Home » Educatie » Citesti:

6(%), vin protestatarii! Când?

Serban Dan Blidariu august 3, 2015 Educatie
3 comentarii 958 Vizualizari

Acum câteva luni au avut loc proteste ale studenţilor. Cererile au fost mai multe, dar cel puţin una din ele era de anvergură naţională: este necesar ca bugetul alocat educaţiei să fie de 6% din PIB[i]. În multiversul numit România observăm însă că mai există încă două (pe lângă atâtea altele…) tărâmuri paralele: lumea guvernanţilor şi lumea celor care critică.

Poate că este greu pentru Victor Ponta să accepte faptul că şcoala românească are nevoie de o finanţare mai consistentă. Şi chiar dacă acceptă, mai există problema înţelegerii realităţii. Nici nu poate fi altfel atâta vreme cât premierul lansează în spaţiul public constatări aberant-imaginare de genul: “(…) nu mai există niciun elev care să nu ştie să folosească o tabletă, un telefon, un computer”[ii]. Dacă mai adăugăm şi faptul că declaraţia a fost făcută în perioada în care anumiţi elevi încă nu îşi primiseră manualele deşi anul şcolar începuse, întreaga situaţie depăşeşte rizibilul. Este suficient să ne uităm doar la ultimii trei ani pentru a observa cât de mare este diferenţa dintre promisiune şi realitate. În 2013 procentul a fost chiar de 2,5%, în 2014 de 3.2% iar în 2015 va ajunge probabil la 3.7%[iii]. Cifrele vorbesc de la sine. Orice creştere este bună, dar în ritmul acesta nu vom ajunge prea curând la ţinta (declarativ) propusă. Nici măcar nu intră în discuţie o ţintă mai mare de 6%. Iar asta este încă o dovadă că ideea de auto-depăşire în educaţie nu şi-a făcut încă loc până în birourile decidenţilor.

Faptul că bugetul alocat educaţiei ar trebui să crească este o înşiruire de cuvinte atât de des folosită încât este privită aproape ca un adevăr ce nu mai trebuie demonstrat. Dar dacă totuşi este necesară enunţarea unor motive, cred că cel mai important a fost menţionat într-un document realizat de UNICEF. În rezumatul studiului Costurile investiţiei insuficiente în educaţie în România este luat în calcul şi un scenariu în care procentul din PIB alocat rămâne la acelaşi nivel până în 2025 iar media anilor de şcoală nu se schimbă. Răspunsul lor la această posibilitate este următorul: “Se estimează că nerealizarea investiţiei ar duce la scăderea PIB-ului cu 12-17 miliarde de euro în 2025, echivalentul a 7-9% a PIB-ului anului 2015″[iv]. Starea de fapt este într-un fel recunoscută şi oficial de către Ministerul Educatiei Naţionale într-un document intitulat Analiza de nevoi privind educaţia şi formarea profesională din România. Subcapitolului Finanţarea educaţiei i-a fost alocată o singură pagină, iar concluziile sunt cel puţin interesante:

Principala provocare pentru sistemul de educaţie şi formare profesională din perspectiva finanţării în orizontul 2020 este reprezentată de alocarea insuficientă de resurse şi dificultăţile statului de a respecta prevederile legale actuale privind nivelul cheltuielilor ca % din PIB: 6% în cazul educaţiei şi 1% în cazul cercetării şi dezvoltării[v].

Se poate continua însă, căci situaţia sistemului este descrisă în felul următor:

Această stare de fapt echivalează cu o dependenţă a educaţiei de alte surse de finanţare, care să permită continuarea programelor curente, cât şi iniţierea unor politici pentru categoriile vulnerabile de copii, elevi şi studenţi[vi].

Se spune direct deci că din lipsa unui procent mai mare din PIB educaţia a ajuns dependentă de alte surse de finanţare. Şi totuşi sistemul educaţional a fost şi încă este subfinanţat, deşi conform unei legi mai vechi nu ar trebui să fie. Dar nu se putea altfel căci, după cum a fost menţionat mai sus, statul are dificultăţi când vine vorba de a respecta această prevedere legală.

Când s-a promis şi chiar s-a dat prin lege cu ani în urmă ca MEN să dispună de 6% din produsul intern brut, mulţi probabil au fost surprinşi. Dar din păcate doar cu surprinderea am rămas. Nu există, când vine vorba de aplicare, nicio diferenţă între modul în care este tratată educaţia în comparaţie cu celelalte cuvinte frumoase (şi atât…) din campanie. Mirabilele, dar niciodată admirabilele promisiuni electorale neîndeplinite sunt o stare de fapt. Pretenţia de a păstra o lege dar a căuta mereu scuze pentru a nu o aplica nu ne arată decât faptul că doar ne (pre)supunem egali. Poate că în ochii prim-ministrului Victor Ponta asigurarea unor fonduri corespunzătoare sistemului public de învăţământ este doar o lozincă, la fel ca şi dreptul tuturor românilor de a vota la alegerile prezidenţiale[vii]. Se folosesc tot felul de vorbe pentru a argumenta faptul că educatia nu poate primi 6% din PIB. Din fericire (sau din păcate, de la caz la caz, de la persoană la persoană şi de la partid la partid) acestea sunt percepute ca fiind neadevărate. Minciunile sunt deseori cinice, uneori elegante, dar nicidecum credibile. Iar asta începe să se simtă. Acum, când nu ne mai aflăm în criză financiară, subfinanţarea învăţământului nu mai are nici un sens. Nici economic, nici matematic, iar uneori când îi ascultăm cu atenţie, nici gramatical.

Rezultatele unei nealocări suficiente de fonduri se poate observa şi într-o clasificare internaţională a sistemelor de învăţământ realizată de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Conform acestui top mondial România se află pe locul 44 din 76 de ţări, dar dacă ar fi să ne comparăm doar cu celelalte ţări membre ale Uniunii Europene am fi pe ultimul loc[viii]. Dacă luăm în calcul faptul ca anul acesta abecedarele au fost livrate abia la 6 luni de la începerea anului şcolar[ix], poziţia pe care o ocupă România în acel top nu este deloc surprinzătoare. Şi totusi, eforturile continuă iar odată cu acestea, şi gafele. La categoria politici publice sau mai degrabă educaţionale în acest caz, poate fi inclus un document apărut destul de recent pe site-ul MEN: Repere pentru proiectarea şi actualizarea Curriculumului Naţional[x]. Obiecţiile nu au întărziat să apară, căci Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi a contestat într-o scrisoare deschisă mai multe elemente, dar mai ales ceea ce ei au definit drept conţinut discriminator dar şi lipsa de transparenţă şi absenţa dezbaterilor. Discriminator din punctul de vedere al acestei organizaţii este faptul că: “(…) nu există nicio prevedere sau măsură cu incidenţă particulară, adaptată nevoilor copiilor cu dizabilităţi”[xi]. Chiar şi dacă ar exista acele prevederi, în lipsa unor fonduri suficiente este cale lungă între ce este menţionat pe hârtie şi ce se pune în practică de fapt.

Îmi e greu să îmi imaginez oameni care nu ar fi de acord cu sugestia că un minim de 6% este o idee bună. Doar că aceasta nu este suficient de cunoscută publicului larg în momentul de faţă, sau cel puţin nu au auzit că este iarăşi de actualitate. Cu puţin noroc, dacă protestele paşnice şi calculate vor fi reluate, poate organizaţiile studenţeşti vor reuşi să atragă destui oameni care să fie de acord cu ei. În felul acesta cresc şansele ca sloganul ’6% pentru educaţie’ să devină o normă în mentalul colectiv şi nu doar o lozincă pentru cei aflaţi acum la guvernare. Din păcate însă mai este mult până acolo, mai ales deoarece puterea se fereşte să explice punct cu punct de ce nu alocă atât căt ar trebui. Nici nu poate face altfel, orice argument împotriva finanţării corespunzătoare a educaţiei ar duce discursul guvernului spre o (de)cădere in penibil. Dar esenţialul nu se schimbă: fără suficiente fonduri, orice tentativă de modificare a sistemului nu va duce la o reformare, ci la o deformare a acestuia.

Reacţia studenţilor de acum câteva luni este de înţeles, chiar dacă o altă cerere a lor a fost mult mai mediatizată. În fiecare campanie electorală se spun vorbe frumoase, aşezate într-un discurs coerent şi repetate după un plan bine conturat. O adevărată simfonie a promisiunilor, s-ar putea spune. Dar perioada electorală se încheie, iar muzica frumos aranjată în spaţiu şi timp se termină la rândul ei şi este înlocuită brutal cu ceva mult mai comun: o lipsă a rezultatelor sau o prezentare a acestora ca şi cum ar fi fără număr. În fapt, o manelizare a acestora. În final, săturaţi de oscilaţia între simfonia promisiunilor electorale şi maneua realizării lor, au ales altceva: un protest mut. Zgomot de fundal oricum fac atâţia alţii.


[i] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20077560-proteste-ale-studentilor-3-universitati-pentru-6-din-pib-pentru-educatie-rectorul-universitatii-vest-din-timisoara-sunt-mandru-acesti-tineri-initiativa.htm

[ii] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18109234-victor-ponta-nu-mai-exista-niciun-elev-care-nu-stie-foloseasca-tableta-computer-cred-ideea-unui-manual-digital-este-adevarat-reforma.htm

[iii] http://www.zf.ro/eveniment/cu-2-5-din-pib-alocate-educatiei-romania-este-la-coada-clasamentului-lumii-in-privinta-finantarii-scolii-14119678

[iv] http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Rezumat-studiu-UNICEF-Costul-investitiei-insuficiente-in-educatie.pdf

[v] http://www.edu.ro/index.php/articles/18802

[vi] http://www.edu.ro/index.php/articles/18802

[vii] http://www.mediafax.ro/politic/prima-dezbatere-electorala-iohannis-fiecare-cetatean-are-dreptul-la-vot-ponta-e-o-lozinca-13534890

[viii] http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Educatie/TOP+EDUCATIE+ROMANIA

[ix] http://adevarul.ro/educatie/scoala/abecedarele-auajuns-bancile-copiilor-defecte-ele-1_55071f55448e03c0fd9df5c5/index.html

[x] http://www.edu.ro/index.php/articles/23314

[xi] http://www.cedcd.ro/scrisoare-deschisa-catre-ministrul-educatiei/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. George Gafencu spune:

    Finantarea este doar una dintre problemele invatamantului romanesc.

    Oricati bani s-ar baga in sistem, atata vreme cat este un sistem neperformant, este ca si cum ai turna bani in nisip. Banii bagati nu produc nici un fel de rezultate.

    Banii trebuie acordati numai functie de performanta, inclusiv pentru salariile profesorilor.

    Ma uit in SUA cate solutii bune sunt la un invatamant public neperformant.

    Statele au inceput a acorda dreptul de creare a scolilor nealiniate (charter schools). Astea sunt scoli private care au acelasi drept de finantare ca si scolile publice, intrand in competitie pentru aceiasi bani publici (finantarea urmeaza elevul). Elevul ori nu plateste nici o taxa, ori taxele platite sunt modice, si competitia e mare pentru scolile charter in vreme ce scolile publice incep a se goli.

    In SUA sindicalizarea scolilor publice a adus nivelul de calitate a invatamantului la pamant. Nimeni nu mai poate fi angajat decat daca e recomandat de sindicat, nu exista nici un fel de criteriu de performanta a profesorului, iar profesorul nu poate fi concediat pentru incompetenta.

    De ani de zile statul California se lupta sa bage criterii de evalare a profesorilor in scoli si se lupta cu sindicatele in privinta asta.

    Insa scolile charter nu sunt sindicalizate. Asta e leacul la un sistem public neperformant. Ori se reformeaza, ori dispare.

  2. Gogu Parerologu spune:

    :-) )))))))))))))))))))))))))
    Vin protestatarii?!?!?!

    Cand?
    Unde?
    Cine?

    Studentii?
    Pai studentii tolereaza de ani de zile un plagiator in functia de prim-ministru.
    Ca sa nu mai spun de eterna si fascinanta Garantata-Vanghelie – ani de zile ministru al invatamantului.

    Acesti studenti nu vor iesi NICIODATA in strada PENTRU PRINCIPII.
    Pentru bani, drepturi, avantaje – poate.

    Nu uitati – acesti studenti nu mai au NICIO LEGATURA cu cei din ’90.

  3. pehash spune:

    60%…. 6% din PIB este o tinta ipocrita. indiferent ca ne place sau nu guvernul, acesta gestioneaza un buget de stat, nu intregul PIB. mai mult, exista in acest buget de stat o componenta complet desprinsa de realitate – bugetul pentru pensii. cand incasarile sunt 30% din PIB, orice discutie despre cresterea unei componente a cheltuielilor trebuie sa vina cu o solutie pentru veniturile necesare sau cu o propunere rationala de scadere din alta parte.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Serban Dan Blidariu


Serban Dan Blidariu

Șerban Dan Blidariu este absolvent al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Continuarea studiilor a însemnat înscrierea... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)