Home » Educatie » Citesti:

Integritatea în universități și morile de vînt

Alexandru Gabor martie 29, 2014 Educatie
19 comentarii 1,526 Vizualizari

Cînd nu sunt dosite sub preș, cu un alai de comitete și declarații întortocheate, problemele de integritate în mediul academic sunt relativizate în ritm de manea balcanică. Impostura e gratificată, molatec și galeș totodată, comisiile despre calitatea învățămîntului se întîlnesc neabătut, tocșourile țin subiectul o zi-două, pe prima pagina a ziarelor sticluța cu vitriol pentru malpraxisul academic se termină repede.

Cititorul și spectatorul obișnuit exultă la știrile despre olimpicii români la vreo disciplină și driblează orice disonanță cognitivă. Nu contează rezultatele de la PISA, care măsoară abilități medii ale elevilor, nu contează clasamentele universităților, rata de analfabetism funcțional, nimic nu îi curmă serenitatea. Spectatorul obișnuit e convins că un masiv brain drain românesc alimentează marile corporații globale și universitățile de top occidentale. El știe că s-a născut într-o glorioasă tradiție intelectuală, inițiată ezoteric de Gînditorul de la Hamangia, continuată de inventatorul român al caloriferului și un american celebru, căruia ziarele tocmai i-au descoperit origini transilvane – bunicii lui au plecat în Statele Unite pe la începutul secolului XX.

În paralel însă cu frontul anticorupție, sprijinit de o mînă de jurnaliști și cîteva instituții-cheie, are loc o dezertare jemenfișistă pe frontul integrității academice. Rareori apar și cazuri de plagiat în rîndul demnitarilor, cînd mizele sunt mari și parcursul academic se suprapune cu traiectoria politică. Acestea nu sunt rezultatul comisiilor de etică din universități, așa cum ar fi fost normal. Nu sunt nici revelații ale comisiilor de integritate din partide, oricît de ridicol ar părea acest pocinog în interiorul unor astfel de asociații. Cel mai des, victimele plagiatului înjură investigația jurnalistică, pe care o suspectează ca pion al unui complot politic. De aceea, se vîntură replica ”acuzații politice” la orice suspiciune de plagiat și, într-un sens extrem de parțial, răspunsul e legitim. Abia de la funcția de secretar de stat în sus problema plagiatului are relevanță publică.

Deși experiențele individuale nu sunt statistic semnificative, voi istorisi o pățanie directă, legată de un plagiat într-o instituție de educație. La puțină vreme după angajarea mea ca asistent universitar, am descoperit un plagiat al unei profesoare. Într-un dicționar de sociologie fuseseră traduse, adesea cuvînt cu cuvînt, intrarile din dicționarul de sociologie Larousse (în post-scriptum, sunt prezentate, în oglindă, două astfel de articole).

Ca orice tînăr, plin de idealisme, am coborît de pe Rosinanta și mi-am spus: fiecare, pe pătrățica lui mică, trebuie să facă binele, așa cum îl înțelege și cu bună-credință. Așadar, am redactat o petiție, am cerut colegilor mei să o semneze, am intrat în audiență la rectorat pentru a semnala chestiunea de integritate și aplicarea regulilor din Legea educației. Reacțiile celor din jur au fost la momentul respectiv neașteptate: cînd dezinteresate (”Eh, asta e problema noastră acum?!”), cînd paternalist-grijulii (”Dacă vrei o carieră aici, să știi că nu începi cu dreptul. Faci pipi împotriva vîntului.”), cînd cinice (”La cîte se-ntîmplă, chestia asta e atît de minoră…”). Nu s-a întîmplat absolut nimic cu plagiatul semnalat însă au început să curgă amenințările cu excluderea sau demiterea.

Privită retrospectiv, mirarea a fost înlocuită de resemnare și astăzi nu știu dacă aș proceda la fel. Încheierea poveștii e simplă. Profesoara respectivă a fost aleasă decan, și-a continuat cariera academică acolo, a ieșit la pensie și, probabil, scrie în continuare cărți. Fără a fi dat afară, eu am ales opțiunea exit, abandonul, pentru că era imposibil să țin seminare de știință politică într-o instituție cu o astfel de cultură organizațională. Poate istorisirea nu e reprezentativă, poate în alte instituții de educație experiențe similare s-au încheiat fericit, însă în mod cert povestea adaugă niște pete de culoare pe un tablou hidos.

Micro-experiența are o completare la nivel macro. Datele de care dispunem sunt seci: potrivit unui studiu din 2005, finanțat de Fundația Konrad Adenauer, ”47% dintre cadrele de conducere menţionează faptul că în instituţiile pe care le conduc există cazuri de plagiat în rândurile profesorilor”. Adică jumătate, una din două astfel de persoane cu funcții de conducere! De cîte ori ați citit vreun raport al Comisiilor de Etică din universitățile românești care menționează astfel de probleme de integritate a cercetării? Cumva niciodată? Nu există o complicitate a sistemului educațional prin care studenții și părinții studenților sunt amăgiți cu un verbiaj sprinten al ”excelenței și educației de elită” oferite beneficiarilor?

Dacă temele de integritate academică sunt încremenite, dacă reacția rămîne la stadiul moralizator și al redactării altor coduri etice, dacă status-quo-ul e atît de impermeabil, soluțiile sunt greu de imaginat. Însă nu sunt convins că rezervele de idealism s-au epuizat, că minorități active nu pot schimba în bine educația, că lupta de ariergardă pe acest teritoriu e plină de defectori.

__________________________________

Post-scriptum: Am ales, nu întîmplător, două articole din fiecare carte. Pe coloana din stînga, dicționarul semnat de profesoara de care a fost vorba mai sus și pe coloana din dreapta dicționarul de sociologie Larousse, tradus de Editura Enciclopedică (consider numele irelevante, sunt simptomele unui fenomen)

Mic dicționar de sociologie

R.Aron ”Rupînd cu tradițiile școlii sociologice franceze și cu reprezentanții săi de după A.Comte (E.Durkheim, F.Simiand), RA a introdus în Franța metoda școlii sociologice germane, dominate de personalitatea lui Max Weber. Pornind de la un tip de interogație preluat de la W.Dilthey și de la obiectivitatea științei sitorice, RA a dezvoltat o interesantă reflecție asupra acțiuniii  umane în istorie și asupra condițiilor opțiunilor politice” (p.129)

Meritocrație ”După versiunea cea mai curentă a meritocrației, școala și universitatea asigură această funcție; ierarhia socială se confundă deci cu aceea a diplomelor. O meritocrație perfectă este o utopie; societățile sînt însă mai mult sau mai puțin meritocratice” (p.59).

Larousse. Dicționar de sociologie

Aron, Raymond ”Rupînd cu continuatorii lui A.Comte (E.Durkheim, F.Simiard), Aron face cunoscută în Franța sociologia germană, dominată de figura lui M. Weber. La întrebarea, venită din partea lui W.Dilthey, asupra obiectivelor științelor istorice, el face comentarii privind acțiunea umană în istorie și condițiile alegerii politice (SM, p.25)”

Meritocrație ”Potrivit celei mai curente versiuni asupra meritocrației, școala și universitatea îndeplinesc această sarcină; ierarhia socială se confundă deci cu cea a diplomelor. O meritocrație perfectă este o utopie, dar societățile sunt mai mult sau mai puțin meritocratice” (Ph.Bn, p.164)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. Paul-Constantin Chitic spune:

    Gestul dumneavoastră (semnalarea plagiatului) este remarcabil. Puțini tineri au curaj să facă ce-ați făcut dumneavoastră.

    Chiar dacă acțiunea a fost lipsită de urmări, justețea ei rămâne. Comparația cu celebrul personaj din literatură cred că pune prea mult accentul pe ideea de resemnare.

    E bine c-ați publicat acest text. Cred că lucrurile bune pe care le fac oamenii din România au nevoie de cât mai multă mediatizare.

    • Alexandru Gabor Alexandru Gabor spune:

      Stimate domnule Chitic,

      Sunt de acord cu dvs, am scris textul cu o singură întrebare în minte: ce se poate face într-un astfel de sistem disfuncțional și cu astfel de culturi organizatorice? Cum e posibilă schimbarea, dacă din interior decidenții păstrează status-quoul? De ce studenții sau părinții nu au mijloace de a reacționa la acest tip flagrant de impostură?

      • Alex spune:

        @Alexandru Gabor: din pozitia unui fost cadru didactic universitar actualmente emigrat, incerc sa va raspund la unele din problemele ridicate, in text sau in comentarii.

        Mai intai, nu este neaparat vorba de proportiile fenomenului de coruptie in Canada si in Romania. Am adesea aceasta discutie cu romanii (“si la aia se intampla, nu ai vazut?”). Problema este, insa, fals pusa. Nu conteaza ca se intampla, nici macar cad de des se intampla, ci conteaza ATITUDINEA populatiei atunci cand astfeld e fapte sunt date in vileag. Or, daca in strainatate cel descoperit cu mata in sac sufera oprobriul public si trebuie sa isi dea demisia, in Romania respectivul este oarecum compatimit ca a fost prins, invidiat pentru ca a gasit o metoda faina de a fura si, in secret, fiecare spera la ziua cand va avea si el ocazia sa fure si se gandeste ca, odata venita ziua respectiva, va fi mai destepts i nu va fi prins.

        Cu alte cuvinte, de aceea este atat de tolerata hotia in societatea romaneasca: pentru ca romanii, marea lor masa (nu imi vorbiti, va rog, de doua-trei exceptii), nu viseaza la o lume cinstita, ci doar sa prinda si ei un loc la masa hotilor. Hotii sunt sprijiniti de romani pentru ca romanii isi doresc sa intre in randul lor, nu sa ii starpeasca.

        Ce se poate face? Nu mare lucru. Din experienta mea, singurul lucru care a functionat, a fost demisia si plecatul in strainatate. Nu imi tineti discursuri despre patriotismul ramanerii in tara: cei care sug si fura se bat in piept ca ei sunt patrioti pentru ca au ramas in tara. Este exact cum o lipitoare ar trebui sa fie aplaudata pentru ca este patriot local intrucat nu va paraseste…

        Am plecat din tara si m-am angajat in privat in strainatate si platesc, cu placere si recunostinta, impozite unui stat cu functionari mai cinstiti si unei tari cu o populatie care are bun simt. Am refuzat sa lucrez in privat in Romania, ca nu cumva sa platesc impozite si, deci, salarii, depravarilor morale pe care tocmai le lasasem in urma.

        Da, singurul lucru care doare sistemul acesta din Romania este plecarea celor care muncesc. Degeaba stati acolo, protestati si va vaitati, dar continuati sa munciti. Ii lasa rece dilemele si protestele voastre morale, nu stiu sa aprecieze faptul ca munciti, singurul lucru pe care li-l oferiti cu adevarat este o munca pe care o paraziteaza. De-abia cand nu vor mai ramane decat parazitia colo, probabil ca au sa se manance intre ei sau au sa se apuce, ins farsit, cu vaicareli de orgolii,s a munceasca si ei ceva. In rest, in cot ii doare. Munciti? Pai numai bine, le sunteti util, si-au gasit un (cu scuzele de rigoare) prost.

        Faceti un efort si trimiteti-va copii, macar, in strainatate, daca nu putetis a faceti dumneavoastra insiva sacrificiuld e a va asuma greul emigrarii astazi pentru a le fi mai bine urmasilor. Chiar va doriti sa ii cresteti intre asemenea scursuri? Intr-o societate asa de putreda si atat de mandra si de atasata de propria ei putreziciune? Vindecarea va dura mult, daca va fi vreodata si, hrandind parazitii nu faceti decat sa intarziati acest proces la infinit.

        In fiecare zi am un motiv de bucurie chiar si numai la gandul ca am scapat de acolo. Si nu vorbesc de universitate, ci de tara intreaga sau, mai precis, de populatia ei.

        Talduroase salutari!

        • Consonant spune:

          Emigrarea este o optiune personala pe care dumneavoastra o ridicati la un nivel de generalitate nepermis. Iar acuzele pe care le aduceti celor care sunt in Romania sunt nepermise, orice ati spune si ati face dumneavoastra. Sunt foarte multi oameni cinstiti in Romania, o buna parte dintre ei si in sistemul de invatamant. Poate ca nu sunt majoritari, poate ca sunt multe lucruri de facut, dar asta nu scuza in niciun fel exprimarea dumneavoastra.

          • Alex spune:

            Din pacate, nu scuza nici orgoliul dumneavoastra. Daca recititi mesajul meu, veti vedea ca ma refer la majoritatea populatiei, nu la cateva exceptii. Or, ca va place sau nu, efectul adus de aceasta majoritate a populatiei se vede in gradul de dezvoltare (mai precis, de ramanere in urma) a Romaniei. Alte tari sunt cu mult inainte si asta datorita populatiei lor. Romania este cu mult in urma. Iar motivul este, ati ghicit, felul de a fi al populatiei Romaniei. Indiferent ca va place sau nu aceasta concluzie. Din pacate, pe langa dragostea pentru furt, indolenta si superficialitate (“suntem la portile Orientului…”), pe lista respectiva se adauga si autosuficienta si multumirea mic-burgheza de sine.

        • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

          Alex,

          Mulțumesc pentru comentariu. Cred că înțeleg motivația acestor rînduri. Emigrarea e un fel de capitulare, eu nu cred că asta trebuie să fie singura reacție sau prima. Cred că avem instrumentele să schimbăm ceva.

          Gînduri bune!

          • Alex spune:

            De ce ar fi o capitulare? Personal, o interpretez ca pe o mare dovada de altruism: prefer sa ajut din munca mea niste oameni care chiar au facut efortul de a construi o societate cinstita, corecta, o tara frumoasa. Vi se pare ca a-l neglija pe cel harnic si cinstit pentru a-l favoriza pe cel lenes si hot este vreo fapta de prezentat lui Sf. Petru? Indiferent de ce limba vorbeste primul, indiferent de ce limba vorbeste al doilea. Dimpotriva, consider ca fapta cea buna este de a-i intinde o mana de ajutor celui care se straduieste, nu celui care se fuduleste.

      • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

        Au mijloace, dar nu vor, pentru că majoritatea nu o consideră impostură. Au alte standarde, sunt de pe altă planetă. Planeta România. De aceea diplomele românești nu valorează aproape nimic în lumea occidentală. Singura șansă pe care o avem cei care nu vrem să acceptăm aceste standarde dezonorante este să publicăm în articole în reviste internațional sau cărți la edituri internaționale, altfel suntem considerați prin extensie impostori la grămadă cu ceilalți.

        Un caz similar este și în biologie, detalii aici: http://studenteco.blogspot.ro/2014/01/plagiatul-in-facultate-de-biologie-ub.html

        Nu avem decât să reconstruim România de jos în sus. Cultura organizațională o fac liderii, dar ei nu pot obliga pe nimeni să accepte aberațiile lor. N-am auzit de penalizări din salariu pentru că cineva a refuzat să fure sau să plagieze. E adevărat că ei vor avea mereu o mai mare eficiență în termeni de bani și funcții obținute la o cantitate dată de muncă, dar acesta e prețul pentru că refuzăm să emigrăm.

        gânduri bune,

        • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

          Domnule Virgil Iordache,

          Înțeleg că vedeți doar soluții individuale la o problemă de sistem, că România poate fi reconstruită de jos în sus, însă multe activități, nu numai din educație, presupun coordonare și echipe, efort conjugat.

          • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

            Bottom-up nu înseamnă individual, ci organizare și colaborare între cu lider a celor cu valori similare care nu sunt în top-management. Bottom-up înseamnă de exemplu să faci un grup de cercetare în care doctoranzii termină cu 2-3-4 articole ISI fiecare, iar cine fraudează pleacă, în timp ce în alte centre frauda e acceptată și toți doctoranzii termină fără lucrări. Bottom-up înseamnă să ai ajungi ca toți studenții la orele tale să nu mai plagieze, deși la alte ore plagiatul e acceptat.

            Sigur că dacă avem oameni cu valori bune în top-management cum avem și noi la UB la nivel de rectorat și chiar prin diverse facultăți se poate lucra și la schimbarea culturii organizaționale. Dar până la cultura organizațională la nivel de instituție se poate crea cultură organizațională la clasă sau în grupul de cercetare. Evident ea va fi greu de creat și întreținut fiind contracurentului. Dar personal nu mă preocupă să dau lecții ce să făcă liderii organizaționali câtă vreme nu sunt în top managment, ci să fac eu la nivelul meu cât mai mult și să îi susțin pe top-managerii care fac ce văd că e în acord cu Carta Univeristății (acolo nu scrie că trebuie să se fure și plagieze).

            gânduri bune,

      • culmea plagiatului spune:

        Cred ca raspunsul il da Chris Hedges intr-o dezbatere recenta la THE OXFORD UNION SOCIETY:

        I have been to war. I have seen physical courage. But this kind of courage is not moral courage. Very few of even the bravest warriors have moral courage. For moral courage means to defy the crowd, to stand up as a solitary individual, to shun the intoxicating embrace of comradeship, to be disobedient to authority, even at the risk of your life, for a higher principle. And with moral courage comes persecution.

        http://youtu.be/fYykQTZ55zg

        P.S.
        ABOUT THE OXFORD UNION SOCIETY: The Union is the world’s most prestigious debating society, with an unparalleled reputation for bringing international guests and speakers to Oxford. It has been established for 189 years, aiming to promote debate and discussion not just in Oxford University, but across the globe.

  2. culmea plagiatului spune:

    Uite-aici o culme a plagiatului stupid si inutil, comis doar din lene si vanitate: Calgary Board of Education Superintendent Naomi Johnson, o femeie platita cu $280,000-a-year, a plagiat portiuni dintr-un speech despre… “ethical leadership and integrity”. :-)

    • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

      Stimat(a) domn/doamnă,

      Replica dvs e interesantă – și la noi sunt personaje similare. Întrebarea mea e simplă: proporțiile acestui fenomen sunt comparabile, ie, Canada vs România?

      • culmea plagiatului spune:

        Inca nu, dar va asigur ca tinara generatie de nord-americani vine tare din urma si pare hotarita sa transforme USA si Canada in state de Third World. Moralitatea, tot mai mult o vorba goala pentru tinerii care traverseaza in diagonala scolile de stat, e perceputa cel mult ca o constringere suparatoare (una printre multe altele) venita din exterior si cam atit, iar onorabilitatea si decenta sint cuvinte pe cale de disparitie. Doar unii dintre cei foarte batrini le mai folosesc. Nu mai e ca altadata cind oamenii nu furau pentru ca asa ceva “nu se face”, cind constringerea venea din interior, fiind o convingere intima dobindita prin educatie. Cu demagogia falimentara a corectitudinii politice pe post de moralitate (sperietoare) publica, aici se ajunge. Se plagiaza tot mai mult, dar, ceea ce a devenit un adevarat business underground, e productia si comercializarea de lucrari de diploma “la cheie”.

        Relativismul moral combinat cu situatia economica proasta, datoriile foarte mari pe care le acumuleaza un student pina se vede cu diploma in buzunar (a repeta un an inseamna o pierdere financiara greu de suportat) si perspectivele sumbre de a gasi un job la nivelul diplomei intr-un timp rezonabil imping multi tineri spre asumarea a tot felul de riscuri, inclusiv acela de a pierde totul daca sint prinsi cu un plagiat, pentru ca regulamentele interne sint explicite si cei prinsi sint executati fara mila.

        P.S.
        Desi sint voci care pretind ca unii profesori, intr-o alarmanta crestere numerica, mai inchid cite un ochi la astfel de furtisaguri. Din compasiune cu vreun nenorocit, zic ei atunci cind se afla. Urmarindu-si propriul interes de a avea studenti si de a-si securiza postul – zic altii.

  3. Grammaticus spune:

    Ehei, astea sint copilarii! Eu am intilnit de toate: de la teze de “doctorat” cu pagini intregi luate cu mouse-ul de pe internet (“de unde ati citat?”, raspuns “nu mai stiu” iar la verificare hopa, a rasarit pagina de net cu textele deja interpretate de altul ale lui Eliade), la cursuri care apar in statul de plata dar studentii se pling ca n-au facut nici macar o ora (dar banii s-au platit…ce sa mai vorbim de falsul consecutiv din foaia matricola unde apare cutare curs) si, recent, o falsificare de rang major cu consecinte legale corespunzatoare.
    Cred ca lucrul cel mai valoros pe care-l semnalati este problema “culturii organizationale”; in negativ, se vede de pe luna cum sta invatamintul romanesc la capitolul asta. Nici in sec. XIX, inainte de 1850, nu era asa o degringolada. Macar atunci, chiar daca nu aveau de nici unele, nici uman nici material (inca, pentru ca deja prin 1887 un Tocilescu publica un curs de procedura civila, ce sa mai vorbim de Maiorescu si toti artistii mari!) macar aspirau, aspirau tot timpul spre bine!
    Acum, avem profi univi care nu stiu macar o limba straina (desi e preconditie de admitere la doctorat sau era!), oameni cu “doctorate” care scriu “traNvai ” si “oPtine”. Pina unde mai trebuie sa cadem ca sa se trezeasca instinctul vital de supravietuire?
    Al doilea lucru valoros pe care-l semnalati este prin citarea, cred neintimplatoare :) , a intelesului “meritocratiei” si importanta pe care ar trebui sa o aiba invatamintul pentru societate.
    La noi exista o “meritocratie” pe dos si o lume “universitara” provenita din “da-i inainte cu tupeu!” (pina se prind procurorii).

    • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

      Grammaticus,

      Înțeleg că aveți ceva experiență în domeniu, întrebarea e simplă: resemnare cu situația curentă sau reacție? Dacă alegem reacția, cine trebuie să inițieze procesul, asociațiile de studenți, profesorii, părinții, Ministerul, alte organizații, societatea civilă?

  4. iosiP spune:

    Solutia exista, si se numeste privatizarea completa a invatamantului universitar!
    Stiu, pare paradoxal in conditiile in care exact universitatile private sunt “fabrici de diplome”, dar realitatea arata ca singurele posturi la care pot spera absolventii unor astfel de universitati sunt cele din administratia de stat, iar capacitatea de absorbtie a acesteia a fost deja depasita.
    Atunci cand absolventii universitatilor particulare vor fi nevoiti sa-si caute locuri de munca in economia reala, va garantez ca fabricile de diplome vor falimenta rapid, din lipsa de studenti.

    P.S. In domeniul meu de activitate, CV-ul absolventilor de Spiru Haret ajunge aproape automat in pubela – de altfel, aceasta “universitate” este alintata cu numele de SH (de la “second-hand”).

    • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

      Stimate IosiP,

      Privatizarea ”completă” a educației e utopică, în Europa predomină educația ca bun public, în US e altă discuție însă nici acolo univ publice nu sunt toate la coada clasamentului. Diferențele între univ private de la noi și cele din US rezidă în faptul că aici managementul dorește doar maximizarea profitului, de obicei prin dumping. Pe de altă parte, soluția magică a ”privatizării” nu obosește? Sunteți mulțumit de mass media TV privată?

    • Liviu Andreescu andreescul spune:

      Domnule iosiP, rectitudinea dvs. morala capteaza perfect ce schioapata in invatamantul superior romanesc. Am avut un student – predau de aproape un deceniu si jumatate la “SH” – care a fost scos prompt de un mirobolant om de cultura roman dintr-un examen de admitere la master la UB, atunci cand cel din urma a aflat ca absolvise Spiru Haret. (Protestele, desigur, l-au plimbat pe absolvent intre decan si rectorat, si inapoi, fara succes.) A intrat, apoi, la unul dintre cele mai bune programe masterale in Studii Americane din UK (si, probabil, din Europa).

      Nu e singurul exemplu de acest fel pe care il am in minte…

      Tot ce avea de facut profesorul faimos care a incalcat (grosolan) dreptul unui tanar de a candida in conditii de egalitate era sa il evalueze. Tot ce aveti dvs. de facut atunci cand primiti un CV de la un absolvent de USH este sa il cititi, eventual sa chemati candidatul la un interviu – sa ii evaluati individual competentele.

      Tot ce au de facut universitarii din Romania cand primesc portofolii de lucrari ale unor colegi care participa la un concurs pentru un post universitar este sa le citeasca si evalueze lucrarile. La fel si cu lucrarile de doctorat, de abilitare, cu propunerile de proiecte s.a.m.d. S-ar descoperi asa si multe plagiate, si alte tipuri de acte ilicite, si lucrari sub-mediocre publicate in “reviste cotate”, si munca de cercetare corecta dar incompetenta – si cate si mai cate.

      Ce se intampla, in realitate, este ca multi dintre noi preferam scurtaturi, apoi ne linistim constiintele – si, uneori, ne cultivam egourile – pretinzand ca, oricum, candidatul absolvise USH, postul fusese scos chiar pentru candidatul unic, doctoratul in regim de program POS-DRU e cu neputinta de refuzat s.a.m.d.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Gabor


Alexandru Gabor

Alexandru Gabor. Publicist al revistelor 22 și Idei în Dialog. Absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea București, doctorat în științe politice. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)