vineri, martie 29, 2024

Cu un pas înaintea vremurilor tulburi. Ar fi posibil?

„Este întotdeauna înțelept să privești înainte, dar e greu să privești mai departe decât poți vedea.”

Winston Churchill

România a încheiat anul 2019 cu un PIB ceva mai mare de 220 miliarde de euro, devenind astfel a treisprezecea economie a Uniunii la începutul anului 2020.

PIB-ul României în UE conform statisticii Băncii Transilvania

Asumpția mea, de nespecialist, este, pe de-o parte, aceea că PIB-ul României este situat încă sub potențialul real al factorilor de producție (1) – motivația acestei stări de fapt nu este dificil de intuit -; dar și că, pe de altă parte, independent de frânarea bruscă a activităților economice pe fondul crizei pandemice, oricum rata de expansiune a PIB-ului și a economiei estimate pentru anul 2020 ar fi urmat un trend de temperare.

Nu este rocket science, pur și simplu combustibilul aruncat de teoriile wage-led-growth (care au alimentat scopuri politice deloc benigne) în motorul creșterii economice (adică stimularea consumului) s-a epuizat (ironic, tocmai când petrolul s-a ieftinit) și, cum statul a tot tăiat din resursele destinate investițiilor publice și celor care sunt destinate cofinanțării de proiecte europene (pentru că PSD-ALDE-UDMR nu agreau fondurile europene, care vin însoțite de prea multe obligații și mecanisme de control), era logic să ne fi așteptat la ritmuri inferioare de creștere raportat la ultimii patru ani.

Ca să pui pe hârtie un plan fezabil de revenire a economiei după perioada de izolare pandemică, dar și de relansare în condiții de criză, ce presupune o coabitare cu agentul patogen cu tot alaiul de constrângeri aferent, precum și cu neprevăzutul contracției haotice a economiei globale, nu este treabă ușoară și cea mai stupidă idee ar fi conceperea unui plan în termeni birocratici, cu puține puncte de aderență la realitate.

Oportunitățile crizelor emergente sunt de obicei valorificate de sistemele mature, eficiente și inventive; nu prea este cazul României în general. Totuși, România a reușit în anumite momente în istorie să valorifice în mod uimitor oportunitățile de care a beneficiat; de ce nu ar fi cazul și acum? Iar oportunitatea pe care țara o are în față, este aceea de a traduce rapid în realitate toate proiectele de eficientizare și optimizare a cadrului general în care funcționează statul și economia.

Orice propunere pornește de la o analiză. Un articol nu se poate substitui unui document cuprinzător, așa că m-am limitat să schițez un SWOT. Orice plan oferă o viziune strategică și îi subsumează măsuri de ordin tactic. Din punctul meu de vedere viziunea strategică este aceea care permite arderea etapelor: performanța în locul birocrației; inițiativa privată în locul deciziei centralizate; stimularea creativității interne în locul importului de idei și soluții; orientarea către viitor în locul băltirii în trecut.

clik pentru zoom

SE VORBEȘTE DESPRE UN PLAN NAȚIONAL

În aceste zile președintele României, Klaus Iohannis, vorbea într-una din aparițiile sale publice despre un plan coerent și ambițios prin care economia României să-și revină din contracția impusă de măsurile de containment pandemic și să reziste în fața crizei economice globale ce s-a instaurat din același motiv; un plan care se va baza pe masive investiții publice: un veritabil plan de reconstrucție a României, cum l-a definit președintele aceasta fiind viziunea strategică propusă forțelor politice ce susțin guvernarea minoritară actuală, dar și majorității parlamentare.

Poziția exprimată de președinte, care din câte înțeleg este și calea de acțiune a guvernului Orban – cel puțin atât timp cât acest guvern minoritar va mai putea să-și exercite mandatul și nu va fi răsturnat de majoritatea parlamentară, printr-o moțiune de cenzură anticipată (și la care lucrează intens) de Marcel Ciolacu și PSD – este corectă în principiu, dar, așa cum se spune, diavolul stă în detalii: ce ne propunem este una, ce, cum și cât de mult reușim să implementăm, este cu totul altceva.

În opinia mea planul generos de „reconstrucție” a țării după această atipică criză sanitară și medicală globală reprezintă ținta, dar nu neapărat și calea: trebuie să facem diferența, mereu necesară în societatea românească, dintre obiective și ținte și căile întortocheate și mult îngreunate prin care acestea pot fi puse în operă. Nu cred că va fi altfel de această dată.

(De fapt, dacă majoritatea parlamentară se va grăbi cu moțiunea de cenzură, nu cred că vom avea nici măcar șansa unui plan corect și fezabil de revenire a economiei din criza pandemică.)

TREI NIVELURI DE INTERVENȚIE ȘI DOUĂ SETURI DE CONSTRÂNGERI

Continuând ideile din articolul meu anterior, aș concretiza aici particularizând detaliile tactice sau chiar operaționale fără de care viziunea strategică a unui plan național de reconstrucție (ca plan de relansare și reziliență economică) nu poate fi pusă în practică:

Pe lângă acțiunile cheie sugerate, importantă mai este și definirea plafonului de bază de la care trebuie repornită economia României (ca să nu mai vorbim de contextul european); ori la acest capitol cifrele furnizate de Guvernul României, pe de-o parte (deci cifrele care stau la baza planurilor guvernamentale) și cele ale Comisiei Europene, pe de altă parte, diferă radical:

(1) prognoza Comisiei Europene pentru România: PIB, contracție de 6%; deficit bugetar 9,2%; investiții (formarea brută de capital fix) în scădere cu 15%; deficit de cont curent de 3,3%; datoria publică în creștere de la 35,2% din PIB în 2019, la 46,2% din PIB în anul curent;

(2) Guvernul, în schimb, din spusele ministrului de finanțe, întrevede o scădere a PIB de doar 1,9% și un deficit bugetar de 6,7% din PIB;

totul pe fondul unei contracții a economiei Uniunii (PIB-ul cumulat) prognozată la 7,4%.

Desigur, suntem obișnuiți ca informațiile vehiculate la noi de autorități în spațiul public să nu fie întotdeauna și cele cu care se lucrează în mod real, ceea ce ar reprezenta iarăși o problemă, pentru că este greu să înțelegem cât de corect este setat efortul guvernamental pe direcția construirii unu plan eficient de revenire al economiei. Opinia oricărui specialist care se respectă ia întotdeauna în atenție două scenarii: cel optimist și cel pesimist.

Consiliul Fiscal, de pildă, un organism ce poate fi considerat independent, a avansat pentru scenariul optimist o scădere a PIB (real) de 4-6% și un deficit bugetar în jurul a 7,4%, iar pentru scenariul pesimist o scădere a PIB de 8-9% și un deficit bugetar care poate ajunge la 10%. De unde rezultă evident că guvernul pare, din datele făcute publice, că lucrează cu cifre nejustificat de optimiste.

În fine, niciun plan, nicio viziune strategică nu au șanse să devină cândva realitate, dacă nu se ține cont de nivelul de acceptanță al societății și de contextul politic. Să nu uităm: societatea va ieși din izolare cu multiple anxietăți acumulate și o multitudine de nevoi individuale și colective pe care se așteaptă ca statul să le adreseze. Este greu de crezut că societatea va accepta cu ușurință sacrificii în care nu crede, iar tentația majorității populației este să crediteze irațional lideri politici care vehiculează (cinic) idei populiste.

În același timp, contextul politic este complicat, era și înainte de criza pandemică, motiv pentru care am intrat în turbulențe cu un guvern susținut de forțele politice minoritare din Parlament, cu o acțiune permanent subminată de majoritatea parlamentară (real-factică); partidele politice la acest moment nu au în niciun caz drept obiectiv coalizarea pentru susținerea unui plan național de revenire din criză, după formula propusă de președintele Klaus Iohannis.

CÂTEVA CUVINTE DESPRE ANUMITE DECIZII CHEIE

Pledoaria pentru o schimbare de paradigmă în acțiunea instituțională, care să facă posibilă implementarea unui plan de reabilitare vizionar în plină criză pandemică, este scopul demersului de la acest capitol. Subiectul este de mare întindere, așa că mă voi limita la enumerarea câtorva aspecte care, cred eu, ar fi urgente și orice cititor interesat poate completa cu propriile contribuții cele de mai jos.

Principala idee este aceea de a optimiza cadrul de achiziții și de control, astfel încât birocrația care însoțește procedurile aferente să fie redusă la minim și să fie favorizată acțiunea proactivă și nu atitudinea conservatoare și prudențialismul contraproductiv.

Plecând de la modul în care este organizat auditul public intern, un mecanism extrem de important și a cărui contribuție la managementul organizațiilor și instituțiilor publice ar trebui să câștige tot mai mult în importanță și eficientă, ar mai trebui reglementat și un alt instrument, și anume cel al asistenței unui consultant independent pentru achiziții și înființarea unui registru național al consultanților.

Registrul consultanților poate face distincție – deși personal nu cred că este neapărat util, dar poate exista aici și o rațiune de ordin practic – între consultanții specializați în achizițiile conforme pentru proiectele finanțate din fonduri europene și cei specializați în achizițiile naționale. Dar acestea sunt amănunte ce pot fi puse la punct pe baza unei consultări publice la nivelul branșei consultanților, în primul rând.

Mai apoi, trebuie luată serios în considerare și generalizată procedura achizițiilor avantajoase din punct de vedere economic, și anume prin cel mai bun raport calitate / preț. Potrivit regulii generale prevăzută la art.187 din Legea nr.98/2016 și art.209 din Legea nr.99/2016, autoritățile contractante au la dispoziție trei căi pentru a atribui un contract de achiziții conform cu oferta cea mai avantajoasă economic:

– prețul cel mai bun (mai mic);

– costul, pentru întreg ciclul de viață;

– cel mai bun raport calitate – preț.

Regula prețului cel mai mic este, la acest moment, cea care guvernează preponderent atribuirea unui contract public, celelalte două fiind dificil de aplicat, pentru că apar diferențe de viziune în marea majoritate a situațiilor între autoritatea contractantă și organismele de audit și control.

Pentru a muta accentul de pe achiziția în baza celui mai mic preț pe celelalte două tipuri de atribuire, dar în special pe metoda celui mai bun raport calitate / preț, singura soluție utilă este aceea a asistării achizițiilor publice (de un anumit nivel, desigur) printr-un contract încheiat cu un consultant independent.

Nicio entitate publică (operator economic sau instituție) nu este capabilă să își profesionalizeze atât de mult aparatul de achiziții publice încât să poată acoperi eficient și credibil toate aspectele ce apar într-un proces de achiziție, chiar și de medie complexitate; ori asistența cu un consultant profesionist și independent a unui proces de achiziție publică, chiar din faza definirii oportunității, poate fi o excelentă soluție de eliminare a pașilor redundanți, a birocrației, reducând timpul care se pierde cu ezitări și bucle cronofage.

Mai apoi, în raport cu organismele de control, mai ales cu inspecțiile fiscale și Curtea de Conturi, la capitolul achiziții publice (naționale sau în proiecte cu fonduri europene) vor fi disponibile trei seturi de documente: dosarul întocmit de autoritățile contractante, raportul auditorilor interni și raportul consultantului independent. Organismele de control și de audit public vor urmări, la declanșarea unui control, aceste seturi de documente și vor genera un control mai amănunțit doar dacă, din studierea lor și parcurgerea eventualelor clarificări, se nasc dubii privind corectitudinea procedurii derulate.

Actuala schemă de organizare a Curții de Conturi

În fine, ca o ultimă observație, aș lua în discuție rolul important al modernizării acțiunii Curții de Conturi și a instrumentelor pe care le folosește. Din figura alăturată, care cuprinde actuala schemă de organizare a Curții, se poate observa din start birocrația stufoasă a autorității auditorului național al conturilor publice și faptul că, de fapt, avem două curți de conturi: una națională și una pentru fondurile europene.

Cât timp funcționează în actuala structură stufoasă și se acceptă că între auditul conturilor naționale și auditul fondurilor europene trebuie să fie o diferență, inclusiv de metodologie și instrumente, cred că avem o problemă la Curtea de Conturi. Iar consecința este simplă: în actuala formulă auditorul conturilor publice naționale nu își va putea schimba viziunea și nici aduce instrumentele de control la înălțimea rolului unei instituții publice moderne, europene.

Cât timp Curtea va funcționa la fel cum o face acum, inspectorii săi nu vor fi eficienți și de ajutor în impulsionarea programelor de investiții prin care să crească economia și să se modernizeze țara; dimpotrivă, va acționa ca o frână. Sunt desigur gata să accept că am greșit în aprecierile pe care le-am făcut aici, atunci când voi vedea Plenul și conducerea Curții de Conturi acceptând digitalizarea, că vor fi dispuși să ia în considerare raportul unui auditor sau al unui consultant independent și că vor decide să genereze un control în amănunt, dând peste cap activitatea curentă a unei organizații/instituții, pe baza unei analize de risc.

ÎN LOC DE CONCLUZIE

Cred că principalele concluzii se desprind de la sine. Pentru a putea pune în operă un plan real de revenire a economiei în plină criză pandemică distingem trei importante zone de intervenție: (i) zona de intervenție guvernamentală, care trebuie să detalieze un proiect corect (bazat pe scenarii/cifre realiste/corecte), fezabil, cu viziune strategică; (ii) zona dezbaterilor corecte și constructive, care îi revine Parlamentului, acolo unde majoritatea parlamentară trebuie să joace corect, în interesul națiunii și abandonând obligatoriu mizele mici, de partid și de grup și (iii) zona performanței administrative și instituționale, dotarea acestora cu noi instrumente de acțiune, decizie și control.

Deocamdată, așa cum observam în articolele anterioare, nu suntem nici pe departe în situația ca în cele trei zone de intervenție să fim setați corespunzător. Guvernul nu are dialog cu majoritatea parlamentară și, din motive electorale și de performanță a aparatului guvernamental în formula actuală, nici nu dispune/nu prezintă cifre care să ne ofere încredere că se lucrează la un plan bine ancorat în realitate, în plină criză pandemică.

Majoritatea parlamentară, pentru că nu poate nega eficiența măsurilor de ordin sanitar și medical (mai ales după dezastrul lăsat în sistemul medical și în stocurile de intervenție sanitară în situații de urgență de guvernele Dăncilă-Dragnea), și-a găsit ca retorică de atac împotriva guvernului două teze profund populiste: așa-zisa încălcare a drepturilor și libertăților constituționale ale cetățenilor și lipsa măsurilor de intervenție economică pentru gestionarea efectelor crizei pandemice.

Ambele teme – care par extrase dintr-un manual al acțiunii politicianiste – ne relevă un aspect care ar trebui să ne preocupe foarte mult pe noi cetățenii alegători: cât de prezente și de grave sunt ipocrizia și cinismul în clasa noastră politică și cum am putea să ne luăm țara înapoi de la această vicioasă, dar totodată esențială pentru o democrație, pătură a politicienilor (din care foarte mulți și influenți corupți fiind de boala puterii)?

Personal, privesc cu o oarecare îngrijorare cum mecanismul politicianist de expresie pseudo-democratică și esență pur populistă, pus în mișcare la inițiativa unor politicieni „inventivi” (o fi vorba de „centrele de reflecție” pomenite cândva de Tudorel Toader? (2) ) din actuala majoritate parlamentară, via Avocatul Poporului – Curtea Constituțională (CCR) – majoritatea parlamentară (PSD + UDMR + ALDE), s-a găsit să submineze acțiunea guvernamentală în plină criză pandemică, atacând constituționalitatea instrumentelor legale pe care și-a bazat acțiunea.

Dar să vedem cum stăm de fapt: Avocatul Poporului atacă la CCR atât OUG nr.1/1999, privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cât și OUG nr.21/2004, privind sistemul național de management în situații de urgență (se va judeca joi, 13 mai ac. la CCR) și CCR declară, deocamdată, integral neconstituțională OUG nr.1/1999.

OUG nr.1 a fost emisă de guvernul CDR+PD în ianuarie 1999, pe fondul revoltei minerilor conduși de Miron Cozma, care amenințau cu marșul asupra capitalei și declanșarea unui adevărat război civil, în aplauzele și cu susținerea PRM, partid condus la acea vreme de Corneliu Vadim Tudor. Acest text de lege a fost consistent modificat în Parlament (inclusiv la capitolul emiterii de ordonanțe militare) prin Legea nr.453/2004, pe care și-au pus semnătura Valer Dorneanu, pe atunci președinte al Camerei Deputaților (acum, iată președintele CCR) și Doru Ioan Tărăcilă, președinte al Senatului.

Pe de altă parte, OUG nr.21/2004 a fost emisă de guvernul Adrian Năstase în aprilie 2004 și aprobată ulterior prin Legea nr.15/2005, ce poartă semnătura lui Adrian Năstase, de această dată în calitate de președinte al Camerei Deputaților și a lui Nicolae Văcăroiu, președinte al Senatului. Timp de cincisprezece ani nici Parlamentul, nici vreun Avocat al Poporului nu au sesizat faptul că cele două OUG și legile lor de aprobare sunt neconstituționale, au făcut-o și o fac tocmai acum. Povestea îmi aduce aminte de snoava cuiului lui Pepelea.

Ridicarea voalului de pe acest mecanism cinic și corupt, cu care înțelege să modeleze societatea o parte (din păcate majoritar prezentă în Parlament) a clasei politice, ne dă o indicație destul de clară asupra modului în care se va raporta și la planul (oricare va fi acesta) de revenire a economiei României în plină criză pandemică.

Ieșirea din acest cerc vicios nu stă la îndemâna guvernului, ci a alegătorului. Deci avem nevoie nu doar de un plan de revenire realist, corect și cu viziune, pentru a traversa criza economică născută de pandemia SARS CoV-2, ci și de alegeri parlamentare și locale cât mai curând. Așa putem avea o nouă majoritate parlamentară. Ea poate fi un progresistă și real-democratică, și atunci avem o șansă bună să punem în operă un plan economic bun și vizionar, sau populist-conservatoare, caz în care ne vom adânci în criză. Dar măcar vom ști bine cum stăm: ne-am făcut-o (din nou) la vot, cu mâna noastră!

NOTE_____________

1. Munca, pământul, capitalul, în accepțiunea clasică, dar și: progresul tehnic, noile tehnologii, informațiile, gradul de performanță al antreprenorilor etc.

2. https://adevarul.ro/news/eveniment/tudorel-toader-ameninta-dezvaluiri-vom-vedea-erau-centre-reflectie-limite-dorea-oug-amnistie-gratiere-1_5d9aeb36892c0bb0c6561571/index.html

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. daca „teoria” #wageledgrowth isi arata efectele, cine atunci suporta consecintele ? nu l suspectez pe baietandru de „revolutie economica”, in definitiv el si consoarta s „upper class”, statu i rasplateste cu functii si bani doar sa si mentina status quo ul. pirlitul ala neispravit s ar putea s o duca bine, dar e o simpla unealta, isi umple matzul si se baricadeaza n spatele zidurilor inalte (ca nastase la cornu). stiti care i riscul ? cind va vrea sa iasa din vizuina, s ar putea sa fie infulecat de „animalele” flaminde

  2. Situatia in care se gaseste tara, in acest moment ,este atipica din mai toate punctele de vedere . Practic avem la conducerea tarii un guvern monocolor , minoritar , provenit din singurul partid parlamentar ce si-a asumat guvernarea ,numit PNL. Sa nu uitam ca doar in momentul motiunii de cenzura in urma careia guvernul Dancila a cazut ,a existat un vot majoritar asigurat de cei citiva membri PSD ce au votat in favoarea caderii guvernului .In rest toate actiunile actualei majoritati parlamentare au fost de contestare a actiunilor noului guvern ORBAN. In fapt, guvernul, fost PSD, nu mai avea la acea data girul populatiei exprimat in alegerile si referendumul din anul 2019 , tot odata aceasta cerere cetateneasca , de democratizare a tarii ,ce trebuia finalizata prin alegeri parlamentare anticipate si cele locale in doua tururi de srutin a fost oprita de catre deciziile CCR. Imediat Pandemia si-a facut aparitia si ca- din senin -si ea schimba intreaga situatie la nivel European si Mondial . Izolarea , cauzeza mari pagube economice si mai toate institutiile mondiale si europene , detinatoare de mari sume de bani ,sunt obligate sa sustina aceste pierderi si sa asigure impreuna cu alte masuri economice relansarea economica atit de dorita .Este foarte previzibil si usor de inteles ca aceste sume imense nu se dau pe -ochi frumosi – si ca exista niste conditionalitati prezente si viitoare in momentul obtinerii acestor sume . In acest moment , in tara, singurul partid ce este acceptat la discutii privind obtinerea acestor sume si la cheltuirea lor conform unor intelegeri prealabile este PNL sustinut evident de presedintele Iohannis .-Betele in roate- puse, de ceilalti jucatori politici, actualului guvern sunt cumva mici sicane ,ce mai degraba incearca sa maximizeze votul atasat fiecarui partid in viitoarele alegeri si mai putin in scopul rezolvarii unor probleme la zi (vezi si multiplele sicane in cazul desemnarii starii de alerta )Ultimile declaratii politice ,ale presedintelui , ce au fost facute in parlament cu ocazia cererii UDMR de acceptare a unei asa zise autonomii ale unui asa zis Tinut Secuiesc (ce nu exista la aceasta ora ca entitate juridica ) au redus in mod evident numarul cetatenilor ce ar dori sa voteze partidele ,altele decit PNL. Presedintele a separat PNL de restul (ca un numar nu ca o apreciere ) clasei politice, ce deja contesta in totalitate ,ca un intreg, guvernarea PNL. Vocea acestor partide este din ce in ce mai slaba ca intesitate si in urma discursului prezidential nu pot declara direct ca se unesc ,raman astfel stingere , de unele singure, fara a mai putea- trece sticla- . USR nu poate declara ca sustine PSD , cum PSD nu poate declara ca sustine UDMR si nici UDMR ca sustine pe vreunul dintre partidele romanesti .Singurul partid ramas in picioare este PNL(asta daca nu il va dobori pandemia ).In curind mari sume de bani, provenite din UE , vor fi date Romaniei (guvernului Orban )iar in urma maririi pensiilor (cele mici )si a unui posibil referendum cu tema CCR (functionarea institutiei )in preajma sau in acelasi timp cu alegerile parlamentare, trimit PNL undeva la un procent de voturi (dupa redistribuiri ) de 65 %.Impreuna cu minoritatile (multe din partidele mici sau devenite mici intre timp nu vor mai intra in parlamentul viitor )PNL va decide, sustinut si de K.I. si de UE, viitorul Romaniei pentru urmatorii 10 ani .Chiar daca simpatia multora dintre noi s-a indreptat , anul trecut , spre – noul politicii- al acelor zile(sa nu uitam procentele uriase ) numit USR- PLUS ,nu putem trece neobservat parcursul descrescator al acestor partide iar in lumina ultimilor declaratii -USR-PLUS- acesta stare descrescatoare (ne referim la procente in cetateni votanti )se accentueaza . Cam asa vad eu vremurile trecute si viitoare , dar nu luati de bune aceste ziceri sau ca pe un adevar absolut , ci doar ca pe o presupusa tema de discutat acum sau in viitor . Adevarul poate fi oricind (viitor ) cu totul altul .

    • „Ce vor fi date Romaniei (guvernului Orban )iar in urma maririi pensiilor (cele mici )si a unui posibil referendum cu tema CCR (functionarea institutiei )in preajma sau in acelasi timp cu alegerile parlamentare, trimit PNL undeva la un procent de voturi (dupa redistribuiri ) de 65 %.Impreuna cu minoritatile (multe din partidele mici sau devenite mici intre timp nu vor mai intra in parlamentul viitor )PNL va decide, sustinut si de K.I. si de UE, viitorul Romaniei pentru urmatorii 10 ani”
      Ai umor. Si da, sperantra moare ultima. Dar moare si ea.

      • Victoras -amice – ramai inchis in propria intelegere . Nu ai citit pina la capat textul ,cit despre speranta ,se pare ca te amagesti de multa vreme cu ea , iar umorul chiar nu cred ca il poti deosebi de propria nedumerire .

  3. Cadrul intern, „național”, pentru relansarea economiei pare a fi bine cunoscut. Nu lipsesc cunoștințe. Problemele țării sunt cele interne românești. Se va vota și vom vedea ce rămâne din prezentarea detaliată a autorului.
    Cadrul extern în UE încă nu e atât de clar. Nu se știe cum va fi în UE.27 după pandemia Covid-19 care ține doi ani sau mai mult. Acapararea subvenților nerambursabile de la Brussels trebuie să primească prioritate, să ajungă la 100%.
    Întreprinderile mari și mijlocii din țară sunt conectate în lantul de productie european sau global. Intreruperea lanțurilor de producție a avut pagube laterale în economie enorme peste tot în UE.
    Cred că transporturile fluviale pe Dunăre și pe căile ferate sunt mai eficiente, mai ieftine și mai sigure decât cele de pe autostrăzi, întrerupte la granițele „naționale” din cauza pandemiei. Transporturile sunt un factor cheie în lanțurile de producție în industria continentală. Prețul transportului și stabilitatea transportului decide unde se învestește în UE. Se ține cont de aceste necesități economice la București azi și mâine?
    Salarii ca în vest?

    • Transportul fluvial de anvergura pe Dunare este blocat de Ungaria, oare de ce ? iar UE nu are nici o parghie eficenta in deblocarea situatiei.

      • Nu se poate.
        Dunărea e drum fluvial internațional de peste 120 de ani. Nu poate fi blocat de un stat „național”. Podurile distruse 1999 de NATO la Beograd au blocat scurt timp Dunărea. Pe Rin se vede capacitatea de transport fluvial de la Amsterdam la Basel. E regiunea economică cea mai puternică pe continent. La Duisburg pe Rin e cel mai mare port fluvial pe continent. Aici ajung mărfurile din Wuhan/China pe cale ferată în 12 zile și sunt distribuite în UE.

        Calea ferată de la Beograd la Budpapesta e construită de China, ocolește România.
        Calea ferată China- Kasachstan-Rusia-Polonia -Duisburg/RFG ocolește România. E necesar să se facă ceva. Prețul pentru transportul rutier pe autostradâ cu camione va crește, transportul rutier e nesigur pe timp de iarnâ. Tuneluri sub munții Carpați? Tunelurie în Eleveția (Gotthard 50 km, trei tuburi), în Austria spre Italia se construiește acum, nu inspiră pe nimeni în țară?

        • Intrebati-l pe Orban de ce nu permite traficul fluvial decat intr-o anumita masura, Dunarea pe intreg teritoriul ungar fiind declarat rezervatie naturala, acesta afirmatie a facut-o insasi fostul ministru roman de exterene Cristian Diaconescu.

          • @Ursul Bruno
            Victor Orban hat jetzt den Schwanz eingezogen, er schafft die Sondergesetze sofort ab.
            Dunărea e fluviu- apă de transport international- indiferent ce spune cineva la Budapesta. Dunărea nu este și nu va fi blocată în Ungaria niciodată. Fake news!

  4. Pandemia deschide Romaniei sanse nebanuite care bine intelese si puse in aplicare pot fi relansarea economica de care se tot vorbeste insa nu s-a reusit mare lucru.
    Aportul pandemiei la implementarea digitalizarii intr-o masura nebanuita a fost de ca 80 % restul revenind statului si al mediului privat de afaceri.
    Se poate ajunge la redresare economica cu o conditie, eliminarea PSD-lui din parlament prin trimiterea sa in opozitie, depinde de electorat si mai putin de tot felul de planuri ambitioase.
    In opinea mea acesta trebuie sa fie obiectivul principal, restul fiind rezultante in urma acestui demers, in Romania deocamdata politicul fiind care dicteaza.

    • „Pandemia deschide Romaniei sanse nebanuite…”

      OK. După cum spune autorul articolului, România are a XIII-a economie a Uniunii Europene. Ce șanse nebănuite credeți că are România să fie admisă în OECD, pentru care a depus candidatura încă din 2004?

      Întreb pentru că state cu economii mai modeste, precum Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, spre exemplu, sunt membre OECD.

  5. Mai întîi, în grafic este prezentat pib-ul NOMINAL şi unde România se află pe locul 13 în UE27. Şi, da, România are potenţial să-şi dubleze pib-ul(nominal), bineînţeles dacă ajunge la o administraţie coerentă. Să menţionăm în treacăt că înaintea României ca pib nominal se află „ţărişoare” ca Finlanda(5,5 milioane locuitori), Danemarca(5,8 milioane de locuitori), Irlanda(4,8 milioane de locuitori), Norvegia(5,3 milioane de locuitori).
    De aceea este poate mai bine să facem comparaţia la pib(Paritatea Puterii de Cumpărare) unde România se află pe locul 8 în UE27, înaintea Suediei şi în apropierea Belgiei, dar cu o populaţie aprox. dublă faţă de aceste ţări.
    Orice program economic trebuie să ţină seama de voinţa naţiunii stabilită prin vot. În acest moment, România nu prea ştie ce vrea, există două curente antagoniste:
    – politica populistă a creşterii prin consum pusă în practică de PSD
    – politica creşterii economice prin investiţii şi modernizare a economiei pe care vrea să o pună în practică PNL.
    Numai că…există o problemă: tot aparatul administrativ de stat/guvernamental, inclusiv cel din administraţia locală, este coordonat de PSD aflat în ultimii 7-8 ani la guvernare, timp în care a politizat TOATE instituţiile. Este foarte greu să aplici o politică economică cu un apărat de stat ostil( vezi numai ce s-a întâmplat în timpul epidemiei când instituţiile au luptat CONTRA deciziilor guvernamentale)
    Dar ce este mai rău, e altceva: aproape toată media, presa scrisă şi virtuală, intelighenţia şi elitele româneşti, mari mase de populaţie, TOATE se opun unei schimbări de paradigmă economică, de fapt SE OPUN schimbării bruşte de paradigmă POLITICĂ. Fiindcă, ne place sau nu, populaţia României, inclusiv elitele, NU ESTE pregătită să renunţe la urmările şi urmaşii comunismului. Există o FRICĂ ancestrală de schimbare care poate duce chiar la (auto)distrugerea statului român.

    • @Lucifer
      De acord. Aceasta este de fapt și esența mesajului din articolul meu.
      Și nu este vorba doar de faptul că PNL ar favoriza actul de guvernare care, prin prioritizarea investițiilor, produce substanță economică, după care vine o guvernare PSD care o consumă și frânează viitoarea creștere a economiei, ci că nicio forță politică nu lasă economia să urmeze ciclurile sale naturale, limitându-se la măsuri care să permită maximizarea cifrei de afaceri în economia națională.
      De ce se întâmplă așa, sunt multe de spus, subiectul este vast.
      Dar unde nu este (mă refer la partidele politice acum) coerență, știință, educație, moralitate, organizare, un sistem de promovare a valorilor reale și comunicare sinceră și deschisă cu societatea, nu are cum să fie cunoaștere și performanță.
      Noi, spre deosebire de țările din nordul bogat al Europei, ne bizuim pe norocul intervenției unor lideri mesianici și conjuncturi favorabile, în loc să susținem efortul comun și responsabil al națiunii. Altfel spus, ne declarăm o națiune, dar acționăm ca și cum majoritatea ne considerăm de capul nostru, fără responsabilități.
      Așa că ne dezvoltăm în salturi și de sute de ani acumulăm frustrări că suntem mereu la coadă.

      • Dl Felea: Nu se pot arde etapele peste noapte, şi democraţiilor vestice le-au trebuit sute de ani ca să-şi construiască sisteme democratice funcţionale. Şi tot au trecut prin revoluţii, lovituri de stat, războaie civile, războaie mondiale, etc. În plus, unele dintre ele au fost favorizate de resurse suplimentare din colonii….
        Pentru România mai există însă nişte agravante:
        – urmaşii PCR nu au putut fi eliminaţi din conducerea statului timp de 30 de ani( suntem singura ţară fost comunistă în această situaţie)
        – „marea trecere” de la comunism la democraţie a fost gestionată de urmaşii PCR.
        – a mai apărut suplimentar „revoluţia industrială globală” care produce un fel de insuficienţă administrativă a mecanismelor de conducere socială democratice( un fel de anarhie societală)
        – şi, în fine, calitatea clasei politice şi a elitelor româneşti este execrabilă.

    • Corecta afirmatia legata de politizarea tuturor institutiilor.
      Insa, paradoxal, acum e momentul potrivit pentru marea reforma a administratiei si „deconcentratelor” : am cunoscuti care au plecat de la stat la privat si spuneau ca in urma lor nu a mai ramas nimeni care sa munceasca efectiv. Au ramas numai sefii numiti politic care „coordoneaza” mustele cu „tableta” si amantele, pilele care presteaza „telemunca” prin videochat. Munca fostilor salariati este prestata in mediul privat pe contracte grase, cu spagile de rigoare, evident.

      Reformarea se poate face prin simpla desfiintare a respecivelor institutii si reconstruirea de zero.
      Sa luam un exemplu: ASF-ul. Credeti ca mai joaca vreun rol de arbitrare a pietei asigurarilor?! Sau Curtea de Conturi: ce ar fi daca s-ar desfiinta?!

    • @Lucifer

      Cateva comentarii :

      1.- Romania „exporta” forta de munca in “ţărişoare” ca Finlanda(5,5 milioane locuitori), Danemarca(5,8 milioane de locuitori), Irlanda(4,8 milioane de locuitori), Norvegia(5,3 milioane de locuitori).
      Oare de ce si nu invers ?

      2.- ” ……tot aparatul administrativ de stat/guvernamental, inclusiv cel din administraţia locală, este coordonat de PSD aflat în ultimii 7-8 ani la guvernare, timp în care a politizat TOATE instituţiile.”
      Corect dar asta a fost rezultatul votului la diferite alegeri de-a lungul acesto ani.

      Nu credeti ca PNL va castiga cu peste 65% la urmatoarele alegeri asa cum demonstra un comentator mai sus ?
      Daca va castiga va avea majoritate peste tot si-si va aplica toate programele si-si va numi – in diverse functiii – toti membri de partid.
      Si atunci nu ajungem to la POLITIZAREA institutiilor ?

      3.- „Dar ce este mai rău, e altceva: aproape toată media, presa scrisă şi virtuală, intelighenţia şi elitele româneşti, mari mase de populaţie, TOATE se opun unei schimbări de paradigmă economică, de fapt SE OPUN schimbării bruşte de paradigmă POLITICĂ. Fiindcă, ne place sau nu, populaţia României, inclusiv elitele, NU ESTE pregătită să renunţe la urmările şi urmaşii comunismului.”

      Cred ca situatia se va intoarce in favorarea PNL pentru ca a acordat vreo 40 milioane euro pentru media.
      Dvs nu credeti ca aceste fonduri vor schimba atitudinea media ?

      Multumesc.

      • Jimi H:
        – atât timp cât salariile din România sunt de 3-4 ori mai mici ca în acele „ţărişoare”, România va exporta forţă de muncă.
        – politizarea instituţiilor pare un blestem, dar poate fi evitată printr-o lege care să stabilească CE posturi din administraţie pot fi politizate şi de la ce nivel.
        – nu, banii pentru media sunt în principal pentru media din Moldova.
        În legătură cu balanţa politică, se întâmplă ce am spus: TOATE forţele politice, dar şi instituţiile de stat, s-au coalizat contra PNL, inclusiv marile speranţe progresiste din A2020. Repet ce am zis: societatea şi elitele au rămas încremenite în proiectul comunist-pesedist….

    • Este comentariul meu de mai sus, eliminarea PSD-lui din parlament, din functiile locale, din ministere si inlocuirea sa cu personal care doreste intradevar o schimbare profunda a Romaniei.
      Fara acest demers NIMIC nu va functiona dupa cum multi si-ar dori. Inaintea implemantarii a tot felul de programe nationale, locale si altele este necesara debirocratizarea actului administrativ in sine altfel iar nu rezolvam mare lucru, legi noi si clare si aborgarea tututor ineptiilor comise pana acum.
      Este extrem de greu, este insasi o problema majora la nivelul democratiilor in general, cu toate intetile bune lansate la nivel declartiv, o data cu incercarea aplicarii acestora apar obstacole dintre cele mari datorate a tot felul de legi neclare, ambigue, exceptii si derogari de tot felul care necesita un efort enorm insa pe atat de inutil pt implementarea unor masuri bine venite.

      • @Ursu Brun

        „Este comentariul meu de mai sus, eliminarea PSD-lui din parlament, din functiile locale, din ministere si inlocuirea sa cu personal care doreste intradevar o schimbare profunda a Romaniei.”

        Perfect, de acord cu dvs., dar ar trebui adugate si alte partide („de stanga”)si ma gandesc la : Pro Romania, ALDE, UDMR din grupul celor catalogate ca fiind de stanga. Poate fi adaugat si USR.

        Acesta fiind zise cred ca ar ramane in parlament si la nivel local doar PNL, PMP, PLUS (partide de „dreapta”) iar personalul bugetar (cel care va lupta pentr schimbare) va fi format doar din randurile acestor partide (limbaj de lemn).

        Intrebare : cine va face opozitie ca asa-i intr-o democratie ai nevoie si de aceasta chiar daca-i toxica.

        Aveti vreun raspuns aceasta intrebare ?

        Nu locuiesc in Romania de un sfert de secol – si nu am drept de vot dacat pentru presedinte – dar mai citesc unele comentarii pe acest blog si doar intreb.
        Departe de mine gandul a sustine partidele de „stanga” sau de „dreapta” enumerate mai sus

  6. In Romania a mai fost o perioada de probleme economice grave, intre 1998-2000, cu FMI, apoi intre 2008-2011 dar lucrurile nu s-au schimbat, indiferent de guvernare, pleaca unii si vin altii dar mecanismele raman aceleasi in plan economic si social. Nu am prea multe sperante nici de acum incolo. Guvernul Orban a promis multe la guvernare dar sub masca pandemiei nu s-a intamplat nimic. Nu avem evaluarea ministerelor, a directiilor cu multiple suprapuneri, a pastrarii doar a prefecturilor, a taierii pensiilor speciale si fara contribuitate, a micsorarii celor profesionale, a taxarii graduale a veniturilor si averilor, a justificarii averilor, etc. Din contra sistemul bugetar a crescut cu circa 12.000 pers.si acum tot acesta este sustinut. Nici daca vor avea majoritate parlamentara nu vor schimba lucrurile decat de suprafata, pentru ca interesele lor proprii vor prevala.

  7. Fără a contrazice opiniile autorului, îndrăznesc să fac o observație…

    Între un „Plan” precum cel propus în acest articol, numit în alte contexte, de către alți autori, „Proiect de țară”, sau „Proiect național”, amintind (probabil involuntar) de New Deal și Președintele FD Roosvelt și strategiile, cărora li se subsumează măsurile de ordin tactic, se află întotdeauna politicile.

    Importanța lor este sugerată în text, dar fără o referire explicită la acestea.

    Așadar, într-un conflict politic precum cel dintre o majoritate parlamentară al cărui unic „proiect de țară”, singurul obiectiv strategic, este transferul fraudulos al unui volum cât mai mare de resurse publice în proprietatea privată a lor și apropiaților lor, fără teamă de justiție și un guvern minoritar fragil, politicile nu pot fi decât contradictorii.

    Or, majoritatea parlamentară, votată democratic de cetățenii români (și care se bucură încă de o viguroasă susținere populară), tocmai a prezentat un „Proiect de țară”, prin vocea președintelui celui mai mare partid din România și cel mai reprezentativ instrument al cleptocrației, PSD, în totală contradicție cu cel propus de autorul acestui articol.

    Apare astfel, în mod natural, întrebarea: întrucât Constituția României diferă pe ici pe acolo de cea avută la îndemână de FD Roosvelt, pentru adecvarea politicilor publice la strategiile din proiectul prezentat de domnia-sa, ce soluție vede dl Cristian Felea, reformarea PSD și desprinderea sa de guvernarea cleptocratică (adică, o nouă revoluție, care să înlăture cleptocrația securisto-comunistă care a capturat statul de 30 de ani), sau trezirea conștiinței civice (prin mijloace miraculoase, ori prin finanțarea unor mijloace de contracarare a manipulării alegătorilor înfăptuită de cleptocrație), astfel încât votul la [unele] viitoare alegeri parlamentare să genereze o majoritate democratică.

    Eu zic că cel mai probabil este să se producă un miracol, un fel de revelație, ceva… (Glumesc, desigur!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro