vineri, martie 29, 2024

Cum sa nu mai fie POSDRU „Cenușăreasa” fondurilor europene.

Am văzut și eu în presă hotărârea cu care d-na ministru Claudia Boghicevici afirma schimbarea regulilor de eligibilitate în cadrul POSDRU, astfel: „Vreau ca tot mai mulţi bani să ajungă la grupurile țintă, adică la cetățeni, şi mai putini bani să meargă pe salarii pentru echipele de management.”. Am luat notă de hotărârea dânsei, eu o interpretez în cheie electorală, și m-am gândit că poate nu ar strica să oferim o mână de ajutor guvernanților, astfel ca într-adevăr POSDRU să nu mai fie „Cenușăreasa” fondurilor europene.

Deoarece am rămas cu impresia că miniștrii nu sunt foarte bine informați de subordonați am să le propun o scurtă analiză, cu exemple din educație. Poate așa se va reveni la o imagine mai bună despre ceea ce înseamnă dezvoltarea resurselor umane. POSDRU va fi privit apoi corespunzător, i se va acorda importanța pe care Europa o acordă dezvoltării umane, cel puțin în documentele sale. Prin pledoaria mea nu vrea să afirm că toate proiectele sunt în regulă, însă nici nu pot fi toate tratate la fel, ca și cum ar fi numai hoți în ele. Oamenii au îndrăznit să aibă o viziune, au obținut contractare pentru ea, rămâne de văzut în ce măsură idealurile și faptele lor își justifică finanțarea. Pentru evaluarea lor ministerul care se ocupă de dezvoltarea resurselor umane are o mare responsabilitate. Nu pot fi acuzați toți beneficiarii pentru lipsa de viziune și de evaluare corectă de către acest minister a ceea ce se face cu banii. Nu este recomandat să fie judecați toți managerii înainte de a-i cunoaște și a vedea ce fac. Sigur viziunile multora sunt bune și merită luate în considerare.

Exemplu concret

Să vedem mai întâi care este costul unui curs de perfecționare la nivel european, adaptat la costurile din România. Anul trecut am fost la un curs privind delegarea conducerii în organizații susținut de Alain Cardon, specialist internațional în coaching și management. Durata cursului a fost de două zile și am plătit în jur de 820 euro pentru aproximativ 16 ore de formare, din care statul a luat 24% TVA plus 16% impozit pe venit, astfel celor care au făcut formarea le revin cam 25-27 euro/oră (am scăzut cheltuielile estimate cu persoana formată). În grupul țintă am fost eu, și din prețul cursului am beneficiat doar de cafea și masa de prânz. Adevăratul beneficu este însă ceea ce am învățat, dezvoltarea personală, nu m-am dus pentru masă sau să îmi dea bani ori diplome.

În comparație, spre exemplu, în cadrul unui proiect („Competente crescute pentru cadre didactice”) în care beneficiar este un ISJ, sunt perfecționate 5000 cadre didactice, care realizează o perfecționare organizată pe șapte module acreditate CNFP, pe care se obțin 90 de credite, în peste 320 de ore de perfecționare/cadru didactic. Din suma proiectului, aproximativ 4,8 milioane euro, se realizează și două aplicații informatice, una de gestionare a informațiilor privind formarea cadrelor didactice din cele 2 județe partenere implicate, iar alta pentru dezvoltarea/formarea competențelor, diferită de clasicul e-learning. Știind că din totalul finanțării proiectului cam 70% sunt pentru resursele umane, din care statul ia 45% contribuții și impozite, sumele efective care ajung la resursele umane ce fac formarea sunt cam de 1,1 euro/ persoană/oră.

Sigur, una este să beneficiezi de formarea unui specialist internațional și alta este să fi format de un profesor român, bun specialist și el. Însă un raport de 25:1, repet, la prețuri adaptate României, este mare. Aș fi de acord că este de maxim 5 ori mai bun prin specializarea înaltă pe care o are decât un profesor formator cu studii superioare (unii chiar cadre didactice universitare), dar de 25 de ori nu poate fi. Deci în programele de formare unii dintre beneficiari lucrăm chiar foarte ieftin. Până acum probabil AMPOSDRU a înțeles asta și de aceea nu s-a implicat în schimbarea acestei situații. Unii demnitari văd doar salarii dar nu văd munca și impactul pentru că sunt străini de domeniu. Nu o văd pentru că nu au muncit astfel niciodată.

Supărare greșit orientată, blocajul generat de „incompatibilitatea cu postul”

Cred că doamnele și domnii miniștrii și-au orientat greșit supărarea. Primele lucruri pe care ar trebui să le facă la ministerul muncii (acum el răspunde de asta) este o diagnoză bună și o politică clară de dezvoltare pe domenii, cu modalități de evaluare precise, ceea ce acum nu are. Inspectoratele școlare care au depus proiecte au sesizat bine nevoile din sistemul de educație și au luat-o înaintea ministerului, muncind enorm, de la scrierea proiectelor, până la implementarea lor. Evident că munca aceasta de pregătire se plătește tot după ce începe proiectul, la fel ca o parte din munca de dezvoltare personală a celor care reușesc să coordoneze activitatea, să articuleze planuri bune de dezvoltare astfel încât să fie acreditate, etc.

Apoi ar trebui să stabilească criterii cât mai bune de evaluare a proiectelor și să nu se supere gratuit pe beneficiarii care fac un lucru bun atrăgând fondurile, în cadrul în care îl permite sistemul, profitând uneori de lipsurile acestuia. A taxa pe alții și a le face reproșuri (mai ales că probabil majoritatea își fac bine treaba) pentru o deficiență proprie – incapacitatea de evaluare calitativă, este o dovadă de lipsă de profesionalism și o neînțelegere gravă a situației.

Asta se întâmplă în educație, cea care pregătește viitorul, cu ce rezultate în prezent știm.  Cine știe peste cât timp va avea MECTS fonduri să facă formări de amploare cu cadrele didactice. Nevoia este stringentă deoarece legea nouă a schimbat radical lucrurile, dar funcționarii înalți din minister nu percep asta, ei văd doar că iau mai puțini bani decât managerii de proiect (dacă nu o fi și altceva la mijloc). Dar acest lucru este pe bună dreptate, chiar nu pot și nu fac mai mult decât ei. Faptul că nu au o politică, că probabil nici nu știu ce înseamnă psihologia copilului, educație și dezvoltarea resursei umane pentru a preda altor oameni, nu contează pentru ei. Dau note interne ilegale (Corvin Nedelcu – (d-na Elena Udrea, este ofițer, dv. l-ați angajat la stat, dar nu se potrivește la educație, nu vreți să îl luați înapoi consilier?)) și impun inclusiv prin responsabilii OIPOSDRU – (Laura Marinaș) un tratament discriminatoriu pentru inspectorate (s-a transmis un ordin verbal în OI-uri ca să nu fie validate cheltuielile cu resursele umane la ISJ-uri!).

Ei nu sunt singurii supărați, îndrăzneala de a bloca fondurile alocate proiectelor de la inspectorate prin bugetul de stat și absorbția cred că este cu concursul unor înalți funcționari de la finanțe, care de ani buni nu sunt în stare să aibă o politică clară de gestionare a resurselor financiare astfel încât să absorbim fondurile. Ceea ce au știut ei să facă a fost doar reducerea salariilor, probabil acum blochează ca să strângă fonduri pentru revenirea la salariile inițiale. Dacă aveam o politică unitară în gestionarea fondurilor nu era nevoie de aceste reduceri căci nu am fi ajuns pe regresiune economică – a se vedea Polonia. Ceea ce este la fel de grav este că statul are datorii mari către cetățeni (amânate) tot din astfel de motive, lipsă de competență și lipsă de viziune în eșalonul doi, a directorilor generali, etc. Dacă acum blochează ilegal absorbția, statul va avea datorii și mai mari, iar responsabilii vor fi bine mersi.

Să facem loc dezvoltării

Nu cred că are sens să întreb dacă se știe de ce managerii din occident au salarii și de zeci de ori mai mari decât angajații obișnuiți. Se știe câtă muncă trebuie să depună cineva pentru a deveni competent în formarea, gestionarea și conducerea resurselor umane. Toți știm că lucrul cel mai greu nu este să lucrezi cu mașinile, cu cifrele, ci cu oamenii, să îi coordonezi să le împletești eforturile și să obții rezultate cu ei. Pentru asta este nevoie de o adevărată artă, și cu cât sistemul este mai mare, cu atât este mai greu.

Până la urmă acestă revoltă este a „contabilului” împotriva managerului. Dacă în firmele de succes cei care lucrează cu cifrele au venituri mult mai mici decât cei ce coordonează, lucrează cu resursa umană, direcționează eforturile, capacitează organizațiile, etc, la noi, grație moștenirii comuniste, contabilii fac legea, ei sunt conducătorii din umbră. Din păcate toți vedem cu ce rezultate. Din acest motiv cred că și cei care fac reduceri și impun limite, taie și spânzură din cauza banilor, ar trebui să treacă și să facă parte din grupurile țintă pentru dezvoltarea resurselor umane. Pot să pun pariu că nu prea le au cu munca în echipă, că le lipsește viziunea, și că, probabil, singura unealtă bine stăpânită de aceștia este cea de-a cincea operație a aritmeticii, potriveala, chiar dacă vorbim de bugetul național.

Ce alternative ar fi, ce s-ar putea face cu fondurile în loc să investim în persoane și în pregătirea lor plătind pe unii mai buni să o facă? Personal aștept niște răspunsuri valide de la ministerul care răspunde și ne asigură că știe, cum anume ar putea ajunge mai bine banii la grupul țintă altfel decât sub forma dezvoltării competențelor. Spre exemplu, în sistemul de educație nu pot veni persoane străine de sistem și fără experiență ca să spună cum trebuie lucrat cu elevii, ele nu pot face formare, nu au competențele necesare. Realizarea de noi achiziții de bunuri și servicii ridică alte probleme, TVA-ul nu prea este eligibil, deci creștem contribuția statului? Specialiștii din toată lumea nu văd alte soluții decât învățarea continuă și esențială pentru ca o persoană și o organizație să poată face față într-o lume în mișcare, fără ea mergem sigur spre faliment.

Toate aceste probleme și discuții apar deoarece cei care gândesc și văd dincolo de prezent, sunt buni doar atunci când politicienii trebuie să cucerească masele, să propună direcții, apoi, după cum explica d-l Vasile Dâncu (https://www.contributors.ro/editorial/intelectualii-in-masinaria-politicii/), ei pot să dispară, ca să își rezolve liniștit politicienii măruntele interese particulare. Cea care a îndrăznit să pună viziunea înaintea contabililor a fost Polonia și îi merge mult mai bine decât altora.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Pe domnii de la minister/AMPOSRU ii doare in realitate cot de absorbtie.
    Cu masuri continue de contractie (reducere prefinantare, plati partiale, intarzieri, limitarea cheltuielilor) SCAZI absorbtia, nu o cresti. Astea pe scurt sunt echivalentul unor masuri de austeritate, austeritate ce produce scadere nu crestere. E la mintea cocosului.
    As mai adauga cateva probleme la cele enumerate mai sus:
    1. Cand ai parteneri straini de proiect, aia costa. Cu noile praguri nu vei mai putea aduce in proiecte straini (de ex: mari scoli de business, firme renumite, universitati de prestigiu din afara). Se pierde dimensiunea trans-nationala, care e o parte importanta a POSDRU.
    2. De atatia bani , atata peshte. O gramada de oameni f bine pregatiti si competenti lucreaza pe POSDRU, tocmai fiindca sunt salarii mari si nu trebuie sa isi incerce norocul altundeva sau chiar in strainatate. Mai sunt si oameni cu multa experienta adunata in ani de proiecte anterioare. La salarii mici, oamenii astia vor pleca, asa cum au plecat din structurile bugetare oamenii bine pregatiti si cu experienta, in urma austeritatii lui Boc. Vor veni in schimb oameni de umplutura. Ceea ce iar va scadea calitatea implementarii proiectelor. Fiindca proiectul nu poate fi mai bun decat echipa care il conduce.
    3. Acum sunt mii sii mii de angajati prin POSDRU (dupa unii vreo 20.000). Cum se vor renegocia aceste contracte de munca ferme? Beneneficiarii vor fi in situatii imposibile. Dar cum se vor renegocia acordurile de parteneriat? De exemplu cu partenerii straini? Absolut de neconceput. O sa asistam la cascade procese. Multumim AMPOSDRU ptr. acest cadou.
    4.Scazand valorile medii/proiect va creste numarul de proiecte, ceea ce va creste efortul birocratic, de monitorizare, etc. . Pentru AMPSODRU si OIR-uri va creste practic volumul de munca , in conditiile in care sunt deja depasiti de cerinte.
    5. Numarul de beneficiari potentiali POSDRU e in realitate mic. De aia ajung in proiecte si organizatii fantoma si multa umplutura. Ca nu are cine sa vina, nu avem un sector ONG cu adevarat puternic. Dupa noile reguli va scadea si mai mult interesul de accesa acest program, implicit si absorbtia si calitatea celor ce aplica.
    6. Indicatorii ar trebui sa fie corelati cu bugetul proiectului. Ori asta nu faci prin masuri administrative. Vei ajunge la opusul situatiei, subbugetarea proiectelor, fapt pentru care programe cu adevarat valoroase nu vor mai fi posibile. Trainingurile valoaroase COSTA! De ex. un training de PMP si examinarea costa cel putin 1500 USD/ beneficiar.
    7. Si bomboana de pe coliva: Din salarii statul isi lua 50% taxe si impozite + TVA-ul din consumul aferent acestor salarii si alte efecte multiplicatoare. Banii veneau LUNAR la bugetul de stat, fie ca incasai finantarea fie ca nu. Daca inlocuim salariile cu alte cheltuieli, respectiv servicii si achizitii, statului ii vor mai reveni ZERO RON. Nici macar TVA, fiindca si ala se deconteaza din proiecte. Deci masura doamnei ministru RADE de la bugetul de stat, pe loc MILIARDE DE EUR.

    HALAL COMPETENTA SI ABSORBTIE! DOMNUL ORBAN, SE AUDE?

  2. Intelectualii, pasămite, „sunt buni doar atunci când politicienii trebuie să cucerească masele”.
    Şi se pare că aţi fost cucerit de unul dintre ei, chiar de către un reprezentant notoriu al elitei propagandistice a stîngii, un intelectual politizat care cu mult tupeu se lamentează pe tema intelectualului public marginalizat. Plin de obidă faţă de incompetenţii ce sabotează progresul prin guverne, îl îmbrăţişaţi ca argument final, expunînd astfel o hilară şi contradictorie nădejde in vechii „manageri de resurse umane” ai psdului. altfel nu-mi pot explica decizia de a-l cita într-un astfel de articol tocmai pe acest politruc.

    Ca orice birocrat necăjit faţă cu reacţiunea aveţi senzaţia, ba chiar convingerea că banii pică din cer şi că e musai să fie vreun contabil hrăpăreţ undeva pe traseu, intr-un zepelin, care culege prin deturnare fondurile care vi se cuvin de drept. Bine, de drept european. De altfel, chiar şi aceste pretenţii sînt parte dintr-o credinţă cu valenţe dogmatice in nemurirea „programelor” europene şi in finanţarea pe vecie a „formării” unei tagme băştinaşe de birocraţi elevaţi. Nicio clipă nu vă trece prin cap că minunata Centrală a Planificării Educaţiei Europene ar putea intra in faliment, iar slujbaşii săi ar rămîne brusc fără „aplicaţii” şi fără muşterii asiguraţi şi livraţi de ceilalţi birocraţi, ai executivului. Pentru că, dacă aţi fi autonomi, sau, mai pe româneşte, de capul vostru, aţi afla in mod dureros ce-i aia gestiune, muncă in echipă şi responsabilitate, pentru că aţi fi obligaţi să receptaţi constant semnalele pieţelor, nevoile oamenilor obişnuiţi şi nu ale birocraţiei infernale, şi să acceptaţi plăţi mizere pentru serviciile de slabă calitate pe care le prestaţi astăzi nesolicitat. E o realitate economică simplă pe care intelectualul de stat o evită precum dracul tămâia: sistemul educaţiei etatizate a perpetuat un monopol catastrofal pentru societate, iar şcolile de stat ale Europei, complet desprinse de cerinţele pieţei, au produs pînă acum zeci de milioane de imbecili cu diplome, puzderie de juni intelectuali „formaţi” intr-o singură direcţie – să poftească la o sinecură in giganticul aparat birocratic al UE şi al statelor captive in această reţea. Soldăţelul sîrguincios care a reuşit cu chiu cu vai să treacă prin 16 ani de şcoală publică visează noi şi noi patalamale, cursuri, proiecte, perfecţionări unde să mai tragă mîţa de coadă incă vreo 10-12 ani, cît să-şi trăiască in tihnă sfîrşitul adolescenţei. De muncă adevărată nimeni din Aparat nu vrea să audă. In afară de cerşit fonduri, subvenţii, posturi in limbajul sofisticat deprins in ultimii anii de europeism luminat, adică de tocat nervii noştri cu noua limbă de lemn, aceşti intelectuali birocratizaţi nu ştiu mai nimic, nu au învăţat nimic util in şcoala publică şi e firesc…acolo oamenii sînt „formaţi”, adică turnaţi in forme, iară nu obişnuiţi cu munca şi cu reflexul căutării de sine. Şcoala publică funcţionează, in pretinsa societatea capitalistă, tot pe principiul leninist al educării perpetue de către stat şi agenţiile sale.

    Ei bine, chiar dacă nu vă interesează şi opinia „gestionarilor de resurse umane” (cît de hidos poate să sune), a celor veritabili, adică patroni şi manageri de societăţi şi asociaţii private, aflaţi că sistemul acesta al Planificării Centrale, ca orice mecanism socialist, este deja in faliment, iar POSDRU şi alte programe ar trebui să fie urgent desfiinţate dacă se doreşte eliberarea economiilor europene de paraziţii instituţionali şi de faliţii rapace ai pieţei serviciilor de educaţie. Aflaţi că un patron cînd vede un candidat pentru un post de trepăduş că vine cu vraf de diplome albastre şi o tonă de pretenţii se ia cu mîînile de cap şi preferă să ia un puşti de 18 ani, neîndoctrinat şi neumflat in amorul propriu, şi să-l „formeze” la locul de muncă. Patronul ar angaja şi puşti de 14 ani, dar nu poate , tot din cauza birocraţilor îndrăciţi care au prelungit şcoala publică pîn la adînci bătrîneţi iar drepturile omului pînă la totala sa anchilozare, căci deh, cum să motiveze altfel augmentarea reţelei de unităţi şi agenţii ale statului decît prin legarea de glie a copilului? Aa, şi cu psihologia copilului, asta-i cea mai hilară justificare a abonării la cornul abundenţei european, pasămite ar suferi pruncu’ de 20 de ani de stres post-traumatic, in urma conflictului fratricid pe chestiunea dirijării borcanului cu miere, dacă educatorul-birocrat nu şi-ar mai putea satisface pofta de mărire academică.

    Bun, aşa să ştiţi, patronatul de-abia aşteaptă să dispăreţi din peisajul educaţiei şi să-şi trimită ucenicii la şcoli private, să-şi recruteze inginerii şi contabilii din universităţi private, doctorii aşijderea, iar cameristele şi ospătarii să prindă meseria muncind in timp ce sînt exploatate de nemiloşii manageri, că dacă-s acolo astea înseamnă de cele mai multe că nu-i duce capul să facă altceva sau că nu-i ruşinos să-ţi finanţezi studiile din munca fizică. Nu numai că oamenii s-ar putea descurca mai uşor, mai iute fără „ajutorul” educatorilor-birocraţi plătiţi nu de către clienţi, ci de către alţi birocraţi şi mai inutili, dar societatea ar putea să respire oleacă după ce se va debarasa de această colosală reţea de programatori de cariere.

    • @ eurofil

      Ca să poti sa strângi pe cineva în brațe trebuie să îl cuprinzi, adică să treci mâinile și prin spatele său. Apoi, în funcție de puterea lor și rezistența pieptului propriu poți exercita o presiune care să îi trosnească oasele sau te poți trezi aruncat departe.
      În cazul în care vrei să „strângi în brațe” pe cineva pe calea cuvintelor, o minimă măsură de prevenire te îndeamnă să faci un studiu, ca sa vezi cu cine îți pui mintea. Cred că dumneavastră nu ați făcut acest studiu și încercați să mă strângeți fără a avea habar cam pe unde este spatele meu. Altfel ați fi găsit chiar pe acest site răspunsuri la problemele pe care le ridicați, vedeți de exemplu articolele despre revoluția din educație și exemplele de competență. Să spunem că eu am fost puțin mai prevăzător și am dat un tur mai complet sistemului pe care vreau să îl îmbrățișez.
      Intelectualii, spre deosebire de patroni, nu sunt interesați de adunarea averilor, în general se mulțumesc cu un trai decent.Dacă am lua ispitele la care a fost supus Domnul IIsus am putea spune că nu au căzut în aceea de a vrea bogății, lumea pentru ei. Pot cădea însă în ispita plăcerilor și în aceea a rangurilor înalte.Cei care cad în aceste ispite se lipesc de cei cu bani și îi servesc cu anumite scopuri.Dar mai sunt și unii care scapă de ele, care au găsit bucuria de a dărui, despre care vorbește M. Rosemberg în Comunicarea nonviolentă. Aceștia nu pot fi cumpărați deoarece bucuria lor se naște din bucuria altuia.
      În legătură cu îngrijorarea dv. privind fondurile europene, să știți că și eu le-am avut în vedere. Văd totuși că pentru a atinge anumite interese demne de a fi luate în considerare, se găsesc fonduri. Din păcate cele mai multe resurse se acumulează prostește în conturile unora care decid și au căzut în ispita banilor. Dacă pacea ar putea fi cumpărată cu bani sunt convins că s-ar găsi oameni dispuși să o cumpere și pentru zona golfului.Din păcate, în mod direct nu se poate și de aceea continuă o aberantă cursă a înarmărilor.
      Până la urmă problema este tot de educație. Patronii și-ar dori ca sistemul să le dea „vaci gata de muls” sau viitori angajați cât mai pregătiți ca să producă.Dar oare nu tratează ei astfel omul ca pe un mijloc de care ei să profite? Un om de care se profită nu va avea răbufniri de ură și o nemulțumire la adresa celui care îl exploatează, nu îi va vinde secretele unuia mai îndrazneț, gata să atace? Te poți aștepta atunci la pace?
      Competență înseamnă să nu treci pe exploatare ci numai pe colaborare reciproc avantajoasă. Altfel creezi tensiuni care se pot întoarce destul de urât împotriva celui care forțează. Poți crea un stat polițienesc ca și SUA, speriată „ca de bombe” dar viața trăită cu frică nu este viață ci chin chiar și în sens propriu pentru că frica îmbolnăvește.
      Vedeți, până la urmă noi decidem și care sunt prietenii, oamenii cu care ne înconjurăm. Puteți alege acei angajați bine dresați în sistem privat, pe care să îi exploatați cum doriți, sau să vă înconjurați de oameni demni, împreună cu care să formați o echipă, cu care să evoluați punând în comun darul și interesele fiecăruia.
      Poate sintagma „gestionarii de resurse umane” nu este cea mai potrivită, eu am avut în vedere altceva, dar și cum vă gândiți dv. poate fi înțeleasă. Ca să vă faceți o idee la ce fel de oameni mă refer puteți arunca o privire în cărțile care vorbesc despre formarea echipelor, de ex. Cele cinci disfuncții ale muncii în echipă.

    • 1. Ceea ce trebuie înțeles este faptul că întotdeauna concepția și oamenii de concepție sunt rari și scumpi în comparație cu execuția și oamenii de execuție. De aceea salariile nu sunt mari în raport de produsul asumat și în general realizat.
      2. Tirania exercitată de ”contabili”de sus în jos și care cred că știu totul se întemeiază în mod rigid pe necesitatea de a avea mereu dreptate. De acea, accentul pus în mod exclusiv pe nevoia de a avea întotdeauna dreptate ne blochează complet creativitatea şi progresul. Nevoia de a avea dreptate în permanenţă este cel mai mare obstacol posibil în calea ideilor noi și a realizărilor care depășesc artizanalul. E de preferat să avem o mulţime de idei şi unele dintre ele să fie greşite, sau a greşi intenţionat pentru a provoca o redistribuire a informaţiilor, decât să avem dreptate întotdeauna şi să nu avem nici o idee. Consider că ambiţia proastă de a avea mereu dreptate nu face decât să sacrifice adevărul în favoarea exactităţii la fel ca și în cazul proiectelor în discuție.

      • „Contabilii” servesc concepția, nu concepția servește ”contabilii”, ceea ce nu ne face să nu recunoaștem aportul acestora din urmă la rușita unui proiect dacă sunt profesioniști și înțeleg concepția acestui proiect, mecanismele acestuia și impactul pe termen lung al acestuia.

  3. Well, d-na Ministru pare nu prea stie despre ce vorbeste si mai spune ca a gestionat proiecte. Ma cam indoiesc

    Proiectele adresate resurselor umane sunt proiecte „soft”, impactul se constata dupa o relativ lunga perioada de timp, si au principalele cheltuieli legate de personal, experti si alti specialisti care adauga valoare resursei umane si o dezvolta.

    Problema s-ar putea reformula, pentru ca asa o gandeste si UE, adica preturile, tarifele sa fie aliniate la piata curenta existenta. Adica la un functionar public nu poti sa ii mai adaugi inca 1000 euro/luna pentru 100 de ore-luna pentru ca este in afara pietii. Unui conducator de proiect este normal sa ii adaugi un salariu corespunzator, conform pietei muncii. Sau unui expert international nu poti sa ii acorzi 1000 euro/luna pentru ca expertiza sa este platita cu 2.000-3.000 euro/luna. Sau exemplu pe care l-a dat autorul. Mai trebuie acordata atentie timpului efectiv lucrat – adica mai toate aceste activitati necesitata locari part-time, not full-time job.

    Necazul vine cand te apuci sa aplici ceea ce ai invatat. Si aici sunt doua aspecte:
    1. Nu poti aplica pentru ca piata nu este pregatita;
    2. Aplici o scurta perioada si ulterior vine „jupanul” sau se gasesc altii mai isteti care sa iti stopeze actiunile.

    De aceea consider ca in mare parte proiectele pe resurse umane sunt bani aruncati pe fereastra si o sa vedem in timp impactul produs de acestea.

    Nu spun ca nu sunt utile si necesare, numai ca trebuie regandite si aplicate in alte tipuri de proiecte pentru a avea impact asupra resursei umane.

    As vrea sa vad ca se intampla ceva aici, dar dupa cum s-a pornit – ce am avut si ce am pierdut la Ministerul Muncii? Nimic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Vlasin
Ioan Vlasin
Director Școala „Mihai Eminescu” Ighiu, jud. Alba. Implicat în cadrul unor proiecte realizate la ISJ Alba. Absolvent Facultatea de Fizică, Cluj, studii postuniversitare informatică, management educațional, mediere conflicte, masterand la Universitatea „1 Decembrie” Alba Iulia. Realizator aplicație Amicus – www.educatiealba.ro și site www.neweducation.ro.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro