Home » Administratie »Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Castelele aroganței și mofturile democrației liberale românești

Cristian Felea noiembrie 22, 2018 Administratie, Opinie, Politica & Doctrine
15 comentarii 3,802 Vizualizari

Vom merge mai departe cu toată opoziția dvs. și cu toată opoziția pe care Comisia Europeană și Parlamentul European s-a  pronunțat (sic!) împotriva României. Este josnic din punctul dvs. de vedere să nu apărați România! România în acest moment este sub presiune pentru că vrem să fim independenți. Cerem o țară independentă, să ne conducem noi, ca Parlamentul să fie cel care ia decizii![1]

Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților

Se întâmplă să fi auzit de Sindromul IIAI? Probabil că nu, pentru că eu am inventat termenul, din nevoia de a defini într-un fel condițiile în care societatea românească (dar nu numai ea) se regăsește în criză exact în momentul în care elitele sale proclamau – precum odinioară Francis Fukuyama[2] – că România trăiește un soi de sfârșit al istoriei, traversând cel mai bun moment al său pe plan intern și al relațiilor externe: membră al celui mai bogat club de state din lume – Uniunea Europeană, dar și a celui mai important bloc militar defensiv din istorie – NATO.

Într-un interviu recent[3], Horia Roman Patapievici mărturisea că, după ce cumplita paranteză istorică a comunismului românesc a ajuns la final, a fost ferm convins că ceea ce-și doresc românii mai presus de orice este libertatea, oarecum în sensul definit cândva de John Stuart Mill[4], și că pentru a o avea, odată ce scuturaseră plaga egalitarismului uniformizator impusă cu forța de Uniunea Sovietică, vor fi în stare să lupte cu energie pentru un model democratic și liberal de societate. Dar, în chiar primele zile în care românii au respirat aerul libertății, unii dintre eroii (neștiuți ai) Revoluției, oameni obișnuiți care înfruntaseră represiunea din decembrie 1989, cereau o dictatură militară care să facă ordine în țară.

Sindromul IIAI, ca să revin, este proiecția anxioasă a comportamentului societății care (în majoritatea sa nu mai) vede în democrația liberală – de altminteri un concept filozofico-politic complicat – (altceva decât) un mecanism social prin care statul se obligă să furnizeze la cele mai mici costuri pentru individ bunăstare sau cel puțin protecție socială, precum și securitate, dar nu după anumite standarde, ci exact așa cum fiecare dintre noi, ca individ, se așteaptă să primească.

Plecând de la acest punct de vedere, căruia i se raliază, din nefericire, o proporție mult prea mare de semeni de-ai noștri, democrația care nu dă salarii și pensii mari, sau ajutoare sociale, care instituie taxe de mediu sau nu oferă gratuități ori reduceri la transportul în comun, care nu construiește autostrăzi pe care să le pună gratuit la dispoziția șoferilor ori nu stăvilește creșterea prețurilor sau dobânzilor bancare aplicate de bănci la credite etc. nu folosește la mare lucru.

Ba mai mult, dacă democrația implică (și) libertatea pieței, dar libertatea pieței nu-i oferă individului oportunitatea să-și vândă scump forța și calificarea în muncă, dar îi cere prețuri mari la serviciile și bunurile pe care le cumpără, atunci este preferabil să fie repudiată, să nu fie plătit acest preț al libertății; este preferabil, dimpotrivă, un alt sistem politic, care promite protecție în fața competiției de pe piața muncii și a asaltului prețurilor de consum, fără ca individul să fie nevoit să recurgă la eforturi suplimentare.

Se spune că democrația este cel mai bun sistem de management politic al unei societăți cu toate neajunsurile sale, dar nu puțini dintre semenii noștri tind fără niciun regret să considere că nu există neajunsuri prea mari nici în societățile autoritariste. Dacă o societate autoritaristă îți oferă sentimentul (iluzia?) că a instituit ordinea, o ordine care (te) protejează și (îți) induce sentimentul de securitate, atunci poate că pe aceasta ne-o dorim și nu o alta.

Democrația tolerează autoritarismul? Rusia lui Vladimir Putin are pretenția că da. Autoritarismul elitelor cekiste, a căror emanație este regimul Putin, nu se consideră inspiratorul unei noi dictaturi, insistând asupra faptului că aparține unei democrații. Teoretizarea în termeni europeni a democrației autoritare îi aparține însă premierului maghiar Viktor Orban și se bazează pe o serie de teze enunțate la Băile Tușnad în anul 2014[5].

Când lideri politici aleși să conducă democratic un stat își permit astfel de licențe pe care construiesc, fără a avea de fapt acordul real (în cunoștință de cauză) al alegătorilor, un tip diferit de management al statului față de cel liberal, sub pretextul ce nu se susține că elitele alese știu mai bine ce-și doresc cetățenii care s-au exprimat la vot, ar fi de așteptat ca societatea să reacționeze imediat și să ceară politicienilor să pună capăt încercării de a deturna voința populară suverană. Și iată, privim uimiți – asemeni lui Horia Roman Patapievici odinioară – cum majoritatea privește nepăsătoare la transformarea democrației liberale în tot felul de autoritarisme.

Cum este posibil? Ei bine, opinia mea este că Sindromul IIAI – Ignoranță, Indiferență, Aroganță și Ipocrizie – este complexul care răpune solidaritatea socială și face irelevantă conștiința cetățenească ce înțelege că balanța este înclinată cu bună știință de elitele politice în favoarea puterii și în defavoarea libertății, dar nu poate genera mișcarea cuvenită de răspuns pentru că, între timp, majoritatea cetățenilor și-a găsit un refugiu în promisiunea (falsă, dar bine împachetată în operațiuni de dezinformare) că vor avea parte de ordine și siguranță și că se pot astfel lipsi de consecințele anxioase ale libertății.

Sindromul IIAI este însă doar contextul, pentru că răspunderea are totuși o marcă individuală. Sindromul afectează deopotrivă aleși și alegători, care numai împreună pot fi responsabili – cei aleși individualizați evident prin acțiunile sau inacțiunile de care se fac responsabili, iar alegătorii prin inexplicabila pasivitate și credulitate – de actuala situație de criză în care se regăsește societatea românească (și nu puține din cele europene).

Am să mă opresc cu analiza la contextul românesc, oricât ar fi de tentant un excurs mai larg. Și pentru ca desprinderea unor concluzii să fie cât mai facilă, am încercat să desprind din multele exemple la dispoziție patru situații specifice ce ne oferă măsura concretă în care suntem afectați de complexul anxios IIAI, dar și consecințele previzibile ale scăderii imunității în societatea românească, pusă față în față cu agenții unui dezastru (totuși) anunțat.

IORDACHE DOUĂ DEGETE, CAVALER AL ILIBERALISMULUI NEAOȘ

Istoricul și gânditorul israelian Yuval Noah Harari[6], în cartea sa ”21 de lecții pentru secolul XXI”[7], reflectând asupra balanței Putere – Libertate, afirma: ”Puterea înseamnă mai curând să schimbi realitatea decât să o vezi exact așa cum este. Când ai în mână un ciocan, totul seamănă cu un cui; iar când dispui de foarte multă putere, totul pare a fi o invitație să-ți bagi nasul. Chiar dacă reușești cumva să-ți ții în frâu acest imbold, oamenii din jurul tău nu vor uita niciodată ce ciocan uriaș ai în mână.

În ianuarie 2017, Florin Iordache[8], ministru al justiției în guvernul Sorin Grindeanu, după o ședință de guvern ce se desfășurase târziu în seară, anunța aprobarea unei ordonanțe de urgență (nr.13) prin care un obiectiv mai vechi al domniei sale, acela de a readuce sub controlul partidului pe care îl reprezenta justiția din România, părea să devină realitate.

Opinia publică a înțeles în principiu miza acțiunii pe care o clama Florin Iordache, și anume că Liviu Dragnea, șeful Partidului Social Democrat, de guvernământ, pusese mâna pe ciocanul cel mare și se repezea cu el asupra sistemului de justiție, având ca țintă clară (re)instituirea controlului politic asupra justiției și curmarea campaniei anti-corupție care începuse să secere politicienii de la vârful puterii. Aceasta era una din marile mize ale guvernării PSD – ALDE, cealaltă fiind (re)instituirea controlului politic în economie; ambele obiective fiind cu grijă ascunse electoratului înainte de alegerile din toamna anului 2016.

Ce nu prea știa opinia publică despre Florin Iordache este că, în 10 decembrie 2013, a fost unul din actorii (dacă nu chiar actorul principal) ce orchestraseră în Parlamentul României votul din ”Marțea Neagră”, când s-a încercat limitarea atribuțiilor procurorilor, eliminarea unor prevederi din Codul Penal sau grațierea unor categorii de condamnați (de fapt dintre cei condamnați pentru fapte de corupție și asociați puterii).

Chiar dacă premierul de atunci, și fost președinte al PSD, Victor Ponta, s-a delimitat cu grijă de ”Marțea Neagră”, Florin Iordache a fost permanent plasat în anturajul lui Adrian Năstase, de unde a fost preluat de Ilie Sârbu și ginerele său Victor Ponta[9]. Așa că acțiunile sale din ”Marțea Neagră” nu puteau să nu aibă girul lui Victor Ponta, doar că acesta din urmă a ”mers la cacealma” și l-a ”lăsat în offside”, dezamăgind astfel aripa conservatoare a ceea ce era încă partidul său.

Pentru că a rămas consecvent, Florin Iordache între ”Marțea Neagră”, momentul Ordonanța 13 și declarația ”celor două degete” de acum câteva zile (de unde am selectat extrasul cu care am început acest articol) poate fi creditat ca unul dintre cei mai importanți cavaleri ai iliberalismului în România, în formula doctrinară enunțată de Viktor Orban: ”…nu neagă valorile fundamentale ale liberalismului (…) dar nici nu face din această ideologie un element central în organizarea statului și aplică o perspectivă specifică, națională în loc”.

Întâlnirea dintre discursul lui Florin Iordache și cel al lui Viktor Orban a avut loc miercuri, 14 noiembrie, în Parlament, atunci când depozitarul speranțelor conservatorismului restaurator în PSD, cu vocea gâtuită de indignare și alte emoții dificil de definit, afirma: ”România în acest moment este sub presiune pentru că vrem să fim independenți. Cerem o țară independentă, să ne conducem noi, ca Parlamentul să fie cel care ia decizii!

Deși în articolul meu l-am creditat pe Viktor Orban ca fiind părintele iliberalismului ca doctrină, cred totuși că în România elemente timpurii ale doctrinei unei ”democrații autoritariste și naționaliste” fuseseră teoretizate cu ceva timp înainte de Corneliu Vadim Tudor. Poate că privind din această perspectivă, faptul că emuli ai lui Corneliu Vadim Tudor ocupă poziții înalte de decizie în PSD și se regăsesc în cercul apropiaților lui Liviu Dragnea își găsește o explicație logică.

În acest punct al analizei singurul aspect care contrariază este de unde anume a desprins Florin Iordache, în discursul susținut de la tribuna Parlamentului, pretinsa legitimitate cu care a combătut opoziția: ”Vom merge mai departe cu toată opoziția dvs. și cu toată opoziția pe care Comisia Europeană și Parlamentul European s-a  pronunțat (sic!) împotriva României…”? Să își extragă legitimitatea din mandatul popular dat la votul din toamna anului 2016, după principiul noi știm mai bine ce vrea poporul?

Figura 1

Dacă ar fi să schematizăm foarte mult societatea (românească), de dragul demonstrației, probabil că ea ar arăta oarecum asemeni figurii 1.

Atunci când majoritatea ce compune societatea este formată din indivizi care prețuiesc mai cu seamă nevoia de ordine și de securitate socială, pe care o solicită statului, simțindu-se în același timp vulnerabili în vâltoarea concurențială a societății libere, această angoasă colectivă este prompt speculată de elitele conservatoare în diversele sale forme: naționaliste, populiste, restauraționiste, autoritariste etc.

O astfel de majoritate a cetățenilor a rămas permanent în România în afara mizelor luptei pe care partea progresistă a societății a dat-o cu tendințele autoritariste și conservator restauraționiste propuse de Liviu Dragnea încă din ianuarie 2017, luptă pe care Comisia Europeană a sprijinit-o din primul moment, insistând în diverse forme pe lângă guvernarea PSD – ALDE să nu compromită statutul european al României, ca democrație liberală.

Ba mai mult, o parte semnificativă a acestei majorității din societatea românească[10] a dezvoltat o anxietate profundă (nu tocmai conștientizată) la conflictul dintre conservatorii dragnioți și progresiștii liberali (și europeni) și a luat firesc (adică neconștient, din instinct) partea puterii, cel puțin atât timp cât puterea a avut grijă să le vândă iluzia bunăstării, prin creșterea salariilor, pensiilor și ajutoarelor sociale.

Nici tendința dragniotă de întărire a autorității Jandarmeriei pe modelul unui aparat de represiune nu au dezaprobat-o, pentru că majoritatea vrea ordine și liniște, deci nu poate decât să se ralieze liderului care pare să o ofere, fie și prin recursul la forță. La 28 de ani distanță nu suntem totuși atât de departe de iliesciana somație ”lăsați guvernul să lucreze!” pe care majoritatea o apreciază și acum, așa cum o aprecia și în anii ′90.

Revenind acum, Florin Iordache aici, în această zonă a majorității nesigure, lipsită de mijloace și de ambiții, dar dornică de ordine și securitate socială a căutat legitimitatea discursului său. Doar că s-a pripit puțin. A fost ușor corectat a doua zi de premierul V. V. Dăncilă[11], care a ținut să asigure public că nu se pune problema separării României de UE, în ciuda divergențelor dintre Comisia Europeană și guvernele lui Liviu Dragnea pe mai multe subiecte privind justiția din România.

De ce a fost corectat? Sunt, cred, două motive. Primul este unul doctrinar și strategic. Să ne amintim de exemplu că Viktor Orban, teoreticianul iliberalismului, consideră că nu Ungaria trebuie să revină la democrația liberală pentru a se reintegra în familia valorilor Uniunii Europene, ci Comisia Europeană și Parlamentul European trebuie să se reformeze pentru a accepta iliberalismul ca valoare a Uniunii, în acord cu principiul Europei Națiunilor.

Speranțele într-o astfel de nouă Uniune sunt și cele în care investesc PSD și ALDE românesc, respectiv Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, devenind astfel susținători ai strategiei Viktor Orban – Steve Bannon (fostul consilier al lui Donald Trump)[12] pentru alegerile europene: o Uniune care să promoveze doar o piață comună și (eventual, dar nu neapărat) o politică de apărare comună pentru toate statele, iar integrarea avansată doar pentru statele Eurozonei (din care, exemplu semnificativ, Italia, în viziunea lui Mateo Salvini, nu ar mai dori să facă parte).

Al doilea motiv este unul tactic, în sensul că baza de alegători a PSD este destul de mult legată de emigrația românească prezentă în statele bogate europene și pentru care o politică RO-Exit ar fi o amenințare directă. Dar dacă planul Orban – Bannon pentru Uniune nu va reuși, iar PSD va rămâne la putere, nu va exista nicio garanție că declarațiile naționaliste ale lui Florin Iordache nu vor deveni baza propagandei pentru un viitor Ro-Exit.

În fine, un ultim cuvânt despre politicianul Florin Iordache, așa cum îl văd eu. Tind să cred că Florin Iordache este consecvent în acțiunile sale, adică un politician care acționează din convingere. Dacă are o problemă – sens în care l-am și desemnat ca fiind un ”cavaler al iliberalismului neaoș” -, aceasta rezidă din faptul că s-a lăsat acaparat de convingerile sale până într-atât încât a devenit un agent coroziv pentru democrația liberală românească și un susținător (nu neapărat conștient) al dictaturii (tiraniei) majorității[13].

CASTELELE BIROCRAȚIEI PE CENUȘA SPERANȚELOR SE ÎNALȚĂ

Când am început să documentez acest articol mi-a reținut atenția o știre privind ANRE care mi-a înfățișat, așa cum nu mă mai așteptam să văd după integrarea României în Uniunea Europeană, dimensiunea incredibilă a cârdășiei dintre birocrația statului și puterea conservator-restauratoare, care devine o reală amenințare pentru societate. Ca să fie cât mai clar ce anume vreau să spun, vă invit, fără niciun alt comentariu, să urmăriți trei extrase din trei articole de presă privind ANRE:

▪ ”Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) vrea să dubleze și chiar să tripleze, de anul viitor, taxele, tarifele și contribuțiile bănești pe care le percepe în scopul finanțării proprii celor mai mari companii din energie, în principal pentru a-și construi un sediu nou, de înaltă eficiență energetică, proiect care, după cum susține Autoritatea, este menit inclusiv să dea un exemplu pozitiv de urmat de către alte instituții publice din România, dar și la nivel european. (…) ′În cursul anului 2019, ANRE va începe edificarea unei construcții pasive cu destinația sediu, în care să-și poată desfășura activitatea toți angajații Autorității, fapt care conduce implicit la posibilitatea ca orice persoană fizică sau juridică sau operator economic aflat în sfera de reglementare a instituției să poată avea acces mai facil (prin existența unei singure locații) la ANRE. Finanțarea acestui obiectiv de investiții se asigură integral din veniturile proprii ale ANRE, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație′, se arată în nota de justificare a proiectului ANRE privind tarifele și contribuțiile bănești care vor fi percepute în 2019 de Autoritate de la entitățile aflate sub supravegherea sa.[14]

▪ ”Deputatul PSD Dumitru Chiriţă a fost votat, luni, pentru a conduce timp de cinci ani Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în locul lui Nicolae Havrileţ, al cărui mandat expiră în data de 23 octombrie. Chiriţă şi-a început cariera ca electrician, a continuat ca sindicalist, a trecut şi pe la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, dar şi prin câteva mandate de deputat. Nici scandalurile nu l-au ocolit, fiind acuzat că atunci când era sindicalist era şi acţionar într-o companie care avea contracte bănoase cu Electrica, unde a fost chiar membru în consiliul de administraţie.”[15]

▪ ”Nicoleta Iancu este angajată a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, în postul de Expert la Serviciul relaţii publice şi comunicare, după ce a susţinut interviul în faţa Comisiei de Evaluare şi a obţinut un punctaj de 95,67 puncte, potrivit unei informări a ANRE, publicată azi. Anterior, în data de 6 noiembrie, ANRE informa că Nicoleta Iancu a trecut de proba scrisă. Atunci, patru persoane au susţinut această probă pentru a ocupa postul de expert în cadrul serviciului de relaţii publice şi comunicare. Dintre toţi, doar Nicoleta Iancu a fost admisă. Informaţii despre angajarea nurorii lui Iulian Iancu la ANRE au circulat în piaţa de energie încă din primăvară. În mai, ANRE răspundea unei solicitări a noastră în care confirma faptul că Nicoleta Tortolea (numele de fată al nurorii lui Iulian Iancu) este angajată la ANRE, dar în altă funcţie faţă de cea de acum, cea de ′expert relații publice în cadrul Cabinetului preşedintelui ANRE, începând cu luna ianuarie 2018′. (…) Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, una dintre cele mai vocale persoane în ceea ce priveşte elaborarea legilor pentru pieţele de energie electrică şi gaze naturale, a înfiinţat, în toamna anului trecut, o Comisie de Anchetă asupra activităţii ANRE. Din octombrie şi până în februarie, Comisia prezidată de Iancu a audiat zeci de persoane, din ANRE, alte instituţii, directori în companii de stat şi private, sindicalişti.”[16]

…CE NAȘTE DIN PISICĂ ȘOARECI MĂNÂNCĂ[17]

În septembrie 2012, Gabriela Firea, până atunci om de media, declara într-o conferință de presă la care o însoțiseră Robert Negoiță, Ecaterina Andronescu și Rovana Plumb, că odată ce a atins ”maximul în presă” și după ”22 de ani de muncă în domeniu”: ”Am vrut la 40 de ani să pornesc de la zero în domeniul în care aș putea să realizez câte ceva, alături de colegii mei, având experiența de lucru cu oamenii”. Adică în pășit ”politica mare” și nu oricum.

La acel moment Gabriela Firea era de doi ani într-o relație de cuplu cu Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, iar la nunta celor doi, care a avut loc undeva în iulie 2011, nașul de cununie s-a întâmplat să fie (latifundiarul de Voluntari-Pipera) Gigi Becali; de la eveniment nu au lipsit personaje ca Adrian Năstase, Corneliu Vadim Tudor sau Mircea Geoană, ori alte nume mai pitorești precum Cristi Borcea sau Mitică Dragomir.

Intrată într-un conflict deschis cu fostul președinte al României, Traian Băsescu, Gabriela Firea a reușit să-și creeze după intrarea în PSD și o imagine publică de luptătoare eficientă în zona politică[18], dăruită cu carismă și pricepută în operațiuni mediatice; din acest motiv a avansat rapid în funcții în partid, până la cele de conducere a organizațiilor de Ilfov, interimar la București, membru CEx și vicepreședinte al partidului.

Dar a intervenit conflictul cu Liviu Dragnea și cercul său de apropiați de la Teleorman plus foști PRM, pe care aproape în întregime opinia publică îl interpretează ca atare, adică fiind o dispută între clanuri de tip feudal (unii le denumesc ca mafiote). Iar Liviu Dragnea a decis să tranșeze disputa prin eliminarea Gabrielei Firea din toate funcțiile sale politice, deținute în partid.

În mod logic, dacă disputa s-a tranșat printr-o victorie parțială repurtată de gruparea dragniotă asupra celei care îi are ca exponenți pe cuplul Firea-Pandele, ceea ce ar mai rămâne de disputat ar fi frontul administrației publice; altfel spus, câmpul de luptă se mută în București. Victimele anticipate vor fi așadar bucureștenii, pentru că devin irelevante toate proiectele anunțate și care mai mult ca sigur vor fi blocate de lupta din Consiliul General.

Cum scopul analizei nu este anticiparea rezultatului disputei dintre Gabriela Firea și Liviu Dragnea, ci identificarea unui pattern al acțiunii puterii politice din spatele coaliției de guvernare (care ține România în acest moment captivă și nu o lasă să se dezvolte, să se modernizeze), observăm cum Gabriela Firea are tot atât de puține argumente ca și Liviu Dragnea să reintre credibil în sfera de soluții pentru o Românie viitoare, din simplul motiv că mandatul său a fost irelevant până acum, iar de acum înainte eșecul devine o certitudine iar responsabilitatea îi aparține.

Să luăm totuși un exemplu din puținele proiecte anunțate la început de mandat de Gabriela Firea și care este în derulare, și anume achiziția de mijloace noi de transport în comun pentru București, un contract în valoare de circa 100 de milioane de euro pe care primăria l-a acordat companiei turcești Otokar, ce va face livrările prin firma românească Happy Garage SRL, cu sediul în București[19].

Informații publice, prezentate în media, plasează compania intermediară în zona de influență a lui Sebastian Ghiță, ceea ce (dacă este și adevărat) nu poate decât să ridice încă un semn de întrebare legat de încheierea acestui contract. Dar marile semne de întrebare sunt altele și atunci când ni le punem realizăm că primarul Gabriela Firea este din aceeași categorie cu Liviu Dragnea, adică un om politic fără viziune de viitor și cu agendă personală.

Până la urmă, un program de schimbare a parcului de autobuze pentru București, care nu se inițiază în fiecare zi, trebuia să aibă în vedere nevoile urbane pentru următorii 10 ani, adică:

(i) să nu permită achiziționarea de mijloace de transport în comun cu motoare alimentate cu motorină, fie ele și cu normă de poluare Euro 6. Primăria Cluj, de exemplu, dezvoltă un program de achiziții de autobuze electrice. Dar sunt și autobuze cu motoare alimentate cu gaze lichefiate, de exemplu, mult mai prietenoase cu mediul înconjurător. Iar Bucureștiul este unul din orașele europene cu mari probleme de mediu. Oricare dintre aceste soluții era preferabilă celei adoptată de primăria Bucureștiului, în mandatul Gabriela Firea;

(ii) dacă s-a preferat totuși soluția de a achiziționa autobuze turcești alimentate cu motorină, întrebarea următoare care se pune este de ce nu au încredințat măcar o parte din lotul de 320 de autobuze de 12 metri lungime (potrivit caietului de sarcini) producătorului local (cu capital turcesc) BMC Truck & Bus SRL, ce are fabrica în Ilfov – Ciorogârla[20]? Până la urmă, nu poți să te numești reprezentant al intereselor locale dacă alegi să le trădezi sub diverse pretexte. Și nu doar că o parte a banilor cu care era finanțat contractul rămâneau în România, dar consolidau și câteva sute de locuri de muncă într-o industrie importantă pentru România. Ca să nu repet și eu că media costului unitar scădea la 200 de mii de euro pentru autobuzul Eurobus Diamond produs la Ciorogârla, adică cu circa 10-15% mai puțin față de factura Otokar.

SĂ FIM LIBERI SĂ CHELTUIM BANII VOȘTRI!

În primul său discurs după ce PSD a obținut cel mai mare scor electoral dintre partidele politice care au participat la scrutinul din toamna anului 2016, Liviu Dragnea a insistat pe ideea că votul popular implică un mandat puternic acordat partidului său pentru aplicarea Programului de Guvernare #îndrăzneștesăcrezi. În tabelul 1 se regăsește numărul de alegători care a votat partidele din actuala coaliție și procentul acestora raportat la numărul total de alegători înscriși pe listele electorale[21], cifre de care avem nevoie pentru a obiectiva concluziile în raport cu declarațiile liderului PSD.

Total alegători Partidul Număr voturi Procent din total alegători

18.924.220

CD Senat CD Senat
PSD 3.204.864 3.221.786 16,93% 17,02%
ALDE 396.386 423.728 2,09% 2,23%
UDMR 435.969 440.409 2,30% 2,32%
Total 21,32% 21,57%

Tabelul 1

În mod sistematic, alăturându-se lui Liviu Dragnea, diverși lideri actuali ai PSD au insistat pe ideea că au un mandat puternic obținut de la alegători – după cum se poate vedea o pretenție exagerată, în condițiile în care s-au exprimat prin vot direct pentru PSD în medie 17% din alegătorii cu drept de vot – care i-ar face responsabili în fața poporului de implementarea Programului de Guvernare.

Observație: Pentru ca lucrurile să fie clare, subliniez faptul că înțeleg perfect regula votului democratic. Scopul demersului meu este însă acela de a reliefa faptul că: (i) este exagerat să consideri că, atunci când doar 17-18% din electorat vine la urne și îți dă votul poți pretinde că te susține majoritatea alegătorilor, respectiv (ii), că există obligația pentru partidul care a câștigat alegerile pe baza voturilor exprimate de numai 17-18% din totalul electoratului să asculte cu mare atenție vocea societății, pentru a cântări și reacția celor 61,31% din alegătorii care au ales să nu voteze.

Cum știm foarte bine acum, principala preocupare a coaliției PSD – ALDE – UDMR (în medie contând pe 21,5 – 22% din electorat, care a votat direct în 2016) a fost schimbarea legilor justiției, dar și o creștere a controlului statului în economie. Programul economic, acreditat în media a fi opera lui Darius Vâlcov, îi aparține cel mai probabil profesorului universitar Cristian Socol – #wageledgrowth.

Fără să am pretenția că sunt un specialist în teorii economice, cred totuși că am reținut esențialul în privința strategiei economice din Programul de Guvernare, și anume: creștere economică prin deficite bugetare (la limita a 3%, că în UE nu se poate altfel fără ca să existe o reacție a Comisiei Europene), creșterea rapidă a controlului statului în economie, sectorul bancar și financiar, majorarea investițiilor statului, presiuni permanente pentru creșterea salariului minim (indiferent de situația pieței muncii) pentru a impune sectorului privat să finanțeze astfel un buget public în mare nevoie de resurse etc.

Dacă domnul profesor Cristian Socol a livrat o teorie ce are probabil cap și coadă, adică este criticabilă, dar corect aplicată poate avea rezultate pozitive, ei bine aceasta odată intrată pe mâna strategilor Dragnea-Vâlcov a fost complet dată peste cap. Au crescut întâi salariile în sectorul public, în mod accelerat salariul minim, dar nu și investițiile publice.

Salariul minim a crescut fără o corelație cu productivitatea etc., nu reiau aici o dezbatere extrem de bine cunoscută[22], dar colectarea sub așteptări (deh, clientela…) și cheltuielile publice scăpate de sub control au epuizat rapid bugetul statului, astfel că guvernul a fost nevoit să se împrumute masiv pentru cheltuielile curente, chiar dacă investițiile publice au ajuns la un minim de rău augur. Ori, se știe, când nu ai bani, e greu și să soliciți fonduri europene, care implică cofinanțare.

În fine, coaliția de guvernare, declarativ interesată de aderarea la OSCE, este de fapt mare amatoare de control asupra resurselor companiilor publice și deloc interesată de regulile de guvernanță corporativă transparentă, fără de care aderarea la OSCE este doar o poveste. Ajunși în acest punct, începem să întrevedem miza înființării Fondului Suveran de Investiții și Dezvoltare, un conglomerat care se substituie formal statului în controlul acțiunilor deținute la unele dintre cele mai profitabile companii ale statului.

Ei bine, după ce cartoful fierbinte al înființării acestui Fond de investiții al statului a fost pasat de guvernările Grindeanu și Tudose, s-a plimbat pe la Comisia Europeană și Curtea Constituțională, în fine, joi, 15 noiembrie 2018 a fost emisă o Ordonanță de Urgență a guvernului V. V. Dăncilă prin care se creează baza legală a constituirii sale[23]. După cum se știe deja, din Fond vor face parte 33 de companii de stat, iar capitalul social va fi de 9 miliarde de lei.

Ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, a comentat aprobarea ordonanței de înființare insistând pe următoarele idei: (i) înființarea Fondului/Fondurilor (pot fi mai multe) are în vedere crearea unor vehicule de investiții financiare sau intermediere financiară în acțiuni sau participații în proiecte sau companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piața financiară din România; (ii) Fondul/Fondurile vor fi administrate în sistem dualist, de către un consiliu de supraveghere și un directorat. Membrii consiliului de supraveghere sunt desemnați de către Adunarea Generală a Acționarilor, pe timp de 5 ani și, cel mai important, (iii) Fondul/Fondurile vor contribui decisiv la dezvoltarea economiei României, prin asigurarea unor surse alternative de finanțare pentru investițiile importante din infrastructură, industrie sau piețe de capital.

În fine, multiplele turnee ale premierului V. V. Dăncilă prin Turcia și Orientul Mijlociu, despre care guvernul a ales să nu comunice public mare lucru, încep să capete sens, dar nu știu dacă acest lucru este de natură să ne aducă liniște și încredere. De aceeași părere este și fostul premier Victor Ponta, care a identificat șapte motive pentru care ordonanța de urgență a guvernului V. V. Dăncilă ar trebui mai degrabă să ne îngrijoreze[24], respectiv:

(i) ”Toate aceste companii deținute de Statul Roman se scot din administrarea Guvernului și trec la niște structuri de conducere private numite pe o perioadă de 9 ani”;

(ii) ”Conducerea privată a Fondului este numită pe 9 ani de Dragnea (cu semnătura lui Teodorovici) fără niciun criteriu profesional sau de integritate – doar ‘teldrumiști’ credincioși”;

(iii) ”Aceste structuri private de conducere NU pot fi controlate nici de Curtea de Conturi, nici de Guvern sau Parlament. Practic Boardul nu dă socoteală nimănui din România și nu poate fi schimbat de nimeni timp de 9 ani”;

(iv) ”În plus față de administrarea Companiilor se vor mai da direct de la Bugetul de Stat 9 miliarde de RON pentru cheltuieli de înființare (adică o suma cu care se puteau face 8 spitale regionale sau autostrada Comarnic – Brașov)”;

(v) ”Fondul Suveran nu poate face practic nicio investiție în 2019-2020 din cauza faptului că toate profiturile Companiilor au fost luate deja la Buget ca să acopere deficitul – adică minim 2 ani Fondul cheltuie banii pe salarii, secretare, șoferi, mașini, sedii, deplasări în străinătate și alte prostii și hoții”;

(vi) ”Conducerea privată a Fondului are dreptul să vândă participațiile Statului la respectivele Companii prin derogare de la legile privatizării. Adică vor vinde direct și netransparent acțiunile Hidroelectrica, Aeroportul Otopeni, Transgaz către cei cu care a vorbit Dragnea încă din 2016!”;

(vii) ”După 9 ani (în 2028) vom vedea ce a mai rămas și ce mai recuperăm din aceste companii”.

Nu poți să nu împărtășești îngrijorările lui Ponta, chiar dacă este evident scopul său politic, pentru că face referire la aspecte obiective și, în plus, îi cunoaște foarte bine pe Dragnea, Vâlcov & Co. Și dacă ar fi să mai adaug o întrebare, aceasta ar fi: nu era mai util și mai transparent, în beneficiul societății, să încurajăm Fondurile de Pensii Administrate Privat (vehiculele financiare care administrează Pilonul II de pensii) să investească în economie? O întrebare evident retorică.

PUTEREA ÎN DEMOCRAȚIE APARȚINE POPORULUI, NU ”TAGMEI JEFUITORILOR[25]”

De unde provine anxietatea în actuala societate românească, aflată totuși economic într-o situație mult mai bună decât în urmă cu 15 ani, de exemplu? Din senzația apăsătoare că lucrurile nu merg cum trebuie și care nu ocolește niciun individ, indiferent cât de puternic este afectat de ignoranță sau de indiferență. Sau oricât de arogant și ipocrit este; adică fie că este om simplu, ori potentat.

Presiunea pe care politica conservator-restauraționistă a coaliției PSD – ALDE – UDMR o aplică acum asupra societății românești nu mai întâlnește chiar cel mai prielnic teritoriu, așa cum se întâmpla între 1990 și 2004, pentru că aderarea României la Uniunea Europeană a forjat schimbări pe care puterea nu a avut disponibilitatea să le analizeze serios (tributul plătit de politicienii care nu țin pasul cu vremurile și ajung implicit să fie afectați de Sindromul IIAI).

Privind din exterior spre clasa politică actuală, sesizăm acolo eforturi disperate de înclinare a balanței în favoarea Puterii și în defavoarea Libertății, sub pretextul Dreptății și a Adevărului (retorica deja arhicunoscută de tip Dragnea – Popescu-Tăriceanu, privind nedreptățile statului paralel).

Când societatea tinde să se modernizeze accelerat, însă, se creează tensiuni intense între acest tip de clasă politică, pe care o putem numi generic retrogradă, și categoriile active ale societății ce se autodefinesc în contrapondere progresiste, pentru că modelul lor de societate se diferențiază net și privește spre viitor, acolo unde caută soluțiile prin care să răspundă la deficitul de dreptate și adevăr și să garanteze Libertatea individuală.

Putem sesiza firesc aici un pattern istoric: un simplu excurs în realitățile secolului XIX ne arată că modelul de societate (vezi frescele societății înfățișate de Nicolae Filimon) sau tiparele revoltelor sociale (vezi discursul lui Tudor Vladimirescu etc.) indică aceeași anxietate și aceeași nevoie de vindecare socială prin acțiune, la limită chiar acțiune violentă împotriva a ceea ce și atunci putea fi numit o clasă politică retrogradă, stăpână a rețelelor de corupție și de criminalitate economică și financiară ce spoliau averea națiuni(lor)i române.

Figura 2

Înainte de a dezvolta ideile schematizate în figura 2, aș vrea să atrag atenția asupra unor deosebiri de categorie între doctrina iliberală Orban și modelul de autocrație pe care cuplul Dragnea – Tăriceanu și inspiratorii lor (din umbră) îl lasă să se întrevadă pentru România și care ar putea fi mai degrabă unul de tip feudal. Este important un astfel de excurs, pentru că la acest moment pare să existe un soi de alianță[26] între Viktor Orban și triumviratul Dragnea – Popescu-Tăriceanu – Kelemen, dar scopul ei este unul oportunist, diferențele între viziunea politică fiind de esență.

Astfel, Viktor Orban insistă pe ideea că Ungaria este un stat european prin excelență și locul său este în Uniunea Europeană, iar economia Ungariei a ajuns la un nivel de performanță care îi permite să-și afle locul în arhitectura de piață (schimb de bunuri, servicii și capitaluri) liberă europeană. Ceea ce nu acceptă Viktor Orban este insistența Bruxelles-ului asupra ideii de democrație liberală și secularizată, pe care regimul său îl neagă pentru Ungaria.

Ungaria, în viziunea Orban, trebuie să fie o țară a democrației elitelor ungare, care se revendică a fi europene, pentru că ele știu mai bine ce-i trebuie poporului maghiar, din interiorul, dar și din afara granițelor Ungariei; în plus, Ungaria trebuie să fie un stat național și creștin înainte de toate, iar dacă Uniunea Europeană are tendința spre o integrare secularizată care să șteargă acest tip de abordare, atunci Uniunea trebuie să se schimbe.

Viziunea cuplului Dragnea – Popescu-Tăriceanu nu este atât de elaborată, pentru că în esență ea se mărginește la limitele pe care le poate teoretiza o oligarhie,  rezultând o doctrină naționalistă a neintervenției în treburile interne de tip ceaușist, care se traduce prin solicitarea ca Bruxelles-ul să se ”uite în altă parte” atunci când elitele de la București ”bagă mâna în buzunarele națiunii”, iar dacă nu acceptă ca ele să ”vămuiască” și banii europeni, să facă bine să nu-i mai dea și gata. Acest tip de societate este de inspirație feudală și o vedem complet transpusă de Liviu Dragnea prin operațiunea sa de teleormanizare a PSD și a Guvernului.

UDMR va oscila între cele două tipuri de viziune, pentru că organizația îl are acum la conducere pe orbanistul Kelemen Hunor, bine alimentat cu fonduri de la Budapesta și susținut de autoritatea încă puternică a cuplului Orban – Sijjarto, chiar în acest moment este conturată în interiorul UDMR și o alternativă, destul de puternică, al cărei purtător de cuvânt este Marko Bela, ce insistă pe ideea că maghiarii din Transilvania nu pot fi dirijați de Budapesta ca și cum ar fi simple marionete. Ambele viziuni sunt însă opuse viziunii unei integrări avansate după modelul propus de Juncker și teoretizat de Macron.

Bucureștiul, la acest moment, este bântuit de viziuni de politică medievală, singurul aport de care a fost capabilă guvernarea Dragnea – Popescu-Tăriceanu, care a lansat România în mod accelerat pe o traiectorie centrifugă tocmai la Centenar, în condiții de criză și angoasă colectivă, ca efect al manifestării tot mai accentuate a Sindromului IIAI. Ca să ne putem salva întregi ca societate trebuie să privim în viitor, dar nu este foarte clar cât timp mai avem.

În Moldova crește tot mai mult frustrarea față de București pentru că puterea nu vrea să găsească soluții de cuplare a regiunii la rețele avansate de infrastructură[27] și chiar dacă baronii locali de tip Buzatu, Oprișan ori Arsene îi dau asigurări lui Dragnea că nu are a-și face griji, comunitățile din Iași, Suceava sau Bacău au o cu totul altă părere. Și rămâne o chestiune de timp până când vor identifica ”teleormanizarea” ca un motiv al lipsei de reacție față de doleanțele comunităților din Moldova.

În Transilvania și Banat dialogul cu puterea politică de la București a rămas formal. Comunitățile se organizează deja pentru a avansa spre viitor și au constituit alianțe pentru dezvoltare și pentru a accesa fonduri europene. Cândva această viziune, de va fi neglijată de București, va deveni un scop politic care ar putea să atragă secvențele UDMR ce resping orbanismul și izolarea comunităților maghiare, precum și nemulțumiții din Moldova, propunându-le o asociere pentru a-și crea direct conexiunea dorită cu Uniunea Europeană.

Ne putem imagina unde vor conduce toate aceste tendințe? Dacă da, trebuie să fim de acord că orice ar fi de făcut nu se mai poate miza pe actuala clasă politică ce nu vrea, cum am arătat, decât să ne ducă în trecut, în trecutul în care ne putea spolia fără niciun risc. Adică spre un RO-Exit de facto.

Pe de altă parte, nu este încă târziu să ne salvăm ca societate întregi și să integrăm deplin România viitorului în Uniune, și nu pe bucăți, cu riscul eventual ca unele regiuni să rămână (de facto) pe dinafară. Iar soluția este să răspundem rețelelor create de elitele cleptocrate prin crearea rapidă a unei contraponderi de rețele cetățenești (figura 2) care să fie capabile:

(i) să ducă campanii cetățenești de conștientizare în comunități asupra efectelor devastatoare ale Sindromului IIAI, trecând prin toate fazele de vindecare și apoi de performare: negare, conștientizare, implicare, acțiune, obținerea de rezultate;

(ii) să susțină campanii mediatice profesioniste, de tipul celor duse în prezent de Rise Project[28] și nu numai, strict în beneficiul cetățenilor, schimbând paradigma actuală din media subordonată politic și economic;

(iii) să se implice în campanii de educație și sprijin social în zonele afectate de sărăcie și ignoranță, acolo unde propaganda puterii are efecte devastatoare.

Poate că pare utopic, dar chiar în acest moment în România se creează astfel de rețele cetățenești, care în timp vor deveni chiar baza de selecție și emanație pentru partidele politice ale viitorului. Dezvoltarea Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Inteligente aduc mult mai ușor informația și soluțiile de organizare în comunități. Și tot ele ne pot sprijini pentru a pune o presiune nemaiîntâlnită până acum pe elitele ce caută să se separe de societate, să devină super-elite.

Până la urmă, nu este chiar atât de dificil să ne propunem să luăm cu asalt și să demolăm, la figurat, Castele Aroganței, pentru că simpla transformare a democrației liberale în România dintr-un moft într-un proiect activ și asumat de majoritatea cetățenilor ne va conduce inevitabil exact pe acest drum.

NOTE__________________


[1] http://www.ziare.com/florin-iordache/justitie/ordonantele-guvernului-pe-legile-justitiei-votate-de-deputati-iordache-gesturi-obscene-mergem-mai-departe-vrem-sa-ne-conducem-noi-1538187

[2] Francis Fukuyama – Sfârșitul istoriei și ultimul om (https://ro.wikipedia.org/wiki/Francis_Fukuyama)

[3] http://www.tvr.ro/horia-roman-patapievici-invitat-la-mic-dejun-cu-un-campion_23125.html#view

[4] John Stuart Mill, Despre libertate

[5] ”Națiunea maghiară nu este o simplă sumă de indivizi, ci o comunitate care trebuie organizată, întărită și dezvoltată, iar în acest sens noul stat pe care îl construim este un stat iliberal, un stat non-liberal. El nu neagă valorile fundamentale ale liberalismului, precum libertatea etc. Dar nici nu face din această ideologie un element central în organizarea statului și aplică o perspectivă specifică, națională în loc. (http://www.contributors.ro/global-europa/ungaria-%C8%99i-proiectul-democra%C8%9Biei-iliberale/)

[6] https://en.wikipedia.org/wiki/Yuval_Noah_Harari

[7] Ed. Polirom, 2018

[8] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-21507926-cine-este-florin-iordache-inginerul-jurist-propus-psd-ministerul-justitiei-facut-parte-din-grupul-restrans-care-dirijat-episodul-martea-neagra.htm

[9] https://www.gandul.info/politica/cine-este-omul-din-umbra-care-a-coordonat-in-parlament-operatiunile-codul-penal-si-gratierea-11756918

[10] Unii o numesc și masă de manevră pentru partidele politice

[11] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22814719-dancila-ramanerea-romaniei-este-singura-cale-rog-cei-care-vorbesc-despre-iesirea-din-dea-dovada-responsabilitate.htm

[12] https://www.presstv.com/Detail/2018/11/19/580504/Trumps-former-chief-strategist-Steve-Bannon-Europe-rightwing-nationalists

[13] https://newsweek.ro/opinii/despre-tirania-majoritatii

[14] https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/anre-isi-construieste-sediu-nou-din-dublarea-si-chiar-triplarea-taxelor-pe-care-le-percepe-companiilor-din-energie-majorarea-va-fi-suportata-de-consumatori-pe-facturi-18654293

[15] https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/cine-dumitruchirita-omul-pus-psd-conduca-anre-1_59e62eef5ab6550cb8377bc1/index.html

[16] http://www.economica.net/nora-deputatului-psd-iulian-iancu-este-oficial-angajata-a-anre-institutie-pe-care-iancu-a-anchetat-o_161056.html

[17] Nicolae Filimon, ”Ciocoii vechi și noi sau…”

[18] https://www.cotidianul.ro/dragnea-sa-te-fereasca-dumnezeu-sa-intri-in-gura-gabrielei-firea/

[19] https://www.flux24.ro/autobuzele-turcesti-ale-lui-firea-pe-filiera-sebastian-ghita/

[20] Autobuzele produse la Ciorogârla au fost achiziționate de primăriile Sibiu, Chișinău sau Ploiești, deci produsul este viabil și comparabil cu cele ale Otokar

[21] http://www.roaep.ro/prezentare/en/stire/numarul-total-de-alegatori-inscrisi-in-registrul-electoral-la-data-de-6-octombrie-2016/

[22] http://cursdeguvernare.ro/numai-pentru-cine-vrea-sa-inteleaga-mecanismul-guvernamental-care-evapora-stiintific-cresterea-economica.html

[23] http://www.ziare.com/bani/fonduri-investitii/guvernul-a-adoptat-ordonanta-de-urgenta-pentru-infiintarea-fondului-suveran-de-investitii-1538346

[24] http://www.ziare.com/bani/fonduri-investitii/ponta-prezinta-documente-care-arata-ca-guvernul-a-adoptat-oug-pentru-fondul-suveran-desi-stia-ca-e-neconstitutionala-1538469

[25] Tudor Vladimirescu (https://ro.wikiquote.org/wiki/Tudor_Vladimirescu)

[26] https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/ministrul-maghiar-de-externe-romania-poate-conta-pe-sustinerea-noastra-daca-va-fi-atacata-in-parlamentul-european-1034251

[27] https://www.euractiv.ro/social/asociatiile-civice-iesene-care-vor-autostrada-scrisoare-catre-klaus-iohannis-12648

[28] https://www.riseproject.ro/ghid-de-investigatie-rise-project/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. 2087 spune:

    Tot cetatenii schimba tara, nu putem avea asteptari de la politrucii veniti din PCR.

    Mergi la vot, mergi la proteste, finanteaza jurnalisti, finanteaza o campanie de informare, semneaza petitii, semneaza initiative cetatenesti etc.

    Sunt multe lucruri pe care le poti face si nu prea mai exista scuze sa nu faci nimic.

    Schimbarea o faci, nu o astepti.

  2. dorin valeriu spune:

    Articol interesant, viziune originala. Doar o intrebare : credeti ca – pana de curand – salariul menim era conectat cu productivitatea ? La o treime dintre salariatii romani ? Pai atunci de ce la majoritatea astora patronul le mai plasa, pe sub masa, intre 500 si 1000 lei suplimentari ? Si “anuntul” a “mii de falimenta” dupa cresterea SM, neconfirmat !
    Si-uite-asa nu sunt bani destui la CAS si pensii !

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      @dorin valeriu
      Am mai multe rețineri să fiu de acord cu modul în care puneți problema, din motive tehnice în special. Nu că nu aș fi total de acord cu ideea că salariul minim nu se corela nici înainte de guvernarea PSD-ALDE cu productivitatea. Pentru că însăși ideea (socialistă, de altminteri) de salariu minim implică o necorelare cu productivitatea. Salariul minim este o normă socială, de protecție a lucrătorului în raporturile sale de muncă, deci va fi mereu la un nivel artificial.
      Ca să avem totuși o oarecare corelare între performanța lucrătorului și un nivel minim al plății raportat la o industrie, acesta ar trebui negociat între patronat și sindicate/reprezentanții salariaților, pe baza unor criterii pe care le poate impune Guvernul. Și atunci am sta mai bine, obiectiv, am fi mai în acord cu piața.
      Când, însă, aceste decizii le iau într-un birou Dragnea, Vâlcov și Vasilescu…ce aș mai putea să spun, decât ce spune și patronatul în disperare: nivelul salariului minim nu mai are legătură, NICIO LEGĂTURĂ, cu realitățile pieței muncii din România și acest lucru se poate întoarce împotriva interselor societății.

  3. Pop L. spune:

    Democrație liberală în România? Unde-ați văzut-o?
    Ne arătați pe unde-ar trebui să mergem, dar știți de unde venim? Credeți că avem capacitatea de a merge pe drumul bun, ca țară, cu toate sarsanalele noastre psiho-colective și istorice?
    Inteligența Artificială nu se dezvoltă pentru cetățean (e-adevărat că poate fi un factor de încurajare a civismului, dar semnele nu sunt astea). Mergem către societăți ale controlului automat (Deleuze, Foucault…).
    Castelele aroganței se construiesc în primul rând economic, prin concentrarea de bogății. Din moment ce acceptăm jocul și mai ales cultul performanței (UN MARE MINUS AL ARTICOLULUI!), ar trebui să fim fair-play și să acceptăm și aroganța, în linia consecințelor aproape firești. Singura speranță (a propos de Harari) este că poate se va dovedi că nu suntem (doar) niște cascade algoritmice.

    O posibilă explicație a aroganței:
    “Le Mal s’incarne dans les «âmes vides» totalement dénuées de considération pour autrui ou autre chose qui n’est pas soi-même évoluant dans un délire de puissance sans limites.
    Le vide étant précisément l’absence de limites.
    Ces âmes vides sont des «trous noirs humains».
    Les trous noirs « aspirent » et «broient» toute matière stellaire, lorsque les âmes vides «aspirent» et «broient» toute matière émotionnelle.”Antonio Vio

    Degetele mijlocii ale lui Iordache sunt o carte de vizită și totodată un avertisment: dacă vedem doar un borfaș, ne înșelăm. Dacă ne uităm ca proștii cum, zi de zi, aproape, “juriștii” pesediști ne administrează doze mici de imunitate la strigătorul la cer divorț dintre morală și lege pe care-l practică, și așteptăm izbăvirea de la IA, atunci ne merităm soarta.

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      @Pop L
      Îmi pare rău, cred că dvs. v-ați rătăcit prin textul articolului meu, iar eu sigur m-am pierdut încercând să înțeleg unde bate comentariul dvs.

  4. George Petrineanu spune:

    Aplicatie practica.
    In România o grupare (onorabila, desi nu e absolut necesar) incepe demersuri legale pentru a i se permite (!) sa se constituie intr-un partid politic sau ONG. Legea permite ca aceste demersuri sa fie legal tergiversabile pe perioada innaceptabil de lunga datorita procedurilor complicate, a restrictiilor si a posibilitatii ca oricine sa depuna o atentionare de contestare a respectivului partid. Cum este asigurat si garantat dreptul constitutional de asociere cind constitutia il mentioneaza iar legile il blocheaza? Populatia, cu mentalitatea ei inradacinata autoritarista nu sesizeaza anomalia ci o considera justificata. Pentru ce?
    In acelasi timp, in Suedia… Doi oameni, persoane fizice, un statut (intocmit fara niciun fel de constringeri formale din partea legii asupra constitutiei) se constituie in partid politic sau ONG in momentul cind au indeplinit criteriile de mai sus: doi membri si un statut. Pentru a-i fi recunoscuta existenta, partidul sau ONG-ul nu are nici macar obligatia sa se inscrie undeva.
    Se prabuseste Regatul Suediei din cauza acestei legi liberale? Da, in opinia unora din România care vehiculeaza idei caraghioase ca autoritatile suedeze iti iau cu forta copilul din casa (ca homosexualii) sau ca s-au legiferat deja (!) casatoriile cu cadavre sau cu surioara mai mica.
    P.S. Ca o nostimada, Suedia are grija de românii ,,ei” adica cei care vin aici in Suedia la munca. Le da imediat CNP, isi cistiga drepturi la tratament si invatamint gratuit, si, ca si cum nu ar fi de ajuns, dreptul de vot in alegeri locale. Cardul albastru european (suedez) de sanatate la vine acasa in cutia postala fara niciun fel de restrictii. Si totusi, cind povestesc unor români despre acest lucru, pufnesc indignati: nimic altceva decit Sindromul.
    Deci, ,,doi oameni plus un statut = un partid sau un ONG”!

  5. Ioan spune:

    Domnule Felea,
    Atat cat m-a “tine” curiozitatea si rabdarea, va citesc aproape integral articolele.
    Referitor la schema 2, cred ca nu de “indiferenta” este vorba ci despre “inconstienta”.
    Va aduc doua argumente:
    1. Acum vreo cinci sute de ani, Leonardo da Vinci spunea despre omul mediu ca:
    – priveste fara sa vada,
    – aude fara sa asculte…
    – atinge fara sa simtå…
    – se misca fara sa fie constient de corpul sau…
    si vorbeste fara sa gandeasca
    2. Dupa 20 de ani de studiu si clasificare a constientei de la 20(rusine) la 1000 (iluminare) David Hawkins a scris cartea Power vs Force. Una din concluziile cartii este ca aprox. 90% din oameni sunt la nivelul de constienta al unui muncitor manual.
    Cred ca singura solutie este “desteptarea” (in sensul si de trezire / constientizare si de invatare) a cel putin 20% din oameni.(Pareto)
    Am identificat si eu o “Axioma a celor 3I” (Interes, Ignoranta inconstienta, Informatie lipsa) pe baza careia se “misca” lumea.
    Daca aveti timp si va preocupa gasirea unor solutii concrete de “desteptare” a unor oameni, putem continua pe alta “cale”.
    Toate bune

  6. Kurt spune:

    Ce e permis tigrului nu e permis boului?

    O armată europeană UE sub conducerea Franței cu intervenții militare globale cum cere E. Macron e o iluzie (Bundetstagul la Berlin decide asupra Bundeswehrului la interventii militare, refuză orice dictat extern, vezi Irak-SUA)? Franța pretinde și practică „suveranitate“ (distanță față de SUA).
    Suveranitatea statelor naționale….

    …“…România în acest moment este sub presiune pentru că vrem să fim independenți. Cerem o țară independentă, să ne conducem noi, ca Parlamentul să fie cel care ia decizii!…. „… neatirnarea titanuloui de la Scornicesti suna la fel….“…

    Bucureștiul s-a folosit de ideologia (naționalismul legionar ortodox are continuare în naționalcomunism, sub alt semn) „izolaționist- naționalistă“ 1945-1989 în epoca de piatră. Continuă acum ce e „autohton specific“ în bună vecinătate cu ceilalți „izolaționiști- naționaliști- suveraniști- iliberali“ din est?

    România are de ales….

  7. PAFI spune:

    Apreciez analiza Dvs., o gasesc serioasa si bine argumentata. Lipseste insa din ea (dupa parerea mea) un factor important, cel pe care-l gasesc responsabil de situatia “pe muche de cutit” pe care Romania o traieste astazi: emigratia. Tendinta se mentine, ba chiar as spune ca se accentueaza. Si de emigrat emigreaza partea activa, progresista a societatii. Evident, sunt diverse cauze ale emigratiei dar consecintele pentru evolutia Romaniei sunt dezastruoase. Odata cu emigratia partea conservatoare a societatii nu numai ca prevaleaza la vot, dar emigratia duce la cronicizarea subdezvoltarii regiunilor putin dezvoltate ale Romaniei din sud si est. Ce rost mai au investitiile intr-o zona unde nu mai este mai nimeni disponibil sa munceasca? Chiar daca s-ar investi in infrastructura atat de necesara ieri, s-ar construi autostrazi si cai ferate catre “nicaieri”. Subdezvoltarea, in conditiile liberei circulatii a fortei de munca, este un fenomen cu reactie pozitiva, odata cu plecarea tinerilor (sau oricum a celor buni de munca) catre zone cu locuri de munca sau cu locuri de munca bine platite, ea se accentueaza si ajunge cronica, fara solutie. Etatismul, cu toate formele lui – de la comunismul de ieri la asa-zisa (pentru ca nu e, dar cine mai are dorinta sa afle) social-democratie de azi – reprezinta boala cronica a societatii romanesti.

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      @Pafi
      În măsura în care analiza din articol mi-a permis, am acordat toată atenția fenomenului emigrației.

    • Valeriu M. spune:

      Ba sa avem pardon, nu emigreaza doar partea progressista, uite, de pilda eu sunt iliberal.

  8. Mircea Prodan spune:

    Sa-l asociezi pe acest decerebrat numit Iordache cuvantului doctrina e totusi prea mult, nu credeti?

  9. Caliman I. Eugen spune:

    1.Iliberalismul pe cale de a se naste nu are geneza vadimista ci iliesciana, proclamata ideologic prin fraza:,,Revolutia romana din Decembrie 1989 a nazuit insa catre o sociatate libera si democratica, moderna si echilibrata, care acum NU se mai poate intoarce in trecut, oricare va fi acela”! (citat pag. 5, Platforma -Program a FDSN, Bucuresti 27-28 iunie 1992).
    Odata fixat la putere, neocomunismul roman a declarat ca ,,proiect national” crearea unei democratii noi, nici comuniste dar nici capitaliste.Adica iliberalismul conturat in timp de Victor Orban!
    2.Cauzele acestei evolutii nu tin de psihologia poporului, de vointa ori delasarea acestuia la mina baronilor, ci de proiectul postcomunist Iliescu, cu refuzul privatizarii rapide, a liberalizarii economice si modernizarii institutionale, avind ca rezultat cea mai inapoiata tara din UE, desi eram cea mai industrializata in 1989 (dupa Cehoslovacia).
    Dezintegrarea economica si industriala, pierderea a 5 milioane de locuri de munca (industriale), a determinat exodul economic a tot atitia romani, restul fiind economic/social la mina baronilor locali sau centrali
    In concluzie, cauza de fond a evolutiei spre iliberalism o constituie lipsa unui NOU ,,proiect de tara” cu obiectivul reindustrializarii, care sa pastreze dupa 1992 cele 8 milioane de locuri de munca industriaole, ori sa le refaca pe cele 5 milioane pierdute – incepind cu 1 ianuarie 2019, ca urmare a unui proiect national de reindustrializare!
    3.Liberalismul este o cucerire sociala si politca moderna fluida (negarantata de cineva), imposibila fara o clasa mijlocie si salariatii industriali dependenti doar de propriile organizatii patronale si sindicale, care sa controleze clasa politica pentru a se evita derapajele de azi ale baronilor constituiti in propriul guvern, parlament si alte institutii care-i reprezinta!
    Fara proiectul de tara care sa re-creieze industrial Romania, clasa mijlocie si salariata care sa aduca acasa migrantii economici si sa determine renuntarea la emigratia economica, putem vorbi la infinit (numai) de cauzele secundare ale iliberalismului.
    Cauza, psihologica a situatiei actuale o constituie insasi lipsa (de trei decenii) a oricarui orizont de schimbare propus de liberalii romani, lipsiti de viziunea si capacitatea (in frunte cu Presedentia) de a construi un proiect de tara inlocuitor al PROIECTULUI ILIBERAL ILIESCU!Odata ce partea tinara si matura, activa si calificata a populatiei a parasit tara, optiunea pentru iliberalsm, pentru tatucul care ,,da si asteapta doar supunere” devine solutie personala pentru cetateanul care nu vede nicaieri o solutie personala ,,liberala”.
    4.Iliberalismul maghiar Orban s-a nascut din aceeasi lipsa de proiect national a Ungariei, care in 20 de ani (pina la aparitia lui Orban) n-a evoluat economic si industrial aproape de loc, comparativ de pilda cu ,,tigrii asiatici”, care in 30 de ai au devenit tari puternic industrializate.
    In concluzie, stagnarea economica si industriala, lipsa clasei mijlocii si a oricarui orizont de schimbare pozitiva (economica si sociala) impinge societatile postcomuniste catre iliberalism, la iluzia ca numai un tatuc autoritar poate aduce ceva bun pentru tara.
    5.Dincolo de sfaturile si îndemnurile pozitive ale autorului (si autorilor) critici ai iliberalismului, lipseste o MISCARE ECONOMICA nationala, prin care intelectualitatea sa identifice, dezbata si propuna partidelor de dreapta un proiect de tara (care exista dar este ignorat) spre evaluare si promovarea lui ca program electoral, ori cu ocazia motiunilor de cenzura.(In comentarii la articolul ,,Noua revolutie in stiinta economica…”aflat pe Contributors, m-am referit sub raport ,,tehnic” la un astfel de proiect de tara…)
    Fara a se reuni intr-o mscare nationala vocile singulare ale adersarilor iliberalismului si sustine
    un proiect national alternativ celui iliberal din 1992, nu va putea fi schimbata directia negativa si paguboasa in care tinde sa se indrepte Romania…

  10. Ad Min spune:

    Domnule Felea,
    Democraţia liberală este rezultatul-compromisul unei evoluţii de circa 2500 de ani, ajungând la forma unui Contract social (https://en.wikipedia.org/wiki/Social_contract) care, în zilele noastre, se numeşte stat de drept, ca garanţie a răului mai mic (This they affirm to be the origin and nature of justice;—it is a mean or compromise, between the best of all, which is to do injustice and not be punished, and the worst of all, which is to suffer injustice without the power of retaliation; and justice, being at a middle point between the two, is tolerated not as a good, but as the lesser evil, and honoured by reason of the inability of men to do injustice. For no man who is worthy to be called a man would ever submit to such an agreement if he were able to resist; he would be mad if he did. Such is the received account, Socrates, of the nature and origin of justice.) cf. Glaucon în Republica lui Platon, trecând prin Leviathanul lui Hobbes şi teoria lui Rousseau.
    Fukuyama (https://en.wikipedia.org/wiki/The_Origins_of_Political_Order) continuă şi dezvoltă pe baza ultimelor evoluţii istorice acest curent de gândire, al răului minim ca criteriu de performanţă… Un articol recent al său (https://www.foreignaffairs.com/articles/americas/2018-08-14/against-identity-politics-tribalism-francis-fukuyama) subliniază rolul politicilor identitare în obfuscarea pădurii din cauza copacilor.
    Dar, mai este un plan social, psihologic, în cuvintele Dvs. “Sindromul IIAI, ca să revin, este proiecţia anxioasă a comportamentului societăţii”, care face trimitere la axa timerică care fundamentează contractul social ca scutul Aegis al zeiţei Athena împotriva Leviathanului, ca o garanţie a minimizării răului, din frica de rău. Am mai făcut referire la Ponerologia politica (https://en.wikipedia.org/wiki/Political_ponerology) la un articol al contributoarei Andrada Ilisan.
    Fukuyama face trimitere la axa timerica (https://en.wikipedia.org/wiki/Thumos) indicând sursa conceptuală a dihotomiei între aspiraţia (eros) spre libertatea absolută, a eroului Ahile care alege aspiraţia spre gloria eternă cu preţul sacrificiului suprem, versus libertatea limitată de încălcarea libertăţii altora a confinării în cetăţile oraşelor-state, din vremurile antice până la burgurile moderne.
    Axa timerică, între curaj şi frică, este definită de raportarea la instictul de supravieţuire şi speculată ca atare în discursul politic e.g. Hannibal ante portas (Orban vs. migraţie, Putin vs. NATO, Erdogan vs. Gullen, Dragnea vs. ăia de afară care au construit statul paralel dinnăuntru etc.).
    Narativul timeric este menit să construiască un despotism retoric pentru a proteja dezvoltarea unui despotism hidraulic (Frank Herbert – God Emperor of Dune), a cărui manifestare vizibilă în zilele noastre este legată de unele politici/ reţele energetice, despre care aţi mai scris. Orice birocraţie, inclusiv cea a aparatului de partid, tinde să devină o aristocraţie (idem). Aici încape Florin Iordache şi degetele sale, împreună cu inchizitorii Nicolicea şi Nicolae. Mai recent, Eugen Teodorovici, confirmând teza agendei instaurării-restaurării despotismului hidraulic, susţine ca invesţiile derulate de state să fie decuplate de mecanismele de control şi administrare asociate fondurilor europene şi să fie decontate a posteriori (https://www.stiripesurse.ro/eugen-teodorovici-revolu-ioneaza-uniunea-europeana-propune-ca-arile-care-nu-ating-un-prag-minim-de_1306093.html).
    Cinic vorbind, discursul politic şi eflorescenţa fake-news sunt doar smoke & mirrors pe axa logosului pentru a manipula celelalte două axe, dominate de frici şi love&hate https://en.wikipedia.org/wiki/Phaedrus_(dialogue):
    “…Socrates tells a brief legend, critically commenting on the gift of writing from the Egyptian god Theuth to King Thamus, who was to disperse Theuth’s gifts to the people of Egypt. After Theuth remarks on his discovery of writing as a remedy for the memory, Thamus responds that its true effects are likely to be the opposite; it is a remedy for reminding, not remembering, he says, with the appearance but not the reality of wisdom. Future generations will hear much without being properly taught, and will appear wise but not be so, making them difficult to get along with…”
    Ceea ce mă conduce să concluzionez că acele castele ale aroganţei se construiesc pe diferenţa semantică în constructul educaţional care cultivă reminding în loc de remembering, facilitând despotismul retoric, care securizează despotismul hidraulic.
    Regret că nu pot să apreciez verva verbului lui HRP, absolvent de fizică, care, în loc să preţuiască o lungă tradiţie de gândire de filosofie naturală, se prezintă ca şi cum ar trebui să ştie mai bine efectele perverse ale ocultării sensurilor în favoarea construirii golemilor ideatici, utilizând vechi tradiţii de inginerie ideologică în acest sens.
    Constructul conceptual definit de Dvs. drept “Sindromul IAII” este practic echivalent cu polarizarea excepţionalismului aristocrat versus plebe, păstori versus oi, finanţişti versus creditaţi, intelligence versus prostime, regizori versus actori, maeştri versus ucenici, privilegiaţi versus supuşi etc. şi se joacă de când lumea şi Pământul, iar încadrările terminologice sunt fluide.
    Mulţumesc pentru un articol care mi-a dat de gândit.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Felea


Cristian Felea

Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor... Citeste mai departe


E randul tau

O poveste mai lungă de la Moş Crăciun despre generalul Marin Dragnea: După doar două zile de l...

de: Petre Opris

la "O primă și imensă ticăloșie a noului ministru al Culturii"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

ianuarie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Dec    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)