Home » Administratie »Analize » Citesti:

Cronologia unei regionalizări – Made in RO

Alexandru F. Ghita octombrie 8, 2013 Administratie, Analize
Deocamdata nu sunt comentarii 459 Vizualizari

Articolul de mai jos a fost inițial o combinație între o cronologie a procesului de regionalizare-descentralizare și câteva comentarii pe marginea acestuia. În primă fază textul a fost destinat uzului personal, însă am decis că poate ar fi interesant și pentru alții. Nu vă așteptați la un text cu greutate academică, ci mai degrabă la un text cu caracter personal, fără toate explicațiile de rigoare, cu tot bias-ul pe care acest tip de text îl presupune.

Regionalizarea la anul 2013

Regionalizarea României e un proces început la sfârșitul anilor ’90. Cu bune și cu rele România a trebuit să își organizeze teritoriul sub forma unor regiuni “de dezvoltare” care sa poată permite absorbția de fonduri europene și de a dezvolta (sau mima măcar dezvoltarea) programe, politici și planuri cu caracter regional.

Din punctul meu de vedere, și al altora de altfel, procesul până în prezent a fost în mare parte eșuat. Am să explic pe scurt de ce.

În primul rând trebuie să înțelegem că regionalizarea până în prezent a fost una superficială. Crearea regiunilor de dezvoltare și nu administrative este una dintre problemele majore. Păstrarea unui sistem decizional centralizat nu a dat naștere decât unor structuri regionale, care datorită dependenței de natură decizională și financiară pot lua doar pseudo-decizii. Astfel legătura dintre eficientizarea sistemului administrativ și posibilitatea acționării la nivelul regional (pe principiul subsidiarității) este anulată aproape în totalitate.

În al doilea rând trebuie considerată structura instituțională rezultată până în prezent. Carta Verde a Dezvoltării Regionale în România, legea 151/1998 și legea 315/2004 sunt documentele care au pus bazele regionalizării până în prezent. Conform acestor documente România este împărțita în 8 regiuni de dezvoltare, care nu sunt unități administrativ-teritorial. Structura instituțională majoră este formată din: Consiliile de Dezvoltare Regională (la nivelul fiecărei regiuni), Consiliul Național de Dezvoltare Regională (la nivel regional), și Agențiile de Dezvoltare Regională.

Cu toate că cele din urmă dețin diverse roluri în implementarea politicilor cu impact regional și elaborarea planurilor regionale de dezvoltare, acestea nu au nici o calitate executivă sau legislativă, rămânând dependente de instituțiile centrale pentru asigurarea unui proces decizional și implementarea politicilor și proiectelor din punct de vedere financiar.

Propuneri de regionalizare-descentralizare

După împărțirea teritoriului în cele 8 regiuni din prezent, au mai fost câteva propuneri de regionalizare-descentralizare. În 2009 UDMR propunea împărțirea teritoriului în 16 microregiuni, păstrând bineînțeles aceeași logică a unei regiuni distincte în zona Harghita-Covasna-Mureș.

În 2011 guvernul PDL condus de Emil Boc propunea și el o regionalizare care părea inevitabilă mai ales în contextul în care premierul Boc declara că exista posibilitatea asumării răspunderii pe o lege a regionalizării – acesta ar fi propus desființarea județelor și transformarea celor 8 regiuni în unități administrativ-teritoriale. Proiectul a fost discutat, dezbătut în presă însă a fost abandonat cu aceeași rapiditate cu care a apărut.

Ironia sau comicul acru al situației stă în faptul că în 2011 propunerilor PDL s-a opus vehement USL, care a venit cu propriul proiect. Acum în 2013, PDL se opune proiectului USL. Nici măcar nu mai contează cine sau ce propune, sau dacă propun la bază același lucru. Dacă suntem opoziție, apăi ne opunem!

Regionalizarea-descentralizarea – varianta USL, primăvară-vară 2013

În 18 februarie 2013 ministrul MDRAP Liviu Dragnea publica memorandumul nr. 20/2975 cu privire la adoptarea măsurilor necesare pentru demararea procesului de regionalizare-descentralizare în România. Viitorul arăta glorios! Până la sfârșitul anului România avea regiuni administrative, acestea ar fi fost introduse în noua constituție, în plus de la 1 ianuarie 2014 ar fi trebuit să intre în funcțiune un nou sistem administrativ care să includă și dimensiunea regională.

Nici măcar nu are rost să trecem în revistă calendarul propus de MDRAP pentru procesul de regionalizare-descentralizare. Nivelul de optimism exagerat al acestuia față de cum s-au desfășurat lucrurile în realitate este evident, având în vedere că nu cred că s-a respectat nici un termen.

Memorandumul domnului Dragnea pune bazele regionalizării-descentralizării prin înființarea unui consiliu și a unui comitet, care vor pune umărul la întreg procesul ce avea să urmeze. Primul, Consiliul Consultativ pentru Regionalizare (CONREG) a fost proiectat, așa cum îl recomandă și titlu, consultativ. Realitatea ne confirmă acest rol. Într-un articol precedent argumentam că ar fi bine ca acest consiliu să nu fie folosit pentru motivarea deciziilor luate deja în culisele politice.

Dacă la începutul procesului de regionalizare-descentralizare activitatea acestuia era cât de cât popularizată, cu cât ne apropiem mai mult de luna septembrie 2013, activitatea acestuia a devenit din ce în ce mai necunoscută.

Al doilea instrument al MDRAP în acest proces este Comitetul Tehnic Interministerial pentru Regionalizare-Descentralizare (CTIRD). Cu părere de rău trebuie să spun, că dacă în cazul CONREG am mai auzit câte ceva despre activitatea desfășurată, existând și câteva rapoarte ale acestuia, în cazul CTIRD, activitatea a fost mai mult clandestină. Rezultatele plauzibile ale acestuia nu știu exact care sunt. Dacă mă înșel în legătură cu CTIRD, îmi cer sincere scuze, dar nu cred că este cazul.

Rapoartele CONREG

Despre rapoartele CONREG am mai scris, deci nu voi detalia excesiv pentru că nu vreau să mă repet.

Din punct de vedere al calității cercetării în raport cu momentul și time-frame-ul ales pentru acest proces extrem de complex nu am obiecții asupra concluziilor. Într-o regionalizare fulger cum este cea propusă de guvernul USL utilitatea menținerii celor 8 regiuni existente este evidentă, pentru a evita un haos administrativ de proporții colosale.

Din punct de vedere personal aș opta pentru o restructurare administrativă integrală, și adoptarea unui sistem regional adevărat cu reducerea notabilă a fragmentării excesive a unităților administrativ-teritoriale. Însă în același timp trebuie să fiu extrem de realist. O astfel de restructurare nu se putea/poate face până la începutul lui 2014. Este ireal să credem că ce au reușit alții în ani de zile noi vom putea realiza în câteva luni. Oricât de mult am învăță de la vecinii noștri, procesul de regionalizare-descentralizare este un proces specific fiecărui stat în parte. Nu putem prevedea problemele ce vor apărea în urma implementării acestui proiect, și nici cum le vom rezolva doar uitându-ne în curtea vecinului.

Evenimente legate de regionalizare-descentralizare

Bineînțeles că acestui proces nu îi putea lipsi și un turneu național de conferințe și seminarii. Din păcate însă ca și participant la câteva dintre ele trebuie să notez superficialitatea acestora. Ne-informarea dictează discursul în cadrul acestor întâlniri, subiectele limitându-se în general la modul în care absorbim fonduri europene. Și cam atât!

O problemă suplimentară a acestor întâlniri este și modelul limitativ prin care funcționarii publici care participă la aceste întâlniri comunică cu societatea civilă. Mandatul acestora se limitează la răspunsuri generale și formale, care în esență transmit mai puțin decât o căutare pe Google.

Discuții noi, subiecte vechi, subiecte greșite?

Din luna martie și până în prezent regionalizarea a fost un subiect aprins în presa românească. Până în prezent am numărat în jur de 350 de articole online, pro și contra. Probabil că numărul adevărat bate undeva spre 500-600 de articole incluzând aici atât republicări dar și articole care e posibil să îmi fi scăpat. Personal aș zice că e foarte puțin, pentru un proces atât de important. Comunicarea din partea guvernului a fost de asemenea limitată, promovarea dezbaterii a lăsat de dorit, iar limbajul propriu-zis al dezbaterii a fost atât de bățos și neprietenos încât de multe ori a plictisit chiar și academicienii.

Subiectele de discuție? Aceleași! Dezbaterea regionalizării de anul acesta nu a adus nimic nou în discuție. Câte regiuni avem? Unde vor fi capitalele? Vom avea o regiune majoritar maghiară? Și mai mult ca o concluzie: regiunile nu ar face decât să crească birocrația! Cam atât s-a/se discută. Impactul regionalizării în termeni reali asupra populației până la nivel de individ este total ocolită, de obicei aruncându-se praf în ochii interlocutorilor cu argumentul: regionalizarea o să ne aducă mai multe fonduri europene! Consider deci că această discuție este total inutilă. De la începutul procesului (defapt de la începutul exprimării intenției de demarare a unui proces) nu am aflat nimic nou cu ajutorul dezbaterilor publice, și nici nu știu care ar fi valoarea adăugată a acestora.

Amânarea, marea scăpare a regionalizării

Lunile august-septembrie au pus pe masă propunerea amânării regionalizării datorită amânării referendumului pentru noua constituție. Nu aș vrea să discut cât de corectă a fost decizia inițială legată de corelarea altor discuții de pe marginea constituției cu regionalizarea. Dar un efect al legăturii dintre cele două este chiar amânarea implicită a regionalizării odată cu amânarea revizuirii constituției.

Din punct de vedere al regionalizării, aș putea spune că am răsuflat relativ ușurat, dar pe de altă parte îmi este teamă de trecerea acestui subiect pe “bancheta din spate” cum ar spune americanii, ca apoi să dispară din nou din dezbateri până în 2020.

Schimbarea vitezei regionalizării este un lucru pozitiv. Dar asta numai cu condiția ca acest proces să nu se oprească. Abordarea problemelor treptat, crearea unui sistem administrativ regional, testarea acestuia și implementarea sunt procese care durează. Condiția este însă ca în perioada 2014-2020 să existe un interes real pentru acest proces, astfel încât prin pași mici dar siguri în 2020 să putem implementa un sistem care să funcționeze în raport cu situația României.

Minuta descentralizării

Ultimul eveniment de notorietate legat de procesul de regionalizare-descentralizare este publicarea minutei MDRAP legată de descentralizarea sistemului administrativ existent și de transmitere a puterilor decizionale, responsabilităților și resurselor la nivelul județean. Cu părere de rău trebuie să spun că acest tip de descentralizare nu va fi foarte eficient pe termen lung, iar în contextul regionalizării este un pas înapoi. Regionalizarea presupune o descentralizare spre regiuni. Accentul exagerat pus pe județe nu va face decât să îngreuneze procesele viitoare, și va transforma regiunile, în ciuda statului administrativ-teritorial presupus pe care îl vor dobândi, în obiecte de decor. Acestea vor căpăta statutul mult dorit, însă nu vor avea atribuții în cadrul cărora să acționeze. Acest tip de rol fals este cel care îngreunează defapt aparatul administrativ și multiplică inutil birocraţia.

Concluzii, riscuri, speranțe?

Amânarea procesului de regionalizare-descentralizare, cel puțin parțial și momentan îmi dă impresia și speranța că s-a conștientizat riscul vitezei cu care se dorea desfășurarea acestuia.

Totodată însă, amânarea procesului poate duce la moartea acestuia. Până în prezent toate tentativele de regionalizare reală au fost abandonate după câteva luni. Aici este însă și datoria societății civile de a menține viu interesul pentru acest proces prin dezbateri regulate și o constantă monitorizare a procesului – sau ce va mai rămâne din el.

Modul fulgerător în care se iau anumite decizii (vezi minuta descentralizării) mă face să fiu însă foarte rezervat referitor la viitorul acestui proces. Tinde să iasă din ce în ce mai mult la suprafață faptul că regionalizarea a devenit un tip de negociere politică (după cum am specificat și în articolul precedent). Ignorarea parțială sau totală a concluziilor CONREG, denotă dealtfel că prezența celor câțiva academicieni din interiorul său avea ca obiectiv justificarea unor decizii deja luate. Rămâne de văzut dacă împotrivirea la nivel politic față de acest proiect va duce la abandonarea acestuia în totalitate sau la anularea sa din punct de vedere valoric.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:





Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Ghita


Alexandru F. Ghita

Alexandru F. Ghiță (MA, Dipl., MeRSA). Consultant și cercetător independent în domeniul planificării spațiale europene. Absolvent al Facultății de Științe Sociale, Depar... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)