Home » Educatie »Societate/Life » Citesti:

Dr. Arafat, urgenţă la Educaţie!

Virgil Paraschiveanu ianuarie 24, 2012 Educatie, Societate/Life
27 comentarii 1,913 Vizualizari

Am scris acest articol încercând în prima parte să explorez câteva date de istorie personală ale copilului, adolescentului Raed, disponibile public, desenand contextul cultural, etnic şi religios aparte în care a crescut si s-a format ca tanar. În a doua parte, plecând de la observaţia că in Romania avem o criză de lideri si de leadership, am pus jos câteva gânduri aplicabile unui sub-sistem social paralel la fel de greu încercat și la fel de vital viitorului naţiunii române, ca şi sănătatea: educaţia.

Omul, Raed

Doctorul Arafat nu s-a gândit niciodată că ar putea fi personal asociat cu generarea vreunui eveniment de urgenţă, într-o altă postură decât cea de salvator sau de organizator al intervenţiei de urgenţă. Cetatean de origine palestiniană, a crescut intr-una din cele mai greu incercate regiuni din lume. Familia sa parcurge experienta traumatizantă a împărţirii Palestinei intre evrei și arabi (ulterior Rezoluției ONU 181 din noiembrie 1947), a războiului civil de șase luni (1947-1948) între arabii și evreii din Palestina mandatorie, a Războiului arabo-israelian din 1948 (noiembrie 1947 – iulie 1949).

Copilareste într-o familie palestiniană cu 3 copii, într-un oraş cu un număr de locuitori comparabil cu Râmnicu Vâlcea-putin peste 126.000 locuitori (Nablus), situat la 63 de km N de Ierusalim. Copilul Raed creşte într-o Cisiordanie aflată într-un conflict permanent, dat de luptele dintre coloniştii evrei şi Autoritatea Națională Palestiniană, într/un climat tensional, marcat de arestări, de represiuni publice, de crime inter-etnice, de abuzuri militare.

Imediat după  ce împlinește vârsta de 3 ani, devine el însuși martor al celui de-al treilea conflict armat arabo-israelian, numit  Războiul de Șase Zile,  un conflict armat între Israel și o alianta de trei state arabe, castigat de Israel, in urma caruia  Israelul ocupa Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan și Cisiordania. Ulterior războiului de 6 zile, se admite prin acord politic crearea unei „Linii verzi” ca graniță definitivă, denumind zonele cucerite ulterior de Israel „teritorii ocupate”; Cisiordania devine, alături de Fâșia Ghaza, un teatru efectiv de lupta si frictiuni inter-etnice, alimentate si de construirea sau extinderea unor așezări israeliene evreiești în diverse enclave din Cisiordania, de slaba dezvoltare economica si comerciala, rezultata din starea permanenta de razboi, de conflictele mocnite dintre Hamas și Autoritatea Palestiniană si de investitiile în înarmare.

Palestina

Palestina ultimilor ani nu este un loc unde poți vorbi de dezvoltare economică sau comercială. Războiul, abuzurile, violurile, crimele și discriminările sunt regula, iar atacurile violente asupra militanților palestinieni (şi viceversa, împotriva armatei israeliene), instituțiilor și simbolurilor lor sunt frecvente: recent, Mahmud Abu Rahma, un cunoscut membru al unui grup pentru drepturile palestinienilor a fost înjunghiat pe 13 ianuarie a.c., iar o moschee aflată la 15 km de linia verde a fost incendiată pe 11 ianuarie. La noi, asta e imediat după Sf. Ion, parcă.

Intr-o astfel de zona, de zeci de ani, violentele se întâmplă frecvent, uneori  zilnic, cu o periodicitate matematică. Să ne imaginăm ce înseamnă asta pentru mentalul colectiv, pentru starea zilnică de spirit a oamenilor și pentru copii și tineri care încep să conștientizeze că moartea este întotdeauna foarte aproape. Sub presiunea acestei conștiințe și în virtutea datului natural pentru supraviețuire, oamenii se transformă, punând ce au mai bun în slujba familiei și a celor la fel ca ei. A trăi, a supraviețui, înseamnă să ajungi seara acasă, după ce ai trecut norocos şi nevătămat pe lângă o mașină-capcană care i-a spulberat pe cei din spatele tău sau să găsești o cale de a pune ceva de mâncare pe masă copiilor tăi în condițiile în care locurile de muncă sunt volatile iar plăţile sunt foarte mici. Sau, în cazul copiilor care se joacă în proximitatea sârmei ghimpate și a cartușelor, să sară la timp când încep bubuiturile. Sau, pentru unii dintre ei, să aibă norocul de a fi pansaţi la timp sau măcar să li se pună un garou –de către oricine!- care să oprească sângerarea până la venirea ambulanţei.

Copilul Arafat trebuie să fi crescut într-o astfel de atmosferă de război, în care vrei, nu vrei, cunoscuți, poate prieteni sau membri ai familiei devin victime. Într-un astfel de spațiu este vital pentru ai tăi să știi să pui un garou, să faci o injecție, să împachetezi o fractură. Prima echipă de prim ajutor, făcută cu încă doi prieteni, pe care o încheagă Raed Arafat, începe să funcţioneze cam când avea 14 ani, o vârstă la care copiii din Europa sau US încă se joacă.

Sub presiunea războiului, joaca lui este premonitorie, câteodată magică, cu sânge şi praf, doar cu o trusă de prim ajutor, după orele de şcoală, ca voluntar în echipele de pompieri şi de urgenţă. Are şansa unei familii educate, credincioase şi relativ înstărite şi beneficiază el însuşi de o educaţie bună el, învaţă limba franceză, are prieteni bine-crescuţi.

Plecarea

Mai târziu, peste doi ani, hotărăşte să părăsească Palestina, ca sutele de mii de co-naţionali care au lăsat căminul şi familia pentru a călători spre nopți fara explozii, fără miros de păr ars, fără napalm, cu mai puţină suferinţă; acelasi gand al plecarii a fost in mintea a alte 2 generatii de palestinieni, in drumul lor catre Kuwait, Siria, US, Iordania, Liban, US care acum carmesc catre Emirate, Arabia Saudita, Qatar. O natiune supra-nationala, compusa din indivizi dinamici, al caror genom s-a imbogatit prin schimbare si exersarea optiunii personale, ambele alimentate de convingerea –formata intre teama generata de explozii si bucuria produsa in rugaciunile comunitatii – ca noi, oamenii, suntem singurii responsabili pentru ceea ce facem. Pasiunea il duce la medicină (ii zicea tatalui lui: „fie medic, fie gunoier”) si desi ar fi putut studia la alte universitati din lume, depune dosarul de candidatură si decide sa mearga in România. La 16 ani, ruperea de ţară şi familie trebuie să fi fost grea, chiar şi pentru un tânăr bărbătat atât mai devreme.

Trebuie sa fi parasit oraşul cu o maşină, până la aeroportul din Amman, în Iordania, de unde se putea zbura inspre România; putea decola si mai aproape, la aeroportul Ben gurion aproape de Tel Aviv, însă intrarea în Israel era atent decorata cu sarma ghimpata si tablite care indicau interdictia intrarii rezidenţilor palestinieni; tren nu e, oraşul Nablus nu mai avea cale ferată, distrusă fiind de războiul din 1948, după doar 37 de ani de la construcţia lui de catre britanici.

România

Ajunge în România la vârsta de 16 ani, în 1981, suportă ca orice student străin (arab) discriminări fine, înjurăturile printre dinţi, turnătoriile bine-intenţionate şi patriotice  ale colegilor de cămin. Isi face primii prieteni romani, care ii raman prieteni pe viata. Este mult ajutat de felul easy de a fi, de stilul sau ne-conflictual, profesional, focalizat si de infatisarea placuta. Nu isi propune sa ramana in Romania, insa lucrează cum poate pentru a se intretine, invata limba romana la Pitesti, studiaza medicina la Cluj si Targu Mures. Repeta un an universitar din pricina unei restante, iar Revolutia il gaseste la Cluj, unde deschide curand, in septembrie 1990,  primul serviciu de urgenta.

Ramane printre meritele lui esentiale crearea unei reţele de competenţe proprii acum sistemului de urgenţă românesc. A antrenat în mod practic mii de oameni şi, cel mai important, a pus bazele unei mentalitati de invingatori, de eroi, de salvatori, a creat brandul SMURD pe care l-a institutionalizat si l-a incetatenit ca standard de calitate. Singura preocupare a dr. Raed era optimizarea vitezei cu care reacţionezi în salvarea unei vieţi. Restul e istorie, o cunoastem cu totii.

Misiunea sa publică şi popularitatea lui ii dau o dimensiune aproape mesianică, desi dr. Arafat apartine, în mod paradoxal, unei alte religii: dedicat integral vocatiei sale, fara aspiratii politice, un self-made man, un produs al scolii romanesti de medicina si autodedicat românilor.

Intră in conflict cu Pilatul zilei, care îl repudiază, il judecă, după care il sacrifică, în virtutea “binelui public”. După zile întregi de forfoteală publică, in care multimea constientizeaza gravitatea dispariţiei lui, revine modest la misiunea care l-a dat crucificării, pe care o accesează de pe o treaptă mai mare de autoritate, pe care l-au urcat înşişi denigratorii.

Educatia

Dincolo de simboluri, dr. Arafat ne oferă un exemplu caracterizat de cateva constante, care îl fac, teoretic, repetabil în orice alt sub-sistem, inclusiv educatia:

1. Competenţa; 2. Atributul apolitic; 3. Utilitatea sistemică  şi 4.Intransigenţa. În mod practic, criza de lideri autentici cu care se confruntă România de azi nu stă neapărat în a găsi câteva din cele 4 calităţi, ci dificultatea aproape extremă de a le regăsi împreună în aceeaşi persoană.

Modelul lui Arafat e de-a dreptul revelator în câteva subiecte de pe agenda educaţiei, care pierde teren în listele de priorităţi ale administratorilor numiti:

    Performanța slabă

Rezultatele proaste pe care le tot bifează sistemul românesc de învăţământ fie în clasificările internaţionale, fie ca performanţă internă în raport cu sistemul social şi economic, nu este cauzat de lipsa de profesionişti, ci dimpotrivă: vârful sistemului din sfera Ministerului Educaţiei, cu toată suita de instituţii-satelit, abundă în experţi de prim rang academic şi managerial. În cea mai mare parte, însă, cei care activează în sistem îi sunt tributari, în sensul că pe primul loc sunt deciziile politice şi regulamentele, care, evident, trebuie respectate şi onorate. Cea mai mare parte a experţilor-funcţionari de la educaţie (ca şi cei de la sănătate, probabil) au responsabilităţi administrative, conform îndrumarelor birocratice ale statului. Hârtii de semnat, bani de distribuit, contracte de încheiat, evenimente de onorat, relaţii inter şi intra-instituţionale, schimburi de experienţă, olimpiade, examene, teste internaţionale. În permanentele crize de timp ale instituţiilor, munca de viziune şi intenţia de reformă autentică, nu doar formală, sunt abandonate în favoarea muncii de mentenanţă a sistemului. In acelasi timp, nucleul dur, decizional, al ministerelor devine captiv, de cele mai multe ori, comandamentelor politice sau nevoilor proprii de PR, in sustinerea carora este capabil sau necesar uneori, să inflameze sistemul de invăţământ si pe dascăli, in numele unor pretinse valori ale corectitudinii si profesionalismului. Ultimul examen de bacalaureat este doar unul dintre exemple.

    Impactul deciziilor

Spre deosebire de situatia de la sanatate, lipsa in educatie unui leadership autentic specializat, dezinteresat politic si focalizat pe rezultate (bune, de preferat) este mai greu de cuantificat. La sanatate, relația cauză-efect e directă, imediată, daca judecăm simplist:

  • vrei sa ataci sistemul de urgenta  →   performanta scade → personalul e mai prost platit si mai putin motivat, eventual mai predispus la erori medicale → ambulanțele ajung mai greu la populație → mai multa suferinta si eventual mai putini oameni salvati

La educatie, e un pic mai dificil de estimat in termeni concreti ce inseamna schimbarea curriculum-ului, (pentru a cata oara?) sau optimizarea strategiilor de evaluare școlară, ca sa nu mai zic de efectele sub-finanțării. Austeritatea face parte din tradiția învățământului românesc, iar regimul cazon al educației era perceput și încă mai este, popular vorbind, ca o măsură a eficienței  școlii. În aceste condiții, lipsa de viziune, de acțiune favorabilă pe termen lung, lipsa bugetelor și lipsa unor lideri care exercită un ghidaj autentic, reformator, stabil, nu sunt percepute și nici blamate în termeni atât de categorici de către opinia publică românească și nici chiar de către dascăli sau părinți. Rata de absorbție a deciziilor in educație și capacitatea de a măsura riguros un impact al politicilor de dezvoltare sunt limitate, din cauza dimensiunii sistemului și a delay-ului specific.

La Minister

În toată suita de miniștri post-decembriști ai educației, se distinge un singur nume al cărui parcurs seamănă oarecum cu cel al lui Arafat: Mircea Miclea. Venit la minister pe bază de competenţă, profesorul universitar Miclea pune bazele unei viziuni pe termen lung în educaţie, însă renunţă la funcţie prin demisie, ca şi Arafat, după nici un an de mandat la Educaţie, ca formă de protest față de sub-finanțarea gravă a sistemului de învățământ (3,7% din PIB, faţă de 5%, cât era minim necesar), agreată sub mandatul Tăriceanu. Om de carieră, respectat de comunitatea educaţională, Miclea rămâne fondatorul de facto al unei viziuni de dezvoltare care a rămas riguros pe hârtie până astăzi (Legea educaţiei naţionale, Pactul Naţional pentru educaţie) dar aproape eşuat in practica, dacă e să analizăm efectele reale.

Spre deosebire de entuziastul Arafat, care a înţeles că revenind la ministerul sănătăţii într-o poziţie decizională poate împinge lucrurile pe direcţia bună, dl. Miclea a preferat o poziţie simbolică la Cotroceni, aparent strategică, lipsită de riscuri, dar în mod fundamental, în detrimentul acţiunii şi deciziei oferite de fotoliul ministerial. În orice caz, a fost singurul (după Mihai Golu, ministrul educației în perioada 1991-1992, cu studii  în psihologie la Moscova) dintre miniștrii educaţiei cu o carieră în proximitatea ştiinţelor educaţiei, ca psiholog şi nu numai, şi nu în inginerie (Andronescu, Hardau, Anton), istorie (Liviu Maior), filosofie (Marga, Sora), coordonare de santier (Adomnitei), drept (Athanasiu) sau chimie (Funeriu). Cu regret spun că în datele esenţiale, în cei 20+ de ani post-comunişti, în România au fost impinse pe scaunul de ministru persoane nepotrivite care au implementat modele de non-leadership educaţional, cunoscute publicului larg doar prin decizii controversate, ruperi de ritm, mini-conflicte, abrambureli sau exerciţii diletante executate în cea mai mare parte de ne-profesionişti în domeniul ştiinţelor educaţiei.

În societatea civilă

Criza de leadership în educaţie nu vine doar din eşecul administraţiei, ci şi din lipsa acută de lideri specializaţi, vocali şi credibili în spaţiul ne-guvernamental dedicat educaţiei. Există multe voci autorizate şi experţi, dintre care cei mai multi nu vor sau au obosit sa imbunatateasca sistemul, majoritatea bine platiti, cu proiecte de prestigiu; o parte din acestia nu mai reacţionează la deficitul de calitate a reformei învăţământului, decât pentru business sau PR personal. O mare parte din experţii capabili devin clienţii fideli ai sistemului de stat, fie via universităţi, fie via companii sau ONG-uri intrate benevol în Silenzio Stampa, or, această falsă neutralitate obiectivă, pseudo-academică a societăţii civile cu expertiză în educaţie întreţine deficitul de leadership din domeniul guvernamental şi trenează politicile benefice. O mare parte dintre potentialii lideri ai educatiei de maine au renuntat inainte sa inceapa, devenind complicii reci ai deciziilor neinspirate, coabitand intr-un sistem educational ne-performant, birocratic, aproape steril si complacandu-se intr-o societate pe care o critica neincetat sau o accepta resemnati. Acestor oameni le transmit ca lipsa lor de actiune benefica, sora cu „ne-simtirea” ne va costa pe noi toti, in ultima instanta.

Un simptom acut al a crizei de leadership in educatie este deficitul de reprezentare onesta a actorilor din sistem: aproximativ 250.000 de dascali români se regasesc tot mai greu in sindicate, din cauza ca acestea au devenit doar o portavoce a diferitelor grupari politice sau pur si simplu simple structuri de business.

Dascalii sunt buni platitori de cotizatii si de cele mai multe ori primesc la schimb o invitatie la greva, eventual tot pe spatele lor. O reconsiderare necesara a adeziunilor la sindicate ii va face pe sindicalisti, sper, sa isi doreasca sa fie intr-adevar mesagerii celor care activeaza in sistem. Altminteri, vor ramane fara platitori si vor disparea. Personal, cred ca cei mai buni candidati la leadership in educatie pot fi cei care:

  • au mancat painea unui profesor platit prost si ne-respectat de catre cei care impart banii: politicieni, primari, ministri
  • au inteles ca sistemul educational nu poate fi restructurat decat din interior, de jos in sus si nu invers
  • nu au aspiratii politice si nici sindicale, ba chiar le resping
  • se bucura de respectul celor din jur, datorita onestitatii si energiei lor puse in slujba educatiei.
  • Ii rog pe dascalii si oamenii de educatie care se regasesc in acest tablou sa faca un pas in fata si eventual sa imi lase si mie un mesaj.

Făcând o paralela, poate ar fi fost bine ca discuţiile în educaţie să suscite la fel de mult interes ca şi cele din sistemul de sănătate. Lipsa acută de lideri autentici, sindicatele-marioneta, slabe şi nereprezentative, starea generală depresivă a corpului didactic şi deficitul de înţelegere a deciziilor din partea publicului larg – părinţi, primari, etc. – au condus la o acceptare relativ facilă a tuturor prevederilor Legii Educaţiei Nationale și la o sumă de alte decizii, majoritatea administrative, cele mai multe ne-explicitate, doar bifate. Toate deciziile luate de liderii ne-inspirati, fara consultari si fara incercari de estimare a efectelor pe termen lung, vor fi decontate de societatea de mâine, de copiii nostri. Si cu toate astea, cele mai toxice efecte le vor avea actiunile ne-initiate inca, pe motive de lipsa de leadership.

Domnule doctor Arafat, veniti si la Educație, e urgență mare.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. kinn spune:

    Paraschiveanu, ai 10 :)

  2. Emil Stoica spune:

    Ce tromboane spuneti!

    Miclea competent? Inseamna ca nu-l cunoasteti bine sau sunteti prieten cu el.

    Ati predat vreodata la tara, intr-o scoala fara lemne?

    Dar de ala de la Cluj care se lauda la Tv ca are 27 de doctoranzi, ce ziceti ??

    Foarte bine a facut Funeriu si nici nu putea face mai mult in cloaca care e acuma in educatie.

    Primul lucru normal care trebuie facut este dez-Abilitarea sutelor de impostori care au ajuns profesori universitari si conducatori de doctorate!!! Astia produc pe banda altii ca ei, incompetenti si corupti. In lumina reflectoarelor, cu profesori adusi din strainatate, preferabil nu romani.

    De la cap se incepe dar asta e foarte greu de facut cand in parlament sunt indivizi ca Croitoru, Nastase etc. care doresc conservarea sistemului.

  3. Sli spune:

    Un exemplu de luptator.Unele dintre chestiile mai recente: in Cisiordania domneste teama.Teritoriul inca e in plina colonizare.Daca cineva se opune regimului si vb aiurea pe strada(ca pe vremuri la noi cu Securitatea) e inchis/impuscat.Proprietatea privata e o himera, oricand colonistii pot sa-ti ia terenul cu tot cu casa, sau, mai rau , sa fie evacuat un sat intreg si oamenii aruncati in strada…daca nu vor…is mecelariti.
    Iesirea din Cisiordania e intr-adevar numai prin Iordania si asta costa 100usd la plecare si 50 usd la revenire. Cine pleaca prea mult din tara e considerat refugiat de catre autoritatile israeliene.(au patit-o si studenti crestini care studiaza in Amman , cel putin sa aiba probleme din cate am pov. cu ei).Bethleem e in Palestina (Cisiordania) si pe locul unde s-a nascut Iisus e acuma o biserica .Is vre-o 50 de familii de crestini care locuiesc acolo +ceva expati. Toti mi-au pov cum au vazut oameni impuscati pe strada in fata lor, prieteni rapusi de gloante in timpul conflictului recent, cetatean neamt a carui tata a fost imprastiat de catre o racheta si toate astea povestite de catre o palestinianca crestina cu lacrimi in ochi care a facut 6 ore pina-n Ammam(87km!) doar din cauza vamei si vre-o 10 ore la intoarcere(in caldura erau intre vame blocati in autobuz , nu aveau voie sa iasa nici macar sa fumeze o tigara sau sa bea apa daca nu aveau la ei si asta timp de 5-6 ore-orice incercare ar fi insemnat moartea).Toti traiesc intr-un regim de teroare , fara sperante de viitor.Chestiile astea nu le v-om vedea niciodata in ziare la noi…+faptul ca majoritatea sirienilor is ingroziti de plecarea lui Asad , ca ar fi inceputul violentelor inter-etnice si acolo….

  4. Denoro spune:

    Articol cuprinzator, dar – dupa parerea mea – lipseste ceva. Ceva esential. Sunt convins ca autorul articolului stie despre asta, dar ca – dintr-o jena altfel explicabila – a omis acest aspect. Care dupa mine e esential. Ma refer la calitatea elevilor si a studentilor. O iau pe rand, foarte pe scurt.
    Calitatea elevilor. Anul trecut a fost primul “bac” in care nu s-a mai prea putut copia. Ati vazut rezultatul. Am o singura intrebare: ce s-ar intampla daca exisgentele de la bac s-ar transpune in orele obsinuite, in lucrarile de control si tezele obisnuite? Cate procente ar fi ajuns pana la bacalaureat si cam cati ar fi fost eterni repetenti? Nu mai insist cu invatamantul preuniversitar.
    Acum invatamantul universitar. Am terminat o facultate de stat, ingineria. La o universitate de stat care acum e gradul I. Cum ar veni, am terminat la o universitate de top. Si am facut si un an de studii aprofundate. Deci cunosc foarte bine sistemul din interior, din calitate de “client” al acestui sistem.
    Ei bine, parerea mea e simpla. (strict din propria experienta, nu vorbesc per anasamblu, nu cunoasc per ansamblu, dar pot totusi banui ca situatia nu difera mult).
    Repet, e strict parerea mea. Calitatea invatamantului universitar? Calitatea profesorilor? De la buna la foarte buna. Calitatea studentilor: per ansamblu, execrabila. Am stat toti anii astia in camin si ii cunosteam foarte bine pe muuuulti studenti. Deci, ca s-o scurtez: daca intr-un an, s-ar fi luat masura FARA COPIERE, cel putin 80% dintre studenti repetau anul. Daca masura se repeta anul urmator, acesti 80% n-ar fi trecut anul din din a treia incercare! (sa zic totusi ca un 10% ar fi trecut totusi din a treia incercare). Pe vremea mea aveai voie maxim 2 restante din anul trecut, nu ca acum cu credite. Daca faceau treaba asta, universitatea (care acum se lauda – pe buna dreptate – cu gradul I), ramanea cu 20% din studenti: asta, daca nu cumva atragea dupa sine de-a dreptul inchederea ei, oricum ar fi fost jale, cu multi profesori dispobibilizati din… lipsa de studenti.
    UNIVERRSITATEA NU POATE SA FIE EXIGENTA CU STUDENTII CA SE AUTODISTRUGE!
    Despre “profi” cateva cuvinte. Eu am fost un student undeva peste medie. Cam 80% din examene le-am luat pe cinstite, restul de 20% pe copiere. Uneori mi se mai intampla ca dupa sau in timpul cursului sau seminarului sa il intrerup pe profesor si sa il rog sa-mi explice ceva ca n-am inteles. Wow! Cat se chinuiau sa imi explice, cat efort depuneau sa fie siguri ca am inteles… Si asa se bucurau ca ii intrebau, le sclipeau ochii de fericire ca cer lamuri suplimentare, deci eram interesat. Sigur, daca vreau sa gasesc si lucruri rele, pot gasi, ca nu toti profesorii erau perfecti. Dar partea buna era predominanta.
    Si sa nu uit. Am facut facultatea gratis, inca am si primit bani de la stat pe bursa, nu multi bani, dar ma ajutau. Aveam cazare gratis intr-un camin in care nu duceam lipsa nici de apa calda si nici de caldura iarna, nici de conditii de invatat, cu oficii pentru mancare, cu internet, etc etc. Totul pe gratis.
    Nu stiu cum sunt la alte facultati, dar la poli, un student daca se tine serios de treaba, se poate angaja pe urma unde vrea “muschiul” lui, la cam orice companie mare. Chiar daca dotarile nu sunt de top, nici nu e nevoie sa fie! In laboratorul de motoare termice, printre multe altele, era un motor. E drept, era de Dacia. De Dacia 1300, ca sa fiu mai clar. Dar nici nu era nevoie sa fie de Ferrari! Mai era acolo, in acel laborator, un motor de avion cu reactie. (de la un avion de vanatoare, cred ca de la ceva MIG dezafectat). Dar nici nu era nevoie sa fie un motor de F35 care inca nici n-a intrat in productie (sau daca a intrat, a intrat recent). Iar motorul ce reactie nici macar nu era functional: dar nici nu trebuia sa fie, nu eram facultate de aeronave! Dar era desfacut si se vedeau clar toate piesele.
    Ca s-o inchei, principala problema a sistemului de invatamant din Romania nu este sistemul in sine. SI nici profesorii. PROBLEMA SISTEMULUI DE INVATAMANT DIN ROMANIA SUNT ELEVII SI STUDENTII. SAU, CU ALTE CUVINTE, SOCIETATEA: PRODUCEM PREA MULTE “ELEMENTE” DE PROASTA CALITATE! (si nu-s de vina copii, de vina e societatea care ii formeaza asa, in cultul nemuncii, a smecheriei, a furtisagului samd).
    CAND VOM AVEA SOCIETATE DE CALITATE, ATUNCI VOM AVEA SI INVATAMANT DE CALITATE. PANA ATUNCI, NU! E IMPOSBIL. Fiindca invatamantul lucreaza invariabil cu materialul clientului, iar clientul e societatea. Asa cum e societatea, asa e si “materialul” ce-l “livreaza” sistemului.

    • multumesc ptr. comentarii.
      am si eu cateva: nu exista un singur model de analiza a invatmantului si nici o cauza singulara. Toate problemele au explicatii ceva mai complexe, eu unul nu sunt de parere ca studentii si calitatea elevilor nu sunt problema invatamantului. daca ar fi asa, ar fi suficient sa renuntam la ei si toate necazurile ar disparea..
      aveti dreptate, educatia nu inseamna doar invatamant, tinerii invata tot mai mult din medii informale si non-formale si vechea obedienta a discipolului se transforma, la cererea societatii dinamice si globale intr-un mecanism complex de producere a unor tipuri DIFERITE de competente. daca nu ii intelegem nici pe elevi nici societatea in care traim, vom esua, ca scoala, si vom continua sa ii blamam.
      desigur ca am omis acest subiect, eu vorbeam despre capatul celalalt, leadership-ul in educatie, nu poti vorbi despre toate intr+un articol.

    • elena spune:

      Oarecum adevărat, dar nu în totalitate.

      Facultăţile nu-s chiar imaculate, ştiu softişti foarte nemulţumiţi de corelaţia programă – cerinţe angajatori.

      Şi găsesc cam stresantă viziunea de genul şcoala e un scop în sine, studenţii trebuie să se dovedească vrednici de ea.
      Nu, şcoala e drumul spre piaţa muncii şi cu cât va convinge mai mult că aduce un salariu bun cu atât va fi frecventată mai cu seriozitate.

      Mai e şi faza cu numărul de studenţi – dacă insişti să şcoleşti douăzeci de mii pot să stea profii şi-n cap, nu au cum să aibă aceeaşi calitate ca la cinci mii. Dar facultăţile vor să aibă cât mai mulţi studenţi, fondurile …

      Ca o sinteză a celor de mai sus: degeaba predau profii impecabil dacă nu predau ceea ce cere piaţa. Şi iarăşi degeaba predau impecabil unui număr de treizeci de studenţi dacă posturi sunt doar pentru doi. Vor fi douăzeci şi opt de nemulţumiţi care vor spune pe bune dreptate că şi-au consumat cinci ani din viaţă degeaba şi că respectiva facultă e o mega-ţeapă.

      Bine, soluţia e admiterea. Nu doar la nivelul unei singure universităţi. Poate o singură instituţie să fie super-selectivă. Atunci studenţii se vor duce la SRL-ul de vizavi care le garantează o diplomă la fel de valabilă contra unei sume modice.

      Şi aici e nevoie de o implicare serioasă a statului.
      Ar fi o fază inspirată să se impună un număr fix de absolvenţi pe o anumită specializare. La ieşire. Iar licenţa să se dea centralizat, nu separat pe universităţi.

    • Scuze, calitatea elevilor tine de calitatea celor care i-au slefuit de-a lungul anilor. Punct!

  5. cetateanul spune:

    Stimate domnule,.. vorbiti serios cand pomeniti de Miclea, sau e o ironie:))))
    Cat despre
    - “painea unui profesor prost platit ‘…
    1. nu sunt chiar asa de prost platiti pentru ce fac
    2. nota proasta la scoala… ca sa-l aduca parintii la meditatii
    3. au timp de marsuri si proteste .. in loc sa mearga la ore..
    si cate si mai cate
    …. apropos .. am copii la scoala
    ..pacat de d-l funeriu… incearca sa schimbe ceva .. dar din pacate universitatilor private gen spiru-haret le-au scazut “dramatic” veniturile..
    .. ah .. si ati uitat sa o laudati pe madame andronescu cea isteata:))

    • profesor spune:

      Stimate Cetatene , daca ai copii la scoala poate ai observat ca acestia
      -petrec din ce in ce mai putin timp invatand
      – citesc din ce in ce mai putin
      - stiu din ce in ce mai putin
      - petrec din ce in ce mai mult timp in fata calculatorului
      -fac din ce in ce mai putin sport
      -au din ce in ce mai putina cultura generala si bun simt
      etc.
      Crezi ca astea se intampla din cauza profesorilor? Poate ai auzit ce se intampla daca un profesor incerca sa predea mai mult si sa dea teme pentru ca acesti copii sa stie mai mult – este imediat contestat ! De cine ? In special de parinti pentru ca ” li se streseaza copilul”! Fara sa isi dea seama acestia fac jocul puterii care doreste ” oligofrenizarea” generatiei tinere ! Oare nimeni nu vede asta? Un popor prost este o masa de manevra usoara ! Haideti sa micsoram numarul de ore , sa mai scoatem niste obiecte ( fizica , chimie , biologie ) si sa introducem stiinte , sa modificam programele ca sunt prea ” stufoase “, sa introducem clasa 0 , sa luam clasa a 9a de la liceu si sa o ducem la gimnaziu ,etc …de ce ? Pentru ca am fost prea buni si … in Occident nu e asa ! ( de fapt asta e o alta intoxicare – germanii au aceste trei obiecte si nu putem spune ca sistemul lor e prost , au si sah la scoala , nu au clasa a 9a la gimnaziu .si nu numai ei ! ). Va rog sa nu va lasati prostiti si sa sustineti aceasta lipsa de educatie !

      • ... spune:

        da, am uitat:

        matematica nu se face, ca regula generala, la clasele de uman XI si XII cel putin. efectele asupra modului in care copiii pot elabora un plan de idei, pot RATIONA, sunt dezastruoase…

        parintii sunt si ei imbecilizati de politica idioata a “mediilor pentru admitere”.

        am vazut parinti de copii de scoala generala vorbind disperati de pregatiri si presiunea pusa pe copiii lor la scoala. paradoxal, daca la liceu copiii intra cu medii de 2 si sunt, multi, semi-analfabeti, pentru a trece de la clasa a IV-a la a V-a elevii dau, pare-mi-se, examen =))

        pentru “cetatean” – cititi, va rog, comentariul meu. am incercat sa explic lucrurile care din afara nu se prea vad.

  6. ... spune:

    “vârful sistemului din sfera Ministerului Educaţiei, cu toată suita de instituţii-satelit, abundă în experţi de prim rang academic şi managerial. În cea mai mare parte, însă, cei care activează în sistem îi sunt tributari, în sensul că pe primul loc sunt deciziile politice şi regulamentele, care, evident, trebuie respectate şi onorate”

    da, asa este!

    sunt in al treilea an de profesorat. inca din primul mi-au devenit evidente disfunctionalitatile si cauzele dezastrului din educatie. din discutiile cu colegii mei, mi-am dat seama ca acestea erau de asemenea evidente si grave pentru multi dintre ei. sunt probleme pe care le-am enuntat in nenumarate randuri aici sau pe HN. sunt probleme pe care le poate vedea orice ochi interesat de remedierea situatiei invatamantului romanesc.

    1. nu ai cum sa nu vezi ca desfiintarea examenului de capacitate eliminatoriu + invatamantul asigurat timp de 10 ani INDIFERENT de performantele scolare distrug liceele si anihileaza performanta scolara. una dintre directoarele pe care le-am avut a spus lucrurilor pe nume: peste 40% din elevii care intra la liceul nostru (si este un liceu bine cotat! – de celelalte, de penitenciarele cu regim deschis voi vorbi mai jos), asadar peste 40% din elevi intra cu medii sub 5. si totusi, daca am da notele corect si 30-40% dintre elevi ar fi lasati repetenti dupa primul an, ar urma sanctiuni dure din partea inspectoratului. cu alte cuvinte, insusi ministerul s-ar scandaliza si-ar fi vai si-amar de profesorii “incompetenti” care n-au putut face din rahat bici…

    ei bine, cum a “rezolvat” d-l Funeriu aceasta problema? sa atentam la invatamantul “obligatoriu” (vorba vine – 1, ca nu-i obligatoriu – niciun parinte nu-i obligat de facto sa-si trimita copiii la scoala, si 2, ca nu-i invatamant…) de 10 ani? – nuuuuuuuuu se poateeeee
    asa ca ne scarpinam dupa ureche precum oltenii si, in 4 ani, vom muta clasa a IX-a la gimnaziu… + pregatitoarea – asta ne da, FORMAL, 10 ani.
    nu cred ca in droaia de “specialisti” nu s-a gasit macar vreun psiholog care sa spuna onoratilor reformatori ca varsta la care se afla elevii in clasa a X-a este una extrem de dificila, si ca nu-i tocmai potrivit pentru ei sa isi schimbe atunci mediul de invatare si colegii de clasa. un om cu minte care sa le explice ca liceul reprezinta nu atat un loc unde copiii “invata” (pentru ca, in conditiile date, nu invata aproape n’ica), ci mediul in care adolescenta lor trebuie sa evolueze armonios si cat mai putin traumatizata, mediul in care trebuie sa-si exerseze si cizeleze abilitatile de socializare si comunicare, mediul in care trebuie sa ajunga la o maturitate a gandirii… nu stiu, poate dau dovada de subiectivism – dar pentru mine liceul de 3 ani, in care a 9-a este a tatonarilor, iar clasa a 12-a e deja plina de stresul finalului si al despartirii , va fi nu o rezolvare, ci o noua sarcina pierduta a invatamantului.

    2. nu ai cum sa nu intelegi ca “admiterile pe dosare” au anulat efectiv rolul de evaluare si de AUTO-EVALUARE al notelor si le-au redus la simple pasapoarte pentru “asigurarea” unui loc la facultate. ca aceste admiteri “pe dosare” au expus profesorii unui santaj emotional constant: dai nota mica pentru o neglijenta explicabila, naturala a copilului? iar nota ta ar avea un rol educativ? – nu se poate, ca ii distrugi viitorul! niste doamne profesoare imi spuneau ca notele au crescut, in ultimii 15 ani, cu 4-5 puncte. incredibil? – deloc… numarati repetentii si veti vedea ca aceasta specie aproape ca a disparut. sanctiunile de pe vremea lui Ceausescu fata de profesorii sau liceele care lasau repetenti functioneaza din nou. nu, nu oficial – dar “daca ai repetenti sau corijenti, inseamna ca “nu faci totul” pentru transformarea oricarui elev intr-unul performant :D iar profesorii sunt sicanati, directorii inlocuiti, liceul degradat…

    3. mai grav, nimeni nu poate fi atat de orb incat sa nu observe ca ABSENTA SANCTIUNILOR DISCIPLINARE (notele la purtare nu au absolut nicio valoare, elevii NU pot fi exmatriculati pe parcursul invatamantului obligatoriu, clasele cu copii cu probleme de comportament au efective identice cu orice alte clase – pentru ca nu ai voie sa denumesti o clasa “cu probleme”…) a transformat scolile in medii foarte violente, adeseori infractionale. copiii sunt expusi unui nivel de violenta intolerabil pentru majoritatea adultilor.
    mai mult, bursele SOCIALE sunt acordate pe baza notelor si a lipsei absentelor… – adica nu dai nota buna copilului? – ii iei painea de la gura…

    4. evident, problemele de finantare sunt de asemenea imense: in majoritatea liceelor din Romania (situatia din scolile primare si gimnaziale nu o cunosc, asa ca nu o discut) problemele in primul rand de disciplina si de atentie sunt foarte grave. de asemenea, dat fiind tot angrenajul de cauze nefaste (si sistemul defect care merge in gol…), lipsurile cognitive sunt, si ele, uriase. ajung in licee elevi care nu stiu citi, care au facut “scoala” in catune uitate de Dumnezeu etc.
    pentru remedierea acestor probleme, cand ele exista, ai nevoie de clase de 12, maxim 15 elevi. nu neaparat dublarea numarului de profesori – pentru ca poate vei avea nevoie de mai putine ore, dar, evident, investitii serioase la capitolul personal, metode de predare etc.

    5. “curriculum”? “strategii de evaluare scolara”? – mor de ras. acest limbaj de lemn domina “pedagogia” romaneasca inca de acum 10 ani, cand primeam aceste pretioase intelepciuni la cursurile din modulul pedagogic din facultate. si totusi, ultimii 10-12 ani au fost DEZASTRUOSI pentru educatia romaneasca.
    curriculum? – habar n-am care este importanta acestui rahat cu nume latinesc, in conditiile in care elevii din scolile romanesti sunt privati de studiul limbii romane (al GRAMATICII) o data cu sfarsitul clasei a VIII-a, de studiul latinei – tot atunci, daca trec la profile reale etc.
    optimizarea curriculum-ului? – dupa ani si ani de “optimizare”, programele romanesti raman printre cele mai incarcate din Europa (fabricam, chipurile, genii), iar elevii din scolile romanesti cei mai putin obisnuiti sa gandeasca…

    bacalaureatul? – elevi incapabili sa se exprime coerent luand bacul cu medii peste 9 anul acesta doar pentru ca erau “la uman” – sa fim seriosi…

    si totusi…

    si totusi, in minister, pare ca aceste adevaruri nu ajung. de ce? – raspunsul este unul singur, il dati si dvs, cu delicatete, eu o voi spune mai pe sleau: nu se doreste o schimbare a sistemului, dezastrul perceput de noi este profit curat pentru altii…

    si aici ajungem exact la EFECTELE invatamantului in stil romanesc. spuneti ca nu sunt atat de usor de masurat si inregistrat… o fi, dar deja sunt atat de puternice, incat e usor sa le observi. iar, pe de alta parte, distrugerea sistemului de sanatate nu a deranjat pe nimeni atata timp – povestile de groaza cu pacientii ajunsi victime ale sistemului de sanatate in loc sa fie salvati de acesta tin deja de “traditie”. d-l Raed Arafat este o exceptie. una foarte frumoasa, dar o exceptie.

    in aceste circumstante, actualul ministru al invatamantului a preferat sa mearga pe o politica rudimentara a “fricii” in loc sa analizeze cauzele pentru care lucrurile merg asa cum merg… astfel ca, si daca se vor vedea ceva efecte, ele vor fi de 10 ori mai mici decat ar fi putut fi in cazul unei reforme reale. tot mai bine decat nimic. dar cel putin deocamdata, dupa deja 2 ani, nu se percepe nicio schimbare.

    mai grav este ca masura imperios necesara de incurajare a AUTONOMIEI unitatilor de invatamant pre-universitar, in conditiile aservirii scolilor fata de cate-n luna si-n stele – facultati, minister, inspectorate, birocratie, sistem de asistenta sociala, primarii, politicieni, parinti, elevi – ei bine, o asemenea masura nici nu este luata in discutie. dimpotriva, scolile vor fi finantate “per elev”, iar nu pe baza performantei :D

    parerea mea, ceva mai radicala, e ca, daca d-l Arafat a fost o exceptie, atitudinea de “pumn in gura” cu care a fost tratat este coerenta cu maniera in care sunt administrate lucrurile in Romania. IN GENERAL, reformele reale si initiativele pozitive sunt sufocate sau anulate. d-l Arafat exact asta a semnalat: o lege incoerenta se voia reforma, dar ar fi “reusit” contrariul. si de asta a fost azvarlit…

    • Multumesc ptr. comentarii, unele din ele ff vii si realiste. va rog sa imi lasati un msj la virgil.paraschiveanu@gmail.com sau intrati si pe grupul de Facebook Dascali.ro (http://www.facebook.com/groups/dascali/ ), pe care il coordonez, cu membri cadre didactice si profesionisti in educatie, sa discutam mai pe larg si cu utilitate mai mare decat aici.

    • profesor spune:

      Frumos articol si foarte aproape de adevar!

    • elena spune:

      @ … spune

      Prea adevărat :(

      1., 2. – admiterea pe bază de dosar şi învăţământul “obligatoriu” sunt categoric sinucigaşe

      La fel şi 3 – lipsa oricăror sancţiuni disciplinare. Variante s-ar găsi:

      - fiecare şcoală să aibă un regim disciplinar mai strict sau mai lejer, iar părinţii să poată alege; odrasla are abateri? amendă
      - nu plăteşte amenda – i se interzice odraslei accesul în şcoală
      - lipseşte copilul – eliminat de şcoală sau chiul simplu – mai mult de “x” zile? părinţii sunt vizitaţi de un poliţist (sau altă autoritate)
      - părinţii sunt indiferenţi vizavi de sesizarea respectivă? statul ia copilul: centru de plasament / şcoală de corecţie în funcţie de situaţie şi se pune problema decăderii din drepturile părinteşti

      Poate sună cam dur, dar sunt convinsă că la prima amendă – sechestru pe salariu, majoritatea părinţilor ar fi sensibilizaţi.
      Şi elevii – una-i să ştii că te poţi purta ca un tembel fără teamă de consecinţe şi alta-i să ştii că rişti să ajungi într-o instituţie mai specială. Poate nu ar genera cine ştie ce dragoste vizavi de şcoală dar măcar ar stopa comportamentele turbulente şi absenteismul.

      Îmi place ideea “penitenciare cu regim deschis” – dacă nu se iau oareşice măsuri de corecţie, peste zece-cinşpe ani, liceu super-bun va fi cel din care copilul nu se întoarce bătut acasă.

      Aş mai avea o sugestie – salarizarea să fie nu în funcţie de numărul de elevi, ci de rezultatele la bac. Sau nu neapărat de rezultate, “materia primă” poate fi cumplită, în funcţie de concordanţa note în şcoală – rezultat la bac.

      • ... spune:

        “părinţii sunt vizitaţi de un poliţist (sau altă autoritate)” – sunteti optimista =))

        cand parintii sunt infractori cu acte in regula, insa lasati in pace de politie, cum procedam? :D

        cand din scoala se racoleaza eleve de clasa a IX-a pentru retelele de prostitutie… si elevii deja vin batuti acasa daca ajung in anumite zone ale scolii…

        e jale de la un capat la altul. – politie, justitie, scoala, asistenta pentru copii cu probleme de comportament, sau de concentrare – atentie, costurile pana la cer si monopolul oribil pe tratamentele pentru autism, adhd etc.

        • elena spune:

          @ … spune

          Mda, pentru o şcoală funcţională e nevoie de un stat cât de cât funcţional.

          Poate e cam egoist, dar dacă cu unii nu se mai poate face nimic, mă gândeam doar să ferim elevii “normali”.

          Şcoala să-i poată elimina urgent pe cei consideraţi nocivi.

          De asta mă gândeam la instituţii cu regim mai sever. Sever în mai multe sensuri: nu mă refeream doar la violenţă, aici ar intra şi decenţa şi drogurile.
          Părinţii cât de cât responsabili ar alege şcolile mai serioase.

          Dacă legea nu poate să stăvilească infracţionalitatea la minori, măcar să nu pună copiii normali alături de cei violenţi, sau de proxeneţi, traficanţi de droguri, de mazăre-playboy-girl, etc.

  7. Cred ca din modul in care vorbiti de dl Arafat, doar Iisus mai poate rivaliza cu domnia sa. Oricum, ce e clar e ca dvs inca credeti in personalitati mesianice. Mi se pare ca asta e un mod nu doar revolut si specific in general societatilor institutional inapoiate, ci si foarte gresit de a pune probl. Nu insist acum. Altceva ma intereseaza. Smurd. Oficial e un serviciu public, neoficial e afacerea dlui Arafat. Smurd e simultan si de stat, si privat. Oricum o dai, rezultatul e un monopol public care e controlat de un privat. De ex, echiparea smurd cu salvari si echipamente e o afacere de tip public-privat: Arafat si-a vandut daca vreti siesi echipamente si masini pe banii statului la preturile fixate de domnia sa; doar nu va inchipuiti ca au cazut din cer. Apoi, serviciile prestate de smurd sunt platite, iar preturile sunt fixate nu de concurenta; vedeti, noua lege a sanatatii a vrut sa dea ocazia spitalelor/sistemului de urgenta ocazia de a achizitiona servicii la preturi impuse mai curand de concurenta decat de dl Arafat; ghiciti in ce buzunare ajung banii. Dar pt ca dvs ati deschis discutia, mi se pare ca ar trebui sa o continuati cu o mica ancheta. Asa ar fi corect, oricum ne-ati da ocazia sa vedem ca micul dvs eseu biografic nu e doar ceva care suna a gol. :)

    • foarte corect ati observat ca eu ma refer la Raed Arafat – doctorul, pana in 1990 cand incepe SMURD. Dr. Arafat in timpul liber, respectiv in weekenduri, merge la Tg. mures si mai face cate o garda pe ambulanta. o fi si om de afaceri, nu contest asta, desi e doar o ipoteza ne-demonstrata de lucru, pe care dumneata ai preluat-o necritic din vreo teorie a conspiratiei. daca ati fi citit tot articolul, ati fi vazut ca doar am folosit un pretext ptr. a vorbi despre criza de lideri in educatie.
      Eu am spus ca oameni care sa se dedice Romaniei sunt f putini in momentul de fata. Nu stiu cine sunteti si ce realizari aveti, dar stiu ca oamenii sunt de 2 tipuri: oameni care actioneaza, care schimba realitati, care influenteaza un domeniu profesional, si acestia sunt numiti in mod acceptat lideri, si oameni invidiosi, chibiti de profesie, care ii monitorizeaza pe primii si comenteaza ca nu fac bine . odihna placuta!

      • Un pretext, dar un pretext putin cam lung, doar incepeti cu copilaria. Apoi nu era un pretext chiar asa de neutru fata de miza textului: in centru lui e, daca e ceva, personalitatea mesianica, iar modelul ei e Arafat. Ce sa spun, sunteti a) indestructibil in credinta dvs in personalitati salvatoare si b) nu aveti nicio idee (si nici nu pareti sa aveti nevoie) despre modul in care smurd s-a autoechipat cu tot ce-i trebuie pe bani publici. E explicabil de ce orice pare sa va ameninte credinta de la pct a) primeste rapid titlul de conspiratie, asa cum e pct b). Pana una alta, as fi vrut de la dvs mai putin moralism emotionant si mai multa stiinta, mai ales ca miza e educatia. :)

        • Asteptarile dvs sunt problema dvs. Nu ma asteptam sa emiteti si pretentii stilistice in ceea ce ma priveste, felul in care imi compun articolele si comentariile sunt proprii. Nu am un numar de litere de marcat, ci scriu despre ce cred de cuviinta. va rog sa trimiteti reclamatiile direct la autorii acestui site:) daca nu va convine ce am scris. sau nu ma cititi, e simplu.
          Pare sa va anime foarte tare cati bani a facut Arafat. Pe mine nu m-a interesat. Eu ma bucur doar ca roman atunci cand vad ca mai face cineva ceva ptr. Romania si este regretabil ca romanii il carcotesc, in timp ce el salveaza vieti. ce face el ramane in istorie, caraieli si carcoteli mici vor fi tot timpul, nu e nimic nou pe tema asta.

          • Nu v-am lasat nicaieri sa intelegeti ca am o probl cu stilul. Am folosit doar expresia moralism emotionant si v-am aratat imediat o alternativa care e preocupata inca si mai putin de stil. Asta are o probl cu continutul si solutiile lui mesianice. Aici e probl. Dar ce sa fac daca de la inaltimea de la care priviti dvs lucrurile asta e doar o carcoteala. Ei, asa sa fie.
            In rest, site-ul face o treaba minunata. N-am ce sa-i reprosez momentan. :)

    • Demetra spune:

      Permiteti-mi sa mai adaug o nelamurire.Spuneti ca Arafat a venit la 16 ani in Romania. S-a inscris la facultate fara sa fi terminat liceul sau a urmat liceul aici? N-am mai intalnit asemenea situatie. Nici eu nu cred ca acest domn a lucrat dezinteresat, mai cu seama ca bunul sau prieten din Cluj , de la Deltamed srl, a castigat enorm. Si conturile Fundatiei personale sunt destul de pline, numara cam trei milioane de euro. Cum se face ca din consiliul de administratie nu lipsesc angajatii dlui Voiculescu – A3? Ati vazut, auzit de vreun musulman care sa fie credincios altui stat in afara de propria tara?Eu cred ca nu trebuie sa ne luam dupa aparente si nici sa-l consideram pe acest R. Arafat vreun sfant.

  8. nemo spune:

    Funeriu e cel mai competent si curajos ministru al invatamantului pe care l-am avut dupa revolutie. Eram ingrozit cand imi povesteau elevii cum plateau pt bac si alte examene.

  9. Dragos C spune:

    Acum am descoperit “contributors.ro” si articolele mi se par f. interesante. Cu deosebi acesta. Sunt doar un cetatean (34 ani) si consider, si nu de acum, ca o casa o incepi de la temelie. Asa si in cazul unei natiuni, baza o reprezinta oamenii. Daca oamenii nu sunt educati cat de cat, incepand din scoala primara (si de-acasa, asa zisii 7 ani) atunci se va ajunge la extreme (vezi tari cu educatie la pamant: razboaie, crime, violuri). Si asta incepe sa se vada si la noi. Daca nu se face ceva.
    Propun ca link-ul sau grupul in care vorbiti sa fie public si invitatii sa fie facute pentru toata lumea, indiferent daca e cadru didactic sau nu.

  10. Mihai spune:

    Ar fi interesant de aflat părerea acelor profesori aleși în top în urma sondajelor mediatizate de Adevarul.ro

  11. Bravo Virgil,

    Un articol sugestiv si chiar apreciez ca ai fost delicat cu sistemul in ansamblul sau (de la factorii de decizie pana la oamenii de la baza si chiar sindicate). Avem tendinta de a folosi repere nepotrivite cand vrem sa generalizam sau sa particularizam opiniile proprii.
    Da, exista redute ale calitatii in invatamant (se pot enumera aici o multime de scoli si licee care isi pastreaza prestigiul si pe care si le doresc parintii pentru copii lor),
    Da exista o sumedenie de scoli si licee care nu isi merita statutul de institutie de educatie (la fel de bine se pot enumera si ele luand listele de rezultate de la examene) si catre care parintii isi indreapta copii din varii motive, de la ultima sansa si pana la sansa unui parcurs fara osteneala. A se vedea migrarea de elevi din Bucuresti catre judetul(!) Ilfov in preajma examenelor principale (teste nationale, bacalaureat etc).
    Da, exista vina pentru fiecare participant la ansamblul sistemului:
    - profesori – nu au stiinta de a aprecia si mediul din jurul lor (vezi oameni care iau note penibile la examenele profesorale si aprecieri de fb de la colegii care au rolul de a superviza calitatea actului educational). Poate ca o idee buna ar fi ca rapoartele de inspectie sa fie publice si parintii sa poata sa aiba acces la definirea calitatii unui profesor.
    - parinti – nu se implica aproape deloc in actul calitatii in educatie. Mai exact, implicarea scade pe masura ce copilul avanseaza in sistem
    - sindicate – total inexistente in ceea ce priveste calitatea educatiei. Ele stiu una si buna – bani in plus, guvern corupt etc etc etc. N-au schimbat lozinca de 20 de ani. In plus liderii de sindicat par a fi oameni prosperi
    - agentiile centrale si descentralizate – nu sunt conectate intre ele, nu exista un departament de strategie functional care sa aiba feedback real din teritoriu
    - presa – nu aloca spatiu pentru educatie. A se vedea cat spatiu aloca pentru “profu de la Monnet” sau pentru activitati iesite din “comun” care implica sex, omor etc… Actul educational este lipsit aproape cu desavarsire din linia programelor din Romania spre deosebire de alte state unde este tratat ca prioritate inclusiv de catre presa.
    - ONG – uri – In urma sutelor de proiecte derulate din fonduri europene ar trebui sa vedem rezultate insa intarzie sa apara.
    - sectorul economic – pana acum sectorul economic a functionat bine cu oameni antrenatide vechiul si reprobabilul regim iar pe partea de marketing si vanzari cu tineri intreprinzatori. Insa calitatea productiei tine si de calitatea lucratorilor iar firmele acum incep sa inteleaga ca resursele pe care le-au folosit instruindu-si oamenii pot fi eficientizate daca statul ar fi mai atent la resursa umana. Asta inseamna dialog. Si dialogul se face cu ambele parti la masa de discutie.
    - Ministru – orientat in special spre multumirea politicului si foarte rar in stare sa ia masuri structurale. In plus lipsa de comunicare creaza o radicalizare a pozitiei pana la o pozitie de genul “Imi asum,Cred ca am dreptate. Voi o sa vedeti peste 10 ani!” pai … poate exista si masuri eficiente care sa reduca sub 10 ani perioada in care putem vedea beneficiile

    Ar mai fi chestii pe care Arafatul educatiei sa le faca :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Paraschiveanu


Virgil Paraschiveanu

Virgil Paraschiveanu, Director Fundatia Centrul de Educatie Aplicata Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)