joi, martie 28, 2024

Când Tribunalul Vâlcea se visează CEDO

Precizare : Autorul acestui material a fost afectat de taierea cu 25% a salariilor. Este deci exclus orice interes financiar ca imbold pentru postarea care urmeaza. Aceasta are  o singura motivatie: denuntarea unei aberatii juridice, din postura unui simplu @Cetatean care traieste in cetate (Politeia).

***

Pe 11 noiembrie 2010 a fost publicata motivarea deciziei Tribunalului Valcea, sectia Civila, in problema reducerii cu 25% a salariilor angajatilor unei comune. Angajatii au cerut ca Tribunalul sa oblige primaria, ca autoritate publica locala, la plata integrala a salariilor. Tribunalul a dat dreptate angajatilor, iar motivarea poate fi citita pe juridice.ro.

Voi incerca in cele de mai jos sa analizez motivarea Tribunalului pentru a vedea in ce masura rationamentul completului de judecata este  corect. Nu am pretentia de a judeca precum o Curte de Apel ; sunt un simplu membru al societatii civile, care considera ca, din moment ce motivarea unei decizii este  construita pe baza unui rationament, acesta poate fi analizat pentru a i se suprinde premisele, imbinarea partilor constitutive si mai ales justetea concluziei. Evaluarea corectitudinii juridice si a implicatiilor deciziei Tribunalului le va trage fiecare cititor.

*****

Concret : motivarea Tribunalului care a considerat ca Parlamentul nu are voie sa taie printr-o lege 25% din salarii poate fi rezumata in urmatoarele teze :

I. Prima teza : Statul ca tert.

Statul (recte Parlamentul) care a taiat salariile, este un “tert” care s-a introdus abuziv si nelegal in contractul dintre Primaria comunei X. si angajatii care si-au vazut diminuate veniturile salariale cu 25%:

« Un tert fata de acest contract individual de munca nu poate interveni pentru a modifica acordul partilor semnatare. Statul, tert raportat la contractul individual de munca, incheiat intre angajator si salariat, nu poate modifica ceea ce partile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora in mod direct, prin edictarea unei legi in acest sens, caci protectia juridica a raportului juridic de munca stabilit contractual este acelasi atat pentru personalul bugetar, cat si pentru cel incadrat la angajatori privati. Nu se poate vorbi de o protectie a legii mai mare in cazul angajatilor privati ».

Dupa parerea mea, Statul nu este « un tert », pentru ca primarul este o autoritate publica, asa cum spune Constitutia Romaniei, la art. 121, al.1): “Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii”. Fiind autoritate publica, primarul apartine administratiei publice a statului, care nu poate fi pentru el « un tert » . In plus, ca autoritate publica, bugetul primariilor este constituit, pe linga incasarile locale de taxe si impozite, si de cote defalcate din incasarile TVA de la bugetul central al statului (dau numai exemplul asta, fara a mai pomeni de subventii si alte forme de transferuri de bani spre primarii si comune). Prin urmare, cita vreme primariile, reprezentate prin primari, sunt autoritati publice locale (investite de Constitutie cu puterea statului roman pe care o exercita la nivel local) si cita vreme ele primesc bani de la bugetul central, nu se poate sustine ca statul e un “tert” care se amesteca intr-un contract semnat intre primar si angajati. A spune ca “Statul, tert raportat la contractul individual de munca, incheiat intre angajator si salariat, nu poate modifica ceea ce partile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora in mod direct, prin edictarea unei legi in acest sens” e o aberatie juridica, pentru ca primaria, ca angajator, este o autoritate publica, adica apartine statului, iar statul poate da legi de taiere sau marire a salariilor. Daca Tribunalul nu ar permite Parlamentului sa taie sau sa mareasca, prin lege votata, salariile in cadrul autoritatilor publice (locale sau centrale), ar insemna ca :

  • Parlamentul nu mai poate stabili in nici o situatie salariile (miscorate sau marite) pentru nici o autoritate publica locala sau centrala. Parlamentul ar vota legea de salarizare zisa « unitara » care nu ar putea sa se aplice nicaieri pentru ca, spre exemplu, in comuna Ciorogarla, angajatii Primariei au semnat cu contract de angajare cu primarul, iar nu cu Parlamentul, care e un « tert ». Conform rationamentului Tribunalului, o lege de salarizare votata de parlament sau o lege de taiere ori de marire a salariilor nu se aplica nici unei autoritati publice locale ori centrale, intrucit la orice nivel al administratiei publice Statul e « un tert », din moment ce acest Stat nu isi pune semnatura pe vreun contract de angajare.
  • Justitia s-a substituit Parlamentului si a inceput sa legifereze ce salarii trebuie sa primeasca unii angajati. Am avea astfel o incalcare grava a separatiei puterilor in stat, cu Paramentul aprobind legi si cu Justitia declarindu-le ilegale( !), deci imposibil de aplicat.

II. Teza a doua : dreptul de proprietate.

Tribunalul apreciaza ca prin taierea cu 25% a salariilor se incalca dreptul la proprietate.

“Instanta apreciaza ca reducerea unilaterala a salariului brut cu 25%, in temeiul dispozitiilor art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, incalca prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si pe cele ale art.1 alin.1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr.30/18 mai 1994, care privesc protectia proprietatii”.

II.1. Inainte de a judeca pe fond asa-zisa incalcare a dreptului de proprietate, Tribunalul isi pregateste, procedural, argumentele, citind din articolul 20 din Constitutie, care spune ca “Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului… Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”

Pe cale de consecinta, Trbunalul incerca sa isi ia pe umeri o mantie pe care o vrea inatacabila: “Asadar, daca instantele de judecata constata ca legile interne incalca pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte, continand dispozitii mai putin favorabile decat acestea din urma, sunt obligate sa ignore aceste prevederi si sa faca aplicarea celor din reglementarea internationala mai favorabila“.

Altfel spus, desi CCR a spus ca taierea salariilor este constitutionala, Tribunalul Valcea, isi ia liberatea sa decida ca  taierea cu 25% a salariilor este mai grava decit simpla incalcare a unor drepturi constitutionale, fiind chiar  o incalcare a unor drepturi consfintite de Declaratia Universala a Drepturilor Omului ! Si desi decizia CCR se aplica erga omnes si este definitiva si irevocabila, Tribunalul Valcea gaseste o portita juridica pe care tot el si-a deschis-o, prin care  se « obliga sa ignore » decizia CCR, intrucit in joc sunt drepturi fundamentale ale omului !

II.2. Fondul chestiunii. Tribunalul continua: “Pentru a analiza daca sunt incalcate prevederile art.1 din Primul protocol, trebuie analizate, asadar, mai multe aspecte:

1. – daca reclamantii au un „bun” [adica daca salariul este un „bun”, nota mea, Cetatean] in sensul art.1 alin.1 din Primul protocol;
2. – existenta unei ingerinte a autoritatilor publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1;
3. – daca sunt indeplinite conditiile privarii de proprietate, respectiv daca ingerinta este prevazuta de lege, daca ingerinta urmareste un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauza de utilitate publica),
4. – daca ingerinta este proportionala cu scopul legitim urmarit, adica daca s-a mentinut un „just echilibru” intre cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului”.

Cum argumenteaza Tribunalul ca taierea cu 25% incalca dreptul de proprietate?

1. “Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronuntat in nenumarate randuri, chiar si impotriva Romaniei, in sensul ca si dreptul de creanta reprezinta un „bun” in sensul art.1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale”.

2. Ingerinta autoritatilor publice: “Reducerea salariului reclamantilor cu 25% pe o perioada de 6 luni (iulie-decembrie 2010) si lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodata sumele de bani aferente acestui procent reprezinta, indiscutabil, o ingerinta ce a avut ca efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1.”

3. Tribunalul constata indeplinirea conditiilor (a fost votata o lege, ea se subsuma securitatii nationale, scopul ei legitim era sustenabilitatea financiara a statului).
4. Insa la criteriul 4 avem miezul argumentatiei. Criteriul 4 vorbeste de justul echilibru intre interesul general (reechilibrarea financiara a statului) si dreptul omului la proprietate.

Iata cum defineste Tribunalul « justul echilibru » : “Pentru a determina daca masura litigioasa respecta justul echilibru necesar si, in special, daca nu obliga reclamantii sa suporte o sarcina disproportionata, trebuie sa se ia in considerare modalitatile de compensare prevazute de legislatia nationala“.

Foarte interesanta motivarea! Altfel spus, daca statul reduce temporar salariile pentru ca bugetul este deficitar, trebuie sa « compenseze » cu ceva.  Curat Justitie compensatorie! O astfel de definitie a « justului echilibru » intre interesul general si dreptul de proprietate videaza de sens orice diminuare de salarii, intrucit pentru fiecare taiere statul trebuie sa contrapuna o “compensare” care ar echivala, strict financiar-contabil, tot cu o cheltuiala facuta de stat! Adica, dupa Tribunal, statul are voie sa ia cu stinga daca in schimb ii da omului o « compensare » cu dreapta! Va dati seama ca in felul asta nici o “diminuare” reala (fie si temporara) a dreptului de proprietate nu mai poate avea loc din moment ce pe de o parte statul ia, insa pe de alta parte tot statul trebuie sa dea.

Definitia “justului echilibru” prin “compensare” a reducerii salariilor e hilara si ridicola sub aspect juridic  pentru ca ea videaza de sens orice lege adoptata de Parlament. Practic, nici o diminuare a cheltuielilor salariale  pentru echilibrarea bugetului deficitar nu mai poate fi socotita « diminuare » in sens strict, din moment ce Justitia obliga statul la o « compensare ».

II. 3. In fine, dupa ce si-a stabilit conceptul de “echilibru” intre interesul general si drepturile omului ca fiind reprezentat de o “compensare” pe care ar trebui sa o primeasca cel caruia i se ia temporar 25% din salarii, Tribunalul spune:

“In aceasta privinta, Curtea a statuat deja ca, fara plata unei sume rezonabile in raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, in mod normal, o atingere excesiva si ca lipsa totala a despagubirilor nu poate fi justificata in domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decat in imprejurari exceptionale (cauza Ex-regele Greciei si altii impotriva Greciei [GC], Cererea nr. 25.701/1994, paragraful 89, CEDO 2000-XII; cauza Broniowski impotriva Poloniei [GC], Cererea nr. 31.443/1996, paragraful 176, CEDO-V)….Cu atat mai mult, absenta totala a despagubirilor nu se poate justifica nici macar in context exceptional, in prezenta unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Conventie”.

Insa exact aici e problema de fond a argumentatiei, dupa parera mea : cauza Broniowski impotriva Poloniei se refera la situatii istorice in care oamenii au fost lipsiti de bunurile lor fizice, respectiv proprietatile lor imobiliare. Nu de o parte a salariilor!

Trimit la aceasta cauza si  Citez: “CEDO, Marea Cameră, hotărârea Broniowski versus Polonia, 22 iunie 2004, 31443/96

În urma celui de-al doilea război mondial, statul polonez s-a angajat să indemnizeze persoanele care aveau bunuri în partea de dincolo de Bug, care nu mai aparţinea Poloniei, şi care au fost nevoite să şi le abandoneze acolo. Aceste persoane aveau dreptul ca valoarea bunurilor abandonate dincolo de noile graniţe ale Poloniei să fie dedusă din valoarea bunurilor cumpărate sau închiriate de la stat. Reclamanta a făcut parte din categoriile de persoane care aveau acest drept. In 1990, a cerut să îi fie satisfăcut acest drept de care beneficiase doar într-o mică măsură. Cererea i-a fost respinsă pe motiv că patrimoniul statului a fost transferat colectivităţilor locale, iar acestea nu mai au bunuri care să poată fi vândute cu respectarea dreptului de deducere al aproximativ 10.000 de persoane. Ulterior au intervenit mai multe legi, însă niciuna dintre ele nu a reuşit să reglementeze problema, într-un final una dintre legi anulând aceste drepturi. Legea respectivă a fost declarată neconstituţională de către instanţa constituţională poloneză, contravenind dreptului de proprietate ».

CEDO vorbeste intr-adevar de « compensare »,  insa compensarea este pentru nationalizarea de bunuri fizice, adica bunuri imobiliare. De altfel, neindeminatic in motivare, Tribunalul Valcea recunoaste ca aceasta compensare este legata de valoarea unui bun imobiliar de care proprietarul a fost privat, in anumite circumstante istorice, fie ele si exceptionale : “Privarea de proprietate impune, asadar, statului obligatia de a despagubi pe proprietar, pentru ca, fara plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului“.

In cazul Broniowski este vorba de  bunurile imobiliare  unui cetatean abandonate in niste teritorii pierdute de Polonia, bunuri pentru care statul a promis sa acorde o compensatie baneasca  (deducere din valoarea altor bunuri ce urmau sa fie ulterior cumparate).  Or, Broniowski a primit o deducere de doar 2%, iar CEDO a dispus plata unei compensatii corecte.  Cum vede tribunalul Valcea o paralela intre  cazul Broniowski  si situatia taierii salariilor cu 25%, asta e un mare mister. Conform rationamentului Tribunalului, ar trebui ca pentru pierderea a 25% din salariu, statul sa acorde o compensatie justa in bani, adica…25% din salariu !

Ceea ce inseamna ca, strict vorbind,  statul nu are voie sa taie niciodata salariile, daca nu da in schimb si « compensarea ». Per total, nu mai exista diminuare de salrii si nici echilibrare a bugetului.

Tribunalul Valcea s-a depasit pe sine, dorind sa forteze Guvernul si Parlamentul sa acorde compensare (in bani) pentru o taierea salariilor, insa a supra-interpretat voit gresit deciziile CEDO : « Temeiul legal al obligatiei de indemnizare a fost gasit de Curte tot in dispozitiile art.1 din Protocolul nr.1. Curtea a ajuns la concluzia ca aceasta obligatie decurge implicit din acest text, luat in ansamblul sau. Curtea a statuat in sensul ca, in absenta unei indemnizari, art.1 din Protocolul nr.1 n-ar asigura decat o protectie iluzorie si ineficace a dreptului de proprietate, in totala contradictie cu dispozitiile Conventiei ».

Altfel spus, ca dreptul la proprietate pe salariu sa fie garantat, taierea cu 25% trebuie sa fie insotita de o despagubire « rezonabila » : « Privarea de proprietate impune, asadar, statului obligatia de a despagubi pe proprietar, pentru ca, fara plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevazut de art.1 din Protocolul nr.1 ».  Or,  continua Tribunalul, intrucit « Legea nr.118/2010 [de taiere a salariilor cu 25%] nu ofera reclamantilor posibilitatea de a obtine despagubiri pentru privarea de proprietate in cauza », concluzia e simpla : « In aceste conditii, instanta apreciaza ca, prin reducerea salariului bugetarilor cu 25% in baza Legii nr.118/2010, au fost incalcate dispozitiile art.1 din Protocolul nr.1. Ca urmare a acestei constatari si in aplicarea dispozitiilor art41 din Conventie, instanta apreciaza ca reclamantii sunt indreptatiti sa li se restituie sumele de bani aferente acestui procent, retinute in mod nelegal ».

