Home » Educatie » Citesti:

Cînd valorile se tîrăsc în genunchi, cu capul plecat…

Dragos Ghitulete februarie 8, 2016 Educatie
131 comentarii 5,025 Vizualizari

…iar cei mai mulţi dintre privitorii/comentatorii din spaţiul public nu cred că e ceva grav, abia atunci nu-i a bună. Cînd cei mai mulţi dintre profesori/părinţi fac scut în jurul profesorului Moldoveanu de la liceul Ion Vianu în loc să strige că regele e gol, abia atunci avem o mare problemă. Cînd frustrările sexual ale unui profesor de matematică sînt tratate drept glumă chiar de către unii dintre elevii de elită ai acestui liceu, abia atunci putem vedea chipul hidos a ceea ce reprezintă ani şi ani de obedienţă şi cap plecat.

În anii 50, anii terorii comuniste, puterea de atunci a reuşit să instaureze singurul sentiment care îi venea mînuşă: frica. Doar prin ea, acoliţii regimului puteau să controleze şi să supună masele. Apoi, în anii 70 şi 80, comuniştii nu au făcut altceva decît să beneficieze de pe urma fricii. Atît de adînc era acest sentiment, încît cei mai mulţi dintre cei care îşi mai aduc aminte de acea perioadă preferau să taca, indiferent la ce abuzuri luau parte. Iar glorioşii ani 2000, zugravesc perfect acest tablou al unui popor cocoşat, inapt să privească drept în faţă. Grija locului de muncă, “aoleu, mai bine tac, nu pot să spun asta că mă dă şeful afară”, slujeşte de minune celor instalaţi în calitate de semi-zei, indiferent la ce zonă ne referim. Că e vorba de sistemul medical( frica post- Colectiv), administraţie publică( cîţi angajaţi dezvăluie abuzurile la care fie sînt constrînşi să ia parte, fie le observă?) şi iată, acum, sistemul de învăţămînt, arată cît de fragedă şi greu de păstrat poate fi o libertate mai mult primită decît cîştigată. Este intolerabilă, indiferent dacă este prezentată drept glumă sau nu, atitudinea acestui adult(profesor) în raport cu un adolescent(elev) pus să se tîrască în genunchi pentru un punct în plus la notă. Nu mai aduc în discuţie aspectul penal, abuz în serviciu?, poate cei care vor investiga acest caz vor face lumină.

Dacă te-ai tîrît în genunchi pentru o notă,  va fi mult mai uşor să te tîrăşti apoi în faţa unui angajator pentru un loc de muncă sau a unui şef să îţi mărească leafa. Dar mi-e teama că ajuns acasă, copiii nu vor vedea un tată ci un om abătut, în căutarea unei inocenţe, furată în adolescenţă de un pseudo-profesor .

Capul plecat, sabia nu-l taie? Ne amintim, nu-i aşa, cît rău a putut să ne facă această vorbă, din popor. Da, poate că nu-l taie, dar sigur îl impiedică să vadă adevarul în faţă. Oare  jurnaliştii, profesorii şi părinţii chiar nu îşi pun problema că umilirea unui copil este strigătoare la cer şi nu ceva normal? Oare nu înţeleg că umilirea şi frica sînt armele unui regim dictatorial, care are drept unic scop supunerea propriului popor?  Umilinţa nu te căleşte, te face doar obedient.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "131 comments" on this Article:

  1. Adrian spune:

    “Frustrări sexual”? Cum ați ajuns la această concluzie? Sau a completat editorul automat!

    Acei elevi adolescenți care-l susțin pe profesor își dau seama și vor să arate că și-au dat singuri seama că au un avantaj să-l aibă la clasă și vor să-și păstreze acest avantaj. D. prof în cauză este un “asset”. Chiar și recunosc că ei l-au provocat pe elevul “buclucaș”. În primul rând, au vorbit neîntrebați în timpul orei. Și atunci, cine e victima, până la urmă?

    • Gherghina spune:

      În primul rând, au vorbit neîntrebați în timpul orei.

      Se stie ca cetatenii nu trebuie sa vorbeasca “neintrebati”, in general e bine sa nu aiba idei proprii si contributii originale.

      Cetatenii trebuie sa stea cuminti, sa vorbeasca numai in cadru organizat, pe rand, cand li se da cuvantul, sa nu transmita mesaje destabilizatoare, ci numai mesaje de multumire la adresa semizeilor din sistem.

      • gobru spune:

        Exact! asta e ideea.
        Si se inoculeaza inca din scoala,chiar si de acasa.
        Daca intr-adevara este sau nu sau cit de vinovat pedagogul in acest caz ,se va vedea!
        Se face si o ancheta in sensul asta.
        Dar pina atunci au mai scapat ceva informatii,cum ar fi faptul ca media respectivului elev s-a marit cu un punct ! :) Deci ceva s-a intimplat ,cineva a fost recompensat.Cred ca in curind se vor aflat detalii si daca ce-am scris eu mai sus va fi confirmat sau nu si la nivel oficial ( asta e relativ usor de verificat in acte,in catalogul clasei ,doar sa se vrea).

        • Dinu spune:

          @gobru
          Cine “a scapat” acele informatii, cit sunt de reale, ce interese sunt la mijloc ? Stiti ? Nu. Ce anume s-a intamplat la acea clasa nu stiu decit cei implicati deocamdata.

      • Adrian spune:

        Ceea ce scrieți e corect și se adresează unui public adult; unicul adult implicat este profesorul, și da, ar fi trebuit să-i dea afară (și nu să treacă cu vederea), sau, dacă această sancțiune s-a desființat, să propună dirigintelui scăderea notelor la purtare, chiar pentru toți elevii clasei. Rezultatul practic cvasi-nul, de așteptat, al acestor sancțiuni ar fi cazul să fie analizat la minister sau inspectorat. Prea puțin îi interesează nota la purtare pe elevii acelui liceu, asta dacă nu scade sub o anumită limită ce ar implica excluderea din școală, repetenție șamd.

        Sigur că există excepții; dacă ar fi fost ora de teatru, alta ar fi fost discuția.

      • Elena spune:

        Care liceu “Ion” Vianu? Cum a stabilit “valoarea” “valorilor” care se tarasc in genunchi? Pe ce se bazeaza partea cu frustarile sexuale? Ale cui sunt ele mai exact? Iata un “autor” de texte care nu trebuie citit. Cum a intrat fata Luminitei Macsim la Vianu? Pe site-ul Admitere edu 2014 nu apare pe lista elevilor admisi http://static.admitere.edu.ro/2014/staticRepI/j/.

        • MB spune:

          Buna intrebare! :)
          Poate are alt nume decat cel al mamei. Si daca a terminat la scoala particulara Little London, poate o fi avut si medie asigurata pentru Vianu.
          Ca tot este …. conspirita in floare, ne putem da si noi cu presupusul. Si insinua fel de fel de idei.
          Si asa, are trafic articolasul.

      • Mens Sana spune:

        La scoala, “cetatenii” sunt elevi si sunt acolo ca sa invete. Da, scoala trebuie sa fie un cadru organizat, spre deosebire de creierul unora.

        Numai oamenii submediocri care n-au creat nimic de valoare au impresia ca “ideile originale” (care si valoreaza ceva) se nasc din anarhie si dezordine. Disciplina, organizarea, ascultarea sunt calitati necesare, care trebuie invatate si exersate.

        • Harald spune:

          @ Mens Sana – aceea nu e disciplină, e supunere. Sau ”ascultare” în sensul folosit de clericii ortodocși.

          • Mens Sana spune:

            Care “aceea”?
            Si daca e “supunere”, care e problema? Supunerea nu e neaparat un defect. Nici nesupunerea neaparat o calitate. Un “nesupus” nu v-a invata niciodata nimic.

            Invatarea presupune sa ai incredere in profesor, sa il asculti si sa i te supui, atat timp cat inveti de la el si bineinteles cat nu depaseste limitele. Invatarea autocontrolului in copilarie e cea mai importanta sarcina in educatie. Mai importanta decat orice informatii pe care le poti afla de oriunde, la orice varsta.

            Oare cati zeci de ani trebuie sa mai treaca pentru ca unii sa inteleaga ca ideologiile astea roz care spun ca elevul e egalul profesorului sunt niste aberatii?

            • Harald spune:

              @ Mens Sana – elevul nu e egalul profesorului, elevul nu pune note și nu lasă profesori corijenți. Însă elevul nu datorează supunere profesorului, indiferent cum ați fost educat dvs.

              În materie de nivel de cunoștințe, lucrurile sunt adesea discutabile: cam la fiecare obiect aveam în liceu 4-5 colegi care știau mai mult decât profesorul. Nu aceiași 4-5 colegi la fiecare obiect, evident. Însă nu vă aflați printre ei, așa e? :)

            • ion adrian spune:

              Corect!

              Si asta pentruca ce spuneti e advarat si nici nu e scos din context .
              Desigur ca daca scoti din context si adaugi contextul dorit de tine poti ajunge la orice aberatie opusa bunului simt

  2. Marchi spune:

    „(…) poate cei care vor investiga acest caz vor face lumină.” Exact, domnule Ghițulete! Până atunci, să recapitulăm niște date, deloc insignifiante:
    -Doamna Luminiţa Macsim este patroana şcolii private Little London.
    -Marcel Bartic (persoana care a diseminat informația pe facebook) este directorul școlii private Little London.
    -o jurnalistă (interesată, se pare, să facă publicitate școlii cu pricina) se grăbește să publice un interviu „exploziv” cu mama unei eleve din liceul Vianu, al cărei nume (afurisită coincidență!) se întâmplă să fie… exact Luminița Macsim!
    -Nici o anchetă serioasă făcută în incinta liceului, cu participarea tuturor celor implicați în acest trist episod (în cazul în care chiar a avut loc). Nici o vorbă, deci, despre „audiatur et altera pars”.
    p.s. N-aș vrea să fiu greșit înțeleasă, nu acuz și nici nu scuz pe nimeni. Zic doar să nu dăm cu piatra, înainte de a vedea rezultatele investigației.

    • ion adrian spune:

      Aveti dreptate si corectii politici care nu tin cont de acestea sufera macar de unul din pacatele capitale definite ca atare de Buda. :)

    • Harald spune:

      @ Marchi – încercați să admiteți că faptele nu le neagă nimeni dintre cei implicați. Scuza lor e doar aceea că totul a fost o glumă. Exact ca la Vaslui: nu a fost viol, ci sex-surpriză, așa e?!

  3. ioana spune:

    Nu se putea ”inghiti” asa usor informatia ca elevul s-a târât în genunchi pt. notă. Daca ar fi fost undeva la țară, poate – deși puțin probabil chiar si la sat, dar intr-un oras e de neconceput. Din start am presupus că e o știre care urmărește să facă raiting.

    Si apoi s-a confirmat. O gluma a elevilor, preluata de pe facebook, de la surse care au o motivatie clara de a discredita un liceu concurent. Neverificata de jurnalisti cu „pretentii” si aparuta pe Hotnews, care cu un an in urma avea un articol de promovare a liceului … concurent.

    Hotnews ar iesi mult mai onorabil daca si-ar cere scuze!

    • Tomis spune:

      Ce vorbesti Ioana.

      “<>, spune un elev de la Colegiul <>.”

      http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Educatie/Miting+pentru+sustinerea+dascalului+de+matematica

      Deci profesorul chiar asta i-a spus. Am avut si eu profesori apreciati de elevi pentru ca din cand in cand faceau niste glume care te mai trezeau din plictiseala crunta generata de niste metode de predare comuniste. Era practic un fel de Antena 3, foarte des “gluma” era facuta pe seama cuiva, iar elevilor le este greu sa distinga intre un umor bun si manipulare. Bun, si adultilor le este greu sa distinga, dar ei fiind majori nu au nici o scuza pentru ca nu au scos din Antena 3 din grila in 2007. Ca sa inteleaga populimea – faptul ca Mircea Badea este un saltinbanc amuzant nu inseamna ca are dreptate in ce spune; in cazul lui, 99% din ce spune este manipulare, minciuna sau dezinformare.
      Ma rog, divaghez. Dar asa era si cu profesorii amuzanti. Amuzamentul este una, capacitatea de a-ti face meseria bine este alta. Si a-ti face bine meseria de profesor NU se masoara in numarul de olimpici pe cap de cadru didactic furajer.

    • Tomis spune:

      Citatul exact:

      „S-a facut o nedreptate. Eu am fost elevul care l-am întrebat pe domnul profesor câte puncte din oficiu vom avea la teză și a zis că vom primi un punct din oficiu dacă ne târâm din genunchi de la noi din bancă la catedră. În glumă, adică toata clasa râdea, dânsul râdea”, spune un elev de la Colegiul „Tudor Vianu”.

  4. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    În anii 1980, în ajunul unui 23 august, brusc, subit și întîmplător, întreg personalul TESA al uzinei este convocat în fața direcțiunii. Ce se întîmplase ? Cf. noii mode a defilărilor pe stadioane (în loc de stradă+tribună cu activiști) elevii care ar fi trebuit să manevreze din tribune plăcuțele colorate cu diverse inscripții, nu puteau fi mobilizați (era vacanță). Deci „funcționarii” au fost chemați să le țină locul. Mă rog, nici o nenorocire, cu excepția bruscheții gestului, care irita puternic. Secretarul de partid (și gașca lui) în loc să-și asume operațiunea, l-au aruncat în față pe un director tehnic. Drept e că se potrivea – cu tehica mai slab, cu atitudinea de stăpîn de sclavi la superlativ. Avea și mutra necesară: ceafă de taur, expresie de bou fioros, roșu la piele și chel. Pare-se că nici lui nu i-a convenit însărcinarea deoarece se comporta excesiv de dur. Serviciul din care făceam parte trimisese doi bărbați și o femeie. Nu știu ce i s-a năzărit marelui șef că, printre ale răcnete-răgete, se oțărește către noi: „Serviciul cutare, ALINIEREA !” În acel moment am explodat: ”Cum se aliniază TREI OAMENI ? Și de ce ?” (Totalul adunarii consta în cîteva sute). Individul supralicitează zbierînd cît îl țineau bojocii (către mine): „Ai făcut armata?” Eu, cel puțin la fel de zbierat: „Da ! Am făcut-o. Dar niciodată nu am fost puși să ne aliniem cîte trei.” Treaba s-a transformat într-un duel om-la-om de genul cine răcnește mai tare, eu înfruntîndu-l ad personam, adică într-un spațiu gol, fără fofilări, cu degetele înfipte în brîu. Văzînd că nu cedez nici un pas, bașbuzucul s-a retras strategic: „Poți să pleci !” „Am înțeles ! Plec !” Ca să-și salveze un strop din autoritate a inventat repede o chestie în genul Securității ― de abia făcusem cîțiva pași cînd a zbierat în urma mea: „Mîine să fii în birou la mine!” M-am întors în dungă și am răcnit „ La ce oră ?” „La opt !” „Am înțeles. La opt.” Și am plecat.

    A doua zi m-am dus direct pe stadion, nici vorbă de birou. Tot ce am mai aflat era că tipul s-a interesat dacă sînt prezent și… gata.

    Ceea ce m-a uluit (eram destul de tînar, aprox. 35 de ani) a fost faptul că NIMENI, DAR ABSOLUT NIMENI din mulțimea informă aflată acolo nu și-a permis nici măcar un murmur, nici măcar o șoaptă. Așa, la grămadă, sub protecția anonimatului. Această lașitate generalizată m-a demoralizat rău de tot. Pe de altă parte s-a (am) dovedit că toți ceaușeii ăia de lătrau pe lîngă turmă mușcau atîta cît le permiteai.

    Nu fac din asta un gest eroic, nici atunci, nici acum. SUB NICI O FORMĂ ! Vreau doar să subliniez formidabila supușenie a maselor (departe de a fi specifică românilor ― vezi și articolul People ‘still willing to torture’ pe BBC 10:41 GMT, Friday, 19 December 2008). Dar cred că fiecare om TREBUIE să aibă un prag de jos al umilirii. Ceea ce NU POT să înțeleg este CÎT DE SCĂZUT poate fi acest prag pentru unii ― în special români.

    La noi lipsesc doar liderii energici ȘI MAI ALES COERENȚI.

    • bugsy spune:

      deci ati fost un fel de disident, nu-I asa?

      • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

        Ironia Dvs. este jignitoare, mai ales cînd aveți grijă să vă ascundeți după un pseudonim.

        Reacția mea a fost pur impulsivă tocmai fiindcă mi-a fost depășit pragul de umilire. Sincer să fiu, dacă ne-am afla față în față, nu știu dacă m-aș rezuma doar la vorbe, fie ele și răcnite. Nu de alta dar observ că argumentația verbală nu găsește în persoana Dvs. nici o circumvoluție care să o recepteze.

        • dusu spune:

          deci sinteti si violent !
          nu va incadrati la tipologia rominului ortodox mindru; asta stiu din scoala ca i harnic si ospitalier si traieste intr o tara bogata si frumoasa cu toate cele patru anotimpuri

        • bugsy spune:

          eu nu am nicio grija, dvs vad ca aveti grija sa amenintati.

    • dusu spune:

      desigur ca supusenia nu i specifica doar rominilor; mai sint si africani ! da si acolo merge supusenia la nivel de natiune(ca si ei au din asta),da se opreste la nivel de trib; oare se intelege ?
      iara o dau pe istorie; nu nu aia cu care cresc copilasi rominilor;
      daca in toata istoria lor, cind veneau aia sa i fure, sa i violeze ori sa i ucida, stramosi rominilor de azi fugeau in paduri,ca de aia nu si or facut biserici de piatra; ori isi dadeau copii de mameluci, cum vreti sa gasiti multi cu demnitate azi ?descurcareala,jmekereala sta la baza natiei,ca va suparati ,ori ma taiati,asta i parerea mea
      si daca ma va intreba careva, o sa povestesc cum a fost pregatita unitatea socialista in care activam(ha ha) dupa discursul celui mai iubit fiu al poporului, cind huligani si agenturili se rasculasera in Timisoara

    • Ciobanul Bucur spune:

      Citit. Ingenios procedeul de a raspunde tot prin zbierete.

  5. sile spune:

    Dar cand jurnalistii condamna fara probe, cum e d-le Ghitulete?
    Din ce stim, exista un singur clip, posibil interpretabil si marturii ale elevilor. Majoritatea marturiilor par sa fie in favoarea profesorului.
    Ce ati spune sa comitem un fapt revolutionar si sa asteptam rezultatele anchetei initiata de minister inainte de a ne pronunta?

    • Harald spune:

      @ sile – pentru condamnare, probele sunt necesare în sala de judecată, nu aici. Problema reală e alta: trei sferturi dintre comentatori sunt dintre cei care ar fi mers ei înșiși în genunchi și ar fi susținut chiar în timpul ăsta că totul nu e decât o glumă. În urma căreia s-au ales totuși cu mărirea notei. Absolut în glumă, evident. Ăsta e românul mediu, suflet de slugă. Sau rusul mediu, iranianul mediu, arabul mediu etc.

      • Mens Sana spune:

        In ultimul timp vad ca “romanul mediu” are boala asta de a se grabi sa interpreteze tendentios, cvasi subiectiv si irational niste fapte despre care nu stie mai nimic sigur, doar ca sa aiba satisfactia de a sustine sau de a injura o anumita ideologie.

  6. Consonant spune:

    Fortati nota dincolo de limitele admisibile atunci cand utilizati termeni ca “frustrari sexuale”. Eu vad o frustrare, nu stiu daca este sexuala sau nu, poate psihanalistii sa pot pronunta, in faptul ca ati simtit nevoie sa faceti aluzii murdare la adresa cuiva despre care habar nu aveti cine este si ce face. Eu am vazut in viata mea extrem de multa frustrare din partea celora care, in mod mai mult sau mai putin natural, nu pot ajunge la struguri, in cazul nostru matematica. Talentul matematic este o floare atat de rara si atat de usor de distrus incat in voiosia cu care onaratii jurnalisti se grabesc sa demoleze vad cu oroare situatii trecute pe care le-am cunoscut. Un astfel de articol spune ceva doar despre autor: subiectul ramane complet pe dinafara.

    • ion adrian spune:

      Corect si o sa evit sa-i mai citesc operele ori din cauza de Buda ori din alea ce tin de caracter.
      Afirmatia mea ramane valabila indiferent ce se va dovedi real in analiza cazului respectiv , intrucat ea se refera doar la profesionalismul si la buna credinta a autorului articolului de aici.

    • TC spune:

      Esti deci de parere ca un matematician are drepturi suplimentare? Ca ne-matematicienii trebuie sa i se tarasca la picioare? La fel un medic? Politist? Zugrav?

      Asta-i Romania’16.

      Bravo romani!

  7. MIHAI 2 spune:

    Imi place sa cred ca situatia este exact inversa. Ca adica exista un nucleu puternic de elevi care au ridicat capul si au zis REGELE E GOL ! Doar ca regele la care se refereau era PRESA romana. Cred asta printre altele si pentru ca VIANU exceleaza prin performantele scolare in domeniul stiintelor exacte – matematica, informatica, fizica – materiile acelea pe care noi neputandu-le dovedi ne-am facut jurnalisti, analisti, si alte chestii cu vorbe.

  8. MB spune:

    … iar presa si-a pierdut din obiectivitate, si isi `permite` sa dea/fabrice stiri fara a le verifica cel putin din trei surse diferite, abia atunci nu-i a buna, ca se numeste manipulare a opiniei publice.

  9. Ion spune:

    Inca nu se stie care este adevarul in acest caz. Va veti cere scuze daca se dovedeste ca lucrurile stau altfel de cum le-ati prezentat?

    • ion adrian spune:

      Ioane , este descalificat indiferent care este realitata faptelor . Aici este vorba doar de profesionalism si buna credinta.

    • Harald spune:

      @ Ion – orice persoană capabilă să deosebească adevărul de minciună a înțeles încă în urmă cu 3 zile cum au stat lucrurile în realitate. Și nicio persoană cu o stimă de sine autentică nu va încerca să le prezinte altfel. Vă străduiți degeaba :)

  10. Fârtat Cicero spune:

    şi dacă nu profesorul este cel ce l-a îndemnat pe elev să se târască în genunchi?

  11. Decebal spune:

    Graba strica treaba. Iar incrancenarea nu-mi miroase a bine. Se va face o ancheta si cred ca este incorect si imoral sa facem noi o ancheta, pe baza informatiilor din presa. Eu n-am informatii decat din presa. Iar presa, iertat sa-mi fie, si-a cam pierdut statutul de sursa credibila, cel putin pentru mine.

    Intai si-ntai, una dintre informatii spunea ca era vorba de un punct in plus la nota, nu de nota de trecere. Adica, eventual, elevul s-ar fi “tarat in genunchi” (expresie foarte plastica dar cu o anumita tenta, zic eu) pentru o nota mai mare. E o nuanta, parca…

    Cand am vazut ca exista o miscare de sustinere a profesorului in cauza, n-am putut sa nu ma gandesc daca cei care-l contesta si cei care-l sustin se afla in “tabere” diferite si din punct de vedere al notelor la materia respectiva. Ar avea relevanta, de exemplu, daca profesorul este contestat de “loaze” sau de “premianti”.

    Chiar si parintii elevului respectiv ar trebui sa se intrebe (ei insisi, in fata oglinzii) ce i-a deranjat mai tare? Faptul ca profesorul a ofertit elevilor alternativa ingenuncherii pentru un punct in plus sau faptul ca baiatul lor a imbratisat aceasta alternativa?…

    Cat despre frustrari sexuale, nu stiu in ce masura ar trebui aduse in discutie aici, dar cred ca un terapist bun poate descoperi oarece frustrari sexuale la oricare dintre noi. :)

    Cred ca acestui articol i-ar sta mai bine in sectiunea “reactie rapida”… :)

    “De aceea trubuie ca sa avem pantru stiinta cel mai nalt respect, dar totdeodata cu ceea mai profunda moderatiune, ma rog. Ca-z stiinta nu trubuie tractata in mod excluzivist, nici ca pe o zeita ce sta in ceriu, cum spune Schiller, nici ca pe un dobitoc ghe muls!” (I.L. Caragiale – “Despre cometa”)

  12. Dragos Ghitulete spune:

    Avem cei doi protagonisti? Adica profesorul si elevul? Da
    Avem actiunea? Adica tiritul in genunchi? Da
    Avem rezultatul actiunii? Adica maritul notei? DA
    Un profesor a cerut/acceptat ca un elev sa se tirasca in genunchi pentru a i se mari nota. Si nota i-a fost marita. Dincolo de toate astea sint elevii care au asistat/aflat despre aceasta actiune.

    • Harald spune:

      @ Dragos Ghitulete – mai avem și altceva, despre care nu s-a discutat încă: românul mediu, bătut zdravăn în copilărie. În fața abuzurilor, copilul nu are altă șansă decât să se conformeze, altfel riscă noi violențe, ba chiar își poate pune și viața în pericol. Așa că dezvoltă (printre altele) o strategie de e depune public mărturie în favoarea abuzatorului, negând pur și simplu abuzurile la care a fost supus ori la care a fost martor. Rezultatul îl vedem cu toții, iar un psiholog ar putea scrie o carte întreagă pe baza acestui incident.

    • Consonant spune:

      Errare humanum est. Perseverare diabolicum.

    • d'Artagnan spune:

      Dragos Ghitulete

      Avem cei doi protagonisti? Adica profesorul si elevul? Da
      Avem actiunea? Adica tiritul in genunchi? Da
      Avem rezultatul actiunii? Adica maritul notei? DA
      Un profesor a cerut/acceptat ca un elev sa se tirasca in genunchi pentru a i se mari nota. Si nota i-a fost marita. Dincolo de toate astea sint elevii care au asistat/aflat despre aceasta actiune.

      Avem cei doi protagoniști? Adica Pământul și Luna? Da
      Avem actiunea? Adica forța exercitată asupra pârghiei? Da
      Avem rezultatul acțiunii? Adică poți ridica greutăţi care să nu poată fi ridicate altfel decât folosind un punct de prijin şi o pârghie asupra căreia se exercită o forţă oarecare? Da
      Q.E.D. Putem ridica pământul!

      Dincolo de asta am învățat toți la școala principiul pârghiei.

      Domnule Ghițulete, una este să greșești și alta-i să-ți susții până în pânzele albe greșeala. Mi-ați fi fost mult mai simpatic dacă ați fi avut măcar în al doișpelea ceas un pic de îndoială. Vă faceți praf imaginea.

    • donquijote spune:

      Pe bune? Aveti toate astea? Si ca profesorul este frustrat sexual?
      Si mai aveti si dovezile ca NASA n-a pus niciodata piciorul pe Luna? Dar de extrateresti ce ziceti?

    • Nashir spune:

      Stiti chestia aia cu corelatia si cauzalitatea?

    • Adrian spune:

      Nu sunt doar doi protagoniști, ci mai mulți, tocmai de aceea e vorba de reacți(un)e. Finalmente, dacă chiar a luat, să zicem, șase în loc de cinci, ar fi esențial în “economia” liceului doar dacă ar fi pretins și ceilalți mărirea, nu neapărat în același mod teatral. Ceea ce nu s-a întâmplat. L-au scos “la înaintare” pe acela, care s-a făcut de râs.

    • nicu spune:

      “Valorile” se tarasc in genunchi. Despre care valori e vorba dle Ghitulete? Orice profesor da nota 5 din sila. Stim cu totii ca 5 inseamna de fapt 4.

    • Marian spune:

      Stimate domn, deveniti de-a dreptul ridicol si va tradati o lipsa crasa de logica argumentativa.

      “Avem cei doi protagonisti? Adica profesorul si elevul? Da
      Avem actiunea? Adica tiritul in genunchi? Da”

      Stiti sa faceti diferenta intre corelatie si cauzalitate? Stiti ca daca introduci acea variabila numita “timpul actiunii”, o concluzie aparent logica a unui rationament devine stupida? Nu cunosc (aparent spre deosebire de dumneavoastra si multi altii) adevarul inca, dar versiunea elevilor care il “apara” pe profesor este ca respectivul elev s-a pus in genunchi, in prima banca fiind, imediat ce profesorul a intrat in clasa, iar profesorul i-a spus sa se ridice, pentru ca “asa ceva nu se face”. Asta le este versiunea. Versiunea unor elevi care isi apara profesorul de.. MATE, mai presus de toate, matematica fiind disciplinea cea mai detestata de elevi, in general.

      “Avem rezultatul actiunii? Adica maritul notei? DA”

      Imi place ca ati folosit majuscule in cazul auto-raspunsului aici. De unde anume aveti raspunsul asta, ne spuneti si noua? Eu am auzit, iarasi, ambele variante. Unii spun ca media i-a ramas aceeasi la teza, altii ca i s-a marit. Ati consultat dvs catalogul? A spus ministerul ceva si cumva noi toti ceilalti am ratat anuntul?

      Prezentati zvonuri si pareri cu valoare de adevar si va construiti tot rationamentul si articolul pe baza lor. Asta nu se numeste jurnalism “quality”, ci parerologie de 2 lei. Trist e insa ca, spre deosebire de alte zone, aici se vrea a fi parerologie cu ceva greutate, datorita stilului, siteului etc.

      As fi inteles perfect daca articolul vorbea despre un anume tip de profesori, despre care stim cu totii ca sunt in invatamant, asta nu o neaga nimeni. Una e insa sa vorbim la modul general despre “tarele sistemului invechit” si alta e sa infieram un om pe baza de “zvonul pietei” ca sa ajungem la problemele din sistem. Caruta inainte boilor. Trist, tinand cont de “pretentii”…

  13. dusu spune:

    provocator articol,domnule autor; bag sama ca abia acum uni deschide ochi !
    uite io imi aduc aminte de Tanacu,cum romini ortodoxi au facut scut in jurul nebunului,imi aduc aminte de tineretul violator al patriei,sapte bizoni romini parca erau si cit de gospodari erau familiili lor care impreuna cu patrioti romini au facut scut, ca fata oricum era curva,imi aduc aminte de un primar de prin Oltenia ce fusese prins la furat, cum faceau consateni lui scut cu” fura domnule,da ne da si noua !”
    azi aveti un premier tecnocrat,care evita sa spuna ca i ruda cu Vulpea!(sa vad daca trece ?ha ha)
    dar domnule autor; cu o formulare parca nu sint de acord: ” acoliţii regimului puteau să controleze şi să supună masele.”desigur, parinti conducatorilor patriei de azi au instituit frica(v as spune ceva de taticul opincar al lui tovarasu dinncu,ha ha,da nu ma lasa ieducatia)intii prin crima ,apoi amenintare cu pushcaria, iar apoi cu pierderea serviciului. dar daca la inceput bolshevici rusi au gasit putini colaboratori romini,pe urma ,stiti cum e rominu,adaptabil,intoarce armele cind tzi lumea mai draga, asa ca frica a fost la inceput, apoi a venit interesul.azi cirdashia intre hotul comunist care s a capitalizat si amaritul care nu a stiut sa profite dupa “averea noastra a intregului popor” sta la baza relatiilor de productie,ha ha
    aaa si ptr ca dvs v ati oprit la primul vers:Capul plecat sabia nu l taie
    Insa cu umilinta ,lantul il indoaie
    in rest, pacat de Transilvania; ati nenorocit o

    • ion adrian spune:

      Intradevar provocator, ofera ocazia pana si iredentistilor si altor dusmani din varii tabere sa arunce cu piatra . Nu cred autorule ca esti si iredentist dar ca si un altul dintr-o alta ramura de corecitudine politica antimaghiara ma refer la raposatul Vadim,dai apa la moara tuturor iredentistilor si nu numai (macar raposatul stimula si ridica mingea doar pentru agentii AVO)
      Aferim!

      • ion adrian spune:

        PS Ma refer la autorul articolului si nu la cel al comentariului care este iredentist si antiroman cat cuprinde .

        • dusu spune:

          ptr aia care te platesc, io is iredentist
          da de curiozitate !? iei bani pe fiecare postare, sau uiti ce vrei sa scri ?

  14. donquijote spune:

    Aoleo, ce tara fara de umor!
    Cei mai multi nu accepta nici in ruptul capului ca s-ar putea sa fi fost o gluma, asa cum sustin elevii din clasa.Ba mai mult, unii au identificat efectul Stockholm; aici d-l Ghitulete gaseste frustrari sexuale – incredibil, pentru mine daca ma raportez la ce am citit pana acum de acelasi autor.
    Adica ce… luati scoala in gluma!?! Unde va treziti?
    Chiar n-a trait nimeni vremea adolosecentei când puteai face haz de orice?
    Este adevarat, ca pentru umor este nevoie de inteligenta, material pe cale de disparitie.

    • Harald spune:

      @ donquijote – era pe vremuri un banc cu doi moroșeni. Pășteau ei liniștiți oile împreună, când unul dintre ei, brusc și fără niciun motiv, îi dă una celuilalt de-l lasă lat pentru o bucată bună de vreme. Într-un sfârșit, cel lovit se trezește:
      ”- Mă Ghio, tu ai dat serios, mă? Sau ai dat în glumă?”
      ”- Serios am dat, Ioane”
      “- No, binie. Că mie glume d’ăștia nu-mi plac”

      Morala e simplă: în astfel de situații nu poți pretinde că a fost o glumă. Recunoaște faptele și asumă-ți consecințele, pentru că ele vor veni, mai devreme sau mai târziu.

    • dusu spune:

      asa ca i de ris !? si io ma dau pe spate cind aud de rominia; numa umor negru auzi de acolo,ha ha

  15. Cristiana Dorobantu spune:

    cat ar fi de “ticnit” un profesor, nu ar cere unui elev sa se tararasca in genunchi pentru o nota… desi multi ar face-o doar ca sa nu-si supere parintii mult prea ocupati sa inteleaga ca “progenitura” lor nu se incadreaza in standardele lor, care dupa mintea lor ar trebui sa fie direct proportionale cu banutii pompati zilnic in meditatii, in masini, in toale de fite… in bani de club…
    O singura intrebare am catre autorul articolului, dupa ce criterii a identificat ca valoare un elev de liceu… si cum a ajuns la concluzia ca profesorul e frustrat sexual… ?
    Ah… si inca o chestie, draga autorule… tu, acum, in fata cui te tarai ca sa denigrezi imaginea unui om, in conditiile in care nu ai toate informatiile si nici concluziile unei anchete… ? Sau mai bine sa te intreb, pe cine incerci sa pupi in fund???
    Va recomand sa petreceti macar o zi intr-o scoala printre liceeni, sau chiar elevi de gimnaziu, la catedra, pe holuri in pauze… si sa vedeti in ce mocirla morala se zbat acesti copii… si cu toate aceste “deprinderi”, vin de acasa… sau de pe strada din anturaje proaste… anturaje pe care tot parintii ar trebui sa le verifice… dar, stai… scoala e de vina si acesti ” nenorociti” de profesori, acesti ” frustrati sexual”… !!! Pe bune?!?!

    • Harald spune:

      @ Cristiana Dorobantu – e foarte simplu, puteți oricând să întrebați un psiholog: ce fel de frustrare ar putea determina un om să-i ceară altuia să se așeze în genunchi în fața lui?

      • Decebal spune:

        Doamne fereste!… Adica, toti preotii sunt niste frustrati sexual?!… :)

        Inteleg ca dumneavoastra stiti sigur ca profesorul i-a cerut elevului sa ingenuncheze.

        • Harald spune:

          @ Decebal – nu, stimate domn, acolo e vorba de un ceremonial, dar tot la supunere se referă, dacă vă întreabă cineva. Trebuie să recunosc că găsiți niște contraexemple excelente, la care numai o persoană cu musca pe căciulă ar apela :P

          La origine, problema e următoarea: oamenii simpli sunt în general educați să nu mintă. De aceea minciunile lor sună fals. Dar n-aveți dvs. nicio vină pentru asta :)

          • Decebal spune:

            Inteleg… “frustrare sexuala” si “supunere” ar fi cam acelasi lucru… Nu va contrazic, e posibil sa aveti mai multa experienta in domeniu decat mine.

            Tot psihologii spun ca verdictele premature spun mai multe despre cei ce le dau, decat despre cei vizati de ele. La fel si jignirile gratuite. :)

            O placere, oricand, sa schimb opinii cu dumneavoastra!

  16. d'Artagnan spune:

    Probabil că asta este romaneste: sa vituperezi pasional in chestiuni pe care le prinzi din zbor, fără o atenta aplecare! Pentru că, vai, ce bine prind asemenea teme la public!
    Ar trebui să-ți ceri scuze, domnule Ghitulete!

    http://adevarul.ro/educatie/scoala/cum-desfiintezi-reputatia-unui-om-adevarul-cazul-profesorului-vianu-acuzat-pus-elev-genuchi-nota-1_56b6082c5ab6550cb8846c91/index.html

    ”Elevii de la Colegiul de Informatică Tudor Vianu desfiinţează presupusul abuz comis de profesorul de matematică Severius Moldoveanu, acuzat de un coleg de breaslă că şi-ar fi umilit elevii la clasă. Martorii la incident au povestit, pentru „Adevărul”, ce s-a întâmplat de fapt la ora la care profesorul ar fi pus un elev să se târască în genunchi. „Când am auzit aberaţiile care se spun în presă, am început să plâng”, a mărturisit o elevă.

    Citeste mai mult: adev.ro/o24yct

    • d spune:

      minunat articolul din Adevarul.

      toti elevii care neaga fapta si care sar inapararea “glumei” fac declaratii “sun protectia anonimatului”.

      unul singur este expus cu numele: cel care s-a pus in genunchi. adica e umilit acum a doua oara de catre jurnalistii de la Adevarul.

      asa scoala, asa societate. tarii, cit mai multi frustrati, umiliti si obiditi.

      dar iata ca Severius Mureseanu este dovada vie a faptului ca nasc si printre frustrati, umiliti si obiditi oameni. cum sa nu-l aparam? e de-al nostru.

  17. victor L spune:

    dle Dragos Ghitulete,
    cred ca v-ati repezit la castana, e fierbinte; nu va arde? ferice de dvoastra :P
    Dvoastra preluati un caz si generalizati despre firea mioritica; vai de voi, mă românilor!
    Despre caz trebuia sa ne convingeti.
    - s-a tîrît elevul? pentru nota?
    – tîrîşul este si in genunchi? (glumesc).
    - a fost sau n-a fost?
    - pe ce va bazati cind dati dreptate unei singure tabere?
    – sinteti prea multi care dati cu parul in români (i prosti ;) ) e satisfactia celui ce zice “cind vad un prost imi creste inima”.
    Mass media are un subiect de genul “pentru contra”.

  18. o femeie spune:

    Cred ca primii care se tarasc in genunchi aici sunt ziaristii care au publicat stirea fara sa discute/confirme inainte. Pur si simplu nu stim daca e adevarat sau nu dar ne aruncam in polemici.

    Nu am nevoie nici de scuze si nici profesorul nu are nevoie de scuze, dar conceptul de ziarist l-ati denigrat, din setea de senzational si de a scrie orice, numai sa…

  19. carp spune:

    ce mi se pare anormal nu e ca profesorul ar fi spus ce-ar fi spus – nu poti cunoaste contextul, daca a fost sarcasm sau altceva, ci ca dobitocul a ales sa se umileasca ptr un punct in plus si apoi a acuzat.. in caz ca n-am inteles situatia exact, mea culpa, dar chiar si citind pe fuga parca anormala si ridicola mi se pare alegerea elevului, si mai putin spusele profesorului. daca profesorul a avut un moment de ‘ma cheama dumnezeu’, elevul a avut un moment de ‘ma cheama bula’; normal ar fi fost ca elevul sa zambeasca batjocoritor si sa-i spuna in gand in stilul morometian ‘ba p’a ma’tii!’

  20. Marian spune:

    Ce ne mai place sa vorbim “din carti”… Eventual cat mai pompos, mai mestesugit si mai cu talc. Imi place sa cred ca in general citesc presa asa-zis quality, dar atat de mult m-as bucura ca toata aceasta presa quality sa-si face o mare mea culpa dupa ce se vor limpezi lucrurile… Ar fi o lectie bine-venita. O poveste preluata de pe facebook, ingurgitata apoi de toti, fara acel minim semn de intrebare pe care ti-l cere zisa deontologie. Chiar sunt curios cate din publicatiile astea care se respecta si de unde-mi iau zilnic portia de stiri vor publica un text in care sa-si ceara scuze daca, asa cum banuiesc, adevarul e cu totul altul?

  21. un_batrin spune:

    Incidentul este real. Nu am auzit nici o negare! Indiferent de explicatie (vina profesorului sau gluma elevilor) profesorul a avut un comportament inaceptabil. In rest sint numai vorbe goale ale unor deontologi de doi bani care vor verificarea unui fapt necontestat – un elev s-a tirit in genunchi in timpul orei de matematica cersind un punct la teza!

    • d'Artagnan spune:

      Citeste, domle, si p-ormă scandalizează-te!

      http://adevarul.ro/educatie/scoala/cum-desfiintezi-reputatia-unui-om-adevarul-cazul-profesorului-vianu-acuzat-pus-elev-genuchi-nota-1_56b6082c5ab6550cb8846c91/index.html

      Cum adică n-ai auzit nicio negare?!
      Nu te-a sunat personal profesorul să-ți explice?! Vai, vai… un nenorocit!

      • victor L spune:

        Daca s-a intimplat ce se spune in articolul din Adevarul, si eu cred ca asa a fost, banuiam ca a fost o gluma de felul asta, nu toata lumea e sfinx, se mai glumeste intre colegi, zic, daca faptele asa stau, multe feţe ar trebui sa crape. Dar efectiv sa crape de rusine.

      • un_batrin spune:

        “Când a venit în clasă, noi i-am sugerat lui Marcus, care era nemulţumit de nota 5, să îngenuncheze pentru un punct. Şi a făcut-o.”
        Citat din sursa dumneavoastra!
        Deci chiar e adevarat! Un elev s-a tirit in genunchi in clasa pentru un punct la teza. Nu conteaza din ce motiv. Simplul fapt este suficient de grav.

        • victor L spune:

          @ un_batrin,
          ba conteaza.
          Prima data a aparut in presa stirea ca profesorul i-a cerut elevului, daca vrea marirea notei, sa se puna in genunchi.
          Acum tu spui ca nu conteaza, chiar daca colegii au glumit cu el si i-au spus sa se puna in genunchi, tot profesorul e vinovat. Ce rationamente folosesti inafara de “vreau singe de profesor”?
          Nu conteaza daca profesorul sau colegii i-au spus “stai in genunchi”? daca i-au spus colegii si el s-a pus in genunchi, ce vina are profesorul? care nici nu i-a marit nota, ci i-a spus sa se ridice si sa mearga in banca.
          Imaginatia ar trebui sa te duca la urmatoarea scena: elevul se plinge ca are nota prea mica (si eu am facut-o, chiar la un examen de admitere la facultate), clasa , colegii haiosi ii spun “stai in genunchi si roaga-te sa ti-o mareasca”, loaza o face, in gluma si el sau serios, profesorul nu e atent sau chiar ride cu ei, apoi ii spune sa se ridice si nu ii mareste nota.
          Cineva a aflat despre faza si a gasit ca este un bun prilej de a arunca niste laturi peste profesor, fandacsia-i gata.
          Natiunea-i vigilenta :P

      • Harald spune:

        @ d’Artagnan – Dom’le, negarea ca negarea. Da’ mobilizarea e exemplară, trebuie să recunosc :P

        Și deci așa ziceți voi: ”Însă vorbim despre o fată care nu învaţă deloc la matematică. Dacă nu înveţi, nu ştii să răspunzi”. Ei, o frază ca asta ar trebui să nu mai folosești ever veci, dacă vrei să nu fii prins cu minciuna. Dar asta rămâne între noi :)

        • victor L spune:

          @ Harald,
          ma ierti de intrebare; da` tu de unde le stii, zici ca esti destarat. Stiu, din ura fata de romani, pe care o reversi aproape la orice postare, ca sint asa si asa, vai de mama lor de salbatici.
          Tu il jignesti pe profesorul in cauza doar din citite si, impartial cum te-ai nascut, ca tot romanul, dai dreptate partii care te reprezinta. Si care, normal, are dreptate intotdeauna.
          Putina pacienta. Si mila fata de cei ramasi in tara si te facem de ris.

          • Harald spune:

            @ victor L – din sutele de cărți citite în decurs de zeci de ani, de-acolo le știu. Și poate și datorită unei educații corecte primite în copilăria mică. Nu e puțin lucru să vii acasă în clasa a III-a pe replica: ”- Tată, eu cred că învățătorul ăsta e prost”. Iar tatăl, după ce ascultă relatarea întregului incident, să răspundă: ”Măi tată, cam ai dreptate”. Mulțumit? :P

            • victor L spune:

              @ Harald,
              divaghezi; alta e cestiunea.
              Cind din orice intimplare/eveniment facem armasar, numindu-l obicei national, ceva nu e in regula la “formatorii neamului”, care doar privesc din tribune :P si dau verdicte apocaliptice.
              Unii catarati pe Statuia Libertatii, altii pe turnul Eifel sau prin Hyde Park.
              Poate ca tu, la scoala, nu ai participat la farse; felicitari.

            • donquijote spune:

              Domnule, si cum ati constatat ca ati citit destule carti ca sa stiti cu precizie, cu maxima certitudine ce s-a intamplat in clasa aia.
              Probabil ca in momentul ala ati rasuflat usurat si v-ati oprit din citit.
              Este evident ca ati avut frustrari in scoala, ca ati avut profesori idioti,(“ghinion!”) ne-ati mai spus-o macar o data si se simte din tot ce spuneti.
              Dar de aici pana la a fi sigur ca NU POATE EXISTA in invatamantul asta nenorocit, asa cum e el, un profesor cat de cat demn de stima (macar ca ipoteza de luat in seama) si ca orice reclamatie impotriva unui profesor este de la sine inteles corecta (caci de fapt asta sustineti in toate inteventiile de pe pagina asta) este cale lunga.

            • Decebal spune:

              “Aschia nu sare departe de trunchi”, zice romanul. :)

              Oricare ar fi fost acel “incident”, el putea fi privit cel putin din doua unghiuri: al elevului si al profesorului. O ancheta obiectiva trebuie sa le consemneze pe ambele. Daca mai sunt si martori ai incidentului, cu atat mai bine!

              “Indoiala este inceputul intelepciunii.” :)

            • Harald spune:

              @ victor L – special pentru tine, iată o farsă la care am participat: aveam în clasa a XI-a o profă de economie politică incredibil de proastă. Numai 3 și 4 punea la toată clasa, deși noi eram tot timpul în primele 3-4 locuri (din 36 în total) în clasamentul liceului. Era o absolventă tipică de Ștefan Gheorghiu, iar noi îi dădeam peste nas ori de câte ori spunea prostii la clasă, asta inclusiv spre marea sattisfacție a altor cadre didactice.

              Era obsedată de controlul total asupra clasei, supraveghea orice mișcare. Până prin martie devenise deja de nesuportat, trebuia neapărat să scăpăm de ea. Așa că într-o zi, după o consultare prealabilă în pauză între vreo 10 colegi, unul dintre ei i-a aruncat altuia în timpul orei de economie politică un bilețel. L-a aruncat cam stângaci, așa că profesoara l-a văzut. A confiscat bilețelul și l-a deschis să-l citească, în timp ce toată clasa o privea într-o liniște totală, cunoscând conținutul.

              L-a citit, iar în clipa în care a ridicat ochii în sus, a urmat un râs homeric. În bilețel scria ”sunt urme de pași pe tavan”. Râsul a continuat minute bune, până când au început să iasă elevii din celelalte clase, să vadă ce se întâmplă. Profesoara și-a luat catalogul și a ieșit plângând din clasă, iar din săptămâna următoare n-am mai văzut-o, a fost transferată să predea Constituție la niște clase de a VII-a.

            • victor L spune:

              @ Harald,
              in sfirsit am inteles: farse haioase, cum numai tinerii inteligenti pot face, se puteau face doar in grupul colegilor tai.
              In alt grup, peste poate.
              Imi permit sa am alta parere.

          • George Coman spune:

            @ Victor L: Nu e ura, e intransigenta fata de porcariile care se întâmpla in RO. Se mai numește “caracter”. Harald e un barometru al normalității.
            Cât despre “pacienta”, exact asta NU trebuie sa mai dovedească romanii fata de mizeriile din sistem. Si așa o sa ne ia 200 de ani sa ne ridicam din mizerie, numai răbdare ne mai lipseste ca sa devină 400 de ani.
            Iar despre “mila”, exact asta simt romanii “destarati” (cam mult dispret in acest termen) fata de cei din RO. “Mila” cu sensul de “compasiune”.
            @Harald: aveți un mail pe care va pot întreba ceva personal? Multumesc

            • victor L spune:

              @ George Coman,
              insist sa repet: este vorba despre un caz intimplat la un liceu bucurestean.
              In care lumea, incitata de mass media, cu tot felul de neclaritati, s-a impartit in doua. Doar ca toti discutam in necunostiinta de intimplarile adevarate.
              Loaze exista si printre profesori, dar loazele veritabile sint mai multe printre elevi, parinti si in mass media; sa nu le neglijam pe acestea dind cu profesorii la gramada de toti peretii.
              @ Harald ne relateaza o farsa de pe cind era elev; deci elevii pot face farse si nu sint ei cei atit de curati incit sa faca doar unor profesori de genul “incredibil de proastă”. Ci si unora de genul “prea sever, prea profesor, nu-mi place de el ca imi da note mici”.

            • Harald spune:

              @ Victor L – cred că ai un doctorat în răstălmăciri :)
              Am dat exemplu de o farsă autentică, una inteligentă, cum numai niște adolescenți pot gândi. Ce s-a întâmplat la Tudor Vianu nici măcar la glume proaste nu se poate încadra, cu-atât mai puțin la farse. Însă negările se încadrează la categoria sex-surpriză de Vaslui, așa cum am explicat deja mai sus.

        • Harald spune:

          @ donquijote – am citit destule cărți încât să ajung să deosebesc adevărul de minciună, așa am ajuns să-mi formez o părere despre ce s-a întâmplat în acea clasă. Din relatările celor care au fost de față, nu altfel. Frustrări am și am avut, inclusiv în școală. Presupun că toată lumea a avut și are, diferența o face modul cum trecem fiecare peste ele. Însă vă rog să citați postarea în care m-aș fi referit eu vreodată la un profesor ca fiind ”idiot”.

          Folosesc adesea termenul ”prost”, există o mulțime de oameni care evaluează greșit diverse evenimente, situații și persoane, iar eu pe acei oameni îi consider proști. Asta e definiția pe care o dau eu prostiei: a aprecia greșit persoane, evenimente și situații. Iar definiția asta a fost aplicabilă inclusiv pentru mine, în destule ocazii :)

          • donquijote spune:

            Ati citit destule carti cat sa va face o buna impresie despre sine. Nu mai mult.
            Dar nu v-ati rezolvat capacitatea de analiza. Faptul ca nu aveti indoieli fara sa mai luati in considerare cele pe care nu le stiti, spune multe.
            Imi cer scuze pentru termenul “idiot”. Am exagerat. Oricum aratati un profund dispret pentru cei din rândul carora v-ati “ridicat”. Am inteles ca nu v-a placut ca v-ati nascut in Moldova, dar nici ardelean nu ati devenit, din modul cum ati inteles bancul pe care l-ati povestit mai inainte.
            Aici este vorba despre un om care poate fi demolat pentru ca “concurenta” vrea sa-l demoleze iar probele sunt niste giumbuslucuri copilaresti, la care el n-a fost suficient de dur sa le reduca din secunda zero

          • Harald spune:

            @ donquijote – nu m-am născut în Moldova, ci în Muntenia. Am trăit zeci de ani în Iași, iar dintre locuitorii diverselor regiuni din RO îi admir cel mai mult pe ardeleni. Pe moroșeni i-am cunoscut destul de bine și nu prea-i consider ardeleni, ci ”țapinari”. În niciun caz nu mi-aș fi dorit să devin ca ei, în opinia mea nu sunt tocmai respectabili.

            Un om care poate fi ”demolat” de asemenea ”giumbușlucuri” nu înțelege pe ce lume trăiește. Profesorul de matematică pe care l-am avut în liceu se adresa fetelor cu ”domnișoară”, iar băieților cu ”domnu’ elev”, deși apelativul oficial era “tovarășe” la vremea aceea. Așa se creează distanța și respectul între clasă și profesor, nu prin ”giumbușlucuri” care presupun din partea elevului mersul în genunchi.

            • donquijote spune:

              Am retinut inexact, dar in mare tot nemultumit de locul de bastina ati ramas.
              Poate nu va vine sa credeti ce poate sa faca un ton mai familial intr-o relatie elev-profesor. Nu am crezut niciodata ca in timpurile pe care le-am trait atitudinea scortoasa este singura solutie. Nu te poti duce la clasa inamat cu un manual de bune maniere din epoca victoriana (eventual si un bat infipt undeva ca sa stai drept). Si pe noi ne umfla rasul de cadeam sub banca daca un profesor ni se adresa cu tovarase asa ca nici macar tovarasa de socialism nu a mai incercat. Modul de adresare este o conventie intre cele doua parti si respectul poate fi cel implicit, nu cel exhibat.
              Am avut profesori excelenti care au afisat conform cu temperamentul sau cu credinta lor fie o atitudine rigida scortoasa fie una familiala si glumeata fara ca sa apara diferente intre rezulatatul final – aveam ocazia sa facem si comparatie pentru ca erau profesorii de mate si fizica – obiectele cele mai importante pentru o clasa in care majoritatea voiau sa ajunga ingineri (vreo trei au ajuns medici) si chiar au ajuns. N-am avut niciodata senzatia ca suntem mai destepti decat ei. Erau toba de carte in ceea ce priveste obiectul pe care il predau si se pare ca aveau si cursuri serioase de pedagogie. Ii admiram sincer si ne-a facut mare placere când peste ani ne-am descoperit ca i-am depasit, fiindca asta fusese scopul lor.
              Daca ati fi urmarit cu atentie cazul punctual si nu v-at fi lasat mobilizat de concluziile trase dinainte asupra invatamantului romanesc, ati fi putut vedea ca problema aici nu a fost ca elevul s-a simtit umilit sau ca s-ar fi gandit ca este umilit, sau ca a fost pus intr-o pozitie, dar ca cineva a vrut sa faca un caz. Este ca si cum intr-o poza apar doi insi care nu stiu unul de altul dar sunt adusi la cremenal pentru ca au incaput in acelasi cadru.
              Invatamantul privat nu are inca suficienta prestanta in Romania ca sa atraga valorile in competitie adevarata – romanii nu au incredere in competentele pe care le poti plati cu bani fara numar si, deocamdata isi face reclama prin campanii negative. Invatamantul de stat este la pamant intr-adevar iar ceea ce il mai tine in viata este ideea ca pe undeva se mai face carte, daca mai sunt oameni devotati si cu ambitie (e drept, greu da gasit). Din pacate si dumneavoastra si multi altii faceti o campanie negativista: orice explicatie este acceptata, doar faptul ca omul ar fi putut fi nevinovat iese din discutie, pentru ca asa ceva nu poate sa existe. Deci, nu giumbuslucurile elevului il demoleaza (daca va fi asa) ci credinta celor ca dumneavoastra ca omul este un vicios, nu fiindca il cunoasteti personal ci fiindca numai d-astia sunt prin invatamant.

            • Harald spune:

              @ donquijote – ăsta e bătut apa în piuă de-acum. Nu contează cum s-a simțit elevul, cel care stabilește termenii, limitele și modul de comunicare e adultul. În momentul când ți se pare amuzantă umilirea cuiva, asta presupune că propria educație e incorectă, iar ca adult nu mai ai nicio scuză să nu fii conștient de asta. End of story.

          • Harald spune:

            @ donquijote – confiscau bilețele și alți profesori, inclusiv cel de matematică. Dar nu le citeau niciodată, le puneau pe catedră, iar când se termina ora le lăsau acolo, să și le recupereze fiecare. La fel cum făceau și cu alte obiecte ”confiscate” în timpul orei.

            • Adrian spune:

              Foarte corect proceda profesorul dumneavoastră. Vremurile s-au schimbat(clișeu,da). Este posibil(exagerez) să nu mai ajungă acum catedra pentru toate bilețelele(sau telefoane mobile, tablete etc în funcțiune sau nu, în fine, nefolosite în scop educațional potrivit orei respective). După cum (habar n-am în cazul concret, dar cunosc cazuri similare) profesorul să nu-i fi avut “din prima” elevi, ci să-i fi “moștenit” cu “năravuri” cu tot (din declarațiile apărute până acum se confirmă și pentru acest liceu acest tip de situație ca frecventă).

              Dincolo de faptul că profesorul dumneavoastră, cum bine subliniați, nu a procedat regulamentar și (scuze pentru repetiție) foarte bine proceda.

  22. miki spune:

    Oare aticolul nu a aparut prea devreme? Inainte de a cunoaste concluziile anchetei declansate in acest caz?
    contributors.ro este un loc in care se dezbat idei, optiuni, nu se face propaganda, nu se exercita presiuni.

  23. Falstaff spune:

    Ce e sigur,e ca atmosfera e viciata in scoala romaneasca! Cine e vinovatul?daca ar fi 1-2 ar fi simplu,ne-am debarasa de ei,si gata!S-a cam pus insa mana de la mana pentru o asemenea degradare:parinti,profesori,stat,biserica,toti au pactizat!
    Toti stiu mai bine,fac mai bine,gandesc mai bine,etc,decat bietii elevi!
    Nimeni nu le cere parerea,si daca totusi si-o dau,sunt catalogati de anarhisti,manipulati,lenesi,obraznici,etc.,la alegere!
    As nota ca in cazul de fata tot adultii sunt acuzatorii cei mai virulenti,care IAR nu iau in consideratie ce spun elevii care-i iau apararea profesorului.Cine umileste pe cine?
    Si,daca tot suntem la acest capitol : conditiile din scoli,abundenta de profesori suplinitori sau complet necalificati care predau ce e nevoie pe la fiecare unitate,starea deplorabila a manualelor,toate astea nu se numesc bataie de joc?
    Ce sa mai spun de simtul umorului?Lipseste,ca multe alte manifestari ale unor spirite libere.sanatoase si increzatoare…
    Intr-o zi,sper ca toti acesti tineri sa se trezeasca si sa impuna respectul pe care il merita!

  24. padre spune:

    Adultii cae-si repudiaza copilaria, care-au avut-o, sau adultii responsabili lipsiti de copilarie; iar despre scoala romaneasca fara comentarii, si-a plagiat menirea dupa politic.
    Imi amintesc cu placere, uneori in grup, cum ma/ne umileam in fata tovarasilor profesori in anii de trista amintire fara sa se infiereze nimeni ca profesorii isi depaseau competentele sau elevii se “tarau in genunchi”. Avea mai fiecare un loc de munca, avea fiecare o doza substantiala de prestigiu de castigat(culmea ca in iepoca comunista), aveam toti o certitudine clara: scoala chiar insemna o treapta de evolutie in viata fiecaruia.
    Acum, cum da Bunul Dumnezeu(d-aia suntem abonati, gramada nationala, la cantina ideologica a bor srl), cum se descurca parintii cunostintele relatiile, sau cat Curaj ai(pe persoana fizica) sa-ti iei lumea in cap si sa te afirmi printre straini: asta-i societatea romaneasca demo, asta e scoala platita de societatate la gramada, asta-i politica agreata de societate.
    Dl Ghitulete e mai original in exprimare si mai catolic decat papa in rezolutie: copilul s-a tarat in genunchi, nota i-a fost saltata automat, profu e obsedat si gata, am gasit explicatia frustrarii colective nedescoperite inca. Chiar daca plagiatele curg garla, politicienii dezvolta tara duduind, scoala romaneasca a devenit o cooperativa de productie a diplomelor, functie de pret si dorinte, iar competentele se aleg dupa algoritm politic.
    Apropo fata de valoarea adaugata cultivata aici: cred in Dumnezeul meu, nu in cel din biserica, cred in valoarea reala si stiu cum atrage, ca si lumina dealtfel, licuricii si gazele bazaind, cred ca suntem niste victime inocente ale unui orgoliu nemasurabil dublat de o mentalitate de supravietuitor fericit. Doar daca copilul e olimpic, daca tata devine doctor prin asociere, daca mama isi trage scoala privata in buricul targului, daca e posibil, daca nu, merge si la periferie, privata sa fie!

    • dusu spune:

      ca bine le ziceti ! ar trebui si norvegieni sa implementeze comportamentul rominilor si in scoala nu doar acasa

      • ion adrian spune:

        Romania si romanii se scriu cu i din a.
        Cred ca pentru asemenea insulte deliberate un individ de teapa dumitale nu ar avea ce sa caute pe acest forum.
        Este ca si cum eu te-as face bozgor, desi tu esti un individ mai jalnic decat un ungur(maghiar) caruia la o cerata pentru Ildiko la vreo crasma de oriunde i-as spune astfel enervat si cocos frustrat (ilonka de data asta prefera instrumentul lui..muzical si asta ma enerveaza) . Desigur ca atunci si doar atunci poate si el sa foloseasca in replica un cuvant la fel de jignitor(de fapt nici nu stiu in ce consta jignirea continuta in cuvantul bozgor)
        PS M-am informat. Se pare ca inseamna in maghiara om fara tara. Da de acord este jignitor si daca eu as vorbi despre “bozgori” in felul in care vorbesti dta de “romini si de rominia” ar fi corect sa fiu interzis pe acest forum.
        Punct dle dus!
        PS. Scuze dle dusu(de fapt poate sa este dushu adica cu sh din s) :)

  25. Dan Ionescu spune:

    “Cand valorile se tarasc in genunchi…”

    Cine se taraste in genunchi pentru nota nu e valoare, e un marunt fripturist. Si e produsul cel mai des intalnit al scolii atutohtone.

  26. Margot spune:

    <>
    Stimate domn, nu vorba din popor ne-a facut rau, ci propria noastra ignoranta, ca si disponibilitatea de a ne acomoda cu toate turpitudinile, oricit de injositoare. Vorba din popor spune, de fapt, asa: „Capul plecat, sabia nu-l taie, dar cu umilinta ea il incovoaie”. Aceasta este versiunea pe care ne-a lasat-o intelepciunea populara si asa apare acest proverb in celebra culegere „Proverbele romanilor” a profesorului N. Gane. Faptul ca noi (ca popor) am ales sa ciuntim proverbul, intorcindu-i sensul pe dos, ba am mai facut din aceasta sminteala si un reper de asa-zisa educatie morala, spune multe despre noi insine. Sa ne mai miram ca, de la vladica la opinca si cu exceptii statistic nesemnificative, romanii fac o atit de jalnica figura de handicapati moral?

    • d spune:

      proverb romanesc cules de Gane sau inventie poetica de-a lui Dimitrie Bolintineanu? foarte curioasa rima si ritmul din “proverb”, de neintilnit aiurea in creatia noastra populara.

      • Margot spune:

        @d
        Rima si ritm de neintalnit in creatia populara?! Fals: iata un singur exemplu: “Ce tie nu-ti place, altuia nu face”.

        • d spune:

          stimata doamna, versurile originale ale lui Bolintineanu suna asa:

          “Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
          Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!”

          s-ar parea ca nu am fost destul de clar cind am pomenit de rima si ritm in creatia populara. deci mai clar: in poezia populara nu e de gasit metrul alexandrin (= versuri in 12 silabe cu cezura dupa silaba a sasea) care facea deliciul lui Bolintineanu.

          • dusu spune:

            stimate d ! multumesc ptr lectia despre metrica alexandrina ! sinteti bine pregatit la rime.
            da despre ce vrea marele si nepretuitul poet sa spuna cu capul plecat si umilinta,aveti vreo parere ?; ca io zic ca despre asta e vorbire aci; exemplul a fost adus in discutie ptr a proba argumentul articolului ! sau dvs credet ca bolintineanu ii subiectul ?

    • ion adrian spune:

      @Margot,
      Nu, nu i-am intors sensul caci plecarea capului este evdent un gest de umilinta ci doar am eliminat sublinierea explicita a elementului continut in mod implicit. De acord cu ce spun?

      • Margot spune:

        @Ion Adrian M-as bucura sa fiu de accord cu dumneavoastra, dar ma tem ca nu sunt. Eu cred ca, decupata din context, prima parte a proverbului e un indemn la lasitate, la acceptarea unei situatii dezagreabile (fie si) cu pretul unei crunte umilinte. Cred ca asta e si acceptiunea autorului articolului in discutie, de unde observatia privind raul facut noua aceasta vorba din popor. In intregul lui insa, proverbul e un avertisment impotriva lasitatii, al carei pret (pretul plecarii capului) este o inacceptabila umilinta. Pastrand doar 50% din mesajul proverbului, noi l-am alterat, dupa parerea mea, profund. Iar aceasta alterare ne-a alterat la rindul ei. E de ajuns sa privim in jurul nostru pentru a observa dimensiunile dezgustatoare ale capacitatii noastre de “a ne face ca ploua” in fata celor mai revoltatoare imprejurari. Rezultatul: insi pe care nici eu nici dumneavoastra nu i-am lasa nici sa ne faca pantofii, ajung sa ne dicteze destinele: sa ne omoare pe sosele care stau sa se prabuseasca la o saptamana dupa ce au fost inaugurate, sa ne ucida pruncii in maternitati, sa ne sufoce viitorul in flacarile toxice ale incompetentei lor arogante. Iar noi tacem. Si votam. Ca idiotii (a se vedea procentele de favorabilitate ale noului geniu al Carpatior, V. Ponta si ale altora, ejusdem farinae).
        @d Nu aveti nici o proba ca e vorba de creatia originala a lui Bolintineanu si nu una inspirata din creatia populara. In “capul plecat, sabia nu-l taie”, eu am numarat 10 silabe si deci, nici un alexandrin. Alexandrinul lui Bolintineanu poate foarte bine sa fie adaptat dupa proverbul popular. Si, oricum, vorba englezului, that’s beside the point. Complet.

        • ion adrian spune:

          Margot nu am spus ca nu este dovada de lasitate ci doar ca nu i se inverseaza sensul decat doar ca a fost elimitata, repet explicitarea oricum continuta implicit si in textul cat a ramas adica o dovada de lasitate.Eliminaea prin ascunderea explicitarii poate conduce, sunt de acord la aparenta unui elogiu al lasitatii. Cum este ea folosita de lasi este treaba lor, dar in nici-un caz nu este o inversare cu acoperire gramatical-sintactica . Atat am dotit sa spun, ca o nuanta necesara a fi lamurita. Numai bine

  27. Els spune:

    Nu pricep cum după ultimele informații referitoare la cazul în discuție acest articol a mai putut să apară.Incredibil.Autorul parcă n-a mai citit nimic decât acea primă informație care devine din ce în ce mai clar-de fapt de vreo două zile e deja- că a fost un fals și o manipulare. Deci dacă pornim de la premisa că au loc tot felul de abuzuri în sistemul de învățământ românesc-fapt incontestabil- orice zvon neverificat devine automat certitudine? E absolut lipsit de logică și neverosimil ceea ce i se pune în cârcă acestui profesor.Scenariul prezentat de copiii care îl apară e absolut plauzibil însă .Cunosc bine adolescenții din liceele de azi, stau printre ei și le predau. Obișnuiesc să facă glume de genul ăsta pentru o notă mai ales cu profesorii mai deschiși față de ei și care au umor, nu cu zbiri crispați. Un articol foarte patetic, lăcrămos și sunt convins că se va dovedi curând, fals.

    • Decebal spune:

      Fals sau nu, “articolul” are 3700 de vizualizari, vreo 80 de comentarii si se adauga in CV -ul autorului la “activitate publicistica”. :)

      “Bate fierul cat e cald” se zice. Dupa ce s-a racit, nu-i mai pasa nimanui, fie fierul drept sau stramb. :)

  28. Cornelia Neagu spune:

    Domnule Dragoş Ghiţulete,

    În articol faceţi greşeli de logică de neacceptat. Încerc să explic pe înţelesul oricui:

    PRIMA GREŞEALĂ
    În manualul de matematică pentru clasa a IX-a există un capitol intitulat “Logică matematică”. În logică se lucrează cu propoziţii. Capitolul începe cu definiţia propoziţiei LOGICE, care este un enunţ despre care se poate spune că este adevărat (A) sau că este fals (F).
    Exemple:
    - Enunţul “Dunărea este fluviu” este o propoziţie adevarată.
    - Afirmaţia “Un metru are 30 de centimetri” este o propoziţie falsă.

    Contraexemple:
    - Enunţul “Ion Popescu a căzut în apă” nu este propoziţie logică (pentru că nu pot să spun dacă este adevărat sau fals).
    - Fără nici o sursă de informare nu putem spune dacă afirmaţia “La Paris plouă” este adevărată sau falsă, deci aceasta nu este o propoziţie logică. Dar după ce aflăm cum este vremea la Paris, vom avea o propoziţie logică.

    În legătură cu afirmaţia despre Liceul Tudor Vianu: “Un elev a fost obligat de profesor …”, întrucât nu există nici o plângere la autorităţi a vreunui elev, nu există rezultatul nici unei cercetări, nu ştim dacă afirmaţia este adevărată sau este falsă (adică este o minciună). Deci afirmaţia nu este o propoziţie logică!

    Dumneavoastră, insă, consideraţi în articol că enunţul este adevărat, scrieţi (in paragraful 2), că “Este intolerabilă … atitudinea acestui adult (profesor) …” Zău? Ce probe aveti, domnule? Un zvon de presă? Un zvon de presă este un zvon de presă si atât. Radio-şanţ.

    Rezumând:
    Prima greşeală constă în faptul că aţi transformat un enunţ (despre care nu ştim dacă este adevărat sau este fals) într-o propoziţie adevărată!
    Aţi inventat o propoziţie, domnule!

    A DOUA GREŞEALĂ
    În logica matematică se studiază implicaţiile logice, adică propoziţiile de forma: “DACĂ …., ATUNCI …”, formate cu ajutorul a două propoziţii. Ca exemplu de implicaţii logice, sunt teoremele: “DACĂ e adevarată propoziţia p, ATUNCI este adevărată şi propoziţia q” (pe scurt, p implică q).

    Reţinem că la alcătuirea unei implicaţii se folosesc PROPOZIŢII, nu altceva!

    În articol, invocând presupusa situaţie de la Liceul T. Vianu, dumneavoastră folosiţi propoziţia pe care aţi inventat-o (că cineva s-a târât în genunchi pentru o notă) şi scrieţi, în penultimul paragraf: “Dacă te-ai târât în genunchi pentru o notă, va fi …”.

    Rezumând:
    A doua greşeală constă în faptul că folosiţi un enunţ care nu este propoziţie pentru a construi o “implicaţie”!

    P. S.
    Revenind la titlul articolului “Când valorile se târăsc în genunchi…”: Fac eforturi să-mi imaginez cum se târăsc valorile în genunchi şi nu reuşesc. Nu am destulă imaginaţie.

    Dumneavoastra aveţi prea multă imaginaţie, citez: “Frustrările sexuale ale unui profesor”, abuz în serviciu”, “aspectul penal”, “pseudo-profesor”. Sau motivul pentru care scrieti astfel este altul?
    JALNIC! Foarte TRIST!

    • Harald spune:

      @ Cornelia Neagu – într-un articol de ziar din UK era descrisă o scenă antologică: o fetiță de 7 ani redactase o scrisoare presupusă a fi fost scrisă de către directoarea școlii ei și adresată părinților. Scrisoarea îi înștiința pe părinți despre prelungirea vacanței cu o săptămână. Și dincolo de faptul că era scrisă de mână, fetița a dorit să obțină un maximum de credibilitate, așa că a adăugat și o ștampilă. Din setul ei Barbie de secretariat.

      Felicitări, ați procedat exact la fel în acest comentariu :P

      • victor L spune:

        @ Harald,
        incearca sa citesti postarea @ Cornelia Neagu mai atent, imaginindu-ti, pentru clipele cind citesti postarea, ca nu cunosti nimic, dar absolut nimic despre caz.
        Poate vei ajunge la concluzia ca dl Dragos Ghitulete a pornit in bat cu jalba “vreau singe de dascal!”

        • Harald spune:

          @ Victor L – exact de la asta am pornit, de la ideea că nu cunosc nimic despre caz. Însă așa cum cunoaștem toți limba română, astfel încât înțelegem ce auzim sau ce citim, tot așa unii dintre noi cunosc pattern-urile folosite de mincinoși. Fraza aceea din Adevărul, cu ”fata care nu învăța deloc la matematică” face mai mult decât o mie de deducții logice, deși ție s-ar putea să nu-ți spună absolut nimic.

          Prin natura activității, am de-a face cu mincinoși în permanență, iar unii dintre ei sunt cu-adevărat buni. Ăștia de la Tudor Vianu sunt niște mici copii în materie de minciuni. Iar cel mai bun antrenament l-am obținut în urma creșterii câinilor: ei au toată fața acoperită cu păr, așa că e destul de greu să-ți dai seama ce e în mintea lor. La oameni e infinit mai simplu :P

        • Vasile M spune:

          @victor L (10/02/2016 la 14:05)

          Aista-i nu-i posibila! …..ca sa prafrazez un personaj istoric important din istoria Romaniei.

  29. ion adrian spune:

    Excelenta lectie de logca si binemeritata de un ziarst macar incompetent daca nu si de rea credinta.
    Asta o spun intrucat daca in matematica se lucreaza cu logica matematica , daca fizica adica printre altii inginerul. are drept instrument matematica, daca judecatorul nu are alt instrument decat logica pura caci descopera valorile de adevar ale acuzelor sau apararilor cat si sofismele (paralogismele) utilizate de parti, ziaristul, scriitorul are la baza folosirea limbii ar gramatica si semantica ca sa nu ridic stacheta la nivel de semiotica sunt de neconceput fara instrumentul logicii formale aristotelice.

  30. Ela spune:

    Acest articol are o calitate : reprezinta stadiul actual al mentalitatii multor compatrioti, un mod de judecata superficial, dar agresiv, unde “dreptatea” ii revine, invariabil, celui care vorbeste mai tare! Cu asemenea standard de referinta, succesul ayatolahilor care urla “e un scandal!”, este asigurat…Ei pot spune orice, pot distruge oameni, familii si cariere, spectacolul are publicul fidel, asigurat! Cei mai sceptici isi vor repeta “fum fara foc, ne se poate…”
    Si daca ca se poate (si se poate!!!), ce facem cu vietile distruse? Intoarcem capul?
    Deontologia profesionala este sacrificata pe altarul rating-ului? Pentru ca rating nu se face altfel?
    Ba se face, numai ca “spectacularul” trebuie inlocuit cu altceva care sa aiba acelasi impact emotional, sa genereze cel putin aceeasi emotie populara, si asta e complicat! Pentru asta trebuie acel profesionalism si acea rigoare, care nu sunt la indemana oricui…

    • Harald spune:

      Pentru fiecare astfel de caz mediatizat există cel puțin alte 10 despre care nu aude nimeni, deși s-ar putea să fie chiar 50 sau 100. N-are nicio importanță dacă la Blaj sau la Rădăuți s-a întâmplat sau nu așa ceva, orice elev de liceu din țara aia trebuie să știe că nu are ce căuta în genunchi în fața unui profesor. Indiferent dacă lui sau profesorului li se pare amuzant sau nu.

      • Vasile spune:

        Pentru orice comentariu bazat pe logica si pe fapte exista si un alt contra-comentariu al unuia atoatestiutor si………. ENCOCIOCLOPEDIC,

        • Harald spune:

          Nu, Vasile, când “logica” este invocată pentru a contrazice faptele, înseamnă că avem o problemă serioasă cu buna credință, iar atacurile la persoană n-or să rezolve problema asta.

          Este de altfel tipic pentru mincinoși: ei nu pun în context toate cele 7-8 afirmații pe care le-au făcut, ei tratează fiecare afirmație de parcă ar fi unică, ignorând faptul că ele se contrazic reciproc. Adică tocmai logica oamenilor normali este suspendată de către mincinoși, în beneficiul unui ”logici” proprii care nu e decât praf în ochi.

          P.S. Nu trebuie să fii câine ca să înțelegi ce e în mintea unui câine :P

          • Vasile spune:

            @Harald (11/02/2016 la 9:33)

            Inainte de 1989 aveam activisti /instructori cititi (zeci de carti), eruditi, priceputi in toate domeniile (economice, ingineresti, culturale etc.) care dadeau indicatii pretioase si daca nu erai convins de la inceput te “prelucrau” pana ziceai ca ei. Astazi, e cam la fel; unii se considera dintr-un grup/popor ales care sa fie continuatorii stilului celor dinainte de acel an.
            In aceasta situatie chiar “avem o problemă serioasă”, “iar atacurile la persoană (virtuala?)n-or să rezolve problema asta.”.

            “P.S. Nu trebuie să fii câine ca să înțelegi ce e în mintea unui câine ”

            Asta-i din rubrica “Din putul gandirii” din fosta publicatie “Academia Catavencu” ? Cum ati constatat cele afirmate mai sus: fapte si/sau logica ?

            • Harald spune:

              @ Vasile – dacă nu ești capabil să-ți asumi responsabilitatea pentru atacurile la persoană din postările 11/02/2016 la 5:49 și 12/02/2016 la 0:08 , atunci nu te califici pentru a purta o discuție civilizată, așa că nu vei mai primi niciun alt răspuns din partea mea.

              Separat de asta, aș putea face niște referiri mai directe la capacitatea ta de înțelegere, însă am dubii că ele vor trece de moderare. Așa că n-o să le fac. Dar tu consideră că le-am făcut :P

      • ana spune:

        Antrenorul de la baschet baieti le-a spus ca pana numara la 3 fiecare trebuie sa sara pe ceva.A numarat si ptr. ca in sala de sport nu erau decat spalierele pe pereti si bancile toti au sarit pe ele cu exceptia unuia care fiind langa profesor i-a sarit in spate.In prima faza toti au ras asteptand reactia profesorului.La dat jos din spate si le-a spus celorlalti ca a procedat f. bine.La o provocare amuzanta un raspuns pe masura este intotdeauna fair play.Nu mai fiti atat de drastici.

        • Harald spune:

          @ ana – da, stimată doamnă, dar în scena descrisă de dvs. antrenorul e cel care deținea poziția de putere, el stabilea termenii, limitele și modul, așa cum am explicat deja mai sus.

          Dacă antrenorul i-ar fi sărit în spate jucătorului, atunci scena ar fi fost comparabilă cu cea petrecută la Tudor Vianu. Faceți vă rog un efort și înțelegeți diferența asta înainte de a veni cu noi exemple. Mulțumesc.

          • ana spune:

            Se spune ca un om in genunchi e mai maret decat unul in picioare.Si pe de alta parte profesorul nu l-a pus in genunchi ci chiar l-a ridicat imediat ,constient ca nu trebuie sa se transforme un raspuns amuzant intr-o umilinta.

  31. un_batrin spune:

    Pentru toti cei care se fac ca nu inteleg.
    O astfel de “glumita” nu se poate imagina decit intr-un mediu in care se practica o atitudine de dispret fata de unii elevi. Cei “destepti” au sugerat auto-injosirea “loazei” pentru ca exista un obicei de ai injosi pe cei mai slabi. Iar profesorul nu este strain de asa ceva. Ba as spune ca incurajeaza aceasta atitudine daca nu chiar o initiaza. Ca sa nu mai spun ca menirea unui profesor este de ai pregati pe toti elevii clasei si nu doar pe cei citiva “geniali” cu sanse la olimpiade. Cel care nu face asta nu este decit un ratat cu aere de academician si creier de greiere cu un complex de superioritate.
    P.S. Citi ce spune Domnul Academician Solomon Marcus despre invatamintul nostru.

    • victor L spune:

      Nu stiu daca exista dintre “cei care se fac ca nu inteleg”, mai degraba cred ca tu nu intelegi.
      Glume intre colegi se fac cu duiumul, din gluma, din rautate. Si da, exista profesori foarte buni care, cind aude glumele, nu urla la ei “musca!” chiar zimbeste la cele haioase, caci desi e dascal, a fost si el elev si acum nu e un zbir.
      Si da, o gluma nevinovata te poate lua prin surprindere si daca afla de ea unul care iti rivneste postul, treaba e oablă :P
      Cit despre dl Solomon Marcus, nu iti permite sa-l iei avocat: el vorbeste despre “invatamintul romanesc”, nu despre cazul in discutie. Iar cind vorbeste despre invatamint, nu da cu barda doar in cadrele didactice.
      Asa ca, daca tot semnezi @ un_batran,
      ceva retinere si luciditate nu strica.

      • un_batrin spune:

        Tu????
        Bravo!

        • victor L spune:

          daca deranjeaza, scuzele mele (nici eu nu sint tinar :P )
          Deci scuze pentru tu; comentarioul meu ramine acelasi pentru dumneavoastra.

          • un_batrin spune:

            Chiar si asa nu avti dreptul sa vorbiti in numele Domnului Academician Solomon Marcus.Eu nu ma facut-o ci doar am recomandat o lectura. In ce priveste “nu da cu barda doar in cadrele didactice” – sa inteleg ca elevii sint vinovati de starea invatamintului? Asta ar fi ceva cu adevarat original. Mai ceva ca democratia originala!

  32. Belferius spune:

    Update din surse similare “autorului”:
    http://www.gandul.info/puterea-gandului/profesor-in-catacombele-umilintei-15049356
    La lupta, tovarasi!

  33. Vasile spune:

    @ Harald (12/02/2016 la 12:06)

    Nu ma tarasc in genunchi pentru un alt raspuns. Acesta este de ajuns de edificator.

    Q.E.D.:Ce-mi plac mie ideile mele si numai ale mele (a se vedea toate comentariile mele la acest articol si nu numai la acesta) ; daca nu esti de acord cu ele, faci un atac la persoana (mea) si ca atare pot sa te si jignesc cu „niște referiri mai directe la capacitatea ta de înțelegere” dar ma tem ca „am dubii că ele vor trece de moderare. Așa că n-o să le fac. Dar tu consideră că le-am făcut”. Ideile tale nici nu conteaza! Cine esti tu? Indraznesti sa te pui cu mine, Harald?

    Persupun ca ar fi mai bine sa continui (asa cum ai afirmat intr-un comentariu postat pe acest blog) sa te ocupi de infiintarea de mici companii si cand merg bine sa dispari pentru o perioada de timp (6 luni – 1 an) de pe net.

    • Vasile spune:

      Am citat din memorie si ca a se citi:

      Asa cum ai afirmat intr-un comentariu postat pe acest blog, ca te ocupi de infiintarea de mici companii si cand merg bine sa dispari pentru o perioada de timp (6 luni – 1 an) de pe net, oare n-ar fi mai bine sa continui aceasta activitate?.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dragos Ghitulete


Dragos Ghitulete

Jurnalist, a realizat de emisiuni la RFI Romania si Radio Romania. Talk-show-urile gazduite de el au fost premiate in 2007 de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, iar in 200... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Apreciez toate comentariile, pe cel al doamnei doctor Virginia Batog indeosebi. Este si raspunsu...

de: Prof. Vasile Ghetau

la "Revenind la Sănătatea românilor. Sunt corecte datele asupra mortalității pe cauze de deces?"

Cauta articole

septembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)