Home » Educatie » Citesti:

Corectarea la română, o furtună în paharul incompetenței

Stefan Vlaston iunie 28, 2012 Educatie
25 comentarii 2,954 Vizualizari

Am așteptat să se ajungă la o soluție, pentru a analiza cazul penibil al corectării tezei de la limba  și literatura română de la Evaluarea Națională.

Au mai fost astfel de cazuri. La gramatică, mai ales, nu este ca la matematică, 2+2=4. Sunt nuanțe, sunt controverse, care merg până la Academia Română, de se contrazic și academicienii între ei.

Așa s-a întâmplat și anul acesta. O propoziție putea fi și „subiectivă” și „predicativă”, adică punctele b si c din barem. Deși, inițial, autorii o văzuseră doar „subiectivă”.

A cui este vina?

Dacă și academicienii se mai contrazic, uneori, pe astfel de subiecte, nu poți acuza doi profesori de română că n-au sesizat aspectele de finețe ale subiectului.

Sunt doar doi profesori care elaborează și sigilează apoi subiectele. Tocmai pentru a reduce riscul rușinii din perioada în care, în preziua examenului, se vindeau subiectele în piață la tarabă. Realizarea subiectelor se face cu șase-șapte luni înainte de examen.

Ministrul, Funeriu sau alții, habar nu au de ce conțin subiectele, nu-și pot exercita controlul asupra subiectelor. Nici măcar șeful instituției, care nu are acces la subiecte. Dorința ministrului Pop de a arunca vina pe Daniel Funeriu este ridicolă. Explicabilă doar prin dorința de a intra în grațiile premierului Ponta. In vederea reinnoirii mandatului.

În evenimente asemănătoare, produse cu ani în urmă, după deschiderea subiectelor și baremelor, dacă se constatau erori la bareme, și la semnalarea profesorilor din comisiile de corectare, ministerul trimitea prin intermediul inspectoratelor o nota de completare la baremul de corectare, în care preciza care sunt variantele corecte în mod suplimentar, față de cele din barem. Asta înainte de începerea corecturii propriuzise.

Nota de completare era și ea afișată la avizierul școlii și toată lumea rămânea liniștită că nu pierde puncte. Pentru unii extrem de prețioase. Nici nu ajungeau în public astfel de evenimente.

Anul acesta, datorită lipsei de experiență a ministrului dar și aroganței de a nu asculta de directorii din minister, ministrul a balmajit tot felul de explicații, ba că e caz penal să schimbi baremul (aiurea, baremele și subiectele nu sunt rezultatul unei legi, nici măcar a unui ordin de ministru), ba că va face toată lumea contestație, ba că nu spune care va fi soluția, de nu mai înțelegea nimeni nimic.

Decizia finală a fost recorectarea tuturor tezelor.

Pe ce bani? Cu ce profesori? Unii au plecat deja in concedii, de unde vin alții?

Tezele au fost desecretizate, au fost desfăcute colțurile închise unde se află numele elevilor. Cum se recorecteaza tezele?  Trebuie resecretizate, anulate borderourile de corectare, tăiate vechile note scrise și semnate pe teze, puse alte note. Daca primii corectori nu mai sunt disponibili, alții îsi vor asuma prima corectare sau vor relua totul de la zero?

Întrebări importante, care trebuie rezolvate în scurt timp.

Se schimbă calendarul examenului? Se dă peste cap tot programul prevăzut pentru repartiția computerizată?

Contestațiile obișnuite rămân valabile, cei care doresc pot utiliza acest mecanism, ca și până în prezent.

Iată câte probleme apar din cauza incompetenței unui ministru.

Când totul se putea rezolva dacă, în prima zi, înainte de a începe corectarea, se trimitea la comisiile de corectare completarea la barem, cum s-a procedat în alte situații similare.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. costica spune:

    Intrebati orice profesor care se respecta: atunci cind in examen se strecoara un subiect gresit, iar greseala nu a mai putut fi depistata in timp util, tot subiectul se anuleaza. Lucrurile ar fi fost foarte simple atunci.

    Am inteles ca erau 3 variante de raspuns, elevul trebuia s-o aleaga pe cea corecta, numai ca erau doua corecte. Bun, cum justifici atunci cele 0 puncte pentru un elev care a vazut ca sint doua variante corecte, si, stiind ca trebuie sa aleaga un singur raspuns, a ales a treia varianta?

    • marian_c spune:

      Cred ca intrebarea finala este hilara.

      Ce trebuie sa justifici in fata unui elev care a vazut ca sunt doua variante corecte, dar a ales a treia varianta pentru ca a “gandit” ca raspunsul este unic?

      Poate ca i se testeaza cunostintele si nu prespicacitatea?
      Poate ca in viata este corect sa spui ce gandesti (indicand cele doua raspunsuri corecte), nu sa incerci sa fii smecher?
      Poate ca daca indica cele doua raspunsuri corecte ar fi obtinut punctajul, iar indicand un raspuns gresit nu poate obtine punctajul aferent?

      • vgeorgicas spune:

        Intrebarea nu este hilara. Este corecta. Un copil sau un adult, nu poate fi evaluat prin teste grila. Un calculator, da, el paote raspunde la teste grila. Dae, daca computatorului ii dai indicatia ca raspunsul corect este unic, si el o baga pe mineca.
        Testelescint o mare porcarie.

    • kinn spune:

      Daca un om crede ca doua raspunsuri sunt corecte dar stie ca trebuie sa aleaga numai unul, in nici un caz nu il alege pe al treilea dspre care nu crede ca e corect. Nu? Logic, alege unul din cele doua.

  2. costache spune:

    Tocmai pt. ca la gramatica sunt nuante si controverse, cei care au propus subiectele trebuiau sa le evite! Ei nu au alta treaba decat sa propuna subiecte in care sa nu fie prezente cazuri de exceptie. Nu propun sa-i trimitem la inchisoare, ci doar sa-i schimbam. Daca nu “platesc” atunci cand gresesc, nu o sa intram niciodata in normalitate.

  3. Andi spune:

    Tin sa va contrazic. Organizarea concursului este reglementata de un Ordin al ministrului care inglobeaza si o metodologie de organizare. Conform acesteia din urma, art 17, al.11 prevede foarte clar ca baremul de corectare nu se modifica.
    Ati invocat intamplari asemanatoare din trecut. Modificarile se faceau inainte de publicarea baremului, lucru care poate fi asimilat cu nemodificarea baremului.
    In al treilea rand, cum poate fi acceptata modificare felului intrebarii, din varianta unica in variante multiple, LA ALEGERE?

    • Pentru ca lucrurile sunt interpretabile la gramatica. Eu sunt de matematica, dar stiu alte cateva situatii asemanatoare care s-au rezolvat asa cum am spus.

      • dc spune:

        Dupa mine problema nu e ca au interpretat propozitiile alea intr-un fel sau altul, ci ca n-aveau voia sa schimbe baremul. Daca s-a detectat o eroare, atunci (asa cum s-a mai facut si in alte cazuri), se anuleaza subiectul respectiv (punctaj zero sau punctaj maxim pentru toata lumea), nu se alege o alta solutie de barem, oricare ar fi aceea.

        • Cei care n-au scris nimic ar fi fost avantajati, comparativ cu aceia care au scris una dintre cele doua variante corecte

        • marian_c spune:

          De fapt, ce era mai rau?

          Sa se mențină baremul pe criteriul metodologiei deja stabilite, chiar daca “metodologia” este deja încălcată prin faptul ca răspunsul nu este unic?

          Sau sa se completeze baremul, recunoscând ca mii de persoane ar fi neîndreptățite prin aplicarea lui in vechea forma?

    • marian_c spune:

      La fel de clar este si articolul 11 din

      “(11) Se interzice presedintelui, membrilor comisiei, asistentilor sau delegatilor
      Comisiei Nationale ori ai comisiei judetene/a municipiului Bucuresti sa faca
      modificari ale subiectelor sau ale baremelor de evaluare si de notare, sa dea
      elevilor indicatii referitoare la rezolvarea subiectelor sau sa le furnizeze acestora
      rezolvarea subiectelor.”

      Si juridic (si gramatical) este suficient de clar CUI i se adreseaza interdictia de a face modificari.

      In plus, exista Art. 4. – (1), “coordonarea pe plan national a organizarii si a desfasurarii Evaluarii Nationale este asigurata de MECTS ”

      Art 11 nu spune ca i se interzice coordonatorului- MECTS- sa faca modificari ale baremului.

      • Si cum sa se fi rezolvat situatia creata? 42% dintre elevi au scris subiectiva si tot cam atatia predicativa. Ei ce vina aveau? daca se anula complet subiectul, castigau cei care n-au scris nimic

  4. gheorghe spune:

    asta-i ministru….?seamana cu un membru de partid din anii 50…arogant si atotstiutor…ca sa nu spun zicala romaneasca:–prostul nu-i prost destul daca nu-i si fudul” !!!!! in rest sa auzim numai de bine !

  5. Cetatean spune:

    Problema este de cu totul alta natura. Cum poti sa ceri unor copii de clasa a 8-a sa raspunda la o intrebare la care nu exista un raspuns unanim acceptat nici macar in randul profesorilor de limba romana? Problema este in programa scolara. Avem nevoie de o noua curricula si de profesori capabili sa o respecte si sa o implementeze. Sistemul actual de invatamant indeparteaza copii de scoala distrugandu-le motivatia si setea de cunoastere.
    Am vazut cadva un serial stiintific al lui Carl Sagan in care acesta descria sentimentele care l-au cuprins atunci cand, fiind in fata rafturilor interminabile cu carti ale bibliotecii publice din New York, si-a dat seama ca in toata viata lui, citind fara intrerupere, ar putea citi o parte nesemnificativa a acestor carti.
    Informatiile pe care le memoram in timpul procesului de educatie scolara trebuie sa fie cele esentiale. De asemenea trebuie sa apara diferentieri de programa scolara mult mai accentuate si mai devreme, in functie de traseul ales de elev. Trebuie stabilit foarte clar care sunt cunostintele generale strict necesare unui tanar avand in vedere si o educatie continua, pe tot parcursul vietii. Trebuie tinut cont si de faptul ca, cu cat memorezi mai mult cu atat ai mai putin timp ca sa iti dezvolti capacitatea de analiza si sinteza precum si imaginatia. Daca se insista pe mai departe ca toti elevii sa aiba aptitudini de critici literari sau de profesori de limba romana, atunci cei care doresc sa devina matematicieni pierd un timp foarte pretios cu memorarea si analiza unor informatii care le vor fi inutile in cariera si in viata. Stapanirea limbii romane nu se obtine facand analize gramaticale de tipul celei in cauza. Reciproca este valabila. Criticii literari nu au nevoie de calcul diferential.
    Cantitatea de cunostintele umane se dubleaza intr-un ritm tot mai accelerat. Cresterea calitatii vietii depinde de dezvoltarile din domeniul stiintei si tehnologiei. In aceste domenii, cresterea cantitatii de cunostinte noi este cea mai accelerata. Tarile care vor constientiza aceste adevaruri (decidentii) vor asigura prosperitate pentru cetatenii lor.

    • de acord, dar pana atunci trebuie solutionate problemele de azi

    • vgeorgicas spune:

      Sint de acord cu pozitia dumneavastra.
      Este vorba de copii de 14 ani. 14 ani, Nu 24, nu 34. Copii obisnuiti. Unii buni, altii mai putin buni. Nu meritau sa-si bata joc cineva de ei cu intrebari aiuristice.
      Si nu numai treaba cu tipul de propozitie. Si cu ai cu e-book-ul .
      Credeti dumneavoastra ca la Cuca Macaii toti copii su e-b… si stiu la ce foloseste si sa-l foloseasca? Asta nu este cumva discriminare?

  6. profu38 spune:

    Ca profesor-corector va spun ca ce s-a intamplat azi a fost anormal. Vedeam numele si scoala de unde provin elevii. Secretizarea lucrarilor, elementara pentru orice examen important, a disparut.
    Nu ni s-a spus de la inceput cum sa corectam, am revenit dupa-masa pentru semnaturi langa corecturi pe lucrari si in barem. Un haos! Iar ministrul spune ca e prima data cand nu au existat incidente la evaluarea nationala! Mai rau de atat nu se poate.

    • Valentina spune:

      Asta e problema! De ce s-a hotarat recorectarea lucrarilor dupa ce fusesera desecretizate, iar notele trecute in cataloage?? Este ilegal! Se incalca prevederile metodologiei! Iar ca profesor de romana sustin ca propozitaia era subiectiva. Este inadmisibil si mi se pare culmea ca nimeni nu sesizeaza ilegalitatea! Dupa ce s-au deschis ucrarile, s-a descoperit ca anumiti elevi nu au luat notele potrivite/asteptate?? Cel mai incorect examen de cand sunt eu in invatamant si magariile se fac la vedere!

      • marian_c spune:

        Din precizarile Academiei:


        Fraza propusa spre analiza este o constructie relativa cu o organizare speciala, ce admite doua posibilitati de interpretare, cu atat mai mult cu cat e vorba de un text scris, in care nu se marcheaza locul accentului frastic:
        (1) Subiectiva + Verb copulativ + Nume predicativ
        (2) Predicativa + Verb copulativ + Subiect.

        Si chiar daca interpretarea propozitiei relative ca subiectiva este cea curenta in practica scolara, reflectand topica stilistic neutra (subiectul preceda predicatul), spre cealalta interpretare, ca predicativa, conduc argumente precum: (a) caracteristica limbii romane de a avea o topica libera, inclusiv pentru componentele din structura Subiect + Verb copulativ + Nume predicativ, ceea ce inseamna posibilitatea de a varia, cu efecte stilistice si discursive, topica subiectului si a numelui predicativ; (b) acordul la plural cu verbul copulativ (Ceea ce ma jeneaza sunt dificultatile, si nu este dificultatile).

    • vgeorgicas spune:

      Haos este din 90 incoace, in continuu.
      Ore si-o mai reveni vreodata R ?

    • marian_c spune:

      De fapt ati modificat punctajul – acolo unde a fost cazul, doar adaugand 6 puncte pentru raspunsul “predicativa”?
      Sau ati recorectat toate tezele?

      Daca ati procedat in primul mod, nu vad ce importanta avea desecretizarea tezelor.

  7. Valentina spune:

    Erata: din graba, s-au strecurat 2 greseli:

    *propozitaia = propozitia
    * ucrarile = lucrarile

    • Anca_Nicolae spune:

      Faptul ca INLOCUIND datele problemei cu ALTE date, mai simplu de analizat, nu inseamna ca subordonata este si subiectiva si predicativa, IN ACELASI TIMP. Subiectul DAT LA ACEST examen avea o singura varianta corecta, subiectiva.

      Daca subiectul ar fi fost:

      Dificultatea rasfoirii e ceea ce ma deranjeaza.

      credeti ca ar fi fost punctata corect si subiectiva, DOAR pe motiv ca unii elevi ar dori sa inverseze?

      Mai parea la fel de minunat, si corect, si in spiritul Academiei, daca ministerul ar fi schimbat baremul si ar fi acceptat ambele variante? NUU.

      Atunci ar fi spus: singura varianta este predicativa, nu mai stam sa rasucim toate cuvintele…

      Deci, daca subiectul incepea cu “dificultatea”, atunci nu era voie sa o inversam si era doar un raspuns corect, predicativa, daca insa subiectul a fost dat incepand cu “ceea ce..”, atunci gata, e liber la inversari, rasuciri, rascoliri si reinterpretari…, deci, hai sa punctam tot ce am putea obtine jucandu-ne cu cuvintele…

      DE ASTA nu este corecta metoda de rezolvare “prin inversare”!

      • marian_c spune:

        Logica dvs. este corecta.

        Dar cum comentati problema acordului gramatical?
        Acela mi se pare un argument clar, logic:
        “acordul la plural cu verbul copulativ (Ceea ce ma jeneaza sunt dificultatile, si nu este dificultatile)”
        Argumentul acesta dinamiteaza “subiectiva; eu as zice ca adevarata problema este ca “interpretarea propozitiei relative ca subiectiva este cea curenta in practica scolara”.

  8. dan spune:

    ati fost cumva plecat din tara?
    cum e posibil sa o acuzati pe Andronescu de desfiintarea scolilor profesionale cand dansa spune clar ca asta e una din greselile “reformei” funeriu si militeaza pentru infiintarea scolilor profesionale? faceti de ras corpul profesoral



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Stefan Vlaston


Stefan Vlaston

Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educat... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)