Home » Educatie » Citesti:

Ce este de fapt un doctorat? Ponta a grăit adevărul! De ce ne pasă?

Adrian Muresan iunie 26, 2012 Educatie
43 comentarii 5,514 Vizualizari

Doctoratul este descrierea detaliată a unor rezultate originale

Ce este de fapt un doctorat? La ce este bun? Cum putem deosebi un doctorat fraudulos de un doctorat „pe bune”?  Dezbaterea publică legată de cazul Ponta mă face să cred că pentru mulţi spectatori doctoratul e o entitate nebuloasă, un document complicat, niște studii aprofundate ale unui subiect,  „referate” care explică anumite aspecte mai cu precizie.  De fapt, doctoratul e colecția unui număr de articole științifice explicate mai pe larg pentru ca toți pașii care au dus la rezultatele lucrărilor publicate să fie detaliați mai bine. Prin natura lor, articolele științifice sunt scrise foarte concis. De exemplu, acest articol, despre un subiect atât de larg cum e calitatea vieții în China, are o lungime de şase pagini cu tot cu referințe. În cazul acestui articol ne așteptăm ca în teza de doctorat în care va fi inclus să găsim informații mai precise despre ce sondaje de opinie s-au examinat, cum s-au analizat datele, rezultate preliminare și alte informații mai detaliate care sunt folositoare pentru cei ce lucrează în acest tip de cercetare. Pentru cei care sunt consumatorii-țintă ai revistei Proceeding of the National Academy of Sciences (PNAS) (oameni de știință, în general) rezultatul final – și anume că în ciuda creșterii de patru ori a PIB-ului Chinei percepția asupra calității vieții în China a urmat o curbă asemănătoare țărilor în tranziție din estul Europei – este prezentat convingător într-un articol de şase pagini. Așadar, nu poate exista un doctorat adevărat fără publicații științifice. Și publicațiile să fie în reviste citite de către comunitatea de cercetare. Motivul pentru care un articol în PNAS e valoros, iar unul din Analele Universităţii din Oradea (AUO) e mai puțin valoros e faptul că PNAS e citit de mii de cercetători, iar AUO e citită de puțini. Așadar, ceea ce apare în AUO va avea impact mic asupra cercetării în general. La asta se referă diverșii indici scientometrici (cum ar fi indicele Hirsch), “câți cercetători ți-au citit lucrările și le-au și citat?” Citările articolelor tale arată că rezultatele tale au fost folosite de alții în cercetarea efectuată de ei, continuându-ți într-un fel proiectul.

Doctoratul lui Jani e pe bune, al lui Ponta nu

Acum hai să facem un mic exercițiu: fostul meu profesor de fizică din liceu și-a luat doctoratul în 1997. E luat pe bune sau e doar o colecție de texte puse cap la cap ca să umple niște foi? Intrăm pe scholar.google.com, tastăm Ioan Kosztin și vedem ce iese. La poziția 2 găsim un articol scris în 1997 (coautor Tony Legett, Premiul Nobel  2003),  iar la poziția 5 un articol scris în 1995. Eu sunt deja convins că doctoratul lui Jani e luat pe bune. Ca fapt divers, la poziția 1 e un articol scris cu Boldizsar Janko (a fost drăguț să joace squash cu mine pe vremuri) şi Qijin Chen care are 162 de citari! Iar acum să facem același exercițiu cu Victor Ponta că tot e subiect fierbinte. Dacă introducem Ponta VV (Victor Viorel) în scholar.google.com obținem asta.

Practic, găsim articolele unui biochimist pe nume Ponta H. Vă invit să încercați și alte combinații, cum ar fi Ponta Victor, Ponta București (ca să-i găsiţi pe cei care au publicat fiind afiliaţi cu Universitatea București) etc. Cu alte cuvinte, opera ştiințifică a lui Ponta e zero. Nu trebuie să ai acces la informații confidențiale ca să ştii că Ponta are un doctorat care nu e bazat pe cercetare ştiințifică, aşadar, un doctorat fraudulos.

Doctoratul în drept e de obicei multidisciplinar

Pe lângă o serie de afirmații hilare, Ponta a spus și un adevăr: a declarat într-o conferință de presă că „la drept e mai dificil să inventezi lucruri, spre deosebire de matematică, fizică, chimie. La drept poţi doar să scrii despre instituţii care există deja”. În afară de un detaliu esenţial, şi anume că în cercetare cel mai des descoperi nu inventezi, Ponta are dreptate când spune că în drept e mult mai dificil să faci cercetare. Deoarece legile sunt o structură construită de om, e foarte greu (dacă nu imposibil) să descoperi ceva nou legat de drept. Dreptul penal însă prezintă un laborator fantastic pentru cei care doresc să studieze cum răspund oamenii la stimuli pozitivi si negativi (în engleză se zice „how people respond to incentives”). De exemplu, Isaac Ehrlich a arătat că pedeapsa capitală descurajează asasinatele și chiar a cuantificat acest efect: fiecare execuție a dus la 8 asasinate mai puțin (conform Armchair Economist de Steven Landsburg). Legat de Curtea Penală Internaţională(CPI), întrebări de cercetare ar fi: a descurajat CPI genocidele? Dar crimele, în general? Există o corelare între aderarea la CPI și gradul de libertate cetățenească dintr-o țară? Pornind de la exemplul  Isaac Ehrlich, vedem că acest gen de întrebări se abordează cu mijloacele econometriei, așadar cei care le investighează sunt economiști, nu juriști. În sistemul educaţional american, vezi pagina școlii de drept de la UC Berkeley, doctoratul în drept e interdisciplinar, exact din motivele expuse de mine mai sus. De fapt, titluri academice de genul J.D. (juris doctor) şi M.D. (medical doctor) sunt rezultatul unor școli în care înveți o profesie, cea de jurist sau medic, iar pentru cei care vor să facă cercetare există programe de J.D. Ph.D. sau M.D. Ph.D. (Ph.D. e denumirea dată doctoratului în Statele Unite).  Așa se face și diferența între purii practicieni și cei interesaţi de cercetare. Asta nu înseamnă că unii ar fi mai buni decât ceilalți, ei doar fac lucruri diferite. Un J.D. Ph.D. s-ar putea să fie mai puțin îndemânatic în instrumentarea unui caz decât un J.D., care e procuror priceput. Așadar, domnul Ponta încearcă să ne convingă că a făcut cercetare într-un domeniu în care cercetarea e rară și de obicei multidisciplinară, făcută sub îndrumarea unui profesor de economie, de exemplu.

Cei care au scris dreptul la replică către Nature nu știu ce e o lucrare doctorală

Biroul de presă al Guvernului României a trimis un drept de replică către Nature. Acolo se zice despre teza domnului Ponta: „The purpose of the paper was to explain to the Romanian law community the main elements pertaining to the functioning of the International Criminal Court”.  În traducere ar veni că teza domnului Ponta are ca scop explicarea funcționării Curţii Penale Internaţionale (CPI) pe înțelesul comunității juridice din România. Este aceasta cercetare originală? Eu zic că nu. Lucrurile originale sunt de interes pentru toată lumea de pe glob. O lucrare de popularizare a mecanismelor funcţionării CPI poate fi publicată, însă nu poate fi baza unui titlu academic ce necesită cercetare. Ca biolog, de exemplu, una e să descrii anumite specii de animale mai puțin cunoscute la tine în țară, una e să descrii o specie nouă descoperită de tine. Când cercetători români și americani au descoperit într-o peșteră din Dobrogea specii noi ce trăiesc bine-mersi fără oxigen au publicat descoperirea în Science, revistă care alături de Nature este pe masa fiecărui cercetător din lume.

Noi, prostimea, parcurgem toate etapele, nălucile le sar

De ce contează toate astea? Pentru că frauda universitară, pe lângă faptul că înseamnă furt de la bugetul de stat pentru cercetare, care de fapt nu există, e o manifestare a fraudei în general.Nalucile (milionar-fantomă, doctor-fantomă și așa mai departe) devin afaceriști făcând contracte cu statul, reeșalonări, noi, „prostimea” (îmi vine alt cuvânt în minte p…imea, vorba lui Oprescu), trebuie să lucrăm zece-douăzeci de ani ca să punem o afacere pe picioare. Nălucile iau doctorate în timp ce fac politică, afaceri sau pur și simplu lucrează, noi, p…imea, le facem pe salarii mici, în ani mulți de muncă experimentală sau teoretică. Nălucile iau slujbe bune la stat, noi, p..imea, muncim ani buni ca să avansăm într-o multinațională. Așadar, că ești un afacerist de succes, un manager într-o multinațională, cercetător adevărat, de fapt orice om care își vede de treabă în mod cinstit, să știi că dacă nu ești în cercul celor care sar etapele în ochii nălucilor tu ești parte a p…imii, a fraierilor.

Ce putem face?

În primul rând, identifică-i. Dacă cineva îți spune că are titlul de doctor, cere-i teza, spune-i să-ți arate publicațiile care stau la baza ei. Dacă cineva lucrează pe o slujbă bună la stat, află de la el/ea cum a ajuns acolo, ce experiență are. Des vei afla oameni capabili, dar vei da și de năluci. Odată ce ai aflat dacă cel cu care interacționezi face parte din p…ime sau din năluci, nu uita, ei și tu faceți parte din triburi diferite. La noi în țară are loc un război civil mocnit între năluci şi p…ime.  Menține interacțiunea cu nălucile la un nivel strict profesional dacă nu ai de ales. Nu le cere sfaturi, nu le cere ajutorul și, cel mai important, nu le cere favoruri. Puterea lor vine din dorința unora dintre noi de a deveni, la rândul nostru, năluci.

Articol aparut initial pe www.muresnews.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "43 comments" on this Article:

  1. Maria spune:

    Felicitari domnule Muresan.

    Dvs sunteti cei mai in drept sa faceti presiuni asupra acestei probleme.
    Ma refer la dvs – adica toti cei care v-ati obtinut doctoratele in schimbul unor cercetari si studii cinstite.
    Indiferent ce magarii se intampla acum legate de cazul Nastase sau de circul cu Bruxellesul, gravitatea plagiatului de care este acuzat Premierul Romaniei nu trebuie sa-si piarda din importanta si nici sa se sufoce sub noianul de stiri, care mai de care mai absurde si mai abjecte.

  2. sunu spune:

    potrivit legii 206/2004, nicio persoană nu poate fi acuzată de plagiat dacă citează la bibliografie lucrarea din care copiază, chiar dacă în text paragrafele nu sunt citate în ghilimele iar sursa nu apare nici nota de subsol. “Dacă e citat la bibliografie nu e plagiat, aşa spune legea”

    • Lu spune:

      Serios? La ce articol?
      Pentru ca uite ca spune aceesi lege, la art. 4. alin 1, ca e plagiatul:

      d) plagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale;

      Alte referiri la plagiat nu mai sunt in lege.

    • supastaru spune:

      [citation needed]

    • ampersand spune:

      “Legea”? Legea romaneasca, presupun, nu? Pai nu-i nicio problema, maine Parlamentul va adopta rapid una, legea 55 din 27 iunie 2012, care desfiinteaza plagiatul.

      • Gogu Bosorogu spune:

        Eu propun o lege mai simpla, cu articol unic: sa nu se mai recunoasca deloc ghilimelele ca semne de punctuatie. Sunt semne de punctuatie straine de neam si tara, ba chiar antiromanesti, cu puternice conotatii imperialiste, care ne ameninta neatarnarea.

        Pentru cazurile in care totusi vor trebui folosite pentru a scrie in alte limbi pentru publicatii din afara tarii, se va face o cerere in 4 exemplare la Biroul Senatului Romaniei; la cerere se vor atasa 4 copii dupa lucrarea in cauza pe care se vor marca locurile unde trebuie folosite acele semne mizere, insotite de fiecare data de o motivatie clara si explicita. Nu de alta, dar toata lumea stie ca “nu se mai pun ghilimele de mult”. De asemenea se va motiva de ce se doreste publicarea in reviste gen “Nature” si altele asemenea, care sunt puternic discreditate si lipsite de valoare, si de ce nu se apeleaza, de exemplu, la mult mai reputata “Analele Universitatii din Oradea”. Raspunsul va fi dat de Comisia de Politica Externa, cu avizul Comisiei Juridice, dupa 90 de zile.
        E bine asa?

    • Alex spune:

      @sunu
      Zau asa prietene?? Ia zi-mi si mie unde ai citit tu legea asta ca eu am citit-o acum cateva minute pe internet si nu zice nimic acolo in afara de definitia plagiatului la dispozitii generale si alcatuirea comisiilor de etica. Nu zice nimic de ghilimele, dar poate n-am vazut eu bine si ne dai si noua ceva lamuriri (eventual erticolul din legea respectiva). Si matale pe unde ti-ai facut facultatea? La Cocarjatii vechi? Sau ai facut-o macar?
      Citez din legea 206/2004

      ” Art. 4. – In sensul prezentei legi, urmatorii termeni sunt definiti astfel:
      a) frauda in stiinta – actiunea deliberata de confectionare, falsificare, plagiere sau instrainare ilicita a rezultatelor cercetarii stiintifice;
      b) confectionarea de date – inregistrarea si prezentarea unor date din imaginatie, care nu sunt obtinute prin metodele de lucru folosite in cercetare;
      c) falsificare – masluirea materialelor de cercetare, a echipamentelor, proceselor sau rezultatelor; omiterea unor date sau rezultate de natura a deforma rezultatele cercetarii;
      d) plagiat – insusirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obtinute, prezentandu-le drept creatie personala; “

    • Gabriela Coman spune:

      @domnule (doamna) “sunu”

      Poate ne indicati, concret, articolul de lege care prevede ceea ce sustineti dvs in comentariul de mai sus.

      Ce am gasit eu in legea 206/2004 referitor la plagiat:

      ” d) plagiat – insusirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obtinute, prezentandu-le drept creatie personala;”

      Insiruirea unei simple bibliografii la sfarsitul tezei, fara specificarea concreta a citatelor preluate de-a lungul lucrarii, nu are cum sa-l lamureasca pe cititor care este “creatia personala” a autorului tezei de doctorat si care sunt “creatiile” care apartin autorilor nominalizati in bibliografie.
      Dar, poate ca dvs ne indicati cu exactitate paragraful la care va referiti.

      Multumesc anticipat.

    • mihailstanciu spune:

      adica daca Romania are o lege care spune ca soarele se invarteste in jurul pamantului
      putem sa facem doctorate pe tema asta.In legile TUTUROR tarilor care conteaza in lumea stiintifica bibliografia arata ce carti ai consultat,nu reprezinta referinta a citatelor.
      Sa nu reinventam roata ca sa albim un plagiator ordinar,fie el si (sau mai ales daca este) prim ministru al tarii.Iar ne furam singuri caciula si avem zero universitati in primele 500 din lume

    • silicon_v spune:

      Felicitari! M-ati facut sa imi pierd 4 minute din viata si sa caut legea cu pricina, caci muream de curiozitate.

      Legea este Legea 206 din 27 mai 2004 (Legea 206/2004) privind buna conduita in cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovare.

      Si ce scrie in ea? Atentie, citez:

      ” (3) Buna conduita in cercetare-dezvoltare exclude:

      e) plagierea rezultatelor sau a publicatiilor altor autori;”

      si


      Art. 4. – In sensul prezentei legi, urmatorii termeni sunt definiti astfel:

      d) plagiat – insusirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obtinute, prezentandu-le drept creatie personala;”

      In corpul legii nu o sa gasiti nicio referire la “bibliografie, note subsol, citat”. Nu exista, se poate cauta in 30 de secunde.

      Deci, de unde ati scos chestia asta? Asta e mai nou apararea lui Ponta? Erati ironic si eu nu m-am prins?

    • Alius spune:

      Care “lege” spune asta? Legea nesimtirii? Si ai pus in ghilimele ce? O afirmatie a cuiva? Pe cine ai citat? Pe tine insuti? Da-ne si noua un link la legea aia “care spune”. Multumim!

    • Jean spune:

      Unde apare in lege ce spuneti dvs? Legea poate fi gasit aici, dar nu am gasit ceea ce spuneti: http://legestart.ro/Legea-206-2004-buna-conduita-cercetarea-stiintifica-dezvoltarea-tehnologica-inovare-(Njg0NTE-).htm

      Scrie doar ca plagiat = insusirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obtinute, prezentandu-le drept creatie personala;

    • andrei spune:

      Doar ca plagiatul tot plagiat ramana si daca nu e pedepsit de lege.

    • Alina spune:

      @sunu, tocmai ati incalcat legea 206. In postare i-ati plagiat pe Ponta, pe pdc al guvernului care a raspuns revistei Nature, pe pdc si postacii PSD, si pe o serie de alti comentatori USL, si nu i-ati pus in bibliografie.

    • Dănuţ spune:

      Domnule / Doamnă, felicitări !
      Aveţi cel mai comentat comentariu din câte am citit până acum. Înseamnă că opinia dumneavoastră este puternică şi naşte reacţii. Dacă era o banalitate nu-şi bătea nimeni capul cu ea. Dar fiind aşa o … enormitate …

  3. mada spune:

    Citez din articol:
    “”Este aceasta cercetare originală? Eu zic că nu.”"

    Gresiti domnule autor! Este originala pentru ca Ponta a participat ca reprezentant al Romaniei la elaborarea statului: Curţii Penale Internaţionale (CPI)

    Deci exista o contributie originala a autorului in domeniul dreptului si e normal sa isi valorifice aceasta contributie intr-o lucrare stiintifica. Mai ales ca era nevoie de ea in domeniu.

    • aki spune:

      Nu cred ca ai citit tot articolul: cum sa iti faci doctoratul pe ceva ce deja a fost explicat?
      “Nu trebuie să ai acces la informații confidențiale ca să ştii că Ponta are un doctorat care nu e bazat pe cercetare ştiințifică, aşadar, un doctorat fraudulos” [Ce este de fapt un doctorat? Ponta a grăit adevărul! De ce ne pasă? - Adrian Muresan, iunie 26, 2012(Hotnews)]
      Ce lucrare de doctorat nu e publicata in meddile stiiintifice? Mai ales in Romania? Mai ales pe un subiect atat de “original”? Mai ales ca e singurul expert din tara pe asemenea teme?

      Nu mai aparati oamenii fraudulosi fara sa intelegeti consecintele fraudelor lor asupra voastra!!!

    • Alex spune:

      Si culmea: tocmai contributia originala a autorului lipseste, figurand in schimb o gramada de pagini copiate de la altii. Ce e original in lucrarea aia? Virgulele?
      As vrea sa vad si eu contributia d-lui Ponta la elaborarea statutului, ca daca a dat doar cu subsemnatul si si-a luat salariul m-am lamurit.

    • Nana spune:

      Mada, tu stii pe ce lume esti? In comisia respectiva ma indoiesc ca adolescentinul si infantilul copy-lot a putut mai mult decat sa dea spectacole de mimetism. In rest modul tau de a gandi este o jignirea profunda si dovedeste lipsa de respect pentru oameni (ca tine) dar care au muncit onest pentru un doctorat, pentru a-si construi o cariera in cercetarea stiintifica si acum se vad pusi “pe coji de nuca” din cauza unora de teapa unuia ce se vrea prim-ministru si compromite tot ce mai ramasese, farama aia de respect pentru intelectualii si cercetatorii romani onesti, cam rupti in fund, care n-au nimic de a face cua jocurile USL-PSD et comp. Pacat ca nu au de a face, dar scarba e mai mare. In politica de azi e asa o cocina, incat sunt de inteles. Iar cocina sunt USLasii care hranesc porcii care la randul lor sunt girati numai pe principiu de “care este” si care la ora asta compromit tot, inclusiv ce n-a distrus PDL. Imi este insa teama ca nu ai sa pricepi. Pentru tine a fura un titlu doctoral, cred ca inseamna la fel de mult si de simplu si scuzabil ca orice intriga la colt de bloc. Ei bine, nu este, iar daca ai fi avut un doctorat si ai fi aspirat la o cariera onorabila, ai fi la fel de umilit si anihilat de neputinta fiindca cei veniti practica pe scara larga, impostura (inclusiv intelectuala), furtul pe fata (cu zambetul pe buze), inselaciunea (promit mai mult decat vor putea oferi, dar daca arunca faramite si “va da salarii si pensii” – chit ca pe termen mediu si lung veti constata ca n-au dat ci v-au taiat inclusiv sansele pe viitor, atunci puteti sa calcati pe ceilalti (mult mai putini) in picioare.Cam asta se intelege din consideratiile dvs. Gresesc?

    • Stelian spune:

      Sunteti una si aceeasi persoana cu “SUNU”?
      Alte argumente ca n-a copiat n-ati gasit?
      Seful v-a zis asta? Pai doar renunta sa mai aiba in CV un masterat de 3 luni la Catania (ca Fat-Frumos-el facea in 3 luni cit altii fac in 2 ani) si diploma de la noua Academie de partid Stefan Gheirghiu- Colegiul national de aparare, la masteratul de la celebrul institut Sincai, patronat de proaspatul condamnat AN… Numai scoli una si una.
      Va rugam sa sugerati sa dea o ordonanta de urgenta pentru chestia cu doctoratele…

    • Goya spune:

      @mada

      Deci, Ponta este “un original” pt ca a participat la “elaborarea statului”?
      Mai aveti multe de-astea in tolba?

  4. Cristi spune:

    Ia citeaza-ne tu din lege aia. Legat de plagiat eu am gasit doar asta, poate tu stii mai multe:

    Art. 4. – In sensul prezentei legi, urmatorii termeni sunt definiti astfel:

    d) plagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale;

    La bibliografie scrii doar ce anume sta la baza cercetarii facute de tine, dar la chestiile pe care le iei ad literam de la altii, trebuie sa faci trimitere la original (carte, autori, editie, editura, pagina). Ca doar cineva care iti citeste teza de doctorat nu sta sa citeasca si toate cartile din bibliografie si sa incerce sa inteleaga care sunt ideile tale si care sunt preluate de la altii, nu crezi? Daca nu ai acele ghilimele, nu se subintelege ca tot ce e scris e rodul gandirii tale? Ca sunt ideile tale?
    Repet, poate se intelege: bibliografie inseamna ca am studiat acele carti, am tras anumite concluzii, etc. Nota de subsol inseamna ca am copiat ideile altui autor pe care le impartasesc sau nu si eventual comentez pe marginea lor.
    Uite si un exemplu fara ghilimele:
    Cred ca pedeapsa cu moartea va duce la imputinarea crimelor. Pot sa demonstrez ca din contra, crimele se vor inmulti in acest caz si ca abolirea pedepsei cu moartea va avea efecte benefice.

  5. Gabriel Varga spune:

    Excelent articol ! Imi place la nebunie finalul – spune lucrurilor pe nume:

    “…nu uita, ei și tu faceți parte din triburi diferite. La noi în țară are loc un război civil mocnit între năluci şi p…ime. Menține interacțiunea cu nălucile la un nivel strict profesional dacă nu ai de ales. Nu le cere sfaturi, nu le cere ajutorul și, cel mai important, nu le cere favoruri. Puterea lor vine din dorința unora dintre noi de a deveni, la rândul nostru, năluci.”

    Si da, chiar daca este putin frustrant uneori sa facem parte din “p…ime”, sta in puterea noastra sa luptam impotriva tentatiei de a deveni “naluca”.
    Cat priveste “nalucile” din politica, ar trebui sa invatam sa le sanctionam cel putin o data la 4 ani, in loc sa stam acasa si sa emitem judecati mioritice (fataliste).

  6. mihai spune:

    Haideti sa facem Partidul Pulimii Romanesti! Pun pariu ca invingem in alegeri. Totul e sa explicam ce este aceea pulime si cum se incadreaza electoratul roman: la ce fel de pulime ne incadram: de ex. sigur nu exista pulime social democrata

  7. Marius Buliga spune:

    Foarte bun articol. Orice cercetator serios ar trebui sa puna la dispozitie, pe pagina sa profesionala, link-uri catre articolele sale (de preferinta accesibile fara a plati, de exemplu pentru cei din matematica, fizica, computer science, varianta de pe arxiv) si orice alte informatii care sa faca usoara departajarea asta, pe care o facem toti, intre “naluci” si ceilalti.

    Mediul academic roman si-ar putea recistiga credibilitatea in felul acesta, mai bine decit prin inventarea unei noi comisii care sa trieze doctorate si titluri deja date de statul roman, citeodata fara nici o baza.

    Comisia, sau comisiile (universitati, academii, Ad Astra, etc) ar trebui sa dea o lista (sau liste) de criterii, in loc de a isi asuma decizii de genul “doctoratul asta e bun, celalalt e fraudulos”.
    Astfel, oricine din lumea asta, comparind criteriile unei comisii cu argumentele prezente pe pagina cercetatorului (articole, etc), si-ar putea face o parere.

    Cu timpul asta ar duce la un cistig de credibilitate si pentru cercetatori, dar si pentru institutii (in sensul ca institutiile cu criterii laxe sau prostesti pierd credibilitate in favoarea celor care propun criterii care sint agreate de un numar mai mare de oameni din comunitatea internationala a cercetatorilor.)

  8. alex spune:

    Bine spus, felicitari. Amprenta Gojdu.

    Pentru cei care inca fac confuzii, citarea, intotdeauna cu ghilimele in lumea stiintifica, (dar merge-si-asa-merge-si-fara in zona carpatica, aflu cu uimire de la diversi alfabetizati tardiv si incomplet) nu presupune copierea de pagini intregi.

    Cu o lucrare stil ponta nu treci la o lucrare de semestru….

  9. berger spune:

    Oameni buni, voi astia cu “legea plagiatului” care nu spune ca trebuie sa pui ghilimele, sa faci trimitere directa, etc…! Ne omorati, domnilor, cu incrancenarea voastra! Chiar vi se pare OK ca cineva sa traga la xerox sute de pagini si la prezinte ca lucrare de doctorat? Mai mult inca!!!! Sa mai scoata si o carte cu ele! Voi chiar nu mai puteti distinge intre bine si rau?? Nebunilor!
    Unul dintre jurnalistii care si-a dorit sa vina Ponta la putere se exprima foarte … bland, plagiez aici din memorie: plagiatul lui Ponta este dincolo de plagiat, este Nobel-ul pentru plagiat, este un plagiat al plagiatului!
    DEMISIA, PONTA! Ia-ti doctoratul si du-te sa predai studentilor dornici sa iti calce pe urme! Vrei sa vezi cum te va primi Europa in 28 iunie? Intreab-o pe sotia ta!
    Da-ti demisia si arata ca stii sa cazi cu demnitate.

  10. bibicul spune:

    in articol indicati spre posibilitatea unei gindiri calitative, ba chiar a unei gindiri morale, fenomene impiedecate de cutumele din scoala romaneasca – asta nu doar de azi, de ieri; scoala romaneasca, macinata perpetuu de impostura si caraghioslic anacronic, abia se descurca cu gindirea cantitativa si cu utilitarismul actual, si asta cu un stress aproape peste puterile ei -

    fain articol

  11. costica spune:

    Bravo! N-am vazut pe nimeni sa zica clar lucrul asta: chiar daca nu e plagiat, doctoratul lui Ponta e zero, nefiind bazat pe nici o lucrare stiintifica. Daca vreti poate fi referat / lucrare de diploma / teza de master (cu multa ingaduinta).

    Asta e cancerul universitar romanesc: peste tot posturile sint ocupate de dinozauri fara activitate stiintifica, platiti insa gras din banii publici. Tinerii cu doctorate reale (ca autorul articolului) nu au loc in universitatile romanesti.

    • D spune:

      Super articol, intr-adevar.

      @costica: Atentie la generalizari: avem multi profesori valorosi, pe care ii jignesti gratuit cu astfel de comentarii.

      In plus, ce-ti da tie dreptul sa iti dai cu parerea cine e dinozaur si cine are sau nu loc in universitati?

      Si, pentru numele lui Dumnezeu, de unde ai scos-o pe-aia cu “platiti gras”?!?!

  12. Gogu Bosorogu spune:

    BTW, a mai observat cineva ca site-ul faimoasei publicatii JSCS in care sotii Mang au “publicat” mizeriile acelea este “not available”? Totul este “under construction”. Inainte era aici:
    electroinf.uoradea.ro/reviste%20CSCS/default.htm
    Nu m-ar mira deloc ca odata ce se va repara site-ul sa lipseasca articolele incriminate… A facut totusi careva rost macar de un exemplar tiparit? Asa, ca sa nu dispara de tot dovezile… Universitatea din Oradea nu se sesizeaza, dar degeaba nu sta!

  13. kitaiu' spune:

    Bine spus,bravo!

  14. paul bacosca spune:

    Prin atitudinea sa lipsita de demnitate si onestitate, Victor Ponta practic “legalizeaza” plagiatul. Cred ca de acum inainte, singura conditie pe care Universitatile o vor impune candidatilor la doctorat, va fi aceea de a-si lua angajamentul de a nu deveni prim-ministri!! In acest fel si Universitatile si candidatii, scapa de belele mediatice!!

  15. UB nu face comisie internationala pt plagiatului lui Ponta spune:

    In aceasta seara, la postul TVR, au fost invitati 2 specialisti in drept pentru a comenta deciziile Curtii Constitutionale dar si problema plagiatului d-lui Ponta. O doamna profesor in drept de la UB, care sustine ca este membru in senatul UB si cel ce coordoneaza Scoala Doctorala, a zis clar: au exista discutii in UB dar nu s-a luat nicio decizie ref. infiintarea unei comisii internationale care sa analizeze daca VP a plagiat sau nu. De fapt, doamna chiar a spus ca probabil o astfel de comisie NU va fi formata deoarece exista riscul sa ajungem la rezultate contradictorii in raport cu comisia de etica a ministerului … altfel spus, UB nu poate risca sa-l supere pe Ponta declarand ca a plagiat in lucrarea de doctorat (pentru ca este putin probabil ca Comisia ministerului sa-l gaseasca vinovat). Este deci predictibil ca acest scandal sa fie ingropat in cateva saptamani.

    • camil spune:

      sa-mi explice si mie va rog ce e in culisele demisiei profesorului Flavius Baias.
      am reusit sa deduc ca a fost consternat de lasitatea consiliului Facultatii, dar nu sunt sigur ca am priceput bine.

      In plus, declaratia domniei sale e neclara, voalata, nu e a unuia care voia sa ia atitudine ferma printr-o demisie de onoare.

      stirea de pe hotnews e goaznic de neclara.

      multumesc

  16. ministru matematician spune:

    Actualul ministru al Educatiei, mandru nevoie mare ca nu poate fi cautat la doctorat pentru ca nu-l are, a oferit azi o surpriza celor ce credeau ca intamplator isi trece in CV ca stie sa traga la xerox diverse… ziaristii l-au rugat sa rezolve o problema de matematica din lista subiecteleor de la examenul national pt. absolventii clasei a 8 a. Desi este de profesie profesor de matematica de liceu, d-nul ministru nu a fost in stare sa o rezolve. Nu-i asa ca este minunat?

  17. george spune:

    Exact ce se banuia:
    http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Decanul_Facultatii_de_Drept-Flavius_Baias-a_demisionat-dupa_ce_ieri_a_declarat_ca_institutia_nu_poate_verifica_plagiatul_lui_Ponta_0_727127452.html

    UB nu se implica in verificarea plagiatului. Ramane doar Comisia de la minister care este numita de servitorii lui Ponta. Va scutesc de emotii: Ponta si Mang vor fi declarati ca manglitori-neplagiatori, dupa proverbul “hotul prins dar cu relatii, negustor cinstit va ramane”



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adrian Muresan


Adrian Muresan

Deține un doctorat în fizică de la University of Chicago și a lucrat în diferite domenii de cercetare cum ar fi imagistică în cancer, pudre de lactoză folosite în aparatel... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)