Home » Administratie »Armata »Asigurari Sociale »Educatie »Justitie/Ordine publica »Opinie » Citesti:

Dezamagirea democratica

Mihai Maci decembrie 1, 2017 Administratie, Armata, Asigurari Sociale, Educatie, Justitie/Ordine publica, Opinie
92 comentarii 33,880 Vizualizari

Lucruri care, până nu cu mult timp în urmă, păreau a fi străine unele de altele – venind din direcţii diferite ale socialului – încep să se întâlnească şi să contureze o direcţie în care, din ce în ce mai probabil, vom apuca-o în timpul ce vine. Antiamericanismul (dublat sau nu nu de antisemitism), Coaliţia pentru Familie, nostalgia trecutului ceauşist, admiraţia pentru liderii autocraţi (în frunte cu Vladimir Putin), homofobia, conspiraţionismul, dacomania, pietatea dedicată “mărturisitorilor din temniţele comuniste”, alunecarea în miraculos, religiziotatea patetică a neofiţilor, ascensiunea fundamentalismelor de tot soiul, complexul cetăţii asediate, imaginea străinului ca invadator şi exploatator, toate – şi încă altele – se agregă, din în ce mai mult, într-o ideologie coerentă şi compactă. Succesul ei este previzibil, cu atât mai mult cu cât vine pe fondul absenţei oricărui liant comunitar al lumii noastre. Nu ţarul de la Kremlin, nici “Vocea Rusiei” sunt artizanii acestei victorii, ci incapacitatea noastră de a da un răspuns problemelor reale pe care le avem şi pe care, în bună parte, le-am moştenit. În mod difuz, oamenii au înţeles că aceste probleme nu vor primi nici un răspuns în timpul vieţii lor şi că nu le mai rămâne altceva de făcut, decât să coasă unul lângă altul peticele acestea disparate, pentru a-şi amenaja, aşa cum se poate, o viaţă printre ruinele unei ţări.

Ceea ce nu am fost în stare să înţelegem, nici în 1918, nici în 1989, este faptul – simplu şi banal – că democraţia fără prosperitate nu înseamnă nimic. Democraţia este cadrul în care omul are libertatea de a decide asupra rosturilor vieţii lui şi ale comunităţii în care trăieşte. Dar condiţia exerciţiului libertăţii o reprezintă disponibilitatea de gândi rosturile comunităţii şi ale propriei vieţi în cadrul acesteia. Un om a cărui singură preocupare e aceea de-a supravieţui de azi pe mâine – exact ca un bolnav în fază terminală – nu are posibilitatea de-a cugeta la sensul vieţii comune şi la exigenţele pe care aceasta le are faţă de el. Dacă faptul de-a te adăposti, sau de-a mânca, e singurul tău orizont, atunci nu ai – în nici un fel – libertatea de-a te raporta la mai mult. Eşti asemeni celui conectat la aparte, care nu trăieşte decât doar pentru încă o respiraţie. E trist, dar e adevărat, sărăcia îl ţine pe om captiv problemelor mărunte ale vieţii de fiecare zi şi-i stabileşte ca singur orizont al existenţei satisfacţia imperativă a necesităţilor curente. Au ştiut-o şi anticii, au ştiut-o şi modernii: săracul – oricât de mult l-am exalta romantic – e sclav al nevoilor zilnice şi, pe cale de consecinţă, e exclus de la viaţa civică. Iar faptul de a-i acorda prerogativele civice – în virtutea universalităţii genului uman şi a generalizării cetăţeniei – poate fi, după caz, un act de generozitate sau unul de pur cinism. Acolo unde libertatea e reală, ea e sora prosperităţii. Căci omul care prosperă trăieşte efectiv beneficiul libertăţii şi, prin gândul şi fapta lui, înţelege perfect care e rostul păstrării şi al amplificării ei. Mai mult decât atât, omul care prosperă priveşte cu încredere viitorul – ca oportunitate a altor dezvoltări şi a sporirii beneficiului muncii şi al gândului lui. De aceea e, oricând, gata să apere libertatea şi să fie prezent, în persoană sau cu resursele lui, acolo unde se discută aceasta.

Dar săracului ce i se poate cere? În ce altceva poate el spera decât în răsturnarea, magică şi totală, a situaţiei în care se află? Ce e viitorul pentru el? Un singur lucru: disperarea de a-si vedea copiii scăpaţi din iadul la care el e condamnat pe viaţă. Pentru asta e dispus să lucreze ca un ocnaş, să mintă, să înşele şi să fure, pentru că ştie – din propria lui experienţă – că oamenii nu au decât o singură şansă de a scăpa din infern. În rest, nu există nimic altceva decât casa, familia, mâncarea, traiul de zi cu zi şi acel, scrâşnit, “mai rău să nu fie!”. Din 1989 până astăzi oamenilor acestora li s-a promis marea cu sarea şi nu li s-a dat – de către instituţiile europene, nu de noi – decât un singur lucru: posibilitatea de-a evada din mizeria unei lumi care-a făcut din naufragiu un mod de viaţă. La fiecare ciclu electoral, acestor oameni li s-a spus că “ei decid” şi după fiecare alegeri, viaţa lor a rămas la fel; şi datul mitei şi (mai întotdeauna) cei cărora le-o dădeau sunt tot acolo. Şcoala s-a golit de orice conţinut şi a ajuns o afacere de sacoşe şi de meditaţii, spitalele s-au ruinat şi-a mai rămas alb în ele doar plicul strecurat în buzunarul (mereu deschis) al doctorilor şi al asistentelor, administraţia publică nu e renumită decât prin lipsa ei de funcţionalitate, trenurile arată şi circulă de parcă ar veni şi s-ar duce pe front şi societatea însăşi, asemeni apei stătute, s-a împărţit între suprafaţa subţire şi gelatinoasă a celor ce se pot mişca (politicieni, afacerişti veroşi – conectaţi la banul statului – şi interlopi ce “txează” la lumina zilei) şi marele underground al unei lumi ce se descompune lent, dar inevitabil. Asta e România Centenarului Unirii! Să ne mirăm că oricine poate o părăseşte? Sau că, în interior, tinde spre singura formă de echilibru – precar şi acela – pe care a cunoscut-o în istoria ei: feudalismul? O să se spună: nu, România nu e un stat eşuat. Oare? România e asemeni unui bolnav sedat ce merge, deasupra unei prăpastii, pe o coardă, nici aceea prea bine întinsă. Da, încă n-a căzut. Incă. Şi totuşi, dincolo de acest “încă” e un abis pe care noi nu-l mai vedem (pentru că îl simţim prin epidermă), dar care – cum ieşi din graniţele ţării, sare în ochi: sărăcia. Singura constantă a istorică a lumii noastre a fost sărăcia. Nu a existat nici un moment în întreaga noastră istorie în care să fi fost – în oricare din provinciile ce ne alcătuie – o naţie proasperă. Epoca lui Carol I, care a modelat oraşele Regatului şi a creat o subţire pătură alcătuită din marii moşieri şi mica burghezie, s-a încheiat cu ultima răscoală europeană. În Europa Occidentală, răscoalele sunt fenomene specifice Evului Mediu. Interbelicul elitelor noastre s-a încheiat cu trei dictaturi, orice s-ar spune, acceptate de o populaţie care nu a refuzat calea (rusească) a modernizării cu forţa, de sus în jos. Comunismul a sfârşit în frigul, foamea şi întunericul care au făcut din oraşele ridicate de Ceauşescu nişte bidonviluri de lumea a treia. Iar democraţia noastră “originală” se îngroapă în scandaluri, paiete şi festivităţi golite de orice sens. Dincolo de toate e o populaţie însingurată, îmbătrânită, tot mai bolnavă, la limita de jos a alfabetizării, hrănindu-se cu resturile industriei de consum şi care trăieşte cu 300 de euro lunar. Adică cu banii pe care nu i-ar accepta nici un somalez, eritreean, afgan sau bangladeş imigrat în Europa. Peisajul din jurul nostru, cu case ce se ruinează, cu craterele fostelor fabrici, cu munţii despăduriţi, cu grămezile de gunoaie, cu vilele de prost gust şi cu beculeţele “lunii Sărbătorilor” e oglinda chipului nostru, scofâlcit de neputinţă şi a sufletelor noastre pustii. Aceştia suntem!

A le vorbi acestor oameni despre “democraţie”, “valori europene” şi “parteneriat trans-atlantic” nu e nimic altceva decât dovada unei patetice inadecvări şi a autismului în care trăiesc cei ce rostesc asemenea discursuri. În 1990, în 1996, în 2000, chiar în 2004 sau 2007 lucrurile acestea mai numeau ceva, o speranţă, descescătoare cu timpul, dar totuşi o speranţă. Astăzi nu numesc nimic altceva decât trista realitate: o subţire pătură suprapusă de oameni care pot orice şi o enormă masă de iobagi, care nu mai pot nimic. Ceea ce e propriu timpului pe care-l trăim este faptul că, exceptând o mână de tineri idealişti, entuziaşti şi studioşi, nimeni nu mai crede în vorbele frumoase. “Democraţia”, “valorile europene” şi “parteneriatul trans-atlantic” au devenit nu doar termeni calpi, ci au sfârşit – în percepţia publică – exact în opusul lor. “Democraţia” a ajuns a fi asimilată vorbăriei găunoase, scandalurilor oneroase, războiului dintre ganguri şi jafului cu protecţie “de sus” prin care s-a devastat tot ce a putut fi împărţit şi s-au creat “parlamentari” şi “miliardari” de carton. “Valorile europene” au sfârşit prin a fi reduse la două: “drepturi” pentru minorităţile sexuale şi “cote” de imigraţie. Altfel spus, deschiderea porţilor către invazia – şi dinlăuntru, şi dinafară – a unor străini care, cu protecţii cărora noi nu ne putem opune, ne vor transforma pe noi înşine în “străini în propria ţară”. Iar “parteneriatul trans-atlantic” nu mai e înţeles decât ca o formă penibilă de vasalitate în numele căreia America propune şi dispune după cum vrea, de tot ce vrea, în România. Şi nu orice Americă, ci în mod clar cea a “corectitudinii politice”, a “birocraţiei” şi “multinaţionalelor”. Cei care mai înţeleg cât de cât lumea în care trăiesc pot urla din toţi bojocii că nu aşa stau lucrurile, că aceste viziuni false şi reductive sunt opusul realităţii şi că dincolo de ele se văd luminile tancurilor de la Răsărit. Numai că vorbele lor nu vor mai ajunge niciodată în bordeiele sărăcăcioase ale celor ce cred cu tărie că democraţia e jaf, Europa – homosexualitate şi America – stăpânul. Oamenii aceştia sunt convinşi că ştiu, mai bine decât toţi intelectualii, asimilaţi şi ei tuturor stăpânirilor. Am ajuns o naţie de gnostici!

E straniu că politologilor, sociologilor şi experţilor noştri în relaţii internaţionale nu le spune nimic această răsturnare a sensurilor ce traduce o speranţă înşelată şi transformată în ostilitate. Astăzi linia de separaţie nu-i mai desparte pe democraţi (sau liberali) de adepţii totalitarismului, ci pe cei care asumă modernitatea de cei ce vor (re)instaurerea unei lumi tribale în care totul e simplu şi clar. Ce ne-a adus modernitatea? Problemele modernităţii. De pildă aceea că un drum se face doar prin decizie şi prin efort comun. Or, s-a dovedit că nu suntem în stare nici să ne acordăm pentru a decide cu toţii, nici să susţinem un efort de durată pentru a articula ceva în comun. Şi atunci? Una din două: sau ne prăbuşim într-o ruină generalizată, din care bande de asociaţi ai interesului de moment fură tot ce le cade în mână sau ne încredinţăm unui tătuc feroce, capabil să decidă pentru toţi şi să construiască – la nevoie din oasele noastre – drumul de care avem nevoie. Modernitatea înseamnă dezbatere. În lumea noastră dezbaterea înseamnă ceartă şi înjurături, refuzul înţelegerii numai pentru a nu-i face celuilalt pe plac, plata unor poliţe vechi şi neagră băşcălie. Modernitatea înseamnă deschidere. Numai că pe la noi, dacă nu-ţi zăvorăşti bine uşa, îţi intră careva în casă şi bucuros să fii dacă te lasă cu zile după ce-ţi ia totul. Către cine să te deschizi? Către cel ce te-a înşelat şi altădată? Către cel ce vrea – aşa cum vrei şi tu – să agonisească ceva pe seama ta doar ca să scape dintr-o lume care nu-a fost niciodată pentru voi una comună? Deschiderea, pe meleagurile noastre, înseamnă coborârea gărzii, renunţarea la luptă şi semnul că poţi fi călcat în picioare. Modernitatea înseamnă atenţie şi disponibilitate faţă de altul. Dar cum ne putem noi deschide faţă de altul, când toţi ceilalţi pe care i-am cunoscut aveau ei o condiţie mai bună decât a noastră? Când a fost celălalt egalul nostru? Pentru noi a fost stăpânul, bogatul, cel în faţa căruia a trebuit să stăm cu căciula în mână şi pe care, în adâncul nostru, l-am urât din tot sufletul. N-am visat decât să-l doborâm şi să chefuim în palatele lui. Băieţii care i-au dat în cap lui Gherghe Brătianu şi l-au bătut cu răngile pe Mircea Vulcănescu nu erau nici ruşi, nici evrei, nici unguri. Erau “copii de-ai noştri”, de la ţară, crescuţi din lacrimile mămucilor lor şi din sudoarea taţilor lor. Însă când au dat cu parul, au dat cu plăcere, pentru că cel în care-au dat era altul, străinul, cel care uda cămaşa tatălui cu sudoare şi le făcea mamele să plângă. Şi au dat nu doar pentru că li s-a spus asta, ci pentru că au trăit-o ei înşişi în anii dinainte de-a ajunge gealaţi.  Nu vă fie frică, dacă s-ar întoarce încă odată lumea, s-ar găsi destui care să dea iarăşi, tot cu atâta sete!

Când am spus că vrem în Europa, noi am crezut că vom fi primiţi ca nişte victime şi, în acelaşi timp, eroi; că ni se va întinde covorul roşu şi că vom fi despăgubiţi – cu asupra de măsură – şi pentru Yalta, şi pentru Malta. Şi-n loc de asta am fost admonestaţi că nu le dăm drepturi ţiganilor, ni s-a impus “liberalizarea” monedei, “privatizarea industriilor”, legislaţie pentru homosexuali şi câte alte mărunte şicane birocratice. Am înghiţit atunci în sec; Europa era visul nostru şi chiar dacă se răstea la noi, tot către ea priveam. Vai, Europa aceea care nu ne-a înţeles! În România nu minorităţile sunt problema, ci majoritatea! Urbanizată în prima jumătate a secolului XIX, Europa a avut un veac – deloc liniştit – pentru a-şi stabiliza majoritatea (ca middle-class prosper) şi apoi s-a putut dedica integrării progresive a minorităţilor pe care statul naţional şi capitalismul industrial le marginalizaseră. Dar noi? Pe noi ne-a prins 1989 cu mai bine de jumătate din populaţie în rural, adică în afara datelor elementare (reţele de apă, canalizare, asistenţă medicală etc.) care definesc civilizaţia. Masa aceasta enormă, plus celalaltă – aproape la fel de mare – rămasă pe drumuri, în oraşe incapabile să se mai întreţină, după falimentul industriilor comuniste a fost adevărata noastră problemă. Cine s-a ocupat de soarta lor? Cine a gândit un cadru – cât de cât coerent – pentru viaţa comună a acestor oameni şi pentru ca fiecare dintre ei să aibă posibilitatea de-a se realiza? Ce li s-a dat – în 30 de ani – acestor oameni, cu excepţia deschiderii graniţelor?

Nu avem canalizare în cele mai multe sate, în multe nu e nici dispensar, bibliotecile au fost aruncate în stradă sau arse, se închid şi şcolile – ce le mai rămâne făpturilor ce încă bântuie prin ele? Un singur lucru – căci e în fiecare sat: Biserica. Orfanii tuturor guvernelor, orfanii Europei (cei la care n-a ajuns un euro din faimoasele “fonduri” împărţite generos “între prieteni”) şi-au regăsit tatăl. Biserica aceasta de bază – care n-are aproape nici o legătură cu biserica instituţională – e ultimul loc în care se mai pot întâlni cei care nu mai au unde se duce. Şi Biserica aceasta le spune că străinii (adică cei care sunt altfel decât noi) sunt împotriva firii, că stăpânitorii lumii acesteia trebuie să fie asemeni tatălui, autocraţi ce răspund doar în faţa Pantokrator-ului, că credinţa e viaţă şi ştiinţa e nebunie şi, mai ales, că pe cel părăsit de toţi, Dumnezeu nu-l uită. Pentru dezmoşteniţii lumii acesteia e suficient, pentru că e clar şi pentru că vorbeşte nu minţii, ci sufletului lor. Cuvintele acestea au intrat în ei pe-acolo pe unde intră disperarea şi plânsul şi, de aceea, sunt mai adevărate decât toată logoreea lumii acesteia. Acestor oameni li se adresează pliantele ininteligibile pe care se toacă “fondurile europene”? Lor le vorbesc specialiştii în abstracţii invitaţi ocazional de diverse televiziuni? Pentru ei se publică atâtea cărţi la care n-au cum să ajungă (nici fizic, nici financiar)? Să nu ne amăgim! Ceea ce noi numim “cultură” e un mediu foarte restrâns de oameni care se citesc între ei. Şi care n-au ştiut – atunci când trebuia! – să difuzeze în lumea sărăciei ideile modernităţii europene şi nici să-i determine pe puternicii zilei să le pună în practică. Astăzi nu-i mai ascultă aproape nimeni şi, “chiar de-ar vorbi limba îngerilor”, vorbele lor se duc în gol.

Oamenii pamântului au crezut şi în urbanizare, şi în prosperitate, şi în mitul Europei mari. Acum nu mai cred în nimic din toate acestea. Doar speră să le scape copiii din iadul numit România. Iar pentru acest iad nu mai văd decât o singură soluţie: mântuirea. Şi, dacă e nevoie, mântuirea prin foc şi sabie. Ratând – pentru atreia oară într-un veac – modernizarea, n-am făcut decât să creem o enormă masă resentimentară care trăieşte la limita umanului. Oamenii aceştia şi-au pierdut credinţa în puterea cuvintelor de-a modela lumea; pentru ei singura schimbare adevărată ar fi răsturnarea totală a tot ceea ce vedem acum. Preocupaţi de “salarii şi pensii speciale”, am creat o întreagă populaţie de revoluţionari cărora le lipseşte o scânteie pentru a tarnsforma cotidianul în Apocalipsă. Orbiţi de jocul cu sofisticăriile n-am băgat de seamă că au uitat să citească şi singura lor sursă de informaţii sunt ştirile ce anunţă iminenţa ceasului din urmă. Lumea lor nu e asemeni celei pe care o vedem zilnic: a vârfurilor societăţii, ce se agită la suprafaţă asemeni valurilor mării. Lumea lor e asemeni vulcanului, mută până în ceasul erupţiei care schimbă faţa lumii. Cine sunt Putin şi Erdogan în ultimă instanţă? Oameni comuni, banali şi în înfăţişare şi în discurs, oameni ca toţi ceilalţi, care-i reprezintă pe toţi ceilalţi şi în care toţi ceilalţi îşi proiectează speranţele şi iluziile. De aceea rezistă la putere în ciuda crizelor şi-a sancţiunilor. Sigur că vor cădea şi ei într-o zi şi în locul măreţului vârf al muntelui se va căsca un crater sinistru. Sigur că după ei vor fi zguduiri mai mari şi răsturnări mai violente. Dar, până atunci, ei sunt acolo. Un cuvânt al ţarului sau al sultanului creează o autostradă sau un pod, în vreme ce hărmălaia ridicolă a Parlamentului nostru nu creează decât scandal şi corupţie. Asta se vede din stradă.

