Home » Administratie » Citesti:

Consiliul Naţional al Audiovizualului şi violenţa publică- strategia complicităţii

Ioan Stanomir august 19, 2014 Administratie
12 comentarii 1,263 Vizualizari

“Televiziunea de ştiri” este un ingredient esenţial al reteţei de guvernare de la noi. Publică sau privată, ea este, în cele din urmă, nu un instrument de comunicare, ci o armă ce permite urii să se generalizeze, contaminând întreg spaţiul de dezbatere. “Antena 3” şi vicioasa ei suveranitate mediatică este punctul culminant al unei involuţii care a marcat anii din urmă. Fanatismul “ prime time” este de acum, o marcă înregistrată. Audienţele măsoară capacitatea unor demagogi travestiţi în jurnalişti de a mobiliza masele captive.

În acest peisaj al degradării şi invectivei, Consiliul Naţional al Audiovizualului este expresia lamentabilă a complicităţii instituţionale. Dominat de o majoritate ce o oglindeşte pe aceea parlamentară a PSD, condus de un demnitar, Laura Georgescu, care a abdicat de la datoriile care îi revin şi a dezonorat funcţia ocupată, CNA ocroteşte, deliberat şi programatic, violenţa care se extinde, pandemic, în societatea românească.

ART. 10
(1) Consiliul Naţional al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliul, este autoritate publică autonomă sub control parlamentar şi garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale.
(2) Consiliul este autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor prezentei legi.
(3) În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, Consiliul are obligaţia să asigure:
a) respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii în cadrul conţinutului serviciilor media audiovizuale transmise de furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României;
b) pluralismul surselor de informare a publicului;
c) încurajarea liberei concurenţe;
d) un raport echilibrat între serviciile de programe cu acoperire naţională şi serviciile locale, regionale ori tematice;
e) protejarea demnităţii umane, a dreptului la propria imagine şi protejarea minorilor;
f) protejarea culturii şi a limbii române, a culturii şi limbilor minorităţilor naţionale;

(LEGE Nr. 504 din 11 iulie 2002)

În contrast cu alte organisme care au reuşit să funcţioneze satisfăcător, chiar şi în momente de criză, (este cazul CSM printre altele), CNA ilustrează, astăzi, raţiunile eşecului instituţional autohton.Recrutarea partizană, solidaritatea oarbă care aboleşte spiritul critic, absenţa mecanismelor de corecţie şi de sancţiune. În pofida eforturilor celor care îşi văd calitatea de membru ca pe un autentic oficiu public, ( Narcisa Iorga este vocea cea mai puternică), CNA se adânceşte în acest sol fetid al compromisului şi dezonoarei.

Marşuri ale libertăţii presei la care jurnaliştii sunt pe cale de a fi linşaţi, inchiziţie ideologică şi calomnie în impunitate, abandonarea oricărui standard în menţinerea decenţei profesionale- CNA este , dincolo de orice eschive, un agent esenţial în această operă de compromitere şi de propagandă.

O campanie electorală în care gesturile candidaţilor se reduc la demagogia religioasă şi la insultele rituale nu mai este o fantezie. Electoratul este prizonierul unui univers în care domină confuzia etică şi deriva morală. Strategia complicităţii se cere denunţată. Un CNA decredibilizat şi partizan subminează şansele competiţiei politice autentice. Dincolo de Laura Georgescu şi de cei care o susţin, fideli membri ai unei armate de partid, se află principiile constituţionale ce sunt încălcate, cotidian. Corupţia mediatică din România este parte a cangrenei ce alimentează subdezvoltarea noastră democratică. Reformarea CNA este o urgenţă care nu mai poate fi ignorată.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. Cristi R spune:

    Nu ar trebui sa schimbam acel ” ceva” cand el nu merge intr-o directie buna? De ce noi ca natiune nu reactionam? De ce? De ce trebuie sa ascultam niste irealitati… Eu cred ca aceaste probleme se vor diminua cand partidele vor intelege ca important este starea NATIUNII si nu a interesului de grup.
    Respect pentru articol.

    • Gore' spune:

      Nu prindem noi vremurile acelea.

    • gabi spune:

      Miercuri 20 august la ora 11:00 la sediul CNA din b-dul Libertatii este convocat un miting autorizat. Prin asta avem deci ocazia de a schimba ceva, sau macar de a protesta.
      Sa vedem ce participare va avea acest miting. Vor fi mai mulți decat “plimbaretii” antenelor?

  2. euripide spune:

    daca o sa scrieti un articol la fiecare ora si tot n o sa epuizati subiectele. sint lucruri cunoscute. mass media mincinoasa si manipulativa, accederea in politica si functii administrative ca mijloc de sifonare a banului public, institutii de control financiar care pactizeaza cu entitatile pe care trebuie sa le controleze, militieni care dorm in uniforma in timp ce cetateanul este linsat in plina strada etc. etc. ele sint efecte ! ale unui stat supradimensionat aflat in disolutie, incompetent si mafiot. care s cauzele reale si ce se poate face ? sa luam televiziunea despre care vorbiti. de ce romania este condusa cu televizorul ? raspunsul este simplu : majoritatea care decide, maninca(supravietuieste) uitindu se la televizor. oare daca n ar mai primi frimiturile, cohortele de puturosi care tocesc fotoliile din fata ecranelor n ar fi nevoiti sa iasa la munca ? scazind astfel ratingul si n final falimentind tonomatele de breaking news uri ? n ar deveni mai responsabili in acordarea votului ? romania n a intrat (inca) in incapacitate de plata pentru ca traieste din imprumuturi (s a supraindatorat) si si vinde resursele vitale. mai degraba mai devreme decit mai tirziu o sa vina decontul.

  3. Decebal spune:

    Aveti putintica rabdare! :)
    Daca exista legi ce reglementeaza activitatea CNA, orice abatere reala de la aceste legi poate fi sanctionata de Justitie. Probe ar fi suficiente. Inregistrate. Video. Cu sunet.
    Cei ce abuzeaza de functii publice, o fac (si) pentru ca sunt siguri ca nu vor fi trasi la raspundere. Dar, daca sunt doar unelte docile, au o problema: in caz ca sar calul (din punct de vedere juridic), cei care-i manevreaza ii vor lasa sa plateasca oalele sparte. E clar ca nu Parlamentul poate face ordine in CNA. Dar Justitia poate. Cred ca societatea romaneasca incepe sa devina constienta ca Justitia este o putere, in stat. Vorbe ce pareau goale cu 10 ani in urma incep sa capete acoperire in fapte. Cei ce inteleg (si accepta) ca Justitia este o putere in stat, au o sansa. Cei ce nu inteleg, se vor arde. Nu imediat, poate. Dar se vor arde. Iar acum nici prin cap nu le trece ca se vor arde.
    Aveti putintica rabdare! :)

  4. Sorin Borodi spune:

    Cred ca tot asa va fi multi ani de acum inainte. Din nefericire.

  5. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    TOTUL a fost deja spus:

    România Liberă, 3 Martie 2012 „Avem în România opt televiziuni de ştiri care produc zgomot senzaţionalist şi ţipete isterice, dar nu produc ştiri.”

    Mircea Vasilescu, Dilema Veche nr.460 „…mass-media… ne propune un mic infern bramburit și nevrotic;”

    • Decebal spune:

      Dupa parerea mea, astazi, este dovada de naivitate sa gandesti ca vreo televiziune (din lume, nu din Romania) mai prezinta stiri. Stiri in adevaratul sens al cuvantului: informatie pura, pe cat posibil completa, verificata din trei surse independente etc. Cred ca nu avem parte decat de informatii interpretate (ma refer la stirile cu implicatii politice). Interpretate mai mult sau mai putin subtil, in functie si de publicul caruia i se adreseaza stirile respective. Daca ai timp de pierdut si reusesti sa vezi aceeasi “stire” la mai multe televiziuni, ai o sansa, cu ceva efort, sa-ti faci o parere “de mijloc” si sa sintetizezi faptele. Bineinteles, daca crezi ca stirea respectiva merita efortul.
      Pot fi de acord cu dumneavoastra, ca “totul a fost spus”. Dar nu stiu daca a spune totul e suficient, daca putem progresa doar prin a spune.

  6. gabriel spune:

    În continuare ar trebui, poate, reamintit ceea ce a fost pe vremea lui Adrian Năstase. A fost ceva cumplit. Aveam aceeaşi senzaţie de sufocare ca pe vremea lui Ceauşescu. Dacă Ponta Copy/paste aşa vede viitorul copiilor lui este foarte grav. Oricât le-ar crea o “insulă” în care să se mişte, respire, trăiască, tot se vor lovi de lumea de afară. Iar afară vor găsi lumea lui … Mircea Bagea. O lume cu muşchi, în şpagat şi fără creier.
    Este cumplit!

    • Mitzu`Beciuklistu spune:

      E o naivitate sa crezi, ca Prim-mitomanul si insurata sa consoarta, isi vor lasa progeniturile sa respire atmosfera romaneasca. Si ei, precum si cei doi Nastase, vor respira, trai, studia elvetian sau englezesc sau american.

      Din snobism de neamuri proaste, prima Famiglie a Tarii a ales sa-si lase copii in grija unei filipineze. O romanca le-ar fi mutat nasurile si inteles limba. Ca doar nu banii le lipsesc.

  7. Marius David spune:

    Nu se poate da CNA-ul in judecata pentru ca e partinitor si nu “protejeaza interesul public” ?

    Sunt chiar curios daca nu se poate prin justitie cere despagubire “morala si materiala” unei institutii ? Exista un jurist care ma poate lamurii in acest sens ?

    Ar mai fi solutia la care a recurs voiculescu impotriva CNSAS, prin care i s-au restrans atributiile, nu stiu daca e moral , dar la modul cum arata CNA-ul acum poate e mai bine fara un arbitru ( de fapt un jucator deghizat ).

    • Decebal spune:

      Sincer, nu m-ar incalzi cu nimic ideea ca o institutie a statului sa plateasca despagubiri din banii publici, iar functionarii care au gresit sa nu pateasca nimic…

      Inteleg ca inalt-prea-luminatul Guvern amnistiaza “mamicile si pensionarii” care au primit bani necuveniti, din vina unor functionari publici. Credeti ca acei functionari publici vor plati ceva? Sau sunteti convinsi ca acei functionari nu au luat spaga, ca sa “greseasca”?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)