Home » Asigurari Sociale » Citesti:

Cazul Huidu – ce obligaţii au medicii în fata persoanelor inapte să conducă autovehicule

Sorin Paveliu octombrie 18, 2011 Asigurari Sociale
2 comentarii 1,598 Vizualizari

Trei oameni absolut nevinovaţi şi-au încheiat brutal viaţa în urma coliziunii cu un autovehicul condus pe contrasens de către omul de radio şi TV S. Huidu. Chiar şi viaţa acestuia şi a familie sale a fost practic zdrobită la impact. În urmă cu 10 luni autorul accidentului a fost el însuşi victima unui alt accident – ciocnirea cu un copac la schi, în urma căreia a stat în comă indusă medicamentos câteva zile, a necesitat luni de zile de recuperare medicală, performanta sa intelectuală şi de exprimare fiind vizibil diminuată, ceea ce l-a şi ţinut o perioadă de timp departe de emisiunile sale dar nu şi de şofat. Nu ştiu care au fost consecinţele traumatismului suferit de dl. Huidu şi în ce măsură starea lui actuală de sănătate sau eventuala medicaţie contraindica suirea la volan.

Pur şi simplu, nu am competenta de a face comentarii legate de starea de sănătate a conducătorului auto S. H. Este insa o buna ocazie pentru a emite câteva opinii legate de buclele legale de prevenire a producerii unor accidente de către persoane care sunt în fapt, inapte să conducă un autovehicul.

În urmă cu mai bine de 5 ani poliţiştii din Ministerul Administraţiei şi Internelor se ambiţionaseră să pună în sarcina medicului de familie obligaţia de a raporta orice conducător auto care suferă de o afecţiune care îl împiedica să conducă în siguranţă un autovehicul. Mai mult, se impusese şi o sancţiune penală, de 3 ani închisoare pentru neachitarea de această obligaţie dacă în urma unui eventual accident s-ar fi produs decese. Ulterior s-a renunţat la această sancţiune aberanta iar în prezent Codul rutier prevede ca “Medicul de familie, atunci când constată că o persoană din evidenţa sa, care posedă permis de conducere, prezintă afecţiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii publice emis conform alin. (2), va solicita unităţii de asistenţă medicală autorizate examenul de specialitate necesar. “

Din păcate, această reglementare actuală se afla în extrema cealaltă, este practic lipsită de efect. Nici un medic de familie nu acceptă să devină un fel de turnător al pacienţilor. Aşa cum un avocat care află de infracţiunile clientului său nu devine acuzator în faţa judecătorului, cum preotul afla la spovedanie despre tot felul de fapte pentru care trebuie să devină mediatorul clementei cereşti, nici medicul nu poate să pună mâna pe hârtie să anunţe organele de poliţie când află, întâmplător, de anumite situaţii medicale ale pacientului său.

Mai mult, chiar şi unitatea autorizată să expertizeze posesorii actuali sau potenţiali de permis auto, deşi are obligaţia de a comunica poliţiei rutiere persoanele găsite ca inapte, nu risca decât o biată amenda dacă nu se achita de această obligaţie, şi aceasta doar “dacă s-a produs un accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, ca urmare a afecţiunilor medicale ale conducătorului de vehicul”. Drept urmare, nimeni nu transmite Poliţiei astfel de notificări!

Legea mai prevede o singură buclă, şi aceea inoperantă, pentru determinarea existenţei unei condiţii medicale care să împiedice conducerea unui autovehicul. În cazul accidentelor soldate cu vătămări ori decese, Regulamentul de aplicare a codului rutier prevede la art.187 obligativitatea “recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau, după caz, a consumului de substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora”. Teoretic, pe baza determinării unor urme de medicamente s-ar putea determina şi condiţia medicală care a impus administrarea lor. O astfel de verificare nici nu îşi mai are rostul decât pentru stabilirea unor eventuale condiţii agravante.

Şi totuşi, Ministerul Sănătăţii a emis de-a lungul timpului lista medicamentelor interzise (preponderent medicaţia psihotropă) şi afecţiunile care împiedică şofatul. Dacă în cazul medicamentelor lucrurile sunt relativ clare, în cazul afecţiunilor lucrurile devin ceva mai complicate şi sunt, în bună parte, lăsate la latitudinea medicului.

Ca regulă generală, “permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite candidaţilor ori conducătorilor auto care prezintă afecţiuni care nu sunt menţionate în prezentele norme minime, dar sunt susceptibile de a constitui sau de a genera o incapacitate funcţională care poate afecta siguranţa rutieră, în afara situaţiilor în care solicitarea se bazează pe un aviz medical autorizat şi, dacă este necesar, cu condiţia efectuării unor controale medicale periodice.” Aceste controlale medicale periodice nu sunt definite nici de catre cinte trebuie efectuate si nici ce se intimpla daca pacientul nu se mai preyinta la ele.

Nu mă voi opri asupra deficientelor de auz, văz, sau locomotorii, bine cuantificate.

În cazul pacienţilor cu tulburări cardiovasculare este interzis condusul celor care prezintă tulburări grave ale ritmului cardiac, angina pectorală de repaus sau la emoţie dar poate fi permis, la aprecierea medicului în cazul în care poartă stimulator cardiac, în care suferă de tensiune arterială anormală, care au în antecedente infarct miocardic, sub rezerva unor controale medicale periodice. În cazul pacienţilor diabetici nu ar trebui să se elibereze permis de conducere pacienţilor care fac episoade repetate de hipoglicemie.

În cazul afecţiunilor neurologice grave eliberarea ori menţinerea permisului este, de asemenea condiţionată de controale periodice.

În cazul tulburărilor mintale nu sunt eliberate sau reînnoite în cazurile candidaţilor ori conducătorilor auto care prezintă tulburări mintale grave, congenitale sau dobândite ca urmare a unor afecţiuni, traume ori intervenţii neurochirurgicale.

Simplă lecturare a acestor prevederi mă duc către concluzia că nici un medic nu le va aplica vreodată. În absenţa unei norme imperative, orice medic de bună credinţă se va limita SĂ SFĂTUIASCĂ pacientul să o la se mai moale cu şofatul însă nu va lua vreo măsură de natura administrativă.

CE ESTE DE FĂCUT?

Cred cu fermitate că trebuie înăsprit controlul medical, devenit în ultimii 20 de ani o simplă formalitate, fără control efectiv, fără responsabilitatea candidatului la permis auto sau a medicului care are cunoştinţă de o afecţiune ameninţătoare a siguranţei circulaţiei.

Controlul medical şi consecinţele administrative ale acestuia trebuie însă trecute în alte zone decât cele ale medicului de familie.

Astfel, legea prevede obligativitatea controlului periodic de medicină muncii. Medicul de medicină muncii, plătit prin lege pentru a verifica starea de sănătate a angajatului poate şi trebuie să aibe obligaţia de a-şi asuma responsabilitatea de a identifica şi raportă stările de inaptitudine auto. Astăzi are obligaţia de a evalua şi semnala astfel de situaţii doar prin prisma slujbei pentru care este angajat. Cu alte cuvinte, dacă doreşte să se angajeze ca şofer şi este inapt, medicul va semnala acest lucru în fişa dar nu va semnala organelor de poliţie!

O altă bucla de control o reprezintă expertiză medicală efectuată pentru acordarea unor ajutoare sociale sau pensii de invaliditate. Constatarea bolii trebuie să conducă la raportarea acesteia catre politie pentru verificare existentei permisului de conducere auto!

O asemenea responsabilitate ar putea fi pusă şi în seama spitalului, pacienţii apelând la această variantă abia în extremis, pentru situaţii cu adevărat grave. Cunosc cazul real al unui sofer de autocar pe curse externe care a condus pina pina aproape de sfirsitul vietii sale desi suferea de un diabet insulinonecesitant absolut ignorat, avea obezitatea gradul IV insotita printre altele de catre un grav sindrom Pickwick (adormea brusc, in mijlocul unei fraze sau chiar in timpul condusului).

Semnalarea deficientei cu pricina ar trebui să se facă automat către unităţile sanitare abilitate să expertizeze capacitatea de a conduce iar acestea, la rândul lor ar trebui să aibă obligaţia de a înştiinţa organele de poliţie pentru a verifica existenţa unui permis valabil – sub sancţiunea ridicării autorizării în cazul nerespectării legii, nu doar cu ameninţarea unei amenzi care nu a fost nici o dată aplicată! Sarcina verificarii periodice ar trebui trecuta in seama intitutiilor autorizate anume pentru expertizarea conducatorilor auto – macar citeva pe fiecare judet.

În toate cele 3 situaţii de mai sus conducătorii auto se prezintă fie ca urmare a unei afecţiuni grave fie ca urmare a obligaţiei efectuării tocmai a expertizei de către medici anume specializaţi.

Sanctiunile pentru neachitarea de astfel de obligatii viitoare trebuie sa fie materiale si consistente si sa vizeze institutia angajatoare a medicului respectiv.

Carnagiul de pe şosele are cauze mai profunde decât absenţa autostrăzilor, aşa cum lasă să se înţeleagă unii.

În prezent deţin permise auto sute de mii de persoane cu dizabilităţi (existente numai în acte sau chiar şi în realitate), România fiind tara cu cei mai mulţi orbi conducători auto. Nimeni nu a luat nici o măsură care să fie adusă la cunoştinţa opiniei publice, deşi am fi vrut să aflam de la Ministerul de interne despre medici care au dat certificate ilegale si de masurile luate impotriva lor. Absenta masurilor este in fapt o instigare la repetarea acestei conduite.

De la televizor am putut afla de cazul lui Bercea Mondialul, incapabil să scrie o declaraţie dar care au fost capabil să treacă de examenul teoretic pentru a dobândi un carnet de conducere. Anularea permisului nu il putea face decit o instanţa judecătorească. Cred că legea ar trebui să permită organelor de poliţie ca în situaţii bine definite, să solicite verificarea conducătorului auto dacă mai are abilităţile şi cunoştinţele legale care să îi permită să conducă un autovehicol. Permisele de conducere perene pot produce victime.

În fiecare zi ştirile abundă în informaţii legate de spitalele de psihiatrie şi de cardiologie care sunt asaltate de pacienţi cu afecţiuni care, printre altele ar presupune renunţarea la şofat.

GUVERNUL ROMÂNIEI TREBUIE SĂ SE TREZEASCĂ ŞI SĂ IA MĂSURI. Anual peste 2500 de romani îşi pierd vieţile în urma accidentelor de circulaţie. O parte din responsabilitate revinde şi celor aleşi sau numiţi să guverneze această ţară.

Legea trebuie să fie făcută de aşa natura incit să ne protejeze. Lipsa de fermitate în aplicarea legii sau existenţa unor legi inaplicabile face ca, uneori, in timp ce ne aflam pe trotuar sau intr-un Logan rosu undeva pe drumurile tarii, moartea sa navaleasca peste noi

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. gigi spune:

    Ati uitat de situatiile in care probleme serioase ce tin de psihiatrie nu sunt raportate de catre spital organelor competente – atat pt permis de conducere cat si pt permis arma (daca l-a obtinut anterior)

  2. DanCanada spune:

    Si asigurarea e un factor important care e ignorat in Romania.
    In Canada de exemplu, d-lui Huidu i-ar fi fost refuzata asigurarea. Adica nici-o companie de asigurari nu l-ar fi acceptat dupa acel teribil accident din Austria.
    Desi nu-i OK (astea sunt informatii confidentiale), am vazut ca TVR a difuzat ce alte “amenzi” etc a avut dl Huidu. Ei, a avut cam multe, are o anumite istorie de sofer nu tocmai bun. Intr-o tara normala asigurarea iti creste FOARTE mult cu cit ai mai multe amenzi la activ. Poti ajunge la $500/$600 pe luna dupa care nu te mai accepta nici-o companie pe motiv ca esti un risc prea mare. Si nu e vorba de faptul ca distrugi masina, e vorba ca poti baga pe cineva in spital dupa care ajungi la cheltuieli de spitalizare si despagubiri de milioane de dolari.
    Sa conduci fara asigurare e echivalent cu inchisoarea.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Sorin Paveliu


Sorin Paveliu

Sorin Paveliu este medic primar boli interne, doctor in farmacologie clinica (1999). Este un bun cunoscator al aspectelor ce tin de administratia si legislatia sanitara. A fost de-... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)