Home » Administratie »Analize »Justitie/Ordine publica »Sinteze » Citesti:

De ce legislația din România încă lasă mult de dorit?

Lucian Bondoc noiembrie 22, 2019 Administratie, Analize, Justitie/Ordine publica, Sinteze
55 comentarii 2,193 Vizualizari

Numărul de neclarități și aiureli legislative rămâne mare în România și grevează atât activitatea economică, cât și viața de zi cu zi.

Cele de mai jos încearcă să contribuie la o analiză a cauzelor acestei situații și la o dezbatere în vederea imbunătățirii sale, dintr-o perspectivă de interes general.

Subiectul fiind, desigur, unul despre care s-ar putea scrie volume întregi, cele câteva pagini ale acestui articol se concentrează pe puncte considerate majore și de relevanță extinsă. Am inclus și o serie de precizări legate de poziționarea aparentă a administrației românești, aceasta fiind strâns legată de abordarea legislației la nivelul larg al statului. De altfel, o parte importantă a legislației din România provine, de fapt, din zona pur guvernamentală (ordonanțe, hotărâri de Guvern, ordine de ministru, etc).

Aspectele ce țin de implementarea la nivel de magistrați vor fi discutate într-un articol viitor, concentrat pe actul de justiție din România în sine.

Problema punctului de plecare la momentul decembrie 1989

Ca și în privința altor subiecte, aș începe analiza efectivă cu punctul de intrare în capitalism. Trebuie înțeles bine că România a intrat acum aproape 30 de ani în noul model socio-politic și economic cu 5 probleme majore în ceea ce privește subiectul în discuție (fără să fie vina cuiva anume în sine):

1. Legislația anterioară nu (mai) era adaptată noului context în foarte multe privințe;
2. Parlamentul nu avea expertiză proprie actualizată ca să legifereze adaptat noului model;
3. Administrația nu avea nici ea expertiză relevantă pentru a putea sprijini bine demersurile legislative inițiate de Guvern în zonele care țineau de o economie de piață;
4. Administrația publică era obișnuită să fie subordonată politic și să nu spună „nu” sau să comenteze deschis când venea „ordin de la centru”. Aceasta însemna, în esență, că:

a. În faza de elaborare de acte normative, grupurile de lucru aferente nu erau luate prea în serios dacă „șeful” apucase să emită vreo idee și nu prea se comenta pe ce a spus altcineva decât foarte grijuliu.

Nu se acorda maximă atenție redactării și pentru că nimeni nu îndrăznea să ceară în instanță anularea vreunui ordin de ministru, de exemplu, decât dacă se decisese deja „la centru” că acel ordin nu mai era potrivit. Așadar, nu se contesta regula pe fond, iar voința partidului era impusă chiar dacă formularea era deficitară.

Și pe fondul poziționării superioare a aparatului de stat față de restul populației de dinainte de 1989, acest ultim aspect a contat, cred, în abordarea post-revoluționară a multor autorități (continuată de către destui funcționari și în prezent, mai ales în zonele puternic reglementate) de a lua personal și a avea o tendință de retaliere față de orice critică a actelor normative sau administrative emise. Adică semnificația ar fi că „te pui contra partidului” și subminezi autoritatea funcției respective, nu că ai vrea pur și simplu să atragi atenția asupra unor prevederi care ar trebui să nu fie adoptate sau ar trebui îmbunătățite grabnic.

b. Odată adoptate, fiind „binecuvântate” direct sau indirect de însuși partidul, regulile deveneau ceva asumat formal fără crâcnire. Odele au avut un corespondent în partea de abordare declarativă cu privirela reguli, statistici, raportări, comentarii, etc;

5. Administrația era obișnuită să vadă cumva dual teoria și practica, pe fondul mai vechi de „zicem ca ei și facem ca noi”.

Ca abordare compensatorie pentru cele de mai sus, practica căpăta, de multe ori, o viață proprie substanțială și diferită de litera textului. Printre poveștile epocii, se folosea frecvent sintagma „l-a învățat cineva cum să facă”, sensul fiind că se găseau chiar de către unii funcționari soluții de ocolire a regulilor, dar era vorba de o cunoaștere inaccesibilă obișnuit (din Monitorul Oficial) sau tuturor.

Adică nu se spunea că regula însăși e proastă și nici nu exista reflexul de rezolvare a problemei pe fond, pentru toată lumea, dar se căutau soluții de ocolire în practică, multe individuale și nerecunoscute oficial sau, cel mult, se adoptau excepții limitate pentru câte vreun norocos (aspectul din urmă – mai ales după 1989).

Faptul că așa ceva a devenit larg răspândit și considerat aproape „un dat”, a stimulat suplimentar neimplicarea la momentul elaborării regulii pe fond, acestea nefiind văzute de multe ori ca ceva cu adevărat strict.

Cum a evoluat legislația României după 1989? – versiunea prescurtată

1. Nevoia masivă de expertiză și experiență în zone fudamentale pentru noul model economic

Pe lângă necesitatea de a interpreta aproape zilnic diverse prevederi, am avut ocazia de-a lungul timpului să lucrez la zeci de acte normative și să comentez pe multe altele.

Această experiență, deși tot extinsă an de an, m-a făcut, de fapt, să am mult mai multă înțelegere pentru prostiile care apar frecvent în Monitorul Oficial al României (pe multe am ajuns să le consider fără legătură cu interese „conspiraționiste”, ci cu insuficienta pregătire din spate). A redacta bine un act normativ este, de obicei, ceva foarte complex și care ar trebui să implice un grup de lucru experimentat și diversificat (iar cei care iau în ușor astfel de exerciții subapreciază, cred, mult ce necesită de fapt).

Motivul fundamental pentru această complexitate este, în sine, foarte simplu. Indiferent de inteligență, nu poți să stabilești bine regulile a ceva ce nu cunoști în profunzime. Cum ar putea cineva să scrie primele reguli de funcționare ale pieței de capital dacă nu știe bine ce este una, ca să nu mai vorbim de cum funcționează? E ca și cum un producător de camioane, ar trebui să facă rachete. Știe multă mecanică și poate face lucruri interesante, dar puțin din ce știe este util pentru noul proiect.

Or, cu punctul de plecare al României, lucrurile se anunțau dificile de la început în toate zonele (multe) care erau diferite de trecut.

Cu atât mai mult, este greu de înțeles de ce, la momentul 1989, nu s-a conștientizat că nu poți să construiești un model nou de mașină fără experți în acel model și că experiența de viață anterioară nu avea cum să fie de mare folos într-o nouă experiență atât de radical diferită.

2. Principala decizie eronată majoră

Au fost mai multe aspecte, dar cred că principala decizie eronată în materia legislației a aparținut cercului iliescian și a privit tocmai neimplicarea masivă de experți în scrierea și explicarea efectivă a noii legislații (măcar a pachetelor de relevanță majoră și care necesitau o bună corelare).

Așa cum s-a procedat și cu privire la economie, s-a mers pe o politică „prin noi înșine” și în privința cadrului legislativ, la un moment la care nu aveam cum să producem singuri cine știe ce calitate legislativă din lipsă (obiectivă) de cunoaștere a multora din dimensiunile noului model. Consultările cu străinătatea în această privință au fost infime față de necesar.

Este adevărat că un apel masiv la expertiză externă ar fi fost delicat politic. Au contat și auto-suficiența culturală moștenită din perioada anterioară pe fondul egalitarismului prost înțeles (că nu ne dă nouă nimeni lecții), precum și sub-aprecierea dimensiunilor și complexității noilor realități de avut în vedere. Neîncrederea în exterior (consolidată și de modul de gestionare a momentului decembrie 1989 de diverse forțe externe) a influențat probabil și ea abordările. Nu în ultimul rând, o armonizare legislativă timpurie cu Vestul nu prea era compatibilă nici cu „strategia” de generare de capitaliști români prin distorsionarea masivă a concurenței și favoritismul păgubos și dus la extrem promovat de cercul iliescian.

Alternativa nu avea, însă, cum să fie decât foarte păguboasă pentru interesul general. Și așa a și fost.

Destule „isprăvi” legislative de după 1989 îmi aduc aminte de o experiență în China a mătușei mele, cu ocazia unei excursii în urmă cu câțiva ani. Era vorba despre dexteritatea unor artizani chinezi de lângă o porțiune a Marelui Zid. Aceștia se uitau la ce scriau cu pixul turiștii pe o foaie de hârtie și replicau exact cele scrise cu o daltă pe bucăți de ceramică care erau arse prompt în cuptoare și transformate în suveniruri (“Cu drag, pentru Dan”, etc). Desigur, artizanii respectivi (fără translatori lângă ei) nu înțelegeau bine sensul celor replicate.

În tușe groase, această poveste reflectă o parte relevantă din ce s-a întâmplat inițial în România. Mai mult decât atât, au fost numeroase acte normative adoptate cu „litere” „mâncate” sau înlocuite cu altele sau cu texte scrise fără niciun model și în altă „limbă” din punctul de vedere al experienței.

O serie de probleme s-ar fi manifestat oricum, având în vedere dimensiunile transformării. Acestea au fost însă mult agravate din cauza ignorării punctului de plecare și slabei gestiuni inițiale, iar reflexe sănătoase nu au fost dobândite nici până astăzi decât în zone relativ restrânse ale statului. Să ne uităm la câteva elemente principale ale acestei problematici.

3. Două valuri masive de schimbări legislative în nici 30 de ani.

Trebuie conștientizat că România a trecut în nici 30 de ani prin două cicluri de legiferare majore. A fost un efort de transformare enorm.

Primul ciclu legislativ a fost dezastruos în mai toate privințele în care realitatea devenea diferită într-un model capitalist. Aceasta are și explicația parțial obiectivă de mai sus. La ieșirea din Revoluție, lipsea aproape cu totul orice experiență de a legifera și aplica legislație într-o economie de piață.

Dezlănțuirea de patimi și reticența față de autoritate din primii ani au generat, și ele, o ezitare în menținerea sau luarea unor măsuri, altfel necesare, și care au devenit mai greu de luat mai târziu.

Problemele primului ciclu au rezultat în parte și din însăși combinația dintre (a) multe acte normative din perioada anterioară anului 1989 încă în vigoare, dar care nu mai erau adaptate la noile realități socio-economice, (b) actele normative din noul ciclu care sufereau din punctul de vedere al calității din lipsă de expertiză în economie capitalistă, și respectiv (c) vacuumul legislativ în numeroase zone, cu trecerea a ani de zile fără legislație potrivită în domenii foarte importante precum disciplina contractuală, protejarea patrimoniului național, regimul construcțiilor, piața de capital, domeniul concurenței, etc.

Intrarea în cursa oficială pentru aderarea la Uniunea Europeană a generat al doilea ciclu legislativ. Deși modelul de transpus era unul logic închegat și comparabil între țări, înțelegerea lui nu a fost imediată și, oricum, la nivelul unui stat, duce la schimbări colosale, chiar dacă o parte din actele normative din primul ciclu merseseră în direcția potrivită, iar asistența externă a fost mult mai consistentă și coerentă.

Astăzi, din punct de vedere instituțional, aproape că nu mai sunt instituții publice în România cu exact același nume sau aceleași competențe ca înainte de 1989. Din punct de vedere pur legislativ, evoluțiile au fost pe măsură.

În prezent sunt peste 85500  (1) de acte normative în România (incluzând cam tot ce apare în Monitorul Oficial) din care peste 15800 doar acte normative de nivel de lege (inclusiv ordonanțe) sau hotărâre de Guvern și estimez că sunt peste 150.000 de pagini de legislație (primară, secundară și terțiară) în vigoare.

Din fericire, un număr semnificativ mai mic este de obicei direct relevant pentru populație sau societăți comerciale, dar tot vorbim potențial de câteva zeci de mii de pagini.

În orice caz, mai sunt puține acte normative în vigoare din perioada de dinainte de 1989. Cu alte cuvinte, dacă ne-am uita doar la ce este în vigoare în prezent și tot ar rezulta că un volum de cel puțin aproximativ 150.000 de pagini de legislație a fost adoptat în perioada post-revoluționară.

4. Un volum al legislație însutit de modificări

Pentru a înțelege mai bine ultimii 30 de ani trebuie, însă, avut în vedere volumul efectiv total.

Or, volumul legislației adoptat în aceasta perioadă a fost, de fapt, semnificativ mai mare de 150.000 de pagini, pentru că aproape toate actele normative mai importante din România au fost modificate de mai multe ori în acești aproape 30 de ani.

„De mai multe ori” înseamnă, frecvent, în România, peste 100 de ori. Codul fiscal (sau echivalentul sau) a fost modificat de peste 300 de ori după 1989. Legea educației naționale a fost modificată de peste 150 de ori. Legislația (în sens larg) din domeniul sănătății a fost modificată de peste 1300 de ori.

Pe lângă tot felul de idei politicianiste, unul dintre motivele principale ale acestui număr de modificări este acela că multe acte normative au fost elaborate și adoptate fără analize aprofundate comparative sau studii de impact în spate (nici în prezent lucrurile nu stau deloc bine în aceste privințe). Autorități publice, precum Institutul European, au întreprins o serie întreagă de studii de impact, volumul total rămânând însă mult sub necesar la nivelul țării, o parte fiind, de altfel, ignorate total sau parțial de forma finală a actelor normative.

De asemenea, de destule ori s-a tradus eronat sau nu s-a adaptat la realitățile românești ce s-a tradus.

Abordări necoordonate au creat și ele probleme. Piața Rasdaq, de exemplu, a fost reglementată după modelul nord-american Nasdaq, asistența în acest sens fiind finanțată de Banca Mondială. Câțiva ani mai târziu, pregătirile pentru aderarea la Uniunea Europeană impuneau deja modificări majore. Într-un final, piața Rasdaq a fost desființată cu totul.

Situația ar fi fost și mai rea fără Consiliul Legislativ, rolul pozitiv al acestuia fiind însă limitat de faptul că avizele sale sunt consultative (nu obligatorii), iar aria de acte normative care sunt supuse analizei acestei autorități nu include ordinele de ministru, de exemplu, acestea reprezentând un volum mare de legislație în România și care include multe aiureli (teoretic, supuse cenzurii instanțelor, dar practic, susceptibile să-și producă efectele ani de zile până să fie atacate cu succes).

5. Progres în prezent, dar dezechilibrat, cu o diferență de abordare între acquis-ul comunitar și restul și tentații de politizare păguboasă a unor zone

În prezent, apare o oarecare dualitate.

De regulă, în zonele acoperite mai strict de cadrul normativ european, chiar dacă mai sunt probleme, legislația din România este larg armonizată cu cea europeană, ceea ce induce o coerență și o predictibilitate rezonabile (dincolo de complexitatea de a stăpâni astfel de volume de informații).

De asemenea, în zonele respective România a și dezvoltat competențe interne care, în general, au constanță, beneficiindu-se și de mai multă asistență din afară și acumulându-se și experiență și profesionalism autohtone.

În domeniile (destul de multe) unde România nu are obligații stricte în acquis-ul comunitar, având flexibilitate mare, numărul de acte normative, numărul de modificări și calitatea acestora încă lasă, frecvent, mult de dorit.

Acutizarea luptei politice din ultimii ani a dus chiar la un recul în destule zone, stimulând, pe de o parte, numeroase inițiative legislative pripite sau excesive, iar, pe de altă parte, o teamă de clarificare a interpretării unor texte (or, multe sunt neclare) în lipsa unui text legislativ care să „tranșeze” explicit.

6. Problematica inflației de standarde și proceduri europene și abordărilor din România

Nu trebuie ignorat nici faptul că modelul european are o tendință birocratică care ține și de concurența comercială internațională.

Mai precis, dincolo de creșterea naturală în complexitate a lucrurilor, un mod de influențare a jocului concurenței și succesului comercial la nivel internațional pare să fie (și nu doar în UE) reușirea atingerii unor standarde de calitate superioare, și adoptarea acestora ca standard minim sau recomandat pentru protecția consumatorilor, mediului, etc, sau introducerea unor proceduri complexe de recunoașteri de calitate și certificări care oferă un avantaj competitiv celor care reușesc să le parcurgă.

Dacă ești suficient de inovativ și sofisticat ca bloc economic, aceasta permite să fii mai atractiv la export și, totodată, să-ți protejezi propria piață pentru o vreme de o parte, dacă nu de toată concurența din afara blocului respectiv. De exemplu, interzici importul unor mașini mai poluante sau îl taxezi mai mult.

Presiunea e mare la nivel global, uneori ajungându-se la „blufuri” de genul „dieselgate-ului” când s-a pretins că anumite performanțe de protecție a mediului au fost atinse în unele situații, fără ca acest lucru să fi fost adevărat.

Această tendință permanentă spre noi standarde și noi proceduri dezavantajează țările (precum România) care încă nu au înțeles că ea face deja parte atât din evoluția naturală a unor lucruri, cât și din jocul internațional și nu e reversibilă ca atare mult timp de acum încolo.

Pe de o parte, România a fost mai puțin atentă la momentul adoptării lor (pe reflexul mai vechi practicat și în intern că vedem noi cum ne descurcăm după). Pe de altă parte, abordările strămoșești de a găsi „soluții” ulterior sunt mult mai puțin eficiente ca în trecut pentru că riscă să fie testate în țările în care ar ajunge produsele, iar numărul agenților economici care țin pasul rămâne prea redus într-o lume deschisă concurenței globale.

Mai mult decât atât, obișnuiți cu jocul politic al controalelor „la ordin” sau pentru a face rost de bani „la plan” (pentru instituție, partid sau ei înșiși), destui funcționari au fost tentați în acești 30 de ani mai degrabă să aplice standardele într-un mod în care celor din afară nici nu le-ar trece prin cap (la ei contează sprijinirea cu adevărat ideologică a sectorului privat, la noi, de destule ori, a fost invers).

Cu alte cuvinte, la noi s-a oscilat și încă se oscilează, de destule ori, între închiderea totală a ochilor și implementări mult mai exigente decât în alte țări a unor categorii de prevederi. În privința standardelor și procedurilor care chiar contează în concurența internațională (inclusiv pentru fonduri europene), suntem deseori întârziați și nici nu avem abordări de pregătire de masă.

7. Abordarea mai largă a administrației publice

Cu caracter mai general, volumul și calitatea slabă a multor acte normative românești reclamă o abordare constructivă și proactivă, inclusiv de ghidare, foarte consistentă din partea administrației. Or, acest lucru se întâmplă rar în practică, observându-se și o variație mare de abordare între instituțiile publice în această privință.

În primul rând, în linie cu practica de dinainte de 1989, se încearcă rezolvarea problemei de fond (printr-o modificare legislativă promptă) mult mai rar decât ar trebui.

De altfel, după 1989 s-a înțeles rapid și importanța „politică”, chit că profund nedemocratică, a rămânerii în aceeastă tactică de abordare. Pe de o parte, se puteau face „servicii” destul de ușor prin închiderea ochilor (nu se venea în control sau se venea cu puțină atenție la toate lucrurile care puteau fi, altfel, remarcate). Pe de altă parte, a devenit facil, și pe fondul bulversărilor legislative colosale, să sancționezi/discriminezi pe cei care nu cooperau sau ieșeau, altfel, din rând prin simpla aplicare literară a regulilor și doar lor (discriminatorie, în fapt, față de mulți alții). Am discutat deja în secțiunea anterioară și de unele aspecte legate de standardele în continuă inflație la nivel european și interpretarea acestora.

Lupta anti-corupție a mai temperat partea de abordări abuzive, dar nu fundamental. Ba au fost și efecte negative de avut în vedere de politicile publice. De exemplu, mulți funcționari au continuat să nu se implice în rezolvarea problemei de fond, dar nu au mai încercat să asigure nici ghidare acolo unde era obiectiv necesară pe scară largă, de teamă să nu le fie atrasă răspunderea pe motiv că ar fi putut găsi o variantă mai bună pentru stat.

În orice caz, în prezent, din frica de răspundere sau comoditate, foarte multe răspunsuri de la autorități publice (dacă se răspunde) la adrese solicitând diverse lămuriri sunt cu totul inutile, trimițând doar la textul de lege a cărui lămurire și interpretare fusese de fapt solicitată.

8. Unele consecințe ale ansamblului de mai sus

Nu trebuie să fii jurist ca să-ți dai seama că un volum de legislație și de modificări de magnitudinea descrisă mai sus nu poate să nu creeze multă confuzie în orice economie și în orice societate, cu oportunități vaste de intervenție discreționară (generatoare în sine de doze de arbitrariu și corupție).

De asemenea, nu trebuie să fii jurist ca să realizezi că nici măcar în prezent, nimeni nu poate cunoaște singur decât o parte redusă din toată această complexitate. De aceea statul ar avea un interes (în sprijinul legitimității acțiunii sale) în a face atent distincții între comportamente clar de rea credință și alte comportamente.

O altă problemă care nu s-a reglat între timp, ba chiar s-a agravat pe alocuri în ultimii ani este aceea că a devenit cvasi-acceptabil să legiferezi, să vezi consecințele în practică, și să ajustezi în funcție de o parte din acestea, o abordare, altfel, de evitat.

Mulți decidenți par să se fi complăcut și să se complacă și cu ideea că legislația românească, inclusiv cea din prezent, nu poate fi respectată în integralitate de foarte multe societăți comerciale. Poate să fie și o problemă de comoditate. Poate fi, în unele zone, și un interes de păstrare de oportunități de aplicare și intervenție discreționare.

Problema este că atunci când ajungi într-o astfel de situație, statul de drept devine un aspect relativ.

Adică, destule legi se „fac” deficitar și uneori prea dur din lipsă de pregătire suficientă sau pentru că, de obicei, nu contează foarte mult, neaplicându-se în integralitate tuturor sau chiar pentru că transpun angajamente la nivel european pe care România a omis să le discute aprofundat și influențeze la momentul la care încă se putea sau care pot avea logici diferite de modul de implementare de la noi.

Pe de altă parte, ți se aplică toate în întregime (și în moduri în care nu bănuiai că-ți sunt aplicabile) dacă ai ghinion sau dacă intri în coliziune cu unii decidenți.

Astfel de situații nu încurajează nici conformarea. Fiind răspândit cultural sentimentul că nu se poate cunoaște și respecta totul și la un control nu se va pleca, oricum, „cu mâna goală”, scade concentrarea pe respectarea și a regulilor care ar putea fi respectate cu un efort rezonabil.

Ce-i de făcut?

1. În ceea ce privește legislația

Pe partea legislativă, este important de demarat prompt un efort coordonat de simplificare, codificare, clarificare și curățare major. Nu va fi simplu, fiind și o țintă în mișcare, doar acquis-ul comunitar evoluând într-un ritm de aproximativ 10.000 de pagini pe an, dar ar trebui să fie o constantă a priorităților oricărui guvern.

Ar trebui început cu zonele cele mai relevante pentru populație și societăți comerciale și se pot face progrese vizibile rapid. O serie de eforturi s-au făcut deja sau sunt în curs și sunt cu adevărat de apreciat, implicând un efort foarte mare în spate, dar trebuie duse mult mai departe.

Asanarea” domeniilor care privesc atragerea de diverse finanțări în măsura maximă posibilă, precum și implementarea celor mai eficiente și rezonabile prevederi în zonele în care statul pierde cei mai mulți bani în prezent (de exemplu, se pierd anual peste 4 miliarde de euro din TVA, în plus de media europeană) ar trebui, de asemenea, vizate prioritar.

Grupuri de lucru permanente care să vizeze simplificarea și debirocratizarea pe diverse zone, precum și linii verzi de colectare de comentarii și dialog cu asociații profesionale ar fi, de asemenea, foarte utile.

Comentarii regulate din partea avocaților și departamentelor juridice din instituții publice și companii private (eventual prin camere de comerț), judecătorilor, procurorilor și notarilor, cu propuneri de corectare a unor deficiențe identificate în practică, ar trebui solicitate și evaluate cel puțin anual de Ministerul Justiției (de exemplu, în primele 2 luni ale fiecărui an), inclusiv prin linii de comunicare electronică anonimă, în ideea corectării unor mecanisme cât mai rapid.

Scopul nu ar fi remedierea unor probleme punctuale (dialogul pe acestea trebuind să fie constant), ci de corectare mai rapidă de mecanisme (care permit, de exemplu, abuzuri sau aplicări arbitrare, sau afectează accesul real la informare, sau conduc la îngreunarea rolului unor instanțe sau diverse alte anomalii în practică, etc).

Nu în ultimul rând, consultări largi, reale și de substanță cu sectorul privat ar trebui înțelese ca o necesitate pentru acte normative și politici publice de calitate, nu ca aspecte de „bifat” cel mult formal. Lungirea termenelor pentru primirea de observații la proiectele normative este, de asemenea, un aspect de avut în vedere.

2. In ceea ce priveste ghidarea din partea administrației publice

A beneficia de ghidare legislativă promptă și constructivă din partea administrației este o necesitate largă în orice țară și România, mai ales având în vedere cele de mai sus, ar trebui să urmărească asigurarea unei clarități și susțineri cât mai mari în această privință tuturor celor care nu par puși pe furat.

Instituțiile publice ar trebui obligate legislativ să întreprindă un efort de ghidare reală pentru zonele lor de acțiune. Întrebările și răspunsurile anonimizate ar putea fi postate la loc vizibil pe site-ul instituției.

Ar putea fi avută în vedere și elaborarea de fișe în sprijinul potențialilor antreprenori pe tipuri de investiții. De exemplu, cine dorește să investească într-o pensiune, să găsească într-un singur document o descriere detaliată și practică a tuturor formalităților necesare, precum și a problemelor obișnuite constatate în controale. La fel pentru ateliere artizanale, ferme, unități de procesare, clinici, magazine de diverse, etc (cu actualizare promptă în cazul în care se schimbă ceva). Gradual, s-ar putea adăuga și alte informații (de exemplu, scheme de finanțare potențial relevante).

Cred că merită și clarificat legislativ că ghidarea cu bună-credință nu poate atrage răspunderea funcționarilor. Există riscul să apară și cazuri în care o astfel de prevedere să fie speculată, dar, altfel, abordarea actuală de evitare va continua cu rezultate mult mai păguboase pe ansamblu. Trebuie înțeles în această privință că destule segmente ale administrație publice nu sunt foarte diferite de restul populației în materie de stăpânire a complexității legislative și încurajarea clarificărilor constructive și diseminării informației la nivelul celor care sunt mai pregătiți e foarte importantă.

Abordările cu ocazia controalelor ar trebui să facă o distincție majoră între comportamente de evidentă rea credință și ignoranță sau greșeli.

Cu caracter mai general, mai multă analiză și dezbatere cu ocazia elaborării legislației și mai multă rezonabilitate și transparență cu ocazia implementării pot aduce numeroase beneficii interesului general.

********

NOTE____________

1 Repertoriul oficial al legislației României menționează un număr de peste 85500 de acte normative în vigoare sau neabrogate expres (verificare în octombrie 2019). Conform Buletinului Informativ nr 3/2019 al Consiliului Legislativ – http://www.clr.ro/InfoPublic/BuletinCL.aspx), la data sa de referință erau în vigoare (sau neabrogate expres) peste 15800 de acte normative numărând doar legile, ordonanțele Guvernului, ordonanțele de urgență ale Guvernului, hotărârile Consiliului de Miniștri și hotărârile Guvernului (deci, fără ordine de ministru, de exemplu). Din aceste 15800, 205 (sub 1,3%) sunt anterioare datei de 21 decembrie 1989.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "55 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    Din modul de gândire al unui antreprenor: cine dorește să-și înființeze o pensiune (ipoteza din articol) va apela la un funcționar public și la cunoștințele personale ale aceluia în sistem (”o mână spală pe alta și amândouă obrazul”, spunea bunică-mea). Nu are nevoie de nicio ”descriere detaliată și practică a tuturor formalităților necesare” într-un singur document. O asemenea abordare este eminamente birocratică și nu are nimic de-a face cu realitatea antreprenorială.

    Probabil se pot pot obține fonduri europene pentru a redacta ”ghidul unic al investitorului în pensiuni” sau alte asemenea documente fanteziste, însă utilitatea lor va fi zero.

    Legislația românească actuală e extrem de stufoasă din două motive: (a) obsesia reglementării, extrem de prezentă atât la București, cât și la Bruxelles. Știu funcționari publici din RO care au ajuns să redacteze texte ale unor reglementări, iar obsesia lor era să cuprindă totul. Pentru ei nu avea nicio importanță că primele două aliniate acopereau 98% din situațiile întâlnite în practică, ei ajungeau până la aliniatul 6, chiar dacă acela inventa o situație neîntâlnită niciodată în practică. În esență, e vorba de ordine patologică, un funcționar public de asta se face funcționar public, de-obicei.

    (b) al doilea motiv important este controlul politico-administrativ asupra activității economice, control care trebuie să genereze bani negri pentru politicieni, pentru partide și pentru funcționarii publici. O legislație stufoasă permite tot felul de interpretări fanteziste, care se corelează nemaipomenit de bine cu puterile discreționare de care beneficiază funcționarul public român. El dă amenzi în valoare de zeci de mii de euro, amenzi pe care în vest le-ar da numai un judecător. Iar funcționarul nici nu răspunde personal pentru nimic: dacă instanța îi anulează amenda, pentru el nu există nicio consecință.

    În concluzie, legislația românească actuală corespunde cât se poate de bine intereselor castelor feudale din politica și administrația românească, iar încercările de a rezolva ceva introducând și mai multă birocrație nu vor duce nicăieri. Soluția ar fi eliminarea a zeci de mii de reglementări, dar deocamdată România nu a ajuns la fundul sacului, deci nu va face nimeni așa ceva. Mai vedem peste vreo 10 ani.

    • Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

      In orice tara legislatia este voluminoasa pentru ca sunt foarte multe aspecte care sunt obiectiv necesar sau util de reglementat. Nu se pot elimina cu totul zeci de mii de reglementari, dar, la noi, se poate merge mult mai departe si mai rapid decat in prezent in directia simplificarii, clarificarii si consolidarii.
      Eforturi au mai fost si sunt si in continuare (si este un exercitiu complex si care ia timp) la nivelul multor institutii dar solutia cu siguranta nu este de asteptat inca zece ani si presupus ca intre timp abordari conspirationiste sau mioritice ne impiedica sa progresam mai rapid (dovada si ce s-a mai intamplat intre timp, chit ca nu la nivelul de volum necesar).

      Ce descrieti nu este ce isi doresc antreprenorii in general (cel putin cei pe care i-am intalnit cu diverse ocazii si am intalnit multi), ci ce se intampla sau se poate intampla din lipsa de alternative mai bune. A avea o fisa/ghid de genul respectiv ar fi cu siguranta util si ideea era sa fie produs de administratie, nefiind un aspect de fonduri europene ca atare (avand in vedere si nevoia de actualizare cvasi-mediata in cazul in care se schimba ceva).
      In lipsa unor abordari care sa poata macar teoretic sa ajunga la mult mai multa lume si sa limiteze posibilitatile de cerinte “locale”, solutiile vor ramane individuale si insuficiente.

      • Harald spune:

        @Lucian Bondoc – vă mulțumesc pentru răspuns. Despre eliminat reglementări: ar fi posibilă o discuție despre utilizarea codurilor CAEN în România, comparativ cu utilizarea lot în UK? Separat de asta, dacă vă povestesc cum se desfășoară concret schimbarea sediului firmei în UK, îmi povestiți și dvs cum se desfășoară aceeași operațiune, pas cu pas, în România?

        Nu știu ce antreprenori ați întâlnit în România, dar antreprenorul autentic trebuie să aibă un anumit profil psihologic. Am dubii serioase că respectivii îl aveau, din câte scrieți.

        • Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

          E cu siguranta loc de simplificare multa in Romania (si la schimbare de sedii, dar si la infiintare de societati, cumparare de autovehicule,etc), dar eliminarea cu totul a mii sau zeci de mii de reglementari nu este ceva adaptat in prezent si, in multe privinte, nici de dorit.
          Un antreprenor poate aspira la dereglementare totala, dar dintr-o perspectiva de politica publica, fisele propuse chiar cred ca ar ajuta putand aduce 3 beneficii: (i) claritate si economie de timp multor potentiali antreprenori; (ii) reducerea sau aliminarea chiar a posibilitatilor de sicanare locala cu tot felul de idei suplimentare; (iii) facilita constientizarea atat de administratie, cat si de opinia publica a situatiilor de exces de hartii/formalitati, facilitand mult simplificarea in pasul doi.

          • Roland spune:

            Domnule Bondoc, salutara ideea de a scrie un astfel de articol (si doar cei ce se lovesc de astfel de greutati, pot sti de ce) . Acum ca sesiunea de scris s-a sfarsit puteti trage cateva concluzii :
            1. este imperios necesara modificarea legii 24/2000, (ultima republicare fiind in 2010) ;
            2. rescrierea sa se faca fara traduceri, iar rescriere sa participe si : specialisti in filozofia limbajului, logicieni, filozofi ai dreptului (daca ii avem si daca ni-i permitem – Dumnezeu sa ii odihneasca pe reputatii Eugeniu Coşeriusi si Teodor Dima) ;
            3. rescrierea sa se faca pe intelesul omului mediu / diligent ; iar acolo unde exista neputinta (caci trebuie sa admitem ca avem si astfel de semeni), ar trebui instituit un sistem asemanator celui din Germania, privind asigurarea unor consultatii gratuite de catre avocati (de fapt, ele sunt suportate de catre stat) .
            Crede ca aveti suficiente motive si ati dobandit suficienti adepti pentru a solicita o modificare a legii .
            Cu drag,
            Roland

    • eu****** spune:

      Fie frunza cat de deasa, ohhh, ma scuzati, fie legea cat de deasa si de groasa daca ai o administratie care sa te insoteasca transparent, si sfatul sa fie inregistrat si asumat, pas cu pas, cred ca nici ca iti pasa.

      Apasati butonul 1 si sunteti transferat la urbanism, apasati butonul 2 si va raspunde ANAF-ul, la 3 raspunde detaliat A.N.S.V.S.A. s.a.m.d. iar daca apasati butonul 0 primiti clarificari pe cine sa apelati – acesta ar putea sa fie mesajul generat de un robot care robot poate sa colaboreze cu alti robotei si sa raspunda – astia mai multi – dezinteresat si rapid la chestiunile pacientilor/clientilor – viitorul vine, vine si lasa adminsitratia fara nici un sfantz negru si nici ca rau imi pare…

      Pentru a nu lasa lucrurile la voia intamplarilor se pot inregistra sfaturile roboteilor si ulterior add missing parts or restore…

      va dati seama cat de aproape suntem de a elimina birocratia din administratie?EOJ

      Odata ce acest sistem opereaza atunci si tendinta de a tot da legi va scadea – cine stie poate vor aparea roboteii legilistatori si atunci uraaaaa scapam si de Parlament si de partide politice. Raman doar programatorii – scriitorii de soft-uri – si cei de la mentenanta. Nu trebuie uitati nici cei de la cybersecurity – si cam atat.

      Lumea se poate vedea si altfel.

      PS
      Mai apropiat de zilele noastre cred ca ar putea sa fie un soft poate sa faca analiza a legilor care sunt redundante la care sa se adauge si o optiune pentru anularea a tot ceea ce excede unei reglementari minimale – reglementari minimale cadru definite de controlorii din sistem.

      cat timp ne bazam pe oameni si pe politicieni nu o sa ne ajunga 10 ani – s-ar putea sa nu mai ajungem niciodata sa le vedem si ar fi un mare pacat – o viata avem si pe aceea merita sa o traim un pic altfel adicalea mai bine si mai relaxati. EOF

  2. Yusuf spune:

    Si, indraznesc sa va completez dle. Bondoc :
    1. interpretarile ICCJ in baza art. 519 si 520 cpc … ce pot constitui “acte normative” ;
    2. stufoasele anexele la lege si standardele metodologice (vezi legea 51/95 cu statutul si cod deontologic, anexa la lg. 7/1996 , Normativul, … etc.) ;
    3. cutumele, uzanţele, dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare şi principiile generale ale dreptului ;
    4. “practicile constante” ale unor instante, sau a unor magistrati … ;
    5. inexistenta adaptarii, profesionalizarii si dezvoltarii intregii societati, in mod uniform, la modificarile legislatiei ;
    6. traducerile defectuoase a unor texte de lege, din alte legislatii ;
    7. interpretarile sui-generis a unor magistrati si experti judiciari, a unor acte europene (SR trecand inaintea EN, … ); si, mai rau, punerea la indoiala a unor acte normative europene (am ajuns sa trimitem cosurile de fum fabricate intr-o tara din Vestul UE, cu acreditari EN si ISO , la expertul “Dtru” de pe Dambovita, sa ne confirme daca corespunde functinarii in Ro … si culmea, ca expertul X a avut rezerve ..);
    8. penetrarea de catre CCR a “nectarului” interpretarii legii (apanaj strict al ICCJ), prin premizele definitive si general obligatorii – pentru instantele de judecata, avute in vedere de catre CCR,la solutionarea contenciosului constitutional, ajungandu-se la paradoxul (pentru ignoranti) al dublei interpretari (2 decizii: 1 a ICCJ, iar a 2-a a CCR, in contradictie antagonica) ;
    9. lipsa de pregatire a populatiei, ca si lipsa elementelor de baza, de cultura juridica (stiti cati avocati si cat de mult se ruga presedintele UNBR ca avocatii sa se inscrie la proiectul JUST ACESS? a fost intiat proiectul? se desfasoara/ care este gradul de frecventa ? adica, monitorizeaza cineva si evalueaza impactul?);
    10. refuzul unor magistrati de a respecta (simetric): si decizii ICCJ (art. 519 cpc), si decizii ale CCR (judecatorii constata ca in contra deciziei CCR – ce constata de 9 ori ca numai executorii pot efectua acte de executare, si partile ? pot efectua acte de executare); si, chiar legea – pentru cele mai puerile motive (instanta considera ca pentru o mai buna solutionare …, pentru celeritate …, etc. Dupa care, aceste solutii aberante sunt publicate la rang de practica judiciara, interpretarea cea mai adecvata, …;

    si, cu voia dumneavoastra, si nu tocmai cea de pe urma,
    I. lisa elementelor de logica la unii magistrati, la parlamentarii ce edicteaza legi, dublate uneori
    II. de o execrabila traducere a unor texte preluate din alte legislatiisi si,
    III. triplata de lipsa elementara a notiunilor de “filozofie a dreptului” (sic!) si de filozofie a limbajului .
    Nu de putine ori, se intampla fie ca legile promulgate :
    a) sa nu aiba viata, nemaicorespunzand realitatilor juridice ;
    b) deciziile CCR si ICCJ sa survina in ultimele clipe de existenta ale unui act normativ / cod vechi, daca nu chiar in timpul intrarii in vigoare a noii legi ;
    c) legislatia sa cuprinda si elemente ce nu au legatura cu textul, nu intereseaza sau sunt imposibil de realizat ;
    d) revenirea , de catre CCR, sau ICCJ, asupra unei decizii, printr-o alta decizie , care anuleaza (in tot, sau in parte ) pe precedenta .

    • Harald spune:

      @Yusuf – subscriu la punctul 10 : cu decizia ICCJ depusă la dosar, judecătorul a refuzat să o respecte și a hotărât invers. Respectiva decizie ICCJ era una pronunțată într-un recurs în interesul legii, deci practica neunitară în situațiile respective era de mult o problemă. Dar judecătorul român e deasupra legii, evident :)

      • Yusuf spune:

        Va dati seama dle. Harald ca nu scriu din povestiri, si nici din emisiuni R-TV, scriu in contextul in care, am pe masa :
        - o incheiere de sedinta a unei instante,in care scrie negru pe alb ca instanta va analiza in ce masura si cat de aplicabila este decizia CCR, dupa care, face apologia indepartarii de la dosar a probelor incuviintate si administrate, dupa care tine cont doar de o parte din expertiza judiciara, si isi intemeiaza solutia pe o expertiza extrajudiciara, la care toate partile (mai putin paratul ce o efectuase) ne-am opus, nefiind efectuata in prezenta noastra, in afara procesului si clandestin … Sesizata fiind Insp Jud a scris ca asta e, … G H I N I O N !, DA’ NU POT SA SANCTIONEZE MAGISTRATUL PENTRU ASTFEL DE INTERPRETARI, LA CARE ARE DREPTUL ; sau,
        - o decizie a CAp Buc, in care un magistrat ultraplimbat pe la Bruxeless, Starssbourg, … etc. beneficiar a tot felul de diplome europene, cursuri, … scria intr-o hotarare ca CEDO, nu poate pronunta hotarari care sa aiba vreun efect in raspunderea magistratilor (chiar daca nu mi s-au respectat drepturile si garantiile procesuale). Un fel de :”asta o facem numai noi, si noi stim cum sa o facem !” .
        Pai, in asemenea context,nici nu mai am nevoie de CCR si nici de ICCJ, fiind nefolositoare. Sau am nevoie de un ICCJ, de care s-a folosit Rodica Stanoiu in 2004 – 2005, instanta de judecata fara competente speciale . Si asta cu toti la salariile minim e economie, ca si asa proprii lor judecatori, de la inst inferioare, nu mai pot ei de deciziile ce se screm sa le dea !
        Totusi, dle. Harald, m-as apleca si asupra I; II si III.
        Uite, de exemplu :
        1. cum Dumnezeu poate sa existe o greseala material, sau mai bine zis, cum o greseala poate fi materiala? In ce consta materialitaea unei greseli. Azi, 23.11.2019 ;
        2. Cum Traznetul poti sa scrii in mii de hotarari (atentie, unele ale ICCJ, de condamnare, sau de pierdere a caselor,…averilor) ca “existenta fapteor negative se poate demonstra, demonstrand existenta faptelor pozitive contrare”? Chiar, cum traznetu’ poti scrie sa ceva ? Inutil sa iti scriu ca Insp Jud acheiseaza intru totul la acest rationament, citand din cine stie ce cursuri … .
        Si, deocamdata m-am oprit aici … Numa’ !

      • eu****** spune:

        Pardon – si nu l-ati reclamat sau nu i-ati reclamat la CSM?

        Revin la un alt comentariu si zic ca poate trebuie sa invatam si noi cetatenii sau chiar si avocatii ceva mai mult – scuze daca am jignit pe cineva cu invatarea

    • Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

      Multumesc pentru comentarii. Partea de instante va fi abordata mai pe larg intr-un articol viitor.
      Este adevarat ca e vorba si de o insuficienta pregatire chiar din scoala pe unele aspecte. Altfel, legiferarea este un exercitiu foarte complex si probleme sunt inerente si unde nu trebuie presupuse rele intentii automat sau ca ar fi usor de procedat semnifictiv mI bone. Ce reprosez intr-un fel e mai mult faptul ca desi au fost multe prilejuri de a realiza ca trebuie procedat altfel larg, cu exceptia unor institutii, nu s-a integrat inca suficient (si in unele cazuri, deloc) la nivelul administratiei ca fara multa translarenta, comunicare si consultari foarte aprofundate cu sectorul privat nu se pot produce acte normative bine adaptate. Nu are legatura cu inteligenta cuiva sau gradul de pregatire juridica teoretica, ci cu complexitatea vietii economice si tehnologice actuale care nu poate fi acoperita bine decat prin apel la experienta si informatiile unui grup suficient de diversificat si relevant pentru problema care s-ar dori reglementata.

      • Yusuf spune:

        Si asa ati atins un punct nevralgic al romanilor. Refuzul si imposibilitatea de colaborare (nici macar de asociere …), desi in vechea legislatie (vcpc) era permisa aparitia in instanta a unor specialisti …, ba chiar in legea avocatului si statut, era prevazuta posibilitatea cu analisti, experti, … etc. Numai noi credem ca suntem centrul univerusului si le stim pe toate .
        Va multumesc pentru aplecare .
        Cu stima,

      • Ursul Bruno spune:

        Va.ti spus intrebarea de ce milioane de oameni prefera sharia, legea islamica legilor noastre ? suntem si noi oare pe cel mai bun drum sa ajungem la legile crestinesti ? In SUA modelul se practica. Statul poate sufoca individul datorita legislatiei , care daca devine insuportabila nu mai este respectata.
        Drepturile si liberatatile individuale ale omului de 10000 de ani se tot restrang si va veni vremea cand oamenii vor riposta in fata reglemetarii excesive a vieti lor.
        Legea ar trebui sa ne apare, impresia omului de rand care nu este expert si nu cunoaste toate cotloanele advocatesti este tocmai opusa. Ce facem ? se poate ajunge la anarhie daca reglementarile si legile nu mai sunt intelese.
        In SUA portul liber de arma are un scop bine definit, da posibilitatea indivului sa se apare in fata unui stat care incerca prin prea multe legi inutile sa ingradeasca libertatile individuale.
        Nici un presedinte si nici un guvern n-au reusit pana cum sa le ia oamenilor armele, de ce ?

      • eu****** spune:

        In continuarea visului meu astept pe post de judecator un robotel care sa nu se sparie de rangul meu sau al adversarului si nici de toalele sau masinile sau yahturile expuse. Unde pui ca robotelul poate sa munceasca mult mai mult decat un om, nu are nevoie de spatiu prea mare pentru desfasurarea activitatii si nu este programat sa fie sunat sau influentat de terte parti care sunt cumva in legatura cu mine sau cu partea adversa…Robotelul poate invata mereu si chiar asimila materii diferite

        Zic ca roboteii o sa ne scoata din marea inghesuiala actuala.
        Vine vremea lor!

  3. Prototipescu Fanel spune:

    @Harald
    (a) obsesia reglementării;
    a nu se confunda suprareglementarea cu explicitarea detaliata;
    functionarul nu are capacitatea de a invoca textul legii in apararea sa contra “organului” care il controleaza si, practic, ii determina un comportament bazat mai mult pe “traditie” decat pe o baza legala; ma tem ca situatia e atat de grava incat textul legii ar trebui sa detalieze nu doar procedura corecta, ci chiar si procedurile incorecte, pe care le cultiva discretionar “organele”
    (b) “Iar funcționarul nici nu răspunde personal pentru nimic”
    ma tem ca nu e chiar asa;
    in calitate de angajat la privat, pot sa imi asum sub semnatura greseli mai mult sau mai putin omenesti pentru care raspunderea externa ii revine doar reprezerntantului legal; greselile mele raman doar intre mine si executiv/patronat (cu exceptia cazului in care as utiliza un anume atestat profesional care imi angajeaza o raspundere directa catre emitentul atestatului); functionarul public insa poate fi amendat individual de un “organ” extern, ceea ce nu mi se pare deloc ok, fiind contrar principiului raspunderii colective, care ar trebui sa angajeze o raspundere sistemica, solidara; functionarul comite abuzuri si pentru ca este la randul lui abuzat; problema la stat e lipsa selectiei dinamice a competentelor, care la privat functioneaza prin competitie.

    • Harald spune:

      @PF – (a) hai să discutăm concret despre schimbarea sediului firmei și ne lămurim dacă e vorba de suprareglementare sau de explicitare detaliată.

      (b) am avut nesfârșite meciuri cu funcționari publici în România. Nu era vorba de greșeli, era vorba de puteri discreționare, folosite abuziv. Exemplu concret: fiindcă devenise de notorietate că refuz să discut orice cu vreun funcționar public în afara sediului firmei și altfel decât în prezența angajaților, iar asta numai după înregistrarea respectivului funcționar public în Registrul Unic de Control, am primit vineri după-amiază la sediul firmei o înștiințare (lăsată direct în cutia poștală, dar nu trimisă prin poștă) să mă prezint luni dimineață la instituția X, cu diverse acte, inclusiv cu Registrul Unic de Control :)

      Dvs cum numiți asta, ”greșeală”? :)

      • Yvonne spune:

        Domnule Fanel Prototipescu Fanel
        1. daca “functionarul nu are capacitatea de a invoca textul legii in apararea sa contra “organului” care il controleaza, practic determinandu-i un comportament bazat mai mult pe “traditie” decat pe o baza legala”, schimbam si functionarul, cu unul care are aptitudinea, si organul, sau schimbam normele de selectare a functionarilor, a organelor, ori persoanele ce selecteaza si auditeaza functionarii si organele! Nu conteaza ce culoare are pisica; ea trebuie sa manance soareci !Avem peste 27.000 tineri, scoliti in afara. E timpul ca absolventii de facultati din Slobozia, Baile Herculane, Vaslui,… etc. sa intre in concurs cu cei de la Freiburg, Copenhaga, Viena, … etc. Concursul naste progresul, n’asa ?
        2. “Iar in calitate de angajat la privat, pot sa imi asum sub semnatura greseli mai mult sau mai putin omenesti pentru care raspunderea externa ii revine doar reprezerntantului legal; greselile mele raman doar intre mine si executiv/patronat (cu exceptia cazului in care as utiliza un anume atestat profesional care imi angajeaza o raspundere directa catre emitentul atestatului)…”.
        Stimate domn, daca in mandat / procura / imputerncire scrie negru pe alb ca poti si trebuie sa faci acel lucru, da (!); daca insa “externul” nu iti cere, mandatul / procura / imputernicirea, desi putea, ba chiar trebuia, in mod logic nicio instanta sanatoasa la cap, din Ro (oare cate mai sunt?) nu poate sa ii dea dreptate, deoarece trebuia sa o faca, ramanand sa raspundeti singur in fata “externului” si, a se spele pe cap cu dvs. .
        3. “functionarul public insa poate fi amendat individual de un “organ” extern, ceea ce nu mi se pare deloc ok, fiind contrar principiului raspunderii colective, care ar trebui sa angajeze o raspundere sistemica, solidara; functionarul comite abuzuri si pentru ca este la randul lui abuzat; problema la stat e lipsa selectiei dinamice a competentelor, care la privat functioneaza prin competitie.”
        Pai, stimate domn, functionarul abuzat trebuie sa reclame abuzul si abuzatorul. Asta si vrem si, pentru asta si este platit (daca ati sti cate note interne si note de servici’, exista la fisc, (taxe si ANAF), cand un abuzator ii spune unui abuzat “fa-l pe y, sau pe z”, … v-ati lua toti cu mainile de cap !).Se numeste masura de prevedere, da’ nu reclama … Numa’ asa , cand se ajunge pe la Parchete, … incep sa apara hartiile .

        • Prototipescu Fanel spune:

          stimata @Yvonne
          poate mai vorbim cand o sa am nevoie de procura/mandat sa-mi fac meseria si cand absoventii magna cum laude la prestigioase universitati vor da buzna sa se angajeze functionari la stat, in spatele unui modest ghiseu sau intr-un prafuit colt de birou
          deocamdata nivelul la care duceti discutia nu mi se pare de interes

          • Yvonne spune:

            Domnule Fanel, sunteti confuz! Si vreau sa va ajut, ca sa nu faceti greseli ce va vor periclita traiul.
            1. “in calitate de … , pot sa imi asum sub semnatura greseli..” (?) .Aveti si niste placeri, cam deviante de vreti sa va asumati greseli, pe baza de semnatura !!!
            Pai, in calitate de angajat aveti o fisa de atributiuni ! Sau, daca aveti voie sa angajati societate, sunteti trecut la ORC “persoane ce reprezinta societatea”.
            Daca nu aveti nici fisa si nici trecut la ORCnu sunteti, o faceti pe raspunderea dvs.,dar si cu cupa concurenta a celui ce ii semnati actul (ce o fi el). Dar societatea angajatoare, nu are nicio legatura cu dvs.nefiind in exercitiul atributiunilor de serviciu, iar benefeciarul semnaturii dvs., trebuia si putea sa verifice toate acestea !
            2. “greseli mai mult sau mai putin omenesti pentru care raspunderea externa ii revine doar reprezerntantului legal” .
            Dincolo de mentalitatea tipica de roman (raspunde altul, si intotdeauna sa fie ala cu bani, sau cu firma, ca d’aia are firma) , nu mai raspunde nimeni petnru prostiile dvs. . Raspundeti dvs. cu casa, masina, ceas, stilou, … si ce veti mai avea, indiferent cat de omeneasca, sau nu (credeti-ma ca nu conteaza) este greseala (ce inteleg ca v-a cam facut placere sa o savarsiti “pot sa imi asum sub semnatura greseli”).

            • Prototipescu Fanel spune:

              va multumesc pentru grija pe care mi-o purtati, dar asta e o chestiune privata in afara topicului, deci sa nu abuzam de bunavointa administratorilor

        • A. Tudor spune:

          @Yvonne: ‘functionarul abuzat trebuie sa reclame abuzul si abuzatorul.’ – teoretic da, practic (valabil si la stat si la privat) au succes doar reclamatiile de hartuire (corecte poate) ale unor ‘angajate’ impotriva unor sefi sau colegi; dar reclamatiile pt alte abuzuri au efect opus: se cauta pretext pt a forta angajatu’ sa demisioneze pt ca nu si’ar indeplini obligatiile desi pana la reclamatie le indeplinea foarte bine.

      • Prototipescu Fanel spune:

        @Harald
        mie nu mi-e greu sa inteleg situatiile la care te referi si nu simt nevoia sa te contrazic, ci eventual sa te completez daca e posibil;
        la pct.a) ma gandeam si eu la un exemplu concret (sursa a nenumarate abuzuri): art.136 din HG395/2016; deocamdata nu insist in detalii, ci doar redau un mic pasaj “patologic”: “(2) Explicaţiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoţite de dovezi concludente….” (adica dumneata trebuie sa-ti dovedesti nevinovatia in fata unei comisii fara nici o pregatire si nu invers); intr-o procedura juridica, forma de redactare ar putea fi suficienta, pentru ca se interpreteaza impreuna cu alte principii juridice; insa in practica de aplicare a legii nu te afli intr-o procedura juridica, iar interpretarea data de functionari te obliga sa intri intr-o procedura juridical
        la pct.b) nu am intentionat sa caut “greseli” in papura, ci sa evidentiez tocmai principiul asumarii raspunderii, care este functional in privat, dar nefunctional la stat; angajatul de la privat, daca ia o decizie care se va dovedi paguboasa, nu neaparat risca sa i se impute prejudiciul, pentru ca, fiind angajat pe criterii de competenta, nici patronatul nu va risca sa se aleaga cu o demisie; la privat exista o marja suficienta de libertate de decizie, de asumare a unor schimbari si in final de imbunatatire a activitatii; functionarul de la stat nu are aceasta libertate si se supune unor proceduri extrem de rigide.

        • Harald spune:

          @PF – cred ca explicatia e mult mai simpla: sunt prea multi functionari publici, de asta au timp sa inventeze tot felul de aiureli. Daca ar fi de vreo 4 ori mai putini, ar acorda atentie numai problemelor serioase. De exemplu, stiu pe cineva la un ANAF regional care muta date dintr-un tabel in altul, in Excel, pentru 2000 de euro pe luna. Uneori face asta si peste program, pana la 7 seara, fiindca “vrea Bucurestiul o situatie cu contribuabilii care …”. Intr-o lume normala, acele cifre ar fi intr-o baza de date, iar “Bucurestiul” n-ar avea decat sa-si genereze toata ziua tabele, pe cele mai exotice criterii.

        • Prototipescu Fanel spune:

          @Harald
          eu stiu pe unii care efectiv se ocupa cu verificarea rotunjirii zecimalelor; iar daca statul castiga 2lei intr-o parte si pierde 1leu in alta parte, e considerat irelevant castigul de 1leu per ansamblu si se considera prejudiciu acel leutz care a iesit in minus pe undeva :) un astfel de functionar poate bloca sume de ordinul milioanelor :(
          pe principiul verificarii verificarilor, de exemplu intr-un contract de lucrari pe fonduri europene sunt trei verificari suprapuse: consultant (echivalent inginer FIDIC – ca la noi FIDICUL e transformat in ceva mai “original”), Beneficiarul propriu-zis (“organele” il obliga sa aiba si el functionari implicati) si finantator; mai nou, cu sau fara voia lui, imi pare ca si ISC-ul incepe sa fie cumva deturnat sa se subordoneze si el obsesiei antifrauda;
          intr-o anume structura nu sunt multi, dar daca-i aduni din toate structurile, intr-adevar, ies cam multi la socoteala; si e imposibil ca structura de la nivelul cel mai inalt sa fie mai competenta decat structura de la nivelul cel mai scazut, de fapt, ierarhia e taman pe dos, ca doar la baza se cer atestate, experienta si profesionalism; asta e, asa functioneaza socialismul civic suprareglementat si hipercentralizat…

      • Prototipescu Fanel spune:

        PS: HG395/2016 este un act ce reglementeaza tocmai norme de aplicare a legilor achizitiilor publice; deci e inadmisibil sa lase loc la interpretari prin exprimari vagi si ambigue;
        apreciez efortul autorului de a sesiza importanta si frecventa traditionalelor formule mioritice de proasta redactare a actelor normative

    • A. Tudor spune:

      ‘functionarul comite abuzuri si pentru ca este la randul lui abuzat;’ – mare adevar ati spus.
      ‘la privat functioneaza prin competitie.’ – sunt multe abuzuri si aici: uneori tot nepotu’ managerei (angajat datorita ei, matusii) era promovat dupa 3 saptamani sau 2 luni de la angajare, ca ‘leader’ (tot pt ca – matusica, da’le’ncolo de abilitati) iar restu’ care doreau dar n’aveau matusi d’astea si nu plateau in natura, aveau nevoie sa atinga criteriu’ de loialitate fata de firma – 7/8 ani; si chiar daca era contract cu norma intreaga sau juma’, vrei/nu vrei, tot incearcau ilegal sa te oblige la ore suplimentare (altfel adio), ignorand si dreptul la repaus saptamanal (2 zile consecutive).

  4. JK spune:

    În Vest, lângă clăririle parlamentelor sunt cele ale lobbyștilor. Ei, lobbiștii, scriu legile care contează. Aleșii le votează uneori fără să le citească. Încercați o documentare despre asociația fabricanților de bere din Germania, ori cea a constructorilor de automobile – uneori, propunerile trimise de aceștia sunt votate fără schimbarea vreunei virgule. La Bruxelles, fiecare europarlamentar e vânat de cca 100 lobbyști. De USA, nu mai vorbim.
    La noi, sunt firme care s-au specializat. Una din ele aparține, zice-se, consultantului care l-a ajutat pe Băsescu să devină președinte. O chestiune capitalistă: ai o problemă, vrei o portiță – mergi la firmă – plătești, iei textul – cauți un tâmpit sau un ticălos din parlament care să-l poarte ca propunere – dacă nimeni nu bagă de seamă sforăria, trece. Case closed, vorba unui cretin.
    Democrație mare, monșer!

  5. Ursul Bruno spune:

    E simplu, legislatia e facuta de parlamentari fara suportul tehnic necesar din partea specialistilor. N-au auzit, n-am citit nicaieri cati experti, atentie nu lobbyisti, din sistemul juridic, economic, financiar practic din toate domeniile ii consilieaza pe parlamentari in elaborarea legilor.
    Ajunge sa.i privim pe Nocolicea , Serban , Zamfir , etc.ect “experti de prima mana” cum legifereaza sa ne dam seama de calitatea actului legisilativ.
    “Expertii” parlamentarilor sunt neveste, amante, copiii si soferii lor , la ce ne putem astepta ?
    In alta ordine de idei, legislatia in general a devenit intrata de stufoasa incat nici expertii n-o mai pot citi si interpreta in intregimea ei, de ce ?
    Este mentalitatea de “full casco” pe care fiecare si-o doreste, lipsa asumarii si fuga de raspundere care se incerca compensate prin tot felul de legi, unele idioate, lipsite de sens si logica. Avem in Romania legi care se contrazic, se bat cap in cap, stim bine ca functionarul public cu drept se semnatura aproape la fiecare act pe care il semneaza sta cu picior in inchisoare.
    Ne plangem de ineficienta actului public, cum sa fie eficient daca oamenilor le este pur si simplu frica sa-si asume ceva si sa semneze fara a fi imediat trasi la raspundere si penalizati datorita unor legi ambigue ?
    In opinia mea aici ar trebui inceput , luate toate legile la mana cu se spune, verificate si eliminate toate ambiguitatile, eliminate sanctiunile pana la un anumit nivel care timoreaza si streseaza omul. Eliminarea sanctiunilor penale respectiv aplicarea lor numai in cazuri clar definite. Ce se intampla cu cineva care greseste neintentionat din diferite motive ? il “spinzuram” imediat sau ajunge un avertisment respectiv la repetarea greseli o concediere.
    In domeniul fiscal datorita legislatiei, fiecare platitor de taxe si impozite este privit ca potential infractor ? chiar asa ? cum ramane cu preventia si informarea/scolarizarea ?
    Ar mai fi destule de spus, specilaistii au cuvantul, noi comentam de pe margine.

    • Dedalus spune:

      Nu exista in Romania specialisti. In nimic.

      De unde sa apara asa ceva?

      Educatia:
      - te traumatizeaza in ciclul primar
      - te tampeste in ciclul secundar
      - te niveleaza in liceu
      - te invata sa furi (=sa cumperi diplome) in facultate.

      Si atunci, de unde sa apara specialisti?! Din cate stiu, nu mai exista Oul Primordial, sa il pui seara sub poala lui tanti Viorica si dimineata sa iti piuie specialistii eclozati.

      “Sa se faca, sa se dreaga, e nevoie de experti! Sa platim mai mult!”.

      De unde nu-i, nici Dragnea nu se inghesuie sa dea.

      Asta e Romania, plina de oratori cu “sa se faca…” in gura si lipsita de orice competenta profesionala in toate domeniile.

      Si asa va ramane urmatorii 20 de ani, daca nu se va adanci si mai rau in mlastina vorbelor goale puse ca zaharul pe coliva capitalului uman.

  6. Caliman Eugen spune:

    Stimate,
    d-le Bondoc,
    1.Legislatia romaneasca este asa cum o stim, din lipsa unui “proiect de tara cu obiectivul reindustrializarii”, care ar insemna BUSOLA si Aparatele de Bord ale unei conduceri politice,economice si sociale eficiente, la ,,obiect”.
    Acest proiect contine in litera si spiritul sau un nou model de dezvoltare economica, pro-activa, care CONSTRINGE spre functionalizarea si performanta institutiilor, astfel incit si din ,,interiorul” lor pornesc initiativele si eforturile de sistematizare si simplificare (catre nivelul optimal) a legislatiei si normativelor institutionale (ca parte a procesului general de dezvoltare).
    In lipsa unui proiect de tara, institutiile nu au efectiv atributii si responsabilitati care sa permita stabilirea de obiective ,,cantitative si calitative” si evaluarea obiectiva a acestora si a personalului bugetar in genere.Examinarea teoretica a bugetarilor este identica ca mod si precizie de evaluare profesionala, cu cea a ,,virtualilor antreprenori” din competitia ,,teoretica” in afaceri, realizata de o emisiune TV, denumita AFACEREZA!
    Numai pe ,,terenul” concret al unei dezvoltari economica rapide in care este profund angrenat aparatul bugetar, angajatul simplu si sefimea pot da masura adevarata a capacitatii profesionale si evaluarea lor poate fi realista, obiectiva!
    Reformarea in sine nu are obiect fara un decolaj economic national asumat politic, deoarece nu exista actualmente indici care sa masoare ce rezultate are cutare sau cutare incercare de reformare prin modele straine sau inventate de politici.
    Un sistem legislativ-normativ national trebuie sa se ,,muleze” pe obiective nationale concrete, inexistente înafara unui proiect de tara, care ar stabili obiective economice, industriale de realizat, o crestere economica industriala in procent (sa zicem) de 5 la suta anual, pentru care sa aiba responsabilitati intraga armata politica si bugetara a tarii!
    Abia atunci, institutiile si bugetarii ar deveni interesati nu doar la respectarea legii si normativelor, ci si de a dovada de initiative legislativa sau normativa, pentru a depasi blocajele de acest tip, care le pune in pericol insasi functia, prin nerealizarea targhetului acesteia!
    In lipsa acestui proiect de tara si responsabilitati concrete de care depinde mentinerea in functie, ,,sefimea” din institutii angajeaza pe sprinceana, asa cum stim, iar acest flagel birocratic este de neeliminat!
    2.Crede cineva – care cunoaste viata politica din interior – ca liberalii angajeaza mai altfel decit fosta guvernare – cite vreme nici ei nu au responsabilitatea concreta, ,,masurata” prin indici obligatorii de dezvoltare industriala si economica a guvernarii?
    Raspunderea politica este ceva neglijabil la noi, guvernul precedent facind praf bugetul si economia fara sa aiba vreo raspundere concreta, afara de pierdere guvernarii.
    Responsabilitatea unei guvernari este si ramine inexistenta, cita vreme lipseste un proiect de tara, care sa stabileasca un targhet de dezvoltare industriala, care sa angajeze clasa politica si Romania la o dezvoltare industriala de 5 la suta anual.Fara un astfel de brand de tara, discutia despre raspundere sau optimizarea legislativa si normativa ramine una pur teoretica.
    3.Pentru a avea o alta clasa bugetara, este nevoie ca ea sa fie ,,formatata” si cu responsabilitati concrete, imposibilitate practica si pentru P.N.Liberal si presed. Orban, in lipsa aceluiasi proiect de tara, propus acum trei ani la Tg. Jiu si refuzat de acestia!
    Caliman I. Eugen – consultant independent – dezvoltare industriala.

  7. Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

    Multumesc pentru comentarii.
    Avem intr-adevar o problema de transparenta si de a nu “sta” pe informatii si a le impartasi larg, problema stimulata si de complexitatea in sine si teama de raspundere.
    Lobby-ul in sine nu e problematic daca se incadreaza partea de cheltuieli, fiind necesar pentru buna explicare a problemelor din sectorul privat. Probleme apar mai mult atunci cand dialogul nu e suficient de larg pentru a avea informatie cat mai multa si din perspective diverse pentru decizii echilibrate. Desi sunt excese in afara, la noi abordarea e mult mai paguboasa (dovada ca multi romani ar prefera legislatia de acolo pe numeroase aspecte) pentru ca de destule ori se oscileaza intre a discuta real doar cu 1-2 norocosi si a te izola complet de sectorul privat “sa nu se interpreteze” . Nu poate fi cunoscuta realitatea bine fara un dialog diversificat si de substanta.
    Daca ar avea loc un astfel de dialog sistematic, chiar si amante si nepoti ar putea produce ceva de mult mai buna calitate, dincolo de nevoia de meritocratie in societate.
    Cred ca domnul Caliman are dreptate ca un proiect de tara e de natura sa federeze si sa creasca nivelul de calitate in zonele care tin de acel proiect si industria si tehnologia merita un proiect de tara. Pe de alta parte, simplificarea si clarificarea regulilor merita prioritizare permanenta oricum si progrese se pot face prin standardizarea unor abordari cu metodologie simpla pana la urma (chit ca ramane un efort complex si voluminos). Personal consider ca ar fi utila si infiintarea unei institutii publice cu acest rol, macar pentru faptul ca va fi presata natural sa-si justifice existenta. Costul ar merita cu siguranta.

    • Ursul Bruno spune:

      Stimate Bondoc, daca nu exista solutii infiintam o noua institutie de stat ? care ce ?
      Armonizarea legilor a poate face fara nici o problema un grup de lucru format din experti independenti sub patronajul premierului Romaniei care la teminarea proiectului il va putea prezenta in fata parlamentului, a presedintelui si a guvernului rezultatele iar opina publica isi poate expune parerile.

      • Dedalus spune:

        Nu vreau sa va dezamagesc dar avem triste experiente in asa ceva:

        a) Grupul de experti care a condamnat comunismul – de parca asta ar fi contat; nu s-a ales nimic, comunismul a ramas asa de bine condamnat ca renaste astazi

        b) Grupul Pact pentru Educatie (partide politice)= hai sa dam mana cu mana – si gata

        c) Grupul de Taiat Hartii (Ciolos) – a taiat cat a taiat, pe ici pe colea, dar in niciun caz in partile esentiale

        d) Grupul Romania Educata (Johanis) – s-a scremut un an ca sa ne spuna ca e rau si ca ar trebui sa fie bine

        e) Grupul de Taiat Harii in Educatie (Orban) – se va perpeli pana in iulie 2020 ca sa taie, ce sa taie… (vezi Toma Caragiu)

        +++

        Daca nu stii ce sa faci, faci un grup. Care va concluziona dupa un an de sedinte luuungi ca… ai dreptate!

        • Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

          Multumesc pentru comentariile adiționale. Că nu am avea experți poate fi întotdeauna afirmat pe logica antică că “știu că nu știu nimic”. Cel puțin în relativ ei întotdeauna există, și din punct de vedere practic a nu face nimic și a nu încerca îmbunătățirea situației pe ideea că oricum nu se rezolvă problemele și că au fost demersuri fără success sau cu puțin succes ]n trecut cred că este la fel de evident că este cea mai eronată abordare posibilă din perspectiva interesului general. A face ceva este întotdeauna mai dificil decât a nu face nimic. Dacă tot este evident că e mai bine să încerci rezolvarea problemei decât a nu o face, concentrarea ar trebui să fie pe modalitățile de a o rezolva. Cel puțin pe partea legislativă, experiența mea este că sunt necesare grupuri de lucru pentru a mări șansele de succes (cred că ar fi mult mai bine așa decât un băiat deștept în vreun cotlon) și că a implica experții (cel puțin aceia considerați ca atare în relativ) este o opțiune naturală dintr-o perspectivă de interes general.

          • Dedalus spune:

            Ce deosebire este intre a nu face nimic si a te preface ca faci?

            Legislatia de acum este tocmai rezultatul slabei expertize si a strategiei mereu perdante a “grupurilor de lucru”. Daca nu a mers niciodata, ce anume ne-ar face acum sa credem ca ar merge acum?

            In fiecare domeniu se pune pe masa solutia “miraculoasa” a grupurilor de lucru: cercetare, educatie, transporturi – acum si in tehnica legislativa.

            +++

            Eu spun altceva: este nevoie mai intai de un program politic cu o tinta clara -anume statul liberal. Se stie bine ce inseamna acest lucru si nu se confuna cu un partid liberal la putere (in sens european).

            Principala facilitate a statului liberal este fundamentarea pe reglajele efectuate de piata si in consecinta reducerea interventiei statului. In acest sens – de la acceptarea pietei spre reducerea interventiei statului, nu invers!

            Rezultatul este o reducere a volumului de norme precum si clarificarea lor.

            Un alt rezultat este o piata a muncii mult mai flexibila si mai conectata la cerinte.

            Prevalenta sectorului de afaceri fata de administratie (pe scurt spus) va conduce la un impuls al pregatirii profesionale. Asta deoarece:
            - sectorul de afaceri poate diferentia foarte bine pe cei bine pregatiti profesional de ceilalatli – ceea ce in ciuda mitologiei de pe forumuri – sectorul de stat nu poate
            - un venit mai mare in sectorul de afaceri fata de cel public atrage pe cei mai buni
            Desigur, daca liberalizarea de facto a initiativei private are loc. Deocamdata, aceasta este impiedicata prin tot felul de mecanisme administrative fatise sau oculte,

            Intr-o terapie de soc, formarea statului liberal are loc intr-un an sau doi. Intr-o abordare prudenta – in 3 sau 4.

            +++

            Cresterea mediei pregatirii profesionale s-ar reflecta si in disponibilul de experti pentru sarcini de tipul celei din articol (simplificare legislativa, pe scurt spus).

            Subliniez ca invers nu se poate: adica sa obtii un stat liberal prin punerea la treaba a unor pseudo-experti in grupuri de lucru.

            Pe de o parte pentru ca nu se pricep si pe de alta parte ca si daca s-ar pricepe, nu ar avea cum sa ia in calcul multimea relatiilor economice din piata.

        • eu****** spune:

          Punctual:

          a. trebuia continuat – prietenii stiu de ce nu s-a mai continuat. Nimic nu se termina in 20 de ani – este nevoie de cel putin 40 de ani.

          b.. partial – atins

          c. taiat hartia in ziua in care informatia ar trebui sa circule eletronic??? din start mi s-a parut ce este depasita ideea dar macar a miscat ceva

          d. trebuie sa ai cu cine – persoane calificate si un lider care sa transmita mesaje

          e. nu stiu sa existe asa ceva sau macar intentia dar mai cercetez desi ar fi trebuit sa stiu…

    • Caliman Eugen spune:

      In ce priveste procesul de simplificare si standardizare a legilor, eventual prin Coduri pe domenii, aceasta idee este de retinut, fiind realizabila printr-un Consiliu Legislativ ca institutie cu o astfel de expertiza si atributie.Constructia lui este deja prevazuta in ,,proiectul de tara” care va solicita un imens efort normativ si legislativ, pentru a formula demersurile ministerelor, administratiei si ale domeniului juridic-legislativ de implementarea si realizare a procesului de dezvoltare economica-industriala rapida.

  8. Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

    Nu ma refer la armonizare ca atare, de aceasta ocupandu-se multe institutii, in functie de competentele care le revin, inclusiv Consiliul Legislativ.
    Am in vedere o institutie dedicata, subordonata, intr-adevar, primului ministru si cu conexiune directa cu departamentele juridice SI cabinetele sefilor altor institutii, un fel de avocat al mediului de afaceri, daca doriti. Ar fi un fel de comisie de tait hartii, dar mai mult de atat, permanetizata si care ar colabora cu grupuri de lucru din mediul der afaceri, camere de comert si asociatii profesionale din domeniul juridic.

    S-ar putea ocupa si o institutie existenta, dar a face asta pe langa altele ar fi, cred, mult mai putin eficient natural. Ar depinde mai mult de oamenii implicati decat de logica institutionala. In plus, ar aparea regulat un risc de cvasi-conflict de interese.
    Cred, astfel, mai util sa fie un organism separat care sa poate sa “challenge” ca sa zic asa ce produc alte institutii si cum raspund in practica nevoilor de clarificare si simplificare pentru un echilibru mult mai bun intre nevoile sectorului privat si celui public.

    Institutiile chiar tind sa-si justifice existenta – una cu scopul si accesul politic de mai sus ar putea progresa vizibil rapid. Sunt institutii in Romania care isi justifica mult mai greu existenta decat ar putea sa o faca un astfel de organism dedicat scopului de mai sus.

    • Dedalus spune:

      Am un comentariu mai sus, la @Ursu Bruno.

      Se aplica si la aceasta opinie.

      As dauga doar:

      1. Nu avem specialisti in nimic – ne amagim ca i-am avea
      2. Nu exista niciun partid politic pro-piata in Romania

      Noi suntem profun anti-piata si anti-capitalisti, tot cautam o modalitate mai buna de a ne auto-minti ca am fi altceva decat comunisti. Am invatat atat de bine sa mintim, ca ne mintim si pe noi.

      Una din varaintele de auto-inselare este aceasta obsesie a comisiilor, grupurilor, institutiilor etc, care ar trebui sa fie populate cu supermani care sa stie ceea ce vrea cel care le infiinteaza si care sa inventeze un fel de bagheta magica prin care un popor de mincinosi inculti ar deveni peste noapte muncitori si profesionisti, fara alt efort in afara de acela de a pune capul pe perna.

  9. Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

    Salut acest articol, și îl felicit pe autor. Problema prezentată de dânsul este cum nu se poate mai actuală. Începe un nou ciclu electoral, și după el un nou ciclu legislativ. Obiectivul noului ciclu legislativ ar trebui să fie, indiferent de cine câștigă și la ce scor, sistematizarea și corelarea legislației, pentru a o face mai ușor de aplicat în practică.

    Recent am avut ocazia să văd in practică ce efect poate avea o consultare dacă profesioniștii din practică se implică efectiv. Pe scurt, aplicarea unei norme în practică făcea imposibilă eliberarea unui aviz, indiferent de eforturile solicitantului sau bunăvoința (in limitele legii) a funcționarului de stat. Când proiectul a fost supus dezbaterii, s-au notificat printre alții și funcționarii care se ocupau de avizul respectiv, și ei au depus o sugestie și o propunere de soluție absolut funcțională.

    Ca idee, consultările nu sunt opționale, ci extrem de necesare, și timpul și efortul depus pentru consultări este un timp și un efort bine justificat. Urgența în legislație înseamnă improvizație, și face legislația să fie neinteligibilă/nefuncțională/neaplicabilă-generatoare de corupție.

    Încă o idee, aplicabilă și UE, reglementarea excesivă mu rezolvă ci creează probleme.

  10. Zev spune:

    Domnule Bondoc,

    Cogent articolul, si oh Doamne cat de binevenit (tocmai de-aia sa nu va asteptati la sute de comentarii, nu ‘sexy’, e din seria chestiilor care realmente dor, dar nu oricine vede problemele astea mai departe de generalitati macro, sau probleme specifice de care se lovesc oamenii la nivel micro). Nimic rau in nici una, dar implica inerent o viziune fie non-sistemica, bazata pe detaliu, fie atat de atot-cuprinzatoare, inca echivaleaza cu ‘aia e cah’ sau ‘aia e rai’.

    Okay, va propun sa ne uitam umpic la cateva chestii.

    Cine este garantul calitatii unui proiect de lege? Sa luam o vanilla version, una care intra in CDEP, initiativa ministeriala. Pai, in primul rand cei de la intrarea in procedura legislativa, nu? Vorbim de seful la Departamentul Legislativ a CDEP. Respectivul – azi un domn pe nume Georgica Toba – e strajerul. N-am gasit un CV, ca (hehe) CDEP e transparenta rau. Parlamentarii nu sunt specialisti in tehnica legislativa, e datoria serviciilor parlamentare, a expertilor in legislatie, sa nu le dea gunoi inaplicabil, sa-i ghideze, sa stea cu ei – daca vor un amendament- si sa-i ajute sa-l formuleze intr-un fel care este usor de interpretat, non-ambiguu si daca e nevoie sa includa obligativitatea designului si publicarii normelor de aplicatie. Acuma, sa presupunem ca dl Toba chiar e un profesionist desavarsit. Chiar si asa, deasupra sa cu drept de yay or nay sta dsra sau dna Mihalcea. CV aici: http://www.cdep.ro/pls/dic/servicii.secretar_general

    Va invit sa accesati CVurile colegilor domniei sale din alte jurisdictii, EU, Commonwealth, US, ce vreti. Aha?

    Merem mai departe – procedura parlamentara. Pai, in primul rand nu e clar daca SecGen e garant procedural. Ori, asa ar trebui sa fie. In parlamentele normale la cap, garantul cirectitudinii procedurale nu e subordonat, explicit sau implicit, majoritatii parlamentare. Episoadele cu numaratul bilelor, amplu comentate in presa, sunt evidenta a faptuluibca majoritatea e si arbitru procedural. No-no!

    Mergem si mai departe – consistent cu principiul ‘pentru ca putem’, legea trece fulger prin comisii in care secretarul de comisie tace din gura cand opozitia e redusa la tacere pe model pumn in gura, intra in malaxorul votului majoritar si trece. Okay, merem la control constitutional. Mi-e lene sa numar de cate ori prevederi legislative au fost declarate neconstitutionale, mult dupa promulgare. In Romania avem o legislatie stufoasa. But wait, igiena legislativa pare ca e mentinuta tot de Consiliul Legislativ. Pai, babaeti, ce faceti acolo?

    Si uite-asa. Morala: pana sa ne uitam la implicare expertizei specifice in procesul legislativ, avem de-aface cu un sistem bolnav in esenta lui. V-o spun ca unul care a facut chestii de-astea intr-un sistem cu o traditie de multe sute de ani.

    • Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

      Vă multumesc pentru comentariu. Sunt de acord cu Dvs că destule probleme țin chiar de Parlament si am avut și eu si mai am parte de intalniri descurajante tehnic cu unii funcționari (și altele mai dătătoare de curaj).
      Dar tocmai de aceea cred că abordări care concentrează discuțiile spre simplificare și clarificare și forțează dialogul mai extins sunt cele mai eficiente pentru că nu cred că ponderea persoanelor de care înțeleg că v-ați lovit și nu aveau cum să ajute la calitate se va schimba relevant repede la nivelul ansamblului.
      De asemenea, multă legislație proastă nu provine doar de la Parlament, ci și de la ministere (mai ales legislația secundară de tipul ordinelor de ministru sau alte norme care nu trec pe la Consiliul Legislativ).

      Cu alte cuvinte, tocmai pentru că România a ajuns o țară de oaze și în această privință, cred că trebuie încercat de forțată folosirea unei bune metodologii de dialog care să crească șansa ccalității și folosit oaze cât mai mult fie la concepere, fie la reparare.

      • Dedalus spune:

        Consiliul Legislativ se ocupa strict de tehnica legislativa. De nimic altceva.

        Nu se ocupa de simplificarea legilor, pentru ca asta ar insemna sa intre in continutul acestora.

        Intr-adevar insa la nivelele inferioare legii, unde Consiliul Legislativ nu are atributii, tehnica legislativa este in sarcina Ministerului Justitiei (intr-un fel).

        Problema majora este a incompetentei crase a cvasimajoritatii juristilor din Romania. Adica, poti infiinta orice structuri si proceduri, tot cu oameni va trebui sa le populezi.

        Desigur, sunt si exceptii. Dar o tara nu poate sa se dezvolte exclusiv pe baza Proniei si a autodidactilor si nici legi ca lumea nu poate face cu cativa amarati care invata singuri ce pot si cum pot.

        Sa ne gandim ca si pentru a elabora proiecte de legi ai nevoie de informatii si de opinii din domeniile reglementate, nu ajunge sa fii jurist , fie el si genial. Nu poti reglementa navigatia fluviala nestiind nimic despre nave, spre pilda.

        Ei si aici ajungem la lipsa de competente din domeniile respective, la lipsa fatala a studiilor utile, a datelor si informatiilor. De ce lipsesc? Pentru ca nu are cine sa le faca si nici cine sa intelaga macar ca lipsesc :-))).

        Ne invartim in jurul cozii. Daca un orb conduce pe altul, tot in groapa vor ajunge amandoi.

    • Harald spune:

      @Zev – există și o realitate mai roz în România: când complexitatea devine excesivă, nici nu mai contează legitimitatea sau corectitudinea adoptării actelor normative: ceea ce se aplică efectiv în practică e cât se poate de decuplat de versiunea prevăzută în documentele legale.

      De asta am și dat mai sus exemplul cu pensiunea: apelezi la un funcționar public și la cunoștințele lui din sistem, astfel încât nu ai nevoie de niciun ghid legislativ. Conformarea 100% fiind oricum imposibilă, chiar nu mai contează ce spune legea și nici cum a fost ea adoptată. Se mai negociază pe parcurs :)

    • Dedalus spune:

      Legile le face guvernul, nu Parlamentul.

      Parlamentari propun amendamente cu acordul partidelor politice respective si cu expertiza (tehnica) din acele partide si eventual din grupul politic respectiv. Guvernul, factor politic si tehnic este sau nu de acord cu acele amendamente.

      In Parlament nu se “scriu legi” si nici amendamente. Parlamentul doar le aproba.

      Exista, ce e drept, posibilitatea ca un parlamentar sa propuna o lege, si nu guvernul. In acest caz insa parlamentarul respectiv dispune de expertiza tehnica a partidului politic din care face parte si nu de cea a parlamentului.

      Parlamentarii nu scriu legi cu ajutorul functionarilor din Parlament. Nu asa se propun legile in Romania.

      +++

      Insa atat de tare a intrat in constiinta publica ideea eronata ca “Parlamentul face legi” ca nu convingi de contrariu nici cu amenintarea cu nuiele la talpi si fum de ardei iute.

  11. Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

    Multumesc pentru ultimele comentarii postate/intercalate.

    Cred ca noile tehnologii vor aduce intr-adevar avantaje importante pentru calitatea legislatiei, dar va dura mult prea mult pana sa ajungem in acel punct pentru ca intre timp sa nu se faca o prioritate din imbunatatirea situatiei prin metodele si mijloacele disponibilie.

    Nu este adevarat ca legile sunt facute de Guvern. Guvernul poate influenta intr-o masura importanta continutul multora, dar sunt nenumarate situatii in care Parlamenul nu a tinut cont de Guvern. Guvernul promoveaza numeroase acte normative cu aceeasi forta juridica, dar nu legi ca atare (pe langa punctele de vedere la ce face Parlamantul si care poti fi luate in considerare sau nu). Asadar, chiar se scriu legi in Parlament (si exista si functionari acolo care au un rol practic important in acest proces), chit ca multa legislatie provine din zona guvernamentala.

    In orice caz, a considera ca ar fi mai eficient de schimbat statul cu totul ca filozofie si asta in 2-4 ani nu este din pacate realist si nu ar trebui in nici un caz sa ne faca sa continuam sa ne concentram mult sub necesar pe imbunatatirea statului plecand de la asa cum este el de fapt acum.

    Cu totii suntem tentati sa credem ca nimeni nu mai e expert , mai putin noi insine, dar chiar daca ponderea in Romania este clar deficitara, mai sunt experti romani in foarte multe domenii, inclusiv legislativ, macar in relativ, si un stat are interesul sa-i federeze in interesul general. Aceasta cu atat mai mult cu cat legislatia nu este un exercitiu pur juridic, ci mult mai mult de atat, necesitand dialog aprofundat si diversificat cu cei care activeaza efectiv in fiecare domeniu relevant de activitate.

    Cu caracter mai general, desi e important pentru un stat sa fie ambitios in obiective, nu este in interesul general sa se ramana in ideea ca nu se poate face nimic sau ca ar fi posibile doar carpeli. Abia aceasta din urma a abordare nu este de fapt utila, ducand in ultima instanta la baltirea in continuare sau la visarea neconcretizata spre lucruri care pot suna frumos dar implica aspecte de fapt mult mai complexe, indelungate si in afara controlului rezonabil al societatii romanesti decat cele propuse.

    Nu e vorba de a pretinde ca abordarile propuse de articol sunt miraculoase sau ca s-ar putea implementa larg peste noapte, dar pot imbunatati mult si destul de rapid situatia, neimpiedicand in acelasi timp orice alte argumente si solutii alternative concrete si fezabile (ca si la legislatie in sine, si aici, doar un dialog larg si diversificat si de substanta putand duce spre cele mai bune variante).

    • Dedalus spune:

      Exista 3 proceduri de legiferare (acte cu putere de lege adoptate de Parlament:
      a) Initiativa cetateneasca (nu ne ocupam de ea acum)
      b) proiecte de lege : aprobate de Guvern si inaintate de acesta Parlamentului
      c) initiative legislative : proiecte elaborate de membri ai Parlamentului (deputati sau senatori) si inaintate uneia dintre Camere

      Prin urmare, Parlamentul nu are capacitatea si nici rolul de a elabora proiecte de legi sau de a le modifica in mod substantial.

      +++

      A imbunatati un stat comunist nu il transforma intr-un capitalist. Daca iti propui sa il imbunatatesti pur si simplu nu vei reusi niciodata. Poate doar sa il transformi intr-un comunist de-a binelea.

      Este din pacate exact calea pe care atat partidele cat si o mare parte din intelectualitatea romaneasca merge in prezent: imbunatatiea statului socialist cu speranta desarta ca la capatul drumului ne asteapta capitalismul plin de roade.

      Nu megem nici macar pe drumul reorientarii politice spre piata si capitalism. Ori, daca nu ne propunem asa ceva, nici nu putem sa obtinem piata functionala si concurenta.

      Suntem pe drumul reconstructiei comuniste, drum pe care istoria recenta ne arata ca putem merge si 10 ani pana sa ne dam seama ca am gresit.

      +++

      Daca nu exista specialisti, logica imi spune ca trebuie sa ii obtinem cumva. Nu sa speram ca daca ne dorim sa apara, vor si aparea.

      Nu ai cum sa “federezi” ce nu exista. Desigur, nu ne plasam in absolut: cativa specialist in fiecare domeniu vor fi fiind ei pe undeva, nu contst.

      Dar pana si propria experienta imi arata ca daca numarul specialistilor este mai mic decat cel necesar, impostorii vor face corp comun si fiind mai multi si in pozitii de decizie, vor bloca si acceslul specialisrilor reali. Acesta este fenomenul izgonirii intelectualilor din partide – despre care vorbea recent Dancu.

      +++

      Din motivele de mai sus (si din altele) consider ca este mult mai fezabil, mai realist si mai eficient sa insistam asupra necesitatii unei forte politice care sa actioneze constient si perseverent pentru formarea unui stat liberal (capitalist, cu piata funcionala si concurenta) decat sa ne tot caznim sa carpim comunismul – inclusiv prin metoda dovedit nefuncionala a grupurilor de lucru.

      • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

        Romania nu mai este demult un stat comunist. Ceea ce avem in Romania se numește ”crony capitalism”. Acesta este motivul pentru care lupta anti-corupție este atât de importantă în agenda publică. Eventual putem vorbi de un dirijism de stat, dar e un sistem specific UE.

        Sistemul fiscal in forma actuală exploatează munca în favoarea capitalurilor (Impozitarea directa și indirectă a muncii este mult mai mare decât impozitarea averii și a profiturilor). Acest sistem este nespecific unui stat comunist. Asistenta socială de sănătate este contributivă (eminamente) nu de stat (finanțarea nu vine de la buget ci de la FNUASS). Sub aparențe, sănătatea este de fapt pe cale să fie eminamente un sistem privat, cu finanțare out-of-pocket.

        Diagnosticul greșit ”Stat comunist” duce la un tratament greșit.

        Evident, mentalitățile comuniste sunt altceva, nici poveste să fi dispărut.

        • Dedalus spune:

          E fix invers. Capitalul romanesc este cel mai slab din UE, capacitatea sa de investitie in afara granitelor este cea mai mica – asta doar ca sa amintesc doar cateva caracteristici.

          Avem o forta de munca inferior calificata si supraplatita. Cei care au fost in stare de ceva au plecat din tara sau se pregatesc sa o faca. Ghici ghicitoarea mea de ce PSD nu are decat minuscule procente in diaspora fata de cat ia in tara?

          In perspectiva pereche, cum poate cineva sa ma convinga ca intr-o tara in care toata lumea e de acord ca invatamantul superior e o catastrofa, forta de munca ar fi superiori calificata?! Exceptand situatia in care am fi un “popor ales” (dacopatia la ea acasa), cum anume apare forta de munca superior calificata fara sa o califice nimeni?! Sau ar trebui sa cred ca din tara pleaca cei slabi si raman cei buni?!

          +++

          Sporirea remunerarii muncii in defavoarea remunerarii capitalului a scazut competitivitatea capitalului romanesc si mai tare.

          Capacitatea de inovare – cea mai mica, rezultatele la PISA cele mai mici. In afara de capitolul “cei mai mari pitici din lume” Romania se califica pe ultimele locuri din mai toate listele.

          Intalnesc din ce in ce mai multi oameni, tineri in special, care nu pot pricepe ce li se spune si nu se pot exprima – ca o paranteza.

          In Romania sistemul medical ucide mai multi oameni decat salveaza, educatia tampeste mai multi decat invata, politia si procuratura nu pot prinde un bou intr-o conducta astupata la un capat. As putea continua pe zeci de pagini in privinta incapacitatilor noastre.

          Cum vrem sa rezolvam toate astea? Prin etatism si interventionism. Sigur ca merge o perioada (“”problema socialismului este ca da rezultate in primii ani”), dar la un moment dat banii altora se termina.

          +++

          Statele cu democratii consolidate isi pot permite astfel de aventuri, pentru ca populatia este in cunostinta de cauza, a trecut prin perioade istorice de sute de ani in care capitalismul a aparut si s-a consolidat – evident impreuna cu economia de piata.

          Comunismul modern nu inseamna steaguri rosii si portrete cu Lenin, Marx si Engels. Ca orice sistem social a evoluat si el. Simplul fapt ca ai un sistem de pensii diferit de ce era inainte de 1989 nu te califica drept stat capitalist.

          Persistenta mentalitatilor comuniste demonstreaza un singur lucru: ca ele confera un avantaj competitiv purtatorilor lor. Nimic nu dispare daca e util. Daca a avea mentalitate capitalista ar fi fost mai rentabil decat a avea mentalitate capitalista, eram acum 100% capitalisti, sau macar 51%. Ori, nu suntem decat cel mult, cu indulgenta 10%.

          A, ca unii si-ar dori altceva – nu contest. Dar dorinta dispare din cate am observat dupa ce dai la o parte perdeaua de la cabina de vot. Sa spunem ca electoratul a fost cumparat. De ce? Simplu, pentru ca se lasa cumparat. De ce se lasa cumparat? Pentru ca le convine, pentru ca stiu ca asa vor avea avantaje.

          Fiecare lege, fiecare act normativ, fiecare respiratie a administratiei centrale si locale – toate sunt anti-capitaliste. 9 din 10 cetateni sunt anti-capitalsiti convinsi – ar spanzura toti patronii daca fapt a nu ar fi pedepsita de Codul Penal. Probabil ca ar si dansa in jurul focului pe care i-ar frige pe “dusmanii poporului”.

          Putem sa numim aceasta societate cum doriti, dar nu putem sa numim capitalism o oranduire in care cetatentii sunt anti-capitalisti. Ori daca nu e capitalism, atunci ce e?

          Caracterizat de interventia masiva a statului in economie si de colectivism (dincolo mult de granitele ideologiei social-democrate), comunismul de astazi a primit diverse denumiri. Dupa parerea mea, le-a primit de frica, dar daca miauna si are mustati- se numeste pisica.

          Pisica noastra micuta, dragalasa, cu mustati si blana moale va creste si, spre surprinderea multora, se va dovedi un tigru rapace. Asa arata comunismul: bland cand e mic si fioros cand creste. Dar atunci e prea tarziu,

          • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

            ”Avem o forta de munca inferior calificata si supraplatita”

            Asta e un postulat bun de propaganda, dar nu e adevărat deloc. Romanii luați din Romania si puși pe exact același post făcând exact aceeași munca sunt buni in străinătate si plătiți mult mai bine.

            ”Capitalul romanesc este cel mai slab din UE”

            Nu contest asta. Dar pentru capitalism in Romania nu e nevoie de capitaliști români, doar de capitaluri.

            ”cum poate cineva sa ma convinga ca intr-o tara in care toata lumea e de acord ca invatamantul superior e o catastrofa, forta de munca ar fi superiori calificata?!”

            Nimeni nu pretinde ca învățământul romanesc este superior sau măcar competitiv. Caracteristica esențială este ieftin. Avem cel mai prost finanțat sistem de educație din Europa de foarte mulți ani. Avem cei mai slab plătiți profesori din Europa. Rezultatul este inevitabil, o calitate slabă a pregătirii. Si reformele au avut grija sa scadă permanent și calitatea pregătirii si a profesorilor pentru a furniza o forța de munca ieftina si limitata intelectual. Dar, mai scapă si copii deștepți, mai sunt si profesori buni, in ciuda tuturor eforturilor.

            • Dan_Bruma spune:

              Asta spune si dedalus, ca astazi comunismul poarta diferite denumiri, de frica, printre aceste denumiri fiind si acela de crony capitalism ! “Asta e un postulat bun de propaganda” nu prea suna a argument. Iar a lua si a pune pe cineva pe un post nu are nimic comun cu viata reala, pentru ca pe un post nu pui sau iei pe cineva anume, chestii din astea se faceau si se fac in comunism! Dar fraza cu capitalurile pune un motz superb întregului comentariu! Asta e tot ce vrea un comunist si anume capitaluri fara capitalisti! Hahahahaha! Ca pot fii halite repede si fara nici o raspundere! Alea cu capitalisti nu se lasa chiar asa de usor devalizate tocmai pentru ca au fost castigate prin munca si nu venite asa ca prin minune! Auzi, capitaluri fara capitalisti! Este incredibil cum nu reusiti sa va dati seama ca folositi un limbaj care valideaza complet teoria lui dedalus despre comunismul romanesc actual!

            • Bradut Bolos Bradut-Vasile Bolos spune:

              @Dan_Bruma
              Avem definiții diferite despre comunism, cel putin asta e clar. Nu mi-e clar cum vedeți dvs comunismul.
              https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/communism
              https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/crony-capitalism

              Acuratețea termenilor este necesara unui diagnostic corect al problemelor. Comunismul nu este din păcate singurul sistem care poate fi afectat de corupție. “Cronysmul” este mult mai vechi, mult mai perfid și la fel de distructiv.

      • Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

        Mulțumesc pentru comentarii. Parlamentul are un rol legislativ absolut evident atât teoretic cât și practic în România. Că nu o face bine de destule ori, este evident, dar aceasta nu înseamnă că nu face parte din peisaj și nu e un actor major.

        Pe partea de obiective, ceea ce înțeleg că susțineți este că nu s-ar putea îmbunătăți statul actual (decât eventual marginal) și de aceea nici nu ar merita efortul, dar ar trebui schimbat însuși statul cu totul (într-un mod nedefinit clar).

        Din păcate, nu consider fezabil ceea ce doriți decât cel mult ca final natural al unul plan gradual care îmbunătățește ceea ce există, dar rămân deschis oricărei discuții concrete și pe pași în direcția pe care o promovați (la ce am înțeles că doriți, pe lângă un cadru nou “la cheie”, ar fi necesară o revoluție, ceva, pentru implementare și desigur și ca oamenii să susțină și să implementeze un astfel de stat).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Lucian Bondoc


Lucian Bondoc

Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administra... Citeste mai departe


Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Salut acest articol, și îl felicit pe autor. Problema prezentată de dânsul este cum nu se poate ...

de: Bradut Bolos

la "De ce legislația din România încă lasă mult de dorit?"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

decembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)