joi, martie 28, 2024

Comisia de Tăiat Hârtii se întoarce. Haideți cu noi

Adevărata debirocratizare începe de la experiențele noastre ca cetățeni. USR, cu sprijinul România 100, a demarat Comisia de Tăiat Hârtii 2, care continuă efortul de debirocratizare început anul trecut la Guvern.

Anul trecut, când am început să lucrez la Cancelaria prim-ministrului Cioloș, am avut un prim șoc la întâlnirea, ca să nu îi spunem confruntarea, cu sistemul administrativ de stat. Chiar în inima sistemului, mi-am dat seama că principala luptă pe care erai nevoit să o duci ca angajat la Guvern era cu hârtiile.

În administrația publică centrală, odată intrat, ești inundat de hârtii încă din prima zi. Era aceeași senzație pe care o trăisem deja, ca cetățean, în interacțiunea cu statul.

Birocrația cu care ești confruntat în administrația românească acționează pe două planuri – în primul rând, vine din nevoie de așa-zis control și în al doilea rând din nevoia funcționarilor de a se absolvi de responsabilitate. Atâta timp cât ai toate semnăturile, copiile legalizate, dovezile care dovedesc că dovada plății a fost ștampilată în original, tu, ca birocrat, ești absolvit de răspundere.

Acest sistem sufocă în același timp cetățeanul și angajatul din administrație.

Am decis atunci să rupem tradiția guvernelor precedente. Așa ne-a venit ideea unei „celule de criză” la nivelul Cancelariei care să încerce să demareze un mult așteptat proces de debirocratizare a administrației publice.
Presa a numit, inspirat, acest grup de inițiativă “Comisia de Tăiat Hârtii”. Sunt unul dintre inițiatorii acestui proiect. Sau a acestei Comisii, cum a ajuns ea să fie cunoscută.

Birocrația este însă precum o buruiană. Ea trebuie plivită constant, pentru că tinde să reapară, să se înmulțească.

Un scurt exemplu. Anul trecut, unul dintre succesele Comisiei de Tăiat Hârtii de la Guvern a fost comasarea taxelor pentru pașaport într-una singură, care poate fi plătită online.

Online, online, dar birocrații tot mai au nevoie de o ștampilă.

Anul acesta, după ce am lansat apelul pentru voluntari la CTH2, ne-a fost semnalat faptul că cetățenilor care solicită eliberarea unui pașaport în aceeași zi li se solicită un extras de cont cu ștampila băncii. Atenție: deci plătești taxa online, dar trebuie să mergi la bancă să ștampileze hârtia că ai plătit online.

Cum se ajunge aici? E un exemplu tipic de cum se propagă birocrația ca buruienile: nu a decis nimeni printr-o lege sau printr-un ordin, pur și simplu cineva a simțit nevoia să se acopere.

Echipa de voluntari a analizat situația, a studiat legile, a dat telefoane la direcția de pașapoarte și a venit cu o soluție. Asta este o muncă pe care nimeni nu e dispus să o facă, dar fără de care debirocratizarea e o vorbă goală. Voluntarii USR și România 100 vor face această muncă de a săpa în măruntaiele birocrației. Găsiți și alte rezolvări propuse deja unor situații birocratice similare aici: Simplificări propuse de CTH2. Cu ajutorul vostru, în curând vor fi şi mai multe.

Comisia de Tăiat Hârtii trece în opoziție. Nu mai este “la putere” dar vă are pe voi de partea sa

Anul trecut, când am lansat site-ul Comisiei, realizat gratis, rapid și eficient, cu voluntari, și nu cu o firmă care să factureze milioane de euro din bani publici, am primit mii de propuneri de eliminare a unor taxe, documente și acte pe care statul le solicita inutil cetățenilor.

Acel răspuns a fost fenomenal. Am simțit, atunci, la guvern, că societatea românească este vie, are doar nevoie de cineva care să o asculte.

Comisia de Tăiat Hârtii a reușit să elimine hârtii inutile cerute, în mod absurd, de către birocrații din administrația de stat – Simplificări adoptate în 2016.

Procesul de debirocratizare a administrației de stat s-a bucurat, în scurt timp, de susținere în rândul cetăţenilor. Comisia de Tăiat Hârtii a devenit atât de populară încât PSD a decis să includă o structură asemănătoare în mult coloratul său program de guvernare. Acolo a și rămas, în programul de guvernare, și nu a mai fost niciodată transpusă în realitate.

Avem, atât în USR cât și în România 100, experiența Comisiei de Tăiat Hârtii. Avem oameni care au văzut, pe pielea lor, cât de greu se poate negocia cu administrația de stat renunțarea la unele hârtii pe care până și ei le consideră inutile.

Numeroase instituții ale statului încearcă să se acopere de cât mai multe copii, copii legalizate, declarații ale cetățenilor și alte hârtii de teama de a nu fi trași vreodată la răspundere pentru cine ştie ce scăpare. Mulți funcționari consideră că în acest fel își securizează posturile la stat. Le este teamă ca nu cumva un alt funcţionar la fel de birocrat să nu le ceară vreodată o hârtie inutilă şi ei să nu o aibă la dosar.

Aproape întreaga administrație publică românească a ajuns să fie construită pe suspiciune – cetățeanul trebuie în primul rând să dovedească, cu cât mai multe acte și copii, că există cu adevărat. Administrația publică pare că tremură de teamă, zi de zi, oră de oră, ca nu cumva vreun cetățean să nu-și inventeze propria existență și să păcălească statul.

Debirocratizarea este un exercițiu permanent de plivire. Doar legislația nu ajută

Recent, colegul meu liberal Florin Cîțu a anunțat un proiect de lege care obligă instituțiile să nu mai ceară hârtii cu informații pe care o altă instituție le are. Inițiativa este lăudabilă și în spiritul Comisiei de anul trecut. Am analizat și noi anul trecut varianta de a da o OUG cu această propoziție.

Însă nu ar fi rezolvat mare lucru în practică. Pentru că sistemele informatice ale statului nu comunică unele cu altele. De aceea, trebuie întâi să rezolvăm problema digitalizării administrației. Știți că de aici a pornit anul trecut conflictul meu cu Sebastian Ghiță și cu întreaga rețea de sifonare a banilor publici. Comisia de Tăiat Hârtii 2 va avea voluntari USR și România 100 care vor monitoriza sistemele vitale IT ale statului. Vom striga când este de strigat, vom propune soluții când găsim înțelegere.

Abia după ce statul își face ordine în sistemele IT vom putea rezolva dintr-un foc implementarea principiul ”Once Only” – adică statul îți cere o singură date datele și apoi ele se transmit între instituții și noi intrăm și ca cetățeni în epoca digitală. Oricum, voi susține în Parlament inițiativa lui Florin Cîțu, e un început bun de text legislativ.

Anul trecut, după ce am decis să obligăm instituțiile publice să nu mai solicite cazier judiciar cetățenilor, ci să le obțină singure de la Poliție, ne-am confruntat cu o situație la care nu ne așteptam. Am primit zeci, sute de sesizări din partea cetățenilor că li se solicita în continuare acest document. Una dintre explicațiile birocraților din administrație a fost că sunt obligați de procedurile interne să o facă.

Legea ca legea, dar procedura internă e sfântă în administrația publică.

VIDEO Rezultatele Comisiei de Tăiat Hârtii

Sunt încă multe alte cazuri în care birocrație nu respectă legile de debirocratizare adoptate anul trecut. În aceste cazuri, vă rugăm, vă instigăm, să protestați, să mergeți în instanțe. Vă învățăm cum:  Ce faci când instituțiile îți încalcă un drept ?

Cum lucrează Comisia de Tăiat Hârtii 2

În primul rând, am decis să ne “debirocratizăm” noi. Alături de voluntarii care au răspuns apelului lansat de USR și România 100 acum două luni, am gândit și am pus la punct proceduri cât mai simple și eficiente de lucru. Ne-am împărțit reponsabilități, am gândit un proces logic de preluare și analizare a problemelor.

Am pregătit și noul site al Comisiei, pe care îl găsiți aici: www.comisiadetaiathartii.ro

Prin intermediul site-ului, ne puteţi trimite sesizări sau propuneri de acte sau proceduri pe care le consideraţi inutile sau redundante în interacţiunea voastră cu administraţia publică. Voluntarii CTH2 vor analiza propunerea şi vor studia care este temeiul legal al existenţei procedurilor reclamate.

Prin intermediul meu şi al colegilor mei parlamentari USR care ne sprijină în acest proiect vom propune modificări legislative care să elimine procedurile birocratice semnalate sau vom face interpelări către instituțiile care le perpetuează.

În paralel, vom mobiliza societatea civilă să pună presiune pe instituţiile care refuză să respecte legislaţia în domeniul debirocratizării. Statul ne va respecta cu adevărat atunci când i-o vom cere cu adevărat – direct, răspicat și constant.

VIDEO Cum funcționează Comisia de Tăiat Hârtii 2

Trebuie să începem să învățăm să cerem statului să nu ne mai ceară informații pe care le deține sau le poate obține singur. Trebuie să învățăm să cerem statului să ne sprijine, nu să ne încurce. Să fie un stat modern.

Sunt copleșit de de entuziasmul membrilor USR și România 100 care s-au alăturat voluntar proiectului.
Site-ul, materialele explicative, munca de până acum sunt produsul muncii lor voluntare. Le mulțumesc tuturor, mai ales lui Radu Mihaiu, care a mai dus la capăt un proiect greu, cu dedicație și Andrei Bucur, care anul trecut lucra de la guvern cu birocrația, iar acum face asta de la Parlament. Ei doi sunt creierul operațional al Comisiei De Tăiat Hârtii. Această denumire hazlie a presei va fi transformată în renume. Noi toți putem fi Comisia. E o adresa de email aici jos unde ne puteți scriecomisiadetaiathartii.ro/echipa.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. De cand a fost eliminat cazierul judiciar? In ultimii 2 ani am avut nevoie de vreo 5 bucati, ultimele doua in acelasi scop la interval de 2 zile in iulie 2017.

  2. Hai să ne facem că facem. Din păcate sunteți o glumă proastă. Dacă chiar ați fi vrut să faceți lucrul acesta ați fi avut ocazia cât ași fost la guvernare să modificați hotărâri de guvern și ordine de ministru care complică inuitil procedurile. Doar că nu ați făcut-o. Așa cum, dumneavoastră personal, nu ați făcut nimic pentru acreditarea autorităților de management, deși ați promis că până la final de 2016 vor fi toate acreditate. La final de 2016 au fost acreditate fix zero.

  3. Ce mai buna veste este ca USR colaboreaza oficial cu România 100.
    La un moment dat, imi era frica ca nu se va putea intampla asta suficient de repede.

    Sper ca in curand vom avea cat mai multe transpuneri in legislatie bazate pe rezultatele comisiei.

    De asemenea, cred ca USR ar trebui sa se concentreze pe cat mai multe si variate initiative legislative bune, care sa apuce sa produca efecte pana la urmatorul ciclu electoral.
    Si sa treaca pe planul doi participarea la scandalurile televizate.

    As avea si eu cateva idei cu potential legislativ, asa ca vreau sa intreb cum le pot discuta cu cineva din USR?

    Multumesc,
    Ovidiu Chira

  4. Initiativa si obiectivele propuse sunt evident necesare, dar numele acestei comisii este hilar de-adreptul. Suna a „Comisia de taiat frunze la caini” sau ” de impachetat fum”. Se discrediteaza din start atat scopul initial cat si pe cei implicati.

  5. Mie si familiei mele Statul roman ne-a furat 95% din proprietatile imobiliare (case, terenuri) care ar fi trebuit de mult retrocedate. Nedreptatile au continuat cind unul din cei care a beneficiat de rezultatele furtului a luat bani de la APIA fara acordul nostru. Am fost la politie, prefectura, DNA, parchete, tribunale, unde toate plingerile mele au fost clasate, favorizindu-se astfel infractorii si infractiunile. La majoritatea e-mail-urilor mele institutiile Statului nu au (mai) raspuns.
    Am citit putin in articolul dvs. despre „Ce faci când instituțiile îți încalcă un drept ?”, dar am indoieli foarte mari ca se poate rezolva ceva in acest sens. Dupa cum am spus, probabil exista (inca) chiar o conspiratie, in urma careia oficialitatile au primit ordin de a nu rezolva anumite teme neplacute Statului roman. Oricum ar fi, Statul nu are dreptul sa ne fure, si apoi sa ne trimita in tribunale sa ne luptam cu el, cu sanse foarte mici de cistig, din cauza coruptiei institutionalizate la ordin. Iar interventiile noastre, ale publicului, la toate institutiile pomenite de dvs. inseamna, de fapt, un cistig al Statului care doreste birocratia. Pentru ca orice actiune / interventie la o institutie inseamna alte hirtii si dosare, crescind astfel, in fapt, birocratia, in loc sa fie simplificata.
    Birocratia va scadea in momentul in care oamenii din posturile de conducere vor decide sa faca acest lucru, adica sa dea ordin subordonatilor sa actioneze complet legal. In acel moment vor ramine de rezolvat numai dezacorduri sporadice, inerente. La ora actuala insa, aproape totul este ilegal in Romania. Trebuie intii sa se intre in legalitate si normalitate.
    In cazul meu, Comisia Europeana a dat niste dispozitii ca toate cazurile privind retrocedarile sa fie rezolvate administrativ, la nivelul prefecturilor (pentru ca ele sint chiar cele care au creat situatiile respective in primul rind !), fara a mai incarca sistemul juridic. Acest lucru nu s-a intimplat inca pina acuma.

  6. (cont.)
    Si, in principiu, cred ca daca s-ar analiza cit mai multe din disfunctiile institutionale in care sint implicati direct cetatenii, cazuri reale, personale (cum ar fi cazul meu, sau cazul acelei prezentatoare care nu a putut sa isi trateze fiul in spitale din cauza birocratiei), cred ca ar apare repede la iveala coruptia si putregaiul instilate in societatea romaneasca chiar de catre Statul Roman (Stat condus, pina acum, in proportie covirsitoare de catre organizatii si indivizi total fara caracter si neprincipiali, persoane (fizice si juridice) aflate – de cele mai multe ori – intr-o adinca si prelungita ilegalitate.

  7. Am umblat o saptamana sa-i fac bunicamii dosar pentru subventia la gaz! E ceva de neinchipuit; cerere si adeverinta de la asoc locatari, cerere si adeverinta de venit de la fisc, cerere si adeverinta de la taxe si impozite din primarie, cerere si adeventa de la funciar, copii titlu de proprietate, certificat de deces, CI, cupon pensie, etc, cerere la asitenta sociala, declaratie pe proprie raspundere la asist sociala si sigur am mai uitat sa enumar ceva! Mai bine ar desfiinta subventiile astea si le-ar inlocui cu bani faara conditionari. Ar fi mai ieftin decat sa tii sute de mii de plimbatori de hartii!

  8. Intrebari
    (1) Mai este nevoie ca atunci cind te duci la Casa de sanatate pentru a obtine un act in calitate de asigurat sa dovedesti ca esti asigurat printr-o adeverinta de la locul de munca sau cupon pensie? Ca anul trecut ca sa iei cardul european de sanatate trebuia sa aduc dovada; atentie in timpul guvernului Cilos. Pina si presedintele Casei si ministrul sanatatii mi-au raspuns ca trebuie sa fac dovada asa cum mi s-a cerut. Asta in timp ce trei gagice se aparau de muste in fata unui calculator la Casa de sanatate Prahova.
    (2) De ce trebuie sa duc la administratia financiara locala o copie pe hirtie a certificatului de atestare fiscala eliberata de aceeasi administratie in ziua respectiva?

  9. Preocuparea de „taiat hartii” este oportuna, benefica, cat de cat eficienta. Sau a fost,eficienta, cel putin.

    Strict la articol.

    ” Una dintre explicațiile birocraților din administrație a fost că sunt obligați de procedurile interne să o facă. Legea ca legea, dar procedura internă e sfântă în administrația publică.”

    Pai o lege nu spune si ca dispozitiile contrare se abroga ?
    In acest caz, acei functionare care nu repecta nici litera, nici spiritul legii fac „abuz de serviciu”, dupa mine. Nu trebuie luati de par / urechi ?

    Cele mai multe hartii cerute de autoritati sunt pentru ca functionarul implicat sa fie „acoperit”. Poate nu degeaba, caci multi functionari fac si „prostii”.

    Dar cele mai multe informatii se pot scoate tot din bazele de date oficiale, ale statului. Din pacate acum este la moda o mare sperietoare sub forma reglementarilor pentru „PROTECTIA DATELOR PERSONALE” si orice incercare de accesare a unei baze de date care apartine altei institutii este tratata sub acest aspect, si REFUZATA ! Motivul ar fi ca se foloseste CNP-ul si acesta deconspira persoana. Pai nu asta a fost scopul introducerii CNP – de a identifica unic o persoana ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Ghinea
Cristian Ghineahttp://www.crpe.ro
Cristian Ghinea este europarlamentar, copreședinte al delegației USR PLUS în PE. A fost Consilier de Stat pe Afaceri Europene la Guvernul Romaniei și Ministru al Fondurilor Europene în cabinetul Cioloș. A fost director al Centrului Roman de Politici Europene (www.crpe.ro). A lucrat opt ani în media românească, iar între 2007 şi 2008 a studiat guvernare europeană la London School of Economics. În trecut, a fost implicat într-o serie de proiecte civice cu organizaţii precum Societatea Academică Română, Centrul pentru Jurnalism Independent, APADOR - CH şi Freedom House. Este autorul capitolelor despre România din prestigioase rapoarte internaţionale ca „Media Sustainability Index” şi „Nations in Transit”. Domenii de expertiză: - structura instituţională a UE - democratizare - studii media - transparenţa şi responsabilitate în administraţia publică Republica Moldova

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro