Home » Administratie »Analize »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

De la indemnizație la perspectivele populației

Vasile Ghetau iunie 7, 2017 Administratie, Analize, Sinteze, Societate/Life
4 comentarii 2,860 Vizualizari

●  Măsura concediului și indemnizației de creștere a copilului constituie cea mai generoasă măsură de susținere a natalității luată vreodată în țara noastră în context de acces neîngrădit la contracepție și întreruperea sarcinii.

●  Numărul de născuți a cunoscut o redresare moderată în mediul urban, unde se află preponderent mamele beneficiare, a acoperit regresul din mediul rural și a stabilizat pentru un număr de ani numărul total de născuți, fără a putea stopa însă declinul natural.

●  Există mari particularități teritoriale ale numărului de mame beneficiare ale indemnizației,  în funcție de gradul de urbanizare și de dezvoltare a sectoarelor economice cu forță de muncă predominant feminină – sănătate, educație, bănci și servicii financiare, comerț, unele industrii.

● Din puținele date disponibile asupra venitului net lunar al mamelor înaintea luării indemnizației, rezultă o proporție neașteptat de mare a mamelor cu cele mai mici venituri.

●  Este de așteptat ca numărul mamelor având indemnizație să crească după modificările aduse legislației, ceea ce ar însemna un progres al numărului de născuți.

● Fără a diminua importanța și contribuția măsurii la stoparea temporară a declinului numărului de născuți și potențialele sale  efecte pozitive viitoare, nivelul natalității se menține la o valoare scăzută, inferioară celei a mortalității și declinul natural este în creștere iar perspectivele populației țării  și implicațiile economice și sociale rămân grave.

● Măsura nu se adresează întregii populații și potențialul său este limitat. Doar programe adresate sutelor de mii de tinere cupluri care au luat și iau decizii ferme de a nu avea copii ori de a avea doar unul dar și populației rurale ar putea aduce o redresare autentică a natalității și perspectiva  reducerii declinului populației și ritmului de  depopulare a  țării. Dezideratele, aspirațiile și proiectele populației tinere trebuie însă investigate, cunoscute și luate în seamă în cel mai important  proiect național pe care  îl poate avea România.

Deasupra agitației create de intenția plafonării  nivelului  indemnizației de creștere a copilului și peste incoerența unor date și aprecieri vehiculate asupra numărului de copii născuți în țară și în diaspora se află realitățile demografice ale țării după  27 de ani de declin demografic. Institutul Național de Statistică  a publicat nu de mult date asupra numărului populației cu domiciliu în țară la începutul acestui an: 22,2 milioane locuitori. Este populația rezidentă, care locuiește în mod obișnuit în țară dar și populația care are reședința obișnuită în alte țări. În anul 2016  populația cu domiciliu în țară  s-a redus cu 38 de mii locuitori. Dacă privim originea și componentele acestei scăderi, vedem că,  de fapt, populația s-a diminuat pe cale naturală cu aproape 70 de mii persoane dar au existat câteva zeci de mii de persoane care și-au stabilit domiciliul în țară  (venind din Republica Moldova, în cea mai mare parte,  dar și din alte câteva țări în care au emigrat cândva în trecut). Populația rezidentă în țară era la începutul anului trecut sub 19,8 milioane persoane și s-a redus în cursul anului cu cele aproape 70 de mii de persoane deja amintite, constituind scăderea naturală, dar și cu alte zeci de mii de persoane reprezentând migrația externă netă negativă.  Aceasta a fost de aproape 60 de mii persoane în anul 2015 și acceptând o valoare similară pentru anul 2016  ajungem la o populație rezidentă în țară de 19,6 milioane locuitori la începutul acestui an. O populație de mărimea celei a țării noastre care se reduce anual cu peste 100 de mii locuitori  ridică  semne de întrebare asupra caracteristicilor mișcării sale naturale, migrației externe și gradului de deteriorare a structurii pe vârste, generatoare a evoluțiilor viitoare. Mă voi opri la aceste din urmă evoluții dar după o succintă analiză a efectelor introducerii măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului în primăvara anului 2003, în măsura în care date și informații sunt disponibile.  Sursele datelor folosite în articol sunt: Autoritatea Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), Ministerul Muncii (MM), Institutul Național de Statistică (INS),  informații furnizate presei de înalți oficiali ai Ministerului Muncii  și Guvernului,  presa scrisă.

Două schimbări cu semnificație istorică:

Anul 2004: numărul născuților în mediul urban îl depășește pe cel din rural

Anul 2007: numărul  născuților cu mame salariate este mai mare decât cel al mamelor casnice

Efectele pozitive ale măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului asupra numărului de născuți aduși pe lume de femeile salariate (și asimilate acestora ori având alte forme de venit impozabil) nu au întârziat să apară în anii următori prin stoparea scăderii și instalarea unei redresări consistente. Pe fondul continuării regresul numărului de născuți de la femei casnice, raportul s-a schimbat în favoarea născuților de  la femei salariate începând cu anul 2007 iar în anul 2015 acești născuți au depășit 50% din ansamblul născuților (figura 1).

Această dinamică net diferențiată se regăsește spectaculos și în inversarea raportului dintre numărul născuților din mediul urban (unde se află preponderent  femeile salariate)  și cel din mediul rural începând încă din anul 2004 (figura 2). Schimbarea are o semnificație istorică  într-un context în care  gradul de urbanizare nu a crescut, rămânând la fel de scăzut în context european ca la începutul anilor 1990 (54% din populație). Trebuie adăugat că populația rezidentă s-a redus substanțial în ambele medii atât pe cale naturală cât și prin migrație externă iar dimensiunea reculului este similară – 1,6 milioane locuitori în urban și 1,7 milioane în rural.

Redresarea numărului de născuți  din mediul urban prin efectele pozitive ale măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului a acoperit temporar  reculul constant din mediul rural și numărul total al născuților a avut o anumită stabilitate și chiar ușor progres în anii 2004-2010, pentru a se înscrie din nou pe o curbă descendentă moderată în anii următori (figura 2). Plasată în evoluția ansamblului născuților în  întreaga perioadă de după anul 1989, redresarea   reprezintă doar o întrerupere temporară a trendului descendent al numărului de născuți.

Mamele cu indemnizație de creștere a copilului. Cine sunt și ce îndemnizații au

După datele apărute în spațiul public în aceste ultime săptămâni numărul mamelor având  indemnizație de creștere a copilului (articolul are o viziune demografică și voi folosi în mod predilect acest termen știind  că beneficiar poate fi și celălalt părinte dar  pentru copilul adus pe lume de mamă)  este de aproape  160 de mii iar la 106 mii dintre acestea indemnizația este cea minimă –  1233 lei (reprezentând 85% din salariul minim brut garantat în plată pe țară). Cu alte cuvinte, dacă exercițiul este corect, mai mult de două treimi dintre mamele care au adus pe lume copii și primesc această indemnizație minimă au avut înainte de naștere un venit net mediu lunar mai mic decât salariul minim brut garantat de  1450 lei (in cele 12 luni de referință sunt precizate în reglementări destule perioade și  situații cu venit mic sau chiar fără venit). O comparație cu situația din anul 2015 nu este lipsită de semnificații.  Proporția mamelor  care primeau nivelul minim al indemnizației (600 lei) era, în perioada 1 ianuarie-30 septembrie, de 48% din cele aproape 139 de mii de mame beneficiare iar nivelul mediu al indemnizației era de 949 lei. Pentru întregul an 2015 datele INS  indică un număr mediu lunar al beneficiarilor de 138 de mii iar indemnizația medie era de 951 lei. Proporția celor cu indemnizația minimă nu putea diferi de cea menționată pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie.

Atât ascensiunea spectaculoasă a numărului  beneficiarilor de indemnizație minimă de  la 66 la 106 mii, cât și cea a proporției acestora în ansamblul beneficiarilor de la  48 la 68% pot ridica unele semne de întrebare și o explicație se impune. Indemnizația minimă de 600 lei din anul 2015 rezulta din aplicarea  coeficientului de 1,2 la valoarea Indicatorului Social de Referință (500 lei). Se poate însă găsi un echivalent  al  acestui nivel minim al  indemnizației în valoarea venitului mediu net căreia i-ar corespunde indemnizația minimă prin aplicarea proporției de 85%:  706 lei. Altfel spus,  la venituri medii mai mari de această valoare indemnizați era superioară celei minime. Da, dar multe dintre aceste indemnizații  au devenit inferioare noii valori minime de 1233 lei – după creșterile consistente ale salariului minim brut garantat în plată și atingerea nivelului de 1450 de la 1 februarie 2017 – și au fost  majorate la nivelul minim al indemnizației. În felul acesta,  atât numărul beneficiarilor de indemnizație minimă cât și proporția lor în ansamblul beneficiarilor s-au majorat substanțial.  Aceste  date duc în mod firesc la o întrebare delicată: faptul că aproape 70% dintre mamele beneficiare de indemnizație de creștere a copilului au o indemnizație minimă de 1233 lei este expresia nivelului general scăzut al veniturilor femeilor?  Informații asupra veniturilor nete lunare  ale mamelor având  indemnizații de creștere a copilului  pentru lunile dinaintea primirii indemnizației ar permite cunoașterea gradului de atractivitate al nivelului indemnizației în raport cu venitul mamei și ar constitui un reper valoros, alături de alte informații, pentru orientarea unor măsuri stimulative în viitor.  Singurele date (întâmplător) disponibile sunt pentru anul 2015 dar concluziile ar putea fi valabile și pentru anii 2016 și 2017. În proporție de 58% beneficiarele indemnizației aveau  un venit net anterior mai mic de 1000 lei pe lună, la 30% dintre ele venitul  era între 1000 și 2000 de lei iar la 7% între 2000 și 3000 de lei și doar 1,3% aveau indemnizații mai mari de 5000 de lei. Informația cea mai importantă și de semnificație majoră asupra veniturilor femeilor  este cea referitoare la proporția mamelor care aveau un venit mai mic decât indemnizația minimă (de 600 lei): 30 la sută.  S-a schimbat această proporție în anul 2017, la o indemnizație minimă dublă ca nivel față de cea din anul 2015? Datele lipsesc dar  un exercițiu  de estimare,  cu fireștile sale limite,   este posibil  pornind de la clase de venituri nete și  numărul de mame beneficiare  în anul 2015 aplicate la  datele asupra numărului  total de  mame  având  indemnizație și  al celor având noua indemnizație minimă  de 1233 lei.  Dacă numărul de mame cu venit net lunar mai mic de  acest nivel  este de 108 mii, cele având venituri  nete sub 600 lei (nivelul vechii indemnizații minime) ar putea ajunge la  aproximativ 45 de mii, reprezentând  28-29% din ansamblul mamelor cu indemnizație, proporție apropiată de cea din anul 2015.  Acesta ar putea fi răspunsul la întrebare.

Nivelul indemnizaților de creștere a copilului a crescut  după modificările aduse legislației în anul 2016 asupra nivelului minim al indemnizației de creștere a copilului corelate cu majorarea importantă a  salariului minim brut pe țară garantat, după eliminarea plafonării nivelului indemnizației și în contextul unei creșteri semnificative a salariului  mediu (date recente publicate de INS menționează o creștere a salariului mediu nominal net de 14,2%  în luna martie 2017 comparativ cu aceeași lună a anului trecut).

O privire asupra diferențierilor teritoriale ale indemnizației oferă informații nu lipsite de interes. Indemnizațiile medii au crescut în toate județele odată cu  modificarea legislației,  cele mai mici  trecând  de la 750-800 lei în  luna iunie 2016 la 1300-1400 lei  în aprilie 2017 și se află în județe mai puțin urbanizate și dezvoltate din perspectiva sectoarelor economice  în care predomină  populație ocupată feminină (Călărași, Harghita, Covasna, Olt, Vaslui, Gorj, Sălaj, Botoșani). Indemnizațiile medii cele mai mari, peste 1000 de lei  și peste 1800 de lei în cele două luni de referință,  se aflau și se află în București  și în  câteva județe  cu grad ridicat de urbanizare și dezvoltare a activităților economice specifice  populației feminine: Brașov, Sibiu, Cluj, Timiș, Iași  și Ilfov (cu particularitățile sale economice  dependente de Capitală). Aceste diferențieri  teritoriale ale indemnizației medii determinate de  economic și de grad de urbanizare nu se regăsesc decât în parte în  ierarhia județelor după  numărul de indemnizații la 100 de femei aflate la vârstele de 15-40 ani de la care provin cvasi-totalitatea născuților într-un an și în figura 3 este prezentată această ierarhizare.   Nu surprinde plasarea Capitalei și a județelor Ilfov, Brașov, Arad, Sibiu și  Cluj în categoria celor cu numărul cel mai mare de indemnizații la 100 de femei (între 6 și 7) și nici situarea județelor Teleorman, Călărași, Giurgiu, Dolj, Mehedinți, Olt ori Vaslui în categoria județelor cu cel mai mic număr de indemnizații (între 3 și 4).  Ceea ce reține atenția este plasarea unor județe cu grad mai mic de urbanizare și dezvoltare, având deci oportunități mai reduse de ocupare economică a populației feminine,  în categoria celor cu un număr mai mare de indemnizații.  Este cazul  județelor Harghita, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Maramureș,  Covasna. Disponibilitatea unor informații detaliate asupra profilului ocupațional al mamelor având indemnizație din aceste județe ar putea oferi explicațiile. Numărul mai mare de femei beneficiare ale indemnizației în județele din  regiunea Centru (Transilvania), mai urbanizate și mai dezvoltate decât cele din regiunea Nord – Est  (Moldova),  este pe cale de a schimba  o ierarhie  istorică – întâietatea Moldovei la nivelul natalității.

Alte informații, indirecte,  asupra mamelor având indemnizație

Măsura concediului și indemnizației de creștere a copilului constituie cea mai generoasă măsură de susținere a natalității luată vreodată în țara noastră în context de acces neîngrădit la contracepție și întreruperea sarcinii. Acest calificativ nu poate fi nici omis și nici subestimat. Cunoașterea caracteristicilor economice, sociale, culturale și demografice ale femeilor și cuplurilor  beneficiare ale acestei  măsuri  începând cu anul intrării î vigoare (2003) ar fi putut furniza informații esențiale asupra  unui mecanism extrem de complex și încă neelucidat pe deplin în literatura demografică și demo-economică internațională – luarea  deciziei de a avea copii  în funcție de astfel de caracteristici.   Din păcate,  nu sunt disponibile  date asupra distribuției pe vârste a mamelor, stare civilă, nivel de educație, etnie, mediu de rezidență, sector public și privat, categorie profesională, rangul copilului adus pe lume, condiții de locuit, planificare familială  și nici distribuția mamelor (cuplurilor) având  indemnizație după nivelul corelat al venitului net înainte de nașterea copilului și nivelul  indemnizației (pentru cele mai multe dintre aceste date situația este:  “Nu se colectează aceasta informație” / “Nu există informația în Safir”/“Nu este relevantă informația”).  Putem însă  cunoaște unele dintre  particularitățile  efectelor măsurii după câteva caracteristici ale femeilor  din mediul urban care au adus pe lume copii în anii 2003-2015  folosind  datele anuale ale Institutului Național de Statistică   asupra născuților (vii), date disponibile și  generoase în caracteristici.  Este vorba de  date  asupra distribuției născuților  din cele două medii după trei caracteristici semnificative ale mamei: categoria ocupațională (statut profesional),  nivel de instruire și  stare civilă.  Am adăugat rangul născutului.  Mamele beneficiare ale indemnizației (salariate în mare măsură)  se află net preponderent în mediul urban. Am  arătat deja succint (în figurile 1 și 2)  marile schimbări survenite în numărul născuților  având mame salariate și casnice și în  cele două medii  după anul 2002, odată cu aplicarea măsurii concediului și indemnizației.

Numărul persoanelor cu studii superioare a crescut spectaculos după anul 1989  iar la femei dinamica  a fost superioară celei a bărbaților astfel că la recensământul din anul 2011 proporția femeilor cu studii superioare  a ajuns  mai mare decât  cea  a bărbaților.  Este o reașezare majoră a structurii populației după nivelul de instruire, cu efecte certe asupra  demograficului.  Era previzibil un progres net superior la populația din mediul urban,  dar datele relevă  o  diferențiere frapantă   la populația feminină:  1,2 milioane de femei cu studii superioare în urban și doar 200 de mii în rural.  Această realitate își pune elocvent  amprenta și pe  datele asupra  structurii născuților după nivelul de instruire a mamei în cele două medii  în anii 2003-2015 (tabelul 1).

Tabelul 1. Structura născuților după nivelul de instruire a mamei, pe medii,

în anii 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013  și 2015 – în %

Primar+gimnazial

+profesional

Liceal

Postliceal și superior Alte situații
Urban Rural Urban Rural Urban Rural Urban Rural
2003 37 71 35 19 24 4 4 6
2005 35 71 32 18 26 5 7 6
2007 33 70 29 18 31 5 7 7
2009 30 68 26 18 38 8 6 6
2011 26 64 24 19 44 11 6 7
2013 24 60 24 21 44 13 8 6
2015 23 56 23 21 49 16 5 6
Sursa datelor: INS

Datele pentru mediul urban sunt definitorii pentru mamele cu indemnizație. Ponderea născuților provenind de la mame cu studii postliceale și superioare  s-a dublat între anii 2003 și 2015 apropiindu-se de 50% (67% în Capitală). Și în mediul rural a existat un progres dar  proporția din anul 2015 a născuților cu  mame având studii postliceale și superioare este de numai 16%, predominând net născuții de la mame cu studii inferioare celor liceale (56%). Marile discrepanțe în nivelul de educație a mamei în cele două medii și diferențele de venit care li se asociază nu pot avea decât consecințe diferite asupra calității copilului (ca sumă a resurselor orientate spre asistență medicală, alimentație, condiții de locuit, îmbrăcăminte, educație, petrecere a timpului liber).  Se cuvine a  menționa numărul născuților de la mame fără școală, în anul 2015:   6,6 mii,  aflate mai ales în mediul rural.

Redresarea numărului de născuți în mediul urban prin măsura concediului și indemnizației de creștere a copilului a avut loc nu numai la femeile căsătorite, ci și la cele necăsătorite. Stabilitatea proporției născuților de la cele două categorii de femei după anul 2002 – în jur de 76 și 24%, relevă  dinamici relative similare. Pentru  femeile necăsătorite din mediul urban și care doreau copii, măsura concediului și indemnizației pare a fi contribuit decisiv la luarea deciziei iar dinamica proporției născuților aduși pe lume de mame necăsătorite având  studii postliceale și superioare în ansamblul născuților cu mame necăsătorite este edificatoare: 5,6% în anul 2003 și 19% în anul 2015 (atingând însă 39% în București). Este de admis că aceste mame se află în uniuni consensuale. Redresarea numărului de născuți în mediul  urban a avut loc, preponderent,  la cei de rangul 1 (primul copil al mamei) dar și la rangul 2  s-a  înregistrat  o creștere. Regresul din rural a fost și la primul și la cel de-al doilea copil.  În fine, o informație inedită și nu lipsită de semnificație   este cea a vârstelor mamelor având indemnizație. Comparând  structura  pe vârste  a mamelor care primeau  indemnizație în anul 2015 cu structura  tuturor femeilor care au adus pe lume copii în același an se poate constata o diferențiere  care era previzibilă: proporții inferioare la vârste mai mici de 25 de ani și ponderi superioare între 25 și 35 de ani  la mamele având indemnizație. O educație universitară, de lungă durată, și amânarea nașterii copilului pot explica aceste proporții.

Unde poate duce  un tratament privilegiat  al mamelor cu venit?

Datele ANPIS asupra numărului de indemnizații în primele patru luni ale acestui an indică o ascensiune moderată dar  bine conturată, de la 153  la 160 de mii (la 1 iunie 2016 erau 140 de mii).  Pe de altă parte, datele publicate regulat  de INS asupra numărului de născuți pe luni  – date provizorii, după luna înregistrării la oficiile de stare civilă -  nu arată un progres în primele trei luni din acest an, care ar corespunde dinamicii ascendente a numărului de beneficiari plătiți. Putem admite un decalaj și putem chiar avansa  ipoteza unei creșteri semnificative  a numărului de mame având indemnizație în lunile care urmează, însemnând  un progres al numărului de născuți. Toate aceste schimbări survenite în dinamica numărului de născuți după anul 2002 la femeile având venit impozabil nu pot fi desprinse de evoluția ansamblului născuților. Redresării din mediul urban îi corespunde  o continuare a scăderii numărului de născuți de la  mame  fără venit (casnice), îndeosebi în mediul rural iar tabloul general este cel al unei natalități scăzute la nivel național  alimentând, alături de o mortalitate ridicată, declinul natural al populației. Nivelul  natalității din ambele medii va prelungi  și amplifica un declin natural consolidat în 27 de ani, prin rigidele conexiuni ale  dinamicii interne  a construcției demografice

În tabelul 2 sunt prezentate rezultatele cele mai importante ale acestor perspective plecând de la populația rezidentă pe sexe și vârste la începutul anului 2016 -19,8 milioane. Proiectarea populației este fundamentată pe două ipoteze: continuarea în viitor a ascensiunii speranței de viață la naștere și menținerea numărului mediu de copii aduși pe lume de o femeie la 1,4 (atâți copii ar aduce pe lume, în medie,  o femeie de-a lungul vieții, plecând de la  numărul de născuți din ultimii ani, distribuția lor pe vârste ale mamei,  dimensiunea și structura pe vârste a întregii populații  feminine de 15-49 ani în aceiași ani; pentru înlocuirea populației în timp este nevoie de 2 copii la o femeie (un cuplu)).   Indicatorii din tabel  sunt cei mai importanți pentru caracteristicile populației,  au mesaje clare și mă voi limita la doar câteva comentarii.

Tabelul 2. Indicatori ai populației rezidente pentru anul 2015 și ai populației rezidente

proiectate pentru ani selectivi

Indicator 2015 2020 2025 2030 2035 2040 2050
Numărul populației* – în mii 19819 19444 18992 18499 17973 17398 16175
Vârsta mediană – în ani 40,4 42,8 44,4 45,5 46,8 47,7 48,6
Ponderea populației în vârstă de 65 ani și peste – în % 17,4 18,7 20,3 20,5 22,6 24,5 27,9
Raportul de dependență  a vârstnicilor (persoane de 65 ani și peste la 100 de persoane în vârstă de 20-64 ani) 28 31 34 34 38 43 51
Număr născuți* – în mii 185 174 164 156 151 145 127
Natalitate* - la 1000 locuitori 9,3 9,0 8,6 8,4 8,4 8,3 7,9
Număr decedați* – în mii 261 258 260 257 262 263 251
Mortalitate generală* - la 1000 locuitori 13,2 13,3 13,7 13,9 14,6 15,1 15,5
Scădere naturală* – în mii locuitori -76 -84 -96 -101 -110 -118 -123
Speranța de viață la naștere – în ani: (anul 2015)

-   Femei

-   Bărbați

71,9

78,9

77

82

Densitatea populației – locuitori la km. p. 83 82 80 78 75 73 68
Sursa datelor: anul 2015 – date INS pentru indicatorii marcați cu asterisc și calcule ale autorului; ceilalți ani – proiectări ale autorului

Datele sintetizează  o deteriorare generală și  accelerată în deceniile următoare, fie că ne referim la numărul populației, structura pe vârste, procesul de îmbătrânire a populației, diminuarea numărului de născuți (și a ratei natalității), majorarea numărului de decese (și a ratei mortalității generale). Implicațiile economice  sunt sintetizate în raportul dintre populația vârstnică, inactivă economic în cea mai mare parte, și populația adultă, predominant activă economic: 28 de vârstnici la 100 de adulți în anul 2015, 34 în anul 2025 și 51 la mijlocul secolului (figura 4). Unde se află mecanismul deteriorării ?  Fundamental, în numărul și regresul numărului de născuți. Este însă vorba de regresul din toată perioada 1990-2015 și de cel care  va urma. Numărul născuților reprezintă populația pe vârste în anii viitori. Declinul numărului de născuți început în prima parte a anilor 1990 a provenit în cea mai mare parte  din reducerea numărului mediu de născuți aduși pe lume de o femeie, cel  de-al  doilea determinant – numărul de femei la vârstele fertile (15-49 ani) – având o dimensiune relativ stabilă.  După anul 2010, dimensiunea populației feminine  s-a înscris pe o curbă descendentă fermă și   regresul  s-a accentuat și se va accentua în măsură și mai mare în viitor. Consecința va fi reculul numărului de născuți, chiar dacă numărul mediu de copii aduși pe lume de o femeie  (de-a lungul vieții) rămâne neschimbat – în jur de 1,4. Cititorul poate vedea în  figura 4 evoluția așteptată a populației  feminine de 15-49 ani  și contribuția decisivă a generațiilor mici de după anul 1990  la  regres (în secțiunea B).  Din acest mecanism rezultă declinul numărului de născuți din tabel. Așteptata majorare a numărului de decese provine exclusiv din creșterea numărului și ponderii populației în vârstă de peste 65 de ani, vârste la care au loc 75% din decesele anuale.  Iar din aceste evoluții ale numărului de născuți și de decese rezultă  amplificarea dimensiunii scăderii naturale anuale a populației. Proiectarea nu include o ipoteză asupra migrației externe, cuantificarea mărimii anuale a acesteia pe sexe și vârste fiind imposibilă astăzi. În plus, resorturile majore ale migrației românilor se vor afla, ca și până acum, în țările dezvoltate și depind de mersul economiei în aceste țări în deceniile viitoare.  Atât timp cât un mare decalaj de venituri și standard de viață se va menține, migrația va fi negativă și se va adăuga scăderii naturale, amplificând dimensiunea declinului populației.

Remarci finale

Viziunea din acest articol  nu se dorește a fi una  pesimistă. Este o abordare realistă,  motivată și alimentată de evoluțiile negative de până acum – în 28 de ani ! – și de prelungirea lor aproape automată în viitor prin solidele raporturi dintre starea și mișcarea oricărei populații în timp, starea reprezentând distribuția pe sexe și vârste a populației iar mișcarea este constituita din toate intrările și ieșirile anuale pe care naturală și prin migrație. Nu poate fi alarmistă, nefiind  întâia oară când perspectivele populației și implicațiile declinului sunt prezentate plecând de la propriile proiectări ori de la cele ale Institutului Național de Statistică sau ale Diviziei de Populație a Națiunilor Unite (în luna iulie va publica rezultatele seriei 2017 a proiectărilor și acestea nu vor putea decât să  confirme, ca și cele din seria 2015,  convergența perfectă a abordărilor și rezultatelor pentru țara noastră). Pe de altă parte, România nu este o excepție în context european, are doar un grad și un ritm mai mari de deteriorare a situației demografice și de depopulare în raport cu alte țări.  Dar, ce relevanță ar avea să împărtășim, excesiv, și necazurile similare ale altora? Am putea însă reflecta la previzibile dezvoltări demografice comparative care pot afecta  locul României în Uniunea Europeană  pe termen  lung (de pildă, depășirea numărului populației României  de Olanda în jurul anului 2030 (potrivit  rezultatelor seriei 2015 a perspectivelor elaborate de Divizia de Populație ONU).

În fața unor perspective demografice profund  negative pe termen lung există prudență, îndoieli și chiar scepticism: Cine știe cum va fi ? Atitudinea are motivațiile ei și  provine din incertitudinea viitorului pe termen lung, în general. Se adaugă, probabil, refuzul individului, prin natura, construcția  și structura sa, de a-și organiza viitorul  cu o viziune și o filozofie pesimiste, atât timp cât declinul populației țării nu a avut până acum efecte negative semnificative asupra vieții sale. Mai mult, acest declin a avut efecte economice benefice asupra societății, prin reducerea consistentă a resurselor orientate spre alocații (numărul născuților este de multă vreme la nu cu mult peste jumătatea celui de la începutul anilor 1990), maternitate, asistență medicală a mamei și copilului, educație, fără a mai vorbi de reducerea presiunii asupra pieței muncii prin masiva migrație pentru muncă a câtorva milioane de persoane tinere și adulte și miliardele de euro din remitențe. Prin reducerea numărului de copii și la nivelul familiei au existat avantaje economice, resursele financiare pe membru al familiei – oricum modeste pentru o proporție importantă a acestora –fiind  mai mari în cele fără copii ori cu  un singur copil.

Toate aceste avantaje vor avea însă costuri nemăsurate astăzi  pe termen lung și foarte lung.  Am menționat ascensiunea raportului de dependență a vârstnicilor, de la 28 la 51 de persoane în vârstă de 65 ani și peste la 100 de persoane în vârstă de muncă (în figura 5 sunt prezentate evoluțiile proiectate ale celor două subpopulații și ale raportului). Pe fondul declinului și al accelerării îmbătrânirii populației, menținerea ratelor de activitate pe sexe și vârste din anul 2015 ar urma să ducă la contractarea populații active economic de la 9 la 7,2 milioane persoane în anul 2040.

Logic vorbind, unei populații  în scădere numerică considerabilă îi corespunde și o populație activă mai mică (celelalte lucruri fiind egale)  dar acestui recul i se asociază  două schimbări structurale negative:  un regres al ponderii populației active în ansamblul populații de la 46 la  42% și o ascensiune a proporției celor activi în vârstă de peste 50 de ani de la  25 la 33%. Penuria de forță de muncă apărută în unele ramuri și județe se va amplifica prin intrarea masivă  în populația în vârstă de muncă a generațiilor mici născute după anul 1990. Creșterea participării la activitate economică prin majorarea ratelor de activitate pe sexe și vârste, aflate sub valorile medii din UE-28, va deveni deziderat, pentru a compensa într-o anumită măsură reducerea populației active  rezultată din acțiunea demograficului. În sfârșit, o privire asupra modului în care își va pune amprenta pe dimensiunea populației de pensionari ajungerea la vârste de pensionare a generațiilor mari născute după anul 1966 ilustrează întinderea ecoului unor mari  fracturi survenite în evoluția natalității și dimensiunea proiectată a intrărilor la pensie până în anul 2040 este prezentată  în figura 6 (în ipoteza menținerii probabilităților de intrare pe sexe și vârste din anul 2015).

Intrările au fost relativ ridicate până în anul 2016 (în spațiul A) deoarece la vârstele cu  pensionări importante s-au aflat generațiile mari  1949-1956 și va urma un recul prin atingerea  acelorași vârste de generațiile aflate în  regres numeric continuu de după anul 1956 (la B).  Odată cu  intrarea la vârstele cu probabilitățile cele mai  ridicate de pensionare a generațiilor foarte mari  1967-1968, după anul 2028 la femei și după anul 2030 la bărbați, intrările la pensie vor fi în ascensiune considerabilă  câțiva ani (la C), până la epuizarea perturbațiilor produse de cele doua generații, și se  va instala apoi regresul intrărilor în populația de pensionari  prin reducerea dimensiunii generațiilor de după anul 1968-1969  (la D). Se poate observa că dimensiunea proiectată a intrărilor în anul 2040 nu ar diferi semnificativ de cea din anul 2016.  Iar la întrebarea relativ frecventă a tinerilor activi economic Cine ne va plăti pensiile?,  un răspuns ar putea fi găsit în aprecierile făcute asupra evoluției  posibile a populației active economic și în figura 5, urmărind  evoluția proiectată a populației în vârstă de muncă.

Afirmam că modificările aduse legislației asupra concediului și indemnizației de creștere a copilului ar trebui să aibă drept efect un progres al numărului de mame beneficiare, însemnând o redresare a numărului de născuți doar în mediul urban, ceea ce nu poate schimba semnificativ nivelul general al natalității și al scăderii naturale a întregii populați. Nu se poate ști acum cât de semnificativă ar putea fi redresarea dar sunt suficiente argumente pentru a concepe  o strategie care să se adreseze întregii populații a țării. Mamele care au avut și au indemnizație, ca și cele care o vor avea în viitor, fac parte din populația feminină tânără  aflată  predominant în mediul urban. La mijlocul anului 2015  populația feminină în vârstă de 15-49 ani era de 2,7 milioane în mediul urban și de aproape 2 milioane în mediu rural. Și structura pe vârste a celor două populații este semnificativ diferită, proporția femeilor la vârstele cu fertilitatea cea mai ridicată – între 20 și 35 de ani – fiind superioară în mediul urban prin efectele migrației din rural în urban. Cu excepția județului Ilfov, cu particularitățile sale demografice și socio-economice, declinul natural al populației este generalizat, deci inclusiv în județele în care măsura concediului și indemnizației a avut efecte pozitive asupra numărului de născuți.  Natalitatea este mai mică de 8 născuți la 1000 de locuitori în opt județe, toate cu grad scăzut de urbanizare iar mortalitatea generală depășește 15 la mie în nu mai puțin de 10 județe (cu un nivel  de aproape 19 la mie în județul Teleorman).

Oricât ar crește numărul de născuți (mame cu indemnizații) în  mediul urban, o redresare de substanță a natalității țării și diminuarea dimensiunii declinului populației și a ritmului de depopulare a țării nu poate fi realizată fără creșterea aportului femeilor casnice. Concediul și indemnizația se acordă mamelor cu venit impozabil, persoane active economic  în perioada de referință și  reprezintă un sprijin consistent pentru a asigura compatibilitate între statutul de persoană activă economic și cel de mamă. Resursele financiare pentru indemnizații nu se află în bugetul de asigurări sociale, ele venind de la  bugetul de stat.  Ancheta forței de muncă în gospodării 2015 (INS) indică un număr al femeilor casnice de 1,3 milioane, 432 de mii fiind în mediul rural. Aproape 60% dintre aceste femei  sunt în vârstă de 15-44 ani.  Nu poate surprinde faptul că declinul natural în mediul rural  a fost în anul 2015 de 56 de mii persoane, de aproape trei ori mai mare decât cel din mediul urban (20 de mii persoane). Creșterea gradului de ocupare economică a femeilor din rural le-ar asigura un nivel de trai mai ridicat și le-ar permite acces la concediu și indemnizație de creștere a copilului. Pe de altă parte, majorarea proporției născuților de rangul 2  - aflată  la 30% – apare ca și condiție indispensabilă a redresării, ceea ce ar implica o diferențiere a măsurilor stimulative, cum ar fi, de pildă, acordarea unei indemnizații mai mari la cel de-al doilea copil al mamei.

La nivel de dezbatere și proiect teoretic, dezavantajele unei populații mai mici decât cea actuală dar aflată în echilibru al natalității, mortalității și migrației externe nu sunt evidente.  Natura, mediul, resursele greu regenerabile ar fi mai puțin afectate, în beneficiul generațiilor viitoare. La o astfel de populație nu se poate însă ajunge fără construirea echilibrului menționat iar această schimbare majoră ar putea avea loc numai după stoparea scăderii naturale și restabilirea unei construcții demografice viabile.

***

Guvernul a aprobat în luna aprilie plata unei contribuții financiare de 75 de mii de euro la bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică  (OCDE)  pentru realizarea unui studiu privind comunitățile românești rezidente în statele membre ale OECD. Studiul se va referi la dimensiunea și geografia comunităților, direcții ale fluxurilor de migranți și destinații, caracteristici demografice și socio-economice și va fi finalizat în 18 luni. Este un proiect de importanță excepțională pentru cunoașterea celor 2,5-3 milioane de români cu reședința obișnuită în alte țări și, posibil, a unor fațete puțin investigate și cunoscute  ale unor realități demografice, economice și sociale din țară care au fost și sunt un motor al migrației iar expertiza specialiștilor OECD în problemele migrației internaționale este  bine cunoscută și apreciată de multă vreme.

Declinul natalității  este rezultatul a sute de mii de decizii de a nu avea copii ori de a avea un singur copil. Este factorul economic singurul responsabil de aceste decizii? Sunt și  alții?  Apreciind din nou inițiativa de a se studia numeroasele probleme ale comunităților românești rezidente în alte țări, nu s-ar cuveni să concepem și să realizăm cercetări selective pe eșantioane reprezentative de populație tânără (și adultă) cu și fără copii pentru a vedea ce factori și mecanisme determină deciziile și ce programe ar putea schimba decizia de a nu avea copii ori de a avea un singur copil?

S-ar putea elabora apoi și programe și strategii orientate spre redresarea natalității și reducerea dimensiunii declinului populației și a ritmului de depopulare, pe termen lung și foarte lung, pornind de la aspirații,  deziderate și preferințe  ale celor care doresc să aibă copii  dar numeroase bariere și practici le stau în față.  Concediul și indemnizația ar fi componente ale unor astfel de programe alături de alte măsuri, unele adresate prioritar populației din mediul rural unde deteriorarea situației demografice tinde să capete caracteristici și dimensiuni dramatice. Ar fi proiectul național cel mai important  pe care îl poate avea România după 28 de ani de declin al populației și instalarea depopulării. Și cel mai costisitor.

  • Notă. Opiniile exprimate în articol sunt cele ale autorului și nu reprezintă un punct de vedere instituțional

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. dorin valeriu spune:

    Inacceptabil este si nivelul scazut al alocatiei de crestere a copilului ! Aici ar fi cheia pentru cresterea numarului de copii al mamelor casnice !
    Stiu, vor fi obiectii stupide, pe care le-am mai auzit (va creste consumul de alcool, parintii betivi vor bea banii de alocatie) sau rasiste. Rezolvarea este una singura, educatia, aici ar trebui sa se concentreze atentia ! Responsabil, cu mijloace materiale suficiente, cu institutii bine dotate si cu educatori pregatiti, dedicati, recompensati !

  2. Dedalus spune:

    Din analiza lipseste un factor esential: evolutia antreprenoriatului.

    Forta de munca e .. forta de munca pentru ca o angajata de cineva.

  3. ion spune:

    Indemnizatia nu e cea mai buna masura de stimulare a natalitatii : adica pe termen scurt ea trebuie sa existe, dar pe termen lung descurajeaza reinsertia profesionala (analiza este foarte simplista, nicio rafinare statistica sau control al factorilor multipli care intra rezultate). Mai eficient este ca statul sa ofere servicii de crestere a copilului bune : crese si gradinite unde sa isi lase mamele si tinerii copilulul si sa se duca la munca!

  4. Florin Oprea spune:

    Domnule autor: referitor la tabelul 2, exista si alta sursa de copii decit din urban si rural? Daca adunati rural si urban vedeti ca va iese mai putin ca totalul din grafic!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vasile Ghetau


Vasile Ghetau

- Profesor Asociat, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București, director al Centrului de Cercetări Demografice Vladimir Trebici al Academiei Ro... Citeste mai departe


E randul tau

Cred ca masurarea performantelor prin tot felul de indicatori de tip contabil, simpli si usor de int...

de: r2

la "Manifest pentru refuzul unei obsesii moderne"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)