood financiar.

    Si ma intreb pana unde merge dorinta de egalizare si uniformizare. Am purtat uniforma in scoala si in liceu, am fost la defilari, stiu directia. Vad ca socialismul e la moda din ce in ce mai tare prin vest, a la Bernie Sanders sau AOC, dar propaganda socialista in Romania, tara care a trecut prin asta, e mai ciudata.

    Si ma intreb cand o sa extindem egalizarea. La cei inalti o sa le taiem din picioare si o sa le dam la cei scunzi. La cei grasi le taiem din grasime sa o dam la slabi. Ma intreb ce facem cu barbatii urati care nu au parte de sex cu femei frumoase, le obligam pe ele sa o faca cu toata lumea, egal?

    • Harald spune:

      Există o problemă reală cu redistribuirea și e cât se poate de serioasă: economia e ca un ansamblu de jocuri de Monopoly, iar partidele de Monopoly se termină într-un singur fel: cineva rămâne întotdeauna cu toți banii.

      E un fel de lege naturală, pe care românii știu să o exprime la cel mai simplu mod: banul, la ban trage. Prin urmare, trebuie găsite permanent metode de a restarta jocul, deci de a distribui din nou bani tuturor jucătorilor. Altfel nu se poate juca o nouă partidă, iar cei fără niciun ban or să răstoarne masa și or să dea foc la casă, de preferință după ce masacrează bogații, ca mod de a-și manifesta frustrarea. Sună cunoscut, avem noi astfel de exemple în istorie? :)

      Prin urmare, diverse forme de redistribuire sunt mai mult decât necesare, sunt obligatorii. De discutat rămâne doar nivelul redistribuirii, astfel încât jocul să poată avea miză și pentru cei care au deja succes. Comunismul a fost o extremă sinistră (adică de stânga, pun intended) în care nimeni nu trebuia să aibă succes, dar societatea nu poate merge înainte decât dacă unii au succes, iar realizările lor ajung cât de cât redistribuite întregii societăți.

      Altfel spus, Bill Gates poate avea o casă de 10 milioane de dolari, dar oamenii obișnuiți trebuie să aibă și ei case de 500 de mii de dolari, iar cei mai săraci trebuie să aibă și ei case de 50 de mii de dolari, altfel or să dea foc la casele de 500 de mii de dolari. Bill Gates își poate plăti o armată personală care să-l apere, dar cei cu case de 500 de mii de dolari au nevoie de armată și de poliție din banii comunității, că nu și le pot plăti singuri. Iar asta numai prin redistribuire se poate realiza.

      România este într-adevăr o țară disfuncțională, altfel nu ar fi atât de mulți oameni nevoiți să plece din țară, însă un oarecare nivel de redistribuire este necesar. Așa că ar trebui discutat care e acela, nu dacă redistribuirea e morală sau nu.

      • k.s.vaida spune:

        @Harald
        exista o redistribuire feudala : toti romanii angajati la particular pe salariul minim primesc cateva sute de lei la negru ; fiecare antreprenor vinde oarece productie la negru ca sa plateasca completarile de salariu; e o autoreglare simpla si functionala, patronul poate sa cheltuiasca o anumita suma pe fr.de munca, si indiferent ce decide legiuitorul , el tot ce i dicteaza profitabilitatea executa , la alb , negru sau gri.
        e un break even point pe care orice om cu cativa angajati il intelege imediat , poate sa fie si brutar de formatie.

        mecanismele ce tin de carmuitor sunt desigur o alta mancare de peste , si trebuie sa ai pricepere sa gatesti aceasta mancare; cine e interesat se uita inprejur si descopera daca de exemplu bonusul de natalitate din Ungaria functioneaza sau daca prima de reintoarcere in tara a muncitorului bulgar are vre un efect.
        pana una alta sunt 1 milion de polonezi si cel putin jumate de romani in UK, iar lipsa celor 4 milioane de plecati a facut ca in ultimii 2 ani meseriasii independenti din Romania au crescut pretul cu 50%
        zugravea o camera cu 300 , acum e 500 ron
        instalatorul lua 50ron/ora , acum e 80 ron
        si tot asa
        nu cred ca instalatorul roman din UK se reintoarce in Romania si revine pretul la robineti la 50 ron /ora

      • Iustinian spune:

        Economia reala nu e un joc de mononpoly. Jocul de monopoly se termina cand cineva aduna tot ce e de adunat (si atentie aici, in monopoly lucrurile cu valoare exista deja la inceput, pe cand in economia reala ele sunt produse, ceea ce comunistii si parazitii nu pot sa inteleaga), pe cand daca asta pur si simplu nu se poate intampla: de ex Apple are o caruta de bani fiindca oamenii au bani sa cumpere (de bunavoie) telefoane de la ei.

        • Harald spune:

          @Iustinian – Apple nu fabrică un singur produs, “Apple are o căruță de bani” pentru că are bani să participe simultan la mai multe partide de Monopoly.

          A încercat să joace una dintre partide prea multă vreme (aceea cu Mac Pro 6,1) și a început vizibil să piardă, iar diverse firme mici au început să obțină milioane de dolari modernizând versiunile mai vechi (3,1 – 4,1 – 5,1) și făcându-le superioare ca performanță lui 6,1. Deși 6,1 era în producția curentă, iar cele modernizate erau vechi de 8-10-12 ani.

          Așa că în 2019 Apple și-a revenit la realitate, a scos versiunea 7,1 exact îndreptată spre performanță (atât actuală, cât și upgradabilă) și a început astfel o nouă partidă de Monopoly. Inițial au avut de gând să le producă în China, dar Trump i-a amenințat cu niște taxe vamale de le sare basca, așa că le fabrică în Texas. Iar pe net sunt și acum poze cu un Trump încruntat, vizitând în decembrie 2019 fabrica Apple din Texas și nu foarte convins că Apple nu-l fentează :)

          În concluzie, partidele de Monopoly se termină mereu, așa că mereu trebuie începute altele noi.

          • Iustinian spune:

            Da, stiam si eu ca Apple fac mai multe produse, tot ei sunt responsabili pentru niste inovatii incredibile (fara care viata era mai nasoala acum). Dadeam iphone ca exemplu doar.

            Care e concluzia la lectia de istorie spusa de tine? In afara ca nu faci diferenta intre o partida de monopoly (in care nu e “produsa” valoare, si care se termina in dominatie totala a unei parti si zdrobirea celorlalte) si realitate (care e mai buna din cauza la Apple si alorlalti porci capitalisti)?

            • Harald spune:

              @Iustinian – Apple nu a inovat nimic, Apple nu e Intel. Apple a pus împreună niște lucruri deja existente, în baza convingerii că există destui oameni cu bani care să le cumpere. În asta constă similitudinea cu Monopoly , în datul cu zarul având banii drept miză.

              Microsoft încercase cu 15 ani mai devreme să vândă tablete cu touchscreen și n-au interesat pe nimeni. Despre Nokia 9000 ai auzit vreodată? Era un smartphone cu procesor 386, apărut cu 10 ani înainte de iPhone.

              Nu a inventat Apple nici slotul PCI Express, nici magistrala PCI Express. Dar Apple a pus 4 sloturi PCI Express într-un Mac Pro, așa că s-a putut instala un SSD pe o placă PCI Express, deși calculatorul Apple ieșea din fabrică având hard-disk obișnuit. Nu a inventat Apple procesoarele Xeon, dar a pus câte două pe o singură placă de bază și a vândut end-userului o configurație pe care alții o vindeau doar pe servere.

            • Harald spune:

              @Iustinian – prin anii ’90, în magazin în Germania se găseau televizoare Sony și Panasonic cât un calculator de buzunar, aveau cam 3-4 cm diagonala ecranului și costau 700 DM. Nici pe alea nu le-a inventat Apple, însă la vremea aceea nu se putea transmite progame TV prin Internet, nu era destulă lărgime de bandă pentru asta.

            • Iustinian spune:

              Da, asa functioneaza inovatia. Iei apa destul de calda si o faci mai calda. Si o vinzi la lume. Fara Steve Jobs acum calculatorul inca mai zacea prin beciurile de la Xerox, daca tot venim cu exemple specifice si intortocheate. Daca ai putea face o companie de un trilion de dolari fara sa inovezi atunci as avea si eu vreo 20.

              Si inca ceva, degeaba trantesti un concept daca nu-l poti face un produs viabil, asa cum povestesti tu acolo. Diverse companii au facut si au dres de nenumarate ori, si s-ar fi ales praful de tot ce facura ele pana cand Apple au facut si ei ce au facut.

          • Harald spune:

            @Iustinian – încearcă să recitești comentariile, dacă nu mai știi de la ce a pornit discuția: ideea era că “banul, la ban trage”, de asta e nevoie de redistribuire în societate.

            Xerox nu a inventat calculatorul, Xerox a inventat mouse-ul și interfața grafică. Fără interfață grafică, numai cei cu cunoștințe avansate pot folosi un calculator, dându-i instrucțiuni în linie de comandă. La vremea aceea, Apple avea nevoie disperată de bani, iar Xerox cumpărase acțiuni de un milion de dolari. Așa le-a dat gratuit mouse-ul și interfața grafică, iar acțiunile deținute de Xerox la Apple au ajuns să valoreze 20 de milioane de dolari (în dolari adevărați, de pe vremea aceea, nu dolarii de azi). Deci a fost o investiție din partea Xerox, care erau deja de 100 de ori peste Apple la acel moment.

            Modelul de business folosit de Apple era același și pe vremea aceea, lua ceva existent pe piață, dar cunoscut doar în rândul specialiștilor, după care îl oferea publicului larg la prețuri exorbitante, mult peste cât valora în realitate. Dell a procedat în aceeași manieră, vindea în nume propriu calculatoare Intel în carcase pe care scria Dell și imprimante laser cu engine Xerox, dar tot în carcase pe care scria Dell. Modelul pare să fie profitabil, în sensul că au destui clienți care plătesc cât nu face, dar au neapărată nevoie de firma cu-adevărat inovatoare care să producă originalul, cum e Intel la capitolul procesoare. Însă tu nu prea înțelegi despre ce scrii, tu crezi că lumea merge înainte datorită Apple, când în realitate ei nu sunt decât dovada că “banul, la ban trage”.

            • Iustinian spune:

              Nu dadeam Apple decat ca exemplu, ca de altfel ei au parte de toata aversiunea mea. Problema a venit de la comparatia economiei reale, bazata pe inovatie si valoare, care, evident, se intampla cu bani, cu un joc de monopoly, care, asa cum am spus, are toate proprietatile si ce mai e acolo de la inceput, nu se produce nimic, doar se invarte un pic, si se termina cand cineva acumuleaza tot si ceilalti sunt zdrobiti. Daca toti ceilalti ar fi zdrobiti cine ar mai cumpara chestii de la companiile alea cu multi bani?

              Oricum, esenta argumentului meu e ca pentru a face bani nu iti trebuie numai bani initial, ci si foarte mult creier. Gandeste-te doar la cei ce castiga la loto, care ajung aproape mereu la fel de rau ca inainte, daca nu chiar mai rau.

              Si, evident, daca comunistii aia, care nu pot dormi noaptea fiindca unii oameni se ridica de pe fund si fac ceva util societatii, ajung la putere noi toti (inclusiv eu) o sa ajungem sa mancam pisici si veverite, ca in Venezuela. Ceea ce e foarte naspa.

            • Harald spune:

              @Iustinian – o să citez chiar din comentariul tău, pentru că Apple e exact genul de firmă care “nu produce nimic, doar se învârte un pic”.

              Nu toată economia e un singur joc de Monopoly, dar economia reală e formată din milioane de partide de Monopoly. Iar Apple e un foarte bun exemplu, chiar dacă ție ți se pare tocmai contra-exemplu. E posibil să înțelegi asta abia după ani întregi, e posibil să nu înțelegi niciodată. dar asta nu schimbă realitatea.

      • Cinicul spune:

        @Harald
        Nu cred ca puteam sa exprim atat de plastic problema.

        O singura observatie. “Bill Gates își poate plăti o armată personală care să-l apere, dar cei cu case de 500 de mii de dolari au nevoie de armată și de poliție din banii comunității, că nu și le pot plăti singuri.”
        Si cei cu 500 de mii de dolari pot si au facut-o deja. Au creat gated communities, mini-cartiere inconjurate de ziduri si in care nu intri decat daca ai un card. Platesti ceva in plus pe casa si nu ai de-a face cu cei de 50 mii. Daca ai vizitatori trebuie sa anunti la poarta mini-cartierului altfel sta musafirul flamand in masina. Exista totusi o mic problema: paza de la poarta este asigurata de un negrisor de 50 mii. S-ar putea ca intr-o zi acesta sa-i lase pe cei ca el sa puna foc la intreg cartierul.

        • Harald spune:

          @Cinicul – nu contează valorile exacte, contează principiul. În UK sunt o mulțime de case de peste 1 milion de lire bucata, care nu sunt în gated communities. Sunt case obișnuite prin sate. Iar în Londra sunt și case de 10-15 milioane de lire fără a fi în gated communities.

    • Vlad Slăvoiu spune:

      @Adrian B: Când plătești impozit 10 lei din 100 plătești economic mai mult decât cel care plătește 50 de lei din 500. Iată motivația morală.

      • Iustinian spune:

        Ce inseamna economic mai mult? De sensul asta al cuvantului eu nu am auzit. 10 lei sunt 10 lei, indiferent ca sunt din 100 sau din 10000.

      • Shagrat spune:

        Nu e nimic moral.
        Un instalator alearga dupa contracte, munceste 50-60 de ore pe sapatamana si castiga considerabil peste medie. Alege sa faca asta pentru ca vrea sau are nevoie de mai multi bani. Treaba lui.
        Un alt instalator e multumit cu ce castiga daca lucreaza in jur de 40 de ore pe saptamana, asa ca in general nu lucreaza mai mult de atat. Treaba lui.

        De ce ar fi moral sa plateasca primul un procent mai mare din ce castiga? E complet imoral.

        Exemplul pe care l-am dat e relevant pentru majoritatea celor care au venituri. Cu exceptia celor care detin averi foarte mari investite profitabil (care castiga fara sa munceasca) si a angajatilor la stat (care castiga cat decide statul), restul oamenilor castiga in functie de cat produc (calitativ*cantitativ). E alegerea lor ce fac.

        • Harald spune:

          @Shagrat – “e alegerea lor ce fac”, dar nu toți au la dispoziție aceleași opțiuni. Instalatorul mediu de la București e mai nepriceput și mai necinstit, dar produce mai mulți bani decât instalatorul mediu de la Reghin, care e mai competent și mai cinstit, dar nu se poate muta la București.

          Nu e moral ca bucureșteanul să fie taxat suplimentar, e moral să existe praguri inferioare de impozitare, astfel încât mureșeanul să păstreze un procent mai mare din munca lui, chiar dacă pe ansamblu îi rămân mai puțini bani decât bucureșteanului, la aceeași muncă.

          Pentru că despre asta discutăm, despre același tip de muncă și același volum de muncă.

          • Shagrat spune:

            Nu stiu cat castiga fiecare, asa ca s-ar putea sa gresesc. In Bucuresti chiriile sunt mai mult decat duble fata de Reghin, banuiesc ca celui din Regin ii raman mai multi bani dupa ce-si plateste toate utilitatile, si procentual si ca suma, asa ca nu sunt convins ca exemplul e bun.

            Dar in general, e adevarat ca exista diferente majore intre zone si plata la aceeasi munca, la fel cum exista diferente majore si de preturi (chirie, transport, utilitati).

            Dar impozitul progresiv nu are cum sa rezolve toate astea.
            Ar lua mai mult de la cei care lucreaza unde se castiga mai mult si mai putin de la ceilalti, cand vorbim de aceeasi munca. Dar unde se plateste mai mult, in general se si duc mai multi bani pe nevoile de baza.
            In acelasi timp, ar lua mai mult de la cei care lucreaza mai mult, si mai putin de la cei care lucreaza mai putin.
            In acelasi timp, ar lua mai mult de la cei care fac munci mai productive, decat de la cei care fac munci mai usoare.
            Introduce o multime de nedreptati, dar nu rezolva nimic.

            Vor veni unii sa spuna ca atunci impozitele sa fie stabilite local, dar cred ca ar crea si mai multe probleme, pentru ca o localitate mica are nevoie de un procent mai mare din venituri pentru administratia locala, decat un oras mare, asa ca ar avea efectul invers.

            Cel putin deocamdata, in Romania se face redistribuirea veniturilor prin asigurarile de sanatate si prin alocatiile pentru copii (cum am scris in alta postare la acest articol). E o redistribuire la nivel individual.

            Si se mai face o redistribuire, poate chiar mai mare, la nivel de judete/regiuni. Din cele mai productive se duc bani spre cele mai putin productive. Din pacate, banii sunt administrati destul de prost. Daca politicienii ar face lucrurile mai cu cap (la care s-ar aduaga si mai multe fonduri europene), bauiesc ca asta ar reduce decalajele, si de dezvoltare si de venituri.

            • Harald spune:

              @Shagrat – chiriile sunt mari în București fiindcă există bani și fiindcă există cerere, nu invers. Oamenii se mută din provincie la București, nu invers. Impozitul progresiv nu rezolvă asta, dar reduce niște dezechilibre.

              Nu în ultimul rând, problema e și una psihologică: dacă omul consideră jocul incorect, de ce ar plăti de bunăvoie taxe? Ce poate lua statul cu japca, asta este, o să ia cu japca, iar ce nu poate lua cu japca n-o să ia deloc. Dar în maniera asta ne întoarcem în anii ’80, când toți șmecherii dă Bucale își aranjau delegații în provincie ca să se întoarcă cu portbagajele pline de mâcare. Fiindcă japca nu prea dă rezultate pe termen lung.

            • David FK spune:

              @ Harald (22/02/2020 la 13:48)

              “Dar în maniera asta ne întoarcem în anii ’80, când toți șmecherii dă Bucale își aranjau delegații în provincie ca să se întoarcă cu portbagajele pline de mâcare. ”

              Pentru informarea dvs. in anii ’80 delegatiile (in provincie sau in Capitala) se decontau numai pe baza de bilet de trenul clasa II-a (pana la 300 de km) si la clasa I-a pentru distante peste 300 de km si/sau bilet de autobuz.

              Asta era valabil pentru salariatii civili. Presupun ca erati elev/student in acea vreme si n-ati fost in vreo delegatie.

              Cine erau acei “șmecherii dă Bucale” ? Cateva exemple aveti ? In provincie nu existau asemenea smecheri care veneau in Bucale sa-si faca ceva cumparaturi?

            • Harald spune:

              @David FK – uite cum facem, dacă vrei să conversezi cu mine: îți alegi un nick-name pe care îl păstrezi și anunți public care e acela. Nu ești ba @Dan H, ba @David Wilson, ba @dinu b, ba @Dumitru B sau altele.

          • Harald spune:

            @David FK – cei din provincie cumpărau cu bani tot ce cumpărau din București. Inclusiv eu îmi cumpăram transformatoare de linii pentru televizoare, numai în București le găseam disponibile în magazin.

            Șmecherii dă Bucale nu prea plăteau ce puneau în portbagaj, când veneau în delegație în provincie. Șmecherii-șmecheri veneau cu mașină de serviciu și cu șofer. Nu cereau ei nimic și nu puneau ei mâna pe nimic. Șoferul spunea “a zis tovarășul director / tovarășul secretar / tovarășul inginer că ar mai trebui asta, asta și asta” și tot șoferul le căra la mașină.

            Șmecherii mai puțin șmecheri veneau chiar ei la volan, cu mașina personală și dădeau telefon să se ducă cineva la gară, să le facă rost de bilet de la cineva de pe peron care venise cu trenul cu care ar fi trebuit să vină ei. Dar ăștia mai puțin șmecheri bâzâiau de-obicei și după niște benzină, fiind vorba de mașina personală. Iar dacă nu prea erau chiar șmecheri, veneau mai devreme și se duceau singuri la gară să-și facă rost de bilet pentru decontare. Iar de plecat, plecau tot mai devreme, ca să poată ajunge în București înainte de trenul cu care ar fi trebuit să întoarcă, în așa fel încât să facă rost de bilet și de la acela, când ajungea în Gara de Nord.

  6. Mihai Badici Mihai Badici spune:

    Pentru că am trăit toate aceste versiuni, și în sistemul de stat și în cel privat, încerc să îmi amintesc hibele sistemului cu impozitare progresivă. Ar mai fi observația că salariile de care vorbim în anii ’90 sunt de ordinul a 150 de dolari, acum vorbim de salarii de ordinul a 500-1000. Evident, procentual săracii erau mai protejați în anii ăia, cu impozit care ajungea la zero, dar dacă scazi zero din 100 de dolari tot nu se fac 450 . Însă, să zicem că astea au fost vremurile.
    Principalele probleme erau:
    1: aproape toată lumea avea salariul minim în acte. Restul se plătea fie, în prima perioadă, “la negru”, fie, ulterior, prin diverse forme de “optimizare”, de genul contractelor de servicii.
    2: oriunde apare un sistem cu praguri, e normal să se caute portițe pentru a te încadra la pragul mai avantajos. De aici bunicile prestatoare de servicii la vârste înaintate: de ce să te plătesc pe tine cu 200 de dolari, mai bine o plătesc pe bunica cu 100 și pe tine cu 100. Salariul minim, impozit zero, toată lumea mulțumită.
    3. Diferența se compensează cu servicii extra ( mașină de firmă, decontat diverse bunuri și servicii). Cum nu toate firmele pot oferi suficiente servicii, se dezvoltă (apropo de punctul unu) o mare zonă de evaziune, care să producă acești bani negri ( firmele nu pot pur și simplu să scoată bani din casierie și să îi dea angajatului, deci cumva trebuie să obțină bani neînregistrați în acte, ceea ce se poate prin vănzare de bunuri neînregistrată în acte, ceea ce evident înseamnă minus la tva, profit și unde mai doriți. România anilor ’90 era un “Vest Sălbatic” din punctul ăsta de vedere.

    Dar cea mai mare problemă a acestui sistem era absența creditului. Cum veniturile erau ascunse, nu puteai să mergi la bancă pentru un împrumut, era practic imposibil. Nuțu Cămătaru era mult mai flexibil…. Introducerea cotei unice a făcut ca piața creditelor să decoleze, evident, cu catastrofele aeriene de rigoare :) Patronii au preferat să plătească 16% intrând în legalitate, salariile au ajuns să se albească, piața imobiliară a explodat – mulțumită creditului ipotecar, și, bineînțeles, au apărut și faliții, pe fundalul lipsei de experiență și a optimismului excesiv.

    Ca o concluzie, oricine ar vrea să revină la impozitarea progresivă va trebui mai întâi să repare ANAF-ul și tot ce ține de infracțiuni economice; din punctul meu de vedere nu se poate face asta cel puțin până când salariul mediu va ajunge la media europeană, atunci când am putea zice că ar exista un oarecare surplus care să fie semnificativ pentru stat și nesemnificativ pentru cetățeanul impozitat. Până atunci, vă rugăm să luați în considerare prima lege a ingineriei, care ar putea fi utilă și economiștilor: “dacă merge, nu umbla” :)

    • k.s.vaida spune:

      @mihai badici

      nu impozitul pe venit de 16 % face jocurile in Romania ;
      atrag atentia ca din brutul romanesc ramane CEL MAI PUTIN la salariat din toate tarile ex socialiste
      43 % ia statul roman fata de media 30-35 % in Polonia , Croatia , Hungaria , etc

      http://www.calculator-salarii.ro/4500-brut-calcul-salariu-net/
      https://www.isplate.info/croatia-salary-income-calculator.aspx

      in 2020 platile la negru nu au disparut pentru ca NIMIC nu s a schimbat in ultimii 20 de ani
      in 2000 tot pe la 45 % ramanea la stat

      • Mihai Badici Mihai Badici spune:

        da, aveți dreptate; cota de 16% de fapt a dus la înmulțirea “contractelor de prestări” ( și în plus au apărut și reducerile pentru IT) dar în mare ăsta a fost rezultatul, albirea unor sume “la negru”. Sunt convins că și acum se plătește mult “la negru” în domeniile în care se poate, respectiv în cele în care se și pot produce banii negri (în IT era mai dificil deoarece clienții sunt în general companii care la rândul lor nu prea pot plăti la negru). Dar aveți dreptate, cam așa se ajunge cu toate contribuțiile, cel puțin asta mi-au explicat și mie contabilii. Singurii care nu practică acest gen de “optimizare” sunt cei de la stat, pentru că, deh, nu sunt banii lor….

  7. Unde scrie ca veniturile trebuie nivelate? spune:

    Sistemul de impozitare poate fi unul dintre principalele mecanisme de redistribuire a veniturilor, prin nivelarea veniturilor nete în ciuda inegalităților de venituri brute: nu și în România.

    Unde scrie ca veniturile trebuie nivelate? O fi asta vreun postulat? Sau concluzia unei demonstratii matematice? A hotarit cineva ca asa si nu altfel trebuie sa fie?

    Elizabeth Warren (D-MA), o comunista in cuget si-n simtiri, de o demagogie si de un hal de nesimtire care paralizeaza si, in plus, atit de stupida incit crede ca are sanse sa ajunga sa dicteze de la la Casa Alba, promite americanilor de cite ori i se pune un microfon sub nas ca, odata ajunsa POTUS, ea va sterge 95% din datoriile absolut colosale contractate de studentii americani (Americans owe over $1.56 trillion in student loan debt, spread out among about 45 million borrowers). Ce incearca ea, inteleg si copiii de gradinita, e sa cumpere 45 de milioane de voturi (datornicii), plus inca 2*45 milioane de voturi (parintii datornicilor) cu banii celorlalti americani. Iti trebuie ceva tupeu sa vii cu astfel de promisiuni electorale pretinzind, in acelasi timp, ca nu ai nimic altceva in suflet decit bunatate, omenie si grija parinteasca fata de toti americanii.

    Demagogia acestei creaturi defecte a fost aratata intregii Americi de un alegator acum citeva saptamini:

    A father confronted Warren during an event in Grimes, Iowa, on Monday about her plan to roll back student loan debt for “about 95 percent of students who have debt.”

    “I just wanted to ask one question. My daughter is getting out of school. I’ve saved all my money. She doesn’t have any student loans. Am I going to get my money back?” he asked.

    “Of course not,” Warren replied.

    “So you’re going to pay for people who didn’t save any money and those of us who did the right thing get screwed?” he asked.

    “My buddy had fun, bought a car, and went on all the vacations, I saved my money. He makes more than I did. I worked a double shift,” the man pressed before accusing Warren of not taking him seriously.

    “You’re laughing at me,” he said. “Yeah that’s exactly what you’re doing. We did the right thing and we get screwed.”

    “I appreciate your time,” Warren stated as he walked away

    Redistribuirea veniturilor, ca sa obtii nivelarea lor, inseamna sa bagi miinile in buzunarele celor harnici, inteligenti si productivi ca sa ai cu ce sa faci pomeni altora, care cistiga mai putin, in schimbul voturilor si sustinerii lor politice, consecinta fiind descurajarea oamenilor productivi si responsabili si incurajarea parazitismului si comportamentului iresponsabil. Asta a fost dintotdeauna “politica” extrem de simpla a stingii: sa ia cit mai mult de la cei putini si productivi si sa imparta prada cu cei multi si improductivi in scopul raminerii la guvernare, cedind partidelor de dreapta puterea pentru citiva ani doar atunci cind s-a ajuns la fundul sacului, ca sa incerce ei sa re-umple vistieria si sa se reia, apoi, ciclul destructiv atit cit o sa se poata, fiindca e clar si pentru comunistii cei mai rudimentari ca alt sfirsit decit falimentul national nu poate avea un sistem politic in care ei sint tolerati ca jucatori legitimi (Margaret Thatcher — ‘The problem with socialism is that you eventually run out of other people’s money.’).

    E evident ca doar introducerea votului universal le-a deschis comunistilor si socialistilor calea spre acapararea statului prin noi si noi promisiuni de redistribuire (cumpararea voturilor unora cu banii altora). Redistribuirea este de fapt mita electorala precedata de jaf, care nu se poate face decit folosind forta bruta, “institutiile”(!) de forta ale statului (umanoizii aia mascati care iti sparg usa la 3 dimineata, te iau din pat, te doboara la pamint, iti pun catuse si te arunca intr-un beci, asta daca nu cumva te impusca in caz ca misti in propria ta casa), amenintindu-te cu amenzi, deposedari de bunuri, arestare si incarcerare in cazul in care refuzi sa te lasi jefuit de buna voie.

    Pe vremea lui Ceausescu, in Romania, salariile erau nivelate cu compresorul, toti aveau cam acelasi salariu de mizerie (ingineri, strungari, profesori, soferi de autobus, ospatari, frizeri) si, incet-incet, toti cei productivi au inteles ca nu are absolut nici un sens sa se mai speteasca muncind cind asta nu le aduce nici un leu in plus, ci e preferabil sa opreasca motoarele, sa faca minimul care li se cere si sa astepte prabusirea naturala a sistemului.

    E impresionant cum ajung unii sa creada ca ei pot sa emita opinii despre ce si cum trebuie sa faca functionarimea statului (entitate eminamente parazitara) cu banii cistigati prin munca de oamenii cinstiti, cind singurul lucru corect si decent care se poate spune despre TAXAREA MUNCII este ca aceasta NU AR TREBUI NICI MACAR SA EXISTE.

    • Harald spune:

      Ar fi o idee destul de bună, să nu existe taxarea muncii. Există niște taxe pe consum (TVA-ul, accizele la carburanți) și se mai pot introduce și altele, însă veniturile unora pot atinge cifre foarte mari, iar în lipsa taxării unele venituri ar fi astronomice. Cu consecințele deja menționate în comentariul de mai sus.

      Ceea ce generează violență în societate nu este sărăcia per se, oamenii pot să se înțeleagă foarte bine între ei, atunci când toți sunt săraci. Ceea ce generează violență sunt discrepanțele prea mari și sentimentul că jocul e trucat, că unii oameni de succes câștigă bani luându-i de la alți oameni. De exemplu, avocații din România, chiar își câștigă traiul prin muncă cinstită? :) Dar judecătorii? :)

      Într-o lume ideală, cu toate activitățile bazate pe competență, lipsa taxării asupra muncii ar fi o opțiune. Dar într-o lume în care munca presupune, de exemplu, identificarea unor oportunități de genul oferirii de credite în franci elvețieni sau instalarea de regenerabile pe bani publici, taxarea asupra muncii este obligatorie. Tocmai fiindcă respectiva “muncă” e de multe ori doar oportunism și înșelăciune.

      • Taxarea muncii in USA spune:

        In America, munca a inceput sa fie taxata in 1913, baza legala fiind the 16th Amendment, ratificat in acel an. Tot in 1913 a fost creata si banca centrala, Federal Reserve, iar din 1920 au primit si femeile drept de vot. Aceste trei evenimente, care au deturnat USA de pe drumul bun si sanatos pe care se lansase cu atita succes, sint strins legate intre ele si multi cunoscatori au explicat dependentele in analize pe care oricine poate sa le gaseasca daca e interesat.

        Citez din articolul
        Federal Reserve: Enemy of Liberty and Prosperity
        Written by Ron Paul, Monday November 18, 2019

        De la crearea Federal Reserve, dolarul US a pierdut 96% din valoarea sa. Declinul puterii de cumparare, cauzat de Federal Reserve, e o taxa invizibila. Aceasta taxa (inflatia) nu afecteaza elitele financiare – care primesc bani noi, creati de Federal Reserve inainte ca actiunile Federal Reserve sa fi diminuat puterea de cumparare a dolarului – dar i-a lovit sistematic pe americanii din clasa mijlocie si pe muncitori, a caror putere de cumparare a fost redusa in mod continuu de catre Federal Reserve. Taxa aceasta (inflatia) nu e doar cea mai ascunsa, ci si cea mai regresiva dintre taxe (regressive – (of taxes): adjusted so that the rate decreases as the amount of income increases).

        Federal Reserve e responsabila de cresterea continua a guvernului, de pierderea libertatii, de cresterea inegalitatii veniturilor si de the boom-and-bust economic cycle (The boom and bust cycle is a process of economic expansion and contraction that occurs repeatedly).

        Alte doua articole utile si foarte lamuritoare despre taxare:
        Taxation Is Theft
        By Judge Andrew P. Napolitano, April 18, 2013

        The 16th Amendment: How the U.S. Federal Income Tax Became D.C.’s Favorite Political Weapon
        By Sam Jacobs – October 16, 2019

        Si o imagine (care face cit o mie de cuvinte despre “binefacerile” taxarii muncii in America):
        https://pbs.twimg.com/media/DXt7iGiU8AALrv3.jpg

  8. Alex spune:

    Dacă ii lovește foamea pe ceva politruci din ceva partid sa reintroducă impozitarea progresiva – atunci sa vedeți exod. O sa ramina în tara fix bugetari pensionari și politicieni sa se manince între ei ca șobolanii într-o cușcă

  9. Alex spune:

    Interesant ca diferite valori ale impozitului exista si in cele mai salbatice si liberale sisteme economice din vest. O singura cota de impozit este o exagerare tipic romaneasca. Si ruseasca.

    In afara, esti foarte liberal…sau mai putin liberal functie de cate cote de impozitare sunt. Mai multe esti liberal moderat…mai putine esti libera. Da…de la zece in sus esti cam socialist.

    Cu 10% cota de impozitare nu putem avea pretentia de a avea spitale, autostrazi, invatamant…etc.

    • Shagrat spune:

      Statul roman taxeaza angajatii cu 45% (impozit+sanatate+pensii). E cam la fel ca in restul UE.

      Angajatul ramane cu 55% din salariu. Cand cumpara ceva, plateste 19% TVA, deci practic are la dispozitie doar 81% din 55%, adica aprox 45% din salariu, iar 55% se duce automat la buget. Asta, daca nu punem la calcul cat la suta din pretul produselor e umflat cu accize pe combustibil, taxe de mediu, de drum etc.

      In plus, exista redistribuire si in Romania. Trei exemple:

      1) La sanatate, toata lumea plateste 10% din ce castiga, in loc sa-si plateasca fiecare asigurarea. Deci cine castiga peste medie, plateste automat si pentru asigurarile celor care castiga sub medie (si mai grav, si pentru asigurarile celor care nu contribuie in nici un fel).

      2) Deducerile prezentate si in articol, in urma carora cine castiga mai putin, ajunge sa plateasca si un procent mai mic din ceea ce castiga. Inseamna deci ca nu toata lumea plateste 10% impozit, ci ca 10% este impozitul maxim pe care cineva poate sa-l plateasca.

      3) Alocatiile pentru copii, se primesc in functie de numarul de copii, nu de valoarea contributiei, nici n-ar avea sens altfel.

      Diferenta majora fata de occident e ca economia Romaniei e minuscula, nu ca se platesc prea putine taxe. In Romania sunt putini bani la buget, pentru ca in Romania sunt putini bani, nu pentru ca ar lua statul un procent prea mic.

      Preturile sunt comparabile intre Romania si vest intr-o multime de domenii (automobile, imbracaminte, electronice, unelete, utilaje s.a.m.d.). Cine castiga peste medie in occident, are o putere de cumparare de cateva ori pe mai mare decat cine castiga peste medie aici, chiar daca plateste taxe cu 5-10% mai mari din cauza impozitului progresiv.

      Daca s-ar aplica taxarea progresiva in Romania, ar insemna ca in orasele mari (de unde vine majoritatea PIB), nici cei care isi permit o viata decenta nu ar mai putea sa si-o permita. Pentru ca a castiga salariul mediu in Bucuresti, Cluj etc. inseamna a avea bani abia cat sa plateasca mancarea, chiria, transportul si nimic peste (de ex. sa-si repare ceva ce s-a stricat, sa-si cumpere un calculator nou – de care are nevoie etc.). Daca ar fi taxati suplimentar pentru ca castiga mai mult de atat, Romania ar deveni o tara in care peste 90% din populatie nu si-ar permite decat cheltuielile de subzistenta, deci implicit, o tara in care nu are rost sa produci si sa vinzi altceva decat mancare si imbracaminte, ca oricum nu-si permite nimeni sa cumpere altceva. Cam ca in anii 90. Economia nu s-ar mai dezvolta, pentru ca nu ar mai avea unde, daca n-ai cui sa vinzi.
      Singura solutie e ca economia sa creasca pana ajunge la nivelul occidentului, nu sa fie taxata pana devine stagnanta.

      • PAFI spune:

        Inteleg argumentatia Dvs. si are sens, dar va referiti la taxare in general si nu la impozitul pe venit. Intregul sistem e prost croit, dovada ca e cumva singular, sa ai unul dintre cele mai mici impozite pe venit dar in acelasi timp pe ansamblu una dintre cele mai mari taxari. Orice s-ar spune, nu e in nici un fel fireasca situatia in care cei care au venitul minim pe economie sunt taxati procentual la fel cu cei care au cel mai mare venit. In SUA, de exemplu, cei platiti cu minimul castigului pe ora – acolo salariul minim e pe ora – sunt scutiti de impozitul pe venit!

  10. PAFI spune:

    Daca ne gandim la faptul ca castigul mediu net in sectorul de stat e sensibil mai mare ca in cel privat, ca s-a ajuns la paritatea un salariat la un pensionar, ca deficitele sunt tot mai mari si la fel datoria externa (care a crescut rapid si nu pentru investitii, ci pentru consum), impozitarea progresiva e una dintre solutiile demne de a fi luate in seama. Nu inteleg cum in SUA, considerata bastionul “capitalismului salbatic” in Europa, sistemul de impozitare e progresiv (daca nu ma insel cel federal e undeva intre 10 si 40%) iar in Romania, condusa direct sau din umbra cei 30 de ani de dupa ’89 de un partid social-democrat, nu e progresiv. E poate cea mai concludenta dovada a faptului ca PSD-ul nu e un partid social-democrat, ci reprezentatul cleptocratiei pe scena politica.

  11. Cinicul spune:

    Aveti putintica rabdare ar spune Zaharia Trahanache.
    Nici n-a apucat autoarea sa-si exprime intentia de a scrie peste cateva saptamani un articol despre impozitarea progresiva si s-au repezit mujahedinii neoliberalismului la atac la baioneta.
    Ce ne facem daca epuizam subiectul inainte ca doamna Kovacs sa scrie articolul cu pricina? Repetam aceleasi comentarii?
    Si mai rau ce ne facem daca demonstreaza cu cifre, folosind exemplul Danemarcii, ca taxarea progresiva functioneaza bine? Sau cifrele nu conteaza, doar teoriile sunt bune.

    • PAFI spune:

      De ce Danemarca si nu SUA, si acolo impozitul pe venit este progresiv, ce-i drept limitat undeva la 40 sau 45%.

      • Cinicul spune:

        Am spus Danemarca pentru ca autoarea a studiat si trait acolo si banuiesc ca va folosi aceasta tara ca exemplu.
        USA a avut pana in anii 80 cea mai agresiva impozitare progresiva. Au fost perioade mici cand impozitul maxim ajungea si la 90%, dar cel mai frecvent a fost 80%. A fost si perioada cu cea mia rapida si mai sustinuta crestere a productivitatii si a economiei din USA.

        • Harald spune:

          Perioada aceea de creștere a avut mai degrabă legătură cu revenirea de după război. Mai întâi a vrut fiecare american câte o mașină, deci a existat o miză timp de o generație întreagă (30-35 de ani, deci cam până prin 1980). Dar câte două mașini n-au vrut decât foarte puțini. Iar cu elicopterele și avioanele personale mici e mai complicat, n-o să vrea prea curând fiecare american câte unul. Deci creșterea economică se potolește de la sine, nu fiindcă scade fiscalitatea.

  12. Stim din istoria secolului XX ca... spune:

    …atunci cind ridici nivelarea veniturilor nete la rangul de obiectiv suprem, nu exista violare a libertatilor individuale pe care sa nu o poti justifica.

    Iar incepeti?

  13. Catalin spune:

    Mor cand vad cati experti are Romania, mai ales in economie si finante publice, in politici neoliberale si libertariene, tara fiind insa a doua ca nivel de saracie si subdezvoltare in UE. Nu e de mirare in acest wild East ca orice discutie despre inegalitate sociala, redistribuire, solidaritate sau coeziune sociala ii face pe cei cu venituri peste medie sa infiereze cu manie…proletara orice discutie sau masura care ar putea sa le afecteze interesele. Asta pentru ca…dar ce s-o lungim.
    Cele mai simple si clare argumente impotriva cotei unice de impozitare sunt:
    - nicio economie dezvoltata vestica nu aplica impozitare univa: nici SUA, nici UK, nu mai vorbim de tarile nordice.
    - nicio economie nu s-a dezvoltat pana in prezent cu cota unica. Ea se aplica in state bananiere ca Romania si Ucraina cu rezultate care se vad: imigratie larga si sub-dezvoltare.
    Vad raspandita prin comentarii ideea ca statul e hot, ca-ti mai ia si sanatate si pensie, ba chiar si TVA d-aia vezi doamne esti mai taxat ca in Vest si daca se impoziteaza diferit o sa emigrezw toti. Chiar va rog, baieti. Sugerez Danemarca, o tara cu nivel de trai ridicat si o paritate de cumparare cam de 3-4 ori cat in Romania. Aici impozitul e progresiv si incepe pe la 33%, nu la 10%. Asigurarile de sanatate la stat sunt 5,5% iar pensia mai ia si ea o cota bunicica. Cam 55% ia statul. TVA-ul e nediferentiat, si cel mai ridicat din Europa: 25%. Si cu toate astea, danezii platesc taxele, nu ca romanii, ba chiar aud multi instariti (cum il mai auzi si pe Bill Gates) spunand ca nu-s taxati suficient.
    O societate nu se dezvolta fara bani si fara redistribuire. O societate are grija de toti membrii ei. La noi nu e cazul.
    Felicitari autoarei pentru curaj. Astept cu interes si urmatoarele materiale!

    • Harald spune:

      Danemarca are în primul rând o economie extrem de liberă, mai liberă chiar decât UK sau Statele Unite. Dacă vrem Danemarca, de la asta trebuie început, de la liberalizarea economiei, prin eliminarea a mii și mii de restricții, avize și obligații legale. După care putem avea și fiscalitate ca în Danemarca, dacă economia produce bani ca în Danemarca. Dar asta numai după ce produce bani ca în Danemarca.

    • k.s.vaida spune:

      @Catalin

      01.cine a dat examene de statistica stie ca e bine sa compari mere cu mere si pere cu pere

      adica sa compari Romania in primul rand cu RESTUL tarilor est europene foste socialiste
      dupa ce rumegi bine informatia si tabelele poti sa te hazardezi sa compari Romania cu Danemarca …dar nu te ajuta prea mult …sau te ajuta daca esti specializat si esti toba de carte .
      nu e cazul meu si nici al tau.

      ceva, ceva insa poti sa intelegi din linkul postat:
      http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/mb200709_focus10...

      toate aceste tari au aplicat mai devreme sau mai tarziu cota unica
      toate aceste tari au avut crestere economica sustinuta : nu exista suficienta info ca sa poti discerne clar cat din aceasta crestere a fost influentata de cota unica
      un scop clar a fost acela ca administratia fiscala sa poata functiona simplu si previzibil , iar pe masura ce institutia se dezvolta si frauda fiscala se reduce se poate trece si la un sistem ceva mai complex , mai corect , mai eficient …mai …mai tot felul de mai-uri

      oricum ideea generala este ca a fost cam la fel pe la toti.(difera procentele)

      citez:
      …”nici o economie nu s-a dezvoltat pana in prezent cu cota unica…” e complet gresita
      pentru ca cine a urmat un curs de istorie economica a aflat ca asa a functionat economia vre o 2000 de ani…si A FOST DEZVOLTARE

      desigur la vremuri noi , oameni noi si legi noi …dar pana una alta a functionat bine merci.
      suntem doar “putin ” in urma noi cei din est :)

      evident nu sustin cota unica , fac numai cateva precizari , cine e interesat , pune mana si studiaza , informatie e destula.
      sunt zeci de volume de informatie economica

      02. statul roman ESTE hot (tu nu traiesti in Romania?), este un hot sef intr o tara de hoti …asa ca nu trebuie sa te raportezi cu indignare la acest concept, e o situatie care exista pur si simplu;
      desigur in timp situatia se va schimba, dar o sa mai dureze oarece.

      pastrand acelasi principiu al comparatiei mere cu mere , statul roman ia cel mai mult dintre toate statele fost socialiste.

      03. daca esti interesat de sistemul de sanatate , atunci ar trebui sa te uiti putin la sistemul de sanatate din Israel care ia 6 % din salariu minim adica echivalentul a RON 200 , mai pune ceva de la el , iar rezultatul e locul 6 mondial in performanta(dupa Singapore ,HK, Elvetia , Norvegia, etc…)
      de ce oare e asa ?
      pentru ca:
      asiguratorul de stat acopera 50 % din populatie ,
      iar cel privat este non profit
      (cat incaseaza atat cheltuieste . ce ramane la sfarsit de an investeste , ca in anul urmator sa fie si mai eficient)
      desigur nimeni nu fura…

      deci statul roman ia mult si face putin pentru cel de la care ia …si asta nu rezolva din pacate ecuatia
      stat hot
      cetatean hot
      de care vorbeam mai devreme

  14. eu spune:

    Impozitarea progresiva pune mereu întrebarea cu raspuns imposibil de dat, cat de bogat trebuie sa fie cel care este impozitat cu o cota mai mare. Oricine aflat in situatia de a fi imșpozitat progresiv va spune ca nu este suficient de bogat pentru a fi impozitat progresiv.
    Insa marea problema este ineficienta aparatului fiscal. Pentru ca cei cu adevarat bogati au multe mijloace sa ascunda de adminsitratiile fiscale ceea ce au. Pentru un ANAF recunoscut a fi extrem de ineficient, care nu reuseste sa culeaga nici TVA-ul, un impozit mult mai simplu in definitiv decat complexitatile pe care le naste un impozit progresiv, a-l pune in sutuatia de a impozita progresiv va fi o actiune cu rezultate catastrofale. Singurul efect va fi cocârjarea clasei de mijloc sub greutatea impozitelor, cu un nou val de emigrare, economie subterana, concurenta neloiala, in final distrugând economia.

  15. eu spune:

    In Romania impozitele sunt oricum mari pe munca si mici pe capital. De exemplu contributia la sanatate este practic un impozit de 10%. O sa vedeti insa ca modul de impunere scuteste tocmai veniturile din capital sau din alte tipuri de investitii de aceasta taxa.
    Taxa pe dividende este practic 5% si nu 10% ca toata lumea, iarasi un avantaj dat capitalului, atentiune chiar de catre un guvern care se pretindea socialist.
    In general vorbind, impozitele sunt naspa. Cel mai bun guvern e ala care imi ia cat mai putine impozite. Guvernele care imi baga mana in buzunar pretextând ca au grija de mine, sorry, nu ma conving deloc.
    Platesc bani la un fond de sanatate care practic nu ofera servicii medicale.
    Platesc impozite pentru un sistem de invatamant care iti tampeste copilul.
    Platesc taxe de drum ca sa nu am drumuri.

    Si exemplele pot continua.

    Desigur exista nevoie de o anumita redistribuire. Marea problema economica actuala este ca economia de subzistenta a fost desfiintata sau e in pragul desfiintarii in fata avantului pietii libere. Tocmai economia de subzistenta era cea care asigura plasa de siguranta tuturor.
    De aici problema pentru state de a inlocui ceea ce facea economia de subzistenta pentru cei defavorizati.
    Probabil ca va trebui creat un fel de venit minim garantat, platit de stat pentru oricine in simpla calitate c exista. venit, care, da, va fi finantat de taxele legate de internet probabil. E cam singura optiune intrevazuta astazi ca sa nu faca kaboom sistemul.

    • Harald spune:

      Venitul minim garantat, garantat nu rezolvă nimic :) Dacă plătești oamenii ca să nu facă nimic, exact asta o să se întâmple, n-or să facă nimic.

      Ar trebui să existe impozit zero sub un anumit prag de venituri, în UK e 12.500 personal allowance pentru anul fiscal 2019/2020. Deci cine obține sub 1.040 de lire pe lună nu plătește niciun fel de impozit pe venit. Probabil cam 500 de euro pe lună ar trebui să fie pragul ăsta în România.

      Și cred că ar trebui să existe și economia de subzistență, într-o formă oarecum mai modernă: cine nu se mai descurcă în niciun fel, să poată primi în folosință 500mp de la primărie, unde să-și poată amenaja o locuință prin mijloace proprii. Iar dacă le are cu agricultura, să poată primi și 2 ha de teren agricol în folosință, tot ca să se poată descurca pe cont propriu, fără să plătească nici chirie și nici arendă.

      S-a mai discutat subiectul ăsta și altădată, un om cu IQ sub 65 nu poate învăța nici măcar să citească, dar trebuie să trăiască și el din ceva. De-obicei o muncă manuală. Pe la țară, probabil vreo 25% sunt în situația asta.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Borbala Kovacs


Borbala Kovacs

Borbála Kovács este cercetător la School of Culture and Society, Aarhus University, Danemarca, în cadrul proiectului OSTWEL (2018-2021) și expert la Facultatea de Științe Po... Citeste mai departe


Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Mai e un aspect, poate si mai grav. De fapt trei, daca ma gandesc mai bine. Primul, la concret, A...

de: MirceaM

la "Îmbogățiții de război"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

aprilie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)