Viziunea tribală a societăţii (“afară cu străinii din ţară”, să rămânem doar noi între noi), reîntoarcerea la credinţa fundamentalistă (cu antiintelectualismul ei, care consideră orice cunoaştere fără beneficii practice ca fiind inutilă), mistica “tătucului salvator” şi invocarea soluţiilor de forţă, resentimentarismul cu potenţial revoluţionar şi, mai mult decât toate, instabilitatea agitată a unei societăţi ce se descompune sunt măsura dezamăgirii pe care-o lasă în urmă a treia tentativă, eşuată, de modernizare a lumii noastre. Şi, în ciuda faptului că atât în 1989, cât şi în 2007 aveam o mulţime de aşi în mână, sunt dovada faptului că am ratat – încă odată – întâlnirea cu Europa. Liviu Dragnea, Tudorel Toader, Liviu Pop sau Olguţa Vasilescu nici măcar nu există. Ei sunt doar materializările – ectoplasmatice şi ridicole – ale acestui eşec, mare cât secolul ce ne stă în faţă.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "92 comments" on this Article:

  1. pehash spune:

    Corect. Ce e de facut? Educatia este solutia cea mai simpla, singura eficienta pe termen lung, dar sunt doua mari piedici: reforma educatiei este blocata din interior de care isi vad privilegiile amenintate si educatia adultilor ataca frontal cea mai mare institutie privata din Romania – BOR (SRL).

    • octav spune:

      Azi am citit o ierarhizare a primelor tari dupa nivel de trai .
      Toate sunt cele care au scoala ( educatia ) performanta, care au impus tratarea copiilor ca pe nestemate ale societatii , urmarindu-le snatataea fizica si psihica, dar si drepturile asigurate de o justitie coerenta, previzibila , riguroasa si corecta . Astea sunt valorile .Noi ? Am muncit sa facem din copii nevetisti, din profesori capsunari iar din medici, cersatori.Un neam are doua lucruri de aparat::femeile si copiii. Noi, cum le-am aparat? Sunt cele care ne fac si ne cresc copiii , viitorul unei tari amarate .

    • Lidia Dumitrescu spune:

      Dezamagirea despre care scrieti nu poate veni decat ca reactie a unei amagiri, amagirea in cauza fiind efectul ticalosiei umane a politicienilor care s-au perindat prin fruntea tarii, fara a reusi sa aprecieze resursele de care dispune o tara si fara a fi in stare sa construiasca pentru si impreuna cu poporul pe care il reprezinta. Dezamagirea despre care scrieti este o reactie fireasca la imposibilitatea manifestarii drepturilor naturale, consecinta a nefunctionalitatii juste a statului. Sunt unul dintre incapatanatii care nu vrea sa paraseasca tara, in ciuda amenintarii care planeaza asupra progeniturilor de a avea un viitor mort si in ciuda celei de-a doua amenintari ca voi ramane singurul mohican care pazeste vatra, in timp ce copiii ajung undeva in univers, la ani lumina. De ce vorbesc despre ticalosie? Pentru ca, de-a lungul istoriei, clasa politica (cea care ar fi trebuit sa formeze aristocratia, construita la noi din boieri si marile familii nobiliare – in special in Transilvania) a actionat ca un mediator intre suzeran si domnitor, ca interpus, cea mai simpla cale de mediere fiind vanzarea directa, fara negociere si cu supraoferta a domnitorului, a pamantului, a tarii in general, impreuna cu taranii care nu purtau mai mult decat rangul de animale de munca (de unde si revolta dezumanizata de la 1907, despre care Liviu Rebreanu da marturii creionate artistic in scrierile sale). Toate aceste inceputuri ale aristocratiei romanesti si primele cauze care au dus la dezvoltarea intr-o directie gresita le aflam ca marturii in literatura romana veche, in jurnalele de calatorie ale lui Milescu Spataru, in cronicile Popestilor, dar si in Letopisetul lui Grigore Ureche, Ion Neculce sau Miron Costin. Alexandru Ioan Cuza, prin masurile drastice, a fost poate primul care a reusit sa formeze o clasa politica nu corect construita, ci tematoare de autoritate, dar a reusit sa dezvolte creativitatea nu pentru a apara legea si drepturile omului, ci pentru a gasi cele mai rapide cai de eludare a ei; dovada ca nici Cuza nu a rezistat foarte mult in fruntea țării, fiind indepartat prin aceleasi metode ale intrigii; asadar cauza acestei saraciri cred ca este vinderea bruta a resurselor tarii, fara dezvoltarea unei industrii proprii. Nici macar agricultura, practicata in perioada comunista pe suprafete mari, adevaratul propulsor al economiei, nu mai este functionala, fiind impartita in terenuri tot mai mici, aflate de multe ori in dispute juridice, astfel incat nu se pot dezvolta culturi de masa, pe suprafete mari si foarte mari. Depasirea crizei economice ar fi posibila prin dezvoltarea agriculturii, folosirea resurselor energetice regenerabile, precum si cresterea unor incubatoare industriale in jurul marilor orase, care sa poata prelucra resursele naturale, atat pe piata interna, cat si pentru cea externa. Cata vreme marii latifundiari, detinatori de pamant romanesc, vor continua sa vanda graul pe nimic, padurile tarii vor pleca dezradacinate in trenuri peste granita, iar petrolul , resursa neregenerabila, va fi dat pe degeaba, saracia poate fi depasita mai greu si doar prin solutii de suprafata, precum distribuirea de marfuri la mana a doua a treia sia asa mai departe, inodarea intr-o birocratie dezvoltatoare de subsisteme consumatoare de hartie sau intoxicarea in diverse razboaie informationale care sa promoveze sau sa desfiinteze un produs sau altul. Reabilitarea sufletului romanesc cred ca se poate face prin intoarcerea catre istorie si Biserica. Antiamericanismul, ca si antisemitismul si homofobia sunt doar efecte ale fricilor dezvoltate fata de celalalt, fata de strain, fata de cel care nu este din neam. De fapt este o dihotomie (un fel de alba -negra), daca ar fi sa trasam linia, precum Romulus si Remus, pe care s-ar sprijini tara, dincoace ar fi Coalitia pentru Familie, promovata inca de pe vremea bunicii, de pe vremea comunistilor, asadar mostenita din tata-n fiu, cu parantezele sistemului cumetriilor, al clanurilor ajunse la nivel de camatarie, de mafie si alte servicii la care nici cu mintea nu gandesti, cu reculul respingerii celuilalt, care nu are acelasi sange, nu vorbeste aceeasi limba, spala rufele in alt fel sau poarta un ciorap de-o culoare si unul de alta, iar nodul nu sta nici pe stanga, nici pe centru, nici pe dreapta (nici sa nu indraznim a ne gandi la fluieratul in Biserica sau la homofobie, chestiuni cu totul si cu totul anapoda si nelalocul lor). De cealalta parte a liniei sta posibiltatea tolerantei, a acceptarii celuilalt la rang de membru de familie, ceea ce ar putea pune in pericol economia unei uniuni, posibilitatea exploatarii resurselor incorect sau chiar o reactie violenta a toleratului, ca intoleranta la sistemul impus majoritar (in dorinta de a-si dicta drepturile ca minoritar) / un astfel de caz ar fi, de exemplu, refugiatul sau chiar antreprenorul sau arendasul de o alta nationalitate decat cea romana care vinde resursele neprelucrate sau isi rapeste fiul (ori sotia) pentru a le duce in patria de bastina. Scriati in articolul dvs despre nostalgia trecutului ceausist – efectul este real, avand drept cauza lipsa unei autoritati (un fel de rutina) care sa asigure nevoile primare, dar si persoana fizica, intr-un stat tot mai lipsit de aparare, cazut prada primului intrat in lanul de porumb sau lanul de secara. Tot lipsa unei autoritati , de fapt lipsa activitatii propriu-zise, plata din bugetul de stat a unor pensii si ajutoare sociale catre persoane apte de munca dinamiteaza economia prin fraudarea bugetului de stat si incapacitatea producerii de plus valoare, stagnare care nu face altceva decat sa dezvolte nemultumiri si conspirationism, o rezolvarea a acestor probleme ar fi interconectarea si dirijarea energiilor potrivite catre anumite directii. Astfel inteleasa, democratia poate nu ar mai fi o dezamagire, ci o aplicare in progress a libertatii ca plus valoare.

    • krampus spune:

      Dl. Maci a descoperit secretul ultim: democraţia fără prosperitate nu înseamnă nimic. Doar bogatii sunt democrati; saracii trag la dictatura. Daca mai sunt si bisericosi, saracii se transforma intr-o pacoste. Ei sunt marele trib underground care saboteaza Romania. Doar romanii prosperi si eliberati de constrangerile oprimante ale sexului, familiei, bisericii si natiunii sunt purtatorii germenilor progresului. “Astăzi linia de separaţie nu-i mai desparte pe democraţi (sau liberali) de adepţii totalitarismului, ci pe cei care asumă modernitatea de cei ce vor (re)instaurarea unei lumi tribale în care totul e simplu şi clar”. De o parte avem nataraii (care vor simplu si clar desi de abia supravieţuiesc de azi pe mâine), de cealalta rafinatii (tineri idealişti, entuziaşti şi studioşi, care inteleg complexele probleme ale modernităţii). Ce simplu era ! A trebuit sa vina dl. Maci sa ne-o spuna.

  2. Deon spune:

    Am căutat un dram de neadevăr în articol, dar n-am găsit.
    Nu pot spune decât atât: La cât mai puțini ani așa cum ești acum România!

  3. Cristi spune:

    Bine spus, direct la tinta.
    O radiografie exacta a Romaniei.
    Felicitari pentru articol !

  4. Gyula spune:

    Domnule Maci, respect si onoare.Scrierea dumneavoastra se explica pe sine. Ma uit pe geam si ma uit imprejur si-mi dau seama ca auditoriul pentru opiniile dumneavoastra este peractic inexistent. In afara sacrilegiului de a publica de 1 decembrie. Diagnosticul domnieii voastre este corect, dureros de corect, dar zau, nu zaresc luminita de la capatul tunelului! Si la ce sa speram noi, ungurii secui din Romania? Exact la ce descrieti dumneavoastra: descoperirea in comun a unui viitor comun, in care sa sa ne regasim prosperi, intregi la minte si in suflete. Mai scrieti, va citim, va respectam.

  5. Mihai spune:

    Domnule Maci, asociati fara discernamant Coalitia pentru Familie cu optiunile retrograde. Nu puteti deplange degradarea vietii sociale si a nivelului de educatie si in acelasi timp sa acceptati destructurarea familiei. Sunteti un om prea inteligent ca sa nu puteti privi dincolo de aparențe, de obsesiile mainstream media si de clisee ideologice.

    • Alexandru spune:

      Desigur, articolul ar fi fost incomplet fara o demonstratie practica. Coalitia pentru Familie este tot ce poate fi mai inutil si mai nociv in aceasta tara. Cheltuieste energiile unei multimi imense intr-o directie inutila, ingrijeste si vegheaza flacara urii. Ontologic, Coalitia pentru Familie se revendica direct din razboaiele religioase ale secolului XVI. Doar atunci exista aceasta confuzie intre precepte religioase si obligatii legale.

    • pehash spune:

      Ipocrizia cu care ne-a obisnuit CpF.. mai intai autorul este acuzat de lipsa de discernamant, apoi de prea multa intelepciune.
      “Optiunile retrograde” ale CpF sunt o chestiune subiectiva. Pentru unii viitorul depinde de cate casatorii oficiaza BOR si cat de bine este ascunsa, ignorata sau chiar fatis atacata identitatea sexuala a populatiei. Cum aceste obiective au mai fost atinse si in evul mediu, suntem destui care alegem sa le consideram “retrograde”. Fiecare cu monstrii lui..

    • Miruna spune:

      Serios? Ati citit primele randuri si atat? Va rog cititi de 5 ori de sus pana jos si dupa postati !
      Eu inca am lacrimi in ochi si am ramas fara cuvinte…

    • Liviu spune:

      Ba are perfecta dreptate si aici! Caci ce altceva e aceasta “coalitie”? Lumea evoulueaza, ideile se schimba, a ramane ancorat in trecut nu inseamna ca esti retrograd?

    • Paganel spune:

      @Mihai:
      Sunt printre susținătorii valorilor creștine – nu „cretine”! – dar, dacă vreodată se va face acel referendum cerut de „Coaliția pentru familie” (Doamne, ferește!) NU mă voi prezenta la vot. Nici pentru referendum n-am semnat, fiindcă rapiditatea cu care s-a „coagulat” această „coaliție” m-a pus pe gânduri. V-aș ruga să vă și să îi întrebați pe membrii/susținătorii acelei „coaliții”, cine stă „în spatele” lor? Pot dezminți, AR-GU-MEN-TAT, ce scrie în link-urile de mai jos?

      https://www.vice.com/ro/article/53bkmz/cine-sunt-oamenii-din-spatele-coalitiei-pentru-familie
      https://www.vice.com/ro/article/gybxdj/legatura-dubioasa-dintre-itsy-bitsy-rusia-si-coalitia-pentru-familie

      Mă îndoiesc! Așa cum mă îndoiesc că respectivii și-au pus vreodată problema ce se întâmplă cu copiii/adolescenții de 12-18 ani, fete, care au la rândul lor copii, pe care îi cresc singure, fiindcă „tatăl” a dispărut de la „locul faptei” (nici între ghilimele n-ar merita nesimțiții ăia un asemenea titlu!)!
      În plus, la câte probleme are România azi, punctate foarte bine de Mihai Maci, asta este o non-problemă! Sau, dacă unii o văd ca fiind o problemă (eu, nu!), nu văd care e urgența! Respectând valorile creștine – cele ale unui creștinism românesc, de sorginte traco-daco-romană, fondat la noi de Sfântul Apostol Andrei – resping orice „infiltrări” cu iz naționalist-propagandistic-putlerist, cu „miros” de Kremlin!

      • krampus spune:

        Sunteti un sustinator al valorilor crestine formate citind Vice, domnule Paganel ?! Tot ce pot sa spun este ca sunteti iesit din comun. Daca v-ar auzi redactorii Vice, s-ar cruci !

  6. man of war spune:

    cum este inteleasa, si la ce se rezuma democratia in romania : alegeri libere din 4 in 4 ani. or, acest ritual al votului, oricit de corect, nu poate fixa problemele sistemice sau structurale. votul celor dependenti de buget si al celor ce l capuseaza va fi dat invariabil populistilor si demagogilor. fara sa se nasca o patura de oameni liberi care sa domine masa asistata / conectata la banul public, romania va merge din rau in mai rau. cind se credea ca s a furat tot, s a ajuns la diluarea dezinfectantilor in spitale, dupa hotii care au acaparat parlamentul a urmat invazia odraslelor analfabete. cine sa reformeze statul ? cei din interior niciodata, cei din exterior doar in cazul unei miscari tectonice comparabila cu cea din 1989 dar altfel si bine facuta, care sa mearga pina la capat, fara concesii facute dreptatii, moralitatii si adevarului.

  7. Gabriel spune:

    Pesimist articolul . Uitati ca totusi Romania are cel mai mare PIB din istorie. Banii nostri cei plecati din Romania ofera o viata nai buna celor ramasi acasa. Selectia naturala lucreaza si PSD va ramane curand fara votanti . Veti vedea Romania bogata si puternica in 10 15 ani ! Traiesc in Irlanda la fel si aici istoric au fost saraci si acum in cadrul Uniunii Europene economia e cea mai buna din istorie .

  8. mike spune:

    Cata dreptate aveti si cat de dureros este acest articol. Insa ce pacat ca nu este citit si de catre acei oameni saraci material si spiritual, tocmai aceia care ar trebui sa isi schimbe gandirea in ceasul al doisprezecelea . Este o realitate extrem de trista si sincer nu am motive prea multe sa sarbatoresc 1 Decembrie. Aceasta este Romania adevarata, in ciuda faptului ca avem mari corporatii de IT si oameni bine platiti acolo. Degeaba esti bine platit si ai o masina buna , daca faci 5 ore de la Bucuresti la Predeal sau daca nu ai autostrazi cu mai multe benzi. Degeaba ai ceva bani si te imbraci elegant daca esti nevoit sa eviti mocirla Bucuresteana ce se formeaza dupa topirea zapezii (la propriu) ca sa nu te murdaresti. Occidentul ne-a dat o mare sansa dupa 1989, aceea de a ne crea o lume democratica si prospera, insa am ratat aceasta sansa.

    • Florin Oprea spune:

      Pacat ca orizontul tau se limiteaza la autostrazi (cu mai multe benzi sic!, doua nu-ti ajung?) si la noroaiele de pe strazi!

      • Gyula spune:

        Multumesc Florin pentru incurajare. Avem nevoie cu totii de curaj si de determinare pentru a a schimba raul, minciuna si pacaleala in bine, corectitudine si onoare. La mai mare!

      • mike spune:

        Din pacate in Romania au mai ramas doar oameni ca tine, fara nici un pic de viziune. Da frate, civilizatie asta inseamna, cel putin 3 benzi pe sens! Civilizatia unei tari se vede in infrastructura pe care aceasta o are si in curatenia de pe strazi. “Orizontul ” tau se limiteaza la 2 benzi. Tu nu ai pretentii de la nimeni si nimeni si asa vei ramane o viata intreaga. Data viitoare sa mergi la vot daca n-ai fost cand trebuia.

  9. gogu spune:

    Adevarul crud spus pe sleau!

  10. Kurt spune:

    Libertatea dobândită 1989 cu preţul a sute de vieti omeneşti înseamnă foarte mult. Democraţia are mersul unui melc, merge încet dar merge înainte. Decalajul „istoric“ ( în raport cu societăţile prospere occidentale) deplâns atât de mult merită discutat azi în spaţiul public românesc. De când e vorba de decalaj? Unde, în care loc? De ce? Din care cauză? Ce e de făcut?

    … „… Ceea ce nu am fost în stare să înţelegem, nici în 1918, nici în 1989, este faptul – simplu şi banal – că democraţia fără prosperitate nu înseamnă nimic. Democraţia este cadrul în care omul are libertatea de a decide asupra rosturilor vieţii lui şi ale comunităţii în care trăieşte. ….… „……

    Acel an 1918 sărbătorit la aniversarea 2018 a găsit locuitorii (1919 erau 30 % minorităţi) în provinciile istorice: Muntenia, Moldova, Muntenia, Bucovina, Banat, Transilvania, Dobrogea, în care stadiu de dezvoltare? Cu care nivel de trai comparativ cu vecinii? Ce a urmat? Cum s-a ajuns ca „teleormanizarea României“ să fie punctul culminat al unui secol de UNIRE?

    Amintesc o „denumire“ discreditată 1945-1989 pâna azi: cooperativa (la Variaş/Timiş s-a înfiinţat 1928 prima cooperativă agricolă a micilor producători – agricultori cu 5 – 20 hectare, foarte puţini aveau 200 hectare- cooperativa a dat primăvara credite favorabile producătorilor şi a cumpărat cu preturi bune produsele agricole- carne, unt, cai, cereale, etc- pe care le-a vândut în Ceholslovacia, Eleveţia, occident, până 1941- 1944). Succesul organizaţiei cooperatiste în Elveţia şi în multe alte ţări din vest până azi cred că merită atenţie. De ce în vestul „capitalist“ e un succes de 100 de ani? De ce a eşuat în România 1918-2018? Când va fi România o Elveţie cu locuitori fericiţi?
    Autorul M.M. scrie bine intenţionat. Soluţii azi?

    … „… Dar săracului ce i se poate cere? În ce altceva poate el spera decât în răsturnarea, magică şi totală, a situaţiei în care se află? Ce e viitorul pentru el? Un singur lucru: disperarea de a-si vedea copiii scăpaţi din iadul la care el e condamnat pe viaţă. Pentru asta e dispus să lucreze ca un ocnaş, să mintă, să înşele şi să fure, pentru că ştie – din propria lui experienţă – că oamenii nu au decât o singură şansă de a scăpa din infern. În rest, nu există nimic altceva decât casa, familia, mâncarea, traiul de zi cu zi şi acel, scrâşnit, “mai rău să nu fie!”…. „….

    Probelma „solidarităţii“ ca element constitutiv în societăţile prospere din occident (Suedia e modelul favorizat de noul presedinte francez E. Macron- statul suedez are pondere însemnată în reglarea economiei, lasă destul spaţiu antreprenorilor privaţi care plătesc impozitele cele mai mari din lume- ei sunt loiali, nu părăsesc Suedia- se simt bine acasă… sentimentul apartenenţei.. sentimentul fericirii .. ) merită văzut de aproape. De ce „solidaritatea“ e acceptată şi practicată în vestul continentului de peste 100 de ani? De ce modelul de stat dâmboviţean „stat naţional unitar centralizat“ 1018-2018 a eşuat în această categorie esenţială pentru prosperitate, bunăstare şi belşug al locuitorilor? Este România pentru o parte a locuitorilor 2017 un stat social eşuat cum e bine prezentat de autor? Sentimentul fericirii plasează câteva state occidentale permanent, la fiecare sondaj, pe primele locuri: Suedia, Elveţia, Danemarca, Norvegia, etc. De e altfel în România (Altfelitatea, Lucian Boia)? Până când?

    Cred că problemele prezentate de autor sunt de primă importanţă în ţară şi la vecinii din estul- sudestul continentului. GO VEST?

    … „.. În România nu minorităţile sunt problema, ci majoritatea! Urbanizată în prima jumătate a secolului XIX, Europa a avut un veac – deloc liniştit – pentru a-şi stabiliza majoritatea (ca middle-class prosper) şi apoi s-a putut dedica integrării progresive a minorităţilor pe care statul naţional şi capitalismul industrial le marginalizaseră. Dar noi? … „….

    La aniversare 2018 se pot reaminti din patrimoniul cultural 1918-2918 câte limbi literare ale locuitorilor din provincile istorice Bucuvina, Banat, Transilvania, câte literaturi (culturi)? Herta Müller … Leaganul respiraţiei? Richard Wagner … Habsburg. Bibliothek einer verlorenen Welt. Hoffmann und Campe, Hamburg 2014. Biblioteca unei lumi pierdute. Incepe cu biblioteca Bruckenthal Sibiu în anii interbelici, analizează bine perioada de tranziţie în ţară 1989- 2014. Cartea nu e tradusă.

    La minorităţi „epurarea etnică“ 1941- 1989 a schimbat faţa României (Legea românizare 1941- expropierea, deportarea şi eliminarea cetăţenilor evrei, peste 700.000 cetăţeni evrei unde sunt?, vânzarea cetăţenilor evrei, saşi şvabi în naţionalcomunismul autohton pentru dolari, deci aproape 1,5 milioane locuitori eliminaţi 1941- 1989 din economia, cultura, ştiinţa, tehnologia ţării). Migrarea- emigarea a peste 3 milioane de locuitori 1990- până azi în occident a adus devize din munca în vest, a stabilizat balanţa devizelor la banca naţională. La începutul democraţiei originale în anii 1990 „patrioţii“ din FSN/PSD au distrus moneda naţională (34.000 lei pe Dolar). Un fleac? Sărăcie pentru cine 1990- 2006? Bogăţie de azi pe mâine pentru cine? Unde se scrie ceva mai mult decât în cărţile istoricilor (Lucian Bioa 2017) despre „pauperizarea“ în democraţie, în libertate a unei părţi însemnate a locuitorilor. Cele mai bune condiţii externe ale ţării într-un secol întreg 1990- 2007- 2017 nu au aus roadele sperate, cum deplânge pe drept autorul. Cauzele interne?
    În 72 de ani de pace vestul continentului a avut o ascensiune dinamică, accelerată care a adus prosperitate. Societăţile occidentale izvorite din iluminism- renaştere 1600- 2000 au folosit „ratiunea“ (I. Kant- Vernunft) în domeniul ştiintelor naturii, în aplicarea cunoştiintelor naturii în tehnică, economie, în viaţa zi de zi. Situaţia din Regatul dâmbovitean 1869-1881- 1907 descris de inspectorul scolar (Din primăvara pâna în toamnă, 1907) I. L. Caragiale e o sursă a decalajului. La satele regăţene analfebitismul locuitorilor rurali 1907 era aproape de 90 %. Situaţia şcolarizării s-a înbunătătit după 1919, după 1945, după 1989. Ceva de remarcat azi pentru „istorici“ la aniversarea 2018? Cred că decalajul provine din folosirea foarte dieferită a „raţiunii“ în occident (în ştiintele naturii, în cultură, în economie, etc) în schimb propagarea unei societăţi arhaice mioritice, mitologie în loc de raţiune, slăvirea trecutului glorios cu o societate omogenă, dacică (românizare), după Unire.

    Ce îşi doresc tinerii de azi în România, cei cu dublă cetăţenie, cea din ţară natală şi cea complementară din UE.27?
    2018… cu uraaa … înainte? …. Tărişoara, plânsete…??

  11. adi spune:

    decat sa merg la slujba la Biserica prefer sa mai citesc o data acest articol. Respect, mai scrieti, va citim….

  12. Dan Nicolescu spune:

    Excelent, ca intotdeauna, Dle Maci.
    Ne-am nascut ca popor cu mentalitatea de sluga si nu am putut scapa niciodata de ea in aproape 1000 de ani de istorie constienta.
    Nu am recunoscut niciodata in conducatorii acestei populatii greu incercate de 1000 de anii de navaliri barbare ( dela retragerea romana sipinala Ginghis Han ) si care incearca in zadar de aproape inca un mileniu sa-si gaseasca o identitate si se numeasca ” un popor “, pe reprezentantii nostri , ci doare tot pe niste slugi mai rasarite, niste ” vatafi ” ajunsi, carora rivneam sa le luam locul prin delatiune si crima.
    N-am avut continuitate in conducere, nu am vrut decit sa supravietuim ca sclavi.
    Asta vrem si astazi sinu numai acum, in post comunism. Cioran si Tutea au descris perfect mentalitatea romaneasca inca din anii 1930.
    Din nefericire, stapinii nostri au fost in majoritatea timpului, si ei niste nemernici, dar macar razboinici, ca turcii sau ungurii sau rusii.
    Cind incercam sa ne gasim si npi un stapin puternic , mai luminat si mai bogat, ne-am gasit prin libera noastra vointa de slugi, niste vatafi ca Dragnea, Tariceanu, Tudose sau Olguta Vasilescu .

  13. victor spune:

    Lipseste partea prescriptiva. Fiecare o poate adauga dupa cum il duce capul. Dar ar fi fost frumos sa stim si opinia autorului. Deoarece, in lipsa ei, chiar daca sunt de acord 100% cu continutul acetui text, acest articol risca sa perpetueze acelasi model gaunos pe care il critica.

  14. dorin valeriu spune:

    Da, “democratie fara prosperitate nu inseamna nimic “. Aveti perfecta dreptate dar …
    Cat de lung a fost drumul “occidentalilor” spre prosperitate ? Am dori cu totii s-o luam “pe scurtatura” dar nu se poate ! Si totusi, statisticile (vezi si articolul Dlui Ionita) ne arata ca suntem pe o cale ascendenta.
    Daca multe dintre criticile pe care le faceti sunt indreptatite, tonul general, excesiv de pesimist, nu-mi place. Dupa cum nici exagerarea (figura de stil ?) ca in Romania nu exista decat o patura subtire de hoti si profitori si o multime de prosti si amarati. Personal vad in jurul meu ( si in orasul in care traim amandoi) multi oameni educati, harnici, care chiar au construit ceva si si-au asigurat o relativa bunastare. Si sunt tot mai multi pe urmele lor…
    Inteleg ca uneori “biciul” poate fi un stimulent, un indemn la inaintare, eu asa percep articolul Dvoastra. Dar sa nu exageram …

  15. ionas spune:

    Un articol foarte bun.
    Inapoierea Romaniei nu este prea greu greu de explicat. Vechiul regat a fost stapinit in stil asiatic de fanarioti, turci si aliatii pamanteni/ autohtoni ai acestora ( model prezent si astazi ) a avut o intarziere de cel putin un secol fata de Transilvania care avea o dezvoltare europeana in 1918 .

    • krampus spune:

      Transilvania avea poate o dezvoltare vag europeana in 1918 in burgurile sasilor si in palatele grofilor unguri dar cum era in satele serbilor romani ?! Si curtile fanariotilor din Moldova sau Muntenia erau destul de cosmopolite si europenizate, satele insa nu erau. Judecind dupa faptul ca pina in 1918 migratia taranilor romani a mers preponderent dinspre Transilvania spre Moldova si Muntenia as zice ca romanilor transilvaneni din acele timpuri nu le mergea bine.

  16. Flaviu spune:

    “oricât de mult l-am exalta romantic – e sclav al nevoilor zilnice şi, pe cale de consecinţă, e exclus de la viaţa civică. Iar faptul de a-i acorda prerogativele civice – în virtutea universalităţii genului uman şi a generalizării cetăţeniei – poate fi, după caz, un act de generozitate sau unul de pur cinism”

    Si constatarile odata facute, ce ramane de facut? Sa ne cufundam in meditatie si in intelegerea fata de saracii, fara valori materiale (dar vai) si fara cele umane. Cei care loveau cu placere cu batele, si neindoielnic ar mai lovi in dusmanul de clasa, au fost crescuti de parinti saraci material, dar si suflateste. Ce ar trebui sa asteptam ca natie? Ce au asteptat Coreea de sud, Japonia, Croatia (si exemple se mai gasesc)? Sa asteptam sa se intample ce in timp ce noi (da, cu burtile goale si la marginea analfabetismului) ne vindem viitorul copiilor pe-un ciolan cu fasole si-o bere la pet? Ce impiedica sa facem o nenorocita de groapa-n ograda, 10 m de teava, ca sa ne tragem buda-n casa? Se face cu un harlet, cateva zile de munca si banii pe doua luni pt tigari si rom.
    Ce ne opreste sa nu mai alegem hoti, intai la primaria din sat si abia apoi in parlament, si sa ii alungam cu furci si topoare pe cei care fura banii obstei? Lipsa de valori? Lenea? Rautatea? Miserupismul?

  17. Totusi spune:

    Imi ingadui sa remarc faptul ca la 1918 nu democratia era subiectul discursului national Romanesc! Evident iarasi ca astazi pentru Romania nu prosperitatea e chestiunea, domnule Maci, doar democratia insasi!

  18. Oarecare spune:

    Felicitari pentru o radiografie dureroasa dar reala. Trebuie curaj si e de admirat.
    Rar am mai citit analize asa directe, si dupa fiecare am avut aceeasi intrebare: ce e de facut? Sincer nu ma duce capul dar as vrea sa stiu. Chiar nu ne duce capul pe niciunul??

    • krampus spune:

      Radiografia nu ar trebui sa fie dureroasa si nici nu este o analiza in sine; doar interpretarea radiografiei de catre medicul specialist este o analiza. Dl. Maci isi exprima sentimentele, o face cu talent si noi putem empatiza; dar asta nu este o analiza. De altfel dlui. Maci ii lipsesc instrumentele pentru a face o analiza, in text se stravad doar niste idei destul de banale din inventarul neomarxist si convingerea ca daca am semana mai mult cu oamenii pe care ii admira dl. Maci, ne-ar fi mai bine.

  19. charles martel spune:

    bateti campii, nci macar cu gratie….nu are legatura directa democratia cu prosperitatea….singurul lucru adevarat din articol e cel in care spuneti ca ne asteptam sa fim primiti bine in europa, si in realitatea acea europa bruxeleza nu a facut decat sa ne spolieze prin cumpararea pe nimic a multor intreprinderi si apoi practicarea unor preturi mari si salarii minuscule, sa incerce sa ne dezradacineze national si confesional prin inducerea ideii ca e rusinos sa iti asumi nationalitatea romana si adeziunea religioasa, iar mai nou incearca sa ne faca straini in propria tara prin impunerea unor cote de invadatori musulmani , fara nici o legatura cu ce vrem noi…de unde pana unde faptul ca ai o viziune tribala daca te opui cotelor de musulmani? doar un propagandist poate spune asta, ignorand realitatea dura din statele occidentale si istoria; istoria ne arata ca nicaieri unde au ajuns musulmanii n a fost pace si mai mult, cei care au facut greseala sa ii primeasca cu bunavointa au sfarsit prin a disparea din istorie ca popoare; iar realitatea oraselor vest europene e ca in cartierele pe care le-au ocupat au instituit propriile legi, bazate pe ideologia lor ciriminala. localnicii au fost nevoiti sa plece pentru a scapa de sicane si violente, autoritatile statului au renuntat sa mai aplice legile, transformand practic acesti indivizi in indivizi favorizati care au impunitate in fata legii statului; si pentru ca nu e de ajuns, nu doar ca nu doresc sa se integreze si sa accepte presuspusele valori europene(ca nu mai e clar care sunt), dar duc si o continua lupta , atat ideologica cat si fizica, pentru a impune asupra bastinasilor viziunea lor……si atunci cum sa acceptam aceasta europa care-si tradeaza propria istorie si traditii si accepta aceasta invazie si transformarile aduse de aceasta? noi ne-am integrat intr-o europa a europenilor, in care am crezut ca vom fi tratati daca nu egal macar corect, si am constatat ca un maghrebain din afara ue are spre exemplu mai multe drepturi decat un roman din ue in tarile vestice, am constatat ca romanii sunt deseori tinte ale unor campanii xenofobe in presa corecta politic prin mentionarea pana la saturatie a faptului ca originea romana e de vina pentur ce fac, in timp ce musulmanii pot sa comita oricate faradelegi , niciodata nu se face legatura cu religia lor…asa ca ce sa mai asteptam de la aceasta europa si de la o parte a americii, cea obamista? prefer sa fiu considerat tribalist de niste indivizi care vorbesc doar din fata calculatorului dar nu au curaj sa iasa pe strazile cartierelor europene dominate de noii invadatori, dar sa nu accept sa se repete si la noi experimentul social de acolo, decat sa fiu mangait pe cap ca bun european (de fapt progresist, ca acum a fi european insemana doar a fi progresist, orice alta nuanta n te califica) dar sa nu mai am curaj sa merg pe strada ca risc fie sa ma calce camionul, fie sa fiu aruncat in aer, fie sa fiu mitraliat cu AKM-il, fie doar sa fiu agresat ca nu stiu nimic din coran, fie sa fiu obligat sa accept obiceiuri total straine….daca politicienii si presa progresista din vest nu vor o unuiune europeana a europenilor ci insista sa ne inunde cu toate natiile din orient si nordul africii, atunci mai bine sa nu avem deloc o unuiune europeana…si asta nu inseamna deloc ca vrem sa mergem spre est, oricum de acolo nu ne-a venit niciodata nimic bun si n ne va veni, din contra

    • Deon spune:

      Nu Europa impune cote de imigranți africani și arabi. E o altă putere, care va avea cotă de 45.000 imigranți, în timp ce cere Europei peste un milion. Răzgândirea Angelei Merkel în problema acceptului de imigranți este revelatoare.
      Nici în privința identității religioase naționale (ortodoxie), atacurile nu vin dinspre Europa: nu știu câți creștini (jignire implicită și purtată cu eleganță de măgar între ortodocși și catolici) evangheliști (de parcă până acum n-a adus nimeni vestea cea bună a învierii!) ne vin din Europa! Însă, trebuie să acceptăm că au voie, așa cum tot felul de aventurieri obscuri au dreptul să cumpere pământ românesc, în baza unor decizii la fel de obscure și care nu prea par europene.
      Europenii ne-au primit cum ne-au primit, însă, înaintea supărării, ar trebui să analizăm. Să privim, prin comparație, atitudinea noastră față de țigani/romi: sunt considerați de mâna a doua fără să ne dea prin cap că au fost și sunt victimele unui etnocid sistematic. Glumind, dar nu mult, și noi românii avem sânge de musulmani, prin obiceiurile levantine și chiar prin sânge la modul cel mai propriu.
      O parte din dorința de-a nu avea uniune europeană vă v fi repede îndeplinită: vom fi în Europa cu viteza înceată. Însă și aici vă înșelați, cred eu: nu europenii conduc dansul tot mai nebunesc al inovației tehnologice de care sunt legate toate, însă europenii sunt victime de mâna întâi. Și nici cei care conduc nu e sigur că n-au scăpat de sub control multe lucruri.
      Sensul eseului nu este pro- sau anti-Europa. Este despre incapacitatea noastră ca nație de a adera faptic la valorile pe care le proclamăm, prin procrastinare, luînd în brațe, ca niște bolnavi de azil, tot felul de futilități istorice, religioase și de orice altă natură, numai să nu ne întâlnim cu realitatea.

  20. AdrianS spune:

    cam asta este realitatea, fara libertate, democratia nu poate functiona. cu o populatie dependenta din diverse puncte de vedere de altii, oricare ar fi ei, nu poti forma o democratie functionala.

    dar asta este problema pe care trebuie sa o rezolvam, astia suntem, defilam cu ce avem. din aceste conditii trebuie sa avem grija ca ramanem in structurile euro-atlantice, cu drepturi depline, pentru a putea sa rezolvam treptat si celelalte probleme cu care ne confruntam.

    iar declaratiile politice conteaza mai putin, oricum nu-i asculta nimeni, nici pe unii, nici pe ceilalti.

    • krampus spune:

      O democratie functionala este alcatuita din cetateni. Asa a fost in Atena in secolului al V-lea î.Hr., asa e si azi. Suntem noi cetateni ai Romaniei sau suntem locuitori ai ei ? In actele oficiale ale statului roman se vorbeste despre locuitori…

  21. CzC spune:

    Un eseu minunat, de 1 decembrie am intrat în rândul lumii, cu un text cu valabilitate universală, geografică sau temporală. Yay. ”Modernitatea” însă nu a fost niciodată universală, nici măcar în perioadele de aur și glorie culturală ocazional numite ”sfârșitul istoriei”. În zilele noastre Ungaria, Cehia, Statele Unite, s-ar putea regăsi pentru unii cetățeni în aceste cuvinte. Altora li s-ar părea că descrie o republică de la Weimar. Pentru niște europeni ar fi chiar o explicație a numărului de concetățeni plecați să lupte pentru ISIS. Pot adăuga și eu o lacrimă, dar este la fel de retorică, pentru că democrația, modernitatea și politicile publice se construiesc și cu valori, lege și CIFRE*, nu doar capital și muncă. Și da, sunt fragile în fața naturii umane, dar abia în momentul în care elitele sunt și ele contaminate de o filozofie a deznădejdii se pot naște, istoric vorbind, adevărații monștri. Înainte să aruncăm prosopul să numărăm câți oameni l-au votat pe Dragnea vs. Năstase sau Iliescu. Deci nu, mulțumesc, nu pot accepta ideea că doar sărăcia ne condamnă la prostie și dictatură, prefer să atribui o contribuție importantă elitelor imorale și trădătoare:). Problema nu e un Pomohaci, ci cât de puțini din BOR sau CpF au cerut lapidarea lui. De exemplu, să fie și de lolz for ze trollz.
    *Mulțumiri @Sorin Ioniță.

  22. kinn spune:

    Chiar ma gandeam de dimineata, noi astazi pe cine mai aruncam vina? Acum am aflat. De luni pana joi este comunismul de vina, in weekend este faza cu “am oprit hoardele de migratori la portile Europei”, dar in zilele de vineri se pare ca saracia e subiectul de serviciu.

    In fapt, autorul doar gloseaza pe tema preferata a intelectualului roman post-decembrist, si anume cum sa ne mai plangem si sa dam vina pe ceilalti. Dupa migratii si comunismi, azi este randul saraciei.

    Articolul este nociv prin aceea ca, practic, echivaleaza saracii cu o hoarda amorfa condamnati sa voteze dictatori pro-Putin, incapabili sa aspire la altceva in afara de ciorba zilnica. Pentru asta, dl Maci ridica diferentele sociale si politice, normale intr-o democratie, la rang de prapastie. Efectul? Se pedaleaza pe spirala fatidica a non-comunicarii: (i) daca saracii sunt condamnati sa fie sclavi ai nevoilor zilnice, orice efort de a-i integra este inutil si (ii) fara un efort, saracii raman mai departe deconectati.

    Adevarul este ca saracii, dincolo de ciorba zilnica, au si altfel de aspiratii. Adevarul este ca datoria intelectualului roman este sa-i ajute sa si le clarifice, nu sa considere saracia un handicap mental. Adevarul este ca situatia nu este asa de neagra cum este reprezentata aici, dincolo de niste observatii punctuale.

  23. Marius spune:

    Dureros de adevărat! Şi foarte bine scris.

  24. Lucifer spune:

    Nu cred că dl Maci avea dreptul să scrie acest text de Ziua României. Pe mine m-a înfuriat. Ca exemplu:”Oamenii pamântului au crezut şi în urbanizare, şi în prosperitate, şi în mitul Europei mari. Acum nu mai cred în nimic din toate acestea. Doar speră să le scape copiii din iadul numit România. Iar pentru acest iad nu mai văd decât o singură soluţie: mântuirea. Şi, dacă e nevoie, mântuirea prin foc şi sabie. Ratând – pentru atreia oară într-un veac – modernizarea, n-am făcut decât să creem o enormă masă resentimentară care trăieşte la limita umanului.” Păi ce mai caută dl Maci prin România, adicătelea prin Iadul Românesc? Uite, Hungaria este aproape. Şi, în definitiv, ce a făcut dl Maci pentru România încât acum se simte îndreptăţit să arunce cu noroi?
    Domnule Maci, da, este sărăcie în România. Dar ştiţi din cauza cui? Din CAUZA ELITELOR ROMÂNEŞTI din care faceţi parte şi Dvs.

    • Paganel spune:

      @Lucfer:
      Este așa de ușor să vorbești „de pe margine” și/sau „din afara sistemului” încât, mai, mai că nici nu-mi vine să vă răspund, când mă gândesc câte ar trebui să vă explic ca să înțelegeți… Dar, să încerc… Să presupunem că X (nu contează cine e, poate fi chiar dl Maci, sau nu!) are idei, inițiative, este competent, vrea să facă treabă și se apucă… Cine credeți că-i va pune „bețe-n roate”? Vă spun eu: acei „colegi” – numiți A, B, C, și alții… cu atitudine de „lingou” (citește „lingău”), care te „toarnă” la șefi pentru chestii, poate reale, dar minime ca importanță sau chiar pentru unele inexistente… La avansări, gradații, competiții de proiecte, etc, X „ratează” la „mustață” sau/și i se respinge contestația (justificată), dar A, B, C, „colegii” cu comportament de „lingou” reușesc, unul sau altul sau toți să avanseze, să ia gradație de „merit” sau să prindă un proiect, prin „competiție”. Dintre ei se vor „recruta” viitorii „șefuți” – de departament, facultate, iar ulterior, „șefii” universității… Care vor „crește” alte specimene de tip „lingou”… Nici nu știți ce puțini sunt aceia care spun adevărul în privința tarelor cu care se confruntă învățământul românesc post-decembrist, iar, dacă este cineva care le-a surprins/semnalat foarte bine, acela este domnul Maci. Așa că… „nu mai trageți în pianist!” Așa-zisele „elite” de care vorbiți dumneavoastră nu-l cuprind pe dumnealui, ba aș zice că „elitele” alea sunt chiar CONTRA lui!… OAMENI de talia domnului Maci sunt așa o rara avis în Educația românească actuală, încât s-ar putea să-i puteți număra pe degete…

      • Lucifer spune:

        M-am săturat de cârcotaşi de meserie. Sau de profeţi falşi. Simpla acţiune distructivă fără a propune/ face ceva începe să devină odioasă. În definitiv, ce vrea dl Maci ş.a? Să fie bine, ca să nu fie rău? Păi să spună care e “binele” lor, nu să arunce cu vorbe grele în toate părţile de Ziua Naţională.

        • Ron spune:

          În cazul gânditorilor, scrisul / spusul înseamnă făcut! Altora trebuie să vă adresați revendicativ și supărat.

          • Lucifer spune:

            “Gânditori”!? Măi să fie! Şi ce, “gânditorii” ăştia sunt dincolo de bine şi de rău?

            • W.T. spune:

              Chiar așa: e mai bine să fie decât să nu fie! Care nici să plângă, nici să râdă, ci să înțeleagă și să-i ajute pe ceilalți să înțeleagă (ori să-i provoace la gândit). Pentru că dacă toți am munci și nimeni n-ar mai gândi, ajungem iar de unde nici n-am plecat bine. Uneori chiar e bine ca unii să filosofeze cu ciocanul, să stabilească genealogia lucrurilor și fenomenelor.
              E o mare diferență între o ceată de maimuțe care mănâncă bucăți dintr-un animal vânat și o ceată care mănâncă în jurul focului același fel de animal vânat și ascultă poveștile celui mai bătrân, chiar dacă acesta din urmă le mai înflorește și n-a prea transgresat teritoriul cu bine și rău. Ca Lucifer, cred că înțelegi foarte bine.

  25. Deon spune:

    Iohannis i-a decorat pe șefii serviciilor… Pentru ce, numai el știe…

  26. mariusip spune:

    Domnule Maci,

    Mai incet cu persimismul si defetismul pe scari. Recunosc ca prin stilul si verva dvs. imprumutati o anumita credibilitate analizei. Insa dupa ce oftam o data, de doua ori, ne vine in minte urmatoarea intrebare: pe ce fapte (i.e. analize sociologice) va bazati asertiunile? Cat la suta din romani se incadreaza in fiecare dintre categoriile identificate de dvs.? Sunt acestea singurele categorii relevante?
    Daca tot nu aveti niste analize sociologice in spate si va bazati pe observatii empirice (folositi cumva si lupa televizorului in efortul de a observa ce se intampla in lumea romaneasca de azi?) dau si eu un exemplu empiric drept contra-argument: am doua rude, tata si fiica, care cred ca se incadreaza in categoria de “romani saraci” (pensie de cateva sute de lei, respectiv salariu minim pe economie). Tatal, este antenizat de ceva vreme (desi in primele decenii dupa 89 a fost relativ implicat in comunitatea locala, a ajuns chiar consilier local, s-a luptat chiar cu primarul corupt sa nu fure chiar toti banii din investitii, pana la urma a sucombat greutatilor vietii si a alunecat incet-incet in cutiuta in care incadrati toti romanii) si este acum votant PSD de nadejde si nu mai realizeaza ca-i sustine tocmai pe cei care l-au saracit. Fiica, pe de alta parte, desi social este tot acolo unde este si tatal, nu s-a lasat antenizata, incearca inca sa se tina la suprafata dpdv moral, intelege ce se intampla in politica romaneasca, nu se lasa prostita de hotii care ne conduc, democratia nu e un moft pentru ea. Iar fiul ei (nepotul cum ar veni) tocmai a terminat un liceu relativ bun, a plecat in strainatate, deci sunt sanse ca a trei generatie sa scape de jugul saraciei. Deci? Care e ponderea, care e trendul in ultimii zece ani? Stie cineva?
    Ce mi se pare mie ciudat este ca au disparut din media sondajele de opinie pe teme de interes social, care masoara mentalitatea, valorile. Nu mai masuram unde ne situam.

  27. George spune:

    Autorul ocolește un aspect important al temei pe care o prezintă. Nu reliefează nici măcar una din cauzele acestei sărăcii perpetue a poporului român. Nu schițează nici măcar o soluție, dar, postulează incompatibilitatea democrației cu sărăcia. Poate, cu altă ocazie, domnul Maci va aborda și problema căilor prin care democrația poate contribui la eradicarea sau diminuarea sărăciei la români.

  28. George Romulus spune:

    Extraordinar articol. Lipsa educatiei sa fie oare radacina? Pentru ca altfel ajungem la o problema de gen fatalist in care tarile sarace nu se vor putea ridica in veci din cauza saraciei, iar tarile bogate ramin democratice din cauza usurintei traiului si a perspectivelor. Totusi, tari precum Finlanda sau Slovenia, nefiind puteri coloniale cum au reusit sa se ridice?
    In alta ordine de idei, Romania inca are peste 50% din populatie rurala. Doar fiindca in 2004 , zeci de comune au fost declarate orase (Cajvana, Cazanesti, Livada, Racari, Ulmeni, Beresti…), nu inseamna ca acestea au apa curenta, canalizare, transport in comun si facilitati urbane). Periferiile si uneori centrul multor orase mari (Bucuresti, Sibiu, Cluj, Iasi), nu au retea de utilitati functionale, strazi asfaltate, conectare la retea de transport in comun…

  29. victor L spune:

    Tocmai de Ziua Nationala iarasi ne bocim ca Romania e vai si amar; cum or fi romanii care o populeaza si o vad asa? Chiar nu putem face o pauza si sa ne bucuram? aaaa, si sa ne spunem zi de zi 4 ani de zile “sa nu uit sa merg la vot!”
    Mamma mia, singura solutie, tot o revolutie “mântuirea prin foc şi sabie”.

  30. Caliman I. Eugen consultant dezvoltare industriala spune:

    Stimate,
    d-e Maci,
    Ca om al ,,economiei aplicate”, am parcurs de doua ori articolul dvs., care atinge nivelul de adevarata ,,arta de analiza sociologica”, la momentul ,,Romania 2017″!
    Sint absolut de acord cu tot ceeace contine si este afirmatie despre raportul tragic, dintre sarac si bogat!Si cu restul analizei ,,sociologice”!
    Mai putin cu cauzele care au adus esecul modernizarii Romaniei dupa comunism si vinovatiile strainatatii sau ale UE.
    1.UE n-a fost si nu putea fi pregatita pentru rolul si asteptarile Romanilor de la ea, deoarece nimic nu prevestea caderea intr-un singur ,,sezon” a comunismului, pentru a fi initiat din timp, un plan ,,UE postcomunism 1990 – 2020″, asemenea unui ,,plan Marshall”.Ca simpla uniune vamala, ea si-a continuat inertial existenta dupa 1990, fara un proiect elaborat din timp si acceptat de contributorii financiari majori spre a deveni ,,uniune economica”, capabila de a asigura tranzitia la ,,dezvoltarea industriala rapida” a tarilor estice, esuate industrial de comunism.
    2.Ceeace numim uniune economica, este practic un amalgam de interese (uneori contrare) ale capitalului industrial-bancar din tarile dezvoltate, care are ca forma politica/institutionala aceasta UE, prin care isi realizeaza interesele de extragere a profitului in orice situatie.
    Din fericire (si neobisnuit pentru Capital) aceasta Uniune ofera si un cadru institutional si resurse de dezvoltare nelimitate chiar, dar STRICT CONDITIONATE: sa dovedesti prin PROIECTE PUNCTUALE sau NATIONALE, ca banii sint investiti pentru dezvoltare si nu vor fi delapidati!
    3.Pentru ca acest proces economic sa poata fi realizat, prin foaia de parcurs, Capitalul a impus reformarea economica a oricarei tari integrate, care consta in Privatizare, Liberalizare economica, Constructie Institutionala pe modelul Vestic si Politici Publice de dezvoltare economica!Adica in litera si spiritul oricarei reforme de tranzitie de la economie naturala sau comunism, la dezvoltare capitalista!
    Cu siguranta, ca Privatizarea a condus la pierderea economiilor nationale si utilitatilor, deoarece Clasa Politica (nationala), realizatoare a Integtrarii n-a avut viziunea si capacitatea de a arata UE, ca ,,Romania trebuie sa primeasca GRATUIT 5 la suta din actiuni la orice privatizare, iar apoi, anual inca 5 la suta, astfel ca in 10 ani sa detina 49 la suta din actiunile societatilor privatizate, pentru a dispune de un MINIM de resurse financiare pentru dezvoltare”,cit si de capacitatea de a initia strategii si proiecte de dezvoltare economica si industriala.
    Odata cu accelerarea si rezultatele pozitive ale dezvoltarii, Romania putea sa recupereze (contra cost) toate actiunile, astfel ca întreprinderile si utilitatile sa devina nationale.Nici acum, nu-i tirziu, pentru o astfel de re-tirguire a clauzelor privatizarilor!
    3.Daca UE nu este uniune economica reala si nu are un Proiect Unional de industrializare rapida a tarilor inapoiate ca Romania, trebuie sa construim propriul proiect de reindustrializare, deoarece UE ar oferi sustinerea financiara necesara!Reunite la nivel UE, aceste ,,proiecte industriale nationale” ar constitui tocmai (inexistentul) proiect de industrializare rapida al UE!
    4.La Conferinta din 14 noiembrie a.c. organizata de CursDeGuvernare, deputatul PSD, Varujan Vozganian arata ca ,,Problema de fond pe care o are Romania nu este a decidentilor sau a disputelor dintre acestia, ci a mediului academic si universitar dupa 2009, prin INEXISTENTA unei relatii stiintifico-economice cu guvernele.Intre mediul academic si universitar si cel politic-guvernametal s-a creat o FALIE profunda de comunicare (dupa 2009).Institutele de Cercetare, cele ale Academiei, ale Universitatilor nu au nici o comunicare stiintifica cu guvernele.In aceasta situatie, Romania este o tara NECUNOSCUTA pentru clasa politica”.
    Astfel se explica conducerea economica si fiscala haotica de catre guverne, indiferent de culoarea politica – lipsind un ,,proiect de reindustrializare” – care sa asigure orientarea, trendul dezvoltarii si rezervele financiare necesare unei conduceri echilibrate, intre nevoia cresterii nivelului de trai si salariilor si confortul economic al antreprenoriatului – adus azi aproape la sapa de lemn.
    5.In situatia data, vinovatia UE sau a Capitalului pe catre-l reprezinta, este inexistenta, deoarece fiecare tara in parte, trebuie – prin propria INTELIGHENTIE Politica si Economica sa-si administreze prin PROIECTUL NATIONAL prezentul si viitorul – lucru pe care nu-l poate face nimeni dinafara.Cauzele care fac intelighentia incapabila sa asigure proiecte nationale – pentru a fi raspuns ,,tentativei de modernizare 1989″ sint multe si nu este locul potrivit pentru inventarierea lor.
    Trebuie obligatoriu – pentru succesul (chiar cu intirziere) al acestei ultime ,,tentative 1989″ de modernizare si iesire din intuneric, sa identificam ceace nu poate face UE si America pentru noi si sta numai si numai in posibilitatile si raspunderea noastra, astfel ca la aniversarea Centenariului Marii Uniri, Romania sa trimita lumii si romanilor de pretutindeni semnalul iesirii din letargia stagnarii in tranzitia postcomunista – prin mult asteptatul ,,proiect de tara”, cu obiectivul reindustrializarii!

  31. Gheorghe Silvestrovicis spune:

    DOUĂ SOLUŢII DE REZOLVARE PENTRU O CRIZĂ POLITICĂ GRAVĂ
    Cei care sunt indiferenţi, pasivi, cuprinşi de LENE SOCIALĂ şi de LEHAMITE faţă de o clasă politică LACOMĂ, INCOMPETENTĂ, imorală, mincinoasă şi coruptă nu-şi fac meseria de cetăţean.
    Este necesară O IMPLICARE SOCIALĂ ACTIVĂ A FIECĂRUIA DINTRE NOI. ACUM ŞI AICI.
    Pentru că fiecare dintre noi trebuie să se implice atunci când este O CRIZĂ POLITICĂ GRAVĂ : UN CONFLICT MAJOR ÎNTRE PUTEREA POLITICĂ ŞI INSTITUŢIILE STATULUI DE DREPT.
    Este ca şi cum cei care văd un furt, un viol, o crimă, NU FAC NIMIC. Aceştia asistă pasiv şi devin complici la o infracţiune.
    Prezenţa la vot este o ÎNDATORIRE elementară a fiecărui cetăţean. Dacă eşti nemulţumit sau te-a dezamăgit un partid poţi vota cu un alt partid, care nu a fost la conducere în ultimii patru ani.
    ALTERNANŢA partidelor la conducerea ţării este o soluţie mult mai corectă în locul absenţei de la vot, pentru a sancţiona politicienii pe care nu vrei să-i mai alegi.

    Afirmaţia că nu ai pe cine să votezi şi că NU AI ÎNCREDERE ÎN NIMENI pentru a-i acorda votul, este ADEVĂRATĂ sau o FALSĂ scuză pentru a motiva absenţa de la vot ?
    Aici este o capcană mentală, pentru că ambele situaţii pot fi adevărate, iar tipul de alegere între buni şi răi, este o eroare de judecată radicală de tipul alb sau negru, totul sau nimic.

    1. Dacă peste JUMĂTATE DIN ALEGĂTORI refuză să voteze, înseamnă că clasa politică are o mare problemă de CREDIBILITATE.
    O CRIZĂ DE ÎNCREDERE în partidele politice din partea majorităţii populaţiei, constituie o GRAVĂ CRIZĂ MORALĂ.
    Întreaga clasă politică, FIECARE POLITICIAN, de la vlădică până la opincă ar fi trebuit să judece, SĂ SE SIMTĂ şi să întrebe PUBLIC : „cum este posibil ca un partid a ajuns la conducerea ţării, cu votul a numai 16% din alegători, de ce au participat la alegeri NUMAI JUMĂTATE din numărul cetăţenilor cu drept de vot? “
    NIMENI, nicio personalitate politică de primă mărime nu şi-a pus această ÎNTREBARE GRAVĂ, ESENŢIALĂ: DE CE AU REFUZAT ROMÂNII SĂ VOTEZE şi ce se poate face.
    • NU VREAU să votez pentru că NU AM ÎNCREDERE ÎN NIMENI, toţi politicienii m-au dezamăgit ?
    • Sau NU POT vota pentru că NU ŞTIU, SIMT CĂ SUNT MINŢIT ŞI MANIPULAT, NU AM INFORMAŢII CORECTE. REALE pentru a vota în cunoştinţă de cauză ?
    În amăndouă situaţiile NU SUNT VINOVAŢI CETĂŢENII, cei care ar fi trebuit să voteze, ci SUNT VINOVAŢI POLITICIENII, CEI CARE AU ORGANIZAT ALEGERILE !

    PRIMA SOLUŢIE ESTE DEMISIA TUTUROR POLITICIENILOR ŞI ALEGERI ANTICIPATE, având la bază criterii noi de integritate pentru alegeri, stabilite de societatea civilă începând de aici înainte.
    Politicienii corupţi nu-şi vor da NICIODATĂ demisia, nu vor dori NICIODATĂ să se reformeze, nu vor dori NICIODATĂ să-şi piardă privilegiile.
    O clasă politică REFORMATĂ, cu politicieni altruişti, cinstiţi, responsabili, integri şi devotaţi, va putea să impună MECANISME DE CONTROL ŞI DE ECHILIBRU între instituţiile principale ale statului şi să rezolve CONFLICTUL cu instituţiile statului de drept.

    2. A doua soluţie ESTE VOTUL OBLIGATORIU în România pentru alegerile parlamentare, locale şi prezidenţiale :
    – nivelul de cultură politică, de GÂNDIRE CRITICĂ a majorităţii populaţiei a fost menţinut într-o stare de PRECARITATE, DE NESIGURANŢĂ, DE CONFUZIE, DE TEAMĂ PERMANENTĂ, prin MANIPULĂRI SOCIALE LA SCARĂ NAŢIONALĂ de către o clasă politică care şi-a aservit mijloacele de comunicare.
    – este necesară popularizarea unei culturi politice elementare UŞOR DE ÎNŢELES, concisă, despre principalele instituţii ale statului: preşedinţie, parlament, guvern, ministere, administraţii judeţene şi locale,despre criteriile de integritate ale partidelor, despre drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti.
    – creşte responsabilitatea şi implicarea socială a fiecăruia.
    – fiecare cetăţean ar trebui să aibă la dispoziţie o prezentare corectă, echilibrată a partidelor politice pentru a alege în cunoştinţă de cauză.
    Chiar nu se găsesc mijloace de combatere şi de pedepsire a manipulărilor, a ştirlor false sau trunchiate intenţionat ? Ce instituţii ar trebui să se ocupe cu asta ?
    Putem avea ÎNCREDERE unii în ceilalţi, putem să ne RESPECTĂM reciproc, putem să ne unim şi să fim SOLIDARI în acţiune pentru a depăşi OBSTACOLELE create de noi ?
    Suntem în stare să CĂUTĂM ŞI SĂ GĂSIM ŞI ALTE SOLUŢII DE REZOLVARE ? ACUM !

  32. Maria spune:

    Elitele europene ne-au deschis granitele fără sa își intrebe popoarele, care ar fi zis probabil,nu.S-au semnat tratatele.S-a vrut o piață unica.Europa scade ca populație și importanța la scara globală.Și de asta au facut acest pas.Ca Europa sa mai conteze.Prosperitatea lor i-a atras pe toți saracii lumii. Unii au venit din fostele colonii și la fel și săracii Europei.Pe noi tiganii ne au făcut praf ca imagine.Singurii din toate națiile lumii care și au pus copiii la furat și cersit organizat cu mare arta la fiecare colțișor cu ceva afluenta.Singurii care și au făcut bidonviluri unde s-a nimerit.Europa de vest e la fundul sacului.Una zic elitele lor,alta crede poporul.Nimeni nu vrea cote de imigranti.Majoritatea nu știu ce face Europa,decât ca le a adus niște străini dezagreabili din est pe cap.Plus ca la ei se poarta laxismul.Și asta îi încurajează pe delicvenți.Totul în numele drepturilor omului și solidarității. Romania trebuie sa se ridice prin forte proprii.În colaborare cu ce a mai ramas din Europa care ne a primit.Nu a avut cum sa o facă pana acum pentru ca nu a fost condusă de elite demne de acest nume.Cel mai bun guvern pe care l-a avut a fost al lui Dacian Ciolos.Dar nu a durat destul. S-a demonstrat ca atunci când se vrea se poate.Dacă Romania e un iad și Europa e un iad, dar sunt alte zone pe acest glob unde e mult mai rău.Europa trebuie reconstruită. Este într-un mare impas și nu poate fi reconstruită împotriva voinței propriilor popoare, care vor securitate și prosperitate.Europenii din vest nu o mai duc așa bine ca alta data, romanii in schimb au mobilitate, nativ au un fond bun,exista oameni capabili și dornici sa pună umărul.Dar nu știu cum sa o facă. Sper sa reziste.. pana la următoarele alegeri. Trebuie un partid nou care sa câștige alegerile. În toata Europa au apărut forte politice noi. Cu tineri pregătiți să ia în mâini destinul acestei țări.La mulți ani,România!

  33. vitan.sandu spune:

    “S-a impartit democratia
    Intr-un mod cam curios
    Pentru demos saracia,
    Pentru crat, ciolan de ros”!

  34. Constantin spune:

    Captivant alcătuit, textul brodează de fapt pe o dilemă de cauzalitate. Dacă uneori astfel de cauzalități sunt simple invitații adresate cititorului de a identifica variabila independentă și pe cea dependentă într-o relație explicit dată, alteori ele îmbracă forme mai complexe, spre exemplu în cercetarea avansată, sau filosofice atunci când se referă la relația dintre spirit și materie, ori în logică. Pe scurt spus, este reluată chestiunea clasică: ce a fost mai înainte, oul, sau găina? :)

    În economie, lucrurile sunt tranșate de multă vreme, iar asta s-a făcut relativ simplu. Dar, tema fiind interesantă pentru public, este reluată periodic. Pornind de la această dilemă, adeseori sunt folosite de către adepții politicilor de stânga raționamete eronate, de tip sofistic, pentru a susține o creștere a nivelului de redistribuire. Conform lor, bogăția, obținută NU se spune de unde (de la capitaliștii veroși, spre exemplu) trebuie împărțită cât mai echitabil săracilor. Altfel spus, în termenii dilemei menționate, se pune întrebarea asupra a ce anume primează, având rol determinant, crearea bogăției, ori distribuirea ei?

    Pe această pagină mai există un text dedicat Zilei Naționale, în care autorul observă în mod obiectiv că pentru bunăstare și crearea bogăției într-un stat sunt determinante opțiunile social-politice și soliditatea instituțiilor create de către cetățeni. Numeroase lucrări teoretice în domeniul economic, precum a dovedit și experiența (inclusiv a României, de-a lungul perioadei comuniste), arată că doar economiile deschise, concurențiale, pot crea prosperitate, bunăstare pentru cetățeni și pot conduce un stat către dezvoltare și progres. Exemple relevante sunt oferite de lucrari precum cele ale lui W Baumol, ori D Acemoglu, care privesc evoluțiile unor comunitați la un moment dat omogene din state ori orașe având absolut aceleași condiții de dezvoltare, dar care din diverse motive s-au divizat și au avut opțiuni social-politice diferite și care au condus în cele din urmă la nivele de bunăstare radical diferite.

    În concluzie, pentru obținerea bunăstării, libertatea este determinantă și NU invers.

    • Rom spune:

      Sofisme de inchizitor versat!
      Libertatea poate fi privită ca componentă a bunăstării. Se poate crea bunăstare și pe baza sclavilor.
      Nu e vorba de distribuire, ci de redistribuire.
      România n-a pornit de la zero bunăstare în 1990! Numai că s-a pornit o goană nebună după acaparare, fără nici o lege și fără respectul libertăților.
      Așa că eu cred, fără a fi marxist, că mai întâi a fost feudalismul, apoi capitalismul creator de bunăstare, pe care-o vom avea după ce vom păși în capitalism cu adevărat. Așa că nu văd vreo malversațiune în articolul dlui Maci. Evident că articolul poate fi atacat dintr-o mulțime de unghiuri (economic, ortodox, filosofic etc.), însă în articol este vorba despre ceva ce-ți sare în ochi și te doare ori de câte ori treci granița dinspre vest venind acasă.

  35. Ela spune:

    Remarcabil, ca intotdeauna, desigur!
    …problema, mai mereu aceeasi, ar fi ca va adresati celor deja convinsi…
    Altfel spus, sunt, mai mult decat de acord cu analiza dvs , o simt, si poate de aceea ma doare cand puneti degetul pe rana…Ce zicala stupida asta cu “gata, problema e ca si rezolvata, pentru ca ai pus degetul pe rana”, fie el si dezinfectat! ;)
    Da, sunt cateva probleme cu intelepciunea populara romaneasca si unele dintre vorbele ei de duh care ne-au acompaniat o viata. Nu prea functioneaza in sec 21, deci tocmai pentru ca vedem unde am ajuns, inteligent ar fi sa le uitam. Urgent!
    “Capul plecat sabia nu-l taie” sau “Scopul scuza mijloacele” sunt dintre acestea.
    Ideea ar fi deci, sa dam dovada de coerenta : daca suntem de acord ca majoritatea determina normalitatea, si ca in cazul nostru, ea este constituita din saraci, needucati deci influentabili, si cu vederi retrograde absolut paguboase, pai….LOR trebuie sa va adresati!
    Desigur, e mai comod sa discutam intre persoane cultivate, cu aceleasi vederi progresiste, DAR daca ramanem la stadiul de constat : asa e, cata dreptate aveti, ati pus degetul pe rana!, nu suntem mai breji ca saracii cu duhul!
    Ei au circumstante atenuante, noi nu!

  36. Dragos spune:

    O radiografie corecta pana la un anumit punct. Viziunea dumneavoastra sufera de pesimism. Spuneti Romania este un iad si multa lume munceste doar ca sa existe. Asa se intampla peste tot in lume: economia lucreaza in asa fel incat o mare parte din populatie lucreaza doar ca sa isi asigure traiul zilnic. Daca n-ar fi asa o mare parte din oameni ar acumula atat incat la un moment dat s-ar opri. Atunci cine ar mai crea bunurile si serviciile de care toata lumea are nevoie? Spuneti ca tinerii din ziua de azi abia asteapta sa plece din acest iad! Pai cand in Anglia sau Germania castiga de 10 ori ami mult pentru aceeasi munca ce i-ar putea determina sa nu plece? Daca stiti putina fizica ati auzit ca la existenta unei diferente de potential electronii sunt pusi in miscare tinzand sa egalizeze potentialele. Asa se intampla si in economie daca miscarea nu este impiedicata de alte bariere. Spuneti ca nu avem autostrazi ceea ce este partial adevarat, dar fata de 1989 avem de 7 ori mai mult. Spuneti ca facem 5 ore pana la Predeal. Da, pentru ca dezvoltarea economica a fost atat de mare incat aproape oricine se suie in masina si da o fuga pana in Poiana Brasov! Altfel cum explicati ca in fiecare minivacanta toate locurile de cazare de pe Valea Prahovei sunt vandute?
    Nu spun ca nu sunt si oameni care n-au fost de 15 ani la mare, nu spun ca nu se puteau construi mai mult si mai repede autostrazi, nu spun ca sunt oameni care nu le vor apuca in viata asta. Dar spun ca trebuie sa avem speranta! Astazi suntem mai sus decat ieri. Am construit mai mult. Tinerii privesc cu mai multa responsabilitate viitorul, sunt mai dedicati, mai umblati, au vazut mai multe decat parintii lor si am incredere ca vor construi o Romanie mai bogata si mai frumoasa.

    • Constantin spune:

      „…multa lume munceste doar ca sa existe. Asa se intampla peste tot in lume…”

      Ei, nu chiar peste tot. Dar, dacă vom căuta pentru comparație (în orice domeniu, să zicem în ceea ce privește nivelul de trai al cetățenilor, ori cultura și calitatea democrației, politicile publice, guvernarea șamd.) un stat, o regiune, mereu vom găsi un loc în care lucrurile stau mai rău dintr-o anumită perspectivă decât în România. Aceasta însă, NU este o comparație obiectivă. :)

      Pot fi comparate doar elemente care au la un moment dat un anumit număr de caracteristici comune. Spre exemplu, evoluția și performanțele statelor est-europene membre ale UE care au făcut parte din „blocul sovietic”. Ei bine, la comparațiile de acest fel România stă răăău de tot! Cel mai rău. Iar asta ca urmare a propriilor opțiuni social-politice și în mare măsură din pricina „deceniului negru” de după mineriadă (știți dumneavoastră, plantatul de panseluțe cu turiști din Valea Jiului veniți la chemarea FSN, condus de „binomul” Iliescu-Roman). Apoi, corupția reprezintă probabil cel mai grav eșec al pieței.

      Autostrăzi NU avem deloc. Așa-numita A1 NU este autostradă, ci ceea ce în Occident se numește drum rapid (îngustă, cu denivelări, cu restricții de viteză etc.). Pe A2 doar o porțiune poate fi condiderată autostradă. În rest, numai centuri ocolitoare ale orașelor (iar Capitala NU are încă o centură!) și porțiuni de câțiva kilometri inaugurați cu fast și tăieri de panglici, dar nefuncționali (A3,un “ciot care teoretic leagă București de Ploiești încă NU este racordată la București).

      NU există o autostradă în sens propriu în România, pe care să mergi dintr-un oraș important în altul și să te conecteze cu alte orașe europene. Ori, care să lege regiunile istorice. (Ex. Giurgiu-București-Timișoara, sau București-Iași, sau Tg. Mureș-Iași-Ungheni etc.). De asta se fac 5 ore din București la Predeal, pentru că nu sunt străzi, nu pentru că sunt prea multe mașini! România are cel mai mic grad de motorizare din UE, la mare distanță de următoarea clasată Ungaria,care are cu 25% mai multe autovehicule la mia de locuitori (RO-261/1000loc.;HU-326/1000loc.; Eurostat/2015). Și se află la distanță astronomică, în ceea ce privește numărul de autovehicule, de media europeană și de lumea civilizată în general, unde se circulă normal.

      În comparație cu unele state africane în care „…multa lume munceste doar ca sa existe”, România stă, incontestabil, bine. De unde se vede importanța apartenenței țării noastre la UE și NATO. :)

  37. Sergiu Simion spune:

    Domnule Maci,

    Scripta manent . Am citit cu mare atentie textele dvs publicate pana acum , dar acest ultim text al dvs facut „cadou” cititorilor si romanilor pentru ca a fost publicat exact de Ziua Nationala a Romaniei , trebuie sa recunosc, este o adevarata …revelatie ( sper ca vom vedea in curand si de ce ) . Acest text cred ca merita o analiza aprofundata si o discutie la obiect ca sa vedem impreuna cu cititorii ce semnificatii au aceste afirmatii si postulate in acest context si semnate de dvs manu propria. Singura analogie posibila cu acceasta viziune este interviul luat de jurnalistul Remus Florescu psihologului Daniel David tot de Ziua Nationala a Romaniei si publicat in ziarul „ Adevarul” (http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/interviu-psihologul-daniel-david-ne-conduc-fostii-tineri-comunisti-indoctrinati-revolutie-doua-trasaturi-opresc-o-tara-afara-1_5a200f7d5ab6550cb8b3a111/index.html ) care , intr-un mod oarecum similar cu dvs crede ca „“„România trece printr-un moment-cheie în dezvoltarea sa, pentru că noi am aderat la lumea vestică, dar refuzăm ( s.n.) să ne integrăm în ea” dar in acest caz, nu toti suntem de aceeasi parere (https://www.linkedin.com/pulse/noua-psihologie-si-geniile-ei-sergiu-simion/).

  38. Adrian Ciorna spune:

    Domnule Maci, bună seara! Mă înscriu și eu alături de onorații comentatori de mai sus cu remarci legate de referirile dvs în articol la Biserică, Coaliția pentru Familie și educație. Sunt de formație inginer, am făcut Revoluția la Timișoara 3 zile și am călătorit pe 3 continente ca reprezentant al unității românești a unei organizații internaționale prezentă în 100 de țări la vremea aceea.
    Am urmărit cu atenție Biserica (atât ortodoxă, catolică cât și celelalte confesiuni) din anii 1980 încoace și aș începe cu remarcile următoare: cea ortodoxă crește constant în ce privește numărul și calitatea formării clerului său, în numărul de entități non profit caritabile deci active social (peste 700 în urmă cu câțiva ani) și în oferirea de suport pentru problemele majore ale societății: imigrație, trafic de ființe umane, suport familii dezintegrate, etc. În vreme ce intelectualitatea (câtă era în 1989) s-a refugiat de la sat la oraș sau a emigrat, în multe sate au apărut preoți (sau pastori, etc) ca suport pentru comunitățile nou înființate după 1989 în ruralul cu pricina. Efortul s-a materializat și prin edificarea de noi biserici ca și clădiri rezultând și coagularea unei vieți comunitare minime. Ce nu putem contesta este că Biserica este o sursă incontestabilă, un izvor de învățătură morală, de etică cu folos de evoluție pozitivă a integrității în viața credincioșilor din afara cadrelor bisericii. Iar în ‘răspândire’ (Diaspora), un factor de coagulare puternic al comunităților românești. Ea insuflă copiilor și tinerilor respectul pentru aproapele și pentru un sistem de norme comportamentale omniprezent în țările occidentale până în anii 1950 ai secolului trecut. De altfel acel cadru normativ social este cel ce a creat prosperitatea, respectul pentru drepturile omului și avansul civilizației occidentale. Care la rându-i n-a izvorât din eter ci din norma morală creștină (de sorginte catolică, protestantă sau neo-protestantă).Vezi istoria universităților acestor țări, edificate în primul rând de biserici creștine de-a lungul secolelor. Deci dacă îmi permiteți, fiind un observator al multor beneficii în favoarea dezvoltării cetățenilor români, mici și mari, aș zice că este de bun augur să interacționăm cu Biserica (cler, credincioși) mai degrabă decât să izbim în ea în necunoștință de cauză. Parafrazând pe Donald Fairbairn PhD, un expert american în fostul spațiu de influență sovietică, profesor asociat la Seminarul din Due West, Carolina de Sud, SUA, la momentul căderii comunismului, Biserica Ortodoxă ‘stătea virtual singură, ca o insulă de stabilitate și punct de referință pentru populațiile ce experimentau trauma tranziției’. Apoi, deși minoritate, și alte biserici. Ca intelectuali, mai degrabă ar trebui să ne investim în dezvoltarea Bisericii pentru că, istoria o demonstrează, va transcede instituțional diferitele curente ce ne animă viețile.
    Cu Coaliția pentru Familie, am observat un exercițiu gigantic de democrație și mobilizare pe marginea unui crez. Sigur, dacă cineva dădea cu bâta ori eram în Evul Mediu, puteam să zicem că efortul lor era generat de ură ori îngustime unilateral. Dar sute de mii de oameni dintre semnatarii nu sunt doar o masă de manevră a oricărei biserici ci oameni de afaceri, profesori universitari, educatori, profesori, ingineri, medici, sociologi, oameni de artă și cultură, președinți de senat universitar, studenți. Aceștia au călătorit în toată lumea, au observat declinul familiei, consecințele negative ale presiunii extremei stângi fundamentaliste în școli și universități, exacerbarea disparităților pe palierul veniturilor, dezorientarea tineretului, consumul de droguri, traficul de ființe umane (sclavie în fapt) în multe societăți occidentale și au sprijinit deplin informați demersurile acestei Coaliții. Ori, sigur, putem acuza niște clerici ori politicieni singulari de prostie sau ură dar nu sute de mii ori milioane de oameni în masă.
    Legat de educație, sunt de acord că sunt multe de făcut. Dar avem și lucruri bune. O prietenă și-a adus copilul în clasa a II-a de la o școală publică foarte bună din Manhattan într-un orășel de provincie românesc. A fost olimpic internațional la informatică, cu medalii iar acum este la Oxford parte a lotului de info la mondialele studenților. A avut și profesori buni. Nu aș elogia unilateral universitățile vestice… Vezi mai jos:
    Filozoful american Robert Maynard Hut­chins (1899-1977), fost decan al Facultății de Drept de la Yale University și pre­șe­dinte al Universității din Chicago, unde Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu au fost profesori, a declarat că „Dacă obiectul edu­cației este ameliorarea omului, atunci orice sistem de educație fără va­lori este o contradicție în termeni“, adăugând că „un sistem care neagă existența valorilor neagă posibilitatea educației“. El a aver­tizat asupra riscurilor a ceea ce el a numit simbolic Cei patru călăreți ai Apocalipsei educaționale, apocalipsă „care se va sfâr­și cu dezintegrarea Occidentului“. Cei patru călăreți produc haos în universitățile din SUA, poate chiar mai mult acum decât în secolul trecut, și, fără îndoială, sunt un blestem pentru universitățile românești:
    Primul e Relativismul – ideea că noțiunile de adevăr și fals, bine și rău sunt pur su­biective.
    Al doilea e Scientismul – ideea că singura cu­­­noaștere adevărată sau semnificativă es­te cea dobândită prin știință, prin cer­ce­tare em­pi­rică, realizată doar prin mijloace can­ti­tative, și nu și prin metode calitative.
    Al treilea e Scepticismul – legat de re­la­ti­vism, induce ideea că toate credințele noas­tre nu sunt altceva decât „propriile noas­tre dispoziții și umori sau, ma­xi­mum, pre­judecăți locale ale țării noas­tre“.
    Al patrulea, Antiintelectualismul – presu­pu­ne creșterea gradului de senti­men­ta­lism, de emoție în cultură. Astăzi se ma­nifestă în mod special în școli, unde elevii sunt încurajați să aibă simple opinii asu­pra unor chestiuni despre care au puține cunoștințe și unde profesorii sunt mul­țu­miți doar cu afirmarea acestor păreri. Acest antiintelectualism cultivă noțiunea falsă că democrația rezidă în afirmația „ig­noranța mea este la fel de bună ca și cunoștințele voastre“, după cum remarca Isaac Asimov, renumitul scriitor și bio­chi­mist american. Și, legată de toate acestea, este absența gândirii critice.
    Izolaționismul intalectualității nu ajută la nimic. Împărtășirea ideilor dvs e importantă. Însă intelectualii coboară din lumea lor restrânsă, bine informată? Transpun gândirea lor înspre lumea rurală, a orașelor mici ori grupurilor puțin accesibile? Sorin Bottez, fost ambasador în Africa de Sud și Ministru al Informației (CDR) spunea: “Intelectualii nu pot face orice doar fiindcă sunt deștepți”. Deci, greu de făcut ceva dacă nu ne asumăm și rutina imensă a creerii de infrastructură relațională în raport cu masa enormă de oameni care socotim că-s de format. Inclusiv gigantica alianță a CNN, New York Times, ABC și pleiada de mass media americană a căzut la testul Trump căci poți prosti oamenii o vreme cu presa și lipsa de valori dar nu-i poți prosti întotdeauna. Și în România, o vreme va merge să fii deștept și să ancorezi mass media cu țâțâna unei ideologii de stânga neancorată în valorile societății. Dar nu va merge întotdeauna. E în logica pendulului istoriei.

    • Adrian Ciorna spune:

      Mă iertați, am omis la comentariul meu a numi citatul (și a pune ghilimelele) din Peter Gross, Revista 22: De la “Filozoful american Robert…” până la “…absența gândirii critice” în comentariul meu respectiv. Acest fragment/citat din dl. Peter Gross a apărut în articolul/opinia “Mass-media și Cavalerii Apocalipsei educaționale*” din 14.11.2017 în revista sus amintită.

  39. Dan Patrascu spune:

    teza dependentei democratiei de prosperitate mi se pare de un pueril scolaresc. Lipsa de simt civic si mai ales coruptia pe toate planurile constituie cauza cea mai profunda si adevarata a dezastrului actual din România CORUPTIA ca modus vivendi tipic romaânesc, legea generala a descurcarelii aplicata la orice domeniu social , economic si politic. Coruptia din Invatamint, Sanatate, Justitie, Politie etc, etc, etc;
    In al doilea rind, discursul legat de “Europa”, pe care-l afisati ca un nou IDEAL al Societatii Multlateral Dezvoltate. Spuneti mai degraba cetatenilor nostri in ce criza ideologica si politica se afla aceasta Europa ! Ati avut curiozitatea sa-i intrebati pe vecinii nostri, “ne-europeni” – Sirbii- ce cred despre Europa ?? Ca sa nu mai vorbim de Elvetieni.
    Departe de mine gindul ca ideea Europei e nejusta. In schimb, logica, scopul cu care ea a fost infiintata, asta-i alta mincare de peste! Dyphozat-ul, domnule Maci, Monsanto, si nu nostalgia de comunism. Aceasta e adevarata problema !
    Comunismul, daca tot vreti sa dezbateti asupra acestui subiect, judecati-l ca fenomen obiectiv, daca se poate, fara sa-l diabolizati. Cind spun comunism, ma refer in special la faza ceausista care a lasat urme indelebile pe fata Romaniei, autostrada, metroul, canalul Dimbovita… si mai ales ceea ce dvs numiti “frigul” si “foamea”, pe care le-am trait pina la ultima picatura, ei bine, aceste aspecte facusera din Romania prima tara fara datorii la FMI. Cum se face ca toti analistii ocolesc acest aspect ?
    Deci, domnule maci, pardon, nu prosperitatea este garantia democratiei ci JUSTITIA SI ECHITATEA sociala, acestea fiind adevaratele cauze pentru care au murit sutele de manifestanti in 1989. Cu respect.

    • Caliman I. Eugen analist dezvoltare economica spune:

      Stimate,
      d-le Dan Patrascu,
      1.Cu tot respectul pentru opiniile contrare, prosperitatea este una din conditiile fundamentale ale democratiei, fiind ,,legea” organica a liberalismului, in binomul ,,democratie economica”, vizavi de cea politica!
      Coruptia si injustiata proprie tarilor sarace, inapoiate, in care simtul civic si responsabilitatea sociala nu pot sa apara, sufoca orice efort de dezvoltare si prosperitate si in Romania.
      2.Analiza si evaluarea raportului dintre prosperitate si democratia performanta, dintre dezvoltarea economica si liberalismul dezvoltat, a facut obiectul dezbaterii ,,filosofice” din 2009, ,,O Pledoarie pentru Libertate” sub patronajul fostului presedinte al PNL, Valeriu Stoica, ,,cuprinsa in Suplimentul Revistei 22, din 26 mai 2009.
      Neintelegind raporturile, determinarile si conexiunile dintre prosperitate si democratie (ca fiind de natura obiectiva intre economic si social), intreaga intelighentie liberala si filosofica nationala romaneasca a pus esecul liberalismului romanesc pe seama inexistentei ,,cetateanului antreprenor, clasa mijlocie, salariat, platitor de impozite”, care sa ,,cenzureze clasa politica contra derapajelor” de orice fel.Dezbaterea a constatat in final, ca proiectul liberal romanesc a esuat, deoarece ,,cetateanul se afla sub nivelul proiectului” (pag. VIII a dezbaterii).
      Liberalismul romanesc fiind unul (strict) teoretic, ,,nearticulat” citusi de putin cu ,,liberalismul economic” – a considerat gresit (prin ideologii sai reprezentativi), inexistenta determinarii directe (cauzale) a succesul liberalismului politic de catre succesul economic.
      Neintelegind conditionarea materiala, financiara si sociala a democratie de prosperitate generala – atita cita o poate oferi un sistem economic cum este capitalismul (cu partile sale si intunecate), dezbaterea a esuat atit stiintific-ideologic, cit mai ales prin capacitatea de a oferii solutii de viitor.
      3.Scindarea clasica a studiului liberalismului intre cel politic si cel ,,economic” (ultimul inexistent in studii si proiecte liberale), lipsa relatiei/conexiunii analitice dintre economic si social (in viziunea si analizele/evaluarile intelighentiei liberale si filosofice nationale), a condus la ignorarea unui adevar comun pentru oricine: intreprinzatorul, salariatul constient de interesele sale sociale si politice, platitoriul de impozite, cei constienti de raspunderea sociala si politica (care sa cenzureze clasa politica contra derapajelor), nu pot fi gasiti in societatea postcomunista romaneasca.,,Socialul romanesc” este al emigrantilor economici, al lumpensalariatilor cu salariu minim pe economie si a masei uriase de saraci sau intretinuti sociali!
      Cetateanul constient, liberal ca gindire si actiune, care sa fie pe masura proiectului liberal, putea fi ,,numai si numai” un PRODUS al DEZVOLTARII economice dupa 89, rezultat al unui PROECT NATIONAL LIBERAL, de dezvoltare economica si industriala accelerata.Din pacate acesta n-a existat si nu exista nici azi, cu toate ca l-am propus personal in vara, d-lui Orban, presedintele P.N.Liberal, spre evaluare si promovare!
      4.Asezarea posibilitatii ,,genezei” cetateanului liberal, responsabil pentru democratie inainte unei dezvoltari economice si a prosperitatii, este o inversare periculoasa de termeni, care naste false asteptari de schimbare de la intretinutul social si populatia saraca cu sau fara locuri de munca (derizorii, neindustriale).Ea a fost, este si ramine vesnica masa de manevra politica contra PROGRESULUI ECONOMIC SI SOCIAL si victima sociala a promisiunilor populiste (si neonorate vreodata) de catre FSN, FDSN, PDSR si ,,PSD Dragnea” de azi!
      In lipsa unui proiect de tara, care sa sustina prin dezvoltare industriala si prosperitate democratia si libertatea in termeni liberali, postcomunismul cu coruptia si tendintele de ILIBERALISM este prezentul si ramine viitorul tragic al Romaniei!

    • Constantin spune:

      “teza dependentei democratiei de prosperitate mi se pare de un pueril scolaresc”

      Sunt de acord cu opinia dumneavoastră, după cum am arătat într-un comentariu anterior. De fapt, despre economia deschisă, concurențială, se vorbește ceva mai temeinic începând cu manualul de Economie pentru clasa a XI-a. Spre exemplu, în manualul realizat de colectivul coordonat de Prof. Univ. Dr. M Dudian (Ed. Niculescu), capitolul dedicat sistemului economic de piață se se află la pag. 13. În manualul realizat de colectivul coordonat de Prof. Univ. Dr. I Gavrilă (Ed. Economică), capitolul dedicat sistemului economic de piață este la pag. 63 șamd.

      Dacă vorbim despre cursuri universitare, comparația intre modelele economice și explicații ale motivelor pentru care economia de piață este singura viabilă pe termen lung și este capabilă să aducă bunăstare și prosperitate se pot găsi în aproape toate tratatele despre doctrine, precum si în cele despre teoriile creșterii economice. (Celor care doresc recomandări pentru bibliografie, cu acordul moderatorilor, le pot oferi cu mare drag.)

      Propoziția categorică “Libertatea este factor determinant pentru bunăstarea și progresul unei națiuni” este adevărată.
      Propoziția categorică contrară anterioarei “Bunăstarea este factor determinant pentru libertatea unei națiuni” este falsă.

  40. Panaite Camelia spune:

    Acest articol poate completa cu succes Din psihologia poporului roman – Dumitru Draghicescu. Acesta ne explica caracterul romanului (mai ales cel de la sat – taran), incepand cu influenta romanilor si pana in 1907. Daca cititi cartea, si cu putina istorie care sa faca legatura intre 1907 si 1989, veti accepta ca ceea ce a scris dl. Maci este adevarat desi trist.
    Eu am speranta ca noi, romanii, vom reusi sa evoluam in interesul nostru ca si natie desi totul (in primul rand noi dar si cei din jurul nostru) ne este potrivnic.

    • victor L spune:

      Oameni inteligenti care “ne explica caracterul romanului” se gasesc din plin pe plaiurile mioritice.
      Dar unde sint cei care sa propuna ceva si sa faca?
      Greu, caci la fel ca in Iadul comunist, cum ridica unul capul sa incerce o idee, cum se gasesc o gramada sa-l traga in jos de picioare: nu e bine! dece tu?

      Teoria ca teoria, dar practica ne omoara.

  41. Caliman I.Eugen consultant dezvoltare industriala spune:

    1.Cu (acelasi) respect pentru opinii, mentionez ca am afirmat in comentariu, ca ,,prosperitatea este una din conditiile fundamentale ale democratiei”, ca parte a ,,unitatii organice a binomului ,,democratie economica/democratie politica”.Evident, ca acest adevar este valabil in contexttul ,,Romaniei 1990, 2007 si 2017″ care a realizat o tranzitie in directia capitalismului si democratiei liberale pe care o ofera: economica si politica, aflate la nivelul de functionalitate atins de acest sistem, la un moment dat.
    Mai departe am vorbit despre ,,raportul dintre prosperitate si democratia performanta, despre determinarea/conditionarea liberalismului de catre dezvoltarea economica, liberalismul ca forma a democratiei moderne.
    Nicaieri n-am afirmat ca ,,bunastarea este factor deteminant pentru libertatea unei natiuni”, deoarece tema comentariului este raportul dintre ,,prosperitate si democratia liberala”.De aceea am cautat sa evidentiez ca stagnarea si esecul economic postcomunist a determinat esecul liberalismului rominesc, deoarece a produs ,,vidul de intreprinzatori, salariati, gulere albe” si in general de acea ,,clasa mijlocie” care sa preia ,,aparatura de bord” a tarii, conducind-o spre dezvoltare economica si industriala.
    ,,Bunastarea ca factor determinant (sau nu) pentru libertatea unei natiuni”, este o alta discutie, deoarece in Germania antebelica de pilda, parea ca bunastarea poate sa nu aiba legatura cu libertatea unei natiuni…

    • Constantin spune:

      „Nicaieri n-am afirmat ca..”

      Stimate domn, vă multumesc pentru observație. Se prea poate, ănsă, să nu fi observat că textul meu nu vă era adresat, ci viza comentariul d-lui Dan Patrascu. Sper ca această preziare să fi lămurit lucrurile.

      Acum, pentru că tot ați acordat atenție comentariului meu, și vă mulțumesc pentru asta, având în vedere că mă adresez unui economist, îndrăznesc să spun răspicat un lucru pe care dumneavoastră cu siguranță îl cunoașteti foarte bine, dar sper că va fi citit și de colegii noștri comentatori: prosperitatea și libertatea (democrația) sunt interdependente, favorizându-se reciproc. Este ceea ce demonstrează teoria creșterii economice endogene, chiar dacă nu luăm în considerare cercetările întreprinse de către K Arrow, ori H Uzawa, și privim măcar modelele economice dezvoltate la mijlocul anilor 1980 de P Romer și R Lucas, iar ulterior de Robert Barro. Aceasta, pune accentul în mod particular pe inovație, educație și investiții publice, al căror nivel este direct dependent de resurse, disponibile într-o măsură mai mare, în mod evident, în condiții de bunăstare și prosperitate.

      În acest context, prosperitatea, ca rezultat al dezvoltării, este o opțiune social-politică a unei națiuni, și anume opțiunea pentru libertate, democrație (liberală, pentru că cea iliberală NU este democrație – nu are nicio legătură cu doctrina politică), sau cum vreți s-o numiți. Noi putem privi spre exemplu o situație de interes actual, evoluția celor două state Coreene; în „De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei” D Acemoglu se uită spre Nogales.

      Dar, dacă cineva încearcă o glumă, simțul umorului nu-mi lipsește și sunt pregătit să aflu că există perpetuum mobile, N Geogescu s-a înșelat, ori principiile termodinamicii au fost contrazise și mă mai gândesc dacă ce-am susținut anterior este adevărat, anume că într-un proces raportul de determinare între două evenimente cse poate manifesta într-un singur sens. :)

      Altfel, mă bucur să fim de acord ( cred că nici nu s-ar putea altfel, ținând cont că sunteți economist) asupra faptului despre care colegul nostru Dan Patrascu spune că amintește „de un pueril scolaresc”, anume că libertatea/democrația liberală este cea care determină prosperitatea/bunăstarea unei națiuni.

  42. satanae spune:

    Un articol cum rar se poate intilni in peisajul publicistic de la noi si este oarecum surprinzator nivelul de luciditate pe care-l dovedeste. Elita intelectuala de la noi de obicei nu stie decit sa-si plinga de mila si nu am vazut pe unul care sa ia in considerare contributia lor la esecul numit statul roman modern.
    Pe de alta parte, cu ce nu sint de acord este tonul apocaliptic al articolului. Asta pentru ca nu cred ca ne pindeste nici o revolutie si nici instaurarea vreunui guvern autoritar. Resentimentele populatiei fata de starea de lucruri existenta este la cote maxime, dar avem de-a face cu o populatie imbatrinita. Nu faci nici o revolutie cu oameni care isi petrec existenta injurind in fata televizorului. Ar matura de la putere si ar trimite in puscarii, si si mai rau de atit, pe toti cei care se considera elita noastra politica si sociala de azi, dar nu mai au energia s-o faca. Cei tineri si aflati intr-o situatie disperata, au plecat de mult pe afara, unii la munca, altii la dat in cap, iar cei care au ramas sa moara de foame si ura pe aici sint, in mare parte, neputinciosi in ura lor. Nu le ramine decit sa indure mai departe acelasi circ sinistru, inaugurat acum mai bine de 150 de ani, si de la care nu ne-am abatut o iota de atunci. Se va schimba ceva – in mai rau, desigur – numai datorita circumstantelor externe, dar si sa vina un regim precum cel instaurat in 1945, nu va avea de unde gasi energia necesara, pentru o revolutie precum cea comunista. Orice va fi, nu va fi decit o caricatura sinistra a raului de alta data, singura pe care ar mai putea s-o creeze o adunatura de mosi neputinciosi cu sufletul plin de ura, ceea ce a ajuns natia noastra acum.
    Orice fata va avea raul care vine, fie ca este vorba de o catastrofa ce ne va arunca iar de pe iluzoriul drum al modernizarii si integrarii europene, fie ca va fi, pur si simplu, un faliment lent, in care statul nostru se va descompune incetul cu incetul si se va reduce la nimic, in mod sigur il meritam. Putem sa atribuim vinovatiile in stinga si-n dreapta pina ne vine rau, ramine strigator la cer ca o tara aflata in Europa, care a beneficiat de nenumarate ori de un noroc chior – numai sa ne amintim de 1 decembrie 1918, de exemplu – sa ajunga intr-un stadiu de faliment abject, la fel ca statele africane, desi pe noi nu ne-a lovit nici una din nenorocirile ce le maninca zilele oamenilor de acolo. Oricit am protesta, vina este a noastra, a tuturor, chit ca unii or fi mai vinovati decit altii.

  43. radu spune:

    Jos palaria

  44. Vasile spune:

    Desi sunt de acord cu pesimismul general, am cateva obser:vatii punctuale:
    1) ”Antiamericanismul (dublat sau nu nu de antisemitism)” – antisemitismul este exclus. Blackcube si consilierii de dreapta ai dlui . Dragnea vin din Israel. Nationalismul de ultima ora al PSD nu este ,cum se crede, de provenienta PRM. Vadim avea cativa cai de bataie : ungurii, rusii, tiganii, evreii. Miraculos, nici unul dintre acestia nu apar in discursul PSD. Dimpotriva, se fac pasi spre cei doi vecini cu pretentii teritoriale si emitatori de amenintari.

    2)”Coaliţia pentru Familie” – din cate am inteles, ei nu cer interzicerea relatiilor homosexuale. Vor doar utilizarea unei terminologii precise si nuantate. a+b # a+a #b+b , (cand a#b). Aici, a+b este familia ”clasica” (evit termenul ”normal”

  45. C_1978 spune:

    Povestea cu liberalii și ILIBERALII e o tâmpenie care prinde rădăcini aici, văd.
    Din dichotomia asta stupidă, rezultă că liberalii sunt perfecți și învestiți cu cele bune, iar cine calcă puțin pe lângă, primește o etichetă umezită cu flegmă gluantă pe care scrie ILIBERAL.
    E cool! En vogue nu e, pentru că-n franceză copilul acesta tâmpit nu prea e scos în public. Exceptându-ne pe noi, care mai ducem tarele comunismului în cap, ce anume a creat iliberalismul (spre exemplu cel al generației millenials) în societățile liberale? Vă las să examinați ipoteza aceasta: liberalismul.
    Oare sfinția sa părintele Thomas Malthus era liberal când considera epidemiile și războaiele ca factori normali de reglare a populației? Ori ciracul lui, nobilul domn savant înstărit prin moștenire Charles Darwin, care susținea că între oameni și maimuțele antropoide e doar o deosebire de nuanță, nu de substanță?
    Constat că trebuie să fiu liberal. Mi-aduc aminte de ce spunea un intelectual francez cu referire la anul de grație 1968: dacă puneai ochii pe vreo demoazelă și o invitai la un excurs orgasmic și ea refuza, o etichetai ca burgheză închistată și antirevoluționară pe loc! Prin forța vârstei (cam oximoronic zis!), acel domn s-a iliberalizat pentru astfel de manifestări revoluționare. Păcat, liberalismul e frumos pentru tineri, pentru bogați, pentru frumoși, pentru cei fără de fotoliu rulant …

    • Constantin spune:

      „Thomas Malthus era liberal când considera epidemiile și războaiele ca factori normali de reglare a populației?”

      Ați mers adânc în istoria economiei cu „Eseul…” (o mie șapte sute și ceva, dacă nu greșesc), până la vremea în care mulți se temeau să-și vândă produsele prea departe de casă pentru a nu cădea de pe Pământul pe care îl considerau plat. Permiteți-mi să vă „aduc” puțin mai aproape în timp, în 1972, când Clubul de la Roma (ce instituție respectabilă, plină de minți luminate!) susținea prin vocea extrem de calificatului și liberalului economist (care activează de altfel și astăzi) Dennis Meadows că în anul 2000 lumea se sfârșește odată cu resursele. Prin urmare, pentru a înlătura „limitele creșterii” societății, recomanda introducerea controlului nașterilor, raționalizarea resurselor șamd. Părintele Thomas era „mic copil” pe lângă el. Ei, și?! Există premianți Nobel care au susținut bazaconii și mai mari.

      Cred că aveți dreptate, opiniile lor trebuie abordate critic și folosind argumente.
      Prin urmare, sunt de acord cu dumneavoastră, „povestea cu liberalii și ILIBERALII e o tâmpenie”, dar nu a prins rădăcini aici, ci au altoit-o pe aici, la Băile Tușnad, vecinii noștri, prin exponentul democrației „iliberale” Viktor Orban. Ea nu este deloc o dihotomie, ci o ANTINOMIE. Democrație iliberală NU există, ci forme de administrare a societății democratice și nedemocratice. Cele democratice sunt numite convențional liberale pentru că respectă libertățile cetățenești, NU pentru că sunt legate de ideologia partidelor numite liberale! Numiți-le pur și simplu DEMOCRAȚIE și AUTORITARISM.

      Nu trebuie în mod obligatoriu să fiți liberal, nici măcar democrat, dar dacă doriți ca libertățile dumneavoastră să fie respectate, este musai să vă luptați pentru apărarea libertăților semenilor dumneavoastră. Asta vine tocmai de la savantul evoluționist care studia maimuțele și societatea ca produs al selecției naturale. Omenirea a cunoscut de-a lungul timpului autoritarismul, iar democrația este forma cea mai evoluată de organizare socială. În susținerea ideii pot fi menționați inclusiv economiștii Malthus și Meadows (dar și muuulți alții), ale căror opere fac referire la eficiența proceselor economice.

      • C_1978 spune:

        Democrație și autoritarism mi se par mult mai corecți ca termeni care exprimă realitatea. (Plus că am, mărturisesc, un dinte împotriva liberalilor români pentru incapacitatea lor de a spune ce vor și ce sunt și consider astfel că folosirea termenilor ILIBERLAISM / ILIBERAL cu toată încărcătura lor rea, o nemeritată urcare a spuzei pe turta lor rece.).
        Cum n-aș vrea să cad în păcatul darwinismului social, îmbibat fiind de literatura moralizatoare în care dragostea veșnică, monogamă și victoriile eroilor plini de calități morale erau regulile, vă mai mărturisesc că nu am un răspuns la problema bombei P (Paul Ehrlich). Mă mai gândesc și la bioeconomia lui Georgescu-Roegen și la creșterea zero.
        Cu democrație și / sau autoritarism, în fiecare an ne consumăm resursele planetei prin august. Mă întreb, la urma urmei, dacă nu trebuie să modificăm rețetele democrației, liberalismului și a altor lucruri mărețe și care funcționează în sisteme aflate în expansiune. Altruismul e bun în grupuri mici, când funcționează efectul de grup – în situație de suprapopulație, intervine efectul de masă. O minunată lume nouă stă în fața noastră – sincer, v-aș lăsa doar pe cei mai tineri s-o gustați și asta cât mai târziu cu putință.

  46. Sergiu Simion spune:

    Inducerea dezamagirii democratice de catre (de) formatorii de opinie (I)

    Un articol aparut recent pe platforma Contributors.ro ( Mihai Maci – Dezamagirea democratica ) este o demonstratie elocventa a modului in care opinia publica poate fi indusa in eroare exact de catre cei care ar trebui sa contribuie la intelegerea faptelor sociale si nu la cresterea starii de confuzie.
    O prima strategie este tehnica jumatatii de masura ( 50% adevarat/ 50% fals ) prin care se aplica ceea ce Aristotel numea odata amestecul categoriilor , iar cititorul alege ceea ce ii convine exact ca in cazul ghicitului la tiganci. In cazul de fata , autorul amesteca cu veselie in aceeasi oala mentalitati . domenii si realitati extrem de diferite ( ce legatura exista intre antiamericanism, respectul fata de suferinta detinutilor politici, fundamentalism, etc. ? ) dar le denumeste drept o ideologie compacta si coerenta profetind ceea ce de fapt crede ca ar trebui sa se intample :

    „…o direcţie în care, din ce în ce mai probabil, vom apuca-o în timpul ce vine. Antiamericanismul (dublat sau nu nu de antisemitism), Coaliţia pentru Familie, nostalgia trecutului ceauşist, admiraţia pentru liderii autocraţi (în frunte cu Vladimir Putin), homofobia, conspiraţionismul, dacomania, pietatea dedicată “mărturisitorilor din temniţele comuniste” (s.n.) , alunecarea în miraculos, religiziotatea patetică a neofiţilor, ascensiunea fundamentalismelor de tot soiul, complexul cetăţii asediate, imaginea străinului ca invadator şi exploatator, toate – şi încă altele – se agregă, din în ce mai mult, într-o ideologie coerentă şi compactă.”

    Pasul urmator este acela in care dintr-o singura trasatura de condei autorul invinovateste pentru starea societatii romanesti …institutiile europene :

    „ Din 1989 până astăzi oamenilor acestora li s-a promis marea cu sarea şi nu li s-a dat – de către instituţiile europene, nu de noi (s.n.) – decât un singur lucru: posibilitatea ( se subintelege , nu si calea sau mijlocul – s.n.) de-a evada din mizeria unei lumi care-a făcut din naufragiu un mod de viaţă.”

    Daca tot dam vina pe altii , atunci putem nega cu usurinta si ceea ce Uniunea Europeana recunoaste, respectiv subversiunea ideologica si razboiul hibrid dus de Rusia impotriva tarilor europene (http://www.ecfr.eu/publications/summary/controlling_chaos_how_russia_manages_its_political_war_in_europe) invocand vag „incapacitatea noastra” :

    „Nu ţarul de la Kremlin, nici “Vocea Rusiei” sunt artizanii acestei victorii, ci incapacitatea noastră de a da un răspuns problemelor reale pe care le avem şi pe care, în bună parte, le-am moştenit”.

    In aceeasi logica insolita , starea societatii romanesti nu este rezultatul unor cauze si actiuni concrete si a unor forte si agenti sociali reali , ci al unor entitati impersonale. Rezultatul este o confuzie intre planuri si realitati si o indistinctie intre cauze si efecte :

    „ La fiecare ciclu electoral, acestor oameni li s-a spus că “ei decid” şi după fiecare alegeri, viaţa lor a rămas la fel; şi datul mitei şi (mai întotdeauna) cei cărora le-o dădeau sunt tot acolo. Şcoala s-a golit de orice conţinut şi a ajuns o afacere de sacoşe şi de meditaţii, spitalele s-au ruinat şi-a mai rămas alb în ele doar plicul strecurat în buzunarul (mereu deschis) al doctorilor şi al asistentelor, administraţia publică nu e renumită decât prin lipsa ei de funcţionalitate, trenurile arată şi circulă de parcă ar veni şi s-ar duce pe front şi societatea însăşi, asemeni apei stătute, s-a împărţit între suprafaţa subţire şi gelatinoasă a celor ce se pot mişca (politicieni, afacerişti veroşi – conectaţi la banul statului – şi interlopi ce “txează” la lumina zilei) şi marele underground al unei lumi ce se descompune lent, dar inevitabil. Asta e România Centenarului Unirii! Să ne mirăm că oricine poate o părăseşte? Sau că, în interior, tinde spre singura formă de echilibru – precar şi acela – pe care a cunoscut-o în istoria ei: feudalismul?

    In aceasta lume guvernata de umbre si in care se vad numai efectele, societatea nu poate functiona in mod normal . Cei mai multi din cei care traiesc in ea primesc suficient ca sa nu moara si destul cat sa nu traiasca cu adevarat , iar natura raporturilor dintre stat si cetateni defineste un fel de penitenciar social in care exista numai detinuti condamnati ad aeternam , dar nu pot fi identificati nici gardienii , nici comandantii sai :

    „Dar săracului ce i se poate cere? În ce altceva poate el spera decât în răsturnarea, magică şi totală, a situaţiei în care se află? Ce e viitorul pentru el? Un singur lucru: disperarea de a-si vedea copiii scăpaţi din iadul la care el e condamnat pe viaţă. Pentru asta e dispus să lucreze ca un ocnaş, să mintă, să înşele şi să fure, pentru că ştie – din propria lui experienţă – că oamenii nu au decât o singură şansă de a scăpa din infern. În rest, nu există nimic altceva decât casa, familia, mâncarea, traiul de zi cu zi şi acel, scrâşnit, “mai rău să nu fie!”.
    „ O să se spună: nu, România nu e un stat eşuat. Oare? România e asemeni unui bolnav sedat ce merge, deasupra unei prăpastii, pe o coardă, nici aceea prea bine întinsă. Da, încă n-a căzut. Incă. Şi totuşi, dincolo de acest “încă” e un abis pe care noi nu-l mai vedem (pentru că îl simţim prin epidermă), dar care – cum ieşi din graniţele ţării, sare în ochi: sărăcia. Singura constantă a istorică a lumii noastre a fost sărăcia (s.n.).”

    In viziunea autorului , societatea romaneasca a fost si este guvernata doar de saracie si impersonalul „ se ” , cu alte cuvinte am avut un comunism fara comunisti , o „democratie originala” fara democrati, etc. :

    „Comunismul a sfârşit în frigul, foamea şi întunericul care au făcut din oraşele ridicate de Ceauşescu nişte bidonviluri de lumea a treia.”

    „Iar democraţia noastră “originală” se îngroapă în scandaluri, paiete şi festivităţi golite de orice sens.”

    In toata acesta eseistica si prestidigitatie sociala sublima care exclude orice forma de determinism , granita intre concepte se estompeaza . Talentul literar indiscutabil al autorului transforma societatea intr-un fel de teatru kabuki in care sub ceva se ascunde altceva si in care se poate afirma orice. Rezultatul este o forma de discurs eclectic in care epocile se amesteca , epocile si reperele temporale devin fluide , iar postulatele si generalizarile tin loc de fapte si argumente :

    „ Nu a existat nici un moment în întreaga noastră istorie (s.n.) în care să fi fost – în oricare din provinciile ce ne alcătuie – o naţie proasperă. Epoca lui Carol I, care a modelat oraşele Regatului şi a creat o subţire pătură alcătuită din marii moşieri şi mica burghezie, s-a încheiat cu ultima răscoală europeană. În Europa Occidentală, răscoalele sunt fenomene specifice Evului Mediu.”

    Si totusi, furat de peisaj autorul nu rezista tentatiei si de dragul propriilor convingeri da cu bata in balta . Fara sa ezite se ia de gat cu faptele si istoria reala postuland ce crede de cuviinta acolo unde trecutul a fost deja consemnat. Obiectiv vorbind , orice liceean de astazi are acces acum la o informatie de genul :

    „ Rezistența anticomunistă românească este o mișcare populară de luptă împotriva dictaturii Partidului comunist român (6 martie 1945-22 decembrie 1989). A fost activă începând cu anul 1944 și a durat timp de mai mult de treizeci de ani, unele luptători izolați subzistând efectiv până la mijlocul anilor ’70[note 1]. În România, opoziția armată a fost prima și una dintre cele mai organizate forme de rezistență împotriva regimului comunist. Abia după căderea lui Nicolae Ceaușescu, în decembrie 1989, detaliile unei asemenea mișcări au fost aduse la cunoștința publicului. Dacă românii cunoșteau deja existența bandelor armate, acest lucru era posibil numai via propaganda comunistă care le evoca în mod regulat, faptele fiind deformate, puterea arătându-i pe luptătorii anticomuniști drept niște vulgari tâlhari la drumul mare, în solda puterilor imperialiste externe[1].”

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Rezisten%C8%9Ba_anticomunist%C4%83_din_Rom%C3%A2nia

    Ce scrie in 2017 publicistul si lectorul universitar si ganditorul rafinat Mihai Maci preocupat de „ problema decreatiei in opera Simonei Weil , gândirea disidentă est-europeană, filosofia contemporană şi mai ales “tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei” (http://www.contributors.ro/author/mihai-maci/?bio) ?
    Ce are chef , iar rezultatul este de un comic involuntar pentru ca in acest caz autorul joaca de unul singur si in alt film :

    „ Interbelicul elitelor noastre s-a încheiat cu trei dictaturi, orice s-ar spune, acceptate (s.n.) de o populaţie care nu a refuzat (s.n.) calea (rusească) a modernizării cu forţa, de sus în jos.”

    De aici incolo lucrurile devin de-a dreptul captivante. Daca nu pot fi manipulate faptele si datele istorice pentru ca romanii s-au fript de atatea ori cu ciorba incat sufla si in iaurt, mai ramane asul din maneca respectiv apelul la sentiment si manipularea emotiilor.
    In acest caz , solutia este o clasica „lamentatio” respectiv o tanguire si o frangere a mainilor in fata drobului de sare care trebuie sa ramana exact acolo unde este pentru ca nu ne intereseaza nici cine l-a pus , nici de ce, si nici cum poate fi luat de acolo :

    „Dincolo de toate e o populaţie însingurată, îmbătrânită, tot mai bolnavă, la limita de jos a alfabetizării, hrănindu-se cu resturile industriei de consum şi care trăieşte cu 300 de euro lunar. Adică cu banii pe care nu i-ar accepta nici un somalez, eritreean, afgan sau bangladeş imigrat în Europa. Peisajul din jurul nostru, cu case ce se ruinează, cu craterele fostelor fabrici, cu munţii despăduriţi, cu grămezile de gunoaie, cu vilele de prost gust şi cu beculeţele “lunii Sărbătorilor” e oglinda chipului nostru, scofâlcit de neputinţă şi a sufletelor noastre pustii. Aceştia suntem!”

    Dupa ce au fost decretate premisele in aceasta forma , concluziile par sa decurga pe cale de consecinta :

    „ A le vorbi acestor oameni despre “democraţie”, “valori europene” şi “parteneriat trans-atlantic” nu e nimic altceva decât dovada unei patetice inadecvări şi a autismului în care trăiesc cei ce rostesc asemenea discursuri.”

    „ Astăzi nu numesc nimic altceva decât trista realitate: o subţire pătură suprapusă de oameni care pot orice şi o enormă masă de iobagi, care nu mai pot nimic. Ceea ce e propriu timpului pe care-l trăim este faptul că, exceptând o mână de tineri idealişti, entuziaşti şi studioşi, nimeni nu mai crede în vorbele frumoase.”

    „ “Democraţia”, “valorile europene” şi “parteneriatul trans-atlantic” au devenit nu doar termeni calpi, ci au sfârşit – în percepţia publică – exact în opusul lor. “Democraţia” a ajuns a fi asimilată vorbăriei găunoase, scandalurilor oneroase, războiului dintre ganguri şi jafului cu protecţie “de sus” prin care s-a devastat tot ce a putut fi împărţit şi s-au creat “parlamentari” şi “miliardari” de carton. “Valorile europene” au sfârşit prin a fi reduse la două: “drepturi” pentru minorităţile sexuale şi “cote” de imigraţie.”
    (continuare )

  47. Sergiu Simion spune:

    Inducerea dezamagirii democratice de catre (de) formatorii de opinie (II)

    Acum putem in sfarsit sa vedem luminita de la capatul tunelului si sa intelegem ce proroceste autorul ca ne asteapta de la „rechinii imperialisti” in loc de democratie :

    „Altfel spus, deschiderea porţilor către invazia – şi dinlăuntru, şi dinafară – a unor străini care, cu protecţii cărora noi nu ne putem opune, ne vor transforma pe noi înşine în “străini în propria ţară”. Iar “parteneriatul trans-atlantic” nu mai e înţeles decât ca o formă penibilă de vasalitate în numele căreia America propune şi dispune după cum vrea, de tot ce vrea, în România. Şi nu orice Americă, ci în mod clar cea a “corectitudinii politice”, a “birocraţiei” şi “multinaţionalelor”.

    „Cei care mai înţeleg cât de cât lumea în care trăiesc pot urla din toţi bojocii că nu aşa stau lucrurile, că aceste viziuni false şi reductive sunt opusul realităţii şi că dincolo de ele se văd luminile tancurilor de la Răsărit. Numai că vorbele lor nu vor mai ajunge niciodată în bordeiele sărăcăcioase ale celor ce cred cu tărie că democraţia e jaf, Europa – homosexualitate şi America – stăpânul. Oamenii aceştia sunt convinşi că ştiu, mai bine decât toţi intelectualii, asimilaţi şi ei tuturor stăpânirilor. Am ajuns o naţie de gnostici! ”.

    „Astăzi linia de separaţie nu-i mai desparte pe democraţi (sau liberali) de adepţii totalitarismului, ci pe cei care asumă modernitatea de cei ce vor (re)instaurerea unei lumi tribale în care totul e simplu şi clar.”

    Mihai Maci dovedeste un talent absolut remarcabil de a glosa pe marginea evidentei , de a disloca si inversa conceptele si sensurile si de areinventa un nou limbaj social care seamana cu nouvorba ( “razboiul este pace, libertatatea este sclavie ,ignoranta este putere”,etc. ) din romanul 1984 al lui George Orwell, limbaj in care pentru ceea ce fac sau nu fac unii, sunt de vina toti ceilalti .
    Cu acest ochean intors eseistul nostru reuseste performanta de a nu observa ceea ce vede intreaga societate respectiv faptul ca statul de drept este asaltat de penalii si grupul infractional organizat care vor sa masacreze legile justitiei , nici rezistenta acerba a cetatenilor la aceaste tentative .
    In schimb , ca altadata Ion Iliescu , le reproseaza acestora “lipsa de consens” adica exact reactiile morale puternice prin care cetatenii nu vor sa stea la aceeasi masa de negociere cu infractorii carora cu atat mai mult nu vor sa le acorde drept de decizie politica intr-un stat de drept : :

    „Ce ne-a adus modernitatea? Problemele modernităţii. De pildă aceea că un drum se face doar prin decizie şi prin efort comun. Or, s-a dovedit că nu suntem în stare nici să ne acordăm pentru a decide cu toţii (s.n.) , nici să susţinem un efort de durată pentru a articula ceva în comun(s.n.). Şi atunci? Una din două: sau ne prăbuşim într-o ruină generalizată, din care bande de asociaţi ai interesului de moment fură tot ce le cade în mână ( s.n.) sau ne încredinţăm unui tătuc feroce, capabil să decidă pentru toţi şi să construiască – la nevoie din oasele noastre – drumul de care avem nevoie (s.n.). Modernitatea înseamnă dezbatere. În lumea noastră dezbaterea înseamnă ceartă şi înjurături, refuzul înţelegerii numai pentru a nu-i face celuilalt pe plac, plata unor poliţe vechi şi neagră băşcălie (s.n.)”.
    Rezultatul este un viziune de tip darwinist in care pentru rafinatul ganditor social Mihai Maci omul ( adica “noi” , adica “toti” ) este un fel de lup pentru om iar ura biologica si interesul pentru “capra vecinului” sta la baza intregii dinamici sociale:

    „Modernitatea înseamnă atenţie şi disponibilitate faţă de altul. Dar cum ne putem noi deschide faţă de altul, când toţi ceilalţi pe care i-am cunoscut aveau ei o condiţie mai bună decât a noastră? Când a fost celălalt egalul nostru? Pentru noi a fost stăpânul, bogatul, cel în faţa căruia a trebuit să stăm cu căciula în mână şi pe care, în adâncul nostru, l-am urât din tot sufletul. N-am visat decât să-l doborâm şi să chefuim în palatele lui. Băieţii care i-au dat în cap lui Gherghe Brătianu şi l-au bătut cu răngile pe Mircea Vulcănescu nu erau nici ruşi, nici evrei, nici unguri. Erau “copii de-ai noştri”, de la ţară, crescuţi din lacrimile mămucilor lor şi din sudoarea taţilor lor. Însă când au dat cu parul, au dat cu plăcere, pentru că cel în care-au dat era altul, străinul, cel care uda cămaşa tatălui cu sudoare şi le făcea mamele să plângă. Şi au dat nu doar pentru că li s-a spus asta, ci pentru că au trăit-o ei înşişi în anii dinainte de-a ajunge gealaţi. Nu vă fie frică, dacă s-ar întoarce încă odată lumea, s-ar găsi destui care să dea iarăşi, tot cu atâta sete!”

    Deja suna cunoscut, nu ? Din nefericire, toata aceasta viziune primitiva in care oamenii sunt redusi la statutul de caini ai lui Pavlov nu seamana cu filozofia contemporana, ci mai degraba cu cea din textele sacre ale bolsevicilor din Rusia respectiv cu psihopolitica promovata de I.P. Beria :

    ” Prima ţintă a Psihopoliticii este Omul. El trebuie coborât şi transformat dintr-o fiinţă cu viaţă spirituală într-un şablon cu reacţii de animal. Omul trebuie sa ajungă să gândească despre sine însuşi ca despre un animal, capabil doar de reacţii animalice. Omul nu trebuie să mai creadă despre sine despre cei din jurul său că ar fi apţi de „rezistenţă spirituală” sau de sentimente nobile.”
    “Omul este un animal care funcţionează pe baza mecanismului de stimul-răspuns. întreaga sa capacitate de a gândi, chiar şi principiile sale etice şi moale, se bazează pe acest mecanism.”
    “Obedienţa este rezultatul folosirii forţei.”,etc., etc.
    http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/spcreier/

    Aceasta viziune viscerala asupra umanului este pretextul ideal de construi o imagine apocaliptica a societatii romanesti considerata o bomba cu ceas in care saracii sunt de vina pentru saracia lor :

    „Dar noi? Pe noi ne-a prins 1989 cu mai bine de jumătate din populaţie în rural, adică în afara datelor elementare (reţele de apă, canalizare, asistenţă medicală etc.) care definesc civilizaţia. Masa aceasta enormă, plus celalaltă – aproape la fel de mare – rămasă pe drumuri, în oraşe incapabile să se mai întreţină, după falimentul industriilor comuniste a fost adevărata noastră problemă. “.
    “Nu avem canalizare în cele mai multe sate, în multe nu e nici dispensar, bibliotecile au fost aruncate în stradă sau arse, se închid şi şcolile – ce le mai rămâne făpturilor ce încă bântuie prin ele? Un singur lucru – căci e în fiecare sat: Biserica. Orfanii tuturor guvernelor, orfanii Europei (cei la care n-a ajuns un euro din faimoasele “fonduri” împărţite generos “între prieteni”) şi-au regăsit tatăl. Biserica aceasta de bază – care n-are aproape nici o legătură cu biserica instituţională – e ultimul loc în care se mai pot întâlni cei care nu mai au unde se duce.”

    In sfarsit a venit si momentul in care se trage cortina peste cauze si vinovati , se furnizeaza tintele false , se postuleaza o mentalitate primitiva a populatiei si de aici o ineficienta modelului european , iar in final suntem amenintati cu o prezumata apocalipsa sociala :

    ” Şi Biserica aceasta le spune că străinii (adică cei care sunt altfel decât noi) sunt împotriva firii, că stăpânitorii lumii acesteia trebuie să fie asemeni tatălui, autocraţi ce răspund doar în faţa Pantokrator-ului, că credinţa e viaţă şi ştiinţa e nebunie şi, mai ales, că pe cel părăsit de toţi, Dumnezeu nu-l uită….. Acestor oameni li se adresează pliantele ininteligibile pe care se toacă “fondurile europene”?”
    „ Preocupaţi de “salarii şi pensii speciale”, am creat o întreagă populaţie de revoluţionari cărora le lipseşte o scânteie pentru a tarnsforma cotidianul în Apocalipsă. Orbiţi de jocul cu sofisticăriile n-am băgat de seamă că au uitat să citească şi singura lor sursă de informaţii sunt ştirile ce anunţă iminenţa ceasului din urmă.”
    „Viziunea tribală a societăţii (“afară cu străinii din ţară”, să rămânem doar noi între noi), reîntoarcerea la credinţa fundamentalistă (cu antiintelectualismul ei, care consideră orice cunoaşterea fără beneficii practice ca fiind inutilă), mistica “tătucului salvator” şi invocarea soluţiilor de forţă, resentimentarismul cu potenţial revoluţionar şi, mai mult decât toate, instabilitatea agitată a unei societăţi ce se descompune sunt măsura dezamăgirii pe care-o lasă în urmă a treia tentativă, eşuată, de modernizare a lumii noastre.

    Finalul acestei prestidigitatiei mirobolante este unul apoteotic si pe masura postulatelor si prezumtiilor ei avansate initial . In logica originala a eseistului , Romania a ratat intalnirea cu Europa prin …viziunea tribala a societatii respectiv mentalitatea primitiva a cetatenilor ( nu conteaza faptul ca in Romania au avut loc cele mai mari demonstratii anticoruptie din intreaga Europa ) , deci politicienii care s-au jucat mereu cu chibriturile si sunt acum aproape de a da foc cetatii ca sa-si scape pielea de intalnirea de gradul III cu justitia , sunt curati ca lacrima Christi si deasupra oricarei banuieli :

    “Şi, în ciuda faptului că atât în 1989, cât şi în 2007 aveam o mulţime de aşi în mână, sunt dovada faptului că am ratat – încă odată – întâlnirea cu Europa. Liviu Dragnea, Tudorel Toader, Liviu Pop sau Olguţa Vasilescu nici măcar nu există. Ei sunt doar materializările – ectoplasmatice şi ridicole – ale acestui eşec, mare cât secolul ce ne stă în faţă.”

    Problema este ca acest articol care promoveaza o viziune a ocheanului intors ( este adevarat, diversitatea de opinii este absolut normala intr-o democratie ) si face din alb negru sau invers reusind sa se adreseze “dudului injurand salcamul” cum spuneau vechii chinezi , nu este unul singular ci se incadreaza intr-o tendinta mult mai generala care se manifesta la noi in ultima vreme, cel mai recent exemplu fiind un interviu luat psihologului Daniel David si publicat in ziarul “Adevarul” ( http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/interviu-psihologul-daniel-david-ne-conduc-fostii-tineri-comunisti-indoctrinati-revolutie-doua-trasaturi-opresc-o-tara-afara-1_5a200f7d5ab6550cb8b3a111/index.html ).
    Cum in acest caz nu mai putem vorbi de o “viziunea tribala a societatii ” si de “incapacitatea noastra ” funciara pentru ca sunt in cauza reprezentantii noului val de intelectuali publici si formatori de opinie , intrebarea finala este ce urmareste in realitate acest gen de ” implicare civica ” atunci cand si statul de drept , si valorile istorice , sociale si culturale sunt sub asediu.

    https://sergiusimion.blogspot.ro/2017/12/inducerea-dezamagirii-democratice-de.html

    • C_1978 spune:

      Contributors închiriază (gratis) spațiu de reclamă pentru bloguri?
      La întrebarea dstră

      “Cum in acest caz nu mai putem vorbi de o “viziunea tribala a societatii ” si de “incapacitatea noastra ” funciara pentru ca sunt in cauza reprezentantii noului val de intelectuali publici si formatori de opinie , intrebarea finala este ce urmareste in realitate acest gen de ” implicare civica ” atunci cand si statul de drept , si valorile istorice , sociale si culturale sunt sub asediu.”

      îl rog pe dl. lect. dr. MACI să răspundă.
      Cred că-i mult mai simplu decât să-l tocăm semi-miștocărește în prezența-i. E cam ridicol, scuzați-mă.
      Mă întreb cum ați fi reacționat dacă dl. MACI (sau altcineva) ar fi actualizat vreun articol al lui Mihai Eminescu, asemănător ca ton cu cel aici de față… Sau ce-ați zice dacă dl. MACI a scris acest articol negândindu-se la breșele pe care le-ar lăsa criticilor, la cald, la primă mână și din suflet? I-ați acorda circumstanțe atenuante?
      Vă recomand s-o citiți pe Simone Weil, unul dintre marii filosofi (nespeculativi) ai secolului trecut.

      • Sergiu Simion spune:

        Nu, dvs confundati mentionarea sursei unei opinii cu reclama unui blog. Dupa regulile dialogului democratic si civilizat, Contributors.ro permite exprimarea libera a opiniei celor care scriu in nume propriu , dar si a pseudonimelor gen C_1978 cum sunteti dvs ( eu nu stiu cine sunteti dvs, dar dvs stiti cine sunt eu ) care cauta orice pretexte sa deturneze dialogul ( am furnizat unul special pentru pseudonime ca dvs , si v-ati comportat exact cum ma asteptam :) ) , nu raspund pentru afirmatiile facute , se pot comporta dupa regula „ musca si fugi” si pot reveni oricand sub o noua infatisare.
        In acest caz ati vrut “sa preluati comanda” pe acest forum , v-ati autoinvestit in postura de avocat al autorului , faceti tuturor recomandari tuturor inclusiv autorului ( care poate raspunde si fara invitatie daca doreste ) si asteptati probabil un fel de „ Sa traiti !” de la ceilalti uitand ca va mai trebuie si ceva argumente in afara de comparatia autorului cu Mihai Eminescu , apelul „la prima mana” si la sufletul dlui Maci pe care l-ati localizat dvs in articol si de sub pseudonim.

        • C_1978 spune:

          Cu argumentele dstră iese o supă de dialog suficientă pentru a hrăni un regiment de trolli pe multe zile. Nici nu m-am învestit în avocat al autorului, ci doar am pus câteva întrebări. Am enunțat oarece opinii, idei, care pot fi analizate independent de emitent (dac-aș fi filosof în bătaia săgeții, ar conta enorm cine sunt, ce culoare a pielii am etc.) Nu adresez întrebări autorului, pentru că, dac-ați observat, nu răspunde întrebărilor, iar comment-uri ca ale dstră întăresc că bine face.
          Cred că ați căzut în greșeala de a demonta un discurs de 1 decembrie, cu caracter festiv (+trist) cu armele analizei seci, pe paragrafe și fraze. Este ca și când ați clasifica vinurile la concurs după analizele chimice, nu după papilele degustătorilor.
          Nu știu dacă v-ați fi așteptat la asemenea reacție a mea, însă eu încerc un sentiment de panică după ce citesc că mă anticipați, urmat de semne grafice zâmbitoare. Este ca și când cineva mi-ar fi spus acum 30 de ani: “Lăsați tovarășu, știm și noi că dimineața puneți sare în cafea în loc de zahăr!” (vorba lui Patapievici). Mă duc să mă transfigurez stilistic și o să vă ocolesc comment-urile (în răstimpul cât vi le derulez, pot fuma o țigară, poate, inspiratoare). Au bon revoir!

  48. Victor spune:

    România a ratat a nu știu câta oara “modernizarea”. Pun ghilimele pentru că așa cum nu se poate democrație fără prosperitate nici modernizarea unei țări sărace (sărăcite) nu are sens. Și eu am visat cu ochii deschiși o integrare europeană. Am avut desigur în minte experiența altor țări precum Grecia și Spania pe care integrarea europeană “i-a făcut oameni”. Îngrijorările d-nei Udrea de-a nu ajunge ca Grecia i-a lăsat perplecși pe milioane de concetățeni care nu s-ar plânge de niște pensii de “doar” 800 de euro. N-a fost să fie și pentru noi. ȘI NU DIN VINA NOASTRĂ! Noi, “the people” am fost niște romantici. Am sperat, ne-am ambiționat să credem că Europa a evoluat și că e dispusă să cheltuiască (îmi amintesc de niște excedente bugetare a Germaniei de zeci de miliarde de mărci!) pentru a crește, pentru a lărgi spațiul lumii occidentale civilizate și prospere și că atenționările “foștilor” că Europa ne va devaliza, ne va transforma într-o piață de desfacere, într-o colonie (sic!) sunt doar propagandă revanșardă. Nu! Nu s-au întors moșierii și bancherii noștri. Nici măcar. Au venit alții. Răi și flămânzi. Nu știu ce a ratat România dar pot spune că Europa și aș lărgi deja termenul, Occidentul a ratat o bună ocazie de a se afirma pe scena Lumii ca model de civilizație. Next! îmi vine să spun. Să vedem cum va fi modelul chinezesc.

    • C_1978 spune:

      Contextul este de-așa natură încât Europa a ratat modernizarea unor regiuni și pături sociale din chiar sânul ei. Vremurile sunt mai homo homini lupus de cum au fost vreodată (sau au fost în puținii ani care au precedat marile războaie).
      La noi, cum te-ntorci cu spatele te fură și-i criticăm pe Occidentali c-au venit aici și c-au găsit teren bun și slab pentru afaceri?
      Chestiunea cu modelul chinezesc pare glumă. Acum. Însă în hărțile mondialiste, noi, bulgarii, grecii, balcanicii picăm în Euro-Asia. De ce ne-ar vrea occidentalii lângă ei? Pentru multiculturalism? De ce-ai vrea un aliat leșinat și cu sistemul imunitar slab și penetrabil la toate relele împotriva cărora luptă Occidentul?

      • Victor spune:

        Noi în 90 am fost varză. Modelul acesta de capitalism primitiv ei l-au implementat. Pentru că n-au vrut să vadă în noi un partener ci un fraier. Așa ne văd și azi. Acum, după ce au luat caimacul și ne-au cocoșat cu datorii nu ne mai vor după modelul maurul și-a făcut datoria, maurul poate să moară. Nu mai merg mai departe. Se sparie gândul!

    • Constantin spune:

      Domnule Victor, se înțelege din textul dumneavoastră că iubiți metaforele și le utilizați cu generozitate.

      Altfel, modernizarea României este un proces care se desfășoară permanent, în ritmuri variate, uneori cu sincope, asimetric, uneori și în anumite zone haotic, dizarmonic, în absența unor strategii articulate etc. și mai ales, în mare parte din pricina caracteristicilor anterior menționate ale procesului, extrem de ineficient. Dar este un proces implacabil. Adică, și țările sărace se modernizează în felul lor, și cele conduse de regimuri autoritare, cu politici autarhice, în felul lor șamd.

      Și pe români aderarea la UE și NATO “i-a făcut oameni”, iar datele statistice cu privire la evoluția economiei românești stau mărturie. Articolul se referă tocmai la imperfecțiunile procesului și la faptul că opțiunile noastre ar fi putut fi mai bune, în sensul dinamizării și eficientizării lui, NU se spune nicăieri că ne-ar fi fost mai bine în afara UE ori NATO. Europa chiar este dispusă să cheltuiască cu noi sume uriașe pe care ne invită să le folosim pentru modernizare. Noi suntem cei care refuzăm fondurile structurale și de coeziune. Cât privește aiureala cu “piața de desfacere”, rețineți vă rog că asta e “de bine”. Pentru a fi piță trebuie să existe suficientă cerere, adică destulă bunăstare pentru a putea cumpăra produsele oferite.

      Ah, să nu uit! Hoții care au devalizat economia României începând cu anii 1990, transferând ilegal averea publică în proprietatea privată a lor și a prietenilor lor au fost și sunt în primul rând români. A fost un jaf de proporții fabuloase din proprietatea publică, instituționalizat la început prin FPS, apoi prin tot felul de mecanisme infracționale, pus la cale de membrii din rândul al doilea ai Partidului și Securității, sub oblăduirea “sărac și cinstitului” Ion Iliescu.

  49. gigel spune:

    Eu cred ca din ecuatie lipseste partea economica. Si a lipsit la noi deliberat din orice dezbatere publica postdecembrista. Ma uit cum in Pipera, locul multor “hulite” multinationale, stau oamenii pe ambele sensuri minim 20 minute doar ca sa iasa de pe strada aceea fiindca nu au semafor. Nu e singurul lucru care le lipseste, nu au parcari, platesc suplimentar pentru asigurari medicale private, scoli si optionale pentru copii, bone samd. Banii lor, si in general al tuturor celor care muncesc, ma refer bineinteles la cei publici, sunt deturnati catre beculete si alte minunatii pline de culoare si sunet de care se bucura in general locuitorii cartierelor marginase.

    Nu zic ca nu trebuie sa existe protectie sociala, distractie samd. Dar ca si comunistii, haideti sa nu punem carul inaintea cailor. Prioritatea sunt cei care muncesc, pentru ei trebuie spitale, drumuri, parcari. Si daca mai ramane ceva, dam si celorlalti. In tarile civilizate asa este si de obicei ramane destul si pentru saraci tocmai pentru ca statul ii ajuta pe cei care muncesc sa fie eficienti. Daca am face asta, nu ne-am mai uita cu uimire la Putin si Erdogan cum construiesc autostrazi dint-o miscare. Nici vorba.

    Pana la urma problema tot la educatie se rezuma. In cei 27 de ani, grosul populatiei si-a setat niste asteptari eminamente comuniste si voteaza total dispret fata de cei care muncesc, o clasa tacuta, care isi vede de treaba si de care multi nici nu stiu ca exista, daca nu le-ar spune Partidul ce mare prapad fac corporatistii cu multinationalele lor care externalizeaza profitul. Asa ca, huliti si cu banii luati, multi au plecat incet-incet in tari unde banul cu care contribuie si ei la binele public se regaseste in scoli, spitale, samd.
    Ina asteptarile celor multi dau Guverne care normal ca duc mai departe actuala stare de fapt. E un cerc vicios, e usor sa zici: educatie. Dar ce educatie e aia cand nimeni nu te scoate din zona de confort, cand “greierii”, protejati de Partid au furat tot ce agonisisera furnicile si le-au alungat pe multe din tara ? Cum ii mai explici unui copil fabula asta si alte lucruri care ar trebuie sa il educe cand el vede cu ochii lui de copil ca in realitate totul e pe dos ?

    Numai pusi in fata realitatii economice se mai pot trezi oamenii, nu si cand sunt sustinuti in prostie si lene de un sistem “social” care ii tine in bezna mintii.

  50. Sapho spune:

    “Antiamericanismul (dublat sau nu nu de antisemitism), Coaliţia pentru Familie, nostalgia trecutului ceauşist, admiraţia pentru liderii autocraţi (în frunte cu Vladimir Putin), homofobia, conspiraţionismul, dacomania, pietatea dedicată “mărturisitorilor din temniţele comuniste”, alunecarea în miraculos, religiziotatea patetică a neofiţilor, ascensiunea fundamentalismelor de tot soiul, complexul cetăţii asediate, imaginea străinului ca invadator şi exploatator, toate – şi încă altele – se agregă, din în ce mai mult, într-o ideologie coerentă şi compactă.”
    Nu ma obosesc sa mai analizez acest talmes-balmes care este la ani lumina departare de ” ideologia coerenta si compacta” din care faceti premisa lamentatiilor dvs. Au facut-o altii foarte bine, in acest forum.
    Ma marginesc la a spune ca luarea la misto a pietatii dedicate marturisitorilor din temnitele comuniste este perfect echivalenta cu luarea la misto a victimelor Holocaustului. Amandoua descalifica. Diferenta este ca a doua v-ar asigura, in Europa viselor dvs., cativa anisori de puscarie, in vreme ce prima trece nepedepsita, ba chiar neobservata…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Maci


Mihai Maci

Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de S... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

Cauta articole

decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)