Cifrele economice pe 2017 sunt aproape gata, iar mai jos am propus 10 indicatori pentru a vedea dacă stăm mai bine sau mai rău, mai riscant sau mai puțin riscant decât cu un an în urmă. La fiecare concluzionez dacă anul 2017 sau anul 2016 este câștigător, cu mențiunea că, în unele cazuri, situația este aproape la egalitate.
1) Creșterea în termeni reali a salariului mediu în România. Poate am avut mai toți dintre noi percepția că anul acesta, cu un guvern social-democrat „care dă”, nivelul mediu de trai în Romania ar fi trebuit să crească mai rapid decât în mandatele celorlalte guverne.
Așa s-a vorbit un an întreg, anume că acum s-a dat un impuls pe salarii, care să imprime o mai bună dinamică a creșterii economice: „wage led growth”.
Ei bine, surpriză: ultimele date disponibile de la Institutul Național de Statistică arată că în octombrie 2017 câștigul salarial mediu net era +13,5% în termeni nominali față de octombrie 2016, iar în termeni reali creșterea pe ultimele 12 luni a fost +10,6%.
Numai că în decembrie 2016 aveam +11,4% nominal și +12% în termeni reali, conform aceluiași INS. România era într-o ușoară dezinflație anul trecut, de aceea în termeni reali creșterea a fost peste cea nominală.
| 2016 | Oct 2017 vs. oct 2016 | |
| Salariul mediu net nominal | +11,4% | 13,5% |
| Salariul mediu net in termeni reali | +12,0% | 10,6% |
Practic, se nasc următoarele întrebări:
– de ce a mai fost nevoie de acest întreg discurs de un an de zile referitor la creșterea salariilor, când vedem acum că în anul 2016 salariul mediu net a urcat în termeni reali chiar mai bine decât în 2017? Precizez aici faptul că și la publicarea datelor finale 2017, undeva în luna februarie a acestui an, creșterea medie reală de anul trecut se va menține, cel mai probabil, ușor sub 2016.
– de ce a fost nevoie de toate acele măsuri de creștere „din pix” a salariilor, mai ales în sectorul public, care automat să ceară măsuri compensatorii pe veniturile bugetare ca să ne încadrăm în deficit? Nu puteam merge, liniștiți, cu ritmurile din 2016, care nu au forțat echilibrele macro?
Acum, privind mai în detaliu această creștere medie salarială din 2017, ea se compune dintr-o majorare cu peste 20% a salariilor din sectorul public, zonă unde activează aproape un sfert din angajați, în timp ce sectorul privat a reușit doar să majoreze caștigurile cu 11,6%. O dovadă în plus că economia nu poate susține ritmuri prea alerte de creștere a veniturilor, zona de +10-12% creșteri anuale fiind mai aproape de realitate. Ca o paranteză, în ultimii 5 ani, câștigul salarial net al românilor a crescut cu puțin peste 7% ca medie anuală.
La primul criteriul, anul 2016 a avut un ușor plus față de 2017, însă diferența fiind foarte mică, se poate concluziona: 2017 vs. 2016, la egalitate
Notă: Nu am adus în discuție comparația creșterii economice în cei doi ani analizați, tocmai pentru că discursul servit către public a fost că această creștere va trebui să se vadă „în buzunarele românilor”, iar prin prisma salariilor medii în termeni reali, diferența între cei doi ani nu s-a observat.
2) Deficitul bugetar și deficitul structural
Bugetul public și al său deficit ne influențează pe toți mai devreme sau mai târziu, chiar dacă operăm în sectorul privat, ori în cel public. Acel obiectiv de deficit bugetar de sub 3% din PIB pe care îl tot auzim pomenit, ar trebui să ni-l însușim ca societate, pentru că asta ne spune matematica pe termen lung, nu Bruxelles-ul. Există simulari matematice care arată faptul că dacă menținem deficitul bugetar sub 3% pe un ciclu economic, să spunem pe un deceniu, atunci datoria publică se stabilizează ca pondere în PIB și nu alunecăm pe panta supraîndatorării.
Cum stăm la acest capitol? In poză, stăm bine. Când vom avea datele finale pe 2017, iar deficitul va fi în zona 2,9-3%, sigur vor fi voci care vor saluta această încadrare. Doar că există câteva probleme de structură:
– proiecțiile inițiale ale Consiliului Fiscal duceau deficitul bugetar spre 4% pentru 2017. Insă pe parcursul anului, Guvernul a tras din companiile de stat dividende suplimentare de încă 1 miliard de euro comparativ cu anul 2016 (atât din majorarea ponderii alocarii de dividende în primavară, cât și prin dividendele speciale din toamnă), același Guvern a scăzut investițiile publice și a reintrodus acciza pe combustibili, toate acestea pentru reechilibrarea bugetului.
| 2016 | 2017 estimari | |
| Deficit bugetar cash (%PIB) | 2,4% | 2,95 – 3% |
| Deficit structural (%PIB) | 2,2% | > 3% |
Nota: pentru 2017 date parțiale, estimări autor
Deficitul structural este acela care se manifestă în țesuturile bugetului, el nu se vede la suprafață, dar ne arată faptul că în cazul unei decelerări economice în anii următori, asta ca să nu spunem al unei recesiuni, deficitul bugetar derapează și mai mult. Dacă acum, în vremuri cu creștere economică bună, avem deficitul bugetar de 3% din PIB, oare cât am avea în vremuri tulburi?
Deficitele s-au adâncit, așadar dintr-o perspectiva comparativă, la acest criteriu câstigator este anul 2016
3) Datoria publică drept pondere în PIB
La acest indicator se uită economiștii și investitorii când monitorizează îndatorarea unei țări. Datoria publică poate să crească în termeni nominali, chiar are acest obicei în mai toate economiile, dar important este ca ea să nu crească mult mai repede decât economia. Așadar, raportul datorie publică/PIB să nu urce într-o spirală nesustenabilă.
România este la o datorie publică de sub 38% din PIB, raportul a fost ușor îmbunătățit în anul recent încheiat, așadar un pericol imediat nu avem din acest punct de vedere. Numai că există un pericol potențial, dacă economia decelerează sau reajungem în vreo recesiune în următorii ani. S-a forțat economia, deficitele sunt acum la limita, toate în speranța că nu se întamplă nimic dramatic pe plan internațional sau regional.
Dar orice manager al unei economii, orice Ministru de Finante, ar trebui să se intrebe: „și dacă se întamplă?” Creșterea datoriei publice se manifestă mai ales în recesiune, așa cum s-a întâmplat și în criza anterioară.
Deocamdată, indicatorii comparativi 2016-2017 ai datoriei publice vs. PIB sunt aproape la egalitate
4) Investiții publice din buget în scădere, ca să iasă bine poza cu deficitul
Investițiile care țin de bugetul statului au scăzut cu peste 20% în 2017, am făcut așadar un pas înapoi din acest punct de vedere. De fapt, anul 2017 a fost cu cel mai scăzut nivel al investițiilor publice ca pondere în PIB din ultimul deceniu (2,1% din PIB este cifra la 11 luni).
Motivația pe termen scurt o cunoaștem și am mai văzut-o: să iasă bine deficitul bugetar. Dar pe termen mediu și lung, fără impuls investițional economia nu poate păstra ritmul de creștere pe care il vedem acum.
Per total, investițiile în economie au crescut, însă doar datorită sectorului privat care și-a menținut doza de încredere astfel încât să plaseze bani în dezvoltarea de business.
La criteriul investiții publice, câstigător este anul 2016
5) Fonduri europene în creștere în 2017
Dacă scoatem din ecuație subvențiile pentru agricultură, care sunt oarecum automate sub condiția îndeplinirii unor proceduri, anul trecut au intrat în România fonduri europene cu 40% mai mari decât în 2016. Probabil am trecut de 3 miliarde de euro așa cum arată datele partiale, comparativ cu 2,2 miliarde în 2016.
| mil EUR | 2016 | 30.11.2017 | estimare 2017 (*) | 2017/2016(*) |
| Sume primite pe exercițiul 2014 – 2020 | 2.821 | 3.636 | 4.000 | +42% |
| din care subvenții agricultură & pescuit | 610 | 888 | 888 | +45% |
| Sume, exceptând subvenții agricultură, pescuit | 2.211 | 2.748 | 3.112 | +40% |
| (*) estimari pe baza datelor partiale |
Suntem în urmă cu atragerea fondurilor europene, însă și acum 7 ani pe vremea asta, la jumătatea ciclului anterior (anul 2010), tot cam 3 miliarde de euro pe an intrau în țară, exceptând subvențiile agricole.
Revenind la comparația între cei doi ani analizați, aici câștigător este anul 2017.
6) Inflație în creștere
In anul 2016 eram într-o ușoară deflație, indicele preturilor de consum era cu semnul minus ca efect al scăderilor de TVA din anii anteriori, care s-au tradus în prețuri finale mai mici la consumator. Era o chestiune de timp până când să trecem din nou pe plus, însă nu cumva am trecut prea brusc?
Când creșterile de venituri nu sunt însoțite și de creșteri de productivitate, efectul este unul inflaționist. Ca dovadă, estimarea BNR pentru întregul an 2017 este de peste 3% în privința inflației, cu perspective de creștere spre 4% în prima parte a acestui an. Majorarea prețului petrolului și creșterile din energie explică doar o parte din aceasta inflație. Cealaltă parte este dată de presiunea suplimentară pe care a creat-o tocmai majorarea veniturilor peste ritmul sustenabil al economiei noastre.
Pe criteriul inflatiei, câstigator este anul 2016.
7) Impactul asupra averii financiare a românilor pe următorii 30 de ani
O parte din populație economisește, însă majoritatea oamenilor nu o fac, iar aici nu e vorba doar de români și de nivelul nostru de trai. Așa se întamplă și la alții, păstrând proporțiile de venituri de acolo. Unul din puținele mecanisme de economisire automată pentru mai mult de 5 milioane de români este pilonul II de pensii. Ori, în 2017, tocmai s-a decis indirect scăderea pensiilor din acest pilon cu 10-15%.
Dacă se mențin condițiile de acum, toti salariații cu vârsta sub 45 de ani vor avea pensii mai mici din pilonul II ca urmare a deciziei luate in 2017: contribuția la acest pilon a scăzut la 3,75% din brut. O matematică simplă ne arată că Ministrul Muncii, doamna Olguța Vasilescu, a prezentat într-un mod manipulator această modificare, spunând în octombrie că nu se reduc contribuțiile la pilonul II.
Pentru clarificare: până în 2017 inclusiv, fiecare salariat contribuia la pensia sa privată cu 5,1% din salariul brut. Acum, odată cu creșterea brutului cu 22% prin mutarea tuturor contribuțiilor, procentul ar fi trebuit modificat la 4,2% (respectiv 5,1% / 1,22) pentru a menține viramentele constante pentru un individ către pilonul II. Scăzând procentul la 3,75%, fiecare salariat pierde pe termen lung peste 10%, cu impact asupra averii financiare a fiecăruia dintre noi, pe următoarele decenii.
Câștigător la acest capitol este anul 2016, când principalul mecanism de creștere pe termen lung a avuției românilor nu fusese alterat.
8) România se împrumută din ce în ce mai scump
Dobânda titlurilor de stat la 10 ani este un alt indicator urmărit de investitorii internaționali, de la acest reper începând calculele lor privind oportunitatea de a împrumuta România sau de a investi în țara noastră.
La finalul anului 2016 ne împrumutam cu 3 – 3,2% în RON, în timp ce finalul anului 2017 ne-a prins cu 4,4% cost al împrumuturilor la 10 ani.
Ministerul Finanțelor a tot evitat să confrunte această situație de creștere a costurilor de finanțare a României, amânând mai multe operațiuni de împrumut pe considerentul că nu acceptă aceste dobânzi. Insă, mai devreme sau mai târziu, debitorul – în cazul de față statul român – ajunge la mâna creditorilor pentru a își finanța deficitele pe care le realizează.
O creștere de 1,2 puncte procentuale a costului împrumuturilor României înseamnă aproape 1 miliard de euro dobânzi în plus de plătit din buget. E adevărat, acest efect nu se manifestă imediat, de aceea Ministerul Finantelor bugetează cheltuieli cu dobânzile relativ similare în 2018 vs. 2017. Efectul se manifestă pe măsura ce se reînnoiește aproape întreaga datorie publică, însa deja politicile anului 2017 ne-au adus în postura de a plăti în anii viitori mai mult cu circa 1 miliard de euro anual, pe seama dobânzilor.
Câștigător: anul 2016, cu o politică bugetară mult mai coerentă și costuri de finanțare mai mici.
9) Autostrăzile: sub 25 km în fiecare din ultimii 2 ani
Infrastructura a fost prezentă doar în declarații în ultimii ani, la fel este și acum. In 2016, la capitolul autostrăzi s-a bifat doar redarea în folosință a segmentului dintre Sibiu și Deva, care se surpa. Câteva lucrări au fost aproape finalizate în acel an, însă Guvernul Cioloș nu a știut să taie panglici, e și asta o abilitate, și s-a împotmolit în birocrația care ține de finalizarea și recepția unor lucrări. La o scară mai restrânsă, în București, două stații de metrou de pe magistrala M4 erau finalizate atunci, dar au fost date în folosință odată cu venirea unui Guvern care a știut să taie panglica.
Revenind la criteriul deschiderii de segmente de austradă, în 2016 au fost 22 de km (redeschiderea lotului de pe Sibiu-Deva), iar în 2017 încă 15 km din Deva – Lugoj, care erau gata tot din 2016, dar neinaugurați atunci.
Acum, cu ministrul Felix Stroe care „doarme pe autostradă” după cum el însuși a declarat și cu alocări sub necesar pentru toate segmentele în 2018, e de urmărit câți kilometri vor fi dați în folosință în acest an.
Până atunci, la criteriul autostrăzilor, anii 2016 și 2017 sunt la egalitate, ambii fiind ani aproape ratați.
10) Balanța comercială, un alt risc la care ne expunem într-o viitoare recesiune
Avem salarii mai mari, ritmul de creștere al acestora este mai mare decât al producției și al productivității, în caz că mai avem timp să ne uităm și la acest aspect. Iar când producția internă nu ține pasul cu cererea, cumpărăm mai mult din import.
Deficitul de balanță comercială se extinde, mai ales când economia este condusă cu accelerația la podea, forțând aceste creșteri de venituri în mai multe zone. Incă n-am ajuns precum în 2007-2008, când soldul balanței comerciale era -17% din PIB, acum suntem doar undeva spre jumătate, ca intensitate a riscurilor.
| 2007 | 2016 | estimare 2017 | |
| Soldul balanței comerciale (% PIB) | -17,4% | -5,9%* | -7,5%* |
Sursa: date INS pentru 2007, (*) estimari pe baza datelor INS pentru 2016 si 2017
Deocamdată e bine, ne ajuta investițiile străine și banii românilor din străinatate. Dar, efectul de boomerang se va manifesta tot într-o viitoare recesiune. Prin faptul că suntem expuși pe două planuri, cu deficit bugetar și cu deficit de balanță comercială care tinde să redevină mare, suntem într-o postură mai riscantă.
Din moment ce poziția comercială a României a devenit mai vulnerabila în 2017, câștigător la acest criteriu este anul 2016.
Sumarizare:
In final, câteva aprecieri calitative privind mediul de business din 2018:
– climatul de afaceri este unul nervos. Mediul privat a fost asaltat cu modificări, multe nocive în prima lor variantă, a se vedea forma inițială a „split TVA”, legea finală fiind mult îmbunătățită pe parcurs. Au fost și câteva modificări care s-au dorit a fi neutre fiscal, de pildă mutarea contribuțiilor, însă în final au ajuns tot cu minusuri în defavoarea economiei: scădere contribuții pensii private, introducere ‘taxă de solidaritate’.
– companiile de stat nu vor mai aplica principiile de guvernanță corporativă, se revine la numirile politice și, probabil, în 2017 am văzut maximul de profituri pentru multe societăți de stat. Intre 2011 – 2017, cât timp a funcționat Ordonanța 109 privind managementul profesionist, am avut și cazuri de succes, cam jumatate din companiile de stat îmbunătățindu-și vizibil rezultatele. Am avut și cealaltă jumătate, companiile unde numirile politice au continuat să existe, mascate sub o procedură de selecție: Complexul Energetic Oltenia sau Tarom sunt doar câteva dintre eșecuri. De acum înainte transparența scade, procesul de eficientizare se reversează și acolo unde el pornise, ceea ce va determina scăderi de profituri în anii următori.
– un euro tot mai îndepărtat: dacă la final de 2016 îndeplineam toate criteriile nominale de accedere la zona euro, după anul 2017 suntem pe cale să ieșim cel puțin din criteriul privind inflația, așadar ne-am îndepărtat de acest obiectiv european.
Cum suntem după anul 2017? Trăim mai riscant. Ne place mersul pe frânghie și am uitat că am mai căzut de pe ea acum 10 ani.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Observam, la fiecare analiza economica, cresterea peste masura a deficitului comercial. Chiar daca exporturile au crescut constant in ultimii ani, importurile cresc tot mai mult si deficitul comercial se adanceste. Daca pana anul trecut balanta de plati era in mare masura echilibrata prin excedentul la capitolul Servicii(transporturi mai ales si doar apoi IT), anul acesta echilibrul nu mai poate fi sustinut desi „serviciile’ au crescut si ele. Opozantii politici ai regimului actual dau vina mereu pe cresterile salariale si de pensii, pe consumul crescut de fructe exotice la care se dedau bietii pensionari romani si cei vre-un milion si jumatate de salariati pe „minim”, adica nici 250 de euro (pana acum !). Hai sa fim seriosi ! Ia vedeti cum a crescut in ultimii doi ani importul automobilelor de lux(Ferrari, Lamborghini, etc)! Inseamna ca unora le merge chiar bine. Oare prin cresterea salariilor si pensiilor romanilor ? S-ar putea face (eu nu o fac, nu sunt specialist) un calcul anual : Cati bani reprezinta cresterile salariilor si pensiilor si cati bani s-au dus pe importuri ! Tare-ar mai fi interesant !
O minte cat de cat macar logica se poate intreba ; unde si ce se intampla? Interesant e ca nici macar guvernantii nu incearca sa de o explicatie care, pe de alta parte, i-ar apara de acuzatia de „populism’ pe care o incaseaza de la adversarii politici. O fi prostie ?O fi complicitate ? Dar marii nostri economisti, prezenti toata ziua pe ecranele TV? Dar mandarinii din BNR ?
„O fi prostie ?”
Nu, stimate domn. Îngăduiți-mi vă rog să vă propun să privim împreună lucrurile ceva mai simplu decât le prezintă analiza în discuție, ori decât o fac reprezentanții BNR.
Mai mulți bani în piață conduc la creșterea cererii de bunuri și servicii. Pentru că oferta internă nu reușește să satisfacă cererea agregată în creștere, produsele sunt importate, iar pentru că producătorii noștri nu reușesc să exporte mărfuri la același nivel cu al celor importate, deficitul comercial al României se mărește.
Principiile economice sunt aceleași, indiferent ce partid se află la putere și în opoziție, într-o țară sau alta. Este adevărat, dar nu relevant în acest caz, că sporul veniturilor populației generează modificări ale obiceiurilor de consum. Nu este deloc rău că pensionarii mănâncă mai mult mango și kiwi, pentru că au nevoie de vitamine. Rău este atunci când te împrumuți pentru consum, ca să bei și să mănânci, carevasăzică. Pentru că, dacă nu muncești mai mult, ori mai bine (adică, dacă nu sporești productivitatea) nu poți obține bani decât din împrumut (ori exploatarea unor resurse naturale importante, invenții etc. – nu este cazul în România). Bunăstare din nimic NU există.
Dacă banii pentru mașinile străine menționate de dumneavoastră nu au fost obținuți ilicit, atunci ei sunt, la fel ca cei din dezvoltarea domeniului construcțiilor, spre exemplu, rezultatul creșterii veniturilor, unele din salarii, altele din pensii, altele din investiții șamd. Mai simplu spus, mai mulți pensionari cu pensiile mărite au cumpărat mai mult mango și kiwi, astfel că patronul firmei importatoare de fructe exotice a avut un profit suficient încât să-și cumpere mașină nouă. Am glumit puțin, dar am făcut-o pentru a sublinia faptul că ar fi fost cu mult mai indicat ca domnii care au primit mai mulți bani să-i economisească, NU să se grăbească să-și cumpere iPhone X și UHD4K, pentru că le strică ochii.
La fonduri europene, din cate imi amintesc 2016 era primul an in care se atrageau din noul exercitiu. Dar cu fondurile din vechiul exercitiu depaseau 7 mld http://mobile.hotnews.ro/stire/21488640
Conform sursei citate de Dvs.:
„..circa 4,53 miliarde de euro provin din banii alocati Romaniei in perioada de programare 2007-2013 si 2,5 miliarde, din perioada de programare 2014-2020. ” informatiile fiind datate ca fiind pana la 15 Decembrie 2016
Mai trebuie sa tinem seama ca guvernul din 2016 s-a straduit pentru obtinerea acreditarilor pentru unitatile de management…Adica au fost extrem de ocupati si de activi- as spune io despre cei de dinainte…
si sa ne uitam la rata de absorbtie a fondurilor europene – adicalea alea cheltuite pentru perioada 2014-2020 in comparatie cu alte state membre si atunci vedem ca…
„Ţara noastră a cheltuit doar 1,1% din banii europeni alocaţi programării 2014-2020, în condiţiile în care state precum Bulgaria şi Polonia au avut 7,5%, respectiv 6,5%, potrivit datelor Comisiei Europene”
Apelurile astea la rațiune nu folosesc nimănui. România se duce cu oiștea-n gard la fel ca pe vremea guvernării Tăriceanu / Vosganian și în cel mult 18 luni va intra în criză. Dar criza cu adevărat serioasă va fi abia următoarea, peste vreo 8 sau 10 ani. Însă cum nimeni nu ascultă, nimeni nu învață nimic și totul se uită, ani ca 1999 sau 2010 vor fi retrăiți în România la nesfârșit, cu o consecvență demnă de o cauză mai bună.
Da, absolut regretabil.
Criza din 1999 a venit pe fondul unei lipse de experienta, intelegere, de cunoastere,
Cea din 2010 – multumim prostiei.
Si acum din nou???
Oamenii nu inteleg – este poate o problema de comunicare mai buna a unor notiuni economice si poate o ponderarea a disperarii in fata unei zile de astazi mai buna cu orice chip.
Cu tot regretul, articolul nu este decât un șir de comparații fără metodă. Criteriile sunt selectate arbitrar, fără preocupare pentru relevanța lor pentru ansamblul economiei, pentru agregarea lor sistemică și chiar pentru conținutul lor conceptual. Un exemplu de confuzie metodologică: ”investițiile publice din buget”, care arată că în analiză s-au luat doar cifrele privind investițiile din bugetele centrale, ignorându-se faptul că bugetele locale (care au crescut substanțial în ultimii ani, inclusiv prin extensia autonomiei financiare) au manifestat o capacitate investițională fără precedent – de altfel, la fel ca și o serie de entități cu capital integral sau parțial, care sunt statistic asimilate sectorului privat. Concluzia analizei – ideea că anul 2016 ar fi fost economic mai bun decât 2017 – este una prefabricată, pentru care s-au căutat fără spor argumente de care-or fi, iar dovada absolută că avem o concluzie falsă, dincolo de indicatorii statistici cu relevanță globală (PIB ș.a.), e dată de faptul că absolut toate organismele internaționale de rating au ajuns la concluzia contrară.
Merită invocat un proverb comun inginerilor și economiștilor: spune-mi ce măsuri ca să-ți spun ce obții.
”investițiile publice din buget” sunt investiții doar dpdv contabil. În realitate ele nu produc beneficii pentru economia națională în ansamblu, sunt de fapt cheltuieli și atât. Randamentul lor e întotdeauna subunitar pentru economie în ansamblu.
Domnule Harald (dați-mi voie în context să vă spun și La mulți ani!), dacă așa ar sta lucrurile – adică dacă investițiile publice n-ar produce beneficii pentru economie în ansamblu – ar trebui să ne dorim să nu se facă investiții publice.
În realitate, investițiile publice produc beneficii, de regulă indirecte, dar adesea și cât se poate de directe. Spre exemplu, investițiile în drumurile publice de interes local/zonal (sector la care România a evoluat foarte bine, spre deosebire de sectorul autostrăzilor), a condus la multiplicarea numărului de vehicule (deci a taxelor aferente de proprietate), și încă și mai mult a volumului de mărfuri tranzitate local/zonal, care s-a regăsit în creșterea corespunzătoare a încasărilor din TVA și alte taxe aferente. E o sursă de creștere care s-a reflectat cu ponderi de două cifre în bugetele locale a peste două treimi din unitățile administrativ-teritoriale, în ultimul deceniu.
Poiate ar fi o idee bună să vă uitați din ce se compun concret investițiile publice ale statului român. Exemplul cu drumurile publice locale / zonale este totalmente fals, oamenii nu și-au adus mașini ca urmare a reabilitării acelor drumuri, iar veniturile generate de mașini provin în special din taxele pe carburant, nu din taxele de proprietate.
Oamenii își aduc mașini chiar dacă nu se reabilitează niciun km de drum local sau zonal, iar acum și-au adus mai multe fiindcă s-a eliminat o taxă care era oricum ilegală. Discursurile astea provin de la Ștefan Gheorghiu, nu din lumea reală.
Exemplul cu drumurile este luat dintr-un studiu al economistului american Christopher A. Sims – care, împreună cu Thomas Sargent, american și el, a primit Premiul Nobel pentru economie în 2011. Personal, nu cred că ei au studiat la Ștefan Gheorghiu, dar…
Și studiul economistului american se referă tocmai la România anilor 2016 – 2017, corect? :) Pentru informarea Dvs., în State nu există TVA. Mai bine recitiți-vă comentariile precedente, înainte de a minți cu prea mult aplomb în următorul. Partea asta cu mințitul chiar se învață la Ștefan Gheorghiu.
„Extensia autonomiei financiare” locale se manifestă ușor diferit în România față de SUA.
Prima consecință a fost sporirea veniturilor lucrătorilor din administrația locală (în unele cazuri de trei ori), astfel că unele localități au intrat în insolvență, așteptând fonduri de la bugetul central, altele amână plata salariilor cadrelor didactice, spre exemplu, ori refuză dreptul unor elevi merituoși de a primi burse.
Investițiile locale „fără precedent” sunt probabil o glumă, o figură de stil. Cu excepția câtorva județe (IF, TM, BV, CJ, spre exemplu), bugetele locale sunt costelive, de nu se pot reabilita școlile și spitalele, nu încât să aibă toalete civilizate, dar măcar să nu le cadă elevilor ori bolnavilor tavanele în cap. Nici vorbă de drumuri. Alea sunt pe hârtie și reprezintă modalitatea de a sifona bani prin firme apropiate politic în schimbul unor studii de fezabilitate inutile, ori pentru a arunca două-trei basculante cu pietriș. Despre drumuri județene vorbim, da?!
Apoi, d-nii Sims și Sargent zic foarte bine ceea ce zic, doar că zic altceva, în alt context (firește, fără legătură cu dl Gheorghiu). Politicile publice au un rol major în evoluția economică a unui stat, iar ieșirea din criza anilor 2007-2009 prin investiții publice și măsuri de austeritate a arătat proporția în care teoria domniilor-lor s-a putut confirma. Investițiile în infrastructură aduc beneficii economice, directe și indirecte, precum externalitățile pozitive, dar achiziția de autoturisme noi nu se află printre ele. Scuzați-mă, concluzia că crește numărul proprietarilor de mașini pentru că s-a pietruit drumul cu bani de la bugetul local este valabilă doar dacă îi avem în vedere pe primarul care a subtilizat din fonduri în acest scop, patronul firmei care pietruiește drumul, ori pe proprietarul de butic/firmă la stradă, mai ușor accesibil, căruia-i sporește profitul. Dar, în cazurile acestea, banii obținuți din taxe pe autovehicule sunt puțini, iar din punct de vedere socio-economic este în două din trei, de fapt, o pagubă.
Salariul mediu sau castigul mediu sau orice alta variabila statistica din categoria „media” este absolut irelevanta si poate duce la erori majore de interpretare.
As ruga autorul, care in mod evident s-a straduit foarte mult sa adune si sa interpreteze date, sa reia acest efort folosind:
a) medianele variabilelor pe care le allege si nu mediile
b) abaterile de la mediane si diferentele medie-mediana
Nu spun ca rezultatele vor fi cu certitudine diferite, ci ca pentru a inlatura posibilitatea de a fi diferite, analiza trebuie reluata folosind un aparat statistic complet.
===
Oricum, statistica nu va reusi decat cu mare dificiultate sa redea aspectul social cel mai grav, anume, prabusirea capitalului uman.
Asta pentru ca statisticile referitoare la educatia din Romania sunt de natura sa induca in eroare iar migratia masiva din ultimii doi ani le face oricum irelevante.
O alta sursa de eroare este „traitul din osanza”, adica din imprumuturi, ca si non-monetizarea economiei rurale (partial, evident). Cat valoreaza (celebrul) ou din poiata acum, fata de cat valora acum un an? Raszpunsul, dupa mine este : „Nu stim!”. Pentru ca lucrurile nu au ele valoare in bani, ci banii doar masoara bunurile si serviciile intre ele. Ori, un bun (oul :-)) care nu se vinde si nici nu este destinat vanzarii, nu poate fi masurat in bani. In ordine, daca astfel de cazuri sunt neglijabile. Dar in Romania nu sunt. Sunt multe gaini prin curti, fac multe oua :-)).
===
Semnale interesante sunt dinspre alte analize, care o completeteaa pe cea foarte clara si bine informata a autorului: ponderea economiei bazate pe cunoastere, rata de prezentare la bacalaureat.
Va mai intreb si altceva: ce conteaza cat este de mare venitul (nominal sau real) daca bunurile si serviciile pe care le poti cumara sunt din ce in ce mai slabe calitativ si mai putin diversificate? Asta, ca effect al indobitoricii nationale, iertat sa-mi fie.
Si ce conteaza cat e de mare venitul daca in realitate „serviciile statului” sunt platite de contribuabili, dar cu necessitate trebuie procurate din mediul privat, cu bani din acelasi venit?
Adica, pe cat creste venitul, pe atat serviciil statului scad. Asta duce la erodarea vneiturilor, fara insa a mai fi posibila prinderea acestui effect in statistica. OK, putem vedea cat se cheltuie cu serviciile medicale in privat, dart nu putem sti care e suma spagilor pentru medici si nici care e valoarea pietei meditatiilor. Nu am nimic impotriva economiei gri, de fapt ea chiar ne salveaza. Dar spun ca toate astea impreuna sunt ingrijoratoare poate intr-o masura mai mare decat reiese din articolul de fata (inca o data, foarte informat si cu analize gandite).