vineri, martie 29, 2024

Anti-sistem, altfel

Se vorbește mult în ultima vreme despre lupta anti-sistem, proteste anti-sistem, artă anti-sistem, însă deloc despre oameni anti-sistem, cu exemple credibile, întemeiate pe fapte, nu doar pe intenții sau utopii.

Dacă ar fi să căutăm identități, să punem un nume și o figură peste ceea ce ar putea să însemne lupta anti-sistem în România, ne-ar fi destul de greu să găsim vreuna printre liderii protestatarilor din Piața Universității de acum, noua agora a societății românești. Dacă în 1990 Marian Munteanu era o voce anti-sistem coerentă, vizibilă, cu un discurs, acum nu avem nicio figură echivalentă.

Ce înseamnă însă să fii anti-sistem? Putem discuta despre multe sisteme și despre mulți rebeli anonimi. Oameni care nu cumpără niciodată de la supermarket, deși acesta a devenit norma. Oameni care nu merg niciodată cu mașina în oraș, deși ceilalți, marea majoritate o fac, preferând metroul, bicicleta, transportul în comun. Oameni care nu au televizoare, deși sistemul consumist mass-media încurajează uniformizarea, transformarea telespectatorului într-un decor de canapea, neînsuflețit de gânduri proprii. Oameni care nu tac atunci când se așteaptă de la ei sau oameni care nu se supun autorității unui șef incompetent, toți aceștia sunt, la nivel micro sau macro, anti-sistem. Acești oameni nevăzuți, anonimi, nebăgați în seamă sunt niște rebeli contemporani. Ei sunt acei anonimi care pot aduce o schimbare, care pot transforma previzibilul în imprevizibil, resemnarea în revoltă, sistemul normat în sistem creat; cei pe care nimeni nu îi ia în serios, cei care sunt nonconformiștii oricărui bloc de locuințe, oricărui cartier, oricărei străzi, oricărui loc de muncă, cei atipici, cei care nu pot fi cuprinși în nicio categorie în sondajele de opinie, cei care îi destabilizează pe politicieni, pe formatorii de opinii la comandă și pe conformiștii cu idei preluate de-a gata.

Iată însă că recent a devenit mai vizibil un nume care este fără îndoială o figură cu o istorie personală care ne ajută să îl identificăm rapid ca fiind atipic, un om ale cărui fapte, opțiuni de viață și acțiuni îl recomandă imediat ca fiind un om anti-sistem. De la înființarea asociației Salvați Bucureștiul, pe care a fondat-o și o conduce, Nicușor Dan a reușit mai multe decât o armată întreagă de funcționari însărcinați cu protejarea patrimoniului, clădirilor sau proiectelor care dau o identitate Bucureștiului. Ne-am aștepta să găsim în spatele lui zeci de alți voluntari, oameni implicați alături de el în lupta anti-corupție din primării, ministere și sistemul judiciar. L-am văzut nu o dată pe coridoarele Tribunalului București, singur, cu un vraf de acte și dosare în mână, alert, aparent un boem despre care te întrebi ce caută acolo. Asta până când îl auzi vorbind, iar eu l-am auzit: este tobă de carte, iar când spun carte mă refer la legile în vigoare și silogismele juridice. Deși el se recomandă ca matematician, Nicușor Dan este un strălucit jurist auto-didact. Coroborează articole de lege cu ușurința unui maestru al barei și își susține punctul de vedere calm, nonșalant, stăpân pe sine. Nu întâmplător a câștigat peste 23 de procese împotriva primăriilor și a oprit zeci de tunuri imobiliare. Singur. Fără echipe de avocați celebri, fără echipe de PR, fără echipe de branding, fără talk-show-uri interminabile și apariții media nenumărate.

Un efort considerabil, dus în spatele scenei, solitar în bună măsură. Preocuparea lui Nicușor Dan pentru propria imagine este aproape inexistentă, ceea ce transpare și din modul stângaci, care nu îl favorizează neapărat, în care se prezintă pe blogul său și în mass-media. Deși simpla lui existență și a asociației lui deranjează pe mulți, Nicușor Dan nu pare a se erija în postura de apărător singuratic al dreptății, care parcurge singur un drum abrupt, plin cu mărăcini și gropi. În interviuri și apariții media vorbește tot timpul despre bucureșteni, despre o comunitate, măcar una de gândire, dacă nu și de acțiuni. Foarte mulți dintre bucureștenii oarecum atipici, artiști, activiști, intelectuali, antreprenori îl respectă și îl simpatizează, însă pentru foarte mulți manifestă un tip de solidaritate leneșă care se transmite printr-un click ”îmi place” pe rețelele sociale. Nicușor Dan pare în continuare singur. E adevărat că transpare în personalitatea lui și în descrierea pe care și-o face un soi de încăpățânare a celui care a văzut multe, a făcut multe și căruia îi este greu să accepte sfaturile unora care au făcut infinit mai puțin sau deloc. Parțial are dreptate, parțial greșește. Nu îl cunosc personal, nu am vorbit niciodată, însă am citit cu atenție blogul lui de campanie și interviurile sale.

Candidatura lui la Primăria Capitalei aduce multă speranță acestor bucureșteni, care își doresc o altă normalitate a cotidianului, pe care au trăit-o sau au văzut-o în alte orașe și după care tânjesc și aici, în orașul lor. Marea majoritate a electoratului care votează în capitală nu știe însă cine este Nicușor Dan și, după felul în care el se prezintă – indiferent aparențelor și gustului predominant – nici nu vor să îl cunoască. Ar fi o mare dezamăgire pentru cei care îl creditează ca el să nu facă un efort în a-i convinge și pe ceilalți. Omul sistemului, indiferent cum îl cheamă, nu mai este de actualitate, pentru simplul motiv că nu mai are o identitate. Ne-am convins că, indiferent de nume, sunt toți un oarecare domn Escu (Smith), care se reproduce identic, la infinit, ca într-o matrice (Matrix). Bucureștenii s-au săturat de băieții șmecheri, cu limbaj de cartier mărginaș și cu șlefuială superficială de salon nomeclaturist, care fac glume și se dau în spectacol ca să placă celor adormiți în fotolii, cei mai ușor de manipulat.

Nicușor Dan vorbește altă limbă și nu vrea să facă compromisuri, însă nu are resurse să-și creeze propria rețea anti-sistem și să distrugă matricea de reproducere a domnilor Escu (Smith). Este o luptă inegală, în care unii vin la jocul aparențelor, cu gogomănii care mai de care, iar alții cu un discurs coerent și proiecte pentru oraș întemeiate pe experiență și competență. Cum să înveți să vorbești două dialecte ale aceleiași limbi? Cum să îl convingi pe corporatistul cinic care duminica se amuză să iasă cu bicicleta, iar de luni până vineri nu se poate dezlipi de mașina lui? Este un cerc al paradoxului, însă Nicușor Dan va trebuie să găsească sau să inventeze ecuația matematică potrivită pentru a-i aduce pe toți în fața unui adevăr simplu și să-i anihileze cumva pe nenumărații domni Escu.

Noi, bucureștenii, indiferent dacă ne-am născut sau nu în acest oraș tulburător, trebuie să ne întrebăm însă ce înseamnă pentru noi un oraș locuibil? Un furnicar de mașini poluante sau aer, apă, iarbă și copaci? Supermarketuri standardizate sau mici prăvălii și comercianți locali? Clădiri frumoase care să ne identifice ca români și ca bucureșteni mândri de memoria locurilor și a oamenilor de dinaintea noastră sau blocuri de gheață și sticlă, gri și impersonale în care oamenii devin șoareci? Trotuare curate și libere sau mașini încălecate unele peste altele și strigăte din epoca de piatră? Gunoaie aruncate alandala sau simț pentru disciplină și măcar un gând pentru mâine? Clădiri publice închise cu garduri înalte și jandarmi înarmați sau iarbă pentru întins la soare și socializare împreună? Milioane de euro aruncate pentru proiecte megalomane, iraționale și inutile, zeci de mii de euro scăpați printre procedurile birocrației pentru borduri, ceasuri aurite, decorații aiuritoare în spații publice, bănci aliniate una lânga alta în spații restrânse unde nu se așază niciodată nimeni sau transparența cheltuirii banilor și responsabilitate și respect față de noi? Ce vrem, până la urmă, de la orașul nostru? Să-i construim o identitate împreună, respectându-i memoria, trecutul și particularitățile sau delegând decizia în mod arbitrar unor aleși despre care nu știm nimic decât că reprezintă un sistem care își cere întotdeauna tributul? Adeseori prețul s-a dovedit enorm și a înseamnat un oraș devalizat de trecut, fără identitate, fără o viziune pentru viitor, neiubit, abandonat de locuitorii săi în mâinile unora care l-au instrumentalizat pentru propriile interese.
Alegerea va fi, pentru prima oară, între cinismul mercantil și nepăsarea fără margini care au transformat orașele noastre într-o junglă urbană și un spirit nou, solidar și în comuniune cu orașul. Bucureștenii înșiși sunt cei care pot da suflet orașului lor și numai de noi depinde ce fel de suflet avem sau măcar către ce fel de suflet aspirăm. Alegerea noastră va reflecta extrem de bine cine suntem în 2012.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Idealiștii care nu sunt susținuți de o armată de avocați fideli și de o opinie publică bine pregătită vor fi un mizilic pentru hoarda de șarlatani care salivează după oportunitățile tunurilor imobiliare.
    Ce este Bucureștiul astăzi ?
    Este o gaură neagră (honi soit qui male y panse) a cărei forță de atracție crește constant, poate chiar mai mult în vremuri de criză.
    Cine dorește poate arunca o privire aici: http://www.riscograma.ro/29/care-judete-vor-avea-prabusire-economica-mai-mare-de-10/. Este o imagine edificatoare chiar dacă e cam veche.
    În această cloacă de interese lupta nu are reguli.
    Miticii nu vor recunoaște în ruptul capului că ar trebui să spună măcar un mulțumesc acelui primar care a amânat un munte de știfturi pentru un singur proiect de modernizare a infrastructurii care acum le face viața mai ușoară în fiecare clipă. Din cauza că orice astfel de facere de bine este interpretată în modul cel mai vulgar de o majoritate dintre mitici, orice proiect care va ajunge la linia de sosire întreg nu va primi ovații ci doar scrâșnituri de măsele și înjurături printre dinți.
    Acest oraș nu va avea niciodată parte de un proiect urbanistic unitar, omogen, rațional care să-l transforme într-o capitală europeană modernă.
    Oriunde pui degetul trebuie să te apropii cu prudență: s-ar putea să fie șaisprezece cu măciuca păzind o locație cât nuca, dar care este în ”portofoliul ” vreunui așa-zis interlop care vrea să-și deschidă vreun amărât de club în care să se scarpine a lene permanentă niște beizadele inculte, care după ce au băut prea multă bere se duc în spatele locantei să se ușureze.
    Orice capitală din lume are proiecte grandioase. Dâmbovițenii au înfipt un creier într-o țeapă. Unde ? Într-un spațiu în care a curs sângele tinerilor în Decembrie 1989.
    Edilii acelor vremuri tulburi poate că au vrut să transmită un mesaj întregului popor pentru că nu cred că nu au fost în stare să înțeleagă sinistra metaforă pe care le-a băgat-o pe gât nu știu care ghiduș sculptor sau designer. Monstruozitatea din Piața Revoluției dezvăluie adevărata față a celor care au uzurpat revolta populară care a alungat ultimul dictator din Europa. Ei abia așteaptă să mulgă complet orice se poate din amărâtul ăsta de oraș câtă vreme mai au ei osânză, nu le vorbiți ăstora de poezele cu urbanistica și vrăjele cu verdele în sus !
    Iată un proiect concret pentru opinia publică bucureșteană ! (și nu numai…)
    Dărâmați țeapa din Piața Revoluției !

  2. foarte buna observatia din debut! si, intr-adevar, tulburator acest nicusor dan :) la noi – traditional – nonconformistii, originalii, rebelii, sustinatorii consecventi ai unei cauze nu sunt admirati decat pana la un punct, de la care mai departe sunt luati de nebuni

  3. Poate candida Nicusor Dan la Primaria Bucuresti? Spunea nu demult la TV ca are nevoie de mai mult de 20.000 de semnaturi ca sa isi depuna candidatura. Are sanse sa le obtina?

