joi, martie 28, 2024

Cum alegi scoala la care merge copilul tau?

In functie de apropierea de casa, de calitatea profesorilor, de copiii care frecventeaza acea scoala, de programul scolar, de prezervarea statutului social, de veniturile familiei? Care sunt criteriile rationale in functie de care ar trebui sa facem aceasta alegere, astazi in Romania, mai ales daca traim intr-un oras mare?

Reprezentantii Ministerului Educatiei le recomanda parintilor sa aleaga o scoala apropiata de casa pentru a reduce din stresul traversarii orasului. In acelasi timp, forumurile sint pline de discutii legate de calitatea actului de invatamint si comparatii intre invatatori.
In principiu, nu ar trebui sa existe diferente foarte mari de cheltuieli  intre o scoala publica si alta. Asa stau in realitate lucrurile?   Intre scolile din Romania exista diferente atat de mari din punct de vedere al calitatii actului de invatamant,  incat sa indreptateasca eforturile ridicate ale parintilor? Exista o „piata” reala a scolilor in Romania sau alegem doar in functie de veleitatile sau aspiratiile noastre privind statutul social? De pilda, daca stim ca o personalitate  si-a dat copilul la o scoala anume, vom face si noi tot posibilul sa ne dam si noi copilul la aceeasi scoala?

Dorim sa aflam opiniile si experientele dvs legate de aceasta alegere. Care credeti ca sunt resorturile care determina  alegerea scolii primare si gimnaziale in orasele mari?  Cele mai bune comentarii legate de aceasta tema le vom transforma in articole de sine statatoare pe Contributors.ro.

Vezi si articolul profesorului Robert D. Reisz: Despre uniforme, diferit

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Sunt multe probleme ridicate aici, iar eu as mai ridica inca una. Oare stim indeajuns ceea ce se petrece in scolile din Romania?

    Eu mi-am dat copilul la scoala din cartier. Eram tanar, nu aveam un job foarte banos si imi era usor sa ma duc mai des sa vorbesc cu invatatoarea. La scoala generala, l-am mutat la scoala mai in centru, dar nu departe de casa. La liceu, da, acum merge pana aproape de capatul celalat al orasului, dar pentru ca asa a ales el.

    Daca as fi pus acum in aceeasi situatie, cred ca l-as duce pe copil la o scoala mai „buna” inca de la inceput, desi ca sa raspund strict la intrebare, nu cred ca exista o piata a scolilor primare, in Romania. Exista doar un renume al fiecarei scoli.

  2. Inca nu sunt in situatia de a alege scoala, dar mai e un pic si ajung si acolo. chiar zilele trecute am avut discutii (filozofice) pe tema asta cu sotia si niste prieteni.

    Cu totii am fost de acord ca, din pacate, in clasele 1-4 tot parintele e principalul pedagog. adica, trebuie sa stai sa-l supraveghezi, sa-l corectezi, sa-i explici ce nu a inteles, sa-l ajuti unde nu se descurca, si cred ca oricine se descurca la nivelul respectiv sa-si ajute copilul. Nu intelegeti gresit, nu afirm ca parintele ia locul invatatorului, dar clasele 1-4 reprezinta baza si tu (parinte) trebuie sa te asiguri ca (virgula) copilul tau a dobandit-o.
    acum, cum alegi scoala respectiva?! pai nu stiu daca la 7 ani se merita sa plimbi copilul prin tot orasul ca sa-l duci la o scoala care are o programa mai atragatoare, sau invatatori mai buni. apoi mai e vorba si de continuitate. daca iti permiti, facand un efort, sa-l dai la o scoala (primara) buna, apoi trebuie sa-ti permiti sa continui si cu generala si liceul pe aceeasi linie.
    Cu cat scoala e mai renumita si copii provin din familii mai instarite, cu atat cerintele sunt altele. Si nu ma refer la istetimea copilului, ci la partile materiale. Ii trebuie haine de firma, ii trebuie un ghiozdan mai trandy, PSP, smartphone, bicicleta … Iarasi, nu intelegeti gresit, sunt de acord sa-i cumpar copilului meu tot ce-i mai bun, dar cu anumite limite – limite care tin de gandirea fiecarui parinte. Si limitele astea sunt valabile in ambele directii. de ex. nu poti trimite un copil imbracat ieftin la o scoala unde ceilalti se imbraca din paris / milano … cum nu poti sa-ti trimiti copilul imbracat din milano, la o scoala unde ceilalti copii nu prea au ce sa manance acasa (din pacate exista si astfel de familii).
    Apoi, tu ca parinte trebuie sa fii destul de obiectiv cand iti evaluezi copilul. stiu ca orice parinte considera ca al lui e cel mai destept / frumos, dar o evaluare subiectiva iti scuteste copilul de anumite traume (iarasi, valabile in ambele directii)

    Ca nu mai lungesc, cred ca alegerea scolii trebuie sa fie cel mai bun raport intre criteriile enumerate mai sus, dar sa se tina cont de impactul emotional asupra copilului.

  3. In Statele Unite alegerea scolii este o problema in primul rand de ordin privat/public. Nu stiu in Romania care este situatia privind scolile private.

    Criteriile principale sint veniturile familiei, scoala la care invata ceilalti copii din familie si apropierea de casa.

    Daca va ajuta in cercetarea dvs, am un coleg care locuieste in Simeria si are copii la liceu in Deva si ii duce el in fiecare dimineata cu masina. El spune ca nu are incredere in scoala care se face la Simeria.

  4. In legatura cu criteriile, le las altora placerea de a comenta :) Eu cred ca orice om cu capul pe umeri si cu ceva simt de responsabilitate se straduieste sa-i asigure copilului sau cea mai bun educatie; si de multe ori asta inseamna investitii in scoli private – mai intai in tara, apoi pe-afara. Mai mult, am intalnit oameni care le spun copiilor, inca de mici, ca in Romania nu numai ca scoala publica este un dezastru, dar si ca, indiferent cat ai invata, in Romania nu ai nici o sansa reala, corecta, cinstita. Cica un om tanar are nevoie de relatii, de parinti cu grade sau cu bani pentru a „reusi in viata”. Dincolo de toate acestea, mi se pare scandalos faptul ca noi, oamenii care platim la stat, luna de luna, impozite mult mai mari decat suma pe care o aducem acasa, suntem nevoiti sa ne dublam contributia, sa intretinem pe deasupra sistemul privat – de invatamant sau de sanatate, ca sa avem noi sau copiii nostri conditii civilizate – de a invata, de a ne trata samd. Cred ca ar trebui totusi sa ripostam; in loc sa ne multumim cu pasivitatea si sa ne cheltuim munca „la dublu” – intretinand atat sistemul de stat, cat si pe cel privat, sa obligam cumva statul sa-si faca datoria.

  5. Mi-am inscris copilul la o scoala care se afla in celalalte capat al orasului, dar este o scoala buna. Din fericire raspunde si la criterilu accesibilitatii intrucat se afla in drumul meu si al sotiei si aproape de maica-mea.

    Prioritate maxima este calitatea actului de invatamant si exista diferente f. mari intre scoli date atat de calitatea profesorilor cat si de motivatia familiilor din care provin elevii. Clasele 1-4 sunt cruciale pt. formare. Daca in liceu nu inveti un an este perfect recuperabil, daca nu o faci in clasele mici este ireversibil.

    In orasele de dimensiune medie nu este o problema foarte mare departarea de casa daca ai masina si daca scoala ofera si un program de after-school (este cazul scolii pt. care am optat).

  6. Mi-a atras atentia articolul si comentariile, pentru ca astazi am terminat de pregatit dosarul pentru a-l inscrie pe baiatul nostru in clasa 1. Este adevarat ca pana am hotarat scoala la care il vom inscrie au fost discutii si dezbateri in familie, cu prietenii si cu educatoarele. Intai am mers pe principul „cea mai apropiata scoala”, spunandu-mi ca nu se poate sa nu existe seriozitate printre invatatori. Evident, o prezumptie gresita si naiva pentru societatea in care traim. Pentru ca trebuie sa recunoastem ca exista invatatori mai buni, invatatori mai putin buni si exista invatatori carora nu le pasa de copiii pe care ii au in „grija”.
    Afland de la parinti ai caror copii merg la scoala respectiva ca nu sunt multumiti de cum evolueaza copiii, ca exista situatii in care invatatorul nu vine la ora, sau intarzie mai bine de jumatate de ora, am inceput sa ma ingrijorez.
    Asa ca mi-am extins cautarile si sa pun pe lista mai multe optiuni. Intre timp, alte discutii, alte pareri, alte atitudini. Am aflat ca se exista scoli la care ti se cer bani ca sa il poti inscrie pe copil in clasa 1. Si nu ca ar conta cat, dar este vorba de pana la 1.000 de euro….Iar la intrebarea mea: „Pai si ai dat?”, am fost privita cu un pic de mila ca si cum mi-ar fi spus „ce nebuna, pe ce lume o fi traind?!”. Si am primit si raspunsul: Bineinteles ca am dat!!!! Este cea mai buna scoala!! Vreau sa fie in „top” copilul meu!”.
    Eu incapatanata, am insistat ca eu nu voi da spaga, sa il inscriu in clasa 1…”Treaba ta, copilul tau va fi un paria! nu se va integra…”. Trebuie sa recunosc ca am fost socata…Chiar asa sa fie?!
    Data inceperii inscrierilor la scoala se apropia cu pasi repezi: ce sa aleg? ce vreau de fapt pentru baiatul meu? sa fie in „top”? in ce top?
    Si am ajuns la concluzia ca m-as dori un mediu unde copilul sa acumuleze in continuare cunostinte – si nu neaparat limitandu-se la scris/citit/socotit, un mediu in care sa nu i se dea in cap ca intreaba de prea multe ori „de ce este asa?”, sa nu fie jignit de colegi sau invatatori/profesori daca se va pricepe mai bine la cantat si pictat decat la socotit….
    Sunt idealista? Sper ca nu. Sper ca alegerea pe care am facut-o va fi cea buna. Pentru ca da, intr-un final am ales si scoala. Nu este nici foarte aproape de casa, dar nici departe, este o scoala despre care stiu ca nu mi se vor cere bani pentru inscriere, o scoala care are o lunga traditie de „scoala buna”, o scoala unde sotul meu a invatat.
    In mod evident, scoala nu va suplini educatia pe care o va primi in familie, si care sper (ca o mama obiectiva ce sunt cand este vorba de copilul meu) ca este cea mai buna pentru copilul meu. Eu sper ca l-am invatat ca la varsta lui nu conteaza sa ai ultimul tip de PSP sau telefon mobil, ci mai mult conteaza sa fie bun, sa fie cinstit, sa stie sa citeasca, sa stie sa se poarte civilizat.

  7. Sunt bunic. Am ceva experienta in domeniul ce se discuta aici.
    Florin scria mai sus: „Daca in liceu nu inveti un an este perfect recuperabil, daca nu o faci in clasele mici este ireversibil”.
    As mai adauga ca, daca in liceu nu inveti fizica, nu vei fi niciodata un inginer bun.
    Daca in invatamantul primar copilul nu primeste suficiente cunostinte, dar si o anumita dragoste de invatatoare si placere de a merge la scoala, nu se va remarca nici in ciclurile mai mari, inclusiv in facultate si nu se va remarca nici in activitatea profesionala.
    Asa ca mare atentie la calitatea invatatoarei. ESTE CEL MAI IMPORTANT DASCAL din toata ierarhia invatamantului.
    Nu va zgarciti la bani. Desigur, nu dati spaga. Dar invatamantul costa: benzina, o persoana pentru varianta B (in cazul indisponibilitatii parintilor), care sa duca/aduca copilul la/de la scoala, iar aceeasi persoana (sau alta calificata) sa faca lectiile dupa amiaza, cheltuieli la nivel de clasa, cheltuieli la nivel de scoala, flori, mici cadouri de ziua invatatoarei, toate rechizitele cerute etc etc.
    Da, invatamantul este gratuit, dar costa. Daca vi se pare scump incercati sa vedeti cum arata ignoranta.

    • Nu toata lumea trebuie sa fie inginer (apropos, eu sunt inginer mecanic). Pe de alta parte trebuie sa recunosc ca eu am fost corigent la matematica in clasa a XII si pe urma am tras pt. examenul de admitere (am fost cinci pe un loc la Mecanica in 1982) si am recuperat pt. ca am avut o baza f. solida care s-a format in primul rand in clasele 1-8.

  8. Din pacate sistemul de invatamant de stat este falimentar si material si moral, de la gradinita si pana la studiile superioare. Avem gradinite si scoli suprapopulate, cu peste 25 de copii pentru o educatoare/invatatoare. Pentru ca cei mici sa aibe un cadru didactic bun, ai nevoie si de o doza mare de noroc. Referitor la invatamantul superior nu avem nici o facultate in topurile de specialitate. Din aceste motive am ales ca incepand cu gradinita sa aleg un sistem privat, verificat de peste 70 de ani in lume. Este costisitor, e departe de casa, insa cel putin stiu ca cei mici sunt tratati cu demnitate si ca intradevar, cei de acolo au ca scop dezvoltarea optima a celor mici.

  9. Exista o piata a scolilor si nu de azi de ieri. Este evidentiata de mediile de admitere in liceu, de performantele in concursurile scolare, etc. Este in firea lucrurilor ca parintii sa caute o educatie cat mai buna pentru copiii lor.
    Ceea ce eu nu mi-am inchipuit cand copilul meu a inceput scoala este ca educatia va fi in mare parte in sarcina parintilor. Poate vi se pare ca exagerez dar scoala m-a luat prin surprindere an de an.
    Pe scurt, copilul a mers la scoala din cartier in clasele primare si a manifestat inclinatie pentru matematica. In clasa a 4-a invatatoarea ne-a recomandat sa-l inscriem la concursul de admitere in clasa a 5-a la colegiul national cu cele mai bune rezultate din tara la stiintele exacte. Atunci am aflat ca in acest colegiu, pe langa clasele de liceu sunt si cate o clasa de gimnaziu in fiecare an. Copilul a fost incantat asa ca l-am inscris si a luat admiterea.
    Surprizele au inceput sa apara curand, in clasa a 5-a, inainte de vacanta de iarna am aflat ca sunt probleme cu informatica. Am constatat ca nu stia sa-si faca temele. Copilul mi-a explicat ca faceau informatica cu directoarea adjuncta, care isi tine rar orele, doar pentru a le pune note. Ceilalti parinti cunosteau situatia si compensau cu meditatii. M-am conformat si am avut o cheltuiala in plus. In urma pregatirii in particular au aparut rezultate frumoase cu premii si mentiuni pana la olimpiada nationala de informatica. La toate aceste concursuri pe langa numele elevului este consemnat si cel al profesorului. Am considerat ca meritul profesoral este in totalitate al doamnei cu care face meditatii si a iesit un scandal monstru cu directoarea adjuncta. In final am facut ca ceilalti parinti si am admis a directoarea adjuncta sa culeaga meritele pentru munca altora.
    In vacanta de vara dinaintea clasei a 7-a directoarea mare si-a facut afterchool cu taxa de 500 de euro pe luna. Ca sa creeze presiune asupra parintilor a schimbat diriginta luindu-i locul si a schimbat profesorii la matematica si romana. A cooptat fostii profesori in afacerea dumneaei asa ca daca mai doream serviciile lor trebuia sa inscriem copii la afterscool. Nu pot sa spun ca profesorii schimbati erau cei mai buni din bransa dar eram multumiti cu dansii.
    La matematica profesorul adus de directoare si-a batut joc de copii: nu a predat mai nimic un semestru intreg jignind-ui cand au comentat continutul lectiilor. A dat doar lucrari de control fulger cu durata de 10-15 minute. Teza s-a dat cu subiecte aberante si profesorul a refuzat sa aduca notele si sa incheie mediile pana in ultima zi a asemestrului cand am aflat ca au toti medii de 5 si 6. Copiii vor da admiterea in liceu inclusiv pe baza mediei din timpul gimnaziului si nu vreau sa fac caz de performantele lor dar clasa da jumatate din olimpicii nationali la matematica si nu merita 5 sau 6 la matematica.
    Acum avem meditatii la matematica, romana si informatica iar pentru restul materiilor incercam sa suplinim pe masura priceperii acasa.
    In concluzie Ministerul Educatiei ar trebui sa faca curatenie in sistemul de invatamant nu sa recomande o scoala sau alta.

  10. Am doua experiente:

    1. cea a mamei mele, care a incercat mai intai la scoala aflata in apropiere si unde lucrurile nu mergeau bine: spaga la invatator, profesor, etc. De aceea a schimbat scoala si am calatorit cca. 6 statii de tramvai in fiecare zi pentru a merge la o scoala recomandata de o colega de a mamei mele.Mai mult, am beneficiat la aceea vreme de un experiment extrem de util pentru clasele I-IV: aveam la fiecare materie o alta profesoara, deci nu era unica invatoare. Asta a facut sa fiu mai flexibil, sa ma adaptez mai repede la cerinte si exigentele celui/celei care conducea scoala.

    Efortul a meritat, in scoala se invata, atmosfera era linistita si era ordine, si mi-a placut sa invat acolo.

    Senzatia si mai mare am facut printre copiii de la bloc, cand am castigat un concurs de desen la scoala si respectivul concurs a fost televizat. Eu nu m-am vazut, dar ei, prietenii mei de joaca care toti invatau la scoala din apropiere, au avut, de atunci, un mare respect pentru mine si scoala unde invatam eu…Asa ca a meritat efortul de a merge la scoala in fiecare zi cu tramvaiul 6 statii.

    Mi-a aduc aminte ca in clasa a patra a nins asa de tare ca nu mai circulau tramvaiele. Am asteptat ce am asteptat in statie tramvaiul, dar cum am vazut ca nu venea nici unul m-am decis sa merg pe jos la scoala. Am intarziat, dar si profesoara cu care aveam prima oara a ajuns mai tarziu ca mine, din aceleasi motive.
    Cine in ziua de astazi merge pe jos, prin nametii de zapada, doar ca sa ajunga la orele de la scoala???

    2. cea de a doua experienta este a copilului meu, pentru care am incercat, bazat pe experienta mea, sa gasesc o scoala cu profesori buni, unde se invata.
    Am reusit partial: s-au schimbat invatatorii, dar noroc ca la un moment dat a aparut o tanara care facuse scoala la Cluj si a introdus disciplina la copiii care o cam luasera razna. Imi aduc aminte ca primul dus rece pe care l-am avut a fost sa vad note de 6,7, rar cate o nota de 8 in carnetul de note, nu intelegeam ce se intampla si ulterior sa constat ca se poate mai bine.
    Dupa un semetru de „austeritate” copilul meu, alaturi de altii, au inceput sa invete si a fost mult mai bine. Asa i-a format aceea tanara domnisoara, imi cer scuze dar nu imi mai aduc aminte numele ei. La scoala mergeam numai la sedinte, sau daca eram chemat, ceea ce nu a fost cazul.
    Multumiri profesoarei de engleza, o persoana cu totul remarcabila, care in clasa a IIa, le explica copiilor cum sa scrie, cum se pronunta, le corecta la fiecare sfarsit de ora caietele care sa mearga copiii cu lucruri corecte scrise in caietele de clasa.
    Ce chimie a fost intre aceasta profesoara si copilul meu, nu stiu, dar stiu ca engleza de la aceea doamna a deprins-o. (mai existasera tentative de a invata engleza la gradinita, dar nu se lipise…)

  11. O opinie mai tarzie, dar, sper, utila.
    Nu a trebuit sa aleg in Bucuresti scoala copilului meu. Am plecat din tara cand era grupa mijlocie. Dar chiar si asa, in conditiile in care mai avea aproape trei ani de mers la gradinita, am fost intr-o zi intrebata de o mamica daca m-am hotarat la ce scoala imi voi da copilul! Am fost luata prin surprindere – eu inca nu imi pusesem aceasta problema. Pe urma am observat ca este o adevarata psihoza in privinta alegerii scolii si a invatatoarei copilului. Se cauta referinte, recomandari, o modalitate de a deschide usa scolii respective si tind sa cred ca exista si o „bursa” a spagii aferente…. Desigur, distanta poate fi un criteriu dar este un criteriu secundar….
    Imediat dupa plecarea din tara, mi-am inscris copilul la scoala din localitate (o localitate mica, in care exista o singura scoala). Eram in timpul anului si nu imi doream decat sa fie… primita. Obiectivul meu era sa invete copilul limba, sa socializeze, sa isi faca prieteni daca se poate. Am primit mai mult decat atat. La noua gradinita, care se afla in incinta scolii primare, nu se pierde timpul cu memorarea de prea multe poezii si cantecele, ci se invata alfabetul incepand din grupa mica, de cand copiii au mai putin de trei ani. Se asimileaza treptat, prin diverse jocuri, in cei trei ani de pre-scoala, dupa care incepe scoala propriu-zis. Se pune accentul pe activitati tip proiect. Daca la 4 ani a invatat despre Dali, acum, la 5 ani, a studiat delfinii in primul trimestru, in continuare avand un proiect despre Gaudi. Au profesorii, pentru care nu platim nimic in plus, pentru muzica, sport si limba engleza. Scoala este ancorata in viata sociala. Sunt multe zile libere cu ocazia diverselor sarbatori nationale sau regionale, iar copiilor li se explica despre ele, fac diverse lucrari de lucru manual cum am spune noi, lucrari care ii ajuta sa inteleaga mai bine evenimentul respectiv. Ultimul a fost carnavalul. Toata scoala a avut costume – fiecare nivel pe o tema data: buburuze, clovni, magicieni, carti de joc, tigri, leoparzi, cai, elefanti etc. Au facut o parada la care au participat toti profesorii, costumati la fel ca si copiii. sa mai adaug ca erau relaxati, ca erau fete zambitoare ca se vedea bucuria peste tot?
    Ceea ce aud la fiecare intalnire cu educatoarea este „fiecare cu ritmul sau”. si chiar este respectat acest ritm individual. Copilul este complet schimbat – mai echilibrat, nu mai are iesiri agresive, este calm, chiar daca se observa ca este solicitat. Nu imi povesteste propriu-zis ce a invatat, dar se observa in tot ce face ca ii este bine. Primim periodic evaluari in ce priveste evolutia copiilor, iar accentul nu se pune pe cata informatie a asimilat sau pe ce calificative a obtinut, ci pe calitati pe care le dovedeste – daca este ordonat, daca are rabdare, daca relationeaza si comunica adecvat cu ceilalti, daca isi cere scuze, daca este agresiv etc.
    Ceea ce imi place chiar mai mult este ca noi, parintii suntem invitati sa ne implicam in toate proectele si evenimentele din scoala. Exista si o asociatie a parintilor, independenta de conducerea scolii, in care principiul de baza este voluntariatul.
    Daca va trebui sa revenim in tara peste cativa ani nu stiu cum voi alege scoala copilului. Dar sper, pentru binele copilului, sa nu fie nevoie…

  12. De doua saptamani m-a prins si pe mine „valul psihozei” in alegerea scolii baietelului meu, desi abia in toamna lui 2012 vom incepe scoala.
    Eram convinsa 100% ca piciul meu va merge la aceasi scoala pe care am urmat-o eu. Adica cea de langa casa. In plus este renovata, sala de sport noua, cantina, dormitor si pedagog pt semiinternat….ma rog acum i se spune acum, after school. Pe vremea mea scoala nu avea acest serviciu si toti copii (cei drept eram mult mai multi) eram cu cheile de gat si mergeam singuri acasa, mancam ce gaseam lasat de mama si ne apucam de teme. Cand nu stiam ii asteptam pe parinti sa ma ajute. Cam asa era pe vremea mea! Mi-am spus de ce sa nu fie si asa pe vremea lui fimiu. Ei bine au aparut urmatoarele date ale problemei:
    1. Desi pt a ajunge la scoala nu trebie sa traverseze vre-o strada, in blocul nostru la parter s-a infiintat un centru de dezintoxicare pt dependenti de stupefiante. Program 9-17. Avand in vedere ca nu are cine sa-l ia de la scoala si s-l aduca acasa in siguranta, mi-am spus ca programul after school se potriveste ca o manusa. Costul de 12ron pe zi cu masa calda si teme facute era perfect.
    2. Ma intresez la alti parinti despre calitatea actului educational. Constat ca cea mai mare parte a parintilor aveau dati copiii la alte scoli, la 3-4 statii de tramvai/autobus, departare de casa, scoli cu statut de „scoli bune”. Dintre cei putini care au copii la scoala „de langa casa” majoritatea nemultumiti deoarece cadrele didactice nu se prezinta la ore, fac lectiile pe jumatate iar cei care incearca sa-si faca meseria nu sunt lasati de care elevii recalcitranti (locuim intr-o zona periferica compusa din mai multe etnii). Cat despre facutul temei la after school, nici vorba. Citez un parinte: „aaaa nu fac teme, sunt doar supravegheati ca sa nu se incaiere, stiti cum sunt copii!”
    3. Avand in vedere informatiile adunate incep sa investighez „scolile bune” din zona locuintei. Constat ca toate au copii cu rezultate la admitere exceptionale, conditiile din scoala sunt cele pe care si le doreste orice parinte: curatenie, laboratoare dotate, servicii de securitate etc. Dar nu au after school. De ce? intrebarea simpla adresata unei doamne directoare dintr-o astfel de scoala. Raspunsul a venit cu usor suras si de sus: „Nu avem spatiu.” M-am intors la vecinii care au copiii inscrisi acolo si i-am intrebat cum se descurca. Simplu. In jurul acesor „scoli bune” activeaza cu mult succes after scholl-uri private, unde au cadre didactice din scolile cu pricina. Atunci am inteles surasul doamnei directoare si privirea de sus: ce naiva am fost! Avand in vedere ca preturile pt un astfel after school pleaca de la 10mil lei (cei drept vechi) pe luna, din start am renuntat la aceasta varianta pt ca nu imi permit o astfel de suma, chiar daca vorbim de educatia copilului meu. In plus, clasele doamnelor invatatoare sunt deja formate cu copii de la after school privat. Deci nici o sansa sa fim „admisi” in clasa I la o „scoala buna”.
    4. Caut scoala de stat cu afer school. Gasesc una in cartier, desul de aproape. Dotarile cam lasa de dorit, mizerie la toalete, dar are after school. Pt 8lei pe zi , domana invatatoare ramne la clasa inca de trei ore pt a face teme cu copiii. Mancarea de acasa. Binisor, dar programul se termina la ora 15, nici eu nici sotul nu ajungem atat de devreme. Si ma gandesc ce as putea sa-i dau copilului de mancare la pachet astfel incat sa reziste aproximativ 8ore.
    5. Continui sa caut scoli de stat cu cantina si after school , pe langa locul de munca. Din nefericire (acum asa pare) lucrez in zona centrala ca si sotul de altfel. Gasesc scoala care sa indeplineasca toate nevoile noastre,o scoala cu traditie de „scoala buna” unde mi s-a cerut o mica „atentie” pentru a fi trecuta pe lista de PREINSCRIERE la semiinternat si la doamna invatatoare. Nici mai mult nici mai putin de 1000 euro, asta asa pt inceput. A si daca cumva nu intri in gratiile doamnei invatatoare, citez un bunic: „te-ai lins pe bot”. Cu alte cuvinte copilul tau va insultat, jignit, criticat pana il retragi din scoala, ca sa eliberezi locul pentru un copil de parinte mai „coopeant si competent”.

    Si acum, citind si cele prezentate mai sus adaugand si expeineta din ultimile doua saptamani, ce imi ramane de facut? Sunt dezorientata pentru ca trebuie sa iau o decizie destul de importanta cu privire la viata copiluli meu. De ce am ajuns aici? De ce nu mai exista scoli normale? Asa cum se spunea mai sus, mai mult de jumatate din salariul meu (mediu cei drept, dar cinstit) se duce pe impozite. De ce mai platim acesti bani daca invatamantul nu este gratuit. De ce copilul meu nu poate studia intr-o scoala NORMALA, in siguranta, cu cadre didactice care sa-si faca meseria (la nivel normal, caci nu vreau sa-l fac olimpic) si care sa nu faca diferente in functie de „contributile pe meditatii” ale parintilor, o scoala aproape de casa, o scoala ca pe vremea mea: NORMALA! Si cand ma gandesc ca aceasta scoala NORMALA pe care am urmat-o a format atat de multi adulti din ziua de astazi.

    Ce putem face, noi ca parinti sa redam numele de scola NORMALA, scolilor de cartier?
    Cum putem sa tragem la raspundere cadrele didactice care nu isi indeplinesc sarcinile de serviciu? Eu inteleg ca in invatamant salariile sunt mici, dar atunci cand ai semnat contractul de munca iti asumi niste responsabilitati. Eu la locul de munca daca nu imi afac treaba nu imi iau salariul.

    Acestea sunt intrebari pe care ni le punem cu totii, cert este ca in curand va trebui sa hotarasc scola/destinul copilului meu. Probabil, conditionata de lipsa banilor, vom alege „scoala de langa casa”, cea din mahala; imi voi invatat copilul sa se descurce singur pe drumul catre casa si ce sa faca atat cat va sta nesupraveghat, pana vom veni de la serviciu (ora16). Daca isi va face singur temele, bravo lui, daca nu, le vom face impreuna seara. In fiecare zi ma voi ruga la BUNUL DUMNEZEU sa ajunga teafar acasa astfel se va maturiza inainte devreme. Este un risc pe care nu as fi vrut sa mi-l asum, dar date fiind conditiile nu am de ales.

    • Recitind textul postat am observat multimea de greseli de ortografie. Avand in vedere ora tarzie si vechimea tastaturii sper sa fiu inteleasa si iertata…chiar si de cadrele didactice pe care le-am criticat. :)

      Multumesc pentru intelegere.

  13. Cum sa alegi scoala… hmm.. buna intrebare. Nu stiu ce sa zic de scoala generala, dar pot sa imi exprim opinia despre licee.
    Pot spune ca de ani de zile am tot fost batuta la cap cu aceasta problema, nu in calitate de parinte dar in calitate de studenta. Mama, ca si alte mame dissperate dupa cea mai buna scoala generala si cel mai bun educator m-a inscris la o clasa unde era un invatator destul de batran si sever – ca sa fie sigura ca acumulez toate cunostiintele intr-o clasa cu elevi model. Ironic, eram cea mai nebuna clasa dintre toate chiar daca eram aproape cea mai buna. O combinatie fatala pentru orice profesor (ii enervam la culme dar cu toate astea eram destepti cica). Dupa clasele I-IV, ne-a luat o diriginta, iarasi severa, care mergea pe principiul: „Eu iau clasele de elevi unde a fost educator Domnul C.” Adica clasa mea. Si uite asa din prof in prof noi tot destrabalati eram desi invatam – ca nu aveam incotro oricum. Acestia au fost anii frumosi dar din pacate s-au terminat cu intrebarea: ” La ce liceu vrei sa te duci?”
    Aici aveam de ales: Teoretic, Economic, etc etc. Terminand cu nota mare, dar nu atat de mare ca sa intru la Sava sau Mihai Viteazul, am aplicat la liceul Grigore Moisil din Bucuresti. Tot mama saraca a ales pentru mine. De ce? Raspunsul e simplu: Habar nu aveam ce vreau sa studiez, care era diferenta exacta intre licee si cum imi va influenta aceasta decizie viitorul.
    Acest liceu m-a ajutat numai cu titlul de liceu Teoretic. Nu e cu nimic mai bun in interior decat alt liceu teoretic. Profesorii sunt mereu nemultumiti, ca si colegi de clasa ne uram iar acum nu mai tinem legatura unii cu altii si simt ca acum nu folosesc nimic din ce am invatat in acel liceu.
    Ei bine, nu a fost rau ca am absolvit cu diploma de liceu teoretic, dar acum studiez in afara tarii unde manualele sunt mult mai inteligibile, materiile sunt mai putine (logic doar e universitate deci te specializezi) dar realizez ca daca il ascultam pe tata si aplicam la liceu economic, puteam sa ajung mai usor unde sunt acum. De ce? Pentru ca in strainatate lucrurile merg altfel si desi suntem in Uniunea Europeana, standardele de admitere inca difera. Culmea e ca nici liceul economic nu mi-ar fi garantat o intrare usoara decat in anumite conditii bazate pe OPTIONALE care in Romania sunt bagate pe gat – ni se dadeau mereu liste cu optionale din care sa alegem, ca doar de asta e democratie, dar opaaaa… la in semestrul urmator sau anul urmator, tot ceea ce dorea conducerea se intampla :(.
    In fine, ceea ce vreau sa zic este ca, inainte sa va hotarati ce scoala sa urmeze cel mic, ganditi-va cat de larg doriti sa ii fie orizontul si informati-va ce se cere in general la facultati si ce credeti ca se va cere (daca puteti cumva estima) si abia dupa sa va faceti o opinie.

    Imi pare intr-un fel rau sa zic, ca din pur noroc plus note mari am reusit sa plec din Romania si sa nu regret ca mi-am refuzat locul la ASE – care sincer ofera o licenta destul de buna pentru a fii acceptat la o universitate din strainatate la masterat.

    In concluzie, nu cred ca in Romania mai exista educatie buna. Tot ce exista se bazeaza pe intelegeri intre tari si reforme educationale. Ai cursurile X in numar de Y si cu nota mare, inseamna ca intrii, nu le ai trebuie sa faci cumva sa le ai oficial si din pacate cam greu in Romania sa te intorci si sa faci cursuri la nivel de liceu ca sa satisfaci cerintele de intrare la Universitatile din afara. Deci, uitati-va bine ce cursuri se ofera in Romania la licee dupa care intrebati prieteni, cunostinte ce se intampla in general la Universitati si ce se cere la admitere ca abia dupa sa concluzionati ce liceu sa urmeze copilul vostru. In rest totul e identic si (cred eu) lipsit de o reala valoare.

    Sper ca ceea ce ati citit sa fie de folos. Mie mi-ar fii fost de real ajutor sa stiu ce se va cere de la mine in orice situatie inainte ca parintii mei sa aleaga liceul in locul meu.

  14. Eu consider ca in clasele mici este important invatatorul,si mai putin scoala.Am nimerit,Slava Cerului!,la o invatatoare nemaipomenita.Este o persoana care pune accent pe felul de a se dezvolta al copilului,ii integreaza si pe cei slabi la invatatura(sunt 3 in clasa),preda pentru toata lumea,pregateste copiii pentru concursurile scolare,ii iubeste,ii incurajeaza.Imi place pedeapsa care o aplica in anumite situatii:lipsa recompensei.Pune accentul enorm pe munca de zi cu zi ,pe care o depun copiii in clasa si la scoala dupa scoala(sta toata clasa).De exemplu ,in clasa I la caligrafie ,le punea copiilor cate o nota (nu calificativ) la fiecare litera.La final de semestru le face medie si le-o trece in catalog.Am numai cuvinte de lauda la adresa ei.Acum in clasa a III a la inceputul fiecarei luni le da un principiu.La finalul lunii,ei fac un desen,un poster,un lapbook,o compunere sau orice altceva care sa explice sau sa exemplifice principiul.Fata mea nu exceleaza,are B si FB.Dar,cu toate astea,invata,citeste,ii place scoala,o iubeste…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro