Home » Educatie » Citesti:

Ce are școala de afară și nu are cea din țară?

Marian Manescu octombrie 18, 2016 Educatie
35 comentarii 2,027 Vizualizari

În raportările anuale ale Forumului Economic Mondial asupra competitivității, datele în privința învățământului arată că România este depăşită de aproape jumatate din cele 140 de state evaluate. De gândit este și faptul că universitățile noastre nu acced printre cele mai bune 500 de universități din lume în vreun top internațional.

Educația este unul din pilonii de bază ai dezvoltării unui stat. Doar că ¨lasă, și la noi se face școal㨠este o replică celebră în spatele căreia ne ascundem mult prea mult ca și națiune. Afirmația este motivată adesea cu argumentul rezultatelor individuale ale tinerilor români, însă fără a avea în vedere faptul că performanța se măsoară mai ales în capacitatea de a te asigura că toți beneficiarii sistemului sunt îndrumați spre a atinge un nivel decent de educație.

Textul de față reprezintă nu o analiză detaliată a unor indicatori, ci percepția personală ca student asupra unor elemente obiective din sistemul de învățământ superior românesc. În țară am fost mereu un nemulțumit de modul în care este așezat sistemul educațional, iar două luni în cadrul unei universități olandeze m-au ajutat în a sesiza și cât de mare este aceasta diferență în realitate.

Diferențele ce țin de atitudine

S-ar putea spune că, deși sistemul e mai bun în Olanda, și în țară se mișcă lucrurile, dar e greu să schimbi peste noapte. Un fel de a continua pe ideea ca este bine și la noi și că treptat o să reușim să ne aliniem la standardele vestice. Realitatea este că problemele nu sunt legate doar  de organizarea unui sistem, ci este important să vorbim de atitudinea permisă și indusă într-un sistem.

Mărturisesc: mă cuprinde la finalul multor cursuri în Olanda dorința de a îl strange în brațe de fericire pe profesor.  Asta după ce am plecat din facultatea românească cu un car de nervi și revoltat pe aroganța și atitudinea celor care poarta același titlu în țara noastră. Poate că se întâmplă și deoarece de multe ori dobândirea titlului de profesor este motivul determinant pentru care o persoana ajunge la catedră, înainte de dorința, competențele și vocația de a forma oameni și profesioniști.

Sistemul olandez îți lasă impresia că prima preocupare a profesorului este aceea de a-ți arăta un model de urmat pentru a trece cu succes prin actul educațional. Îți dai seama de asta atunci când profesorul se afla deja în sala de curs chiar și atunci când ai ajuns cu 10 minute mai devreme, mereu aruncând o ultimă privire peste materialele pregătite și planul existent pentru cursul respectiv. Pentru că da, există responsabilitatea de a ți se prezenta cu exactitate un plan al fiecărui curs în parte încă de la începutul anului și transparența de a ți se transmite coordonate de urmat în evoluția ta academică. Nu vei fi lăsat niciodată fără să ți se prezinte criterii vor fi avute în vedere la evaluarea finală a acestui parcurs. Cel mai important este că acestea ajung să fie și respectate fără abatere.

Cum este sistemul construit

Prima mare diferență este faptul că nu este acceptat un număr de studenți peste capacitatea instituției de a crea condiții. Se merge de cele mai multe ori pe ideea de a lucra cu grupuri cât mai mici la cursuri, de la 15 și până la, în rare cazuri, 50 de studenți. Asta spre deosebire de exemplul clasic de acasă, unde este destul de comun să vezi amfiteatre în care stau înghesuiți sute de studenți.

În al doilea rând, întregul act educațional este construit în jurul unor practici, valori și principii care asigură respectarea integrității academice. Riscurile unor derapaje sub forma „plagiatului” sunt reduse prin prezentarea detaliată, încă din primele zile de școală, a regulilor ce trebuie urmate în cercetarea individuală realizată de către student și prin trecerea acestor lucrări prin multiple filtre de verificare și evaluare. Ori deja asta e cu mult diferit față de situații, des întâlnite în România, în studenților li se solicită uneori redactarea unor referate care ajung să fie verificate de profesor la momentul examinării în decursul unui interval de câteva minute,  mai mult cantitativ decât calitativ. Lesne de apreciat că astfel de practici lasă loc și chiar încurajează „furtul” academic.

Familiarizarea cu standardele academice este așadar unul din principalele obiective, iar în acest sens și examinările sunt construite într-un mod care să verifice acumularea de către student a cunoștințelor de bază, iar accentul se află mai ales pe capacitatea de a aplica în mod practic informația și analizarea din diferite perspective a subiectelor propuse. Evaluarea urmărește obiectiv astfel anumiți indicatori în acest sens, mai degrabă decât răspunsuri fixe și, tocmai de aceasta, studentul  își poate consulta materialele de curs în timpul examenului. Din nou, total opus față de popularele examene grile destule facultăți românești.

Ce rămâne în sarcina studentului

Cele menționate arată întreaga disponibilitate înspre a se oferi cele mai bune condiții în care studentul să-și realizeze parcursul. Acest cadru în care actul educațional este furnizat de către instituție transferă responsabilitatea rezultatelor în sarcina studentului, căruia îi revine decizia și eforturile de a se alinia cerințelor și de a ține pasul cu planul de învățare. Elementul aleatoriu este eliminat și acesta își poate controla în mod obiectiv evoluția.

Ce se poate face?

Reiese faptul că primele diferențe ce le-am putut observa sunt tocmai cele care țin de atitudinea indivizilor implicați în procesul educațional. Schimbările de atitudine sunt la îndemână și, pentru început, relația profesori – studenți în sistemul de învățământ superior ar putea să fie guvernată mai bine prin aplicarea în mod real a unor reguli de conduita ce pot fi regăsite în documente existente deja, precum Codul Drepturilor și Obligațiilor Studentului și numeroasele coduri de conduită și etică existente la nivelul universităților. Pe termen lung este nevoie de crearea unui sistem de finanțare  care să impulsioneze universitățile să își adapteze numărul de studenți în funcție de capacitatea de a oferi atenție fiecăruia în parte și a livra un act educațional de calitate, într-un cadru guvernat de principii și valori bine definite.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "35 comments" on this Article:

  1. Dedalus spune:

    “Ce are școala de afară și nu are cea din țară?”

    Raspuns: libertate (individuala de alegere) si raspundere (individuala si concreta).

    ====

    La ei

    Libertatea si raspunderea individuala nu apar insa doar in invatamant ci pe parcursul intregii vieti. Ca elev, profesor, parinde esti liber sa alegi, statul iti garanteaza ca ai din ce alege si raspunzi tot tu pentru decizia ta, statul nu iti ia locul sa gandeasca in locul tau.

    Ca parinte sau elev iti alegi scoala sau facultatea, in cunostinta de cauza, o schimbi daca nu iti convine, pentru ca stii ce se face in fiecare si pentru ca stii ca va avea cineva nevoie de tine – ca anjajat, sau ca vei avea nevoie de cunostintle respective – ca intreprinzator.

    In Romania

    Libertatea si raspunderea individuala in educatie (si in general in societate) sunt doar mimate in Romania.

    Scolile de stat si cele private sunt de fapt la fel. Universitatile – cu mici exceptii – sunt si ele la fel intre ele (in unele cazuri la angajare se cere doar sa ai “studii superioare” – indiferent care or fi alea…. sau se apeleaza la sintgma “de specialitate”; de fapt, oricum nu conteaza, tot ce stie un student stie ca a invatat singur.

    Nici un profesor nu iti va spune ce are in planificare, nici o scoala nu are voie sa se abata un milimetru de la Statul a spus sa faca.

    Aberatia ajunge la cote astronomice cand, pentru a fi siguri ca nu au nici o raspundere, profesorii predau elevilor textele indrumarilor metodice din programa…

    In preuniversitar un profesor face absolut ce doreste la ora, si aberatiile pe care le prezinta sunt de nedemonat. Daca dicteaza definitii si reguili la nesfarsit si copiii le au in caiete – asta este, nu are nimeni ce sa faca.

    Directorul, cand nu e partas, e si el legat de maini si de picioare de un regulament bolnav, Inspectoratul verifica corespondenta hartiilor si nimic altceva, iar parintii sunt expediati cu scuze imbecile de genul: scrieti la inspectorat/minister, asa e in programa, du-te la privat/la alta scoala/ acasa daca nu iti convine samd.

    Raspunde vreun profesor de ceea ce face la ora? Nu, in fata nimanui.

    La Universitate, doar sa incerci sa faci ce trebuie si vei atrage instantaneu oprobiul “conducerii” – speriata ca se va vedea incompetenta lor sau sau ca va pierde un numar de studenti care asigura taxele.

    Raspunde conducerea universitatii in fata cuiva? Nu, in fata nimanui.

    OK, exista scoli si universitati in Ro unde lucrurile stau altfel, unde chiar se invata serios. Dar sunt prea putine. Exista cadre didactice cu multa daruire, fiecare cunoastem oameni de acest fel care isi fac datoria adesea in ciuda sistemului. Asemenea oameni au si ei si noi. Doar ca procentual la ei sunt mai multi decat la noi. Mult mai multi si mai ales sunt apreciati, nu dezaprobati intr-o cultura a substandardelor, cum e educatia noastrra.

    ====

    Libertatea si raspunderea – astea le au ei si nu le avem noi. Noi ne prefacem ca le avem.

    • Marian Manescu Marian Mănescu spune:

      Există o reținere a indivizilor să se asocieze în vederea susținerii acelora care își fac datoria în ciuda sistemului. Reținerea provocată de faptul că o astfel de asociere nu va reprezenta decât o minoritate în fața majorității ghidate de o cultură organizațională cu standarde relative. Observăm astfel cum frica de marginalizare într-un sistem defect reușește astfel să domine nevoia de schimbare conștientizată de respectivii indivizi.

      • Dedalus spune:

        Recunosc dificultatea “unirii celor buni”. Eu ma bazez pe ralierea lor la o reforma a educatiei bazata pe libertatea de alegere si pe instituirea raspunderii scolii.

        Sunt 3.000.000 de parinti care sunt de partea lor. Nu sunt o minoritate, ci o majoritate.

        Propunerile mele merg pe ideea de a uni in jurul acestei idei a libertatii si raspunderii atat parintii care doresc fericirea copiilor lor, cat si cadrele didactice oneste.

  2. David FK spune:

    “Ce are școala de afară și nu are cea din țară?”

    Daca-i vorba de invatamantului postliceal (colegiu, masterat) deosebirea este : exista taxe si inca foarte mari. Platind taxe (adica investesti in tine) esti interesat sa inveti pentru a avea sansa obtinerii unui job mai bine platit.

    Statul ajuta prin garantarea creditelor bancare luate de cei care indeplinesc anumite conditii (venitul pe familie este sub un anumit prag).

    Platind

    • neamtu tiganu spune:

      In Germania nu se platesc taxe, deci asta nu e nici pe departe un argument.

      Limitindu-ma la invatamintul universitar tehnic cred ca hotaritor e ca industria isi baga destul de puternic nasul in invatamint. Pe de o parte sunt extrem de multe programe de cercetare in colaborare univ.-firme, prilej pt. ambele parti sa se cunoasca mai bine. Pe de alta parte, de regula profii univ sunt alesi dintre cei care au experienta in economie.
      Citez din ” In den Ingenieurwissenschaften kann ähnlich wie an Fachhochschulen praktische Erfahrung in der Industrie einen höheren Stellenwert haben als die Habilitation.” Experienta in industrie poate fi mai importanta decit habilitation.

      In plus f. multe concerne au propriile universitati sau “patroneaza” universitati de stat.
      La concernul la care am muncit aveam in permanenta studenti care-si pregateau la noi lucrarile de diploma, masterate si chiar doctorate, evident in strinsa legatura cu universitatile, mai ales ca la univeristati profesori erau, uneori, fosti colegi de ai nostrii, sau colegi de ai mei tineau cursuri la facultati!

      In Romania este imposibil asa ceva din simplu motiv ca nu exista industrie!

      • Dedalus spune:

        De acord ca Germania are un sistem de invatamant superior racordat la industrie intr-un mod atat de organic incat nu s-ar putea reproduce in alte tari (cu atat mai putin in Romania). De acord si cu faptul ca industria Romaniei nu este atat de dezvoltata ca si cea din Germania.

        ===

        Dar exista totusi industrie si in Romania – vedeti statisticile. Si exista si absolventi care, de fapt prin efortul propriu de invatare, in exteriorul facultatilor – ajung sa fie angajati in aceasta industrie, asa firava cum e ea.

        Daca am scadea in Romania numarul de locuri la facutati si am introduce bursele de merit platibile si pentru studiile in strainatate, am crea o presiune pe aceste locuri si am crea implicit o cerere de calitate.

        Cuplata cu simlificarea contabila a start-up-urilor si cu un program de accelerare serios, aceasta masura ar aduce lucrurile aprope de normal in cativa ani.

        Daca ne-am mai si grabi cu intgroducerea unui sistem de recunaostere a studiilor in afara facultatilor – tendinta programatica in UE – asta ar accelera si mai tare lucrurile.

        Sigur, nu am ajunge ca Germania, dar am avansa serios.

        • neamtu tiganu spune:

          desi nu traiesc in Ro cunosc totusi un nr. mare de absolventi de facultati care nu profeseaza in meseriile lor. Printre ei sunt ing., economisti, ziaristi sa nu mai vorbesc de avocati sau de miile de absolventi de stiinte politice. In plus unii dintre cei care chiar au posturi de absolventi invirt niste hirtii, un baiat tinar, ing. electronist imi spunea ca e ing. printer, adica tipareste formulare.
          Deci problema de baza e absorbtita absolventiilor in economie. Degeaba invatamintul s-ar ridica pe noi culmi, daca nu sunt folositi sunt bani si timp pierduti.

          • Dedalus spune:

            Da, asta am tot spus si eu: in paralel cu crestereea calitatii in invatamtnul superior e nevoie de o stimulare puternica a antreprizei.

            Spun a antrerpizei si nu a locurilor de munca, pentru ca este de fapt imposibil sa “”creezi locuri de munca”". Poti doar: a) sa cresti investitiile straine si b) sa cresti afacerile autohtone/antrpriza. Solutia a) are limite certe si e greu de crezut ca putem sa facem cu mult mai mult decat acum. Ramane solutia b) care are si avantajul unei durabilitatii mari si a intaririi capitalului uman.

            Sigur, e destul de greu – daca nu imposibl sa reproduci in Ro Mittelstand-ul german… :-) .

            Dar putem face lucruri mult mai simple: recunoasterea califiacrii la locul de munca si a pregatirii individuale de exemplu. Asta, in paralel cu scaderea drastica a numarului de locuri in universitati.

            Pentru ca noi avem sute de mii de detinatori de diplome din acestia doar 10-20% daca sunt cu adevarat absolventi de invatamant superior (adica sa aiba macar o spoiala de invatamant superior).

            Si atunci imi pun intrebarea: de ce sa avem 100.000 de absolventi din care doar 10.000 au cunostintle necesare?

            Nu ar fi mai simplu sa avem direct 10.000 de absolventi?

            Ce am pierde?

            Suntem tinuti de angajamente europene sa avem invatamant superior de atat la suta din aboslventii de liceu. Da, si? Nicaieri nu scrie ca astia ar trebui sa fie in Romania sau ca ar trebui sa fie abolventi de anumite tipuri de institutii.

            Si iarasi ai perfecta dreptate cu faptul ca nu conteaza in Ro ce facultate termini, faci oricum ce poti, ce stii ce ti se cere. E clar ca nu intereseaza pe mai nimeni ce facultate anume ai terminat.

            ===

            Ceea ce mi se pare ingrijorator este ca adesea romanii din alte tari constata exact ce am constatat eu, in timp ce “romanii autohtoni” par pierduti intr-un “”denial sindrom”" fara leac.

      • Dan G spune:

        @ neamtu tiganu (19/10/2016 la 11:07)

        “In Germania nu se platesc taxe, deci asta nu e nici pe departe un argument.”

        Imi place siguranta dvs. cu care argumentati” daca nu e in Germania inseamna ca nu exista.

        Nu stiu cum este in restul tarilor din Grupul G7, dar in Canada si USA este exact opus ca in Germania; poate si in alte tari din EU (nu stiu, nu ma pronunit.

        In rest comentariul este bazat pe Germania si-l apreciez ca foarte util, in special ca vine de la cineva care s-a “lovit” (in sens pozitiv) direct si nemijlocit nu prin “middle man” (din media).

        Am auzit ca sunt studenti in Romania care urmeaza 2 sau chiar 3 facultati in simultan. Exista asa ceva si Germania ?

        Multumesc. Zi buna.

        • neamtu tiganu spune:

          Eu nu am spus ca nu exista si altfel decit e in Germania, am spus doar ca nu exista neaparat o legatura intre calitatea invatamintului si faptul ca se platesc sau nu taxe, dind exemplul pe care l-am dat.
          De altfel stiu binisor cum e in USA avind legaturi strinse cu multi americani.

          Nu cunosc pe nimeni in Ge care sa studieze simultan mai multe fac., cred ca teoretic ar fi posibil, ce pot sa spun e ca sunt destui de meserie studenti, de regula unii cu situatie financiara bunicica de acasa, care studiaza, studiaza, studiaza, ani in sir, schimba domeniile etc. S-a discutat mult ca pt. aceste cazuri sa se introduca taxe consistente. De altfel se platesc niste taxe, dar sunt mai mult simbolice. Totusi marea majoritate a studentilor incearca sa-si termine rapid studiile pt. a iesi pe bani, asta fiind si un criteriu la ocuparea unor posturi mai grase.

          De asemenea e f. apreciat studiul in strainatate si f. multi fac unu sau mai multe semestre prin alte tari, mai ales USA.

          Si nu in ultimul rind mai exista categoria celor care au probleme sa studieze pe aici, de ex. la medicina exista un fel de bariera la intrare, “numerus clausus”, si atunci merg la studii in Romania.

      • Harald spune:

        @neamtu tiganu – implicarea industriei în maniera din Germania generează roboți, nu oameni cu spirit inovativ. N-o să vedeți în veci un Elon Musk, un Bill Gates sau un Robert Noyce german. A face industria existentă mai performantă nu e același lucru cu a inventa noi industrii, iar Germania excelează doar la primul capitol.

        Citisem cândva o idee amuzantă, dar cât se poate de reală (am un lapsus în privința numelui autorului, e un istoric contemporan britanic celebru): ar trebui să ne dorim universități ca în Statele Unite și închisori ca în Germania, dar există o mare tentație de a proceda exact invers :P

        România e o țară mult prea săracă pentru a adopta modelul german în materie de universități.

        • Harald spune:

          Mi-am adus aminte, Timothy Garton Ash era istoricul britanic la care am întâlnit acea idee. Btw., Alois Alzheimer era tot neamț :)

        • neamtu tiganu spune:

          Bill nu e produsul scolii americane, apariția acestora e legata de societate, nu direct de școală, dar ăsta e alt subiect

          • Harald spune:

            În Germania cineva fără școală e egal cu zero, uneori și pentru a-ți deschide o mică firmă trebuie să demonstrezi cu acte că ai calificări în domeniu. În State nu te întreabă nimeni ce școală ai. Un potențial Bil Gates care are ghinionul să se nască în Germania este spălat pe creier în școală până i se scoate orice idee nouă din cap.

            Dacă ar fi să discutăm folosind personajele lui Eric Berne, în Germania Copilul Liber este împiedicat total să se manifeste. Rolul principal revine Părintelui Normator, care forțează în cele din urmă orice copil să se adapteze, devenind la rândul lui un adult obsedat de reguli și proceduri.

            • neamtu tiganu spune:

              sunteti maistrii ai divagatiilor.

              repet, discutia a inceput atunci cind David FK a afirmat ca solutia pt. un invatamint mai bun ar fi un invatamint cu taxe. Parerea mea a fost ca asta nu joaca un rol primordial si am dat un exemplu.

              Celelate teme, Bill, spalatul pe creere, importanta hirtiilor etc. sunt cu totul alte teme, sa nu uitam ca autorul ne-a propus o comparatie intre scoala romaneasca si cea de AFARA, recte olandeza.

              Desigur societatea germana nu e nici pe departe ideala, poate se va ivi ocazia sa povestesc chestii sa te crucesti, multi nemti se uita cu jind la americani, nu putini emigreaza in USA. Sa nu uitam ca nu de mult premiul Nobel a luat un neamt care a studiat in Germania, dar s-a realizat in USA. In general batrina Europa e mai putin mobila, mai putin aventuroasa. Din pacate EUul a intensificat aceast ramolisment, dar cum spuneam, asta e alta tema.

              Si desigur Romania trebuie sa-si creeze propriul sistem, adaptat spiritului romanesc, un spirit plin de inventivitate, dupa parerea mea, pe asta ar trebui pedalat.

            • neamtu tiganu spune:

              importanta hirtiilor in Ge e din cele mai vechi timpuri, atunci cind s-au format breslele, bresle care incercau sa-si protejeze cunoasterea, calificarea. E adevarat in Ge nu poti infiinta o firma, de frizerie sa spunem, daca nu ai diploma de maistru, cel putin, nu mai vorbesc de doctorat, la fel cind e vorba de o firma de reparat masini sau lipit petice la prezervative.
              Pe undeva e bine, consumatorii stiu ca merg la un meserias, pe de alta parte e rau ca persoane talentate, f. dotate nu-si pot face loc.

            • Harald spune:

              @neamtu tiganu – nu era nicio divagație, toate cele menționate de dvs. erau argumente pentru a nu implementa în România ceva similar sistemului german. E sistemul lor, e istoria lor, economia germană merge bine așa, fabricând trenuri pentru Rusia și săpând tuneluri pentru regimul de la Teheran, dar României nu i se potrivește nimic din toate astea.

              Pentru a recupera decalajele, România are nevoie de foarte mult liberalism și de un sistem de învățământ care să permită descoperirea și afirmarea celor mai variate talente ale elevilor și studenților. Robotizarea individului fiind de altfel străină spiritului latin.

        • Dedalus spune:

          Subscriu!

          Am spus si in alt raspuns – este imposibil de copiat Mittelstand-ul german aici, este imposibil sa iei modelul german in materie de universitati.

          Exista o mare tentatie a romanilor sa copieze sisteme sociale din alte tari, inclusiv cele de invatamant.

          Ori, nu poti copia o aripa de pasare, s-o lipesti la un sarpe si sarpele sa zboare cu ea.

          Desigur nu trebuie sa devenim originali in mod ridicol, dar nu exista nici o speranta in a copia modele.

          Trebuie sa deschidem ochiii mari, sa vedem cum e la altii, dar trebuie sa adaptam modelele la ce merge la noi, asta in urma unei analize.

          In Romania un invatamnt superior gratuit ar fi (si este) o cale sigura spre dezastru. Studenii care nu paltesc taxe, nici nu cer profesorilor nimic. Studentii care nu depun nici un efort la intrarea in facultate nu vor aprecia studiile si nu vor fi nici constiinciosi.

          Ne incapatanam sa reproducem modelul comunist al studiilor gratuite, am renuntat la examenele de intrare si pregatim catralioane de absolventi de care nimeni nu are nevoie si care nu se deosebesc intre ei prin facultatea absolvita.

          De-asta am spus ca trebuie scazute drastic locurile in univesristati in Romania, introduse taxe inclusiv la stat si creata o concurenta a universitatilor din Romania cu cele din strainatete in ce priveste “”clientela”adica numarul de studenti.

          In Romania de azi nu ne putem baza pe constiinta, adica pe minuni. Atunci, sa punem piata la treaba si sa regleze banii. Nu poti aprecia decat lucrurile pentru care ai depus un efort.

    • o femeie spune:

      In belgia taxele universitare sunt zero.
      In Olanda taxele universitare sunt la nivelul unui salariu mediu pe economie, de genul 1500 euro pe an. In Danemarca taxele sunt zero.

      Ce au in strainatate: locuri reduse. E competitie. Elevii isi dau tot interesul sa invete sa intre la facultate. In paralel in facultate nu se preda in stil romanesc: dictat si reprodus ci se dau multe examene practice pe care studentii si le pregatesc invatand programa, examen cu material pe banca, unde daca nu stiu bine degeaba am 4 carti langa mine. Au multe examene: proiecte. Au conditia de a face practica si lucra cateva saptamani in sectorul privat (si exista colaborari universitate – firme), astfel ca la sfarsitul facultatii studentul este pregatit CONFORM cererii de pe piata.

      De fapt, asta pleaca de mai devreme. Elevii de liceu au ore mai putine de religie saptamanal ci de educatie: cum sa deschida un pfa, ce e faliment, cum se face o cerere si unde se platesc taxe, cum se face cv si cum se aplica, ce meserii se cauta si cum se prezinta la intrerviuri etc etc.

  3. Cititor spune:

    Ceea ce descrieți ca realitate a învățământului superior olandez mi se pare normal. Numai in comparație cu ce se întâmpla la noi pare un ideal de neatins.
    Sa știți ca tocmai atitudinea profesorilor de acolo, atât de diferita de a celor de aici, e foarte / cel mai greu de schimbat. Pentru ca atitudinea aceea este efectul a multe experiente de formare favorabile prin care acei profesori au trecut de-a lungul timpului. Numai dintr-o societate care-și educa de mici copiii in spiritul respectului, al responsabilității si al eficientei, aceste trăsături se pot întâlni la adulții care practica anumite profesii, mai ales daca e vorba de profesii in care formezi alti oameni.
    O asemenea atitudine nu poate fi prescrisa, impusa printr-o lege sau printr-un regulament. Regulamente si reguli avem si noi si, pe hârtie, ele suna bine. Dar cine le cunoaște? Cine le aplica? Cine le acorda vreo importanta? Câțiva dintre profesori si câțiva dintre studenți. In general, ei sunt priviti ca niste “ciudați”. Sau poate ma înșel.
    Acum ca v-ați terminat studiile in Olanda, credeți ca veți avea posibilitatea sa schimbați ceva aici in Romania?

    • Dedalus spune:

      Statul trebuie sa garanteze dreptul parintilor de a alege liber scoala pe care o cred potrivita pentru fericirea copiilor lor.

      Nu exista nici un motiv sa presupunem ca diferenta dintre “ëi” si “”noi”" ar consta in atitudine. Mai curand, atitudinea este rezultatul raspunderii personale. In mod obiectiv, analizand cadrul legal de la noi si mai ales practica aplicarii sale in 25 de ani, vedem ca nu edxista nici libertatea alegerii nici raspundere de vreun fel.

      Nu exista nici o dovada ca mentalitatea lor ar fi diferita de a noastra, in afara de anectodica repetare a acestei asertiuni.

      Este relativ simplu sa modificam cadrul legal al educatiei nationale in Romania pentru a garanta libertatea si a impune raspunderea. Se poate face in 2-3 ani si va da rezultate.

      Nu exista nicio modalitate democratica de a schimba atitudinea oamenilor fara a antrena si raspunderea lor. Un om constiincios care apare, fara ca pentru asta sa existe libertate si raspundere este faimosul “”om nou”". Nu poate fi decat rezultatul unui stat autoritar.

      Asa ca avem de ales:

      fie

      a) fabricam un om nou prin forta statului autoritar – dar va trebui sa acceptam statul totalitar, inclusiv dreptul acestuia de a face ce doreste cu copiii nostri (exemplele curg de la progresismul american pana la Napolele lui Hitler)

      sau

      b) acceptam sa garantam libertatea si sa impunem raspunderea (cu durerile de rigoare)

      ===
      Nu, noi nu avem legi si regulamente. Este doar o iluzie. Noi avem doar hartii pe care scrie ceva. Drepturile si obligatiile sunt de fapt in aceste hartii doar principii, neaplicabile si nesanctionabile. Etichete puse pe sticle goale. De-asta nu se aplica norma, din simplul motiv ca nu exista norma. De-asta sunt vazuti ca niste ciudati cei care le aplica, pentru ca o fac fara a fi obligati de fapt.

      ====

      Niciun profesor din Romania nu raspunde in fata nimanui pentru orice ar face.

      Cunosc persoane care au fost nevoite sa-si mute copiii din scoala din cauza persecutiilor groaznice la care erau supusi. Regulamentele si legile nu au facut 2 parale in acele cazuri, din simplul motiv ca nu exista nici o raspundere stabilita prin nimic. Acele persoane nu au putut dovedi nimic, nu avut la indemana nici o obligatie si nici un drept sa le ajute.

      ===

      Olanda e un stat capitalist, e stabil (in limitele dinamicii capitaliste). Fiecare vede cate ceva in educatia din Olanda: profesorii buni, studentii cu care se poate discuta, interesul companiilor etc. Dar toate acestea presupun efort. Nu apar din simpla constiinta.

      • Cititor spune:

        Deocamdata ne rămâne sa ne bazam pe conștiința fiecărui profesor.
        Si acum exista anumite obligații ale profesorului (v-am mai spus, in alta postare la un alt articol despre învățământ) dar părinții nu le cunosc. Daca le cunosc, nu au curajul/interesul sa semnaleze încălcarea lor de teama ca elevul, copilul sa nu aibă de suferit.
        O alta observație pe care o faceți mereu privește lipsa posibilității părintelui de a alege singur si liber școala pentru copil. Repet : se poate alege si acum tipul de școală dorit. Exista următoarele opțiuni: școală de stat, școală particulara obișnuită, școală particulara cu anumite programe (Waldorf, step by step – sunt cele pe care le cunosc eu), școală speciala ( pentru copii cu probleme speciale), școală cu predare intr-o lb. străină (engleza, germana, spaniola). Ai de unde alege formal. In practică, cei care au apelat la scoli particulare nu au sesizat o mare diferență fata de școlile de stat. Deocamdată. De ce spuneți ca nu se poate alege când problema e mai degrabă ca nu ai ce alege (toate fiind cam la fel).
        Am accentuat asupra atitudinii profesorului pentru ca autorul articolului pare sa vadă diferența tocmai in aceasta atitudine responsabila, participativa, implicata. Aceasta atitudine nu poate fi impusa din afara (ar însemna ca motivația profesorului sa fie negativa, sa facă anumite lucruri doar din frica de sancțiune – așa e acum cu elevii). Nu cred ca asta ar fi de dorit. Acel profesor olandez nu se pregătește pentru cursuri de teama ca altfel va fi tras de urechi. El așa știe sa facă, așa a făcut si când a fost elev, așa face si acum. E un semn de respect fata de sine, fata de profesia lui, fata de studenți.
        Dumneavoastră vreți reguli clare (răspunderea ne 1, 2, 3…) si sancțiuni pentru ignorarea lor. Un fel de “dat jos milităria din pod” in ceea ce-i privește pe profesori. Exact ce spuneți ca se întâmpla acum cu elevii terorizati. Oare e bine?

        • Dedalus spune:

          Din moment ce toate scolile sunt la fel – cum ati si recunoscut de altfel- in ce consta alegerea individualizata?

          A allege inseamna a decide intre lucruri diferite intre ele, nu intre lucruri la fel.

          Daca ai 10 mere la fel, faptul ca iei unul dintre ele, inseamna a alege?

          Cand vorbesc despre alegere vorbesc despre a decide intre scoli diferite intre ele.

          Aceasta alegere nu este posibila in Romania de astazi.

          A te muta de la o scoala la alta a devenit aproape imposibil, iar chiar daca o faci – toate sunt la fel. Nu se diferentiaza prin nimic.

          Alternativele de care vorbiti exista numai pe hartie. StepbyStep este numai la I-IV si sunt extreme de putine scoli asa, pentru ca sunt si putine cadre didactice specializate.

          Waldorf este doar o imensa farsa, cu doar cateva unitati reale in toata tara.

          Toate scolile sunt de fapt la fel. Sunt 10 mere la fel toate.

        • Dedalus spune:

          Vorbeam despre contractual de scolarizare. Acela ar trebui sa stabileasca in clar ce obligatii are scoala: 50% din orele de inforamtica in sala calculatoarelor, 50% din ore cu material didactic, 4 sedinte cu parintii pe semestru etc.

          Acum, contractual de scolarizare este atat de general incat nu stabileste concret nici un fel de obligatie.

          Parintii isi cunosc drepturile, dar acele drepturi nu sunt exigibile, nu se pot exercita pentru ca le revine sarcina probei, sarcini absolut imposibila in acest caz.

          In present contractual de scolarizare este lipsit de eficienta. In consecinta, nu exista absolut nici o raspundere a scolii sau cadrelor didactice pentru ceea ce fac. Orice raspundre inseamana o obligatie si orice obligatie e eficienta numai daca se poate cere respectarea ei.

          Actualul contract de scolarizare este ca si inexistent.

        • Dedalus spune:

          Daca oamenii ar deveni profesori buni numai si numai din abnegatie, atunci ce ii opreste pe cei din ROmania sa fie si ei cu cei din Olanda?

          Ce credeti ca deterimna abnegati si daruirea? Un impuls intern, constiinta? Paote, la o parte a oamenilor si evident la o parte a profesorilor.

          Daca abnegatia, daruiea ar fi asa de raspindite, nu am mai avea nevoie de legi, de norme, de contracte.

          De fapt exact asta e problema: ne asteptam sa apara un om nou, care sa fie dedicate meseriei de professor din impuls intern. Asta a dorit saconstruiasca fascismul si comunjismul- un om care sa se dedice comunitatii din pura abnegatie si daruire.

          “Omul nou” nu se poate construi, istoria a demonstrat. Noi inca vrem sa il avem.

          E nevoie de raspundere individuala pentru a-si face datoria, iar aceasta inseamna obligatii contractuale.

      • Harald spune:

        @Dedalus – activitatea unui profesor nu poate fi normată la fel cu cea a unui muncitor la o bandă de asamblare. Chiar și un profesor bun și cu vocație pentru meseria aleasă rămâne totuși om: are simpatii și antipatii personale; are o manieră de a comunica prin care stabilește legături eficiente cu unii elevi, dar ineficiente cu alții; are un mod de a înțelege ceea ce predă prin care trezește interesul unor elevi, dar îl pierde pe al altora etc.

        În România, grija zilei de mâine nu lasă prea mult loc pentru abnegație. Abnegația este într-adevăr determinată de ”un impuls intern”, dar asta ține de-acum de psihologie, nu e ceva ce un adult ajuns profesor să poată schimba din mers. În esență, cu mai puține griji zilnice ar fi și profesorii mai dedicați procesului de instruire. La fel ca în orice altă meserie.

        Ceea ce lipsește în învățământul din România este competiția: oamenii competenți și conștienți de valoarea lor se ocupă de activități mai lucrative, pentru că n-ar putea trăi destul de decent din veniturile din activitatea didactică. Așa că în învățământ rămân să activeze o mulțime de neaveniți care n-au găsit ceva mai convenabil. Iar pentru a schimba asta e nevoie de măcar două generații, toată România trebuie să se schimbe înainte de a se putea schimba învățământul.

        • Dedalus spune:

          Fiecare parinte trebuie sa aiba posibilitatea practica – subliniez practica – de a alege un parcurs individualizat pentru copil.

          In acest moment in Romania nu este posibil asa ceva deorece este imposibil sa stii ce se face in realitate intr-o scoala, inainte de a avea copilul elev acolo- acest lucru este mascat printr-o serie de vorbe in vant pe care cei din scoala ti le toarna la inscriere. In lipsa unui contract de scolarizare clar, nici nu prea ai ce sa faci. Mai mult, scolile nu difera intre ele.

          Sa zicem ca un parinte isi doreste pentru copil o scoala cu multe teme si cu o exigenta amre fata de invatare. Un alt parinte isi doreste o scoala bazata pe intelegerte si cu multe activitati exstrascolare.

          Pentru fiecare in parte va fi foarte greu sa aleaga scoala potrivita, pentru ca sunt disponibilie infgormatiile ce le-ar fi necesare fiecaruia.

          Activitatea unei scoli trebuie descrisa in detaliile ei, in contractul de scolarizare pe care scoala il semneaza cu parintii. In lipsa acestei descrieri este deschisa larg usa abuzului – si de altfel este si cauza principala a dezastrului din invatamantul romanesc preuniversitar: scoala nu raspunde in fata nimanui pentru nimic din ce face. Am auzit minciuni asurzitoare turnate parintilor, cadrele didactice respective fiind perfect constiente de faptul ca minciunile respective nu pot fi demontate.

          ===
          Activitatea unui profesor este nortmata si in prezent – celebra norma. Problema e ca obligatiile scolii nu sunt stabilite.

          Mai grav,m desi toata lumea contstata ca scoala are o activitate nesatisfacatoare, ceea ce facem este un fel de rugaciune colectiva ca sa ii lumineze cineva pe profesori ca sa fie mai buni.

          Ne ferim cat putem sa stabilim obligatii scolii, crezand ca exista o “pastila de competenta” pe care profesorii ar trebui sa o inghita si de maine sa fie foarte buni cu totii, doar din pura constiinta.

          ====

          Cat priveste salariile mici din invatamant – aceasta idee revine obsesiv, ca fiind un fel de inlocuitor de pastila de morala si de pastila de competenta.

          Nu exista nici un motiv sa presupunem ca un salariu de 10 ori mai mare va face pe cei din invatamant sa devina dintgr-o data constiinciosi. De ce ar face-o? Nu le-ar fi mai simplu sa se comporte ca si pana acum, luand doar un salariu de 10 ori mai mare? Oricum nu-i controleaza nimeni, oricum scoala face ce vrea. De ce ar munci mai mult daca ar avedasalariu mai mare, toate celealte fiind egale?

          Buin, sa zicem ca la salariu mai mare ar veni oameni mai competenti. Asta insa ar insemna sa ii dai afara pe cei incompetenti si sa ii aduce in locul lor pe cei competenti. Cere mult prea mult timp si este mult prea nesigur. In Finalanda unde s-a facut asa ceva, a durat peste 7-8 ani si a fost o reforma a educatiei grefata pe un anumit profil cutlural si, mai mult decat atat, a fost o reforma complicata, cu mujlte fatete, nu doar cu salarii mai mari.

          In concluzie, salariile mai mari nu creeaza nici competenta nici morala. Inseamna doar cheltuieli mai mari pentru aceeasi mizerie.

          • Harald spune:

            Într-adevăr, salariile mari nu creează nici competență și nici morală, s-a văzut asta în justiție. Pentru că oamenii rămân aceiași, (auto)selectați după criteriile precedente. Însă aplicarea unor noi criterii de selecție pentru cadrele didactice trebuie însoțită și de salarii mai mari, astfel încât să poată veni candidații doriți.

            7-8 ani e foarte puțin, în practică n-ar fi nicio problemă dacă ”reinventarea” învățământului românesc ar dura 15-20 de ani. La urma urmei se degradează de peste 25 de ani, iar înainte de 1989 nu era nici atunci prea grozav. Nu e nevoie de dat afară pe nimeni, asta ar fi o măsură pompieristică pe care ar evita-o tocmai cei vechi și îmbătrâniți în rele.

            Obiectivul trebuie asumat pe termen lung, nu se pot obțijne rezultate în 2-3 ani. Mulți vor ieși în mod natural la pensie, unii dintre cei buni care ar fi plecat vor fi tentați de noile salarii să rămână, alții nou-veniți vor fi de calitate mai bună pentrucă nu se vor mai orienta spre alte domenii etc.Legea cererii și ofertei funcționează din plin, oamenii buni trebuie să ai cu ce să-i plătești, dacă vrei să-i atragi și să-i păstrezi.

            Poate gradele existente ar trebui ”superseded” (nu știu care ar fi termenul în românește) de un nou sistem de ierarhizare, acompaniat de noi examene, pe criterii actualizate. Urmând ca salariile majorate să poată fi obținute doar de cei care au trecut examenele în noul sistem. Într-un mod asemănător s-a procedat la nivel european în cazul șoferilor profesioniști, nu le-a anulat nimeni categoriile obținute, dar prin 2009-2010 au fost introduse ”atestatele”, însoțite de cursuri și examene suplimentare pentru fiecare categorie, ulterioare obținerii permisului de conducere pentru acele categorii.

            • Dedalus spune:

              Da, e nevoie de doua decenii (adica o generatie) dar ca sa ajungi la destinatie, trebuie sa pleci mai inati. :-) .

              In general, daca o reforma da prmele semne dupa 3-4 ani, populatia o accepta si sunt mar isanse sa mearga in continuare. De fapt, oricum daca nu vezi nimic dupa 3-4 ani, e clar ca nu e in rordine.

              Da – un nou system de ierarhizare este o optiune logica. Are totusi problemele sale:

              - in primul rand se bazeaza tot pe ideologia stangii extreme, fiindca de fapt criteriile de ierarhizare sunt stabilite “din birou” – o masura similara contine reforma Good Schools a lui Renzi in Italia – culmea e ca a fost respinsa de sindicatele italiene – exact cele care sustin de regula stanga italiana! Aici insa e un fenomen care merita o discutie separate

              Fiind o masura in spiritual actualului system, apare ca o formula de mentinere de fapt, nicidecum una de reforma. De altfel, o scurta privire in spatial reformelor educationale ne arata ca de regula reformele eficiente au venit dinspre dreapta.

              - in al doilea rand este dificil de cuantificat – de normat ar spune unii (eu cand vorbeam de contractual de scolarizare vorbeam despre contractual dintre scoala si parinti, nu de contractual de munca)

              Sigur, si eu am propus o formula de re-titularizare cu contracte la 5 ani, idea insa a fost doar de a elimina nebunii si imbecilii din system (vorbesc de nebuni si imbecili in sensul pathologic, medical, nu ca o insulta) si de a incuraja pregatirea personala.

              Desigur, retitularizariel si reciclarile “pe bune” aduc o anumita soliditate sistemului si sunt natural insotite de o oarecare crestere a salariilor.

              Imaginati-va insa ca reciclarile si re-titularizarile periodice sunt parcurse de cineva care doreste sa plece in sistemul extra-curricular sau sa funcioneze ca o firma de tutelaj pentru HS- aceste puncte ar valora mult in marketingul firmei respective.

              Inca o data, eu vizez punerea la treaba a fortelor pietei in educatie, nu consolidarea sistemului fascismului pufos de acum din Romania.

              Nu as cadea insa in pacatul reformei lui Renzi de a da putere directiunilor scolilor si de a inlocui sistemul de crestere a salariilor prin vechime prin unul bazat pe merite.

              O asemenea masura nu ar adduce in fapt nici un system real de reglaj, pentr uca este sufficient sa prevezi punctele de merit la un anumit interval undele de altele pentru ca de fapt sa ajungi tot la un sitem de seniority, dar mascat.

              Adica doar ar inlocui o modalitate de crestere a salariilor cu alta, strict administrative si fara a avea vreun impact real asupra calitatii educatiei.

            • Dedalus spune:

              O reforma bazata pe libertatea parintilor de a allege scoala care ii face ferirciti pe copiii lor si pe responsabilizarea scolilor ar duce la cresterea numarului de locuri de munca in intregul system educational, nu la scaderea lor. Asta pentr uca nu mai exista de mult scoala ca unic furnizor de educatie.

              Sistemul de educatie cuprinde:
              a) scoala, ca institutie, de stat, private, comunitara sau in regim personal (homeschoolingul este parte a sistemului institutional, nu e in afara lui, deoarece oricm este validat prin examene suipraveghetate)
              b) activitatea extracurriculara indrumata (un exemplu este scoala altfel, dar si cercurile sau cluburile recomandate
              c) familia, activitatea de timp liber ne-indrumata (cercuri, cluburi, asocaitii, activitate persoanala a elevului)
              d) relatia cu sectorul de afaceri – formalizata sau nu

              In aceste conditii, scaderea numarului de posture in scoala ca uramre a reformei propuse va fi urmata de o crestere a cererii de educatie in sectoarele celelalte ale sistemului educative, inclusive de cresterea antreprizei si a ofertei de educatie non-formala.

              Ca urmare a scaderii duratei planului cadru, cel mai bine chiar la 50% s-ar crea atat disponibilitati de timp cat si de bani in familie. Timp si bani care ar merge in sectorul privat, unde piata ar regla rapid lucrurile.

              Se adauga numarul de locuri de munca aparute in crcurile si cluburile subventionate, numarul de locuri de munca in sistemul de indruamre pedagogfica si in cel de tutelaj HS, precum si nuamrul de locuri de munca create ca uremare ca cresterii antreprizei in secotarele up-steam si down-stream (fabricanti de programe educationale si de material didactic, fabricanti de material sportive samdm)

              De-asta tot spun ca trebuie sa vedem reforam in ansamblul ei si sa cream posibilitatea de manifestare a sa prin toate relatiile si reglajele posibile. De principiu, reglajele se manifesta prin paita dar pentr uasta e imperios necesara libertatea individului s irepsonsabilitatea scolilor.

  4. Constantin spune:

    “…primele diferențe ce le-am putut observa sunt tocmai cele care țin de atitudinea indivizilor implicați în procesul educațional. Schimbările de atitudine sunt la îndemână…”_Vedeti dumneavoastra, lucrurile nu stau intocmai asa.

    Ideea cu “trebuie sa schimbam mentalitatile” este manipulatorie. Factorii politici o promoveaza pentru a-si justifica inactiunea. Este folosit argumentul ca cetatenii sunt cei care nu sunt inca pregatiti pentru “revolutia” de care ei sunt capabili in orice moment. La fel de pernicioasa este constrangerea cadrelor didactice prin masuri administrative in vederea obtinerii unei cresteri a calitatii actului educational.

    Principiile economiei deschise sunt singurele care functioneaza, iar acestea sunt bazate pe resurse, respectiv marimea si modul de alocare a lor. Altfel spus, calitatea invatamantului este in mod determinant dependenta de politicile publice. Urmariti programele celor care-si lanseaza candidaturile in curand si votati pe cei care acorda atentia cuvenita educatiei, adica dezvoltarii patriei noastre.

    • Dedalus spune:

      Economia deschisa (libera, banuiesc) nu are a face cu “alocarea resurselor”. Aceea este o economie planificata (comunista) sau bazata pe o unitate sociala (fascista).

      Exact aceasta optica a condus la dezastru educatia din Romania: credinta ca exista o reteta a calitatii educatiei ce poate fi identificata si pusa in practica de niste persoane de la birou care sa spuna cat sa se aloce si pentru ce. Este o forma de inginerie sociala care a condus mai peste tot la probleme majore.

      “Alocarea resurselor” e un alt fel de a spune sindicatelor din educatie ca vor primi mai multi bani.

      Desigur, statul imparte bugetul in functie de obiective. Dar acest lucru nu trebuie confundat cu dinamica resurselor ca rezultat al functionarii pietei, ca rezultat al manifestarii libertatii individului de a alege.

      Lbertatea de a alge consta in 3 lucruri:
      a) sa stii, sa ai informatii reale despre ce alege
      b) sa existe posibilitatea de a verifica daca ce ai ales este in concordanta cu ce au dorit
      c) sa ai din ce alege, adica sa fie mai multe scoli diferite intre ele in mod real, in ce priveste continutul, procesul didactic samd.

      Aceste 3 lucruri nu au nimic a face cu alocarea de resurse. Se pot obtine si cu resurse multe si cu resurse putine.

      ====

      Statul trebuie sa isi asigure doar acele resurse necesare garantarii acestei libertati a familiei de a alege si a raspunderii scolilor pentru ceea ce primesc (elevi, dar si resurse). Fara libertate si raspundere, poti sa aloci si 100% din buget educatiei, nu va iesi nimic din asta.

      Eu nu m-as uita la alocarea resurslor la candidati, ci la modul in care trateaza ei aceste 2 lucruri :liberatea individuiala si raspunderea scolilor. Daca au sau nu o viziune asupra educatiei, nu daca promit mult sau putin, nu daca au vreo idee despre un aspect punctual sau altul. Cele mai multe politici in educatie de pana acum au constat in triste sume de principii gretos de generale si pseudorezolvari a unor aspecte particulare uneori minuscule.

      Eu astept de la un partid o viziune asupra educatiei.

    • Dedalus spune:

      “Ideea cu “trebuie sa schimbam mentalitatile” este manipulatorie. Factorii politici o promoveaza pentru a-si justifica inactiune”

      Super de acord!

      A “schimba mentalitatile” inseamna de fapt a crea un om nou (ca nazistii sau comunistii). Asa ceva e absurd in capitalism. Mentalitatea se schimba ca rezultat al unor forte sociale si economice – in cazul capitalismului e vorba despre piata.

      Daca nu ne convine mentalitatea intr-un anumit domeniu – in educatie aici – inseamna ca nu am reusit sa punem piata la treaba. Inseamna ca factorul politic nu a aplicat o ideologie potrivita, fie din dezinteres, fie din necunoastere.

      Inca o data, imi pare bine ca in sfarsit a mai observat cineva ca “schimbarea mentalitatii” este un obiectiv fals si derutant.

    • Constantin spune:

      Mă străduiesc ca textele mele să fie cât mai explicite în cât mai puține cuvinte. Din motivul acesta folosesc preponderent termeni comuni și concepte de bază. Consider important ca mesajul transmis către autorul articolului și ceilalți cititori să fie clar și concis.

      După cum dl Dedalus a remarcat, „resursele economice” reprezintă un concept de bază în științele economice. El este explicat încă de la început, în toate manualele de economie pentru clasa a XI-a. În cel al autorilor M. Dudian, M Dobre, D Tatu și F Pana (Ed. Niculescu), se vorbește despre resursele economice la paginile 7-9. În cel al autorilor I Gavrilă, D Nițescu, P Ghiță, C Popescu (Ed. Economica), conceptul este prezentat la paginile 9-10 ș.a.m.d. Mai detaliat tema resurselor economice, a rarității și a modului de alocare a lor este abordată, spre exemplu, în lucrarea „Economie” a autorilor Joseph E. Stiglitz și Carl E. Walsh, publicată în patria noastră la Ed. Economică, paginile 27-30.

      Noțiuni de bază despre politicile publice sunt prezentate, spre exemplu, în manualul de Educație Civică pentru clasa a IV-a, în care la capitulul „Comunitate” se vorbește despre instituțiile existente într-o comunitate și funcțiile lor, identificarea și soluționarea problemelor comunităților locale, relațiile dintre interesele comunității locale și cele ale statului etc.

  5. Mircea cel Batran spune:

    Ce are şcoala de afară acum, avea şi România înainte de a se instala bolşevismul. M-am născut în 1949 şi am prins încă la şcoală profesori ai vechiului regim (cei încă liberi şi neînregimentaţi politic). La fel şi la facultate, majoritatea erau profesori cu o anumită vârstă şi un anumit prestigiu.
    Comunismul a distrus totul prin punerea în practică a metodelor de creere a “omului nou”. Metodele sunt şi azi în plin marş.Tot ce se întâmplă azi şcolii româneşti a fost pus la cale cu mult tmp în urmă.
    Faptul că toată lumea constată dezastrul, comentează cu vehemenţă pe site-uri sau se plânge pe la colţuri de stradă în orice ocazie arată clar că “omul nou” a fost o creaţie de mare succes.
    Comentaţi fraţilor de vreo 30 de ani încoace. Pe vremea lui Ceauşescu, cu o voce mai joasă, astăzi, cu toată gura.
    Bun, şi ce-i cu asta?Aveţi o idee concretă, o procedură, un plan?, sau continuăm să dăm din gură (din tastatură).
    Prin anii 90 ministerul învăţământului a făcut un studiu asupra învăţământului universitar, de genul prezent şi perspective.Ce era între paginile studiului (studiul a fost difuzat prin universităţi pentru luarea la cunoştinţă) nu are echivalent în niciun articol pe care l-am citit până acum. Studiul pur şi simplu tăia în carne vie. La urmă propunea o soluţie clară, logică, coerentă.
    Că studiul a rămas fără urmări o dovedeşte seria de falsuri intelectuale ce a culminat cu probuşirea spectaculoasă a profesorului-conducător-de-doctorat-cu- 4- stele-niciuna-mai -puţin, oprea. Dar măcar era un plan ce putea fi o bază de discuţie.
    Azi, nimeni, dar nimeni, nu face un studiu serios, ci toată lumea aşteaptă ca ministerul sau poate parlamentul să facă şi să dreagă.Dar ce aşteptări aveţi de la ei? De la unii ca ei?, de la cei care ajunşi în fruntea ministerului educaţiei sunt peste o săptămână eliberaţi pe motive de doctorat fraudulos? Sau de la parlamentari pentru care poziţia înseamnă o sursă de bani şi de avantaje materiale?
    Nicio şansă!
    Dacă chiar vă interesează şcoala (cel puţin aşa rezultă din comentariile de mai sus şi de prin alte părţi) faceţi dragilor o asociaţie de oameni de specialitate.Puneţi la cale un plan de salvare (dar nu de tip FSN!). Faceţi-l public.Solicitaţi impresii, idei, comentarii. Alegeţi ce-i bun din comentarii şi faceţi corecturile care se impun.Propuneţi planul întregii populaţii. Solicitaţi semnături de adeziune.Mergeţi în parlament, la preşedinte etc. cu planul şi semnăturile.iniţiaţi ieşirea în stradă pentru susţinerea planului. ETC; ETC.
    Că altfel,e ca şi cum omul nou stă pe marginea drumului sprijinit în botă, iar când este întrebat ce face, stă şi cugetă?, răspunde că doar cugetă.
    Asta-i părerea mea şi credeţi-mă că n-am vrut să jignesc pe nimeni.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marian Mănescu


Marian Manescu

Marian Mănescu are 24 de ani și în prezent este masterand în drept european și drept internațional public la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda, obținând anterior l... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)