Home » Administratie »Dezbatere »Educatie »Idei si solutii »Sinteze » Citesti:

Despre uniforme, diferit

Robert D. Reisz ianuarie 19, 2011 Administratie, Dezbatere, Educatie, Idei si solutii, Sinteze
47 comentarii 8,407 Vizualizari

Periodic în discursul mass-media, al politicienilor și al organizațiilor de părinți din România reapare ideea introducerii obligativității uniformelor școlare. Ne bântuie ca o stafie nevoia de uniformitate.

Conform unui recent sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) citat de ziarul Adevărul, 84% din populația țării este favorabilă unei asemenea măsuri[1]. Motivul reapariției temei este acum un proiect de lege promovat de către deputatul Cezar Preda (PDL).  El preconizează că „pe 15 septembrie 2011 vom avea uniforme în școli”[2].

În corul general al susținătorilor unei asemenea legi, articolul de față își dorește să facă notă discordantă.

Argumente pentru uniforme

Principalele argumente pe care le mobilizează susținătorii uniformelor școlare se pot enumera ușor:

  • Uniformele vor crește disciplina în școli.
  • Uniformele vor promova un mai puternic sentiment de apartenență la școală.
  • Uniformele vor reduce vizibilitatea mediului social de proveniență al elevilor și un anume tip de competiție pentru simboluri de status.

Unele ipoteze sunt chiar mai curajoase decât cele de mai sus[3]. Se poate presupune că:

  • Uniformele pot reduce abuzul de substanțe nocive (droguri, alcool, tutun).
  • Uniformele pot înbunătăți performanțele academice.

Studiul citat mai sus a verificat aceste două ipoteze alături de primele două din lista precedentă. Brunsma și Rockquemore au folosit setul de date al National Educational Longitudinal Study din 1988, un eșantion reprezentativ pentru Statele Unite, multistadial la nivel de școală și elev[4] și o metodologie statistică sofisticată pentru a identifica efectele care pot cu adevărat fi explicate prin existența uniformelor școlare. Astfel, de exemplu, nu trebuie uitat că însuși faptul că într-o școală s-au introdus uniforme particularizează deja această școală. Motivele pentru diferențe nu ar fi atunci prezența uniformelor ci o anume particularitate organizațională care, printre altele, a dus și la introducerea uniformelor. Un exemplu pentru o asemenea situație este cea a unor școli catolice din Statele Unite. Studiul de față le-a analizat complet separat de restul eșantionului.  De asemenea a folosit din motive similare și analiza separată a școlilor publice și private. Rezultatele modelărilor statistice sunt simple și clare. Prezența uniformelor școlare nu are nici un efect asupra disciplinei în școli, a absenteismului, a abuzului de substanțe sau a performanțelor academice. Rezultate similare sunt de găsit și în alte cercetări[5]. Trebuie menționat faptul că Statele Unite sunt un bun mediu de studiu al problemei uniformelor pentru că există multe școli din ambele categorii, cu și fără uniforme și comparațiile se pot face pe un număr mare de organizații. În sisteme în care uniformele lipsesc cu totul sau sunt obligatorii în toate școlile nu se poate oricum cerceta dacă ele aduc sau nu modificări comportamentale pentru că nu se pot face comparații de comportament și performanță. Este de asemenea dificil a face comparații acolo unde un anume subsistem, de exemplu cel al școlilor militare sau al școlilor catolice, are uniforme în întregime și restul sistemului școlar nu are de loc.

Ceea ce rămâne în general din argumentația în favoarea uniformelor este caracterul lor de ascundere a diferențelor de status social. Și aici părerile sunt însă diferite, dar rezultatele de cercetare mai puțin concludente. De regulă în sisteme în care se poate compara între școli cu și fără uniforme, deciziile de a introduce uniforme sunt la nivel de școală și școlile sunt măcar parțial omogene social. Problemele originii sociale în școală sunt însă mult mai serioase, caracterul social-reproductiv al sistemului educațional fiind implantat aproape în esența sistemului[6]. Una peste alta diferite cercetări ale sociologiei educaționale au găsit mereu și mereu că performanțe școlare sunt dependente de originea socială. Mecanismele prin care statusul social al familiei influențează performanța și comportamentul în școală al elevilor sunt multiple și desigur dependente de modelele familiale și educația preșcolară și familială. Un status social bun corelează cu prezența educației preșcolare, cu valorizarea lecturii și a educației în familie, cu un interes mai mare pentru parcursul educațional al copiilor, și așa mai departe. Faptul că familiile cu un status social mai bun investesc și în vestimentația copiilor mai mult, este neîndoielnic. Dar că eliminarea acestei diferențieri superficiale va avea efecte pozitive în condițiile în care atâtea alte diferențe rămân, este incert.

Argumente contra uniformelor

S-ar putea spune atunci: nu o fi sigur că fac chiar atât bine, dar oricum ar fi mai bine decât acum. Și la urma urmei ce rău aduc uniformele? Principalele argumente împotriva uniformelor ar fi următoarele:

  • Uniformizarea în sine are un caracter restrictiv și influențează negativ dezvoltarea personalității și individualității elevilor.
  • Uniformele dezindividualizează și promovează sisteme care elimină sau reduc capacitatea decizională proprie a elevilor.
  • Uniformele reîntăresc stereotipurile de gen.
  • Uniformele produc costuri suplimentare părinților.

Pentru că ultimul argument este menționat adesea și rezolvat într-un fel sau altul (de exemplu, prin subvenții pentru familiile sărace) nu mă voi ocupa de el. Argumentele rămase au desigur un grad de complexitate mai mare, ceea ce nu le face însă deloc mai puțin importante.

Una dintre principalele sarcini ale educației într-o societate democratică este socializarea unor cetățeni competenți politic-decizional. Pentru ca o societate democratică să funcționeze membri ei trebuie să fie capabili să recunoască și să accepte responsabilități, să ia decizii independent, să fie conștienți de individualitatea lor și să participe la viața socială, culturală și economică. Asemenea deziderate nu sunt în mod necesar dependente de performanțe școlare. Într-o democrație, bunăstarea fiecăruia depinde în mai mare sau mai mică măsură de aceste competențe ale tuturor. Beneficiile pe care competențe de acest gen le aduc sunt desigur în primul rând individuale, dar și societale.

Obligativitatea purtării uniformelor școlare este indiferent de evaluare, pozitivă sau negativă, o restricție impusă elevilor. Este în primul rând o restricție care se impune individualizării. Posibilitățile elevului și ale familiei lui de a decide sunt limitate. Desigur, evitarea luării unor decizii este confortabilă în sine, orice decizie implicând costuri, de timp și bani. Totuși, eliminarea oricărei nevoi de decizie e un pas de închidere a societății deschide, în sensul lui Popper. Efortul decizional are caracter educativ important, dezvoltă sentimentul de independență și responsabilitate. E normal ca elevul sau familia să mai și greșească în decizii, este însă important să trebuiască să decidă. În plus, individualizarea vestimentară promovează, în special la anumite vârste, construirea eu-lui elevului în relația cu colegii lui. Codurile vestimentare de grup permit identificarea mai ușoară a unor interese comune, a unor gusturi comune, crearea subculturilor de tineret și copii. În condiții în care elevii, la începutul pubertății în special, pot avea probleme de contact social, codurile vestimentare de grup sunt short-cut-uri mentale de identificare și comportament.

În general uniformele, chiar și prin calitatea lor de evitare decizională, uniformizare și dezumanizare se leagă de statuturile instituțiilor totale: armată, închisoare, spital, lagăr, etc. Mediile acestea se numesc totale tocmai pentru că preiau cvasi-toate deciziile membrilor lor, controlează total. Celor cuprinși în instituții totale li se restrânge autonomia decizională din diverse motive: spre binele lor, precum în spitale, pentru un beneficiu al societății, precum în armată sau chiar ca pedeapsă, în închisori și lagăre. Restrângerea autonomiei decizionale individuale în instituții totale duce nu numai la uniformizare ci, în cazuri extreme, chiar și la eliminarea introspecției morale, deschizând calea spre abuzuri și sisteme de inițiere, ritualuri și ierarhii cel puțin aberante, dacă nu chiar criminale. Ceea poate fi într-o formă sau alta dezirabil în armată sau închisoare este însă, în opinia mea, total contraproductiv într-un sistem educațional care se dorește a fi parte a unei societăți democratice. Nu vreau să spun că introducerea uniformelor ar transforma automat școala într-o pușcărie, desigur nu ar reuși aceasta. Ar fi însă un pas în această direcție prin restrângerea libertăților și uniformizare. Iar un asemenea sistem nu ar face decât să reîntărească o concepție asistențială despre stat. Un stat suprapus cetățenilor și nu creat de aceștia, un stat care decide în locul cetățenilor, și nu unul modelat prin deciziile acestora.

Uniformitatea nu este egalitate, sau cel puțin nu în sens democratic. Ceea ce produce ea este poate acea egalitate materială pe care au visat-o sistemele totalitare, atât cel comunist cât și cel fascist, nu însă egalitatea de oportunități pe care o gândesc ideologiile democratice. Un exemplu foarte la îndemână este felul cum uniformele școlare promovează stereotipurile de gen. Vestimentația ca și metodă de individualizare este probabil mai importantă la vârstele școlii generale pentru fete decât pentru băieți. Aceasta pe de o parte din cauza pubertății mai precoce a fetelor, pe de altă parte din motive legate tocmai de stereotipizarea existentă în acestă direcție. Așteptarea socială stereotipă face astfel ca fetele să fie cel mai afectate de restricția pe care o impune o uniformă. Pe de altă parte, tot această așteptare duce și la faptul că uniformele școlare ale fetelor să promoveze un anume tip de „cumințenie“ care se adecvează cu greu vârstei puberale și chiar prepuberale a fetelor.  Accesorii tipice ale uniformelor școlare ale perioadei comuniste precum cordeluțele au fost percepute ca fiind simboluri ale restricției în anii ´80, de exemplu. Într-un fel de buclă perversă, stereotipurile de gen au ca efect faptul ca fetele sunt cele mai afectate, dar și faptul ca ele nu mai au cum evita chiar stereotipizarea de gen: fetițe cuminti in rochițe si bluzițe, cu cordeluțe și codițe.

De ce au uniformele totuși așa mulți susținători?

Și totuși, uniformele plac. Conform sondajului IRES 84% din populație și le doresc, o majoritate dincolo de orice dubii. O fi un reflex al trecutului comunist? Sau poate un fel de fetiș militar într-o țară în care cea mai mare încredere o au sisteme paternalist-tradiționale precum biserica și armata?

Apariția dupa 1990 a societății deschise a dus la responsabilitatea decizională individuală a fiecăruia. Viața noastră depinde acum în mai mare măsură de deciziile noastre decât înainte de 1990. Statul nu ne mai preia din aceste sarcini: nu ne mai repartizează locuri de muncă, locuințe, bilete de concediu. Nici nu ne mai controlează și nici nu decide în aceiași măsură ce e bine și ce e rău. Discrepanțele sociale, culturale și materiale au crescut mult, și pentru mulți au devenit dureroase. Stresul decizional poate copleși. Vechea egalitate, chiar și în sărăcie, pare dezirabilă pentru mulți dintre concetățenii noștri. Uniformele școlare fac parte și din acest mod de gândire. Dar nu numai. Uniformitatea clasei școlare este percepută și din alte puncte de vedere ca fiind dezirabilă. Contrar unei serii întregi de cercetări mai vechi și mai noi[7] supraviețuiește nu numai la noi o opinie conform căreia o clasă unitară ar fi benefică procesului educațional. De aici provine și o dorință de segregare educațională legată de performanțe, origine socială sau chiar etnică. De aceea mulți își doresc clase speciale pentru supradotați și pentru cei cu nevoi speciale. Uniformele școlare fac parte și din acest mod de gândire.


[1] http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Cu_sau_fara_uniformam_0_409759357.html

[2] http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Cezar-Preda-septembrie-uniforme-scoli_0_410959350.html

[3] David L. Brunsma, Kerry A. Rockquemore: Effects of Student Uniforms on Attendance, Behavior Problems, Substance Abuse, and Academic Achievement. In: The Journal of Education Research. 92, 1, 1998, ISSN 0022-0671, S. 53–62.

[4] NELS: 88 a inclus peste 1000 de școli și aprox. 25000 de elevi (http://nces.ed.gov/surveys/nels88/pdf/QuickGuide.PDF).

[5] LaPoint, V., L. Holloman, S. Alleyne. (1992). “The Role of Dress Codes, Uniforms in Urban Schools.” NASSP Bulletin, October 1992, 20-6. Thomas, Susan. (1994). “Uniforms in the Schools: Proponents Say It Cuts Competition; Others Are Not So Sure.” Black Issues In Higher Education, October, 20:44-7.

[6] P. Bourdieu, J.-C. Passeron (1970) „La Reproduction. Éléments pour une théorie du système d’enseignement”, Minuit. P. Bourdieu (1998) „State nobility: Elite Schools in the Field of Power”, Polity. Boudon, R. (1974) „Education, Opportunity, and Social Inequality”. New York. Erikson, R., J.O. Jonsson (1996) „Explaining Class Inequality in Education: The Swedish Test Case” in: R. Erikson, J.O. Jonsson (ed.): Can Education Be Equalized? Boulder et al., pp. 1-63.

[7] Un rezumat al acestor cercetări se găsește și în: G. Lenhardt, R. D. Reisz, M. Stock (2009) “Absolvenţi fără diplomă în Germania. Cazul landului Sachsen-Anhalt” în A. Hatos, S. Săveanu (coord.), Educaţia şi excluziunea socială a adolescenţilor din România, Editura Universităţii din Oradea, ISBN 978-973-759-848-6, Oradea, 2009, , p. 61 – 80.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "47 comments" on this Article:

  1. Alina spune:

    Povesti! Eu am facut scoala in era comunista, cu unifome. Si atunci fetele faceau tot posibilul sa modifice ceva la uniforma : o pensa in plus, un mterial mai fin, o bluza mai sic etc. Toata lumea trebuie sa stie a cui fiica este “cutare” , si cati bani are. La pantofi sau bijuterii,oricum ,nu se poate umbla. O sa vedeti ca vor fi si scumpe ! Si iarasi vor reveni la banalul blug si geaca .

  2. Suzana Dobre SD spune:

    De fapt sustinatorii uniformelor vor sa combata adolescentelor “hot” care vin cu fuste scurte si tricouri mulate. Ce diferente sociale, alea raman si sunt vizibile in alte lucruri cum erau si pe vremea comunismului.

    Eu imi aduc aminte f bine cum imi stramtam si scurtam uniforma ca era la fel de sexy ca fustele mini de astazi. E adevarat, abia puteam sa merg si exista riscul major sa crape cand ma asezam in banca. Risc asumat. Iar cordeluta o purtam doar cand intra directoarea la inspectii. Altfel statea jegoasa in buzunarul uniformei.

    Adolescentii vor gasi intotdeauna metode de a eluda aceste reguli incat, din punctul meu de vedere, aceste reguli nu isi au rostul.

  3. sile spune:

    Eu zic ca e bun sistemul de acum. Vrea o scoala uniforma? Poate sa infiinteze uniforma proprie. Cred ca asa impacam si capra si varza.

  4. Fiul meu este în clasa a III-a. Înainte de clasa I am avut de ales între a-l da unei şcoli apropiate geografic, şi în care regulamentul prevede uniforma, sau la o şcoală ceva mai depărtată, în care nu se poartă uniformă*). Am ales şcoala depărtată. Dar nu uniforma a fost factorul determinant, ci siguranţa în deplasare. Pentru şcoala apropiată, copilul ar fi fost nevoit să traverseze zilnic un drum naţional extrem de aglomerat. În al doilea rînd, şcoala cu uniforme e cotată valoric niţel mai jos decît cea fără.

    Azi dimineaţă, în drum spre şcoală, fiul meu a găsit în parcul pe lîngă care trece zilnic, o minge de fotbal în stare bună. Îşi doreşte de ceva timp o minge. A avut de ales între a lua mingea acasă, lucru ce l-ar fi întîrziat la şcoală, sau de a lua direct mingea la şcoală, expunîndu-se astfel oprobriului, prin încălcarea prevederii regulamentare ce interzice aducerea la şcoală a obiectelor înafara celor prescrise de profesor pentru ziua respectivă. Copilul a preferat să lase mingea acolo unde a găsit-o. Cum ar veni, a ales să respecte (extrateritorial) regulamentul şcolii.

    Aşadar, felul în care elevii îşi însuşesc regulamentul şcolii este cel mai important; ceea ce face din discuţia cu-bască-fără-bască una epidermică.

    ————————
    *) Fără uniforme e un fel de-a spune. La anumite activităţi, cum ar fi educaţia fizică sau serviciul la cantină, echipamentul este uniformizat.

  5. Emiru spune:

    Reintroducerea uniformelor reflecta incapacitatea unei societati (nici-o legatura cu politicul) de a gestiona valorile dobandite ale democratiei.

    Acum cativa ani as fi inclinat sa va dau dreptate, acum sunt ceva mai rezervat. Cu siguranta Romania nu este pregatita sa renunte la uniforme. Sistemul educational din Romania nu reuseste sa tina sub control situatia, iar introducerea uniformelor pare o solutie de avarie.

    Ideea de uniformitate are partile ei rele, insa in contextul globalizarii la nivel mondial deja nu mai e o utopie, ci mai degraba un imperativ.

    Un lucru e absolut necesar: fiecare scoala sa aiba propria uniforma, sa se aleaga de comun acord cu parintii, iar copiii ar trebui educati sa o poarte cu mandrie, asa cum poarta tricourile Barcei cu Messi sau cele ale Realului cu Cristiano Ronaldo.

  6. pistruiatu spune:

    Am purtat uniforma 8 ani de scoala. ultimii 4 ani – liceul, i-am facut fara uniforme.
    1. am URIT uniforma si cravata si numarul – si astfel nu am iubit scoala destul. Uniforma era incomoda, urita, lpsita de practica, se distrugea usor…..bleah. Cravata era o porcarie…si ca obiect vestimentar, si ca simbol. Numarul;….ne simteam ca niste vite insemnate.
    2. nu am fost nici mai silitori, nici mai studiosi cu/fara uniforme
    3. nu am chiulit mai mult/mai putin cu sau fara uniforme
    4. nu am fumat/baut/umblat dupa fete mai mult cu/fara uniforme
    5. la “careu” erau scoase/scosi pt excese vestimentare – fuste prea scurte, machiaj, par vopsit , unghii, cercei in nas etc …….tocmai elevii/elevele din familii cu situatii sociale slabe sau precare – am avut colege/colegi de clasa copii de medici/avocati cu renume si avere………si nu ia-m vazut o data imbracati altfel decit cu o bluza si o pereche de jeansi “de lupta”………adica practic, util, ieftin si modest.
    6. ne stergeam undeva cu regulametul scolii…..cu sau fara uniforme….dar parca mai tare pe vremea cind erau obligatorii……la un loc cu cravata, numarul sau cordelutza
    Deci…..le transmit tuturor nostalgicilor comunisto-egalitaroizi multa M.U. E………..sa se mute in Coreea de nord daca nu suporta “dezordinea” de azi …..
    un fost elev……..ajuns OM

  7. Mih. spune:

    In anii ’90 s-au purtat multe discutii despre uniforme.
    Ma intrebam atunci daca aceasta este cu adevarat, problema de maxima stringenta a invatamantului romanesc (chiar se discuta foarte mult si nu prea am vazut preocupari pt. problemele de fond).
    Nu regret “uniformele”, mai ales in intelesul, aspectul si calitatea lor din epoca comunista (nu-mi cer scuze pt. cacofonie).
    Dar nici “tinutele” de azi, fie neglijente, fie indecente, nu mi se par o solutie. Si o spun vizand nu doar “forma”, ci si continutul unui anume fel de a fi. Am remarcat ca adesea, si subliniez, adesea, tinuta reflecta comportamentul, preocuparile, mentalitatea etc. Si adesea, tinuta elevilor nu inspira bun-simt, bun-gust, decenta (am putea sa ne intrebam daca aceste repere mai sunt azi importante nu doar pentru tineri, chiar nu in primul rand pentru ei, ci pentru noi, adultii).
    Apoi, cred ca discutiile de tipul “ori-ori”, nu sunt eficiente. mai bine ne-am preocupa de EDUCATIE, sub toate aspectele ei, inclusiv cea estetica. In felul acesta, solutiile cele mai bune vor veni de la sine (in cazul de fata, de la elevi, profesori, parinti, scoala, familie, societate- in ordinea pe care o doriti)
    Foarte strict la subiect, cred ca scoala poate decide solutia “uniformelor’, sau a tinutei elevilor. Si inteleg prin scoala, comunitatea reprezentata de elevi, cadre didactice si parinti.

  8. io spune:

    Domnule profesor,
    tot respectul din partea unui fost student, insa ati pierdut din vedere, in apologia dvs,
    un lucru fundamental, care dupa parerea mea a fost motorul reintroducerii uniformei:
    siguranta in scoli, sau in timpul programului scolar, in toate formele ei.
    1. in curtea scolilor intra grupuri de “outsideri”, la agatat fete, provoaca scandaluri, certuri, batai,
    atrag elevii catre tigara, bautura, eventual droguri.
    actualmente foarte greu de depistat acesti intrusi, odata ce toti elevii scolii ar purta uniforme,
    lucrurile s-ar simplifica mult pentru scoala.
    2. sau, alt gen de situatie, in special la liceu: un elev chiuleste de la ore, pe motiv ca nu se simte bine,
    insa se duce in primul bar, unde se amesteca in multimea altor tineri de varsta apropiata,
    iar la terminarea orelor se duce acasa.
    seara, le spune parintilor ca s-a simtit rau si a venit mai devreme acasa. acestia ii fac rost de o scutire.
    daca ar purta uniforma, politia locala, care in orasele mari cel putin e destul de prezenta in strada,
    i-ar putea identifica usor pe “chiulangii” si sa-i duca la scoala, unde s-ar alege direct cu absenta nemotivata,
    cu chemarea parintilor la scoala, eventual alte sanctiuni.
    3. premiza dvs ca uniforma ar obstructiona capacitatile decizionale ale elevilor este gresita,
    acesti elevi pot in continuare sa-si manifeste din plin aceste capacitati,
    atat relativ la vestimentatia pe care o poarta in timpul extra-scolar,
    cat si relativ la alte aspecte care nu tin de vestimentatie.
    privita din alta perspectiva, uniforma trebuie sa fie doar o componenta a disciplinei scolare,
    care, dupa parerea mea, trebuie reglementata mult mai strict in viitorul apropiat.

    • Gabi Teodoru Gabi spune:

      Contra-argumente la argumentele tale:

      1. Asta doar daca uniformele se vand numai cu dovada ca esti elev/student, sau esti parinte de elev / student, altfel oricine le poate cumpara. Si avand in vedere ca pana si pasapoartele biometrice se falsifica, poti sa fii sigur ca si uniformele se pot falsifica. Mult mai simplu aici este sa faci legitimatie de student cu poza, nu sa pui o cirpa colorata pe cineva.

      2. De cand are politia dreptul sa spuna elevilor ce sa faca? Si oricum, daca asta-i problema, te poti duce oricand in toaleta barului sa te schimbi in haine de strada.

      Felicitari lui Robert Reisz — foarte bun articolul!

      • io spune:

        1. uniformele nu ar trebui cumparate ci comandate si distribuite la nivelul scolii,
        astfel incat fiecare scoala sa poata avea o uniforma personalizata.
        dealtfel, tu te legi de detalii de implementare, ori dl Reisz dezbate in articol IDEEA de a purta uniforme.
        2. cum de cand? din momentul in care profesorul raspunde PENAL daca elevul care trebuia sa fie la clasa
        pateste ceva in timpul orelor .
        cel putin, politistul are nu doar dreptul, ci chiar obligatia sa raporteze scolii aspecte de genul
        “elevul x a fost gasit in data y ora z in locatia w”.
        elevii au obligatia sa fie la scoala cand sunt pe raspunderea profesorilor,
        n-au decat sa stea in baruri sau altundeva dupa ore, cand sunt pe raspunderea parintilor.
        ai idee ce masuri de securitate s-au impus in scoli, prin ordin de ministru,
        dupa tragedia de la Maternitatea Giulesti?

        • dan spune:

          1. > uniforme comandate si distribuite
          Se va face licitatie pentru ca o anume firma sa faca uniformele pentru o scoala intrega. Si tot vor exista metode de a ocoli sistemul. Daca o uniforma e albastra e suficient un blug simplu si o camasa albastra. Sau daca e vorba de una portocalie, la fel
          Mai mult daca un elev vrea sa fumeze, sa bea sau sa consume droguri poate linistit sa le aduca in buzunar la scoala si sa le fumeze in toaleta scolii asa cum se intampla in orice liceu din tara. In liceele din orasul meu toti elevii care fumeaza o fac in bai, locuri ascunse, poduri, etc.
          Daca cineva vrea sa opreasca elevii de la a consuma diverse substante nu o va face niciodata prin interzicere, ci prin educatie si rezolvarea problemelor ce duc la fumat (problemele in familie, stresul, problemele financiare s.a.m.d.)

          2. > politia i-ar identifica usor pe chiulangii
          Politia ar identifica elevii ce poarta uniforma. Nu ar avea de unde sa stie daca acei elevi chiulesc sau au terminat orele si stau in bar la o tigare dupa ore. Orarul unui elev din Romania este foarte ambiguu pentru diverse scoli. Sunt scoli in care unele serii de cls a 11-a au ore dimineata, iar alte serii dup-amiaza s.a.m.d.
          3. > premiza dvs ca uniforma ar obstructiona capacitatile decizionale ale elevilor este gresita
          Este demonstrat stiintific (unele surse sunt mentionate chiar in articol) ca uniforma impiedica elevii sa gandeasca liber si fara prejudecati.

          Poate puteti oferi o resursa care sa sustina punctul dumneavoastra de vedere (numai sa nu fie din germania anilor ’30)

  9. iudita spune:

    Parintii mei in anii 1925 – 1940 au purtat uniforma scolara iar scolile erau separate pentru baieti si pentru fete. Eu in anii 1953 – 1965 am purtat uniforma, deci nu se poate spune ca uniforma este creatia comunismului. Consider ca nu statusul social il uniformizeaza ci statusul de elev. Noi tertii putem prin uniforma sa deosebim o eleva de o prostituata sau o fata care a abandonat scoala si care bate strazile. Cum spunea un comentator mai sus, uniforma insemneaza respectarea ordinii, disciplinei, tinutei de elev si are un rol educativ. Ceva similar cu respectul fata de uniforma militara.

  10. elena spune:

    Două poveşti cu uniformă, una înainte de ’89 şi una după:

    Soră-mea a prins uniforma. Într-a cincea ştiu că a fost un oarecare tămbălău acasă că pierduse nişte blugi. Aveau un prof – presupun complet ţicnit – care interzicea fetelor să poarte pantaloni sub uniformă. N-aveau decât să vină cu pantalonii sub uniformă până la şcoală dacă era frig, dar la ora lui să şi-i dea jos. Şi când aveau oră cu respectivul toate fetele îşi puneau pantalonii într-o pungă. A uitat de ei o dată când a plecat din clasă şi, deşi s-a întors după ei în aceeaşi pauză, blugii erau bun duşi.
    Şi acuma ţin minte cât a plâns după ei, iar ai mei erau furioşi de cheltuială.
    Să zicem că incidentul putea fi şi la ora de sport, dar mi se pare o fază tare stupidă să impui o uniformă-rochiţă la paralela 45. Unele fete rezistă eroic cu un palton şi cizme mai lungi la temperaturi la care altele au nevoie de pantaloni matlasaţi.

    “După” – acum un an, doi a venit o colegă de serviciu tare nervoasă să ne povestească cum se discuta introducerea uniformei la şcoala odraslei. Majoritatea mămicilor şi proafelor erau vrăjite de nu ştiu ce uniformă dintr-o telenovelă şi erau gata s-o impună şi la şcoala lor. Ea s-a ţinut tare pe poziţii spunând ferm că nu-şi îmbracă fata cu uniformă şi ce au de gând să-i facă în cazul ăsta?
    Era îngrozită nu de costul bulendrelor, ci de faptul că o parte importantă a cadrelor didactice se dovedise că mâncau telenovele pe pâine. Plus celelalte mămici.
    Una e când absolut toţi elevii poartă nişte haine plicticoase, insipide, super-decente. Dar să ţi se impună nişte boarfe aiuristice / de ţoapă / din materiale sintetice / incomode doar pentru că cel puţin cinş’unu la sută dintre colegi le apreciază e cam mult.

