Home » Educatie » Citesti:

De ce sa mai credem in scoala româneasca ? (UPDATE: Doua familii, pe scurt, aceeasi Fabrica)

Adriana Gorga mai 10, 2013 Educatie
63 comentarii 3,075 Vizualizari

Ca sa raspund la aceasta intrebare, trebuie sa va spun  istoria unui film documentar de 14 minute ce va fi prezent in cadrul Short Film Corner de la a 66-a editie a Festivalului de Film de la Cannes ce incepe saptamana viitoare.

In total, 25 de filme de scurtmetraj in limba romana se afla in catalogul  Short Film Corner. Desi participarea la aceasta sectiune  nu echivalează cu o selecție pentru obtinerea unei distinctii la cunoscutul festival de film, Short Film Corner, presupune totusi o triere destul de riguroasa a scurtmetrajelor. Anul trecut de exemplu, doar aproximativ 5% dintre propuneri au fost acceptate (1945 de filme din 35 930 de vizionari).

Intre filmele românesti selectionate in 2013 pentru Short Film Corner se afla si Familia mea, pe scurt de Elena Borcea. E un film, cu  titlu de compunere de inceput de an scolar, realizat de o eleva de 16 ani de la Colegiul National “Gheorghe Rosca Codreanu” din Bârlad. Elena Borcea este atât realizatoarea filmului cât si scenarista si cea care a asigurat montajul. A avut alaturi in primul rând propria familie, mama, tata si fratele, care figureaza in fisa filmului ca interpreti. Din echipa filmului au mai facut parte Dragos Musteata (imagine si montaj) elev în clasa a XII-a, la Liceului Pedagogic “Alexandru Vlahuta” din Bârlad si Lucian Ibanescu (imagine), elev în clasa a IX-a, la Colegiul National “Gheorghe Rosca Codreanu”.

Proiectul care a facut posibila crearea acestui film, Rulment – atelier de educatie alternativa, a fost realizat si coordonat de trei membri ai Asociatiei Vira din Barlad, Andrei Craciun, Matei Budes şi Bogdan Palici. Filmul se refera la o parte importanta a istoriei unui oras, Bârladul, a carui viata economica si sociala avea loc odinioara pe axa  Nord-Sud, ce leaga Fabrica de Rulmenti si Fabrica de Confectii. Iata cum isi prezinta Elena Borcea filmul:

“Acest film este despre familia mea, in incercarea de a descoperi ce influenta a avut Fabrica [Intreprinderea de Rulmenti Barlad] asupra ei. Numele Fabricii era o prezenta constanta in casa mea cand eram mica. In fiecare seara, tata venea de la Fabrica, de Craciun imi aducea bomboane de la Fabrica si mai stiam ca acolo el conducea o masina. Nu-mi aduc aminte cand am constientizat ca aceea era sursa de venit a familiei. Astazi, despre Fabrica mai vorbeste doar tata, uneori. Multe s-au schimbat. Mama lucrează în Italia pentru a ne intretine familia, iar tata si fratele meu locuiesc undeva la tara, unde tata lucreaza la primărie. Am vrut sa aflu de ce s-a ajuns aici si care este vina Fabricii. Am profitat de vizita mamei mele, de Sarbatori”.

Si ce legatura are scoala cu aceasta istorie, in afara faptului ca echipa filmului este formata din elevi de la liceele bârladene ? Familia mea pe scurt e rezultatul unui proiect initiat de Asociatia Vira. Infiintat in 2001, de trei adolescenti din Bârlad, Grupul Vira ajunge dupa doi ani, in 2003, la 25 de membri, devenind Fundatia Vira. Incepe diferite proiecte culturale, iar din 2006 devine asociatie.

Parcursul membrilor fondatori ai Asociatiei Vira reflecta foarte bine diferitele traiectorii scolare si profesionale ale tinerilor din Romania de astazi. Au absolvit diferite studii universitare in Romania, in special (dar nu in exclusivitate) in domeniul stiintelor sociale (sociologie, antropologie). Dupa terminarea universitatii, unii au ales sa initieze si sa dezvolte diferite proiecte in cadrul asociatiei. Altii continua sa sustina asociatia de la distanta, din tara sau din strainatate. In noiembrie 2012, Asociatia Vira a inceput proiectul Rulment – atelier de educatie alternativa finantat de programul Raiffeisen Comunitati. In cadrul proiectului au fost realizate patru filme documentare si s-au scris patru eseuri despre Bârlad si oamenii lui. 16 elevi de la liceele din oras au participat la acest proiect, printre care si Elena Borcea. Filmele astfel realizate au fost proiectate si discutate la liceele din Barlad in cadrul saptamanii dedicate activitatilor educative extracurriculare si extrascolare (1-5 aprilie 2013).

Toata aceasta istorie care, iata, capata straluciri de paiete de la Cannes are  legatura cu scoala romaneasca. Dupa cum am vazut, nu e vorba aici despre o scoala anume care organizeaza vreo activitate cu scopul explicit de a dezvolta creativitatea, competentele de comunicare, de lucru in echipa, etc. Din fericire timpurile Cântarii României sunt duse. Scoala actioneaza ca partener, punand la dispozitia comunitatii resursa umana si cadrul institutional care permite valorizarea rezultatelor unui proiect pe care nu ea l-a initiat si nu ea il controleaza. Cu alte cuvinte, vedem aici cum functioneaza in mod concret mecanismele prin care invatarea transcede cadrul scolar si se focalizeaza pe elemente concrete de interes comunitar. Si mai trebuie sa adaugam inca un lucru important: timpul in care se produc schimbarile care permit aparitia unor asemenea mecanisme. Meritul realizatoarei filmului si al familiei ei este incontestabil. De asemenea si meritul celor care au initiat si promovat proiectul inceput acum sase luni. E insa greu de imaginat ca acest film ar fi existat fara entuziasmul si perseverenta unor tineri care, de peste 10 ani cauta diferite forme prin care sa inteleaga, sa se implice si schimbe societatea in care traiesc.

Am spus de multe ori in articolele mele ca nu putem vorbi despre sistem de educatie fara a face referire la factorul politic. De aceea, am sustinut si voi continua si pe viitor sa apar cu aceeasi convingere ca sistemul comunist de invatamant nu a fost unul bun pentru ca a fost sistemul de invatamant al unei dictaturi. Scoala insa e altceva pentru ca scoala a fost si este in primul rând a societatii. Si cum vedem in exemplul acesta, legatura dintre scoala si societate e mult mai complexa, nu a trecut si nu trece numai prin politica promovata la nivel de sistem.

In incheiere, cred ca e nevoie de inca o distinctie importanta pentru a-mi justifica increderea pe care o am in scoala româneasca. In linii generale, societatile evolueaza urmând principiul acumularii de capital. Nu ma refer acum la capitalul financiar, ci la cel simbolic, cultural, asa cum il defineste sociologul francez Pierre Bourdieu. E vorba despre ceea ce formeaza patrimoniul colectiv a ceea ce suntem intr-un anumit moment si pe care, prin scoala, in primul rand, il transmitem mai departe.

Comunismul, in primii sai ani mai ales, s-a bazat exact pe principiul opus, acela al distrugerii capitalului social si cultural anterior. Pentru a crea o noua ordine sociala, comunistii voiau schimbari radicale, nu aveau timp pentru evolutii. Societatea a fost bulversata in modul ei firesc de dezvoltare, prin acumulari succesive. Desi s-au produs schimbari sociale importante (reflectate mai ales in ceea ce numim astazi mentalitati care nu ne lasa sa evoluam), mecanismul dezvoltarii prin acumulare, chiar incetinit, nu a putut fi indepartat in totalitate. Scoala a jucat un rol important in acest proces. Una din dovezile ca lucrurile s-au intamplat astfel pot fi cei ca mine, care, prin ceea ce suntem astazi aratam ca nu ne-am topit intr-un chip fara forma, in ciuda faptului ca la varsta copilariei,  a adolescentei si a primelor studii universitare am trecut prin vâlvataia care trebuia sa produca omul nou, constructorul de maine (adica de azi !!!) al socialismului.

La caderea comunismului, principiul distrugerii de capital cultural, deja existent in memoria sociala romaneasca, dar intrat cumva in adormire, a fost reactivat. Din nou o lume diferita aparea la orizont. Pretul pe care am crezut ca trebuie sa-l platim pentru a o atinge era in primul rand distrugerea mostenirii comuniste, indiferent in ce consta ea. Intreaga societate a fost din nou puternic zdruncinata in valorile ei. Scoala a intrat cel mai tarziu in aceasta dinamica a distrugerii care a cuprins societatea romaneasca dupa 1989. As spune chiar ca nu rasturnarea comunismului a determinat in primul rand “alinierea” scolii cu celelalte institutii si valori care trebuiau schimbate din radacini, ci mai curand dezvoltarea noilor tehnologii ale comunicarii ce a accelerat fenomenele de globalizare sociala si culturala.

Exemplul pe care l-am dezvoltat in acest articol dovedeste ca suntem la inceputul unei alte perioade, in care isi fac loc timid noi forme de acumulare de capital social si cultural. Iar faptul ca scoala este prezenta in acest proces, cu un rol diferit de cel pe care l-ar fi avut in regimul politic trecut cred ca e o schimbare importanta care trebuie sa fie observata si incurajata. PS. Dedic acest articol unui prieten drag, care-si sarbatoreste mâine ziua de nastere. Desi stiu bine ca e unul dintre cei care nu mai au incredere ca transformarile din Romania vor lua-o vreodata pe calea cea buna, sper ca istorioara aceasta macar sa-i placa.

UPDATE

Doua familii, pe scurt, aceeasi Fabrica

Un comentariu recent primit de la unul din cititorii Contributors, d-l Constantin Cranganu, restituie povestea Fabricii din Barlad, intr-un alt timp, decat cel al filmului Elenei Borcea, adancindu-i insa semnificatiile. Reproduc mai jos atat sinopsisul filmului cat si comentariul d-lui Constantin Cranganu.

Câte familii din Bârlad isi vor mai fi împletit oare destinul cu cel al Fabricii ?

“Acest film este despre familia mea, in incercarea de a descoperi ce influenta a avut Fabrica [Intreprinderea de Rulmenti Barlad] asupra ei. Numele Fabricii era o prezenta constanta in casa mea cand eram mica. In fiecare seara, tata venea de la Fabrica, de Craciun imi aducea bomboane de la Fabrica si mai stiam ca acolo el conducea o masina. Nu-mi aduc aminte cand am constientizat ca aceea era sursa de venit a familiei. Astazi, despre Fabrica mai vorbeste doar tata, uneori. Multe s-au schimbat. Mama lucrează în Italia pentru a ne intretine familia, iar tata si fratele meu locuiesc undeva la tara, unde tata lucreaza la primărie. Am vrut sa aflu de ce s-a ajuns aici si care este vina Fabricii. Am profitat de vizita mamei mele, de Sarbatori” (Elena Borcea).

” O poveste care m-a înduioșat și mi-a trezit nostalgii… Et in Arcadia ego

Am intrat ca elev în clasa a V-a la Liceul Codreanu în 1963 și am absolvit (ca șef de promoție) în 1971. Opt ani în care am făcut de toate, și mai bune, și mai rele: am fost redactorul-șef al primei reviste a liceului („Debuturi și tradiții”), am condus primul cenaclu literar din școală, am publicat poezii, am câștigat olimpiade la matematică și la literatură, am trimis o scrisoare lui Max Bănuș la „Europa Liberă” după care am fost judecat public în fața colegilor și profesorilor mei și declarat dușman al tinerii „generații” ș.a.

Tatăl meu a lucrat și el la Fabrica de rulmenți de la inaugurarea ei în 1951 de către Gh. Gheorghiu-Dej (bârlădean și el) până la pensionare în 1987. Timp de 36 de ani a făcut mii, zeci de mii de lădițe de scânduri în care se expediau rulmenții. Toată familia mea a trăit de pe urma muncii tatei la Fabrică. Fără nici o exagerare, Fabrica a fost umbra zilnică, chiar dacă nevăzută, care mi-a însoțit copilăria și adolescența.

Nu știu ce conține filmul despre Fabrică și Bârlad care va fi prezentat la Cannes. Dar dacă închid ochii, pot vedea pe un ecran interior clădirea veche din 1886, „The Wall of Fame” din partea dreaptă a intrării, acolo unde, cu litere aurite, sunt în-mărmurite numele șefilor de promoție, celebrul pod al Pescăriei, nemurit de Victor Ion Popa în „Tache, Ianke și Cadâr”, Grădina Publică și altele, și altele… Et in Arcadia ego…” (Constantin Cranganu)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "63 comments" on this Article:

  1. Serban Pretor Serban Pretor spune:

    Ma bucur mult ca din Elvetia realitatea invatamintului romanesc se vede asezonata cu sperante. Mai neplacut este cum se vede si mai ales cum se simte de aici. Imi place insa vorba plina de tilc potrivit careia scepticii ar face mai bine sa taca. Incerc sa-mi mai iau un ragaz.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Din Elvetia, tara compromisului si a pasului de melc in angajarea in orice fel de schimbare, e drept ca nu se vad intotdeauna numai relele din invatamantul românesc. Se mai vad uneori si lucrurile bune. Cuvantul scepticului ca si cel opus, al optimistului, sunt bine venite, atat timp cat nu adopta (fie si pentru scurt timp, in titlu, de exemplu) forme de discurs public manelizat din dorinta de a atrage atentia. Lectia din exemplul dat in acest articol este insa alta: nici scepticul si nici optimistul nu produc schimbari concrete, ci doar vorbe. Cel care are puterea sa schimbe ceva cu adevarat e pragmaticul perseverent si cu un dram de idealism in buzunar. E, in orice caz, ceea ce eu am invatat din toata istoria asta.

    • Peter Manu spune:

      Imi aduceti aminte de un domn Mircea Pretor, care mi-a fost pacient in (cred) 1971 in Bucuresti.

  2. Ela spune:

    Minunata poveste,o licarire luminoasa in capatul unui tunel obscur…mai mult decat o speranta,o realitate care ne invita si ne incurajeaza sa avem incredere!
    Felicitari si multumesc,A.Gorga,pentru acest moment agreabil…

    Va impartasesc optimismul,pentru ca si eu am incredere in creativitatea oamenilor si in capacitatea lor (a noastra!) de a rasturna orice “ordine” prestabilita,de a contrazice “probabilitatile sistemice” si alte statistici catastrofale,prin acte de excelenta concrete!
    Acolo unde elanul mi se modereaza insa,este cand ma gandesc la numeroasele talente care vor ramane intr-o stare latenta,nu se vor exprima poate niciodata,si asta datorita scolii romanesti actuale!
    Evident,realitatea problematica,insuportabila si patetica din invatamantul romanesc actual,nu trebuie sa ne impiedice sa apreciem la justa valoare,sa aplaudam si sa incurajam cei cativa tineri formidabili care se prezinta,sau mai bine zis,ne reprezinta,saptamana viitoare la Cannes!pentru ca aici intervine un alt subiect contradictoriu,care ma irita deja(dar poate ma insel?):acest film e doar meritul acestor cativa copii,probabil ca nu scoala din Barlad i-a invatat cum sa monteze un film,s-au straduit singuri,DAR saptamana viitoare veti vedea cati SE vor mai felicita de reusita romanilor,de la profesori,la primar si la minister…toti se vor declara partasi,daca nu chiar co-autori!

    Scoala romaneasca e bolnava,doar recunoscand aceasta evidenta se vor putea gasi solutiile adecvate…altfel,adica asa cum se face azi,se va continua cu tratamente cosmetice care vor avea ca unic rezultat,ca mortul va arata bine…

    • Mircea Modan MirceaM spune:

      Inainte de a-mi raspunde va rog sa cititi si asta
      http://www.realitatea.net/sapte-licee-cu-promovabilitate-zero-la-simularea-la-matematica-a-examenului-de-bacalaureat_1114075.html
      “Aproximativ 80% din cei 3.200 de elevi de liceu din judeţul Buzău prezenţi la simularea examenului de bacalaureat la proba de matematică au luat note sub cinci.”
      Si “aia” 80% tot la scoala au fost…credeti ca Buzaul este foarte diferit de Barlad? Sau de alt orasel mic sau comuna din Romania…”scolara”? Credeti cumva ca acei tineri,( exceptia care confirma regula?) reusesc sa “spele” obrazul scolii? Statistica, doamna, statistica ne omoara…

      • Ela spune:

        Dle Mircea M,nu sunt convinsa ca mie mi se adreseaza raspunsul dvs,pentru ca in continutul interventiei mele nu crut scoala romaneasca,ci apreciez exemplul prezentat ca pe o “licarire de speranta” in capatul unui tunel sombru…
        Evident ca acei tineri remarcabili nu vor “spala obrazul” scolii,nu este rolul lor(!),evident ca aceleasi probleme imense exista si la Buzau,si la Barlad si oriunde in tara..DAR toate acestea nu trebuie sa minimalizeze faptul in sine:unii au reusit,deci se poate!
        Romanul nu e inferior nimanui,nici macar un sistem de invatamant castrator nu e in masura sa anihileze toate talentele!
        Da,scoala romaneasca produce tampiti,este o realitate confirmata si subliniata de exceptii,ca cea prezentata aici!
        Regret ca lumea se infierbanta focalizandu-se pe cuvantul “tampiti”,si omite astfel esentialul:scoala ii produce!
        Logic ar fi sa umblam la sursa problemei,nu sa ne instigam impotriva celor care au avut curajul acestei afirmatii deranjante,si in paralel sa ne consolam tampitii spunandu-le ca nu sunt chiar asa…

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Folosirea obsedanta aproape a termenului de “tâmpiti”, constituie, din punctul meu de vedere un element de manelizare a discursului public impotriva caruia ma voi pronunta intotdeauna.

          Nu ma deranjeaza atat de mult insa cand un astfel de discurs este promovat de oamenii obisnuiti care preiau si ei ce cred de cuviinta din ceea ce li se ofera. Va multumesc chiar ca in acest comentariu faceti uneori efortul de a pune cuvantul “tâmpiti” intre ghilimele.

          Sunt si voi ramane ferm impotriva celor care, prin faptul ca au o anume specialitate in domeniul cunoasterii, nu sunt capabili sau nu vor (cedand tentatiei populiste) sa produca modele alternative de discurs critic cu privire la scoala din care sa lipseasca asemenea etichete degradante in primul rand pentru copiii si tinerii in formare.

        • Mircea Modan MirceaM spune:

          Imi cer scuze….nu am vrut sa comentez textul Dvs…pentru ca sunt perfect de acord cu ce ati scris…si atunci, si acum. Nu stiu cum, dar comentariul s-a “bagat” ca raspuns pe textul Dvs. Trebuia sa specific acest lucru imediat ce am observat…ma rog inca odata de iertaciune…

  3. Marcel Capraru marcel capraru spune:

    “Filmele astfel realizate au fost proiectate si discutate la liceele din Barlad in cadrul saptamanii dedicate activitatilor educative extracurriculare si extrascolare (1-5 aprilie 2013).

    Toata aceasta istorie care, iata, capata straluciri de paiete de la Cannes are legatura cu scoala romaneasca. Dupa cum am vazut, nu e vorba aici despre o scoala anume care organizeaza vreo activitate cu scopul explicit de a dezvolta creativitatea, competentele de comunicare, de lucru in echipa, etc. ………… Scoala actioneaza ca partener, punand la dispozitia comunitatii resursa umana si cadrul institutional care permite valorizarea rezultatelor unui proiect pe care nu ea l-a initiat si nu ea il controleaza.”

    Imi cer scuze Adriana, dar asocierea filmului despre care vorbe;ti cu scoala este fortata la extrem. Faptul ca niste tineri -elevi- infiinteaza o fundatie, se ajuta singuri, creeaza, etc. nu e nicidecum rezultatul scolii, ba, mai mult, e posibil ca scoala sa-i fi incomodat sau sa le fi intarziat proiectele. Dupa cum tu insati spui scoala s-a implicat in a se folosi de munca si produsele acestor tineri in timpul activitatilor EXTRA-CURRICULARE si EXTRA-SCOLARE, adica „afară (de)”, „(în) afară”, „deosebit (de)” (DEX). (In comunism, scoala ii ducea pe elevi in vizita la Fabrica ) Ceea ce e EXTRA, nu e scoala, asa ca nu vad legatura…

    P.S. Constat ca folosesti un termen specific politicienilor, guvernantilor, autoritatilor, ocultei din toata lumea: resursa umana. RESÚRSĂ, resurse, s.f. 1. Rezervă sau sursă de mijloace susceptibile de a fi valorificare într-o împrejurare dată. Cu alte cuvinte, cand individul uman e considerat “resursa”, perspectiva e a unui stapan care de-abia asteapta sa-l foloseasca atunci cand are nevoie!

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Imi pare rau ca trebuie sa incep si eu prin a-mi cere scuze, dar familiaritatea adresarii, in conditiile in care nu a fost convenita in prealabil, nu mi se pare a favoriza un dialog autentic, bazat pe respect reciproc.

      Trecand insa peste aceste detalii, va raspund pe scurt observatiilor pe care le faceti.

      Nu, scoala nu foloseste munca unor tineri, ci colaboreaza cu acestia in scopul formarii unor competente utile in societatea de astazi. In exemplul dat, rezistenta vine din alta parte, de la autoritatile publice, de la presa locala, care ignora asemenea realizari. Un copil duce la Cannes o parte importanta din istoria unui oras de provincie si nimeni pe plan local, in afara de Scoala, nu vede acest lucru.

      Am folosit terminologia utilizata in mod curent pentru a ma face inteleasa in primul rand de cei despre care este vorba in acest text (extra-curicular, extra-scolar). Nu cred ca in acest forum e loc de o discutie de specialitate. Personal consider ca ar trebui vorbit in asemenea situatii despre “co-curriculum”. Indiferent insa ce cuvinte am folosi, exemplul dat arata ca pentru formarea unor competente transversale (nu doar simpla simulare a lor), trebuie imaginate parcursuri educative specifice. Si tot in exemplul dat, meritul Scolii este de a se inscrie in asemenea parcursuri educative, in ciuda unui mediu politic care descurajeaza prin indiferenta asemenea initiative.

      Va inteleg reticentele cu privire la folosirea termenului “resursa umana”. Dac-as fi spus “personalitati creative si autonome” probabil ca altele v-ar fi fost obiectiile. Eu cred ca una din misiunile scolii este de a crea oameni capabili sa se insereze intr-un anume sistem social, economic, cultural, politic. Oamenii astfel formati devin resurse pentru respectivul sistem.

  4. Mircea Modan MirceaM spune:

    “Si ce legatura are scoala cu aceasta istorie, in afara faptului ca echipa filmului este formata din elevi de la liceele bârladene ?”
    Am fost extrem de curios sa aflu raspunsul la aceasta intrebare…chiar, cum anume a influentat scoala acest proiect? Care este “meritul” ei?
    “Dupa cum am vazut, nu e vorba aici despre o scoala anume care organizeaza vreo activitate cu scopul explicit de a dezvolta creativitatea, competentele de comunicare, de lucru in echipa, etc”
    Adica scoala aia nu a facut nimic concret, dar cautam meritul in continuare. OK..sunt si mai curios.
    ‘Scoala actioneaza ca partener, punand la dispozitia comunitatii resursa umana si cadrul institutional care permite valorizarea rezultatelor unui proiect pe care nu ea l-a initiat si nu ea il controleaza. Cu alte cuvinte, vedem aici cum functioneaza in mod concret mecanismele prin care invatarea transcede cadrul scolar si se focalizeaza pe elemente concrete de interes comunitar. Si mai trebuie sa adaugam inca un lucru important: timpul in care se produc schimbarile care permit aparitia unor asemenea mecanisme. Meritul realizatoarei filmului si al familiei ei este incontestabil. De asemenea si meritul celor care au initiat si promovat proiectul inceput acum sase luni. E insa greu de imaginat ca acest film ar fi existat fara entuziasmul si perseverenta unor tineri care, de peste 10 ani cauta diferite forme prin care sa inteleaga, sa se implice si schimbe societatea in care traiesc”
    Pai iarasi nu e vorba de scoala, care nu a intiat si controlat acel proiectci ..ci de acei tineri care, “de peste 10 ani cauta diferite forme prin care sa inteleaga”, nu in cadrul scolii.., sau al unei activitati organizate si sustinute de scoala..ci pe cont propriu, asociate, fundatie…”extrascolara”.
    Sa inteleg ca doar faptul ca acei tineri au trecut printr-o scoala, indiferent care, si indiferent cum, face ca orice realizare ulterioara sa fie “atribuita” si scolii respective? Pai daca-i asa sa luam si reversul medaliei… orice nelegiure facuta de un borfas va fi, la fel, si meritul scolii prin care a trecut. Ce e nou sub soare? Poate doar statistica..cati borfasi si cati oameni talentati realizati mai vietuiesc azi in Romania. Sau cati au luat calea pribegiei si cati nu, imediat dupa terminarea scolii (ca dinamica). Pentru ca doar cu o floare nu se face primavara..dupa cum nici acul gasit in carul cu fan nu face din boul de la jug un armasar pur sange.

    • Un profesor spune:

      Chiar daca a fost supusa unui val de schimbari, care nu se ma termina, si chiar daca pana acum nu a fost stabilit in documente oficiale, scoala romaneasca a avut o libertate care i-a permis sa initieze si sa dezvolte o serie de competente transversale si generice la nivelul educabililor. Tocmai lipsa de interes a politicului fata de educatie, lipsa de reglementari excesive, atitudinea indiferenta sau incompetenta a celor care conduc destinele sistemului educational a permis dezvoltarea acestor competente in cadrul sistemului educational tinerilor din romania. Vreau sa amintesc o parte din aceste competente: Comunicare si interactiune sociala, Cooperare/Competitie, Capacitati decizionale, Gandire critica, complexa, Creativitate, Capacitati decizionale. Bineinteles ca nu in toate scolile, sau in toate salile de clasa se dezvolta aceste competente generice, dar in foarte multe scoli exista libertatea de a dezvolta aceste competente. Pe langa toate relele care s-au abatut asupra scolii romanesti, s-a beneficiat de libertatea de a construi parcursuri educationale de exceptie. Totul a depins de capacitatea de a dezvolta aceste competente la profesorul de la clasa. Profesorii au fost ignorati, ca si asociatie profesionala, adica, mai precis au fost lasati de capul lor. Iar unii au facut adevarate minuni cu dezvoltarea profesionala si personala a tinerilor.

      • Mircea Modan MirceaM spune:

        De acord …dar exemplul dat de autoare nu prezinta un asemena caz. Ba dimpotiva..scoala aia nu a facut nimic, nu avem un prof sau mai multi care “sa dezvolte o serie de competente transversale si generice la nivelul educabililor”..textul spunand cat se poate de clar ca “nu e vorba aici despre o scoala anume care organizeaza vreo activitate cu scopul explicit de a dezvolta creativitatea, competentele de comunicare, de lucru in echipa, etc”
        Asta este nedumerirea mea…care este contributia acelei scoli? Care este meritul ei…stiind ca nu a facut niciun efort? Aaaa..acum conteaza rezultatul (spre deosebire de alt articol in care tot Doamna Gorga spunea ca masura meritului este efortul depus …)..pai chiar si cand rezultatul este efortul altcuiva? Logica asta ma depaseste…

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Eu vorbesc despre colaborare intre scoala si societate si asumare comuna a responsabilitatii invatarii, ceea ce este decisiv pentru formarea (nu doar simularea) unor competente transversale, dvs. continuati sa separati scoala de societate si vreti sa evaluati cine, ce face. Acest articol nu are un asemenea obiect.

          Meritul scolii este de a promova forme alternative de invatare pe care nu ea le-a initiat. Exista un spatiu in programul scolar care permite asa ceva. Ar trebui sa ne intrebam daca este suficient, daca nu cumva s-ar putea gasi forme de certificare din partea scolii (prin note) a unor asemenea activitati. Acestia ar fi urmatorii pasi, directia pe care s-a pornit este buna. Critica ar trebui sa previna derivele (care sunt numeroase) nu sa ne intoarca de unde am plecat (adica intr-un model de invatare unde societatea si scoala functioneaza separat).

          • Mircea Modan MirceaM spune:

            Tot nu inteleg. Cum a colaborat scoala aia (care nu a facut nimic) cu societatea? Cum a “promovat forme alternative de invatare pe care nu ea le-a initiat.”? A initiat , dupa succesul tinerei, un curs de regie, montaj sau ceva care sa promoveze acea reusita si in randul altora? Au initiat alte scoli…s-a schimbat ceva? Feed backul a fost receptionat sau s-a pierdut? Ca sa “preamarim” scoala , asa, la modul general…
            Asta e problema de fond…de ce ati ales acel exemplu, cu o scoala care nu a facut nimic..nici inainte..nici dupa..dar care “releva” meritul scolii, in general?
            Mie-mi da ca e taman pe dos…scoala aia e naspa de tot, daca i-a scapat un talent real printre degete. Si ar fi chiar ipocrit ca acum sa-si aroge vreun merit. Poate doar sa invete din “patanie” si sa faca ceva…in ceasul al 12-lea.

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              Iar le separati. Meritul Scolii (fara “aia”) consta in faptul ca a inceput sa integreze forme alternative de invatare. Acest drum trebuie continuat.

              “scoala aia e naspa de tot, daca i-a scapat un talent real printre degete.”
              Iertati-ma, dar acesta e unul dintre lucrurile cele mai absurde care mi-a fost dat sa le citesc pana acum. Ce, scoala-i inchisoare de talente ?

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Am impresia ca ne aflam pe pozitii opuse in ceea ce priveste relatia dintre scoala si societate cu privire la invatare. Dvs. vedeti frontiere clare intre cele doua ( scoala sa initieze ca sa merite, iar societatea sa controleze), in timp ce eu consider ca e vorba de colaborare si asumare comuna a responsabilitatii invatarii. Exemplul dat mi se pare relevant pentru faptul ca atat Scoala (nu o scoala anume) cat si societatea au identificat o forma de colaborare prin care sa-si asume in mod colectiv raspunderea invatarii.

  5. abc spune:

    Pai de ce sa nu-i placa transformarile prietenului drag, nu el le-a facut?

  6. iosiP spune:

    Articolul in sine este interesant, doar titlul lasa de dorit!

    Propun urmatoarele variante:
    “Desi scoala produce tampiti, mai exista inca tineri romani capabili de lucruri frumoase”
    “Talentul si dedicatia unor tineri compenseaza carentele invatamantului romanesc”

    Sau chiar, pentru mai mult impact:
    “Un grup de tineri se opune cu succes indobitocirii institutionalizate”

    • Mircea Modan MirceaM spune:

      Titlul nu lasa , chiar de tot, de dorit. Numai ca exemplul dat este parca de-a-ndoaselea…cum scoala nu face nimic ..si totusi “lumea” se misca.
      Exista in Romania si scoala in care oamenii cred. Am sa exemplific..tot la modul unei intamplari reale.
      Zilele trecute am primit vizita unor tineri din Germania, el fost coleg de clasa cu fi-miu…ea, sotia lui. suedeza cu acte-n regula, cu un parinte roman. Studiaza medicina in Timisoara, desi parintii lor nu mai locuiesc in Romania…si ar fi putut alege alta scoala, mai cu “staif”. De ce nu au facut-o? Nu i-am intrebat…dar, cu toata impolitetea bagarii nasului in treburile altora, la urmatoarea vizita am sa-i intreb. Am inteles ca el e mai legat de Romania, desi familia a plecat de ani buni din tara…se simte roman pana-n strafundul fiintei lui, si n-ar pleca definitiv pentru nimic in lume. Zice el…acum, viata de student este frumoasa oricum. Ea, o femeie gingasa si cu un bun simt desavarsit nu-l contrazice..dar nici nu pare sa-l aprobe. Este mai rezervata si mai pragmatica…asa pare. Ce vor face dupa terminarea scolii? Vor profesa in Romania…unde salariul este mizer (vs cel din Germania sau Suedia?) Greu de crezut. Dar cert este ca au ales sa studieze in Romania..ca scoala de medicina romaneasca nu produce “tampiti”, ca “sistemul de asigurare al calitatii” functioneaza in mult mai mare masura in facultatile de medicina din centrele mari universitare( nu perfect..dar oricum mai bine), spre deosebire de ciclul de 12 ani care se “rupe” brusc la bac, lasandu-ne sa ne intrebam ce nu merge: sau “controlul calitatii” nu a functionat 12 ani si “filmul se rupe” la primul control serios(bac-ul)..sau controlul final este exagerat de pretentios, in raport cu “tehnologia” de productie. Tot in ograda scolii sunt ambele abordari.
      Poate ca un cercetator in domeniul invatamantului superior, muncind si “afara” (cum este Doamna Gorga) ar trebui sa se aplece asupra segmentelor care chiar sunt apreciate si recunoscute, cautand sa descopere ce le face sa fie asa, spre deosebire de restul…. poate ca modelul respectiv se poate extinde, sa contamineze si segmentul care produce “tampiti”. Poate ca nu-s chiar asa de tampiti…poate ca “tampitii” sunt altundeva.

      • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

        Nu intentionez sa va spulber increderea oarba pe care o aveti in mecanismele de asigurare a calitatii. Nu cred insa ca de frica lor se face carte in scolile de medicina la care va referiti. Acestea sunt mecanisme de gestiune si control, nu mecanisme de formare a constiintei lucrului bine facut. Sunt importante, dar nu le supralicitati rolul.
        In exemplul dat de dvs. pot fi diferiti factori care au stat la baza deciziei de a studia in Romania. Intre acestia e factorul economic (legat fie de costul vietii, fie de costul studiilor fie de amandoua), factorul, sa-i spunem “pedagogic” (legat de modelul de invatare propus de facultate, stagii in spital, accesul la bolnavi …. etc.), factorul lingvistic, factorul legat de diversificarea experientei de formare (studiile in medicina sunt de durata, dupa o prima diploma obtinuta in Romania pot continua in alta parte; experienta insa se cumuleaza) etc.

        • Mircea Modan MirceaM spune:

          Si care ar fi acele “mecanisme de formare a constiintei lucrului bine facut.”, care functioneaza in sistemul educational actual din Romania..si care pot substitui prozaicele mecanisme de control si asigurare a calitatii? In care nu am deloc incredere oaraba, pot fi gandite gresit…ci doar in principiul ca doar ele pot asigura calitatea “produsului” finit, pe tot “fluxul tehnologic”..si nu doar in faza de “receptie”-bac-ul, licenta sau doctoratul. Atunci cand productia finala da multe “rebuturi” exista o problema majora atat tehnologica, cat si de control. Este ca si cum intr-o uzina ai elimina controlul de calitate interfazial, bizuindu-te pe “constiinta” celui care participa la intregul lant de productie, si pe receptia din standul final. Stiti ce se intampla de regula? Apar multe rebuturi la final, ai probleme majore cu clientii..iar in final dai faliment. Se da vina unul pe altul..va suna cunoscut? ( universitaile dau vina pe licee…liceele pe scolile generale..astea pe familie, pe mentalitati sau pe “tampiti”)
          Da, exista si unele uzine de varf unde controlul este mult redus, dar aceasta se intampla dupa ani si ani in care fluxul tehnologic a mers foarte bine, productia finala fiind de calitate.(Nu vorbesc din auzite, am fost in vizita in cateva mari fabrici din Germania, de ex: Metabo….la fel cum probabil Dvs ati studiat modelele diverselor universitati de top) Acest fenomen apare dupa ani lungi si grei de control si masuri de imbunatatire atat a tehnologiei cat si a competentelor profesionale. Altfel spus..nu trebuie sa “controlez” un prof care da olimpici pe banda an de an..dar pe ala care-mi da “tampiti” trebuie sa-l controlez la sange, sa-l “zbor” daca nu se incadreaza in “campul de toleranta” impus. Si sa-l platesc decent daca nu-mi da “rebuturi”. Credeti ca exagerez cu paralela intre o linie de productie performanta si lantul educational? Poate ca da..dar poate ca nu.

          • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

            Ma straduiesc de ceva vreme sa pun in evidenta distinctia dintre sistemul de educatie, scoala si forma scolara (bazata pe invatare). Dvs. continuati sa amestecati totul.

  7. IULIA spune:

    Frumos…”PS. Dedic acest articol unui prieten drag, care-si sarbatoreste mâine ziua de nastere. Desi stiu bine ca e unul dintre cei care nu mai au incredere ca transformarile din Romania vor lua-o vreodata pe calea cea buna, sper ca istorioara aceasta macar sa-i placa. ”
    Nu e ziua mea,dar mie mi-a placut!

    “Un grup de tineri se opune cu succes indobitocirii institutionalizate”-bestial…de adevarat!

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Ma bucur ca v-a placut. Paradoxal, titlul mi se pare bun. E nevoie insa de un alt articol. “Indobitocirea institutionalizata” are radacini adanci.

      Cum va explicati, de exemplu, ca o realizare ca aceasta, care duce istoria unui oras de provincie, precum Barladul, la Cannes este evitata de presa locala si de autoritatile publice ? De ce ii deranjeaza libertatea de exprimare a acestor tineri ?

      • iosiP spune:

        Stimata doamna, autoritatile sunt deranjate de orice libertate, a oricui: face parte din fisa p(r)ostului!

        Cat despre presa, a rostit cineva, candva, o vorba: “Nu poti aprecia ceea ce nu intelegi!”.

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Si atunci ar mai trebui sa le incredintam orbeste problemele scolii unor asemenea autoritati ?

          • iosiP spune:

            Desigur ca nu, motiv pentru care sustin privatizarea reala si completa a invatamantului romanesc!

            Despre sensul termenilor “real” si “complet” ar fi multe de spus, dar discutia depaseste cadrul acestei sectiuni de comentarii.

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              Transformarea educatiei in afacere nu cred ca rezolva problema. Asta nu inseamna ca cele doua forme de finantare a educatiei, publica si privata, nu sunt necesare. Discutia depaseste insa problematica acestui articol.

            • iosiP spune:

              Ceva ma face sa cred ca folositi termenul “afacere” in sens peiorativ.

              Eu cred ca avantajul unei “afaceri” este acela ca managerii (conducerile scolilor private) sunt obligati sa ofere servicii de calitate, altminteri raman fara clienti (elevi/studenti dornici sa se inscrie).

              Iar certificarea calitatii produsului (a absolventilor) se face prompt si eficient, prin masurarea dezirabilitatii acestuia (exprimata prin rata de angajare si/sau salariul mediu obtinut).

              Si ca sa particularizez, am fost temporar in postura de a selecta candidatii pentru ocuparea unor posturi vacante in firma pentru care lucram. In conditiile in care am primit cateva sute de CV-uri (si era imposibil sa le parcurg pe toate), care credeti ca a fost criteriul de selectie preliminara?
              Sau ca sa spun lucrurilor pe nume, cine credeti ca a trecut de filtru, absolventii UPB sau ai fabricii de diplome SpH?

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              Un lucru important pentru calitatea invatamantului romanesc care sta la indemana angajatorilor este sa faca transparente cat mai multe dintre criteriile de angajare, mai ales pe acelea care se refera la institutia de invatamant absolvita.

            • iosiP spune:

              Aveti dreptate, dar nu sunt convins ca acest lucru este posibil sub aspect legal: din moment ce institutiile de invatamant sunt “acreditate” de catre stat iar diplomele lor sunt recunoscute de Ministerul Educatiei, un astfel de demers ar putea fi considerat discriminare.

              Ba chiar cred ca ar deschide calea unor actiuni legale intentate firmelor de catre fabricile de diplome, si nu cred ca vreun angajator este dispus sa-si asume acest risc.

              P.S. De curiozitate, in Elvetia se practica acest lucru?

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              In Elvetia, universitatile (in special cele care au profile profesionalizante) sunt interesate sa scoata in evidenta locul unde se angajeaza absolventii lor. Tot in functie de specialitati, asociatiile profesionale recunosc sau nu diplomele eliberate de anumite universitati.
              Nu cunosc cadrul legal din Romania. Totul e posibil insa. Eu nu vad discriminare, caci nu prea inteleg ce legatura are acreditarea statului cu recunoasterea din partea angajatorilor, pe grupe de profesii, a unor formari universitare.

  8. Victor Victoria spune:

    Mie chiar nu-mi vine sa cred ca puteti produce un articol ce se rezuma la o propaganda ieftina. Asa cum doi comentatori deja au observat, din articolul dumneavoastra nu se poate extrage un raspuns la intrebare titlu intrucat textul nu are legatura directa cu scoala romaneasca. Nu vreau sa reiterez argumentele deja exprimate in comentariile anterioare. Ce vreau sa va spun este faptul ca aveti o viziune total eronata despre invatamantul romanesc, asta in cazul in care nu faceti propaganda deliberat unui sistem in putrefactie a carui duhoare a ajuns pana la revista Nature.
    Copiii exceptionali, ca sa nu vorbesc de genii, in general nu au de-a face cu scoala. Acestia, pe cont propriu si pe cheltuiala parintilor de regula, isi cultiva singuri si independent de scoala harul primit la nastere. Scoala moderna, doamna Gorga, este un nivelator de valori si nu un promotor al calitatii si virtutii umane individuale. Scoala romaneasca e intr-o postura mult sub aceasta deja negativa caracteristica. Ingurgitarea fara discernamant a informatiilor (multe eronate), ideologizarea stiintelor sociale si umane sau normalizarea furtului intelectual sunt doar cateva din elementele definitorii invatamantului romanesc din prezent.
    Exemplul pe care-l prezentati in articol ca un caz ce indica un ivatamant inca performant nu sta in picioare nu numai din cauza particularitatii sau unicitatii sale ci din faptul ca nu demonstreaza in ce masura scoala romaneasca a contribuit efectiv la astfel de rezultate.
    Si ca sa inchei, va intreb, de ce ati ales sa studiati in afara Romaniei? De ce nu ati ales o universitate minunata de pe plaiurile mimoritice in locul celor helvete?

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Cu privire la comentariu:
      Daca singura unealta pe care o ai e un ciocan, atunci toate problemele din jur ti se par cuie.

      Cu privire la intrebare:
      Prima mea formare universitara e in Romania.

      • Victor Victoria spune:

        V-ati ofuscat aprioric, ca sa spun asa. Bateti toba in articole despre necesitatea punerii degetului pe rana sau a punctului pe i, insa atunci cand cineva va critica opiniile il acuzati ca e ciocanar evitand discutia amenzilor la articol.
        Am zis propaganda ieftina intrucat articolul dumneavoastra seamana strident cu discursul Ecaterinei Andronescu. Nu insinuez ca o faceti interesata politic ci pur si simplu consider articolul fara substanta si logic eronat. Nu stiu ce alt mod de exprimare va place insa cel folosit de mine aici e foarte direct si sincer.
        In schimb dumneavoastra nu sunteti atat de sincera in raspunsul dumneavoastra pentru ca evitati intrebarea. Faptul ca prima dumneavoastra formare academica a fost in Romania este mai mult decat evident insa intrebarea este de ce nu v-ati continuat studiile in Romania. In orice caz, intentia mea a fost ca intrebarea sa fie retorica si fara o importanta anume in comentariu

        • Stefan spune:

          As putea raspunde in locul doamnei G.:
          - pentru ca scoala din Ro este deconectata total de nivelul Stiintei la nivel mondial.
          - pentru ca numai Afara ar fi putut sa studieze si sa face ceea ce face. in Ro nici nu se pune problema unor astfel de studii (pe care le urmeaza doamna acum), ale unor astfel de teme (pe care le cerceteaza doamna acum) sau ale unor astfel de programe (pe care le implementeaza doamna acum).
          - pentru ca scoala din Ro se opreste undeva pe la un nivel destinat “tampitilor” si tocmai de aceea a iesit pentru a se “dez-tampi”.
          - pentru ca noi, romanii, nu suntem un popor de “tampiti”, exclus! doar ca scoala ne opreste din evolutie la nivelul ei,
          - pentru ca in Ro studiile liceale se opresc pentru majoritatea la nivel de 1+1=2, dar unii reusesc sa ia bac-ul si sa mearga mai departe,
          - pentru ca studiile de licenta sunt un fel de filosofie postliceala, doar ca fara practica si fara aplicativitate,
          - pentru ca o teza de doctorat in Ro la momentul actual e ca o lucrare de licenta de acum 20 de ani. unii chiar lucrau la teza, unii mai copiau,
          - pentru ca si dupa teza de doctorat, tot deconectati de Cercetarea la nivel mondial suntem si temele noastre reiau teme din anii 70-80. te simti singur “tampit” cand citesti lucrarile din revistele internationale si le compari cu cele din Ro,
          - pentru ca numai iesind afara din “cutie” doamna poate vedea cutia in totalitate si miicimea ei.
          - pentru ca doamna vine din cutie si probabil se va intoarce in cutie, dar mai evoluata si mai cunoscatoare.

          Are dreptate doamna G. Scoala nu produce “tampiti”. Nu. Doar ca nu a evoluat, ci din contra. S-a intors la anii 30-40 cand singurul ei scop era invatamantul pentru mase si atat. Evolutia scolii s-a produs in anii 70-90 cand a fost conectata la nivelul stiintific mondial (conectata, nu egala).Si s-a pus accent pe aplicativitate (liceele si Facultatile se terminau cu lucrari practice). Dupa 90, scoala nu mai avea pentru cine insista (industrie), s-a reintors la singurul rol posibil, cel de popularizare a stiintei si atat.

    • Andrei George spune:

      Stimate domnule Victor,Victoria, etc.

      Cred că ați avut de-a face cu școala doar în filmele sărăcuțe la IQ gen ”Mary Poppins” de unde probabil ați ajuns la ideea- totalmente greșită- că școala ar fi consolidat- sau consolidează- valorile individuale. Chestiile alea- care or fi ele- se consolidează tot individual- prin efort propriu. Nici pe vremea lui bunicu Pestalozzi și nici în Harvard-ul de astăzi cineva nu-și propune să dea genii pe linie- pentru că nu e posibil așa ceva. E posibil însă ca școala să transmită niște cunoștințe, ceva, cumva- dar fatalmente nu o poate face pentru fiecare elev/student în parte ci la un numitor comun- dincolo de care începe efortul individual. Prostii de genul că școala de astăzi nu face sau nu drege au doar rolul de a ascunde eșecul individual. Studentul de la Universitatea din București are teoretic aceleași șanse ca și cel de la oricare altă universitate atât cât și-a alocat un anumit timp pentru dezvoltarea de capabilități și nu e chiar idiot din naștere. Altfel, nimeni nu poate da acolo unde nu există dorința de a primi.

      • Victor Victoria spune:

        Draga tovarase George,
        Va informez cu adanca pretuire si respect ca scoala in Europa, asa cum stim din istorie, ar fi inceput cu Academia lui Platon iar Aristotel, discipolul sau, creeaza Lyceum, samd. Scoala din Atena se inchide undeva in 529 AD sau asa ceva. Chestiunea e ca felul in care era vazuta educatia cat si curicula si metodologia de predare a influentat toate scolile Evului Mediu si a mers asa pana undeva la sfarsitul secolului XIX. Acum tovarase George, este totusi indicat sa cititi Platon ca sa intelegeti exact ce e aia educatie si nu va mai uitati la Mary Poppins, Pestalozzi, Montessori sau ultimul inconstient pe lista cu voia dumneavoastra John Dewey. Pana cand va prindeti, tovarase George, cu ce se mananca educatia, adica sa intelegeti ce zice Platon si Aristotel, va recomand sa va linistiti putin si sa va afundati in lectura, c-asa-i la scoala.

        • Andrei George spune:

          Stimate domnule Victor, Victoria, etc.

          Citind comentariul dvs. mi-am amintit de bancul ăla prost- cu milițianul – și care avea drept concluzie ”la ce i-a folosit ?”. De citit pe Platon și pe Aristotel i-am citit prin junețile mele- și recunosc cu profundă umilință în traducere românească. Și ? Acuma că mai există persoane interesante (nu folosesc termenul ”ciudate”, sper că observați) ca dvs. care și-ar dori să se întoarcă la școala lui Platon- e foarte profund. Și ? În profunda mea umilință- evident că față de Platon și Aristotel- eu prefer școala din Europa în secolul XXI. Și dacă țineți seama de faptul că îmi doresc ca posibilitatea de a învăța- până la cele mai înalte nivele- să fie disponibilă pentru toată lumea, indiferent de origine sau de veniturile părinților, nici măcar nu mă supăr că-mi spuneți tovarăș . Și ca să motivez chestia cu tovarășul vă voi da un citat dintr-un poet foarte drag mie, care spune, în traducere, evident ”Nu-mi place libertatea cât nu-i a tuturor”

          • Victor Victoria spune:

            Imi pare rau tovarase George dar dumneavoastra n-ati inteles nimic din lectura clasica de care vorbeam. Nu este nici locul si nici timpul sa va predau un curs despre educatia clasica. Va las deci in prorpia dumeavoastra imagine a educatiei mileniului III AD. Totusi, ca sa nu ziceti ca sunt element revolutionar, bandit, chiabur, burghez, samnd, va sugerez sa cautati un subiect modern de lectura pe tema educatie vs training (in limba engleza sunt multe titluri ce abordeaza aceasta tema).

  9. iosiP spune:

    De fapt, este totusi posibil ca titlul sa fie corect… depinde de interpretare!

    De exemplu,
    “De ce sa mai credem in scoala româneasca ?”
    poate fi citit in sensul
    “De ce dracu’ sa mai credem in scoala romaneasca, daca aceasta nu contribuie cu nimic la realizarile tinerilor?”

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Cred ca ati gresit persoana careia puteti sa-i adresati asemenea propuneri. Informati-va mai bine caci chiar pe acest forum sunt alti autori extrem de interesati de utilizarea unor cuvinte cu “impact” ca cele pe care le propuneti.

      • iosiP spune:

        Sincere scuze daca termenul v-a deranjat, nu a fost o propunere ci o simpla interpretare personala a titlului citat, astfel incat acesta sa se armonizeze cu continutul.

        Pentru ca interpretarea pe care o sugerati – aceea ca realizarile acestor tineri ne permit sa credem in scoala romaneasca – nu rezista analizei!

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Nu ma supar, am vrut doar sa va informez ca exista persoane, chiar pe acest forum, care-ar putea fi mult mai interesate de aceste idei.

  10. Mircea Modan MirceaM spune:

    Pe la noi, la tara, circula o anecdota..eu o stiu de la soacra mea, o femeie fara scoala, dar cu un bun simt deosebit.
    Moare un tigan, mai saracut, dar cinstit si respectat. La cimitir nevasta lui, conform traditiei , “se boceste”: barbateeee, ce-ai facuuut..m-ai lasat singuuuhra , ce sa fac io cu toate costumele taleeeee? Unde sa le mai phuuuhn…vaaai barbatele, ce-oi face cu caiiiiii si caruthhaaaa, cu hamul cel nou si cu manzul…ca io nu stiihiu sa man calu`…bhaaabhaa”… si tot asa , de se minunau vecinii si trecatorii cat de instarit fusese bietul om.
    La un moment dat unul din vecini vine la ea si-o intreaba: mai muiere, da cand si-o luat omu` tau atatea…ca io n-am vazut nici cal, nici caruta…si nici costum nu stiu sa fi avut? Muierea raspunde: Pai n-o avut… dar o vrut sa-si cumpere.
    Asa si cu scoala asta, n-o facut nimic… dar o vrut…sau ar putea sa faca.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      O anecdota cheama alta anecdota. Si aceasta circula … mai mult in mediul virtual:
      “- Cioc ! Cioc !
      – Cine e?
      – Zana cea buna!
      – Si de ce ai un topor ??
      – Nu sunt binedispusa azi.”

  11. Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

    O poveste care m-a înduioșat și mi-a trezit nostalgii… Et in Arcadia ego

    Am intrat ca elev în clasa a V-a la Liceul Codreanu în 1963 și am absolvit (ca șef de promoție) în 1971. Opt ani în care am făcut de toate, și mai bune, și mai rele: am fost redactorul-șef al primei reviste a liceului („Debuturi și tradiții”), am condus primul cenaclu literar din școală, am publicat poezii, am câștigat olimpiade la matematică și la literatură, am trimis o scrisoare lui Max Bănuș la „Europa Liberă” după care am fost judecat public în fața colegilor și profesorilor mei și declarat dușman al tinerii „generații” ș.a.

    Tatăl meu a lucrat și el la Fabrica de rulmenți de la inaugurarea ei în 1951 de către Gh. Gheorghiu-Dej (bârlădean și el) până la pensionare în 1987. Timp de 36 de ani a făcut mii, zeci de mii de lădițe de scânduri în care se expediau rulmenții. Toată familia mea a trăit de pe urma muncii tatei la Fabrică. Fără nici o exagerare, Fabrica a fost umbra zilnică, chiar dacă nevăzută, care mi-a însoțit copilăria și adolescența.

    Nu știu ce conține filmul despre Fabrică și Bârlad care va fi prezentat la Cannes. Dar dacă închid ochii, pot vedea pe un ecran interior clădirea veche din 1886, „The Wall of Fame” din partea dreaptă a intrării, acolo unde, cu litere aurite, sunt în-mărmurite numele șefilor de promoție, celebrul pod al Pescăriei, nemurit de Victor Ion Popa în „Tache, Ianke și Cadâr”, Grădina Publică și altele, și altele… Et in Arcadia ego

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Multumesc mult, d-le profesor. Fabrica ne aduna intr-adevar laolalta pe toti cei care am trecut cândva prin Bârlad !

      • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

        Pentru mine, madlena lui Proust rămâne Fabrica și tot ce a însemnat ea, mai bun sau mai puțin bun. Iar Bârladul rămâne partea cu soare a vieții mele, spre care întorc mereu capul, ca spre fântâna tinereții fără bătrânețe.

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Cu Fabrica, prima mea relatie e “geografica”. Inainte ca sa numesc Nordul Nord, i-am spus Fabrica si inainte sa-i zic Sudului Sud, l-am chemat Confectii.

  12. Th. Ștefan spune:

    Felicitări, doamna Adriana Gorga, pentru „via media” într-un subiect în care obiectul dezbaterii este prea pe nedrept hulita școală ! Din capul locului spun că școala nu este „Ileana Cosânzeana”, dar nici „Baba Hârca”, așa cum cred atâția că le stă bine s-o ponegrească!
    Mărturisesc, pe de altă parte, că invocarea unei experiențe intelectuale săvârșite în Bârlad m-a „catapultat” direct în adolescență, în acel „spațiu cronologic” de creștere proaspătă, așa ca vegetația de mai!
    Cu satisfacție, fac constatarea că „vocea” dumneavoastră tinde să devină disonantă în corul autorilor și al multor comentatori mimetici ai acestei platforme; să fii rațional, să analizezi cu calm, cu încredere, să nu blamezi emfatic școala, toate astea te pot plasa într-un sector al peluzei situat departe de tribuna „0”, ocupată abuziv de mofturoșii vocali și tabloizi.
    Cât despre încrederea în școală, aceasta a funcționat perioade întregi ca puternic imbold al acesteia, făcând-o, ca instituție, să funcționeze din îndatorire, nu din obligații formulate ca atare, sau constrângeri deduse din diverse contexte ale dezbaterii. Am putea invoca aici ecuația universală a influențării succesului prin încrederea arătată celui ce face: succesul școlii poate fi în dependență și de încrederea pe care societatea o exprimă în potențialul său.
    În ceea ce privește conglomeratele de competențe stabilite în „fișa postului” școlii pentru a le implanta generațiilor, este școala responsabilă de ele, sau societatea, prin cine știe ce structură a sa, este cea care le definește? Cu alte cuvinte, dacă produsul (adică absolvenții) nu corespunde, adică nu-și găsește utilitatea, nu are calitate, a cui este culpa, a celui care produce, sau a celui care comandă produsul? Absolvenții blamați, „tâmpiții” produși de școală, cum ar spune deștepții care s-au „trezit” în vreun fel în capul coloanei, pot fi ei o deficiență „de producție”, și atunci vina e a școlii, dar pot fi și un proiect rău croit, însă atunci e vina societății, anume a acelui grupuscul de ”specialiști în competențe”, a căror specializare ar fi să scrie scenariul comportamentelor pentru semeni. În această din urmă ipoteză, cu cât e mai bine executat proiectul prost rânduit, cu atât inutilitatea lui e mai evidentă. Școala poate fi un asemenea bun „producător” al unui proiect inutil.
    Școala este o entitate care generează complexe terților, iar dacă cineva vrea să o scoată „reaua relelor”, să-și evalueze mai întâi propria istorie de instrucție și educație.

  13. Mircea Modan MirceaM spune:

    Cred ca problema este ca , din Elvetia, “lucrurile” se vad altfel…probabil ca nici nu va imaginati ce se poate petrece in scolile (altele decat cele de top) din Romania. Atat articolul cat si unele postari parca “sufera” de un oarecare “romantism sfios”..in totala contradictie cu vulgaritatile care se petrec din ce in ce mai des, si care fac din scoala de azi altceva decat scoala de odinioara…unde macar respectul era la el acasa.
    Sa va dau un exemplu, am auzit “povestea” recent…s-a intamplat intr-un sat vecin.
    Ingrijitorul scolii lasa gainile (!) sa intre pe gazonul din curtea scolii, dupa care pleaca in sat, uitand atat poarta cat si usa principala deschise. Cativa copii intra in scoala, iau cheile de la clase..inclusiv cancelarie si incep “treaba”: gasesc cataloagele, motiveaza absente, pun note..mari prietenilor, mici “dusmanilor”..ba mai dau iama si pe la masina directorului. Distractie maxima..ce mai. Evident scoala nu are sistem video, ba mai mult… este posibil ca “incidentul”sa nici nu fie raportat…n-ar da bine pentru profi. Oare cate asemene “intamplari”, nestiute (cazurile stiute au la baza fie filmari postate pe net, violenta, sex, de regula, fie reclamatii la inspectorat sau dezvaluiri in presa) se petrec? Cum au ajuns acei copii sa fie atat de “curajosi” si de lipsiti de respect? Sa va mai spun ca gurile rele spun ca eleve de clasa 4-a , din scoala respectiva sunt trmimise la “produs”, de catre parinti? Aproape incredibil… Na, ca sa nu ziceti ca doar scoala face si drege…oare si in Elvetia se petrec asemenea fapte? N-as crede…

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Vom mai avea ocazia, cred, sa discutam despre toate aceste lucruri.
      Nu vad la ce foloseste scolii din Romania daca generalizam pornind de la exemple ca cele pe care le dati dvs. Am mai spus-o si cu alte ocazii, nu putem construi nimic nici cu ura si nici cu resemnare. Cu luciditate, da. Or, a ramane lucid inseamna a reusi sa construim un discurs in care se vad atat lucrurile bune cat si cele rele: nici numai unele, nici numai celelalte. Nu doar trecutul si nu doar prezentul sunt importante in momentul cand vorbim despre educatie, ci viitorul. Sa incercam, fiecare cu propriile unelte, sa punem ceea ce credem noi ca trebuie in acest viitor al educatiei. Iar una din multele cai pe care se poate merge este cea despre care vorbesc in acest exemplu. Cu o floare, nu se face insa primavara. Subiectele de film sunt multe … veti ramane surprins insa, daca se vor realiza asemenea filme (pe care eu le consider necesare) de multimea explicatiilor care stau la baza violentei din scoli. Iar in ceea ce priveste intrebarea dvs., da, violenta exista si in scolile din Occident. De exemplu, azi dimineata am auzit la Radio ca in Franta (regret, nu-mi amintesc orasul) o profesoara s-a sinucis, lasand in urma un jurnal unde relateaza cazurile numeroase de violenta din partea elevilor si lipsa de sustinere din partea colegilor si a autoritatilor.

      • Mircea Modan MirceaM spune:

        Multumesc pentru raspunsuri. Sincer, as vrea un studiu bazat pe cifre, pe cercetare la rece si fara idei preconcepute…de nicio culoare, de ce unele scoli au rezultate bune, si altele nu. Ce face diferenta? Calitatea profilor, a elevilor, meditatiile ( cred ca scolile bune au o mare doza de merit provenit din alta parte…meditatiile particulare), salariile( am citit un studiu, nu mai stiu pe unde, care releva ca nu exista o realtie de proportionalitate intre salariu si calitatea scolii), veniturile si educatia parintilor, programa, sistemul de notare, de verificare..etc. Pe cifre, repet…eventual si o analiza comparativa cu alte tari, unde sistemul este recunoscut si apreciat. Si acolo se mediteaza in particular la greu? SI acolo exista absenteism cronic, atat la profi cat si la elevi? Si cate altele…Asa ne putem astepta la pareri de tot felul…e de “bon-ton” sa dai cu caramida…iar contraargumentarea , fara un studiu riguros, este tot un fel de “parerism”.

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Vom putea avea o asemenea discutie doar dupa ce ne vom fi inteles asupra manipularii prin cifre. Una din cele mai bune carti pe acest subiect este cea scrisa de Alain Desrosière, specialist in statistica, Gouverner par les nombres. Nu stiu daca e tradusa in romaneste.
          Faptul ca putem manipula la fel de bine prin cifre si prin cuvinte, nu inseamna ca acestea, cifre sau cuvinte despre educatie, nu sunt necesare. Sunt insa masuri relative, nu absolute. Orice comparatie cu privire la educatie depinde de contextul ideologic in care o situezi. Intrebarile pe care le puneti sunt pertinente, dar din pacate insa nu pot avea un singur raspuns si cu atat mai putin un raspuns compact, “pe cifre”, cum spuneti dvs.
          “sistemul este recunoscut si apreciat” – De cine sa fie recunoscut si apreciat “sistemul” ? Dupa parerea mea, un sistem de educatie trebuie sa fie recunoscut si apreciat in primul rand de societatea care l-a creat cu scopul de a-si asigura viitorul. Si cine impiedica societatea romaneasca sa creeze, sa recunoasca si sa aprecieze propriul sistem de educatie?

          • Mircea Modan MirceaM spune:

            Sigur ca (si) societatea trebuie sa dea verdictul. Cine impiedica societatea romaneasaca sa creeze? Pai in primul rand cred ca nu se stie ce ar trebui sa creeze…si de aceea e necesara o analiza comparativa, cu “aia” care au rezultate, sa nu mai facem experimente ..macar sa stim cam cum ar trebui sa fie. Cam greu, in tara lui “n-a fost sa fie”. Apoi recunoasterea si aprecierea vin “de la sine”. Pina atunci ne dam cu presupusul..fiecare pe limba lui…ba cu :tampitii”, ba cu “comunicarea si interactiune sociala, Cooperare/Competitie, Capacitati decizionale, Gandire critica, complexa, Creativitate, Capacitati decizionale.” Si evident, fiecare are dreptate….dreptatea lui. Mai lipsete rabinul…

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              Eu nu vad nici scoala pe banca acuzatilor si nici societatea intreaga transformata in curte suprema care sa dea verdicte.

              Cat despre comparatii cu altii, da, e nevoie, cu o conditie insa: sa fie comparatii juste. Asta inseamna sa aduca idei utile dezvoltarii educatiei din Romania. Experimentele despre care vorbiti provin din prea multe comparatii in fuga si influentate de cine stie ce ideologii. Asemenea comparatii sunt daunatoare caci intaresc doar efectul de moda. Aici e marea problema.

            • Mircea Modan MirceaM spune:

              Adica pe cifre nu…ca se pot interpreta, comparativ cu altii, nu…ca avem efectul de moda, societatea nu…ca nu e curte suprema. M-ati bagat complet in ceata. Pai atunci cum?
              Pana la un punct inteleg…fiecare tara are specificul ei, metoda din Finlanda nu s-a aplicat si in Coreea de Sud, si amandoua sunt in top. Dar ceva elemente comune cred ca se pot gasi.
              Pe de alta parte cred totusi ca analizele la rece, pe cifre, analizele comparative sunt strict necesare. Daca nu ma credeti pe mine (glumesc, evident…aici nu vorba de crezut sau nu…ci de argumente) poate-i credeti pe “astia”:
              “The other important plea is that what is known not be ignored. Too often, the world’s innumerable education reforms draw on assumptions and ideology rather than solid information. International comparisons of educational inputs and outputs have already awakened countries to their own strengths and deficiencies, as well as pointing toward possibly fruitful sources of solutions.”
              http://thelearningcurve.pearson.com/the-report/conclusion-and-recommendations-for-further-study

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              Poate nu e rau sa ramaneti in ceata o vreme …

              Nu am spus niciodata ca nu e nevoie sa se compare, ci am subliniat de fiecare data ca e trebuie sa ne fixam de la inceput cu claritate obiectivele pe care le urmarim cand comparam. V-am spus ca obiectivul “sistem de educatie recunoscut si apreciat” e prea general pentru a permite comparatii. Se pare insa ca nu ati inteles tot asa cum nu ati inteles ca nu avem voie sa folosim acelasi cadru comparativ pentru scoala si pentru sisteme de educatie. Imi trimiteti acum un citat care spune acelasi lucru ca si mine. Prea multe reforme sunt intr-adevar bazate in primul rand pe ipoteze si ideologii si nu pe informatii solide.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adriana Gorga


Adriana Gorga

Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)