Home » Administratie »Analize »Economie »Financiar » Citesti:

Despre incredere, credibilitate si codul fiscal

Dan Pascariu august 17, 2015 Administratie, Analize, Economie, Financiar
5 comentarii 1,793 Vizualizari

Am fost intrebat de catre un jurnalist de ce este o asemenea inversunare impotriva proiectului de Cod Fiscal. Nu cred ca e vorba de inversunare si, in niciun caz, impotriva Codului, care reprezinta un mare pas inainte. Este mai degraba o mobilizare a specialistilor impotriva agresivitatii relaxarii fiscale, determinata de temerile generate de ultima recesiune financiara (2008-2010) si, mai ales, de ceea ce se intimpla in Grecia. Experientele dureroase amintite sunt prea proaspete pentru a fi trecute cu vederea. In acelasi timp, aceasta mobilizare fara precedent este si un semn al maturizarii societatii romanesti.

Recentele evenimente, de la noi si din Grecia, mi-au reamintit un text despre incredere, pe care l-am publicat acum trei ani, in contextul unor intamplari din acea tara in care, intre timp, situatia s-a inrautatit. Si s-a inrautatit tocmai din cauza unei acute lipse de incredere in interiorul societatii.

Contractul social intre cetatean si stat continua sa fie fundamental pentru bunul mers al societatii din zilele noastre, iar in economiile avansate, acesta este considerat un dat. Natura implicita si nescrisa a contractului social este, de fapt, caracteristica fundamentala a unui contract psihologic, care se bazeaza pe asteptari. Esenta acestui tip de contract o reprezinta increderea cetatenilor in cei pe care-i voteaza: ca isi vor indeplini promisiunile electorale si ca vor lua acele decizii prin care sa asigure bunastare pe termen lung, cum ar fi stabilirea unor taxe rezonabile si cheltuirea acestora in folosul cetateanului.

Increderea cetatenilor in cei pe care-i voteaza se bazeaza pe previziuni, ca parte importanta a conditiei umane. Oamenii creeaza modele interioare ale lumii inconjuratoare bazate atit pe propria experienta, cit si pe ceea ce le spun altii, incearcand sa intuiasca ce se va intimpla in viitor. Asta le permite sa deceleze amenintarile, sa se pregateasca pentru ele si sa-si planifice viitorul pentru a-si atinge obiectivele pe termen lung. Din acest punct de vedere, increderea inseamna posibilitatea de a previziona ce vor face altii si ce situatii vor aparea.

Societatea are nevoie de incredere intrucit opereaza la hotarul dintre ceea ce se stie din experienta si ceea ce pare posibil. Fara incredere, ar trebui luate in considerare toate eventualitatile, ceea ce ar duce la imposibilitatea de a actiona. In cele din urma, increderea reprezinta un pariu pe una dintre eventualitati, cea care consideram ca ne poate aduce beneficii. Odata ce increderea este acordata, ipoteza unei actiuni contrare nici nu mai este luata in calcul si, astfel, se obtine o reducere a complexitatii sociale.

Increderea are diverse conotatii: sociale, filozofice, psihologice, economice. O definitie care le-ar cuprinde pe toate se refera la situatia in care o parte este dispusa sa se bazeze pe actiunile viitoare ale altei parti. Partea care are incredere nu are certitudini cu privire la rezultatul actiunilor celeilalte parti, careia i-a cedat controlul si de la care se presupune ca are doar asteptari pozitive.

Din acest motiv, increderea implica acceptarea unei pozitii de vulnerabilitate fata de o alta persoana, pe baza unor informatii care denota bunele intentii ale acesteia. Incertitudinea, vulnerabilitatea si posibilitatea de a evita riscuri si, implicit, de a alege intre diverse optiuni, sunt conditii necesare pentru existenta ei. Astfel, majoritatea cercetatorilor (de ex: Lewis and Weigert, 1985; Oakes, 1990) vad increderea ca o functie a unor informatii imperfecte. Daca informatiile ar fi perfecte, n-ar mai fi vorba de incredere ci de un calcul rational. Daca n-ar exista deloc informatii, nici nu s-ar mai pune problema increderii, pentru ca ar fi vorba de credinta oarba sau de acceptarea riscurilor asociate jocurilor de noroc.

Increderea presupune o puternica dimensiune temporala, fiind o punte intre experiente anterioare si viitorul anticipat. Manifestarea increderii reprezinta anticiparea viitorului, cu adoptarea unei atitudini potrivit careia viitorul ar fi cert. Din acest motiv, increderea poate fi considerat si un lubrifiant economic, care reduce costul tranzactiilor dintre parti, duce la aparitia unor forme de cooperare si, in general, contribuie la dezvoltarea activitatilor economice si la prosperitate. Ca forma a capitalului social, un grad inalt de incredere stimuleaza cresterea economica, in timp ce un grad scazut de incredere o inhiba (a se vedea cazul Greciei).

Increderea si credibilitatea nu sunt sinonime. Increderea se refera la un set de credinte si atitudini asociate cu aceptarea riscului si a vulnerabilitatii. Credibilitatea se refera la calitatea perceputa a unei surse, care poate duce sau nu la incredere, respectiv la convingerea ca mesajul este corect sau nu.

Dintre toate atributele credibilitatii, cel mai mult conteaza competenta si integritatea. Competenta inseamna cunostinte tehnice, aptitudini si know-how, iar integritatea inseamna onestitate, responsabilitate morala si bune intentii. Amindoua sunt obligatorii pentru a considera o sursa credibila, adica demna de incredere.

Si atunci, in cine putem avea incredere? In 1983, Patrick Wilson si-a lansat teoria autoritatii cognitive. Conceptia fundamentala a teoriei autoritatii cognitive este ca oamenii dobindesc cunoastere in doua moduri distincte: fie pe baza propriei experiente, adica “la prima mina”, fie din ceea ce au aflat de la altii, adica “la mina a doua”. In fapt, oamenii depind in cea mai mare masura de altii pentru a primi idei si informatii, in afara experientei directe, iar cea mai mare parte a ceea ce stiu si cred despre lume este ceea ce dobindesc “la mina a doua”.

Totusi, oamenii nu considera credibil tot ceea ce aud. Doar cei “care stiu ceea ce vorbesc” sunt recunoscuti drept autoritati cognitive. Autoritatile cognitive nu se rezuma doar la oameni, cuprinzand diverse alte surse de informatii: carti, publicatii, organizatii, institutii media etc. Acestea sunt apreciate nu numai pentru cunostintele lor, ci si pentru opiniile si pentru sfaturile lor cu privire la atitudini sau actiuni potrivite in anumite situatii. Astfel, autoritatile cognitive reprezinta acea categorie de oameni si/sau informatii percepute a fi credibile, demne de incredere, adica oneste si competente in domeniul respectiv. De fapt, teoria lui Wilson este strins legata de conceptul de credibilitate: o autoritate cognitiva trebuie sa dea dovada si de competenta si de integratitate in acelasi timp.

Wilson a inventat acest termen pentru a explica genul de autoritate care ii influenteaza pe oameni in procesul de gindire. O autoritate cognitiva difera de o autoritate administrativa sau de una ierarhica, iar conceptul este important pentru ca obliga la precautie fata de diversele surse de informatii si la folosirea anumitor criterii de evaluare.

Cu exceptia politicienilor si a comentatorilor abonati la emisiunile de talk-show de la diferitele posturi de televiziuni, care isi dau cu parerea despre orice subiect, autoritatile cognitive, respectiv profesionistii adevarati, care dau dovada de competenta si integritate intr-un anumit domeniu, nu se vor baga in domenii la care nu se pricep. De aceea, un avocat specialist in litigii comerciale nu va lua cazuri penale, un specialist in dreptul muncii nu se va ocupa de divorturi, chiar daca toti au terminat o facultate de drept. La fel, un medic anestezist nu va face chirurgie, iar un cardiolog nu va trata bolnavi de cancer, chiar daca toti au absolvit o facultate de medicina.

Probabil ca cititorul se intreaba deja care este legatura intre incredere, credibilitate si Codul Fiscal? Politicile fiscale, ca si cele bugetare si, de altfel, ca toate politicile cu consecinte economice luate de un guvern, indiferent de amprenta ideologica, trebuie sa reprezinte un mix care sa asigure stabilitatea macroeconomica.

Ca sa folosesc un exemplu drag Guvernatorului Isarescu, macroeconomia este ca un aparat de zbor cu un tablou de bord foarte complicat. Apesi pe un buton sau pe mai multe deodata si, daca nu stii dinainte care sunt efectele, poti intra in vrie sau in picaj, fiind posibila orice catastrofa. Perversitatea macroeconomiei este ca, spre deosebire de aparatul de zbor, consecinta apasarii pe butoane gresite nu e imediata, ci se manifesta peste citiva ani, eventual dupa o perioada de aparenta crestere si bunastare. Si, tot din pacate, de regula, masurile reparatorii sunt extrem de costisitoare si sunt decontate politic de cu totul altii decit cei care au cauzat catastrofa.

Deciziile economice la nivel guvernamental sunt, in ultima instanta, decizii politice, pentru ca sunt luate de catre politicieni. Totusi, acest gen de decizii politice trebuie sa aiba fundamente economice solide si sa fie luate in urma consultarii cu specialistii, care, in acest domeniu, sunt macroeconomistii.

Ca sa raman in ton cu ce spuneam mai sus, nu toti cei care au terminat o facultate economica sunt si macroeconomisti. Subsemnatul, absolvent al facultatii de comert exterior, sunt economist, asa cum sunt si cei care au absolvit finante-banci, contabilitate, turism, economie agrara, managementul afacerilor, cibernetica economica etc, dar nici eu si nici cei amintiti nu suntem  macroeconomisti. Asa cum exista specializari in drept, medicina sau inginerie, asa sunt si in economie.

Sunt putini cei care au studii aprofundate de macroeconomie si care pot face corelatiile necesare, astfel incit sa inteleaga care vor fi toate consecintele unor masuri politice cu caracter economic. In Romania, exista doar cativa macroeconomisti: la BNR, in Consiliul fiscal, in principalele banci comerciale, in domeniul academic si institute de cercetare, unu-doi la Presedintie si tot pe atatia independenti. Din pacate, nici Guvernul si nici partidele politice n-au macroeconomisti, iar cei care se pretind a fi sunt prea atinsi de “microbul” politic pentru a avea o viziune suficient de neutra si pe termen lung.

Dupa cum s-a vazut in ultimele saptamini, aproape toti macroeconomistii din institutiile amintite au atras atentia asupra pericolelor adoptarii Codului Fiscal in forma votata in cvasi-unanimitate de Parlament si au adus o serie de argumente pentru moderarea reducerilor fiscale, in vederea asigurarii echilibrului macroeconomic. Nu intimplator, argumentele lor coincid cu cele ale macroeconomistilor FMI si CE.

Multe dintre problemele unei guvernari democratice ar fi dificil de inteles fara includerea dimensiunii temporale in analiza procesului democratic. Si asta deoarece segmentarea procesului democratic in perioade de timp relativ scurte are consecinte negative serioase atunci cind problemele cu care se confrunta societatea necesita solutii pe termen lung. Din acest motiv, dificultatea politicienilor de a se se angaja in mod credibil la politici publice pe termen lung constituie o reala preocupare. Astfel, s-a constatat adeseori ca, in asteptarea alternarii la putere, politicienii alesi in mod democratic au putine stimulente sa implementeze politici al caror succes ar putea sa apara dupa alegerilor urmatoare.

Din acest motiv, indiferent de orientarea ideologica, orice guvern responsabil, investit cu incredere de catre electorat, care este obligat sa asigure, printre diverse bunuri publice, stabilitatea macroeconomica si pe cea financiara, nu poate sa treaca cu vederea semnalele de alarma venite de la autoritatile cognitive, specialistii in macroeconomie autohtoni, precum si cei ai FMI si CE, a caror credibilitate este garantata de competenta si integritate.

Asa cum aratam mai sus, deciziile economice la nivel guvernamental sunt decizii politice, luate de  politicieni, dar ele trebuie sa aiba fundamente economice solide si sa fie luate in urma consultarii cu specialistii, respectiv cu autoritatile cognitive care, in acest domeniu, sunt macroeconomistii. Astfel, cetatenii pot avea incredere in politicienii alesi, care capata credibilitale prin faptul ca iau decizii pe baza autoritatilor cognitive recunoscute. Aceasta este, de fapt, legatura dintre incredere, credibilitate si Codul Fiscal, mentionata la inceput.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. dorin valeriu spune:

    Daca ar fi intocmai asa si intotdeauna n-ar mai fi crize economice, totul ar fi previzibil, viitorul ar fi ‘la degetul mic ” al macroeconomistilor !
    Si uite ca sunt , nu rareori, situatii ce nu au fost prevazute; si in bine , si in rau. Si nici un laureat nobel pentru macroeconomie nu a ajuns miliardar !

    • eu****** spune:

      Culmea paradoxului unul dintre laureatii Premiului Nobel care mai mult s-a jucat, dar a si cercetat , a fost chiar somer destul de mult timp – cazul John Nash – dar astazi este relativ mult studiat si mai ales teoriile sale sunt aplicate… Oare de ce?

      Saracul John Nash a avut, spre sfarsitul vietii sale, numeroase prezentari, expuneri la public de specialitate si nu prea, cred ca si bucurii in viata personala si poate si ceva banuti, desi nu cred ca a ajuns sa fie miliardar.

    • r2 spune:

      uitati un raspuns mai lung, luat dintr-o carte pe care foarte buna:

      http://www.amazon.com/Sapiens-Humankind-Yuval-Noah-Harari/dp/0062316095/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1439838067&sr=1-1&keywords=sapiens

      “Chaotic systems come in two shapes. Level one chaos is chaos that does not react to predictions about it. The weather, for example, is a level one chaotic system. Though it is influenced by myriad factors, we can build computer models that take more and more of them into consideration, and produce better and better weather forecasts.

      Level two chaos is chaos that reacts to predictions about it, and therefore can never be predicted accurately. Markets, for example, are a level two chaotic system. What will happen if we develop a computer program that forecasts with 100 per cent accuracy the price of oil tomorrow? The price of oil will immediately react to the forecast, which would consequently fail to materialise. If the current price of oil is $90 a barrel, and the infallible computer program predicts that tomorrow it will be $100, traders will rush to buy oil so that they can profit from the predicted price rise. As a result, the price will shoot up to $100 a barrel today rather than tomorrow. Then what will happen tomorrow? Nobody knows.

      Politics, too, is a second-order chaotic system. Many people criticise Sovietologists for failing to predict the 1989 revolutions and castigate Middle East experts for not anticipating the Arab Spring revolutions of 2011. This is unfair. Revolutions are, by definition, unpredictable. A predictable revolution never erupts.

      Why not? Imagine that it’s 2010 and some genius political scientists in cahoots with a computer wizard have developed an infallible algorithm that, incorporated into an attractive interface, can be marketed as a revolution predictor. They offer their services to President Hosni Mubarak of Egypt and, in return for a generous down payment, tell Mubarak that according to their forecasts a revolution would certainly break out in Egypt during the course of the following year. How would Mubarak react? Most likely, he would immediately lower taxes, distribute billions of dollars in handouts to the citizenry – and also beef up his secret police force, just in case. The pre-emptive measures work. The year comes and goes and, surprise, there is no revolution. Mubarak demands his money back. ‘Your algorithm is worthless!’ he shouts at the scientists. ‘In the end I could have built another palace instead of giving all that money away!’ ‘But the reason the revolution didn’t happen is because we predicted it,’ the scientists say in their defence. ‘Prophets who predict things that don’t happen?’ Mubarak remarks as he motions his guards to grab them. ‘I could have picked up a dozen of those for next to nothing in the Cairo marketplace.’”

  2. eu****** spune:

    Poate ca este vorba si despre Check and Balance pe care expertii si politicienii ar trebui sa il faca. Aspectul nu este reglementat de nici o lege inca in RO, sau nu o stiu…

    Mai este ceva de comentat: odata ce politicienii uita sa asculte specialistii – care de cele mai multe ori nu sunt inregimentati politic, pentru ca isi respecta meseria pentru care s-au pregatit chiar daca nu ajung miliardari – se ajunge in situatii neplacute extrem de exceptionale.

    Grecia este un exemplu foarte la indemana pentru a prezenta politicianul mai tare ca fularul…
    Oxi, Oxi si pana la urma…

    Din pacate pentru greselile intentionate sau neintentionate, facute din pura prostie sau din interese ce nu vizeaza MTO, populatia unei tari plateste. Platile se intind pe multi ani si pot sa afecteze puternic o masa larga de cetateni.

    Daca genocidul este pedepsit – de ce sa nu fie pedepsita si reaua credinta sau prostia politicienilor? Atunci poate ca s-ar mai potoli, s-ar purta mai responsabil…
    Efectele generate de genocid si prostia/reaua credinta a politicienilor sunt cam la fel si, ceea ce este cel mai grav, se intind pe mai multi ani si cu consecinte extrem de grave…

    Este insa remarcabil ca exista legislatie care pedepseste abuzul in functie – abuzul in functia de ministru/ de PM sau chiar de Presedinte.

    Din pacate nu avem o lege a abuzului generat de Parlament si aici ar trebui ca sa mediteze mai atent specialistii in drept constitutional.

    Daca un Presedinte nu este sustinut de societatea civila atunci guvernul in gasca cu Parlamentul pot sa abuzeze de prerogativele lor si vai si amar de oamenii din acele tari.

    Sau mai grav, un Presedinte cu un guvern neprofesional si cu un Parlament penal pot distruge o natie. Sigur fiecare natie are conducatorii pe care ii merita, dar poate ca unii se si trezesc si atunci ce mai pot face?

    Din greseli ar trebui sa se invete….

  3. Adrian spune:

    Puterea de decizie este, din pacate, in mainile politicienilor. Politicile economice pot fi, si trebuie, facute pe termen lung luan masurile economice si sociale corecte. Dar pentru asta trebuie sa existe hotarare in mentinerea acestor politici pe termen lung pentru a-si arata efectele. Specialisti exista: mediul academic, mediul de afaceri, sindicate si specialisti din societatea civila pot elabora astfel de politici, prin a pune cap la cap cerinte, posibilitati dar si miloacele prin care se pot atinge obiectivele si un calendar bine definit pentru atingerea obiectivelor intermendiare. Pana aici totul este frumos. Dar vine partea de aplicare, si aceasta aplicare sta in mana politicienilor care, pentru a-si asigura voturi aplica doar partial aceste politicii economice producand dezechilibre economice si generand un sentiment de nemultumire in populatie. Politicile corecte ar trebui aplicate dupa reguli clare si un calendar bine definit dar si comunicat contribuabililor, pentru ca acestia sa aiba un orizont de asteptare bine definit. Si din pacate sunt aplicate de politicieni fara pregatire temeinica, ba chiar ticalosi.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Pascariu Dan


Dan Pascariu

Dan Pascariu este Preşedintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)