Despre simptome și cauze: febra, tusea, junghiul și imunitatea în politica romanească

Anul 2015 părea să fie unul liniștit pentru România, fiind un an ”neelectoral” între europarlamentarele și prezidențialele din 2014 și un 2016 cu alegeri locale în primăvară și alegeri generale în toamnă. Parcă similar cu simțurile în cazul ființelor, în cazul României, dacă legislativul și guvernul, ca parte a executivului, s-au atrofiat, celelalte, președinția, instituțiile de ordine publică puternic conectate cu ea și mai ales puterea judecătorească, s-au imbățoșat și își arată mușchii instituționali. Recentelor evoluții din viața politică și socială a României, cu arestări și dezvăluiri zilnice, generează speranțe de însănătoșire a democrației noastre vampirizate de corupție, îngrijorare și incertitudine socială majore și de reașezări în relațiile dintre puterile statului, în și între sferele lor de influență.

Interviul acordat de Elena Udrea pentru Hotnews, completat cu alte reacții recente ale ei, este un document social exponențial pentru etapa politică din care România se pregătește să iasă și pentru istoria instituțională a acestei etape, a acestui tip de politică. Figura Elenei Udrea pare să fie centrală în acest bâlci al deșertăciunilor politice atât prin relațiile strânse cu cei mai mulți dintre cei implicați în marile scandaluri (Cocoș, Bica, Pinalti, Niro, cei implicați în Gala Bute etc.) cât și ca intensitate a prezenței sale mediatice sau ca importanță a țintelor dezvăluirilor sale (Maior, Coldea, Ponta, Kovesi). Despre Udrea și dosarele în care este parte ca și despre instituțiile implicate sau invocate s-au spus multe, s-au lansat multe întrebări înainte și după interviu. Ceea ce mi se pare incredibil este cum de nu s-au formulat întrebările fundamentale și cum de nu i-au fost ele adresate acestei super-vedete a marelui circ politico-mediatic din România.

Dacă privim dincolo de senzațional, de curiozitățile de moment, de pasiuni și emoții, într-o analiză a instituțiilor și evenimentelor eu aș propune următoarele teme și întrebări cu putere explicativă și relevanță într-un proces imperativ de schimbare socială, de necesară ieșire, evacuare, a societății românești de sub cupola acestui circ toxic reprezentat perfect de ”primadona” Elena Udrea cu conul Ghiță în rol secundar:

1. Despre responsabilitățile formale, despre cine conduce instituțiile cheie ale României și cine ia sau influențează deciziile importante

Ce instituție reprezintă doamna Udrea în toată această discuție? Ce funcție administrativă, politică, socială a avut și are ea în contextul discuțiilor, deciziilor și acțiunilor despre care s-a vorbit în spațiul public? Cândva, 2009-2011, a fost ministru și mai demult a fost, pentru scurt timp, consilier la Cotroceni. În ultimii 3 ani nu a avut nicio funcție importantă care să justifice întâlniri (frecvente) și participare activă la deciziile importante ale țării cu Președintele, Primul-ministru, șefii SRI, șefii DIICOT și DNA etc. Udrea nu era șef de partid pentru a fi consultată, nu era în Guvern, nu era consilier prezidențial . În ce calitate instituțională propunea ea sau media numirea persoanelor în fruntea instituțiilor cheie precum DNA sau DIICOT, îi aranja soțului întâlniri urgente la vârful SRI, discuta cu Ponta sau cu Ghiță la cafea și era ”sursă de informații alternativă la SRI pentru Președinte” ? Apropos, nu a întrebat-o nimeni, ca sursă alternativă la o instituție cu mii de angajați profesioniști care produceau informații, ea de unde și cum își procura informațiile alternative, corecte, pertinente? În plus, dacă ea știa că informațiile SRI sunt greșite, că Președintele era ”dezinformat”, înseamnă că avea acces la informațiile trimise de SRI către Președinte; în ce calitate avea acces la ele? Cât de jos au ajuns instituțiile majore ale României dacă Milady Udrea, din punct de vedere formal, cel puțin în ultimii 3 ani, o simplă persoană fără poziție instituțională , le influența major conducătorii și deciziile?

Ca să nu uit de câteva întrebări secundare, mai degrabă de domeniu jurnalistic, aflate in același spațiu tematic, le adresez aici: Doamna spune că ”Maior îl susținea pe Ponta iar Coldea pe Iohannis”. O întrebare fundamentală ar fi fost: dar ea, Udrea, pe cine a susținut? Dar domnul președinte Băsescu pe care îl consilia și căruia îi influența deciziile? Ar rezulta din prietenia veche cu Ponta, din cercul comun de apropiați (Cocoș, Niro, Oprea, Maior, Ghiță) și din întâlnirile frecvente, acum mărturisite de ea, că l-a susținut în realitate pe Ponta. Să fi fost susținerea președintelui Băsescu pentru Iohannis (pentru care există multe indicii) una dintre problemele majore ale Doamnei pe care ea nu a reușit să o ”rezolve”? De asta o fi supărată și pe Coldea, pe SRI, că nu i-a sprijinit aliatul, pe Ponta?

Despre conflicte de roluri și lipsă de acoperire instituțională pentru acțiuni ale unor actori în ”comedia asta a erorilor” instituționale aș mai adresa următoarele întrebări:

În ce calitate domnul Cocoș, soțul Doamnei, garanta luarea deciziilor în diverse ministere, (re)distribuia șpăgi, se întâlnea cu lideri SRI, politici etc.; nu a avut niciodată altă funcție decât cea de ”soț-consort” al unei doamne pentru o vreme ministru. Dacă nu negocia și nu vorbea în numele Doamnei, ci el era personajul puternic, combinatorul, de ce avea nevoie Cocoș de soție pentru a-și aranja o întâlnire cu Coldea sau Maior?
2. Despre conflictul de roluri, confuzia instituțională și lipsa de separare a puterilor în Stat

Să vedem și în cazul altui personaj important, Domnul Ghiță, celebrul domn Ghiță, ce instituție reprezintă și ce funcție avea în telenovelă; El este 1) om de afaceri (deci reprezentant al pieței libere) care are, însă, mari contracte cu instituții publice; 2) tovarăș de concediu cu Primul ministru al Guvernului de la care ia contracte și membru de partid important in conducerea PSD, partidul care a generat guvernul (puterea executivă), 3) parlamentar, membru al puterii legislative, 4) proprietar de trust de televiziune (RTV), patron de presă, cu control important pe o parte din massmedia, a patra putere în stat. Îi mai lipsea domnului Ghiță puterea judecătorească și el era Statul, cu cele 3 puteri, Piața și Presa, câinele de pază (maidanez) al democrației noastre. Neputând să pună mâna pe puterea judecătorească, dacă ar fi să credem acuzele aduse lui de către Udrea și de către mulți alții, domnul Ghiță a încercat să o influențeze prin intermediul SRI, instituția care are funcția de a furniza material informativ pentru justiție.

Cred că dorința lui Ghiță de putere absolută, totală, a fost exemplificată de felul în care arăta anul trecut, în campania pentru alegerile prezidențiale, Ploieștiul, orașul controlat în totalitate de el: un oraș monocolor, monopartid, plin de bannere exclusiv cu Victor Ponta, fără urmă de poză sau slogan cu Iohannis; un pas mic spre o mare Românie roșie.

Paradoxal, acest successor al lui Vântu (vechiul personaj care ironiza și parazita Statul și controla vechiul SRI), acest centru de greutate al puterilor statului, pieței și massmediei, acest om-orchestră, beneficiar de contracte și de fonduri oculte, partener de cafea șsi de dialoguri telefonice cu Udrea, cu Cocoș în închisoare, cu Dragnea pentru a prelua PSD-ul, acest personaj cheie al circotecii politico-mediatice pare invulnerabil. Pe lângă el trec ”gloanțele” justiției dar nu-l ating. Deocamdată?
3. Ce nu merge?

Lecții de învățat pentru clasa politică, pentru Stat și pentru apărătorii lui

a) ”Întăriți-vă Statul” – spunea Vântu cu 6 ani în urmă printr-o expresie devenită celebră prin care mogulul-prădător se delimita superior de impotentul stat- victimă. ”Întăriți-vă tot Statul”, trebuie precizat acum; S-a intărit un braț al statului, puterea judecătorească, dar altele, precum puterile legislativă și executivă, au rămas umflate dar anemice. Degeaba ai mușchi la brațe dacă stai în scaun cu rotile. Cel care a avut putere și capacitate de a genera o schimbare ireversibilă, fostul președinte Băsescu, a reformat justiția, merit enorm pe care nu i-l va putea lua nimeni, dar a tolerat o clasă politică anemică ce a menținut vulnerabile celelalte instituții politice. Băsescu a criticat sistemul, partidele, parlamentul, a influențat major guvernul dar le-a vrut slabe, nu puternice. A vrut să le controleze și el. Cel puțin PDL-ul, la un moment dat cel mai important partid din România, l-a avut sub control dar nu l-a reformat. Nu a schimbat regulile ”tradiționale” de finanțare a partidelor, de selecție sau numire de la partid în funcțiile administrative; doar a corectat din când în când listele de numiți politic, micșorând răul generat de politicieni dar nu eliminându-l instituțional. Ceea ce a spus Vântu trebuie reformulat: să ne întărim tot Statul, nu doar părți din acesta; ”falanga” democrației va rezista dacă nu are breșe la niciuna dintre părțile ei, dintre puterile și instituțiile importante ale statului de drept. Statul nu poate fi doar parțial reformat așa cum o femeie nu poate fi parțial/puțin gravidă; îl reformăm și naște democrație, libertate și prosperitate sau e steril, cu boli venerice, producător de corupție, abuzuri și suferințe.
b) Statul trebuie să funcționeze pe bază de reguli impersonale, cum spunea Max Weber, reguli pe care să le respectăm și noi acceptând, prin ele, autoritatea Statului. ”Corupții noștri” nu pot fi considerați mai buni decât ”corupții lor” doar pentru că sunt ai noștri.

Un mare logician, J. M. Bochenski, spunea în lucrarea lui despre autoritate că libertatea și autoritatea sunt interdependente dacă ne referim la domenii complementare. Acceptând autoritatea poliției (interdicția de a circula pe culoarea roșie a semaforului) avem libertatea (lipsa autorității, a restricției) pe culoarea verde. Politicienii români vor să meargă și când e verde, dar și când e roșu la semafor. Doar că atunci când forțează democrația pe roșu mai vine câte un ”autobuz” din sens opus, pe verde, pe culoarea pe care are libertate de circulație: când ”poporul” de votanți, când UE sau SUA, când SRI-ul sau DNA-ul… și gata ambuteiajul și duba poliției.

De prea mulți ani clasa politică face reguli pe care vrea să le siluiască și fiecare guvernare piere de mâna acelor reguli aplicate de cei care vin la rând la putere. Daca vor învăța să gândească pe termen lung și să facă reguli corecte atunci când sunt la putere (pe culoarea ”verde”), oamenii politici vor beneficia de ele și când vor fi în opoziție (”pe culoarea roșie”); dacă le fac astfel încât să-i avantajeze pe cei de la putere, vor avea de pierdut când trec în opoziție și când vor trebui să aplice îndemnul lui Ponta, ”scapă cine poate!”, acum mai valabil ca oricând.
c) Un stat puternic sau instituțiile sale puternice trebuie ținut/ținute în frâu prin control reciproc sau prin control extern, dinspre mass -media și societate. Ceea ce spunea în secolul XIX Lordul Acton cu referire la oamenii puternici este valabil și pentru instituțiile puternice: „Puterea tinde să corupă iar puterea absolută corupe în mod absolut.” Ca și oamenii mari, puternici, și instituțiile puternice sunt aproape întotdeauna abuzive dacă nu sunt controlate.

În comparație cu celelalte puteri, instituțiile de ordine publică și instituțiile din sistemul de justiție din România au devenit foarte puternice și trebuie controlate.

Noile legi denumite generic ”Big Brother” vor întări și mai mult drepturile de supraveghere și control ale SRI; DNA-ul și DIICOT au, de asemenea, independență și o autonomie foarte mare. Este esențial ca pentru toate acestea să existe mecanisme sigure de monitorizare și control exterioare sferei lor de influență. Dacă ne uităm la Comisia de control SRI din Parlament vedem că e mai degrabă formată din ”prieteni” precum Ghiță, din persoane cu dosare penale precum Verestoy sau din băieți cuminți, mai degrabă conformiști, precum tânărul ei președinte Georgian Pop. La o primă vedere puterea ei de control pare infimă în fața puternicului SRI. De justiție ce să mai vorbim? Nu cred că ar trebui să fie controlată de Parlamentul în mare parte incompetent și corupt dar nici nu cred că ar trebui să-și dea singură pensii speciale (decizie ce ține de legislativ), să hotărască pe chestiuni ce implică mari cheltuieli bugetare (ce implică executivul) fără a da socoteală nimănui, fără să răspundă vreun judecător pentru decizii eronate sistematice, unele poate intenționate și interesate care costă enorm statul român.

În plus, dacă în justiție și în ”servicii” sunt salarii, drepturi de pensie și alte beneficii decente în valoare absolută dar prin comparație mult mai mari decât cele pentru miniștri, parlamentari, consilieri prezidențiali, președinte. De curând, fostul președinte Băsescu s-a pensionat cu o pensie mult mai mică decât a multor judecători, unii dovediți ca fiind corupți; tot de curând, se pare că actualul președinte a fost refuzat de persoane cărora le-a propus funcții de consilieri la Cotroceni pentru că salariile erau insuficiente pentru un trai decent. Nivelul de salarizare, de drepturi de asigurări, nu poate fi diferit între niveluri similare de conducere din cele 3 puteri din Stat.

”Niciun om nu este o autoritate pentru toți oamenii și în toate domeniile. Dacă cineva este o autoritate pentru toți oamenii în toate domeniile, atunci acel cineva este Dumnezeu”, spunea Bochenski. Similar, nicio instituție nu trebuie să fie o autoritate pentru toate celelalte instituții pentru că atunci se va comporta ca Dumnezeul democrației.
d) Societatea civilă reprezentată prin toate instituțiile ne-politice trebuie întărită pentru a ține Statul sub control. Marii oameni de afaceri sunt aproape absenți din spațiul public dacă nu fac afaceri cu Statul. Dacă vor să-și apere interesele trebuie să finanțeze structuri de control social independente care să apere democrația și economia de piață: presă, think tank-uri, asociații profesionale, universități etc.

Statul și societatea civilă trebuie să sprijine și ele instituțiile de control al valorilor democratice menționate.

Mediul universitar și asociațiile profesionale au obligația să-și păstreze autonomia față de Stat și față de instituțiile politice pentru a le putea critica atunci când este cazul. Rămânerea în turnul de fildeș al lumii academice sau, mai rău, obediența față de puterile din stat au fost foarte frecvente pentru lumea academică și asociațiile profesionale de la noi și acest comportament nu poate să mai continue. Exemple precum cele ale Universității din București sau CNATDCU care și-au păstrat verticalitatea declarându-l plagiator pe primul ministru Ponta sunt mai degrabă excepții și au fost sancționate de puterea politică. Cele mai multe universități sunt vasalizate politic ca și instituții precum TVR, Consiliul Național al Audiovizualului, Avocatul Poporului și multe altele. E o zonă în care reforma este la fel de importantă ca cea a clasei politice.

Bisericile și în special BOR, cea mai puternică organizație neguvernamentală din România, ar trebui să uite de interesele lumești precum salariile preoților, obligativitatea religiei în școală și finanțările de la buget pentru catedrale și să nu se mai comporte ca o biserică de stat ci ca o instituție eminamente civilă și neutră față de puterea politică. Reforma BOR după modelul bisericilor surori catolică și protestantă/e cu accentuarea mai mare a funcției sale sociale ar fi extrem de utilă pentru consilidarea societății civile din România.

Ce-i de făcut? Să tratăm cauze, nu simptome

Atitudinea prezenteistă, pasivă, de spectator al tragi-comediei politice cu Udrea, Cocoș, Ghiță, Mazăre și ceilalți circari politici nu va schimba starea de fapt din România. Circul va trece, parlamentul și guvernul se vor mai goli puțin iar arestul DNA și închisorile se vor mai aglomera. Va trece și o formă ajustată din legea Big Brother, se va numi un nou șef la SRI și mai devreme sau mai târziu se va schimba și guvernul slab actual cu altul, cine știe cât de (in)competent. Dacă nu învățăm din toate aceste disfuncții ale sistemului social și nu le corectăm, incompetenții din linia a doua a partidelor le vor lua rapid locul celor intrați la pușcărie iar noii combinatori vor inventa noi metode de corupere a funcționarilor publici și de vampirizare a bugetului de stat. Șpăgile probabil vor crește pentru că și riscurile sunt acum mai mari.

Nu, nu e esențial dacă și câți vor mai intra în închisoare ci cu cine îi înlocuim, ce punem în loc, cum iese România mai curată și mai puternică din convalescența asta vremelnică. După cum spunea un prieten, ”în 2009 și în 2014 ne-a trecut glonțul pe la ureche” pentru că România era să intre pe mâna grupurilor mafiote. Dacă nu ne reformăm acum, data viitoare s-ar putea să nu mai scăpăm.

De aceea este foarte important să vedem dincolo de persoane și cazuri particulare, dincolo de simptome și să ne concentrăm pe cauzele care au generat corupția, disfuncțiile instituțiilor statului, marile probleme ale României; odată clarificate cauzele vor fi mai ușor de formulat lecțiile de învățat și mai ales măsurile necesare, ce este de făcut pentru ca astfel de cazuri să nu mai apară.

Iată câteva măsuri urgente pentru a întări sistemul public:

– Legea finanțării partidelor politice pentru a le face independente de ”antreprenorii” politico-administrativi care finanțează filialele partidelor și apoi își numesc oamenii proprii în poziții din administrație pentru a căpușa bugetul public. Cu 10% din șpaga din bani publici dată doar în afacerea Microsoft ar fi fost finanțate rezonabil toate cheltuielile administrative minimale ale partidelor politice parlamentare din România timp de 1 -2 ani. Altfel spus, e mult mai ieftin să finanțăm partidele din bani publici pentru a rămâne cinstite decât să lăsăm corupții la conducerea lor și să risipească mult mai mult din banii publici.

– O reformă care să țintească depolitizarea administrației publice pentru a reduce drastic influența partidelor în numirile din administrație –una dintre marile cauze ale corupției și incompetenței din sistemul public. Cariera din administrație trebuie separată de cea din politică și Agentia Națională a Funcționarului Public trebuie să devină autonomă, condusă de reprezențanții facultăților de administrație publică, ong-urilor și, eventual, monitorizată de o comisie din Parlament. Sistemul de recrutare și selecție de la Institutul Național al Magistraturii este un bun exemplu de success si poate fi folosit ca model și în Administrația Publică.

– Salarizarea in sistemul politic și în administrația publică (inclusiv pentru Președinție, Parlament și Guvern) trebuie să crească similar cu cea din sistemul de justiție.

– Pentru a micșora controlul politic asupra resurselor trebuie trecut tot ce se poate din proprietate publică în proprietate privată, ceea ce ține de sfera industriei prin privatizare și cee ace ține de servicii publice precum educația sau sănătatea prin trasferarea proprietății către comunități profesionale sau grupuri mai mici sub formă de fundații adică instituții publice de drept privat.

– Statul trebuie să-și dezvolte funcția de reglementare și control și instituțiile aferente, nu să fie un producător al unor bunuri pe care piața le produce mai eficient. În afară de instituțiile de ordine publică și siguranță națională, câteva obiective strategice precum centralele nucleare și alte câteva similare, învățământul obligatoriu, sistemul de sănătate de urgență plus o rețea de spitale regionale restul trebuie rapid transferat spre administrare private. Așa nu se vor mai pune politic directori care să facă contracte păguboase pentru stat iar competitivitatea instituțiilor va crește. De ce trebuie să fie universitățile ”de stat”? De ce nu pot fi transformate în fundații iar statul să finanțeze printr-un voucher cei mai buni absolvenți de liceu conform mediilor de la bacalaureat?

– Partidele trebuie să se reformeze rapid prin păstrarea celor competenți și onești și recrutarea unor oameni politici din afara actualei clase politice. Va fi cel mai dificil proces.

– O nouă lege a partidelor politice care să poată fi ușor înființate este obligatorie pentru liberalizarea pieței politice.

– Pentru a întări controlul social, democrația și dependența de voturile segmentelor sociale captive este esențial votul la distanță (prin corespondență sau/și electronic).

– Controlul asupra instituțiilor din sfera justiției și ordinii publice trebuie să fie o temă permanentă, ca și echilibrul și controlul reciproc al puterilor în stat.

Sper că oamenii politici vor învăța ceva și vor înțelege cauzele problemelor României din această perioadă dincolo de simptomele gen cazul Elena Udrea. Elena Udrea este precum febra in cazul unei răceli: trebuie redusă dar nu va rezolva problema pentru că nu febra este cauza unei răcelii ci imunitatea scăzută a corpului, lipsa îmbrăcămintei adecvate și virușii contactați.

”Febra” Udrea va trece așa cum par să fi trecut ”tusea” Hrebenciuc sau ”junghiul” Voiculescu; România nu trebuie doar să ”scape” de febră, tuse și junghi, ci să-și întărească imunitatea instituții solide, să se imbrace bine în reguli de funcționare corecte, democratice și să reducă expunerea la viruși anti-democratici fie că vin ei dinspre trecutul comunist, dinspre estul totalitar ori dinspre sărăcia și incultura generatoare de ignoranță și ușor de manipulat.

Supraviețuitorii febrei, tusei și junghiului din clasa politică si din instituțiile sistemului de justiție și siguranță națională precum Iohannis și Macovei, mai tinerii Gorghiu, Predoiu sau Kovesi, Coldea sau Daniel Morar, procurorii din DNA, judecătorii sau angajații SRI și SIE vor deveni mai puternici, mai rezistenți la virușii antidemocratici. Ei trebuie să îndrăznească acum și să facă curătenie în jurul lor, să aducă sânge proaspăt, necontaminat din afară, și să creeze o nouă cultură politică și administrativă, bazată pe reguli impersonale și pe promovarea meritului și a interesului public; altfel, dacă imunitatea rămâne scăzută, în următoarea iarnă geroasă a democrației noastre reapar ”febra”, ”tusea” și ”junghiul”.