  4. De fapt, sunt destul de multi bucuresteni care stiu cum trebuie sa fie un oras si isi doresc asta. Problema cea mai mare e ca o parte destul de importanta dintre ei considera politica un lucru atat de murdar, incat nici nu vor sa auda de alegeri de orice tip. Si daca ei se retrag in mod voit din acest minim mod de participare la viata publica, e normal sa vedem in functiile publice oamenii pe care ii vedem. Am aflat relativ recent despre Nicusor Dan, si atunci cand imi permite timpul, umblu sa strang semnaturi pentru ca el sa se poata inscrie in cursa electora. Primul lucru pe care il vad la oameni cand le spun ca este vorba de un candidat la primarie, este o expresie de lehamite, insa exista o categorie de oameni care trec peste asta – in mare parte, sunt inca tineri (majoritatea in ceea ce priveste varsta, dar sunt si cei tineri doar in spirit :) ). Da, sunt si multi mitici in Bucuresti – ei nu au ceva cu politica, reactia lor e mai mult de genul: ce oras, ce simt civic, ma lesi cu mofturile astea, nu intelegi ca nu ma intereseaza ? asezonate cu tonul de zeflemea si iritare specifice. Sunt si cei care nu au exercitiul gandirii, chiar nu au capacitatea intelectuala sa inteleaga orice trece de domeniul barfa, piata etc., dar sunt convinsi ca o duc prost din cauza unei conspiratii, nu pentru ca nu sunt in stare sa inteleaga lucruri simple despre lumea in care traiesc, cum ar fi ca cineva cu calificare (nu neaparat studii superioare) va avea mai multe optiuni decat cineva fara calificare, ca daca zici „nimeni nu face nimic” dar nici tu nu faci nimic, atunci esti parte a problemei, nu doar o victima, sau ca primarul nu are prea multe de-a face cu pensiile. Ar fi mai multe de spus despre oamenii de genul asta (de pilda, poate ca nu este strict vina lor ca au ajuns asa), dar nu e locul aici.
    Insa,dupa cum ziceam la inceput, am vazut si ca sunt mult mai multi bucuresteni nemitici decat ar parea la prima vedere cuiva aflat in trecere prin oras, doar ca, prin natura lucrurilor, acestia sunt si cel mai putin vizibili – nu iti vor atrage atentia prin urlete, injuraturi, imbranceli sau remarci uimitoare prin lipsa de logica si/sau bun simt . Intrebarea e daca vom reusi sa ajungem la cat mai multi dintre acesti bucuresteni mai putin vizibili in timp util.

  5. Exemplul ales cu Marian Munteanu este extrem de inspirat dintr-un anumit punct de vedere pentru ca arata soarta revoltelor anti-sistem de la noi cu dublu discurs respectiv unul in care sub „ceva”se poate ascunde „altceva ”. Dupa mai mult de 20 de ani de la acele evenimente in care a fost implicat acesta ( pe termen lung timpul este un excelent turnesol pentru actiunile de manipulare si dezinformare ) stim acum cu certitudine ca Marian Munteanu avea numai discursul ( demagogic) de tip anti-sistem. Dovada cea mai buna o constituie faptul ca la numai cativa ani de la acele evenimente , Marian Munteanu a trecut fara nici un scrupul de la lozinca crestina „fara violenta” la comertul cu arme (??!!) adica a devenit „om de afaceri” , intrand apoi „patriotic” in partidul condus de …Virgil Magureanu, adica exact seful SRI care in iunie `90 a „monitorizat” represiunea impotriva Pietei Universitatii , impotriva studentilor, deci si impotriva sa.

    Prin comparatie, Nicusor Dan nu pare sa reprezinte vreun un partid sau vreo ideologie . In mod paradoxal „modul stângaci, care nu îl favorizează neapărat, în care se prezintă pe blogul său și în mass-media” este , deocamdata cel putin , un atu formidabil . Recunosc sincer ca tocmai aceasta „stangacie” m-a atras si cu atat mult atitudinea de a nu face compromisuri sau faptul ca nu are propria retea anti-sistem. Din acest punct de vedere Nicușor Dan vorbește intr-adevar o altă limbă . Avantaje ? Are prestigiu solid si este credibil pentru votanti ( calitati rarissime la liderii nostri sociali ) fiind din start cu o clasa deasupra competitorilor, iar in mod paradoxal lipsa de resurse poate fi ea insasi un atu in raport cu alti competitori „ platiti ” . Dezavantaje ? Iese in mod cert din grila aprobata ( deci devine vulnerabil ) , prin resurse are acces foarte limitat in mass-media , sistemul nu-l va recunoaste , nu-l va ierta, si il va rejecta prin toate mijloacele. In plus, are o vizibilitate scazuta in mass-media , deci va ajunge foarte greu la votanti si nu va putea contracara mediatic si eficient atacurile la imagine ( si la persoana ) intr-o campanie in care , se anunta de pe acum, duritatea, cinismul si lipsa de scrupule vor atinge apogeul :

    „” Ceea ce cred eu este că anul acesta vom fi inundaţi cu false mesaje, false mailuri, false scrisori deschise, false discursuri, propagate doar 10% prin presă (televiziunile au un CNA, ziare au rămas câteva, cu tiraje modeste) şi 90% pe Internet. Va fi un haos informaţional, din care aproape nimeni nu va şti ce să creadă şi ce nu. …. Important este că, din ce în ce mai mult, punctele de vedere, poziţiile şi acţiunile românilor se vor contura şi se vor consolida pe baza unor informaţii false. ” (http://www.contributors.ro/media-tech/2012-apocalipsa-informationala/ )

    Nu ne ramane decat sa speram ca intr-o batalie electorala cu o asemenea miza uriasa , vor fi respectate normele democratice care tin de respectul social. Pe de alta parte , este bine sa fim realisti. Daca ne gandim numai la faptul ca o simpla discutie dintre Mihai Gadea si Mihai Razvan Ungureanu (http://www.evz.ro/detalii/stiri/psihiatru-lupta-gadea-mru-a-fost-cu-cutitele-la-spate-ca-premier-pe-terenul-inamic-nu-t-9714.html) de exemplu, a fost analizata de un …psihiatru ( ?!) care a caracterizat-o drept „ o lupta a cutitelor pe la spate”, este evident cam la ce cote de alarma se va ridica tensiunea din campania electorala care se anunta. Si pentru ca tot este vorba de o lupta anti-sistem, prin contrast cu evolutia lui Marian Munteanu amintit la inceputul articolului, poate ca o declaratie de principiu si pe proprie raspundere care ar certifica lipsa oricarei legaturi cu serviciile secrete de azi sau de ieri, desi tautologica, ar avea un puternic impact si l-ar delimita in mod absolut de potentialii contracandidati de alta factura. Rezultatul ar acela ca singura cale de atac disponibila pentru cantracandidati ar ramane atacul la imagine si/sau la persoana dar aici candidatul nostru va avea poate cel mai important sprijin civic.
    In aceste conditii este evident ca Nicusor Dan nu va avea nici un fel de sprijin politic . Pe de alta parte, se pare ca a renuntat din start si la cadoul otravit al consultantilor de campanie de orice gen , deci va castiga numai daca va avea sprijinul normalitatii civice. Ori aceasta nu mai este problema lui Nicusor Dan, pentru ca oricat ar fi de competent si de onest, nu se va putea vota niciodata singur :).

    • @ Sergiu Simion – Foarte pertinente observaţiile dvs. Mi-am asumat un risc destul de mare când l-am menţionat pe Marian Munteanu. Distincţia se referea însă la lipsa unei figuri acum, când s-au făcut atâtea paralele cu 1990, indiferent de traseul şi opţiunile lui MM de mai târziu şi dispariţia lui totală din spaţiul public. Din păcate, tocmai din cauza unor astfel de dezamăgiri, în contextul unui discurs anti-sistem ca al lui Nicuşor Dan, foarte mulţi sunt precauţi în a mai credita pe cineva a priori.

      În ceea ce îl priveşte, deşi se diferenţiază net prin abordarea lui lipsită de compromisuri, dacă vrea cu adevărat să câştige această cursă va trebui să aibă în vedere şi tipul de electorat care îşi preia informaţia doar din televizor şi pentru care aparenţele şi imaginea contează enorm. De asemenea, în competiţie cu ceilalţi va trebui să mizeze mai mult pe reuşitele şi competenţele sale în a manageria un oraş ca Bucureştiul. Dacă scopul lui este doar să aducă un aer de normalitate şi de ”altfel”, plasându-se oarecum în afara luptei, atunci prezentarea și discursul lui sunt ok. Pentru a-i convinge însă pe toți bucureștenii care merg să voteze e nevoie de o strategie mai complexă.

      • Nu cred ca mentionarea lui Marian Munteanu a fost un risc , exemplul a fost foarte bine ales referitor la acel moment , completarile mele aveau numai intentia de a intregi taboul. Daca ne raportam la momentul prezent, desi s-au afirmat personalitati de exceptie ale tinerei generatii , lipsa unui lider de anvergura este evidenta. Adevarata problema o constituie , din pacate, complexitatea realitatii romanesti formata , si dupa doua decenii, tot din ape tulburi . In acest punct , strategia aparentei simplitati ( apele limpezi sunt adanci ) promovata de Nicusor Dan este o arma formidabila intr-o realitate balcanica in care, prin traditie, adversarii politici se lucreaza si se prelucreaza „contrainformativ” ca sa o citez pe celebra doamna Udrea, dar nu trebuie sa uitam totusi ca intr-o campanie electorala murdara va ramane oricand ceva de atacat ( singularitatea, eul , spatiul personal,etc.) dupa clasica logica a identificarii…defectelor calitatilor adversarului.

  6. Din pacate, sinceritatea lui Nicusor Dan poate fi pusa sub semnul indoielii de dezamagirea produsa de alti non-conformisti de carton, precum Remus Cernea. Care au dovedit ca fac jocul unor partide.

  7. Partea aproape amuzanta este ca, daca va castiga postul de primar, Nicusor Dan se va afla in fruntea unei institutii mari, pe care va trebui sa o conduca spre a indeplini viziunea sa pentru Bucuresti. Viziunea institutiei e una diferita si evident orientata spre auto-prezervare. Atunci sa vezi lupta!

  8. Il cunosc pe ND de 4 ani, timp in care m-a facut sa-l admir pt. integritate si profesionalism. Asa ca acum strang de zor semnaturi pt. candidatura lui si ajut cu ce pot mai bine. Multi mi-au spus (la rugamintea sa semneze pt. el) ca nu are sanse. PAI SA I LE DAM NOI!!! Daca toti cei care mai credem ca mai contam in tara aceasta l-am ajuta, AR AVEA SANSE!

  9. Nicusor Dan e o sansa care nu trebuie ratata ! Cautati-l, ajutati-l…Avem dreptul si la altceva decat la un Oprescu sau Prigoana…

  10. In afara de Nicusor Dan, dintre oamenii care cocheteaza cu politica, cati se preocpupa de Bucuresti? Oprescu nu stie despre ce este vorba si este interesat numai de a imparti spaga intre partide, cu scopul de a isi mentine functia, Prigoana este la fel de cunoscator in ale orasului cat in ale gunoaielor. Este jale ce persoane slab pregatite intelectual si moral candideaza….

    Daca vreti sa va informati este simplu: mergeti pe site-ul lui Nicusor Dan. Veti remarca doua lucruri. Pe de o parte, pregatirea temeinica in chestinui de drept urban, participare cetateneasca, circualtie, protectia monumentelor etc. Pe de alta parte, principiile morale pe care le urmareste cu o tenacitate rarissima in peisajul romanesc.

    Daca veti citi acestea, veti intelege ca pe Nicusor Dan nu il puteti analiza cu instrumentele clasice pe care le aplicati oricarui politician.

    Cel mai simplu, cititi-l si apoi… inchipuitiva ca voi insiva suntei Nicusor Dan. Daca aveti incredere in acest nou personaj, atunci votati-l.

    Din pacate, o parte din media il cenzureaza fatis. Mai ciudate sunt chiar articole de pe Romania Curata, ma refer la unul la care Romania Curata nu accepta comentarii ce nu urmeaza firul articolului: http://www.romaniacurata.ro/in-fata-sistemului-si-impotriva-ltigtlorlt-igt-asteptam-precizari-2561.htm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Claudia Postelnicescu
Claudia Postelnicescu
Avocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro