Home » Analize »Educatie »Societate/Life » Citesti:

Bacalaureatul, învățământul superior și piața muncii

Gelu Sabau iulie 22, 2016 Analize, Educatie, Societate/Life
44 comentarii 4,663 Vizualizari

Săptămâna trecută au fost făcute publice rezultatele definitive ale examenului de BAC, iar acum tinerii absolvenți se află în febra înscrierilor la Universități. Conform cifrelor oficiale, aproximativ 68% dintre cei care au susținut examenul de Bacalaureat au reușit să îl și treacă, cifră care ne situează în tendința de „stabilizare” a acestui rezultat, după „crash-ul” suferit în 2011, când a fost introdusă supravegherea cu camera video a examenului și când rata de promovabilitate a fost de doar 45%. În cifre absolute, 88.000 de elevi au luat bacalaureatul din cei 137.000 de elevi înscriși. Raportat la numărul total al elevilor înscriși în clasele terminale, în anul școlar 2015-2016, care a fost de aproximativ 172.000, rata reală de promovabilitate pentru examenul de Bacalaureat este de aproximativ 50%. Mai multe detalii, aici.

Acestea sunt cifre și statistici seci, care la o primă vedere nu ne spun prea multe. De aceea ele au nevoie de interpretare. Iar pentru a o face, ar trebui să discutăm despre rolul educației în societatea actuală. Am auzit de infinite ori repetat faptul că în România educația și sănătatea trebuie să fie priorități naționale, lucru care, evident, nu a fost niciodată pus în practică. Dar atunci de unde această idee a „priorității naționale” repetată de politicieni, lideri de opinie, sindicaliști etc.? Ideea este preluată, tot într-o manieră mimetică, din afară, unde „societatea bazată pe cunoaștere” și „dezvoltarea durabilă” sunt concepte strategice care vor să ducă Europa mai departe. Iar, din acest punct de vedere, strategia Europa 2020, la care și România a aderat, este relevantă. Ea prevede 3 lucruri esențiale legate de educație și cercetare în Europa:

1) până în 2020, 3% din PIB-ul statelor UE să fie alocat pentru cercetarea științifică;

2) abandonul școlar să fie redus sub cota de 10%;

3) 40% din populația cu vârsta între 30 și 34 de ani să aibă studii superioare.

Deocamdată România, unde cercetarea primește 0,5% din PIB, rata abandonului școlar este de aproximativ 20% și procentul populației cu studii superioare este în jur de 22% (pentru categoria respectivă de vârstă) este departe de acești indicatori. Însă, dacă aceste ținte vor fi luate în serios, o ameliorare a situației este cu siguranță posibilă până în 2020.

Până în momentul de față, legat de educație, am auzit cel mai frecvent repetându-se că în România nu mai există meseriași, pentru că școlile profesionale au fost desființate, că învățământul românesc a suferit o degradare generală și că universitățile din România sunt simple „fabrici de diplome” (acest discurs a fost exploziv de-a dreptul în perioada mandatului lui Funeriu). Desigur că afirmațiile de mai sus sunt parțial adevărate, însă un astfel de discurs nu rezolvă mare lucru, pentru că, perspectiva din care se raportează la problematica educației este în parte eronată și, implicit, nu poate găsi soluțiile potrivite. Întâmplător, am citit recent un articol în care perspectiva proiectată asupra educației era diferită și mult mai potrivită, din punctul meu de vedere. Iată pe scurt câteva din ideile prezentate în articol:

  • România este țara cu cel mai scăzut număr de persoane din populația activă (până la 54 de ani) care au absolvit studii superioare: 18% față de 31% media UE.
  • În medie, în Europa, un absolvent cu studii superioare câștigă cu 50% mai mult față de un absolvent de studii medii. Deci studiile superioare sunt, finalmente, benefice atât pentru cei care le absolvă, cât și pentru societate per ansamblu (venituri, inovație, PIB etc. mai mari).
  • În România, 18% din angajați au studii superioare, 57% au terminat liceul sau o școală profesională, iar 17% au terminat doar 8 clase. După cum putem observa, procentul angajaților cu studii superioare este foarte apropiat de cel al muncitorilor necalificați!
  • Contrar opiniei dominante, absolvenții de școli profesionale își găsesc mai greu de lucru, comparativ cu cei care au făcut o facultate: 7,5% dintre cei care au făcut o școală profesională sunt șomeri, comparativ cu 6,5% șomeri cu studii superioare.

După cum putem observa, concluzia care se degajă din articol ne spune că studiile superioare sunt, în general, mai avantajoase pentru societate. Din acest punct de vedere România stă destul de prost comparativ cu restul țărilor europene unde există un procent semnificativ mai mare de angajați cu studii superioare (până și Bulgaria stă mult mai bine la acest capitol!). În schimb, în perioada ultimilor ani, discursul public de la noi (ca să nu mai vorbim de politicile publice!) nu a fost deloc orientat spre creșterea numărului de absolvenți cu studii superioare, ba dimpotrivă, a transformat în conștiința publică universitățile românești în simple „fabrici de diplome”! De unde vine o asemenea neconcordanță între senzația unei inflații de studii superioare și existența, în mod real, a unei situații destul de precare a României, dacă privim lucrurile din punct de vedere comparativ? A fost problema „inflației de studenți” corect identificată sau riscăm să ne aflăm aici pe o pistă falsă?

În primul rând, cred că problema reală a României post-decembriste constă într-o discrepanță frapantă între piața muncii și evoluția sistemului de învățământ superior. Despre acest lucru se vorbește destul de rar, însă el a fost clar subliniat în raportul recent al Curții de Conturi a României, referitor la performanța sistemului de învățământ superior. Iată un grafic din acest raport care ne prezintă evoluția numărului de studenți în România după 1989:

După cum putem observa din graficul de mai sus, în România numărul de studenți a crescut într-un ritm accelerat până în 2007, când s-a ajuns la un număr de peste 900.000 de studenți înmatriculați, după care a scăzut într-un ritm la fel de rapid, ajungându-se în anul 2013 la o cifră de 433.000 de studenți, o înjumătățire practic a efectivelor în doar 5 ani! Evident că o astfel de evoluție este nemaiîtâlnită în alte țări europene! Însă, situația devine aproape suprarealistă, în momentul în care comparăm evoluția numărului de studenți cu evoluția PIB-ului și cu evoluția ratei de ocupare a forței de muncă în toată această perioadă. Iată datele:

Se poate lesne observa că ascensiunea bruscă a numărului de studenți nu are absolut nici o legătură cu evoluția PIB-ului și nici cu evoluția ratei de ocupare a forței de muncă. Ba, dimpotrivă! În timp ce numărul studenților crește de peste 4 ori din 1990 până în 2007, PIB-ul crește cu puțin peste 25%, iar rata de ocupare a forței de muncă scade, de la 82% în 1990, la 63% în 2007! Așadar, nu numai că nu există o corelație pozitivă, între studii și rata de ocupare, ci raportul este de fapt invers proporțional! Iar situația nu se schimbă nici după criza economică din 2010, având în vedere că, dacă în 2009 rata de activitate a populației cu studii superioare era de 90%, în 2013 această rată a scăzut la 87% (iar cea generală ajunge la 60%). Categoria cea mai vulnerabilă din acest punct de vedere au fost tinerii de până în 25 de ani cu studii superioare, a căror rată de activitate a scăzut de la 78% în 2009, la doar 56% în 2013! Este evident că tinerii au fost cei mai vulnerabili în fața crizei economice, după cum este la fel de evident, din cele câteva date prezentate mai sus, că în România nu a existat în toată această perioadă absolut nici o corelație între evoluția numărului absolvenților de studii superioare și evoluția pieței forței muncă.

Este foarte probabil ca la această lipsă de corelație să fi contribuit și procesul de dezindustrializare prin care România a trecut din 1989 încoace. În contextul în care multe întreprinderi care funcționau în 1989 au falimentat sau au fost închise, munca tehnică înalt calificată și-a pierdut căutarea și mare parte din diplomele tehnice au devenit inutile. Astfel a avut loc o reorientare masivă către specializările economice și juridice, aceste diplome fiind văzute probabil de absolvenți ca un soi de factotum. Din acest motiv, în anul 2008, s-a ajuns ca peste 50% dintre studenții români să studieze una din cele două specializări, situație care, din nou, nu se mai întâlnește în nici o altă țară europeană! Putem bănui destul de ușor că o bună parte din acele diplome nu și-au găsit utilitatea pe piața muncii.

Finalmente, consider că toate cele prezentate mai sus, trebuie corelate și cu politica dusă de statul român de promovare a mâinii de lucru ieftine drept avantaj comparativ a economiei românești în fața altor economii. Acest fapt a avut mai multe consecințe. În primul rând, companiile străine care au investit în România au fost interesate în mare măsură de această mână de lucru ieftină și slab calificată, mizând pe reducerea costurilor lor de producție. Aici au fost transplantate operațiuni ale marilor corporații care nu necesitau o calificare ridicată și care puteau fi efectuate cu costuri minime. O astfel de politică nu a stimulat deloc învățământul superior, deoarece calificările obținute în universități nu erau solicitate pe piața muncii. În condițiile liberalizării, piața studiilor universitare a început să funcționeze după propriile reguli, fără nici o legătură cu piața forței de muncă, fapt care a condus la discrepanța dintre cele două. De asemenea, în aceste condiții, capitalul activ în economia românească nu a fost deloc interesat de investiții în învățământul superior sau în cercetare. Faptul că rata investițiilor private în cercetare în România se situează în jurul a 23%, în condițiile în care media europeană depășește 50%, este relevant din acest punct de vedere. Capitalul privat din România nu este interesat de cercetare și inovație. Și, în cele din urmă, efectul negativ pe termen lung, poate cel mai profund al acestui tip de politică, este hemoragia de resurse umane și de inteligență. Doar în ultimele 3 luni de zile, peste 90.000 de români și-au exprimat dorința de a pleca la muncă în afara țării. Dintre aceștia, o treime reprezintă tineri cu vârste între 25 și 35 de ani, o bună parte dintre ei cu studii superioare. Motivația majorității celor aflați în această situație sunt salariile mici din România, preferând să presteze în străinătate munci necalificate pentru salarii mai mari. Pierderile pentru economia românească, estimate de Ziarul Financiar, doar pentru cei 90.000 de emigranți, se ridică la cca. 1 miliard de euro. Desigur, dacă la această sumă adăugăm și investiția făcută din resurse publice pentru educația persoanelor respective, pierderile reale sunt mult mai ridicate! Cu o astfel de politică a salariilor mici societatea românească intră într-o spirală în care capitalul investit în economie nu este interesat să producă plus-valoare, iar investițiile făcute de stat în educație produc ulterior plus-valoare, prin intermediul emigrației, pentru societățile dezvoltate. Riscul este intrarea într-o spirală a sub-dezvoltării.

Deci, dacă luăm în considerare toate cele spuse până acum, putem concluziona că problema reală a societății românești nu este „inflația de diplome”, ci oferta precară a pieței forței de muncă și totala inadecvare dintre studiile superioare și această piață. Inflația de diplome este, dacă vreți, un efect optic ce apare la intersecția dintre lumea universitară și piața muncii.

Este posibil așadar, date fiind aceste condiții, ca în România învățământul superior să crească, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ, astfel încât România să se apropie măcar de ținta asumată prin strategia Europa 2020? Este posibil ca învățământul superior și cercetarea să devină motoare ale inovației și creșterii economice? Deși poate părea că aceste întrebări țintesc prea sus, în fapt, fără măsuri în acest sens, România riscă să nu aibă alte șanse de dezvoltare. Cu toate acestea, lucrurile pot să evolueze în direcția dorită, doar în anumite condiții. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de câteva direcții strategice asumate, iar educația să devină realmente o prioritate trans-partinică, pentru că altfel românii își vor fura în continuare căciula unii altora!

În primul rând, este nevoie de reducerea ratei de abandon școlar, de creșterea accesului la educație pentru elevii din medii defavorizate și de creșterea generală a calității învățământului în mediul pre-universitar. Calitatea învățământului universitar nu poate crește dacă nivelul de la care pleacă este scăzut și dacă nu crește și baza de recrutare (prin oferirea de șanse celor din medii defavorizate). Având în vedere că acum există fonduri europene alocate special acestui scop, rămâne să evaluăm în 2020 care a fost eficiența utilizării lor și dacă statul român își va atinge ținta asumată, de reducere a abandonului școlar la 11%. Dacă nu se va întâmpla, ar fi bine să avem și responsabili!

Apoi, este nevoie de intervenții care să armonizeze studiile superioare cu piața muncii și de crearea unor legături între mediul universitar și mediul economic. În acest scop, statul ar putea acorda sprijin financiar pentru anumite companii care se decid să investească și în domeniul cercetării în România. Subvențiile de la stat, care oricum se acordă companiilor străine, pot fi direcționate prioritar pentru stimularea producției și cercetării pe plan local. De asemenea pot fi utilizate fonduri europene, spre exemplu, pentru universități care creează parcuri tehnologice sau pentru cele care realizează parteneriate cu parcuri tehnologice existente. Și, nu în ultimul rând, trebuie oprită emigrația oamenilor pregătiți și foarte bine pregătiți, deoarece aici societatea românească pierde, nu doar o dată, ci de două ori. Domeniul medicinei este doar cel mai cunoscut aflat în această situație. În afară de medicină pot fi identificate și alte domenii vulnerabile din acest punct de vedere (de altfel și Curtea de Conturi recomandă acest lucru) și acționat punctual în fiecare situație.

Poate că astfel de idei par unora îndepărtate de realitate. Dacă este așa, trebuie să ne gândim că astfel de idei ghidează de fapt planurile spre care țările europene tind în general. Și dacă aceste planuri vor rămâne în continuare îndepărtate de realitatea noastră, atunci discursurile politicienilor care își propun să recupereze decalajele economice și sociale sunt mult mai iluzorii și mult mai rupte de realitate! Dacă nu va exista un efort pentru astfel de idei să prindă realitate, atunci ne vom lupta în continuare cu supraviețuirea. E drept că istoria ne-a antrenat destul de bine pentru asta!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "44 comments" on this Article:

  1. phane spune:

    Cresterea “suprarealista” a numarului de studenti in perioada 2000 – 2010 are o explicatie foarte simpla: guvernul Adrian Nastase a impus ca toti functionarii publici sa aiba studii superioare, in termen de cativa ani. Cum oamenii nu puteau sa mearga la invatamantul normal, de zi, pentru ca aveau servici (si nici nu erau suficiente locuri), toti s-au dus la forme de invatamant la distanta sau seral, cu bani.
    In fapt a fost o uriasa taxare a functionarilor publici, prin intermediul universitatilor, care apoi a ajuns, pe cai mai mult sau mai putin legale, inapoi la partidele initiatoare. Evident ca nu are nici o legatura cu PIB-ul si productivitatea. Oamenii au ramas aceiasi, pe aceleasi joburi, cu aceleasi sarcini, doar ca au cotizat unde trebuie, in mod legal.
    In perioada 2003 – 2007 am facut a doua facultate, ASE-ul cu invatamant la distanta. In afara de mine, in seria de 100-200 de studenti mai erau inca 2 (doi) oameni care venisera acolo ca sa invete economie. Restul erau functionari publici veniti pentru diploma.

  2. Stefan Vlaston vlaston spune:

    Daca statul nu are pollitici adecvate, piata muncii actioneaza ca un reglator de ultima instanta. Dar cu ce costuri de bani, energii, timp, din partea statului si a familiilor

    • Dedalus spune:

      In primul rand statul – de fapt politicienii, partidele politice- ar trebui sa inteleaga ca sectorul privat de afaceri este absolut necesar capitalismului liberal.

      Astazi, politicienii se comporta in spirit mai curand fascist, in sensul in care cred (macar in subconstient) ca statul, sectorul de afaceri si lucratorii ar trebui sa formeze un tot, supus unui bine comun ce prevaleaza asupra binelui individual, sub o mana forte. Vorbesc aici de mai toti politicienii, nu doar de cei dintr-un partid sau altul. Numele partidelor difera, dar abordarea e identica si de treaba asta toata lumea si-a dat seama. Discreditarea a sporit odata cu jocul de aliante excesiv, ce a demonstrat ca de fapt nu exista deosebiri ideologice intre partied, cel putin nu marcante. Ori, un singur partid (fie el si cu fractiuni interne, ce in democratia romaneasca originala au devenit “partide” de sine statatoare) este iarasi o trasatura fascista.

      Din pacate, aspectele violente si abjecte ce au insotit fascismul in istoria recenta ne-au facut sa uitam esenta ideologica a fascismului originar si sa confundam ideologia cu efectele sale. Cei mai multi cand spun “fascism” se gandesc la lagare de concentrare, violente sociale, razboi. Astea sunt efectele fascismului si nimeni nu mai vrea sa le vada. Dar ce e de fapt fascismul? Cat de multi stiu in ce consta aceasta ideologie?

      O privire in Wikipedia asupra termenului acesta nu este decat partial lamuritoare, sau chiar derutanta,

      Mai mult, confuzia e sporita prin punerea semnului egal intre fascism si extrema dreapta (o eroare fundmentala, cel putin dupa unii analisti).

      Fapt este ca pornind de la o astfel de convingere si de la un astfel de spectru politic este foarte dificil sa impaci instrumentele sistemului politic democratic liberal cu obiective care apartin extremei stangi dure.

      Statul, politicienii, nu au cum sa elaboreze “politici potrivite” in acest context, este imposibil logic. Fie modifica fundamental legislatia pentru a avea un stat totalitar (in sensul originar al acestui termen, nu in cel pervertit – de dictatura…) fie accepta ca statul ramane un instrument al liberalismului democratic in sens larg si atunci iarasi va fi foarte simplu sa modifici legislatia in consecinta.

      Dar confuzia nu poate naste decat confuzie: cand un orb conduce pe un altul, oare unde vor ajunge amandoi?

      ====

      Pana insa la o clarificare ideologica (din pacate ea insasi ar putea veni tot numai dinspre un invatamant bazat pe intelegere, nu pe papagal… si poate si cu timpul – Zeitgeist, nu?) raman lucrurile simple facute aiurea:

      Numarul de funcionari publici a tot crescut, salariile lor au ajuns foarte mari (e adevarat cu nu la toti, dar la destui). In aceste conditii, cum ar putea sa se indrepte un tanar spre sectorul de afaceri, spre antrepenoriat?! Cand salariul “la stat” e mare fara sa faci mare lucru si cand “oamenii de afaceri” sunt considerati niste patroni hoti si exploatatori, cum sa ai un sector de afaceri puternic?!

      Nu tine doar cu statistici si cu vorbe, aici vorbim despre aspect sociale de mare forta, pe care nu ai cum sa le intorrci cu legi confuze si declaratii sforaitoare pe care nimeni nu le mai asculta.

      Invatamantul va livra doar ceea ce societatea cere. E o iluzie sa crezi ca poti modifica doar invatamantul. Daca maschezi o gaina sa semene cu un caine, tot oua o sa faca, nu o sa latre in veci…

      • Cetatean spune:

        @Dedalus

        Spui: “Cand salariul «la stat» e mare fara sa faci mare lucru si cand «oamenii de afaceri» sunt considerati niste patroni hoti si exploatatori, cum sa ai un sector de afaceri puternic?!”

        Sa vedem care este de fapt realitatea:

        “Romania ocupa penultimul loc in UE cand vine vorba de costul orar cu mana de lucru, inaintea noastra situandu-se doar Bulgaria, potrivit statisticilor Eurostat. (aprilie 2016)”

        http://www.evz.ro/forta-de-munca-din-romania-de-cinci-ori-mai-ieftina-ca-in-ue.html

        “Anul trecut (2015), o pondere de 36% dintre gospodarii s-au aflat in imposibilitatea de a plati intretinerea locuintei din cauza lipsei resurselor financiare.”

        http://tinyurl.com/j86cxt9

        “Mai mult de jumatate dintre romanii au venituri nete din contractele munca de cel mult 1.000 lei pe luna … o treime dintre salariati obtine cel mult 850 lei net” (articol aparut in revista “Capital”, in data de 26 august 2014 – situatia nu este mult diferita nici in 2016).

        http://tinyurl.com/krcxpg2

        Iata, intr-o lista a tarilor din Europa, cat este raportul inegalitatii veniturilor (S80/S20) in anul 2014 (ultimele date disponibile):

        Islanda – 3,1
        Norvegia – 3,4
        Cehia – 3,5
        Finlanda – 3,6
        Slovenia – 3,7
        Belgia – 3,8
        Olanda – 3,8
        Slovacia – 3,9
        Suedia – 3,9
        Malta – 4,0
        Danemarca – 4,1
        Austria – 4,1
        Franta – 4,3
        Ungaria – 4,3
        Luxemburg – 4,4
        Elvetia – 4,4
        Irlanda – 4,8
        Polonia – 4,9
        Germania – 5,1
        Croatia – 5,1
        Marea Britanie – 5,1

        Media europeana – 5,2

        Cipru – 5,4
        Italia – 5,8
        Lituania – 6,1
        Portugalia – 6,2
        Estonia – 6,5
        Grecia – 6,5
        Letonia – 6,5
        Bulgaria – 6,8
        Spania – 6,8
        Romania – 7,2

        http://tinyurl.com/nhmx5w3

        “Romania a inregistrat, de departe, cea mai redusa pondere a compensarii salariatilor in PIB, de doar 31,3% (n.m. vezi ultimele date Eurostat). Edificator este faptul ca pe locul al doilea al acestui nedorit top se situeaza Grecia, cu 32,8%. (iunie 2015)”

        http://tinyurl.com/pm3b4q6

        Switzerland – 59.4
        Iceland – 53.3
        France – 52.8
        Denmark – 52.3
        Belgium – 51
        Germany – 50.9
        Netherlands – 49.6
        Finland – 49.4
        Slovenia – 49.3
        United Kingdom – 49.2
        Luxembourg – 49.1

        Media zonei Euro – 48.2

        Austria – 48.2
        Sweden – 48

        Media Europeana – 47.8

        Croatia – 47.6
        Spain – 47.1
        Estonia – 46.2
        Norway – 45.9
        Malta 44.9
        Cyprus – 44.3
        Portugal – 44.2
        Latvia – 41.8
        Hungary – 41.7
        Bulgaria – 41
        Czech Republic – 40.2
        Italy – 39.9
        Lithuania – 39.8
        Slovakia – 37.8
        Ireland – 37.4
        Poland – 37.4
        Greece – 32.8
        Romania – 31.3

        http://tinyurl.com/pb5ptnb

        Politica dusa de statul roman de promovare a mainii de lucru ieftine drept avantaj comparativ a economiei romanesti in fata altor economii” a avut, are si va avea consecinte dezastruoase pentru Romania. Sa vedem “concluziile unui raport al Fondului Monetar International (FMI) privind fenomenul migratiei fortei de munca pe axa Est-Vest in Europa“:

        “Plecarea in numar semnificativ a profesionistilor inalt calificati a redus marimea si productivitatea fortei de munca, afectand cresterea economica si incetinind convergenta venitului per capita. Emigrarea a redus competitivitatea si a crescut amprenta statului in economie prin cresterea cheltuielilor sociale raportate la PIB, ceea ce in consecinta a condus la o structura bugetara mai putin prietenoasa cu cresterea economica.

        Efectele negative sunt vizibile mai ales in tarile din Sud-Estul Europei, in particular in Romania si Bulgaria…”

        FMI recomanda intarirea institutiilor statului de drept si dezvoltarea de politici economice care sa incurajeze populatia productiva sa ramana in tara. Parte din solutie ar fi si o mai buna stimulare a fortei de munca ramasa in tara, cresterea productivitatii si incurajarea participarii la forta de munca.

        http://www.economica.net/fmi-migratie-europa-est-vest_122890.html

        • Dedalus spune:

          Vorbeam despre salariile la stat.

          • Paul_ spune:

            Rationamentul functioneaza si in sens invers.

            De ce ar alege un absolvent bun de matematica-informartica, sa fie profesor de matematica sau informatica, in conditiile in care stie ca in viata lui nu va avea un salariu mai mare decat a unui programator cu 1-2 ani de experienta?

        • cineva spune:

          31.3 e uluitor. Nu cred ca poate fi aparat prin slaba calificare a oamenilor ori printr-o plus valoare mica a muncii.
          E de departe, pentru mine, cea mai f_ed up informatie pe care am aflat-o din art asta.
          De ce apare un procent asa mic?

          • Harald spune:

            @cineva – poate ar fi utilă și o explicație privind modul efectiv de calcul al acelei valori. Nu de altceva, dar s-ar putea să descoperim că remarcabila creștere a PIB-ului României nu produce nimic util pentru societatea românească, dacă e compusă din creșterea producției în fabricile germane de componente auto, de exemplu. Situația e similară cu cea din China, producția firmelor americane și europene apare în statistici drept PIB al Chinei și exporturi ale Chinei, deși China nu obține decât niște locuri de muncă destul de prost plătite.

          • cineva spune:

            De ce are importanta despre ce fel de produse e vorba? Nu-mi dau seama.
            Important ramane faptul ca un procent mic din valoare produselor ajunge la salariati.
            Cu cat salariatii sunt mai calificati cu atat obtin un procent mai mare. Asa se intampla oare?
            Habar nu am, dar macar aceeasi munca ar trebui sa fie platita la fel oriunde.

            • Harald spune:

              @cineva – chiar nu contează despre ce fel de produse e vorba, eu am întrebat despre modul de calcul. Subiect de meditație: vedeți ce costuri are o firmă, în diverse țări, pentru a plăti fiecare 1 (unu) dolar angajatului. Și s-ar putea să descoperiți de ce dolarul primit de angajatul român e mai mic.

  3. Harald spune:

    Studiile superioare trebuie să fie un mijloc, nu un scop. Există domenii în care este reală nevoie de studii superioare, dar există și domenii unde niciun fel de studii superioare nu ajută și nici nu sunt necesare. Modul ăsta neo-marxist de a modela societatea naște monștri, uitați-vă la mulțimea de absolvenți SNSPA care nu știu să facă nimic concret, dar dau mereu sfaturi despre modelarea societății :)

    La ce vă folosește să aveți ”40% din populația cu vârsta între 30 și 34 de ani” cu studii superioare? Care e logica, de ce 40% e corect și de ce 32% sau 44% ar fi greșit?

    • Gelu Sabau spune:

      Evident ca acel indicator e orientativ! Si, important, el trebuie legat de productivitatea muncii. In Marea Britanie si in tarile nordice, de exemplu, el este in jurul cifrei de 50%.

      • Harald spune:

        @Gelu Sabau – vă mulțumesc pentru răspuns și pentru amabilitatea de a continua dialogul cu comentatorii.

        Valorile statistice sunt rezultatul activităților din societate, ele nu au de ce să devină un target pentru societate. Când România o să fabrice motoare de avion și o să le monitorizeze funcționarea în timp real pe toată planeta, cum face Rolls-Royce în Marea Britanie, când România o să construiască submarine nucleare, cum construiește Marea Britanie, sau când România va avea universități la care vin studenți de pe toată planeta, cum vin în Marea Britanie, atunci statistica va reflecta și ea creșterea procentului de persoane cu studii superioare.

        Este adevărat că o productivitate mai mare a muncii se obține în domenii care necesită mai multe persoane cu studii superioare, dar asta pentru că există aplicațiile economice care fac necesară angajarea unor astfel de persoane. Concret, companiile aeriene de pe toată planeta plătesc pentru utilizarea acelor motoare Rolls-Royce și pentru monitorizarea lor în timp real, așa se ajunge la creșterea productivității muncii, nu angajând pur și simplu mai multe persoane cu studii superioare.

        Dar când românii pleacă să lucreze ca muncitori în construcții sau ca menajere prin Spania și Italia, a avea un target privind procentul persoanelor cu studii superioare pe anumite categorii de vârstă e pur și simplu lipsit de sens. Impostura din universități, la care vă referiți într-un comentariu alăturat, este ea însăși o dovadă că cererea în materie de studii superioare este deja prea mare față de necesitățile reale.

        • Gelu Sabau spune:

          Absolut de acord cu cele spuse aici. Romania nu poate fi ca Marea Britanie, si acesta nici nu trebuie sa fie un scop! Insa isi poate ameliora situatia. Si cam asta incercam sa sustin si eu: ca fara un proiect de dezvoltare economica si sociala discutia despre invatamant nu poate fi decat scoasa din context si, pentru ca e prost pusa, nu prea poate duce nicaieri!

    • Dedalus spune:

      Cred ca indicatorul respectiv pleaca de la idea ca societatea cere un numar de absolventi de facutlate din ce in ce mai mare, pentru ca natura activitatii sociale cere din ce in ce mai multa pregatire profesionala.

      Astfel, e un indicator ce isi doreste sa urmeze o tendinta, prin urmare valoarea sa tinta e si ea dinamica.

      Dar mai e ceva: indicatorul presupune ca nivelul tertiar este omogen si acceptabil calitativ.

      Pentru ca altfel e absurd sa aduni abolventi cu diplome pe care nu le folosesc (pentru ca nu folosesc nici cunostintele ce au dus la obtinerea lor, fie multe fie putine) cu absolventi pentru care diploma reflecta chiar un nivel prea scazut de pregatire (fiind necesar de exemplu un nivel doctoral).

      ====

      Si inca un lucru: indicatorul presupune ca invatamantul la nivel tertiar este organizat preponderant ca sistem organizational (institutional) structurat. Nu include si pregatirea personala (de multe ori preponderenta in Romania) si nici “invatamantul pentru adulti” – prin cursuri de scurta durata de exemplu. Ori, acesta din urma este in present mult mai flexibil (unde exista…) decat facultatea ca atare.

      ====

      Faptul ca sunt destule dificultati de intrepretare a unor astfel de indicatori nu ar trebui sa descurajeze utilizarea lor, ci mai degraba sa incurajeze cuplarea lor cu analize calitative.

      Din pacate insa, nu se face mai nimic serios din acest punct de vedere in prezent, cercetarea si investigarea sociala sunt inca deficitare in ce priveste posibilitatea de a fundamenta o reforma a educatiei. Deocam,data.

  4. Un Nimeni spune:

    Articolul este bun. Trebuie insa mentionat ca mediul academi trebuie “deparazitat” de catre oameni care au prins radacini in sistemul universitar. Daca profesorul universitar solicita studentiilor sa vina cu referate facute copy-paste, atunci si studentul devine delasator si demotivat sa lucreze si sa gandeasca. Studentul va reproduce ce gaseste pe internet la seminar. Urmeaza sesiunea de intrebari din partea profesorului (colegii nu intreaba ca asteapta si ei sa scape cat mai repede de seminar). Astfel profesorii “educa” studentii in asa fel incat ca acestia sa nu isi doreasca mai mult si sa devina competitivi in sensul pozitiv. Daca pregatirea pe parcursul facultatii este in maniera prezentata anterior, ce pretentii sa ai la cercetare… Sistemul universitar este unul de productie, dar nu cantitativ. Cum era sloganul comunistilor: “Prin acumulari cantitative se produc salturi calitative”. Cam asa sta situatia in Romania. Atat timp cat profesorul preda la curs/seminar ce are de predat si studentul pregateste “temeinic” de pe internet referate, nu exista suparare din nicio parte si atunci, treaba merge si asa, da-i inainte. Sistemul se perpetueaza din pacate in maniera prezentata mai sus. Ce este de facut? Greu de spus, dar atata timp cat ne este frica sa divulgam adevaratele dedesubturi, problema va continua sa persiste… Ati mentionat in articol sa existe o cooperare intre mediul universitar si cel privat. Majoritatea celor din privat tot asa s-au format. Trebuie un restart, ceea ce va fi greu de realizat… Concluzie: Exista o slaba pregatire a studentiilor ceea ce face ca cei cu “studii” sa plece la munci necalificate in strainatate, unde sunt mai bine retribuiti.

    • Gelu Sabau spune:

      Da, evident ca si impostura din universitati este o problema. Dar anumite politici care sa sustina investitiile in cercetare si in tehnologii, precum si cooperarea dintre universtitati si intreprinderi, cred ca mai pot diminua si acest fenomen, caci motivatia pentru educatie (in sensul invatarii reale) ar fi stimulata si in cazul studentilor, dar si al universitatilor. Mare parte din lucrurile ce lasa de dorit azi in universitati sunt cauzate, cred, de faptul ca ele au functionat ca universuri paralele, fiind conectate mai degraba la diverse retele clientelare decat la pregatirea tinerilor pentru viata reala. Daca nu facem nimic, concluzia e simpla: ne vom invarti in continuare in cerc, irosind la infinit timp si resurse…

      • Dedalus spune:

        Da, asa ar trebui. Numai ca sectorul de afaceri din Romania supravietuieste in ciuda statului, nu cu ajutorul statului.

        Cineva imi spunea, mai in gluma, mai in serios, ca in Romania tot ce e greu trebuie sa faca primarul si patronul. Ceilalti au sarcina de a bea bere…:-)

  5. elevul spune:

    in primul si in primul rand trebuie reintrodus examenul de admitere la liceu
    Din cauza uneri repartizari aberante de calculator … multi elevi nimeresc la licee la care nu doresc sa fie sau nu fac fata. consecinta: jumatate nu mai termina
    Nu inteleg de ce se merge cu sistemul falimentar de examen de absolvire la clasa a 8-a si nu pe examen de admitere
    Sper ca realizam ca atunci cand un calculator decide la ce liceu o sa intri … e greu sa ai performanta

    • Dedalus spune:

      E acelasi lucru. La liceu se intra in principal nu media de la evaluare, Repartizarea e dupa note, iar tu stii la ce liceu ai sanse sa intri.

      De fapt, actualul sistem e chiar mai bun decat fostul examen de admitere. Trebuie doar sa faci alegeri multiple.

  6. nicu spune:

    mda, aveti optiunea occidentala unde majoritatea celor care termina studii superioare nu au nicio sansa sa gaseasca un job dar da bine la statistica, sau optiunea romaneasca sa cresteti numarul de absolventi de dragul statisticii si sa aveti si mai multi someri cu studii superioare in Romania. Apropos, facultatea de filosofie din Bucuresti accepta cam 300 de studenti pe an. Banuiesc ca aveti “open admission:” adica nu intra decat cine nu doreste. Va intreb, cati dintre absolventii de filosofie au gasit locuri de munca in domeniu? Mai departe, din 1990 fiecare department de filosofie din tara admitea cam 50 de studenti in fiecare an. Dupa 2000 a crescut numarul de locuri la 300. Deci pana in 2000 au absolvit cam 4000 de filosofi? Cati dintre acestia au joburi in domeniul lor? Ne putem intreba acelasi lucru despre facultatea de drept, litere, matematica, etc. Deci sub ce considerent doriti cresterea “academicienilor” in afara de cresterea salariului? Cum veti oferi educatie potrivita la un asemenea nr de studenti? Banuiesc ca nu aveti raspuns si nici nu va intereseaza..

    • cineva spune:

      Pe site-ul faculatii de filosofie sunt afisate 180.

    • Gelu Sabau spune:

      Nu stiu de unde stiti de 300 de locuri la filosofie pe an, dupa stiinta mea sunt in jur de 30-40 de studenti anual! Ideea pe care incercam s-o subliniez in articol e ca Romania sta, chiar din punct de vedere fomal, destul de prost la nivelul de educatie comparativ cu celelalte tari europene si ca sistemul de educatie poate fi dezvoltat doar in paralel cu un proiect de dezvoltare economica. Subdezvoltarea economica nu are cum sa duca la un sistem de educatie eficient, ci doar la inflatia de diplome cu care ne-am mai confruntat…

      • nicu spune:

        Este exact ce va reprosam, ca nu va intereseaza legatura dintre numarul absolventilor si locurile de munca (job placement record). Va intereseaza daca da bine statistica, adica ceea ce impropiu numiti :”formal”. De fapt datele dvs sunt generate pe baza unui model de economie centralizata, de stat, pe care nu cred sa o intelgeti. Puneti-va insa intrebarea (aceeasi) in mod concret, nu formal impropiu, in ce masura o crestere a numarului de absolventi care nu au nicio sansa sa gaseasca o slujba in domeniul in care au fost educati genereaza mai mult decat frustrare si imigrare? Mai simplu si mai direct, care este motivatia pentru o asemenea crestere? In ce masura cei 180 de admisi pe an vor gasi joburi? Vedeti, dvs care lucrati pe bani publici, nu pareti sa va intereseze “accountability”. Pentru economia reala insa aceasta intrebare e esentiala. In economia reala, nu cea socialista de planificari pe care o aveti dvs in minte, relatia dintre educatie si slujba e cauzala. In socialism e strict formala cata vreme socialistul nu da doi bani pe ce se petrece in realitate. In plus economia reala, de piata, numarul absolventilor creste in functie de o cerinta naturala a pietei si de vointa indivizilor de a raspunde unor cereri. In Romania, dealtfel si in Europa si mai nou chiar si in SUA numarul absolventilor creste fara sa pese cuiva de relatia dintre numarul diplomelor si locurile de munca. Dovada sta datoria imensa pe care o tarile in cauza. Prin urmare cum justificatia nevoia cresterii de diplome fara sa aveti o piata de desfacere concreta???

        Apropo de locuri la filosofie:

        http://admitere.unibuc.ro/infoadmitere/studii-universitare-de-licenta/filosofie

        anul acesta sunt cu adevarat 180, imi aduc aminte acum 2 sau 3 ani erau 300. In niciun caz 40.

        • Gelu Sabau spune:

          Am intrebat si nr. celor care se inscriu la filosofie intr-un an este de aproximativ 100, dintre care intre jumatate si trei sferturi ajung si la licenta si o sustin. 30-40 e numarul constant al studentilor activi intr-un an.
          Nu stiu ce intelegeti dumneavoastra prin „economie reala” si „economie centralizata”, dar ma bucur ca aveti puterea de a patrunde in gandurile oamenilor si stiti ce fel de economie am eu in minte! Din faptul ca in Europa si SUA numarul absolventilor creste necontrolat, dupa cum spuneti, rezulta ca aceste economii sunt centralizate?! Apoi, daca in Romania comunista exista o mai buna corelatie intre studii si piata muncii decat azi, rezulta ca atunci aveam o economie „reala”, pe cand azi avem o economie „centralizata”? Ceva imi scapa in aceasta poveste! :)

          • nicu spune:

            V-am trimis deja linkul de pe situl universitatii si departamentului dvs de filosofie domnule Sabau. Este tragic daca una se publica pe situl universitatii unde lucrati si alta va spun colegii. Insa acesta nu este problema mea, ci a departmentului dvs. Sincer nu ma mira, lipsa de transparenta a Universitatii Bucuresti e bine cunoscuta , ca dovada seria de plagiate la care asistam de ani buni (si nu doar cele ale politicienilor)

            In rest nu stiu ce nu intelegeti din comentariile mele. Repet: a decide ca este nevoie de o crestere a numarul de studenti in baza unei statistici (ceea ce este in nutshell argumentul dvs) inseamna sa nu tineti cont de conditiile economice din tara. Nu putem avea o crestere a numarului de studenti daca nu exista posiblitatea angajarii in domeniul lor. Cel putin nu pe be bani publici. Acum dvs ori va prefaceti ca nu cunoasteti situatia din tara,, ori nu sunteti comptent sa discutati problema. Dupa felul in care imi replicati si va rasuciti imi pare ca ati preluat pur si simplu niste statistici si ati decis sa atuncati piatra in apa fara sa intelegeti ce tip de model economic sta in spatele acestor statistici. Din acest motiv sunteti nedumerit de distinctia intre economia planificata de tip socialist, si economia reala de tip “free market” . Va rog sa va intrebati inca odata: cum justificati o crestere a numarul de absolventi pe bani publici in conditiile in care nu exista slujbe pentru ei? Ca doar asta e tema articolului pe care l-ati publicat de buna voie si nesilit de nimeni. Dvs pareti sa credeti ca o dinamizare a economiei se realizeaza prin cresterea numarului de studenti, o idee pe care au pus-o in practica tari socialiste precum Franta iar mai nou Obama. In termeni eleganti asta se numeste Keynesian economy de la John M. Keynes fondatorul modern al asa-numitei social-democracy, adica o forma de socialism lax dominant in Europa si mai nou in SUA sub obladuirea tovarasului Obama. Daca aveti insa curiozitatea sa cititi cati dintre studentii care au aparut din sanul acestei economii au obtinut slujbe in domeniul studiilor si ce datorii are SUA veti observa ca s-au aruncat bani grei pe fereastra. O crestere a numarului de studenti pe asemenea principii inseamna o “relaxare” a criteriilor de admitere si a cerintelor academice atat la nivel universitar cat si pre-universitar. Pe scurt, a permite prostului sa ia diploma! Sau scris foarte multe articole si carti pe teama aceasta discutata prima data de A Bloom. Mai multi studenti, mai ales in conditiile in care numarul profesorilor ramane aceelasi, inseamna mai multe datorii publice, o rata de somaj mai ridicata (alte datorii publice) si o scadere exponentiala a calitiatii invatamantului. Un exemplu sunt universitatile publice din NYC unde intra doar cine nu vrea, Mai clar de atat nu pot fi, asa ca fie acceptati explicatia mea, fie sunteti un adept al acestui model de dubming down educational. Sunt un adept al ideii ca Universitatea nu este pentru oricine. Prefer ca 10 la suta din populatie sa fie educata universitar daca merita, iar restul sa opteze pentru ce pot si le place in realitate. Altfel ajungem ca o diploma de doctor sa inseamne exact cat inseamna in Romania – nimic..

          • nicu spune:

            PS. E grav daca dvs admiteti studenti care nu sunt capabili sa termine studiile oricare ar fi motivele. Inseamna ca aveti o “graduation default rate” extrem de ridicata, si o “employment default rate” si mai mare. Din 180 de studenti cat aveti locuri publicate inseamna ca se inscriu doar 100 ceea ce inseamna ca dept. dvs nu are nici macar o vaga idee cati elevi sunt interesati, deci nu conaste deloc “piata”. In plus, daca din 100 doar 40 termina inseamna ca aveti o “graduation default rate” de peste 50% care in Universitatile private din SUA ar insemna o inchidere automata a departamentului in cauza sau reducerea personalului full-time cu peste 50%. Banuiesc ca nu aveti nicio idee cati dintre cei care termina gasesc o slujba in domeniul studiat. Toate acestea sustin argumentul din nou. Nu ma intelegeti gresti, nu sunt impotriva filosofie, dimpotriva, insa aici discutam propunerea dvs de a creste numarul studentiilor in conditiile in care Universitatea la care lucrati si dept. al carui membru sunteti are probleme de inseritie si recrutare a studentilor majore..
            .

            • Gelu Sabau spune:

              1. Eu nu sunt angajat al Universitatii Bucuresti si nici nu lucrez la Facultatea de Filosofie (v-am mai spus ca riscati sa stiti mai multe despre mine decat stiu eu insumi!). E adevarat ca am absolvit aceasta facultate, dar cu ceva vreme in urma…
              2. Numarul de locuri disponibile la admitere nu este egal in mod necesar cu nr. de studenti! Puteti observa ca un nr. de locuri sunt cu taxa, probabil ca nu se ocupa toate…
              3. Legat de nr. de absolventi, poate stiti, daca nu, aflati acum, ca in Romania rata abandonului in domeniul studiilor universitare este de aproximativ 40%. Adica din 100 inscrisi termina in medie 60. Cauzele sunt mai multe, asta ar fi o discutie separata. Cred ca in primul rand sta posibilitatea optiunilor multiple.
              4. Legat de „economie centralizata” si „economie reala”, cred ca aceste notiuni sunt indecvate in felul in care le folositi dumneavoastra, din simplul motiv ca rezulta o autocontradictie. Asta voiam sa subliniez.
              5. Cresterea (necontrolata) a nr. de studenti cred ca e cauzata in principal de introducerea principiului concurentei de piata in educatie si a finantarii per capita. Desigur, mai sunt si alti factori, dar asta, din nou, e o discutie separata in sine.
              6. Nu am sustinut nicaieri ca „o dinamizare a economiei se realizeaza prin cresterea numarului de studenti”! Eu am urmarit doar niste corelatii statistice care ne arata ca exista in general o corespondenta intre nr. de absolventi de studii superioare, productivitatea muncii si gradul de ocupare a fortei de munca. In Romania a fost putin invers!
              Statul roman este cel care si-a asumat cresterea nr. de absolventi de studii superioare, prin aderarea la o anumita strategie. Eu am incercat, tocmai, sa spun ca fara o stimulare a mediului economic si o legatura intre universitati si cercetarea aplicata, economia reala etc, intreaga poveste nu are sens. Ajungem din nou la curbe hiperbolice de genul celor pe care le-am avut!
              7. Bonus: recrutori importanti de pe piata muncii ne spun ca, in afara de domeniile tehnice si de stricta specializare (medicina, drept, inginerie etc), ar fi suficient ca tinerii sa studieze filosofia si aiba o buna cultura generala! ;)
              Sa auzim numai de bine!

    • Gelu V spune:

      @ nicu (23/07/2016 la 1:41)

      Sunt de acord cu cele spuse de dvs.

      As indrazni sa adaug un amanunt esential (care si autorului i-a scapat) : in Occident invatamantul universitar ca si “continuing education” (cursuri post-universitare de updatare la noile technologii) sunt CU PLATA; chiar si cu bani imprumutati de la banci in conditii stabilite de lege, care protejeaza pe cei care nu au bani dar au dorinta de a face cariera.

      Daca asta s-ar intampla si in Romania (ca-i democratie / capitalism si aici, nu-i asa ?) atunci am discuta in alti termeni despre “invatamantul superior si pata muncii”; am vedea care facultati – prin adoptarea cursurilor / programelor – ar rezista / creste in clasificarile interne / internationale.

      • Gelu Sabau spune:

        Domeniul perfectionarii profesionale continue (lifelong learning) este separat de cel al studiilor universitare. E adevarat ca despre asta nu am discutat in articol, dar si aici România sta cel mai prost din Europa (1,5% din angajati urmeaza astfel de programe, comparativ cu 1,8% in Bulgaria, 18% in Franta sau 31% in Suedia). Angajatorii din Romania nu sunt interesati de astfel de programe, iar universitatile nu sunt aproape deloc implicate…

        • nicu spune:

          Asta confirma premisele mele – din pacate. Piata nu e interesata, universitatile, in mod firesc nu sunt nici ele, mai ales ca majoritatea firmelor nu au absolut nicio intentie de a crea investitii de lunga durata. Universitatile nu sunt intersate deloc de piata ca atare nu au programe de incadrare economica a absolventilor. Iar absolventii par sa fie cu totul in stare de coma cata vreme nici lor nu pare sa le pese care este rostul de a investi ani, bani si energie in studii. Pe scurt, nu exista piata competitiva in Romania, ca atare nu exista performanta academica in anumite domenii cel putin. Sa o spunem cat se poate de direct: Romania traieste in principal de pe urma imigrantilor romani care au familii sau atasamente sentimentale si de pe urma fondurilor europene care si ele sunt ciupite cat si unde se poate. Deci problema dvs. nu este in cele din urma cresterea numarului de persoane calificate, ci creearea unui spatiu economic competitiv care inseamna industrie interna, cercetare interna etc. Pe scurt Romania are nevoie sa devina o tara atractiva pentru romani. In momentul de fata suntem in situatia Mexicului pentru care singura tara atractiva este SUA…

          • Gelu Sabau spune:

            Da, cam asta am incercat si eu sa spun, poate nu m-am facut bine inteles. Fara o legatura cu mediul economic si fara stimularea dezvoltarii, invatamantul romanesc nu cred se poate ameliora, nici din punct de vedere calitativ si nici cantitativ (asa cum insusi statul roman si-a asumat). Sunt de acord ca indicii cantitativi sunt relativi si includ multe variabile, dar am facut apel la ei in principal pentru a avea intregul peisaj si pentru a vedea cam pe unde se plaseaza Romania in contextul european…

  7. Ioan D spune:

    Poate pare off-topic ceea ce aduc in atentia dvs.

    Am absolvit facultatea de Electrotehnica (Inginerie Electrica) de la Politehnica din Bucuresti in vremea celulialt regim; am dat concurs de admitere pentru unul din cele 200 de locuri “puse la bataie” (aproape 3 pe loc).

    Azi, aflu de pe ste-ul facultatii ca pentru 2016, sunt 310 de locuri finantate de la buget si 50 de locuri cu plata (4000 de lei pe an ?) …deci o crestere de peste 150% .

    Din cate stiu eu, practic in Romania (de unde am plecta de vreo 20 de ani) nu mai exista industrie electrotehnica (Electroputere, UCM Resita, Motoare electrice la Bucuresti, Timisoara, Pitesti, Sacele, Electroaparataj, ICPE ,…….si multe aletele care-mi scapa ) si ma intreb pentru ce sunt pregatiti acesti absolventi ?

    Zilele trecute am citit ca 80% din absolventii de invatamant superior din Romania NU profeseaza in specilitatea aleasa.

    Sunt putin confuz care-i scopul educatiei din Romania?

    • Gelu Sabau spune:

      Cam asta cred si eu ca e problema, ca in afara de povestea legata de „competente”, care se tot repeta de ani de zile incoace, nu prea se stie care e de fapt scopul educatiei in Romania! Si nici nu cred ca se poate afla, atat timp cat nu stim incotro vrem sa ne orientam, noi, ca societate…

    • victor L spune:

      Ar fi mai multe raspunsuri:
      – sa existe mindria ca ne pleaca tinerii scoliti in strainatate;
      – sa nu ramina someri atitia domni profesori si dottori;
      - si, cireasa de pe diploma: cica din 100 de ingineri, 85% nu isi merita salariul, 10% si-l merita, 4% ar aduce si ceva beneficii, iar 1%, unul singur, produce pentru a scoate salariul tuturor, ba si beneficiu pe deasupra (“folclor” – studiu american).
      NB,
      exemplul se poate extinde la orice ramura :P in special la dottorii gen Ponta :D

  8. Dedalus spune:

    Ma bucur ca dezbaterea pe tema educatiei continua si ca exista oameni care iau in serios necesitatea infiintarii sistemului de educatie in Romania.

    Nu spun asta de forma.

    ====

    1) De acord ca nu poti avea invatamant superior de calitate folosind absolventi de liceu slab pregatiti si nici absolventi de liceu buni, din absolventi de gimnaziala slab pregatiti samd.

    DAR invatamantul primar depinde 99% de colaborarea dintre scoala si familie. Ori, parintii au obiective de educatie adesea perimate, pe baza experientei lor evident din alte vremuri. Parintii ar trebui sa fie parte a reformei educatiei.

    Din pacate este foarte greu sa ai parintii parte a reformei educatiei, pentru ca:

    a) parintilor le vine extreme de greu sa priceapa ca pentru a fi eficient, invatamantul va trebui sa fie diferit de cel prin care acestia au trecut, intotdeuana retinem doar ce a fost frumos din tinerete …

    b) foarte multe concept pedagogice si didactice se refuza intelegerii commune, uneori pot veni in contradictie cu ceea ce parintii isi inchipuie ca ar trebui sa fie un invatamant efficient

    Concluzia mea este ca o reforma a educatiei trebuie sa includa la modul cel mai serios parintii.

    Leguitorul a gresit fundamental cand a sporit aspectul “democratic” al deciziei in scoli, sporind in mod nejustificat puterea organizatiilor de parinti, dar lipsindu-le in acelasi timp de capacitatea de a intervene in aspectele logistice, adica fix acolo unde ar fi fost extreme de eficiente.

    2) As adauga aspectul educatiei civice, morale, etica in directiile de actiune ale unei reforme. Nu are nici o relevanta sa fii un bun specialist, un elev si student de 10, daca esti o hahalera, un om fara cuvant, mincinos si egoist. Si cam asa au inceput sa fie prea multi tineri, lasati de izbeliste de propria familia (ociupata sa “faca bani”) si de scoala (ocupata sa “aiba elevul note bune si sa ia examenele”)

    Iarasi, leguitorul a gresit fundamental cand a considerat ca educatia morala se realizeaza prin “predarea” sa. Si iarasi a gresit fundmanental cand a blocat educatia extracuriculara prin suprabirocratizarea activitatii (este o adevarata Golgota sa duci clasa la un spectacol de teatru de exemplu, birocratia te doboara – te lipsesti…)

    Si biserica a gresit din nou fundamental introducand catehizarea obligatorie in scoala (ca de facto e obligatorie, degeaba de jure nu e…) – rolul sau educative in morala ar trebui sa fie prevalent in afara scolii, in activitatea cu familia – stiu ca ortodoxia nu vine unde nu e chemata, dar ar trebui sa ne adaptam vremurilor si sa mai nuantam astfel de pozitii – prea radicale indraznesc sa spun.

    ====

    Sigur, cand te apuci sa scrii serios despre reforma educatiei nationale, fara sa vrei scrii din ce in ce mai mult. Si tot nu atingi tot ce este esential.

    Dincolo de asemena “linii ingrosate” ale reformei, un lucru este foarte sigur: political trebuie sa se aplece de urgenta si mai ales cu seriozitate asupra acestei reforme.

    Trebuie fapte, nu vorbe.

    Trebuie modificate multe legi din temelie, trebuie stabilite termene si modalitati de tranzitie de la un sistem muribund (sau imbalsamat, cum preferati) la unul cu adevarat potrivit.

    Daca la alegerile din toamna acest subiect nu va fi pus pe agenda reala a partidelor politice, putem deja sa ne luam adio de la invatamantul romanesc pe urmatorii 50-100 de ani. Cand spun “pe agenda reala” spun ca promisiunea electrorala trebuie sa fie si tinuta.

    Stiu ca pare utopic, dar ma gandesc ca si politicienii au copii.

    De fapt, celor care nu au copii sau au copiii dati la “scoli straine” partidele lor nici nu ar trebui sa le mai permita sa candideze.

    • Gelu Sabau spune:

      Sunt perfect de acord cu cele spuse mai sus. Daca nu se intreprinde cat mai repede ceva la modul real (si asta nu se poate fara un acord politic), ne putem lua adio, nu stiu daca pentru 100 de ani, dar pentru 50 sigur! Si referitor la ultima propozitie, desi multi politicieni gandesc „da-i naibii de fraieri, dau cateva tunuri si ma asigur sau ma car de aici”, daca ati face publice asemenea afirmatii ati fi repede taxat drept rasist! :)

    • vitansandu spune:

      Absolut de acord cu Dedalus. Numai ca eu as nuanta putin lucrurile.
      1. Atragerea parintilor la colaborarea cu scoala in etapa gimnaziala trebuie facuta pornind de fundamentul educatiei: cei sapte (sau sase) ani de acasa. Parintii trebuie facuti parteneri in educatie. Numai ei pot asigura un minim de responsabilitate copiilor din gimnaziala, responsabilitate absolut necesara oricarui individ. Aud ca acum copii nu pot fi pusi sa faca treburi gospodaresti, s-ar chema ca ii exploateaza parintii. Cum naiba am ajuns la aceasta idiotenie, cand stiut este ca intr-o familie fiecare membru ar trebui sa faca ceva pe masura puterilor lui? Copii nu mai pot fi certati (ce sa mai vorbim de pedepse) ca sa nu se streseze! Pai nu asa ajunge un adult care nu respecta nici o regula si nu are nici o responsabilitate?
      Majoritatea noastra a adultilor crescuti in satele patriei stim ca de pe la 7-8 ani aveam sarcini in gospodarie si nimeni nu se considera exploatat. Ba mai mult eram incantati ca putem face ceva precum cei mari. Stim ca toti locuitorii satului se cunosteau, iar despre copii intrebau “asta al cui este”. Iar cel al caruia era copilul avea grija sa isi atentioneze odrasla sa fie cuminte, cuincios, “sa nu ma faci de rusine”. In asta statea intreaga morala crestina.
      2. Extrem de important este sa ii facem pe parinti sa accepte nivelul real al posibilitatilor si aptitudinilor propriului copil. Atat timp cat parintele nu accepta decat varianta unei licente (mai nou si masterat) cat mai eficiente pentru propriul copil, fara sa faca o elementara evaluare a aptitudinilor acestuia, vom avea admisi la liceu cu note de 2 (doi) la evaluarea nationala, vom avea bacalaureat luat dupa doua-trei-patru incercari. Si, evident, vom avea licentiati care vor fi vanzatori sau casieri in supermarket. Sau, din pacate, daca se inscriu in partidul care castiga alegerile se vor alege si ei cu un post pentru care nu are sub nici o forma pregatirea necesara. Si de aici incepe alt mare dezastru al societatii noastre: “omul nepotrivit, la locul nepotrivit”. Rau pe care il vedem in jurul nostru: medici care omoara cu zile oameni, magistrati care condamna nevinovati, dascali care nu ii invata nimic pe elevi etc.

      • Dedalus spune:

        Nu e voie sa pui copii la activitati gospodaresti care au caracterul unei munci (adica sa ii transformi in servitori). Sigur insa ca e voie sa ajute in casa.

        Sunt doar interpretari excesive si superficiale ale unora care nu se pricep si vor sa faca pe desteptii.

        ====

        Da, trebuie sa existe o legatura intre aptitudini (si dorinte) si cariera , drumul in viata. Din pacate insa nu exista in Romania o legatura prea bine definita intre scoala urmata si cariera.

        Aici sunt de vina si numeroasele mituri privind castigurile, neglijarea optiunii pentru antrepenoriat si nevoia (obiectiva) pentru o pregatire cat mai flexibila.

        Continua prabusire a Romaniei spre activitati slab calificate, economia bazata pe salarii mici pentru munca ce aduce foarte putina valoare adaugata, inexistenta inovarii, incultura antrepenoriala crasa, nostalgia subconstienta pentru comunism….

        Daca am pastra totul identic si am schimba doar educatia nationala, atunci tot nimic nu s-ar schimba.

  9. Sorin Popa spune:

    Doresc sa aduc in discutie o idee care apare tot mai des: examenul de admitere in licee! Cred ca reintroducerea sa ar trebui discutata intr-o matrice riscuri si avantaje. Sa incep cu riscurile: in anul 2000, cand ministrul educatiei era Marga au decedat alergand cu dosarul de la un liceu la altul 3 bunici. Alt aspect tine de mafia spagii: cand s-a introdus repartitia bazata pe un algoritm intre media din timpul anului si media de la testele nationale, cei mai suparati nu au fost elevii ci, directorii si parintii de bani gata. Parintii pentru ca dand spaga, copilul lor ocupa un loc la Tudor Vianu si iese cu diploma de IT-ist, chiar daca avea media 6. Cine garanteaza ca la examen nu se va copia iar supraveghetorii nu vor fi alesi pe sprinceana? Foarte multi elevi vor ramane pe dinafara, pentru ca un examen are si picati. Ce se intampla cu acest elevi timp de un an cel putin? Vor ramane sa umple strazile? Sa nu uitam ca prin completarea unei liste de optiuni, un elev ajunge pana la urma intr-o scoala fie ea si profesionala. Avantaje: multe din notele umflate de profesorii spagari (totul a devenit sinonim cu spaga), vor putea fi combatute de un examen care si el ar trebui sa fie tot national. Nu se va putea vorbi de corectitudine, atata timp cat baremurile de corectare se trimit in teritoriu inainte de terminarea probei scrise.

    In incheiere o observatie, poate importanta: peste tot in Europa se tine cont intr-un fel sau altul de media din timpul anului si de notele de la evaluarea nationala. Daca acestea se scot, ramane un arbitru aleator, o teza de admitere care nu verifica decat o parte din materie. In plus, in RO nu exista o lista de competente minimale la absolvirea unei scoli generale, ceva similar testelor ¨PISA si de aici pare toata nebunia. Riscurile, cred, sunt actualmente mai multe decat avantajele! Dar nu eu decid!

    • Gelu Sabau spune:

      Sunt absolut de acord ca discutia legata de examenul de admitere in liceu este o falsa problema!

  10. anda spune:

    raspunsul la intrebarea “Care este scopul invatamantului superior in Romania?” este extrem de simplu … pentru a finanta catedrele numerosilor prof. dr. din numeroasele univ. din numeroasele facultati aparute dupa 1989 in cea mai mare parte a lor fara nici o valoare academica dar puternic sustinuti politic…. Cifrele de scolarizare aprobate pentru universitati au in vedere acoperirea catedrelor profesorilor si nu o reala necesitate a societatii. Ca sa nu mai spunem de pregatirea academica slaba si total depasita a multor universitari multi dintre ei posesori de titluri stiintifice importante pe baza carora primesc salarii mari fara sa aibe o justificare …mai puneti aici si numeroasele constracte de cercetare cu rezultate zero finantate de statul roman. Solutia simpla pe care o vad eu este introducerea taxelor de scolarizare peste tot in invatamantul superior ….acordarea de burse de studiu in numar limitat (eventual sustinerea taxelor de catre stat) doar pentru studentii performanti ( asa cum este peste tot in lume) …taxele sa poata fi sustinute prin imprumuturi si apoi returnate statului roman….ar fi fost interesant de vazut o proiectie a bugetului educatiei pe diferite tipuri de nivele de invatamant, preuniv, univ, inclusiv o defalcare a costurilor pe tipuri de universitati, facultati ….adica sa vedem si noi transparent de exemplu pe orice specializare in inv superior cat plateste statul roman?! …sunt convinsa ca veti avea o mare surpriza.

    • UnNimeni spune:

      Excelenta remarca! Am un amic care a terminat in Marea Britanie, criminalistica si acum s-a dus la master si este intru totul cum spuneti referitor la taxe si burse. Un master dureaza 1 an dar se poate intinde si pe 2. El a optat sa il faca intr-un an si are de platit 11.000 de lire taxa de scolarizare. Bursa nu cred ca a primit. Poti deveni performant doar daca esti si contrans de bani… Cum ati mentionat si faptul ca se primesc granturi si performante ioc. Pana la urma toti pot sa mearga sa studieze in Romania. Daca au ai tai suficienti bani sa te sustina faci o facultate buna, rea. La noi nu se studiaza lucruri actuale, doar cele perimate… Ar trebui regandit si aici. La noi organigrama universitarilor este incarcata pentru ca toata lumea vrea sa capete ceva cu efort zero. Solutii se gasesc dar nu se vrea sa se schimbe, in bine ceva din mediul universitar…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gelu Sabau


Gelu Sabau

Lector universitar. Doctor în Filosofie, Universitatea București - Stagiu de cercetare, Ecole Pratique des Hautes Etudes, Paris, Section Sciences Religieuses - Stagiu de cer... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)