Iată doar câteva dintre întrebările ale căror răspunsuri sunt esențiale pentru a calibra optim intervenţia socială (deloc ieftină, lipsită de costuri de administrare sau de dezbateri privind oportunitatea sa) la nevoile persoanelor vizate de FSE sau, și mai dificil, la nevoile pieței.
În acest context, echipa Fundaţiei CADI-Eleutheria, cu suportul logistic al IRES, a derulat în perioada 4-11 decembrie 2010 o anchetă naţională pe bază de chestionar ce are ca temă principală poziţionarea indivizilor din mediul urban comparativ cu cei din mediul rural în raport cu instituţiile pieţei muncii.
Este formarea utilă pentru găsirea unui loc de muncă?
Am încercat să estimăm pecepţia pe care oamenii o au despre rolul jucat de formarea profesională în procesul de angajare şi am adresat respondenţilor întrebarea Ce credeţi că ajută cel mai mult pentru a găsi un loc de muncă? cu următoarele variante de răspuns: cursurile de calificare, recalificare şi perfecţionare; relaţiile, pilele şi cunoştinţele sau norocul. Relaţiile, pilele şi cunoştinţele sunt percepute ca fiind cele mai utile de către 49% dintre respondenţi, urmate de cursurile de (re)calificare şi perfecţionare – 29% şi noroc – 16%.
Nu înregistrăm diferenţe semnificative statistic între respondenţii din mediul rural şi cel urban. Mai degrabă îngrijorătoare este tendinţa grupei de vârstă 18-24 de ani să valorizeze cel mai puţin formarea şi cel mai mult reţeaua socială, prin comparaţie cu toate celelalte categorii de vârstă. Acest fapt este îngrijorător deoarece aceste persoane se află în perioada formării lor şi angajamentul lor faţă de aceasta ne aşteptăm să fie scăzut, din moment ce alţi factori par a avea o importanţă mai mare pentru găsirea unui loc de muncă bun.
Atunci când nu contrapunem formarea altor strategii de găsire a unui loc de muncă, aceasta este evaluată ca folositoare în mare şi foarte mare măsură pentru acest scop de cea mai mare parte a respondenţilor (60%), fără diferenţe semnificative între rural şi urban. Întrebaţi „În ce măsură credeţi că aceste cursuri sunt folositoare pentru găsirea unui loc de muncă?„, şomerii sunt categoria ocupaţională care valorizează cel mai puţin formarea în găsirea unui loc de muncă. Acest fapt poate avea consecinţe la nivelul motivaţiei lor de a participa la formare, dar şi asupra activismului lor în timpul formării. Mai mult, cunoscând această orientare, putem estima rate semnificative de abandon al cursurilor de formare, mai ales a celor care nu presupun o investiţie financiară iniţială din partea beneficiarului, cum e cazul participanţilor la programele finanţate prin FSE.
Sunt oamenii dispuși să participe la cursuri de formare profesională? Dar persoanele neocupate?
Dacă orientarea generală pare a fi mai degrabă favorabilă formării, lucrurile se nuanțează atunci când respondentul este întrebat dacă el însuşi ar fi dispus să urmeze un astfel de curs pentru a-şi găsi un nou loc de muncă. La nivel naţional, 54% dintre respondenţi nu îşi manifestă interesul pentru formare, în timp ce 38% se declară dispuşi să facă o astfel de investiţie. Șomerii și persoanele casnice sunt cei mai dispuşi să urmeze un curs de perfecţionare sau (re)calificare profesională (57% dintre aceştia faţă de media eşantionului de 38%, respectiv 50%).
Observăm așadar la acest moment că deși sunt categoria ocupaţională care valorizează cel mai puțin formarea în găsirea unui loc de muncă, şomerii sunt cei mai dispuşi să urmeze cursuri de (re)calificare şi perfecţionare. Deducem că angajamentul lor în timpul unui astfel de curs ar putea fi moderat spre redus, din moment ce ei consideră că alte lucruri, şi nu competenţele lor, sunt mai importante pentru a se angaja.
Cum am putea explica această orientare moderată faţă de formare, chiar şi în rândul persoanelor neocupate? O direcţie de căutare a răspunsului este relevanţa formării profesionale pentru activitatea de la locul de muncă. Întrebaţi cu privire la contextul de dobândire a competenţelor utilizate la actualul sau ultimul loc de muncă, 24% dintre respondenţi se referă la şcoală (educație formală), 43% la experiența la locul de muncă (învățare prin practică), şi doar 14% menționează cursurile şi programele de formare profesională. Aşadar, percepţia celor care lucrează sau au mai lucrat este că principalul loc de formare de competenţe este locul de muncă. Programele de formare profesională nu sunt percepute ca formând principalele competenţe necesare la locul de muncă. Poate de aici şi dispoziţia moderată a respondenţilor de a urma cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare. Acesta ar putea fi un semnal de îngrijorare pentru formatori şi finanţatori. Pentru formatori, în sensul în care aceştia reuşesc sau nu să dezvolte programe pentru formarea celor mai relevante competenţe la locul de muncă, pentru finanţatori dacă nu cumva finanţează dezvoltarea resurselor umane nu prin cele mai eficiente metode.
Ce ne spune experiența anterioară de formare?
Sau poate că această percepţie se bazează şi pe experienţa redusă de participare la cursuri de calificare, recalificare şi perfecţionare. Doar 23% dintre respondenţi raportează participarea anterioară la astfel de programe, iar dintre aceştia doar 23% raportează că ceea ce fac la actualul loc de muncă este învăţat în primul rând la cursuri (față de media de 14% pe întreg eșantionul). Situaţia nu se schimbă atunci când avem în vedere a doua opţiune a respondenţilor privind locul de formare a competenţelor relevante.
Totuşi, experienţa anterioară de formare creşte dispoziţia de a participa la astfel de programe şi în viitor. 55% dintre cei care declară că au mai participat la formare ar fi dispuşi să mai urmeze un astfel de curs pentru a-şi găsi un loc de muncă, comparativ cu 33% dintre cei care nu au participat anterior la formare. Mai mult, cei care au participat anterior la formare cred că trainingul este folositor în găsirea unui loc de muncă în mai mare măsură decât cei care nu au experienţă anterioară de formare. Aşadar, poziţia scepticilor că formarea şi serviciile oferite de formatori sunt irelevante pe piaţa muncii nu se susţine, fiind contrazişi de predispoziţia mai degrabă favorabilă faţă de formare a celor care au participat la astfel de programe.
Din analiza acestor indicatori, ceea ce merge în contra simţului comun este faptul că nu înregistrăm diferenţe semnificative statistic între respondenţii din rural şi cei din urban. Mediul de rezidenţă nu pare a juca un rol asupra orientării faţă de training. În acest caz, ar trebui să ne ajustăm aşteptările faţă de răspunsul persoanelor din mediul rural atunci când realizăm intervenţia socială de dezvoltare a competenţelor acestora.
Posibile concluzii și ipoteze suplimentare
Pentru formatori: relevanţa serviciilor lor pentru piaţa muncii are încă un grad redus spre moderat de recunoaştere în rândul viitorilor sau actualilor angajaţi, beneficiari sau potenţiali beneficiari ai serviciilor lor. Aceştia trebuie încă să lucreze pentru creşterea corelaţiei între competenţele pe care le formează şi competenţele pe care angajaţii le folosesc efectiv la locul de muncă.
Pentru autorităţile ce reglementează formarea: creşterea relevanţei formării are nevoie de un cadru legal mai permisiv, care să încurajeze inovaţia în rândul formatorilor, nu să îi constrângă. Formatorul devine mai preocupat de îndeplinirea condiţionărilor instituţiei care autorizează programele decât de crearea unor servicii relevante pe piaţa muncii.
Pentru solicitanţii de finanţare din FSE: este necesară o ajustare a aşteptării că potenţialii beneficiari ai proiectelor lor vor fi mai receptivi dacă vin din mediul urban, spre deosebire de cei din rural. Activitatea de persuadare şi de recrutare în programe este la fel de dificilă dacă avem în vedere orientarea generală a acestor persoane faţă de training. Diferenţele de receptivitate se găsesc în alte sfere, precum experienţa anterioară de formare.
Pentru finanţatori: există o probabilitate considerabilă ca cei care dobândesc competenţe noi în cadrul acestor programe să fie cei care au mai participat la formare şi beneficiază deja de un nivel mai înalt al dezvoltării profesionale, în timp ce persoanele cu puţine competenţe să fie reticente în a accesa serviciile oferite de aceste proiecte. Aşadar, scăderea constrângerilor finanţatorului asupra activităţilor de conştientizare privind utilitatea formării poate contrabalansa această tendinţă. Şi închidem cercul prin corelarea cu prima concluzie, cea pentru formatori, conştientizarea privind utilitatea formării nu se poate realiza în lipsa acestei utilităţi.
NOTA
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cu ceva vreme in urma am efectuat si o cercetare similara in acest sens. Nu ma mira rezultatele. se paote povesti mai mult..
Ceea ce nu se intelege in Ro si in general in Europa este conceptul de „training on job”.
Da, analizele pot fi mult mai cuprinzatoare decat articolul de fata.
Cu privire la „training on the job” si raspandirea acestei practici in Romania, faptul ca 43% dintre respondenti spun ca ceea ce fac acum la locul de munca este invatat tot acolo ne poate oferi un indiciu. As spune mai degraba ca celelalte sisteme de formare de competente raspund mai greu cererii de competente de pe piata muncii si ca eforturile angajatilor si angajatorilor la locul de munca vin sa compenseze acest lucru. Ceea ce nu este neaparat un lucru bun sau rau, ci depinde de variabile mai ample ale tipului de sistem economic emergent in Romania.
Va rog sa ma scuzati, dar prea multe vorbe.
Ca sa nu mai vorbim de costurile asociate formelor traditionale de pregatire fata de „training on the job”, de motivatia celui instruit si deprinderile castigate/necastigate prin instruire.
Si mai este ceva: tehnologia evolueaza asa de rapid incat sunt putin cei care tin cu adevarat pasul cu ea si aceea vor sa mearga si mai inainte… Cine te invata lucrurile noi? Sunt prea putin cei care stiu cu adevarat si stapanesc meseriile cerute pe piata. Desigur, formal, multi pot sa aiba patalama de formatori de formatori, dara…
Cea mai mare aberatie facuta in direct la TV a fost cand un fost ministru al muncii spunea, in toamna lui 2010, la targul de joburi, unde lumea se ingramadea pentru un job, ca nu se mai cauta confectioneri, si ca sectorul constructiilor este in continua scadere…
I need a break!
Parerea mea este ca cursurile de formare aprobate de stat (gen cursuri de patiser, cofetar, frizer etc) sunt o frectie la picior de lemn, ca nu te invata mai nimic, ci doar iti dau o diploma, in baza careia poti sa te angajezi undeva – daca ai pile, binenteles.
Judecand dupa raspunsuri, cred ca asta este imaginea marii majoritati a oamenilor, de asemenea.
Binenteles, sunt cursuri si cursuri – ramane de vazut la ce s-au gandit oamenii cand au raspuns.
tie cum ti se par produsele de patiserie din cofetarii? crezi ca orice gospodina le-ar putea gati? crezi ca orice gospodina ar sti sa respecte si regulile de igiena necesare functionarii unei cofetarii (ma refer la partea cu bucataria, nu doar la spalatul pe jos). crezi ca un proprietar de cofetarie prefera sa isi angajeze nepoata croitoreasa decât sa angajeze un om care are o diploma de patiserie (= a avut deja experienta in bucatarie)? daca raspunsul la ultima intrebare e „da”, atunci ia un sfat de la mine: pune-ti banii la saltea si nu te avânta in afaceri pt ca nu ai reusi decât facând evaziune la greu iar evaziunea nu mai e de viitor.
Da, foarte corect opinia Dvs., dar si cursurile trebuie sa fie mai orientate catre client, mai structurate si implicati si oamenii care inteleg business-ul legat de meseria/pregatirea respectiva.
Asa ca de ce sa nu „depanusezi” cursul de o groaza de lucruri inutile, la care aloci timp si resurse, si pentru ce, doar ca sa deschizi fereastra si sa arunci banii publici?
Si nici sa nu dai satisfactie clientului? Clientul trebuie sa inteleaga, sa ramana cu ceva si mai ales sa foloseasca ceea ce a invatat/deprins.
Am supervizat un curs mare de formare antreprenoriala, si firma care castigase licitatia introduse intial in materia de curs, un adevarat curs de management. Stiam ca acei cursanti nu sunt interesati de toata materia, nu aveau nevoie de ea asa cum era structurata, si nici nu aveau capacitatea de a recepta si prelucra toata materia. Implementatorului i-am spus doar ca sa nu aiba frica si sa ridice problemele si sa incerce sa vina cu solutii pe parcursul implementarii, pentru ca este normal. Cu AJOFM-ul am punctat clar care o sa fie problemele cu care se va confrunta implementatorul in primele 2 luni si i-am rugat sa le discutam deschis, daca vor aparea, in trei (implementator, AJOFM si supervizor) ca sa luam operativ masuri de ajustare. Toata lumea a fost extrem de fericita: clientul, implementatorul AJOFM si evident supervizorul.
Lauda de sine nu prea miroase a bine, dar nu am avut alt exemplu! Asa-i in tenis! Deuce!
Astea sunt cele mai bune cursuri,inveti o meserie,nu prostii de genul coaching,leadership,negociere,comunicare,etc.
Daca am terminat o facultate de drept si nu mi-am gasit un loc de munca, am facut un curs de vanzator marfuri alimentare,mi-am deschis un pfa si acum vand legume si fructe.
In 2 ani mi-am cumparat un apartament si l-am si mobilat .Mentionez ca toate le-am platit cu bani cash nu prin credit.
Facultatea nu te ajuta la nimic,meseria este baza.
E de asteptat ca indivizii care nu acorda mare atentie pregatirii lor profesionale sa-si piarda mai usor slujba decat altii si sa-si gaseasca mai greu un nou loc de munca. Acest gen de oameni rareori si-ar spune ceva de genul „daca as fi fost mai bine calificat nu mi-as fi pierdut slujba/mi-as fi gasit mai usor un nou post” – intodeauna altcineva e de vina: pilele, invidia colegilor, seful/patronul ticalos, etc. Sunt convins ca exista situatii in care oamenii de valoare au ghinion si sunt concediati, dar de obicei isi gasesc destul de repede ceva in loc. Din experienta mea de pana acum, majoritatea celor concediati nu erau la fel de buni ca si cei ramasi.
Atitudinea corecta fata de munca are multe fatete, iar una dintre ele este efortul de perfectionare continua, fie ca vorbim de un proces formal (diverse forme organizate: cursuri de perfectionare, dobandirea de noi calificari, etc) sau de un proces informal (studiu individual sau pur si simplu „furatul meseriei” – invatand de la colegi mai priceputi). Eu am facut asta de cand m-am angajat prima data si probabil voi continua sa o fac pana voi iesi la pensie.
Cred ca singurul lucru bun pe care il pot face finantatorii programelor de training este sa identifice pe cei care doresc sa munceasca si sa invete, sa le ofere niste programe de training de calitate si niste posturi in care sa foloseasca ce au invatat.
Eu ma intreb: daca o persoana care doreste sa munceasca si sa invete, nu cumva face acest lucru deja? Si atunci vand legume gradinarului.
Ce facem cu persoanele care nu doresc sa invete si, poate si din aceasta cauza, nu muncesc? Sau cu persoanele care spun „mai bine 5 lei la umbra decat 10 lei la soare”? Cum vor raspunde astfel de persoane la oferta de formare „pe gratis”? O vor accesa? Poate fi sustenabila investitia? Cum?
Intodeauna o persoana care lucreaza dar si invata are niste limite in ceea ce invata si face si de aceea daca invatarea este asistata progresezi mai rapid,mai ordonat, mai consistent. Este ca si cum ai avea un sef mai exigent, dar care stie sa iti cerea si sa te indrume. Poate te prindeai si tu ca asa si asa, dar daca ai indrumarea aplicata – tutor – pasii sunt mai rapizi. Atingi mai repede varful performantei.
Usor de spus despre cineva ca „nu invata”! Dar exista atatea de ce-uri la tema „nu invata”!
Poate nici nu stie in ce directie sa se arunce, ce sa invete, cum sa invete, nu are motivatie, s.a.
Pana la urma toti oamenii de pe lumea asta merita sa traiasca, sa isi castige cinstit existenta, in principiu fara sa fure sau sa insele, sau fara alte nemernicii, dar, evident, felul in care oamenii isi traiesc viata depinde de ei.
Da, cursurile „gratis”sunt necesare pentru ca exista inca o masa larga saracita si ramasa in urma cu pregatirea in chestiuni extrem de necesare pe piata muncii, simple si elementare, de exemplu: „cum sa spui buna ziua!” Instruirea o vor accesa, pentru ca lumea se civilizeaza in continuu, lumea merge inainte ca urmare a globalizarii!
De sustenabilitatea acestui business raspund oamenii de business, si consultanta ca si experimentele costa! Succes!