Parlamentul ne taie salariile, insa Justitia ni le da inapoi. Criza a trecut, ce usor a fost !

Concluzia mea e alta : la fel ca si in cazul sporurilor salariale pe care si le-au acordat anul trecut magistratii de la ICCJ care au dat Guvernul in judecata si chiar si-au cistigat salarii marite in instanta (era si culmea sa piarda procesele !), avem de-a face cu un precedent periculos prin care Justitia se substituie Parlamentului ca unica autoritate legiuitoare si incalca legea votata de Parlament si aprobata de CCR, aparent in numele apararii drepturilor omului insa de fapt in numele unei interpretari voit eronate a jurisprudentei CEDO. Nu este exclus ca o astfel de decizie data de Tribunalul Valcea sa aiba o motivatie ascunsa, precum in cazul de judecatoarei Idriceanu de la Cluj care a decis suspendarea aplicarii Hotararii de Guvern numarul 735 din 21 iulie 2010, prin care Executivul a redus pensiile militarilor si ale politistilor pentru simplul motiv ca sotul ei avea o astfel de pensie speciala ! Nu este exclusa nici motivatia politica a deciziei Tribunalului Valcea, avind in vedere reactia rapida a lui Toni Grebla, senator PSD  care a declarat pe 11 noiembrie 2010 pentru Realitatea.net : « E abia începutul. Jumătate din pensii şi jumătate din salarii vor fi plătite pe baza legilor, cealaltă jumătate pe baza unor hotărâri judecătoreşti”.

In momentul de fata Justitia are o problema (a cita oare?). Incalca separatia puterilor in stat, desi striga in gura mare ca i se atenteaza la independenta.

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Mda, deci: avem Executiv (Guvern) care face legi, avem Legislativ (Parlament) care substitue Justitia si avem Justitie (Tribunal si CCR) care face legi.

    De ce este posibil asa ceva? De ce se poate incalca separatia dintre Puteri?
    Unde este echilibrul dintre Puterile din stat? Sa ma mai intreb ceva legat de egalitatea dintre Puteri, poate vine de acolo lipsa echilibrului.
    Ah, pardon, in prezenta Constitutie nu se aminteste de egalitatea dintre Puteri.

    Pardon … of, in prezenta Constitutie se mentioneaza separatia dar in acelasi text (de Constitutie) se incalca principiul separatiei.

    A mai remarcat cineva cele mentionate? Are cineva opinii legate de subiect?
    Sper ca nu am fost of topic.

    chiefg out

    P.S. Bun articol cetatean !!! Din nou. Bravo.

  2. Multumesc, @CFG. Sunt convins ca un judecator corect care citeste motivarea Tribunalului Valcea ar sti sa contra-argumenteze mai bine ca mine.

  3. Multumesc,Cetatean. O analiza profunda si plina de bun simt,asa cum ar trebui facuta la orice decizie care a nascut atatea controverse.

  4. Merci, @ela. Banuiala mea e ca multe decizii din astea controversate se datoreaza intereselor personale sau simpatiilor completului de judecata, desi teoretic judecatorii doar aplica legea, nu o si creeaza. Vedem insa ca pina si CCR se incurca in motivatiile ei, ce sa mai astepti de la Tribunalul Valcea?

  5. O opinie de jurist de profesie, cu doua job-uri, una la stat si una in domeniul privat. Precizez de la inceput ca nu sunt judecator, consilier juridic la vreo institutie sau autoritate publica etc. Opinia mea este strict juridica.
    1. La momentul cand inchei contractul de munca (CIM) cu primarul, el respectă o lege care iti stabileste minimul si maximul salarial. Nu poti trece in CIM ce salariu te taie capul. Si angajatul si primarul respectă (sau ar trebui) o lege in vigoare.
    2. Potrivit Codului muncii, salariul se poate modifica doar prin negociere sau cu titlu de sanctiune disciplinara. Dincolo de CEDO, Codul muncii – care este lege organica, nu permite modificarea unilaterala a CIM in ceea ce priveste salariul, tocmai pentru ca el reprezinta pretul muncii. In plus, art. 969 din Codul civil iti spune ca – in limitele legii – contractul reprezinta legea partilor.
    3. Exista o serie de hotarari ale CEDO care apreciaza ca diminuarea pensiei incalca art. 1 al Protocolului nr. 1, chiar daca exemplul dat de instanta este nefericit. Salariul constituie un „bun”, potrivit jurisprudentei CEDO.
    4. Sunt de acord cu tine ca nu este normal ca din impozitele, taxele platite etc. primariile, serviciile financiare etc. sa poata „stimula” salariatii. Pentru munca prestata ai dreptul la salariu si atat. Chestiunea se putea reglementa simplu prevazand ca aceste fonduri pot fi utilizate doar pentru investitii.
    5. Problema principala este ca actul de diminuare al salariilor nu a facut diferente in functie de rentabilitate, supraincarcarea organigramei sau sursa de finantare (publica sau privata). Actul normativ nu prevede o reducere a fondului de salarii sau a finantarii din partea Statului (chestiune cu care as fi fost total de acord: atata este bugetul pe care eu, ca Stat, il pot suporta; te incadrezi, bine; nu te incadrezi, e problema ta). Actul normativ prevede pur si simplu ca salariatilor bugetari li se va retine 25% din sumele obtinute lunar, INDIFERENT de sursa de finantare. Ai castigat un grant international – care se deruleaza prin Universitate? Desi e in exclusivitate munca ta, dai 25% la Stat. E logic?
    Eu personal lucrez la o institutie care in proportie de 4/5 se auto-finanteaza (nu presteaza servicii publice, nu traieste pe spinarea consumatorului si e „la concurenta” cu structuri similare private); finantarea de la Stat este in functie de numarul beneficiarilor si nu in functie de nr. de salariati. Cei 1/5 platiti de Stat + ceva pe deasupra se intorc tot la Stat cu titlu de impozite si contributii. Nu ti se pare ca privarea de 25% inclusiv de partea din salariu obtinut prin auto-finantare seamana cu o expropriere? Ce legatura are bugetul Statului cu banii pe care ii obtin prin auto-finantare si care nu sunt sume de bani care ar trebui sa intre in bugetul de Stat? Si, daca tot e criza, de ce companiile nationale (precum Tarom), vesnic in pierdere dar vesnic beneficiind de premii si stimulente nu intra in aceeasi categorie?
    6. Si salariatul din mediul privat, in masura in care nu accepta reducerea salariului, beneficia de aceleasi prevederi ale Codului muncii si de aceeasi jurisprudenta a CEDO. Si iti garantez ca instantele s-ar fi grabit sa ii acorde diferenta de salariu.
    7. Nu am nimic impotriva solidaritatii pe timp de criza, dar cu cateva conditii: cei care sunt inutili, incompetenti etc. sa plece; nu am bani de dat salarii, pe cale de consecinta nu am bani de aruncat decat pentru cei care sunt cu adevarat in nevoie; cei care au savarsit abuzuri (gen sporurile obtinute retroactiv de magistrati pe ultimii 8 ani, desi termenul de prescriptie al creantelor este de 3 ani sau sporurile de calculator, de revenire din concediu si alte povesti obtinute de cei din administratia publica, cel mai frecvent locala) sa fie trasi la raspundere si sumele recuperate.

  6. ar fi fost interesant daca se verifica competenta instantei, si anume daca o instanta de drept comun poate interpreta legile si deciziile curtii constitutionale in raport cu tratatele internationale si poate sa stabileasca incalcarea acestora si implicit sa cenzureze legile si deciziile CC; daca da, inseamna ca in orice proces care implica persoane fizice se poate face aplicarea acestui mecanism, inclusiv curtea de apel care va judeca recursul (depinde si motivele de recurs invocate, evident)
    verificarea s-ar putea face la nivelul jurisprudentei, daca si in ce conditii s-au dat hotarari similare si ce s-a intamplat cu ele, au fost casate sau au ramas in picioare
    de abia dupa lamurirea acestei chestii, se initiaza discutia pe fondul problemei, daca sunt incidente normele internationale si interpretarea tribunalului valcea e cea corecta

    • 1. Instanta comuna nu a interpretat si nu a cenzurat decizia Curtii Constitutionale; prin decizia sa nu a apreciat constitutionalitatea legii (daca doriti „legalitatea” ei în raport cu Constituția) , ceea ce este apanajul exclusiv al Curtii constitutionale. Pe de alta parte, constatarea constitutionalitatii unui text legal nu impiedica invocarea altor exceptii de neconstitutionalitate ale aceluiasi text de catre partile din litigiu; de asemenea, ea nu impiedica nici constatarea neconstitutionalitatii aceluiasi text, ulterior, de catre Curtea Constitutionala.
      2. Potrivita art. 35 alin. 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului: „Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum se înţelege din principiile de drept internaţional general recunoscute, şi într-un termen de 6 luni de la data deciziei interne definitive”. Convenția nu impune justitiabilului sa se adreseze în prealabil Curtii Constitutionale (pentru denumirea din Romania, respectiv altor instante similare din statul conationalului) pentru ca aceasta sa constate conformitatea ordinii interne de drept cu jurisprudenta CEDO. Desi suna neobisnuit, jurisprudența CEDO face parte integranta din Conventie (si datorita faptului ca putine instante sunt „prietene” cu jurisprudenta CEDO), iar Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dupa ce a fost ratificata de Romania (in 1994), face parte din dreptul intern, asa cum fac parte de drept si Regulamentele europene dupa ce am aderat la UE. Numarul „record” de condamnari ale Romaniei la CEDO se datoreaza si faptului ca putini judecatori aplica jurisprudenta sa, chiar daca este una constanta sau pronuntata in cauze contra Romaniei.
      3. Va fi interesant de vazut ce vor decide curtile de apel; din experienta mea profesionala, intre diferitele Curti de apel din tara jurisprudenta este extrem de neunitara (alt motiv pr. care am fost condamnati de CEDO, pe art. 6) si mult mai „putin darnica” in materie de drepturi salariale, profitand si de faptul ca deciziile sale sunt irevocabile.

  7. @jurist
    la pct 1 aveti dreptate, a fost o scapare a mea, nu e vorba de cenzurarea unei decizii a CC; cu toate acestea problema substantiala ramane: cenzurarea unei legi de catre o instanta de drept comun: aveti cunostinta de vreun precedent sau o argumentare doctrinara in acest sens? parerea mea e ca, desi nu exista acoperire de text, atributia ar trebui sa apartina CC, asa ar avea sens, tinand cont si de rolul general al CC si de faptul ca CC verifica constitutionalitatea tratatelor inainte de ratificare
    la pct. 2: aplicabilitatea directa a dreptului comunitar are alt temei decat cazul de fata (si aici exista discutii, serviciul juridic al UE sustine una, iar alte instante, cum e celebra curte constitutionala din Germania, nu sunt chiar de acord; dar asta e off topic); aici suntem destul de europeni, au existat spete in care s-a facut recurs direct la actele normative comunitare (statul roman nu se deranjase sa realizeze transpunerea; exista si decizii CJCE in acest sens inca din anii 60; e aplicabil si directivelor si unor tipuri de decizii , nu doar regulamentelor);

    • @Lopez

      Iata o interpretare doctrinara de la cel mai inalt nivel: ICCJ

      http://retrocedari.com/importanta-unui-proces-echitabil-pentru-justitia-din-romania-din-perspectiva-inaltei-curti-de-casatie-si-justitie.html

      Dupa cum veti vedea, judecatorii romani au obligatia de a aplica dreptul european pe teritoriul Romaniei si sa-i acorde prioritate in cazul apararii drepturilor omului. In documentul indicat se vorbeste chiar de dreptul de proprietate si de art.1 la Protocolul aditional 1 al Declaratiei europene a drepturilor omului.
      Toata discutia de aici este palpitanta, dar din perspectiva obligatiilor asumate de Romania in raport cu legislatia europeana (U.E si Consiliul Europei) nu are obiect. Atitudinea unora este schizoida: pe de o parte ne tot plangem ca inca nu suntem pregatiti sa fim acceptati in spatiul juridic european, pe de lata parte ne plangem cand instantele romanesti judeca in raport cu legislatia si jursprudenta europeana. Cine sa ne mai inteleaga?!

      • Seara buna casandra .
        Pai daca justitia noastra este atit de atasata justitiei din UE si principilor uniunii , cum de pierdem o gramada de procese la CEDO ? Si asta dupa ce au trecut prin toate gradele de justitie mioritica ?

        • Seara buna, Stefan,

          Suntem condamnati la CEDO tocmai pentru ca in majoritatea litigiilor magistratii nu aplica jurisprudenta CEDO, chiar constanta si chiar invocata de parti. Cred ca ideea era tocmai sa nu „condamnam” chiar asa de tare instantele care au curajul sa o faca.

    • 1. Un raspuns general si un raspuns precis la intrebarea privind precedentul.
      Instantele de fond aplica legea;insa aceasta da nastere adesea la interpretari, din perspectiva concordantei cu cadrul legislativ national si, relativ recent (din 1994 si 2007) cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului si cu dreptul comunitar. Daca doriti un argument „de text” potrivit acruia judecatorul are dreptul sa interpreteze legea – evident, potrivit unor principii – este tocmai reglementarea recursului in interesul legii, xare are ca scop asigurarea „interpretarii si aplicarii unitare a legii pe teritoriul Romaniei”.
      Raspunsul precis: da, de exemplu in cazul controloriloe finnciari din cadrul Curtii de Conturi a Romaniei. Legea lor de salarizare prevedea, pe de-o parte, ca ar avea dreptul la indexarea periodica a indemnizatiei (echivalentul salariului, in cazul lor) cu rata inflatiei, „in conditiile stabilite prin acte normative” si, pe de alta parte, ca indemnizatia reprezenta unica lor forma de remunerare, incompatibila cu alte sporuri, premii etc. Din nefericire, actele normative ulterioare care au reglementat remuneratia personalului Curtii de Conturi „au uitat” sa cuprinda si o anexa referitoare la situatia controlorilor financiari, care au ramas singura categorie din cadrul Curtii de Conturi cu indemnizatia neactualizata mai multi ani la rand. Majoritatea instantelor de fond din tara, prin hotarari ramase irevocabile, au decis ca acestia au dreptul la actualizarea in raport de rata inflatiei, chiar daca aceasta nu a fost prevazuta de actele normative ulterioare. Dar pentru ca instanta nu putea „adauga” la acestea, dreptul la actualizare a fost recunoscut pe temeiul principiului nediscriminarii, recunoscut si de art. 14 CEDO, care interzice dicriminarea intre persoane aflate in situatii analoage fara o justificare obiectiva sau rezonabila.
      Aceeasi a fost situatia in ceea ce priveste sporul de vechime in favoarea aceleiasi categorii de personal (desi actul normativ care reglementa salarizarea lor interzicea expres cumulul cu orice fel de sporuri), din considerente ce tineau de nerespectarea ierarhiei actelor normative (exista si o decizie in recurs in interesul legii in acest scop). Sau, in 2008, atunci cand un act normativ a prevazut incetarea de drept a contractelor de munca a unor persoane – aflate in functii de conducere sau nu – in termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a actului normativ, instantele au cenzurat concedierile dispuse in temeiul acestuia, deoarece nu se intemeiau pe nici unul din cazurile prevazute de Codul muncii si nici nu se intemeiau pe motive obiective expres prevazute.
      De altfel, din punctul meu de vedere, prin aceasta rolul Justitiei de putere in stat: de a „cenzura” actele celorlalte doua puteri, dar, desigur, nu dupa bunul plac, ci in temeiul principiilor de drept recunoscute.
      2. desigur, dreptul comunitar ne este aplicabil pe cu totul alt temei decat CEDO; am dat exemplul regulamentelor deoarece acestea se aplica direct, fara a fi nevoie/permis sa fie transpuse printr-o lege nationala (spre deosebire de directive, care trebuie transpuse in termenul genrela de 3 ani, in caz contrar putand fi invocate direct in fata judecatorului national). Ceea ce doream sa sugerez este ca, spre deosebire de acceptiunea „clasica” asupra dreptului (cea de pana in 1994, lua ca termen conventional, deaorece a reprezentat cel putin formal ratificarea CEDO de Romania), in care toate reglementarile erau cuprinse in acte normative nationale (fiind publicat actul normativ de ratificare a tratatelor si conventiilor, respectiv textul acestora, tradus), dupa acest moment dreptul aplicabil in Romania nu s-a mai rezumat strict la cel cuprins in acte normative romane. Pe de-o parte, in ceea ce priveste CEDO, deoarece pe langa textul conventiei, ratificate si publicate la noi, potrivit Curtii EDO, jurisprudenta sa constituie corp comun al Conventiei (ceea ce inseamna ca cele cateva articole stabilind drepturile fundamentale ale omului „se completeaza” cu un numar impresionant de hotarari in care Curtea aduce precizari cu privire la continutul dreptului in cauza si eventualele ingerinte in exercitiul sau, atunci cand acestea sunt permise). Pe de alta parte, se adauga aspectele pe care le-ati subliniat si dvs., privind aplicarea dreptului comunitar.

      Oricum, va multumesc pentru pertinenta argumentarii si pentru discutia interesanta (fara a insemna ca intentionez sa ii pun punct, dimpotriva).
      O seara frumoasa.

      • @jurist. Veti gasi in hotararile de la STrasbourg (referinte pe doc.hotnews.ro) cazul dlui X contra Finlandei si al dlui Y contra Croatiei. Strasbourgul a hotarat ca SUMA (AMOUNT) salariala nu este protejata cf. CVonventiei. !!!!!! deci citarea lui Broniovki este o PURA MINCIUNA de la Valcea si seamana cu cazul Avkdee citat de alti judecatori din RO (caz inexistent, iar singurul caz cu nume similar etse deciz EXACT contrar citarii). In plus: DACA, DACA ce afirmati Dvs este corect referitor la CIM, atunci la urmatoarea MARIRE de salariu, daca primaria -ca angajator- refuza sa o acorde si sa semneze un act aditional, tribunalul Valcea nu poate forta primaria, intrucat legea/statul este tert.

  8. Dumnule @jurist.
    Ati argumentat probabil corect d.p.d.v. juridic, nu sunt in masura sa va cenzurez eu analizele (nu sunt jurist).
    Dar suferiti de boala de care observ ca sufera si alti prieteni ai mei (care sunt juristi de profesie) si alti juristi pe care-i respect (ex judecatorul Danilet). Boala asta este absolutizarea procedurilor.
    Cred ca este o boala in justitia noastra, ca la fel ca in Kafka, procedurile au prioritate asupra scopului. In argumentatia dvs. din 12/11 la 16:15 – preyentati 2 argumente valabile pe procedura (CIM + Codul muncii) , dar la punctul 5 sustineti ca exista dreptul suveran de a diminua fondul de salarii. Cumva fondul de salarii nu este cumva compus din suma salariilor? Care e socopul legii? reducerea cheltuielilor. Forma poate fi nefericita si se poate discuta pe aceasta afirmatie, dar esenta este aceiasi – reducerea cheltuielilor.Iar greseala (de formulare) pentru taierea la balamuceala a salariilor nu poate fi reparata prin prostia juridica de repunere in balamuceala la loc. In cadrul prezentat – chiar daca pe forma (desi am indoieli) tribunalul ar fi constatat ca prin lege s-a produs o eroare pentru salarizare, nu se poate corecta prin alta eroare (de asta data aritmetica) de repunere a lor la gramada. Adica dupa diminuarea (implicita) a fondului de salar de la primaria x, tribunalul obliga la refacerea unor salarii care adunate exced fondul. Fondul e atributul guvernului, nu al tribunalului. Inca odata, in justitia nostra forma invinge esenta. Argumente de genul „nu e rolul tribunalului sa reglementeze asta” este cel putin absurd. Denota cel putin autism social. Justitia este cumva in afara societatii?
    Guvernul a facut o tampenie, e adevarat, dar se poate repara prin alta tampenie?

    • @dan. Daca guvernul RO a facut o tampenie, atunci e in buna companie. Au facut-o si Grecia si Anglia si LEtonia si Lituania si Ungaria, iar Grecia se pregateste pt. al doilea val de austeritate

    • @DanSu
      1. Cu respect, nu este vorba despre nici o procedura. Codul muncii, la fel ca cel civil, penal etc. reprezintadrept substantial (de fond), adica ansamblul de reguli aplicabile unei situatii date, in cazul nostru raporturilor de munca de catre toate persoanele care participa la aceste raporturi (angajatori+salariati).
      Procedura reprezinta chestiunile ce tin de citare, mentiunile obligatorii din cererea de chemare in judecata etc. adica mai degraba aspecte „de forma”.
      2. Perfect de acord cu dvs. ca este necesara reducerea cheltuielilor Statului. Asa cum mentionam in mesajul meu initial, actul normativ prevede pur si simplu ca salariatilor bugetari li se va retine 25% din sumele obtinute lunar, INDIFERENT de sursa de finantare. Ai castigat un grant international – care se deruleaza prin Universitate? Desi e in exclusivitate munca ta, dai 25% la Stat. La unele institutii fondul de salarii nu se constituie in totalitate din sumele acordate din bugetul de Stat, ci si din fonduri proprii (de exemplu cercetarile sociologise sau sondajele de opinie comandate de „particulari”). De asemenea, granturile de cercetare internationale (acordate de organizatii internationale, UE etc.) permit si plata unor sume cu titlui de salarii cercetatorilor participanti la cercetare. Or, in aceste cazuri date cu titlu de exemplu, suma de bani obtinuta prin auto-finantare nu a reprezentat niciodata o cheltuiala a Statului, si totusi ti se ia 25%. Precizez din start ca nu sunt de acord cu practica de a utiliza impozitele si salariile colectate de primarii pentru a „suplimenta” salariile functionarilor, aceste taxe reprezentand, evident, bani publici.
      Probabil ati vedea alfel problema daca Statul v-ar spune: produceti 100 de scaune pe zi, din care eu finantez doar 30, dar va iau 25 din cele 100 de scaune pt. ca este criza.

      2. Din punctul meu – evident juridic – de vedere, solutia instantei este corecta: daca Primaria are bani, sa plateasca diferenta (instanta nu a obligat Statu roman prin Ministerul Finantelor sa suporte diferenta, deci finalmente bugetul prevazut de Guvern ramane acelasi). Daca nu, sa se straduiasca sa faca rost de bani, in termenul de prescriptie de 3 ani.

      @curios

      Este adevarat, masuri de austeritate s-au luat in mai toata Europa, dar a fost vorba in general despre inghetarea salariilor, iar in Spania de reducerea cu 5% (si tot au protestat vreo 3 sapramani), respectiv in Grecia s-au taiat „al 13-lea si al 14-lea” salariu (desigur, e simpatic cum pot exista 14 salarii pt. 12 luni) si manifestarile de protest sunt cunoscute. Totusi, 25% inseamna ca trei luni dintr-un an lucrezi gratis, iar in cazul profesorilor sau al medicilor stagiari asta inseamna in prezent venituri intre 400 lei si 700 lei pe luna, ceea ce ii plaseaza cu certitudine sub pragul saraciei relative, iar pe unii sub pragul saraciei absolute (care in prezent este de 2 dolari/zi).

      • Nu sunt jurist, dar m-am confruntat cu un litigiu de munca asa ca am invatat Codul Muncii, Cod Civil, Cod Penal si toate procedurile necesare.

        In cazul reducerilor salariale trebuie avut in vedere si urmatorul aspect, care vad ca a scapat in comentariile anterioare: sursa banilor. Nu se avanseaza nici o suma pana cand nu exista sursa si aceasta poate acoperi cheltuiala. Un limbaj mai profesional puteti gasi in conditiile de pregatire ale achizitiilor publice.

        Deci in cazul dat avem niste salariati, niste salarii convenite prin CIM sau exista o alta forma specifica pentru functionarii publici, si o suma alocata pentru salarii – unii o numesc anvelopa salariala – care nu acopera fondul necesar de salarii. In mod normal si legal si daca Guvernul era destept decidea asa: Reducerea fondului salarial cu 25%, si lasand sa aleaga fiecare ordonator de credite una din variantele de mai jos si astfel pasand pisica, pe de plin responsabila, in curtea fiecarui ordonator de credite.

        Ce face ordonatorul de credite? Avea posibilitatea de a spune, dupa negociere cu salariatii/functionarii publici, cam asa: sa alegem din cele trei variante:
        1. reducem de comun acord salariile la toti cu 25%;
        2. reducem din personal pentru a ne incadra in „anvelopa salariala”
        3. reducem programul de lucru – pentru ca scuzati-ma cu o singura exceptie poate, ajofm-urile, restul cu adevarat au activitatea redusa: nu tu constructii, nu tu avize, nu tu controale, ca s-au inchis firmele, deci nu prea activitate.

        In conditiile mai sus precizate nici ca mai existau discutii altele decat la obiect, lucrurile erau transparente si cumva pe mana fiecarui ordonator de credite care de altfel, daca nu executa reducerea fondului de salarii, raspunde patrimonial pentru deciziile luate, asa ca eu cred ca se cam grabea ordonatorii de credite, iar sindicatele, indivizii nu se mai grabeau cu actiuni in justitie, pentru ca numai aveau de ce.

        Desigur si acum se poate corecta situatia si imbunatatii aplicarea ordonantei care prevede reducerea salariala.

        Daca este sa analizam la rece fenomenul se vede clar ca ordonatorul de credite nu a fost placut impresionat de reducerea salariilor si a facut chiar o mica intelegere, un romanism, ca unii sa bage actiuni in instanta, ca asa toata lumea are de castigat la salariu daca instanta le da dreptate. S-a uitat ca nu exista banii, esenta aplicarii acelei masuri de reducere salariala si se invoca numai Codul Muncii, CEDO, drepturile omului, fara a se lua act de legea bugetului, de raspunderea patrimoniala, si mai ales de realitatea obiectiva: NU SUNT BANI.

        Asa ceva nu este normal sa se intampla, dar si mai grav este ca instantele, fara un minin discernamant, si va rog sa ma scuza pentru cuvintele grele spuse, dar le consider adevarate, a aruncat pisica in curtea guvernului ca sa incruce mai tare situatia si ca se invarte in acelasi cerc. ASA NU VOR APAREA BANII pentru a face platile fara acoperire bugetara.

        Regretabil ca s-a ajuns la atata lipsa de discernamant venita din partea instantelor, fata de o realitate dureroasa. Toata lumea vrea sa aiba bani, dar acestia nu cred in copaci sau in iarba verde de acasa. Poate la altii, da, dar aici in Romania, raspunsul este: NU AVEM.

        Este o parere pe care o sustin si o mentin!

    • D-le DanSu, sunt de acord cu argumentatia d-vs
      D-le Jurist, in teorie aveti perfecta dreptate, dar… vad ca tot pomeniti in argumetatiile d-vs de „cazul” autofinantarii in care statul isi „baga degetele”. Din pacate procesul de la Valcea nu are legatura cu exemplul d-vs(desi sunt de acord cu el). In plus conform argumentatie d-vs, orice marire de salarii din ultimii ani este ilegala iar statul e indreptati sa ceara returnarea sumelor date pentru ca „modificarea” s-a facut nererespectand CIM + Codul muncii. Asta rezum eu, daca e sa interpretez in acelasi mod strict(matematic vorbind) pe care il afisati dvs! Ma intreb, daca „maririle” au fost legale de ce „scaderile” sunt ilegale, cand legea este aceeasi, drepturile omului au ramas la fel…

      • Argumentul invocat de Dvs. nu prea tine.

        La marirea de salariu acordul salariatului a fost tacit.
        La reducerea salariului, angajatul a facut scandal adica nefiind de acord a facut cerere in instanta si a incercat cumva sa isi motiveze actiunea.

  9. @jurist
    Nu uitati ca hotararea CEDO a fost privind pensiile, care reprezinta o creanta, in sensul ca nu depind de alte prestari din partea beneficiarului.
    Din acest punct de vedere, salariile nu reprezinta o creanta, dat fiind ca munca retribuita nu a fost deja efectuata. Daca angajatii considera ca salariul diminuat nu constituie o plata justa pentru valoarea muncii pe care urmeaza sa o presteze sunt liberi sa repudieze contractul de munca prin demisie.

  10. @ echos
    1. Asa este, in litigiul privind functionarii este putin probabil sa fi fost vorba despre autofinantare, chiar daca primariile au in prezent si asemenea posibilitati; de aceea instanta s-a referit in exclusivitate la caracterul de bun al salariului, mergand pe jurisprudenta CEDO. Exemplul in legatura cu care am insistat s-a dorit o ilustrare a faptului ca legea este nefericita. Sunt multe alte probleme, de exemplu faptul ca inclusiv indemnizatia de concediu (care „se intemeiaza” pe munca din ultimele 12 luni anterioare plecarii in cooncediu) este redusa cu 25%, in conditiile in care potrivit art. 145 alin. 2 C. muncii „Indemnizatia de concediu de odihna reprezinta media zilnica a drepturilor salariale prevazute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu”. Astfel, intre 2 salariati cu aceeasi functie, din aceeasi institutie poate fi o diferenta de 25% in cazul in care unul a plecat in concediu in iunie si celalalt in iulie, desi – pana la urma – nu era „mai putin” criza in iunie fata de iulie.
    Dincolo de argumentatia juridica, aplicarea legii conform dictonului „toti pentru unul, unul pentru toti”, pe langa amintirile din perioada comunista, „incita” la inactivitate si nu rezolva nimic pe termen lung. Aceasta pentru ca, intr-un exemplu banal, masura a afectat in mod egal si salariatii dintr-o primarie in care 20 de persoane lucrau in cadrul acesteia pentru 500 de locuitori, si pe cei dintr-o primarie in care 150 de persoane lucrau pentru aceeiasi 500 de locuitori. Daca Statul spunea; pentru 500 de locuitori am bani sa finantez doar 20 posturi (cumulativ cu interzicerea utilizarii taxelor si impozitelor pt. plata salariilor), primaria cu 150 de salariati trebuia sa concedieze 130 dintre ei sau sa gaseasca surse alternative de finantare.
    2. Aveti din nou dreptate, orice modificare a salariului – ascendenta sau descendenta – trebuie acceptata de salariat. In cazul majorarilor salariale, insa, potrivit regulilor aplicabile in dreptul privat, se considera ca este o oferta facuta in interesul exclusiv al beneficiarului, care poate fi acceptata si tacit. Dar daca salariatul se opune expres cresterii salariale (situatie putin probabila, pentru ca nu are interes), angajatorul nu ii poate mari salariul.
    In cazul reducerii salariului, fiind vorba despre o renuntare (partiala) la un drept, consimtamantul trebuie sa fie expres. Regulile sunt aplicabile tuturor salariatilor, indiferent de domeniul in care lucreaza.

  11. @ Mihai
    In hotararile privind pensiile s-a considerat in general ca reclamantul, prin contributiile platite, dobandeste un drept de proprietate asupra fondului de pensii.
    In ceea ce priveste salariul, va rog sa imi permiteti sa va contrazic: salariul se plateste pana in data de 15 ale lunii pentru munca prestata in luna anterioara; intai se lucreaza, apoi se iau banii. In caz contrar, daca de la angajare ii platim „proaspatului angajat” salariul pentru munca pe care urmeaza sa o presteze, s-ar putea sa dispara cu tot cu salariu. Va rog de asemenea sa urmariti exemplul cu indemnizatia de concediu, in raspunsul dat d-lui echos.
    De altfel, dincolo de hotararea nefericita aleasa de instanta, constituie bun in sensul jurisprudentei CEDO nu doar o creanta exigibila (ajunsa la scadenta), ci si o simpla speranta legitima de a obtine o anumita suma de bani.
    In rest, argumentul privind libertatea demisiei este valabil pentru toti salariatii, din toate domeniile. De altfel, in conditiie in care situatia se va mentine si in anul 2011, toti cei competenti/muncitori vor pleca, daca nu au plecat deja. Vor ramane in principiu cei care oricum nu ar face fata in alta parte si cei „pasionati”.

  12. Cu titlu general, in cazul in care Statul diminua finantarea de la buget cu 25% pe fiecare institutie/autoritate publica, lasand conducatorului acesteia (impreuna cu sindicatele etc.) si salariatilor sarcina de a stabili daca vor fi concediati o parte dintre ei, accepta sa li se taie salariile sau au surse alternative de finantare (cum s-a intamplat cu zilele lucratoare de concediu fara plata), masura era perfect legala, pt. ca era luata cu acordul salariatului. In plus, se stimula competitivitatea si se diminua amploarea manifestarilor sindicale de protest.

    Pe de alta parte, s-a tot insistat in legatura cu caracterul de tert al Statului. Din punct de vedere juridic, sunt parti persoanele care incheie un contract (in cazul nostru conducatorul institutiei/autoritatii publice si salariatul). In ceea ce priveste sursa de finantare, va pot da un exemplu care subliniaza faptul ca un contract de munca se incheie intre angajator si salariat, chiar daca finalmente suma de bani din care se plateste salariul provine de la Stat: salariatii Bechtel. Autostrada este platita in integralitate de Stat, dar cred ca suntem cu totii de acord ca salariatii nu sunt ai acestuia, ci ai societatii in cauza, chiar daca finalmente unii dintre ei sunt printre cei mai bine platiti „bugetari” :)
    In plus, legea nu spune: X, juirst la primaria Y, are salariul de … RON, ci stabileste o limita minima si o limita maxima, salariul concret urmand a fi platit potrivit unor criterii, uneori strict interne, care pot fi contestate de salariat.

    In final, cu permisiunea tuturor, voi inceta raspunsurile mele pe marginea prezentului articol deoarece timpul nu imi prea permite (am doua job-uri, pana la urma). Oricum, cu titlu de divertisment, legat de „aberatia juridica” pe care ar fi comis-o instanta (repet, nu sunt magistrat si nici un mare fan al acestora), toti juristii straini cu care am discutat – inainte si dupa adoptarea masurii – au ramas socati, iar prima intrebare a fost daca asa ceva poate fi legal.
    Ca o consideratie personala, astept sa constat cat s-a economisit si cat s-a cheltuit in urma unei asemenea aplicari nediferentiate a legii, in conditiile in care, prin scaderea accentuata a veniturilor bugetarilor din anumite sectoare, acestia se califica pentru ajutor de incalzire …

  13. Jurist, salut!

    Nu am vrut sa iti raspund din prima, desi ti-am citit mesajele, pentru ca deviezi mult de la subiect, desi ai scris mult. Voi fi succint.

    Argumentatia mea are doua puncte de ancorare:

    – faptul ca statul nu e un tert, din moment ce primarul semnatar al CIM este reprezentantul la nivel local al statului. Constitutia o spune clar, primariile sunt autoritati PUBLICE locale ( art.121(1) „Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii”. Dovada suplimentara, daca mai vrei, este faptul ca primesc bani din bugetul de stat.

    Asa ca ideea ca statul e un tert in raport cu CIM, din moment ce nu statul, ci primarul isi pune semnatura pe CIM, e o aberatie. Primariul semneaza in calitate nu de sef al unei entitati private numita Primaria X, ci in calitate de sef al autoritatii publice locale.

    – faptul ca Tribunalul Valcea a invocat eronat legislatia CEDO, cazul Broniowski. Nu ai discutat pe cazul Broniowski, ci ai discutat alte chestii de jurisprudenta si ai facut trimiteri la alte situatii. Eu nu am avut pretentia sa judeca precum o Curte de Apel (ceea ce am spus in articol) insa tu ai avut pretentia ca judeci precum CEDO. Te-ai legat ba de indemnizatia de concediu, ba de granturi, ba de fondul general de salarii. Trebuia sa discuti despre cazul Broniowski si despre cerinta absurda a Tribunalului Valcea de a se dca compensare in bani pentru o taiere tot in bani. Atit.

    • Cetatean, salut!

      Ai considerat utila o apreciere juridica a hotararii instantei, nu a comentariului tau, pe care il recunosti a fi doar „cetatenesc”. De aceea nu „trebuia” sa ma refer la chestiunile abordate de tine, cel putin in ceea ce priveste chestiunile de fond, pentru simplul motiv ca, in afara unei vehemente admirabile, ele sunt complet necontroversate juridic.
      1. Statul-tert. Calitatea de angajator nu se reduce la semnarea contractului (vezi Codul muncii). Cine este Statul, in opinia ta? Primul Ministru, Guvernul, Parlamentul? Putem spune ca Guvernul (de ex.) este angajatorul tuturor portarilor, femeilor de serviciu, moaselor, asistentelor, invatatoarelor, profesorilor, medicilor, contabililor etc. din institutiile si autoritatile publice? II programeaza la efectuarea examenului medical, le stabileste programul de lucru, atributiile, ii controleaza, ii sanctioneaza, ii concediaza, le programeaza concediile de odihna etc.? In mod evident, nu. Toate aceste chestiuni sunt rezolvate de persoana juridica in cadrul careia actioneaza, prin reprezentantul ei. Viziunea nu va fi confirmata de nici un jurist. Citeste o introducere in drept si Legea finantelor publice si vei intelege de ce.
      Primaria actioneaza ca o autoritate publica doar in exercitarea atributelor de putere publica. Fata de portar este la fel de angajator ac administratorul SRL-lui, pt. ca paza cladirii, de ex., nu tine de prerogativa publica. Simpla lectura a Constuitutiei te poate ajuta sa intelegi chestiunile de drept constitutional, eventual de drept administrativ. Pentru raporturile de munca ai nevoie de Codul muncii, uneori de o lege speciala (statut) si de ceva drept civil.
      Chestiunile cu grantul, fondul general de salarii, autostrada etc. erau tocmai pt.a dovedi ca criteriul finantarii nu mai este unul decisiv.
      2. In dreptul civil, repararea prejudiciului se realizeaza in natura – bunul de care au fost lipsiti reclamantii (in speta noastra bani) – sau in echivalent (adica tot bani). Daca oamenii au fost privati de o suma de bani, ce doreai sa le dea in loc, capse? In plus, suma este acordata doar pentru lunile care au trecut, nu si pt. viitor.
      3. Cazul Broniowski. Daca tot ai urmarit ceea ce am scris, ai constatat ca am afirmat de cateva ori ca alegerea lui este discutabile. Dar pt. ca doresti o analiza a comentariului tau, remarc faptul ca restrangi (nejustificat, din punct de vedere al CEDO) notiunea de bun la imobile. Pe de-o parte, in opinia ta, „bunurile” sunt doar cele fizice, adica imobilele, desi in drept si in fapt sunt la fel de „fizice” si mobilele (ex. autoturismul sau … banii). Juridic, bunul nu se confunda cu lucrul (= bun fizic), ci le desemneaza si pe cele incorporale, inclusiv drepturile asupra bunului. Un manual de drepturi reale sau macar Codul civil iti poate fi util.
      Daca citeai cu atentie hotararea Broniowski., constatai ca nu a fost analizata niciodata problema dreptului de proprietate al reclamantilor din cauza supra imobilelor abandonate, ci simplul drept consacrat de legislatia poloneza la deducere din valoarea altor bunuri ce urmau sa fie ulterior cumparate a anumitor sume…deci tot la bani! Hotararea este utila pt. ca stabileste aplicabilitatea CEDO nu doar in privinta dreptului real de proprietate, ci si in ceea ce priveste un simplu drept de creanta, care in opinia CEDO constituie un bun.
      „Judecata” este atributul exclusiv al judecatorului in Romania. Daca ceri opinia unui jurist, va stabili starea de fapt si regulile juridice pe care le considera aplicabile, pune un fel de diagnostic, ca medicul. Nu „judec ca CEDO” pt. simplul motiv ca nu mi-am dat cu parerea CAM CE AR SPUNE CEDO in acest caz (peste vreo 7 ani, cand si daca va ajunge in fata CEDO), ci ceea ce a statuat in cauze similare. Daca ai urmarit raprunsurile mele ai constatat ca jurisprudenta CEDO prevaleaza fata de dreptul national.
      Singurul aspect cu adevarat controversat este cel sesizat admirabil de Lopez, respectiv daca dupa ce Curtea Constitutionala a decis ca ingerinta este proprotionala instanta de fond mai poate decide ca nu este.
      4. Cand mergi la medic, astepti sa iti stabileasca un diagnostic si un tratament medical, nu „cetatenesc”. Dar desi ai considerat utila opinia unui jurist, pt. ca ea nu corespunde opiniei tale, ii reprosezi ca nu este suficient de „cetateneasca”. Pentru analiza unei hotarari judecatoresti ai totusi nevoie si de cunostinte elementare de drept.
      5. Constat cu amuzament ca ai inteles sa imi „raspunzi” doar dupa ce am declarat ca nu mai urmaresc subiectul. No comment!

  14. Jurist, salut!

    Voi incerca sa fiu succint, pentru a nu lungi discutia inutil.

    1. „Primaria actioneaza ca o autoritate publica doar in exercitarea atributelor de putere publica”. Consider ca aceasta afirmatie nu are nici o acoperire. Primaria actioneaza intotdeauna ca primarie, adica in calitate de administratie PUBLICA locala. Constitutia si legea administratiei publice locale (215/2001) nu separa nicaieri actele primariei in acte ale primariei ca autoritate publica si acte ale premariei ca entitate privata cu care salariatul incheie un CIM. Distinctia pe care o faci e falacioasa. De altfel, nu invoci nici un articol de lege pentru aceasta distinctie ciudata.

    2. „Daca oamenii au fost privati de o suma de bani, ce doreai sa le dea in loc, capse?”. Eu nu doresc sa le dea nimic, eu sustin ca oamenii nu pot fi remunerati in bani pentru taierea in bani, cum sustine Tribunalul Valcea care invoca gresit cazul Broniowski.

    3. Nu restring notiunea de bun la imobile, sustin doar ca in cazul Broniowski era vorba de o compensare in bani acordata pentru imposibilitatea recuperarii unor imobile. Tribunalul Valcea s-a prevalat de faptul ca salariul e un „bun” pentru a considera ca taierea lui necesita compensare in bani la fel cum necesita compensare exproprierea unui bun imobiliar.

    4. Consider utila opinia unui jurist, din pacate insa nu dovedesti, prin ceea ce scrii, ca ai fi un jurist. Amesteci chestiuni diferite , faci distinctii absolut ciudate (cu referire la primarie), invoci jurisprudenta CEDO mai mult declarativ decit cu date si cifre si argumentezi putin cam lautareste (adica neriguros). Eu nu am pretentia de a trece drept ceea ce nu sunt, insa da-mi voie sa spun ca nick-ul „jurist” nu e suficient pentru a dovedi calitatea reala de jurist (sau de jurist realmente competent).

    5. Imi pare rau, din toate raspunsurile extrem de lungi pe care le-ai oferit nu am putut extrage un fir coerent al argumentatiei. De aceea am raspuns la urma, pentru a fi sigur ca nu scap ceva. In aceasta situatie un dialog intre noi ar fi un dialog al surzilor.

  15. Dragă juristule,

    Spui matale: «2. Potrivit Codului muncii, salariul se poate modifica doar prin negociere sau cu titlu de sanctiune disciplinara.»

    Asta-i valabil pentru mediul privat. Pentru sistemul public, Codul Muncii prevede la Art. 157. (2) «Sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau in majoritate DE LA BUGETUL DE STAT, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste *** PRIN LEGE ***, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative.»

    Aşadar, este perfect în respectul legii ca o lege să stabilească un salariu de 1 leu pentru angajaţii din sistemul public, chiar şi când contractul individual semnat la un moment dat prevede altceva.

    Cui nu-i convine, să răstoarne Puterea prin forţă. Că merită.

    • Excelenta precizarea cu art. 157 (2)!
      Daca se mai adauga si raspunderea patrimoniala a ordonatorilor de credite – asa cum a sugerat FMI-ul care a vazut dezmatul admnistratiilor interne si a inteles ca in asteptarea „localnicilor” cineva le va da bani pentru a face bugete nebalansate!

      Cu multumiri pentru precizare!

  16. Baieti,
    va place sau nu, hotararea e data de un judecator cu scaun la cap, care nu dispretuieste nici legea si nici Conventia EDO – asa cum faceti voi …
    ar fi bine sa tot existe judecatori cu scaun la cap, independenti si nu politruci …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Theophyle
Theophylehttp://politeia.org.ro/
Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro