Home » Administratie »Analize »Economie »Financiar »Global / Europa »Macro »Politica & Doctrine » Citesti:

Capitalism si Economie pentru to(n)ti, cu poze!

Corneliu Moisei iulie 21, 2015 Administratie, Analize, Economie, Financiar, Global / Europa, Macro, Politica & Doctrine
35 comentarii 3,772 Vizualizari

Am crescut intr-o nesfarsita tranzitie de la economia planificata de stat la cea asa-zisa de piata, dictata de cerere si oferta. Primele deprinderi financiare le-am invatat ca o primata ce ma aflu, prin imitatie, de la parintii mei, alegand ce mi s-a parut potrivit. Pe tata, contabil de meserie, l-am vazut extraordinar de atent cu banii angajatorului, foarte boem cu banii proprii cand ii cheltuia el, si intrebandu-ma de fiecare data cand ceream linie de credit pentru achizitii mai costisitoare “este cu adevarat necesar?”. Pe mama am vazut-o osciland intre dorinta de a avea de toate si de calitate si de ultima generatie si avaritia de a cheltui cati mai putin; deseori alerga intre banci sa mute banii in depozitele cu dobanda cea mai mare, sa cumpere valuta cea mai sigura in acel moment pentru a se pune la adapost de inflatia galopanta a tranzitiei, cantarind intotdeauna acasa ceea ce cumpara din piata si facand scandal monstru oricui indraznea sa o insele la cantar chiar si cu 50 de grame, pentru ca atunci cand se putea sa cumpere cel mai nou televizor, video, calculator, computer, “ca are cutare, ce, eu sunt mai fraiera, eu sunt inginer!” sau sa „investeasca” in seturi de oale, cratiti si plapumi pe care le-am primit ca „zestre” noi noute si nefolosite 20 de ani mai tarziu. I-am vazut pe amandoi descumpaniti, cand ei desi aveau studii superioare si oarece functii de conducere saraceau, iar altii, multi chiar fara studii si cultura, prosperau, aveau afaceri, faceau comert. Habar nu aveau ce i-a lovit in noua economie de piata. Desi confuz pe alocuri, am retinut prima regula a manuirii banilor, de la care nu s-a abatut : Niciodata nu cheltui mai mult decat castigi. Nu s-au imprumutat desi efectele tranzitiei si inflatiei erau cateodata crunte si le simteam si pe pielea mea : in scoala primara am mers in ultima saptamana de scoala cu pantofi care “latrau” pana cand la unul s-a desprins de tot talpa cu 200m inainte de a ajunge acasa; in generala mi-a fost rusine cand am fost intrebat de o colega de ce vin asa de des cu un pulover la scoala, nu mai am altele? In studentie am refuzat invitatiile la nunta la cativa prieteni nu numai pentru ca nu aveam bani de dar, dar nici macar nu as fi avut ceva cat de cat decent de imbracat, gen pantofi si camasa pe langa jeans-ii pe care ii purtam zilnic.

Sa revenim la partea cu economia. In generala, am avut norocul unei profesoare de educatie civica ce a reusit ca pe baza unui manual ce arata ca un ziar legat cu sfoara sa imi insufle multe lucruri folositoare. Doamna respectiva, profesoara de istorie la baza, a venit, timp de doi ani, sa sustina ora de la 7 la 8 dimineata sau seara, pe jos, de la o distanta de 5 kilometri. Si a predat cu o pasiune extraordinara, si printre altele, ne-a explicat cum sta treaba cu bugetul, ce inseamna deficit, ce inseamna excedent, si ne-a intrebat care sunt avantajele si dezavantajele fiecarei situatii. Astfel am reusit sa evaluez mai tarziu ca majoritatea prim-ministrilor si ministrilor de finante pe care i-am avut au fost incompetenti sau rau-voitori, pentru ca nu au inteles ce am inteles noi, copiii de gimnaziu, atunci. Am retinut o intrebare “ai deficit, ce finantezi cu el?”. In liceu s-a predat economia, denumirea materiei scapand de putin timp de sufixul “politica”. O gramada de formule, cu masa monetara, PIB, si asa mai departe, din care am retinut vag ca sunt mai mult concepte despre cum sa evaluezi daca se misca economia si sa faci sa dea bine la statistici, nicidecum ceva efectiv despre punerea bazelor unei cresteri economice, sau intelegerea unor concepte de baza pe care sa le pot explica oricui, oricand.

In facultate, cat si dupa ce m-am angajat, am observat alte tipare comportamentale. Colegi care isi cheltuiau majoritatea venitului lunar in prima saptamana, pentru ca mai apoi sa zgarie branza, sa se imprumute, etc. Altii care castigau cu mult peste medie, aveau cheltuieli pe masura, si niciodata nu le ajungeau castigurile. Si altii, printre care ma numaram si eu, reuseau sa le ajunga veniturile, indiferent cat de mari sau de mici erau, avand tot timpul cate ceva pus deoparte pentru urgente. Cu bruma de economii de la primul loc de munca, am reusit sa imi permit concedii pe banii mei, si cea mai importanta investitie : cursuri si certificari recunoscute international. Si apoi a venit tavalugul achizitiilor in rate, creditelor pentru masina, casa, nevoi personale, pentru orice. Discutii interminabile de gen “nu reusesc sa strang banii ca sa cumpar X, asa ca fac credit” ca apoi la intrebarea “daca nu esti in stare sa pui banii astia deoparte lunar, ce te face sa crezi ca vei putea plati rata?” sa vina invariabil raspunsul “pai daca vine rata, ca si factura, trebuie sa o platesc, nu? altfel eu banii ii cheltui”. Nu mai mentionez aberatiile gen facut overdraft ca sa pot pleca in vacanta. Dupa asta criza, bula imobiliara care s-a spart, concedieri, crescut curs euro, franc elvetian, executari silite.

Departe de a ma erija intr-un expert intr-ale economiei, pot spune ca am avut si un pic de noroc. Am intentionat sa imi iau o masina in leasing, si pentru ca sa imi scad rata aveam nevoie de un avans mai mare, si am apelat la tata. Am avut o discutie atunci care nu mi-a convenit pe moment, care pe scurt a constat in repetarea intrebarii cunoscute, “este cu adevarat necesar?”, plus ceva ce a sunat foarte familiar cu “ai deficit, ce finantezi cu el?” : mai bine strangi bani sa iti iei o casa. Zis si facut ! Investitia in cursuri a atras un post foarte bine remunerat, cu deplasari in strainatate, diurna in euro si bonusuri consistente. Pe la sfarsitul lui 2009, stransesem o suma bunicica si ma pregateam sa accesez un credit Prima Casa, cand am aflat ca ultima zi de lucru la acel loc de munca va fi vinerea de dinainte de Craciun : fusesem restructurat! Am strans din dinti, si in prima zi lucratoare din 2010 am inceput lucrul pe un salariu net la 55% din cel de baza de la locul de munca precedent, fara a mai beneficia de nici unul dintre bonusurile care puteau ajunge la 2-3 ori cat salariul de baza. Asa ca avansul s-a transformat in depozite la care bancile imi ofereau dobanzi cu doua cifre, si am luat decizia irevocabila de a nu accesa un credit vreodata. Bula imobiliara s-a dezumflat, pretul apartamentului dorit a ajuns sa fie foarte apropiat de suma economiilor mele si a parintilor mei asa ca a fost achizitionat cu bani gheata. Regula achizitiei : Preturile la bunuri variaza in timp, din diverse motive. Important este sa achizitionezi bunuri cand sunt ieftine, si sa vinzi cand sunt scumpe. Bunurile pot fi apartamente, terenuri, actiuni, metale, valute. Sau, daca tineti minte fabula cu greierele si furnica, toamna, cand este abundenta, toata lumea are mancare, fa-ti provizii pentru la iarna. Chiar strict legat de bani, cand sunt multi, si se gasesc pe toate drumurile, toata lumea ii are, si sunt ieftini; punandu-i deoparte iti creezi posibilitatea sa ai atunci cand sunt putini, si toata lumea are nevoie de ei, si sunt scumpi, iar ceilalti ti-i vor inmulti fara ca tu sa faci nimic.

Alti bani, alta distractie, renovat, mobilat, etc samd. In paralel, experienta sotiei : dupa 4 ani de munca si-a cumparat un automobil nou, cu un cost de intretinere foarte mic; cu toate acestea, dupa aceea, timp de 4 ani nu a reusit sa mai economiseasca nici macar un sfert din cat a costat masina, desi salariul i-a crescut constant, motivul : asigurarile, taxele si costurile asociate automobilului. Definitia a investitiei : Cu surplusul de bani, achizitioneaza articole care sunt aducatoare de venituri (active) si nu cele care necesita cheltuieli pentru intretinere (pasive). O mica paranteza : un bun poate fi activ sau pasiv in functie de cum il folosesti. Un apartament pe care il inchiriezi si veniturile din chirie sunt peste cheltuielile cu intretinerea proprietatii este un activ; daca il folosesti ca locuinta sau casa de vacanta, este un pasiv. Un curs care iti faciliteaza obtinerea unui post mai bine remunerat, este o investitie; automobil pentru mersul in concediu, este o cheltuiala.

Pentru a nu exagera, bineinteles ca se pot detine pasive, atata timp cat per total, ti le permiti, adica in continuare venituri+active > cheltuieli+pasive.

Atunci cand alegi sa investesti economiile pentru a le creste, iti asumi niste riscuri pentru a avea un castig. Risc mic, inseamna castig mic : depui banii la banca, exista fond de garantare, slabe sansele sa ii pierzi, castigul din dobanda in schimb, este foarte mic. Risc mare, inseamna castig mare sau pierdere completa a sumei investite; decizi sa iti faci propria afacere pe baza economiilor personale, exista oricand riscul sa dai faliment, daca afacerea este de succes, atunci castigul este mare.

Sunt destul de ferm impotriva imprumuturilor, mai ales cand nu se aplica regula venituri+active > cheltuieli+pasive, imprumutul nefiind altceva decat un pasiv. Este o exceptie atunci cand imprumutul este folosit pentru achizitionarea unui activ ce aduce venituri mai mari decat rata imprumutului, adica exact intrebarea “ai deficit, ce finantezi cu el?”. Ca urmare a acestor doua comportamente umane, cheltuiala pe datorie versus economisire si investitii, rezulta ca cei care economisesc ajung sa se imbogateasca, cheltuitorii saracesc, si mai departe de atat, la extreme, cheltuitorii muncesc pentru economi. Cam asta a fost, pe scurt, partea cu stiinta manuirii banilor la nivel personal.

Ce credeti, este vreo diferenta cand luam in calcul ce facem cu o companie, in comparatie cu finantele personale? Pai, pe scurt, companiile au grija sa aiba profit, si anume, cheltuielile sa fie mai mici decat venitul. Adica tot ceea ce e scris mai sus nu este de fapt decat exact ceea ce fac cei care detin sau administreaza companii.

Este vreo diferenta la modul in care este administrat un stat? Inainte de a raspunde la intrebare, sa lamurim niste aspecte. Contrar a ceea ce ne da impresia denumirea, Produsul Intern Brut nu masoara productia bunurilor si serviciilor, ci viteza banilor in economie. Daca am platit cuiva 100 de lei sa sape un sant si altcuiva inca 100 de lei sa il astupe, PIB-ul a crescut cu 200 de lei, in schimb, nu am produs nimic util. Prin productie, ma refer la bunuri, inovatie si servicii, prin consum, ma refer fix la acelasi lucru.

O tara care consuma mai mult decat produce, este nevoita sa importe. O tara care produce mai mult decat consuma, va exporta.

O tara care importa mai mult decat exporta, are deficit la balanta comerciala, ies banii din tara, adica saraceste. In sens invers, tara care exporta mai mult decat importa, are excedent la balanta comerciala, intra banii in tara, adica acumuleaza bogatie.

Peste toate acestea, se adauga comportamentul in raport cu banii. Atat statul cat si sectorul privat, per ansamblu, cheltuie mai mult decat castiga, si au acumulat datorii. Cumuland :

Stiti de ce striga grecii acum ca nu mai au mandrie, demnitate, si libertate nationala, si se simt sclavi? Pentru ca atunci cand esti dator, vin creditorii, iti vand din casa, din veniturile tale maximizeaza ce pot recupera ei din datorie si minimizeaza ce poti cheltui tu : mananci margarina pe paine si bei apa de la robinet, te speli in lighean si cu sare in loc de pasta de dinti. Guvernul grec, pentru ca vor ca sa nu moara de foame au luat notite, ca niste copii sarguinciosi, si aplica la virgula ceea ce le impun creditorii, nu mai au suveranitate nationala. Este dureros, pentru ei, pentru urmasii lor, cel putin pentru urmatorii 20-30 de ani.

Cum sta Romania ?

Despre raportul Consum versus Productie, nu am gasit date, in schimb pot fi deduse prin raportul import-export, predominant pe minus incepand din 1992 pana in prezent (de notat „groapa” din jurul lui 2008) :

care a dus la o crestere constanta a deficitului de cont curent (cati bani intra versus cati bani ies din tara), cu o gaura imensa in acelasi 2008, an in care economia „duduia”:

stimulat si de guvernarea liberala sub bagheta careia cheltuielile au crescut fara discernamant, si o crestere brusca de factura foarte recenta:

Risipa guvernamentala de dinainte de criza s-a facut in ciuda recomandarilor in urma vizitei delegatiei FMI din octombrie 2006 din care citez:

With the economy already overheating, the fiscal loosening coupled with a loose wage policy will exacerbate domestic demand, and contribute to a wider current account deficit and greater inflationary pressures. On the basis of the authorities’ current fiscal plans for 2007 (a deficit of 2½ percent of GDP) and a loose wage policy, the mission’s baseline scenario projects continued strong GDP growth in 2007, a widening in the current account deficit to 12½ percent of GDP, and an inflation outcome of 6.4 percent at end-2007. Such macro outcomes increase the risk of a loss in market confidence and sudden capital outflows. ” ceea ce s-a si intamplat. Mai amintesc o celebra zicere din 2007 a domnului Isarescu „Nu mai trageti de economie ca se rupe”, ceea ce s-a si intamplat, fiind nevoie de masurile de austeritate din 2010.

In acest moment, se doreste incurajarea consumului fara a lua masuri pentru cresterea productiei pentru acoperirea cererii, cresterea deficitului fara scaderea cheltuielilor guvernamentale sau folosirea deficitului pentru investitii (in educatie, cercetare, infrastructura si facilitati fiscale pentru productie). Mediul de afaceri este impartit, se pare ca cei care produc in Romania si vand predominant in strainatate cer masuri pentru cresterea productiei, iar cei care produc in Romania si vand predominant in tara doresc cresterea consumului, sursa. Acum Romania se afla in situatia in care economia incepe sa creasca, la fel si cheltuielile guvernamentale, iar deficitul deja a luat-o in sus, pregatindu-se cresterea sa, iar FMI isi face datoria tragand semnalul de alarma spunand cam aceleasi lucruri, iar domnul Isarescu zice ceva despre dezechilibrele pe termen lung, pe grafic arata cam asa:

Stand stramb si judecand drept, avem doua extreme, cea a magarului lui Nastratin Hogea care a murit exact cand a invatat sa nu mai manance, adica foametea crunta la care am fost supusi inainte de Revolutie si traiul nesustenabil pe credit al copilului sarac care a primit imprumut niste bani sa isi ia manuale scolare si ii cheltuie pe toti la magazinul de dulciuri, adica explozia datoriei de dupa 2005.

Prin prisma a ceea ce am invatat si experimentat pe pielea mea, sustin disciplina fiscala si investitia in facilitarea cresterii exporturilor superioare celei a importurilor, educatie si inovatie, dumneavoastra?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "35 comments" on this Article:

  1. Sismondi spune:

    “In liceu s-a predat economia, denumirea materiei scapand de putin timp de sufixul “politica”.”

    Pacat. Fiindca, la vremea lor, cand Marx inca nu se nascuse, David Ricardo si Adam Smith operau cu notiunea de “economie politica”.

  2. Laur Petrea spune:

    @Corneliu: “Ce credeti, este vreo diferenta cand luam in calcul ce facem cu o companie, in comparatie cu finantele personale? [...] Este vreo diferenta la modul in care este administrat un stat?”

    Desigur, nu este nici diferenta. Chestia se poate demonstra chiar matematic, folosind cunostinte de scoala gimnaziala (metoda inductiei matematice). Si totusi, enorm de multi oameni, pornind de la greci si pina la economisti americani care au luat premiul Nobel pentru economie, nu accepta asta si ne “explica” cu argumente mai mult sau mai putin sofisticate ca “nu-i chiar asa”.

    Speranta este ca dv., Corneliu, si cei ca dv. sa poata sa reconstruiasca dupa prapadul care va urma, ca eu unul mi-am pierdut speranta ca ne vom potoli sa ne inglodam in datorii, la nivel global.

  3. fresnell spune:

    excelent articol
    Asta ar trebui predat fiecarui roman inca din clasele primare, impreuna cu alte notiuni de baza, asa cum ar fi ”cum recunosti o bula speculativa.”
    Daca s-ar fi facut treba asta la timp nu am fi avut o majoritate de cetateni cu zero educatie economic-financiara care sa se arunce cu capul inainte si sa astepte sa-i salveze platitorii de impozite. Sorry.

  4. Emil spune:

    Foarte simplu clar si ilustrativ. Subscriu, desi in realitate lucrurile sunt mai complicate si economia este cu siguranta politica; chiar prea politica pina si-n tarile cu economie de piata “moderna” si capitalism de cel putin un secol.

    Din pacate politicienii (adica cei cu sete si chiar uneori chiar control al puterii) impun sau tolereaza intru-un mod mai mult sau mai putin subtil tot felul de anomalii inechitabile si in-economice:
    - conditii (de)favorizante (tari sau firme) la credite preferentiale pe criterii dubioase (politice);
    - crearea de moneda fictiva (care nu mai are acoperire reala in bunuri si servicii) pt. acoperirea deficitelor; dar care creaza inflatie si e de fapt o taxa ascunsa (sau furt legal din buzunarul tuturor);
    - subventii la diverse ramuri ale economie (in functie de interesele politice ale momentului), adica incurajare ineficientei;
    - protectionismul prin tarife la vama si de alte feluri, adica incurajare ineficientei;
    - monopoluri (o firma) sau oligopoluri (citeva firme) in diverse domenii care duce practic la disparitia mecanismelor autoregulatoare ale pietei libere si la preturi fixate abuziv;
    - privatizare netransparenta si cu orice pret chiar a unor monopoluri de stat (cu ceva control public administrativ) in domenii care prin natura lor nu duc decit (in cel mai bun caz) la un oligopol privat in care se pierde controlul administrative fara a fi inlocuit cu mecanismele reale de piata;
    - burse unde unii investitori sunt mai egali decit altii, si in care scurgerile de informatii ilicite, conflictul de interes, si frauda financia-contabila contribuie la tranzactii dubioase si chiar manipularea bursei.
    - anularea datoriilor aventurierilor (banci si companii de asigurari in special) care au riscat, falsificat si falimentat, pe cind celor care sunt cumpatati li se pretinde sa plateasca in continuare fara nici o concesie.

    • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

      Cam la asta m-am gandit cand am mentionat incompetenta si/sau reaua-vointa a prim-ministrilor si ministrilor de finante de pana acum, multe s-au intamplat si se intampla inca in Romania.
      Ceea ce nu am mentionat in articol, si cred ca este important, stiti de ce majoritatea guvernelor insista pe PIB/GDP? PIB-ul masoara de cate ori s-a plimbat un leu de la o entitate economica la alta. Desi nu da decat o imagine partiala si imperfecta a realitatii economice, statul(si in particular un ministru al economiei) este interesat de PIB, pentru ca aproape fiecare schimbare de proprietar a acelui leu, statul are posibilitatea de a taxa acel leu. Astfel ca, PIB mare inseamna taxe mari, si cam atat.

  5. Harald spune:

    Și dacă își mai construiește Germania încă 20 de fabrici de componente auto în RO, vă folosește la ceva creșterea exporturilor? :P

    Statisticile sunt destinate să explice ce s-a întâmplat în economie, însă majoritatea încearcă să le folosească pentru a modifica realitatea. După aderarea la UE, exporturile în țările membre nu mai sunt un scop în sine, asta era valabil doar pe vremea lui Ceaușescu. Doar Germania a rămas blocată pe ideea exporturilor și preferă să păstreze salariile scăzute de dragul respectivelor exporturi. Însă e o direcție greșită, care creează un stat puternic, însă cu oameni ceva mai săraci.

    De ce credeți că nu s-a apucat Norvegia să construiască o autostradă de la Oslo la Narvik? Dacă era după capul nemților, era deja aproape gata, noroc că nu le-a dat nimeni Norvegia pe mână :)

    • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

      Guvernul norvegian, este foarte atent cu cheltuielie, nu si-au facut autostrada pentru ca cel mai probabil au comparat cheltuieli versus beneficii si si-au dat seama ca nu este profitabil. De altfel, de aceea au si creat DIFI : https://www.difi.no/om-difi/about-difi

      Cat despre “cu ce ma ajuta exporturile”, si “oamenii saraci” cu “statul bogat” din Germania :
      - Statul = servitorul cetatenilor -> stat bogat = cetateni bogati
      - Bogatia nu este cati bani invarti in fiecare zi, ci cat timp iti poti mentine standardul de viata fara sa te imprumuti sa sa muncesti. (Robert Kiyosaki) adica banii+activele agonisite sa iti permita sa traiesti in continuare. Ca datornic, greu poti face asta.
      - daca nu v-a convins articolul de mai sus, in privinta exporturilor, mai fac o incercare :
      1) export > import => moneda nationala puternica in raport cu alte monede => iti poti cumpara mai “ieftin” niste lucruri de import.
      2) export > import => finante care intra in tara, nu ies, bani care se adauga economiei interne, din care pot beneficia toti actorii, atat sectorul privat cat si cel de stat
      3) De ce credeti ca Grecia nu a iesit din zona Euro fara a mai achita nici un eurocent creditorilor ? Pentru ca nu este in stare sa isi produca singura nici macar bunurile unei minime subsistente : hrana, alimente si materiale de constructii, si depinde de importuri, care sunt mai mici decat exporturile.
      Sincer, nu le plang de mila nemtilor, asa de fixisti pe exporturi si saraci cum sunt, stau majoritatea statelor cu mana intinsa de cand a inceput criza, dupa finantare.

      • Harald spune:

        Este o logică forțată, un stat bogat nu înseamnă obligatoriu cetățeni bogați. Elveția și Norvegia sunt exemple în direcția dorită de dvs., sunt state bogate (la nivelul lor de mărime) care au și cetățeni bogați, însă Germani și UK sunt state bogate ai căror cetățeni nu o duc nemaipomenit

        Nu există o relație directă între bogăția cetățenilor și cea a statului în care trăiesc.

      • Harald spune:

        @ Corneliu Moisei – exporturile nu trebuie să fie un scop în sine, unele sunt benefice pentru economie, altele nu. Exportul de motoare de avion Rolls Royce este benefic atât pentru companie, cât și pentru economia UK, însă exportul de gaz natural al Olandei s-a dovedit dăunător pentru economie, este astăzi exemplu de manual.

        La fel și exportul german de tancuri și submarine în Grecia, încă n-a avut timp să ajungă în manuale, dar cetățenii germani au suportat degeaba costurile. Datoriile Greciei sunt pe hârtie, iar obsesia germană pentru exporturi s-a dovedit dăunătoare într-o astfel de situație. Asta ca să nu mai aducem în discuție exporturile de cherestea și de fier vechi din România.

        Pentru o economie națională, exportul e o chestie destul de ”tricky”, uneori ajunge să fie ca și cum ai vinde lucruri din casă.

        • iosiP spune:

          @Harald,

          La fel și exportul german de tancuri și submarine în Grecia, încă n-a avut timp să ajungă în manuale, dar cetățenii germani au suportat degeaba costurile. Datoriile Greciei sunt pe hârtie

          Faptul ca un client imi “da teapa” dupa ce cumpara de la mine nu inseamna ca vanzarea nu a fost profitabila ci doar ca respectivul este un tepar!
          Desigur, daca aveti alta opinie va rog sa-mi comunicati datele de contact ale firmei dumneavoastra: promit sa comand de cel putin 100.000 EUR si sa nu platesc :P

          • Harald spune:

            Aceea nu a fost o tranzacție comercială ”genuine”, în care vânzătorul să ofere marfa, iar cumpărătorul să fi fost în căutarea ei, cu banii pregătiți. Aceea a fost o tranzacție comercială falsă de la un capăt la altul, cu vânzătorul interesat să exporte la ”fraieri” o marfă altfel nevandabilă și găsind el însuși ”un prieten” care să crediteze cumpărătorul ai cărui reprezentanți fuseseră deja ”stimulați” în prealabil.

            Când te implici în tranzacții bazate pe șpagă și pe credite date cu ochii închiși, mai iei și câte țeapă, asta este. Și ca să vă convingeți că subconștientul dvs.nu poate fi păcălit cu subterfugiile la care apelează conștientul în aceste comentarii, vă rog să remarcați că v-ați oferit să jucați rolul Greciei într-o astfel de tranzacție :P .
            Nu al Germaniei pe care o proslăviți în comentarii.

            E bună și psihologia asta la ceva, este? :)

        • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

          Da, se pot face greseli cand se exporta, te poti impiedica atunci cand iesi din casa si mergi pe strada, asta inseamna ca sa nu exporti, sa nu iesi din casa? Scuze, poate ca nu am fost foarte explicit in articol : productia, exporturile, disciplina financiara si investitiile in active sunt mijloace pentru a ajunge la bunastare si independenta. Punerea in practica a unor principii sanatoase de altfel, dar la modul heirupist a generat foametea si lipsurile Romaniei pre-decembriste.

          Datoriile Greciei sunt pe hartie ! Imi puteti explica, va rog, sunt curios, oare solutia sa fie asa de simpla, si toti ministrii astia de finante din zona euro sa nu o inteleaga?
          “Obsesia Germaniei pentru exporturi s-a dovedit daunatoare ! Imi cer scuze, nu inteleg, cui, de ce, imi explicati, va rog?
          Deci daca Grecia nu cumpara tancuri si submarine de la Germania, acum era totul bine?

          Sa zicem ca se sterge de pe hartia de mai sus datoria Greciei, de maine Grecia ce trebuie sa faca, sa isi vada de drum ca si pana acum, cu exceptia achizitiei tancurilor si submarinelor, ca le are deja, nu?

          • Harald spune:

            Datoria Greciei va fi ștearsă, dar va fi ștearsă degeaba, asta nu le va schimba comportamentul. Pentru că oamenii se comportă într-un anume fel în funcție de ce obțin dacă le iese, nu în funcție de ce li se întâmplă dacă nu le iese.

            Însă dacă Germania nu ar fi avut obsesia exporturilor, acea tranzacție nu ar fi trebuit să aibă loc vreodată. Asta am criticat eu la articolul dvs., promovarea entuziastă a exporturilor, deși unele dintre ele sunt de fapt dăunătoare economiei.

            Pentru ca o națiune să se comporte cu responsabilitatea nemților e nevoie de o ipocrizie feroce din partea liderilor. Și a establishmentului acelei națiuni, în general. Faptul că dvs.credeți cu sinceritate într-o astfel de responsabilitate și faptul că simțiți nevoia să ne împărtășiți principiile dvs.de viață în astfel de articole înseamnă că asta vă aduce dvs.satisfacție psihică, dar nu înseamnă că asta chiar funcționează și reprezintă rețeta succesului în lumea reală.

  6. Capitalist salbatic spune:

    Nu despre diferentele dintre Sismondi si Adam Smith e vorba aici. Termenul de economie politica are sens, dar a fost terfelit si abuzat foarte multa vreme, asa ca sa ne concentram pe continutul lucrurilor (si sa nu ne dam mari).

  7. Adrian D spune:

    Argumentatie logica, de bun simt, inteleasa de orice elev de liceu. Problema apare odata cu “mandria de a fi”, cand logica elementara dispare in fumul grandorii. Se vede treaba ca nu ar fi aplicabila doar indivizilor ci si colectivitatilor.

    • Harald spune:

      Este o argumentație logică exact la nivel de liceu. O corporație sau un stat nu se administrează după o astfel de logică.

      Subiect de meditație: dacă între Nădlac și Sibiu autostrada A1 era cu 50 km.mai scurtă, ăsta ar fi fost un lucru bun sau nu? După logica din articol, autostrada mai lungă a însemnat un PIB mai mare și va însemna și pe viitor mai multe încasări la buget din TVA-ul și accizele plătite la achiziționarea de carburant.

      • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

        Nu exista cuvantul autostrada in tot articolul, am sentimentul ca ati citit alt articol si comentati la cel de aici.

        Tot spiritul articolului este ca PIB este un indicator imperfect si care este folosit sa ascunda problemele structurale, nicidecum nu incurajez fixismul pe “sa creasca PIB-ul, sa pot sa colectez mai multe taxe, si eventual sa ma si imprumut ca sa creasca PIB-ul”.

        Raportul cost versus beneficii la autostrada nu se masoara strict la lungimea autostrazii, cantitatea de taxe si accize care pot luate de pe pielea celor care o folosesc, ci la reducere de costuri per ansamblu, in special timp si carburant, care se pot traduce intr-o eficienta a productiei. In schimb, reducerea de costuri obtinuta prin constructia autostrazii, daca este mai mica decat costul construirii si intretinerii autostrazii, de as construi-o ?

        • Un prieten spune:

          Bazandu-ne pe asemenea principiu mi-ar faca placere sa construim, sau cel putin sa concepem impreuna autostrazi.

        • Harald spune:

          Depinde de parametrii folosiți, iar la capitolul ăsta inventivitatea oamenilor este imbatabilă. Pe drumurile naționale din România, un TIR obține o viteză comercială de aproximativ 35 km/h, în timp ce în vest aceeași viteză comercială e aproximativ 70 km/h. În condițiile în care limitatorul e setat la 90 km/h și timpii de conducere se respectă.

          Dacă acel TIR din RO e pe autostrada A1, probabil că obține o viteză comercială chiar mai bună de 70 km/h, pentru că o mică șpagă a făcut ca limitatorul să fie setat pe la 93 km/h, iar un magnet de hard-disk încă se mai găsește pentru ca datele de la cutia de viteze să nu ajungă la tahograf.

          Odată ce autostrada A1 există deja și are traseul pe care-l are, nimeni și nimic nu mai poate oferi vreo comparație cu durata minimă a unui drum de la Deva la Nădlac, dacă traseul ales pentru autostradă ar fi fost cel mai scurt. Tocmai asta ar fi fost treaba statului și tocmai de asta nimic din experiența omului care trăiește din salariu nu se poate aplica într-o astfel de situație.

          Oarecum contra-intuitiv, treaba statului nu este să se ocupe de activități economice profitabile, ci dimpotrivă, să cheltuie bani aiurea. Însă acești bani cheltuiți aiurea de către stat ar trebui astfel alocați încât să aducă maximum de beneficii pentru cetățeni. În exemplul folosit, asta însemnând alegerea celui mai scurt traseu posibil pentru A1 între Sibiu și Nădlac.

          • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

            In linii mari suntem pe aceeasi lungime o sa o iau pe puncte :

            “treaba statului nu este să se ocupe de activități economice profitabile” -> complet de acord, pai sa privatizeze toate companiile de stat, mai ales gaurile negre, sa nu mai detina pachetul majoritar de actiuni, restul sa dea pe bursa, sau cui s-o pricepe mai bine.

            “ci dimpotrivă, să cheltuie bani aiurea.” -> in nici un caz cheltuirea de bani aiurea nu a ajutat niciodata pe nimeni, cu atat mai mult cat sunt luati prin taxe de la niste oameni care ii pot folosi mai bine in folosul propriu, si cu atat mai putin pe datorie, ca sa revin la ideea de baza a articolului.

            “Însă acești bani cheltuiți aiurea de către stat ar trebui astfel alocați încât să aducă maximum de beneficii pentru cetățeni.” -> perfect de acord, in condtiile in care “beneficiile pentru cetateni” sa fie superioare costurilor, inca o data, revin la fixatia mea cu datoriile.

            “alegerea celui mai scurt traseu posibil pentru A1 între Sibiu și Nădlac.” Sustin aceasta idee, ocolirea pe la Brasov nu aduce nici o reducere de cost, se traverseaza acelasi lant munots, lungimea si costurile asociate sunt mai mari, plus distrugerea zonei turistice Valea Prahovei, este un articol frumos aici, sper ca l-ati citit :http://www.contributors.ro/economie/a3-comarnic-%E2%80%93-bra%C8%99ov-autostrada-care-nu-ne-trebuie/ . Plus ca face parte exact din setul de masuri care ar duce la scaderea costurilor de transport/productie, cresterea exporturilor si atragerii investitiilor.

            • Harald spune:

              În comentariul meu, sensul sintagmei ”bani cheltuiți aiurea” v-a cam scăpat.

              Ca exemplu concret, armata și poliția reprezintă ”bani cheltuiți aiurea”, pentru că nu aduc și nu pot aduce niciun fel de profit, în sens contabil. Și totuși e nevoie atât de armată, cât și de poliție, iar cheltuielile respective tocmai statul trebuie să le suporte, ăsta e unul din rolurile lui, la modul cel mai serios.

            • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

              Domnule Harald,

              Da, mi-a scapat, bineinteles, imi cer mii de scuze. Mi-a placut un indemn de pe un blog pe care il citesc ocazional “Telepathy currently out of order, please use the below comment box”. Nu am dezvoltat inca aceasta capacitate intelectuala.
              Citind comentariile dumneavoastra am avut aproape intotdeauna sentimentul ca ati tras niste concluzii, ati elaborat in mintea dumnavoastra sau eventual in discutii cu altcineva alte supozitii referitor la ceea ce am vrut sa spun, apoi ati inceput sa imi dati replici ca si cum as vreau sa pun statul sa faca afaceri, ca nu doresc sa cheltuie banii aiurea pe politie si armata, ca vreau sa se faca autostrada mai lunga sau mai scurta pe nustiunde in loc de prin alta parte, nici una dintre teme nefiind de fapt parte a articolului de mai sus.
              La acestea adaugandu-se faptul ca m-am simtit desconsiderat de atitudinea dumneavoastra referitor la faptul ca eu, ca un om care “traieste doar din salariu”, (care nu este o rusine in general, si nu neaparat un adevar absolut in cazul meu particular) nu am caderea sa comentez politicile unui stat, plus aruncatul de epitete gen “ineptii” in loc de argumente, incongruenta la nivel de sistem de valori deja mentionata, desi pe alocuri schimbul nostru de replici a fost un stimulent la activitate intelectuala, ma vad silit sa va anunt ca voi inceta sa va mai raspund la comentarii.
              Va urez succes in intreprinderile dumneavoastra viitoare, atata timp cat sunt legale.

              Cu respect,
              Corneliu Moisei

            • Harald spune:

              Nu este o rușine a trăi din salariu, însă asta nu are cum aduce capacitatea de a înțelege cum se desfășoară lucrurile la nivelul unui stat sau al unei corporații. Ceea ce descrieți dvs.în articol este ”micro-administrare”, aplicabilă doar în familie sau în firmele foarte mici, unde toți cei implicați se cunosc între ei, astfel încât își pot ”bate obrazul” unul altuia, dacă nu se încadrează în cheltuilile convenite de comun acord.

              Însă deja într-o firmă un pic mai mărișoară, cu zeci de angajați sau sute de clienți, trebuie stabilitate politici funcționale, care să permită desfășurarea activității și îndeplinirea obiectivelor, dar care să nu poată să ”deraieze”. Apelurile la responsabilitate nu mai sunt suficiente atunci când oamenii se cunosc între ei vag sau deloc.

              Iar la nivelul unui stat problema e mult mai complexă, sunt de fapt zeci de mii de oameni care decid în privința cheltuielilor efective în ”pătrățica” lor și majoritatea nu dau doi bani pe responsabilitate. Articolul reprezintă o viziune de contabil, nu o viziune de economist, iar la nivel de stat sau de mare corporație e nevoie în primul rând de economiști care să înțeleagă ce-și propun. Contabili se găsesc oricând.

        • Harald spune:

          Nu este ”normal și firesc” să mimezi că ai profit când de fapt n-ai, dar este foarte normal și firesc să te aștepți ca unii să facă asta.

          Problema Greciei nu trebuia să ajungă până aici, la 400 de miliarde datorie. Ea trebuia rezolvată demult, încă de pe la 60 de miiarde. Grecia aprimit mereu bani ca să plătească datorii, așa s-a ajuns la situația actuală. Și tocmai pentru că sunteți o persoană de bună credință, ar trebui să înțelegeți că Grecia nu e singura responsabilă. Dacă vine cineva la dvs.și vă cere bani cu împrumut, îi dați o sumă pe care să v-o restituie în următorii 40 de ani, în rate reprezentând 20% din veniturile lui lunare? Cât de realist ar fi să presupuneți că el va fi realmente capabil să respecte un asemenea angajament, lună de lună, timp de 40 de ani?

      • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

        Sunt dispus sa invat, dupa ce logica se administreaza o corporatie sau un stat? Ca lucrez in corporatii de ceva timp, si ii tot aud vorbind numai de : profit, cresterea veniturilor si reducerea cheltuielilor, pe alocuri mai zic ceva si de inovatie, poate am inteles eu gresit.

        • Harald spune:

          Învățatul de dragul învățatului nu prea ajută la nimic. În mod normal, o corporație trebuie să fie doar un vehicul necesar pentru atingerea unor obiective. Așa au fost la vremea lor Boeing, Intel, IBM, Motorola sau mai recent Apple și Microsoft. Sigur că e nevoie și de profitabilitate, reducerea costurilor etc. însă astea ar trebui să fie doar detalii minore, gen luminile la o mașină: aveți nevoie de ele când ieșiți cu mașina pe stradă, dar nu ieșiți cu mașina pe stradă ca să vă admire lumea luminile de pe mașină. Din păcate, multe corporații există doar ca scop în sine, pentru salariile și bonusurile top-managementului, nu pentru vreun obiectiv anume, clar asumat.

          • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

            Da, inteleg ce vreti sa spuneti, despre scopul companiei, misiunea, valori, si asa mai departe. Oricat de frumos e scopul, cat de inimos este liderul si de marete realizarile, pentru dezvoltarea durabila insa, este nevoie ca sa fie pe profit, in cea mai mare parte a timpului. Cu alte cuvinte, indeplineste-ti scopul, atinge-ti misiunea si pastreaza-ti valorile cat esti profitabil, altfel, nu pe banii nostri. Sunt cele doua extreme, cei care se concetreaza pe profitul imediat, ducandu-l la cote incomensurabile, ucigand creativitatea si viitorul companiei, si cei care se gandesc numai la viitor dar uita prezentul (=profitul pe anul curent), ucigand de asemenea viitorul companiei …

            Faptul ca o companie nu este pe profit este un detaliu minor? Stiti vreo companie care sa fie pe minus timp de 25 de ani (Romania) sau de 35 de ani (Grecia) si care sa nu fi dat faliment si seful dat afara?

            • Harald spune:

              Este de dorit ca o companie să fie pe profit, dar nu este obligatoriu. Și spre deosebire de ceea ce se practică în România, în vest companiile încearcă să pară a avea profit, chiar și atunci când în realitate nu-l au. Există destule artificii contabile folosite în scopul ăsta, artificii perfect legale de altfel. Un SRL cu 10 angajați sau o moară din mediul rural pot funcționa după principiile expuse de dvs., dar marile corporații nu funcționează așa.

              Iar un stat nu este o companie, am mai avut discuția asta. Scopul unui stat nu este profitul, indiferent ce înțelegeți dvs.prin ”profit” în cazul unui stat. Dacă un stat are ”profit” la încheierea unui exercițiu financiar înseamnă că putea să facă mai multe pentru dezvoltare și n-a făcut.

            • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

              Am inteles, deci este normal si firesc sa mimezi faptul ca ai profit cand de fapt nu ai, sa imprastii in cele 4 vanturi finantele publice si sa indatorezi statul intr-un mod din care se ajunge la faliment national, sa cumperi tot ce iti trece prin cap pe datorie si apoi sa spui ca “e pe hartie dom’le” , n-am nici o datorie …
              Mie cei care castiga foarte multi bani fara a munci deloc imi lasa sentimentul ca sunt ori hoti ori escroci, stiu ca sunt multi astfel de oameni in lumea reala care o duc foarte bine. Imi cer scuze, avem alte sisteme de valori in aceasta privinta.
              Bunastarea durabila nu se creeaza nici din pix si nici din artificii financiare, ci creand bunuri si servicii utile, valoare, inovatie prin munca si perseverenta, si asta functioneaza si la nivel personal, si la nivel de companie, oricat de mica sau mare ar fi, si la nivel de stat/natiune.

        • Un prieten spune:

          Prioritara ar trebui sa fie realizarea profitului intr-o perspectiva cat mai indelungata precum si echilibrul dinamic. Profitul in valoare absoluta s-ar situa in marja maximala.

  8. pehash spune:

    Exista, totusi, un caz in care se poate trai pe datorie – atunci cand tot ce imprumuti ajunge in investitii. Daca acele investitii isi aduc asteptata contributie, datoria ta ca % din GDP ramane constanta. Practic, iti poti creste standardul de viata pe banii altora.

    • Corneliu Moisei Corneliu Moisei spune:

      De acord, daca imprumuturile sunt folosite pentru investitii, DOAR atunci sunt utile, cu o singura mentiune, foarte importanta : investitia sa genereze venituri superioare costului imprumutului+ costul de intretinere al investitiei. Altfel, daca ma imprumut 100 de lei pe care ii dau inapoi cu tot cu dobanda in 10 ani , sa zicem 120 lei, pentru a genera venituri de 1 leu pe an …
      Si as prefera ca datoria ca procent din GDP sa scada, si sa devina fond suveran de investitii.

    • Harald spune:

      @ pehash – astea sunt considerații pentru un cu totul alt nivel al discuției. Articolul de față e la nivel de liceu, după cum foarte bine a sesizat cineva mai sus. În esență, articolul extrapolează experiența unui om care trăiește din salariu la nivelul bugetului și finanțelor unui întreg stat. Ceea ce e o inepție pur și simplu.

    • iosiP spune:

      @pehash, pentru a va incadra in aceasta situatie ar trebui ca banii imprumutati sa produca un ROI suficient pentru a acoperi atat dobanda cat si rambursarea capitalului. Daca aveti cunostinta de investitii cu rentabilitate suficienta va rog sincer sa le faceti publice ;)

      P.S. Eu cunosc una, din pacate insa “fuse si se duse”. Se cheama BTC :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Corneliu Moisei


Corneliu Moisei

Experienta de 10 ani in companii multinationale. Domeniul de activitate organizatii globale de suport tehnic pe solutii de retelistica, telecom si planificarea resurselor si proces... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)