Home » Educatie » Citesti:

Domnule Prim Ministru Victor Ponta, ați greșit și cu al III-lea ministru al Educației!

Stefan Vlaston iunie 4, 2012 Educatie
73 comentarii 6,233 Vizualizari

Pe zi ce trece acțiunile ministrului Educației, Liviu Marian Pop, capătă aspecte comice dacă n-ar avea consecințe nefaste asupra sistemului de învățământ.

Foarte activ, nu trece zi fără să ne uimească cu noi inițiative și măsuri, de a ajuns să ocupe toată agenda societății, umbrind chiar si campania electorală. Dacă o face intenționat sau nu, rămâne să decidă cititorii.

Repolitizarea masivă a administrației din educație.

Fostul ministru Daniel Funeriu n-a schimbat toată garnitura de inspectori generali, cum face acum actualul ministru Liviu Pop. În ciuda asigurărilor date de Primul Ministru, că nu-i va schimba „pe ai lor cu ai noștri”. Dacă la început era vorba doar de inspectori aflați în campanie, acum ministrul Pop recunoaște în interviul acordat Hotnews că sunt presiuni politice. Iar un ministru, mai ales interimar, nu poate rezista presiunilor cui? Baronilor locali?

Așa că a decis. Îi schimbă pe toți. Și adjuncții. Câtă inconștiență implică acest gest sinucigaș rezultă din aceea că Inspectorii Generali sau adjuncții lor sunt președinții de comisii de bacalaureat județene și de ei depinde organizarea și derularea în bune condiții a bacalaureatului. Dacă în inpectoratele școlare se instalează nesiguranța, teama de schimbări de personal, plata unor polițe, suspiciunea, adio bacalaureat bine organizat. Putem anticipa un fiasco cum nu s-a mai văzut până acum.

Sau un gest deliberat, pentru ca viitoarele comisii de bacalaureat să funcționeze ceas, cu un procent de promovare final la bacalaureat de 75-80%.

Mai este o problemă. N-au fost schimbați nici directorii din preuniversitar, cum cerea Legea Educației Naționale. Cum aproape toți actualii directori sunt cu delegație, ei pot fi schimbați oricând de către Inspectorii Generali nou numiți. Cu cine? E de la sine înțeles, nu e necesar un răspuns explicit.

Oprirea contractului de acces la baza de date Thomson Reuters

Cercetătorii români au rămas stupefiați când au aflat că accesul la această importantă bază de date electronice le-a fost tăiat, la decizia ministrului Pop, care si-a propus să facă mai întâi un audit. Deși îl face părtaș și pe fostul sef al ANCS (Autoritatea Natională pentru Cercetarea Stiintifica), Dragos Ciuparu, acesta spune că: “Este o mare minciuna. De altfel am refuzat sa semnez decizia de amanare a contractarii noilor servicii”

Introdusă relativ recent, în 2009, printr-un proiect european, accesul la această bază de date a fost o mană cerească pentru cercetători, pentru că-și corelau cercetările cu acelea din întreaga lume. În plus, accesul făcea posibilă devoalarea plagiatelor ceeace, după experimentul Mang, a devenit disgrațios actualei puteri.

Așa ca, una peste alta, cercetătorii au rămas cu ochii în internet, fără legătura cu lumea exterioară, indiferent de scuzele și motivele invocate de ministru. Un ministru competent găsea soluții, nu tăia conducta de informații.

Revenirea la reținerea cotizațiilor sindicaliștilor pe statul de plată

Sindicalist fiind la bază, ministrul Pop n-a uitat marea durere a acestora: banii adunați de la sindicaliști s-au redus cu 80-90%, după decizia fostului ministru Funeriu, de a nu mai opri cotizațiile pe statul de plată. Nicăieri în lume și nici în alte domenii din România statul nu joacă rolul de casier al sindicatelor, fără comision, fără vreun alt avantaj. Ba mai mult, primește și înjurăturile și amenințările de tip sindical, cînd acestea ies în stradă. Adică, înjurat pe banii strânși de mine! Foarte tare!

Instanța de judecată n-a dat dreptate, cum era și firesc, sindicatelor, în procesul pe care acestea l-au deschis împotriva Ministerului Educației. Nici n-a fost nevoie, pentru că le-a dat dreptate ministrul Pop.

Trebuie să recunoaștem că, spre deosebire de trecut, de data aceasta se cere solicitarea expresă, scrisă, a sindicaliștilor, pentru oprirea cotizației pe statul de plată. Doar presiunile directorilor ar putea să-i oblige să semneze astfel de cereri, fără dorința proprie.

Numirea șefilor de instituții subordonate ministerului

Secretar de Stat pentru Învățământul Superior a fost numit conf. Dr. Gigel Paraschiv, de la Universitatea Politehnică București, posibil la propunerea dnei Andronescu. Este specialist în aparatură de muls (!) și de transport al laptelui, fără articole ISI, fără lucrări științifice cu validare internațională. O posibilă explicație ar putea fi că altul, cu titluri mai înalte, dar fără plagiate, nu s-a găsit!

La ANCS a fost numit imediat după preluarea mandatului ministrului Pop, dl Tudor Prisecaru, 55 de ani, specializarea Cazane de abur, 36 articole publicate sau in curs de publicare exclusiv in reviste din tara, 9 articole publicate in volumele unor congrese si simpozioane, 24 comunicari stiintifice, Indice Hirsch 2 (mai slab decat al multor doctoranzi din Romania si in mod sigur mai slab decat al majoritatii doctoranzilor din tarile avansate), la 55 de ani doar conferentiar, de 12 ani cu aceasta functie didactica. Posibil ambele numiri la propunerea dnei Andronescu.

Că în comparație cu vechiul șef al ANCS, Dragoș Ciuparu, Tudor Prisecaru pare un elev de gimnaziu, nu mai contează. Consiliul pentru Etică, care analizează plagiate se află sub conducerea sa și, mai important, viitoarele repartizări de fonduri pentru granturile de cercetare se vor face din pixul domniei sale. Important deci de pus un om cel puțin „ascultător” la locul potrivit!

Schimbarea probelor de bacalaureat

Disperați că nu mai au clienți pentru fabricile de diplome, rectorii au presat pentru schimbarea probelor și subiectelor de la examenul de bacalaureat. Cum anul acesta nu se mai poate, măcar de la anul.

Schimbarea este prevăzută și în Legea Educației Naționale, dar abia pentru 2016, pentru cei care intră în clasa a IX-a in 2012. Lucru firesc, elevii trebuie să știe ce-i așteaptă încă de la începutul liceului, pentru a-și doza eforturile și pregătirea pentru ce vor să facă în viață, spre acele discipline pentru care simt înclinație și plăcere.

O schimbare ar fi necesară, ce se cere acum la bacalaureat e prea mult și nelegat de contextul economic și social, de provocări precum globalizarea, apariția unor multiple crize, dezvoltarea explozivă a tehnologiilor, a celor informatice indeosebi. Dar totul trebuie corelat cu un nou curriculum, cu metodologii de admitere la facultate, etc. Adică, nu poți urma o filieră vocațională, în sport de exemplu, dai bacalaureatul la sport în principal și încă vreo două discipline, apoi te duci înfipt la facultatea de fizică, unde nu se dă examen și nu prea sunt amatori. Un absolvent de filieră tehnologică să aibă dreptul să meargă doar la facultăți de profil tehnic, etc. Nu cum este acum, când oricine merge la orice facultate.

Scandalul de la bacalaureatul olimpicilor

An de an avea loc o sesiune specială de bacalaureat, zisă a olimpicilor, cu procent de promovare de aproape 100%. Toată lumea credea că este vorba de olimpicii la informatică, matematică, fizică, etc., eventual de olimpici la Olimpiada Sportivă. Anul acesta s-a aflat că este vorba de tot feluri de consursuri sportive, cu sau fără miză, iar listele le fac Federațiile Sportive naționale. Spre meritul secretarului de Stat Fedorca, care a participat personal la examen, procentul de promovare a fost de doar 35%. Ministerul este vinovat că acceptă niște simple liste, întocmite de Federații sportive mai mult sau mai puțin anonime, fără să ceară dosarul și justificarea plasării elevului x pe acea listă. A înghițit an de an șmecheria, fără să zică pâs.

Despre greșelile de gramatică ale ministrului altă dată. Erorile manageriale de până acum sunt așa de mari încât sunt suficiente pentru a-i cere premierului să-l schimbe pe actualul ministru interimar, înainte de a face și alte gafe ireparabile.

Mai trageți odată, domnule Prim Ministru Victor Ponta!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "73 comments" on this Article:

  1. iulian48 spune:

    D-le Vlaston,am citit cu atentie articolul,este foarte trist,din pacate,ce oameni vor sa promoveze in fruntea ministerului,a inspectoratelor scolare si din ce s-a scris chiar si a scolilor si liceelor,punand oameni cu o pregatire submediocra,cu diplome si mastere obtinute ca si cei propusi la conducerea ministerului,nu vom putea emite pretentii viitorilor absolventi,le vom limita accesul la informatiile fara de care nu se poate ajunge la obtinerea de performante,vom bate pasul pe loc,generatiile viitoare probabil ca vor deveni si mai slab pregatite,rata promovabilitatii la bacalaoreat va tinde spre zero,este foarte important sa nu lasam lucrurile ,mai ales invatamantul,sa degenereze,dupa parera mea,prospetimea unei natiuni se bazeaza pe oameni bine pregatiti,in care sa avem incredere,nu avem nevoie de plagiatori,de numiri pe criterii politice,singura metoda de promovare sa ramana competenta,organizarea de examene pentru functiilr importante,avem nevoie de tineri bine pregatiti,cu idei noi,cu adoptarea de legi pentru incurajarea studentilor si elevilor,nu sa-i alungam,avem nevoie da tinerii cu performante deosebite sa fie stimulati,incurajati sa ramana intara,odata cu exodul acestora spre lumea civilizata,in scurt timp ii vom ajunge din urma,d.p.d.v. al performantelor tarile din lumea a 3-a!!!!

    • Drept la replica Elena Udrea spune:

      Elena Udrea, inca o data demonstreaza ca este adevarat politicin in slujba a devarului! Trustul- Hazna, a lui Felix, poate fi in slujba a dvarului? Nu! Niciodata!! Acesti oameni tristi si frustrati nu vor putea privi Romanii in fata si sa spuna: am gresit fata de Udrea ne cerem scuze!!!!! Suntem niste bieti anagajati care TREBUIE sa executam ordinul sefului Felix! Cand vor recunoaste acest lucru, vor fi curati ca oameni, fara mirosul Haznalei anteniste!

      http://www.elenaudrea.ro/drept-la-replica-solicitat-ziarului-jurnalul-national.html

  2. garett spune:

    Mon professeur, zau daca va mai inteleg!!
    In precedentul articol deplangeati lipsa invatamantului tehnic si bacalaureatul otova, in articolul curent criticati fix ideea de a da bacalaureatul diferentiat in functie de specializare! Nu mi se pare ca n-ar avea timp, “bietii elevi” sa se lamureasca intr-un an de zile la ce discipline vor da bacalaut
    reatul! De ce ar trebui sa astepte pana in 2016?

    • Pentru ca un nou bac trebuie anuntat din cl a IX-a, trebuie corelat cu un nou curriculum si, daca e mai usor, sa se poata duce la facultate doar la profilul la care s-au pregatit si in liceu.

      • garett spune:

        Solutia este extrem de simpla: examen de admitere la facultate. Punct!
        Si atunci este irelevant daca bacalaureatul este dat in stil” tehnic”, umanist sau real.
        Personal, atunci cand am trecut prin asta, n-am prea inteles rolul bacului: un examen inainte de alt examen, oricum am dat examen la facultate imediat dupa iar cine n-a mers mai departe si s-a multumit doar cu un liceu putea avea la fel de bine un simplu “certificat de absolvire”!
        Parerea mea e ca rolul bacului tine doar de “mitologie” e ramas din vremea cand era o realizare sa fi urmat un liceu!

        • Examen cinstit, nu fraudat. De unde stiti ca, in goana dupa studenti, universitarii vor fi cinstiti?

          • Petre Truica spune:

            Pai universitarii nu au fost niciodata cinstiti. Cel putin cei de la Universitatea de Vest Timisoara, cate am vazut eu, sex cu studentele mai faine, spagi pentru orice, de la locuri in camine pana la doctorate date la tampiti, posturi ocupate de familii intregi sau amante, lucrari sau tehnica platite la preturi mari si de la firme ale prietenilor, etc.

            De ce ar fi mai cinstiti la Bacalaureat? Cand zeci de ani au fost necinstiti, fiind complici ai elevilor, impreuna cu inspectorii scolari si directorii numiti politic. E greu sa se dezobisnuiasca acuma.

            Da, Ponta numeste numai ciudati la educatie, dar nu-i pasa, se bazeaza pe prostime, care e foarte numeroasa. Cati oameni citesc articole aici pe acest site? Foarte putini. Mase de pensionari, asistati social de toate felurile, bugetari care nu fac nimic din administratie, etc. Milioane tinuti in spate de 2-3 milioane care realmente produc ceva si de banii FMI&comp., cat timp vor mai veni si aia.

          • garett spune:

            Ca idee aveti dreptate, dar asa cum EDUCER s-a autosesizat in cazul mang se poate autoerija si intr-un garant al integritatii academice prin supravegherea corectitudinii examenului de admitere…
            Va bagati? :)
            Apropo, ati mai gasit “mangi”? Ca sunt cu duiumul, doar asteapta sa-i scoateti la lumina!

    • pragmatic-la-extrem spune:

      @garett. Hai sa presupunem ca la presiunea sindicala + speranta ca se va trece mai usor la bac se modifica bac-ul si vor aparea Bac A, B, C si D. Vor avea aceleasi drepturi sau drepturi diferite, si in fata legii si in fata universitattilor? [sa nu discutam aberatia drepturilor egale care izvorasc din obligatii NE-egale]. Cu Bac A ai voie sa devii inginer, sau numai filolog? cu Bac B ai voie la universitate sau devii [ar vrea ministrul-sindicalist] direct muncitor calificat? cu Bac C ai voie la univ. cu fonduri publice sau numai la privat? Caruia dintre elevii ce intra acum in ultimii ani i s-a spus asta [i se schimba drastic drumul in viata!]??? este aceasta schimbare de reguli in cursul jocului legala si morala, sau numai sindicala [adica preocuparea sindicatelor ca rezultatul DEMONSTRAT al muncii lor sa nu mai fie atat de catastrofal, ceea ce pune fireasca intrebare a salariului corelat cumva cu nivelul de educatie al elevilor]????? Daca ai fi in industria privata ce reactie ai avea la o cerere de marire de salariu a unuia ce da 70% REBUT? PS. cei ce incep acum un ciclu intreg, culminat cu un bac diferentiat, stiu ce-i asteapta si -probabil- vor face optiuni mai corecte. PS2. universitatile vor face reguli proprii in privinta acceptarii de studenti cu Bac A sau B sau C? min isterul va face? vor fi “admiteri diferite” per tip de bac?

  3. tomaso spune:

    V-am urmarit cruciada impotriva plagatorului Mang ca si tacerea totala in cazul plagiatoarea Kovesi.
    V-am apreciat pozitia in cazul Mang, nu v-am apreciat pozitia (mai degraba lipsa pozitiei) in cazul KOvesi.

    Cred ca nu e cazul sa va mai spun ca nu va consider impartial si neinteresat.

    • Am explicat ca nu am avut acces la lucrarile originale, ar fi trebuit sa iau de bune ce zicea dl Ciuvica.

    • travis spune:

      Amice, “plagiatul” lui Kovesi e o bomba aruncata de ciuvica pentru a distrage atentia. De ce nu te intrebi cum de a lasat presa un subiect atat de important daca el era adevarat?
      Apoi, in cazul Mang au aparut si cei care au fost prejudiciati. De ce nu te intrebi cum de pana acum, in cazul Kovesi, nu s-a aratat nimeni deranjat ca i-au fost furate ideile?

      In general, ca sa poti compara doua situatii, ar trebui sa le poti intelege pe amandoua, obiectiv, indiferent de ce zic comentatorii. Daca nu-ti explici cum de Kovesi a fost “iertata” de presa, e posibil sa nu fi inteles pe deplin nici situatia Mang.

    • sile spune:

      Ce am vazut eu in “cazul” Kovesi
      1. lucrarea nu era copiata integral, ca in cazul Mang;
      2. dl Ciuvica a listat cam 50 pasaje dintr-o lucrare de peste 400 pagini;
      3. in cazul respectivelor pasaje, unde lipseau ghilimelele, formularea era oricum schimbata (sau adaugita) fata de original, deci ghilimelele nu-si aveau locul;
      4. chiar si in lipsa ghilimelelor, autorii si lucrarile respective erau trecute la bibliografie.

      In plus, dl Ciuvica n-a pus la dispozitia publicului lucrarile integrale, ci doar pasajele care-i conveneau dansului. Asa ca permiteti-mi sa fiu sceptic vizavi de acest “caz”.

      • N spune:

        Cum n-a pus la dispozitie? Toate link-urile sunt la dispozitia dvs la http://blog.grupul.ro/?p=2435. Da, sunt mai greu de gasit pentru ca in timp ce Mang plagia articole publicate in reviste cunoscute, Kovesi are o teza obscura copiata dupa alte scrieri obscure care abereaza sf-uri geopolitico filozofice.

        Si un singur pasaj copiat se numeste plagiat. Un coleg de-al meu student la o universitate din Vest a fost discutat in consiliul departamentului pentru ca a luat figuri intr-o tema

        Da, Kovesi nu e Mang. Dar e plagiat, fara doar si poate.

      • Loda spune:

        Bravo Sile, asa neamule ! :) Deci ,nu a plagiat intergral, ci a plagiat putin, nu a furat tot ci a furat doar partial.Eu zic sa o iertam cu totul, doar e Procurorul general ,plus ca a dat-o in gat Ciuvica ,deci nu se pune (dar cand l-a dat in gat pe Nastase cu Armanghedonul s-a pus, ca era vorba de Nastase )

        • depemures spune:

          Sa nu uitati sa-i expediati d-lui ministru o telegrama de multumire ! Chiar nu ar trebui menajat nimeni asupra caruia exista suspiciuni de furt intelectual,cum bine ziceti. Ceva despre studiile post universitare ale d-lui Ponta ne puteti detaila?

        • sile spune:

          Am mai scris si prin alte parti: si in muzica se accepta sa ai 8-9 note similare intr-o melodie de 3-5 minute fara sa se considere plagiat.
          Dar daca paragrafele nu sunt identice, cuvant cu cuvant, cum sa pui ghilimele pe ele? Sau unde vezi tu plagiatul, lamureste-ma si pe mine.

      • Sergiu Bolba spune:

        Cu acest atac la Kovesi se rezolva cel putin 2 probleme presante:
        - exista un motiv plauzibil in ochii ‘societatii ciuvice’ pentru a o schimba
        - armata de postaci hranita in beciurile din Kiseleff au o aparare pe tema educatiei (unde noul guvern e dezastru) respectiv de fiecare data cand apare un articol pe internet discutia e deviata rapid spre “Kovesi – a fost sau nu plagiat”

        As mai adauga si eu cateva puncte la lista lui Sile
        5. referatele de pe http://www.referate-scolare.ro/, http://www.referat.ro/, http://6profu.ro, http://facultate.regielive.ro/ de unde sunt copiate? A investigat armata lui Ciuvica asta?

        6. inca nu a aparut nici un autor care sa confirme ca i-au fost copiate lucrarile de catre Kovesi

        7. “Consiliul Superior al Magistraturii CSM nu a primit documentele pe care Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, spunea că le-a comunicat referitor la un eventual plagiat al procurorului general”

  4. mircea spune:

    Liviu Pop este ministru interimar,dar se comporta de parca ar fi ministru de drept.Eu cred ca,daca este ministru interimar nu are dreptul de a face modificari,inlocuiri de personal,etc.Cred ca trebuie sa conduca ministerul pe baza structurii,regulamentului si legilor existente.De ce un ministru interimar ar fi mai cu mot decat un guvern interimar.Si Liviu Pop asta,este obraznic rau si cu tupeu.

  5. Huitzilopochtli spune:

    Problema cu bazele de date este cri-ti-ca.
    Ganditi-va la medicii de elita, cati mai sunt ei, confruntati cu cazuri extrem de rare, disperate, necuprinse in protocoalele existente. Pentru ei documentarea, macar din arhivele stiintifice, este fara exagerare o problema de viata si de moarte. Ad Litteram!

  6. Maria spune:

    Da, si?

    Care este efectul nemultumirilor dvstra, dle Vlaston?
    Un articol scris pe internet, articol care de maine deja va fi “vechi” si irelevant?
    Alte masuri ati luat, dle Vlaston?
    Ca am inteles ca aveti si o oarecare functie in domeniul invatamantului!

    Sau o sa-mi raspundeti, ca si ultima data, ca dvs nu aveti bani ca sa iesiti in strada?

    • N-am nicio functie, sunt pensionar de doi ani. Ce masuri sa iau? Articolele scrise pe internet l-au schimbat pe ministrul Mang. Va amintiti?

      • Maria spune:

        “Profesorul Ştefan Vlaston, cel care conduce una din cel mai puternice asociaţii preocupate de calitatea învă­ţământului românesc, EDU-CER”

        Ceva lamuriri?

        • Adica, ce v-ar interesa? O spovedanie nu cred. http://www.educer.ro

          • Maria spune:

            Adica tot eu sa raspund?

            Dvs sunteti la ora asta, conform unor informatii publice “cel care conduce una din cel mai puternice asociaţii preocupate de calitatea învăţământului românesc, EDU-CER” si, totodata, dvs afirmati ca sunteti pensionar si ca nu detineti nicio functie.
            Cineva minte in acest caz.

            Ce n-ati inteles , dle Vlaston?

            Unde e de fapt adevarul?

            Ce situatie penibila……..

    • silicon_v spune:

      Ia uite ce manipulare clasica. Nu o sa discutam despre CE a scris autorul, ca e greu de contracarat. Discutam despre AUTOR. De ce nu are sepcuta. Sau de ce are. Poate ca bea, poate ca fumeaza, cine stie..

      Haideti, doamna Maria, ca nu suntem toti tampiti…

      Domnul Vlaston face foarte bine ce face. Are nemultumiri legate de activitatea ministrului, atunci scrie despre ele si face presiune, atat cat poate, pentru schimbarea acelui ministru. Discutati mai bine daca are dreptate sau nu. Dar cu argumente, daca aveti.

      Si, la obiect: imi este ca articolul nu isi poate atinge scopul. Nu cred ca ministrul actual nu e un ucenic vrajitor, scapat de sub controlul vrajitorului Ponta. Pur si simplu asta e linia PSD-Andronescu in materie de educatie, linie probata si in trecut: sindicate cu bani si dependente de noi (ma refer la sefii sindicatelor, nu la aia mici!), absolventi de liceu cu tona pentru facultatile de stat si particulare, slujbe pentru toti ai nostri (si parlamentar si profesor universitar si decan in acelasi timp, ca sunt capabil), sa o lasam mai usor cu plagiatele si cu lucrarile recunoscute international, ca suntem intre noi, ce naiba, iar in invatamantul pre-universitar sa nu mai schimbam nimic: e perfect cum e acum. Sa ne mai lase si in pace aia cu testele MISA sau PISA, cum le-o zice..

    • mihai... spune:

      Tovarsaul Lenin e mandru de d-vs. continuati…. tara, natiunea are nevoie de d-vs…

  7. Virgil Iordache virgil spune:

    Poate ca ar fi cazul initierii unei liste de semnaturi pentru demiterea acestui pseudo-ministru.

  8. ION DRAGU spune:

    Stimate domnule Vlaston,

    1.De ce va pare rau dupa inspectorii generali,numiti NUMAI PE CRITERII POLITICE, DUPA CUM BINE STITI ? Sa vedem daca noul ministru va avea curaj sa faca din nou, dupa multi ani,numiri pe functii manageriale DUPA CONCURSURI, pe care le promite in august 2012.

    2. Bucurati-va ca, in sfarsit, educatia e condusa de un om din sistem si nu dupa urechea Cotrocenilor (ca Funeriu); numai asa se mai poate spera …din pacate, sustineti practicile “inovative” de la Cotroceni initiate tocmai de oameni care gonesc tinerii din tara, chiar dupa spusele Sefului statului. De ce?

    Numai bine.

    • Nu, schimbarile de inspectori generali se fac acum, nu in august. Maine. De ce n-a asteptat pana in august? Nici nu va fi dl Pop ministru in august.

      • ION DRAGU spune:

        Schimbarile de aine sunt tot ad-interim, cele din august sunt cu contract managerial pe 4 ani, daca vor fi…nu conteaza cine va fi ministru, oricum nu va mai fi Funerariu!

        • Manny spune:

          Da asa este va fi un mediocru sau un impostor care ne va trimite in 10 ani in lumea a III-a.
          Legea lui Funeriu are si parti negative, dar a incercat sa curete invatamintul de mediocri, impostori, cumetrii, plagiate, copy/paste etc. Desigur a scarmanat viesparul.
          Sinteti multumit acum. Restauratia a inceput. Cu liderul sindical pus ministru interimar (la liceul sau nici 20% cu bac-ul luat). De aceea majoritatea profesorilor de liceu vor si ei bac usor, sa nu li se masoare incompetenta. Scuze pentru ceilalti profesori.

  9. O parte din vina pentru schimbarea inspectorilor generali o poarta fosta putere, care a preferat delegarea temporara a unor profesori pe posturile de inspectori generali, fara a organiza concurs pentru ocuparea acestora. A fost o buna metoda de a-i fideliza: stiau ca daca nu-s obedienti, pot fi schimbati in 5 minute. A fost, insa, si o metoda de a-i vulnerabiliza fata de noua putere: si aceasta ii poate schimba in 5 minute.

    Pe de alta parte, un inspector cu concursul luat nu poate fi manevrat usor de putere, isi poate permite sa fie impartial si cresc sansele de a fi agreat si de viitoarea putere. Asa s-a intamplat cu inspectorii de specialitate, care si-au mentinut, de regula, posturile cateva mandate la rand. Ei nu se tem nici acum, fiindca au concursul luat si si-au pastrat neutralitatea politica.

  10. sile spune:

    De ziceti ca dl Ponta a gresit? Eu zic ca a reusit perfect ce si-a propus. Ma rog, ce i-au impus “prietenii”…

  11. Paul spune:

    Nu cred ca elevii are dau un bacalaureat pe filiera tehnologica ar trebui sa li se permita accesul la facultatile cu profil tehnic. Ce sa faca un astfel de absolvent la AC de exemplu? Uitati ce va urma sa invete la AC Bucuresti la matematica un viitor student:

    Matematica 1:
    Conţinutul cursului: Mulţimi; şiruri de numere reale şi complexe. Spaţii metrice, principiul contracţiei. Serii de numere reale sau complexe. Serii de funcţii. Serii de puteri; serii Taylor, serii Fourier. Submulţimi particulare; aplicaţii continue. Diferenţiabilitate; derivate parţiale; funcţii olomorfe. Utilizarea diferenţiabilităţii la studiul funcţiilor. Integrale improprii, integrale cu parametri. Elemente de analiză funcţională. Integrale curbilinii, forme diferenţiale. Integrale duble si triple. Formule integrale. Reziduuri şi aplicatii.

    Matematică 2

    Conţinutul cursului: Matrici. Determinanţi. Sisteme liniare. Spaţii vectoriale. Bază, dimensiune, exemplul fundamental Rn. Aplicaţii liniare şi matrici asociate. Vectori şi valori proprii. Criterii şi algoritmi de diagonalizare. Spaţii vectoriale euclidene. Procedeul Gramm-Schmidt. Forme biliniare. Forme pătratice. Conice şi cuadrice. Reprezentări geometrice. Generarea suprafeţelor. Elemente de geometrie diferenţială. Ecuaţii diferenţiale; ecuaţii de ordinul I integrabile prin cuadraturi. Ecuaţii şi sisteme diferenţiale liniare. Ecuaţii diferenţiale neliniare; portret de faze, haos, calcul numeric în MAPLE. Grafuri, drumuri optime. Transformata Fourier. Transformata Fourier rapidă. Transformata Laplace şi aplicaţii.

    Cum de asemenea nici nu se poate ingradi dreptul unui absolvent sa urmeze o facultate, cred ca singura solutie este sa se dea examen de admitere.

  12. Alina spune:

    Nu este greu sa iti dai seama ca universitatile particulare sunt disperate. Si preseaza pentru solutii. Iar actuala gurvernare a scos solutia din buzunar. Pentru ca trebuie sa gaseasca solutii. Bacalaureatul din 2016 in 2013. Numai ca in 2016 este vorba de probe TRANSDISCIPLINARE. Ma intreb daca au gandit cand au propus aceasta solutie. Deci, niste elevi care in viata lor n-au sustinut o singura evaluare transdisciplinara in toti cei 12-13 ani de scoala vor sustine acum examenul de bacalaureat transdisciplinar. Mai mult, acum se sustine bacalaureatul la trei discipline. In bacalaureatul transdisciplinar se va sustine o proba la 4 discipline (exemplu matematica, fizica, chimie si biologie). Deci daca acum este o problema pentru ca trebuie sa invete la trei discipline, cum va fi cand vor sustine bacalaureatul atunci cand doar o proba va contine 4 discipline si vor mai avea si conexiuni intre ele. Majoritatea profesorilor la acest moment nu au competenta necesara de a concepe subiecte cu itemi transdisciplinari. In 2016 sustinerea bacalaureatului transdisciplinar mi se pare corect. Trebuie pusa la punct curricula si de asemenea eleviii vor fi evaluati pe parcursul celor 4 ani si pe subiecte transdisciplinare. Adica vor fi obisnuiti cu ele. De asemenea si profesorii vor dobandi competente in vederea unor astfel de evaluari. Oricum, daca anul acesta se pare ca procentul de promovabilitate va fi mai mic decat cel de anul trecut, in 2013 va fi si mai mic.

    • Pino spune:

      Stimata Alina
      Problemele ridicate sunt perfect reale, DAR…
      Doar nu credeti ca sindicatele doresc o accelerare (adica din 2016 in 2013)?
      NU, ele doresc o FUSARAIE (nici asa, nici alminteri). Tocmai pentru ca transdisciplinaritatea este dificila in sine, dar sa mai concepi astfel de subiecte la clasa (nu pentru bac)! Trebuie sa lucrezi in echipa, iar statistic vorbind “romanul si echipa” se cam exclud, trebuie sa “pui osu’ la treaba”, cine mai vrea ca “doar salariile sint mici”. Viziunea cu transdisciplinaritatea, excelenta in fond, nu se poate aplica intr-o tara in care din pacate multe cadre didactice gindesc ca acum 1 secol. La o conferinta am discutat cu un profesor in stiinte educationale, care mi-a povestit despre sistemul de invatamint din Singapore (NU cel universitar), extrem de avansat si care a si dat roade. S-a bazat tot pe idei avangardiste (in sensul bun) dar perfect realiste.
      NU, sindicatele doresc in fapt sa se “dea la bac” ceea ce a reusit sa mai retina elevul mediu (din punct de vedere statistic). Mang a sintetizat perfect obiectivul bac-ului in scurta dar fulminanta lui cariera de ministru “Funeriu a reusit sa arate ceea ce nu stiu elevii, eu voi arata ceea ce stiu” (cam asa ceva)

      • Alina spune:

        Aveti dreptate dl. Pino. Sunt o naiva. Sunt in acest sistem de 17 ani. Astept perioada cand functiile importante se vor scoate la concurs si isi poate depune candidatura orice persoana din sistem care indeplineste criteriile impuse de concurs. Si care nu are nici un partipri cu nici un partid politic. Anul acesta ne-a adus doua astfel de concursuri concursul de Mentori si concursul pentru inscrierea in Registrul de experti in management educational. Au fost doua concursuri deschise, cu criterii clare, la care s-au inscris toate cadrele didactice care au dorit. Si au fost cateva. Dupa astfel de concursuri, in care au contat competentele dobandite in sistem si contributiile aduse, sunt extrem de dezamagita de numirile in sistem care au urmat schimbarii guvernului. Eu personal ma simt jignita. Poate ca persoana numita este foarte competenta. Poate ca intr-adevar nu este nici o alta care sa indeplineasca toate criteriile, sau poate ca punctajul obtinut este cel mai mare. Dar sa fie deschisa numirea. Si sa se poata inscrie si altii. Sa se decida deschis, in urma unui concurs publicat pe site-urile Inspectoratelor Scolare si transmis pe fax in scoli, persoana/ persoanele care ne va conduce si INDRUMA in sistem. Ba mai mult si persoana care va fi va avea de castigat. In primul rand respectul nostru. Al celorlati care ii suntem colegi si care ii vom recunoaste meritele. Din cate stiu se pregatesc numirile de directori. Pe acelesi sistem. Personaje din partide isi pun prietenii in functii. Si uneori prietenii sunt persoane care fac cadouri foarte costisitoare pentru aceste functii. Iar competenta este o poveste pentru Europa Occidentala, La noi inca se merge cu darul la Inalta Poarta pardon la usile partidelor.

  13. Gheorghe spune:

    Felicitari Domnule Vlaston! Va mai amintiti ca acum un an v-am comunicat pe aceasta cale ca nu voi mai comenta la articolele Dvs.? Nu ma pot insa abtine sa va felicit pentru ca ati obtinut ce ati dorit. Numai bine!

      • Gheorghe spune:

        La un moment dat in scrierile Dvs. au inceput sa fie din ce in ce mai evident critici la adresa initiativelor guvernului Boc si chiar si la legea educatiei. Pentru ca acele critici eu le-am perceput ca nesincere v-am catalogat drept oportunist si v-am spus direct ca aceasta este impresia mea si ca nu voi mai comenta la articolele Dvs. Mi-ati raspuns: Drum bun si cale batuta! Acum cand va vad nemultumit de intorsatura evenimentelor nu pot decat sa va intorc urarea desi ve stimez sincer pentru eruditia de care dati dovada!

  14. pino spune:

    De acord cu SILE, iar eu dezvolt.
    Daca Dumitrescu si Mang erau dusmanii pe fata ai partii din reforma ce impunea standarde minimale de accedere la gradul de prof. si conf. (deci erau persoane nongrata pentru cadrele didactice ce doreau acesta reforma), acest sindicalist (om din sistem cum spune Ion Dragu, deci care va trebui sa-i multumeasca pe colegi!) a fost impins in fata de strategii PSD. Rolul lui este a unui soricel (aproape nimeni nul-l baga in seama, ca arunca periodic fumigene, dar in spate sapatorii se pregatesc de restauratie). Cum maninca un soricel o roata de cascaval: un pic de ici un pic de colo, de la margine spre centru pina il dovedeste! Asa va fi cu partile indezirabile din lege (inclusiv cu cele care permit tinerilor sa obtina fara vechime gradele de conf. si prof.) vor fi eliminate treptat, treptat de “omul din sistem”.
    Imi pare rau sa spun dar masa critica a cadrelor didactice care doresc cu adevarat reforma (si ma refer numai la partile referitoare la competente reale, masurabile si dovedibile, cunosc mai mult partea din legea 1 referitoare la universitati) NU EXISTA.
    Majoritatea vad numai partile proaste, in special cele legate de responsabilitate fata de elevi/studenti si fata de propria profesie. Cum mai ajung in 2 ani profesori din lectori daca au scris doar o carte si aceea de stiinta popularizata, au scris articole fara relevanta sau plagiate?
    Celalalt sistem (Hardau-Miclea) cu proiecte un alt dezastru, introdus pentru cei cu functii (decani, rectori). Daca un cadru didactic OARECARE (stiu, probabilitate 1%) cistiga vreun proiect, se “simtea” si il lua si pe SEFU’. Sefu’ isi lua prietenii si sclavii personali. Am vazut destule CV care dovedeau din plin acest lucru. Nu mai vorbim de conditia de a fi director de proiect. Eistein n-ar fi reusit niciodata! (nu discut despre inutilitatea unor proiecte a caror singur rezultat era o lucrare publicata te miri unde, lucrare pe care nu o citea nimeni)
    E jale mare printre profii univ. care vad ca nici dupa caderea fostului guvern NU indeplinesc criteriile minimale (nu mai vorbim de abilitare!). Ciudat insa colegi lectori (este adevarat cei competenti) sint multumiti in principal pentru ca depinde numai de ei, iar scoaterea la concurs a posturilor va fi necesara, DACA neavenitii dar pilosii nu vor indeplini conditiile minimale (pina acum lor li se scoatea automat posturi la concurs, cum credeti ca atiti politicieni au ajuns profesori universitari fara nici o scriere relevanta?)

    Pina acuma stimata Marcelina numai pilosilor li se scoteau posturi de conf la concurs. Asa ca, scuza-ma, dar eu sa lucrez in preuniversitar nu m-as inscrie la un concurs de inspector (nici daca este PD-L sau USL, sau orice varianta), deoarece experienta imi spune ca dintotdeuna au fost posturi POLITICE (cadrele didactice sint si ele membre sau simpatizante ale partidelor, posturi de inspectori, adjuncti si adjuncti de adjuncti sint multe, iar fidelitatea trebuie recompensata de toate partidele, plus obligativitatea de a inchide ochii la vreo nepoata, vreun ginere etc). Chestia cu “nemanevratul” eu nu o cred in ruptul capului. Poate in Cehia sau Polonia (daca ei au inspectori)!

    • Nici eu nu m-as inscrie la un concurs pentru ocuparea un post de inspector general, insa cei care ocupau deja aceste posturi prin delegare s-ar fi inscris. Cu pile sau nu, posturile ar fi fost ocupate de niste oameni mult mai greu de clintit de acolo (mai exact, costurile inlaturarii lor ar fi crescut: anchete, procese, nu mai mergea sa-i trimita direct la catedra in 5 minute).

      Eu nu discut aici de inspectorul ideal, ci tot de cel numit (initial) politic. In timp, daca nu este in permanenta amenintat cu pierderea scaunului, conduita lui se amelioreaza, devine relativ neutra, fiindca nu-i chiar placut sa fii baiatul de serviciu al partidului, obligat sa se compromita la tot pasul prin executarea obedienta a comenzilor politice. .Probabil ca noua putere l-ar schimba, dar nu atat de repede, iar invatamantul ar avea de castigat, fiindca am avea inspectori generali mai eficienti si mai corecti.

  15. Flavius spune:

    Daca observati atent, actualul guvern isi rezolva problemele ocolind justitia: in cazul procesului Nastase se muta peste noapte ISC in subordinea lui Ponta, acesta il numeste pe omul lui Nastase care apoi retrage plangerea. La educatie, al treiea ministru sindicalist cu acte, spune ca nu va retrage din justitie ministerul privind litigiul in care sindicatele sunt parte in includerea cotizatiilor pe statele de plata pentru ca apoi sa le reintroduca printr-un ordin fara sa mai astepte decizia justitiei. Ponta da sarcina Ministerului de Interne sa ancheteze ministerul condus de Udrea, ministerul industriilor spune ca va pune sechestru (??!!!) pe bunurile personale ale celor care au semnat contracte supra-evaluate. Cine le-a evaluat supra-evaluarea? Orice numai ca sa ocoleasca justitia si Curtea Constitutionala caci aventura “pe langa lege” va continua si continua. In aceste conditii ONG-urile si mai ales PDL-ul trebuie sa se intoarca exact acolo de unde fuge USL-ul, adica la justitie si Curtea Constitutionala. Lasati de capul lor ca o haita flamanda de caini care musca pe cine li se trazneste ca intr-o dictatura. Mi-a placut observatia lui Ponta despre protestul de la Targoviste: daca nu au autorizatie o sa dau dispozitie sa fie amendati. Nu mai ramane decat ca Nord Corea sa dea dispozitie sa fie impuscati cei care nu aplauda. cat despre actualul ministru si despre Secretarul de Stat de la universitar poate ar trebui informata Comisia Europeana. Recent a fost la BXL (adus cu chiu cu vai) cazangistul de la ANCS pentru a participa la un Consiliu prezidat de Robert-Jan SMITS directorul general de la cercetare. Ce credeti ca a spus Prisecaru cand a fost intrebat despre pozitia Romaniei fata de proiectul 2020? Ei bine, a spus uitandu-se intr-un pliant ca materialul unei oglinzi ar fi mai bine daca ar fi facut dintr-un alt material pe care l-a inventat el(!!!???). Asa ca dragi cercetatori din tara, va astepta vremuri grele cu aceasta de pleiada de “smarts” de la educatie gasiti cu greu de PSD printre toti plagiatorii de serviciu. Si inca ceva: vinerea trecuta au fost convocati (inclusiv de afara) toti doctoranzii de la ASE sa-si faca niste coperti de teza de doctorat (inauntru putand fi orice) pentru a sustine repede tezele cat mai este ministru sindicalist el desfiintand si comisiile de doctorat ale lui Funeriu fara sa numeasca altele.

  16. Kris spune:

    Oamenii de valoare evita accederea intr-un partid si atunci candidatii partidelor sunt persoane din esaloanele inferioare dornici de afirmare prin mijloace alternative…
    Langa „minunile” celui de-al treilea ministru poate fi pus si zvonul ca s-ar da diplomele celor de la SH la specializarile neacreditate!! Se da diploma pentru frauda, doar in Romania.

  17. George spune:

    Ce sa mai traga dle Vlaston? Si de unde sa mai traga? Loteria USL e una din care nu pot trage lozuri castigatoare decat clientii lor politici. Aveti cumva impresia ca exista reformatori in USL? Nici vorba! Tovarasii astia au (re)venit tintit catre Restauratie si clientelism politic, catre incompetenta si scaderea stachetei profesionale ridicate mult si fortat de catre fostul ministru Funeriu. Lichele si-au recapatat zambetul (pierdut) pe buze. Tovarasul Pop le-a redat speranta ce parea definitiv pierduta. USL ucide destul de repejor si cu multa eficienta cam tot ce s-a facut in directia poztiva in ultimii ani in Romania… Societatea civila a intrat intr-o dulce si comoda hibernare. Si nu ma refer la aia care s-a asociat antireformei, pe care o stim prea bine… In ce trista tara traim, nu?

  18. Tudor spune:

    Inspectorul general din Suceava a fost schimbat în urma unei operațiuni care pare a fi o înscenare. Un șofer dintr-o comună a pus în geamurile microbuzului școlar niște afișe electorale cu PDL. Țap ispășitor a fost scos tocmai inspectorul școlar general, care a fost destituit imediat pe motiv de implicare a școlii în campania electorală. În locul lui a fost pus șeful unei organizații locale a PSD-ului.

    Nu-l cunosc pe fostul inspector, dar oricine își poate da seama cam cât de ușor se poate înscena o chestiune dintr-asta. Este absolut penibil ce se întâmplă. Au făcut și PDL-ul prostii destule, dar parcă nu și-au bătut joc chiar în halul ăsta.

  19. kraigher spune:

    Nu a gresit deloc !
    A readus “oprirea obligatorie a cotizatiei sindicale la salariu”.
    Mare lucru,! Cate pierderi au avut sindicatele !
    Luati- le banii profesorIlor , OBLIGATORIU . Chiar daca nu exista nicaieri in lume acest lucru/
    La noi este ca la nimeni.
    Foarte bine dl. ministru. !
    Sindicatele aduc voturi si trebuie platite, cu banii prostilor. S-au chinuit cateva luni , din cauza lui Funeriu.
    Reveniti la situatia initiala. Au nevoie de bani pentru salarii, sedii, comisioane la usl, manipulari, etc.

  20. Virus spune:

    Curat comic acest “sindicalist de-al nostru” cum il numeste un comentator, Dl. Vlaston!
    Se va face referendum pentru elevii de a XI, pentru bac. diferentiat.
    In spatele intrebarii va fi: “sinteti de acord sa vi se dea subiecte foarte usoare la bac?” Cred ca si un olimpic ar spune DA.
    Cu cine vor vota parintii si liceenii de 18 ani? Totul este subsumat politicului, mai repede decit am estimat vom ajunge in lumea a III-a. Multi se intreaba daca asta vor, sau o fac din necunoastere. Fifty-Fifty.

    Cu cine voteaza lumea III-a? Cu cei care dau pomeni.
    q.e.d.

  21. tina spune:

    Iata argumentele olimpicilor care au cazut la Bac (un raspuns intr-un articol viitor ar putea fi util si chiar necesar):

    „Comisia de examinare trebuia să ştie că noi suntem olimpici la sport, nu la carte. De ce au avut pretenţii atât de mari de la noi la Bacalaureatul ăsta?”, a spus o handbalistă. „Credeţi că mă mai duc eu ca să alerg pentru România de acum încolo? Să le cânte lor imnul şi pe mine să mă pice la Bacalaureat? Niciodată!”

    „Noi am ridicat tricolorul, pentru noi s-a cântat imnul, prin noi România a devenit cunoscută în lume! Frumos tare ne-a răsplătit ţara! Şi-au bătut joc de noi! Ne-au luat în râs! Să mai cânte de acum imnul pentru Ministerul Învăţământului. Aştept clipa aia când Ministerul va lua medaila de aur la concursuri internaţionale”,

    http://www.adevarul.ro/locale/bacau/bacau-stiri_din_bacau-adevarul-olimpic-Alina_Vuc-campioana-mondiale_thailanda_0_712128967.html

  22. Preda Paul spune:

    Azi de la ora 20:
    BAC 2012. Interviu exclusiv cu Ministrul Educaţiei – Gândul LIVE
    http://www.mediafax.ro/social/bac-2012-interviu-exclusiv-cu-ministrul-educatiei-gandul-live-9705285/

  23. Preda Paul spune:

    Liceenii gasesc noi metode de copiat la examenul de bacalaureat! Iata ce-au pregatit pentru 2012!
    http://www.opiniatimisoarei.ro/liceenii-gasesc-noi-metode-de-copiat-la-examenul-de-bacalaureat-iata-ce-au-pregatit-pentru-2012/04/06/2012

  24. Preda Paul spune:

    Examenul de Bacalaureat nu va mai conta la admiterea la facultate! Anunţul a fost făcut de ministrul interimar al educaţiei, Liviu Pop în direct la Antena 3. Bacalaureatul s-ar putea schimba de anul viitor după ce sindicatele din Educaţie au cerut guvernanţilor probe diferenţiate începând cu 2013.
    http://www.antena3.ro/romania/schimbari-majore-la-bac-2013-media-nu-va-mai-conta-la-admiterea-la-facultate-169897.html

  25. Cornel Manea spune:

    Totusi, un raspuns sunteti dator, dle Vlaston.

    In pensie sau nu, sunteti presedintele EDU-CER sau nu?
    Ce e atat de greu de inteles?
    Raspundeti-ne!
    DA sau NU?

    • Cititi site-ul http://www.educer.ro Ca nu suntem la interogatoriu. Lucrati la procuratura?

    • George spune:

      Asa, si? Care este relevanta intrebarii in contextul subiectului propus discutiei noastre? Chiar nu pot pricepe. Dumneavoastra nu stiti sa cititi romaneste negru pe alb? Bineinteles ca dl Vlaston este Presedintele EDU-CER, nu e nici un secret. Totusi, repet, care este relevanta intrabarii dv?

  26. Anca Dumitru spune:

    Dar raspundeti domnule la o intrebare cat se poate de simpla!.
    Sunteti sau nu sunteti presedintele EDU-CER?
    Nu inteleg de ce va eschivati si de ce refuzati sa raspundeti la o simpla intrebare, cat se poate de legitima?
    Mai ales ca in dreapta sus, pe aceasta pagina apare un text:
    “Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare.”

    Deci, sunteti sau nu sunteti presedintele EDU-CER?

    Ce e atat de complicat sa raspundeti cu un DA sau un NU la aceasta intrebare?
    De ce , in loc sa raspundeti simplu si cinstit, ne tot trimiteti la pagina respectiva?

    • Nu vreau sa raspund simplu pt. ca nu suntem aici la procuratura. Si dv. sunteti procuror? A mai fost cineva. Daca apare si va uitati si pe site, ce rost are sa raspund si eu? Socializam sau ce facem?

    • George spune:

      Imi permit sa va raspund si eu… Aveti ceva de spus in legatura cu subiectul in discutie? Sau ati venit pe-aici doar ca sa faceti atmosfera? Si, la urma urmei, ce relevanta are intrebarea dv in contextul discutiei? Dv stiti sa cititi romaneste? Dl Vlaston este Presedintele EDU-CER? E ceva neclar sau ilegal in asta? Domnia sa nu are voie sa gandeasca si sa-si exprime un punct de vedere in legatura cu abuzurile un ministru al educatiei agramat si incompetent, aflat intr-un evident conflict de interese? Care-i problema dv? Sunteti cumva nemultumita ca nu vi s-a mai oprit pe statul de plata cotizatia catre sindicatul care va jupoaie de bani si care intretine ilegal niste lideri de sindicat incompetenti si politruci, asa cum este si tovarasul Pop?

    • kiki spune:

      Pentru procurorii usl:
      “Asociatia EDU CER, fondata în anul 2005, este persoana juridica româna de drept privat, constituita în temeiul Ordonantei nr.26 din 30 ianuarie 2000, precum si actului de vointa, expres manifestata în actul constitutiv al acesteia de catre asociati.”
      In plus
      “Caracterul asociatiei este profesional, civic, apolitic, non-profit, non-guvernamental, fara apartenenta sau afiliere sindicala sau religioasa. ”

      Acuma va spun ca sa intelegeti si dumneavoastra (vorba senatorului Voicu)… este vorba despre un ONG.

  27. Alec spune:

    “…la 55 de ani doar conferentiar”. Trebuie să vă hotărîți. Ori sistemul merge bine, ceea ce face ca titlurile academice să corespundă pregătirii, și atunci dl. Mang este mai bun decît orice conferențiar, ori merge prost și “doar conferențiar” nu este un indiciu cu privire la calitatea cuiva care face parte din acest sistem.

  28. Liviu spune:

    Am emigrat de peste 10ani si privesc lucrurile de la distanta. Imi permit totus un punct de vedere: Invatamintul asemeni celorlalte segmente sociale are nevoie de o legislatie clara si coerenta si de o reducere a aparatului birocratic la nivelul altor tari din UE de pilda Germania sau Franta.Iar aceasta legislatie sa fie respectata in litera si spiritul ei. Restul sunt LOLOURI. O zi buna !

  29. Petrica spune:

    Domnii cercetatori ar trebui sa se mobilizeze pt o demonstratie in strada, impotriva pseudo-ministrului. Doar asa, acest individ va ajunge unde ii este locul.

  30. Preda Paul spune:

    Ministrul Educaţiei: Am putea renunţa, de la anul, la camerele de supraveghere de la BACALAUREAT
    http://www.mediafax.ro/social/ministrul-educatiei-am-putea-renunta-de-la-anul-la-camerele-de-supraveghere-de-la-bacalaureat-9705285/

  31. Ion spune:

    Si sa nu itam ca au suspendat art. de lege care prevedea pensionarea profesorilor universitari ptr. limita de varsta.

  32. moatira spune:

    Spunand lui Ponta ca a “gresit”a III-a oara, de fapt inlaturati intentia lui de a “gresi” in folosul celor care i-au ajutat sa ajunga la putere.
    Problema este ca masurile luate ataca viitorul tarii, tineretul care nu va mai fi motivat sa invete ca sa poata da la facultate; neanvatand, va ajunge pe bancile facultatilor bajbaind, nepregatit,masa de manevra pentru partide. Si parintii ce fac? Se bucura ca odraslele lor vor putea sa se distreze non-stop, nu se vor mai stresa cerandu-le sa invete dar vor trebui sa le asigure venituri pentru distractii din ce in ce mai costisitoare si mai provocatoare.

  33. Valentin spune:

    Domnule Vlaston,
    Unii vor continuarea reformei, altii restaurare. Pana ce nici macar cei bine intentionati nu inteleg ca reforma durabila, respectiv legile care o sustin, nu se realizeaza prin asumarea raspunderii, suferintele generatiilor intregi de elevi si studenti nu vor conteni. S-a promis ca in invatamant se va merge prin consens dar nu s-a procedat asa. Fostii guvernanti au acceptat un compromis cu partidul etnic si a riscat exact ceea ce s-a intamplat (ma refer la facut si desfacut-ul de la umf tgm). Costurile eroismelor sunt enorme. Graba cu care a fost impusa LEN este in mare parte responsabila de grozaviile care se intampla acum. Spuneti-mi ca nu am dreptate.
    PS. Demascarea plagiatelor ar trebui asumata de educer si alte asociatii profesionale. Ar fi pacat si o mare pierdere sa nu devina un efort sistematic. Ce se intampla cu verificarea plagiatului Mang? E penibil si grav ce face actualul interimar insa nu ar trebui sa uitam nici de celalalte obiective importante pentru binele invatamantului.
    PPS. Il cunoasteti pe prof. Negret Dobritor? Ce parere aveti? Il stiu doar dintr-o carte in care mi s-a parut ca are viziune asupra problemelor actuale.

  34. Valentin spune:

    Erata: Ion Negreţ-Dobridor (cu d, nu cu t, cum am tastat mai devreme). Si daca tot am revenit, titlul cartii care m-a impresionat foarte pozitiv este “Teoria generala a curriculumului educaţional”



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Stefan Vlaston


Stefan Vlaston

Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educat... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)