    Alt argument “contra”: şcoala e un lucru destul de rău în sine. Te trezeşti mult mai de dimineaţă de cât ai vrea, suporţi nişte ore care nu-ţi plac, iar apoi trebuie să ingurgitezi cunoştinţe de care nu prea ai chef. Mai trebuie să te şi îmbraci cum nu-ţi place???

    Acum, presupun că scopul postării nu era pro sau contra uniformă, ci de etalare a subconştientului naţiei.

    Da, lumea tânjeşte mult după ordine. Poate fără să-şi dea seama, dar tânjeşte.
    E firesc, într-un stat atât de corupt încât te miri că mai funcţionează, în care munca abia îţi garantează subzistenţa, dar infractorii fac tot ce vor, iar impunitatea e direct proporţională cu suma furată.
    Bineînţeles că uniformele nu ar rezolva absolut nimic – România ar fi la fel de haotică şi inechitabilă de s-ar pune uniforme de la grădi până la post-universitar.

    Dar cred că ar fi bine primită o dictatură militară, în fine orice sistem autocrat care promite o ordine dură şi un plus de etică. Dacă se furnizează şi nişte lapidări de corupţi live la o oră de maximă audienţă lumea va fi chiar mulţumită.

  11. elena spune:

    @ io

    La punctul unu uniforma nu poate fi cine ştie ce utilă. Poţi – de exemplu – să nu laşi să intre în curtea şcolii decât elevii acelui liceu, cu carnetul ca dovadă. Indezirabilii pot însă foarte bine să aştepte după poartă să hărţuiască fetele. Aici problema e chiar existenţa respectivilor – care ar trebui plasaţi în grija asistenţilor socială, în şcoli de corecţie, în puşcării …

    La doi ai putea avea dreptate. Dar pentru asta nu ai avea nevoie doar de uniformă, ci şi de un stat mai autoritar.
    Într-un stat în care oricine poate arunca gunoaie în spaţiul public / poate hrăni o haită lângă bloc / poate face boxele să bubuie – toate astea fără ca autorităţile să intervină nici un pic, cum crezi că vor avea jandarmii atâta autoritate cât să pescuiască liceenii?
    Faza ar fi mers în anii ’50.
    Nu discut în termeni de bine/rău – ar putea fi chiar o idee bună – ci de aplicabilitate, eficienţă a măsurii.

  12. Oreste spune:

    In toata expunerea de argumente pro si contra, se uita un lucru f. important:

    Ce spuneti de IZOLAREA si OPROBIUL la care sunt supusi cei care se imbraca ieftin (de catre semenii lor)???
    Ca acesti elevi (copii) isi manifesta dispretul fata de colegii lor care nu vin imbracati in haine de firma? SI ca daca nu au ultimul model de blugii Lee Cooper, tricou /bluza Marlboro Classics, etc. sunt niste sarantoci?

    Si ajungi sa vezi cum vrei sa cumperi haine copilului si acesta le refuza si spune ca le vrea pe cele de firma, de 3-4 ori mai scumpe.

    Problema se trage din faptul ca noi nu punem pret pe modestie si castigarea banului cinstit (chiar daca esti plin de bani), ci pe EPATAREA cu orice pret – de asta avem si masinile cele mai scumpe pe strazi, de vezi Mercedes Clasa E, CLK sau S parcat in dreptul unui bloc de garsoniere.

    • Felul în care cel izolat şi “oprobiat” gestionează “umilinţa” de a purta haine ieftine depinde de felul în care părinţii îl educă. Un copil căruia îi arăţi că atît hainele de tăvăleală cît şi cele de bifate cu Nike sunt made in China va ridica mai uşor fruntea în faţa deşertăciunilor pe două picioare. E relativ uşor să-i explici, şi să şi înţeleagă, că superioritatea nu vine din banii babacilor.

  13. Cristian Ducu spune:

    Exista nenumarate voci care afirma ca uniforma tine de prestigiu si nu duce la uniformizarea celor care o poarta. Argumentul are o anumita nota de perversitate intrucat se presupune ca simpla urmarire a unui cod vestimentar in context educational duce la prestigiu. Ma tem ca degeaba s-ar introduce uniforma intr-un liceu sau scoala cu probleme serioase (violenta, rezultate slabe etc.). Insa, in scolile care nivelul rezultatelor este ridicat, este natural ca insasi elevii sa doreasca sa se distinga de alte categorii de elevi, sa-si manifeste apartenenta la un grup, la o comunitate aparte.

    Totusi, as evita sa dau crezare argumentelor invocate de R. Deisz, chiar daca ele fac apel la studii facute in X tara, pe n ani, pe z niveluri sau categorii. De ce? Pentru ca desi studiile sunt elocvente, modul cum sunt folosite ma face suspicios: “În general uniformele, chiar și prin calitatea lor de evitare decizională, uniformizare și dezumanizare se leagă de statuturile instituțiilor totale: armată, închisoare, spital, lagăr, etc.” — De cand este uniforma scolara un mod de evitare a unei decizii? Pai tocmai in scoala sunt formate capacitatile decizionale ale tinerilor…

    “Nu vreau să spun că introducerea uniformelor ar transforma automat școala într-o pușcărie, desigur nu ar reuși aceasta. Ar fi însă un pas în această direcție prin restrângerea libertăților și uniformizare. Iar un asemenea sistem nu ar face decât să reîntărească o concepție asistențială despre stat. Un stat suprapus cetățenilor și nu creat de aceștia, un stat care decide în locul cetățenilor, și nu unul modelat prin deciziile acestora.”
    O astfel de pozitie are sens intr-un singur context, mentionat si de autor, si anume acela in care: (1) exista o decizie la nivel de sistem privind obligativitatea purtarii uniformei, (2) exista un singur model de uniforma sau un cod vestimentar standard, si (3) exista sanctiuni asociate incalcarii codului vestimentar.

    • elena spune:

      “in scolile care nivelul rezultatelor este ridicat, este natural ca insasi elevii sa doreasca sa se distinga de alte categorii de elevi”

      mda, am fost la un liceu “bun” şi, pe o parte a traseului ne intersectam cu unii care mergeau la licee mai naşpa şi păreau să nu aibă altă fericire în viaţă decât să-i hărţuiască pe “ăştia de la info”; problema s-a rezolvat alergând un traseu mai ocolit, nu aveam chef nici să iau autobuzul, nici să mă stresez în fiecare dimineaţă dacă apar pitecantropii sau nu

      dacă punem la un loc lipsa de educaţie, inechitatea socială, frustrarea, etc. mi se pare cea mai stupidă fază să te afişezi că eşti la un liceu de elită, practic devii o ţintă ambulantă pentru supăraţii de toate felurile; asta în afara cazului în care eşti dus/adus cu maşina la liceu …

      “(1) exista o decizie la nivel de sistem privind obligativitatea purtarii uniformei, (2) exista un singur model de uniforma sau un cod vestimentar standard”

      Cum să spun – în caz că s-ar introduce uniforma, ceea ce nu-mi place deloc – mi se pare de treizeci de ori mai suportabil să porţi nişte boarfe anoste pe care trebuie să le suporte toţi elevii prin decizie de guvern, decât cine ştie ce costumaţie penibilă, rodul imaginaţiei directoarei sau a unor mămici mai ocoşe. Dacă mi se pare urâtă / ţopistă / incomodă vestimentaţia aleasă?

  14. jj spune:

    “Restrângerea autonomiei decizionale individuale în instituții totale duce nu numai la uniformizare ci, în cazuri extreme, chiar și la eliminarea introspecției morale, deschizând calea spre abuzuri și sisteme de inițiere, ritualuri și ierarhii cel puțin aberante, dacă nu chiar criminale.”
    Hai sa nu exageram totusi. Sau mai bine zis sa nu ne ascundem dupa deget si sa-i dam iarasi cu statul care are monopolul uniformizarii intr-o societate. Atunci cand te angajezi intr-o corporatie, o banca, o firma de avocatura, ai de respectat un cod vestimentar, care in unele cazuri ajunge destul de aproape de impunerea unei uniforme. Ca angajat intr-un supermarket sau un restaurant e chiar mai rau. Elevul care a fost invatat ca o uniforma inseamna privarea de libertati si strivirea personalitatii ce face cand ajunge adult si trebuie sa respecte un cod vestimentar? Vine ostentativ la lucru in slapi si tricou cu paiete fiindca l-a invatat pe el cineva cand era mic ca a i se impune un cod vestimentar echivaleaza cu un afront la democratie?

    • elena spune:

      ‘atunci cand te angajezi ….. ai de respectat un cod vestimentar”

      Nu se pot compara situaţiile întrucât angajarea e o alegere voluntară. Nu entuziastă, dar voluntară.

      Când intri într-un serviciu compari toate avantajele şi dezavantajele: salariu, felul muncii, orar, ţinută şi alegi în funcţie de ele. Îţi repugnă prea mult ţinuta, cauţi alt serviciu. Cu mersul la şcoală nu ai de ales.

  15. revolta spune:

    Un copil care nu are ocazia sa invete de mic ce lucruri elementare il reprezinta asa cum e si alegerea hainelor pentru imbracat, cand va fi mai mare va fi prea tarziu sa-l poti educa in acest sens. Ce decizii ar mai lua daca intre timp a invatat ca nu-l intereseaza ce i se impune. Cand va creste ii vor exploda toate frustrarile, deja rebel fiind va fi tentat sa recupereze, sa exagereze, sa socheze (vezi atractia fata de diferite grupuri mai mult sau mai putin periculoase), iar noi, parinti si cadre didactice, ne vom intreba inocent in continuare, de ce atata vulgaritate, intoleranta si violenta in scoli/in societate….

    Acest subiect este tratat cu foarte multa seriozitate si pe forumul parintilor de pe site-ul edu.ro. E un subiect ce influenteaza direct viata copiilor, de aceea nu trebuie tratat cu usurinta sau indiferenta.

  16. bogdan spune:

    Buna ziua,
    doar doua mici amanunte:
    1. uniforma nu este specifica comunismului sau societatii moderne (consumeriste), intorceti-va la anii 1920-1940 (cum spune si “iudita“), cititi literatura romana si o sa descoperiti lucruri interesante printre care si mandria de a purta uniforma unui anumit liceu, de exemplu Lazar !!
    2. priviti un pic mai adanc si fara prejudecati scoala: oare scoala nu inseama un pic si disciplina si urmarirea unor canoane ? Nu-mi sariti in cap, nu vreau neaparat impuneri si reguli stricte si feroce ci vorbesc de ceea ce ne defineste ca specie: “legea“ care impune si disciplina dar si canon (nu in sensul bisericesc).

    Multumesc

    • elena spune:

      Nu suntem în anii ’20, e cu totul altă societate, iar codul vestimentar e o reflexie exactă a sistemului social.
      Spre exemplu, în preajma primului război se purtau pălăriile largi şi elaborate şi bătăile cu flori la Şosea – de ce să nu le reedităm pe alea?

      Disciplină ar însemna să înveţe ce-i de învăţat şi să fie politicos cu colegii şi profesorii. Şi să se îmbrace relativ decent – dar nu cu ceva ce nu-i place.

      Altfel, numai de dragul disciplinei pure poţi să-l pui să memoreze zilnic versete din Coran (sau mai bine ideograme chinezezeşti), să facă trei sute de flotări şi genoflexiuni, etc.

      Ca să nu mai zic de aminteam mai sus – ţi-ar plăcea să i se impună copilului o costumaţie penibilă pentru că mai mult de 50% dintre mămici au văzut-o într-o telenovelă şi au rămas cu ideea că-i supremul rafinament?

      • de acord spune:

        Foarte bine zis E!lena

      • bogdan spune:

        Cititi putin, pricepeti si mai putin, dar tastati repede. Cam asta va este profilul din pacate.

        “Nu suntem în anii ’20, e cu totul altă societate, iar codul vestimentar e o reflexie exactă a sistemului social.
        Spre exemplu, în preajma primului război se purtau pălăriile largi şi elaborate şi bătăile cu flori la Şosea – de ce să nu le reedităm pe alea?”

        Ma refeream la “mandria“ de a purta uniforma unui liceu de prestigiu (!!) si nu la palarii si floricele. Dar asta-i nivelul de cultura, ce sa va fac!

        “Disciplină ar însemna să înveţe ce-i de învăţat şi să fie politicos cu colegii şi profesorii. Şi să se îmbrace relativ decent – dar nu cu ceva ce nu-i place.”

        La asta ma refeream si eu, la acest tip de disciplina printre altele.

        “Altfel, numai de dragul disciplinei pure poţi să-l pui să memoreze zilnic versete din Coran (sau mai bine ideograme chinezezeşti), să facă trei sute de flotări şi genoflexiuni, etc.”

        Ce va scapa din formularea “canon (nu in sensul bisericesc)“? Daca puneti mana pe un dictionar poate-i pricepeti toate sensurile.

        “Ca să nu mai zic de aminteam mai sus – ţi-ar plăcea să i se impună copilului o costumaţie penibilă pentru că mai mult de 50% dintre mămici au văzut-o într-o telenovelă şi au rămas cu ideea că-i supremul rafinament?”

        Dovediti prin raspunsul cu palarii si floricele ca nu sunteti departe de ideile din telenovele, daca asta ati inteles din tot comentariul meu.

        • elena spune:

          @ bogdan

          Definiţi elita – fără dicţionar, dacă se poate. Elita românească, ce se înţelege astăzi, la noi, prin elită.

          Elita financiară?
          Uniforma să dovedească deci că părinţii au făcut bani – ştiu ei cum – ca să bage copilul la un liceu scump? Atunci elită e şi EBA, elită e şi fauna de Dorobanţi. Nu vreau să fiu snoabă, dar tare nu mi-ar fi plăcut să fiu identificată ca fiind de-a lor.

          Elita tocilară?
          Cea generată de buna şi vechea şi admitere la liceu pe care mă felicit că am prins-o. Am fost la un liceu “ca lumea” şi pe traseu, dădeam de unii de la un liceu mai naşpa, fericiţi ca nişte ogari ce dădeau de iepuri când puteau să le facă viaţa amară celor “de la info”. A trebuit să găsim un drum mai ocolit ca să scăpăm de tâmpiţi. Şi aveam doar haine absolut comune şi genţile atârnate pe umăr ca toţi liceenii.
          Dacă porţi o uniformă care strigă “sunt deştept de nu mai pot” ajungi automat ţintă pentru frustrările altora.

          Ca să nu mai vorbim de cum ne simţeam noi: da, era un liceu mai zugrăvit, mai amenajat, mai bine încălzit, populat de specimene mai spălate. Dar nu ne simţeam o formă superioară de viaţă, iar dacă cineva ar fi venit cu discursul “hai să purtaţi o uniformă de care să fiţi mândri” ne-am fi uitat la el ca la felul paişpe.

          Pot să pricep nostalgia generată de “Cişmigiu & Co”. Dar epoca aia e bun dusă, nu poate fi resuscitată. Şi mie mi se părea o fază simpatică când am dat la Slavici de identificarea după costume pădureni/câmpeni. Şi mi se părea uluitor că pe vremuri puteai să-ţi dai seama cine din ce sat e după port.
          Dar ştiu că sunt vremuri care nu se mai întorc, e altă mentalitate, altă structură socială, alt ritm de viaţă.
          Nu-i nimic rău în fanteziile cu Bucureştiul interbelic, dar devine cel puţin comic când încerci să le impui generaţiei actuale.

          “Canoanele” ….
          Adică să-i impui copilului n-şpe reglementări absurde. Cu cât mai multe, mai stupide, mai fără rost şi mai constrângătoare cu atât mai bine, că va însemna ce-i aia disciplină.
          Şi va rezulta un individ cât mai docil la ordine, mai uşor de înregimentat, mai receptiv la porunci. Nu ar fi o idee neapărat rea – în Germania sau Elveţia.
          Dar la noi, unde angajatorii sunt abuzivi cât încape, iar statul e abuziv şi tâmpit e cam greşit să te străduieşti să scoţi din şcoală nişte roboţei, obedienţi la superlativ.

        • elena spune:

          “pe când”

  17. lupu' singuratic spune:

    “Ne bântuie ca o stafie nevoia de uniformitate.”

    Nici bine nu am deschis si citit acest articol ca imediat m-a palit in moalele afirmatia dvs.

    Eu fac parte din prima generatie dupa ’89 care am renuntat si am urat uniformele. La revolutie aveam 5-6 ani. Insa teza de la care plecati este una falsa. Si ca sa va raspund – globalizarea nu ne-a uniformizat? Consumerismul ne-a uniformizat? Moda ne-a uniformizat? Louis Vuitton ne-a uniformizat?, Coca-cola, Mcdonalds ne-a uniformizat? Blugii ne-a uniformizat?
    Asa ca mai terminati-o cu teza asta – “Ne bântuie ca o stafie nevoia de uniformitate.”
    Si comunismul si capitalismul ne-a uniformizat. Putini insa isi asuma unicitatea in moda, in buildinguri etc Asta cu ne bantuie o fantona e o teza puerila. Inseamna ca degeaba mai traim daca nu putem sa privim clar. Apropo, cand eram copil eu uram baschetii si acum is la moda.
    Uniformitate=========GLOBALIZARE. Free your mind’s.

    • Robert D. Reisz Robert D. Reisz spune:

      @lupu’ singuratic
      Un banc nu mai e bun cand e explicat. Totusi nu vreau sa va las in nestiinta: “stafia” din primul paragraf al textului meu este o aluzie la prima propozitie din Manifestul Partidului Comunist scris de Karl Marx si Friedrich Engels in 1848. Stiu, a fost de mult, sunteti prea tanar ca sa va aduceti aminte.
      Va raspund si la intrebarea din ultimul post: Studentii de la Harvard, Yale, Rice si Columbia nu poarta uniforme. La intrebarea “Astia cum mai sunt?” nu stiu sa raspund.

  18. lupu' singuratic spune:

    Statele unite ale Europei = UNIFORMITATE – GLOBALIZARE. Stat national si suveran ADIO
    Discutia dintre stanga si drepta = depinde pe care le alegi = Uniformizare
    Tot ce prinde la mase – efectul de turma – in literatura, muzica, cultura, este uniformizare.

  19. lupu' singuratic spune:

    Acuma revenind la uniforme.
    Doar intrebari! Studentii de la Harvard, Yale, Rice, Columbia si altele poarta sau nu uniforme? Astia cum mai sunt?

  20. educatie fara bataie de cap! spune:

    Intrati pe forumul parintilor de pe edu.ro si veti vedea care sunt problemele reale ale copiilor in scolile romanesti. Uniformele nu le vor rezolva!

  21. elena spune:

    “românul e hârşit în bătălii cu statul”
    Nu-mi aparţine, dar am citit-o pe un forum şi mi-a plăcut.

    Creaturile cu intelect discutabil ce ne conduc scot o lege fără să se gândească la aplicabilitatea ei.

    Ce vor face românii care nu vor şi nu vor uniforme? Legea presupune penalităţi în cazul lor? Mi se pare cam aiurea când nu poţi nici să rezolvi problema abandonului şcolar să stai şi să-i hărţuieşti pe cei care nu vor să pună pe copii nişte cârpe neinspirate.
    Vor strânge profii amenzi de la cei care vin fără uniforme? Sau îi dau afară de la ore?
    Ce se fac dacă mai mult de jumătate dintre elevi refuză uniforma şi pun de-o grevă şcolară?
    Sau va angaja ministerul nişte funcţionari care să meargă la inspecţie în şcoli?

    La halul în care e învăţămâmtul românesc măsura asta seamănă cu machiajul impus unui bolnav cu perfuzii şi ghips.

    De fapt greşesc. Cei care ne conduc nu sunt proşti, că atunci n-ar strânge atâţia bani – noi suntem tăntălăii.
    O să primească vreo câteva firme comenzi de uniforme – o variantă mai soft a “sălilor de sport”.

  22. CONTRADICTIE spune:

    LEGEA UNIFORMELOR SCOLARE OBLIGATORII vine in contradictie cu LEGEA EDUCATIEI NATIONALE:

    Art. 2. — (1) Legea are ca viziune promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități ACTIONALE, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate.

    (2) Misiunea asumată de lege este de formare, prin educație, a infrastructurii mentale a societății românești, în acord cu NOILE CERINTE, derivate din statutul României de țară membră a Uniunii Europene și din funcționarea în contextul globalizării, și de generare sustenabilă a unei resurse umane naționale înalt
    competitive, capabilă să funcționeze eficient în societatea actuală și viitoare.

    (3) Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a INDIVIDUALITATII umane, în formarea PERSONALITATII AUTONOME și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea șI dezvoltarea PERSONALA, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii.

    (4) Statul asigură cetățenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și superior, precum și la învățarea pe tot parcursul vieții, fără nicio formă de discriminare.

    (5) Aceleași drepturi se asigură și cetățenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene.

    (6) Drepturile prevăzute la alin. (4) sunt recunoscute în mod egal minorilor care solicită sau au dobândit o formă de protecție în România, minorilor străini și minorilor apatrizi a căror ședere pe teritoriul României este oficial recunoscută conform legii.

    (7) În România învățământul constituie prioritate națională.

    • lupu' singuratic spune:

      Art. 3. — Principiile care guvernează învățământul preuniversitar și superior, precum și învățarea pe tot parcursul vieții din România sunt:
      a) principiul echității — în baza căruia accesul la învățare se realizează fără DISCRIMINARE;
      “(4) Statul asigură cetățenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și superior, precum și la învățarea pe tot parcursul vieții, fără nicio formă de discriminare.”

      Bine spus dar realitatea este cu totul alta. Lupta de clasa continua. Ne-au asmutit astia de vreo 2 ani unii impotriva altora – medici contra profesori, profesori contra politisti, piloti contra militari etc
      http://www.realitatea.net/copiii-somerilor-sunt-refuzati-la-inscriere-la-gradinita-in-ploiesti_794396.html

      • lupu' singuratic spune:

        Atentie la comentarii! Astia suntem cu astia deflilam, Cu asa cetateni. zici sa nu ajungi din nou in perioada bolsevista. Istoria se repeta.

        • lupu' singuratic spune:

          A, cheia este programul prelungit.
          Dar ce ma sperie pe mine, ca si cu alte ocazii gen “pensiile nesimtite” atitudinea unor concetateni.

          • Intrebare spune:

            In acelasi ton….. Despre ajutoare sociale sigur ati auzit. Dar despre discriminarea inversa ati auzit?

  23. CONTRADICTIE spune:

    Art. 3. — Principiile care guvernează învățământul preuniversitar și superior, precum și învățarea pe tot parcursul vieții din România sunt:
    a) principiul echității — în baza căruia accesul la învățare se realizează fără DISCRIMINARE;
    b) principiul calității — în baza căruia activitățile de învățământ se raportează la standarde de referință și la bune practici naționale și internaționale;
    c) principiul relevanței — în baza căruia educația răspunde nevoilor de dezvoltare PERSONALA și social- economice;
    d) principiul eficienței — în baza căruia se urmărește obținerea de rezultate educaționale maxime, prin gestionarea resurselor existente;
    e) principiul descentralizării — în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicați direct în proces;
    f) principiul răspunderii publice — în baza căruia unitățile și instituțiile de învățământ răspund public de performanțele lor;
    g) principiul garantării identității culturale a tuturor cetățenilor români și dialogului intercultural;
    h) principiul asumării, promovării și păstrării identității naționale și a valorilor culturale ale poporului român;
    i) principiul recunoașterii și garantării drepturilor persoanelor aparținând MINORITATILOR naționale, dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase;
    j) principiul asigurării egalității de șanse;
    k) principiul autonomiei universitare;
    l) principiul libertății academice;
    m) principiul transparenței — concretizat în asigurarea vizibilității totale a deciziei și a rezultatelor, prin comunicarea periodică și adecvată a acestora;
    n) principiul LIBERTATII DE GANDIRE și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice;
    o) principiul incluziunii sociale;
    p) principiul CENTRARII EDUCATIEI PE BENEFICIARII ACESTEIA;
    q) principiul participării și responsabilității părinților;
    r) principiul promovării educației pentru sănătate, inclusiv prin educația fizică și prin practicarea activităților sportive;
    s) principiul organizării învățământului confesional potrivit cerințelor specifice fiecărui cult recunoscut;
    t) principiul fundamentării deciziilor pe dialog și consultare;
    u) PRINCIPIUL RESPECTARII DREPTULUI LA OPINIE AL ELEVULUI/ STUDENTULUI CA BENEFICIAR DIRECT AL SISTEMULUI DE INVATAMANT.

  24. droid04 spune:

    Pe vremea mea erau intradevar unii care isi faceau un scop din viata sa urasca uniforma de pioner si sa “protesteze” in moduri aberante si inutile. Vad ca acum au ramas cu aceleasi obsesii…

    Mi se pare ca se exagereaza cu toata dezbaterea asta si pro si contra.

    Din punctul meu de vedere orice scoala de la clasa 1-pana la clasa a 12-a, trebuie sa adopte cel putin un cod de vestimentatie acceptat si aplicat in mod real de toti.
    Nu neaparat o uniforma insa o limitare este mai mult decat necesara. Nu se poate ca un elev sa vina cu pantaloni cu turul pana la genunchi sa i se vada banda de la chiloti, sau pitipoancele in devenire cu sforicica colorata la spate.

    Acelasi lucru valabil si pentru profesori – un cod vestimentar strict.

    Nu uitati ca sunt destui adulti carora li se impune purtarea unei uniforme/ costum de lucru/ cod vestimentar. De la muncitori necalificati pana la directori de multinationale.

    • intrebare spune:

      Depinde cat efort sau cati bani ne dorim/putem sa investim ca familie/tara in educatia uneia/unuia care tot ajunge pitipoanca/cocalar……

    • elena spune:

      “orice scoala … un cod de vestimentatie acceptat si aplicat in mod real de toti”

      Aici ajungem în nisipuri mişcătoare. Cum crezi că vor cădea de acord asupra unei ţinute anume câteva sute de oameni: părinţi, elevi, profesori?

      A nu se confunda uniforma cu decenţa. Btw, o colegă a avut neplăcuta surpriză ca, la şcoala fiică-sii, să se dezbată adoptarea unei uniforme copiate dintr-o telenovelă. Cu fusta până la jumătatea coapsei. De vreme ce aşa văzuseră ele la televizor că se poartă la şcolile de eiltă nu li s-a părut nimic deplasat, nici măcar nu le-a picat fisa că fustiţa din America Latină merge la noi în cel mai bun caz prin mai-iunie … Noroc că au protestat mai mulţi părinţi şi s-a renunţat la idee.
      Ce zici, rişti să mergi cu plebea?
      Vrei să-ţi vezi copilul îmbrăcat în bulendre penibile şi incomode pentru că n-şpe mămici cu intelect tinzând spre cel al galinaceelor consideră asta super-drăguţ?

      Bineînţeles că ar fi de preferat în şcoală o ţinută decentă. Mă gândesc că mai târziu când se vor limpezi apele vor apărea şcoli/licee cu reguli mai stricte vizavi de conduită a elevilor şi profesorilor şi cu restricţii referitor la ţinută. Dar nu uniformă – e aiurea – să văd ce elevi ar accepta să poarte uniformă …

  25. eu****** spune:

    Foarte bun articolul! Felicitari!

    Sunt impotriva uniformelor si a oricaror nostalgii legate de uniforme.

    Eu am invatat in uniforma, nu mi-a placut, dar am trecut peste.

    Fata mea a invatat fara uniforma, si parca era mai bine! Am luptat un pic cand am ajuns la bluze prea scurte – de, moda de la aceea vreme. Hai sa spunem ca uniforma ar fi putut evita aparitia buricului, gol, dar mai sunt si altele cu care am luptat si unde uniforma nu ma ajuta.

    Am mai luptat cu unghii facute cu albastru sau mov si “purtate” la scoala – groaznic pentru mine si mi s-a explicat ca asa este moda, ce nu pot sa inteleg, am verificat si asa era moda, dar la scoala tot NU a ramas – si evident machiajul! Toate se incadrau in tipicul varstei si asa cum au venit tot asa au plecat!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Robert Reisz


Robert D. Reisz

Prof.dr. Robert D. Reisz Universitatea de Vest, Timisoara Institut für Hochschulforschung an der Martin Luther Universität, Halle-Wittenberg, Germania Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)