joi, martie 28, 2024

De ce sunt şcolile noastre la pământ?

Da, dupa cum ne arata domnul Patrascu, chiar sunt la pamant. Raspunsul care-mi vine initial in minte e foarte simplu: Profesorii sunt prosti. Nu sunt in stare sa-i invete pe copii mai nimic. Isi iau banii de pomana. Nu e neaparat cel mai subtil raspuns, dar trebuie sa incepem de undeva. E un raspuns care e corect aproape prin definitie. Asa ca: De ce sunt profesorii asa de slabi? Sau: Sunt toti la fel de slabi?

Se pare ca nu. Oricine a trecut printr-o facultate stie ca, cel putin ca medie, profesorii universitari sunt mult mai buni decit profesorii de liceu sau profesorii de scoala generala. Asa ca:

1. Din ce cauza profesorii universitari sunt, in medie, mai buni decit profesorii de liceu?

Nu cred ca e un mister prea mare. Profesorii de liceu sau de scoala generala au salariile cele mai mici. In consecinta, cei mai buni absolventi de facultate prefera in general alte slujbe mai bine platite: fie in invatamintul superior, fie in industrie, fie in presa etc. etc., oriunde in alta parte decat in scoli si licee. Cu atat mai mult cu cat a fi profesor, mai ales cu copiii ingrati de azi, e foarte greu. Astfel, in medie, profesori de liceu sau de scoala generala ajung numai cei mai slabi absolventi de facultate, cei care nu reusesc sa-si gaseasca alta slujba. Literalmente cei care nu sunt in stare sa faca ceva ajung sa predea cum se face acel ceva. Desigur, nu e valabil pentru toti profesorii, insa, din motivele mentionate, in medie aceasta tinde sa fie realitatea. Vorbim de un trend, nu de ceva universal, insa efectul dezastruos mentionat de domnul Patrascu se datoreaza trendului.

Asadar, salariile mici sunt cauza calitatii proaste a profesorilor pre-universitari. De asemenea, ele sunt cauza numarului insuficient de profesori. Dar,

2. De ce au profesorii pre-universitari salarii atit de mici ?

In primul rind trebuie sa subliniem ca salariile profesorilor nu sunt pretul pe care publicul il plateste pentru serviciile pe care ei le ofera, ci sunt stabilite intr-un mod cvasi-arbitrar de catre birocratii din guvern – acestia hotarasc cit la suta din taxele platite de public este destinat sistemului pre-universitar si cit la suta se duce intr-un loc sau in altul. E un sistem foarte ineficient si care lasa un loc foarte mare factorilor distretionari (politizarea e o problema reala).

Ce-nseamna asta? Daca salariul ar fi un pret atunci ar fi stabilit de cerere si oferta, de raportul dintre cererea pentru un anumit tip de profesor intr-un anumit loc si oferta disponibila de astfel de profesori. Alternativa: cineva de sus hotaraste dupa buna sa dispozitie citi bani „merita” un anumit profesor dintr-un anumit loc. Deci: De ce au profesorii salarii atit de mici:  Pentru ca asa au hotarit birocratii din guvern. Intrebarea devine:

3. In functie de ce criterii hotarasc birocratii ce salariu „merita” un profesor sau un altul ?

In teorie, in functie de calitatea profesorului: „Cu cit un profesor e mai bun cu atit primeste un salariu mai mare.” Dar ce este aceasta „calitate” a profesorului? Cine decide daca un profesor este bun sau prost? Evident: Nu beneficiarii serviciului prestat de profesor! Asta ar fi absurd, se stie doar ca parintii din Romania sunt fie complet iresponsabili, fie isi urasc de-a dreptul copiii. De aceea nu putem avea incredere in ei ca vor lua decizii corecte in privinta educatiei copiilor lor. De aceea este necesar sa apelam la obladuirea altruista a guvernului, acest dumnezeu de mana a doua.

Pentru a putea decide, birocratii din guvern au nevoie de o intreaga armata de alti birocrati care chipurile sunt „super-experti”: inspectorii scolari. Acestia stabilesc cit de „bun” sau „slab” este un profesor. Ei umbla de colo colo si testeaza din cand in cand profesorii dandu-le sau nu (foarte rar nu) urmatorul „grad”. Tot sistemul functioneaza intr-un mod analog cu armata unde oamenii inainteaza treptat in grad. Iar daca tot avem asa de mare incredere in armata, de ce n-am face totul sa semene cu o armata?

Cum functioneaza o inspectie ? O inspectie este un eveniment extrem de particular, tratat cu o atentie speciala. Felul in care un profesor preda in timpul unei inspectii nu este reprezentativ felului sau general de a preda. Uneori se intimpla (dupa cum mi-a spus o profesoara pe care o cunosc) chiar ca elevii insisi sa nu fie aceeasi, profesorii adunind de la diverse clase elevii cei mai buni, facandu-si deci o clasa de top speciala pentru inspectie! Sa nu ne prefacem ca nu stim: Este mai mult decat discutabil in ce masura inspectorii sunt cu adevarat in stare sa judece cit de bine preda sau nu un profesor de liceu. Starea de fapt este ca inspectiile sunt in general evenimente formale, nu examene serioase. Inspectorii exista ca sa se afle in treaba. Bani irositi de pomana ca sa ne prefacem ca sistemul are un control al calitatii.

Cum arata un profesor de liceu sau scoala generala „bun” ?

Cu alte cuvinte, cum arata un profesor de liceu care a ajuns sa aiba un salariu mai mare decit al celorlalti, mai mare decit media?

De-a lungul carierei sale un profesor trebuie sa urce o serie de trepte, fiecare treapta fiind dotata cu un salariu mai mare. Se presupune ca aceasta ascensiune ar depinde de cat de bine preda. Insa, dupa cum am spus, in realitate aceasta ascensiune are loc aproape de la sine, pentru ca examenele sunt practic formale. Iar odata ajuns pe ultima treapta, un profesor ramane fericit acolo, indiferent de ceea ce face –sau nu face.

Prin urmare, iata profilul profesorului „bun”:

Este in mod necesar un profesor batran. Un tanar profesor poate sa se creada el oricat de bun, degeaba: pur si simplu nu are cum sa dovedeasca acest lucru celor care-l platesc! Singurul mijloc este sa treaca incet, incet prin toate etapele devenind astfel din ce in ce mai batran si mai „bun”.

In plus, este de obicei un profesor care pierde vremea: Asemeni oricarui om normal la cap, si profesorul „bun” isi doreste sa castige cat mai mult cu un efort cat mai mic, iar daca primeste acelasi salariu indiferent de efortul pe care-l depune, in mod natural va depune un efort cat mai mic. In prezent nu exista nimic in sistemul de invatamant care sa-l motiveze pe profesor sa depuna un efort mai mare: profesorii care fac lectii mai atractive si ii invata pe elevi mai multe nici nu primesc un salariu mai mare si nici nu avanseaza mai repede pe scara profesionala. Si nici macar nu exista vreo posibilitate de a-i identifica. De pilda, spre deosebire de alte tari, in Romania nici macar nu exista forme de evaluare a profesorului care sa fie completate anonim de elevi la sfarsitul clasei.

Care-i solutia ?

La prima vedere, dat fiind ca invatamantul are o calitate proasta din cauza salariilor mici, solutia pare a fi cresterea salariilor profesorilor.

Acest lucru este insa complet gresit din motivele expuse anterior:

In sistemul actual salariul unui profesor nu este legat de cat de bine preda: diferenta de salariu intre doi profesori nu are nimic de-a face cu diferenta de calitate a serviciului pe care ei il presteaza (calitatea educatiei pe care o ofera elevilor). Cheia nu este competitia sistemului de invatamant cu alte sectoare ale economiei (crestere in masa a salariilor profesorilor), ci competitia (intre profesori, scoli, sisteme de predare) in interiorul sistemului de invatamant.

Pentru a creste calitatea sistemului de invatamant, profesorii buni trebuie recompensati, iar cei slabi pedepsiti. Daca sunt crescute salariile tututor profesorilor in bloc, mentinandu-se structura actuala si criteriile de salarizari actuale, nu se va schimba absolut nimic. Educatia este la pamant in Romania pentru ca structura institutionala a sistemului de invatamant este extrem de proasta. Pe de o parte, informatia despre cine este profesor bun sau slab este extrem de locala – e imposibil de agregat de catre inspectorii scolari. Inspectorii scolari n-au nici capacitatea si nici motivatia de a identifica cine-i profesor bun sau slab. Pe de alta parte, sistemul de recompensare (i.e. salarizare) nu tine cont de abilitatea profesorilor de a preda.

Procesul inspectiilor nu este capabil de a masura in mod credibil calitatea unui profesor, scoli, sistem de predare. Trebuie inteles ca, orice decizie ar lua ministerul educatiei, inspectiile nu vor functiona niciodata. Din pacate domnul Patrascu nu are dreptate cand spune „schimbarea trebuie sa inceapa de la virf”. Spun, „din pacate” pentru ca daca avrea dreptate, era mai simplu. Domnul Funeriu a avut toate calitatile dorite de dl Patrascu, si totusi n-a facut mare branza. Motivul pentru care Funeriu a esuat a fost ca in loc sa gandeasca ca un economist – despre structura de motivatii prezenta in sistem si despre capacitatea sistemului de a agrega eficient informatia – el a gandit ca un inginer – si-a imaginat ca „solutia” e sa centralizeze si mai tare totul pentru ca persoana bineintentionata si competenta de la varf (el) sa poata controla lucrurile mai bine si impune astfel „reforma”. Insa nu asa functioneaza un sistem social – cand centralizezi, informatia se pierde pe drum, iar motivatia actorilor din sistem este subminata. Totul merge mai prost. Domnul Patrascu are perfecta dreptate cand spune ca situatia nu se va imbunatati in educatie decat printr-o revolutie, insa ceea ce propune el nu e nici pe departe revolutionar. Dimpotriva, e acelasi mit pe care-l auzim de 20 de ani despre cum binele va veni pe pamant doar multumita cavalerului pe cal alb care va rezolva eroic totul prin puterea competentei si onestitarii sale. Toata incompetenta din sistemul de invatamant se va evapora in mod magic prin inspiratia primita de la un adevarat ministru al educatiei, integru si exceptional. Tocmai am avut un asemenea om in fruntea ministerului, iar domnul Funeriu n-a inspirat pe nimeni.

Cum ar arata o adevarata revolutie in educatie?

Ceea ce dovedeste articolul domnului Patrascu (si ceea ce cunoaste orice persoana cat de cat informata) este ca ne gasim intr-o situatie in care nu avem prea multe de pierdut. Nu e ca si cum sistemul de educatie din Romania are unde merge prea departe in jos. Atunci de ce ne-am obstina sa credem ca poate fi reformat prin imbunatariri marginale? Solutia radicala este privatizarea intregului sistem de invatamant. Avem incredere in abilitatea firmelor private de a ne hrani, de a ne imbraca, de a ne informa, de a ne vinde masini ce ne transporta de colo colo etc. Sa ne amintim ca pe vremea lui Ceausescu statul se ocupa de producerea mancarii, hainelor, diseminarea informatiilor, transport etc., iar consecintele erau ca stateam la cozi ore in sir, ne imbracam toti la fel, toate ziarele erau aproape exclusiv numai propaganda, si aveam de ales intre doua masini. Seamana foarte tare cu cum e sistemul de invatamant actual. De ce oare? De ce am crede, impotriva tuturor exemplelor contrare, ca statul ar putea sa faca o treaba buna in educatie, sau chiar ca ar fi necesar, si nu am fi in stare sa lasam firmele private sa se ocupe si de acest domeniu la fel de bine cum o pot face cu toate celelalte bunuri si servicii?

Obiectia adusa de obicei acestei propuneri este ca unii parinti sunt atat de saraci incat nu si-ar permite sa platesca scoala. Iar educatia e importanta. Insa aceasta nu e o obiectie serioasa. In primul rand, daca educatia e importanta, nu doriti sa fie facuta cat mai bine cu putinta? In al doilea rand, in prezent bugetul Ministerului Educatiei este irosit pe o multime de operatiuni birocratice complet ineficiente. In loc sa fie irositi astfel, acesti bani ar putea fi impartiti si distribuiti direct parintilor sub forma unor vouchere pentru educatie (banii pot fi impartiti fie in mod egal, fie, si mai bine, invers proportional cu averea parintilor). Un voucher pentru educatie nu va putea fi folosit de parinte decat pentru a plati scoala, dar parintele va putea decide complet liber la ce scoala sa-si trimita copiii. Cu alte cuvinte, in loc ca scolile sa primeasca banii de la buget de sus in jos prin procesul complet ineficient al birocratiei ministerului, ele vor primi banii de jos – direct de la parintii care aleg scoala respectiva. Intreaga birocratie cu toti inspectorii ei si asa mai departe va putea fi complet eliminata – si deci, implicit, vor ramane mult mai multi bani direct pentru scoli. Inclusiv profesorii vor putea avea salarii mult mai mari, si asta fara a creste cu un singur leu bugetul pentru educatie. In plus, controlul calitatii exercitat asupra scolilor ar fi mult mai mare. De pilda, in prezent exista o coruptie considerabila la nivelul directorilor scolilor – folosind banii pentru reparatii in mod netransparent si pe baza de conexiuni personale (ceea ce le permite sa fure o mare parte din acesti bani). Asa ceva nu ar fi posibil daca parintii decid daca sa dea sau nu bani scolii. Va exista o presiune considerabila pentru ca directorii corupti sa fie schimbati, sau, in ultima instanta, parintii isi vor muta copiii – si banii – la alte scoli.

Cred ca orine se gandeste putin isi va da seama ca un astfel de sistem ar functiona mult mai bine decat cel actual. Intotdeauna cand analizati un sistem ganditi-va la: (1) este informatia disponibila local agregata si folosita eficient in sistem, si (2) au participantii motivatia de a face ceea ce trebuie, este sistemul de pedepse si recompense corect setat?  Un sistem privat de educatie ar agrega mult mai bine informatia locala pentru ca parintii sunt intr-o pozitie mult mai buna pentru a afla ce se intampla decat sunt inspectorii scolari, si ar motiva actorii din sistem sa faca ceea ce trebuie pentru ca parintilor le pasa de proprii copii mai mult decat le pasa inspectorilor.

Insa propunerea depinde de privatizarea scolilor. Cum ar putea fi realizat asa ceva? Nu s-ar opune sindicatele? Sau nu am ajunge intr-o situatie gen privatizarile in Rusia in care 3 bogatasi cu conexiuni la guvern o sa primeasca toate scolile cadou printr-o licitatie aranjata?

Solutia la aceasta problema nu este intrutotul straina Romaniei, cu toate ca solutia nu a fost aplicata prea bine in trecut – cand au fost privatizate multe din intreprinderile comuniste prin „cuponiada”. Solutia poarta denumirea de „anarho-sindicalism”. Pentru a intelege de ce ar putea functiona bine pentru a privatiza sistemul de invatamant, tineti cont ca atunci cand vorbim de sindicatele din invatamant vorbim la plural. Sindicatele coopereaza acum pentru ca trebuie sa ofere un front comun in negocierile cu guvernul, insa ele sunt o multitudine de organiazatii locale, uneori chiar la nivel de scoala individuala. Solutia de privatizare este atunci de a trece pur si simplu scolile din proprietatea statului in proprietatea sindicatelor, transformand in acelasi timp fiecare sindicat din invatamant intr-o companie pe actiuni si oferind membrilor de sindicat un numar egal de actiuni in compania lor. Prin acest sistem nu ar fi necesar sa avem de-a face cu complicatia imensa a licitatiilor organizate de guvern (care inevitabil vor fi corupte), si, de asemenea, sindicatele (si in special liderii de sindicat) ar avea un anumit avantaj – in loc ca reforma sa fie prin definitie impotriva intereselor lor. O asemenea propunere ar avea deci o anumita sansa de a fi vazuta cu ochi buni de liderii de sindicat. Cel putin pe termen scurt, in loc sa le scada puterea, le-ar creste-o.

Dar de ce ar face guvernul o asemenea reforma? Ce au ei de castigat? Guvernul actual este PSD-ist, si intamplarea face ca PSD-ul are legaturi stranse cu sindicatele. Asta inseamna, pe de o parte, ca poate impune lucruri pe care PDL-ul sau PNL-ul nu le-ar putea impune de unii singuri, si, pe de alta parte, ca ceea ce beneficiaza sindicatele beneficiaza si cel putin anumiti membri din PSD. Daca public choice si neoinstitutionalismul ne invata ceva este ca singura posibilitate de reforma intr-un stat corupt este prin mituirea celor care au puterea: sa primeasca beneficii majore pe termen scurt pentru a accepta sa piarda puterea pe termen lung. Daca nu intelegeti acest lucru nu intelegeti absolut nimic, si nu va ramane decat sa va alaturati lamentatiilor ridicole ale lui Mircea Cartarescu. Acesta privatizare anarho-sindicalista face exact acest gen de targ cu diavolul. Pe termen scurt, sindicatele si anumiti membri ai PSD (poate si ai celorlalte partide) vor putea castiga foarte multi bani ca patroni si actionari ai scolilor privatizate. Insa pe termen lung am avea o piata privata a educatiei in care vor supravietui si prospera scolile care vor reusi sa satisfaca cel mai bine dorintele parintilor – si deci implicit vom avea o crestere a calitatii educatiei si o mai buna conexiune organica a sistemului de invatamant la cerintele pietei muncii.

Care sunt slabiciunile principale ale acestei reforme? Pentru a putea functiona optim, o piata a educatiei ar trebui sa fie libera. Asta inseamna ca toate examenele care exista in prezent ca consecinta a unei decizii centralizate (capacitate si balcalaureat) trebuie eliminate. Aceste examene impiedica profesorii sa predea ceea ce ei insisi considera important si sa adapteze procesul de predare la elevii pe care ii au (ii obliga pe toti profesorii sa predea materia pentru capacitate si bacalaureat, care de la caz la caz, de la clasa la clasa, este fie excesiva, fie insuficienta) si elimina astfel posibilitatea profesorilor de a se face remarcati prin calitatea educatiei pe care o ofera. De asemenea, in prezent, guvernul impune foarte strict ce anume trebuie predat (inclusiv ce au voie sa predea scolile, liceele si universitatile private). Scolile, liceele si facultatile trebuie in schimb sa aiba autonomie si sa poata decide singure criteriile de admitere (ce examen sa fie dat doritorilor si ce informatii conteaza la dosar), si respectiv ce programa sa adopte sau dupa ce manuale sa predea. Este insa putin probabil ca guvernantii vor accepta sa elimine examenele de capacitate si bacalaureat si ca vor dereglementa piata educatiei lasand stabilirea programei in seama profesorilor si eliminand ideea de acreditare a manualelor. Nu vor face acest lucru pentru ca vor incerca in continuare sa controleze intrarea pe aceasta piata – impiedicand antrepreneorii veritabili. Insa chiar si asa, cred ca reforma ar fi benefica – iar dereglementarea programei si manualelor, si eliminarea examenlor de stat va putea ramane in sarcina unor viitoare guverne de dreapta.

Distribuie acest articol

98 COMENTARII

  1. a se vedea documentarul Waiting for superman despre sistemul public de invatamant din SUA si cauzele ineficientei lui.Noi ne indreptam in mare viteza in aceeasi directie

    • AR FI BINE SA MERGEM IN ACEEASI DIRECTIE CU SUA SI SA NU CONTINUAM CU DEMOCRATIA ORIGINALA !!!

      http://tudoriacob.ro/2011/06/o-schimbare-in-educatie-khan-academy/

      O SCHIMBARE IN EDUCATIE – KHAN ACADEMY
      June 23, 2011 · by Tudor Iacob · in Educatie, Startup-uri, Top 10 articole

      Probabil unii dintre voi știu de Khan Academy, poate alții nu știu. Eu am fost destul de sceptic când am auzit de peste 61 de milioane de lecții livrate, cu ajutorul unor filmulețe pe Youtube, în medie de câte 10 minute. M-am gândit că un tip care s-a trezit din senin să țină lecții pe Youtube nu are cum să depășească ceea ce se numește studiu individual. Asta până când am pornit câteva lecții și nu m-am dezlipit de ecran.

      Cred că tot efortul prezent în peste 2.100 de video-uri educaționale vine ca o completare a sistemului educațional prezent și vrea să scoată în evidență importanța autonomiei în învățare. E o modalitate ușoară de a monitoriza timpul petrecut asupra anumitor subiecte, plus că poți alege rapid din librăria virtuală doar ce vrei tu să înveți. În 12 minute m-am lămurit ce înseamnă schema Ponzi, în alte 10 minute am trecut prin câteva probleme GMAT, totul foarte simplu explicat, într-un mod foarte clar. Ceea ce m-a surprins a fost concentrarea pe care am avut-o. Am văzut și testimoniale de la alte persoane spunând același lucru, mă gândesc că se datorează contextului, dar și a faptului că fiecare lecție pornește dintr-o curiozitate proprie și dintr-un interes mult mai mare decât cele dintr-o sală de curs.

      Pe lângă aceste video-uri, am observat diverse funcționalități ale platformei Khan Academy, pentru studenți, profesori și părinți. Prin logarea cu un cont de Google sau Facebook, ai acces la un generator de probleme de matematică, o rubrică cu statistici care măsoară exact timpul petrecut pe diferite lecții și îndeplinirea obiectivelor, o hartă a cunoașterii care monitorizează dezvoltarea ta și îți sugerează îmbunătățiri, statistici despre întreaga clasă pentru profesorii care țin lecții sau chiar diverse badge-uri care se câștigă în funcție de activitate.

      Pornind de la Salman Khan, fondator și Executive Director, a fost concepută o viziune a Khan Academy care să pună în valoare faptul că un grup mic de oameni grozavi, pot face o diferență enormă. Înainte de a demisiona de la jobul de hedge fund manager, a obținut 3 diplome la MIT și un MBA la Harvard. Apoi s-a apucat să facă lecții pe Youtube, iar diferența și schimbarea cred că începe să ia contur. Apreciez astfel de oameni și de aceea am ales să scriu despre el.

      • Nu scrie numai. Ajută-ne să traducem lecturile în românește. E un execițiu bun.
        Alătură-te voluntarilor care traduc acum lecturile în românește. The more the better!

  2. Este o confruntare de idei intre abordarea „top to bottom” si „bottom to top”.
    Amandoua au calitati si elemente care sunt limitate.

    Decizia de a aplica un sistem sau un altul depinde, pana la urma, de decident si succesul implementarii/ abordarii ei depinde de conjunctura – factori externi.

    Nefericirea din invatamant mai face, ca si cea din sanatate sau din sistemul de pensii, ca un numar imens de oameni sunt captivi sistemului si are nevoie de timp pentru a arata o luminita la capatul tunelului…

  3. Ideea cu privatizarea/voucherele pare atrăgătoare. Însă mi se pare că ar dispărea rapid școlile din satele mai îndepărtate. Nu vor fi „rentabile”. Și atunci „discriminarea geografică” va spori masiv.

    • Impartasesc parerea dvs. Si eu cred ca privatizarea ar duce la eliminarea scolilor din mediu rural si a celor din suburbii. Acest sistem ar facilita supravietuirea scolilor performante, si inchiderea celor neperformante. Problema nu este una de natura economica ci, una de natura sociala: respectiv faptul ca accesul la educatie a celor din paturile dezavantajate ar fi si mai mult restrictionat. Nici chiar in SUA nu sint numai scoli private, ci o combinatie de scoli de stat si private.

      Mi se pare mult mai fezabil un sistem in care remuneratia profesorului sa fie impartita intre stat si parinti.

      Sa fie clar: nu sint impotriva privatizarii. Sint impotriva limitarii accesului la educatie. Ori privatizarea – desi raspunde problemei ridicate de lipsa de performanta si eficienta, nu raspunde altor probleme, cum ar fi: accesul limitat la educatie pentru persoanele din mediu rural, accesul limitat la educatie pentru persoanele cu venituri mici, etc.

      Educatia nu este numai un serviciu cu valoare economica, este si un serviciu social. Faptul ca dupa privatizare vom ramane cu 30% din scoli care vor scoate elevi de top, nu ne va incanta cu nimic, atunci cand vom observa ca avem o populatie si mai timpita decat cea actuala.

      • „Acest sistem ar facilita supravietuirea scolilor performante, si inchiderea celor neperformante” – nu, tot timpul vei găsi niște profesori incapabili care să stea pe bani puțini, astfel ca școala să nu se închidă. Diferența ar fi că acum ei sunt peste tot, așa s-ar mai rarefia în școlile bune. Evident, pentru multă lume nu se va schimba nimic. Voucherul le va asigura un învățământ gratuit de aceeași calitate ca și până acum, dar cei ce vor fi dispuși să plătească în plus au șansa să aleagă…

        • Vi se pare ca mediul privat asigura cea mai buna calitate? Mai ganditi-va. Eu cred ca secretul este educatia generala. Alta televiziune, alta presa, alte reguli. Parintii isi au si ei rolul lor in aceasta problema.

  4. De ce sunt şcolile noastre la pământ?

    R: Cineva de afara doreste asta. Sa nu mai scoatem specialisti, sa devenim doar forta de munca ieftina pentru specialistii lor. E simpla ideea. Au facut praf manualele, ca sa nu mai inteleaga nimic copiii, iar parintii sa nu ii mai poata ajuta- deci sa apara acea ruptura intre copil si parinte, copilul devenind foarte usor de manevrat, fiind lipsit de sprijin.
    Ar trebui inchisi cei care au facut asa borsuri de manuale. Ei sunt cei care transforma tara in mana de lucru ieftina si necalificata.
    Se fac lucruri atat de savante si de prost explicate in scoli, iar la examene li se dau lucruri elementare. Iar copiii habar nu au de ele.(vedeti subiectele de la admiteri si Bac)
    Concluzia:
    suntem prost condusi, sau suntem condusi spre indobitocire.
    E timpul sa deschidem ochii!

  5. Solutia ? Despre disciplina in scoala nu se spune nimic. Dupa Revolutie elevii au inteles ca nu mai e comunism, e libertate. Adica libertatea de a face ORICE , fara a urma pedeapsa. S-a ajuns la situatia neverosimila in care elevii il bat pe profesor daca acesta le pune o nota mica ,binemeritata !
    Trebuie introdusa DISCIPLINA in scoala . Incepand cu reintroducerea uniformei scolare si a matricoleii. Mai departe , ce inseamna disciplina in scoala, cum trebuie introdusa si ce masuri trebuie luate ca sa fie mentinuta , il invit pe autorul articolului sa se gandeasca. E datoria lui , nu a mea .

  6. In invatamantul universitar exista un sector privat substantial de ani buni. Totusi calitatea este submediocra acolo. Cum explicati fenomenul? Ce ar impiedica reproducerea lui in invatamantul primar/secundar?

    • Invatamantul superior privat este la pamant pentru ca de la inceput a fost gandit sa atraga absolventii de liceu care nu isi gaseau locul in universitatile de stat. Apoi sistemul de stat fiind gratuit este foarte greu sa concurezi cu el.

      Sistemul voucherelor in preuniversitar este putin diferit si cred ca va functiona pentru ca suntem intr-o situatie in care avem o piata cu multi cumparatori si multi vanzatori. Practic se va crea concurenta intre scolile de stat si intre scolile de stat si cele private. In plus rezultatele muncii profesorilor sunt mai usor de cuantificat: examene nationale, bacalaureatul etc.

      Un singur lucru nu il inteleg. Daca se priveste totul prin prisma sistemului privat, daca se gandeste un sistem de vouchere si se privesc scolile (inclusiv cele de stat) ca niste firme, asta ar suna ca privatizarea mebo (care stiu ca a fost o idee falimentara).

      Cred ca daca se lasa frau liber consiliilor de administratie sa stabileasca salariile profesorilor fara nici o restrictie se va ajunge la abuzuri. Nu cred ca un director de scoala sau un consiliu de administratie ar privi lucrurile la fel ca un patron.
      In rest este cel mai bun articol care l-am citit despre cauzele dezastrului din sistemul preuniversitar.

    • Se tot face comparatia cu sitemul universitar privat. Acesta nu va da niciodata rezultatele asteptate atat vreme cat se afla in competitie neloiala cu universitatile publice subventionate anual in mod discrectionar. Universitatile private nu sunt in competitie pe 100% din piata ci doar pe ce ramane dupa ce locurile subventionate au plecat, deci un numar infim.

      In general ideea sistemului de voucher mi se pare foarte seducatoare. Insa daca as fi in locul ministrului as comanda un studiu comarativ pe cele, nu stiu, 3-5 modele de invatamant care exista in toata lumea si as face o analiza cost/beneficiu pe ficare din ele in context romanesc.

      Botom line – un lucru e sigur, ce avem acum nu functioneaza!!

      • sa intelegem ca universitati precum spiru haret sau cantemir sunt „fabrici de diplome” din cauza concurentei neloaiale a statului ? curios :-)

        • 1. Avand in vedere rezultatele universtatilor din RO in general, ma tem ca nu doar cele private sunt simple “fabric de diplome”;

          2. Dar ce spuneam eu este ca e normal ca universitatile pirvate sa faca concesii mai mari la intrare din moment ce ce universitatile de stat ofera studentilor locuri gratis, subventionate de stat. Pe scurt, ai doi competitori pe o piata, unul e alimentat de stat cu bani, fara conditionalitate reala, iar celalat trebuie sa se descurce cum poate. Ai toate stimulentele necesare sa faci rabat la calitate si sa atragi pe cine poti. Solutia ar fi ca ambele categorii de universitati, publice si private, sa intre in competitie pentru subventia oferita de guvern. Abia acolo incepe competitia adevarata.

          • 1. Recenta clasificare a universitatilor le-a inclus pe toate cele private in categoria C. Adica ultima.

            2. Subventii publice tuturor universitatilor private ?? Sunt peste o suta de universitati in total mai multe decat in Franta ! De ce ar trebui ca banul public sa intre in buzunarul privat al proprietarilor de la Dimitrie Cantemir ? Nu ajunge ca cotizeaza studentii de acolo pentru politicieni fara doctorat care tin cursuri acolo (daca si le tin) ? sa mai ia direct bani si de la stat ? Inca o gluma proasta deci.

            • In regula, inteleg argumentul dvs, insa el merge in paralel cu ce spun eu. Toate bune si sarbatori fericite!

    • Sistemul universitar privat de la noi s-a adaptat si produce in mare salariati pentru stat. Cum statul este singurl la care se mai poate fenta angajarea cu acele concursuri de dosare si fara evaluari profesionale ulterioare ce sa poata tria mai departe angajatii, devine tentant pentru toti cei care vor sa parvina prin diplome contafacute.

      De aici tot fenomenul „fabricilor de diplome”. Daca s-ar face un studiu s-ar vedea usor ca absolventii cu diplome dubioase vizeaza sa lucreze la stat. Dar se pare ca nimeni nu vrea sa abordeze frontal aceasta tema.

      Ca unul caruia niciodata un absolvent de facultate privata nu ii va lua niciodata locul, va pot spune ca nu am nimic cu aceste universitati si absolventii lor, oricat de slabi ar fi cu totii. Universitatile si implicit diplomele nu pot fi egale, iar valoarea lor este cunoscuta pe piata muncii, cea reala, si libera, bazata pe concurenta, tocmai aceea de care ei se feresc cat pot.

      Problema e ca absolventii acestor universitati obtin nu o diploma, ci mai degraba un certificat de angajat la stat, pe viata, deci un salariu nemeritat si platit din banii nostri, ai celorlalti. Despre asta nimeni nu vrea sa se faca mare valva. Castiga profesorii ( tot niste angajati si la stat ), castiga elevii care devin ulterior angajati tot la stat, colegi cum ar veni cu profesorii lor, castiga si multi politicieni care devin profesori, ori isi trag diplome cu duiumul, pentru a avansa mai usor in sistemul bugetar bazat, cum spuneam pe concursuri de dosare…. Cu totii mananca banii prostimii si evident nimeni din sistem nu are vreun interes sa schimbe in mod real lucrurile.

      Asa ca sistemului de invatamant de la noi, nu ii dau nici o sansa. Cand romanii vor vrea sa invete cu adevarat, pentru ei, ca in alte tari, probabil ca invatamantul va fi cu totul online sau ceva de genul asta.

      Concurenta care vine din zona asta deja pune presiune pe dascali. Domnilor profesori, daca credeti ca un manual de geografie sau istorie, ori o lectie a dvs, cel putin asa cum mi le amintesc eu, pot concura cu wikipedia sau Google Maps, atunci va inselati amarnic. Mai grav e ca peste 50% dintre profesori nu au macar idee despre ce vorbesc …

      Cu cat aplicatii de genul asta devin mai relevante, cu atat voi deveniti mai putin relevanti. Au trecut vremurile cand profesorul era un „luminator”, acum informatia exista, si culmea, e chiar usor de accesat. Mai stau copiii in clasa si scriu lectia dupa dictare, act numit pompos „a preda” ? Asa ceva ar trebui pedepsit, este o crima si un afront la inteligenta copiilor. Daca pe voi v-au distrus altii, nu faceti asta cu ceilalti. Incercati sa vedeti in ce directie merge lumea si incercati sa pregatiti opemeni care sa faca fata. Bineinteles, nu toate scolile au dotari pentru asta, calculatoare, proiectoare, tablete. Dar peste 5 ani, sau 10 ? Daca scolile nu vor avea, copiii, chiar si cei mai saraci isi vor permite cumva. Si voi ce veti face atunci ? Ma refer la profesorii de pe la tara si nu numai, care nu stiu boaba de engleza sau sa dea drumul unui calculator ? Le veti confisca tableta si ii veti obliga sa scrie pe caiet ? Ca sa scrie ? Ii veti pune sa toceasca in stiul cel mai stalinist posibil, sa memoreze informatii absolut inutile care sunt la 2 clickuri distanta oricum, fara sa ii invatati nimic din ce ar trebui sa stie de fapt, cum sa isi structureze informatiile, unde sa caute, samd. ? Veti mai scoate inca niste generatii de oameni in capul carora e un haos total, desi pe diplome si foile matricole voi atestati ca lucrurile stau cu totul altfel ?

      Si tot voi va intrebati, cu tupeu : oare ce o fi cu copiii din ziua de azi ? Ei sunt debusolati de ce le-au lasat generatiile anterioare, dar mai ales sistemul de invataman, insa chiar si asa, vor fi mult mai adaptati la ceea ce vine. Voi, cei care ati fost toata viata „oameni de sistem” cu siguranta nu veti putea face fata cum trebuie schimbarilor.

      • @Albert: Perfect de acord.

        Mi-a retinut atentia urmatoarea idee: „Asa ca sistemului de invatamant de la noi, nu ii dau nici o sansa. Cand romanii vor vrea sa invete cu adevarat, pentru ei, ca in alte tari, probabil ca invatamantul va fi cu totul online sau ceva de genul asta”.

        De fapt aproape nimeni din universitar NU mai vrea sa invete. Vor o diploma. Multi lucreaza deja si isi imagineaza ca in momentul obtinerii diplomei vor accede la un post care cere studii superioare. Din pacate la stat asa este cazul. Plasa iau cei care lucreaza la firme private care cind scot posturi la concurs cer vechime pentru pozitia respectiva, deci new entries nu au sansa.

  7. Sa fie oare privatizarea solutia problemelor Romaniai.
    Atunci ar trebui inceput cu guvernul si parlamentul.
    Cele mai bune sisteme de invatamint nateaionale nu sint private !
    De asemenea utilitatile.
    Problema Romaniai sta in institutiile statului si in mentalitatea oamenilor.
    Insttutiile pot fi modificate mai repede dar mentalitatea oamenilor nu.
    Asa ca mici si continue schimbari.

  8. Un articol solid, deşi titlul putea fi altul şi mai puteaţi dezvolta un pic sfârşitul (chiar arată scris în grabă). Aţi atins aproape toate punctele la care educaţia stă prost şi sunt de acord în cea mai mare parte, dar ar mai fi ceva de adăugat în cadrul discuţiei despre „calitatea” profesorului: „proiectele”. Fiindcă am cunoştinţe în învăţământ, am tot auzit cadrele lamentându-se (şi pe bună dreptate) de proiectele pe care trebuie să le facă pentru promovarea şcolii, eficientizarea actului de învăţare, stimularea elevilor ş.a., care implică un efort colectiv (dar nu toţi profesorii), dar nu este remunerat. Înţeleg că „nu sunt bani” (de fapt, nu prea mai sunt bani de nici unele în învăţământ), dar totuşi aceste proiecte implică nişte sacrificii enorme din partea profesorilor (dacă au familii, dacă vor să promoveze sau dacă vor să aibă doctorat). În acest context, vorbim de o formă de sclavie instituţionalizată, în care, probabil, plata cu ora e sub minimul legal.

    Altă problemă pe care trebuia insistat, că tot aţi vorbit de soluţii, e cea legată de dreptul instituţiilor de învăţământ de a-şi alege programa şi curicula. Trebuie să vă reamintiţi disputele legate de chestiunea predării „religiei” în şcoli, mai ales ţinându-se seama de faptul că se predau ştiinţele exacte ca fizica, biologia şi chimia; nu mai zic de istorie sau filosofie, care au menirea de a dezvolta spiritul critic. Ori, această materie numită „religie” (de regulă o confesiune a religiei creştine) trebuie scoasă şi înlocuită cu altceva (istoria religiilor sau morală) sau să fie mult mai bine reglementată.

    Înţeleg că suntem o naţie plină de creştini înainte de naşterea Domnului, dar totuşi ce se face în şcoli începând din CLASA I (ÎNTÂI) este pur şi simplu îndoctrinare! Evident, puţini dintre viitorii absolvenţi chiar citesc Biblia sau scrierile Sfinţilor Părinţi şi le şi înţeleg (din perspectivă morală). Nu mai are rost să emit pretenţii legate de cunoaşterea altor religii sau chiar confesiuni creştine, într-un ocean al ignoranţei, preconcepţiilor şi părerismului, deşi nu suntem o ţară izolată de lume. Propun următoarea soluţie: dacă totuşi se doreşte spălarea de creiere, părinţii pot să dea bani suplimentari pentru a se desfăşura un asemenea curs.

    Acum, legat de acele vouchere, e o idee grozavă, dar nu sunt de acord cu acea proporţionalitate în funcţie de averile părinţilor. Mai ales într-o ţară în care mentalitatea de a eluda plata taxelor, în condiţiile în care există protiţe prin care se poate face asta. În plus, e un infern birocratic, ceea ce vine în contradicţie cu opinia dvs. cum că birocraţia consumă prea mulţi bani. Cu cât mai mare e simplitatea, cu atât mai mare e eficienţa.

    Trebuie să revin la „calitatea” profesorului. Nu pot înţelege, când ştiu că profesorii nu au dus-o niciodată bine în România (cel puţin din 1944 încoace), de ce când am intrat eu la liceu (acum 10 ani), cine nu ştia să citească era stigmatizat, pe când acum, parcă e o pandemie. Până unde mergem cu scuza salariilor mici? Ca să nu mai zic de faptul că şi în facultate am întâlnit cazuri, şi la ştiinţele umaniste! Tind să cred că adevărata revoluţie constă într-una a bunul simţ. Până şi comuniştii ştiau că e esenţial ca oamenii să ştie să scrie, să citească şi să fie utili societăţii, ceea ce spune multe despre halul în care am ajuns!

  9. În experiența mea, instituția privată de învățămînt din România are cam aceleași mari probleme de atitudine ca și cea de stat. Am lucrat într-o asemenea instituție privată și am avut copilul la o asemenea instituție privată. Eu am plecat în alt domeniu, tot la o firmă privată (nu comentez aici convingerile mele liberale, nu-i locul), dar pe copil l-am mutat la o școală de stat. De ce? Cum să explic fără să lungesc pelteaua? Încerc: pentru că fără banii noștri, ai părinților, școala privată nu poate exista, cam tot ce se întîmplă acolo este dirijat spre a nu ne nemulțumi pe noi, părinții, cu absolut nimic. Disciplină, autodisciplină, rigoare, concurență, „după faptă și răsplată”, „play hard, work hard”? Hă hă hă, ca să citez un clasic în viață. Întîmplător, școala de stat unde se află acum copilul meu e chiar mai bine dotată material decît cea privată de la care am plecat, are un sistem de pază mai bun și învățătoarea la care am nimerit pare venită din visele mele cele mai îndrăznețe, la care nici n-aveam curaj să sper! Oricum, mult peste nivelul celor cunoscuți în sistemul privat. Și aici sînt lucruri care nu-mi plac, pe care aș vrea să le schimb, și chiar o să-mi dau toată silința s-o fac, individual și prin asociația părinților la care am aderat. Dar copilul meu învață să fie așa cum îi va cere societatea mai departe, și nu un personaj de film în care nu există decît happy end.

  10. Scoala e in halul in care e pentru ca asa e si societatea in ansamblul ei. De ce ar fi scoala mai breaza decat restul societatii? Profesorii slabi si prost platiti, batjocoriti ca „bugetari paraziti” si umiliti cu taieri din salarii oricum penibile, sunt una din probleme, nu singura. O alta mare problema sunt parintii care in general au pretentia ca scoala sa preia si treaba lor, adica sa le educe, invete si disciplineze copiii de care ei n-au timp pentru ca trebuie sa faca bani. Copiii insisi care nu mai vad rostul invatatului serios pentru ca tot ceea ce li se arata ca fiind dezirabil de catre media si societate este distractia, consumul. Sund indobitociti de mici cu televizorul si internetul, cu toate gadgeturile scumpe care le scad dramatic puterea de concentrare. Toate astea la un loc, plus mizeria morala si absenta valorilor reale din discursul public au facut ca scoala sa-si piarda orice autoritate si forta disciplinatorie odata cu calitatea actului didactic. Avand in vedere toate aspectele astea si experienta mea de mama de copil elev de liceu as spune ca profesorii isi fac treaba chiar surprinzator de bine, cel putin la scoala unde invata fata mea.
    Cat despre scoala privata, ma indoiesc ca in Romania ar da rezultate. Universitati private exista si sunt o catastrofa. Scoala nu se compara totusi cu alimentara de la colt si educatia nu e un serviciu precum telefonia mobila ori coaforul. In testarile PISA tara europeana cu cele mai bune rezultate a fost Finlanda unde intregul sistem este de stat. Insa acolo profesorii sunt respectati, bine platiti, ca atare accepta sa li se ceara mult si sa dea mult. Iar societatea este in ansamblul ei sanatoasa si asezata pe un sistem de valori normal. La noi nu e cazul. Eu n-as avea incredere intr-o scoala construita exclusiv pe principii mercantile.

  11. O analiza excelenta a sistemului de invatamant si o propunere interesanta.

    Vad insa cateva probleme cu aceasta propunere:

    1) pericolul de cartelizare si problema monopolului mai ales in orasele mici si la sate. Competitia nu functioneaza cand nu exista decat o oferta.

    2) eliminarea bacalaureatului va aduce probleme pentru cei care vor sa mearga la studiu in afara tarii. Fara o diploma va fi foarte greu pentru ei.

    3) cererea pentru o educatie de calitate este destul de redusa in Romania. Educatie nu este neaparat modelul de success, dupa cum vedem in fiecare zi in viata publica.

    Asadar, cerere redusa, oferta cu pontial de monopol, nevoia de standardizare sunt cateva probleme cu solutia propusa.

  12. Interesanta propunere, eu as da mai multe linkuri, cum ar fi:

    Anarcho-syndicalism

    Mercatus Center

    Am o intrebare: exista vreo tara in care se foloseste, sau s-a folosit, acest sistem in invatamint?

    Intreb acest lucru pentru ca ideile bune pe hirtie isi dovedesc valoarea numai dupa ce sint testate in lumea reala. E la fel ca in criptografie, sistemele de criptare cele mai bune sint cele care sint facute publice, pentru ca daca au o problema care nu a fost sesizata de autor, atunci ea va fi expusa de una din milioanele de minti ale publicului.

  13. Mai întîi, ca să răspund „teoriei conspirației” externe propun un link (articolul îmi aparține, simultan fiind și el legat de cel al Dl Pătrașcu) http://inliniedreapta.net/nimic-despre-apocalipsa-despre-alegeri-nici-atit/ Tot acolo este combătut și genul de editorial „strălucit-dar-neconstructiv” cum obișnuiește a emite Mircea Cărtărescu & Comp.

    Apoi, să ne amintim că am avut și „Domni Trandafiri”, dar și „Domni Vucea”. Nota bene !

    Ce rol ar putea juca școlile confesionale ? Înainte de război Notre Dame gira licee de foarte bună calitate (și foarte scumpe). La București a existat și un liceu catolic pentru băieți – Sf. Andrei – mai mult decît onorabil. Oricum diversificau concurența.

    În fine, după ce autorul a demonstrat, de fapt, că organizarea comunistă a învățămîntului este SURSA RĂULUI, să uităm de „disciplina aceea” pe care unii comentatori o regretă – înainte de război disiplina era mult mai strictă, fără „tata” Marx, cravate-frînghie din mătase vegetală sau „geniul (bîlbîit al) Carpaților” (vezi-i pe plagiatorii contemporani).

  14. Invatamantul TOTAL privat este o absurditate. Insa statul ar putea sa sprijine scolile private in sensul alocarii sumei de bani aferente elevului. Indiferent unde se inscrie elevul, alocatia bugetara sa mearga dupa el. Se inscrie la privat, taxa va fi mai mica, statul suportind deja o parte din costuri.
    Un exemplu: sunt rezident In Portugalia, unul din copii este inscris la o scoala privata de muzica. Ministerul educatiei plateste 50% din taxa de scolarizare, in anii trecuti acest procent fiind mai mare.

    Mentionez ca nu cunosc cum este organizat sistemul inv. privat in Romania, este posibil ca alocatia bugetara (deja) sa insoteasca elevul.

  15. „singura posibilitate de reforma intr-un stat corupt este prin mituirea celor care au puterea: sa primeasca beneficii majore pe termen scurt pentru a accepta sa piarda puterea pe termen lung”??? Se poate si altfel. Sa-l aducem pe Saakashvili sa ne reformeze educatia cum a reformat politia din Georgia? :)

    Educatia este o investitie pe termen foarte lung. Copilul si mai tarziu adolescentul, petrece aproape 20 de ani din viata prin scoli daca urmeaza intregul ciclu pana la studii post universitare. O investitie pe termen lung din partea societatii si o investitie din partea individului care trece prin astia 20 de ani de scoala. Intr-o firma privata investitiile se fac intotdeauna dupa o analiza atenta, cu un plan bine definit, cu beneficii clare. Altfel nu convingi actionarii..
    Cred ca la fel ar trebui sa privim si problema educatiei:
    1. Este parintele copilului de 6 ani convins de nevoia ca odrasla sa invete cat mai bine in primele 8 clase, cat mai are o oarecare influenta asupra sa? Daca este, va face tot posibilul sa-l sustina, inclusiv filtrandu-i profesorii. Daca nu este? Poate ca aici trebuie lucrat..
    2. Este adolescentul de 14-18 ani convins ca liceul si mai tarziu facultatea au ceva de oferit in schimbul anilor petrecuti invatand? La aceasta varsta deja multi avem ‘modele’. Fie ca sunt parinti sau alte rude, ‘vedete’ din societate… vrem sa fim ca ei. Daca nu facem asocierea intre modelul nostru si educatie, cel mai probabil nu va exista nici un interes pentru socala. Care sunt modelele adolescentilor din Romania de azi?
    3. Recompensa. Este evidenta recompensa pentru anii astia de scoala? In societatea romaneasca, locurile de munca cele mai bune sunt rezervate pentru cei mai buni? Firmele private sunt incurajate de stat sa angajeze si sa premieze performanta? Statul, cel mai mare angajator, face acelasi lucru? :)

    Sistemul de invatamant trebuie sa se schimbe, dar nu trebuie schimbat. Daca intra-devar autorul intelege public choice si neoinstitutionalism, atunci ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte sa schimbe o institutie cu alta si sa ofere unei categorii de bugetari alegerea inutila: condusi de minister sau de sindicat(e).

  16. @all. Fiecare are dreptate. Au toti simultan dreptate? e de vazut.. SI acum la obiect: A. care tara are toate scolile la fel de bune (sau de proaste)? niciuna B. acceptam ideea ca nu toate scolile dau/pot da rezultatele asteptate sau incercam ce nici Ceasca nu a putut face, adica toti la fel? C. scoala X e „proasta”pt. ca profii de acolo sunt „prosti” sau invers (o scoala proasta nu atrage decat profi prosti). ????? PS. daca iesim din imbecilismul unui egalitarism fortat, adica sa fie toate scolile la acelasi nivel, in acelasi timp, poate mai avem sanse ca GRADUAL sa avem in 2013 poate 50 de scoli OK, apoi in 2014 inca 100 etc. ALtfel ne punem in anteriul lui Arvinte din care nu putem iesi caci ministrii (si ai lor consilieri) , coplesiti de responsabilitatea de a spune NU, evita orice decizie.

  17. Argumentele dvs imi aduc aminte de un alt libertarian care era suparat pe Mugur Isarescu pentru faptul ca nu voia de fel sa liberalizeze emisiunea de moneda :) Nu stiu de ce vreti neaparat sa revolutionam tocmai noi lumea. Daca exista exemple de succes in alte tari, spuneti-le pe alea in primul rand, si lasati mai la urma comparatia cu industria painii si incaltamintelor, si alte comparatii simpliste. Reforma educatiei mi se pare o problema complexa, ca multe altele din viata reala, in mare contrast cu simplitatea argumentele dvs, si cu atitudinea de tipul „cred ca oricine se gandeste putin…”…?! Daca era asa simplu, am fi stiut noi pana acum.

    Asa ca mai usor cu ideologia. E bine sa apreciem limitele capacitatii noastre de a anticipa efectele unor astfel de actiuni si reforme. Iar problema principala nu este birocratia care imparte prost putinul de care dispunem, ci faptul in sine ca din start dispunem de putin. Birocratia cu care va luptati dvs este o problema, dar secundara. E o tinta mai usor de atacat decat problema principala.

  18. Scoala romaneasca nu este altfel decat societatea romaneasca, decat industria romaneasca(nu vorbesc despre companiile cu capital strain), decat sportul romanesc(exceptiile din sportul romanesc se regasesc si printre elevii scolilor Romaniei), decat agricultura romanesca, decat transporturile Romaniei(infrastructura), decat …..
    Aceleasi analize le puteti face pe oricare domeniu….
    Exceptiile alea mentionate mai sus ma duc la concluzia ca cei care conduc Romania sunt responsabili pentru aceasta stare.

  19. @Cristina et al

    Problema sistemului nostru de invatamant (ca si a celui de sanatate, de altfel) este ca suntem fuduli, asa, de parca nu suntem competenti destul…
    Si mai suntem si ipocriti, intr-atat incat sa nu recunoastem ca nu avem resursele pentru a construi un sistem care sa atinga inaltele idealuri ale umanismului, cunoasterea (precum si bunastarea si sanatatea) universala.
    In loc sa incurajam dorinta de cunoastere si de progres, sa-i ajutam pe cei CE VOR sa invete sa se afirme, RISIPIM PUTINELE RESURSE pe care le producem ca si societate pe iluzorii programe de educare cu forta a cetateanului.
    Furam curriculae de aiurea, de prin lume, copiem fara noima sisteme de invatamant din tari cu altfel traditii si resurse, inventam diplome si examene care sa ne dea iluzia ca suntem „invatati”. Transformam invatamantul intr-un angrenaj de interese, sinecuri si ciubucuri, de care se plange toata lumea dar din care nimeni nu evadeaza.
    Cat timp nu avem, ca societate si ca tara, un plan, o viziune de viitor, cat timp nu simtim ca e posibil sa nu avem tot ce ne trebuie, de la valori morale la cele materiale, nu vom afla niciodata ce trebuie sa facem pentru ca lucrurile sa se miste in directia umanismului la care aspiram naiv.

  20. Privatizarea învăţământului poate fi o soluţie numai într-o ţară în care există o clasă de mijloc foarte solidă, cu suficienţi antreprenori şi buni profesionişti care să poată avea o viziune pe termen lung, care să înţeleagă ce fel de educaţie este utilă copiilor lor. Din păcate nu suntem într-o astfel de situaţie. Dacă am fi fost, această clasă de mijloc ar fi fost capabilă şi să înfiinţeze un partid care să ofere o alternativă faţă de partidele corupte existente; sau să pună presiune pe partide să-şi respecte promisiunea de a oferi 6% din PIB pentru educaţie, promisiune din Pactul Naţional pentru Educaţie semnat de toate partidele parlamentare.

    Pe de altă parte, reforma Funeriu a avut multe componente în sensul implicării părinţilor în procesul educaţional şi de decizie în şcoli, şi în sensul sprijinirii învăţământului preuniversitar privat. Legea educaţiei promovată de Funeriu prevede că părinţii reprezintă o treime din consiliile de administraţie ale şcolilor (o altă treime fiind numită de consiliul local şi o alta de către profesori), şi dă acestor consilii putere în numirea / selecţia profesorilor şi în alegerea unor părţi din curriculum care pot fi decise de către şcoli. De asemenea, legea prevede ca aceeaşi finanţare pe care o primesc pe elev şcolile de stat să le primească şi cele private – din păcate politicienii răspunzători de finanţe au amânat implementarea acestei prevederi.

  21. Am senzatia ca citesc un colaj de clisee!
    Invatamintul este la pamint fiindca a fost construit avind in minte doua idei. Initial s-a vrut sa aiba caracter de masa, sa fie pentru toti, indiferent de performanta individului scolarizat. Apoi, dupa revolutie s-a transformat intr-un sistem ce asigura locuri de munca celor inscrisi in sindicatul profesorilor.
    Am avut profesori buni in scoala generala. Foarte buni! Mai slabi in liceu, cu doua exceptii notabile. In facultate 50/50, ma asteptam la mai mult dar erau blazati de „materialul” din care trebuiau sa faca specialisti. O parte din ei nu imi explic cum au terminat liceul, clar nu aveau cum sa fie profesori, necum universitari.
    E gresit sa consideram ca ca situatia apare numai in Romania. De asemenea e gresit sa consideram ca solutia e privatizarea. Lucrez de 15 ani in multinationale. Middle-upper management. Pot sa spun ca nu ma impresioneaza cu nimic – supravietuiesc aplicind sistemul: exista lucruri ce se rezolva cu bani si lucruri ce pot fi rezolvate cu foarte multi bani. Sistemul de selectie in multinationale…….rizibil. Companiile au fost facute mari in perioada cind apartineau unei familii, acum…..De altfel criza in care sintem a fost produsa tocmai aplicind marete planuri ale celor mai buni manageri ale celor mai tari firme financiare.
    Daca vrem invatamint performant trebuie sa il facem greu accesibil. Si nu prin taxe si privatizare! Trebuie sa permitem accesul numai celor care chiar vor si pot sa invete. Sa micsoram nr de scoli dar sa fie de calitate, cu internate de bun acalitate – vor fi bani cind nu ii vom cheltui aiurea pt un sistem „de masa”. Trebuie creatw scoli profesionale de bun calitate. Putem „exporta” buni meseriasi cu beneficii mari atit pentru ei cit si pentru societate.
    Si trebuie eliminata coruptia care infiltreaza practic intreaga societate.
    Trebuie inceputa o educare in masa prin intermediul media – fiindca cei 7 ani de acasa lipsesc cu desavirsire sau sint inlocuiti cu un amalgam de surogate nefericite.
    E adevarat, unii se vor simti lezati; vor clama discriminarea – ce sa ii faci nu sintem toti egali. Comunismul si spoiala de democratie ne-au vindut utopii ce ne-au adus aici. Trebuie sa reinvatam sa ne descoperim elitele si sa invatam sa le respectam.
    In plus, in SUA sau Europa un salariu de profesor de liceu (nu spun de cel de gimnaziu!) nu permite sustinerea unei familii. Este de obicei „cel de al doilea salariu” ca sprijin; si permite celui ce presteaza acesta functie sa isi pastreze respectul de sine si sa se simta util.
    Cit despre eficienta „capitalista” calculata in bani si balanta fiscala, ea e cea care a dus la distrugerea invatamintului public in SUA sau Europa de Vest. E „mai ieftin” sa tii copii ocupati decit sa combati delicventa juvenila. Nici nu prea ai mijloace fiindca legile „democratice” nu prea lasa loc de manevra. Se vorbeste de metoda „batul si morcovul” dar se prapadesc aiurea „morcovi” fiindca asta inseamna bugete…..In plus e riscant: ai putea sa te trezesti ca un nr mare de elevi ce pot fi caracterizati printr-o religie/rasa/culoare nu invata bine si chestia asta nu se poate! Mai bine reducem nivelul sa poata toti. Elitismul repugna, nu e politicaly correct, cel putin oficial. In particular……e alta discutie.

  22. Of, of ! Statul prost nu are grija de educatie deci tre’ s’-o privatizam. Dar daca o privatizam cum vor merge cei saraci la scoala ? Pai le va da statul vouchere ! Care stat ? Pai statul ala bun ! :-).

    PS. In articolul dlui Patrascu scrie ceva si de elevii scolilor private.
    PPS. Ce parere aveti de sistemul universitar privat din Romania ? Se inscrie in ideea pierdere majora pe termen scurt dar castig trainic pe termen lung ?
    PPS. Eliminarea bacalaureatului ? O gluma proasta.

    • Sunt de acord ca eliminarea bacalaureatului ar fi o idee proasta. Poate fi eventual semi-privatizat (am inteles ca in Finlanda este ceva de genul asta).

      Cred ca guvernul poate mentine un nivel al educatiei tocmai prin examene nationale corecte.

      Eventual, bacalaureatul ar putea fi eliminat si inlocuit cu o serie de examene nationale anuale. Am impresia ca in Belgia sau Danemarca este ceva de genul acesta. Cred ca ideea este foarte buna pentru ca distribuie efortul elevilor pe intreaga perioada a celor 4 ani. De asemenea am inteles ca ar exista posibilitatea ca cei care au rezultate slabe in clasa a X-a sa spunem, sa reia acele examene mai tarziu.

  23. Nu sunt de acord cu unele din lucrurile spuse de autor…

    „profesorii universitari sunt mult mai buni decit profesorii de liceu” – cum se masoara si cum se compara „bunatatea” asta? O simpla perceptie personala, subiectiva, nu tine loc de analiza. Ceva ce incepe cu „oricine a vazut sau a facut” nu este o dovada, este doar o incercare de a-ti da singur dreptate fara nici un fel de analiza obiectiva. Eu nu spun ca nu s-ar putea sa fie asa, dar analizele dupa ureche nu slujesc nimanui…

    „cei mai buni absolventi de facultate” – nu stiu ce intelege autorul prin asa ceva. Ce inseamna „bun”? Un absolvent „bun” de facultate poate sa ajunga, sa zicem, cercetator foarte bun, dar asta nu inseamna deloc ca ar fi un profesor la fel de bun… Am cunoscut cercetatori care didactic si pedagogic erau catastrofali… A fi cadru didactic e o vocatie, la fel cu aceea de a fi educator. La fel cu aceea de medic – un medic foarte bun poate sa fie un profesor foarte prost insa… Poti fi un medic priceput, dar ca sa fii un medic bun iti mai tebuie ceva, ceva ce e greu de invatat la scoala… La fel se intampla si la profesori. N-am auzit pe nimeni sa spuna ca educatorii (ar trebui sa zic educatoare – majoritatea covarsitoare sunt femei) sunt cei mai slabi, ca numai cei care nu-si gasesc altceva mai bun ajung educatori… E o munca pe care n-o poate face oricine, dar care ofera satisfactii mari. Am cunoscut profesoare de scoala generala care au lucrat pe salarii mult mai bune la multinationale si n-au reusit sa se adapteze – munca aceea li se parea inutila, lipsita de satisfactii. Au revenit la scoala – oricat de incredibil vi s-ar parea…

    „salariile profesorilor nu sunt pretul pe care publicul il plateste pentru serviciile pe care ei le ofera, ci sunt stabilite intr-un mod cvasi-arbitrar de catre birocratii din guvern” – va reamintesc ca acum patru ani birocratii din parlament au decis dublarea acestor salarii, dupa care si-au dat seama ca nu au bani… Putem sa avem un intreg sistem de calcul „nearbitrar” al salariilor, bazat pe ce criterii nobile, economice, de „performanta”, de care vreti dvs, daca nu vor exista bani pentru aceste salarii atunci criteriile acelea nu fac nici cat o ceapa degerata.

    „salariile mici sunt cauza calitatii proaste a profesorilor” – nu e deloc asa. Intai ca eu nu sunt convins ca profesorii sunt de proasta calitate. Nu am auzit pe nimeni spunand ca medicii nostri sunt prosti din cauza ca au salarii mici, la fel cum nu am auzit pe nimeni spunand ca agricultorii nostri sunt prosti ca au salarii mici. Salariile sunt mici, dar credeti ca, conform ideilor dvs, daca vor creste calitatea, aia proasta, a profesorilor se va imbunatati?

    Eu cred ca invatamantul s-ar putea redresa trecand de la invatamantul axat pe cunostinte la cel axat pe intelegere si creativitate si pe moralitate. Informatia, cunostintele, sunt bune, si invatamantul bazat pe cunostinte a fost foarte bun atata vreme cat informatia era fie greu accesibila (sau scumpa) si trebuia sa te duci la scoala sa faci rost de ea (vezi Morometii). Azi informatia e usor accesibila, asa incat invatamantul ar trebui sa se axeze pe intelegerea ei, pe filtrarea ei, pe creativitate, daca vreti. Cu alte cuvinte, invata copilul sa gandeasca, nu-l pune sa memoreze ceva ce gaseste in 3 minute pe internet. Invata copilul cum sa citeasca o carte, faptul ca nu exista o varianta „oficiala” a ceea ce ar trebui sa inteleaga din acea carte, ci ca poate sa inteleaga si altceva, si nu e neaparat gresit daca se intampla asa. Renunta la algoritmii greoi de IT (care sunt utili doar la licee de specialitate) si fa ceva simplu care sa stimuleze creativitatea. Daca faci stiinte, fa experimente (simple ca material) – tot timpul. Stimuleaza-i pe copii sa intrebe „de ce” si nu raspunde niciodata cu „fiindca asa zic eu” – in cel mai rau caz, spune „nu stiu”. Nu in ultimul rand, sa nu uitam ca nu toti copiii care trec printr-o scoala ajung la facultate. Nu trebuie sa facem un invatamant pentru genii, ci pentru toata lumea. Asa incat invatamantul trebuie sa fie mai intai educatie, moralitate, si pe urma cunostinte. Nu e nevoie ca toata lumea sa inteleaga principiile termodinamicii, dar e nevoie ca toata lumea sa fie corecta si sa respecte niste repere morale si de etica…
    Ar trebui sa existe insa o „piata” pentru acesti oameni – ultimii ani au arata insa ca statul nu vrea oameni care sa gandeasca, ci oameni cu diplome…

  24. Nu sunt de acord cu privatizarea sistemului educational. Dar exista in Europa un sistem de stat extrem de performant, cel mai performant din Europa. Sistemul educational Finlandez. Si este total de stat. Dar salariul unui profesor este al treilea in sistemul bugetar din Finlanda. Datorita acestui fapt doar primii 10% din absolventii de studii superioare pot ajunge profesori. In analiza sistemului educational preuniversitar cred ca ar trebui luata in considerare si curricula scolara. Adica, in ultimul an de liceu, cand elevii se pregatesc pentru examenul de bacalaureat, ei sunt nevoiti sa urmeze, pe langa cele 7 materii din care dau bacalaureatul (la profilul real limba romana, matematica, fizica/chimie/biologie/informatica, limba moderna, in functie de profil) mai urmeaza si alte materii care nu fac altceva decat incarca inutil timpul petrecut in scoala de elev chiar daca nu da examen la ele. De exemplu la profilul real se mai studiaza, repet inutil la clasa a XII-a Istoria (desi o face din clasa a IV-a), Geografia (la fel o face din clasa a IV-a), Religia (o face din clasa a I-a), Filisofia, desi este profil real. Nu mai spun de Educatia fizica. La un moment dat d-na Ecateriana Andronescu a dorit ca aceasta ora sa se faca in afara orelor de curs. Nu era o idee rea. Nu stiu ce sport pot sa faci in 40 de minute (10 minute sunt pentru echipare), dar incarca curricula scolara. La aceste discipline elevii trebuie sa fie evaluati, sa li se puna note, sa li se incheie medii. In afara de inutilitatea acestor discipline in ultimul an de liceu, nici profesorii nu pot performa. Elevii sunt interesati strict de examenul de bacalaureat. Nu mai vorbesc de clasa a X-a de exemplu. Elevilor li se incheie media la 16 sau 19 materii in functie de profil. Cu alte cuvinte sunt materii care au doar o ora pe saptamana. Nu stiu cine poate face performanta in aceste situatii.

  25. Intai ca „scoala romaneasca”, ma refer la constructiile scolare si la conditiile materiale de invatamant din scoli,, a cunoscut o ameliorare mai mult decat evidenta in ultimii 23 de ani si ar trebui ca cineva sa fie de rea credinta ca sa nu recunoasca acest lucru.
    „Profesorii sunt prosti pentruca au salarii mici” ? In primul rand e o generalizare fara temei : personal cunosc multi profesori foarte buni, dedicati meseriei, respectati de catre parinti si iubiti de elevi. Pe aceleasi salarii ! Se pare ca nu stiti ca a fi profesor poate (ar trebui) sa fie o vocatie. N-ati auzut nici ca exista oameni educati, corecti, cu simtul datoriei dezvoltat..
    Si va mai spun ceva : toate salariile sunt mici in Romania pentruca asta e economia , asa pot fi platiti oamenii, in functie de amploarea-eficienta activitatii economice dela la noi. Doar prin munca si economii putem sparge acest „cerc vicios” !
    Si la urma urmei, profesoratul are si avantaje : cea mai scurta saptamana de lucru, vacantele si o pozitionare sociala onorabila, un aspect ce nu trebuie trecut cu vederea !

  26. Este cel mai bun articol care l-am citit vreo data despre cauzele dezastrului din invatamantul superior.

    As vrea totusi o mica observatie. Daca il urmariti pe D. Funeriu din perioada 2008-2009 veti vedea ca este de acord cu ideiile articolului. De exemplu o idee care a repetat-o de foarte multe ori este ca parintii stiu cel mai bine sa apere interesul copilului. In 2011 insa si-a schimbat parerea si a spus ca inspectoratul stie ce este cel mai bine pentru copil si daca nu iti place de invatoarea/invatatorul care ti-a fost alocat de ISJ nu ai decat sa faci presiuni asupra directorului. Cum, in conditiile in care nu ai alternativa, nu stiu. Cred d. Funeriu din perioada 2008-2009 stia cum poti pune presiune pe scoala.

    De asemenea un calcul simplu.

    In momentul de fata,conform principiului banii urmeaza elevul, fiecare scoala ar trebui sa primeasca de la guvern, 300 RON/elev/luna (sper ca informatia este corecta).

    Calculul pleaca de la urmatoarele premise: 20 de elevi in clasa si salariul mediu net a unui profesor de 2000 RON/luna.

    Daca in clasa sunt 20 de copii asta inseamna ca o clasa ar avea un „buget” lunar de 6000 RON.

    Pentru un salariu mediu net de 2000 RON, clasa ar trebui sa cheltuiasca de cam 3700 lei (inclusiv contributiile angajatorului). Daca un profesor ar avea 20 de ore/saptamana, asta inseamna 80 de ore pe luna, ceea ce inseamna ca, clasa ii plateste pe profesori cu 45 RON/ora.

    Daca o clasa ar avea 112 de ore pe luna (28*4) asta inseamna ca pentru plata profesorilor, scoala respectiva ar cheltui 5100 RON.

    Raman 900 RON/luna pentru cheltuieli administrative, plata personalului TESA etc. Nu stiu daca este mult sau putin, dar 20 de copii in clasa este mult sub numarul elevilor dintr-o clasa din ziua de azi. De asemenea, parintii ar putea plati o taxa suplimentara daca vor ca in clasa respectiva sa fie mai putini elevi.

  27. Domnule Tarko,

    Problema este foarte complexa, iar un comentariu la un articol nu permite nuantarile absolut necesare; de aceea ma voi limita la doar citeva aspecte.

    Sint de acord cu o buna parte dintre observatiile dumneavoastra si sint convins ca un anumit grad de privatizare ar face bine sistemului de invatamint. Evident, este esential sa clarificam ce inseamna „un anumit grad”…

    Afirmati in finalul articolului, citez: „Pentru a putea functiona optim, o piata a educatiei ar trebui sa fie libera.” Ce inseamna a „functiona optim”? Dupa ce criteriu evaluam functionarea? Dupa nivelul de educatie obtinut de elevi, deduc din articolul dumneavoastra, dar ce inseamna asta in mod concret? Cine decide ce inseamna un nivel de educatie „corespunzator”? Piata libera? Voi reveni putin mai tirziu asupra acestui aspect.

    Ideea de piata „libera” trebuie insotita si de o clauza de competitie „perfecta”, in caz contrar, mai devreme sau mai tirziu se ajunge la un oligopol si s-a dus cu „libertatea” pietei.

    Dar ce ne facem?; dupa cum prea bine stiti, conceptul de „piata libera”, desi folositor in teorie, este in realitate o idealizare hiper-simplificatoare. Si atunci? Ne intoarcem de unde am plecat…

    Hai sa o luam altfel; hai sa presupunem ca avem o piata „libera” cu o competitie „perfecta”. Iar ne lovim de idealizari, rationalitatea deciziilor, de exemplu. Cam cite decizii „rationale” ati vazut in practica? Toate pietele cvasi-libere sint afectate de speculatii, consecinta fiind o suita de boom-uri si de crash-uri. Este asa ceva de dorit in educatie?

    Mai mult, un mecanism de piata „libera” cu o competitie „perfecta” se potriveste mai degraba unor produse/servicii simple, nediferentiate – cu totul altfel sta situatia in invatamint.

    In fine, avem, din pacate, un contraexemplu chiar sub ochii nostri – invatamintul superior din Romania. Lipsa de implicare a Statului si coruptia din sistem asigura o piata aproape libera; actorii din piata sint privati sau cvasi-privati (cca. 75% din studentii de „la stat” sint pe locuri cu taxa). A dus aceasta abordare la o imbunatatire a calitatii educatiei? Nu, este suficient sa discuti cu orice angajator; calitatea jalnica a absolventilor este descurajanta. A dus piata „libera” la o concordanta intre cerintele economiei si cunostintele absolventilor? Din nou, nu! Economia cere ingineri, studentii se inscriu la stiinte politice si jurnalism…

    Nu cred ca are rost sa mai insist pe aceasta tema.

    Mai vreau totusi sa subliniez ceva: nivelul salariului este important, dar pina la un punct. Banii sint un element de igiena, nu de motivare. Profesorii buni sint buni din respect pentru profesie, nu in speranta unei cresteri de salariu.

    • ” Profesorii buni sint buni din respect pentru profesie, nu in speranta unei cresteri de salariu.”

      Nu poti aveti profesori buni daca calitatea absolventilor facultatilor care decid sa fie profesori este scazuta. Si nu o sa avem absolventi care decid sa fie profesori daca salarizarea, la inceputul carierei, este la nivelul salariului minim pe economie. Numai cei care nu isi gasesc la lucru in mediul privat si cativa carora le place predea, vor alege cariera de profesor. De asemenea multi profesor buni vor renunta dupa ce isi vor da definitivatul.

    • „Economia cere ingineri, studentii se inscriu la stiinte politice si jurnalism…”

      Viitorii studenti se inscriu la jurnalism si nu la inginerie pentru ca invatamantul superior este gratuit si nu ii intereseaza, deocamdata, ce vor face dupa ce termina facultatea. Daca ar trebui sa plateasca macar jumatate din taxa de scolarizare dupa finalizarea studiilor atunci s-ar gandi de doua ori inainte sa aleaga o facultate.

      Boom-urile sunt incurajate de interventia statului in piata, oricare ar fi ea (cred ca boom-ul imobiliar a fost cel mai bun exemplu).

  28. O iniţiativă admirabilă, îndrăzneaţă şi totodată trăsnită: privatizarea învăţămîntului in timpul unei guvernării socialiste.

    Îndrăzneala vine nu numai din radicalismul ideii de a privatiza in întregime serviciile de educaţie, ci şi din poziţia pragmatică şi deviantă adoptată de autor in raport cu libertarianismul mainstream, într-o tentativă rarisimă de evadare din turnul de fildeş al utopiilor despre libertate pentru a descinde pe plaiurile mioritice dornice pasămite de o reformă cu folos personalizat. Am să expun in cele ce urmează cîteva din erorile şi consecinţele cu potenţial nefast ale stratagemei gîndite de domnul Tarko pentru a face atractivă privatizarea pentru blocul socialist.

    1. Aşa-zisa revoluţie anarho-sindicalistă nu este altceva decît o reiterare a metodei MEBO de privatizare, practicată de guvernele socialiste roman şi văcăroiu in anii 90. Transformarea sindicatelor in societăţi pe acţiuni şi oferirea unui soi de drept de preempţiune asupra acţiunilor angajaţilor din momentul privatizării nu sînt deloc inedite, iar experimentul a avut rezultate atît de proaste încît e foarte greu de crezut că liderii sindicali din învăţămînt vor putea fi momiţi cu o virtuală nouă cuponiadă ce le-ar aduce niscaiva beneficii materiale pe termen lung.
    pe scurt: „în perioada 1993 – 1996, 28% din privatizările din România au fost făcute prin metoda MEBO (837 din totalul de 2.905). Același studiu arată că în perioada 1994 – 1997, profitabilitatea societăților astfel privatizate a scăzut de la 7,3% la 2,2%, în timp ce gradul de îndatorare a crescut de la 29,3% la 48,5%.” [citat dintr-un studiu CRPE]

    2. Privatizarea învăţămîntului prin metoda MEBO afectează din start cîteva drepturi cetăţeneşti înscrise in Constituţie. Ar fi necesară modificarea prealabilă a acesteia.
    -In primul rînd transformarea sindicatului in SA alterează dreptul la asociere pînă la identificarea aberantă între poziţia de patron-acţionar, angajat şi membru de sindicat. Practic toţi angajaţii vor fi împinşi să se înscrie iute in sindicat ca să poată dobîndi acţiuni, după care vor începe scandalurile schizoide in consiliile de administraţie şi in adunările generale, după cum s-a întîmplat, de pildă, in cazul Institutelor de Proiectări, dar la un nivel litigios superior.
    -In constituţie sînt trecute in art 32, obligativitatea şi gratuitatea învăţămîntului general. Nu este clar cum poate statul determina o entitate privată să funcţioneze in condiţiile in care o asemenea obligaţie generală le-ar falimenta afacerea. Ce se întîmplă dacă sistemul de vouchere conduce la o concentraţie sporită de elevi in anumite zone urbane in detrimentul celor rurale şi urban-periferice? simplu: şcolile din mahalale şi sate dau faliment, pentru că fondurile obţinute de la stat in baza voucherelor nu vor fi suficiente nici măcar pentru supravieţuire. Obligaţia statuată in sarcina unor persoane juridice private de a funcţiona la infinit, in pofida stării lor de faliment, este nu numai neconstituţională, ci pur şi simplu aberantă.

    3. Metoda MEBO implementată forţat de către stat pe o piaţă atît de mare cu atît de puţini participanţi -accesul competitorilor nesindicalizaţi fiind restricţionat chiar de principiul „reformator” enunţat- reprezintă o formă de oligopol fascistoid, in care 3-4 mari sindicate vor căpăta puteri imense in virtutea competenţelor vaste trasmise prin lege şi in urma transferului gratuit de proprietate asupra unui patrimoniu imobiliar ce ar urma să fie desprins din domeniul public. Oferta de privatizare ce nu ar cuprinde aceste imobile nu ar atrage niciun sindicat şi nicio altă entitate comercială, deci se subînţelege că mita instituţionalizată şi prestată de guvern in beneficiul tartorilor sindicalişti -aşa cum in mod pragmatic insinuează autorul că ar trebuii procedat- este formată in principal din aceste valori. Corporaţiile ce se vor naşte prin metamorfozarea in virtutea acţiunii statale a sindicatelor vor perpetua..

    4. monopolul actual al statului, un monopol doar transferat şi spart pe zone sau regiuni, şi inciun caz nu vom putea vorbi de o piaţă liberă a serviciilor de educaţie, din moment ce din start competitorii externi sînt dezavantajaţi. Elementele constitutive ale serviciilor vor fi decise tot in sistem centralizat ca şi in prezent, iar programele, ierarhia internă, curricula, inspecţiile nu vor dispărea, deoarece aceşti tartori sindicalişti nu ştiu cum să se organizeze altfel şi nici statul nu-i va putea împiedica să continue agresiunea sistematică, tradiţională, cu aceleaşi instrumente de tortură, la adresa clienţilor.

    5. „Soluţia” propusă de autor depinde in cele din urmă de voinţa unor politruci. Aşadar, in loc să atace la firul ierbii, se caută tot o „schimbare ce ar trebui sa inceapa de la virf”. Instrumentul prin care s-ar realiza această „revoluţie” ar fi veşnicul ucaz venit de sus, adică tot o lege/ordonanţă guvernamentală.

  29. Domnule autor al articolului, la fel de slabi ca profesorii, cum spui dumneata, sunt şi 99% din părinţii copiilor români. Cred că profesorii sunt „slabi” mai ales datorită nepăsării şi incompetenţei părinţilor.

  30. Cine e de blamat pentru faptul ca universitatile (unele care se considera chiar „crestine”) s-au metamorfozat din pepiniere de intelectuali in pepiniere de curve?

    Este cazul (nu singular, va asigur!) Universitatii „Crestine” Dimitrie Cantemir care, sub pretextul unui bal al bobocilor, a organizat un adevarat show erotic!
    Detalii aici:

    http://jurnalul.ro/stiri/observator/video-show-erotic-la-balul-bobocilor-organizat-de-universitatea-crestina-dimitrie-cantemir-629129.html

    Deci?

  31. Cîteva consideraţii asupra anarho-sindicalismului.

    Am susţinut mai devreme că varianta propusă de domnul Tarko ar reprezenta in fapt o versiune a privatizării prin metoda MEBO şi o improvizare implicită a unei pieţe etatizate, fascizate, rigide, oligopoliste a serviciilor de educaţie.

    Cum ar arăta insă un „sistem” educaţional anarho-sindicalist dacă ar exista destulă voinţă din partea entităţilor existente astăzi in economie? Fără a emite pretenţia că un astfel de sistem ar putea deveni o soluţie, vreau să-l descriu in cîteva cuvinte.

    In primul rînd, pentru o piaţă construită in jurul unor entităţi de tip sindicalist NU este nevoie de acordul statului, de nicio lege şi de niciun respect pentru lege. Prin definiţie, actanţii anarhişti nu respectă nicio autoritate statală, ca atare:
    1. Cererea de instituţii de educaţie nu trebuie să treacă prin filtrul vreunei instituţii actuale.
    2. Înfiinţarea şcolilor in regim anarho-sindicalist NU trebuie să presupună avizarea/autorizarea vreunei autorităţi de stat.
    3. Iniţiativa de înfiinţare şi dezvoltare a şcolilor trebuie să provină dinspre 2 centre de putere: sindicate şi corporaţii.
    4. Sindicatele existente in mediul corporatist ar putea fi scînteia declanşatoare a procesului de privatizare prin includerea acestui deziderat educativ in platforma de drepturi colective negociate cu patronatul.
    5. Şcolile private pot fi organizate in primă fază in mod clandestin, in baza negocierilor şi acordurilor secrete pe termen lung dintre sindicate şi corporaţii, pe lîngă întreprinderi, cu personal, programă şi orar stabilite de un Consiliu de administraţie mixt, format din reprezentanţi ai celor 2 puteri aflate in joncţiune. In acest fel copiii se vor afla aproape de părinţi, şi sub directa supraveghere a viitorilor potenţiali angajatori. In funcţie de capacitatea economică a corporaţiei se vor putea susţine studii primare, generale, profesionale şi burse in străinătate condiţionate pentru cei mai talentaţi şi destoinici elevi [şcolile şi universităţile statului român trebuiesc excluse in mod radical din orice schemă anarhistă de finanţare a educaţiei]
    6. Corpul profesoral va fi in mod treptat „furat” din baza de cadre a sistemului falimentar etatist. Cei mai buni profesori de la stat vor fi recrutaţi şi preluaţi de agenţii consiliilor de administraţie ori de firmele de HR contractate. In timp, urmînd exemplul întreprinderilor cu sistem educativ integrat, şi alte entităţi sindicaliste şi corporatiste vor dezvolta unităţi similare de învăţămînt. Vor apărea noi sindicate sau bresle, in ramuri economice caracterizate in prezent de insularitate, de pildă in agricultură şi turism. Inovaţii clandestine vor răspunde cererii din zona rurală dezvoltată: vor apărea dascălii itineranţi, învăţămîntul la distanţă şi pe internet, homeschoolingul şi învăţămîntul finanţat de clanuri agrare.
    7. In cîţiva ani şcolile publice ale statului vor rămîne fără elevi şi fără muşterii şi se vor prăbuşi. Sistemul de stat in colaps va fi obligat să închirieze/concesioneze/înstrăineze imobilele şcolare. Dar, de data asta, vor exista şi ofertanţi, spre deosebire de situaţia actuală in care nu există nicio entitate dispusă să achiziţioneze o şcoală, să-i păstreze destinaţia originară şi să mai şi investească in ea. Abia in acest moment oamenii vor pricepe că învăţămîntul este un serviciu ca oricare altul şi că tot ce este expirat, defect, dăunător nu trebuie acceptat doar pentru că vine la măreţul stat social, ci triat la sînge de către consumatori. Cînd exigenţa părinţilor-clienţi va creşte vor apărea şi instituţii de învăţămînt superior in adevăratul sens al cuvîntului, nu ca in prezent, eventual sub patronajul unor instituţii occidentale consacrate. Desigur, in acel moment, statul va funcţiona spectral, cu rol decorativ, ca să nu se sperie cetăţenii in vîrstă de noul peisaj.

  32. Sigur ca da… s-ar ajunge ca scolile in prag de faliment sa santajeze statul: vreti ca 3000 de copii sa ramana fara scoala si parintii lor sa nu va mai voteze? Dati-ne bani! Si evident ca guvernul sau autoritatile locale se vor conforma. S-ar ajunge la o recompensare a incompetentei.
    Educatia nu poate fi tratata ca o pereche de pantofi pentru ca este un bun public (un concept greu de inteles pentru dreptacii de serviciu). Toata societatea, nu doar elevul educat beneficiaza de pe urma ei (un copil fara educatie inseamna mai putina competenta pentru piata muncii si pentru individ este egal cu un viitor abonat la ajutor de somaj, un viitor protestatar in Piata Universitatii sau un viitor infractor).
    Sistemul criminal propus de acest semidoct fundamentalist al pietei ar duce la desfiintarea unui numar semnificativ de scoli, care chiar ineficiente cum sunt reusesc sa acorde un minim necesar de cunostinte si competente unor elevi ai caror parinti nu au avut norocul sa beneficieze de educatia pe care au avut-o acesti mici Ayn Ranzi.
    Spuneti-mi un loc in care acest sistem functioneaza, unul singur.

  33. D-le Tarko și stimați comentatori,
    Îmi cer scuze, dar, în discuțiile dvs. despre schimbarea sistemelor de educație, ați uitat copiii. Vedeți că sunt vii.

  34. „Those who would give up essential Liberty, to purchase a little temporary Safety, deserve neither Liberty nor Safety.”

    Cred ca inaintea unor articole de genul asta, primite asa cum se vede in comentarii, haha, ar trebui pregatit terenul. Scris si explicat romanilor citiva ani la rind despre alternativa LIBERTATE – SECURITATE. Nu poti sa le ai pe amindoua in proportie de 100%. Cu cit ai mai mult din una, cu atit ai mai putin din cealalta. Exista beneficii si un pret de platit in fiecare caz.

    Trebuie scris despre frica de libertate sau lipsa nevoii, a dorintei de libertate (caracteristica dominanta la unele popoare, romanii fiind fruntasi pe ramura) si despre renuntarea ca-la-nimic la drepturi si libertati in schimbul unei securitati temporare atunci cind politicieni demagogi cumpara democratic voturi cu un kil de zahar si promisiunea pielii ursului din padure. Despre cum ajung cei care renunta la libertate pentru putina securitate temporara sa nu aiba, in final, nici una nici alta.

    • Scoala nu e o intreprindere. Dreptul la invatare e prevazut de Constitutia Romaniei la art 32. Nu suntem Bangldesh.

      • Domnule Damian, susţineti ritos că:
        „Scoala nu e o intreprindere.”
        In timp ce, de-a lungul istoriei umane, pînă in secolul 20, şcolile au apărut, s-au dezvoltat şi au fost susţinute de iniţiative private, chit că iniţiativa a aparţinut unor organizaţii religioase precum bisericile, ori unor organizaţii corporatiste precum breslele, sau unor filantropi luminaţi ori unor oameni de afaceri lipsiţi de scrupule care au speculat cererea apărută in urma revoluţiei industriale. Ca să reziste in timp, aceste entităţi private erau nevoite să obţină un minim profit şi să investească permanent pentru a se adapta noilor industrii, pentru că, pînă in secolul 19 niciun stat nu susţinea financiar învăţămîntul de masă. Tipul de organizare internă era implicit cel al unei întreprinderi, cu tot tacîmul: consilii de administraţie, ierarhie profesională, registre contabile etc. Aşadar, aserţiunea dumneavoastră bănuiesc că este un soi de wishful thinking, mai ales, că şi in prezent o mulţime de state civilizate din Occident tolerează sau încurajează învăţămîntul autonom bazat pe antrepriza privată, chiar şi atunci cînd persoanele juridice ce asigură funcţionarea acestor şcoli sînt orientate statutar către profit.

        In plus, chiar şi învăţămîntul public a copiat modelul de organizare al instituţiilor private, aşadar, şcolile statului nu sînt altceva decît întreprinderi de tip socialist in care distanţa prea mare dintre antreprenor -ministerul însărcinat cu organizarea educaţiei de masă- şi administrator -directoratul şcolilor- aduce prejudicii calităţii serviciilor, in primul rînd prin blocarea sau tergiversarea investiţiilor necesare şi caracteristice fiecărei unităţi de învăţămînt, cît şi prin dictarea şi aprobarea organigramelor de la centru, printr-un proces birocratic costisitor şi îndelungat.

        „Dreptul la invatare e prevazut de Constitutia Romaniei la art 32. Nu suntem Bangldesh.”
        Tocmai, pentru că nu sîntem Bangladesh, ar trebui să eliminăm acel drept înscris in Constituţie sau să-l limităm la şcoala primară, la cei 4 ani in care se desfăşoară alfabetizarea.

        Învăţămîntul gratuit de 16 ani pentru toţi cetăţeni este o utopie, o aberaţie economică, iar noi trăim in ea, chiar dacă universităţile de stat -întreprinderi publice enorme- încalcă in mod sistematic Constituţia taxînd proprii studenţi, in pofida acelei prevederi aberante a gratuităţii universale. Şi legile care permit privatizarea de facto a universităţilor sînt neconstituţionale, dar dezastrul era atît de mare, încît decidenţii guvernamentali au fost nevoiţi să accepte ideea autofinanţării.
        Dar, este oare ceva atît de inedit in propunerea mea ca învăţămîntul obligatoriu şi gratuit să fie restrîns la cei 4 ani de şcoală primară? Oare in România mare, proaspăt unită, cea modernă, interbelică şi admirată astăzi de liote de intelectuali şi poliricieni, cum stăteau lucrurile? să vedem, iată ce statua Constituţia din 1923:
        art 24 „Invatamantul este liber in conditiunile stabilite prin legile speciale si intrucat nu va fi contrar bunelor moravuri si ordinei publice.
        Invatamantul primar este obligator. In scolile Statului acest invatamant se va da gratuit.”
        Wow. Eram mai rău ca-n bangladeshul modern, era anarhie capitalistă ca in Somalia! Nici măcar gratuitatea universală pentru învăţămîntul primar nu era o certitudine.
        Da’ mai înainte, sub regimul constituţional primitiv de la 1866, cum şi unde se educau românii?
        art 23. „Invetamentul este liber. Libertatea invetamentului este garantata intru cat esercitiul ei nu ar atinge bunele moravuri sau ordinea publica. Represiunea delictelor este regulata numai prin lege. Se vor infiinta treptat, scoli primare in tote comunele Romaniei. Invetatura in scolele Statului se da fara plata. Invetatura primara va fi obligatorie pentru tinerii Romani, pretutindeni unde se vor afla instituite scoli primare.”
        Nici măcar obligativitatea ciclului primar nu era absolută, ba era trecută ca deziderat.. Nişte sălbatici care nu pricepeau că o ţară fără sute de mii de masteranzi, doctoranzi, doctori şi alţi granzi îndiplomaţi nu poate prospera. D-aia se comportau ca nişte sălbatici interesaţi de independenţă, unitate naţională, propăşire şi acumulare individuală. Nu ca oamenii noi din lumea cea nouă şi minunată in care trăim şi in care egoismul, lăcomia, prostia fudulă şi şovinismul au dispărut definitiv.

        • Aha ! Deci nu ne ducem in Bangladesh, ne intoarcem in timp :-). Cu un secol !! Perioada interbelica, 50% analfabeti, 17% mortalitate infantila, etc etc, In acele conditii scoala primara pentru toti era fireste un progres important. A propune asa ceva in secolul 21 e ca sa zic asa … siderant !! Daca vreodata ajungeti factor de decizie in invatamant va rog sa ma anuntati. Voi sti sigur atunci ca am facut bine ca am plecat din tara. Uneori, rar, mai am dubii :-).

          • Domnule Damian, văd că insistaţi cu pseudoargumentul analfabetismului din interbelic, chiar şi acum după publicarea statisticilor Comisiei Europene şi a articolelor domnului Pătraşcu pe contributors. Chiar discutăm deunăzi cu o „proastă” de profesoară de limbă română, care încăpăţînează să rămînă in sistem, despre analfabetismul funcţional din şcoli. Îmi spunea că este real şi cît se poate de grav, că dezinteresul elevilor de liceu faţă de lectură -orice fel de lectură- este maxim, că nu a mai întîlnit in 21 de învăţămînt aţîţia ipochimeni ignoranţi şi mîndri de ignoranţa lor la un loc într-o singură clasă. Susţineţi că, dacă învăţămîntul primar ar fi singura formă de educaţie finanţată de stat, ne-am întoarce in timp:

            „Deci nu ne ducem in Bangladesh, ne intoarcem in timp . Cu un secol !! Perioada interbelica, 50% analfabeti,”

            Păi, nu-i nevoie să ne întoarcem in timp, ci doar să scrutăm cu onestitate realitatea curentă şi să nu mai vîrîm sub preş mizeria:
            „Un studiu privind educația în statele membre, publicat de Comisia Europeană, arată că în România, în 2006 față de 2000, procentul de elevi în vîrstă de 15 ani care sunt analfabeți funcțional a crescut de la 41,3% la 53,5%. Prin comparație, în Finlanda doar 4,8% dintre elevii în vîrstă de 15 ani au dificultăți în a înțelege ce citesc.”
            Prin urmare, aveţi dreptate, in contextul frivol asigurat de hora progresului naţional, un deziderat precum alfabetizarea este stupefiant…
            „In acele conditii scoala primara pentru toti era fireste un progres important. A propune asa ceva in secolul 21 e ca sa zic asa … siderant !!”
            …dar realist.

            „Daca vreodata ajungeti factor de decizie in invatamant va rog sa ma anuntati. Voi sti sigur atunci ca am facut bine ca am plecat din tara. Uneori, rar, mai am dubii .”
            Nu aţi înţeles nimic, dar nimic, din comentariile mele la acest articol, in caz că v-aţi obosit să le citiţi. Mă scuzaţi că iau de bun sarcasmul şi îi ofer replica de cuviinţă: eu NU pot să ajung vreodată „factor de decizie” într-un sistem etatist, este in totală contradicţie cu convingerile mele libertariene; in concepţia mea aceşti factori de decizie nici nu trebuie să existe, şi nici vreun minister al educaţiei şi nici inspectorate şi nici măcar sindicate [ştiu, la acest capitol sînt mai radical decît domnul Tarko] sau, oricum, in niciun caz sindicate patronate de stat [o aberaţie şi instituţională şi lingvistică]; pentru că toţi aceşti factori centralizaţi ai deciziilor sînt in realitatea instituţinală factori perturbatori ai pieţei, contribuind din plin la distorsionarea cererii de servicii şi deopotrivă la augmentarea ofertei, generînd astfel bule catastrofale precum cea care ne afectează in prezent. Dacă, prin absurd, aş fi numit ministrul învăţămîntului, singura mea preocupare va fi legată de legiferarea ieşirii din robie a dascălilor, redîndu-le acestora posibilitatea legală a antreprizei private, inclusiv la domiciliu, ca atare niciun ordin nu va mai pleca dinspre minister către inspectorate -cu excepţia celui de desfiinţare- şi nicio vizită de lucru in teritoriu -adevărată descindere pe moşiile vasalilor de tip medieval- nu va fi organizată; iar dumneavoastră, ca profesor sau factor de decizie bugetat, veţi fi nu numai liber să plecaţi in congo, ci şi încurajat, aşa cum şi minerii au fost mituiţi ca să accepte mai uşor desprinderea de perfuziile statului.

            • A compara procentul analfabetismului cu cel al analfabetismului functional care e cu totul altceva, iata ceea ce numesc eu un pseudoargument. Ma distreaza grozav ca citati ca exemplu sistemul de invatamant din Finlanda !!!! :-D. Ia cititi un pic despre el sa vedeti daca aduce cu cel pe care il propuneti :-D :-D :-D (nu ma pot abtine).

              In rest e plina lumea de utopii si de indivizi dispusi sa creada in ele ; din fericire putini ajung in postura de-a le si aplica (iar cand se intampla iese rau cum s-a intamplat cu comunismul).

              Din fericire a dvs nu exista nicaieri in zilele noastre, admit insa ca putem gasi similitudini cu situatia din evul mediu, cand nu existau nici ministere nici sindicate si totusi se traia foarte bine.

      • Prin vouchere si crearea de concurenta intre scoli, nimeni nu este dat afara din scoala. De fapt principiul banii urmeaza elevul atat la scolile de stat cat si la scolile private apare in LEN din 2011.

        • Ce se intampla daca taxele scolare depasesc nivelul voucherelor ? Ce se intampla cu cei care nu pot plati diferenta ?

          • In legea actuala, scolile de stat nu pot cere bani in plus fata de valoarea voucherelor (cel putin asa stiu eu). Scolile private in schimb, pot. In ideea in care ar fi numai un sistem privat, atunci chiar domnul Tako aminteste posibilitatea ca valoarea voucherului sa depinda de veniturile parintilor.

            Pe de alta parte, am facut un calcul mai sus (sper ca nu este departe de realitate) din care rezulta ca o clasa de 20 de elevi ar putea sa asigure un salariu net de 2000 RON/luna (ceea ce inseamna cam maximul salariilor profesorilor din momentul de fata) si sa mai raman 900 RON pentru alte cheltuieli. Daca ar fi 25 de elevi in clasa (cifra cred ca este limita superioara si este depasita de multe scoli), sumele care raman pentru administrarea clasei ar creste.

            • Intrebarea era legata cu corelarea voucherelor cu nivelul taxelor de scolaritate. Fiindca efectul pervers al unei astfel de privatizari ar fi ca pentru cei fara venituri de exemplu voucherele respective sa treaca direct de la stat in buzunarul privatului. Iar eu daca as fi proprietarul tuturor scolilor dintr-un oras (sau macar dintr-o comuna) as fixa taxele la un nivel cat se poate de ridicat stiind ca statul e obligat sa mi le plateasca. Nu :-) ?

              Sunt curios tare sa vad detaliile calculului :-).

            • Cred ca am inteles la ce va refereati. Ca orice produs care este oferit gratuit de catre stat, daca nu se impune o limita, se va intampla ceea ce spuneti dumneavoastra. Cel mai bun exemplu este ceea ce s-a intamplat in USA. Statul a subventionat dobanzile la credite pentru studii, universitatile au crescut taxele iar viitorii studenti s-au imprumutat si mai mult.

              Cel putin in LEN din 2011, scolile se pot finanta din vouchere si contributii ale primariilor si sponsorizati private. Nu exista posibilitatea (cel putin legal) ca o scoala de stat sa impuna elevilor plata unor taxe suplimentare. Am inteles ca nici macar parintii daca ar vrea nu ar avea voie sa plateasca. Cred ca s-ar putea face printr-o fundatie la care sa contribuie parintii, dar asta este alta discutie. Cel putin legal nu poate fi obligat un parinte sa plateasca mai mult decat voucherul. Poate fi „convins” dar asta este alta discutie si cred ca se ajuge in sfera penalului.

              In legatura cu calculul, il puteti citi intr-un comentariu de-al meu la acest articol.

  35. Chiar si o crestere nediferentiata a salariilor in invatamant ar influenta cin bine alitatea profesorilor:
    – ar contribui la mentinerea in invatamant a profesorilor buni;
    – i-ar determina pe profesorii mai putin buni sa-si amelioreze performantele, fiindca ar avea ce pierde prin concediere;
    – ar atrage catre invatamant mai multi tineri capabili.

    • „….. fiindca ar avea ce pierde prin concediere;”

      Ce articol din LEN permite asta?

      Chiar daca ar exista o astfel de posibilitate, de ce o scoala ar concedia un profesor daca oricum are elevi? Este vorba de monopol.

  36. Profesorii slabi din invatamantul preuniversitar sunt rezultatul muncii exceptionale a celor considerati profesori buni din invatamantul superior. Vai si amar!

  37. Privatizarea e tot ce mai lipsea scolilor. Prefer „lamentarile lui Mircea Cartarescu”. Eu cred ca un tip de management administrativ mai bun legat cu cresterea finantarii si cu derularea de programe in comunitati e ceea ce ar fi minunat pentru inceput. „Reforma invatamantului” s-a desfasurat neprofesionist si pompieristic (pastrand tot respectul pentru pompieri). Manuale alternative fara alternative reale, implicarea comunitatilor locale fara implicare, subordonarea multipla fara raspunderi etc. Reforma trebuia sa priveasca o trecere reala a raspunderilor catre comunitatile locale, urmand ca ministerul sa-si asume doar rolul de a crea programe si de a urmari implementarea lor si rezultatele in anumite zone. „Privatizarea” neurmata de introducerea unor programe educationale cu profund accent local e o prostie, la fel ca si in industrie. In invatamantul nostru nu sunt prezenti oameni competenti care sa se implice personal. Asta are legatura cu sistemul corupt, cu blazarea si toate cu plata necorespunzatoare. Rolul primordial aici il au comunitatile locale si o „privatizare” prin oficializarea banilor negri care suplinesc acum lipsa de venituri salariale a profesorilor. Cine are copii stie. Fondul clasei, meditatiile, atentiile, cadourile au ramas de baza, intr-un sistem care se incapataneaza sa ramana excusiv etatizat, chiar daca, partial nu mai este asa. Reformele locale au scos administratia oraselor si comunelor de sub „sistemul” de stat si au adus-o mult mai aproape de cetatean. Dar e cetateanul constient de drepurile si puterile lui?! Scoaterea la suprafata a tuturor sumelor pomenite mai sus si cresterea implicarii si contributiei administratiei locale ar fi o solutie viabila. Acum, primaria se margineste a fi doar un administrator al spatiilor de invatamant, la fel ca si al spitalelor ect. Asta e o reala plaga. Iesirea din sistemul corupt si ineficient in care „soarele rasare de la Bucuresti” e solutia. Totul dublat de o desconcentrare si descentralizare reala administrativa si de cetateni implicati si responsabili. Nu cred ca e cineva care sa nu isi doreasca sa dea culoare locala invatamantului si sa nu doreasca sa decida, in mod real, ce, cat si cine sa fie implicat in educarea copiilor sai. Craciun fericit!

  38. O revolutie in educatie va fi atunci cind nu va mai putea ajunge profesor de limba romana cineva care nu a citit in viata lui macar o carte ( in cel mai bun caz , descurcindu-se copiind niste rezumate gata facute). Daca nu cunoasteti acest fapt, larg raspindit in scoli, inseamna ca nu ati avut copii in scoala. Despre ideea cu scolile private: as vrea sa stiu citi repetenti au cele existente deja pe piata? Schimbari se vor vedea doar atunci cind dintr-o clasa de liceu, vor ajunge studenti cel mult zece elevi. Sa credem in schimbari aduse de sindicate, inspectori scolari, directori de scoli – Doamne, ce NAIVITATE ENORMA!

  39. Aveţi idee câţi ,,proşti” din învăţământul preuniversitar românesc sunt mai bine pregătiţi decât universitarii de la facultăţile private, scriu şi publică articole ştiinţtifice, îşi susţin cu brio doctorate muncite, rod al unei cercetări asidue, şi în acelaşi timp îşi iubesc profesia şi elevii? Bănuiesc că numai această banală întrebare nu v-aţi mai pus-o. În rest, observ că aveţi răspunsuri ritoase la toate celelalte.

  40. Domnule Vlad Tarko,
    Nu credeti ca ar fi mai bine sa ne scutiti de „fanteziile” dumneavoastra abracadabrante! Lasati dracului invatamantul din Romania natala, al carui „produs” sunteti si dumneavoastra, si tineti-va de treaba acolo unde sunteti, pentru ca americanii nu va tin pentru „fantezii”! Astai-i tot! Vorbiti despre ceva despre care nu stiti aproape nimic! Experienta dumneavoastra in domeniu este – in cel mai bun caz – la nivelul unui utilizator al sistemului! In rest NIMIC! Doar „fantezii”
    !Va doresc numai bine si s-auzim numai de bine!

    • Corect. E bine că s-a scris acest articol, deoarece demonstrează adevărata ,,valoare” a unor doctoranzi români din America. Repet, doar a unora, nu generalizez, aşa cum face autorul textului.

  41. Buna ziua tuturor,

    Ideea cu privatizarea sistemului de invatamant folosind „vouchere” este aplicata, dupa stiinta mea, in Marea Britanie, la nivel universitar, insa.

    Sistemul de invatamant actual poate functiona bine, insa cu cateva conditii fundamentale:

    1. Finantarea sa fie alocata efectiv. Nu ar trbui sa existe reduceri de bugete si taieri de salarii in functie de regimul politic la putere sau de situatia economica. Este o investitie majora in viitor, mai importanta decat orice proiect de infrastructura.

    2. Masurarea competitivitatii in mod real se face si actualmente, in toate domeniile studiate. Olimpiadele scolare ofera acest cadru competitiv. Haideti sa sprijinim aceste olimpiade, sa se dezvolte mai mult si o sa a avem o competitie care sa reflecte realitatea. Reversul medaliei ar trebui sa fie o marire procetuala a bugetului unei anume scoli functie de premiile/locurile obtinute la olimpiade. Nu stiu sa exista o clasificare a scolilor functe de rezultatele din competitiile locale, dublata de o finantare corespunzatoare acestor rezultate. Dupa parerea mea, salariu de merit, de exemplu, ar trebui sa primeasca automat orice profesor cu rezultate in aceste competitii scolare.

    3. Responsabilizarea parintilor trebuie readusa pe tapet. Nu imi imaginez o metoda foarte eficieta acum, dar ceea ce cred cu tarie este ca exemplul din mediul familial influenteaza covarsitor comportarea oricarui elev.

    Va dores numai bine!

  42. Nu stiu ce studii aveti si unde, dar dupa 2 facultati la stat, `de prestigiu’, in Bucuresti ( Unibuc si UMFCD), pot sa zic ca am avut profesori mai buni in liceul meu amarat de provincie. De asemenea si o calitate net superioara a colegilor precum si a procesului didactic. La facultate intra oricine, daca nu pe locurile bugetate, atunci cu siguranta la taxa (si aici vorbesc de universitatile de ‘traditie’). Si de terminat am terminat chiar mai multi decat am intrat. Doar cine n-a venit deloc n-a absolvit. Banuiesc ca la mult blamatele `universitati private` nici nu trebuie sa te prezinti. Dar o fi doar experienta mea nefericita.

  43. „Cine decide daca un profesor este bun sau prost? Evident: Nu beneficiarii serviciului prestat de profesor! Asta ar fi absurd, se stie doar ca parintii din Romania sunt fie complet iresponsabili, fie isi urasc de-a dreptul copiii. De aceea nu putem avea incredere in ei ca vor lua decizii corecte in privinta educatiei copiilor lor. De aceea este necesar sa apelam la obladuirea altruista a guvernului, acest acest dumnezeu de mana a doua.”
    E evident ca ati descris un cerc vicios. Cum poti privatiza un sector/segment atunci cand „actionarii” sunt atat de drastic infantilizati?
    Invatamantul este oglinda statului, stimate domn. Iar invatamantul romanesc a fost construit nu pentru a crea competente, ci pentru a forma slujbasi docili. In primul rand! Cu cat statul real s-a indepartat mai mult de cel legal, a iesit in evidenta, tot mai mult, anomalia sistemica. De fapt anacronismul aproape urmuzian al acestui binom.
    Statul si invatamantul nu se pot reforma decat impreuna. Atunci cand administratia, serviciile secrete, etc, vor fi performante, recte nebugetofage si atat, atunci si invatamantul va avea o sansa. Aceste elemente sunt legate organic. Precum vasele comunicante. Viata le va invata sa se reformeze/replieze, dar nu putem arunca peste bord, ca pe un lest, un domeniu asa de sensibil, fara sa facem curatenie peste tot-acum cativa ani o statistica spunea ca 1% din studenti provin din mediul rural!
    Va propun o mica reflectie-de ce Romania ar avea nevoie in 2012 de un serviciu secret mai numeros decat Securitatea? Plus o functionarime supradimensionata-ionesciana, la limita. Cu o oarecare economie si ajustare bugetara am putea oferi salarii mai mari si acelor amarati de profesori. Si s-ar putea atunci crea o concurenta mai mare pe posturi. Dar, ca de obicei, si Dvs veti evita un raspuns transant. De asta invatamantul e in reforma de cand ma stiu. Avand un rol propagandistic implicit si determinant, e greu sa-i trasezi coordonate performante. Aici e dilema din care nu putem iesi! Va multumesc

  44. Îşi mai aminteşte cineva ce s-a ales de industria românească după cuponiadă? După ce 2 decenii de capitalism sălbatic au distrus nu numai industria românească, ci şi un sistem de învăţămînt competitiv la nivel mondial – cel al României socialiste – vine acum Vlad Tarko cu notiţele de la Heritage Foundation în mînecă să ne dea pe goarnă soluţia conformă cu principiile economiei de piaţă: cuponizarea!

  45. De ce ar invata copiii si tinerii niste cunostinte de care nimeni nu are nevoie?

    De ce s-ar cazni profesorii sa predea bine niste cunostintel despre care si ei si tienrii stiu ca sunt inutile sau chiar gresite?

    De ce ar presa parintii asupra sistemului de invatamant sa fie mai bun, cand de fapt si ei si copii si porfesorii stiu ca nu conteaza decat diploma, hartia, nu ce stii?

    De ce s-ar cazni patronii sa angajeze oameni cu cunostinte solide cand tot ce conteaza e partea formala (autorizatii etc.), att timp cat funcionarii nu stiu nici macar sa citeasca , armite sa mai si analizeze ce scrie prin hartiile alea?

    De ce s-ar cazni ministrii sa reformeze, cand in realitate nimeni nu vrea asta si toata lumea e multumita cu sistemul asta asa cum e, care nici nu pune la cine ste ce eforturi pe nimeni?

    ––

    Care e atunci solutia?

    ––-

    Solutia este inlaturarea cauzei acestei situatiei – anume posibiliatea oferita imensei majoritati a cetatenilor de a trai suficient de bine fara prea mari eofrturi – in special pe baza imprumuturilor pe termen lung, redistribuitre apoi in multe salarii mici – in realitate un fel de ajutor social.

    imi pare rau, dar solutia este: saracie, foamete. Cand oamenii nu vor mai putea trai din ce obtin pe munca lor, atunci va aparea nevoia. Pana atunci, de ce s-ar cazni cineva sa stie mai mult, cand nimennbi nu-i cere si oricum traieste foarte bine asa?

    Speuneti-mi voi un singur motiv pentru care sineva care traieste foarte bine cum e acum ar dori sa schimbe acest sistem in care invatamantul nu exista de fapt? De ce ar cauta sa schimbe o situatie in care ii este bine?

  46. Domnule Damian, sper să nu vă fie cu bănat, dar văd că întîmpinaţi difilcutăţi reale in lectura şi analiza unor texte simple. Văd că vă şi distraţi colportînd interpretările dumneavoastră eronate asupra mesajelor şi ideilor interlocutorilor:
    „Ma distreaza grozav ca citati ca exemplu sistemul de invatamant din Finlanda !!!!”
    E foarte bine că găsiţi surse de ilaritate in „planul meu utopic”, insă eu nu am vorbit deloc de sistemul de învăţămînt din Finlanda, şi nici nu am propus vreun sistem, ci doar am citat rezultatele unui studiu asupra analfabetismului in care era menţionată şi această ţară:
    <>

    Ar fi o iniţiativă de-a dreptul futilă să compar sistemul finlandez actual cu cel românesc. E ca şi cînd aş compara merele pîrguite cu varza murată. Finlanda nu poate fi un exemplu pentru noi din simplu motiv că noi ne aflăm cu aproximativ 150 de ani in urma acestei ţări dpdv al dezvoltării economice şi, in plus, nu am reuşit să reinstaurăm ordinea proprietăţii private şi nici piaţa liberă. Haideţi, vă rog frumos, să renunţăm la emfaza ridicolă a primitivului care dă nas cu civilizaţia şi are impresia că in 2 timpi şi 3 mişcări poate copia comportamentul, regulile, instituţiile şi valorile omului civilizat fără să înţeleagă o iotă din ele şi că acest proces de copy-paste ar fi suficient pentru elevarea sa la rang occidental. E musai să ne cunoaştem bine locul in societatea globalizată înainte de a emite orice pretenţii de modernitate, iar realitatea hidoasă este aceea a unui popor rudimentar, subdezvoltat, pauperizat şi pîrlit de comunism, adică decapitalizat grav, demoralizat, lipsit de valori şi modele proprii, complexat de starea sa şi desfigurat moral de falsele elite actuale, deci nivelul nostru economic, cultural, instituţional este sub acela al unei ţări africane medii. Acesta este materialul nostru şi există un risc foarte mare ca in 30 de ani să nu-l mai avem nici pe ăsta, pentru că in cei 5 ani scurşi de la aderare 3 milioane de tineri români au fugit din ţară şi nu sînt semne că acest curent ar putea fi stăvilit. Aşadar ţinta alfabetizării nu mi se pare deloc utopică, ci realistă, pentru că statul român, la nivelul actual de dezvoltare, nu-şi poate permite luxul unor sisteme implementate in ţări cu alte tradiţii, altă mentalitate şi alte condiţii economice.

    Am remarcat la dumneavoastră o oarecare percepţie negativă asupra utopiilor. Iată cum încărcaţi acest termen cu o conotaţie peiorativă:
    „In rest e plina lumea de utopii si de indivizi dispusi sa creada in ele ; din fericire putini ajung in postura de-a le si aplica (iar cand se intampla iese rau cum s-a intamplat cu comunismul).”

    Dragă domnule, pesemne nu v-a trecut niciodată prin minte că lumea se mişcă înainte numai şi numai prin aportul unor visători. Sistemul finlandez pe care se pare că-l admiraţi [şi nu este şi cazul meu] este rezultatul disipării in societate a unor proiecte şi idei inovatoare pe care orice european le-ar fi considerat drept utopii scrîntite in urmă cu doar 100 de ani. Sistemul finlandez are mare legătură cu comunismul pe care-l pomeniţi depreciativ, insă, spre deosebire de regimurile totalitare, egalitarismul său nu a fost impus cu forţa şi nici nu a afectat restul economiei. Orice reformă porneşte de la un spirit utopic sau din ciocnirea unor astfel de spirite vizionare. Deocamdată nu este cazul nostru. Incă nu a apărut niciun nou Spiru Haret care să justifice prin viziunea şi calităţile sale existenţa scaunului de ministru al învăţămîntului.

    • ca am dificultati cu ceea ce scrieti e clar. Faptul ca orice reforma are nevoie de un spirit utopic nu implica afirmatia reciproca dupa care orice utopie poate deveni o reforma. Daca doriti sa va impuneti ideile si altor spirite mai putin utopice ca al meu trebuie sa aduceti argumente mai solide. Faptul ca pentru obiective precum alfabetizarea bunoara propuneti solutii aflate la antipodul celor care dau rezultate in alte tari e mai degraba un punct negativ. Fraza „eu sunt libertarian, deci asa gandesc” e cel putin pentru mine, insuficient.

      • @Mihai Damian
        „Daca doriti sa va impuneti ideile si altor spirite mai putin utopice ca al meu trebuie sa aduceti argumente mai solide. ”
        Domnule, nu doresc să impun nimic nimănui. De aceea nici nu am vorbit de vreo soluţie personală la dezastrul din învăţămînt, ci doar mi-am jucat rolul de chibiţ, fără a născoci sisteme pasămite universal valabile, ci doar criticînd sistemele, ideile şi impresiile interlocutorilor.

        Dumneavoastră, ca şi mine şi probabil ca majoritatea autorilor contributors, v-aţi născut şi v-aţi petrecut copilăria într-un regim întemeiat pe o ideologie utopică; aţi fost educat de instituţii de învăţămînt ce funcţionau in virtutea unor idei, principii şi mecanisme utopice; v-aţi desăvîrşit probabil studiile in universităţile de top ale unui alt regim utopic, de data asta doar socialist, nu şi comunist; apoi, din 2007, aţi păşit într-o altă eră utopică, in care sistemul educaţional a fost grefat cu organe noi, tot utopice, livrate de o minunată structură suprastatală, tot utopică. Şi acum, cu dulce nonşalanţă, veniţi şi mă apostrofaţi că aş avea un nivel insuportabil [sau insurmontabil?] de utopism pentru un spirit liber şi ancorat in realitatea pămînteană, cum sînteţi dumneavoastră. Chiar credeţi că puteţi trece printr-o maşinărie infernală, construită şi manevrată de agenţii progresismului etatist cu scopul de a inocula in minţile spongioase ale copiilor ideile măreţe ale ctitorilor utopiei organiciste, fără a rămîne cu sechele şi stricăciuni ireversibile? Eu nu. De aceea nu cred nicio clipă că ambiţia şi tentativa şchiopilor şi ciungilor de a revoluţiona sistemul de parcare a bicicletelor vor avea vreun rezultat palpabil, indiferent cît de tenace şi activi civic se vor dovedi.

        şi nu, nu mă simt deloc obligat să vă aduc argumente „mai solide” decît cele expuse deja. au făcut-o alţii înaintea mea, in mod cert mai bine şi mai elocvent decît aş putea eu să o fac intr-un subsol de pagină. iar dacă sînteţi curios asupra argumentelor libertariene, atunci trebuie să faceţi un efort personal ca să le descoperiţi, nu foarte mare acum, că principalii autori ai teoriilor economice sînt traduşi şi in limba română, ba chiar şi publicaţi in spaţiu virtual in condiţii convenabile. cu atît mai mult, cu cît mi-aţi mărturisit că vă este dificil să înţelegeţi textele mele, şi este foarte posibil ca acest lucru să se datoreze incompetenţei mele didactice, precum şi stilului prolix.

  47. Succes – privatizarea sistemului de invatamant va aduce o epifanie. Mai aveti si alte idei care iau in consideratie factori ce tin de sistemul de invatamant si nu de macro-economie.

    In facultatile private americane din Washington DC multi sunt cei care predau cursuri introductive ( care pun bazele prepararii ulterioare) si care au un salariu de mizerie si speranta ca au pus piciorul in prag si vor fi titularizati intr-o zi. Sunt – teaching assistants – viseaza sa ajunga profesori universitari pe 30000 de dollari pe an. Universitatile castiga pentru ca nu platesc un profesor (si nici n-o sa-i titularizeze pe naivi) iar studentii platescesc taxa de curs ca si cum ar plati un profesor. 2500-3000$

    Este sistemul universitar particular in Romania mai bun decat cel de stat ? Sunt sate unde nu e rentabil sa ai scoala pentru zece copii. Ce faceti, ii lasati analfabeti, ca n-ajung zece vouchere de patru clase ?

    Asigura un salariu mai mare rezultate mai bune. Indoi-m-as. In Washington DC profesorii prefera sa lucreze in scoli particulare pe salarii mai mici decat colegii lor care lucreaza in sistemul de stat. Profesorii cere lucreaza la stat sunt titularizati (nu pot fi dati afara), cei in sistemul particular pot fi dati afara de pe o zi pe alta.

    Ce e diferit – atitudinea fata de scoala. Daca poti reusi in viata plagiind, batand mingea, obtinand un post cu ajutorul unor proptele, maritand pe unul care face bani, dand din fund, ce rost mai are batutul capului in scoala ?

    Sunt scolile particulare mai bune decat majoritatea scolilor publice in Washington DC ? Da – dar asta este pentru ca majoritatea studentilor in sistemul privat considera ca prioritatea lor e scoala. Ca si multi din sistemul public din Montgomery County si Fairfax County (suburbii afluente ale Washingtonului)

    Iar afirmatia ca in medie, profesorii de liceu sunt mai slabi decat cei de facultate e jenanta. In toate experienta mea ( Romania, Franta si in S U A ) prin scoli am intalnit oameni cu vocatie si oameni care, ca dumneavoastra, numara bani. Si la facultate si la liceu. Platiti prost peste tot.

  48. Pentru situatia de cosmar in care a ajuns invatamantul romanesc transformat dintr-o problema sociala foarte grava intr-o tema electorala, solutia propusa de catre domnul Vlad Tarko este de un cinism social egalat numai de comicul lui Caragiale . Mai exact propune sa facem reforma mituind coruptii (!) , cu speranta crestina ca acestia vor accepta, de buna voie si nesiliti de nimeni, sa piarda puterea pe termen lung :

    „Daca public choice si neoinstitutionalismul ne invata ceva este ca singura posibilitate de reforma intr-un stat corupt este prin mituirea celor care au puterea: sa primeasca beneficii majore pe termen scurt pentru a accepta sa piarda puterea pe termen lung. Daca nu intelegeti acest lucru nu intelegeti absolut nimic, si nu va ramane decat sa va alaturati lamentatiilor ridicole ale lui Mircea Cartarescu. Acesta privatizare anarho-sindicalista face exact acest gen de targ cu diavolul.”

    „Solutia de privatizare este atunci de a trece pur si simplu scolile din proprietatea statului in proprietatea sindicatelor, transformand in acelasi timp fiecare sindicat din invatamant intr-o companie pe actiuni si oferind membrilor de sindicat un numar egal de actiuni in compania lor.”

    In esenta , ceea ce ne propune domnul Vlad Tarko dintr-o perspectiva cinica si elitista („Daca nu intelegeti acest lucru nu intelegeti absolut nimic, si nu va ramane decat sa va alaturati lamentatiilor ridicole ale lui Mircea Cartarescu”) nu este nimic altceva decat schimbarea unui sistem corupt in care afirma ca nu a identificat de loc competente si nici nu a propus solutii de optimizare, dar cel putin l-a analizat intr-o anumita masura ( statul ), cu un al sistem ( de fapt poate unul chiar mai corupt decat statul !) in care postuleaza competente, dar pe care de fapt nu l-a analizat de loc ( sindicatele). In sfarsit, a defini articolele de opinie ale domnului Mircea Cartarescu drept lamentatii ridicole este o ( mare ) nedreptate gratuita . Citesc de multa vreme articolele de opinie despre gravele probleme ale societatii romanesti si cred ca articolele domnului Cartarescu pe aceasta tema sunt printre cele mai bune , fiind depasite numai de articolele domnului Tom Gallagher care nu este scriitor , ci un adevarat politolog si in acelasi timp un britanic rece si calculat.

    Poate ca domnul Vlad Tarko nu cunoaste multe lucruri despre sindicatele de la noi ( „curelele de transmisie” de altadata ) si istoria lor, cu atat mai mult despre „sindicatele galbene” aparute dupa 1990 ca ciupercile dupa ploaie , despre opulenta unora din liderilor lor, sau despre faptul ca aceste sindicate au fost de multe ori si dupa modelul clasic anterior , trambuline si pepiniere de cadre pentru politicieni. Cea mai buna demonstratie este la indemana tuturor .

    O simpla cercetare care ar monitoriza ruta profesionala si sociala a liderilor de sindicat din `90 si pana astazi , respectiv a partidelor in care au ajuns unii dintre ei , ar fi mai mult decat instructiva, dar si exemplele punctuale pot fi la fel de relevante.Intr-o discutie cu un tanar director al unei firme de arhivare din Bucuresti infiintata de un fost colonel de armata , am aflat ca patronul firmei ( pensionar militar) , i-a povestit acestuia ca mai trecea periodic ” pe la sediu ” (probabil sediul fostului loc de munca sau un sediu al militarilor ) si acolo se intalnea pe coridoare …cu un lider de sindicat din invatamant ! Ce facea pe acolo liderul de sindicat nu am aflat , dar este putin probabil ca un fost pensionar militar sa inventeze brusc povesti despre oameni pe care in mod obisnuit nu avea cum sa-i cunosca pentru ca nu aveau oficial nici o tangenta cu armata sau pensionarii ei ( liderul in cauza a fost initial invatator). Cu alte cuvinte, o „reforma” facuta de sindicate este la fel de vaga si triumfalista ca o reforma facuta de stat in care se schimba ( numai ) oamenii , dar in realitate se mentine intact sistemul.
    Pe de alta parte, simplu fapt ca este numit un ( singur ) ministru competent in fruntea unui minister , dar se mentine de fapt intact sistemul construit cu migala in zeci de ani ( un ziarist care a lucrat cu ani in urma la Secretariatul General al Guvernului afirma odata ca acesta lucreaza inca dupa reglementarile si procedurile din anii `50 ! ) , nu echivaleaza nici pe departe cu reforma domeniului in cauza , la fel cum simpla „privatizare” a unei universitati de exemplu o poate tranforma ad-hoc intr-o „fabrica de diplome” cum s-a intamplat deja la noi cu unele universitati care au produs oficial 30.000 de diplome false .
    In mod paradoxal ( pentru unii) , cel mai important lucru dintr-un minister nu este ministrul lui decat daca mentinem cultul functiei si principiul „functia bate gradul” care a generat un intreg sistem politic si social de care nu am scapat nici acum . Din acest punct, interpretarea functionarii unui sistem social este in mod natural una divergenta :

    ” Motivul pentru care Funeriu a esuat a fost ca in loc sa gandeasca ca un economist – despre structura de motivatii prezenta in sistem si despre capacitatea sistemului de a agrega eficient informatia – el a gandit ca un inginer – si-a imaginat ca „solutia” e sa centralizeze si mai tare totul pentru ca persoana bineintentionata si competenta de la varf (el) sa poata controla lucrurile mai bine si impune astfel „reforma”.Insa nu asa functioneaza un sistem social – cand centralizezi, informatia se pierde pe drum, iar motivatia actorilor din sistem este subminata.”

    In cazul sistemului de invatamant nu este vorba atat de accesul ierarhic la informatie , controlul si supervizarea actiunilor ( ca in sistemele militare de exemplu ) cat de centralizarea obiectivelor si scopurilor ( un sistem national de invatamant trebuie sa aiba un minimum de obiective convergente), ceea ce este cu totul altceva. Poate ca totusi marele Ion Creanga a avut dreptate : „daca-i copil sa se joace, daca-i popa sa ceteasca, daca-i cal, sa traga „. Conform principiului competentei , un sistem de invatamant nu ar trebuie sa fie confundat cu altceva decat este si ca atare nu ar trebui condus nici de economisti, nici de ingineri ( acest lucru s-a intamplat deja si cu rezultatele cunoscute ) .

    Mai mult, dupa mai mult de doua decenii de la Revolutie , a venit poate momentul sa raspundem la o intrebare esentiala : ” Ce este de fapt secret in activitatea unei institutii publice ( platita din bani publici si care ar trebui sa lucreze in interesul cetatenilor care o platesc-s.n. ) ?! ” , si sa ne intrebam de ce intre toate institutiile publice si cetateni exista un fel de garduri de sarma ghimpata chiar daca oficial sunt disimulate sub denumiri foarte moderne ca : ” ofiterul de relatii publice „, ” birouri de presa” , ” regulamente de ordine interioara „,etc. care nu fac nimic altceva decat sa ascunda publicului exact ceea ce il intereseaza.
    Oare ce s-ar intampla de exemplu daca activitatea unei asemenea institutii publice cum este Ministerul Educatiei si Invatamantului ,etc., ar deveni .cu adevarat publica si transparenta ( bineinteles, cu exceptia adresei, CNP-ului functionarilor,etc.,etc. ) pentru ca cetatenii sa poate vedea de acasa si pe Internet , dupa ce fel de setari si reglementari interne lucreaza o astfel de institutie , care ii sunt obiectivele, cum le indeplineste ,cum se fac promovarile in cadrul ei, cu alte cuvinte in ce mod sunt cheltuiti banii cetatenilor ? Probabil o revolutie, dar o adevarata revolutie institutionala , ori deocamdata se pare ca nimeni nu are interesul sa initieze asa ceva , si in nici un domeniu.

  49. …”singura posibilitate de reforma intr-un stat corupt este prin mituirea celor care au puterea: sa primeasca beneficii majore pe termen scurt pentru a accepta sa piarda puterea pe termen lung” – asta-i o mare gogoaşă: pleacă ai noştri, vin ai noştri, domnu’ Tarko. Niciodată nu vor accepta să piardă puterea. Pentru un asemenea gest îţi trebuie niţică morală, conştiinţă, spuneţi-i cum vreţi. Ori, clasa politică de azi nu o are.
    …”Profesorii sunt proşti” nu e un bun început de analiză a fenomenului. Fiindcă, începând aşa, l-aţi transformat în premiză.
    Eu cred că afirmaţia „profesorii sunt proşti” trebuie cercetată pe cale de consecinţă.
    Deoarece grija pentru viitorul educaţiei în România s-a deteriorat grav şi continuă să se deterioreze…profesorii “sunt proşti”. Şi astfel avem de analizat şi iar analizat !
    …Bineînţeles că n-am de gând s-o fac. Nici nu ştiu dacă m-aş pricepe. Cunosc (propun) însă prima frază . E o întrebare : Dece acum mulţi-mulţi ani, când trecea pe uliţă, oamenii de pe banca de la poartă îşi ridicau pălăria şi ziceau tare să-i audă : Să trăiţi, domnu-nvăţător… ??
    (Cred că întrebarea asta ar trebui să li se pună tuturor studenţilor care optează ferm, nu oportunistic, pentru cariera pedagogică – şi să fie eliminatorie…)

  50. Articolul este perfect, doar ca are o singura scapare…
    Voucerele trebuiesc impartite direct proportional cu averea parintilor si nu invers…….. pentru ca cei cu bani care platesc in mod direct impozite contribuie la formarea profesorilor , doctorilor… si nu invers.
    Adica tu vrei si ajutor social si un voucher mai mare pentru educatie…….. ok.. eu ti-l dau…. dar banii aia mai multi de pe voucherul tau.. cune-i baga de fapt in sistem?///// TU IN ORCE CAZ.. NU … CA ESTI O SARAC……

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vlad Tarko
Vlad Tarko
Vlad Tarko este doctorand in economie la George Mason University si fellow Mercatus Center. Ariile sale principale de interes sunt sistemele economice comparate, public choice si analiza institutionala. In Romania este cercetator asociat al Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI), ultimul sau proiect de cercetare aici fiind freedom-talk.com. Este colaborator in proiectul 'Normev: Modelari evolutioniste ale emergentei normelor sociale' al Centrului de Cercetare in Etica Aplicata de la Facultatea de Filosofie din Bucuresti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro