vineri, martie 29, 2024

De ce ar trebui separată funcţia de premier de cea de şef de partid?

Există în dezbaterea publică de la noi un număr de idei – sau, cu un termen mai potrivit, de clişee – care se bucură de o presă foarte bună, pe temeiuri foarte neclare. Ele ar merita o analiză mai atentă şi o apreciere mai nuanţată, asta în cazul cel mai bun, atunci când nu sunt de-a dreptul şi în mod evident proaste. Un exemplu din domeniul politicii partizane este ideea separării funcţiei de preşedinte de partid şi cea de premier. Ideea revine periodic şi cât timp e în dezbatere se bucură de sprijin, atât din interiorul partidelor cât şi în rândul presei. Argumentul singular adus în sprijinul ei este că premierul are prea multă treabă la guvern ca să se ocupe de partid.

Sunt gata să fiu de acord cu afirmaţia în sine, da, poate că e prea mult pentru un singur om să se ocupe şi de treburile guvernamentale şi de cele dintr-un partid. Dar nu văd cum afirmaţia ar putea fi un argument pentru separarea celor două funcţii! Dacă un om care se află la conducerea unei organizaţii, politice sau de orice altă natură, are prea multe sarcini de care trebuie să se ocupe personal, atunci soluţia imediată, testată este delegarea unei părţi dintre ele. Respectivul lider de organizaţie va transfera un număr de sarcini altor persoane, oameni din echipa pe care o conduce; apoi se va ocupa doar de supravegherea şi coordonarea lor.

Delegarea sarcinilor rezolvă în principiu supra-încărcarea unui lider dintr-o organizaţie. Punerea ei în practică poate avea două categorii de obstacole. Prima e cea instituţională; cel mai întâlnit caz e cel în care partidul nu este organizat formal după acest tipic. De exemplu, …tocmai din cauză că a adoptat ideea discutată în articol, a separării între conducerea partidului şi a guvernului. Propunerea asta e în linie cu alte idei/clişee de aceeaşi natură: cele care spun că un partid trebuie să funcţioneze democratic şi condamnă ideea alegerii „pe listă” a funcţiilor de conducere de acolo. Or, e foarte greu să delegi sarcini unor oameni în care nu ai încredere, e foarte greu să conduci o echipă pe care ţi-o formează alţii şi în care nu ai autoritate. A doua categorie de obstacole este cea personală; liderul de partid nu este dornic sau capabil să formeze o echipă şi să o conducă. Nici în acest caz, însă, soluţia de principiu nu poate fi ca acesta să cedeze conducerea partidului şi să conducă doar guvernul. Soluţia de principiu este ca ambele posturi să fie ocupate tot de o singură persoană, alta decât titularul actual. Căci cu siguranţă că o persoană care nu poate conduce un partid delegându-şi atribuţiile nu ar trebui să fie încredinţată cu sarcina cu mult mai complexă de a conduce un guvern, acolo unde delegarea este inevitabilă.

Bun, am explicat de ce nu e valabil argumentul pentru ideea separării celor două funcţii. Am să merg mai departe şi am să spun de ce ideea e proastă de-a dreptul. În clipa în care partidul de guvernământ este condus de altă persoană decât cea a premierului, cele două se vor afla în competiţie. Politica de partid are caracter competiţional, asta e ceva natural, ba chiar benefic. Dar e benefic în măsura în care competiţia asta poate fi arbitrată, direct sau indirect, de public. În schimb, nu e nimic bun în a o transforma într-un conflict şi un blocaj cronic (avem deja un exemplu pentru asta, la nivelul puterii Executive). Nici măcar nu trebuie să facem un exerciţiu teoretic apropo de ce s-ar întâmpla şi cu guvernul şi cu partidul în clipa în care conducerile lor ar fi separate, asta pentru că avem un exemplu după alegerile din 1996, când a fost numit premier Victor Ciorbea. Guvernul dniei sale funcţiona haotic, pentru că multe decizii politice erau luate la nivel de conducere de partid, adică peste capul său; iar dl Ciorbea a părăsit conducerea guvernului luând şi o parte din partid, aşa cum va face ulterior şi succesorul său. Nu văd cum poate fi apreciată o idee care produce astfel de efecte.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Discutii pe marginea temei pot sa mai fie. Vorba aia: e democratie. Sau cealalta: parerea mea”.
    Dar primul ministru este foarte indicat sa fie dat de partidul cistigator in alegeri.
    Pentru asta sint partide si alegeri.
    Iarasi vrem sa desoperim roata?

  2. Argumentul cel mai convingator l-a sintetizat magistral Napoleon: o armata condusa de un singur general prost se va comporta pe campul de lupta mai bine decat in situatia in care ar fi condusa de doi generali buni. Principiul unitatii comenzii este esential in orice forma de organizare umana. Se vede ce se intampla la noi din cauza conflictelor intre presedinte si prim-ministru.

  3. Corect. Motivul cel mai des folosit/invocat in Europa (si cunoscut mie) e ca doar un premier care e si sef de partid are suficienta autoritate pt a „controla” parlamentarii partidului respectiv. Altceva nici nu se discuta si am vazut in toamna asta citeva exemple concrete in care parlamentarii PDL au sabotat pe fata guvernul Boc.
    Asta e si contextul discutiei de acum la noi. Nu mai ajunge cu sabotare si se vrea competitie.
    Ciolanul e numai os acum ;-)

  4. eu prefer modelul canadian, de exemplu, unde seful partidului care castiga alegerile devine automat premier. e treaba partidului sa-si aleaga un om bun ca sef de partid pentru ca, altfel, guvernul poate pica sau, dupa patru ani de stat la putere, pierde totul la alegerile viitoare.

    dupa cum prefer un alt lucru care functioneaza in canada (cred ca este o traditie nu o lege – dar lumea o respecta): nu poti fi ministru daca nu ai fost ales ca deputat.

  5. Trustman,

    exact – ca tot vorbea primul comentator sa nu reinventam roata. De vreme ce vedem atatea exemple pentru asta, chiar fara argumentul analitic, putem deduce ca exista un motiv bun pentru care in sistemele parlamentare cele doua functii sunt ocupate de aceeasi persoana!

  6. @doc
    pai delegare e si asta , basescu deleaga pe cineva la guvern si pe altcineva la conducerea partidului in asa fel incat sa le poata controla in continuare pe amandoua

    PS
    Eu sunt pro basescu si mi se pare ca este bine ca PDL-ul si guvernul sa urmeze in acelasi timp ideile sale.
    Iar daca asta este singura metoda prin care o poate face atunci este o idee buna

    • Dan,

      asta nu schimba nimic din ce spun, pentru ca – plecand de la ipoteza ca asa stau lucrurile – acest control prezidential este nesigur si volatil. Premierul are parghii formale de a-si controla cabinetul, la fel are si presedintele de partid in raport cu partidul sau. Presedintele statului nu are vreo parghie formala de putere nici in partid si, altfel decat exceptional, nici in guvern. Prin urmare, imediat ce influenta informala va fi slabit suficient dintr-o directie sau alta, revenim la situatia descrisa in articol: conflict si blocaj.

      Nota bene, nu discut aici de situatia din PD-L; ceea ce se intampla acum a fost doar un exemplu particular in care ideea asta a revenit in dezbatere . Insa articolul discuta la nivel general si de principiu. Ideea nu a aparut acum si nici doar apropo de actualul partid de guvernamant.

  7. Ideea separarii sau nu a functiei de premier de cea de presedinte de partid e discutabila din mai multe puncte de vedere, motiv pentru care n-as putea spune ca, principial, ar fi buna sau rea. Ea depinde de mai multe variabile, cum ar fi regimul politic, cultura politica, traditiile politice, starea natiunii, mediul international etc. Cumulul celor doua functii ar putea aduce mai multa eficienta, dar comporta si riscuri, iar riscul cel mai mare ar putea fi dat de faptul ca acesta ar putea denatura feedback-ul, pana la a-l distruge, cu impact direct proportional asupra calitatii deciziilor adoptate… Cred, de asemenea, ca discutia ar putea fi nuantata in raport de sistemul de guvernare, prezidential sau parlamentar, eventual semiprezidential… Poate o cauza a asa-zisei incompetente (cu sau fara ghilimele) a Guvernului ar fi tocmai cumulul in cauza, desi nici interventionismul presedintelui-jucator nu ar fi de neglijat…

    • FP,

      „Ideea separarii sau nu a functiei de premier de cea de presedinte de partid e discutabila din mai multe puncte de vedere, motiv pentru care n-as putea spune ca, principial, ar fi buna sau rea. Ea depinde de mai multe variabile, cum ar fi regimul politic, cultura politica, traditiile politice, starea natiunii, mediul international etc. ”

      Sigur ca discutia de principiu depinde de situatia politica – in aceasta privinta sunt foarte specific, eliminand variabilele: ma refer la situatia politica a Romaniei actuala. Romania are un sistem mixt, mai apropiat de unul parlamentar (cu care poate fi asimilat, de fapt), decat de unul semiprezidential. Odata numit in functie, premierul concentreaza aproape toata puterea executiva, presedintele fiind mai degraba spectator.

      „Cumulul celor doua functii ar putea aduce mai multa eficienta, dar comporta si riscuri, iar riscul cel mai mare ar putea fi dat de faptul ca acesta ar putea denatura feedback-ul, pana la a-l distruge, cu impact direct proportional asupra calitatii deciziilor adoptate…”

      Lipsa de feedback politic este o problema ce tine de functionarea partidelor in parlament, si a relatiei dintre guvern si parlament ( am vorbit despre asta intr-un articol trecut: http://www.contributors.ro/dezbatere/in-apararea-tradatorilor/ ) Nu tine in mod direct de cumulul celor doua functii.

      „Poate o cauza a asa-zisei incompetente (cu sau fara ghilimele) a Guvernului ar fi tocmai cumulul in cauza, desi nici interventionismul presedintelui-jucator nu ar fi de neglijat…”

      Nu stiu exact la ce te referi, am sa repet ce am spus mai mult – articolul nu se refera in mod specific la un guvern sau altul, e la modul teoretic si general. Am vorbit de incompetenta intr-un anume context, apropo de ce anume poate impiedica un presedinte de partid sa conduca si guvernul si partidul delegandu-si o parte din sarcini unei echipe de conducere.

  8. cîteodată toate calculele sunt bătute de neprevăzut, căruia trebuie să i te adaptezi (dacă vrei să-l controlezi cît de cît)

    • 1,

      sincer, pornind de la premisa pastrarii sistemului politic actual (care are, repet, un caracter pronuntat parlamentar), nu vad niciun context in care ar putea fi necesara separarea celor doua functii…

      • Doc,
        Nici eu nu văd acest context. Dar o fi existînd o justificare întemeiată, alta decît cea demontată pe bună dreptate de tine.

  9. Prostii de englezi : de 200 de ani, presedintele partidului care a castigat alegerile devine automat prim-ministru. Si ce sa vezi, le merge bine! V-ati gasit voi acum sa descoperiti roata !!!

  10. Aceasta decuplare ar aduce doar dificultati suplimentare. Cred ca ar fi oarecum comparabila cu marirea duratei mandatului prezidential la cinci ani, mutare care nu si-a epuizat inca toate efectele negative (pentru ca e posibil sa le constatam in anul 2014.)

    • Am auzit destui lideri ai PD-L pronuntandu-se pentru ideea asta (Videanu, Oltean, Flutur). Nu imi amintesc ca presedintele Basescu sa fi fost printre ei. Iar ideea numirii unui premier independent e ceva diferit – daca e independent partidul trebuie sa il trateze ca atare.

  11. Doc,
    nu sunt de acord cu concluzia ta, ca neaparat seful de partid tre’ sa fie si premier.
    in primul rand, tu dai exemplul UK vs. Ciorbea!
    pai nu prea se pupa una cu alta.
    UK nu are UDMR, UNPR si alte asemenea, care sa faca jocurile din postura de pitici.
    problema lui Ciorbea n-a fost sefia partidului,
    ci faptul ca a reprezentat o Coalitie fragila in interior.
    vezi exemplul Tariceanu, care desi a fost sef de partid,
    a guvernat dupa legile impuse de opozitie.
    sau vezi exemplul Boc, care desi e si premier si sef de partid,
    e sabotata de parlamentarii proprii atat in politica guvernamentala (Marga vs Funeriu, amendamentele Buda etc)
    cat si de partid (cazul Pasat)!
    si, sincer vorbind, nu-l vad pe Antonescu premier vreodata (ipotetic vorbind).
    competitia in interiorul partidului este permanenta,
    spre deosebire de sprijinul acordat de partid functiei publice a presedintelui.
    alegerile din partid sunt mai dese decat se presupune a fi un mandat de guvernare.
    iar daca in interiorul partidului se misca apele si o alta echipa vine la conducere,
    aceasta poate demite guvernul printr-o motiune de cenzura,
    si poate AVANSA o propunere pentru un alt prim-ministru.
    tu spui ca ti-ai bazat teoria pe situatia concreta de la noi, insa:
    1. la noi se cam guverneaza prin aliante sau intelegeri politice firave,
    deci sefia unui partid nu garanteaza autoritatea de guvernare.
    2. premierul il desemneaza presedintele, deci exista posibilitatea ca
    socotelile de acasa ale unui partid sa nu se potriveasca cu cele din targ (episodul Croitoru).
    Dupa parerea mea, conditia pentru un mandat guvernamental reusit nu este sefia unui partid,
    ci un program coerent dublat de sustinerea politica a unei majoritati parlamentare.
    Din pacate, parlamentarii nostrii, inclusiv cei din PDL,
    au demonstrat din plin ca interesul propriu e mai presus decat cel public.
    Pentru care, nu stiu daca avem vreo solutie, politica sau institutionala …

    • Io,

      „problema lui Ciorbea n-a fost sefia partidului, ci faptul ca a reprezentat o Coalitie fragila in interior.”

      Spui asta ca si cum ar fi fost o singura problema in perioada aia tumultoasa. Nu, au fost mai multe, unele au ramas si in momentul asta, asa cum spui (fragilitatea coalitiilor de guvernare). Dar cea de care vorbesc a fost una distincta, faptul ca premierul Ciorbea nu conducea efectiv cabinetul sau, in conditiile in care deciziile politice erau luate de conducerea partidului principal de guvernamant.

      • Doc,
        ma refeream strict la problema din articol, legat de Ciorbea …
        doar ca parerea mea e ca problemele guvernului Ciorbea au fost
        generate de relatia dintre nucleul CDR si PD, avand ca apogeu
        demisia membrilor PD din Guvern, la un an si putin de la investire.
        nu stiu pe ce te bazezi cand spui ca Ciorbea nu a avut sprijinul PNTCD.
        a luat o serie de masuri curajoase, inclusiv restructurarea sectorului minier.

        • Io,

          nu sunt singur unde consideri ca avem pareri diferite. Unde am spus ca Ciorbea nu ar fi avut sprijinul PNTCD? Sau ca guvernul sau nu ar fi luat masuri curajoase? Am spus doar ca premierul Ciorbea a avut dificultati in conducerea cabinetului sau pentru ca nu era echipa lui, si multi dintre ministri erau de fapt superiorii lui pe linie de partid. E un fapt.

  12. Doculica, ca de obicei esti neinformat. Uite-te si tu la aia de fac politica de mai multa vreme si anume la francezi. Acolo functiile sint separate :) Ghici de ce?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro