Home » Administratie »Analize »Armata »Global / Europa »Opinie »Sinteze » Citesti:

Creeping War: Lupta pentru independența Ucrainei și limitele războiului hibrid.

Adalbert Klein martie 1, 2015 Administratie, Analize, Armata, Global / Europa, Opinie, Sinteze
9 comentarii 3,113 Vizualizari

Motto: We can ignore reality, but we cannot ignore the consequences of ignoring reality (Ayn Rand)

O nebuloasă conceptuală bântuie Occidentul la un an de la ocuparea Crimeei de către forțele ruse: războiul hibrid. Popularitatea câștigată rapid de acest înșelător și inexact concept ilustrează eroarea sistemică și sistematică ce grevează percepția comună atunci când se confruntă cu o Lebădă Neagră (apud Nicholas Taleb): simplificarea post-factum. Aflată sub șocul evenimentului considerat imposibil, natura umană nu își dezminte aplecarea spre confort și va alege de cele mai multe ori sub imperiul acelorași inerții ce au contribuit la realizarea eșecului precedent, pregătind astfel terenul pentru următoarea Lebădă Neagră ce își așteaptă cu răbdare rândul între faldurile istoriei.

Revenind însă la războiul hibrid, merită semnalată prima eroare în definirea acestui concept: războiul hibrid nu este o nouă abordare a războiului, în sens de strategie militară, ci doar o rafinare a unor tactici de război preexistente în doctrina militară sovietică, diversiunea, doar una din metodele de inițiere a unui conflict și nicidecum o strategie de câștigare a acestuia din urmă. Or, folosirea unor tactici inspirate într-un război nu garantează nicidecum câștigarea acestuia. Hitler a beneficiat de posibilitatea de a experimenta pe propria piele și până la ultima consecință neșansa de a avea, pe de-o parte, o garnitură excelentă de generali inovatori (von Manstein, Guderian, Rommel), iar pe de alta, de a fi fost la rândul său doar un mic caporal fanatic cu talent oratoric, animat de idei puține și fixe în contextul unei Germanii interbelice extrem de susceptibilă la populism și autoritarism. Generalii talentați i-au oferit o metodă de a câștiga campanii fulger (blitzkrieg) însă nu aveau cum să-i ofere viziunea politică și capacitatea managerială necesară pentru a câștiga un război și pacea post-război.

A doua observație privind războiul hibrid are în vedere relația probabilă dintre succesul eventual al unui război de agresiune inițiat prin tactici de subversiune și capacitatea acestuia de a pereniza pe termen nedeterminat un regim de ocupație în rândul unei populații ostile. În mod convențional, gândirea militară ofensivă se circumscrie cu precădere obținerii succesului într-o campanie clasică fără a se preocupa cu prioritate de gestionarea ocupației ce urmează unui război de agresiune, iar această abordare este păstrată în noua doctrină militară rusă (doctrina Gerasimov). Or, gestionarea ocupației unui teritoriu locuit de o populație ostilă ocupantului este una din cele mai dificile provocări puse în evidență de războaiele moderne ale secolului XX. Cu rare excepții, experiența a demonstrat eșecul sistematic al ocupantului de a permanentiza efortul de ocupație în absența colaborării populației ocupate ori a creării unei administrații civile acceptate de aceasta din urmă.

În ce privește categoria excepțiilor, două sunt în mod particular relevante din perspectiva prezentului război desfășurat în estul Ucrainei: dislocarea populației și existența unor trupe dedicate efortului de ocupație în vecinătatea teatrului de război. Dacă dislocarea populației, voluntară (refugiere) ori forțată (expulzare / deportare / purificare etnică), este de departe soluția improvizată cea mai la îndemână pentru o forță ocupantă ce urmărește acapararea unui teritoriu (cf. războaiele din fosta Yugoslavie ori Georgia-Osetia de Sud), doar existența unor trupe dedicate și a aparatului de poliție aferent, de preferat însoțit și de un aparat politico-ideologic totalitar (cf. Komintern) oferă premize relativ solide de control pe termen nedefinit a unui teritoriu împreună cu populația ce îl locuiește.

În Europa, în afară de Uniunea Sovietică, doar Germania nazistă a mai dezvoltat structuri adaptabile acestei misiuni (SS & Gestapo), însă Uniunea Sovietică a dezvoltat la rândul său și la o scară semnificativ mai mare un aparat represiv integrat ce era destinat doar acestor obiective (NKVD-KGB, Komintern), în vreme ce actuala Federație Rusă a moștenit de la Uniunea Sovietică cu precădere conceptul trupelor Ministerului de Interne ce preiau misiuni de pacificare a teritoriului ocupat în cazul unui război ofensiv în afara granițelor Federației Ruse. Cu titlu de exemplu, în cadrul mobilizării ruse din primăvara lui 2014, în afara forțelor militare subordonate Ministerului Apărării mobilizate la frontiere în încercuirea strategică a Ucrainei (din Belarus până în Crimeea și Transnistria), au fost puse în alertă operațională trupele Ministerului de Interne din cadrul Comandamentului Regional Centru: 3 divizii de linie, 1 divizie operațională independentă, 1 brigadă de operațiuni speciale, 5 batalioane mecanizate și 2 detașamente de operațiuni speciale de talia unui batalion (Mercur & Peresvet). Pentru o corectă înțelegere a contextului, o divizie de linie a Ministerului de Interne conține un batalion de tancuri, unități de sprijin de artilerie, vehicule blindate de transport a infanteriei și aproximativ 10.000 de militari. În cazul în care ar fi fost declanșată o invazie la scară largă a Ucrainei, după executarea cu succes a diversiunilor în Odessa, Kharkiv și Donbass (Slovyansk, Kramatorsk, Donetsk, Luhansk, Mariupol), ar fi fost greu de exclus scenariul în care o mare parte a Ucrainei (Est de aliniamentul Vinnytsia-Zhytomyr) să nu intre relativ rapid sub controlul direct și imediat al forțelor armate ruse în condițiile în care majoritatea marilor unități ucrainiene se găseau încă în garnizoanele moștenite de la Uniunea Sovietică, în amplasament avansat pe direcția Vest.

Ceea ce ar fi urmat însă ulterior colapsului statului ucrainian și refugierii elementelor de rezistență armată și a multora dintre civili în vestul Ucrainei, spre frontierele Poloniei, Slovaciei, Ungariei și României, ar fi reprezentat probabil cea mai gravă catastrofă umanitară a Europei de după cel de-al doilea război mondial, posibil cu câteva ordine de mărime mai mare decât bilanțul celor nouă ani de război în fosta Yugoslavie (1991-1999). Cine și cum ar fi fost însă capabil să gestioneze un asemenea coșmar geopolitic și umanitar e o întrebare la care însă nici Kremlinul nu ar putea găsi un răspuns satisfăcător, fără a mai menționa efectul instantaneu de colaps complet al ordinii europene și internaționale pe care doar prăbușirea Franței din vara lui 1940 ar mai putea să o egaleze din punct de vedere al consecințelor pe termen mediu și lung. Iar în vara anului 1940 nu existau arme nucleare. Or, această asociere, între arme nucleare și război de agresiune pe scară largă (cu pierderi umane incontrolabile în propria tabără) pune în evidență o altă limită a așa numitului război hibrid: în era Internetului, propaganda ca metodă de subversiune în forma moștenită de Kremlin de la KGB nu poate acoperi și convinge publicul extern, iar la rigoare, nici măcar propria populație în fața unei catastrofe umanitare generate printr-un război de agresiune la scară largă, de felul celui planificat de Uniunea Sovietică în centrul Europei în cadrul confruntării sale cu Occidentul din timpul Războiului Rece.

Exemplul cel mai la îndemână este desfășurarea relativ pașnică a operațiunii de ocupare/securizare a Crimeei de către forțele ruse (infanterie navală) aflate în bazele militare din peninsulă, asistate de forțe speciale (Spetsnaz), miliții căzăcești și forțe locale Berkut (dizolvate), loiale regimului Yanukovych. Deși operațiunea în sine a fost considerată un succes din punct de vedere militar și un uriaș câștig propagandistic intern, din punct de vedere al propagandei externe ea reprezintă un eșec monumental, ce va fi imposibil de recuperat pe termen scurt și mediu. După ocuparea Crimeei, comunitatea internațională a fost trezită cu severitate la o realitate pentru care era cu desăvârșire nepregătită, ocuparea prin forță a unui teritoriu european de către un alt stat european, fapt ce ieșea complet din paradigma de confruntare a Războiului Rece și amintea de agresiunile ce au condus la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Cu diferența specifică dată de prezența armelor nucleare în arsenalul statului agresor. Or, acest rezultat tactic nu a făcut decât să conducă spre declanșarea unui accelerat proces de izolare pe plan internațional a Federației Ruse, în sine un eșec strategic major, expresia cea mai directă a compromiterii tacticilor de subversiune externă utilizate în promovarea pe plan extern a intereselor Kremlinului.

A treia observație privind războiul hibrid are în vedere succesul supralicitat, în realitate moderat, al operațiunii din Crimeea. Forțele ruse au beneficiat masiv de aportul unei populații preponderent favorabile forțelor de intervenție, în condițiile în care forțele ucrainiene rezidente în peninsulă nu au opus rezistență, nu au fost sprijinite informativ, nu au primit ordine clare și forțe suplimentare, însă, mai ales, nu au fost mobilizate în dispozitiv defensiv avansat de prevenție și securizare a punctelor cheie din peninsulă, aspect ce ar fi schimbat semnificativ șansele unei confruntări reale în interioriul peninsulei. Că forțele ruse erau conștiente de fluiditatea situației în care se aflau este confirmat de prudența cu care au avansat progresiv în securizarea punctelor cheie și de absența însemnelor de identificare ca forțe regulate, element ce ilustrează ușurința cu care Kremlinul era pregătit să se dezică de acțiunile acestora în cazul contactului cu o apărare robustă ce ar fi degenerat în confruntări militare violente extrem de greu de justificat de o manieră credibilă atâta vreme cât forțele ruse se aflau fără însemne militare oficiale în afara perimetrului autorizat al bazelor militare din peninsulă (din punct de vedere tehnic: forțe teroriste străine). Ca elemente de circumstanțiere în apărarea poziției extrem de pasive a părții ucrainiene, trebuie amintite însă haosul și paralizia inerente în contextul extrem de dificil al revoluției Maidanului de la Kyiv dar, mai ales, prezența expectativ-demonstrativă la frontiera de est a Ucrainei a unei extrem de impresionante forțe de acoperire ruse (cca. 160.000 militari) mobilizată oficial pentru ample exerciții militare în Districtul Militar Vestic simultan cu operațiunea de securizare a Crimeei.

A patra observație privind limitele războiului hibrid are în vedere consecințele eșecului războiului hibrid: în cazul eșuării operațiunilor de subversiune politică și diversiune militară, războiul hibrid se transformă într-un conflict clasic de uzură (attrition war) localizat în zonele unde există populație favorabilă și o proximitate geografică ce permite susținerea logistică din exterior a conflictului după operațiunea de deschidere a frontierelor statului țintă. Exemplul la îndemână îl reprezintă localizarea și mutația agresiunii pro-ruse din bazinul Donbass după eșecul operațiunilor de destabilizare a Kharkivului și a Odessei. În prezența unei populații cu orientări mixte, relativ indecise față de susținerea noului regim de la Kyiv, eroarea de a nu organiza o defensivă preventivă în dispozitiv avansat a fost și este plătită extrem de scump de către Ucraina. Transformarea conflictului din Donbass într-un război de uzură prezintă de asemenea remarcabile similitudini politico-militare cu războaiele din fosta Yugoslavie, mai exact cu operațiunile organizate la începutul războiului de autonomiile sârbe din Croația (Kraina & Slavonia Occidentală) și Bosnia-Herțegovina (Republika Srpska) cu sprijinul fostei armate federale a Iugoslaviei, dominate de Serbia și Muntenegru. Miza politică și identitară fiind, la o scară însă semnificativ mai mare, remarcabil de asemănătoare cu eforturile Croației și Federației Croato-Musulmane în fața Serbiei și a comunităților sârbe din afara Serbiei: independența statului mai slab față de eforturile de asimilare ori dezmembrare organizate de statul mai puternic (Croația v. Federația Yugoslavă; Ucraina v. Federația Rusă).

În acest context, merită subliniată capacitatea conflictului din Donbass de a evolua prin erupții succesive de la un război de uzură către un război de aglutinare progresivă (Creeping War) a unor noi teritorii din afara Donbassului, în special după anticipatul asediu al Mariupolului în primăvara lui 2015, în condițiile în care Federația Rusă nu va opri susținerea efortului de război al separatiștilor cu arme, muniție, voluntari și, la nevoie, trupe regulate ori speciale. Or, această evoluție va genera o escaladare a catastrofei umanitare deja pusă în operă în Donbass prin inițierea neprovocată a insurgențelor din primăvara lui 2014, cu atât mai mult cu cât noile teritorii ce ar putea fi incorporate în construcția politică separatistă includ o populație deja ostilă acțiunii Rusiei în Ucraina, motiv pentru care pot fi anticipate semnificative fluxuri de refugiați interni în Ucraina în cazul deversării frontului din Donbass către Melitopol (cu eventual sprijin din partea forțelor ruse din Crimeea), și respectiv către Zaporizhia și Dnepropetrovsk, eventual Kharkiv, în cazul unei implicări semnificative a forțelor regulate și speciale ruse, deși este de așteptat ca ultimele trei mari orașe să opună o rezistență semnificativă atât din punct de vedere al populației civile cât și din punct de vedere al organizării unei defensive eficiente, cele trei mari metropole favorizând organizarea unei defensive robuste (similară celei a separatiștilor în Donetsk) datorită amplorii suprafețelor construite și nivelului ridicat de dezvoltare a rețelelor de infrastructură din zona urbană și periurbană.

În ce privește chestiunea Transnistriei și a Bugeacului, în absența unei implicări generalizate a forțelor ruse în interiorul Ucrainei și, mai ales, a unui asalt aero-amfibiu din partea forțelor ruse din Crimeea, orașul Odessa rămâne cheia de control a întregului spațiu geografic ce include gurile Dunării-Bugeac, Republica Moldova și Edisanul (din care face parte și Transnistria). Fără un suport semnificativ și majoritar din partea segmentului de populație rusofon și în prezența unui dispozitiv defensiv de securitate întărit al forțelor ucrainiene, șansele unei operațiuni de destabilizare a acestei regiuni rămân relativ reduse. În acest context, evoluția războiului din Donbass poate avea un efect de barometru, capitalizând mai degrabă voința de rezistență a localnicilor în fața unor eventuale acțiuni ori intervenții ruse sau pro-ruse, fie ele directe ori indirecte.

În final, câteva concluzii preliminare sunt în măsură a pune în evidență importanța prevenției și anticipării în cazul acțiunilor diversioniste (cu caracter militar) și de subversiune internă (cu caracter politic) etichetate în prezent sub numele de război hibrid. Prima dintre acestea pune în evidență limitele inerente ale acțiunilor de propagandă și subversiune internă, acestea fiind eficiente cu preponderență doar asupra segmentelor de populație deja autoidentificate în prealabil cu mesajul identitar rus/rusofil promovat în prezent de politica Kremlinului. Fiind adresat preponderent comunităților pro-ruse, apelul său este limitat în rândul restului populației din zonele potențiale de conflict, acesta având mai curând un efect de bumerang în capacitarea rezistenței populației majoritare ce locuiește teritoriul vizat de acțiunea subversivă. A doua concluzie pune în evidență importanța organizării unei defensive avansate centrată pe asigurarea frontierelor și a punctelor cheie din teritoriul vizat de operațiunile de diversiune militară, în special nodurile de comunicații ce controlează căile de transport pe direcțiile de acces și aprovizionare, precum și obiectivele administrative cu valoare de simbol al autorității și/sau centru de comandă/cartier general local. A treia concluzie pune în evidență imperativul asigurării unei defensive robuste pe plan local în cazul zonelor de conflict deja deschise intervenției militare din exterior, augmentarea capacităților locale de rezistență a liniei de front fiind cea mai ieftină și eficientă cale de prevenire a transformării unui război de uzură local într-un război progresiv (Creeping War), ce deversează periodic către noi și noi teritorii ce vor fi devastate de avansarea frontului, urmând a fi supuse traumei clasice inaugurate în Europa de războaiele din fosta Yugoslavie: expulzarea civililor, epurare etnică, anarhie și proliferarea accentuată a criminalității transfrontaliere organizată la nivel de industrie locală (cf. Transnistria).

Lecția zero pe care Europa ar fi trebuit deja să o fi asimilat în urma războaielor din fosta Yugoslavie este că embargoul armelor aplicat victimei (cf. embargoul armelor împotriva Croației și Bosniei-Herțegovina) nu face decât să capaciteze agresorul, contribuind în mod direct la răspândirea anarhiei și fărădelegii, amplificând zi de zi catastrofa umanitară generată de miliții separatiste ofensive ce se bucură de sprijinul direct ori indirect al unui vecin interesat în proliferarea și extinderea războiului, inclusiv în subminarea și dezmembrarea statului supus agresiunii. Experiența pozitivă a Croației, pe de-o parte, dar, mai ales, cea a războiului din Bosnia-Herțegovina, pe de altă parte, și în special dificultățile refacerii postbelice din această ultimă țară oferă ample exemple ale consecințelor ignorării realității atunci când imperativul momentului istoric ar fi trebuit să fie pur și simplu logica bunului simț: un incediu pornit într-o pădure va continua atâta vreme cât are combustibil și spațiu de extindere la dispoziție.

A interzice extinderea spațiului aflat la dispoziția incendiului este prima prioritate în combaterea incendiului. Abia apoi ar trebui să vină și a doua preocupare, respectiv reducerea combustibilului ce alimentează incendiul. Un exemplu clasic în care viața ne arată că, în general, boilor le stă mai bine să tragă în fața căruței și nu invers.

*

https://inmoscowsshadows.wordpress.com/2014/07/06/the-gerasimov-doctrine-and-russian-non-linear-war/

http://www.foreignaffairs.com/articles/142840/alexander-j-motyl/goodbye-putin?cid=nlc-foreign_affairs_this_week-021215-goodbye_putin_5-021215&sp_mid=48014073&sp_rid=cmFkdS50aWNsZWFudUBnbWFpbC5jb20S1

http://www.contributors.ro/administratie/ultimele-zile-de-pace-numaratoarea-inversa-pentru-invazia-ucrainei-a-inceput-2/

*          *          *

Post scriptum: Keep calm & DNA. Destabilizarea SRI – o idee proastă.

O glumă proastă și deloc amuzantă e proiectată și rostogolită mai nou în satul mediatic numit România. De când cu demisia domnului Maior și punerea sub acuzare a doamnei Udrea, publicul român descoperă cu surprindere că eroii numiți ori nenumiți ai anticorupției ar fi mai degrabă domnul Hyde al corupției decât onorabilul doctor Jekyll al anticorupției. O idee cu atât mai surprinzătoare cu cât vine din partea unor domni și doamne Hyde ce au consumat copios doar pentru a pasa mai apoi nota de plată către convenabilul plasat doctor Jekyll. Instituții jalon ale parcursului euroatlantic al României, DNA și SRI, lăudate până deunăzi în presa românească, s-au transformat peste noapte într-o amenințare la adresa democrației, devenind un fenomen ce trebuie readus sub „control democratic” așa cum prescient sesiza domnul Hellvig în 7 februarie curent: „În faza de devoalare a unor astfel de derapaje chiar în interiorul unor instituţii fundamentale, suntem obligaţi să activăm toate mecanismele de asigurare a controlului democratic şi legal şi, acolo unde e nevoie, să acţionăm pentru eficientizarea lor.”(*)

(*) http://adevarul.ro/news/politica/imperativul-controlului-democratic–un-ecou-german-actualitatea-romaneasca-1_54d5ec27448e03c0fd5ca695/index.html

Cinismul impertinent al acestui narativ e oferit în special de secvența momentului lansării sale la apă și de direcția de instrumentalizare a acestuia. Dincolo de elucubrațiile doamnei Elena Udrea împotriva șefei DNA, narativul a fost dezvoltat cu precădere împotriva directorului interimar al SRI, imediat după demisia fostului director și la puțină vreme după o nouă ieșire în decor a acestuia din urmă (având ca pretext abuziv-redactatele legi Big Brother cenzurate pe drept cuvânt de Curtea Constituțională). Între altele, această ultimă ieșire din reperele democrației a constituit o remarcabilă încununare a unui surprinzător parcurs demonstrativ de forță dar și de prezență mediatică a fostului director al serviciului, în special în cursul anului trecut, și în special în cursul perioadei electorale și pre-electorale ce a premers alegerilor prezidențiale din 2014.

În ce privește aspira(n)tul tandem Mihalache-Hellvig, testul „controlului democratic” e unul simplu și pe măsura stomacului domniilor lor: în ce măsură bilanțul mult lăudatului mandat politic al mentorului lor de cursă lungă, domnul George Maior, suportă un audit ce poate explica, printre altele, convingător și public, ascensiunea și protecția de care s-au bucurat Sebastian Aurelian Ghiță, Victor Viorel Ponta și Elena Gabriela Udrea în timpul mandatului Maior? Dacă președintele Iohannis își închipuie că domnul Dan Mihalache l-a încadrat și i-a stat alături în campania electorală din loialitate ori datorită încrederii în ascensiunea stelei politicianului Iohannis, se înșală. Este problema politicianului Iohannis dacă alege să tolereze un broker de putere alternativă în preajma sa (cf. Elena Udrea). Dacă politica de cadre a președintelului Iohannis va trece prin domnul Dan Mihalache, domnul Iohannis va deconta probabil într-un final consecințele ce se vor impune de la sine publicului român. Însă, revirusarea la vârf a sistemului de siguranță națională a României și, pentru început, a uneia dintre instituțiile implicate în combaterea corupției este o problemă ce depășește soarta mandatului politic al președintelui Iohannis.

Domnul președinte Iohannis avea și are la dispoziție suficiente opțiuni de experți integri din mediul academic și societatea civilă, alta decât cea instruită la școli de vară de Colegiul Național de Apărare, experți de calibrul actualului ministru de externe ce pot asigura în mod autentic parteneriatul și puntea de încredere atât de necesară între serviciile de informații și ansamblul societății românești pe care acestea din urmă sunt în definitiv chemate să o apere iar domnul Iohannis să o reprezinte. Vin vremuri în care serviciile de informații vor avea de lucru și mult prea puțin timp la dispoziție pentru a susține rețelele de patronaj politic ale politrucilor numiți în funcții din care nu mai vor să plece.

Și, pentru că provincialismul politrucilor români este incurabil, insațiabil și repetitiv, nu putea fi ratată ocazia de a se genera o falsă acreditare externă pentru uzul și consumul intern al pelicanului român (de remarcat că doamna autoare ce s-ar fi documentat asupra unei presupuse stele în ascensiune a intelligence-ului românesc nu face diferența între spionajul extern și contraspionajul intern, însă favorul de dar nu se caută la dinți):

http://carnegieeurope.eu/strategiceurope/?fa=59150

http://www.newsweek.com/will-europe-collude-putin-ukraines-defeat-309087

http://www.evz.ro/avertismentul-lui-eduard-hellvig-legat-de-concesiile-facute-de-ue-rusiei-preluat-de-newsweek-va-complota-europa-cu-putin-pentru-a-supune-ucraina.html

http://adevarul.ro/international/europa/newsweek-atitudinea-ambigua-state-membre-ue-privind-agresiunea-rusiei-dauneaza-securitatii-europene-1_54f095cc448e03c0fd0be68e/index.html

Post post scriptum: Vocabular est-european (2) – umblatul cu cioara vopsită.

Umblatul cu cioara vopsită în loc de papagal (literally: selling a feather-painted crow as parrot) – Expresie neaoș românească ce traduce limitele efortului de a camufla o realitate de acțiune contrară celei clamate public. Cum ar fi, spre exemplu, discursul despre „imperativul controlului democratic” din anul de grație 2015 asumat pe linie de congruență cu „exercițiul democratic” din vara anului 2012, convingător demonstrat prin ordonanțele de urgență emise de Guvernul condus de V.V. Ponta împotriva prerogativelor Curții Constituționale. Exercițiu din aceeași categorie cu „euroatlantismul” fără democrație gândit cu „inteligență strategică” pentru republica în care „băieții noștri vor fura întotdeauna startul”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. DanT spune:

    Ati explicat in “a doua observatie” ce ar insemna ca Rusia sa ocupe parti mari din Ucraina. De-aia nici nu isi propune asa ceva. Costurile ocupatiei ar fi imense. Rusia e interesata doar de generarea unui conflict inghetat in Donbas, un “cui al lui Pepelea” pe model Transnistria, ca sa impiedice aderarea Ucrainei la UE/NATO.
    Nici vorba de atacuri spre Melitopol, Dnepropetrovsk, Kharkiv, Zaporizhia, Odessa. Cred ca nu va fi ocupat nici macar Mariupolul. Este probabil insa ca rusii vor mai avansa vreo 30 km pentru a scoate marile orase separatiste – Donetk, Horlivka, Luhansk – din raza artileriei ucrainene.
    In privinta inarmarii Ucrainei gresiti profund. Paralela cu razboaiele din Iugoslavia e inselatoare. Inarmate de Occident, Croatia si Bosnia au putut sa-i invinga pe sarbi. Dar Ucraina nu va putea sa invinga Rusia. Inarmarea Ucrainei ar insemna extinderea razboiului si cresterea nr. victimelor.

    • Dr. Mihai I Turcu spune:

      Mutand discutia in curtea noastra si din sfera tehnica a articolului in curentul de opinii in circulatie acuma la noi, se contureaza tendinta de a se crede ca daca Romania nu poate sa se opuna militar Federatiei Ruse, si nu poate, atuncea la ce bun sa avem armata si capacitate defensiva, si nu avem, fiind foarte putin probabil ca NATO s-ar implica sa ne apere teritoriul, avem de altfel asigurari NATO ca nici vorba, singura noastra sansa fiind forta americana plasata in teritoriu care stim ca va fi restransa si avem asigurarea ca nu poate fi extinsa, dar, spun inteleptii, este exact factorul care ne expune ofensivei rusesti in Marea Neagra cu perspectiva de decupare a Dobrogei si reintegrarii la Federatia Rusa a R.Moldova, poate cu toata Moldova, concomitent cu un conflict interetnic solid pus la cale de Rusia si Ungaria in Transilvania care poate degenera urgent in razboi civil. de ce sa fie inarmata Ucraina (care aflam ca este militar slaba), de ce sa reconstituim noi ce tocmai am daramat, intregul nostru sistem de aparare cu infrastructura, logistica si productia de armament ? Articolul contine replica, pentru ca strategia ruseasca ia in calcul opozitia posibila, militara si civila. Rusia nu este in situatia de a face fata unui razboi mondial nici interesata de unul. A putut realiza ieftin sub raport militar, nu stim cat de profitabil, o ciupeala, si reluarea unui punct strategic important Crimeea. Nu numai ca Ucraina nu primeste armamentul pe care-l cere dar este descurajata sa se apere militar, in ideea ca niste discutii aprofundate intre Putin si Doamna Merkel plus sanctiunile economice vor limita avansarea F.Ruse, posibil, dar daca Ucraina ar fi avut ce un stat mare ar fi trebuit sa aiba, organizat si dotat pentru razboi clasic si nu ar fi fost tocmai slabita intern, Federatia Rusa ar fi avansat cel mult in Crimeea. Articolul introduce ideea moralului tintei unei agresiuni hibride. Exista o relatie intre moralul armatei si sustinerea prin moralul civililor. Piesa centrala a mesajelor in circulatie la noi este defetismul.

  2. Horia T. spune:

    Cea mai buna analiza pe subiectul Ukraina de pina acum, multumesc.
    Spuneti:
    ” Lecția zero pe care Europa ar fi trebuit deja să o fi asimilat în urma războaielor din fosta Yugoslavie este că embargoul armelor aplicat victimei (cf. embargoul armelor împotriva Croației și Bosniei-Herțegovina) nu face decât să capaciteze agresorul, contribuind în mod direct la răspândirea anarhiei și fărădelegii, amplificând zi de zi catastrofa umanitară generată de miliții separatiste ofensive ce se bucură de sprijinul direct ori indirect al unui vecin interesat în proliferarea și extinderea războiului, inclusiv în subminarea și dezmembrarea statului supus agresiunii. ”
    Doar ca in acel conflict nu exista umbra armelor nucleare, fie ele doar tactice. Cu Rusia abordarea se schimba fundamental, e la un nivel mult mai serios cu potential de distrugere a Europei in cazul unui conflict cu NATO.

    • bec spune:

      da, asa este, cel mai bun articol pe tema conflictului din ucraina. Altfel, portavocea lui mialache, adica johanis, va deconta mai repede decit crede numirea lui helwig, care este atit incompetent cit si colaborator al sopirlei uriase. Pina la urma johanis nu se pricepe la politica mare, este doar fostul primar al unui oras mic de provincie. Iar colaborarea cu varanul in 2009 si pozitia lui in timpul loviturii de stat din 2012 sint edificatoare si explica si de ce l-a ales pe mialache drept principal sfatuitor.

      • Horia T. spune:

        Mihalache n-avea ce cauta in Cotroceni si cu atit mai putin ca sef al cancelariei presedintelui. Iohannis inca se rodeaza, face gafe citeodata, pare timorat si nesigur.
        Nu ma pot insa opri sa ma gindesc ce-ar fi fost daca cistiga mitomanul alegerile. Din acest motiv Iohannis are carte blanche din partea mea, eu inca fiind sub urmele panicii provocate de potentiala presedintie mitomana.

  3. Grammaticus spune:

    Din articol nu am inteles prea bine ultima parte, ce si cui se reproseaza. M-ar fi interest mult identificarea unor institutii europene care pot da o mana de ajutor Ucrainei, m-ar fi interest o explicatie de ce n-o fac (daca pot), m-ar fi interesat putin despre rolul NATO in acest context.

  4. Adrian D spune:

    Pertinent si concludent ca de obicei. Da, Putin nu se va opri pana nu isi va atinge scopul. Si acesta nu reprezinta un teritoriu, ci un raport de putere, respectiv vasalizarea Ucrainei. El se aseamana cu un bataus ce isi abuzeaza familia si nu vrea sa accepte dorinta de divort a sotiei. Solutiile sunt simple, ori ajuti victima sa se apere, ori o aperi tu. Insa nu putem cere atentie pentru faptele de delir ale unui pitic atomic de la cetateni ocupati cu chestiuni importante, cum ar fi ecologia, studiul public al religiei sau drepturile minoritatilor. Mentalitate de slugi: ne ratoim la cine ne da mana!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adalbert Klein


Adalbert Klein

Consultant specializat în negocierea contractelor internaţionale în domeniul energiei. Locuieşte în Franţa, la Paris. Adalbert Klein este un pseudonim. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)