Home » Administratie »Analize »Societate/Life » Citesti:

Blestemul periferiilor rurale ale oraşelor româneşti

Teofil Ivanciuc decembrie 30, 2013 Administratie, Analize, Societate/Life
24 comentarii 6,211 Vizualizari

Ai nimănui: nici la sat, nici la oraş, nici domni, nici ţărani. Aşa sunt locuitorii periferiilor rurale şi ai satelor înglobate în oraşele ţării, zone care, din punctul de vedere al echipării cu dotări şi utilităţi edilitare, respectiv al ocupaţiei şi profilului social al rezidenţilor, rareori pot fi catalogate ca entităţi urbane. Deşi normele legale (nerespectate) prevăd că „satelor aparţinătoare oraşelor li se aplică reglementările specifice mediului rural” (Ordonanţa 53/2002), aceste surburbii nu sunt azi nimic altceva decât simple străzi ori cartiere urbane.

Problema are rădăcini vechi. Încă din evul mediu, oraşele româneşti au avut un grad de urbanizare mai redus decât cel din vestul Europei, iar în anul 1930, doar 20% din populaţia ţării trăia în mediul urban. După mutaţiile violente din perioada războiului şi apoi din cea stalinistă (Holocaust, naţionalizare, reorganizare administrativă etc.), în „epoca Ceauşescu” s-a decis cuplarea agriculturii şi industriei într-o mişcare ce a diminuat simţitor ponderea populaţiei cu vechi rădăcini urbane, oraşele ajungând să fie dominate de foştii ţărani convertiţi în muncitori, funcţionari, angajaţi în servicii etc. Totodată, o mulţime de sate şi-au pierdut bruma de autonomie, fiind înghiţite de oraşe sub titlul de „sate aparţinătoare” ori, mai grav, au devenit simple străzi.

În acest mod, populaţia teoretic urbană a crescut de la 23,4% în 1948, la 52,5% în 1989, periferiile fiind pline de entităţi agricole de tip C.A.P. sau I.A.S. (cu tarlale, silozuri şi grajduri) iar locuitorii acestora cu „buletin de oraş”, continuând să facă agricultură exact ca înainte şi conservând practic aceeaşi mentalitate.

Perioada de degradare economico-socială din anii 1980 a dus la o nouă escaladare a ruralizării oraşelor, mulţi foşti agricultori ajungând să cultive legume printre blocuri, ori să crească porci şi găini în anexele vilelor antebelice primite ca repartiţie de la P.C.R..

După prăbuşirea industriei centralizate, suburbiile au devenit fie cartiere de vile de lux (precum Pipera-Voluntari), fie au rămas la stadiul de uliţe săteşti, concomitent înregistrându-se o migraţie accentuată înspre rural a multor orăşeni nemulţumiţi. În anul 2004 au avut loc ultimele mutaţii majore, când o serie de sate care nu deţineau nici un fel de infrastructură urbană au devenit, din pix, oraşe.

Periurbanul, un concept inexistent în cadrul legislativ

Începând cu anul 2000, pentru a se diminua discrepanţele dintre vest şi est, respectiv dintre sat şi oraş, UE a început finanţarea României prin programul pre-aderare pentru dezvoltare rurală şi agricultură SAPARD. Iniţial s-a intenţionat ca periferiile şi satele orăşeneşti să fie definite ca zone periurbane, concept care nu a mai fost însă legalizat, finanţările de tip rural fiind totuşi acceptate în cazul unor capacităţi (ferme, fabrici etc.) existente în oraşe şi care urmau să fie modernizate.

Executivul instalat în 2004 (urmat de toate guvernele ulterioare) a negociat obedient cu Bruxelles-ul, refuzând să aplice Ordonanţa 53/2002 şi să rezolve problema periurbanului (probabil dintr-o jenă tipic autohtonă, deşi tarlale cultivate există până şi sub blocurile din marginea Berlinului). Astfel şi după aderarea din 2007, România a rămas împărţită doar în spaţii rurale şi urbane, milioanele de „băştinaşi” de pe uliţele noroiase din suburbii fiind echivalaţi cu locuitorii din centru, dar pierzând orice şansă de finanţare destinată „ţăranilor”, fiind nevoiţi să suporte întreaga birocraţie orăşenească (pe zi ce trece tot mai stufoasă) şi obligaţi să se mulţumească doar cu un nivel ceva mai redus al impozitelor locale.

Dacă în Paris, un apicultor ori viticultor (în centrul metropolei franceze există 300 de familii de albine precum şi o vie celebră) poate beneficia de orice tip de finanţare agricolă, pentru români grosul fondurilor UE vin prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (P.N.D.R.) care, spre deosebire de SAPARD, exclude din start orice proiect cu „adresă de oraş”, chiar dacă este vorba despre „satele aparţinătoare”!

Normal, în alte părţi este cu totul altfel. Grecia acceptă că 58% dintre proprii locuitori trăiesc în mediul urban şi 27% în periurban, iar în Germania raportul procentual este de 46 la 13. Conform clasificărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (O.C.D.E., organism la care România doreşte să adere), periferia urbană ca spaţiu economic de tip rural este acceptată în UE de Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Suedia şi Ungaria. Pe baza standardelor europene s-a ajuns ca 98,4% din teritoriul eston, 92% din Luxemburg ori 91% din Malta să fie definit şi finanţat ca spaţiu rural. Vecinii bulgari şi-au declarat ca fiind pur „rurale” un număr de 231 de oraşe din totalul de 264 (surse aici şi aici)!

România însă, deşi este ţara europeană cu cel mai ridicat număr de agricultori şi cea mai subdezvoltată infrastructură, în condiţiile în care a promis (până acum degeaba) că se va alinia standardelor O.C.D.E., continuă să aibă în acte doar orăşeni puri (54% din populaţie, în 319 oraşe), respectiv săteni puri (46%, în 2851 comune), locuitorii din periurban reprezentând 0%! Aceasta în condiţiile în care ţara noastră are 4,4 milioane de gospodării cvasi-ţărăneşti, 3,85 milioane dintre acestea fiind declarate „exploataţii agricole”- din care 2,6 milioane au suprafaţa de sub 1 ha, aşa că nu beneficiază nici măcar de sprijin APIA! Ponderea exploataţiilor agricole în mediul aşa-zis urban, respectiv în cel rural, rămâne deocamdată un mister, deoarece nu a fost luată în calcul la Recensământul General Agricol din anul 2010…

Cui îi pasă că într-unul din oraşele noastre (Vişeu de Sus) doar 79,6% dintre locuinţe sunt racordate la reţeaua electrică, iar asfaltul acoperă numai un sfert dintre străzi?! Ori că sute de case din periferiile sale nici măcar nu sunt accesibile ambulanţelor?!

Paranteză: dotarea SMURD-ului aproape că a atins ţinta de opt elicoptere şi două avioane (cât Ungaria, Bulgaria şi Grecia la un loc!), aparate extrem de costisitoare şi care pot opera doar în anumite condiţii. De multe ori însă, din cauza factorilor meteo nefavorabili (respectiv a lipsei drumurilor de acces), pacienţi care necesită transport urgent sunt recuperaţi inadmisibil de târziu. Ţara are nevoie de mai multe ambulanţe 4×4 sau chiar 6×6, nu de noi şi noi elicoptere, domnule Arafat!

Căruţe şi biciclete

Un alt element al discriminării amărâţilor din periurban îl reprezintă legitimitatea căruţelor. În multe periferii orăşeneşti circulă atelaje hipo care constituie mijloace de transport sau chiar de trai pentru proprietarii acestora. Înţeleptul stat român a găsit însă acest lucru ca fiind retrograd şi ruşinos, astfel că a trântit OUG 195/2002 (modificată în 2006), care-i pedepseşte pe căruţaşii care intră pe drumurile naţionale sau europene şi în municipii, neţinând cont de faptul că unele atelaje aparţin chiar orăşenilor!

Acelaşi act legislativ le-a impus însă edililor să amenajeze în contrapartidă „drumuri destinate circulaţiei animalelor şi căruţelor”. Astfel, deşi sunt prevăzute amenzi drastice precum şi confiscarea atelajelor contravenienţilor, aceste măsuri punitive au fost anulate de către instanţe, în situaţiile când s-a dovedit că edilii au „uitat” să amenaje acele drumuri.

Nu mai rost să vorbim despre biciclişti, piste pentru biciclete şi trotuarele străzilor periferice, acest subiect merită un material separat.

Prin alte colţuri de lume, lucrurile se prezintă altfel. Referitor la transport, trebuie ştiut că există localităţi unde accesul auto în sensul clasic este interzis, precum Zermatt, din Elveţia, orăşel cu doar 6.000 locuitori, dar care primeşte 3 milioane de turişti pe an şi unde transportul se face exclusiv cu vehicule electrice, toate maşinile cohortelor de turişti fiind parcate la intrarea în localitate. Un caz şi mai deosebit este cel al insulei Mackinac din SUA (cu 500 locuitori permanenţi şi 15 mii de turişti pe zi), unde transportul de-a lungul întregului an este permis numai cu bicicletele şi cu trăsurile tractate de cai! Locul nu este singular în SUA, doar că în celelalte aşezări, restricţiile se aplică doar pe durata sezonului turistic. V-aţi putea imagina aşa ceva în Sinaia ori la Mamaia?!

În timp ce autorităţile noastre se luptă cu căruţaşii, haitele de câini maidanezi (mai deranjanţi decât caii) proliferează atât în centrele oraşelor, cât şi în periferii. Şi, în tot mai multe municipii, creşterea animalelor în intravilan este scoasă în afara legii. Nu m-ar surprinde dacă va urma, probabil, interzicerea cultivării de legume…

Normal, peste hotare este exact pe dos, conceptul de agricultură urbană câştigând tot mai mulţi adepţi (vezi aici un reuşit proiect agro-zootehnic din oraşul britanic Todmorden)…

Eliminarea atelajelor şi a şeptelului din oraşe merge în simultan cu multe alte constrângeri apărute în ultimii ani (majoritatea datorate discutabilelor norme UE): interzicerea cultivării cânepei, prohibiţia pălincii, stoparea sacrificării tradiţionale a porcilor etc. De la 1 ianuarie 2014, laptele „neconform” (muls manual şi nerăcit în tancuri) este în afara legii.

Municipiul Sighetul Marmaţiei, sat de oameni gospodari

Pentru a ilustra concret situaţia oraşelor cu periferii rurale întinse, am ales cazul următor. Vechea urbe maramureşeană a fost industrializată masiv după anul 1960, în paralel cu emigrarea evreilor care au supravieţuit Holocaustului şi cu sosirea de la ţară a unui mare număr de ţărani convertiţi peste noapte în muncitori, care s-au instalat fie în noile blocuri de locuinţe, fie în case individuale – cazuri în care s-au mutat la oraş cu tot cu vacă, porc şi găini. Aşa s-a ajuns pentru prima dată ca animalele de fermă să fie crescute până şi în centrul urbei (practică ce a supravieţuit la o scară redusă până azi).

Numărul gospodăriilor cu caracter rural din cartierele mărginaşe (mai ales fostele sate Iapa, Valea Hotarului, Şugău, Cămara, Valea Cufundoasă şi Lazu Baciului, desfiinţate în 1968 şi rebotezate „străzi”) se apropie de 2.000 şi însumează peste 5.000 loc., echiparea acestora cu utilităţi fiind foarte redusă. În total, străzile municipiului au 183 km lungime, dintre care doar 55 km sunt asfaltate, restul fiind pietruite şi de pământ. Numai „străzile” Iapa şi Valea Hotarului (practic reţeaua de uliţe înguste şi în pantă a celor două foste sate contopite) au împreună peste 30 km lungime! Reţeaua de apă potabilă are lungimea de 52 km (alţi 20 km fiind în lucru), canalizarea – 45 km (alţi 33 km sunt în lucru), iar cea de gaze naturale – 26 km (în final vor fi 70 km), ceea ce înseamnă că la finalul lucrărilor, nici măcar jumătate din reţeaua stradală nu va avea „privilegiul” să fie racordată la utilităţile de bază.

Privitor la modul de folosinţă al terenurilor, constatăm că din totalul de 13.536 ha, teritoriul agricol sighetean are 7.782 ha (arabil 1.430 ha, livezi 422 ha, fâneţe 3.917 ha şi păşuni 2.013 ha). La nivelul anului 2006, aici se cultivau 1.200 ha de teren, recoltându-se cca 9.600 t produse agricole (din care 4.800 t cartofi, 1.260 t porumb etc.), din livezi se recoltau 7.500 t fructe (grosul fiind transformat în cantităţi enorme de pălincă), iar de pe fâneţele naturale şi intensive se obţineau aproape 10 mii t fân. Efectivele de animale în gospodării numărau 3.050 porcine, 2.880 ovine, 1.620 bovine, 320 cai, 140 caprine, 1.000 iepuri de casă, 100 nutrii, 800 familii de albine şi cca 28.000 păsări, iar producţia de lapte de vacă se cifra la 44.500 hl/an (surse aici, aici şi aici).

Privind aceste date, nu putem conchide decât că municipiul Sighetul Marmaţiei este un sat de oameni gospodari! Urbea găzduieşte regulat şi cel mai mare târg de animale din regiune şi, îmbucurător, o parte însemnată din produsele agricole, carnea sau laptele necesare consumului provin chiar din periferiile acesteia.

Cazul Sighetului este departe de a fi singular. Luaţi, ca exemplu, oraşele Vişeu de Sus (cu 2.800 bovine, 5.500 ovine, 1.400 porcine şi 600 cabaline), Săliştea de Sus (cu 5.000 ovine, 1.690 bovine, 1.200 porcine etc.), Năsăud (unde sunt 760 bovine, 960 porcine, 3.600 ovine, 13 mii păsări etc.), Râşnov (cu 55 mii păsări) sau Rupea (cu 10.500 ovine). În municipiul Braşov sunt 1.400 bovine şi 178 mii păsări iar în municipiul Codlea, 917 mii păsări (!). Este cert că asemenea realităţi sunt comune tuturor oraşelor ţării atât doar că, în general, ariile urbane mai mici sau izolate prezintă un caracter agro-zootehnic mai pregnant.

Cifrele de mai sus duc la concluzia că oficialităţile care refuză oficializarea periurbanului şi fac imposibilă finanţarea acestuia ca spaţiu rural, sunt profund incompetente şi nu fac altceva decât să-şi saboteze proprii cetăţeni. Starea reală de fapte este cunoscută la Bruxelles, chiar dacă nu este raportată ca atare (oare ce mai face Dacian Cioloş?).

Epilog provizoriu

În septembrie 2013, un număr de 24 de parlamentari au propus modificarea Ordonanţei 53/2002, în sensul introducerii în spaţiul rural a tuturor satelor aparţinătoare oraşelor şi municipiilor precum şi a tuturor localităţilor sub 25 mii locuitori (toate documentele sunt accesibile aici). Camera Deputaţilor a aprobat tacit proiectul, care a primit însă avize negative de la comisiile Senatului, procedura legislativă (botezată Legea 533/2013) nefiind încă încheiată.

Aparent generos, aceste demers este incomplet, pentru că nici un fost sat ori periferie botezată azi „stradă” ori „cartier” şi care aparţine celor 70 de municipii cu peste 25 mii locuitori, nu va fi aparţine spaţiului rural! Acestea vor rămâne în urban, deşi în foarte multe cazuri corespund criteriilor de ruralitate stabilite de acelaşi proiect de lege (!): o proporţie de maxim 75% dintre locuinţe dotate cu apă curentă, maxim 55% dintre locuinţe dotate cu baie şi WC, ori străzi modernizate în proporţie de maxim 60%. Este adevărat, pentru a se putea fi identificate precis zonele cu caracter rural, respectiv urban, trebuie analizat fiecare colţ de municipiu în parte, ceea ce se pare că i-a deranjat atât de tare pe aleşi încât au decis să omită total problema.

Iată un exemplu personal concret, care ilustrează absurdul noii legi: locuiesc într-un municipiu cu peste 25 mii locuitori, pe o stradă fără asfalt, apă, canal, conexiune Romtelecom sau reţea de gaze naturale (toate aceste utilităţi fiind la 2,5 km distanţă), stradă cu doar 55 de case înşiruite pe 3 km, între două dealuri împădurite, pe care avem până şi o stână permanentă de oi (!). Distanţa până în centrul oraşului este de 6,5 km, iar până la limita cu comuna următoare – doar 0,5 km. Situaţii identice se întâlnesc într-o mulţime de alte municipii: Baia Mare – cu „cartierele” (foste sate) Blidari, Firiza sau Valea Neagră, care se răsfiră în inima munţilor vulcanici până la vreo 20 km de oraşul propriu-zis (!), Suceava – cu „cartierele” Iţcani sau Burdujeni etc.

Deşi, conform normelor O.C.D.E. (dar şi normelor proiectului legii 533), asemenea cazuri îndeplinesc categoric criteriile de ruralitate, acestea vor rămâne simple străzi şi cartiere de municipii, din lenea, confuzia creată în lege, ori din neştiinţa parlamentarilor, care parcă sunt debarcaţi de pe Lună şi nu din circumscripţii care includ de multe ori periferii precum cele de mai sus! Pe de altă parte, edilii municipiilor cu uliţe de pământ şi toalete în fundul grădinii, continuă impasibili să taie panglici, în loc să-i pe urecheze parlamentarii locului…

Situaţia dată impune fie completarea proiectului de lege (urmată de promulgarea urgentă), fie urbanizarea rapidă şi reală a periferiilor municipiilor (aducându-se utilităţile şi asfaltul la poarta fiecărei case), fie oferirea unei alternative viabile micilor agricultori anonimi care se luptă cu interdicţiile prin noroioasele „sate aparţinătoare” şi care privesc cu jind spre locuitorii din comune, care au măcar şansa de a putea accesa fondurile agricole (în perioada 2014-2020 vor fi alocate prin P.N.D.R. agriculturii şi ruralului românesc peste 8 md. euro).

Ori, dacă nu se poate altfel, propun atunci ca toate periferiile municipiilor care urmează să rămână în mediul urban conform legii 533, să fie alipite de comunele cele mai apropiate, pentru a se elimina odată această discriminare scandaloasă!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "24 comments" on this Article:

  1. make spune:

    Cred ca pentru prima oara vad o abordare de asemenea factura realista a problemei satelor preorasenesti. Uite o buna tema de discutie si rezolvare a temei de catre guvernanti, dar asta nu aduce puncte electorale ca aruncarea zoaielor in capul adversarului politic. Pe de alta parte am intalnit si multi asa-zisi “oraseni” cu wc in fundul curtii care se mandreau cu buletinul lor de citadini. Romanul e un ins foarte curios, daca ii spui taran unuia de la tara se supara, d-apoi sa-l faci taran pe unul din Flamanzi sau Patarlagele de pilda, mandre orase pe harta patriei. E clar ca termenul de 2018 dat de UE pentru “civilizarea” satelor romanesti e o dulce amagire, din moment ce nici “orasele” declarate ca atare de toti impostorii politici nu pot fi aduse la normal comparativ cu media europeana. Suntem cu 100 de ani in urma vestului si discrepantele se tot accentueaza in loc sa se reduca. Cea mai corupta, venala si incompetenta administratie din lume e in Romania, o tara europeana dupa acte, africana dupa comportamentul populatiei si a conducerii sale.

  2. casandra spune:

    Felicitări, domnule! Foarte convingător şi documentat text.

  3. Catelu spune:

    Africa e un continent mare si tarile lui la fel de variate ca in… Europa. De exemplu Rwanda renaste spectaculos si face un salt tehnologic inainte, in timp ce in Zimbabwe presedintele lor, un fel de Ponta mai negru, pregateste o noua prigoana impotriva firmelor straine. Deci nu prea putem compara Romania cu Africa in general, ci poate cu partile ei mai corupte.
    Cat despre regasirea noilor oraseni, lipsiti de orice identitate culturala, ministerul invatamantului ar fi trebuit sa se implice. Dar la noi invatamantul pentru adulti lipseste cu desavarsire, iar cel pentru tineri e in grea suferinta. Ministerul se ocupa cu vanzarea de diplome de doctori in orice domeniu, si nu cu educatia. Degeaba ne uitam la modelul european de dezvoltare, pentru ca Elvetia si Germania sunt mult mai departe de noi decat Brazilia si favelele ei.

  4. andra spune:

    D-le Ivanciuc, ne puteti furniza informatii cu privire la impozitarea in mediul rural fata de cea in mediul urban? Cum ar arata impozitarea in mediul periurban?

    Departe de mine dorinta de a vedea agricultorii spoliati prin impozitare dar am senzatia ca avem de-a face cu aproximativ 10 milioane si mai bine de cetateni care sunt pasivi din punct de vedere fiscal – asemenator si in Polonia – ani de zile cei din zonele rurale nu au platit impozite.
    Nu stiu care este situatia impozitarii celor din zonele periurbane, dar in cazul in care au platit impozite ca oraseni, s-a comis o mare ndreptate.

    • Teofil Ivanciuc Teofil Ivanciuc spune:

      Doamna Andra,

      Va dau un exemplu concret de impozitare in mediul rural-urban.
      Terenurile cu constructii din intravilan pentru zona D (cea mai periferica, defavorizata) sunt impozitate cu 1763 lei/ha in municipiul Sighetu Marmatiei (care este de rang II) respectiv cu 378 lei/ha in satul resedinta al comunei Dumbravita (rangul IV) sau cu 178 lei/ha in celelalte sate ale comunei (rang V). Deci, de 10 ori mai mult/putin.
      Impozitarea in periurban ar trebui sa tina cont de dotarea cu utilitati si accesibilitate (mai ales cea pe timp de iarna). Cred ca, in general, periurbanul cu caracter rural si fara utilitati ar trebui impozitat la nivelul satelor de rang IV sau V, aveti exemplele aferente mai sus.
      Impozitarea locuitorilor din rural trebuie sa tina cont de realitatile locului. Una este comuna Stefanesti de langa Capitala si alta este comuna Batrana din Hunedoara (electrificata in proportie de 49,5% si ale carei sate sunt accesibile pe vreme uscata). Apoi, trebuie tinut cont de venituri si, mai ales, de posibilitatea in perspectiva a obtinerii de venituri.
      Exista tari unde exista chiar 5 sau 6 (Anglia) tipologii de spatiu rural, tratate fiecare separat, inclusiv in ceea ce priveste gradul de impozitare.

      • Andra spune:

        Multumesc pentru informatie si pentru excelentul articol. In cazul in care nu l-ati vizionat exista un documentar Urbanized – care trateaza aceeasi tema in orase mari din America de Sud.

        Un An Nou Fericit!

  5. Doru spune:

    Dle Teofil Ivanciuc,
    Nu sunt de acord cu afirmatia dvs: ” dotarea SMURD-ului aproape că a atins ţinta de opt elicoptere şi două avioane (cât Ungaria, Bulgaria şi Grecia la un loc!), aparate extrem de costisitoare şi care pot opera doar în anumite condiţii. De multe ori însă, din cauza factorilor meteo nefavorabili (respectiv a lipsei drumurilor de acces), pacienţi care necesită transport urgent sunt recuperaţi inadmisibil de târziu. Ţara are nevoie de mai multe ambulanţe 4×4 sau chiar 6×6, nu de noi şi noi elicoptere, domnule Arafat!”
    Helicopterele pot opera in orice conditii, problema din Romania este pregatirea slaba a pilotilor in acest domeniu. Si asta v-o spune cineva care a zburat cu elicopterul ceva mai mult decat ati zburat dvs cu avionul. Si nu ma refer numai la pregatirea pilotilor civili ci si la pregatirea celor militari. Autoritatile romane prefera sa interzica zborul helicopterelor in conditii meteo dificile decat sa-si antreneze pilotii pentru zbor in asemenea conditii. Sa adaug ca in accidentul helicopterului Smurd de la Iasi (in urma cu 8 ani) a fost vina pilotilor si ca acestia au fost declarati eroi? In alte tari normale, familiile acestor piloti incompetenti nu ar fi primit pensiii, ba chiar ar fi platit despagubiri familiilor cadrelor medicale moarte in accident!
    Decizia trimiterii unei ambulante obisnuite sau unei ambulante aeriene trebuie luata in functie de starea pacientului si nu in functie de conditiile meteo. Evident ca spitale de urgenta din tara ar trebui dotate cu heliporturi dar acest lucru in Romania este greu de realizat caci domnii doctori vor sa stea in centrul orasului si daca se poate sa intre din sufrageria apartamentului direct in sala de operatie.

    • Teofil Ivanciuc Teofil Ivanciuc spune:

      Nu stiam, imi cer scuze. Totusi datele esentiale ale problemei raman: costurile deplasarii unei autospeciale sunt infinit mai mici decat cele ale unui helicopter, iar in tara aceasta principala problema invocata sunt, intotdeauna, banii.

  6. Emil spune:

    Şi pentru că toatea astea trebuiau să poarte un nume, să aibă o logică şi cercul vicios al imposibilităţilor să se închidă, Garcea îţi dă amendă când, traversând una din zonele astea periurbane, pe “drum european”, depăşeşti o căruţă în zonă cu linie continuă. Ei, echipajul de “oameni ai legii”, aşteptând imediat după curbă, în zona de unde te poate vedea / înregistra. Asta dacă nu îţi ia direct carnetul.

    • iosiP spune:

      In vechiul cod rutier era permisa depasitea biciclistilor si a vehiculelor cu tractiune animala. Acum a fost eliminata aceasta prevedere, intrucat (teoretic) nu poti intalni carute pe drumurile europene… Desigur insa, Garcea are logica lui ;)

      • Teofil Ivanciuc Teofil Ivanciuc spune:

        Da, si teoretic nu poti intalni nici turme de oi traversand drumurile europene ori autostrazile noastre. Logica lui Garcea are sprijin la Guvern. Recent, Ponta s-a aratat revoltat ca trebuie construite pasaje de trecere pentru ursi pe autrostrada Lugoj-Deva. Pai, n-ar fi mai usor sa-i impuscam?

  7. Rroma spune:

    Foarte bună lucrare. Și dacă eu fac în capul meu o chibzuială, s-ar putea ca România să aibă doar vreo 40% populație urbană “de oraș” din cei 55%. Altminteri, prin decret, se poate declara și peste 100% populație urbană.

    • Teofil Ivanciuc Teofil Ivanciuc spune:

      Sincer, nu stiu care este procentul de oraseni adevarati in tara aceasta dar, indiscutabil, este cel mai redus din Europa (poate, poate, depasit doar de Bulgaria).

  8. Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

    Un articol interesant pe o tema foarte importanta si deloc discutata.

    Mahalagiii care conduc România privesc înapoi cu oroare spre radacinile lor rurale, ascunzând sub pres periurbanitatea, in loc s-o asume si s-o cultive. De asta si mahalaua va persista – eternitatea s-o fi nascut la sat, dar s-a mutat de mult la mahala.

    • Teofil Ivanciuc Teofil Ivanciuc spune:

      Da. Genialii apartinatori ai acestei categorii (ex-”tugurlanii”, mai nou, “cocalarii”) au inventat mai demult mileurile, carpeta “Rapirea din serai” si bibelourile “peste de sticla”. Apoi, au produs manelele si personajele de tip Gigi sau regele Cioaba.

  9. Alin Barna spune:

    Felicitari pentru aceasta analiza!

    Este perfect aplicabila unei multitudini de comunitati urbane/periurbane/rurale din tara noastra.
    Si in municipiul Hunedoara situatia este la fel: localitatile practic 99% rurale au fost transformate “din pix” in anexe ale orasului, devenind Strada Zlasti, Cartier Bos, Cartier Gros, Cartier Racastia, Cartier Hasdat etc…asta desi Grosul este un catun cu pana in 30 de case – rasfirate toate printre dealuri, multe fara semnal la telefon si cu acces doar pe ulite desfundate..
    Vorba proverbului, bietii oameni nu sunt “nici in car nici in caruta”..
    Oricum, inca o data, apreciez acest subiect si inspiratia dumneavoastra de a deschide o veritabila “cutie a Pandorei”. Bravo!

  10. iosiP spune:

    Exista insa si contraexemple: (vestita) comuna Cornu, din judetul Prahova.
    Electrificare – 100%. Gaze “la teava” – (probabil) 80-90%. Televiziune prin cablu, (mai nou) trotuare – ce-i drept, deocamdata doar pe arterele principale, si un inceput timid de retea de canalizare (nu e simplu intr-o localitate aflata in panta).
    Distanta fata de Campina: 20m, daca ne luam dupa panourile rutiere, si cam 3-400m, daca ne luam dupa distanta dintre cele mai apropiate gospodarii.
    Desigur, primaria din Campina insista pentru includerea comunei (cu cele doua sate, Cornu de jos si Cornu de sus) in perimentrul orasenesc… Din fericire, autoritatile si locuitorii din Cornu au reusit (pana acum) sa le arate degetul mijlociu. Deci se poate!

  11. Phoenix spune:

    A propos de subiectul periurbanismului. Sunt implicat intr-un Grup de Actiune Locala finantata prin axa 4 LEADER a PNDR. Aceasta axa presupune finantarea unor initiative “de jos in sus” adica plecand de la nivel comunitar pentru rezolvarea unor probleme mici, de nisa, alee comunitatilor rurale, probleme cu caracter microregional. Ca sa spun de la bun inceput. Desi proiectele GAL-urilor au fost aprobate, ele nu au nimic de-a face cu programul LEADER asa cum functioneaza el de peste 2 decenii in Europa. Din cauza impotentei autoritatilor romane, ceea ce se face este acelasi etern PNDR, de fapt abordare de sus in jos, care nu are absolut nimic de-a face cu initiativa LEADER. Legat insa de zonele periurbane si de localitatile sub 20.000 locuitori, cand ne-am apucat de strategiile de dezvoltare pe baza carora am obtinut finantarile, in ghidul aplicantului se spunea ca “teritoriul GAL este constituit din mediul rural la ccare se adauga cele 206 orase cu mai putin de 20.000 locuitori din Romania” Asa am si constituit parteneriatele. Noi avem in GAL un oras care aacum are sub 10.000 de locuitori conform ultimului recensamant. exact dupa cum este descris si in articool, nu putem vorbi sub nici o forma despre urbanizare europeana, satele apartinatoare fiind efectiv in mediul rural etc. Primarul localitatii s-a bucurat ca un copil pentru faptul ca, in sfarsit, va putea accesa ceva bani europeni si pentru orasul sau (alta sansa nu prea avea….). Totul a fost frumos pana cand a aparut faza de implementare adica realizarea efectiva a proiectelor de finantare si derularea finantarilor. De la Minister, lovitura de teatru: orasele nu au ce cauta la finantare pe bani aferenti PNDR! Deci nu vreau sa va spun cata suparare, frustrare, deznadejde a aparut in acel mic orasel atat din partea autoritatilor locale cat si al micilor afaceri care doreau sa realizeze ceva pe bani europeni. Ca si cum li s-a surpat tavanul in cap… Noi am scris si la domnul Ciolos si am primit un raaspuns sec “este treaba autoritatilor romaane….” Este un adevarat chin sa ne luptam ca si cum am fi niste infractori cand, de fapt, dorim doar sa aducem un pic de bunastare in microregiunile pentru care am realizat proiectele. Daca ati intreba GAL-urile din Romania, marea lor majoritate v-ar putea povesti lucruri care sunt demne de filmele hollywoodiene si nu de realitatea romaneasca europeana!

  12. Marian Bogdan Teşileanu spune:

    Articolul este bun şi autorul bine documentat ceea ce se întîmplă rar în media de astăzi! Eu i-aş fi dat însă, alt sens! Românii au creat cea mai frumoasă civilizaţie rurală iar comunismul a stricat acest muşuroi de furnici milenar! Tragedia satului românesc este atît de profundă şi agonia lui atît de lungă, încît nu-mi dau seama dacă sîntem abia la sfîrşitul începutului, la începutul sfîrşitului sau chiar la sfîrşitul sfîrşitului vieţii sale. Tragedia este cu atît mai mare cu cît aceasta ar putea însemna sfîrşitul civilizaţiei noastre şi decesul nostru ca popor. Naţiunea, oricum se află în comă! După mine SATUL trebuie reinventat ca unitate de bază administrativă şi economică, OBŞTEA, ca unitate socială şi JUDEŢUL ca unitate politică şi juridică. Prin urmare, OBŞTEA, SATUL şi JUDEŢUL trebuie regîndite şi reorganizate mai întîi şi abia apoi STATUL. Trebuie, de asemeni, să scăpăm de marota ajungerii Occidentului din urmă, de văicăreala că nu avem nici o şansă şi de lîncezeala într-o prostituare a lui “ce-o fi, o fi!” România nu se va articula cu Occidentul decît acolo unde ne potrivim iar orice forţare de occidentalizare şi europenizare va crea din nou forme fără fond ca la mijlocul secolului al XIX-lea! Noi trebuie să avem drumul nostru, rostul nostru şi vom vedea la un moment dat peste umăr, Europa alergînd după noi! Nu fabulez! Capitalismul şi-a atins limitele iar democraţia europeană va fi erodată de concurenţa acerbă şi inumană a ţărilor emergente al căror marş nu ţine cont de idealuri! De asemeni, economia de consum care a fost ultima invenţie a capitalismului pentru supravieţuirea sistemului, trebuie desfiinţată sau va dispărea de la sine dar…, odată cu civilizaţia actuală! Ea ne consumă resursele într-un ritm accelerat ameţitor şi deja le epuizează pe cele ale copiilor noştri. Dacă ei nu vor avea, nepoţii, de unde? Dacă ei nu vor fi, nepoţii, cum? Dacă noi nu vom schimba, atunci cine? OBŞTEA, SATUL şi JUDEŢUL au fost organizaţiile umane care au rezistat peste 2000 de ani şi acesta este secretul stabilităţii noastre! Cu aceste entităţi create de noi am trecut prin toate stăpînirile şi prin toate sistemele şi orînduirile! De dreptul valah nu s-a atins nimeni şi dacă astăzi pătimim este pentru că ne-am abandonat organizarea şi Legea. Legea, în concepţia veche şi bună, înglobînd şi Credinţa! Românii nu au fost niciodată laici, niciodată republicani şi nu au aderat in corpore la nici un sistem social, economic sau politic! Sistemul lor ancestral le-a fost suficient! Să luîm de la Europa ce ne convine şi să trăim după felul nostru, în rostul nostru!

  13. FLORIN POPESCU spune:

    Dl IVANCIUC, va felicit.Astept astfel de abordari inteligente.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Teofil Ivanciuc


Teofil Ivanciuc

Publicist, autor a trei carti. Competente in istorie, arheologie, turism. Locuieste in Sighetul Marmatiei. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)