vineri, martie 29, 2024

Cum putem decăpușa companiile de stat? Le punem într-un Fond și îl luăm din mâna policienilor?

Notă:

Ideile din acest articol se găsesc concentrate în video-ul de mai sus și pe Euractiv.ro în: ”Cum putem decăpușa companiile de stat? În șapte întrebări cu răspunsuri aiuritor de simple”. Vizionare sau lectură plăcută oricare variantă alegeți!

Începem…

Este inutil să facem strategii energetice complexe și să visăm la România ca hub regional energetic câtă vreme nu putem rezolva problema guvernanței companiilor de stat. Este motivul pentru care dedicăm un capitol companiilor de stat în raportul nostru privind ”România și Uniunea Energetică”. Ordonanța 109 (a managerilor privați) a fost o tentativă meritorie de a curăța companiile de stat. Care e eșuat. E momentul pentru o decizie curajoasă: centralizarea activelor statului într-un Fond care să fie guvernat temporar împreună cu cei care au împins problema companiilor de stat pe agenda publică: Comisia Europeană, Banca Mondială și FMI.

Datoriile totale ale companiilor de stat se ridicau în 2012 la 7,7% din PIB. De atunci a mai scăzut ușor, dar doar pentru că guvernele au decis anularea unor datorii. În vreme ce datoriile acestor companii reprezintă echivalentul bugetului educației și sănătății la un loc, profitul operațional al tuturor întreprinderilor de stat reprezenta în 2013 doar 0,4% din PIB. Cea mai mare parte din această cifră provine de la doar câteva întreprinderi mari, perle ale coroanei (de exemplu, Romgaz), cele mai multe din restul fiind pe pierdere. Vorbim de companii care se bucură de monopoluri naturale / legale sau de privilegii de piață și totuși contribuția lor la bogăția națională este infimă.

Dezbaterile despre energie în România sunt prinse mereu între planuri grandioase și posibilități limitate. Se cere insistent finalizarea strategiei energetice. Se fac planuri despre cum România ar trebui să fie nod de distribuție a energiei în regiune sau despre cum România are trebui, mai mult, să fie pivotul între noile bazine de energie necontrolate de Rusia: Marea Neagră și Marea Caspică. Să fim ambițioși e un lucru bun. Problema e că instrumentele de aplicare a acestor strategii și planuri ar trebui să fie tocmai companiile naționale din domeniul energetic, care suferă de aceleași probleme majore ca sectorul public în general: politizare și lipsă de responsabilitate. Pot să viseze politicienii români câte hub-uri energetice sau roluri de pivot regional doresc, până nu pun ordine în companiile energetice de stat, este timp pierdut în reuniuni și conferințe fără finalitate.

Tentativa de curățare a companiilor – împinși de la spate de FMI, Banca Mondială și Comisie

Adevărul este că niciun guvern nu a demarat de bunăvoie curățenia în acest domeniu, pentru că partidele politice văd în companiile de stat în primul rând surse de căpușare și rente. Cea mai serioasă tentativă a fost făcută în 2011 prin acordul de împrumut cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană, care a prevăzut condiționalități legate de îmbunătățirea managamentului companiilor publice. Ordonanța de Urgență 109 / 2011 (care nu a fost adoptată nici până acum de către Parlamentul României sub formă de lege) a fost denumită de presă ”a managerilor privați”. Dar era mai mult decât atât, prevedea în esență proceduri de selecție și numire a consiliilor de administrație și a directorilor numiți politic (și schimbați la fel) cu administratori și directori profesioniști, recrutați transparent, angajați cu contract de mandat, pe baza unor obiective de performanță.

Un raport oficial (comisionat de Banca Mondială, scris pentru Ministerul de Finanțe)[1] care evaluează implementarea ordonanței, trage concluzia că ”progresul înregistrat în vederea implementării este dezamăgitor”. Doar 33 de întreprinderi de stat au început procesul de implementare pentru că atâtea au fost cuprinse în monitorizarea creditorilor internaționali – și dincolo de această monitorizare statul român nu a făcut nimic să implementeze propria ordonanță și la restul de companii de stat – adică la restul de 97% din totalul celor existente. Din cele 33 de companii care au făcut ceva pași, spune raportul scris de Aurelian Dochia, ”majoritatea consiliilor de administrație astfel numite au fost curând desfiinţate din diferite motive. Membrii consiliilor de administrație care au fost înlăturați din aceste funcții au fost înlocuiți cu membri interimari”. Asta pentru că interimarii pot fi oricând înlocuiți de miniștri.

Elita politică a găsit imediat o cale de ocolire a ordonanței, chiar și în puținele cazuri în care au început totuși implementarea. Oamenii sunt schimbați la orice remaniere guvernamentală, chiar dacă rămâne aceeași coaliție și același prim-ministru, o schimbare a unui membru al executivului determină schimbări în serie în managamentul și boardurile companiilor. Conform calculelor prezentate în raportul Dochia, durata medie a mandatelor în companiile de stat românești e de 2-3 ani, mai puțin de jumătate decât media companiilor de stat din țările OECD (6 ani).

Conform acordului cu cei trei creditori internaționali, urmau a se face 13 listări la bursă ale unor companii de stat. Dintre acestea s-au realizat numai cinci, toate ale unor companii din sectorul energetic (rapoartele de evaluare constată că în general impactul reformei a fost mai vizibil în zona energetică decât în celălalt sector major unde statul deține companii marii – transporturile). Din cele cinci listări reușite, patru s-au făcut de către guvernul Boc, în primii ani de implementare a acordului cu FMI – BM – CE, apoi interesul a scăzut. Guvernul Ponta a făcut o singură listare: listarea Electrica la bursa de la Londra.

Ideea listărilor la bursă a fost aceea ca statul să rămână acționar, dar să vândă pachete minoritare prin care să atragă bani de investiții și să transparentizeze funcționarea companiilor. Diversificarea acționariatului prin listare aduce după sine multe cerințe de raportare și control specifice pieței de capital și impune auditări serioase ale respectivelor companii. Noii investitori acționari minoritari numesc o parte din consiliile de administrație (fiind deci interesați de buna funcționare a companiei și pot opri abuzurile reprezentanților statului-acționar în caz că aceștia încearcă direcționarea politică a fondurilor companiei). O schemă din care ar avea toți de câștigat: cetățenii – compania – investitorii. Singurii care pierd sunt politicienii, care rămân fără o sursă de rente. Drept urmare au început să saboteze sistemul.

Cazul Electrica – ieșire reușită pe bursă, acum riscăm să facem totul praf

În primul rând, blocând restul listărilor care trebuiau făcute la bursă. Chiar și în unele companii deja listate se încearcă deturnarea procesului. Electrica a reușit să atragă nu mai puțin de 496 de milioane de euro prin listarea de la Londra – noii investitori au numit proprii reprezentanți în board și a existat o înțelegere cu statul (reprezentant în board) ca banii să fie investiți în operațiunile de modernizare a patrimoniului companiei. După schimbarea ministrului care a făcut listarea la bursă (Răzvan Nicolescu) un nou ministru, din aceeași coaliție de guvernare, a început să șicaneze noul board, iar în decembrie 2015 este programată o Adunare Generală a Acționarilor (unde ministerul este cel mai mare membru) prin care ministerul va încerca să schimbe oamenii de acolo[2]. S-a ajuns la această ”soluție” brutală după ce Ministerul a încercat o schemă mai puțin evidentă – mărirea numărului de membri ai boardului – dar acea tentativă a eșuat, așa că ministrul a renunțat la scrupule și nici nu mai încearcă măcar să păstreze aparența de bună guvernanță. Evident, miza sunt exact cei 496 de milioane care se cer deturnați și numirea conducerilor filialelor locale ale Electrica, unde activul local de partid avea deja candidați (noul board rezultat din listare a propus externalizarea achizițiilor companiei și încetarea unor programe de investiții inutile, precum și proceduri clare de angajare). Cazul Electrica poate reprezenta un precedent foarte grav, în care statul român reușește o listare pe o bursă mare, atrage mulți bani de la investitori majori, cu promisiunea că banii vor fi folosiți responsabil și compania decăpușată, apoi la prima schimbare de ministru totul este anulat. Acest scenariu (care mai poate fi încă prevenit) poate compromite nu doar listarea Electrica, ci și orice tentative ale statului român de a căuta investiții prin vânzarea de pachete de acțiuni pe marile burse ale lumii.

Banca Mondială încearcă ajustări, ministerele se chinuie să-și excepteze companiile de la… profesionalizare

Pentru că eșecul OU 109 de a produce schimbare sistemică este evident (deși au fost cazuri punctuale de schimbări în bine), programul de monitorizare al instituțiilor financiare internaționale a agreat cu guvernul o serie de schimbări legislative – care ar trebui adoptate de către Parlament atunci când ordonanța ajunge în cele din urmă să fie transformată în lege. Guvernul român a acceptat noua propunere legislativă, cu unele amendamente. Principala miză ar fi creșterea transparenței și a responsabilității în sistem. De pildă, statul ar trebui să înmâneze scrisori de așteptări candidaților care aspiră să facă parte din consiliile de administrație ale companiilor pe care acesta le controlează. Aceste scrisori ar trebui să fie documente publice, nu așa cum propune actuala variantă a amendamentelor – să fie cunoscute numai de ministere și de conducerile companiilor – în mod evident e nevoie de responsabilizare publică a oamenilor care reprezintă statul în companii. Prin acest mandat oferit transparent, statul ar trebui să seteze obiectivele mari de dezvoltare pe care se așteaptă ca noii membrii ai consiliilor de administrație, selectați profesionist, să le atingă. Dincolo de aceste obiective, reprezentanți statului ar trebui să fie liberi de interferențe din partea instituțiilor în activitatea de zi cu zi.

În mod cu totul nefericit, Guvernul a adăugat la proiectul legislativ ideea unei liste de companii care ar trebui să fie exceptate de la aplicarea Ordonanței – evident, se pleacă de la premisa optimistă că în noua variantă actul legislativ chiar se va aplica universal (nu doar la 33 de companii ca până acum), deci e nevoie să punem la adăpost anumite companii de stat, să nu cumva să fie profesionalizate.

Ministerele nu s-au pus de acord cu conținutul listei, fiecare ministru vrea să-și excepteze propriile companii, deci propunerea de act legislativ propusă în dezbatere publică nu conține nici o listă, doar se anunță că va exista una. Ideea unei liste de excepții este absurdă și nu ar trebui să existe nici una: profesionalizarea unor companii este un lucru bun în sine și nu înțelegem de ce anumite companii ar trebui a apriori exceptate. Nu există nici un temei rațional pentru așa ceva, iar tentativa unor ministere de a declara propriile companii ca fiind ”strategice” este o altă absurditate – nu există domenii ”strategice” unde companiile trebuie să fie prin definiție prost conduse și perdante. Nici măcar sectorul de producție de armament, care în mod paradoxal este o gaură neagră în România când în toată lumea producătorii de armament sunt în topul profiturilor. Dimpotrivă, este în interesul strategic al statului român și al cetățenilor români ca absolut toate companiile de stat să fie eficientizate.

O declarația senzațională a ministrului de Finanțe

În 22 octombrie, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a făcut o declarație[3] interesantă: „Am vorbit cu Banca Mondială, chiar și cu BERD, pentru a prelua ei întregul proces de aplicare a OUG 109. Noi am luat decizia politică de a duce la capăt reformele structurale, urmând să derulăm prin Banca Mondială și cu BERD toate procedurile. Cele două instituții au experiență, sunt transparenți și nimeni nu-i va putea acuza de interese. Până la sfârșitul lunii octombrie vom avea situația clară a companiilor de stat, iar în noiembrie sperăm să semnăm memorandumul cu Banca Mondială și cu BERD. FMI e total de acord cu această idee”. Declarația lui Teodorovici este una excepțională: practic statul român recunoaște că nu se poate ocupa de această problemă și că trebuie externalizat procesul de implementare a OU 109. Este un prim pas bun.

Oamenii din sistem nu au înțeles foarte clar care este intenția ministrului, adică ce anume dorește să dea Băncii Mondiale (e neclar de ce a implicat BERD în povestea aceasta), unii au înțeles minimal – BM va asista Ministerul de Finanțe în elaborarea normelor de aplicare ale noului act normativ, alții au înțeles, cu speranță, mai mult, anume că BM va face numirile din parte statului în management și consilii de administrație și va formula mandatele reprezentanților statului acolo.

Considerăm că recunoașterea eșecului este binevenită, dar soluția cu Banca Mondială nu e chiar sustenabilă. Instituția nu are resurse să înlocuiască statul român în acest proces. În plus, din trinomul FMI – BM – CE care au promovat inițial OU 109, Comisia Europeană este cea care are un mandat comprehensiv și permanent de a monitoriza politicile economice ale România, prin Pactul Fiscal (slaba performanță a companiilor de stat afectează macrostabilitatea) și prin Semestrul European, cadru în care se elaborează rapoarte anuale de analiză, ultimul dintre ele acoperind în cazul României in extenso problematica companiilor de stat. Pe de altă parte, măsurile executive trebuie adoptate de instituții ale statului, nu putem transfera suveranitatea complet unei instituții internaționale în astfel de chestiuni. OU 109 a creat la Ministerul de Finanțe un mecanism de monitorizare a companiilor de stat, dar resursele sale și mandatul sunt limitate. Aici trebuie lucrat, modul în care statul român creează structura instituțională de reprezentare și control public în companiile publice este un punct cheie. Raportul Dochia propune înființarea unei Agenții de Coordonare a Acționariatului, o idee ce merită reținută.

Însă, care este problema de fond pentru care a eșuat reforma guvernanței corporative în întreprinderile de stat? Interesul elitei politice de a menține starea de căpușare a acestora. Problema fiind politică, nu se poare rezolva oricâte schimbări se fac la nivel tehnic. Este relevant faptul că același guvern care negociază cu Banca Mondială o schimbare legislativă benefică per total și se declară ferm decis, prin ministrul de Finanțe, să continue reforma, a făcut o singură listare la bursă din cele 13 promise (și aceea prin insistența unui om care acum nu mai e ministru), iar după ce a reușit listarea, același guvern (prin înlocuitorul celui pomenit) se chinuie să re-căpușeze compania respectivă. Este o poveste ilustrativă pentru cum politica strategică de reformă este distrusă de structuri de interese meschine chiar din interiorul guvernului. De fapt, nimic nu ne garantează că dacă statul va trebui să asigure scrisori de așteptări, fie ele si publice, reprezentanților săi în companii nu va face un exercițiu strict formal și nu va continua să intervină în activitatea lor. Dimpotrivă, din experiența de până acum putem fi aproape siguri că exact așa va face. Așa cum nici implicarea Băncii Mondiale (deși un pas înainte față de situația curentă) nu garantează că abuzurile vor putea fi oprite.

Soluția noastră

Dacă problema e controlul politic, atunci trebuie diluat acest control. Soluția pe care o propunem e următoarea:

1)    Centralizarea participațiilor statului într-un Fond Suveran sau într-o Agenție de Coordonare a Acționariatului (propunerea Dochia). Această structură ar urma să preia atât acțiunile de la ministere și alte autorități, cât și rolul de supraveghere a guvernanței care acum e la Ministerul de Finanțe (dar e anemic).

2)    Controlul Fondului / Agenției să se facă printr-un Board cu mandat de 6 ani (care să se extindă dincolo de ciclurile electorale), unde statul român să aibă 30% din locuri, Comisia Europeană 30%, iar FMI și Banca Mondială câte 20%. În acordul de înființare se pot stabili mandatele generale ale Fondului (eficientizare, îmbunătățirea guvernanței corporative, privatizare acolo unde se dorește). Este important ca statul să fie minoritar în primii ani – ca o urmare a recunoașterii incapacității proprii de a performa. Evident, celelalte detalii și procentaje pot fi discutate, e doar o schiță de propuneri. Aranjamentul poate fi unul temporar, urmând ca Boardul co-numit de România și de cei trei creditori să poată fi transferat din nou autorităților române când anumiți indicatori de performanță și garanții de sustenabilitate vor fi îndepliniți (și nu înainte de asta, deci să nu existe o perioadă pre-stabilită pentru predarea mandatului).

În orice caz, performanța acestor companii, și a conducerilor acestora, (indiferent dacă reușim schimbarea majoră să le unificam guvernanța într-un singur fond/ agentie) trebuie mult mai atent monitorizată și expusă public. În prezent, ca să vezi dacă și în ce măsură conducerile companiilor și-au indeplinit obiectivele de performanță, și câți bani au primit pentru asta, trebuie să treci prin furcile caudine a zeci de acte, rapoarte și addendum-uri la rapoarte, ascunse prin secțiuni care de care mai obscure ale website-urilor respectivelor companii. În puținele cazuri, fericite, când aceste informatii sunt totuși publice. Toate aceste informații trebuie accesibilizate urgent și publicate într-un format unitar.

NOTE_______________________
[1] Aurelian Dochia și alții, ”Evaluarea implementării Ordonanței de Urgență nr. 109 / 2011”, Raportul a fost comisionat în cadrul programului de asistență al Băncii Mondiale, având destinatar Ministerul de Finanțe, care l-a făcut public. Forma publicată nu indică data, din context se deduce că ar fi vorba despre prima parte a anului 2015. Surse din sistem ne-au precizat că Ministerul de Finanțe a luat decizia publicării la nivel informat, exasperat de lipsa de interes în alte instituții față de reforma companiilor de stat.

[2] Claudia Pîrvoiu, ”Ministerul Energiei nu-si mai ascunde intentiile. A cerut direct schimbarea administratorilor independenti de la Electrica”, 15 octombrie 2015, Hotnews.ro

[3] Citat în Dan Popa, ”Guvernul va lasa de luna viitoare pe mana Bancii Mondiale si a BERD aplicarea legii privind guvernanta corporatista a companiilor de stat”, 22 octombrie 2015, Hotnews.ro

Capitolul despre companii de stat a fost publicat în raportul ”România și Uniunea Energetică – sfârșitul autarhiei, problema companiilor de stat și alte câteva teme de reflecție”, pe care l-am scris împreună cu colega mea Ludmila Gamurari – CRPE Policy Memo nr. 66. Întregul raport poate fi consultat în linkul de mai sus.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Buna ziua,

    De acord in mare parte cu analiza situatiei, va rog sa-mi permiteti sa semnalez la randul meu cateva probleme.

    Prima tine de abordarea solutiei. In situatia in care se afla mare parte din aceste companii, setarea de obiective si publicarea acestora ca prim pas in restructurare ar fi in acelasi timp prematura si hazardata. Orice manager cu experienta in turnaround va avea nevoie de cel putin sase luni pentru diagnostic, abia apoi va fi pregatit/a sa defineasca asteptari fezabile, sa stabileasca obiective realiste si termene. Si sa nu uitam ca imbinarea managementului operational cu cel strategic dauneaza de multe ori celui din urma, mai ales cand ai de-a face cu un dezastru operational care trebuie tinut sub control cumva…

    Al doilea aspect este ca astfel de obiective chiar nu trebuie facute publice, ele nefiind nici populare si nici usor de atins. In situatii limita, flexibilitatea este foarte importanta si nimeni nu isi poate garanta 100% previziunile intr-un mediu atat de instabil cum este cel din Romania, deci va fi nevoie de ajustari pe parcurs. Publicarea lor ar compromite implementarea si ar face companiile respective vulnerabile in piata.

    In concluzie, cel mai important este in continuare sa se atraga oameni capabili si independenti politic, ceea ce a urmarit si Ordonanta, insa pentru asta e nevoie atat de salarii competitive, cat si de profesionalism si mai ales credibilitate in procesul de recrutare (ceea ce chiar nu a fost cazul!). Trebuie ca managerii selectati sa primeasca apoi mandatele potrivite si sa fie lasati sa lucreze, cu asteptari rezonabile atat din perspectiva obiectivelor, cat si a timpului.

    Si intr-adevar concluzia Dumneavoastra este corecta – ca sa ajunga pana acolo, ‘Supraveghetorul’ european trebuie sa taie tentaculele politice infasurate foarte strans… nici ideea listelor nu e rea, dar ar trebui exact invers-lista scurta sa fie cea prioritara, deci tocmai companiile strategice. Oamenii care se vor implica in acest proces se expun unor riscuri profesionale foarte mari si nu sunt multi dispusi sa isi asume asa ceva si sa fie si capabili sa reuseasca, deci procesul cred ca trebuie concentrat si nu diluat. Dupa cateva povesti de succes, se va putea merge apoi mai departe. Altfel… graba de obicei strica treaba…

  2. Nicio șansă, chestia cu 30-30-20-20% (în care statul român are numai 30%) poate fi combătută ușor cu un slogan gen „nu ne vindem țara”, e o chestie care trezește sentimente naționaliste în toată prostimea (care-i cam 85%).
    Îi scoate în stradă PSD prin Antena1 în două zile. Și nu vorbim de 1000 de oameni, cum ies să-l demită pe Ponta, nu, ci vorbim de multe milioane de „români verzi”.
    Păi cum să vină un străin să decidă în țara ta… Mai rău, la uzina la care lucrezi.
    Neah, nicio șansă.

  3. Propunerea ca boardul să aibă doar 30% decizie românească este de nepreţuit.
    Indicatorii de performanţă vor fi îndepliniţi la calendele greceşti, astfel încât controlul României asupra participaţiilor statului va fi recuperat în mileniul cinci.
    Mai aveţi asemenea idei? Românii înghit multe, cu această ocazie s-ar putea stabili o performanţă.

    • Corect, propunerea este de nepreturit.

      Pentru starea de lucruri actuala lucrurile sunt usor de pretuit.

      De exemplu:

      „Urma să fie motorul energetic al României, dar, în trei ani de la înfiinţare, are datorii şi pierderi de 600 de milioane euro. Compania în care statul a investit 1 miliard de euro în modernizare a fost căpuşată sistematic de afaceri proaste, unele intrate în atenţia procurorilor. Povestea Complexului Energetic Oltenia, diseară, de la ora 21:00, într-un nou episod al campaniei „Romania furată”.” E vorba de Campania Digi 24 si emisiunea din 27 octombrie, 2015.

      E drept, boardul e 100% romanesc. Mandru ca sunt roman.

  4. 1. Structura pe care o propuneţi dumneavoastră nu poate fi calificată drept un fond suveran din moment ce 70 de procente in Consiliu aparţin prin definiţie unor entităţi extra sau supra naţionale

    2. Centralizarea controlului nu elimină politizarea deciziei manageriale, din contră, după cum urmează:

    3. Comisia Europeană este o entitate politică şi incă una iresponsabilă, ca atare nimic nu garantează autonomia de decizie a întreprinderilor româneşti din moment ce reglementatorul devine in acelaşi timp şi supraveghetor şi coordonator de acţionariat. In fapt, mă îndoiesc că s-ar găsi o situaţie in care Comisia să fi participat la înfiinţarea şi funcţionarea unui asemenea fond. Avem insă exemplul Norvegiei unde politicile guvernamentale devin linii directoare ale strategiilor de achiziţii ale Fondului lor suveran [zis de pensii deşi este alimentat de profiturile din extracţia petrolului], ca atare companiile producătoare de arme, tutun şi colonii israeliene au fost eliminate din câmpul extinderii.

    4. BM şi FMI sunt şi ele entităţi politizate, in plus iresponsabile ca şi Comisia. Politica FMI este una socialistă, prin definiţe. FMI este o casă globală de ajutor reciproc, nu are niciun interes strict mercantil, ca atare planurile lor de „salvare” nu au nimic de a face cu capitalismul ci cu opţiunea politică a momentului, deci nu urmărewc însănătoşirea pacientului ci drogarea lui continuă. De aceea reformele nu sunt reforme, ci cosmetizări, nu se impune o privatizare reală, ci o privatizare a managementului, adică un paliativ.
    In plus, ca entităţi politico-financiare, FMI şi BM sunt in acelaşi timp şi creditori şi chiar dacă optica lor nu este una capitalistă interesele faţă de debitor nu pot fi întotdeauna convergente [deşi debitorul -statul român- s-a dovedit a fi in general un bun platnic, servitor umil şi degrabă vărsător de ordonanţe de urgenţă pe placul creditorului].

    5. Prezenţa in Consiliu a unor creditori şi reglementatori internaţionali nu elimină căpuşele întreprinderilor de stat. Şi nici managerii privaţi. Toţi ăştia lucrează pentru un salariu. Iar contractul lor e un mandat pe un termen fixat in prealabil. Ca atare nu au niciun interes de lungă durată, ci numai in restabilirea unei balanţe pozitive in lăuntrul mandatului, obiectiv ce se poate realiza prin trierea şi rafinarea căpuşelor. Numai un acţionariat majoritar privat şi o transparentizare maximă a deciziei manageriale vizavi de reprezentanţii acţionarilor pot conduce treptat la curăţarea unei companii de paraziţii şi in niciun caz peste noapte ci intr-un proces dificil şi îndelungat [unele căpuşe s-au dezvoltat atât de mult incât au devenit monopoliste pe un anume segment de achiziţii ca atare extragerea lor bruscă ar periclita chiar existenţa întreprinderii].

  5. Nu ma convinge ideea si, citind comentariile de mai sus, vad ca nu sunt singurul.

    Daca iese prost toata afacerea ce faci? Te duci in board-ul FMI si ii pui pe americani si pe restul sa-si dea palme si sa-si faca autocritica? Cum au facut cu grecii? Nu e ok. Cum spunea cineva mai sus, FMI si BM sunt institutii „iresponsabile”, la fel de politizate, dar cu politicienii altora. Politicieni care pe la ei pe acasa sunt tinuti in frau de nista caini de paza, dar care sunt la fel de lipsiti de scrupule, mai ales pe alte meleaguri unde cainii sunt mai domoli. Comisia poate nu e la fel de „iresponsabila”, dar dar imi amintesc de situatii in care proiecte de miliarde de euro s-au dublat sau au intarzieri majore fata de ce se estima initial.

    Privatizarea asta a managementului nu ma convinge. Exemplele de manageri privati vazute pana acum (de noi toti !), nu sunt imbucuratoare. Centralizarea managementului privat la nivelul unui Fond national imi pare ca risca sa devina o multiplicare la scara larga a acestor cateva exemple individuale nefericite. Parca prea punem toate ouale (clocite sau nu) in acelasi cos.

    Singura solutie de a scapa de capuse politice si de ineficienta (pentru ca de fapt presupun ca asta vrem, sa scapam de ineficienta) este privatizarea, acolo unde este posibil acest lucru. Si privatizarea se poate face peste tot acolo unde nu avem monopoluri naturale, precum infrastructura de transport – desi putem avea o discutie chiar si acolo si cred cu tarie ca se pot identifca modalitati pentru ca privatul sa fie stimulat prin contracte inteligente sa faca o treaba buna nu doar pe administrare, ci si pe realizare de infrastructura. Cheia sta in modul in care este redactat acel contract si avem destul exemple bune si rele prin toata Europa din care sa invatam. Intrebarea este in cine avem incredere sa invete si sa faca contractele alea, care se bat in cuie pe perioade extrem de lungi si au valori de sute d emilioane de euro. In aia de au facut contractul cu Bechtel? Sau in DNA – pana la urma tot juristi sunt, nu? :)

    Privatizare!

    • Privatizarea nu e acceptată politic. Dacă se dorea se făcea în 2011 privatizare, nu tentativa cu OU 109.
      Și nici nu e exclusă prin această idee. O parte din mandatul noului Fond ar putea fi să privatizeze / să pregătească pentru privatizare o parte din companii. Un Fond care să vizeze îmbunătățirea guvernanței e un instrument – mandatul său poate fi stabilit în detaliu ulterior (iar privatizarea devine inevitabilă pt unele active). Ideea noastră răspunde eșecului încercării făcute prin OU 109 și adresează cauza acestui eșec: politizarea. Am mai primit observația cu privatizarea, dar asta e o discuție paralelă: privatizarea nu s-a făcut pînă acum și nu e dorită (nici populară cred). Dacă nu le privatizăm, nu înseamnă că trebuie să le lăsăm să băltească în căpușare. Iar dacî le privatizăm tot rămâne problema unui stat slab și a unor mecanisme politizate, pt că cele mai multe lucrează pe piețe reglementate, deci privatizare mută problema dintr-un loc în altul (vedeți modul în care ANRE, care reglementează și companii de stat și private, este repolitizată chiar în acest zile). Multumesc de interes și de feed-back.

  6. In prima faza am crezut ca nu vad bine: propuneti decapusarea prin crearea unui fond care sa centralizeze toate activele statului?
    Avem memoria atat de scurta incat sa nu ne aducem aminte de sinistrul FPS? Fondul Proprietatii de Stat, brrr…ma ia cu friguri numai cand imi aduce aminte… Tot un fond „centralizat” care trebuia sa bla, bla…cei care au avut o cat de mica „tangenta” cu ipochimenii stiu ce marsavii s-au facut, exclusiv in interes personal, politic sau de „familie” Falimentarea si devalizarea ( cica impersonala, fondul in sus, fondul in jos, pas sa dai vina pe cineva….totul era impersonal, fondul face, fondul drege, de fapt a fost o schema de praduire in toata regula)activelor care puteau fi „valorificate” a fost rezultatul „muncii” acestui fond. Directorii regionali ai fondului numeau managerii, CA-urile,impuneau conditii explicite, nu e vorba goala, de capusare sau de aducere in faliment a companiilor, pentru a putea fi cumparate apoi pe bani putini. Va pot da n`spe exemple din zona in care stau, Timis,..dar cred ca stiti si dvs cazuri devenite „clasice”, toate regiunile au avut de suferit in anii`90 , „deceniul pierdut” se „datoreaza” FPS-ului in buna masura. Far sa fi fost pedepsit cineva vreodata…
    Bun, teoretic modiificati (repet, teoretic) puterea de decizie in Fond din 100% statul roman in 30-30-20-20. Dar , la modul concret, tot un reprezentat in AGA caompaniei va fi numit s i de acel 30-30-20-20. la fel cum era num it de 100% statul roman (de fapt de ministerul „apartinator”). Poate fi un maur, care sa-si „faca datoria” apoi sa „moara”, nu? Va bizuiti cam mult pe acel 70% ne-roman care sa supravegheze ce fac cele 30% romanesti…in fond tot niste indivizi care sunt numiti de entitati care nu au banii bagati in companie (acel 70% de chibiti). Li se va rupe…
    Dupa mine nu ar trebui sa punem coi coada la pruna prim „scheme” originale ci ar trebui sa copiem modele existente, care functioneaza.
    Imi vin in minte, acum, la repezeala, doua modele
    -cel suedez, care presupune, printre altele raportarea de catre companiile de stat exact ca la companiile listate, publicarea inclusiv a contractelor de mandat, a sedintelor AGA, cine cu cine voteaza, salariile si indemniztiile etc. Am scris un articol acum ceva vreme despre transparenta si modelul suedez…era o solutie destul de simpla, un prim pas spre transparentizare.
    -cel in care se introduce o componenta privata semniifcativa (pragul de” semnificativ” fiind 5% in mod obisnuit, dar cred ca toate companiile de stat ar trebui sa aiba un minim 25% componenta privata). Daca doriti ca FMI, CE, BM sau oricine alticineva este interesat (apropo, astia stiu de chestiune? sunt interesati sa se bage in ciorba noastra?) ar fi normal sa si cumpere ceva actiuni la aceste companii, sa fie intersati pe bune ca banii lor sa fie bine administrati.
    In fond exempliul cu Electrica este relevant (da, avem bani buni obtinuiti diin o majorare de capital social, s-au vandut actiuni „noi”, de aceea banii raman in companie, nu ca statul este vreun filantrop…va reamnitesc si ca listarea s-a facut atat la LSE cat si la BVB, pe LSE lichiditatea este mica din cate stiu, sa nu credem ca am rupt „gura” Londrei cu asta), reprezentantul statului nu-si mai poate face „mendrele” asa cum si le facea cel dela Oltchim, de ex
    In concluzie: nu-mi place ideea unui Fond care sa faca si sa dreaga, chiar daca statul roman nu mai detine o pozitie de majoritar. „Defectul” est ca aia noi nu au banul gros bagat in afacere si interesul va fi unul practic inexistent, mimat, asta presupunand ca-i si intereseaza chestiunea pe bune. Si nu-mi place ca nu exista obligativitatea raportarii riguroase, ca pe bursa, tot ce misca sa fie publicat. Sau, daca vor sa se ascunda in cires sa se aplice regula aia simpla cu comply or explain.
    Eu unul n-as mai experimenta solutii originale…mi s-a acrit…

  7. Alta „chestie”: spuneti ca cele 33 de companii reprezinta 3% din companiile de stat.Ce intelegeti prin companie de stat? Pentru ca eu stiu ca exista doar 299 de IP (Intreprindere publica) definite astfel: „prin întreprinderi publice ne vom referi numai la întreprinderile publice controlate de stat, adică de către autoritățile publice centrale”
    http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/legislatie/patrimoniupublic/RAPORT_PRIVIND_ACTIVITATEA_IP_2014.pdf
    Nu de alta dar a aparut si raportarea pe 2014….unde Electrica e scoasa din lista IP, nemaiavand statul ca actionar majoritar.
    Si 33 de companii din 299 sunt 11%…na, ca sa fim rigurosi! Doar dacava referit la companii de stat care sunt diferite de IP…de aia intreb ce intelegeti prin companii de stat.
    Oricum, ceva trebuie facut, e imposibil sa ai informatii in timp util, nici raportarile individuale impuse de ordonanta 109 nu se respecta, singura sursa buna de informatii este raportul anual de la mfinante, chestia e ca el este doar un fel de rezumat al anului anterior…avem nevoie macar de date trimestriale, ori aceasta impunere nu exista.
    Oricum o dam, cu AGA sau CA numit de stat sau de FMI et co. fara raportari regulate, ca pe bursa, nu vom avea informatii calde, utilizabile, pentru ficare caz in parte. Vom ramane cu aceasta situatie generala, in care gunoiul din anumite companii se poate ascunde usor sub presul general.

  8. As vrea sa spun foarte clar ca nu cred in administrarea prin intermediului oricarui fond din lume a companiilor de utilitati publice (gaz, energie electrica , apa etc.) pentru simplu motiv ca aici se pot face profituri uriase in detrimentul consumatorilor casnici, si am putut experimenta pe propria piele ce inseamna si cum se face „exportul de profit peste hotare prin diverse metode ortodoxe si mai putin”.

  9. Adaug la ce am spus in comentariul anterior faptul ca imi doresc enorm ca STATUL ROMAN sa se trezeasca si sa isi protejeze populatia platitoare de taxe si impozite prin limitarea marjei de profit prin lege in companiile cu monopol natural la maxim 5% asa cum se procedeaza si in statele din occident tocmai ptr, a proteja consumatorii proprii de preturi exagerate si ptr. a obliga investitorii autohtoni sau straini (vezi listarea Electrica) sa faca profituri uriase in detrimentul populatiei.Daca s-ar limita aceste profituri uriase prin lege in aceste companii ar fi obligati sa investesca si sa reinvestesca permanent, in retelele electrice de exemplu, in vederea asigurarii unui seviciu public…repet PUBLIC de calitate si la un pret acceptabil. De exemplu …5% profit maxim iar ce este peste sa se impoziteze maxim; si consider ca daca am avea o lege clara din acest punct de vedere marile companii multinationale si investitorii straini care viseaza si vad ca reusesc sa se racordeze la profiturile companiilor romanesti (sa ne intelegem ..-doar pentru profit maxim nu pentru asigurarea unui serviciu de calitate si ieftin catre populatia autohtona), si-ar reconsidera pozitia si daca totusi ar considera ca merita sa sa investesca in aceste companii pentru a obtine profituri SIGURE pe termen lung ar fi mai credibile ca doresc transparenta, eficientizare, management performant nu numai pentru profituri exportate ci si pentru ajutorarea efectiva a populatiei constransa sa plateasca un serviciu PUBLIC din ce in ce mai scump si mai prost livrat.

  10. Sa indreptam cateva erori:
    1. Din cele cinci listari de IP, Transga! Nuclearelectrica, Romgaz si Electrica le-am facut dupa 2013. Boc era plecat de ceva vreme.
    2. Cu tot respectul pe care-l port lui Razvan Nicolescu, cu care am lucrat excelent, am coordonat si mi-am asumat exclusiv raspunderea listarilor. In xazul Electrica am propus, fundamentat si negociat cu FMI-BM-CE modificarea de metoda si strategie de listare.
    3. In statutul Electrica sunt prevederi clare care solicita o supramajoritate pentru adoptarea in AGA a deciziilor importante.

    Am propus in spatiul public in mod repetat, incepand cu martie 2014, regandirea modului de administrare a participatiilor statului in IP, din nevoia de profesionalizare si eficientizare a actului de guvernanta, si implicit de depolitizare. In plus, IP listate au devenit spatiul de manifestare si confruntarea a doua atitudini total diferite, una atemporala si nefrofesionala, e vorba de cea a statului si una profesionala si bazata pe un set de valori care sa conduca la cresterea de valoare si profit, cea a investitorilor. Cele doua atitudini trag de IP in sensuri contrare. Consecinta e cea pe care o constatam toti. E nevoie de adaptare la noile realitati. Aici nu e loc de experimente. Sunt deja modele consacrate care pot constitui o buna baza pentru concept. Vezi Austria, Franta, Slovenia, Norvegia..chiar si Polonia lucreaza la un asemenea concept..Administrarea participatiilor si intereselor statului in cadrul unui fond suveran, fara aprobarea in paralel a unui cod de guvernanta adecvat si care sa dea garantia depolitizarii actului de management nu ar avea efectul scontat in atingerea obiectivelor propuse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Ghinea
Cristian Ghineahttp://www.crpe.ro
Cristian Ghinea este europarlamentar, copreședinte al delegației USR PLUS în PE. A fost Consilier de Stat pe Afaceri Europene la Guvernul Romaniei și Ministru al Fondurilor Europene în cabinetul Cioloș. A fost director al Centrului Roman de Politici Europene (www.crpe.ro). A lucrat opt ani în media românească, iar între 2007 şi 2008 a studiat guvernare europeană la London School of Economics. În trecut, a fost implicat într-o serie de proiecte civice cu organizaţii precum Societatea Academică Română, Centrul pentru Jurnalism Independent, APADOR - CH şi Freedom House. Este autorul capitolelor despre România din prestigioase rapoarte internaţionale ca „Media Sustainability Index” şi „Nations in Transit”. Domenii de expertiză: - structura instituţională a UE - democratizare - studii media - transparenţa şi responsabilitate în administraţia publică Republica Moldova

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro