Home » Educatie »Societate/Life » Citesti:

“A copia sau a nu copia?”. Partea a III-a: “Codul de onoare – o soluţie pentru a nu mai copia”

Cristi Danilet august 3, 2015 Educatie, Societate/Life
33 comentarii 2,009 Vizualizari

1. Să ne amintim ce am spus până acum în partea I şi partea a II-a a eseului meu: orice elev, student sau, în general, orice persoană care este supusă unei examinări este supusă tentaţiei de a copia; în lipsa unui sistem de supraveghere, până şi cel mai cinstit dintre concurenţi va ceda ispitei; indiferent cât de drastice ar fi măsurile luate pentru a împiedica frauda, vor exista metode din ce în ce mai performante de a copia; oricum, eficienţa acestor metode este pusă la îndoială cât timp chiar cei care sunt supreveghetori locali sau centrali au ei înşişi probleme de integritate (copiază la examene de titularizare, nu trec examenul de titularizare, iau mită, superiorii lor au lucrări de doctorat plagiate, există o comisie de albire a demnitarilor plagiatori etc).

2. După apariţia primelor două părţi am primit multe mesaje. Aşa am aflat că la facultăţile de drept din toată România există aparate de bruiere de câţiva ani. Că nu există profesori care să nu ştie când sunt copiaţi. Că există profesori care explică studenţilor la prima întâlnire metodele de copiat pe care le ştiu. Cineva mi-a spus că nu are nici măcar un coleg care să nu fi copiat cel puţin o dată la un examen. Am aflat de câţiva studenţi la drept care au luat toate examenele din timpul facultăţii prin fraudă, inclusiv cel de intrare în profesie. Şi chiar că pentru admiterea la INM şi la INPPA există o adevărată concurenţă în a descoperi şi aplică noi metode de copiat. Şi să ne gândim că cei care intră în sistem voi fi cei care vor milita pentru aplicarea legii în cazul altora…

Personal cred că practica copiatului în şcoli, licee şi facultăţi este atât de extinsă şi că face o pereche atât de bună cu corupţia, încât e greu să ne imaginăm o cale de combatere. Frauda este, oricum, ridicată la nivel de virtute [1]: cine copiază la bacalaureat şi este dat afară contestă măsura în justiţie şi până se judecă dosarul respectivul urmează deja  cursurile unei facultăţi, cine e descoperit drept plagiator beneficiază de o comisie de albire şi primeşte în plus 15% la salariu, condamnaţii sunt prezentaţi la TV drept victime, cine scrie cărţi copiate în penitenciar e eliberat mai devreme etc.

3. Să vedem ce metode de combatere avem acum. Mai întâi sunt sancţiunile penale. Este ilegal ca profesorul să pretindă (chiar dacă nu primeşte) şi să primească (chiar dacă nu pretinde) mită pentru a furniza răspunsurile la subiecte; la fel, este ilegal ca personalul administrativ care multiplică subiectele înainte de examen să le transmită elevilor sau studenţilor. Desigur, metoda `patu sau patru` despre care a scris presa e cea mai revoltătoare. Organele de urmărire penală trebuie să îşi facă datoria. Profesorii care primesc bani, bunuri şi favoruri sexuale pentru a se frauda un examen trebuie să răspundă penal şi ar fi adecvat ca ei să îşi piardă locul de muncă cu imposibilitatea de a reveni în învăţământ. Tinerii care dau mită sub orice formă trebuie să ştie că sunt răspunzători penal dacă au vârsta peste 18 ani şi că pot fi sancţionaţi administrativ, inclusiv cu exmatricularea din unitatea de învăţământ. Teoretic, iminenţa unei sancţiuni penale şi administrative ar trebui să fie suficiente pentru ca aceste cazuri să nu se repete. Dar relatările de la recentul examen de Bacalaureat ne arată că nu e aşa. Deci, trebuie să ne întoarcem la prevenţie.

Desigur, pot fi luate măsuri administrative, cum ar fi: controale corporale la intrarea în unitatea de învăţământ sau în sala de examen folosind metodele asemănătoare cu cele de la aeroport; camere de filmat în toate clasele cu transmitere a semnalului audio-video, pentru orice test/examen/concurs; controale inopinate în sala de examen; săli de clasă cu pereţi transparenţi; aparate de bruiere a semnalului audio etc. Cei care administrează sistemul de educaţie ar trebui să ştie cel mai bine ce e de făcut aici.

4. Şi totuşi, cred că mai există o metodă care, odată aplicată, nu numai că va împiedica copiatul, ci va diminua comiterea ilegalităţilor în România, sporind spiritul de solidaritate în comunitate.

Dacă e să îmi imaginez la o soluţie viabilă, nu pot decât să mă gândesc la  interiorul omului, la onoarea, la conştiinţa sa. Soluţia pe care o avansez este una de tip `whistleblower` şi mi-a fost sugerată de producţia cinematografică `Codul de onoare`  (School ties) din 1992. Pe scurt: Un tip dintr-o familie mai săracă ajunge într-un liceu privat cu elevi din familii bine situate. Încetul cu încetul se integrează în comunitate, dar tipul e extrem de corect. La fiecare examen, elevii sunt puşi să semneze un cod de onoare, un fel de declaraţie de integritate, prin care se obligă să nu copieze la examen şi să îl denunţe pe cel pe care îl văd că a copiat. După care profesorul ia declaraţiile semnate, împarte subiectele şi părăseşte clasa. După ce timpul s-a scurs, profesorul revine, ia răspunsurile completate de elevi şi le corectează. Nici nu îşi pune problema că cineva a trişat. Ei bine, tipul nostru îl vede pe cel mai popular şi bogat tip, cu care era prieten, că încalcă codul. De aici fimul se derulează după un scenariu unde chestiunile de etică şi de putere se întrepătrund şi al cărui final nu vreau să îl dezvălui.

Aşa că mă gândesc şi eu: dacă am apela la soluţia `Codul de onoare` combinată cu metoda camerelor de filmat cu sonor?! Ce ar fi dacă profesorul ar da subiectele, cei examinaţi ar promite solemn că nu vor copia şi că vor denunţa pe acela care încalcă codul, apoi profesorul ar părăsi clasa?! Căci, să ne înţelegem: acea persoană care se află într-o sală de examen unde are loc o neregulă de acest gen, care duce la obţinerea frauduloasă a unor calificative, este complice moral la ilegalitate, indiferent că este profesor care permite şoptitul, profesor care furnizează răspunsurile, elev care şopteşte, elev care copiază, elev care furnizează răspunsul altora dintre cei examinaţi. Ar fi prea mult să apelăm la onoarea elevilor?! Sau aşa ceva nu le putem cere pentru că … nu se învaţă la şcoală despre onoare? Atunci, nu vă supăraţi, dar ar trebui să începem cu principiile care stau la baza convieţuirii în societate.

5. Problema este nu doar cu cei care copiază – ei comit o fraudă şi trebuie daţi afară din examen şi, dacă vrem ca acest lucru să aibă efecte maxime, trebuie să i se interzică reîncadrarea în orice altă unitate de învăţământ pentru următorii, să zicem, cinci ani. Nu doar cu profesorii care tolerează copiatul sau – ei trebui daţi afară din şcoală cu interdicţia de a mai activa vreodată în învăţământ. Nu doar cu profesorii care dau meditaţii plătite la proprii elevi – ei trebuie sancţionaţi pentru conflict de interese. Ci este o problemă mai ales cu cei care închid ochii. Eu cred că aceştia sunt mai culpabili decât primii: primii îşi urmăresc un interes personal, pe când ceilalţi afectează deja un interes public.

Cine copiază azi la un examen, fură. El fură azi când dă un test, un examen, o teză. Mâine va fura o diplomă. Apoi un concurs de ocupare a unui post. Un astfel de hoţ va deveni apoi profesor şi ne va educa copiii. Sau poate va deveni doctor şi ne vom lăsa pe mâna lui să ne opereze, după care vom fi o simplă statistică pe lista celor care mor în timpul operaţiei. Sau poate va deveni un magistrat şi ne va judeca, după care vom fi încă e eroare judiciară pentru care magistratul nu răspund pentru că, credeţi sau nu, magistratul nu răspunde pentru incompetenţă, ci potrivit legislaţiei în vigoare poate fi elimiant din sistem de abia după şase ani de la constatarea incompetenţei şi numai dacă nu trece nişte teste (ups!) în această perioadă.

Acela care vede că se comite o ilegalitate şi tace dă dovadă de lipsă de caracter virtuos şi este vinovat legal: el este un ipocrit, un ignorant sau un laş, dar şi un complice[2] în acelaşi timp. Tăcând, el încurajează comiterea ilegalităţii şi multiplicarea în spaţiu şi timp a comportamentului ilegal: acela care a copiat deja odată, o va face din nou nestingherit; alţii îl vor urma şi ei văzând că nimănui nu i se întâmplă nimic. De aceea, acela care vede comiţându-se o abatere de la lege şi nu face nimic pentru a o împiedica sau a anunţa autorităţile, mi se pare mult mai periculos. Mă gândesc dacă ar fi atacat pe stradă, oare el nu ar vrea ca trecătorul să nu întoarcă capul într-o parte, ci să intervină să îl salveze sau măcar să anunţe autorităţile?! Mă gândesc dacă ar fi un concurs pentru un singur post şi vede concurentul său copiind, oare chiar nu ar face nimic să îl împiedice pe acesta să îi ia locul?! Căci, de fapt, asta se întâmplă: cei care fraundează examenele sau concursurile obţin diplome, certificate, brevete pe care le vor folosi mai târziu pentru a lua locul altora.

6. Am credinţa că acela care ia atitudine în faţa unor fraude de orice natură, a unor ilegalităţi de orice natură, va fi urmat de alţii. Desigur, întâi va fi hulit şi batjocorit, dar apoi va fi luat drept exemplu. Şi încet-încet se va pune stavilă acestui fenomen periculos care distruge caracterul, dărâmă viitorul. Închei cu două citate celebre care îndeamnă cel puţin la reflecţie: „Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca cei buni să nu facă nimic” (Edmund Burke); „Să nu fii niciodată spectator la nedreptate sau la stupiditate. Vei acea o grămadă de timp pentru tăcere când vei fi în mormânt” (Christopher Hitchens).

NOTE


[1] Furtul este atât de comun încât face obiectul unor proverbe, zicători, obiceiuri, pozii, poeme care mai degrabă arată toleranţă pentru fenomen: `A-ţi fura singur căciula`, `Hoţul neprins e negustor cinstit`, `Cine fură azi un ou mâine va fura un bou`,  `Legea e făcută ca să fie încălcată`, `Cărţile din cărţi se fac` `Meseria se fură`, obiceiul furatului miresei, poezia cu căţeluşul creţ ce fură raţa şi ouălele din coteţ,  balada cu ciobanii care ucid pe un altul pentru a-i fura oile etc.

[2] COMPLICE (cu accent pe a doua silabă, nu cum spun mulţi, inclusiv profesori şi studenţi la drept!, cu accent pe prima silabă) este persoana care înlesneşte, tolerează sau ascunde o faptă reprobabilă.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "33 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    ( Am vazut filmul; alte scoli, alte meleaguri.)
    “Şi să ne gândim că cei care intră în sistem voi fi cei care vor milita pentru aplicarea legii în cazul altora…”
    Ceva in genul “lupului pus cioban la stînă”.
    NB,
    a existat o incercare a cuiva, un fost ministru, de a pune in aplicare unele din propunerile dvoastra. Vaaii, nu erau destule laturi la Haznaua 3 cite sa i se arunce in cap.

    • Alex spune:

      Spuneti: “orice elev, student sau, în general, orice persoană care este supusă unei examinări este supusă tentaţiei de a copia; în lipsa unui sistem de supraveghere, până şi cel mai cinstit dintre concurenţi va ceda ispitei

      Reiau aici comentariul ce vi l-am lasat la articolul precedent (partea a II-a), ce vi se aplica in continuare, cu aceeasi concluzie:

      Va admir in general, cu cea mai mare sinceritate, dar aici dati dovada de putina miopie, exces de zel sau pur si simplu lipsa de experienta sau cunostinte in afara Romaniei. Extrapolarea e periculoasa. Afirmatiiile “Să recunoaştem: lumea învaţă pentru note şi atât” cat si “Un elev/student care se lupta pentru cativa sutimi va copia intotdeauna daca va avea prilejul si daca stie ca de asta depinde viitorul lui”.

      Daca ati fi prefixat afirmatiile dvs cu “In Romania, [...]“, ar fi fost alta poveste dar dvs insistati sa vorbiti la modul general, despre fiinta umana, amintind si de mitul lui Platon.

      Lucrez la o universtate de top (10, sau 5, sau mai sus) mondial, si ca cercetator cat si ca si cadru didactic. Majoritatea (*) stundentilor de undergrad pe care ii invat diverse materii va contrazic afirmatiile si crezurile de mai sus in cel mai direct si clar mod posibil. Nu invata pentru note, nu le trece prin cap sa copieze. Sunt oameni care au inteles ce zace in viitorul lor daca invata si daca exceleaza. Se zbat pt proiecte, pt a acumula abilitati noi, pt a face stagii (internship-uri) in industrie sau laboratoare de cercetare, uneori chiar si pt a-si imbunatati CV-ul. Notele sunt secundare (oricum pe diploma nu se mentioneaza decat un clasament grosier). Scrisorile de referinta sunt primordiare (e.g. de la directori de internship, de la cei ca mine, etc). Atentie la formulare: nu am spus ca au inteles ce ii asteapta daca nu invata, ci invers. Promotion focus vs prevention focus. Orice student ce se afla in promotion focus va invata pentru un scop si pur si simplu nu se incadreaza in ceea ce dvs descrieti. O face ori din placere, ori fiindca e atras/curios, ori urmarindu-si un tel de lunga durata. Nu se cramponeaza sa ia note maxime la fiecare materie (nici nu sunt presati in acest sens, ba dimpotriva), stiind ca pot excela in viitor la un aspect de interes pt ei si fara note maxime pe linie, avand langa ei exemple in acest sens in lumea academica. Din acest tip de studenti (curiosi, dedicati, etc) ies cercetatori sau antreprenori excelenti (autonomi, creativi, intreprinzatori) … si mi-au trecut “prin mana” sute de astfel de studenti in mod direct, iar anual observ mii. Stiu despre ce vorbesc. As putea umple multe pagini despre intreaga filozofie ce sta la baza succesului lor si al sistemului, dar nu e cazul aici.

      (*) atentie, nu am spus “exista studenti” ci “majoritatea”

      Articolul dvs este de altfel bun … cat timp este pus intr-un context corect, al studentilor din prevention focus, sau dintr-un sistem de invatamant precar, sau dintr-o societate bolnava cu valori intoarse pe dos, sau pur si simplu de o calitate ce lasa de dorit. Momentan articolul extrapoleaza prea mult.

  2. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Ce-ar fi să concepem subiectele de așa manieră încît tratarea lor să pretindă ca elevul/studentul să GÎNDEASCĂ cu adevărat ? Drept consecință să aibă voie cu orice fel de cărți sau notițe pe masă fiindcă din ele se poate cel mult inspira dar nicicum copia.

    Mda, asta ar presupune ca profesorii înșiși să GÎNDEASCĂ.

    ”Cine-i educă pe educatori ?”

    „…Dar învăţătura (educaţia) are arareori urmările dorite, în afară de acele cazuri fericite, cînd aproape că nu e nevoie de ea.”
    (Edward Gibbon ”Declinul şi prăbuşirea Imperiului Roman” cu referire la insuccesul total al educării lui Commodus, viitor împărat psihopat și criminal, de către tatăl său Marcus Aurelius, efectiv un filosof-pe-tron)

  3. golan spune:

    exista o solutie mult mai evidenta, dar pe care un om din sistem nu are cum sa o vada. pedepsele ar fi inutile daca copiatul ar fi permis 100% si ar fi limitate doar metodele de colaborare externe (prin bruiaj, ca tot s-a mentionat, acolo unde conteaza). daca s-ar evalua capacitatea examinatului de a asimila informatia si mesaju sau, in loc sa fie evaluata capacitatea de memorare, copiatul ar fi practic inutil. ai putea sa lasi examinatul cu orice tip de material pe masa care l-ar putea ajuta in rezolvarea unor probleme practice. enuntul subiectelor poate fi schimbat, practicile oamenilor mai putin.

    orice lege care este fentata la extrem, este probabil prost conceputa si inutila oamenilor afectati de aceasta. la fel se intampla si in cazul examinarilor din romania. nota reflecta o realitate despre student care nu conteaza in situatiile practice de care s-ar lovi.

    raman problemele examenelor catre pozitii foarte competitive. acolo intr-adevar este nevoie de o separare a candidatilor prin metode de examinare mult mia stricte. dar pana sa ajungem sa discutam despre ce se intampla acolo, avem o problema generica in toata societatea romaneasca si in sistemul sau de educatie (privat sau de stat). trebuie mai intai sa rezolvam problema copierii sistematice… si asta pleaca de la nivelul elevilor pana la studenti si viitori angajati. iar solutia nu va consta in mai multa reglementarea, ci adaptarea examinatorilor la realitatea EVIDENTA: modalitatile lor de examinare sunt depasite (daca nu chiar de-a dreptul ridicole, in cele mai multe cazuri)!

  4. DanielT spune:

    Va sugerez o solutie practica.
    Echipe interdisciplinare, juristi, psihologi, sociologi finantate printr-un program pe o perioada de 2 ani, cu membrii recrutati si motivati in lupta anticoruptie care sa abordeze fenomenul si sa emita recomandari solutii care apoi sa fie implementate progresiv.
    DNA-ul face o munca excelenta ca si organism represiv, dar ar trebui trecut la un alt nivel de preventie sociala a coruptiei care se poate face doar prin educatie, iar o parte a personalului din sistemul de educatie e corupt. Nu se face anticoruptie cu corupti. Va recomand lectura excelentului psiholog Dan Ariely despre cheating, sunt concluzii si experimente care au functionat efectiv si care ar putea fi transpuse intr-o forma institutionala in programele anticoruptie.

  5. AlexTe spune:

    Ma intreb daca solutia nu ar fi realizarea unor subiecte care sa nu-ti permita sa copiezi. Mama mea, care e profesoara, la teze si lucrari de control mai importante face subiecte echivalente pe 4 numere. In plus, s-ar putea intercala candidatii care dau examene la diferite probe. O alta solutie ar fi ca timpul acordat sa fie suficient pentru rezolvarea subiectelor si atat (imi aduc aminte ca la BAC mi-a ramas cel putin o jumatate de ora dupa ce am rezolvat toate subiectele). La examenele pe care le-am dat in strainatate timpul de-abia imi ajungea sa citesc intrebarea si sa ma apuc de scris, nu am avut niciodata luxul de a ma uita pe pereti/sau prin ciornele altora.

    • eu****** spune:

      Sustin punctul dvs. de vedere.

      Nu stiu de ce ne dam asa de tare cu capul de perete in legatura cu copiatul cand avem atat de multe instrumente – free of charge – pe care nu vrem sa le aplicam insa.

      Una din metode care nu are moarte este, asa cum ati mentionat si Dvs., cea de a da atatea subiecte incat candidatul sa nu apuce sa faca nimic altceva decat subiectele sale si sa aiba pe masa toate sursele de informare.

      Cred ca metoda este foarte cunoscuta dar lumea nu este interesata sa o aplice pentru simplul motiv ca asta ar presupune ca acei candidati sa stie materia. Daca s-ar aplica la BAC va asigur ca multe capete ar pica si atunci nu s-ar mai putea inregistra cica o crestere la sustinerea examenului.

      • Ioana spune:

        Da, se pot da subiecte astfel incat sa nu poata copia… Ideea este ca trebuie facut ceva ca persoana respectiva sa nu copieze pentru ca intelege importanta corectitudinii, nu pentru ca din diferite motive nu poate copia !

        • AlexTe spune:

          Recitind articolul mi-am dat seama ca autorul se cam contrazice. Pe de-o parte se porneste de la premisa: “orice elev, student sau, în general, orice persoană care este supusă unei examinări este supusă tentaţiei de a copia; în lipsa unui sistem de supraveghere, până şi cel mai cinstit dintre concurenţi va ceda ispitei”
          Apoi sugereasa un cod al anoarei prin care de obicei are ca scop reducerea copierii printr-un sistem similar Securitatii cu informatori din interior care-s motivati de nedreptatea actului de a copia al celuilalt…Cam putin probabil sa se intample asta, mai ales ca marile nedreptati se fac la corectura (cand am dat eu BAC-ul mediile de peste 9.90 si chiar de 10 au fost ale colegilor cu parinti profesori din liceu, care au avut acelasi acces la copiat ca si ceilalti…Concluzia: puncte bonus la corectare)

  6. Robert Gruia spune:

    Buna ziua,

    Interesant punct de vedere, din pacate il consider utopic pentru societatea romaneasca de astazi. Avem transmis din generatie in generatie (o fi de vina comunismul, Imperiul Otoman etc.) ca singurul scop al existentei este de a supravietui, cu orice mijloace. Vrem beneficiile pe termen scurt, chiar daca inseamna sa ne “plecam capul”, important e sa ne ferim de “sabie” .
    In alta ordine de idei, daca va ganditi sa puneti in practica un proiect pe tema descrisa mai sus, iar acest proiect implica voluntari, m-ar interesa participarea in cadrul lui.

    Va multumesc,
    Robert Gruia

  7. eu****** spune:

    Problema cea mai mare, si asta este valabil nu numai in RO, este cea a invatarii permanente in scoala si nu numai, nu numai pentru examen sau pentru nu stiu ce lucrare.

    Acumularea cunostiintelor se face treptat si atunci intelegerea materiei este mai profunda. Cred ca aici ar trebui insistat mai mult in defavoarea cantitatii de noi informatii predate.

    Noile generatii poate ar trebuie sa fie deprinse sa invete…

    Nu as pune in discutie numai acumularea unor cunostiinte pentru un examen ci poate ar trebui sa ne intereseze si cum notiunile acumulate in scoala sunt aplicate ulterior in viata de angajat.

    Sunt metode pentru a stopa invatarea de genul “Hei rup!” pentru nu stiu ce examen/notare.
    Se poate ca notarea studentul sa fei facuta pe parcursul intregului curs, chiar si in liceu, avand in vedere modul in care isi aduce contributia la discutarea diferitelor subiecte in sala de curs. Dar intrebarea mea este: sunt profesorii din RO pregatiti sa poarte un dialog cu studentii/elevii? Imi pare cu regret ca in marea lor majoritate profesorii NU doresc aceasta metoda…Pot sa ma contrazica dansii ca sa imi faca o mare placere si bucurie…

    Imi mai pun intrebarea daca profesorii incurajeaza creativitatea/ originalitatea pe un anume subiect? Cat de des cer profesorii eseuri/lucrari care sa raspunda la un anume subiect si premiaza creativitatea?

    Imi aduc aminte ca in liceu am asistat cum la o lucrare la limba si literatura romana a fost acordata “zmeurica de aur” pentru originalitatea aberatiei, adicalea s-a fortat atat de tare explicarea unui text incat profesorul a citat comentariu… cred ca s-a invatat si din cea originalitate….

  8. eu****** spune:

    As pune trei intrebari, poate incomode, dl. judecator Danilet legate de o alta forma de examen in care se incearca, destul de des, sa se triseze:

    1. Ce se intampla daca in instanta jud. Cristi D. primeste o expertiza de la ORDA in care se afirma ca textele din doua lucrari nu se pot compara, respectiv nu se poate stabili daca o lucrare a plagiat pe cealalta, ca urmare a faptului ca fonturilor si dimensiunilor folosite sunt diferite in aceste lucrari?

    2.Ar putea instanta, mai precis judecatorul C. Danilet, in cazul ipotetic de mai sus, sa ceara o reexperitzare a lucrarilor avand in vedere ca se poate citi/vedea partile de tip copy-paste si compara textele cu creionul pe hartie si nu numai?

    3. Ce se poate face in situatia in care cel dupa care s-a copiat nu doreste sa depuna o plangere/ sesizare referitoare la acest caz? Este posibil ca si acesta sa fie considerat complice al plagiatorului?
    Exista temei legal pentru a sanctiona pe cel care a copiat si cel care permite acest abuz?

    As mai adauga ca nimeni ar trebui sa fie mai presus de lege in viata de zi cu zi
    Si daca astfel de cazuri apar ar fi bine ca societatea si magistratii sa se preocupe pentru a oferi raspunsurile/amendamentele cele mai bune care sa indrepte situatiile schizoide.

    Va multumesc.

    • Cristi Danilet Cristi Danilet spune:

      Sunt cazuri in care insusi judecatorul poate stabili ca a avut loc un plagiat; compari textele si gata. Ah, daca e vorba de plagiat de idei, nu de text, atunci poate e necesar sa te adresezi unor specialisti.
      Asta cu fonturile e tare de tot…daca e reala, e trist.
      Plagiatul are consecinte penale numai daca autorul faca plangere. Daca nu face plagere, e un bun samaritean sau poate se teme sa nu se descopere ca a plagiat la randul sau. Dar plagiatul descoperit poate avea consecinte de ordin administrativ: pierderea doctoratului, eliminarea din universitate etc.

  9. costi.s spune:

    Pentru ca (asa cum spunea cineva mai sus) examinatorii nu pot face sobiecte la care sa nu se poata copia, solutia este sa ne spionam intre noi.
    As caracteriza propunerea ca fiind deopotriva utopica si periculoasa.
    Utopica, pentru ca, daca sunt 90 de insi corecti, care isi vad de foaia lor, acestia nu vor avea timp sa se uite dupa ceilalti 10 care copiaza. Cele mai mari sanse sa observe copierea le are tot unul care copiaza.
    Periculoasa, pentru ca:
    1. expune inutil pe cei care participa la examen si observa copierea, spre protejarea celor ce ar trebui sa impiedice copierea;
    2. ar incuraja “fenomenal” fraudarea prin eliminarea concurentei corecte, acuzata mincinos de copiat. De vreme ce eu raman singurul candidat “valid”, ii denunt pe toti ca au copiat (i-am vazut eu), astfel incat sa castig prin neprezentare; Daca autorul afirma ca nu se elimina la simplul denunt, ci trebuie si probe, atunci fie consideram inutil denuntul, fie ne intoarcem la pct. 1.
    3. propunerea imi aduce aminte de 1984. Nu contest ca e laudabil sa iei atitudine impotriva fraudei. Faptele laudabile nu pot fi impuse insa cu fota, ci trebuie sa vina din educatie, simt civic si, nu in ultimul rand, sentimentul de siguranta ca, daca vei face asta, nu vei suferi. Altfel, ne transformam in “raportori” de frica.

    In incheiere, pentru ca autorul nu e strain de notiunile juridice, imi permit cateva observatii:
    - complicitatea este altceva decat sugerati Dvs, am putea vorbi cel mult de o nedennutare/omisiune a sesizarii orgenelor in drept;
    - pana si Codul Penal nu pedepseste nedenuntarea decat in anumite conditii. Sunt convins ca are cunostinta si de considerentele sociale avute in vedere de legiuitorul penal de a nu sanctiona nedenuntarea decat pentru faptele cu adevarat grave.

    P.S. Repet, de ce oare nu se pot face subiecte la care sa nu poata copia? La finalizarea INM (ori definitivat judecatori parca) se poate sta cu codurile pe masa.

    • Cristi Danilet Cristi Danilet spune:

      Solutia nu e utopica, ci functioneaza in marile Universitati din lume.
      Complicitatea este exact ce spune eu, definitie preluata din DEX. Lasati codul penal, nu despre infractiuni era vorba in text, ci despre imoralitate.
      Ati folosit termenul `spionaj` in legatura cu reactia impusa celui care vede comitandu-se o abatere. Scuzati-ma, dar nu avem proprietatea termenilor si confundati actiunile militare/subversive cu cele morale. Daca dvs veti fi jefuit pe strada, sunt convins ca veti dori ca eu, trecator intamplator pe la locul respectiv, sa sun la 112. Si, atentie, nici o reglementare legala nu ma obliga la acest lucru.

  10. divergent spune:

    @golan

    “…….. iar solutia nu va consta in mai multa reglementarea, ci adaptarea examinatorilor la realitatea EVIDENTA: modalitatile lor de examinare sunt depasite (daca nu chiar de-a dreptul ridicole, in cele mai multe cazuri)!” .

    Depinde cui propuneti si cine decide “solutia” ! Un “jurist” nu cred ca va accepta asemenea “solutie” ci doar “reglementari”. Este doar o parere si as fi bucuros sa fie o parere neconfirmata de realitate.

  11. smaranda spune:

    “Acela care vede că se comite o ilegalitate şi tace dă dovadă de lipsă de caracter virtuos şi este vinovat legal: el este un ipocrit, un ignorant sau un laş, dar şi un complice[2] în acelaşi timp. “ Apoi cu fraza asta ingropati un procent mare din romani. Nu este zi sa nu vad zeci de ilegalitati in trafic. Si daca telefonez la politie si fac declaratii complete ceva se schimba? in urma cu ceva timp am primit un telefon de la un ofiter de politie si m-a intrebat daca la declaratia mea privitor la un infractor in trafic am fost interpelat de subordonatii departamentului. I-am raspuns ca nu, si a fost foarte mirat. Trebuie sa se schimbe foarte multe asa incit sa ne rusinam sa abordam problema copiatului. Cum putem ridica onoarea si demnitatea personala la nivel de om? Pentru ca cel ce fura nu are statura unui om.

    • Cristi Danilet Cristi Danilet spune:

      Eu nu am o problema cu numarul mare al celor care comit ilegalitati. Am doar cu cei care asista complici la acest lucru si apoi se plang.

  12. Florin Oprea spune:

    Din 1991, an de an, pun studentilor mei o intrebare in doi timpi: (1) ce faceti daca linga voi cineva copiaza la examen; (2) dar daca cel care a copiat a terminat facultatea cu 8.01, voi cu 7.99 iar angajatorul pune conditie obligatory media 8?
    La prima intrebare niciodata nu am primit raspunsul corect, adica “il dau in git”. Gama raspunsurilor a fost extrem de variata: de la intorc capul pina la copiez si eu cu el. Abia cind I-am pus in situatia din partea a doua, am avut niste reactii oarecum anemice.
    Deci despre ce vorbim? Morala, cinste? A se slabi, avem nevoie de citeva secole sa bagam in capul acestui popor notiunea de onestitate. Oricum eu n-o mai prind!

  13. Cornelia Neagu spune:

    @ Alex Te

    Foarte bine punctat.
    - Timpul acordat sa fie STRICT timpul in care o persoana pregatita rezolva toate subiectele.
    - Repartizarea in sala sa se faca astfel incat ORICARE doua persoane alaturate sa aiba de rezolvat subiecte diferite.

    Adaug si
    - Pedepsirea foarte severa a persoanelor care copiaza, precum si a celor care ajuta sa se copieze.

  14. ion adrian spune:

    Dle Danilet,
    Nu tii cont de ceva anume: Nu cumva la noi hotia si minciuna, adica intr-un cuvant coruptia cu toate fatetele ei a devenit fatis sau nu, recunoscut sau nu cea mai mare si de pret virtute? Si atunci ce sa facem?
    Azi sa folosim coercitia maxim posibila si in paralel constatarea ca virtutile adevarate te duc in fata . Dar cine sa le faca pe acestea?
    Si in acest sens o poveste personala: Cineva m-a intrebat odata de ce nu iau ceva anume de undeva anume, situatie care era un furt dar cei de acolo il considerau un obicei acceptabil fiindca in comunism erai obligat si la astfel de situatii. Am rapuns ca poate voi fi pus vreodata in situatia sa condamn astfel de practici (nu sunt judecator ca tatal meu dar era vorba de o altfel de condamnare) si ca atunci nu voi putea face acest lucru. Mi s-a raspuns ca cei mai mari hoti vor fi si principali judecatori si cam asa s-a intamplat dupa 1989, desigur ca exceptiile de rigoare confirmand regula. :)

  15. Nea Ion spune:

    Cod al onoarei? La noi?! Se va intampla asa cum se intampla in general, in societatea romaneasca. Vor fi cativa, o minoritate, care-l va lua in serios si care v-a fi dispretuita de majoritatea, cea a smecherilor, care nu-l va respecta.
    Cu ani in urma, sotia mea se documenta in arhive, la Constanta, in vederea elaborarii unei lucrari cu caracter istoric. Intamplator, a dat peste un raport al unui ofiter german, care pe timpul ocupatei Dobrogei, in Primul Razboi Mondial, primese ordin sa realizeze un studiu despre romanii din zona, sub multe aspecte. Intre altele, ofiterul afirma ca romanii sunt lipsiti de onoare si de simtul datoriei si nu fac nimic, daca nu au ceva de castigat. Nu poate fi in intregime adevarat, neamtul facea aprecierea cu aroganta specifica ofiterilor germani din acea vreme. Sunt foarte multi romani care au sentimente inalte, dar ce ne facem cu cei care nu le au?Respectarea unui cod al onoarei nu se bazeaza pe masuri coercitive, ci pe sentimentele si atitudinile unor oamnei educati intr-un anumit fel.

  16. Unul spune:

    O cunostinta, fiind student in Romania si neterminand studiile, a plecat in SUA si a ramas acolo. S-a inscris la o facultate oarecare acolo ( nu la cele mai cotate), si si-a continuat studiile in domeniu. La examen si-a adus o mapa pe care a indraznit sa o deschida ca sa incerce sa copieze. Profesorul l-a vazut si l-a intrebat ce face. Tot amfiteatrul a amutit si toti colegii se uitau la el cu dezaprobare. Nu se asteptau ca cineva sa faca asa ceva, nici profesorul, nici elevii. Cumva a dres busuiocul, nu l-a dat afara, dar amicul asta a zis ca asa jenat nu s-a simtit in viata lui. De atunci nu a mai copiat vreodata.
    Asadar, codul de onoare functioneaza peste ocean.

    • eu****** spune:

      Da, dar pana au ajuns acolo cu multi ei s-au batut…
      SI au realizat ca ceea ce faceau prin a copia maine se darama, deci construieste solid…

  17. Cornelia Neagu spune:

    Domnule Cristi Danilet,

    Scrieti, la inceputul articolului, ca “ORICE persoană care este supusă unei examinări este supusă tentaţiei de a copia”.
    Nu cred. Daca, de exemplu, examinarea unor adulti s-ar face din tabla inmultirii, cu siguranta ar exista CEL PUTIN o persoana care sa nu aiba tentatia de a copia (raspunsurile privind tabla inmultirii).

    Pentru ca tentatia de a copia nu o are orice persoana, tentatia de a copia o au NUMAI cei care nu cunosc raspunsurile la intrebarile puse.

    • Cristi Danilet Cristi Danilet spune:

      Cei care stiu raspunsurile vad cum copiaza ceilalti si cum obtin aceleasi note ca si ei. Ca urmare, vor vor ajunge si ei sa nu mai invete, ci sa copieze. Tentatia e prea mare.

  18. Emil spune:

    Câtă dreptate aveţi, cu cel care ia atitudine și se trezește el hulit şi batjocorit. O, Doamne…

  19. tehnologia există spune:

    există și se folosește cu succes chiar de mult timp… software specializat anticopiere. pur si simplu se intruduc fraze din textul emanat de student… și se caută online ceva similar… și, chiar se găsește, dacă e cazul. puteți încerca mai simplu cu google și să cautați anumite fraze identice de text și vă veți mira ce rapid se obțin rezultate. ce să mai vorbim, că mai nou există scanere cu programe specializate care citesc și recunosc direct scrisul ori o imagine, doar la o simplă trecere prin fața camerei, după care procedura de căutare și de identificare cu ceva similar e aceeași ca la un banal motor de căutare și nici măcar atât de sofisticat cu a.i., ca google, de ex.

  20. donquijote spune:

    Am trecut prin examene in care era permis sa ai un maldar de documentatie (la vremea aia nu exista internet, wifi sau telefon fara fir) – nu multe, pentru ca nu erau multi examinatori care isi asumau “riscul”. Chiar si pentru acest tip de examene procentul de promovabilitate era destul de strans. Au fost destui care au ramas cu ochii in tavan 2-3 ore si n-au reusit.
    Asadar, poti sa pui întrebarea de examen: care este parerea ta despre cutare “aspect” care reiese din poezia Lacul – se prezinta textul integral pentru cei care au lapsus, ca nu-s decat cateva strofe, sau: ce fenomene sunt explicate prin legea lui Arhmede? … si se da le (textual inclusa)gea asa cum este in manual (ca sa pun o vorba buna pentru un ministru psd ( :( al invatamantului care a starnit oroare la moment), sau: aplica teorema lui Pitagora la cazul cutare…
    Atunci, argumentele pentru evaluarea candidatului stau “in mana” examinatorului. CE SA COPIEZI ca candidat?
    Dar, daca examinatorul (comisie de evaluare, juriu etc) vine cu concluzia ca nu poate sa traga o concluzie daca textul este unul copiat (plagiat) sau nu, fiindca formatul si fontul sunt diferite, fara nicio teama de penibil, atunci boala este mai sus. Examinatul face si el ce este mai usor: copiaza (fura!) pentru ca stie ca “judecatorul” este orb.

  21. Lucian spune:

    Nu cred ca soluția prezentată de dumneavoastră este viabilă pentru marea masă ci doar pentru o parte nereprezentativă. Am să mă explic. Se începem prin cele 4 mari categoriii: 1.primar, 2.gimnaziu, 3.liceu și 4.universitar (post liceal).
    1. În primii 4 ani, ideea de a copia pentru o notă mai bună este slab prezentă. Copiii nu se confruntă cu astfel de situații în general. Poate doar spre sfârșitul ciclului primar, mai ales în cazul apariției în clase a unor repetenți cu 2,3 sau chiar mai mari. Dar în general zic eu, ideea de a copia până la 10-11 ani nu prea există pentru că majoritatea copiilor nu au exemple în jur de astfel de practici.
    2. Lucrurile iau o întorsătură fantastică în ciclul gimnazial. Copiii se îndreaptă către adolescență. Fiecare disciplină are profesorul său, unii mai exigenți, alții mai relaxați. În grupurile lor de prieteni apar primele povești legate de a trișa, de a păcăli, de a copia. Fie că e vorba de părinți, profesori sau jocuri pe calculator. Eterna comparație făcută de părinți între propria odraslă și cei care iau note mari provoacă rebeliune în rândul acestora. Ei nu înțeleg decât că trebuie să ia note mai mari. Ei cred că dacă vor copia vor păcăli profesorul/sistemul și nu pe ei înșiși și pe lângă asta, vor avea ce povesti în grupul lor. Dar de fapt dau startul unei avalanșe de autoamăgiri. Părinții sunt mulțumiți că notele cresc. Elevii de asemeni. Colegii se tem să denunțe actul de trișare din varii motive. Profesorii, chiar dacă poate bănuiesc câteodată, merg pe ideea – hoțul neprins, negustor cinstit.
    3. Dezvoltarea cognitivă în Liceu ajunge aproape de final. Încep întrebările legate de viitor. Experiența elevilor crește și la fel și informația lor. Ei îl observă pe vecinul care, cu doar 5 ani mai mare, vine în vacanță „de la Italia” cu mașină „bengoasă” și are doar 3 ani de când a plecat. Mâine pleacă la mare, la Mamaia. El e abia în clasa a 11-a. În 2 ani, după ce termină liceul, poate să plece și el. Iată ce îl așteaptă în 5 ani. Mașini scumpe, vacanțe de vis. Ce rost are să-și bată capul cu toate porcăriile de la școală. Oricum, deja este expert în copiat, ca mai toată clasa. Și ce dacă nu ia bacul. Dar tre să termine liceul că nu de alta, nu mai primește bani de la mama care e și ea plecată din țară pentru a putea plăti creditul în franci elvețieni. Și pe lângă asta, în media nu se pune deloc accent decât pe distracție. Vorba unui tip ce comenta aici la articolul – Romania desculță, România cu Iphone. „Ne-am făcut autostradă până la mare și la munte. Important e să ne destindem. Pentru restul este timp. 95% din adolescenții din țara asta habar n-au ce înseamnă evoluția bilogică și neurologică proprie. Ei nu cred în ideea că, în orice materie, fiecare lecție este ca o cărămidă pe care daca nu o ai, riști să ți se prăbușească tot ansamblul construit. Nu le spune nimeni că se predau integrale și diferențiale nu ca să ajungă toți cercetători ci pentru că simplul exercițiu matematic de acest fel dezvoltă niște structuri neurologice complexe care te ajută la o mai bună înțelegere a anumitor situații logice avansate.
    4. Se termină liceul și jumătate dintre cei care dau bacul promovează. Majoritatea sunt cei care au copiat mai puțin în liceu, dar unii totuși au făcut-o unde s-a putut pentru că media contează la admitere la facultate. Și oricum unii profesori au fost destul de indulgenți. Întră al 193-lea din 220 de locuri. Studenție, frumoasă studenție. Unii trag tare pentru a primi bursă, chiar dacă asta implică uneori copiat la unele obiecte la care se poate. Era o vorbă „La facultate primii 3 ani sunt mai grei până ajungi în anul 2. În momentul de față, sunt multe catedre la multe Universități care exista doar pentru a nu fi dați afara profesorii. Pe piața muncii, ca specialiști, poate 25%(nu știu procente exacte) au șanse să-și găsească de muncă în domeniu. Cel puțin în România. Și majoritatea care sunt buni în ceea ce fac aleg calea vestului, unde după 20 de ani de școală ești remunerat pe măsură. Unde sunt slabe șanse să fii dat afară pentru a face loc vărului șefului de la resurse umane. ș.a.m.d.
    În concluzie, nu copiatul e adevărata problemă ci motivul pentru care se ajunge la copiat.
    Citândul pe Sir Ken Robinson, vă las cu o întrebare „de ce în școli copiatul înseamnă trișat iar în afara ei înseamnă colaborare”. Avem un sistem de educație (acumulare de cunoștințe) în contradicție cu realitatea ce ni se oferă prin mijloacele de comunicare.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristi Danilet


Cristi Danilet

Cristi Danileţ este judecator din anul 1998, iar in prezent este membru al Consiliului Superior al Magistraturii Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)