Home » Administratie »Analize »Justitie/Ordine publica »Opinie »Sinteze » Citesti:

De ce lupta anti-corupție trebuie recalibrată?

Lucian Bondoc ianuarie 20, 2020 Administratie, Analize, Justitie/Ordine publica, Opinie, Sinteze
24 comentarii 3,689 Vizualizari

1.Principiul

Combaterea fermă a corupției este o necesitate clară în România pe termen scurt, mediu și lung. Erorile nu trebuie să conducă la afectarea principiului politicii respective.

În caz contrar, vom deveni timp de decenii o republică bananieră în sensul cel mai de clișeu al expresiei din punctul de vedere al infracționalității, arbitrariului decizional și neglijării meritocrației.

Prin urmare, pentru orice om de bună credință, nu cred ca are rost să zăbovim pe partea pozitivă a ceea ce s-a făcut în ultimii 15 ani, necesitatea acționării împotriva corupției cu resurse adecvate și susținere la nivel de politică publică fiind evidentă.

Pe de altă parte, erorile de strategie sau umane nu trebuie ignorate, din motivele detaliate mai jos, mai ales dacă nu se rezolvă rapid de la sine cum din păcate s-a întâmplat la noi în unele privințe.

Nu mă refer ca atare la simplul fapt că au fost situații în care instanțele de judecată au respins cazuri susținute de DNA sau DIICOT. Este absurd să se pretindă că autoritățile de tipul respectiv ar trebui să fie infailibile, sistemele judiciare din mai toată lumea presupunând prin însăși structura lor contrariul, motiv pentru care un caz și trece prin mai multe filtre.[1]

Mă refer la aspecte de abordare unde aș vedea 5 erori, fiecare cu efectele sale sau cu o contribuție la efecte (și care trebuie avute în vedere tocmai pentru a permite realizarea interesului general din toate perspectivele care contează pentru un stat).

O parte dintre acestea s-au mai estompat, dar pare că motivul a ținut mai degrabă de rezultatul contraofensivei din ultimii ani menite să „arunce copilul cu apa din copaie” și care a avut și destui susținători de conjunctură generați tocmai de erorile respective, mai mult decât de o conștientizare.

De aceea și este important să se clarifice într-un mod vizibil prioritățile și principiile pentru viitor ca măcar indirect să transpară că s-au înțeles și erorile. Altfel, unele efecte negative vor continua să se vadă ani buni de acum încolo chiar dacă partea de erori ar înceta cu totul.

2.O eroare foarte importantă a fost aceea că au fost urmărite și multe fapte neclare, inclusiv din perspectiva juriștilor

A devenit nesigur în România în privințe importante, inclusiv pentru juriști specializați, ce este faptă penală și ce nu, precum și ce circumstanțe agravante ar putea fi relevante, într-un context de criminalizare excesivă.

Represiunea penală ar trebui să privească situații ușor predictibile, să știi că e ceva atât de nepotrivit că probabil riști răspunderea penală atunci când acționezi într-un anumit mod.

Or, sunt mulți români care pot să intre sub incidența potențială a legii penale, în modul în care a fost redactată, interpretată sau aplicată în România în ultima decadă, fără să-și dea seama.

Sunt destule persoane pe plaiurile strămoșești cu o busolă a moralei atât de dereglată că problema ține pur și simplu de ele (și este destul de evident că se fură mult în România). Dar la noi, problema a devenit mult mai largă.

În primul rând, o bună parte din cele peste 15 800[2] de legi, ordonanțe și hotărâri de Guvern în vigoare în România (ca să nu mai vorbim de numeroase ordine de ministru, etc) au neclarități și pentru oameni cu multe lecturi de specialitate în spate. Paleta de interacțiuni potențiale cu dreptul penal a ajuns să fie vastă, iar nesiguranța aferentă – pe măsură.

Exemple includ infracțiunile de abuz în serviciu și de neglijență în serviciu[3], definite larg, interpretate și mai larg și introduse artificial în categoria faptelor de corupție, dar sunt destule alte infracțiuni neclare ca incidență și care pot interveni în situații în care deciziile unui funcționar nu au fost optime pentru stat sau în cazuri potențial relevante pentru întregi segmente profesionale.

În plus, chiar și când textul normativ părea clar, au existat destule interpretări surprinzătoare și pentru specialiști și nu numai la nivelul unor procurori, dar și al instanței supreme. Trebuie înțeles, de exemplu, că atunci când Legea sănătății[4] prevede expres[5] că medicii nu sunt funcționari publici și nu pot fi asimilați acestora și Legea drepturilor pacientului[6] prevede expres[7] că pacientul poate dona bani medicului dacă aceasta se face după efectuarea actului medical și e nesolicitată, dar instanța supremă decide[8] că medicul respectiv este și funcționar public și ar lua mită în astfel de cazuri, apare cel puțin o dilemă.

Pentru cititorii care ar considera că prevederile legale respective sunt nepotrivite și greu de verificat în practică și că sunt multe cazuri de mită cu doctori, soluția instanței poate părea chiar de lăudat. Dar din punct de vedere strict juridic, când litera textelor legale respective este practic considerată inaplicabilă în dreptul penal și nici profesori de drept nu înțeleg astfel de decizii[9], consecințele sunt mult mai largi.

Cu alte cuvinte, nu e vorba că instanța supremă poate a „rezolvat” uneori situații de reglementări discutabile moral, ci că apar incertitudini juridice anormale pentru un stat de drept în privința modului de a citi chiar și texte normative exprese și specifice în vigoare (și aceasta în materia dreptului penal).

Aceeași nesiguranță anormală rezultă și din situațiile în care unii procurori abordează diferit situații similare sau instanța supremă decide diferit în dosare ce ridică aceeași problemă de drept penal și aceasta, uneori, la nivelul aceluiași complet și în aceeași zi.

De altfel, marea majoritate a avocaților specializați în drept penal par convinși că au fost destule cazuri în ultima decadă în care nu se putea rezonabil anticipa tot ce puteau imagina destui procurori (și unii judecători) din zona anti-corupție ca încadrare juridică și chiar în materie de ocolire a dreptului la apărare. Am observat personal situații cel puțin bizare. O serie întreagă de decizii CEDO confirmă exemple concrete.

Problematica nu e simplă, fauna infracțională în România find vastă, dar potențial frustrant de „documentat” pentru aparatul de justiție.

Trebuie, însă, înțeles foarte bine că urmăririle penale împotriva unor decidenți administrativi sau politici în cazuri fără o rea credință clar demonstrată ar trebui să aibă caracter excepțional, fiind esențială abordarea constructivă față de decidentul care nu a furat, după cum se întâmplă, de altfel, și în sectorul privat (unde acționarii rarisim impută ceva unui administrator dacă nu e vorba de fraudă).

Greșelile sunt cvasi-intrinseci oricărei activități mai complexe din ziua de azi și moderația în gestionarea acestora este esențială pentru a nu rămâne fără oameni care să mai facă ceva. Lecțiile de interpretare și analiză optimă la ani de zile după luarea unor decizii ar trebui să fie rezervate și atente la echilibru.

Desigur, o restrângere de texte și interpretări vine cu riscul ca așa „să scape” și niște indivizi care ar „merita” sancțiuni penale, dar efectul pozitiv pe ansamblu ar fi mult mai mare, din motivele explicate mai jos.

Motivul de principiu este acela că având în vedere volumul și neclaritățile legislației din România, precum și interpretările din ultima decadă în zona penală, cu greu s-ar putea găsi persoane în România (inclusiv magistrați specializați în drept penal sau inspectori ai Curții de Conturi) care dacă ar fi, de exemplu, primari sau miniștri 1 an să nu se poată alege cu 2-3 dosare penale în cazul în care cineva le-ar analiza în detaliu toată activitatea. Or, este cu totul anormal ca o persoană să riște câteva dosare penale practic prin însăși funcția ocupată și ca liniștea juridică să depindă într-o măsură importantă de ce noroc a avut în viață.

Motivele la modul mai practic sunt că nesiguranța respectivă a dus sau a contribuit la:

2.1. Intrarea în “subteran” a multora din cei cu adevărată putere de decizie, apărând în față în locul lor persoane fără anvergură, sau chiar personaje evident incompetente, cu afectarea actului de guvernare

Oamenii de calibru din politică și administrație au realizat că nu mai pot știi când să semneze fără să riște.

Anterior, aceia dintre ei care furau încercau de multe ori să dispară („durere de burtă”, rămas departe de sediu dintr-un motiv oarecare și invocarea imposibilității ajungerii la timp pentru semnare, etc) în momentele mai sensibile, lăsând vreun delegat (cu procură de genul să respecte legea) să semneze.

Odată cu implementarea unor interpretări care au făcut distincția dificilă, mulți dintre aceștia nu au plecat din țară, dar au trecut „în spate” (unii la închisoare) pe strategia românească mai veche de a ocoli problemele. „În față” a crescut automat semnificativ ponderea celor care fie erau mult mai puțin pregătiți (și nu înțelegeau riscurile când semnau și puteau fi și înlocuiți ușor), fie erau mai hoți (și considerau că merită), fie credeau că sunt „protejați”, ce înseamnă asta fiind, oricum, un aspect relativ.

La nivelul întregii administrații, începând chiar cu Guvernul, a funcționat, astfel, mult mai mult în ultimii 5-6 ani decât în decada anterioară această ”tactică” defensivă de a încerca să pui în diverse funcții relevante economic persoane considerate cu totul controlabile sau cu maximă loialitate (nu competență), într-o măsură importantă pentru a putea para mai bine eventuale investigații.

Nu trebuie generalizat, fiind și destui oameni capabili cu funcții, dar ponderea a avut clar de suferit.

Consecințele asupra politicilor publice și calității actului de guvernare au fost serioase.

În primul rând, un incompetent este incompetent tot timpul, nu doar când este sunat de susținătorii „din umbră” cu rugămintea rezolvării vreunei „nevoi” de furt și semnează voios diverse. Calitatea actului obișnuit de administrare și de coordonare la modul mai general a scăzut, astfel, chiar la nivelul de conducere.

În al doilea rând, văzând multe specimene ajunse pe funcții, au prins curaj și altele. În plus, o parte dintre cei care erau peste medie au fost tentați să se vadă mai pricepuți decât erau (văzând în relativ pe cei din jur) și mai puțin înclinați să se consulte larg.

Nu în ultimul rând, puterea reală s-a dus într-o măsură importantă înspre niveluri (în exteriorul multor instituții) care nu ar trebui să o aibă, sau nu în gradul respectiv, gripând mecanismul normal de politici publice și încurajând discuțiile de culise în toate sferele.

România nu avea, oricum, un istoric de mare laudă în pivințele respective, dar ponderea din ultimii 5-6 ani a crescut mult, fiind stimulată artificial de eroarea respectivă.

2.2. Descurajarea implicării funcționarilor publici în actul decizional, cu afectarea calității și promptitudinii actelor de decizie și administrare.

Nu numai că nivelul a scăzut din punctul de vedere al calității tocmai la vârful multor instituții, dar consecințe au fost în întregul aparat administrativ.

În contextul în care a devenit neclar ce este pasibil de sancționare penală și ce nu, coroborat cu ambiguitățile cadrului legislativ din România, numeroși funcționari au început să se ferească de asumări de decizie. Cultura indusă de perioada comunistă cu privire la asumarea de răspundere nu a ajutat nici ea.

A crescut, astfel, numărul funcționarilor care, ca să nu riște nimic, s-au opus oricărei măsuri unde vedeau un risc cât de mic. În plus, au început să întârzie și să se exprime în scris în modalități neclare sau cu rezerve și în destule cazuri unde nu vedeau ceva anume, dar nu mai aveau siguranță că nu ar putea vedea altcineva în viitor vreo problemă. Aceasta a făcut decizia dificilă și pentru cei din lanțul de decizie care sunt mai stăpâni pe competențele lor sau mai înclinați să facă ceva constructiv.

Răspunsurile la solicitările sectorului privat de clarificare și ghidare care nu clarificau, de fapt, mai nimic au atins proporții semnificative, funcționarii temându-se că li se va reproșa în viitor că puteau alege o interpretare mai bună pentru stat.

Majoritatea hoților par să fi continuat în bună măsură să fure pe ideea, probabil, că merită riscul (și legat și de alte erori ale luptei anti-corupție descrise mai jos). Calitatea politicilor publice și actelor de administrare obișnuite a fost, însă, afectată.

2.3. Descurajarea multor oameni decenți și buni profesioniști de a se implica în administrație și politică

Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat după 2004 cu mai toți șefii de partide mari din România și mai toți prim miniștrii sau foști președinți, precum și cu foarte mulți președinți de consilii județene și o mulțime de primari sau de șefi ai altor instituții publice, se ridică unele întrebări.

Desigur, o părere la îndemână ar fi că sunt toți hoți și își meritau soarta, iar setea strămoșască de capete ale lui Moțoc și-a găsit debușee regulat. Totuși, din perspectiva macro, o astfel de intensitate a înlocuirii elitei de facto poate deveni rapid contra-productivă în privințe importante, mai ales când nu ai suficienți înlocuitori disponibili pregătiți, cum s-a întâmplat la noi.

Este adevărat că în afara unui război sau revoluții este greu de “făcut loc” unei noi garnituri de lideri. Pe de altă parte, neclaritatea și subțirimea aparentă a faptelor în destule cazuri, agresivitatea unor abordări, numărul și diversitatea celor vizați au dus, de fapt, la o descurajare a multor oameni să se implice.

Pare prea evident și frecvent în România că a fi în fruntea unei instituții sau unui partid, sau pur și simplu într-un circuit administrativ decizional atrage necazuri juridice. Dacă președinți sau prim-miniștri sunt vizați de cazuri neclare și de valoare economică mică, ce așteptări poate să aibă un decident de nivel mai mic?

Suntem și țara declarațiilor pe proprie răspundere când realitatea de multe ori nu poate să se potrivească perfect cu legislația sau când declarația se dă de cineva care nu poate cunoaște dacă textul acesteia corespunde pe deplin situației de fapt (de exemplu, mulți primari, în proiecte cu fonduri europene).

Cred că este esențial de transmis mesajul că a face politică sau administrație fără rea credință (în înțelesul omului obișnuit) nu poate duce decât cu totul și cu totul rarisim la dosare penale, chiar dacă se comit erori.

Altfel, nici nu se va întruni o masă suficientă de oameni decenți și profesioniști care să se implice cu adevărat în administrație și politică.

2.4. Descurajarea dialogului între sectorul privat și cel public, crescând, astfel, de fapt, importanța circuitelor oculte

Dialogul masiv și constructiv între sectorul privat și cel public este esențial pentru politici publice și decizii bune într-o țară cu economie de piață.

Aceasta nu înseamnă că sectorul privat trebuie abordat naiv, dar lupta anti-corupție și ambiguitățile de interpretare promovate sau sugerate au pus în România sub semnul suspiciunii însuși principiul, inclusiv interacțiuni considerate absolut normale în statele occidentale.

După cum menționam și în alt articol, s-a instituit la un moment dat, acum câțiva ani, printr-un memorandum al Guvernului și un mecanism greoi, teoretic voluntar (altfel ar fi fost, probabil, și neconstituțional), dar implementat de multe instituții publice ca și cum ar fi obligatoriu, de acceptare de întâlniri doar cu persoane care s-au înregistrat într-un registru cu indicarea apartenenței de interese.

Dacă analizăm atent, cum ar putea așa ceva să afecteze circuitele oculte? Dimpotrivă, circuitele transparente fiind îngreunate birocratic și grevate de o suspiciune aproape prin natură, cele oculte nu pot decât să prospere. Acestea fie vor implica întâlniri în afara sediului instituției (la vreo nuntă, pescuit, saună sau grătar), fie vor privi lucruri suplimentare celor care s-ar declara.

Devenind potențial suspicionabil sau chiar periculos să rezolvi cereri din partea sectorul privat, de multe ori nu încerci să o faci, sau o faci doar în relația cu oamenii în care ai „încredere”.

Izolarea sectorului public de cel privat a fost promovată și la nivelul magistraților („ca să nu se interpreteze”), deși nu are nici un sens din perspectiva înțelegerii cât mai largi a economiei și a sectorului privat mai larg, abordarea în Occident fiind mult mai echilibrată.

Nu este exclus ca unul dintre motive să fi fost (dincolo de o moștenire culturală păguboasă) dorința unor procurori și susținători de a putea influența actul de justiție mai ușor când era „nevoie”, prin suspicionarea prin natură a mai orice face sectorul privat.

3.O a doua eroare a constat în urmărirea multor fapte relativ mărunte, cu puține dosare economice mari finalizate prin sentințe

Dacă ne uităm la cazuistica mediatizată în ultima decadă, contrariază raritatea dosarelor cu adevărat mari financiar și duse până la capăt, fiind însă foarte multe cazuri cu o miză economică redusă.

Nu e normal să se susțină că numeroase persoane din elita de facto a statului au afaceri colosale, au furat mult, etc (că doar știm toți asta…) și să fie incriminate până la urmă pentru niște dosare minore din punct de vedere economic.

La nivel individual putem fi cu toții deschiși cultural către „doctrina” Al Capone, mafiotul condamnat pentru evaziune fiscală (pentru că aceea s-a putut dovedi) și nu pentru zecile de crime de care era bănuit, dar pentru juriști și pentru politici publice într-un stat de drept acest subiect nu trebuie ocolit.

Ideea nu este, desigur, aceea de a se permite furtul până la un anumit nivel.

Nu e, însă, adaptat din perspectivă de politici publice nici să nu fie implementată o strategie care să meargă clar pe puncte nodale și de valori mari și doar după ce se avansează semnificativ acolo, de concentrat mai mult în jos. La noi, de multe ori pare invers.

Consecința a fost o insuficientă presiune tocmai pe punctele majore economic și comportamental și o stimulare de statistici cantitative, focusate pe numărul de dosare și funcția celor vizați.

Într-o țară cu o economie neagră estimată la zeci de procente din PIB, care doar în privința TVA-ului pierde 4 miliarde de euro anual peste media europeană[10], unde contractele dubioase cu statul abundă, iar numărul de funcționari publici care condiționează financiar direct sau indirect cooperarea statului pare mare, puzderia de cazuri izolate mici sau nefocusate clar valoric reclamă o recalibrare.

4.Ordinea de tratare și originea unora dintre dosare au permis prea multe speculații de politizare

S-a ajuns la un sentiment larg răspândit între politicieni și funcționari că au fost numeroase cazuri în care inițierea unor dosare, ordinea de tratare și chiar modul de conducere a anchetei penale și rezultatul final au fost influențate de priorități politice.

Sentimentul ține parțial și de manipularea activului de partid de către unii șefi politici vizați, dar au existat și destule cazuri mediatizate în care evoluția evenimentelor este foarte greu de explicat altfel și pentru juriști.

Pe de o parte, unele astfel de dosare au indus ideea de încercare de a găsi ceva cu orice preț. A da impresia că se urmărește omul, nu fapta, este o problemă de esență. Într-un stat de drept se investighează fapte și se vede către ce făptaș duc acestea, nu se caută să i se găsească ceva unui om.

Pe de altă parte, pentru că majoritatea politicienilor știu că și în rândurile proprii, dar și la unii adversari politici, sunt fapte de nivel similar, semnificația condamnării unui decident de o anumită culoare politică în astfel de situații sau a momentului în care unele dosare sunt inițiate devine preponderent politică, în loc să fie morală.

Și distribuirea aleatorie a dosarelor către completuri de judecată a început să fie percepută ca nefiind, de fapt, aleatorie întotdeauna, aspect ce trebuie avut în vedere serios, fiind ușor de remediat.

Percepția unor dimensiuni selective trebuie contracarată foarte atent și obiectiv în orice țară pentru că poate bruia mult atât simbolica luptei anti-corupție, cât și eficiența sa (riscul fiind ca unii să creadă că nu contează cât furi, ci ce prieteni ai).

5.O componentă de presiune artificială asupra justiției însăși

După cum menționam și cu o altă ocazie, numărul de dosare penale inițiate cu privire la magistrați a fost mare, cifrele respective ridicând întrebări.

În conformitate cu datele DNA[11], în perioada 1 ianuarie 2014 – 30 iulie 2018 (4 ani și 7 luni) a fost de 2.396 dosare penale privind, dintre care puțin peste 245 au fost sesizări din oficiu. Practic în cei 4 ani și 7 luni, peste 32% din magistrații țării au făcut obiectul analizei într-un dosar penal (procentul de judecători fiind probabil mai mare), adică aproape 1,5 dosare pe zi.

Desigur, orice plângere penală dă naștere automat unui dosar de urmărire penală. Așadar, cifrele trebuie puse în perspectivă. Totuși, pe lângă faptul că se pot formula și provoca ușor astfel de plângeri în România, se poate observa, din datele de mai sus și că la fiecare 7-8 zile, a fost demarat din oficiu câte un astfel de dosar în perioada respectivă.

Astfel de cifre indică o componentă de presiune artificială asupra magistraților ceea ce nu e în regulă în sine.

Din punct de vedere practic, acestea au generat, în primul rând, susțineri de conjunctură pentru unele segmente nereformiste, contând și în unele supra-reacții din ultimii ani care au vizat „aruncarea copilului cu apa din copaie”.

La momentul la care presiunea a ajuns la Curtea Constituțională, consecințele erorii respective au devenit “foarte” vizibile. Cu privire la acest ultim aspect, punctul de cotitură pare să fi fost cazul destul de penibil instrumentat împotriva lui Toni Greblă, judecător la Curtea Constituțională, urmărit timp luni de zile și în baie cu privire la un dosar care viza în bună parte niște struți și capre care a trenat ani de zile și în care acesta a și fost achitat recent definitiv.

Se pare că la momentul dosarului Greblă, ceilalți magistrați CCR și-au dat seama că unele segmente din servicii și magistratură se implică într-un mod politic, dincolo de revelația la un mod mult mai concret că și ei ar putea urma pentru vreo pretinsă greșeală cu oi, găini sau altceva. A început șirul de decizii ale Curții Constituționale de îndiguire a segmentelor respective și nu doar a lor, cu toate daunele colaterale aferente.

Decizia CCR din 30 mai 2018 ce l-a obligat pe Președintele României să demită procurorul șef al DNA a mers mult prea departe juridic, închizând, însă, aparent un cerc, de fapt, politic și având izul de mutare de genul cine lovește primul.

O a altă reacție notabilă a fost înființarea secției speciale de investigare a magistraților. După cum detaliam în articolul anterior, nu o văd oportună în prezent având în vedere originea deciziei, politizarea actuală a subiectului și faptul că o instituție care are astfel de competențe exclusive este împinsă automat să-și găsească de lucru….. Pe de altă parte, nu trebuie ignorate nici unele din motivele din spatele discuției, evocate și mai sus.

În orice caz, de ani buni, analiza unor decizii din sistemul de justiție nu poate face abstracție de contextul de mai sus fără să rateze logica lor mai largă, uneori frustrant de “nejuridică”, dar cu potențială noimă în meciuri de box. Deciziile care sar calul în viitor necesită, oricum, o reacție din partea societății, dar pentru căile de abordare și politicile publice cele mai eficiente (și rezonabile) trebuie încercat de înțeles bine și echilibrat ce se întâmplă.

6.Poziționarea uneori deficitară față de acte de rea credință sau lipsite de etică ale unor procurori

Valoarea simbolică a propriei activități trebuie protejată atent de o instituție anti-corupție, dar cazuri precum ale procurorului Negulescu necesită o delimitare imediată și foarte clară, chiar sub rezerva investigării pe mai departe.

Și faptul că șeful procurorului respectiv a spus că nu știe dacă e vocea sa pe casete a dat serios de gândit. Te-ai fi așteptat să fi spus că e imposibil să fie el pentru că nu spune astfel de lucruri, nu că e în dubiu doar cu privire la voce (adică păreau să fie vorbele lui, dar vocea putea să fie și a altcuiva).

Dincolo de factura morală a persoanelor acuzate de procurori în dosarul de la care s-a plecat, mesajul care transpare este foarte simplu – au existat cazuri de fabricare de probe și pot să mai fie.

Mai mult decât atât, dacă cineva consideră că astfel de cazuri ar exista într-un singur județ sau că își încearcă cineva puterile direct la nivel politic pentru prima dată, este foarte probabil să fie naiv.

Nu trebuie, deci, inversate ponderile, dar a nega că astfel de cazuri există este contraproductiv și nepotrivit.

Faptul că în cele din urmă au fost demarate anchete cu privire la procurorii respectivi și au fost luate măsuri este încurajator, dar întârzierea de reacție și aparenta lipsa de entuziasm de a o face au făcut deservicii combaterii anti-corupției și au facilitat critici cu o agendă mult mai largă la bază.

7.Unele concluzii privind spre viitor

Toate cele de mai sus, luate împreună, duc la ideea că în plus de implementarea naturală și corectă a unei politici penale s-au manifestat și excese păguboase atât simbolic, cât și practic, pentru interesul general.

Majoritatea celor de mai sus trebuie văzute și pe fondul a 3 factori care contribuie și natural în direcțiile respective:

  1. Așteptările populației fiind mari și cu tentă emoțională, de frustrare de clase, presiunea spre statistici cantitative, focusate pe număr de dosare și trofee de arătat a venit în parte de la sine;
  2. România neavând un sistem de puncte de complexitate pe dosare nici la polițiști, nici la procurori și nici la judecători, evaluarea activității împinge tot în aceeași direcție – e mult mai ușor să bați recorduri numerice cu cazuri mai mici;
  3. Dosarele majore nu numai că iau, de regulă, mai mult timp, dar necesită abordări pluridisciplinare serioase. Or, cadrul instituțional e insuficient în prezent și prea puține echipe din aparatul de justiție beneficiază de formarea necesară (aspect fără legătură cu inteligența cuiva sau cunoașterea Codului Penal în sine), diversificarea surselor de informare fiind și ea deficitară.

Ca să poți dovedi infracțiuni de valori mari în domeniul construcțiilor de infrastructuri, trebuie și ingineri de specialitate buni în susținere, precum și o bună stăpânire a legislației și practicilor în domeniu. Ca să demonstrezi infracțiuni legate de scheme contractuale mai complexe ar fi foarte utili specialiști în astfel de contracte și fiscaliști cu multă experiență. Similar în domeniul vamal, etc. O bună parte din zona achizițiilor publice ar putea fi destul de rapid standardizată ca analiză, dar și acolo, reperarea multor hoții e dificilă fără sprijin tehnic de calitate din diverse domenii.

Or, la noi, pe fondul de izolaționism față de sectorul privat și pe ideea păguboasă că nu dă bine să pară că anumite lucruri nu se stăpânesc, metodologia de lucru în echipe largi, diversitatea surselor de formare folosite și schimbul de informații și experiențe au rămas mult sub necesar. Informații „din interior” de calitate par să se fi obținut rar și de destule ori de la persoane discutabile moral și cu agende proprii.

Nu se pot exclude nici componente ale unora, „pe persoana fizică”, de deturnare a atenției de la marile „tunuri” prin multe cazuri mici, dar de interes mediatic, de dobândire și conservare a unor zone de putere prin butoane de presiune asupra multor persoane și uneori chiar de înlocuire a unor „băieți deștepți’’ cu alți „băieți deștepți”.

Pe lângă consecințele descrise mai sus, efectul pe termen mediu a fost unul de bumerang, permițând o victimizare de destule ori deplasată raportat la rolul unor persoane în societate și o retaliere legislativă care era cât pe ce să ne dea înapoi cu decenii.

Este necesară o recalibrare.

O abordare de remediere a situației nu ar trebui să fie represivă, ci, în bună parte, de resetare (inclusiv la nivelul magistraților, serviciilor și poliției) și refocusare a eforturilor pentru viitor. Mesajul trebuie să fie însă clar. Altfel, neîncrederea și teama de răspunderi acumulate în multiple direcții vor alimenta mulți ani o bună parte din consecințele nedorite.

Este important pentru succesul combaterii corupției și pentru interesul general mai larg ca activitatea instituțiilor implicate în aceasta să fie centrată pe dosare majore și care să corespundă unor criterii de impact economic (fie prin valoarea mare a prejudiciului, fie prin numărul de acte similare ale unor făptuitori) sau de exemplu relevant și clar în societate.

Aceasta nu înseamnă că mica tracasare/jecmănire zilnică pentru antreprenori și contribuabili sau eventualele abuzuri în viitor ale unor procurori sau judecători nu trebuie sancționate ferm și prompt. O abordare, însă, de tipul „să fie sita cât mai deasă” că nu se știe când ne folosește nu numai că nu e specifică unui stat de drept, dar este și va rămâne mult timp contra-productivă pentru interesul larg al României.

Fără o ajustare a politicii de integritate, nici nu este posibilă emergența unei elite politice și administrative de calitate înaltă suficient de mari pentru că problemele și riscurile de mai sus descurajează atât implicarea celor deja în administrație, cât și a multor oameni decenți și profesioniști din exteriorul său și stimulează ponderi prea mari de aventurieri, hoți sau oameni „de încredere” dar fără alte calități.

Mai mult decât atât, erori de genul de mai sus reduc și posibilitățile de deloializare a unor segmente de votanți față de unii dintre politicienii actuali, oferind totodată muniție mediatică celor care doresc afectarea însuși fondului luptei anticorupție.

În plus, oamenii de calibru politic vor rămâne în bună parte în „subteran” în linie cu strategii cu istorii vechi în România, iar forța politică a multora din cei care vor apărea la conducerea instituțiilor publice va rămâne sub-optimală, aspecte ce nu au cum nici să responsabilizeze actul de administrare, nici să ajute interesul general.

NOTE________________

1 Statisticile în materie penală sunt, de altfel, lucruri riscante și ar trebui descurajate sau relativizate în partea lor de ilustrare a performanței. Pentru că orice plângere ar trebui investigată, a măsura „succesul” în materie penală prin statistici de reușite poate deveni contraproductiv pentru însăși ideea de stat de drept.

Desigur, nu este irelevant pe ce sunt concentrate resursele statului și cu ce folos, dar trebuie atenție ca procurorii și judecătorii să nu fie stimulați direct sau indirect să susțină dezechilibrat un caz pentru a justifica cum și-au petrecut timpul lor sau al echipei de caz, să-și îmbunătățească statisticile, să nu-și expună colegi de la instanțe inferioare sau chiar ca să nu aibă ei înșiși dosare.

2 Conform Buletinului Informativ nr 3/2019 al Consiliului Legislativ (http://www.clr.ro/InfoPublic/BuletinCL.aspx), la data sa de referință erau în vigoare (sau neabrogate expres) peste 15800 de acte normative numărând doar legile, ordonanțele Guvernului, ordonanțele de urgență ale Guvernului, hotărârile Consiliului de Miniștri și hotărârile Guvernului (deci, fără ordine de ministru, de exemplu).

3 Conform art. 297 alin. (1) din Codul penal, „(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”

Conform art. 298 din Codul penal, „Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.” Prin Deciziile CCR nr. 405/2016 și, respectiv, nr. 518/2017 s-a constatat că dispoziţiile respective sunt constituţionale doar în măsura în care prin sintagma “îndeplineşte în mod defectuos”, respectiv, “îndeplinirea ei defectuoasă”, din cuprinsul acestora, se înţelege “îndeplineşte prin încălcarea legii”. Aceste decizii au mai redus din caracterul cu totul excesiv al interpretărilor anterioare, dar tot nu au condus la un cadru suficient de echilibrat. Este adevărat că și revizuirea propusă cu ocazia „campaniei” din ultimii ani cam mergea în extrema cealaltă.

4 Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial nr. 652/2015 şi modificată de peste 40 de ori ulterior (ultima dată, pe 2 ianuarie 2020).

5 Art. 381. – (…) (2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia. (…)

6 Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 51/2003 (modificată).

7 Art. 34. – (1) Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective.

(2) Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.

8 A se vedea în Monitorul Of. nr. 590/2015 Decizia nr. 19/2015 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: „fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. 2 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 1 teza I-a din C. pen.” Pentru punctul de vedere contrar, a se vedea articolul d-lui Valerian Cioclei la https://www.juridice.ro/373180/dreptul-pacientului-de-a-oferi-plati-suplimentare-dupa-primirea-ingrijirilor-medicale-poate-reprezenta-o-cauza-justificativa.html.

9 A se vedea articolul relevant la: https://www.juridice.ro/395749/sutor-ne-supra-crepidam-sau-despre-riscul-iccj-de-a-se-transforma-intr-un-organ-legiuitor-sui-generis.html

10 De exemplu, conform analizei Comisiei Europene, România recuperează în fiecare an cu aproximativ 6 miliarde de euro mai puțin TVA decât nivelul optim, de 3 ori mai slab (proporțional) decât media europeană[9]. Multe controale par să-i vizeze în prezent tot pe cei care plătesc.

11 Date conform comunicatului de presă DNA Nr. 232/VIII/3 din 7 martie 2019, completat cu o actualizare în data de 8 martie 2019 cu privire la perioada 2002-2018 – disponibil la: http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9322.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "24 comments" on this Article:

  1. Constantin spune:

    “Greșelile sunt cvasi-intrinseci oricărei activități…”

    Am constatat că de acest lucru se ocupă Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, respectiv, Secția Specială, SS, care, de cum vreum magistrat îndrăznește să cercetaze o faptă a unui apropiat al guvernării cleptocratice, îi arată acestuia că a greșit.

    Cleptocrații solicită, prin avocații lor, sau în mod direct, asemenea ilustrului domn A Severin, ca, dacă infracțiunile lor sunt atât de multe, să fie modificată legea, astfel încât furtul să nu mai fie infracțiune.

    Pretextul este că nu mai pot fi semnate documente de către ocupanții vremelnici ai funcțiilor publice de teamă că DNA nu-i lasă să fure.

    Soluția simplă este, din punctul meu de vedere, contribuabilul care este furat de 30 de ani, să fie desființată deîndată Secția Specială, iar Justiția să devină independentă, fără imixtiuni politice în actul de justiție.

    Apoi, după alegeri generale și revizuirea Constituției, modificarea legilor justiției în acord cu principiile democratice și Constituția. Pentru că cleptocrații le-au siluit prin marionetele lor din parlament, PSD-ALDE-UDMR.

    • Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

      Multumesc pentru comentarii. Citatul mentionat se aplica si in sensul pe care l-ati mentionat, dar si invers, fiind relevant la modul mai general. Desigur, au fost si pretexte pentru unii care “meritau” sanctiuni penale, dar, din pacate, este mult mai mult de atat din motivele descrise mai sus. Uneori chiar si idei si obiective foarte bune pot sa aiba unele abordari de implementare si aplicari eronate atat punctual, cat si prin prisma efectelor mai largi in societate.
      A presupune perfectiune constanta in orice (nu numai in Romania) e din pacate hazardat si afecteaza discutarea echilibrata a celor mai bune solutii si calibrarea cea mai buna pentru interesul general.
      Luarea in calcul a celor de mai sus este importanta nu din perspective individuale, ci tocmai pentru reusita larga politicii de integritate in sine si realizarea interesului general din toate perspectivele care conteaza pentru un stat. Daca as fi crezut ca efectele negative secundare ale partii respective de erori sunt nesemnificative si privesc doar oameni rai, nu as fi alocat timp acestui subiect.

  2. Marcu S. spune:

    Ia uite domnule… deci Basescu avea dreptate cand spunea ca exista derapaje, ca mai sunt multe de facut pentru reformarea justitiei si a luptei impotriva coruptiei…. in ciuda faptului ca cele spuse erau titratle apoi sub titluri “Basescu ATACA justitia…. Basescu se alatura lui Dan Voiculescu etc”. Ce ti-e si cu roata asta a istoriei….

  3. Valentin Mircea Valentin Mircea spune:

    Lucian, problema este de fond și anume slaba asimilare sau chiar absența unor valori sociale elementare, de genul respectării regulilor, de orice gen, și al ideii că nu există bine individual decât dacă există bine la nivel de societate.
    România este o societate extrem de individualistă, din varii motive, de la nepăsare la lăcomie sau neîncrederea în cei din jur. Asta distruge tot și pe așa ceva nu se va putea construi niciodată – e ca și cum ai construi pe nisip.
    Statul român este în prezent nefuncțional și întrunește destule din condițiile unui stat eșuat, pe fondul social menționat mai sus. Statele, după cum bine știm, sunt persoane juridice, a căror substanță este cea a oamenilor care lucrează în cadrul său. Substanță slabă = stat slab.
    Dacă este să recalibrezi ceva, asta se referă la valorile pe care le împărtășesc și susțin românii în viața de zi cu zi. Într-o societate în care fiecare încalcă câteva reguli, în fiecare zi, este greu să lupți cu furtul din banul public și cu corupția. Oamenii, chiar și cei care doar asistă la fenomenul corupției, nu au sentimentul că se fură de la ei, ci mereu de la alții – un fel de egoism dus până la extrem.

    • Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

      Foarte adevărat Valentin. Valorile putând fi calibrate tot prin politici publice, este necesară o abordare integrată (cu o represiune penală atentă la aspecte precum cele de mai sus și alte politici care să vină în sprijin, din școală înxcepând).
      Pentru a progresa este necesară asocierea multor oameni de bine (din interiorul sau exteriorul administrației), evitarea descurajării implicării acestora, și încercarea implementării unor politici care să scoată ce e mai bun din oameni, nu ce e mai rău.
      Personal, sunt convins că o abordare integrată, pluridisciplinară și cu atenție specială pe punctele nodale economic și comportamental ar putea avea rezultate semnificative rapid în România.

      • padre spune:

        Excelent surprins cadrul recalibrarii, sau altfel spus haidem sa ajungem la valoarea indestructibila a principiului, astfel indeferent daca furi un salam sau un buget, tot hot ramai, cu diferenta ca unul fura de foame, celalalt din interes si cu efectul clar al uzurparii functiei detinute. Simplu si eficient, cam ca in capitalism unde hotul de salam este gratulat de lege iar functionarul corupt este aspru pedepsit, atat pentru furtul in sine cat si pentru incalcarea functiei detinute.
        Dar de ce nu ajungem, de fapt reajungem, la valoarea firesca a principiului ? Asta e marea intrebare care bantuie atat mintile intelectualilor cat si ale politrucilor, respectiv ale societatii.
        Atat de simplu, asa de complicat: cel care fura un salam sau un sac de barabule fura de foame, pe cand functionarul platit mai mult decat regeste, fura impins de lacomie, de viziune primitiva asupra puterii si a statului de drept; rezultatul la care ajung judecatorii, nu comentez legislatia sau prestatia procurorilor, este cel mai adesea in favoarea functionarului. Deci am traversat rapid firescul ca sa ajungem sa ne infruptam grosolan din deliciile puterii democrate!
        Felicitari pentru articol si continuati dezvoltarea acestei recalibrari cu accentele, corect plasate, pe clasa intelectuala care influenteaza direct legislatia si implicit calitatea vietii in RO actuala. Sigur veti intalni reticente dar si aprobari, ori marile schimbari, recalibrari, incep de regula cu pasi mici si multi. Succes!

      • Valentin Mircea Valentin Mircea spune:

        Pentru ce spui este nevoie de leadership și, mai ales, este nevoie e timp, deci nu pot fi obținute rezultate semnificative rapid, chiar și în cel mai optimist scenariu. De exemplu, reforma clasei politice nu poate să se producă decât după ce va avea loc mai întâi reforma alegătorilor – clasa politică este rezultatul, nu cauza celor mai multe probleme, că suntem, totuși, o democrație, în care votul nu se fură atât de mult cât este tranzacționat de cetățeni care îl dețin. Inevitabil, oamenii vor alege lideri politici asemănători cu ei iar pentru îndreptare nu ajută faptul că există în societate și o mare ipocrizie, care ne împiedică să realizăm că avem o problemă. Câtă vreme la nivel de cetățean nu vom conștientiza că avem o problemă, de fond, și că fiecare trebuie să schimbe ceva la el, nu se va întâmpla nimic. Nu este suficient, așadar, să arătăm cu degetul PSD dacă la nivel individual ne mulțumim să vorbim de ce nu merge și de schimbare dar, în același timp, nu acordăm prioritate pietonilor, pe zebră, folosim bormașina în orele de liniște și aruncăm chiștoacele de țigări pe stradă, ceva ce fac aproape toți românii.
        Până să rezolvăm problemele mari, ar fi bine să rezolvăm problemele mici. Se va întâmpla asta? Optimistul din mine spune că nu cred că în timpul vieții noastre.

        • padre spune:

          Corecta observatia bazata pe nevoia de leadership si timp, dar in cazul nostru, ca natiune, mai intervine ceva legat atat de ipocrizia de serviciu(sa nu uitam ca am iesit din comunism fara a scoate mentalitatea comunista din noi) si cea conjuncturala, ultima fiind la indemana tuturor celor care nu agreeaza actuala stare de spirit dar nu au nici curajul, capacitatea de a trece sec si direct peste convenientele sociale in care economia duduie iar tara se depopuleaza constant.
          Am despartit fortuit ipocrizia nationala in ipocrizie de serviciu plus cealalta expresie, fortuita de conjunctura, avand in vedere ca tocmai acest exercitiu liber, sincer si deschis ne lipseste cu desavarsire. Iar experienta mea ca roman care a sarbatorit revolutia fara a simti nici o bucurie episodul in care “am scapat de ceausesti”, imi arata ca factorul prinicpal de la baza acestui fenomen conjunctural rezida masiv in lipsa de incredere in normal, firesc.
          Asadar consider de bun augur ceea ce aminteam in primul comentaiu, constient in egala masura de lipsurile semnalate aici de dvs, dar si increzator ca putem reveni, cel putin cei mai putin curajosi, la normalitate. Ceea ce reprezinta, din punctul meu de vedere, un castig enorm in afirmarea si consolidarea adevaratului spirit civic. Suntem deficitari complet la capitolul civilizatiei responsabile, statul functioneaza tot defectuos si in interes exclusiv de stat, iar societatea pare nu numai sa tolereze asta, ci poate chiar asta asteapta.. discutabil, nu vi se pare ?
          La capitolul rapiditatii cu care putem reintra in randul statelor civilizate, sunt mai optimist decat dvs: din pacate cei 30 de ani nu s-au scurs chiar degeaba, iar daca cineva, ceva reuseste sa dea incredere tinerilor ca se poate si altfel daca ei vor asta, in cativa ani tineretul poate impune schimbarea daca se implica unitar si responsabil. Numai daca isi doreste si crede asta.

  4. Cozmin spune:

    Lupta anti-coruptie nu trebuie re-calibrata, ci trebuie continuata si intensificata.
    Problemele in lupta anti-coruptie au aparut atunci cand mafia psd a reusit sa-si infiltreze oameni in toate structurile statului, inclusiv in Justitie (la CCR, la CSM, la ICCJ, la Sectia Speciala, la Inspectia Judiciara, la Curtile de Apel si la Judecatorii).
    Din cauza Sectiei Speciale si a Inspectiei Judiciare, controlate de mafia psd, justitia este blocata, procurorii si judecatorii nu mai au curajul sa trimita in judecata si sa condamne infractori din mafie.
    Orice infractor poate face o plangere la Sectia Speciala impotriva unui magistrat, Sectia Speciala se preface ca il crede pe infractor si il sanctioneaza, poate chiar il exclude din magistratura, pe procuror sau pe judecator.
    Dosarele facute de DNA impotriva judecatorilor corupti sau santajabili, aflati in slujba mafiei, se justifica pe deplin. Sute de dosare ale infractorilor din mafie sunt tergiversate ani de zile, uneori pana la prescriptie, sute de infractori din mafie sunt achitati sau condamnati simbolic, cu suspendare, in ciuda probelor zdrobitoare, prezentate de procurori. Alte sute de infractori sunt eliberati anticipat pentru ca au scris, chipurile, lucrari stiintifice, sau au desfasurat diverse activitati. In plus, averile infractorilor condamnati nu sunt integral confiscate de catre judecatorii corupti sau santajabili.
    In justitie nu s-au produs abuzuri, in sensul reclamat de infractori, ci doar de catre judecatorii corupti, care au i-au facut scapati pe infractorii din mafie.
    Achitari s-au produs doar pentru ca :
    - infractorii de la CCR au decis, in mod aberant si criminal, ca probele obtinute de la Serviciile Secrete ale tarii trebuie sa fie eliminate
    - infractorii din parlament au dezincriminat, in mod aberant si criminal, anumite fapte penale
    - anumiti judecatori corupti sau santajabili au ignorat probele beton prezentate de procurori
    - infractorii de la Sectia Speciala au retras anumite recursuri

  5. Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

    Absolut de acord că trebuie continuată, dar – din motivele de mai sus – susțin o focusare pe toată linia pe cazuistici clare, precum și o prioritizare a valorilor economice mari indiferent daca sunt prinse in ele persoane cu functii sau nu (daca sunt si cu functii, cu atat mai bine).
    Aveți dreptate si că probleme au apărut și din motive de plasări tactice de persoane în diverse poziții.
    Ar fi însă o eroare să considerati că oricine a concluzionat că unele cazuri nu au fost dovedite corespunzător, ca vreo prevedere legală este neconstituțională sau că nu a fost totul perfect și are așteptări de ajustare e de rea credință. Cu siguranță nu este cazul meu.
    Dimpotrivă, cred că dacă erorile respective nu sunt avute în vedere, nu vom ajunge prea departe tocmai în direcția integrității și reperelor și motivul fundamental al analizei este tocmai acesta.
    Nu trebuie, desigur, inversate ponderi, dar este esential de discutat toate efectele cu echilibru și bună credință, inclusiv unele care nu au fost dorite, dar s-au produs totuși, pentru a vedea ce poate fi îmbunătățit.
    După cum spuneam și la un alt comentariu, personal, sunt convins că o abordare integrată, pluridisciplinară și cu atenție specială pe punctele nodale economic și comportamental ar putea avea rezultate semnificative rapid în România.

  6. M. Constantin spune:

    Chiar așa. Sa recalibram deci. Doar 10 procente din PIB evazionate anual prin diverse acte de corupție ar însemna ca 20 miliarde euro. Intr-un proces extins pe 10 ani s-ar face nevăzute 200 de miliarde.
    200 de miliarde de euro înseamnă o grămada de bani care, chiar dacă nu sunt urmăriți/ recuperați, ar trebui sa fie vizibili din spațiul cosmic pentru ca nu poate fi vorba doar de ceva termopane, capre, case, mașini, sau terenuri, eventual conturi interne sau externe. In economia noastră neagră-gri ar trebui sa vedem echivalentul negru-gri al autostrăzilor, spitalelor, cailor ferate, școlilor, etc. Or, in afara de fără număr-fără număr jucați la ruleta de maneliști sau de câteva sute milioane palmate gingaș de diverse “vedete” ale mediului de afaceri sau politicii, corupția neaoșă pare sa stea sub semnul ‘era pe când nu s-a zărit, azi o vedem și nu e’.
    Așadar intr-o lume in care nimic nu mai este invizibil, recalibrarea poate raspunde necesității de a cuantifica dimensiunile flagelului cu care țara se confrunta. La urma urmei între a urmări/ recupera câteva sute de milioane și a fluiera a paguba după câteva sute de miliarde e o diferența.
    Și dacă in ultimii zece ani, de pilda, ne zbatem in așa dilema ce am mai putea spera? O ținem tot așa? Adică, partea de joasa extracție, intelectual/ moral/ politic, cu toată corupția, face 3-4 pași înainte după care fruntea deșteaptă și onesta vine cu alți 3-4 înapoi. Cum, in aceste condiții sa nu-i iubești pe prosti și sa-i detești pe deștepți?

  7. Interpretarea spune:

    Pina ce societatea romaneasca ,ca un intreg , nu intelege ce inseamna respectarea statului de drept si ce inseamna , ca efect negativ ,pentru acest intreg, cantitatea imensa de acumulari ilicite de bunuri materiale si banesti si pina ce noua guvernare nu scoate la lumina aceste imense sume,pina atunci la un moment considerat zero , acceptat de noi toti , schimbarea in bine nu poate fi produsa indiferent cit de bine doreste justitia sa functioneze .
    Este momentul in care pentru un bine comun , urmatoarele masuri guvernamentale sa fie ,ca un inceput de drum ,in clar aratate tuturor si prezentate zi de zi ,concomitent cu accesul oricarui cetatean la cunosterea tuturor masurilor de orisice fel ce depind de statul Roman .Doar in momentul in care societatea ,membrii societatii nu vor mai permite ca acte antisociale de la cele mai marunte ,pina la cele de importanta statala sa fie facute si cei din jur sa inchida ochii (adica sa accepte tacit ) ,doar de aici in colo totul poate reveni la normalitate . Asa cum zic mereu ,transparenta decizionala , scoaterea la lumina a tuturor deciziilor ce privesc statul , imposibilitatea ascunderii ,pitirii sumelor de bani ilicite, digitalizarea ce permite cunoasterea instantanee a activitatii statului si a celor ce il deservesc , responsabilizarea decidentilor politici si administrativi ai statului ,toate acestea la un loc fac posibila modernizarea Romaniei .Fara acest inceput nu putem continua . Statul devine nefunctional ,se deschide drumul haosului institutional si Romania se va prabusi ca un castel de nisip .

  8. mt spune:

    Articol excepțional dar, din păcate, tragic!
    Paradoxal, da dreptate pozițiilor promovate constant de PSD și, chiar de mult hulita Comisie Iordache, mai puțin obsesia acestora pentru amnistie! Modul în care s-au făcut procesele pentru abuz in serviciu au dus (și aici autorul are curajul să spună ceea ce, până acum era considerată,o blasfemie!) la timorarea administrației publice și la blocajele din ultimii ani și explică, cel puțin parțial, faptul că nu s-a mai făcut nimic de amploare, începând cu autostrăzi! De vina nu este, deci, numai “incapacitatea” și rapacitatea PSD! Cum rămâne, cu lupta pentru apărarea justiției, mitingurile din Piata Victoriei, Comisia de la Veneția! Și mai departe, cu votul de realegere a actualului președinte, purtat de valul luptei pentru apărarea justiției! Totul a fost o manipulare de amploare, care a dus la scindarea societății prin crearea unor falii care nu vor putea vreodată fi nivelate și la anularea oricăror posibilități de progres! Din păcate, ura indusă continuă! Uitati-va incriminările PNL la adresa PSD și la imposibilitatea unui dialog care ducă către ceva constructiv!

    • Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

      Mulțumesc. Orice eroare a cuiva servește sau poate servi adversarului. Personal cred că e mult mai rău să se persiste în eroare decât să se vorbească de ea (mai ales cu intenția întăririi combaterii corupției), mai ales dacă nu se reglează de la sine cum, din păcate s-a întâmplat la noi.
      De aceea și este important să se aibă în vedere și efectele negative, chiar dacă neintenționate, tocmai pentru a elimina aspecte de fundal care pot rezona cu experiența sau percepția multor segmente care de fapt sprijină principiul integrității și implementarea sa și din care unii au sprijinit politici nereformiste pur conjunctural, fiind neliniștite de erori și de ideea că acestea le pot viza artificial la un moment dat.
      Din păcate, chiar dacă multe persoane vizate au părut, într-adevăr, că “merită” ce li s-a întâmplat, acesta este un aspect foarte relativ până la urmă dacă substanța cazului nu reflectă clar acel “merit” (jucând poate și “meritul” din alte fapte, dar nu din cea efectiv instrumentată). În România, din păcate, nu cred că ducem lipsă de cazuri clare de furat/lipsă de integritate și se pot construi o sumedenie de cazuri la fel de clare și relevante economic și comportamental doar în direcțiile respective. Sprijinirea integrității a fost corectă pentru că reacțiile cele mai nocive au dorit aruncarea copilului cu apa din copaie, nu doar remedierea unor erori. Fără remedierea erorilor, însă, lucrurile nu vor funcționa bine, inclusiv din perspectivele mai largi dar foarte importante menționate.

  9. Mihai Badici Mihai Badici spune:

    Lucrurile sunt oarecum așa cum sunt prezentate în articol. Mi-aș permite însă observația că legislația stufoasă și confuză este la rândul ei rezultatul unui proces evident deliberat de amestecare a lucrurilor până la pierderea oricărei noime, proces de pe urma căreia “victimele persecuțiilor” au avut de câștigat în trecut. Dacă politicienii cu influență nu conștientizează că ei au construit capcana în care în final au căzut, am putea spune că, generic, o merită ( e drept că uneori nu sunt chiar aceleași persoane, dar în mare tot ei) …

  10. Lucifer spune:

    Domnilor, lucrurile sunt clare: de 30 de ani HOŢIA a fost SPORT NAŢIONAL.
    TOŢI AU FURAT( politicieni, guverne, medici, profesori, poliţişti, servicii secrete, magistraţi, procurori, popi, primării, etc), toţi care au vrut să fure, au furat. Totul cu oblăduirea statului, devenit un STAT MAFIOT.
    Încercările de limitare a corupţiei prin DNA şi alţii au fost blocate politic, utilizând sintagma “drepturile omului”. Ba unul numit Severin a şi zis-o: dacă toţi am furat, atunci nimeni nu este vinovat.
    Dar, da, hoţia şi corupţia trebuie limitate, şi trebuie început cu limitarea hoţiei şi corupţiei din politică şi administraţia de stat şi locală. Dar pentru asta trebuie să ai instituţii puternice, mai ales Poliţia, Parchetele, Justiţia şi Serviciile Secrete. Dar aceste instituţii sunt ele însele măcinate de corupţie.
    Corupţia este o problemă de siguranţă naţională, care poate produce destrămarea statului. Acesta este adevăratul pericol al Corupţiei generalizate.

    • Dan H spune:

      @ Lucifer (21/01/2020 la 12:35)

      Daca “TOŢI AU FURAT( politicieni, guverne, medici, profesori, poliţişti, servicii secrete, magistraţi, procurori, popi, primării, etc)” inseamna ca TOTI vor folosi TOATE mijloacele sa-si lapere averile.

      Speranta de avea “instituţii puternice, mai ales Poliţia, Parchetele, Justiţia şi Serviciile Secrete.” este desarta

      A se vede ce se intampla in aceste in zile in unele Tribunale inchise/blocate de judecatori si alti functionari numai la auzul ca, s-ar putea sa li se taie pensiile “speciale” care le-ar asigura independenta.
      Va dati seama ca ei si-au ales profesia pentru bani dar sunt ghidati de constiinta adica de pensia mai mare decat salariu si doar dupa 20-25 de ani de munca.

      O mai fi vreo alta tara in Europa la fel ca a noastra ? In MCV – ul viitor se va scrie ceva in legatura cu aceste aspecte ?

  11. Polilogu spune:

    Lansarea pe piața ideilor a acestei ”recalibrări ”despre care se face vorbire, consider că e târzie și nu dă șanse suficiente perspectivei ”implementării ”.In altă ordine de idei, cred că mai profitabile și mai bine venite ar fi discuțiile si prezentarea sistemului englez consacrat combaterii coruptiei ( și cel al SUA de aceeși sorginte ) După părerea mea CROWN PROSECUTION SERVICE din UK, de pildă , stă de-asupra eficienței continental europene în materie, iar jurisprudența românească ar avea de unde să se inspire cu mult folos juridic și social. Si tot cum mai cred ,am spus corect – să se inspire.Nu să imite.

  12. Ghita Bizonu' spune:

    la noi si fotbalistii sunt “functionari publici”

  13. jurist la ff spune:

    Nu este nici o ambiguitate / confuzie / paradox / contradictie , faptele de dare/luare de mita au justificare numai daca pacientrul a efectuat plata suplimentara cu respectarea formelor legale adica prin mijloace legale de plata si cu intocmirea documenelor legale. Nu-i bagi bani medicului in buzunar ci faci donatie sau platesti la casierie contra chitanta. Medicul nu este functionar cand savarseste actul medical dar este evident functionar public in celelalte especte ale activitatii. Este luare de mita cand medicul a primit foloasele in afara cadrului reglementat. E cumva nevoie sa va reamintesc diferenta dintre caracterul permisiv si cel restrictiv ? Ce anume nu intelegeti din formularea “poate oferi….. cu respectarea legii” ? Va deranjeaza ideea impozitarii veniturilor respective ?
    In privinta SS iarasi este evidenta necesitatea existentei ei precum si a unei sectii a “afacerilor interne” , pentru aceleasi motive pentru care exista politie militara , procurori militari si tribunale militare.

    • Constantin spune:

      “In privinta SS iarasi este evidenta necesitatea existentei ei precum si a unei sectii a “afacerilor interne” ”

      Într-adevăr, mulți plâng după SIPA și d-na R Stănoiu…
      Dom’le, cât bine a putut ea să facă justiției !

      …Și mie, justițiabilul care plătește taxe.

      http://www.ziare.com/stiri/ancheta/dezvaluiri-din-ancheta-arhivei-sipa-80-la-suta-din-informatiile-obtinute-de-serviciul-secret-erau-puse-la-dispozitia-rodicai-stanoiu-1536864

      • natural spune:

        Ce ai scrs dumneata este o prostie. Hai sa desfiintam o institutie pe motiv ca cineva a abuzat de ea.
        /

    • Lucian Bondoc Lucian Bondoc spune:

      Nu susțin că sunt opțiuni legislative bune sau că în absența lor mai era vreo dilemă, dar dacă un text legal prevede expres că medicul nu este funcționar public și nu poate fi asimilat unuia și că pacientul poate dona bani inclusiv medicului, mi se pare hazardat să se considere fără dileme că aceasta nu contează în dreptul penal (și este evident că nici profesori de drept penal nu au înțeles decizia respectivă). Nu cred că ar trebui adăugat tot timpul în textele legale că pentru evitarea oricărui dubiu, textele se aplică și în dreptul penal.
      A da ceva cu respectarea legii nu înseamnă deloc automat cu chitanță pentru pacient (nu poți să ai luare de mită fără dare). După cum probabil cunoașteți, este legal de plătit și în numerar în anumite limite, iar faptul că un pacient nu ar cere chitanță nu transformă acțiunea sa (și a primitorului) în infracțiune.
      Sunt pentru impozitarea veniturilor, dar una este să fie condamnat cineva pentru luare de mita și alta pentru că nu a declarat banii și nu a plătit impozit la ei, adică pentru evaziune fiscală.
      Dacă se consideră că nu se poate controla un fenomen din punctul de vedere al evaziunii, se poate modifica articolul cu dreptul pacientului, dar dacă un drept se acordă, consecințele juridice trebuie duse până la capăt.
      Decizia instanței nici nu a făcut nuanțele pe care Dvs le propuneți mai sus.
      Punctul principal în articol la secțiunea respectivă este că decizii precum decizia respectivă au contribuit la incertitudinea juridică. Desigur că nu este o decizie hotărâtoare în acest sens, dar fundalul este puternic în prezent și puteți considera că are legătură cu lipsa largă de expertiză juridică penală în România, dar este mult mai mult de atât și acesta are efecte negative pentru interesul general.

      Cu Secția Specială din nou, nu este de fapt deloc așa de evident, majoritatea magistraților pronunțându-se, înțeleg, deja împotrivă (este adevărat că este un subiect unde nu trebuie să se decidă pe bază de plebiscit). Am spus că personal consider că are și argumente pro legitime, luarea unei poziții defavorabile acesteia la acest moment vizând mai mult oportunitatea în present din considerentele expuse (și unde am menționat că asta nu înseamnă că ar trebui ignorate motivele din spate).
      Analogia cu sistemul militar nu mi se pare un argument care să încline balanța, rațiunile acolo fiind foarte diferite (atât sistem cvasi-secret, nu public, cât și importanța ca militarii să fie evaluați de persoane din același sistem de experiență și gândire, sistemul militar fiind opusul în multe privințe sistemului “civil”).
      Dacă acela ar fi argumentul, s-ar pune problema unei secții din procurori pentru procurori și una din judecători pentru judecători, etc (sau încrucișat).
      Cu caracter mai general, a fi evaluat de colegi de profesie are întotdeauna un risc pentru societate (și la noi, pe fondul de politizare evidentă a subiectului, a fost și pentru magistrați și vor trebui probabil garanții de echilibru suplimentare) (și e valabil și pentru procurori și pentru judecători). Pentru avocați există evaluări disciplinare și la nivelul profesiei, dar cineva nemulțumit poate face întotdeauna apel la instanțe. La fel și la medici, de altfel. Pentru magistrați, opțiunile sunt mai reduse din motive evidente, echilibrul și mecanismele de încurajare și verificare a neutralității și independenței fiind, însă, cu atât mai importante. La noi, din păcate, contează încă mult nu doar argumentele pentru idei de principiu, ci și modul de implementare concretă, precum și mecanismele de verificare și reglaj și riscul unor efecte mai largi în practică.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Lucian Bondoc


Lucian Bondoc

Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administra... Citeste mai departe


Carte recomandata

E randul tau

@adrian - trebuie neapărat să-ți spun un secret, acum, cât nu ne aude nimeni: numai progresimea ...

de: Harald

la "Din nou, despre sfidarea consensului științific: Cum a fost descoperit craterul de impact Chicxulub și, implicit, extincția non-darwiniană a dinozaurilor și altor specii"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

februarie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)