Home » Educatie » Citesti:

Educaţia. Rânjim sau zâmbim?

Virgil Paraschiveanu noiembrie 4, 2011 Educatie
19 comentarii 1,971 Vizualizari

Acum ceva vreme, bat la usa gradinitei. cioc, cioc, vreau sa vorbesc cu doamna directoare pentru a-mi inscrie copilul la gradinita, la anul. In hol, asteptam eu si o mamica cu un cos rustic plin cu bunatati. Dumneaei vrea sa isi inscrie copilul anul acesta si da semne de nervozitate cand o intreb cati copii sunt in grupa la gradinita respectiva. Apare directoarea, care ma intreaba derutata daca sunt cu doamna. -Nu, zic. -Am venit sa ma interesez de inscrierea de la anul pentru… – Ati venit din partea domnului inspector? -Nu. -Pai si atunci de ce ati venit? -As fi vrut sa ma interesez daca imi pot inscrie fiul la grupa Waldorf, la anul, si sa va intreb care sunt metodele educationale pe care le utilizati la grupa respectiva. Doamna directoare se enerveaza: ”Sunteti tanar, de ce nu cautati pe internet ce inseamna waldorf!? Pentru inscrieri, nu putem vorbi acum, veniti la anul! Da sa plece; revine cu o nervozitate disimulata: – Sa stiti, sunt locurile cam limitate. Anul asta am dat afara 50 de copii, iar grupa e mare oricum. Iar doamna (face semn cu capul catre mamica) a avut o problema, e un caz special. -O zi buna va doresc! Cosul intra si el, stangaci, inainte sa se tranteasca usa.

Exemplul este de la baza sistemului de invatamant, un exemplu aproape banal, aparent neinsemnat. Un exemplu de gradinita. Sub aparenta unor mandate pe viata, se ascund pe fond lipsa cronica de control al calitatii din partea sistemului si absenta culturii economice in structurarea organizatiei si culturii scolare si in selectia managerilor din educatie. Pentru purtatorii unei astfel de mentalitati , faptul ca un extern vine si se intereseaza de calitatea actului educational– oricine ar fi el – nu reprezinta un prilej de emulatie ci un factor agasant care trebuie suprimat. Pentru ei, cosul nu este altceva decat o recunoastere firească a statutului si puterii lor. O situatie similara in Finlanda, Belgia sau Germania ar atrage serioase probleme managerului de institutie educationala care ar intelege sa procedeze asa. Acolo, orice elev sau parinte este perceput ca si client, iar customer satisfaction este unul din principiile curente de lucru.

Privit insa ca fenomen, care rezulta din multiplicarea unui astfel de comportament si generalizarea lui la nivel de sistem, semnificatia acestui exemplu este coplesitoare; il intalnesti si la scoala primara, generala, la liceu si la facultate; dublat, triplat, multiplicat la nesfarsit pe holuri, in cancelarii, in scoli si licee, la secretariat, la sedinta cu parintii; la inscrierea la universitate, la contactul cu asistentii universitari care manevreaza fisele; sau la repartizarea locurilor in camine, facuta sub supravegherea administratiei si a sefilor de an; sau la ghiseul unde primesti diploma de studii, sau la inscrierea la doctorat; sau la inscrierea la concursul pe post. Raportarea lipsita de o minima cordialitate fata de „clientul” actului educational, din pacate, a devenit un loc frecventat in „comunitatea educationala”.

Mai exista, la un alt nivel, si alte forme de manifestare bruta, nedisimulata a puterii in sistemul de invatamant – traduse uneori in cotidianul educatiei din Romania prin varii acte de abuz, indiferenta, coruptie, formalism excesiv, birocratie, tendentiozitate, obscuritate pedagogica, infantilism relational, sovaiala morala, reactivitate, autoritarism iresponsabil, comunicare precara, falsitate, disimulare a calitatii, incapatanare cronica, defetism, lipsa de amabilitate, lacomie, ipocrizie, pseudo-management, ipocrizie didactica. Doar cine nu a trecut prin scoala nu le cunoaste.

Cum am ajuns aici, totusi? Toate acestea reprezinta un raspuns natural la indiferenta pe care sistemul de invatamant a probat-o si o manifesta inca fata de dascali si fata de elevi. Un raspuns devenit explicit sub forma de norme de comportament organizational. Astazi, dupa vreo 45 de ani de socialism stiintific si inca alti 21 de ani de libertarism de tranzitie si experimente pedagogice, invatamantul este in situatia unui motor care trebuie sa mearga permanent, in timp ce nimeni nu unge rotile dintate, ocazie cu care intreaga masinarie se strica; si cu toate astea motorul trebuie sa mearga in continuare. Sub bagheta unor sisteme politice interesate de orice altceva decat luminarea “poporului”, sistemul a incercat cu toate mijloacele – iar pe alocuri a si reusit – sa perverteasca samanta buna a scolii lui Haret si a miilor de dascali buni, de domni si doamne Trandafir. Prin deciziile arbitrare indreptate impotriva oamenilor care il sustin – fie ei autorii sau beneficiarii educatiei, sistemul a permanentizat un soi de dispret care s-a inscris in codul normativ –era sa zic genetic- al scolii romanesti , care tinde sa se multiplice zi de zi.

Cultura etatista si expansiunea paradigmei asistenţialiste in educaţia romaneasca au condus la disiparea responsabilitatii scolii in raport cu societatea si la expulzarea dascalului din rolul de influentator al organizatiei din care face parte. Dintr-o organizatie care invata, sistemul educational a involuat intr-o forma care nu mai absoarbe, nu recunoaste si nu recompenseaza nici performanta, nici inovatia care vin de jos, din scoala. In conditiile date, raspunsul adaptiv al „victimelor” sistemului este, in mod natural, transant ca in exemplul de mai sus. Centralismul deciziei educationale a deprins pe ambii termeni ai actului educational – scoala si societatea – ca efortul lor nu este important, ca docilitatea si conformarea la reguli sunt mai importante decat respectul autentic, inovatia si responsabilitatea. De aici, din aceasta atitudine pleaca aproape toate relele scolii romanesti si a venit timpul ca „sistemul” sa repare ce este de reparat: constiinta civica a oamenilor scolii si a actului educational, reabilitarea statutului dascalilor, responsabilitatea scolii in raport cu societatea si invers.

Voi incerca sa sintetizez:  in Romania nu avem o performanta sistemica a educatiei, ci doar insule de reusita, datorate oamenilor si nu normelor institutionale. Dascali si elevi, deopotriva, activeaza intr-un sistem dat, impenetrabil pentru creativitate, in care personalizarea actului educational si performanta nu sunt recunoscute ca atare sau recompensate, pentru ca nu sunt valorizate prin sistemul normativ, ceea ce conduce la pierderea a priori a puterii lor de transformare; „sistemul” nu mai invata, fiind opac si inflexibil. Atat lipsa – explicabila – a efervescentei pentru schimbare, ce te-ai astepta sa vina de jos, de la firul ierbii, din cancelarii, de la profesori, cat si inapetenta – impardonabila – a decidentilor pentru o reforma structurala, toate sub semnul dezinteresului fata de educatie, compun diagnosticul a ceea ce poate fi numit simplu- VECHEA EDUCATIE. Vechea Educatie sta inca pe pe soclul unui sistem de invatamant care accepta tacit si prolifereaza indiferenta fata de beneficiarul sau ultim, societatea. Vechea educatie nu este interesata de competitivitate si nici de competență. Vechea Educatie este dezinteresata de conceptele de marketing educational, inovatie, de recompensa, de motivarea extrinsecă a învățării, ea ne dă să ascultăm aceeași placă stricată cum că elevul TREBUIE să învețe; că aşa e menirea lui, în timp ce societatea şi mass-media îi arată exact inversul. Din capul locului, pe acest raționament anacronic și prolix, sistemul are oricand deschiderea sa plaseze justificarea esecului propriu in spatele beneficiarului si – ca anul trecut, la examenul de Bacalaureat – sa il repudieze in mod cinic, sa il renege ca pe un bastard si sa il arunce in strada, etichetand grav si iremediabil o generatie intreaga in deriva. Marea perversiune a situatiei sta in faptul ca dascalii au fost primii care au suportat imperfectiunea sistemului si oprobiul, in timp ce „sistemul” a clamat cu cinism victoria. Cei mai multi dintre noi, cetateni platitori de taxe, am vazut si cunoastem prelungirile in plan social ale acestui model falimentar.

Cum iesim din situația asta penibilă? Trebuie implementat un nou model in educatie, bazat pe transfigurarea in cheie economica a scolii care azi, in mod paradoxal, isi pofteste clientii-elevi inauntru pe usa din dos – la propriu – si nu pe covoraşul rosu, rezervat „furnizorilor”-dascali sau „administratorilor”-directori. O nouă paradigmă în educație este necesară dacă mai vrem şcoală şi nu un nou experiment social ratat, dar una fundamentată musai pe un model antreprenorial, în care furnizorii de educatie oferă nu doar un serviciu social direcționat central, ci răspund unei cereri directe, venite din proximitate, de la comunitate; ne trebuie o nouă pedagogie aplicată, care actioneaza in virtutea principiilor valorii adaugate si a avantajului competitiv, a focalizarii pe clientul-elev si pe formarea competențelor antreprenoriale şi pe inovaţie. Această reconfigurare este fezabilă şi poate întări întregul edificiu educațional, de la așezarea metodelor didactice în forme vii, care valorizează creativitatea și nu obediența sterilă, pana la evaluare, auto-finanțare, dezvoltarea organizațiilor școlare și virtuților lor comunitare; putem avea nişte şcoli-organisme vii, cum avem totuşi câteva în România, care utilizează din plin oportunitățile tehnologiei, care caută noi resurse financiare, care vor să se poziționeze mai sus în ochii publicului-țintă pentru a supraviețui, reflectând un mod aplicat de a face educaţie, dedus din convingerea că felul in care relationam, muncim, comunicam, invatam astăzi s-a schimbat. Pentru că banii sunt din ce în ce mai greu de procurat în educaţie, ne putem plânge sau putem alege să fim responsabili, cerând deopotrivă responsabilitatea financiară a parintilor, elevilor si meritocraţie. Puterea obişnuinţei de a-şi primi drepturile – în care salariul ne-diferenţiat după efort şi rezultate profesionale este primul dintre ele – i-a făcut pe dascăli să uite că primul drept al lor este datoria de a se auto-depăşi, ori cât de înrobitor şi orb ar fi sistemul.

Întorcându-mă la punctul din care plecasem cu discuția, la grădiniță – și în sfârșit, asta e de bine!- să observăm cu bucurie că grădinițele de stat, sub presiunea concurenței grădinițelor private- și-au făcut lecțiile: multe dintre ele nu se mai numesc comunist “grădinița nr. 789”ci „Micul Prinț” sau „Ileana Cosânzeana”, nu mai arată ca niște închisori, cum arată multe din suratele mai mari, școli generale sau licee, ci sunt medii moderne de educație, cu spații de învățare personalizate, ergonomice, agreabile, vesele, deci au devenit concurențiale. Prin urmare, se poate: asta este una din virtuțile –așa, puține, câte au rămas – economiei de piață. O competiție constructivă este singura cale prin care școala poate începe să producă pe scară largă, mult-așteptata calitate, de la ușa grădiniței pănă la poarta universității, împingându-ne pe piața globală a muncii, cu ceva universităţi în top 100, cu studenţi inteligenți și fără complexe, comunicatori și creatori ei înşişi de cunoaștere și cu manageri educaționali profesioniști, onești , afabili.

Educatia ar putea deveni, cu niţică viziune, o întreprindere eficienta, care se sprijina pe competiţie, dar pedalează colaborativ, care ştie sa isi faca PR si managementul calitatii, care stie să comunice si eventual sa si zambeasca clientilor sau potentialilor clienti. Nu sa rânjească demodat cu subînţeles.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. sfinx spune:

    Din pacate, desi aveti dreptate, n-aveti dreptate. Gradinitele sunt supraaglomerate, si pentru personalul angajat (furnizorii) NU CONTEAZA nivelul de pregatire cu care ies copii din acea gradinitia. Ati vazut pe undeva vreo evaluare a gradinitelor? In vremurile astea, gradinita a devenit un loc unde poti sa-ti lasi copilul cat esti la munca si nimic mai mult! Din pacate totul e mercantil, si gradinitele (mai ales cele de stat) au devenit un soi de afacere personala a “furnizorilor”.

    • pehash spune:

      Asta nu este o problema, ci o oportunitate. Sunt aglomerate? Cerere mare? Oferta mica? Deci e loc de mai multe..

      • Cocolina spune:

        Da…din pacate in tara asta lipsesc bunurile cele mai de pret pt cetateni:SCOLI,SPITALE,GRADINITE.
        Dar cata vreme vom fi niste ignoranti care preferam sa lingem moaste,sa dam de la bugetul statului 400 000 000 milioamne de EURO pt oribila catedrala a nemului,cata vreme bisericile de cartier rasar precum ciupercile dupa ploaie…ne meritam soarta.

    • florin spune:

      Pentru mine, gradinita NU a fost un tarc in care sa imi tin copilul cat stau eu la munca. L-am dus la gradinita ca sa invete lucruri pe care eu nu am cunostinte si nici timp sa il invat. Pentru asta, a trebuit sa aleg o gradinita privata, iar daca cumva nu voi fi multumit de ea (momentan sunt) o voi schimba. La cum arata sistemul, probabil va urma si o scoala privata.
      Pentru cei care insa nu isi permit gradinita privata …

  2. Ciprian Cucu spune:

    Sunt si eu un om implicat in „sistem” si simt si eu, ca Dvs., tarele sistemului. Mi se pare însă că, deși aveți o serie de idei bune sunteți prea deconectat de realitate, prea idealist și păreți mai degrabă a vorbi de tractor unora cărora le moare calul că-l bat toată ziua…

    Trecând peste metafore și analogii, rămâne următoarea situație: cei mai mulți oameni (din sistem) știu care sunt problemele, însă nu știm și cum să facem să rezolvăm problemele, sau măcar de care să ne apucăm. Între încărcarea posturilor, mărirea grupelor, reducerea salariilor, studenți care vin fără nici o bază (eu vorbesc de sistemul universitar în care activez) și care sunt chitiți să obțină o diplomă pe milă, pilă și copiat, la care se adaugă presiuni de a face cercetare într-un sistem total necolaborativ (echipele sunt la noi o raritate) parcă nu mai știi pe ce să pui mâna.

    E desigur ușor a spune: trebuie schimbată curicula din una care favorizează memoria într-una care favorizează gândirea. Însă cine, cum și când să facă asta? Între reticența la schimbare a sistemului și reticența la orice efort a clienților (elevii / studenții care vor să învețe pot fi numărați pe degete) mi-e că acest lucru va rămâne multă vreme un vis frumos.

    Aș dori să închei cu a spune că un model funcțional în altă parte, cum dați exemplu din Franța, Belgia sau Germania nu este obligatoriu translatabil în România și în orice caz nu pe termen scurt. Cred că mai degrabă trebuie găsite soluții potrivite situației și culturii noastre, adaptându-ne constant (ca într-un sistem „agile”) și urmărind cu pași mici problemele mari (!):
    - corupția, nepotismul
    - nerespectarea regulilor existente
    - limitele prea reduse de promovare (a elevilor / studenților)
    - statutul cadrului didactic

    • kinn spune:

      Bine zis, de nota 10!

    • Virgil Paraschiveanu Virgil spune:

      Despre tractor vorbesc si eu, dar de unul pe care sistemele educationale din vest nu-l mai au deja, or noi tot de arat cu boii vorbim? Imi amintesc o vorba mare care zice ca romanii au cu siguranta un ideal, nu asta e intreabarea, Problema este dimensiunea lui. avem ce ne propunem sa avem, ptr. ca sistemul ineficient isi devoreaza propriile resurse, anulandu-le responsabilitatea. Cei mai multi dintre oamenii din sistem se multumesc sa fie deprimati si sa dea vina pe altii, de pilda dvs.
      daca recititi veti vedea ca nu m-am referit la universitati in mod special, acolo sunt alte probleme. povestea asta cu mila, pila si copiatul se aplica si trateaza diferit. nu stiu unde predati dar cred ca noi toti, si tinerii din scoala nu fac exceptie, raspundem unor comandamente psiho-sociale imuabile: puterea exemplului, selectivitatea atentiei si relativismul axiologic. sa vedem cum se aplica ele mai intai in viata studentilor nostri, la catedra noastra si sa schimbam NOI acolo unde putem.
      Daca doriti putem continua discutia cea@cea.org.ro (Centrul de Educatie Aplicata)sau virgil.paraschiveanu@gmail.com

      • Ciprian Cucu spune:

        Nu vroiam sa par pesimist si nici cinic si resemnat. Nu sunt.

        Am dezvoltat insa putin pragmatism de-a lungul timpului si (mai nou) evit sa ma lupt singur cu morile de vant (ceea ce nu inseamna ca nu m-as alatura unui platon de soldati, daca-i gasesc pe undeva).

        Apropo de idealism, cand m-am mutat in Alba Iulia venind din Timisoara, mi-am imaginat ca macar unul din sefii noi va incerca sa afle cat mai multe despre sistemul de acolo, pana la urma Centrul Universitar Timisoara este considerat mai avansat decat Centrul Universitar Alba Iulia (daca le putem zice asa).
        Dupa o perioada in care m-am acomodat si in care nimeni nu m-a intrebat mai nimic (abia ma intrebau daca-mi fac efectiv orele), am incercat sa vorbesc eu cu unii sau cu altii, sa dau idei, sa contribui si eu cu ceva – efectul a fost nu ca m-au contrazis, nu ca li s-a parut ca nu merita ci ca nici macar nu au auzit ce am zis. S-au facut ca asculta, asteptand momentul sa vorbeasca ei, sa-mi spuna ei mie care sunt problemele si mai ales cine e de vina samd.

        Revenind la subiect, nu sunt de acord cu Abigail cand spune ceea ce eu interpretez (poate gresesc?) ca un mesaj de genul „faceti-va treaba bine si schimbarea in bine a sistemului va veni”. Nu sunt de acord cu acest mesaj in primul rand pentru ca in Romania (vad ca Abigail preda in SUA), sistemul NU TE LASA sa-ti faci treaba bine.
        Nu e nici o exagerare – incercati sa tineti un laborator de informatica in conditiile in care studentii au ajuns sa se tina in brate (vorbesc cat se poate de real, din experienta recenta!), si sa stea 3 sau mai multi la un calculator.

        Mai sunt si alte hibe in sistem care nu te omoara dar nici nu te lasa sa traiesti, nu le mai reiau sa nu ziceti ca-s pesimist :)

        Intrebarea ramane: ce facem prima data si mai ales cum?

        P.S. Un articol mai vechi cu cateva experiente interesante:
        http://www.contributors.ro/administratie/educatie/pove%C8%99ti-horror-din-culisele-educa%C8%9Biei-romane%C8%99ti/

        P.P.S. Domnule Paraschiveanu, va voi trimite un e-mail la adresa indicata.

        • Abigail spune:

          @ Ciprian Cucu

          Imi cer scuze ca nu am vazut al doilea comentariu mai devreme. Domnule Cucu, dumneavoastra sunteti parte din sistem. Sistemul este format din profesori, specialisti, elevi, studenti…dumneavoastra sunteti sistemul de invatamant romanesc. Faptul ca nu aveti calculatoare suficiente nu inseamna ca este ceva in neregula cu sistemul, inseamna ca nu sunt inca resurse suficiente pentru a le cumpara. Asa ca va trebui, cel putin pentru inca ceva timp, sa functionati cu resurse limitate. Nu sunteti nici primul, nici ultimul, probabil ca majoritatea profesorilor au aceasta problema. Si eu, si colegii mei o avem, nici la noi la scoala nu avem suficiente calculatoare pentru o clasa de 44 elevi, si asa ca lucram pe grupe de 30 la laboratorul de informatica.
          Apreciez insa intrebarile pertinente pe care le-ati pus, de unde incepem si cum facem?
          Nu cunosc date specifice despre locul unde lucrati, dar pentru a putea sa va desfasura orele de curs intr- o maniera decenta, puteti lucra ca si noi, in grupe mai mici sau puteti imparti grupul mare in 3 grupe si prin rotatie, sa foloseasca computerul cate 20 minute, iar in restul timpului sa studieze partea teoretica a cursului sau sa faca alta activitate indicata de dumneavoastra.
          Deoarece lucrati cu studenti, puteti sa-i antrenati in activitati de colectare a deseurilor electronice, pe care sa le transformati in fonduri cu care poate mai puteti cumpara alte calculatoare. Sau puteti cauta sponsorizari de la companii care sunt dispuse sa ajute, poate nu va vor da bani, dar poate va pot da computere. Este imposibil ca un grup de oameni atat de inteligenti, pregatiti, sa nu fie in stare sa stea jos , sa se consulte si sa gaseasca o solutie care
          sa mearga.
          In ceea ce priveste motivarea studentilor, aici va trebui sa lucrati la schimbarea atitudinii dumneavoastra. Este datoria profesorului sa motiveze si sa inspire studentul. Stiu, o sa spuneti ca societatea nu motiveaza, etc…dumneavoastra, colegii, studentii, familiile lor, cu totii sunteti societatea.Societatea nu functioneaza in afara dumneavoastra, la fel cum sistemul nu functioneaza inafara dumneavoastra. Sunteti parte integra din societate si din sistem. Trebuie sa va gasiti metodele prin care sa-i interesati pe studenti, sa faceti cursul interesant si atragator. Eu am mers la facultate si in Romania, si in SUA. Diferenta este ca in SUA, profesorul lectureaza foarte putin. El da teme de studiu fie individual, fie colectiv iar apoi studentii isi prezinta rezultatele in fata colegilor. Studentii merg la biblioteca, se documenteaza, studiaza, pregatesc prezentarea dupa ghidul cerut de profesor iar la data stabilita de profesor, se fac sustinerile. Notele la sfarsitul semestrului sunt o acumulare de puncte obtinute de la aceste proiecte si examene. Cu colegii dumneavoastra, puteti gasi o formula care sa reduca problemele pe care le aveti cu studentii. Stiu ca este inertie, rea vointa si coruptie, dar pentru coruptie exista un nr. de telefon pe care puteti oricand sa- l folositi, iar rea vointa trebuie semnalata celor raspunzatori. Inertia si vaicareala trebuie sa inceteze pentru ca sunteti cu totii oameni maturi si responsabili si trebuie sa oferiti un exemplu pozitiv studentilor.
          Stiu ca dumneavoastra sunteti gata sa faceti o schimbare in bine pentru ca altfel nu ati citi si comenta acest articol. Asteptam sa auzim o poveste de succes de la dumneavoastra. Nu trebuie sa fie spectaculara, un succes mic este intotdeauna mai valoros.
          Succes,
          Abigail

  3. Priboianu Mihai spune:

    A generaliza este una din metehnele poporului roman. Sunt si gradinite unde chiar se invata lucruri utile pentru copii. Evaluari ale gradinitelor se fac (inspectoratele sunt calare pe directorii de gradinite si pe educatoare) insa transparenta lipseste cu desavarsire. A generaliza ca TOTUL este mercantil, este o greseala.

    • Osterhase spune:

      A nu vedea padurea de nesimtire din cauza catorva copaci de succes este o greseala si mai mare. Ne bucuram ca nu totul este mercantil, insa asta e o bucurie mult prea neinsemnata si nu ar trebui sa ne intarzie nici o secunda din a adresa problemele evidente – din contra, ar trebui sa ne motiveze sa facem ca in cat mai multe gradinite (scoli etc) sa se faca ceea ce iata stim de fapt fiecare foarrte bine ce trebuie facut.

    • alex spune:

      Parerea mea dupa citirea articolului – si inteleg prin asta ca am citit si ultimul paragraf, nu doar exemplul initial cu gradinita – este ca n-avem nici o sansa. Sistemul e intr-adevar inghetat, ruginit si nu are capacitatea sa se regenereze. O spune tatal unui pusti de-a opta. M-am implicat in problemele pe care le intalneste, cunosc dascalii pe care i-a avut. O parte din ei se straduiesc, dar sistemul e implacabil. Joaca acelasi rol al lui Procust, lungind sau scurtand pe oricine pentru a intra in patul caldut al ratarii. Brucan a fost profetul blamat in tara lui, dar vor mai trece cel putin 50 de ani pana cand romanii vor reusi sa respecte legile si pe semenii lor. Oricate legi am avea si oricati oameni platiti sa vegheze la respectarea acestor legi, daca cetateanul este crescut in exemplul zilnic al dispretului fata de reguli …

      • Virgil Paraschiveanu Virgil spune:

        Eu ma incapatanez sa cred ca se mai poate schimba. Acesta este unul dintre mecanismele care se pot implementa de maine. doar sa vrea dragul de ,,sistem,,. Inca si asa, cand nu mai vrea el, vine solutia salvatoare a falimentului, care il forteaza sa se schimbe, cu toate riscurile de rigoare, asa cum criza asta economica de care ne temem ne poate trece la un alt nivel.

  4. Moi spune:

    Rânjitul se cheamă zâmbet à la Russie.

  5. Merenghe spune:

    Un articol lung, care evita insa sa traga concluzia reala si evidenta: solutia este invatamantul privat.

    Nu ai cum sa transformi invatamantul de stat in unul “concurential”, pentru ca sistemului de stat prin definitie ii lipsesc indicatorii economici fata de care sa isi masoare performanta printre alti concurenti.

    Satisfactia clientului nu poate exista nici ea decat intr-un sistem privat, adica prin definitie orientat spre client.

  6. Abigail spune:

    Comentariul urmator se refera numai la sistemul educational de stat. Dupa parerea celor mai educati oameni ai acestei planete, educatia trebuie sa fie in primul rand accesibila tuturor locuitorilor ei. Sistemul de stat este cel care asigura accesibilitatea si de aceea este datoria noastra, a celor care intr-un fel sau altul avem de-a face cu educatia, sa protejam si sa Intarim acest sistem. De aceea sunt de acord cu Virgil care crede ca sistemul romanesc poate fi schimbat si mai mult, poate deveni competitiv si relevant. Cine sa-l schimbe? Tu, el, ea, noi, cetatenii acestei tari care finanteaza sistemul prin impozitele si taxele platite si care au motivatia necesara sa-l schimbe pentru a asigura o educatie de buna calitate pentru copiii lor. Se spune ca o tara este atat de bogata pe cat de educati sunt cetatenii ei.

    Pentru ca eu lucrez intr- un sistem public de educatie in California ( similar cu sistemul de stat din Romania) as dori sa impartasesc cu voi cateva idei despre aceasta chestiune.
    In primul rand, cred ca sistemul public educational din fiecare tara este unic, pentru ca este bazat pe valorile culturale ale statului respectiv. De aceea, nu poate fi copiat de la nici o alta
    tara. Totusi, anumite practici sau strategii care produc rezultate pozitive in alte tari, pot fi adaptate si folosite de sistemul romanesc.

    Sistemul de educatie trebuie sa evolueze odata cu societatea. Chiar daca suntem mandri cu traditia unor mari dascali de odinioara, trebuie sa intelegem ca intoarcerea la acele practici din trecut nu va ajuta la evolutia, modernizarea sistemului de educatie din zilele noastre. Asa cum a spus cineva inainte, in scolile romanesti trebuie sa se schimbe accentul de pe memorizare si invatare pasiva, catre gandire, analiza si invatare activa, hands-on cum spun americanii.Cine face aceasta schimbare? Toti acei profesori care sunt exceptionali, care au dragoste de meserie si sunt frustrati de actualul sistem. Eu stiu din experienta proprie ca daca vreau ca ziua urmatoarea zi sa fie o zi buna, cu satisfactii profesionale, trebuie sa-mi angajez activ elevii in procesul invatarii. Asa ca in fiecare zi merg pregatita sa-mi angajez elevii prin activitati interesante, chiar distractive, din care ei invata ce vreau eu sa invete intr-o maniera pozitiva, nepunitiva. Chiar si elevii care sunt dezinteresati la inceput(si sunt destui) se comporta mai bine.
    Sta in puterea profesorilor din fiecare institutie sa-si schimbe stilul predarii, sa considere sala de clasa drept locul magic unde fiecare copil vine sa descopere lumea. Deontologia profesionala trebuie sa-l faca pe fiecare profesor din Romania, indiferent de nivelul la care predea, sa-si asume responsabilitatea de a-i invata pe elevi sau studenti in asa fel incat ei sa atinga nivelul standardelor impuse de Ministerul Educatiei. E usor sa gasesti vinovati, sa dai vina cand pe unul, cand pe altul, sa spui ca elevii sunt dezinteresati, ca sistemul e vechi, etc dar asta este doar forma de a fugi de raspunderea profesionala.
    O alta componenta esentiala pe care sper sa o vad adaugata in curand in scolile romanesti este parteneriatul cu familia. Parintii sunt primii profesori pentru orice copil, ei isi cunosc cel mai bine copilul si pot fi o resursa valoroasa in procesul invatarii. De la acceptarea lor ca voluntari pana la comunicarea zilnica cu ei, sunt nenumarate feluri in care parintii pot fi folositi in scoala. Este demonstrat ca elevii invata mult mai bine atunci cand scoala si familia lucreaza intr- un parteneriat spre binele copilului.
    Cat despre directorii de institutii care nu au cel putin decenta sa vorbeasca politicos cu parintii, acestia trebuie sa dispara.Cum? Sesizand comportamentul lor la cei care-i coordoneaza si
    cerand ferm sa fie destituiti. Nimeni nu vrea sa aiba copilul educat intr- o institutie condusa de o persoana care demonstreaza ca nu are educatie. Stiu, o gramada veti spune ca nu se va face
    nimic oricum. Poate, dar macar stiti ca ati facut ce trebuia facut. Daca fiecare face ce trebuie, rezultatul va fi cel care trebuie

    Mesajul meu este ca sta in puterea fiecaruia sa faca maine ceva mai bun decat a facut azi, sa schimbe ceva in bine, sa ajute un elev mai slab sa invete, sa atraga parintii si prin propriul exemplu, sa genereze energia schimbarii pozitive acolo unde lucreaza.

    Cu prietenie,
    Abigail

    • Virgil Paraschiveanu Virgil spune:

      Abigail, ti-ai asumat o sarcina ingrata, probabil vei fi si tu – ca si mine – etichetata ca idealista, naiva, ne-realista sau in cel mai bun caz rupta de realitate. la noi e o vorba – cum sa facem retele de computere super-performante in scoli cand scoala are WC-ul in fundul curtii? Chiar asa! Nu s-a gandit nimeni cum de am ajuns sa avem wc-ul in fundul curtii, dar toata lumea protesteaza atunci cand vrei sa faci un upgrade chiar si acelei scoli. de ce trebuie sa vorbim toti limba incompetentei si a indiferentei care au tinut in loc educatia? Nu e stupid?
      nu e cel mai prost banc, in spiritul lipsei de intelegere a lumii in care traim, sa ne taiem orice craca de sub picioare si apoi sa spunem ca de vina era copacul ?
      Pai daca un dascal din California alege sa sprijine acest mesaj de re-innoire, de ce nu om putea noi cei de aici sa ne punem de acord?Abi, lasa-mi pls un mesaj la virgil.paraschiveanu@gmail.com

      • Abigail spune:

        Presupun ca voi fi etichetata in fel si chip, doar se poarta modelul. Ceea ce stiu insa sigur este ca nu pot fi pe placul tuturor. Si nici nu vreau sa incerc, ar fi o totala pierdere de timp si energie pentru a atinge utopia. Prefer sa ma concentrez pe ceea ce pot schimba prin propria mea forta si sa fac ceea ce sunt pregatita profesional sa fac: sa educ. De asemenea stiu ca de doua decenii, se poarta discutii interminabile fara nici o finalitate, se arata cu degetul cand colo cand dincolo, iar cei care ne eticheteaza drept naivi si nerealisti nu au dovedit in nici un fel ca sunt capabili de actiuni care sa imbunatateasca sistemul. Ei asteapta o schimbare de undeva din Univers, care va veni si va implementa un sistem de invatamant modern, cu toate trimbitele si tobele aferente, un sistem perfect in care persoanele lor pretioase vor fi plasate in cea mai perfecta pozitie imaginabila. Intre timp, pe alte meleaguri, cei care cu adevarat sunt profesionisti, muncesc zi de zi la sa imbunatateasca propriul lor sistem de invatamant, despre care stiu ca nu este perfect, dar pe care-l pot imbunatati prin activitatea lor propfesionala de zi cu zi.
        Asadar, stimati critici, in loc sa va pierdeti timpul cu mine, suflecati-va manecile si porniti la treaba, faceti ceea ce stiti mai bine: educati ( copiii, tinerii, copiii cu dizabilitati, adultii, parlamentarii- intr-un cuvant, tot ce va iese in cale). Porniti cu voi insiva, cooptati un coleg de catedra, apoi doi, antrenati scoala si parintii, alte scoli si asa mai departe. Asa veti castiga respectul elevilor, parintilor, colegilor si al comunitatii unde lucrati si numai asa veti dovedi ca sunteti un profesionist adevarat.

        Succes,
        Abigail

  7. Calin Carbune spune:

    Mi s-a parut interesant articolul, mai ales ca sunt in plin proces de alegere a unei scoli primare pentru fetita mea de 5 ani si jumatate.
    Cred ca sunt doua lucruri care odata schimbate, pot trage in sus nivelul institutiilor de invatamant:

    Primul ar fi ca banii de la buget sa nu mearga neaparat in scolile de stat ci sa mearga in scolile cele mai bune. Daca statul plateste pentru educatia copilului meu si eu aleg o scoala privata, ar trebui ca suma alocata pentru copilul meu sa mearga la scoala privata, iar eu sa platesc doar diferenta pana la suma totala de scolarizare.
    In felul asta s-ar stimula o competitie intre scoli, fie ele de stat sau private, iar doamna de la gradinita mentionata ar fi mai atenta la nevoile Dvs, ca potential client.

    Al doilea ar fi ca sefii institutiilor de invatamant (inspectorate, scoli) sa fie alesi dupa criteriul competentei. In multe cazuri inspectorii sunt numiti politic, iar directorii sunt cei care au relatii bune cu inspectorii.
    Nu lucrez in domeniu si nu am deci un exemplu concret, insa as vrea sa dau un exemplu din alt domeniu pentru a ma face inteles mai bine. Director General al Electrica pe regiunea Transilvania, un post de maxima raspundere, a fost numit un tanar care nu lucrase niciodata (repet, niciodata) in domeniul energiei , ci fusese sef serviciu taxe si impozite in Primaria Cluj-Napoca.
    Care sunt sansele ca un asemenea om sa conduca institutia sa spre altceva decat degradare constanta tot mai accelerata ?
    Cum ar putea un inspector sau sef de scoala numit politic sau pe pile sa stie, sa poata si sa vrea sa creeze un act de invatamant de calitate ?
    Din pacate la aceasta problema nu am o solutie, insa macar pot intelege resemnarea multora dupa ce au incercat sa faca ceva si s-au izbit de opozitia, nepasarea, invidia unor astfel de sefi.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Paraschiveanu


Virgil Paraschiveanu

Virgil Paraschiveanu, Director Fundatia Centrul de Educatie Aplicata Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)