Home » Educatie »Interviu » Citesti:

În timp ce România premiază „invențiile” de la Geneva, cercetătorului român din diaspora îi arde de Nobeluri – interviu cu Mircea Ivan

Doi Mici si un Anc ianuarie 20, 2020 Educatie, Interviu
5 comentarii 2,518 Vizualizari

Doi Mici și un Anc (MMA) au stat la povești cu Mircea Ivan, (tenured associate) profesor la Indiana University School of Medicine, SUA și prim-autor al articolului din Science care a stat la baza acordării Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 2019. Mircea este românul care s-a apropiat cel mai mult de Nobel, după George E. Palade, laureat în 1974, ambii lucrând însă în laboratoare din SUA.

Am discutat despre:

  • „Furtuna perfectă”, aducătoare de premiu Nobel.
  • Cum ar putea România să atragă înapoi oameni ca el, adică resursă umană înalt calificată.
  • Bugetul cercetării, care ar trebui administrat independent de factorul politic, de Academia Româna, Consiliul Național al Rectorilor, Consiliul Național al Directorilor Generali de INCDuri etc.
  • Condiția de a fi petrecut minim un an în sistemele vestice de cercetare înainte de a obține un post pe perioadă nedeterminată în România.
  • Ce face un aproape „Nobelist” în timpul liber.

Interviul integral este mai jos:


MMA: Salut. În primul rând, te rugăm să ne faci o scurtă auto-biografie.

MI: Sunt născut în Bașov, am absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București în 1993, urmată de PhD pe oncologie moleculară în Marea Britanie la University of Wales College of Medicine (actualmente parte din Cardiff University). În 1998 am început să lucrez ca postdoctoral fellow la Dana – Farber Cancer Institute (institutul de cancer al Harvard Medical School, Boston) în grupul lui Bill Kaelin încercând să descifrez mecanismele moleculare ale cancerului renal. Proiectul meu a avansat într-o direcție neașteptată, ducând la descoperirea senzorilor celulari de oxigen. Articolul publicat în revista Science în 2001, al cărui prim autor am fost, a fost recunoscut de comitetul Nobel ca esențial pentru premiile din 2019. La sfârșitul anului 2003 am devenit la rândul meu investigator principal la Tufts University School of Medicine tot în Boston, studiind noi mecanisme de adaptare celulară la variațiile concentrației de oxigen. În 2008 m-am mutat la Indiana University School of Medicine, inițial ca tenure-track assistant professor, iar din 2015 ocup poziția de tenured associate professor.

MMA: Referitor la articolul din Science, explică-ne, te rugăm, despre ce este vorba.

MI: Pe scurt, cercetările mele în laboratorul lui Bill Kaelin au dus la identificarea unor enzime din familia prolil hidroxilazelor care funcționează în toate celulele metazoare, și sunt esențiale pentru adaptarea acestora la variațiile concentrației de oxigen din mediul ambiant.

MMA: Care e diferența dintre cercetare de Nobel și cercetare în general? Poate cineva identifica și investi în cercetare de “Nobel”?

MI: Să faci cercetare de Nobel nu poate să fie un scop în sine. Pe de altă parte este esențial după părerea mea să faci cercetare care să îndeplinească următoarele condiții: 1) să încerce să răspundă la întrebări importante, 2) să fie reproductibilă, 3) să abordezi problema din cât mai multe unghiuri. Natura are toate răspunsurile dacă știi cum să întrebi și să ii asculți răspunsurile.  În circumstanțe rarisime se poate întâmpla să fii prins în acel “perfect storm” din care iese o descoperire care peste decenii conduce la premiul Nobel, dar pentru asta trebuie să fii în locul potrivit și la momentul potrivit. Pentru a realiza cât de rar se pot întruni astfel de condiții, uitați-vă la cate Nobeluri a recoltat acest colos academic numit Harvard în ultimele decenii. Veți fi surprinși…

MMA: Ce măsuri ar trebui luate ca Mircea Ivan să se mute în România?

MI: Din păcate o mutare permanentă în cazul meu nu ar fi posibilă din considerente ușor de înțeles. După 25 de ani, am prins rădăcini prea adânci aici. Pe de altă parte, nu trebuie să fiu fizic în România 100%. În zilele noastre colaboratorii pot fi în contact în timp real din orice colț al lumii. Ceea ce aș dori să vad sunt masuri prin ca să fie stimulate aceste colaborări fără frontiere geografice. Desigur, o atmosfera propice ar facilita și reîntoarceri de succes din rândul celor mai tineri. Deci revenim până la urmă la întrebarea precedentă.

MMA: Cum vezi implementate aceste colaborări fără frontiere geografice? Crezi că sistemul tenure-track american ar fi implementabil în România pentru atragerea de resursă umană înalt calificată? Vezi propunerile Ad Astra pentru Tenure-Track Romania de aici.

MI: Da, cred că în România ar trebui să se introducă tenure-track, dar va trebui arbitrat cât mai imparțial. Aici este sistemul „arm-length” când e vorba de scrisorile de recomandare. Dacă x-ulescu aplică pt poziție tenure-track va trebui să obțină scrisori de recomandare de la indivizi cu care nu a colaborat. De exemplu, eu nu am putut să folosesc vreo recomandare de la Kaelin. Dar orice sistem poate fi pervertit, din păcate – scrisori de recomandare de la cumetri și amici, ne facem noi reviste ISI dacă nu putem ajunge la ele etc. În cele din urmă tot ajungem la cine-l controlează pe controlor. Dacă se face un sistem de tenure-track la discreția completă a senatului unei universități e inutil.

MMA: Bugetul alocat cercetării este la minim istoric. Cine este de vina? Doar politicienii? Sau și comunitatea științifică din țară?

MI: Legat de buget (si aici nu e numai o problemă a României) în anii care urmează mi-e teama că acesta va fi sub presiune tot mai mare să susțină pensiile. Fără îndoială că trebuie cerută o creștere semnificativă, dar nu cred că este realist să sperăm la ceva spectaculos. Problema cea mai mare la momentul actual este diluarea fondurilor de cercetare, așa puține cum sunt ele. Sunt mult prea multe institute și grupuri care nu produc mai nimic, dar absorb fonduri și compromit șansele de dezvoltare ale minorității cu potențial real.

MMA: Cat de mult ar trebui să îi fie factorului politic să interfereze cu modul în care sunt gestionați banii alocați cercetării? Crezi că o structura de tip NSF cu al său National Science Board din SUA (detalii aici) s-ar preta în locul puzderiei de consilii consultative din subordinea MEC?

MI: Trebuie constituit un organism independent de evaluare, așa cum sugerați și voi, un fel de NSF romanesc (RSF?). Când zic independent, mă refer la independent de partidele politice, de Academia Romana, Consiliul Național al Rectorilor, Consiliul Național al Directorilor Generali de INCDuri etc. Desigur, membri individuali pot fi afiliați politic, sau membri ai Academiei, dar organizația per se să fie independentă prin statut. Trebuie să rămână proaspătă, membrii să nu fie pe viață, ci cu mandat limitat de 4-5 ani. Ideal ar fi să includă și membri ai diasporei (1/3) și cercetători din Romania (2/3), aleși pe bază de merit științific, experiență ca evaluatori etc. Pe de altă parte,  dacă evaluările acestui „NSF” rămân doar pe hârtie și nu sunt urmate de restructurarea corespunzătoare, nu am făcut nimic.

MMA: Ar fi benefic pentru sistemul național românesc de cercetare ca la angajarea pe perioadă nedeterminată să existe cerința pentru candidați de a fi efectuat minim un an de stagiu de cercetare (master, doctorat sau postdoctorat) în instituții din țări membre OECD?

MI: Absolut. Ca o sugestie, nu aș limita stagiul la un an, pentru că un an pare mult, dar de fapt trece foarte rapid și este probabil insuficient pentru un rezultat real. Cel puțin în cercetarea biomedicală ar trebui judecat de la caz la caz, desigur, dar a lucra în țări membre OECD o perioadă de timp mi se pare esențial pentru a candida la un astfel de post.

MMA: Cum ti se pare că multe din CV-urile cercetătorilor din Romania arată că au studiat și activat la maxim 1-2 instituții, de obicei din același oraș. De multe ori pornind de la a fi student și ajungând profesori, trecând prin toate treptele și gradele în cadrul aceleiași facultăți?

MI: Imobilitate geografică și științifică în cel mai rău mod cu putința.

MMA: Ce face un aproape “Nobelist” în timpul liber ?

MI: Încerc să citesc cât mai mult și divers, istorie, istoria științei, astronomie. Încerc să intru în dialog cu oameni din domenii foarte diferite și să rămân deschis la idei noi.  Ca o minte să rămână proaspătă și creativă trebuie să își facă timp liber.

  • Autori: Octavian Micu, Mihai Miclăuș si Lucian Ancu
  • Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



    Currently there are "5 comments" on this Article:

    1. Harald Hardrada spune:

      Am citit articolul ,,Hifα targeted for vhl-mediated destruction by proline hydroxylation implications for O2 sensing”. Articolul este publicat in revista Science 2001, vol.292 si este unul de biochimie si are 4 pagini si 10 autori! Cititorii il pot lectura aici : http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.1016.3795&rep=rep1&type=pdf
      Care este contributia fiecaruia din cei 10 autori la cele 4,5 pagini ale articolului este un subiect de meditat.
      Dupa cum se vede pe langa Mircea Ivan, un alt coautor al acestui articol este si romanul Adrian Salic, profesor de biologie la Universitatea din Harvard, despre care nu se face nici o mentiune in articolul din contributors.

    2. Aristotel spune:

      Intotdeauna am avut rezerve fata de articolele cu mai multi de 3-5 autori. In general o echipa de cercetare include pana la 5-7 membrii. Articolele se pot scrie pe detalii din tema de cercetare si prin asocierea a 4 autori la fiecare articol si atunci se deduce usor contributia fiecaruia. Exista aceasta cutuma si la cartile si cursurile universitare. Astfel, sunt trecuti autori pentru pozitia pe care a detin, experienta acumulata, dar nu au scris un rand de articol sau de carte

      • Stefan spune:

        Articolele cu multi autori sunt articole complexe (sau așa ar trebui sa fie). Ele pun, de regulă, in evidenta un fenomen, un pattern care se repetă și care poate fi reprodus. Pentru a evidenția un fenomen repetabil este nevoie de o echipa mare de lucru.
        Materialele pot fi ‘laborator-made’, ceea ce înseamnă că o echipa de 2-3 oameni le-au făcut și explică într-o secțiune a articolului ce materiale și tehnici de lucru au folosit, pentru a fi reproductibile. (sa nu uitam, nici un fenomen nu este validat in cercetare daca nu poate fi reprodus).
        Măsurarea comportării materialelor in diferite situații presupune o echipa de 2-3 autori. Pentru că situațiile /stările la care sunt supuse materialele pot fi custom-made(creștem tensiunea și apoi brusc introducem un câmp magnetic, sau aplicam un gradient de temperatura de -100grade/minut și apoi brusc supunem materialul la un flux de particule gamma etc).
        Comportamentul observat prin măsurare este, de regulă, explicat/validat și prin interpretare teoretică: se obține un parametru negativ în domeniul de GHz pentru că legea nu știu care arata un comportament. Deci o altă echipă de 2-3 cercetători teoretici pot interpreta datele, modela și simula teoretic situația practic măsurată.
        Desigur, ideea aparține de regulă unui colectiv de 2-3 cercetători seniori care au experiență în domeniu și au anticipat comportamentul. Și l-au validat, ei își susțin părerea prin acest articol.
        Un total de 8-12 cercetători. La materiale simple. Daca vb de biofizica și materiale biologice, deja numărul celor implicați creste. Un autor poate fi cel care creste un anumit tip de celule care supuse unui amestec de nu știu care tip poate conduce la un țesut complex, deci inca 4 autori.
        Premiile Nobel și revistele Nature și Science au peste 10 autori pentru că sunt validate idei. Lucru complex, între laboratoare: un laborator este în măsură să facă un anumit material, măsurătorile de un anumit tip doar la laboratorul cutare samd. Daca mai punem și ceva microscopie electronică și spectre Raman pentru validare, alți 2-3 autori. O lucrare complexa presupune o muncă complexa.
        Lucrările cu 2-4 autori sunt punctuale. Ele rezolva probleme punctuale, de regulă 1 material, 1 concentrație, 1 măsurătoare, 1 interpretare. O validare. Mult mai rar un fenomen că în lucrările experimentale.
        Lucrările teoretice pot avea un singur autor. Sunt ok, valide, pot fi publicate fără probleme, dar încep să aibă valoare abia când teoria este reproductibilă prin experiment (cazul metamaterialelor).
        Nu subestimați articolele cu multi autori. Incercati doar sa fiți selectiv.

    3. Aristofan spune:

      Ca referent la numeroase reviste internationale cu factori mari de impact, intodeauna la articolele cu numar mare de autori am cerut autorului de corespondenta, dar si celorlalti coautori sa-mi explice contributia fiecaruia in acel articol. Niciodata nu am primit raspuns la aceasta solicitare. De aceea, le-am respins de la publicare, recomandandu-le sa le rescrie doar cu autorii direct implicati.



    Comenteaza:







    Do NOT fill this !

    Autor

    Doi Mici și un Anc


    Doi Mici si un Anc

    Sistemul românesc de cercetare văzut prin ochii a doi doctori în fizică (Lucian și Octavian) și ai unuia în biologie (Mihai). Publicăm, de asemenea, articole pe teme de act... Citeste mai departe


    Carte recomandata

    E randul tau

    @adrian - trebuie neapărat să-ți spun un secret, acum, cât nu ne aude nimeni: numai progresimea ...

    de: Harald

    la "Din nou, despre sfidarea consensului științific: Cum a fost descoperit craterul de impact Chicxulub și, implicit, extincția non-darwiniană a dinozaurilor și altor specii"

    Carti recomandate de Contributors.ro

    DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

    Carte recomandată de contributors.ro

    Cauta articole

    februarie 2020
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    242526272829  

    contributors.ro

    Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
    Contact: editor[at]contributors.ro

    MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

    "Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

    (An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)