joi, martie 28, 2024

Ce vrea, de fapt, Victor Ponta?

Pe Victor Ponta l-a apucat brusc grija față de unitățile economice de stat. Intr-o conferință de presă ținută azi, duminică, Victor Ponta deplânge (aici) actiunea  „tot mai accentuată a Guvernului Ungureanu de înstrăinare din patrimoniul naţional a resurselor naturale şi energetice”.

Victor Ponta a  precizat că este vorba despre „vânzarea unui pachet de acţiuni la Transelectrica cu 37 de milioane de euro, în condiţiile în care 50 de milioane de euro sunt investiţi doar pentru modernizarea unei singure staţii de transformare (…); vânzarea rezervei naţionale de cupru, una din cele mai mari din Europa, pentru o sumă simbolică – s-a pornit de la 60, s-a ajuns la 200 de milioane; și noi concesiuni privind exploatarea gazelor de şist”.

„Urmează în mod sigur, pentru că probabil că acesta este mandatul Guvernului Ungureanu, vânzarea Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz, Tarom, SNCFR, ce ne-a mai rămas de vândut”, a spus Ponta.

El a explicat că, în aceste condiţii, USL constată tot mai mult că „mandatul Guvernului Ungureanu este un mandat care nu are legătură nici cu interesele României, şi, se pare, nici cu interesele de partid ale PDL, UNPR, UDMR, ci are legătură cu interese externe României, şi care trebuie să se finalizeze în noiembrie, prin transferul a ceea ce a mai rămas din resursele naturale ale României în mâini necunoscute pentru publicul larg”.

Dincolo de o discuție articulată, necesară și utilă, asupra ce înseamnă rezerve strategice ale României, cum și în ce fel trebuie ele gestionate și exploatate, intervenția lui Victor Ponta are și alte conotații.

Discuția ar trebui să ajungă la o definiție a rezervelor strategice, la modul în care să fie ele exploatate, având in vedere lipsa de tehnologie modernă românească destinată acestor exploatări. De responsabilitatea fata de generatiile viitoare.  Să raspundă și la întrebarea dacă terenul agricol este o rezervă națională și în ce măsură cumpărarea lui de către investitori străini este oportună.

Experiența cu înstrăinarea rezervelor de gaze și petrol, către OMV, a fost benefică sau nu, dat fiind ca românii cumpără benzina la prețuri mondiale sau apropiate, deși România are rezervele sale de petrol, a  carui extracție costa doar 16$/baril, în timp ce prețul mondial sare, uneori, de 100$/baril, iar Petrom-OMV  a obținut anult trecut profituri de 750 milioane euro. Este adevarat ca Petrom contribuie mult la bugetul de stat, dar  incasarea accizelor la benzina nu este meritul Petrom.

Dar să revenim la Victor Ponta.

Prima amenințare pentru Victor Ponta vine de la posibila ascensiune a lui Mihai Răzvan Ungureanu, exact pentru postul pe care îl vizează cu disperare: acela de prim ministru. După ce a trântit ușa PDL-ului care îi cerea bani pentru pomeni electorale,  cota de încredere în MRU a crescut și mai mult, exact pentru motivele care l-au doborât pe Emil Boc. A demonstrat că nu este prizonierul  baronilor locali ai PDL. Si atunci, Victor Ponta a trecut la demonizarea lui MRU pe o tema cu mare cârlig la electoratul PSD: ne vinde țara. Sau ce a mai rămas din ea.

Legând acuzația cu fostul post al lui MRU, de șef al SIE, Victor Ponta insinuează, nici mai mult nici mai puțin faptul că MRU s-a vândut unor agenții străine, în slujba cărora lucrează și că, din această poziție, încearcă să vândă ce a mai rămas din economia de stat industriasilor straini. Lucru destul de grav, față de care MRU ar trebui să aibă o replică.

De fapt, guvernul vinde pachete minoritare din întreprinderi economice de stat, oricum falimentare. Ceeace Victor Ponta nu spune. Dar asta înseamnă prezența în Consiliile lor  de Administrație a unor persoane străine clientelei politice a PSD, ochi și urechi care ar fi martore la mulgerea acestor unități în folosul PSD și al clientelei sale. Că doar datoriile PSD către creditori depășesc multe milioane de euro, iar după opt  ani de post li s-au lipit burțile de șira spinării. Ehe, de aici supărare mare. Cum să mai facă Iulian Iancu politica spolierii acestor companii, cu investitori străini privindu-l în ceafă!

În al treilea rând, Victor Ponta încearcă să trezească sentimentele naționaliste prin lozinca „noi nu vom vinde țara”!. O furăm noi, dar vă dăm și vouă să ciuguliți ceva resturi de la masa bogaților. Vechea stratagemă care a funcționat foarte bine 20 de ani. Acum, pe ultima sută, când au rămas de devalizat doar hoiturile economiei comuniste.

In concluzie, prin ultima intervenție, Victor Ponta încearcă să împuște trei iepuri.

  • Îl demonizează pe MRU ca vânzător de țară, acum, când a realizat că acesta a devenit un rival periculos.
  • Încearcă să mențină vacile de muls ale fostei economii de stat sub controlul viitorului regim de stânga.
  • Reîncălzește naționalismul anilor 90, cu celebra formula „noi nu ne vindem țara”! Ca s-o mulgem noi!

Victor Ponta realizează încă un obiectiv. Demonstrează populației că el este, de facto, dirijorul orchestrei USL, iar Crin Antonescu reprezintă doar „guristul”, cel cu parole, parole, parole, interpet al partiturii impuse de șeful PSD.

Problema este că în spirala de disoluție în care a intrat PDL, întrebarea „eu cu cine votez” devine tot mai dramatică și, aparent, greu de soluționat.

Vom vedea, la alegerile locale, ce răspuns găsesc românii la aceasta dilema. Sau nu găsesc și atunci absenteismul va fi copleșitor, până la nivelul la care ne vom întreba cine mai reprezintă pe cine.

Distribuie acest articol

45 COMENTARII

  1. Victor Ponta are argumentele lui; isi aminteste foarte bine de cunoscutele sloganuri „nu ne vindem tata !” El si cu ortacii lui sunt cam nelinistiti si isi spun; Pai daca PM vinde activele gaurilor negre, noi ce mai praduim ? ….de unde mai sugem ?

    • Ponta are dreptate. Si dovezile evidente. Ce a facut MRU in ultima saptamina este incredibil, toate afacerile facute pe ascuns. Oricum PDL , chiar ajutat de MRU, este in cadere libera, urmeaza calea PNTCD-ului. Salvarea tarii vine de la Ponta, Antonescu si USL!

      • „…Ce a facut MRU in ultima saptamina este incredibil, toate afacerile facute pe ascuns. Oricum PDL ….” poate asta vine de la faptul ca cei care ar trebui sa supravegeze activitatea guvernului (in speta opozitia!) sunt mai preocupati de ce anume face Udrea, Anastase, Macovei… . Am observat o mare pasiune in USL pentru femeile astea… sa fie „efectul Banicioiu”?
        „…chiar ajutat de MRU, este in cadere libera, urmeaza calea PNTCD-ului…”
        Aici grestiti… PNCD-ul s-a prabusit tocmai pentru a existat alternativa. USL-ul e un mixaj de PSD-50% PNL-25% si PC-25% = deci 75% DE STANGA! PDL-ul se constituie in alternativa la USL, fiind singurul partid mare ramas pe dreapta. Din pacate la vot nu vei avea optiunea de a pune votul pe PNL 25% ci pe o alianta eminamente de stanga, ceea ce personal nu imi surade… O fii rau Basescu, dar PSD-ul tot nu-l votez, fie el si rebrenduit!
        „Salvarea tarii vine de la Ponta, Antonescu si USL!” Haideti d-l meu… puteti mai mult! Suntem totusi in 2012! Lozinca asta e asa de…. „el-comandante”! Probabil o sa ne „binecuvantati” si cu un tablou de atarnat pe perete…

    • Victor Ponta isi doreste mai multi bani la bugetul de stat, lucru care poate fi realizat prin impozite si taxe.Acesti bani vor fi folositi pentru sustinerea pensiilor si salariilor bugetarilor cat si pentru proiecte destinate relansarii economice.

  2. nici pe departe nu e vorba de disolutia pdl ,din contra cred ca pdl va bate usl si de data aceasta.dle profesor nu subestimati pe strategul valeriu stoica care este inca la pdl:)

  3. Domnule Vlaston,
    Ce va spune sondjul de mai jos luat de pe Ziare.com?!
    Mie imi spune ca romanii nu mai inghit mizeriile anilor 90, iar electoratul lui Victor Ponta este din ce in ce mai firav. La alegerile din toamna vom avea parte de mari surprize, placute din puncul meu de vedere si neplcute din punctul de vedere a lui V.Ponta.
    Care dintre guvernele postdecembriste consideri ca a fost cel mai competent?

    Nr voturi: 9467
    Sondaje despre: guvern competent, guvern postdecembrist competent

    Va multumim pentru vot!

    Emil Boc27.63%

    Calin Popescu Tariceanu21.44%

    Adrian Nastase19.22%

    Niciunul13.92%

    Mugur Isarescu9.01%

    Theodor Stolojan3.30%

    Petre Roman1.71%

    Nicolae Vacaroiu1.68%

    Victor Ciorbea1.46%

    Radu Vasile0.63%

    • Sondajul cu pricina nu-i spune cu siguranta mai nimic nici d-lui Vlaston, nici altcuiva care e cat de cat familiarizat cu statistica.
      Daca va uitati cu putina atentie, constatati ca opiniile pro-incompetenta, daca pot spune asa ceva, sunt proportionale cu vechimea guvernului; cu cat mai vechi, cu atat mai incompetent. Primele cateva (cele din anii 90) sunt prin marja de eroare, nici n-are rost sa le pui la socoteala. Cele din anii 2000 (Isarescu-Nastase-Tariceanu-Boc) respecta perfect regula de mai sus. Va garantez ca, acxelasi sondaj facut peste 9 luni va da clasamentul MRU-Boc-Tariceanau-Nastase-Isarescu.
      Sondajul nu spune absolut nimic si fiecare se poate juca cu el cum vrea. De exemplu, liberalii vor spune ca guv Tariceanu a fost de sapte ori mai competent decat al lui Stolojan, Nastase egal doi Isaresti si sase Stolojani samd.
      Vrajeala gazetareasca. Mai lipseste sa faca un sondaj printre elevii de liceu cu privire la competenta domnitorilor fanarioti.

  4. Cum bine spunea Andi Moisescu intr-o emisiune, am ajuns sa ne vindem tara „pe datorie”, dupa modelul unor circiumari rurali, care vind trecind suma datorata de client „la caiet”. O ironie amara la adresa celor care desi vor plati (?) 200 mil, nu au bani lichizi pt investitia imediata in minele de cupru.
    Victor Ponta nu ma convinge, fiind el insusi exponentul multor interese economice (de partid).

    Eu unul as fi de acord ca politicienii astia sa ia TOT ce vor din tara asta, cu o conditie: sa dispara cu clasa lor politica cu tot, sa nu-i mai vad – o lustratie pt toti cei implicati in politica postdecembrista.. Dupa 22 de ani, nu suntem intr-un punct de inflexiune. Ne afundam, datoriile tarii cresc, viitorul este amanetat.

    Cit despre MRU, ar fi de buna educatie sa ne explice (justifice) cum se vor cheltui banii obtinuti din vinzari. Sau astea vor fi informatii (clasificate)?

  5. „Prima amenințare pentru Victor Ponta vine de la posibila ascensiune a lui Mihai Răzvan Ungureanu, exact pentru postul pe care îl vizează cu disperare: acela de prim ministru. După ce a trântit ușa PDL-ului care îi cerea bani pentru pomeni electorale, cota de încredere în MRU a crescut și mai mult, exact pentru motivele care l-au doborât pe Emil Boc. A demonstrat că nu este prizonierul baronilor locali ai PDL.”

    MRU a rezistat si va rezista pana marti, la viitoarea sedinta de Guvern, ca deja este pregatita HG care va aloca sumele necesare primarilor PDListi aflati in foametea premergatoare alegerilor !!
    Cat credeati dvs ca va rezista MRU cererilor acestora ?!
    Sau poate ca MRU va rezista sa nu le dea, dar nu stiu daca va mai rezista pe postul de Prim Ministru.
    Nu-i de joaca cu disperarea celor din PDL, mai ales ca MRU le-a fost bagat pe gat de Traian Basescu, nu este si nu a fost optiunea PDL.
    Disperarea PDListilor ca vor pierde alegerile e mai tare ca MRU.
    Vedem marti dupa sedinta de Guvern !

  6. „Am vândut Cupru Min. Şi cu asta ce-am făcut?
    Autor: George Vulcănescu

    Într-o grabă demnă de o cauză mai bună, Ministerul Economiei vinde compania de cupru deţinătoare a 60% din rezervele cunoscute de cupru. Reprezentanţii statului stau acum cu inima cât un purice şi aşteaptă să vadă dacă va fi happy end sau horror. Vin sau nu cu banii câştigătorii licitaţiei? Între timp, ministrul de resort şi şeful oficiului de privatizare din cadrul aceluiaşi minister se contrazic, fiecare având în faţă altă hotărâre de guvern pe marginea aceleiaşi reglementări. Mai ţineţi minte un banc vechi? „Întrebare: Ce înseamnă USA? Răspuns: Uniunea Sovietică Ailaltă. Aşa şi cu privatizarea Cupru Min. Se putea face altfel? Da, dar nu la noi. ”

    Citiţi mai mult: Am vândut Cupru Min. Şi cu asta ce-am făcut? – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/am-vandut-cupru-min-si-cu-asta-ce-am-facut-974491.html#ixzz1qnuLreQE
    EVZ.ro

  7. @Vlaston:
    „Prima amenințare pentru Victor Ponta vine de la posibila ascensiune a lui Mihai Răzvan Ungureanu, exact pentru postul pe care îl vizează cu disperare: acela de prim ministru.”

    Vorbe… Premierul (candidatul) este numit nu ales. Iar numirea candidatului se face in functie de rezultatele la urne, conform Constitutiei (ca doar ne laudam ca avem o democratie si organizam alegeri). Astfel, daca PDL (si la fel de „distinsa” lui companie, UNPR) va obtine un numar adecvat de mandate in Parlament, atunci PDL poate sa-l propuna cu maxima satisfactie (discutabil) pe nemaipomenitul Ungureanu (aceasta speranta in „victtoria finala” a oricarui „basist” saracut cu duhul). Daca, insa, USL se pozitioneaza suficient de bine, atunci poate sa faca o… ascensiune pana la cer acest Ungureanu, pentru ca USL nu il va sustine niciodata.

    @Vlaston:
    „După ce a trântit ușa PDL-ului care îi cerea bani pentru pomeni electorale, cota de încredere în MRU a crescut și mai mult””

    De unde stiti? Ati masurat cresterea „cotei electorale” a lui Ungureanu la ultima sedinta a Noii Republici cea ne-nascuta inca (si care, probabil, asa va si ramane)??

  8. Ponta n-a furat inca nimic si nici macar n-a fost actorul principal in vreo vanzare de pachete de actiuni la companii de stat. Se vede ca sunteti patat de portocaliu si basist. Pai ce importanta are faptul ca USL S-AR PUTEA sa fure DACA va guverna (avem deja 2 necunoscute) cand PD-L, UNPR si UDMR vand (ACUM) pachete minoritare de actiuni ale companiilor de stat in conditii dubioase? Explicatia „USL va fura” ii disculpa de cei din coalitia de guvernare? Sau pe MRU? Ponta are voie sa apere interesele cetatenilor romani si sa le castige increderea si oricine are voie sa faca asta, iar daca acesta sau altul va insela poporul roman va plati acelasi pret pe care l-a platit si PNTCD in 2000 si pe care-l va plati si PD-L acum. Logica si ratiunea sunt singurele partide al caror afiliat ar trebui sa fiti, domnu’ Vlaston. N-am inteles si n-am sa inteleg ratiunea „Lasa-i pe astia ca oricum ailalti vor fura si ei!”. Cata democratie inspira aceasta logica ilogica!!! Mi-e rusine de rusinea dumneavoastra!

    • exact! rusinica nea vlastoane… ce rost mai are votul de anul asta, daca oricum aia care vin la putere or sa fure la fel ca astia de acum!? nu mai bine stingem lumina si plecam in pa, oriunde ‘om vedea cu ochii?

      • Nu iau in seama asemenea articole. Vorbesc foarte serios. Sunt satul de atacurile preelectorale ale domnului Basescu si ii cunosc prea bine jocurile politice. E ca o carte pe care o citesc intr-una de 8 ani de zile. Am inteles si nu condamn ca unii s-au saturat de nemernicii din PSD in 2004 si le-a ajuns cutitu’ la os, dar asta nu inseamna ca astia (PD-L, UNPR si UDMR) trebuiesc iertati pentru ce fac doar pentru ca aia sunt nenorociti. Nu inteleg de ce aceasta resemnare. Brusc nu mai vrea nimeni democratie, nu mai vrea nimeni alti guvernanti decat Basescu, Boc si Udrea. Doar pentru ca in opozitie e PSD. Sunteti bolnavi de comunism! In opinia mea, un partid politic n-ar trebui sa stea mai mult de 4 ani la guvernare. Trebuie permanent schimbat, permanent sanctionati guvernantii pana vor invata sa-si respecte promisiunile din campanie, pana vor deveni, treptat, asa cum vrem noi sa fie. Nu vreau sa castige opozitia alegerile pentru ca mi-e mie foarte drag Ponta sau Antonescu (pff), ci pentru ca Basescu si ai lui trebuiesc sanctionati pentru haosul si furtul pe care l-au facut si pentru indatorarea tarii asteia-am depasit limita de sustenabilitate a datoriei publice ca procent din PIB (Cititi Cristian Socol, tot aici- la sectiunea Economie-Macro). Nu se mai poate continua asa! Vreau sa vina opozitia la putere! Sunt sigur ca vor gresi si ei si-i vom sanctiona si pe ei si tot asa. N-o sa vina niciodata Jesus Christ sa guverneze Romania-TOTI VOR FURA, ideea e sa fure din ce in ce mai putin->nu din ce in ce mai mult ca astia.

  9. ponta vrea un singur lucru: scaunul de premier. privind asa, pare destul de hotarat, stie exact ce vrea. luat la intrebari nu prea stie de ce vrea el sa fie premier. sau daca are cateva obiective clare nu ni le poate spune. din ce spune, 90% retracteaza. ba mareste salariile, ba le scade. ba zice ca nu-i frumos sa tipi la partenerii europeni, ba se stropseste la merkozy ca ar fi sclavii bancilor, ba goneste fmi din tara, ba iese cu ideile lor de la singura sedinta comuna.
    cum e cam prostanac nu pot sa bag mana in foc ca e diliu.

  10. „De fapt, guvernul vinde pachete minoritare din întreprinderi economice de stat, oricum falimentare. Ceeace Victor Ponta nu spune.”

    D-le Vlaston, probabil ca Ponta nu spune asa ceva pentru ca, in ciuda faptului ca este demnul reprezentant al unei clase politice naravite in rele, i-o fi totusi jena sa spuna minciunile sfruntate pe care vad ca un lider al Noii Republici – acel viitor partid „altfel”, onest si cinstit, care o sa reformeze tot etc. – nu se jeneaza defel sa le SCRIE, si aici, si pe site-ul partidului. Acolo stiu ca sunt persona non grata, sper ca macar aici sa am voie sa comentez.

    Va rog sa ma scutiti de eterna vrajeala „asta-i opinia mea, nu sunt obligat sa fiu de acord cu dvs.” etc. A spune ca o companie este falimentara, ca este un „hoit al economiei comuniste” cand ea in realitate a fost (foarte) profitabila in absolut toti anii existentei sale (cazul Transelectrica), sau in patru din ultimii cinci (cazul Cupru Min, care chiar a inregistrat in 2010, si o va face probabil si-n 2011, o marja neta de profit care ar face invidioase multe mari companii private), sau ca pachetul de 100% din Cupru Min este „pachet minoritar”… a spune asa ceva nu este in niciun caz o opinie.
    Este una din doua:
    – o minciuna sfruntata, asa cum am spus deja, si ar trebui sa va fie rusine pentru parul dvs. alb, daca de cititori si de colegii de partid nu va pasa;
    – o dovada certa de absoluta incompetenta in cele mai elementare chestiuni economice, in care caz – daca tot n-aveti decenta sa va abtineti din proprie initiativa – ar trebui sa vi se interzica sa mai „contribuiti” pe-aici pe astfel de teme.
    Ce scrieti pe site-ul partidului e problema acestuia si a celor care sunt dispusi sa stea in acest fel cu minciuna la masa.

    Aveti in randurile Noii Republici, d-le Vlaston, cativa oameni cu indiscutabile competente in domeniul economic si de a caror onestitate n-am motive sa ma indoiesc; ma gandesc la d-nii Biris, Vasilache, Bogdan Popa si vor mai fi fiind multi altii. Gandindu-ma si la invitatia pe care mi-o facea dl. Biris nu demult – sa am incredere [in Noua Republica] – sunt foarte curios ce vor avea de spus domniile lor dupa lecturarea ultimei dvs. productiuni.
    Va fi placerea mea sa le aduc in atentie articolul dvs., asa cum este el acum (asta in caz ca, asa cum stiu ca obisnuieste si seful dvs. cand e prins cu minciunica, va apucati sa-l modificati intre timp pe ici, pe colo, prin punctele esentiale).

    Asa incat un titlu mult mai potrivit pentru acest articol ar fi „Ce vrea, de fapt, Stefan Vlaston?”
    La prima vedere s-ar zice ca vrea sa faca Noua Republica de ras…

  11. a un moment dat, din cauze care inca ne scapa, Baietii au avut de ales intre „furam alegerile” (SRI) sau „furam banii” (SIE). Fanariotul Sef a decis ca politicienii vor plati. Alegerea devine acum clara, chiar daca a uitat sa zica ca unii politicieni vor si incasa.
    Restul sunt povesti.
    Ponta doar capitalizeaza – normal. Nenorocirea noastra e ca chiar are dreptate

  12. „De fapt, guvernul vinde pachete minoritare din întreprinderi economice de stat, oricum falimentare.”

    Gresit – Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica sunt cele mai profitabile companii romanesti de stat si asta in ciuda ciordelilor la care sunt supuse de ani de zile.

  13. Domnule Vlaston, oricat de inflacarat sunteti pentru echipa portocalie si seful statului, este deja notoriu si dovedit ca MRU este si mason si evreu.

    Ori cum in contextul actual se pare ca Romania a fost pusa pe lista de subjugare totala, masonii pun la punct lovitura dupa lovitura prin instrainarea bunurilor care ne fac asa zis proprietari (vb ca natiune) in scopul transformarii noastre in indatorati.

    MRU este un caz mai rar de faptul ca masoneria s-a decis sa puna oameni de-ai ei direct in fata expusi public…de obicei masoneria lucreaza prin interpusi pe care ii controleaza din spate. Acum miza e mare, Ponta evident ca stie si el ce si cum, numai ca e in tabara gresita, a iesit sa povesteasca despre aceste l;ucruri doar ca sa dea cui trebuie semnale standard.

    La fel cum Isarescu mason recunoscut si el e mentinut si i s-a cladit o imagine de salvator, speranta, om de aur la fel MRU urmeaza acum un drum de constructie, premier, probabil presedinte peste inca 4-5 ani…tot asa…

    • D-le Ernesto,
      Vad ca dl. Vlaston nu va raspunde, dar va instiintez eu ca dl. Vlaston este dedicat trup si suflet nu culorii portocalii ci a culorii viitorului: albastru (cu o Romanie alba ce prinde radacini).

    • uauuu!!!, d-le Ernesto !
      Nu am citit decat dupa ce am postat mai sus intreaga dv. interventie. Abia acum am vazut ca pe langa faptul ca sunteti *vocea patri(h)otului nationale*, sunteti si *expert* in ale masonilor si masoneriei si un rasist periculos.

    • Si daca este evreu care-i problema ? Pun si eu o intrebare , ce-i drept cam retorica : Cunoaste cineva un sovin care sa nu fie cretin congenital ?

  14. Nu inteleg de ce discutati politicianist o problema economica.

    Mie nu imi place de Ponta sau de USL in general, insa la chestia cu cuprul cel putin are dreptate. Aia e o privatizare super-suspecta, facuta cu o firma de brokeraj careia nici macar nu i se cunosc actionarii si care nu are banii pentru plata actiunilor (inca).

    Plus faptul ca privatizarea minelor de cupru nu e o idee foarte buna in general. Va recomand acest articol care este foarte bine scris si pe final explica cum de fapt minereul de cupru va fi exportat fara nici o prelucrare adica se pierde valoare maxim:

    http://www.zf.ro/companii/cea-mai-misterioasa-privatizare-a-primaverii-guvernul-nu-stie-si-spune-ca-nici-nu-i-pasa-cine-este-in-spatele-cumparatorului-cupru-min-9444893

    Legat de firmele din energie nu ma pronunt pt ca nu este domeniul meu.

  15. „De fapt, guvernul vinde pachete minoritare din întreprinderi economice de stat, oricum falimentare. „…domnule Vlaston-habar n-aveti….despre ce companii falimentare vorbim? transelectrica, transgaz, romgaz, hidroelectrica-aici se pregatesc de vanzare pachete minoritare….toate sunt profitabile…nici macar cupru min nu era falimentara….e falimentara doar cultura dvs economica

  16. stiu ca evolutia mondiala a pretului cuprului la burse reflecta cel mai bine ciclurile de dezvoltare economica si directia in care evolueaza economia modiala. ca pretul cuprului e un fel de turnesol. faptul ca in polonia companii de stat achizitioneaza resurse minerale in alte tari, ca o tara precum china isi asigura baze de resurse minerale in africa, ca americanii cheltuie enorm ca sa-si conserve bazele de aprovizionare cu resurse energetice e o stare de fapt si un fenomen curios ca un fost sef de serviciu secret extern, ajuns in postura de „manager” al tarii actioneaza altfel…
    referitor la ponta pot mentiona ca deja si-a ales consilieri pe care ii agreez si ii apreciez. mai ales pe dl daianu care e la egalitate cu tanasescu dupa parerea mea ca si capacitate…
    http://www.gandul.info/politica/ponta-mi-s-au-alaturat-in-echipa-economica-daianu-si-voinea-bogdan-teodorescu-la-comunicare-9461823

  17. NE crezi prosti , ne crezi telespectatori 0TV , nu crezi ca mai citim si noi pe ici pe colo ? ! n-ai auzit de contracte secrete cu cupru si gazele ,, pe sest ” , de infintarea unei sectii in maghiara la TG. Mures . MRU- e securist. PUNCT .

  18. Articolul releva adevarata fata hidoasa a opozitiei prin „micul Titulescu” si consider ca merita a fi multiplicat in media deoarece adevarurile spuse poate determina trezirea electoratului.

  19. Mon professeur, asa spagate logice mai rar! :D
    Adica: al nost’ geimsbond ot bahlui vinde 8 mld pe 200 mil, da mana libera distrugerii litoralului, dar, evident, de vina in viziunea Dvs. e tot „ticaloasa de opozitie”! Chapeau, asa logica mai rar! Astept urmatorul articol in care sa ne demonstrati ca ponta si usl sunt de fapt de vina pentru incalzirea globala, Fukushima, criza economica globala si urmatoarea eclipsa de soare!

  20. A inceput lupta pentru castigarea electoratului. Ce declara Ponta este normal, dpdv al luptei politice.
    Daca nu se gaseau investitori pentru exploatarea de cupru, s-ar fi spus ca avem resurse si Guvernul nu este in stare sa gaseasca investitori :)

    Din pacate, lui Ponta nu are cine sa-i raspunda. Sper ca la nivel social am depasit nivelul „Nu ne vindem tara”. Altfel, in cativa ani, vom ajunge ca grecii care isi vand insulele si porturile

  21. Adevarul este ca ar trebui sa vindem tot ce mai are tara ca sa beneficieze niste smecheri de bogatiile tarii. Ponta, nationalist sau nu – si academicanul Dinu C. Giurescu a sustinut ca nu esti nationalist daca iti aperi tara de la a deveni o colonie – are in mare parte dreptate. MRU ca absolvent al fac de istorie ar trebui sa aiba mai multa minte…..

  22. cum adica ce vrea ponta? mai bine zis ce vrea ungureanu??? nici nu s-a instalat bine in post si vrea deja sa isi umple buzunarele!!! ponta e normal ca vrea sa fie prim-ministru…si ar fi unul al naibii de bun. asta vrea si asta ar trebuii sa aibe..in ce priveste ungureanu, saracul de el,da cu pixul la ce zice base si se bucura la fiecare cent ce ii cade in buzunaras ca un copil mic.

  23. problema nu este ceea ce vrea Ponta, pentru ca se stie: doreste victoria in alegeri. Dar dincolo de ce vrea el, nu poate sa produca rau tarii, pentru ca nu se afla la putere. Problema este ce vrea MRU. Si dupa cate se vede, nu vreea binele meu, dupa cum nu va asigura nici binele domnului Vlaston, care s-a specilaizat in apararea cailor morti. E drept, MRU nu stie INCA faptul ca este la fel de mort ca si Boc, dar va afla in curand.

  24. A venit Isarescu II, nu ramane decat sa felicitam ideea unui prim-ministru ‘tehnocrat’ , defapt un mercenar in uniforma ‘tehnocrata’ . Ar fi si pacat sa nu recunoastem ca are mai mult potential decat Boc, el s-a chinuit ani de zile cu Rosia Montana, iar MRU intr-o luna ne vinde cuprul si gazele de sist.

  25. Domnule Vlaston! Deja Ungureanu a cedat si a dat banii pomanagiilor din PDL asa ca mai lasati-ne cu propaganda portocalie.

  26. Mon professeur, ca un facut, aproape dupa fiecare articol din asta de laudatio pe care il publicati, subiectul laudei face cate o boacana de va da peste cap tot esafodajul de argumente! :D:D
    Azi de pilda s-au intamplat 2 chestii: premierul a aprobat „pomana” electorala catre circumscriptiile puterii si Preda a fost zburat din partid de dragul lui prigoana.
    Astept cu mare interes urmatorul Dvs. articol in care sa infierati rolul avut de opozitie in aceste evenimente! ;)

  27. Victor Ponta, ca de altfel cei din USL vor sa demonstreze ca se poate si altfel in tara asta , se poate si fara sa se fure si sa iti pese de poporul tau, lucru care cei din PDL nu l-au facut, tot ce au facut ei a fost sa fure cat mai mult si sa incerce sa se acopere unii pe altii. Nu se vor lua toate masurile pe care USL le doreste odata, ca ar insemna sa ne sapam singuri groapa. Dar cu oameni capabili, care sunt in USL , se va face ceva sa traim mai bine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro