vineri, martie 29, 2024

Ce scrie de fapt pe plăcuțe

Să vă [înjurătură] de politicieni și birocrați, ce speranțe puteam avea de la România condusă de voi? A trebuit să să plec în lumea largă, să trăiesc printre străini și să mă căznesc să-mi fac un rost, să stau departe de țara în care m-am născut și unde încă mă simt acasă. Din cauza voastră  [opțional înjurătură complementară] îmi văd neamurile și prietenii odată pe an și online, și ei îmi spun că bine-am făcut c-am plecat că uite, iar a trebuit să facă rost de bani de șpagă, că licitațiile sunt câștigate de cine trebuie, că autostrada aia promisă încă dinainte să plec eu e departe de a fi gata, că nu te poți baza azi că mâine va funcționa cardul de sănătate sau calea ferată, că dacă statul face o greșeală nimeni nu e vinovat și tot cetățeanul trebuie s-o îndrepte, că iar trebuie mers la ghișeu pentru a exersa poziția ghiocel, că drumul național e cel mai periculos din toată Europa, că universitățile de tradiție sunt puse pe picior de egalitate cu fabricile de diplome, că plagiatorii sunt la fel de licențiați sau de doctori ca studenții corecți, etc, etc, etc.

No, cam asta scrie pe plăcuțe, vă spun sigur în calitate de emigrant din România în Suedia. Hai să fim sinceri, la supărare înjurăm mulți dintre noi. Și rareori avem timp la supărare să explicăm întregul context, așa că suntem conciși. Cred că până și doamna profesor Mungiu-Pippidi se mai supără așa uneori, chiar dacă dumneaei este un emigrant de elită, nu ca cocălarii cu mașini (și chiar dacă în ultimii ani pare că scrie din Kisselef).

Dar de ce înjură emigrantul tocmai PSD? Cum ziceam, eu văd aici de fapt clasa politică în sens mai larg, partidul în sens de stat. Căci ce partid a fost la putere, oficial sau neoficial (vă amintiți când susțineau un guvern chipurile liberal) în aproape toți anii după revoluție? Cu ce partid votează birocrații din ministere care de fapt conduc țara până se dezmeticesc noii miniștri și deseori după? Până și-n guvernul tehnocrat, deciziile erau blocate de un ministru mare-intelectual pesedist, iar funcționarii pesediști în cuget au blocat deschiderea unei autostrăzi până a venit guvernul pe care-l așteptau, și un pic după. Ce partid (și nu numai el) a mărit mereu aparatul de stat când era la putere (oficial sau neoficial), arătându-ne tuturor că o slujbă sigură nu se obține prin liberă concurență ci dacă faci parte din gașca lor, sfidând noțiunile de muncă și productivitate?  Meritele nu mai contează, de-aia au ajuns în guvern toate loazele. Apropo, e îngrijorător că partidul ăsta ori nu mai are cadre (cum avea totuși pe vremea lui Năstase) ori stau cadrele ascunse ca să nu fie asociate cu conducătorul.

Dar de ce înjurătura aia scurtă? În primul rând pentru că destinatarul nu merită una mai lungă, doar atâta timp îi poate acorda expeditorul. Să notăm aici influența limbii romani: în limbajul cotidian există și cuvinte absolut acceptabile (cum ar fi gagică și gagiu). Atare influență există până și în Suedia, cuvântul cel mai folosit pentru ”fată” în suedeza de zi cu zi este tjej, care vine de la șeică, adică fată drăguță. Cum se explică asta? Unii dintre rromii din Țările Române au plecat în Suedia imediat după slobozirea din sclavie, în secolul XIX, și sunt cunoscuți aici sub numele de kalderash. Nu putem spune că s-au integrat foarte bine, dar asta-i altă poveste.

În al doilea rând, există o posibilă explicație tehnică privind inspirația celebrelor plăcuțe. Într-o parcare oarecare din Suedia a fost fotografiată prin 2017 (de un imigrant român probabil) această natură moartă cu plăcuțe de înmatriculare:

Prin România a umblat vorba că e ”fake”, dar statul suedez este extrem de competent în a face viața ușoară pentru cetățean, comisia de tăiat hârtii și-a terminat mare parte din treabă în anii 70-80 (cu tot cu digitalizarea administrației, la care cetățenii se conectau cu tastatura telefonului fix, că mobil nu exista), și CNPul are 4 cifre imediat după data nașterii, nu 7, să-l poată omul ține minte… Firește că se poate verifica ușor orice număr de înmatriculare, de către orice cetățean, fără să depui cerere în patru exemplare cu ștampila pătrată de la ghișeul doi. Puteți verifica chiar și dumneavoastră că respectivele automobile au numărul de înmatriculare, marca și culoarea din poză. Ba mai mult, se poate afla destul de rapid cine sunt proprietarii, unde locuiesc și cât câștigă, și ce societăți comerciale dețin, cifra lor de afaceri, etc. După ce am aflat toate astea sunt aproape sigur că cei doi au parcat unul lângă altul, în ordinea corectă a scrisului latin de la stânga la dreapta… absolut din întâmplare. Ce să facă statul suedez, să le interzică să mai parcheze așa, ca să nu șifoneze naturelul partidului-stat român? Apropo, o să ziceți că Suedia e stat polițienesc, de se pot afla atâtea despre oameni și mașini. Eu trăiesc aici de peste două decenii și n-am simțit niciodată asta, pur și simplu nu văd de ce m-aș ascunde, îmi plătesc taxele unui stat în care am încredere. Efectul social-democrației veritabile, că și aici au fost la putere mulți ani, și sunt și azi.

Buun, altă întrebare. De ce plăcuță de înmatriculare? De ce nu un tatuaj de exemplu? Aici trebuie să recunoașteți că omul a dat o lovitură mediatică. Îi recomand sincer să se reprofileze pe marketing, eventual politic. Și-a ales un mediu extrem de eficient (mașina de lux, care atrage priviri, fudulia și admirația românului), totodată un mediu extrem de mobil, pentru a-și transmite întreaga frustrare codată în șapte litere (număr magic) către clasa politică a țării de origine, care practic l-a alungat din țara lui. I-a bulversat pe cei mai vajnici funcționari, băieții de la vamă și rutieră, i-a băgat în conferință de presă pe bieții gradați care nu mai știau cum să execute ”sugestiile” politicului mascate în explicații juridice, și care apoi luau săracii lecții juridice de la presă… Nu mai știau cum să îndeplinească premoniția doamnei fost primar al Craiovei, plutea în aer severitatea doamnei ministru. Șeful șefilor poliției, relaxat pe scări, a fost mai incoerent decât ministrul economiei sau decât fostul șef AFER (că vorbeam de cadre). Tot lanțul de comandă, până la ministru, ar trebui să plece, dar dacă penalii nu pleacă, incompetenții de ce să nu rămână? Eu mă tem că bietul lucrător care a demontat plăcuțele va fi singurul care va primi vreo mustrare. ”Plutonierul Păun”…

Dumneavoastră vă dați seama că în câteva luni urmează alegeri și oamenii ăștia trebuie să asigure ordinea? Păi dacă la o glumiță de-asta au fost așa ”echidistanți”, cum vor fi la chestiuni mai serioase gen favorizarea marelui partid de guvernământ de către vreun participant la alegeri, vreun pseudo-observator sau doamne ferește, poate chiar de către un polițist?

Altă întrebare, de ce să investească 600 EUR în plăcuțe când putea să voteze gratis? Păi și asta are legătură cu statul nostru drag și birocrații lui. Nu știm exact câte milioane de români sunt plecați, că mulți n-au forme legale, așa că marea majoritate nu pot vota. O halcă importantă din forța de muncă s-a dus în state cu administrație mai eficientă, aflată în slujba cetățeanului, nu în slujba păstrării propriei poziții, a acoperirii propriului dos. De ce nu știm câți au plecat? Păi e așa de greu să-ți declari domiciliul la statul român că mulți nici nu încep să se gândească la asta. Funcționarii noștri te consideră de la început vinovat, și te pun să vii cu zeci de hârtii să dovedești că de fapt ești în regulă. Cei cărora le spun că în Suedia domiciliul se declară pe proprie răspundere (una bucată formular trimis pe poștă, sau un text introdus pe web, autentificat cu certificatul digital bancar) se uită la mine ca la extratereștri. Și nu fentează nimeni sistemul? Păi nu prea, că există mecanisme simple care elimină atacurile cele mai la îndemână. Comparați asta cu experienţa unică a schimbării cărții de identitate la ghișeul unde stai ghiocel, la fiecare schimbare de domiciliu… Noroc că românii nu se mută în medie la trei ani ca suedezii… Și după ce-ți declari domiciliul în străinătate știți ce face statul român? Îți ia cartea de identitate (că doar n-o să treacă adresa din Suedia), rămâi doar cu pașaport. Păi sunt zeci și sute de proceduri în țară, la stat și la privat, care se bazează pe CI sau copia după CI. Nu ai CI, nu exiști. Mai ales un emigrant care nu știe dacă va reuși ”dincolo”, chiar nu are niciun motiv să declare mutarea în străinătate și să piardă CI.

Hai să presupunem că omul ar avea acte în regulă, să poată vota, eventual prin corespondență… (apropo, cine crede că măcar două-trei milioane de emigranți vor putea vota așa în 20 20? Eu nu cred, vor băga o chichiță birocratică care va limita drastic numărul electorilor emigranți sau vor elimina cu totul votul prin corespondență după vreun zvon despre probleme la poștă).  Oricum, mulți emigranți gândesc așa: noi ”diaspora” avem numai o mână de deputați și senatori, cei care votează în țară au sute! Nu are rost să votezi în diaspora, că se diluează votul. Din păcate nici un politician nu s-a obosit să explice că acest raționament este greșit! Votul este proporțional (și a fost proporțional și în cei câțiva ani când a fost quasi-uninominal), deci orice vot ajută partidul respectiv la fel de mult, indiferent unde dacă e exprimat în țară sau în străinătate!

În concluzie, s-a creat un brand de 7 litere. E o etichetă, nu mai înseamnă demult intromisiunea mai mult sau mai puțin consensuală a organului sexual masculin în cavitatea bucală a partenerului de orice sex. Hai să nu facem pe sensibilii, știm cu toții că acest brand seminfică un protest față de un stat (dominat de un partid, ca în comunism) a cărui birocrați și politicieni nu prea au ieșit din comunism în ce privește atitudinea față de cei care-i plătesc, adică nu se află în slujba cetățeanului. Vedem și auzim brandul sub diferite forme în online, pe vehicule, pe câmpuri, pe stadioane, pe drumuri… Adică oriunde există spațiu publicitar. Ca la  orice brand, semnificația nu e dată de literele numelui său, ci de ingredientele produsului, de experiența serviciului promovat… Știți, experiența de la ghișeu, din trafic, la declararea veniturilor, la școală, la spital, etc etc etc.

Mi se pare fascinant că nu i-au dat imediat permisul înapoi. Nu, mai trebuie o tură pe la ghișee. Genial! Să mai simtă un pic că daca noi vrem, ne băgăm organul cu virilitate și în restul concediului. Să rămână ca exemplu despre ce poate face un partid-stat.

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

    • Poate prostii care n-au votat in 2016 vor merge la vot in 2019 si 2020.

      Sau poate ca nu. Cine stie.

      Oricum viata aici nu e normala, deci de ce as sta?

      Sa fiu victima prostilor care nu voteaza? Sa fiu victima statului cum sunt de 30 de ani?

      • Păi tocmai aici e problema, că mare parte din cei care nu au votat în 2016 nu pot vota la alegerile parlamentare! Sunt ”disenfranchised” cum zice teoria.

        De ce nu pot vota? Pentru că nu mai locuiesc demult acolo unde scrie în CI. Unora nici măcar părinții nu le mai locuiesc la vechiul domiciliu. Ar trebui să se ducă ”acasă” în ziua votului dar unora nu le permite timpul, altora nu le permit banii…

        Un caz special sunt cei plecați din țară. Milioane, dar nu știm câți. Dintre ei, sub 700 de mii au declarat noul domiciliu la statul român, ei pot vota la ambasadă sau consulat (sau prin corespondență) cu acte în regulă. Regulie pentru ceilalți variază de la țară la țară (ceea ce e ciudat) dar în general se cere un act emis de țara respectivă (permis de ședere, etc). Or mulți dintre ei au doar CIul românesc și atât. Aceia sunt complet excluși de la vot pentru că la consulat nu pot exista buletine de vot și urnă pentru fiecare județ din țară…

        Din cei care totuși ar putea vota, foarte mulți spun că nu are rost pentru că diaspora are puțini parlamentari (adică nu înțeleg principiul proporționalității pentru că niciun politician nu s-a obosit să îl explice). Așa că nu se obosesc să-și facă actele chiar dacă ar putea…

        Alții nu se pregătesc din timp, au un impuls că vor să voteze în ziua votului, dar din motivele expuse mai sus, e prea târziu.

        Sunt foarte curios dacă băiatul cu plăcuțele a vrut să voteze, și dacă a putut. Poate îl găsesc, să-l întreb.

        Vedeți și aici:
        http://www.contributors.ro/administratie/adresa-din-cartea-de-identitate-e%C8%99ecul-digitalizarii-%C8%99i-consecin%C8%9Be-electorale/

  1. Să vă [înjurătură] de politicieni și birocrați, ce speranțe puteam avea de la România condusă de voi? A trebuit să să plec în lumea largă, să trăiesc printre străini și să mă căznesc să-mi fac un rost, să stau departe de țara în care m-am născut și unde încă mă simt acasă.

    Sute de mii de nemti, americani, englezi s.a.m.d traiesc prin alte tari, unii ajung prin coclauri prin Africa, insule etc. Si hai sa fim sinceri, nu o fac din cauza politicienilor, cei mai multi o fac pt aventura, pt oportunitati profesionale, pt bani, pt. clima, pt muieri etc.

    Departe de mine de a lua apararea politicienilor romani, de toate culorile, sunt de acord ca sunt de cea mai joasa speta, dar nu e fair sa ne legam soarta noastra de ei. Adevarul e ca Romania e subdezvoltata, poa sa vina si Dumnezeu din cer sa conduca tara, asa va ramine inca mult timp, chiar daca ici colo s-ar mai indrepta ceva. Iar noi nu avem rabdare sa asteptam, sa punem umarul, avem doar o viata, asa ca o luam la drum.
    Acest plecat in lumea larga e adinc inradacinat in povestile romanesti, fiecare dupa posibilitati, fiul de imparat incaleca calul alb, in timp ce Pacala isi lua doar desaga in bat. Iar, cocosul, vai de mama lui, cucurigu cu doi bani…

    • „Si hai sa fim sinceri, nu o fac din cauza politicienilor, cei mai multi o fac pt aventura, pt oportunitati profesionale, pt bani, pt. clima, pt muieri etc.”
      N-as miza chiar atat de mult pe aventura. Asta e intr-adevar valid la tinerete si sunt nenumarate programe care au ca scop ca tinerii sa vada lumea.
      oportunitati profesionale + bani: pai nu asta e problema in ro? lipsa lor? lipsa scarii valorilor?
      clima: poate, la batranete, dar nu e un procent asa de mare
      muieri: or fi si cazuri de-astea. si muieri care pleaca pt barbati.

      Dar tot la politic ajungem: banii si oportunitatile depind de cum e condusa tara. Si francezul, si neamtul care pleaca pentru ca s-au saturat sa dea un purcoi de bani la stat pentru servicii in opinia lor insuficiente, tot o problema politica au. Si americanul care s-a saturat de o tara in care ??% au cazier, tot o problema politica are. etc.
      Iar folclor de tip quest au toate tarile, nu doar romania.

  2. In multe privințe aveți dreptate..dar omiteți un fapt…și anume că suntem ocupați și politică o face neocolonialismul franco german prin oamenii pe care-i i are infiltrați în partide,diverse structuri ..alegerile sunt un simulacru..noi votam dar iese cine trebuie sa îndeplinească dorințele anumitor centre de interese ale UE și nu numai…Nu există lupta politică bazată pe doctrine..lupta care se dă este între slugile cercurilor de interese…In alta ordine de idei,dacă tot se dorește o țară că afară,atunci sa vedem cum votează ,, diaspora” greaca, spaniola,germana,franceza, italiană,…( nu știu cum e in peninsula scandinavă ,dar poate ne informați dvs) Ar fi bine că cei care nu trăiesc și locuiesc efectiv pe teritoriul României să nu poată vota ,iar prezența la vot sa fie obligatorie tot că în alte state.. sănătate și gânduri bune ..

    • @Georgescu Viorel – spre deosebire de ce credeți dvs,. Horațiu Pepine sau Alina Mungiu, Iohannis nu a ieșit președinte doar fiindcă a votat dispora cu el, ci mai ales pentru că diaspora a dat sute de mii de telefoane în țară, să-și trimită părinții și rudele să voteze cu Iohannis.

      Diaspora a trimis în țară 55 de miliarde de euro în primii 10 ani de la aderare, mai mult decât toate fondurile europene absorbite în aceeași perioadă, iar asta îi conferă o anumită credibilitate. Nu în fața autorităților române și nu în fața emigranților de lux ca Alina Mingiu și Horațiu Pepine. În fața propriilor familii din țară. Dacă ai copii care ți-au trimis mii de euro din străinătate în ultimii ani, ai să te duci să votezi cum zic ei, că or fi știind ei ce zic. Egal dacă ei au drept de vot sau nu în România.

    • Cu respect, si chiar as vrea sa verficam, dar din cite stiu eu cel putin francezii, englezii si americanii (US) (de altii nu stiu eu personal) VOTEAZA pentru alegerile din tara lor, INDIFERENT UNDE IN LUME LOCUIESC, atita timp cit si-au pastrat CETANENIA STATULUI DE ORIGINE!!!!

      Si nici nu cred ca trimit atitia bani ca romanii rudelor lor de pe acasa, bani care in cazul nostru sustin economia Romaniei si cursul de schimb la greu!!!!!

      • Magda (04/08/2018 la 13:19)

        „Cu respect, si chiar as vrea sa verficam, dar din cite stiu eu cel putin francezii, englezii si americanii (US) (de altii nu stiu eu personal) VOTEAZA pentru alegerile din tara lor, INDIFERENT UNDE IN LUME LOCUIESC, atita timp cit si-au pastrat CETANENIA STATULUI DE ORIGINE!!!! ”

        Pentru cetatenii americani nu se verifica afirmati dvs, Link-ul de mai jos scrie clar ca „You meet your state’s residency requirements”, deci nu oriunde in lume.

        https://resources.lawinfo.com/civil-rights/right-to-vote/what-are-the-requirements-to-be-eligible-to-v.html

        Exista totusi exceptii atat pentru cetatenii americani (Google va ajuta !): doar in misiune trimisi de stat (diplomati, militari etc.).
        De altfel, eu nu-mi amintesc sa fi vazut centre de vot – marcate vizibil – pentru cetatenii americani aflati in Romania; ele exista dar numai in ambasade/consulate sau baze militare.
        Sunt si alte state care aplica acelasi principiu.

    • @ Georgescu Viorel
      Îmi place aşa de mult comentariul dvs. – mai ales finalul („Ar fi bine că cei care nu trăiesc și locuiesc efectiv pe teritoriul României să nu poată vota”).
      De aceea, vă dedic un fragment din ideile „farului călăuzitor al României socialiste”. Ideile dvs. sunt pe acelaşi calapod. Nu ştiu dacă daţi din mână ca Stejarul de la Scorniceşti, însă aveţi exact mintea lui. Neocomunişti din toate ţările, jeliţi-vă (când auziţi de drepturile omului)!

      O delegaţie condusă de ambasadorul Constantin Ene, director în Ministerul Afacerilor Externe, a participat la Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa privind problematica drepturilor omului (Paris, 30 mai – 23 iunie 1989). Pentru a preveni orice surpriză neplăcută, Nicolae Ceauşescu a convocat o şedinţă a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv. Aceasta s-a desfăşurat la 19 mai 1989 şi a avut un singur punct pe ordinea de zi: participarea delegaţiei române la Conferinţa de la Paris. Cu acel prilej, liderul P.C.R. a declarat, chiar la începutul şedinţei, astfel: „Vreau să atrag atenţia asupra faptului că trebuie să luăm o poziţie foarte activă. Trebuie să mergem bine documentaţi, şi pe primul plan să fie problemele de bază: şomajul, sărăcia, locuinţele, învăţământul.
      Aţi văzut că, în SUA, [Robert] McNamara a spus ca să se reducă cu 50 la sută cheltuielile militare şi să se rezolve problema şomajului şi analfabetismului, inclusiv sărăcia. […] Să avem toate datele oficiale care există şi cu acestea să argumentăm (că în România se respectă drepturile omului – nota P. Opriş), nu cum se leagă ei de faptul că nu am dat paşaport la timp unui nenorocit care vrea să plece din ţară” .
      Ca de obicei în asemenea ocazii, Elena Ceauşescu şi-a întrerupt soţul, considerând că ea ştia mai bine decât participanţii la Conferinţa de la Paris ce probleme trebuie să discute aceştia. La rândul său, Nicolae Ceauşescu a spus: „Dar acestea le discută ei. Discută prostii! Spun că unii încalcă drepturile omului”.

    • Cam bati campii. Spre deosebirede cei pe care ii insiri romanii au cu totul alte motive, daca nu la studiil atunci sigur economice. Nu din spirit de aventura.Cat de dus cu pluta esti daca vrei sa iei dreptul de a vota al unor cetateni romani…

    • @ Georgescu Viorel

      La felul cum scrieţi (deci gândiţi) România nu mai are nevoie să fie „infiltrată”. România clanului dvs. a fost infiltrată demult şi temeinic, după cum se pare.
      Şi chiar dacă am decide că reacţia dvs. ar fi indusă de „ideologia” plina de demagogie şi de conspiraţii urât mirositoare, a mlaştinei româneşti în care aţi fost condamnat să trăiţi, tot nu aş putea să va absolv de vina propriei dvs. „doctrine”.
      Poţi să asişti neputincios, de pe margine, la dezastrul naţional. Nimeni nu vă va învinui, sau prea puţini. Dar să musteşti de atâta neânţelegere a valorilor aceleiaşi lumi, nu poate fi ignorat.
      Lipsa de discernamânt politic si social nu explica totul. Priviţi lumea printr-un ochean deformant. Ea vă pare îngrozitoare şi neânţeleasă. Este exact starea mentala care se pretează cel mai bine la manipularea sa.
      La dvs. este o reuşită!

    • In acest mandat, din pacate, politica o face neocolonialismul rus prin oamenii pe care-i are infiltrați în partide,diverse structuri, etc. Vezi zicerile lui Fifor, ale ministrului transporturilor (daca facem autostrada care leaga Moldova de Ardeal sau Ardealul de Muntenia vor creste preturile, si multe alte exemple.

    • Domnule Georgescu, v-ati atras, cum ma asteptam, o gramada de reactii. Dupa parerea intemeiate…

      Ar fi mai intai faptul deja mentionat: Diaspora ramane cel mai important investitor strain in Romania. Prin urmare are absolut tot dreptul sa aiba un cuvant de spus la intrebarea „cine administreaza acei bani”. Nu ar trebui sa uitam ca foarte multi dintre cei plecati VOR sa se intoarca, mai devreme sau mai tarziu (nu fac parte dintre ei, dar asta e alta poveste). Deci inca un motiv legitim de a ramane conectati la decizia populara a votului.

      As mai vrea sa spun un lucru: ma distreaza nespus toti cei care, ca si dvs., spun „de ce sa nu ne uitam la altii si sa implementam ce au facut ei?”. Dar, cand ajungem la implementarea propriu-zisa, ne dam seama ca nu merge din motive ce tin de „factorii locali”. Nu merge, pur si simplu, luat ceva de undeva si infipt altundeva. Trebuie tinut cont de aspectele specifice locului de aplicare. In speta, paragraful de mai sus…

      Si nu in ultimul rand: britanicii cu domiciliul stabil in afara regatului NU AU drept de vot. Probabil ca soarta Brexitului ar fi fost alta daca ar fi avut. Cum spunea cineva: in imperiul roman legiunile din afara metropolei erau chemate sa faca ordine in Roma. Fiind la adapost de manipularile si mituirile din capitala.

  3. Corect ! (Cred ca si soferul cu placutele e un kalderash, dar nu asta e important.)
    Ceea ce lipseste din textul domnului Bogdan este speranta. Nimeni nu poate numi un partid care sa ne inspire incredere. Toate sunt niste adunaturi de galagiosi care nu stiu decat sa critice (sau sa injure), fara sa ofere solutii sau promisiuni de mai bine pentru cetatean. Nu doar partidele lipsesc. Nu exista nici macar un nume de politician din opozitie care sa justifice increderea votantilor. Nu poate fi luat in serios un Orban, de exemplu, oricat de simpatic si de hazliu le-ar parea vecinilor. Cine propune un nume serios ???
    Atâta linişte-i în jur…….

    • Acei politicieni pe care ziceti ca nu-i vedeti
      vor aparea in timp , daca vom folosi o metoda mai corecta de vot :
      sa nu mai fie votati cei ce au fost condamnati penal , cei ce au dosare penale ,
      sau partidele care isi protejeaza hotii si coruptii de justitie ,
      refuzand inceperea urmaririi penale in parlament ,
      sau dandu-si legi prin care sa se protejeze de justitie ,
      legi care sa limiteze mijloacele justitiei de a-i prinde si de a le confisca furturile .
      Asa pe ideea ca nu exista altii mai buni …si votand mereu si mereu aceleasi partide
      cu aceleasi obiceiuri si acceasi corupti , sau inculpati ,sau condamnati ,
      sau complici ai lor …am ajuns in situatia de astazi .
      Votand dupa un criteriu mai corect corect avem o sansa .

  4. Domne contributor Cristian Bogdan, eu personal am plecat ptr ca Dl Presedinte Ptr Alte Coordonate Istorice Traian Basescu a zis ca nu se poate asigura un trai decent in tara, deci cine vrea asa ceva sa plece.
    Intelectualii sai au tăcut atunci oportun.
    Tanguirile matale sunt pe langa subiect.
    Iar subiectul e de fapt o intrebare:
    De ce suntem asa multi afara?

    • Suntem mulți afară și plecăm din motive economice. Dar nu ne întoarcem și pentru că experiența de cetățean în România este în multe cazuri de toată jena. Nu bani așteaptă omul de la stat. Nu pomană. Ci niște servicii decente și predictibile, necondiționate de șpagă. În condițiile în care aparatul birocratic este mult supradimensionat, faptul că serviciul public e de rahat e de-a dreptul absurd.

      Și motivele economice s-au cam dus. E așa o lipsă de forță de muncă (că oamenii muncii au plecat…) că angajatorii ar plăti mai mult dar n-au cui. Se aduc muncitori din Asia.

      Eu nu mă tângui, de ce m-aș tângui, trăiesc în unul dintre cele mai moderne state care există, cu servicii orientate spre cetățean nu spre birocrat, cu drumurile cele mai sigure din lume (după Kiribati). N-am fost la ghișeu în Suedia de vreo 15 ani (exceptând pașaportul, cu programare durează 5+5 min). Am termen de comparație, că am trăit și în Austria, cred că acolo ar fi raiul birocratului român. Aceeași atitudine, aceleași scenarii lipsite de logică, dar un pic mai high-tech.

      Ceea ce dvs numiți tânguială este modul meu de a atrage atenția că se poate mult mai bine. Românilor din țară li se pare normal și logic să se ducă la ghișeu cu un vraf de hârtii strănse de pe la alte ghișee de-a lungul a două săptămâni.

          • Materialul propagandistic este produs de guvernul socialist suedez, nu de extrema dreapta si va cere sa va integrati in Islam.
            Suedia este in acelasi timp tara care i-a dat azil politic pedofilului Gregorian Bivolaru.
            Dar mai grava e birocrația din Ro, desigur.
            Iar la Contributors nu exista cenzura.
            Desigur.

      • Asta întărește o ipoteză de a mea, anume că birocrația austro-ungară, descrisă de Kafka mai demult și atât de apreciată și de Carol I stă la baza birocrației noastre. Cine urmărește literatura epocii clasice va vedea că „specialistul în administrație” venit din Ardeal și școlit la Viena e deja un personaj bine conturat :) Cu așa părinți iluștri și cu încremenirea specifică epocii comuniste, putem zice că noi am prezervat-o chiar mai bine decât austriecii :)

        • @Mihai,

          Asta ar fi un bun subiect pentru un absolvent de drept, la tema drept adminsitrativ. Care e istoria administratiilor privita prin prisma translatiei spre citizen-centric, optimizare si simplificare.
          Ma intreb si eu care sint radacinile doctrinare ale administratiei românesti. Eu am gasit ca element important anacronismul: se practica ceva care la vremea respectiva, dar mult prea demult, era eficient si revolutionar. In cazul României, ma gindesc la Regulamentele Organice (nume pompos si neintuitiv) care au fost introduse in 1833 de catre rusi, care sigur erau mai avansati in privinta administratiei.
          Apoi e de studiat contributia partii doctrinare. Lupta este in fond intre un tip de societate rigid-strict-ierarhica in care administratia este bastionul de aparare impotriva potentialei agresiuni a cetateanului, ,,supusul”, si administratia moderna, simplificata, al carei mandat e sa sprijine acele nevoi pe care cetateanul nu si le poate realiza prin efort individual. In Suedia exista de exemplu un manual practic (care mie mi se pare genial) care îi invata pe functionarii publici, structurat si pe capitole, cum sa formuleze limbajul in contactul lor cu cetatenii. S-au gindit pina si la asta. Si daca citesti manualul intelegi de ce.

          • Cred ca si rusii, la vremea aceea experimentau in Principate ceea ce nu indrazneau sa aplice in Rusia, dar gandeau ca ar fi solutia buna pentru dezordinea din tarile estice: o administratie rigida dupa model germanic…

  5. Foarte clar si bine spus, din pacate asta e poporul si datorita nivelului scazut de educatie suntem unde suntem.

    Foarte bun articolul!!!

  6. Dap, ca și cetățean român cu domiciliul în străinătate, nu mai am drept la CI, deci nu mai pot avea cont bancar, nu știu vreo bancă unde se poate opera cu pașaportul, toate vor CI.

  7. Treaba aceasta cu cartea de identitate, ar trebui simplificata mult, nici nu ar trebui sa fie legata de adresa fiindca adresa se schimba. In tari mai rasarite iti da o carte de identitate cu cip arata ca un card bancar, cu ea poti sa semnezi documente, sa te autentifici, poti sa o folosesti la doctor pentru asigurare medicala. Adresa se schimba foarte simplu.

    La noi, copii dupa documente pe care le emit tot ei. Mi-au copiat CI si pasaportul de 6 ori!! cand mi-au dat pasaport nou, au facut copie xerox dupa pasaportul nou!!! Care e sensul? CI pasaport se pot da pe loc, ca nu le mai face nimeni manual.

  8. Asa este.
    Si eu, o creatura lumpenproletariat (asa ne-a numit marea ideoloaga si civilizatoare a PSD Alina Mungiu Pippiddi), am exact aceste sentimente fata de PSD. Si ii injur:

    1. Din cauza ca, asa cum bine observati, nu am buletin si pentru statul roman inseamna ca nu exist.

    2. Fiindca a fost mai usor sa devin cetatean american decat sa imi schimb pasaportul romanesc. Ambasada tarii mele raspundea (poate inca o face, dar nu am mai incercat de ani de zile) la telefon 4 ORE /SAPTAMANA! O bataie de joc! Iar atunci cand raspundeau o faceau cu vocea aia plictisita si suparata ca ii deranjezi. Ca sa imi reinnoiesc pasaportul romanesc ar fi trebuit sa zbor cu avionul jumatate de continent ca sa merg la o programare la Washington unde ar fi trebuit sa legalizez si sa traduc o caruta de acte pe multi bani (cam $200 pe act) si sa ma caciulesc in fata unui functionar. Apoi ar fi trebuit sa astept 6 luni de zile ca sa imi aduca probabil prin porumbel pasaportul si sa ma duc iarasi la Washington sa il ridic personal. Cand a vrut Iohannis sa faca consulat la Miami (unde mi-ar fi si mie aproape si unde traiesc mii de romani) propaganda media a spus ca vrea sa il faca fiindca acolo isi face vacantele.
    Pentru a deveni cetatean american am platit $700+ dolari, m-am inscris la interviu fiindca indeplineam criteriilr de sedere, in 3 luni eram gata si cu interviul si cu pasaportul care a venit prin posta. Asa ca acum cand merg in Romania la aeroport mi se vorbeste in engleza. Sfasietor.

    3. Fiindca PSD si Ponta au pus pe butuci Tarom si mai apoi au refuzat sa creeze curse transatlantice fiindca stiu ca noi nu ii votam asa ca suntem cantitate neglijabila. Ii injur ori de cate ori schimb avionul.

    4. Fiindca au facut din studiile romanesti (pe care eu le-am facut pe bune) o bataie de joc. Mi-a fost efectiv teama cand am inceput sa studiez aici ca din cauza plagiatelor lor o sa am probleme cu echivalarea studiilor. Iar acum stiu ca nu m-as intoarce in invatamatul romanesc cu un doctorat facut aici fiindca nu vreau ca studiile mele sa aiba aceeasi valoare cu cele ale lui Ponta, Negoita, Genunche, Oprea.

    5. Fiindca au grija sa ne elimine pe cei din diaspora de la vot facand (asa cum se vede mai sus) aproape imposibila schimbarea actelor, aducand in schimb mortii sa voteze. O asemenea tactica arata marsavia funciara a PSD (si da, aici vorbesc de toti PSDistii – sunt toti vinovati pentru ca gireaza prin prezenta lor in mlastina acestui partid aceste practici. Nu e niciunul mai putin vinovat!).

    6. Pentru ca mi-au indobitocit parintii. Pentru ca i-au facut sa ii voteze pentru un spor la pensie. Pentru ca i-au transformat in cersetori ce plang cand isi vad nepotii locuind departe.

    7. Pentru ca e sfideaza constant si ne spun mereu ca suntem cetateni de mana a doua fara drept de opinie.

    De asta zic si eu M**e PSD! NU SUNTETI ETERNI!

    • Ai dreptate. Te inteleg.
      Nu merita sa-ti faci atata sange rau. Mai bine uita.
      Sau…. cauta si spune-ne un nume din partidele de opozitie.
      Un singur nume al unuia care nu pare hot, care pare mai destept decat Viorica si…. care ar avea ceva sanse la votul nostru. Greu de gasit, nu?

      • Pe bune, nu vezi nici un politician mai destept ca Veorica?!?

        Vad ca televiziunile PSD au cel mai bun detergent de scos circumvolutiunile.., Hai vizionare placuta!

    • @ amanda13 (04/08/2018 la 14:57)

      In multe privinte aveti dreptate.
      Departe de mine da a o apara pe Alina care are o atitudine partizana si nu este singura din elita intelectuala romaneasca fie de o parte fie de cealalta (staga – dreapta?)

      Totusi, dupa parerea mea ati facut cateva afirmatii care le consider a fi nuantate, termen la moda in patria comuna.

      1. Nici eu nu am buletin: mi-a fost retinut la directia de pasapoarte cand am plecat in 1995 si totusi exist ca roman fie si numai prin pasaport romanesc.

      2. Este arhicunoscuta atitudinea functionarilor din ambasade/consulate: aroganta si rigiditatea de a nu se adopta la mediul tarii civilzate (evident mai ridicat) in care lucreaza; de fapt ei sunt fuctionari romani cu mentehnele/mentalitatile specifice lucrand intr-un birou aflat in alta tara.

      3. Tarom (ca toate intreprinderile de stat din era comunista) a fost pus pe butuci de toata lumea politica asociata cu profitorii de dupa 1989. Precum stiti din experienta dvs. zilnica din cea mai competitiva piata libera – USA – rezista doar cei care sunt mai eficienti. Va amintiti poate ca a disparut si Pan Am (la un moment data cea mai faimoasa companie de transport aerian). Tarom este o companie de stat care evident se bazeaza pe subventii si este total ineficienta chiar si in competitia europeana.

      Air Canada – cu un CEO de origine romana – a deschis zboruri directe (charter)din Toronto si Montreal.

      Va sugerez sa faceti lobby (care-i legal in USA) si poate gasiti o rezolvare la doleanta dvs.

      4. Studiile mele (la cele numite “superioare” cred ca v-ati referit) mi-au fost echivalate si pe baza unor examene am devenit membru al asociatiei profesionale din specialitatea mea. Intr-adevar echivalarea studiilor in Romania este o mare problema inca nerezolvata (vezi cazul unui ministru al Invatamantului) poate si datorita faptului (destul de prosaic nu-i asa) ca se acorda un 15% din salariu – pentru doctorat -indiferent de pozitie (exemplu: doctorat in stiinte militare/de informatii in functia de director de companie civila sau functionar intr-o misiune diplomatica).

      5. Pentru orice cetatean american sunt niste conditii printre care si rezidenta.

      Poate inforamrea dvs. cred ca este util sa accesati linkul pe care l-am postat mai sus(@dang 05/08/2018 la 0:00).

      Puteti face o comparatie intre cele din USA si Romania in aceleasi conditii: dubla cetatenie si rezidenta.

      6. Diferentele de gandire dintre generatii exista si ele ar trebui sa conduca la progres. Dvs. daca ati fi in pozitia parintilor dvs. (valoare pensiei cat si speranta lor de viata) probabil ati avea alta abordare. Poate i-ati convinge mult mai bine prin fapte: aduceti-i si tineti-i in USA cat mai mult timp posibil daca nu vor/pot sa emigreze.

      7. Traind in USA (si cu dubla cetatenie), puteti sa va exprimati opinia liber si necenzurata atat despre viata(politica, sociala culturala etc.) din USA cat si cea din Romania care-i considerata chiar si de USA (partenerul strategic) ca o tara democrata.

      Opiniile noastre pot fi diferite ca asa-i in democratie: dezbateri, opinii diferite si necenzurarea lor si ca prim pas publicarea lor.

  9. Cunoști două limbi, ai patru ochi.
    Ce simplu și direct se poate spune ce e de spus:

    …… „… Să rămână ca exemplu despre ce poate face un partid-stat. …… ei îmi spun că bine-am făcut c-am plecat că uite, iar a trebuit să facă rost de bani de șpagă,… că universitățile de tradiție sunt puse pe picior de egalitate cu fabricile de diplome, că plagiatorii sunt la fel de licențiați sau de doctori ca studenții corecți, … „ …..

    Se intorc tinerii care au făcut meserie în vest în locurile natale? Se intorc tinerii care vor să-și facă o firmă proprie în ţară?
    Nu cred ca vor alege locul descris de autor pentru viitorul familiei lor, nu se vor întoarce în ţara hoţilor.
    Ce e de făcut?
    Pină la bicentenar resemnare?
    România are de ales 2019 /2020 … ….

  10. Pe placute mai scrie, e drept, mai greu de descifrat, ca nu stim sa luptam impotriva actualei coalitii de la guvernare.
    Si, ceea ce e si mai greu de descifrat, folosim aceleasi metode: minciuna, dezinformarea si apararea gresitilor nostri pina dincolo de ridicol, adica nesocotirea Constitutiei.
    De citeva zile (aproape) toata floarea cea vestita a condeierilor nostri se mobilizeaza sa preasfinteasca acea placuta.
    Se zice ca implozia comunismului a venit din faptul ca folosea aproape toata energia la clacson.

    • Scrie si asta (ca nu stim sa luptam… dar tara te vrea prost si chiar face ceva pentr asta). Dar in mod orwelian indica disperarea … lipsa de posibibilitatii de lupta („dreapta”) cu sistemul. Si optiunile sunt din zi in zi mai subtiri. Este primul meu comentariu pe acest site, dar va intreb: mergeti la vot! Functioneaza? Nu va puneti placute? Functioneaza? Fiti civilizati cand necivilizatii va calca in picioare la fiecare 2 secunde? Functioneaza? Da! Daca nu traiesti in Romania! Daca traiesti aici … vei fi otravit de spasmele uneia sau celeilalte parti si …
      Cei cu 2 neuroni functionali mergem la vot: sa nu iasa aia. Dar aia pentru care giram sunt la fel (ca sa nu zic ca sunt tot aia). Asa ca: cum vreti dumneavoastra „sa luptam”? Cu cine? Cu mama? Cu tata? Ca ei ii cred! Votam, votam imaculati si tot hoti ies. Nu injuram … dar facem AVC ca ne abtinem. Sa plecam? Si cine mai voteaza? Eu zic ca cei plecati trebuie sa aiba drept de vot, dar pe multi deja nu ii mai intereseaza. Cea mai mare parte a hotarat deja cum si ce vrea. Mare parte si-au luat copiii sau si-au facut altii. Dar fara ei… am fi doar cativa care am spune ca se poate si altfel. Ei deja au vazut cum e sa fie mai bine si ar fi bine pentru tara sa se intoarca. Dar nu o vor face! Din pacate!
      Dumneavoastra domnule victor L, cum luptati? Eu recunosc ca am incetat sa lupt. Fac doar ceea ce e normal posibil (mai si votez adica). Incompetenta, analfabetism, nepotism si populism. Asta este tara care place la mai bine de jumatate de Romanie. Si noi ce sa facem?

      P.S. Condeiele nu au facut nimic altceva decat sa iasa in evidenta asa cum au crezut de cuviinta (ca doar din asta traiesc). Sau poate ma insel si au facut-o din patriotism! Dar eu .. cu cine votez?

  11. Este bizar, dar mai ales simbolic, ca in românia, pe linga alte sporuri, exista ,,sporul de munca la calculator” pentru functionarii publici!
    Usor de interpretat: cei care lucreaza cu calculatorul isi risca sanatatea. Calculatorul dauneaza sanatatii. Digitalizarea administratiei e ceva cu multe calculatoare, deci e devastatoare pentru sanatatea natiunii si trebuie aminata cu orice pret: nu facem noi ce ne spune UE.

  12. Compatriotii care se tem ca sistemul administrativ din Suedia este ,,periculos” pentru ca din cauza liberalismului, simplitatii si respectului pentru cetatean favorizeaza fraudele, am inca doua snoave adevarate:

    – daca cineva a bienvoit sa-si dea obstescul sfirsit fara sa-si anunte cunostintele, el nu va scapa in Suedia. Exista un registru pe net al mormintelor cu harta cu tot incit sa poata fi gasit.
    – de doua ori s-a intimplat ca doi cetateni trecuti de o virsta si-au dat obstescul sfrirsit acasa la ei in apartament fara sa anunte pe nimeni, nici macar autoriatille. Aici lucurile au decurs invers. A trecut un an si mai bine pina cind intimplator a intrat instalatorul sau altcineva si i-a gasit morti, bine conservati si linistiti la locurile lor. In tot acest timp si-au platit ireprosabil chiria, taxa TV, energia electrica si celelalte utilitati. Morala: in Suedia nu ti se pierde urma nici mort dar esti lasat in pace si viu si mort.

    • @George Petrineanu – să o întrebăm și pe Marianne Ny, șefa Procuratorii suedeze, cum a fost ”lăsat în pace” Julian Assange?

      Când ajunge un grup de lucru de la Națiunile Unite să avertizeze despre detenția arbitrară în cazul lui Assange, e de înțeles că niște propagandiști pe forumuri înalță și ei osanale unui stat neomarxist care ”te lasă în pace”.

      • @Harald,
        Incalc un principiu de a nu raspunde la comentarii troll, whataboutiste sau intrebari retorice.
        Mie putin in pasa ce face Suedia cu mascariciul neomarxist Assange, atita vreme cit ne face viata buna nou, cetatenilor ei, care ne vedem de treaba si ne platim impozitele. Daca asta se cheama neomarxism, minunat, mai vreau!
        Este pacat ca atit v-a ramas din toata discutia si din avantajele potentiale enorme pe care invataturile Suediei le-ar avea pentru români, mai putin cei plasati confortabil in suficienta. Cred ca nu gresesc daca spun ca exact aceste mentalitati retrograde frineaza progresul româniei. Va asumati o raspundere in numele altora, raspundere pe care nu aveti capacitatea sa o intelegeti.

        • @George Petrineanu – foarte bine, rămâneți dvs.în Suedia, dar ea nu e un model de urmat pentru România.

          Învățăturile pe care le-ar putea avea Suedia pentru români sunt în direcția greșită și ar fi cel mai bun moment să ne amintim că și Ion Iliescu vorbea în 1990 cu mare entuziasm despre ”modelul suedez”. Dacă niște state s-au dus în direcția greșită în ultimii 30 de ani, ăsta nu e un motiv să repete și România aceiași pași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Bogdan
Cristian Bogdanhttps://www.kth.se/profile/cristi
Cristian Bogdan este Associate Professor si docent in Interactiunea Om-Calculator (HCI) la Institutul Regal Tehnic (KTH) din Stockholm, Suedia. A absolvit facultateaa de Calculatoare si Automatica din Timisoara, doctoratul la KTH si a fost post-doc la Universitatea Tehnica din Viena (TU Wien). Este membru in consiliul director al Asociatiei Pro Infrastructura.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro