Home » Educatie » Citesti:

Elevii – captivi între logica clopoțelului și plictiseala lumii din manualele școlare

Laura Grunberg si Cosima Rughinis iulie 3, 2015 Educatie
6 comentarii 5,232 Vizualizari

Copiii noștri funcționează la școală după logica (ilogică) a clopoțelului. Ani la rândul li se cere atenție maximă și randament pentru matematică timp de 50 de minute după care sună clopoțelul și interesul trebuie să se mute brusc (tot pentru 50 de minute) la probleme de biologie, apoi la desen, istorie, română, etc. Se încurajează astfel ceea ce specialiști numesc o atenție evanescentă, estompată, diluată față de tot și toate. Această logică a clopoțelului corelată cu multe conținuturi educaționale rupte de realitățile lumii în care copiii trăiesc zilnic este o rețetă sigură de a produce copii indiferenți la lumea adulților, cu o curiozitate redusă, incapabili de a se concentra pe termen lung, plictisiți de carte, de școală.

Din ’90 încoace sistemul nostru de educație este sub asaltul continuu al schimbărilor, completărilor, experimentelor. Este o bătălie pe care școala pare să o piardă în ciuda eforturilor ei de mai produce pe ici pe acolo niște olimpici. Nu de puține ori chiar în paginile Contributors.ro intelectuali diverși au criticat din perspective diferite educația de la noi, care pregătește copiii pentru universitate, nu pentru viață. Școala nu dezvoltă nevoia de nedumerire, nu pune frână schizofreniei calculelor nesemnificative (vezi Solomon Marcus, „Cu ochii pe școală”) și ne îndepărtează, în loc să ne apropie, de valorile culturii naționale (vezi „Cadavrul din ghiozdan”, Cristina Tunegaru). O serie de studii au arătat că, în ciuda acestor avertismente și a valurilor de reformă din educație, conținutul învățării nu a fost semnificativ revizuit din perspectiva unei educații pentru diversitate, pentru stimularea gândirii critice, o educație care să ancoreze copiii de realitățile de azi ale lumii în care trăiesc[1].

Teme controversate dar punctuale precum predarea obligatorie a religiei în școli, a educației rutiere vs. educației sexuale (sau chiar a celei pentru abstinență, cum a fost de curând o propunere) incită discuții aprinse pro și contra în diverse medii. Poate ar trebui început… cu începutul. Să luăm la puricat manualele de școală primară și să le evaluăm serios din perspectiva tipului de cunoaștere legiferată de acestea. Care este versiunea oficială despre lume și viață livrată de aceste manuale? Ce fel de cunoaștere promovează învățământul primar de la noi, din ziua de azi? Este o cunoaștere racordată la realitățile secolului 21 în care copiii noștri trăiesc zi de zi? Este o cunoaștere proactivă – care încurajează și dezvoltă spiritul critic, luarea de atitudini? Este stimulată înțelegerea oamenilor de tot felul, cu propriile lor experiențe și culturi – inclusiv tineri și vârstnici, femei și bărbați, oameni din etnii diferite sau religii diferite?

Ca să îți răspunzi la asemenea întrebări, începi să analizezi poze, povestiri, exerciții, cromatica, universul material, limbajul, modelele de succes promovate. Este exact ceea ce a făcut, în perioada octombrie 2014 – mai 2015, o echipă de profesori și studenți din Departamentul de Sociologie și Masterul de Cercetare Avansată (Master of Sociological Research), Universitatea din București[2]. Au studiat detaliat, „sub lupă”, manuale școlare pentru clasele I – IV, încercând să contureze versiunea despre lume pe care acestea o livrează și implicit o legiferează drept cunoaștere oficială. Printr-o explorare care a inclus abecedare, manuale de educație civică și manuale de limba și literatura română, mergând din 1982 până în prezent, tinerii cercetători au schițat o hartă a „Țării Manualelor” urmărind cu precădere orientarea (sau amorțirea…) curiozității copiilor către cunoașterea și înțelegerea diversității oamenilor și către tehnologie.

Manualele de ciclu primar propun și legitimează, în ansamblu, o cunoaștere de tip conservator în care predomină mesaje anacronice, dihotomice, stereotipizante. Manualele eludează multe aspecte importante ale vieții reale în care copiii trăiesc (pentru exemplificări concrete, unele savuroase, vezi raportul și rezumatul, la http://researchmaster.ro/alice). Mai exact:

-        Manualele sunt anacronice. Lumea manualelor școlare de ciclu primar este, la nivel de imagini și conținut, o lume a secolului al XIX-lea și al XX-lea. Deși România este puternic informatizată și conectată la tehnologiile moderne de comunicare, acestea sunt rar prezente în manualele școlare. Apar mai des, chiar și în manualele digitale, poze cu tabla de scris și cretă decât computere și videoproiectoare sau tablete. Fetele și femeile din manuale gătesc, cos și țes, bunicii spun povești…  Întâlnim multe scene în timpuri și spații vagi, abstracte – în timp ce ancorarea în prezent este rară iar imaginarea viitorului este cvasi-absentă. Desigur, există diferențe între manuale, unele fiind mai bine ancorate în viața reală de azi – totuși, în ansamblu, copiii nu regăsesc în manualele școlare universul material și imaterial al timpurilor concrete în care trăiesc.

-        Manualele abundă în stereotipuri și modele dihotomice: Manualele de ciclu primar utilizează excesiv stereotipizarea prezentând o realitate în alb vs. negru, bine vs. rău, feminin vs. masculin, tineri vs. vârstnici, etc. Personajele sunt puternic stereotipizate: bunicii sunt sedentari, au ochelari și nu aud bine; femeile sunt mai ales mame care pregătesc masa, învățătoare sau doctorițe – în timp ce bărbații apar într-o diversitate de meserii, dar prea puțin ca tați; oamenii sunt în general fie buni și frumoși (frumusețea fiind relevantă mai ales pentru femei), fie răi și urâți. Există foarte puține propuneri vizuale sau de conținut nonstereotip sau contrastereotip – menite să contribuie la dezvoltarea unei gândiri reflexive și critice legate de lumea reală în care cei mici trăiesc, o lume în permanentă schimbare, plină de nuanțe, contradicții și dileme morale.

-        Manualele marginalizează sau chiar eludează teme de viață importante: dezvoltarea spiritului antreprenorial și a spiritului civic; dezvoltarea inteligenței emoționale sau a celei interculturale; educația pentru viața privată. Copiii află puține lucruri despre „alții” (mai ales despre cei de altă vârstă, etnie, religie sau naționalitate); ceea ce află este mai curând informație stereotip. Nu se spune mai nimic despre „alți” oameni care fac parte din viața cotidiană a copiilor – oameni romi sau maghiari, chinezi sau turci (din ziua de azi, nu din Imperiul Otoman); oameni grași sau cu ochelari, oameni cu dizabilități, etc. Tăcerea manualelor spune mult despre versiunea despre lume pe care o transmite instituția școlii – și care se regăsește apoi în atitudinile tinerilor față de diverse grupuri minoritare.

-        Într-o lume a conflictelor și tensiunilor micro- și macro-sociale din societatea contemporană, manualele oferă mai curând o viziune funcționalistă, împăciuitoare asupra rolurilor și relațiilor dintre oameni – în care este totdeauna clar cine are dreptate și cine greșește. Nu sunt abordate deloc conflicte și dileme actuale legate de sărăcie, şomaj, migraţie, sănătate, riscuri online (desigur, probleme care ar trebui inserate cu tact și profesionalism, ținând cont de nivelul specific de vârstă). Nu se încurajează o gândire critică pe teme dintre cele mai actuale şi care ne privesc pe toţi. Nu se încurajează astfel capacitatea copiilor de a-și forma opinii și convingeri (ceea ce e total diferit de încercarea nefastă de a produce convingeri!). Manualele nu manifestă un interes deosebit pentru dezvoltarea spiritului de implicare în viața cetății, spirit care s-ar putea dezvolta de timpuriu. Valoarea civică dominantă este… cumințenia.

Care sunt oare efectele cumulative ale acestei lipse de expunere la întrebările și tehnologiile prezentului, la problematica diversității și egalității de șanse, într-o educație cu fața către trecut și prea puțin spre viitor? Captivi între logica clopoțelului care tratează viața în bucăți separate și logica unor conținuturi care livrează o cunoaștere cuminte și mută la întrebările  cetățeanului lumii de azi, copiii noștri, să nu ne mire, vin la școală pentru clopoțelul care anunță… pauzele dintre ore.

N O T E_________


[1] Vezi de exemplu: Lazăr Vlăsceanu (Coord.), 2002, Şcoala la Răscruce. Schimbare și Continuitate în curriculum-ul învăţământului obligatoriu. Vol I,II, Polirom, Iași; UNICEF și ISE, 2004, Perspective asupra dimensiunii de gen în educație, București.

[2] Profesori coordonatori: Cosima Rughiniș, Laura Grünberg, Raluca Popescu;  autori: Nouella Gabriela Ghinea, Iulian Oană, Bogdan Osiceanu, Cosima Rughiniș, Maria Stoicescu, Laura Scarlat, Adela Sevastre, Elisabeta Toma, Ioana Vasile, Vlad Voicu.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. Dedalus spune:

    Asa este. Dar toata lumea stie asta, asa ca nu prea mai conteaza.
    Examenele se dau dupa programa, nu dupa manual. Iar programele au fost bine perfectionate in ultimii ani – cel putin o parte.
    De fapt ar trebui sa ne rupem de logica manualului- el nu mai este obligatoriu decat formal.
    =====
    Dar sa stiti ca foarte putini profesori/invatatori sunt capabili sa foruleze lectii independente de manual si asta e problema reala, nu manualul in sine.
    Profesorii sunt slab pregatiti chiar ei, asa ca fie si cu manual exceptionale – e degeaba.
    Lipseste pregatirea pedagogica. Multi profesori considera ca pedagogia este o materie de faultate pe care dupa ce ai luat-o, potisa si uiti.
    Metodele aplicate in scoala sunt la latitudinea cadrelor didactice – dar cate dintre ele pot formula lectii pe cont propriu?
    =====
    Tot timpul fugim – constient sau nu – de deficient majora, critica si fatala a societatii noastre- capitalul uman prabusit.
    Daca vom avea un program serios de pregatire profesionala a profesorilor, vom avea tot ce dorim – manual etc. Invers nu merge, adica sa ai manual bune si cadre didactice slab pregatite.

  2. M. Constantin spune:

    Cum se face ca, atunci cand evaluam cincimea formatoare din viata romanilor, nu gasim decat nemultumiti? Elevi, dascali, parinti, angajatori, oameni politici, administratori… statul in ultima instanta, refuza cu strasnicie sa vada ceva cu adevarat minunat in anii educatiei scolare.
    Mai mult, generatie dupa generatie, se pierd timp, energie, bani si tot felul de resurse in van pentru ca nu reusim sa raspundem la cateva intrebari simple: cine suntem? ce vrem? incotro?
    Si, daca ar fi sa ma mai nasc odata mi-as dori sa am parte de un prim ciclu in care sa ma bucur de caligrafie, geometrie, gimnastica, muzica, dans. As casca ochii spre lume si spre mine a uimire si poate ca ceva ma va face sa ma incordez intr-un al doilea ciclu, cvasi-militar, pe intrebarile cele mai presante. Daca as incepe sa gasesc raspunsuri, poate n-ar strica un ciclu de licenta/master pentru a ma prezenta in fata lumii. Iar daca chiar as avea ceva nou de spus, poate nu ar strica nici un ciclu doctoral.
    Abia dupa aceea, poate ca in mandatele succesiv incredintate, voi scapa de povara datoriei incredintate de stramosi si excedentul va aduce zambetul pe buzele urmasilor.
    Ceva totusi ma nelinisteste: cum se face ca, desi avem o multime de nemultumiti in tara, vedem mereu doar oameni excesiv de multumiti de sine, prin ziare, reviste, tv-uri.

  3. Este bine că s-au intensificat în ultima vreme discuțiile din jurul problemelor din educație. Este și mai bine că apar inițiative serioase cum este acest studiu sociologic la care se face referire. Oameni deosebiți cum este academicianul Solomon Marcus ar trebui ascultați mai mult. Faptul că există un studiu despre calitatea manualelor este extraordinar. Apar diverse alternative la educația formală convențională. Se simte un vânt al schimbării (de data asta de fond, nu doar steril-birocratice) și asta mă face să fiu optimist. Schimbarea va fi lentă dar trebuie începută. Câteva opinii personale despre ”sistem” pot fi găsite și aici: http://www.contributors.ro/author/marcel-cremene/ .

  4. AT spune:

    Contextul:
    http://www.nationalreview.com/article/oregon-white-privilege-100K
    http://www.washingtonpost.com/news/volokh-conspiracy/wp/2015/06/16/uc-teaching-faculty-members-not-to-criticize-race-based-affirmative-action-call-america-melting-pot-and-more/?postshare=5271434548154861
    http://www.thegatewaypundit.com/2012/11/midwest-college-students-told-to-disavow-american-ness-maleness-whiteness-heterosexuality/
    https://www.youtube.com/watch?v=EXeiH3Bk4hA
    http://davidthompson.typepad.com/davidthompson/2009/06/get-them-while-theyre-soft-and-yielding.html
    http://davidthompson.typepad.com/davidthompson/2013/09/get-them-while-theyre-soft-and-yielding-2.html

    Sociologia
    The American Sociological Association (ASA), founded in 1905 as the American Sociological Society (ASS), is a non-profit organization dedicated to advancing the discipline and profession of sociology by serving sociologists in their work and promoting their contributions to serve society. http://www.asanet.org/
    presedinte: Erik Olin Wright (born 1947, in Berkeley, California) is an American analytical Marxist sociologist, specializing in social stratification, and in egalitarian alternative futures to capitalism. Wright has been described as an „influential new left theorist”.
    ASA tine o conferinta anuala la care participa peste 5000 de cercetatori. iata programul pe 2012:
    Real Utopias: Emancipatory Projects, Institutional Designs, Possible Futures
    2012 Annual Meeting Theme: 107th ASA Annual Meeting, August 17-20, Denver, CO
    “Real Utopias” seems like an oxymoron: Utopia means “nowhere”—a fantasy world of perfect harmony and social justice. To describe a proposal for social transformation as “utopian” is to dismiss it as an impractical dream outside the limits of possibility. Realists reject such fantasies as a distraction from the serious business of making practical improvements in existing institutions. The idea of real utopias embraces this tension between dreams and practice: “utopia” implies developing clear-headed visions of alternatives to existing institutions that embody our deepest aspirations for a world in which all people have access to the conditions to live flourishing lives; “real” means taking seriously the problem of the viability of the institutions that could move us in the direction of that world. The goal is to elaborate utopian ideals that are grounded in the real potentials of humanity, utopian destinations that have accessible way stations, utopian designs of viable institutions that can inform our practical tasks of navigating a world of imperfect conditions for social change.
    Exploring real utopias implies developing a sociology of the possible, not just of the actual. This is a tricky research problem, for while we can directly observe variation in what exists in the world, discussions of possibilities and limits of possibility always involve more speculative and contentious claims about what could be, not just what is. The task of a sociology of real utopias, then, is to develop strategies that enable us to make empirically and theoretically sound arguments about emancipatory possibilities. This opens a wide and challenging agenda for sociology:
    – Empirical studies of innovative contemporary institutions and practices around the world that in one way or another prefigure emancipatory alternatives to dominant social structures and institutions. The task here is both to seek out the best and most interesting examples of innovation and to understand the limits, contradictions, and dilemmas which they confront.
    – Historical studies of attempts at building real utopias, both for specific institutions and for broader projects of social transformation.
    – Analysis of reform proposals for specific institutions—for example, universities, criminal justice, the media, city government, the financial system, food systems, environmental regulation, the Internet, intellectual property, the military, corporations—that focus both on the way a given proposal might help solve pressing current problems and point in the direction of broader real utopian transformations.
    – Systematic theoretical models of alternative institutions at both the micro-level and the macro-level, with particular attention to the normative ideals and trade-offs of different institutional designs.
    – Studies of the role of utopian thinking in sociological theory, philosophy, and other forms of social thought.
    – Research on discourses about social alternatives in the popular imagination and social movements.
    – Research on various political processes and social struggles involved in advancing and opposing real utopian transformations.
    – Methodological discussions of the problem of studying limits of possibility and the transformations of such limits.
    – Explorations of the dilemmas of linking strong normative commitments to empirical research.
    http://www.asanet.org/AM2012/meeting_theme.cfm

    Concluzia:
    Urmand exemplul fratilor mai mari occidentali, dupa ce au studiat cu detasare stiintifica, impartialitate dezinteresata si rigoare academica toate dedesupturile acestei stiinte, sociologii romani au hotarat ca a sosit timpul sa treaca la fapte. Din pacate nu isi pot pune in aplicare utopiile lor realiste de transformare progresista a societatii pentru ca copiii sunt indoctrinati de mici in tipare conservatoare, asa ca hai sa punem mana pe ei cat sunt fragezi. “Get them while they’re soft and yelding”.

    Bonus:
    Toata infatuarea asta cu predarea alternativa este o mare iluzie. Cei mai de succes studenti la cele mai bune universitati din lume, in domeniile care conteaza pentru succesul unei natiuni, matematica, stiinte exacte, tehnologie, inginerie, sunt cei educati intr-un stil traditional, in Asia.
    http://theconversation.com/chalk-and-talk-teaching-might-be-the-best-way-after-all-34478
    http://www.americanthinker.com/articles/2015/04/how_to_bring_back_traditional_education.html

  5. Sergiu Simion spune:

    Cruciada impotriva copilariei

    …daca fenomenul Pitesti a esuat la nivel fizic, el a izbutit la nivel mental si moral: reeducarea poporului roman a reusit in cele din urma, chiar daca nu intr-o forma brutala, ci intr-una mentala, relativ rafinata.
    Ruxandra Cesereanu – Imaginea Securităţii în literatura română în comunism şi postcomunism (http://phantasma.lett.ubbcluj.ro/?p=2698&lang=en)

    Dupa 25 de ani de tranzitie in care invatamantul a fost total bulversat chiar de catre specialistii lui , doua distinse cercetatoare ne ofera un fel de dizertatie sociologica in care , in loc de o pledoarie pentru educatie , valori si cultura, ne ofera tot un fel instructie ca inainte de 1989 ca si cum aparitia videoproiectorului , calculatorului / tabletei si disparitia imaginarului copilariei ( pentru autoarele in cauza , bunicii nu mai trebuie sa fie bunici , ci probabil un fel de gardieni publici ) ar rezolva gravele probleme aparute in societatea romaneasca :

    “Deși România este puternic informatizată și conectată la tehnologiile moderne de comunicare(s.n.), acestea sunt rar prezente în manualele școlare (s.n.). Apar mai des, chiar și în manualele digitale, poze cu tabla de scris și cretă decât computere și videoproiectoare sau tablete(s.n.). Fetele și femeile din manuale gătesc, cos și țes, bunicii spun povești(s.n.)…”

    Este foarte adevarat ca scoala este extrem de plictisitoare prin supra-aglomerare si informatia redundanta oferita in exces , dar nici o instanta si de la nici un nivel nu a schimbat aceasta realitate si nimeni nu ne explica de ce pentru ca de fapt nu exista interesul sa fie schimbata . Scoala poate fi extrem de atractiva daca este facuta altfel , dar nici acest interes nu exista , iar solutia propusa in acest articol complica si mai mult situatia.

    Totusi, din nefericire pentru o anumita viziune asupra „instructiei si educatiei” , modernitatea nu este intotdeauna identica cu valoarea ( calculatoarele si tabletele oferite chiar gratuit la toti elevii unei scoli nu-i educa ! ), iar valorile unei culturi nationale sunt de neconceput fara trecut si traditii . In plus, copiii ar trebui protejati de influenta nefasta a unui sistem in care :

    „…cultura este principala problemă. Ea definește modul în care lucrează sistemul politic sau alte sisteme și instituții ale unei societăți. Asta e cheia, cultura, nu sistemul!”

    Peter Gross
    (http://www.revista22.ro/articol.php?id=57193 )

    si nu fortati sa se adapteze fortat si peste limitele varstei lor la o realitate care bulverseaza inclusiv adultii.

    Exact aceasta problema a culturii , respectiv a sistemului de valori pe care trebuie sa-l ofere scoala , este eludata in articol dupa modelul sistemului de invatamant care ofera si acum tot instructie si nu educatie .

    in viziunea autoarelor care pledeazade fapt pentru o ardere a etapelor , copiii nu mai trebuie sa aiba copilarie . Altfel spus, daca li se explica totul in limbajul accesibil varstei lor ( eventual cu diminutive… ), ei trebuie sa fie un fel de adulti in miniatura care au aceeasi capacitate de intelegere si acelasi discernamant ca persoanele mature . Conform acestei conceptii originale de accelerare a dezvoltarii , copiii ar trebui de fapt sa sara peste etapa copilariei pentru a fi parasutati direct in lumea adultilor , deci ei trebuie pregatiti pentru o lume conflictuala si plina de dileme prin criticism reflex si acceptarea relativismului moral respectiv a indistinctiei dintre bine si rau ( ! ) .
    Cu alte cuvinte, universul mental al copilului ar trebui sterilizat si decuplat de povestile copilariei , de trecut , de traditii si de arhetipuri in asa fel incat acesta sa se adapteze la o brava lume noua in care bunicii nu mai spun povesti , „cumintenia” ( sensul corect este acela de bun simt, educatie si normalitate sociala ) nu mai este o valoare sociala, iar copiii devin un fel clone updatate ale lui Goe respectiv viitori contestatari de profesie , eventual anarhisti.

    In acesti parametrii „educationali” prin care universul copilariei si arhetipurile familiei traditionale sunt practic dislocate , nu este greu de estimat si ce fel de spirit de implicare in viata cetatii ar trebui dezvoltat de timpuriu la viitorii cetateni :

    ” Într-o lume a conflictelor și tensiunilor micro- și macro-sociale din societatea contemporană, manualele oferă mai curând o viziune funcționalistă , împăciuitoare( termenul de “impaciuitorism”era folosit in propaganga anilor `50 -n.n. ) asupra rolurilor și relațiilor dintre oameni – în care este totdeauna clar cine are dreptate și cine greșește(s.n.). Nu sunt abordate deloc conflicte și dileme actuale legate de sărăcie, şomaj, migraţie, sănătate, riscuri online (s.n.) (desigur, probleme care ar trebui inserate cu tact și profesionalism, ținând cont de nivelul specific de vârstă). Nu se încurajează o gândire critică pe teme dintre cele mai actuale care ne privesc pe toţi( n.n.- vorbim de copii sau de adulti ? . Nu se încurajează astfel capacitatea copiilor de a-și forma opinii și convingeri (ceea ce e total diferit de încercarea nefastă de a produce convingeri !). Manualele nu manifestă un interes deosebit pentru dezvoltarea spiritului de implicare în viața cetății(s.n.), spirit care s-ar putea dezvolta de timpuriu(s.n.).”

    In sfarsit , este foarte interesant ca doua cercetatoare in domeniul sociologiei pur si simplu fac abstractie de o realitate sociala la care de fapt se refera si pentru care scoala traditionala cu mijloacele ei invechite este inca o necesitate vitala iar calculatorul si tableta o realitate inca indepartata.
    Motivul este simplu si arhicunoscut :

    “Unu din patru români locuieşte ca în Evul Mediu, adică într-o locuinţă de chirpici sau de paiantă. Datele centralizate de INS la recensamant arată că o treime din totalul clădirilor din țară sunt din paiantă sau din chirpici. În ele trăiesc 4,3 milioane de români.”
    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/Aproape+4+5+milioane+de+romani+traiesc+ca+in+Evul+Mediu

    Daca nu tinem cont de aceasta realitate , procedam exact ca in propunerea aceea de a da banii tuturor pensionarilor pe card , desi la tara avem localitati in care nu exista nici macar curent electric. Tableta mai lipseste !

    *) Laura Grunberg si Cosima Rughinis – Elevii – captivi între logica clopoțelului și plictiseala lumii din manualele școlare

    Note

    Aproape 4,5 milioane de români trăiesc ca în Evul Mediu (http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/Aproape+4+5+milioane+de+romani+traiesc+ca+in+Evul+Mediu )

    Sociologi: Manualele, ancorate în trecut – bunica cu fuior, bărbaţi cu cariere, mama în bucătărie
    http://www.mediafax.ro/social/sociologi-manualele-ancorate-in-trecut-bunica-cu-fuior-barbati-cu-cariere-mama-in-bucatarie-14541507

  6. crina spune:

    Gandirea critica este ceva foarte frumos si foarte folositor pe langa c(l)asa omului, suna foarte frumos, dar prezinta cateva inconveniente: – formarea trebuie inceputa de la clasele foarte mici; – e nevoie ca toti dascalii din scoala sa aiba deschidere spre strategiile gandirii critice; – testele si evaluarile nu solicita capacitatea de reproducere a informatiei; – este nevoie de multa munca, rabdare si de practica dialogului; – este nevoie (si) de o abordare interdisciplinara; – orele sunt antischema, nu i se poate pretinde copilului sa metabolizeze informatia pe parcursul a 50 de minute; – elevul (de primar, gimnaziu sau liceu) nu scrie dupa dictare ce face sau cum este personajul din opera literara studiata si prea putin ne intereseaza ce tip de narator apare in textul dat … etc.; lista ramane deschisa. Cati dintre cei care sunt la catedra sunt dispusi sa trudeasca pentru a-i invata pe copii sa gandeasca si sa-si exprime cu adevarat o parere proprie?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Laura Grunberg si Cosima Rughinis


Laura Grunberg si Cosima Rughinis

Laura Grunberg este socioloagă, scriitoare, profesoară și activistă în mișcarea de femei din România. Licențiată în matematică a obținut doctoratul în sociologie. A pu... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)